Partidele politice.

Notiunea de partid are o vechime milenara, ea deriva in majoritatea lumilor moderne din latinescul pars-partis si desemneaza
intr-o acceptiune semnatica: o grupare de oameni constituita in mod voluntar, animati de aceleasi idei, conceptii, interese, scopuri care actioneaza in
comun in baza unui program, in vederea realizarii acestora. In aparitia si impunerea partidelor politice au contribuit urmatorii factori:-lupta
antifeudala. In cadrul acestei lupte burghezia avea nevoie de sprijinul maselor populare care insa trebuiau constientizate, organizate si conduse.
Partidele politice au constituit tocmai acele instrumente prin care burghezia a organizat si condus lupta generala antifeudala. La randul ei, vechea
clasa feudala pentru a-si apara privilegiile si interesele in lupta cu burghezia, si-a creat si ea propriile sale partide politice; -aparitia unor noi valori si
principii.Noul sistem de constituire si exercitare a puterii impus de burghezie bazat pe noi valori si principii, ca cel al reprezentativitatii, al eligibilitatii,
al democratismului au impus necesitatea constituirii partidelor politice moderne. Partidele politice se interpun intre marea masa a alegatorilor si
organismele si institutiile reprezentative democratice. Tot partidele sunt cele care creeaza prin reprezentantii lor alesi institutiile politice
(parlamentul, guvenul, institutia sefului statului) si tot ele, prin aceiasi reprezentanti, le asigura functionalitatea; -eliberarea nationala. In multe tari,
partidele politice s-au nascut din cerinta realizarii unor sarcini si obiective ale luptei de eliberare nationala, de constituire sau desavarsire a statului
national. In aceste situatii, partidele politice au fost singurele care au reusit sa uneasca intr-o singura forta social-politica pe cei interesati in lupta
nationala, sa asigure acesteia un program coerent si clar, precum si strategia si tactica necesara realizarii sale. Din momentul aparitiei lor si pana
astazi, au existat si au functionat mai multe tipuri de partide politice: 1. partidele ideologice - sunt constituite si functioneaza pe baza unei
paradigme doctrinare, a unei filozofii ideologice, ex.partidul liberal, conservator, social-democrat, etc. 2. partidele istorice - aparitia si
functionalitatea acestora este legata de anumite momente, obiective istorice, eliberarea nationala, constituirea statului national, modernizarea
acestuia, etc. Aparand intr-o anumita conjuctura social-istorica, activitatea acestor partide, insasi existenta lor este limitata in timp, tine de anumite
regimuri politice, epoci istorice care au disparut, au apus. Acolo unde inca mai exista, ele se mai mentin ca tendinte, fara a mai putea juca un rol
major in viata politica a societatii. 3. partide de interese. Principalul mobil al aparitiei si functionalitatii lor l-a constituit realizarea unui anumit interes
care poate fi: national,nationalist, religios, economic, de grup, de clasa sociala, local, zonal, etnic.Ex: partidele ecologiste, etnice (U.D.M.R.), P.R.M.,
partidul automobilistilor, partida romilor, etc. 4. partide de tendinta. Sunt acele partide al caror mobil al aparitiei si fiintarii tine de opinia, interesul
unor largi categorii sociale, ale realizarii unor necesitati si obiective social politice. 5. partide personale sunt create in jurul unor personalitati, de
regula politice si beneficiaza de prestigiul, influenta, forta si carisma acestora. Ex.:partidul golist in Franta, creat in jurul personalitatii lui Charles de
Gaulle. 6. partide de cadre se constituie si reunesc un numar mic de membrii, dar cu deosebita forta si energie, calitati organizatorice si politice care
pot influenta si activiza importante grupuri si segmente sociale. In unele cazuri pot capata un caracter elitist. 7. partide de masa-pun pe primul plan
numarul membrilor si mai putin sau deloc au in vedere calitatea acestora. Prin partidele de masa se incearca subordonarea, dominarea societatii de
catre un singur partid. O asemenea stare este caracteristica regimurilor totalitare, asa cum au fost cele fasciste si comuniste. Monopolizand puterea,
