Epoca lui Lucretius şi a lui Catullus

1. Societatea romană la sfârşitul secolului I a.Chr.

Ca urmare a colonizării sudului Italiei, societatea romană preia treptat, în urma contactului cu civilizaţia
greacă, nu numai rafinamentele culturii, dar şi excesele ei. Viaţa socială se complică: patricienii sunt asaltaţi
de clienţi, obligaţi să-şi salute patronii dis-de-dimineaţă ca să-şi primească sportula. Dacă clienţii sunt tineri
ambiţioşi, îi urmează peste tot, în for, la procese, fie pe avocatul ilustru, fie pe juristconsultul sau omul politic,
capabil să le deschidă calea spre o mult aşteptată carieră. Mulţi tineri însă, după îmbrăcarea togii virile şi
terminarea studiilor superioare, se lăsau atraşi la Roma de viaţa de petreceri şi se ruinau. Aşa procedaseră
Sallustius, Catilina sau Verres. De aceea, sărăciţi, se agăţau cu disperare de avantajele pe care i le oferea
cariera politică. Iar cel mai bun exemplu este chiar Caesar, care nu scapă ocazia să frecventeze „saloanele”
vremii. Poate că la o asemenea reuniune de tineri a dus-o a dus-o Caelius pe Clodia, sora tribunului plebei,
Clodius. Caelius, acuzat ulterior de Clodia că-i furase bijuteriile, este apărat ce Cicero în Pro Caelio. Catullus
dezvăluie, şi el, în poeziile sale, calitatea anturajului pe care-l frecventa: tineri inteligenţi, spirituali, dispuşi să
se ia la întrecere în a scrie versuri ad-hoc, să facă farse, să lege şi să desfacă cu uşurinţă prietenii sau relaţii
amoroase. Ospeţele, mai ales masa principală (cena), erau de obicei nu doar prilej de a mânca şi de a bea, ci şi
de a discuta mult, iar uneori bârfa şi scandalul pigmenau aceste reuniuni moderne.
Epoca destrămării republicii a fost marcată de nesfârşite războaie şi tulburări interne. Criza instituţiilor
republicii provoacă profunde schimbări în psihologia socială. Într-o societate coruptă şi ambiţioasă, ahtiată
după bogăţii şi putere, începe să se afirme o altă mentalitate, capabilă să eludeze tragediile contemporane.
Poeţii, cel mai sensibil barometru al vremurilor, au găsit soluţii de a se proteja de colapsul public fie trăind
frenetic drame sentimentale, ripostând cu aplomb unor duşmani personali, reali sau imaginari, fie brodând
canavaua fastuoasă a vreunui poem mitologic, precum Catullus în Carmina, sau dăruindu-se luptei de idei,
grave, nobile, generoase, pentru a oferi omului calea salvării sale spirituale, precum Lucretius, în De rerum
natura.

2. Caius Valerius Catullus (c.87 – 54 a.Chr.)

Catullus n-a avut un destin spectaculos. Existenţa i-a fost scurtă. Tinereţea şi-a trăit-o cu neliniştea şi
febrilitatea omului aflat într-o luptă surdă şi îndârjită cu timpul. Drama veronezului Catullus pare să se
identifice, peste veacuri, cu cea a eroului shakepearian Romeo. Iubirea, eterna iuire. Doar circumstanţele sunt
altele. Clodia era o femeie de rang nobil, foarte frumoasă, elegantă spiriuală, cu temperament pasional, dar
căsătorită până în 59 a.Chr. şi cu un trecut nu tocmai curat. Acest fapt nu e întâmplător, căci era sora
aventurosului Clodius. Catullus, deşi tânăr provincial, uşor de atras înn mrejele capitalei, nu era sărac, căci
avea casă la Verona, vile la Roma şi-n împrejurimi.
Îşi putea permite să aibă prieteni de condiţie bună, spirituali şi veseli. Frecventa chiar un cerc de amici
cu aceleaşi gusturi literare, precum Helvius Cinna şi Licinius Calvus sau cercurile mondene ale vremii, acolo
unde, probabil s-a înfiripat idila cu tânăra văduvă. Ea va purta, în poemele lui, pseudonimul literar Lesbia, ca
recunoaştere nu doar a unui model literar celebru, Sappho, ci, pentru poetul îndrăgostit – care abordează o
temă atât de dragă alexandrinilor, tema iubirii -, şi garanţie a proiectării dragostei şi iubitei sale pe cerul
neuitării. După patru ani, din iubita de altădată, mai dragă decât lumina ochilor (carior est oculis), din „cea
mai frumoasă” (pulcerrima) femeie din lume, unică în ochii bărbatului care iubeşte, nu mai rămăsese decât
„femeia de cinci parale” (quadrantaria). Tânărul dezamăgit nu mai vede în iubita infidelă decât o „ticăloasă”
(scelesta). Pătimaş şi sincer, tânărul s-a dăruit total acestei iubiri şi, de aceea, pretinde totul. Pentru Clodia
însă, femeie versată şi capricioasă, dragostea tânărului trebuie să fi fost o seducătoare experienţă amoroasă,
măgulitoare – căci şi iubirea lui pentru Lesbia, şi talentul său poetic deveniseră cu siguranţă notorii în
„saloanele” pe care le frecventau.
Catullus are vocaţia suferinţei, e lipsit de noroc. Menirea ei e de a scrie, de a creea. E afectat de moartea
fratelui său, funcţia de propretor pe care o îndeplineşte în Bithynia stă sub semnul ghinionului, se-ntoarce la
fel de sărac precum plecase, suferă de gelozie, o gelozie atroce, care-l mistuie visceral, de-aceea e când
deznădăjduit şi neputincios, când îndârjit şi rău, are tot felul de duşmani personali, unii printre puternicii zilei
(Caesar, Pompeius, Cicero), pe care-i încondeiază mai mult sau mai puţin elegant. E permanent în clocot,
parcă presimţind că se luptă cu timpul cel neîndurător. Câtă iubire, atâta pasiune. Iată salvarea sa. În timp ce
poetul se „mântuieşte” prin creaţie, Lesbia piere prin frivoltate şi trădare (iniuria), păstrând, ca-ntr-o efigie,
străvechul păcat al Evei.
Un poet talentat se descoperă pe sine în doctrina literară a alexandrinismului, erudit şi artizan când scrie
poeme mitologice, preluări ale unor filoane legendare mai puţin cunoscute (Attis, Nunta lui Peleu şi a zeiţei
Thetis), temperament liric autentic când scrie elegii sentimentale, epigrame, unele capodopere ale genului,
adunate într-un volum, Carmina, şlefuit, după cum declara, cu „piatră ponce”.

VITA CATULLI

- S-a născut în cca 87, la Verona, într-o bogată şi importană familie romană.
- În anul 66, vine din Gallia Cisalpină la Roma.
- În 58, îşi pierde fratele iubit şi se retrage la Verona
- În 57, îl însoţeşte în Orient pe C.Memmnius Gemellus, numit propretor în Bithznia, cu gândul de a se
îmbogăţi.
- În 56, se reîntoarce la Roma şi pe Lesbia o atacă în versuri în care sunt deopotrivă prezente iubirea şi
ura. Satira se îndreaptă şi spre: Caesar şi prietenii lui, Cicero, Pompeius.
- În 54, se stinge din viaţă, la treizeci şi trei de ani.

Opera Catulli - Carmina

116 poezii
 poezii de dragoste
 poeme mitologice
 elegii
 epitalamuri
 epigrame
 poezii ocazionale