LP Morfopat

ALTERĂRI CELULARE
LUCRARE PRACTICĂ MACROSCOPIE

MORFOPATOLOGIE
Clasificarea organelor
Conform principiului structural, viscerele sunt distribuite astfel:

 organe parenchimatoase
 organe tubulare
 organe musculo-cavitare
 organe cavitare.
Oase
Părți moi (mușchi, tendoane, aponevroze, sinovii).
Descrierea macroscopică a unei leziuni
Examenul macroscopic constă în descrierea specimenului/leziunii:
 localizată/difuză,
 dimensiuni,
 formă,
 aspect (leziune cu plus/minus de substanță, chistică),
 culoare,
 consistență
 raportul cu țesuturile din jur.
Imagini din arhiva SAP SCJUT

Preparate macroscopice
✓ Steatoza hepatică
✓ Amiloidoza hepatică
✓ Amiloidoza splenică
✓ Amiloidoza renală
✓ Hialin conjunctiv la nivelul capsulei splenice
✓ Hialin conjunctiv din cicatricea keloidă
✓ „Mătăniile costale” din rahitism
✓ Litiaza biliară
ALTERĂRI PRIN STOCARE ANORMALĂ
DE SUBSTANŢE
ALTERĂRI PRODUSE PRIN TULBURĂRI

ALE METABOLISMULUI LIPIDELOR
Încărcarea grasă (steatoza)

10-13 cm
Ficat de aspect
normal 20-23 cm
Greutate între 600-1900 g
https://basicmedicalkey.com/gross-processing-of-liver-specimens/
Steatoza hepatică
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/G/G085.html
Steatoza hepatică
Imagine din arhiva SAP SCJUT

Ficat de gâscă îndopată (foie gras)
ALTERĂRI PRIN STOCARE
ANORMALĂ DE SUBSTANŢE
ALTERAREA AMILOIDĂ
(Amiloidoza)
Amiloidoza
Denumirea de amiloid provine din identificarea precoce greșită de către
Rudolf Virchow a substanței sub formă de amidon (amiliu în latină , din greacă
ἄμυλον amylon), bazată pe tehnici brute de colorare a iodului. Pentru o bună
perioadă, comunitatea științifică a dezbătut dacă depozitele amiloide sunt sau nu
depozite grase sau depozite de carbohidrați până când s-a constatat, în sfârșit (în
1859), că sunt, de fapt, depozite de materiale proteice.
Macroscopic, depozitele de amiloid pot

fi evidențiate prin badijonarea
suprafeței de secțiune cu soluție Lugol,
metodă prin care depozitele de amiloid
devin vizibile întrucât se colorează în
roșu-cafeniu (iar prin adăugare de
acid sulfuric, virează în albastru).
https://ro.qwe.wiki/wiki/Amyloid
Amiloidoza hepatică
https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-fra.cfm?id=002857
 http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen pages/G/G006.html
https://peir.path.uab.edu/library/index.php?/category/2
Splină de aspect normal
Marginea crenelată
10-12 cm
Greutate aprox. 200 g

Amiloidoza splenică
Forma nodulară-
splina sagou
Imagine din muzeul disciplinei de Morfopatologie a UMFVBT

Forma difuză-
splina șuncă/lardacee
Rinichi de aspect normal
10-13 cm
Greutate max. 200 g

Amiloidoza renală
N
Amiloidoza renală
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/J/J077.html
ALTERĂRI PRIN STOCARE ANORMALĂ
DE SUBSTANŢE
Alterarea hialină
Hialinul se clasifică în:

 hialin intracelular (apariție legată de injurii celulare);
 hialin extracelular, la rândul lui sistematizat în;
 hialin conjunctiv;
 hialin vascular.
Hialin conjunctiv la nivelul capsulei splenice
Imagine din muzeul disciplinei de Morfopatologie a UMFVBT

Hialin conjunctiv – cicatricea keloidă
Hialin conjunctiv – cicatricea keloidă
 http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/K/K004.html
ALTERĂRI PRIN VARIAŢIA DEPUNERILOR DE
CALCIU
 scăderea cantităţii de calciu din anumite ţesuturi

(rahitismul, osteomalacia, osteoporoza),
 depunerea acestuia în exces (calcificări patologice:

distrofice și metastatice).
Rahitismul
 Copii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 2 ani.
 Cauza: cel mai adesea - hipovitaminoza D.
 Manifestări clinice: modificări ale scheletului, hipotonie musculară şi uneori anemie.
 Modificările scheletului prin tulburări în calcificarea straturilor profunde ale cartilajelor de

creştere şi a matricii osteoide şi de încetinirea osificării encondrale. Cartilaje epifizare
îngroşate, lărgite, bogat vascularizate; straturile lor profunde nu se calcifică, condrocitele se
hipertrofiază şi persistă timp îndelungat. La periferia epifizelor se depune în exces matrice
osteoidă care nu se calcifică. Mineralizarea neadecvată a osului reduce duritatea acestuia și
permite unele deformări.
Articulații condrocostale proeminente
(„mătănii costale”) în rahitism
Imagine din muzeul disciplinei

de Morfopatologie a UMFVBT
COLELITIAZA
 Prezenţa de calculi în vezicula biliară sau în căile biliare intra-