ideologia, impunandu-si cu forta vointa in societate, asemenea partide nu pot fi caracteristice sistemului democratic. Rolul partidelor politice in
societatea moldoveneasca contemporana este destul de aprofundat si pozitiv, in special in procesul de democratizare a societatii molodvenesti. În
pofida faptului că Republica Moldova este o democraţiei imitativă, aceasta este un adevărat stat de partide, aşa cum sînt, de fapt, democraţiile
occidentale. Dezvoltarea partidelor şi a democraţiei în Moldova are drept punct de pornire Mişcarea de renaştere naţională, care la rîndul său a fost
generată de politica restructurării (perestroika). Sistemele de partide. Gradul sporit de participare a unui segment al populatiei (in principal
persoane cu un nivel de educatie peste medie) s-a regasit inca de la inceputul anilor saptezeci in cresterea numarului de initiative civile la nivel local
si regional (de exemplu impotriva construirii de centrale atomice), care aveau si continua sa aiba ca scop evitarea situatiilor conflictuale si a
planificarilor defectuoase. Cu ajutorul opiniei publice urmau a fi astfel influentate deciziile luate de partide si de parlamente. Initiativele civile
stimuleaza, pe de o parte, cresterea angajamentului politic, avand asadar un aport considerabil la inlaturarea apatiei care caracterizeaza unii
cetateni. Ele sunt expresia unei constiinte cetatenesti sporite, care nu se lasa transformata intr-un obiect din mana statului sau a administratiei. Pe
de alta parte, majoritatea initiativelor civile au cate o singura sfera de preocupare - iar acest lucru este cat se poate de firesc, dat fiind faptul ca
acestea nu au primit un mandat din partea populatiei, asa cum se intampla in cazul partidelor. Ele urmaresc niste obiective relativ delimitate in
spatiu si timp. Rolul initiativelor civile intr-o democratie, relatiile acestora cu partidele sunt diferite. Ele pot juca un rol strict neutru, de colaborare cu
toate partidele, ele se pot sprijini pe sustinerea unui singur partid, unele dintre ele respingand chiar si ideea de sistem de partide in general. Pana
acum ne-am intrebat care sunt elementele definitorii pentru un partid ce tipuri de partide distingem si care sunt functiile indeplinite de partide in
cadrul sistemului politic. Am presupus astfel ca exista mai multe partide, un sistem de partide. Pentru ca doar astfel definitiile, tipologiile si functiile
descrise au un sens. Doar in societatile pluraliste, libere si democratice pot exista partide ca cele pe care le-am descris. 'Partidele de stat' din dictaturi
sau partidele marxist-leniniste, partidele unice, din statele socialiste sunt construite pe un cu totul alt model, acestea netrebuind sa faca fata
concurentei nici unui alt partid. Are sens sa vorbim despre partide doar daca acestea functioneaza in cadrul unui sistem de partide concurente.
Atunci cand un partid monopolizeaza procesul de formare a vointei politice sau cand nu exista decat un singur partid, concurenta nu poate exista.
Conceptul de sistem monopartidist este in fond o contradictie in termeni. In genere, stiinta deosebeste intre sistemul bipartidist si cel
multipartitidist. Sistemul bipartidist nu presupune insa existenta doar a doua partide; prin acest concept intelegem ca in sistemul politic al unui stat
alte partide nu joaca nici un rol: nici la guvernare si nici in opozitie. Faptul ca intr-un stat se cristalizeaza un sistem bipartidist sau multipartidist
depinde de traditie, de aspecte socio-culturale, institutionale, socio-economice si confesionale. Sistemele bipartidiste sunt considerate a fi 'sisteme
concurentiale', iar cele multipartidiste, 'sisteme consensualiste'. Cea mai raspandita clasificare a sistemelor de partide distinge: partidul unic,
bipartitismul si mutipartitismul. Partinic-Care reprezintă și apără interesele partidului pe care îl reprezintă, care coresp undecu spiritul, ideologia,
programul acestui partid. SISTEMUL BIPARTIDIST Este sistemul in care puterea politica este disputata electoral ( democratic ) de catre doua partide
avand baze sociale si forta politica echivalente. Nu conteaza daca alaturi de acestea, exista si alte forte politice, mai mult sau mai putin semnificative.
Un asemenea sistem a fost traditional in Romania din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pana in 1948 ( mai intai si -au disputat optiunile
electoratului, Partidul Conservator si Partidul National-Liberal, apoi, dupa iesirea de pe scena politica a Partidului Conservator, in variantele sale
organizatorice, Partidul National-Taranesc si Partidul National-Liberal ). PLURIPARTIDISMUL Se numeste sistem pluripartit, sistemul in care exista mai
multe partide cu forta aproximativ egala care isi disputa, in functie de optiunea electoratului, locul si rolul de partid de guvernamant.Caracterul de
pluripartit nu este deci conferit de simpla existenta a mai multor partide. Esential este ca acestea sa fie aproximativ la fel de puternice. Alaturi de
aceste partide pot exista alte numeroase formatiuni politice mai mici reprezentate sau nu in parlament. Practic, acestea nu au acces la exercitarea
puterii deoarece nu au o baza sociala larga.
1. particularitățile asențiale ale partidelor politice Un partid politic nu este o comunitate ci o asociaţie de comunităţi. Un partid politic este o uniune
de grupuri mici dispersate pe întreg teritoriul unei ţări (asociaţii locale, organizaţii teritoriale, comitete locale, etc.). Aceste organizaţii sunt legate
între ele prin instituţii centrale sau regionale cu rol coordonator. 2 funcțiile partidelor în companiile electorale Partidele nu îşi conduc campaniile
electorale mereu ... în virtutea respectării conceptului de "cetăţean responsabil". Ele sunt permanent supuse tentaţiei de a se adapta necesităţilor.
Deseori, acestea preferă să "boteze" informaţiile livrate cetăţenilor cu promisiuni populare, renunţând să "umple paharul" cetăţenilor cu "un vin de
calitate".În schimb, partidele se adresează de multe ori laturii emoţionale. Prin comercializarea campaniei electorale - precum şi prin unele slogane
parţial neserioase şi simplificări grobiene - există, pe de o parte, pericolul unei depolitizări generale, iar pe de altă parte, campaniile negative conduse
de partidele democratice desfiinţează principiul atât de necesar al toleranţei. Chiar dacă încercarea partidelor de a se "vinde" cât mai bine este de
înţeles, ele nu ar trebui să uite nici pe perioada alegerilor ideea de fair-play. Ceea ce nu înseamnă în nici un caz să se teamă de confruntări.
Alternanţa partidelor la guvernare este legitimă şi chiar necesară (...). Ea nu trebuie să însemne însă neapărat şi un "schimb de putere". A accepta
acest lucru, indiferent de partidul pentru care am votat, face parte din regulile de joc indispensabile ale democraţiei. 3. funcțiile partidului în
sistemul politic totalitar Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparţine în mod total unei persoane sau unui grup de persoane. Spre
deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură, în regimurile totalitare distanţa între stat şi societate este practic anulată, în
sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până şi în viaţa particulară a fiecărui cetaţean. Ideologia totalitaristă este opusă
conceptului de societate deschisă.

1.Conceptul de stat.În sensul cel mai larg al cuvântului, statul este organizatorul principal al activităţii unei comunităţi umane care stabileşte reguli
generale şi obligatorii de conduită, garantează aplicarea sau executarea acestor reguli. În sens îngust, statul este ansamblul autorităţilor publice care
asigură guvernarea. Statul este caracterizat ca: organizaţie politică a societăţii cu ajutorul căreia se realizează conducerea socială; organizaţie care
exercită puterea pe un teritoriu determinat al unei comunităţi umane; organizaţie politică a deţinătorilor puterii de stat care, în exclusivitate, poate
impune executarea voinţei generale, aplicând, în caz de necesitate, forţa de constrângere. Cu toate că termenul ,,stat” acoperă realităţi sociale şi
politice extrem de diferite, acestea au în comun trei elemente: un teritoriu strict determinat, ocupat de o populaţie asupra căreia se exercită
autoritatea unei puteri juridic organizate. Un stat este mai întâi de toate o formaţiune teritorială, definită prin frontiere în interiorul cărora el îşi
exercită o autoritate suverană. De asemenea, un stat se defineşte prin grupul uman rezident pe acest teritoriu şi care se compune din nativi - prin
naştere sau naturalizare - şi străini. Menţionăm că doar cei dintâi au calitatea de cetăţeni şi, în această calitate, au dreptul de a participa la alegerile
politice. Relaţia dintre stat şi populaţia de nativi se bazează pe sentimentul de apartenenţă la aceeaşi entitate socială şi politică. Această conştiinţă
naţională, înrădăcinată în istorie şi al cărei rol a fost esenţial în procesul constituirii statelor moderne, se poate totuşi ciocni de sentimente de
identitate colectivă antagoniste, proprii anumitor tipuri de populaţii.acestea ameninţă, într-un asemenea caz, voinţa de unitate a statului. Pentru a
ţine seama de aceste rezistenţe în faţa asimilării, statul poate adopta o formă de organizare federativă sau regionalistă. Atunci când aceste aspiraţii
monoritare, luând amploare, nu mai pot fi conţinute nici de către un cadru federativ, statul se divizează în mai multe entităţi naţionale (fostele
Iugoslavia, Slovacia). Un ultim element: exercitarea unei puteri juridic organizate. Într-o societate, numai statul are dreptul de a impune decizii în
mod unilateral, recurgând, eventual, la constrângerea fizică. În acest scop el dispune de legi, de administraţie, de poliţie şi de justiţie. Existenţa unui
statut juridic al puterii organizează şi limitează exercitarea sa şi îi protejază astfel pe cei guvernaţi de arbitrariul guvernanţilor. Autoritatea de stat
pentru a fi legitimă trebuie să fie bazată pe consimţământul guvernaţilor. Pe plan internaţional, statele, care reprezintă societatea în întregul ei, sunt
şi subiecte de drept. Accesul lor la ONU şi la alte organizaţii internaţionale poate fi considerat ca un semn al recunoaşterii lor juridice de către
comunitatea internaţională.Trăsăturile şi funcţiile statului Statul este caracterizat de următoarele trăsături: Are caracter istoric, apariţia sa fiind
impusă de necesităţile dezvoltării sociale, de faptul că o societate umană nu poate să existe şi să funcţionaze fără organizare politică asigurată prin
intermediul statului. Este instituţia politică cu cel mai înalt grad de organizare şi structurare. Sub acest aspect statul are trei componente bine
conturate şi strict organizate: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească, toate acestea fiind organizate atât la nivel central cât
şi la nivel local în diverse instituţii (parlament, guvern, ministere, instanţe de judecată, armată, poliţie etc.). Constituie o organizaţie politică a unei
comunităţi umane pe raza unui teritoriu delimitat prin frontiere stricte. De regulă, statul reprezintă modul de organizare politică a naţiunilor un
cadrul frontierelor respective sub forma statelor naţionale. Are caracter suveran, prin faptul că reprezintă organizarea politică a unei comunităţi
umane în cadrul unei frontiere ca expresie a voinţei cetăţenilor. Este instituţie specializată care asigură funcţionalitatea socială prin contribuţii
financiare ale cetăţenilor, prin impozite. Are, de regulă, caracter naţional, reprezentând organizarea politică a unei naţiuni. Prin trăsăturile sale, prin
modul de organizare, prin scopul pentru care a apărut, statul constituie principala instituţie a sistemului politic. Activitatea statului e caracterizată de
funcţiile pe care le îndeplineşte: Legislativă, prin care statul, prin organismele sale specializate, adoptă sistemul legislativ al societăţii; Executivă, care
presupune realizarea activităţii de organizare a executării legilor şi a altor decizii adoptate, cât şi organizarea întregii activităţi în diverse domenii de
activitate; Judecătorească, prin care se supraveghează aplicarea corectă a legilor şi sancţionarea încălcărilor acestora; Economică, ce constă, pe de o
parte, în faptul că statul este organizatorul direct al activităţii economice în cazul proprietăţii de stat, iar pe de altă parte, asigură cadrul politic,
organizatoric şi juridic prin care agenîii economici îşi desfăşoară activitatea; Socială, prin care se asigură condiţii decente de trai tuturor cetăţenilor
ţării prin măsuri de protecţie socială, medicală, etc.; Administrativă, prin care se asigură satisfacerea diverselor necesităţi ale populaţiei atât la nivel
central cât şi la cel local; Culturală, prin care se asigură condiţii de instruire şi educaţie, de afirmare a capacităţilor creative ale cetăţenilor; De
apărare a ordinii sociale, care are o latură preventiv-educativă şi alta coercitivă, prin care se sancţionează actele antisociale; Ecologică, prin care se
protejază şi se conservă mediul ambiant; De apărare a ţării, a independenţei şi suveranităţii statale, a integrităţii teritoriale şi a ordinii de drept;
Externă, care presupune: întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu alte state; apărarea intereselor statului în relaţiile internaţionale; colaborarea
reciproc avantajoasă în diverse domenii cu alte state. Trăsăturile definitorii ale statului de drept Statul de drept poate fi înţeles ca un concept ce
defineşte o formă a regimului democratic de guvernământ din perspectiva raporturilor dintre stat şi drept, dintre putere şi lege prin asigurarea
domniei legii şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în exercitarea puterii. Conceptul de stat de drept a fost invocat de către
Montesquieu în ,,Spiritul legilor”, unde este formulată celebra cerinţă ca ,,nimeni să nu fie constrâns să facă lucrurile pe care legea nu-l obligă şi să nu
le facă pe cele pe care legea i le îngădue”. El desemnează un stat al cărei acţiuni, asemeni acţiunilor oricui, sunt supuse dreptului, putând fi
sancţionate, aşadar, de o jurisdicţie. Fără îngrădirea statului de către drept, spunea juristul francez Leon Duguit, ,,nu este posibilă civilizaţia, nu există
decât despotism şi barbarie”. Prezentăm sintetic principalele trăsături definitorii ale statului de drept, care trebuie considerate în interacţiunea,
complementaritatea şi interferenţa lor: constituie o replică socială faţă de abuzul de putere şi o soluţie pentru împiedicarea acestuia; pluralismul
politic, libertatea competiţiei politice, a dreptului la opoziţie; presupune democratismul puterii manifestat prin suveranitatea poporului care îşi
exercită suveranitatea prin sistemul electoral bazat pe vot universal egal, direct şi secret, alegeri libere prin care se instituie Parlamentul care îşi
exercită atribuţiile sale de legiferare şi de control asupra executivului; cere o ordine de drept în care locul suprem îl ocupă Constituţia, existând
obligaţia tuturor, a organelor de stat, a organismelor sociale şi a cetăţenilor să se supună legii. În cadrul acestei ordini de drept legalitatea - ca
respectare a normelor juridice, a principiilor şi procedurilor prevăzute de lege se întemeiază pe legitimitate, pe respectul drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor la nivelul standartelor internaţionale; solicită separarea puterilor în stat, limitarea puterilor prin drept, independenţa
judecătorilor, posibilitatea fiecărui cetăţean de a se adresa justiţiei în cazul în care i se încalcă drepturile legitime de către un organ de stat sau de
către un organism social sau alt cetăţean; înseamnă guvernarea în numele majorităţii prin respectarea drepturilor minorităţii, a egalităţii în faţa
legii pentru toţi cetăţenii, fără nici o deosebire; nu se poate realiza fără respectarea libertăţilor economiei de piaţă, a proprietăţii private şi a
egalităţii şanselor, statul de drept presupunînd şi protecţia socială a categoriilor defavorizate; este condiţionat ca realizare practică şi de gradul de
instrucţie şi educaţie a poporului, de tradiţiile culturale, de aspectele psihosociale în ceea ce priveşte respectul faţă de lege; presupune libertatea
presei, a tuturor mass-media, a dreptului de asociere, a existenţei societăţii civile – ca una din modalităţile importante de a împiedica abuzul puterii
statale; are drept consecinţă respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale aşa cum acestea sunt prevăzute în documentele internaţionale.
Republica Moldova, conform Constituţiei (art.1), este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera
dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Statul social denotă un stat
democratic care, conform constituţiei sale, nu doar garantează drepturile fundamentale și libertăţile personale și economice (stat de drept), ci și
adoptă măsuri juridice, financiare și materiale, pentru a echilibra contradicţiile și tensiunile sociale (până la un anumit nivel). Din acest punct de
vedere, principiul statului social continuă obiectivul pe care îl are statul de drept în privinţa echităţii. Adesea, politica socială pare să fie doar un
domeniu de politică dintre multe altele. Dacă există o deosebire faţă de celelalte domenii, atunci aceasta este dată în principal de faptul că
reprezintă cel mai important set de cheltuieli din bugetul federal și că toţi cetăţenii sunt vizaţi de deciziile de politică socială, fie direct (prin
beneficierea de prestaţii sociale), fie indirect (prin finanţarea prin impozite și contribuţii)