sau extrahepatice.
 Calculii de colesterol (conţin şi cantităţi mici de săruri de calciu şi mucină) – cei mai
frecvenți. Sunt unici/multipli, rotunzi/ovali, cu diametrul cuprins între 1 şi 4 cm, galbeni/
gălbui-albicioşi, cu suprafaţa fin granulară şi cu structură cristalină radiară pe secţiune.
 Calculii pigmentari negri (calculi pigmentari “puri”) - alcătuiţi aproape exclusiv din
bilirubinat de Ca. Sunt multipli, au formă neregulată, dimensiuni în general sub 1 cm,
suprafaţa netedă şi consistenţă dură sau sunt sfărâmicioși.
 Calculii micşti (calculi pigmentari cafenii) au în compoziţia lor bilirubinat de Ca, colesterol,
acizi biliari, săruri anorganice. Adeseori foarte numeroşi, au dimensiuni între 0,1-2 cm şi
consistenţă crescută. Sunt faţetaţi şi de culoare variată: albicioasă, rozată, brun-gălbuie, în
funcţie de compoziţia păturii superficiale. Pe secţiune au aspect lamelar, cu straturi brune şi
palide alternante. Acești calculi se găsesc mai frecvent în ductele biliare intra- şi
extrahepatice decât în vezicula biliară.
COLELITIAZA
 Frecvenţa litiazei biliare creşte cu vârsta, femeile fiind afectate cu predilecţie.
 Factori care cresc riscul bolii: sarcina (estrogenii stimulează secreţia de către ficat a
colesterolului şi diminuează producerea de acizi biliari), AO, obezitatea, predispoziţia
familială, dieta hipercalorică şi bogată în colesterol, anomaliile metabolice asociate cu
hipercolesterolemie (diabetul zaharat, unele hiperlipoproteinemii genetice, ciroza biliară
primară).
 În patogeneza litiazei biliare, rolul principal îl deține modificarea compoziţiei bilei.
 Clinic, deşi litiaza biliară este de cele mai multe or asimptomatică, în aproximativ 20% din
cazuri ea generează tulburări diverse. Astfel, prezenţa calculilor poate iniţia şi întreţine
inflamaţia acută sau cronică a veziculei biliare (colecistita) şi a căilor biliare (colangita). Ca
rezultat al inflamaţiei cronice îndelungate, pereţii colecistului, mult îngroşaţi, se retractă
uneori pe conţinutul calculos. Prin efectul iritativ local, calculii favorizează dezvoltarea
cancerului veziculei biliare.
Colelitiaza
ALTERĂRI CELULARE
ALTERĂRI PRODUSE PRIN STOCARE ANORMALĂ DE SUBSTANȚE
STEATOZA (ÎNCĂRCAREA GRASĂ)

Este o leziune caracterizată prin acumularea unei cantităţi anormale de trigliceride în celule
parenchimatoase care, în stare normală, conţin doar urme de lipide, nedecelabile în microscopia optică.
Reprezintă consecinţa unui dezechilibru dintre cantitatea de grăsimi intrate în celulă şi utilizarea sau
prelucrarea şi eliminarea lor de către aceasta.
Afectează organe cu metabolism activ: ficat, miocard, rinichi, muşchi scheletici.
Cauze: stări hipoxice, boli consumptive cronice (tuberculoză, cancer, diabet zaharat), intoxicaţii
cu diverse substanţe chimice (alcool, cloroform, benzen, tetraclorură de carbon), stări toxi-infecţioase
etc.
Steatoza hepatică (ficatul gras)

Este o leziune frecventă, cauzată de: substanțe toxice (alcool, medicamente), carențe proteice,
obezitate, diabet zaharat, hipoxie, infecții (hepatite virale). Etilismul cronic este cauza cea mai
importantă, prin frecvenţă şi consecinţe, a ficatului gras.
Morfologic și evolutiv, steatoza poate fi simplă, reversibilă sau cu caracter degenerativ.
Macroscopic, ficatul gras este mărit în volum şi greutate, cu marginile rotunjite, gălbui-palid, are
consistență scăzută/este moale, păstos, friabil.
Microscopic, hepatocitele cu steatoză sunt mărite în volum, cu limite bine definite. În colorația
uzuală (hematoxilină eozină - HE), depozitele de lipide apar ca vacuole optic goale, bine conturate
deoarece sunt dizolvate de solvenţii grăsimilor utilizați în procesul de prelucrare a secțiunilor tisulare
incluse la parafină.
Picăturile de grăsime se pot evidenția prin coloraţii histochimice speciale (de exemplu Scharlach,
Sudan III, albastru de Nil, acid osmic), realizate pe secțiuni tisulare proaspete, înghețate și secționate cu
ajutorul criotomului/criomicrotomului.
Distribuţia acestor depozite în lobulii hepatici este dependentă de cauza determinantă:
- centrolobular - în intoxicaţiile cu alcool (la debut), benzen, cloroform, tetraclorură de
carbon, ciuperci;
- mediolobular - în hipoxie (de exemplu în ficatul de stază/cardiac);
- periportal - în obezitate, carențe proteice;
- panlobular - în etilismul cronic.
1
1
Diagnostic de organ: ficat
- venă centrolobulară (1);
- spaţiu port (2);

2
- cordoane de hepatocite separate de
3 capilare sinusoide (3).
1
2
Diagnostic de leziune:
Steatoză (colorația HE)
- depozitele de grăsime apar ca

vacuole mici, multiple (steatoza
microveziculară/microvacuolară) (1);
- sau ca vacuolă unică ce împinge

citoplasma și nucleul la periferia
1 celulei (steatoza
macroveziculară/macrovacuolară)
(2).
2
3 Steatoză
- hepatocitele mult destinse prin

încărcătura lipidică se pot rupe și
confluează, formând pseudochisturi
grăsoase (3) → caracter degenerativ
al leziunilor.
- în colorația histochimică
Scharlach, grăsimile apar colorate în
roșu-portocaliu.
ALTERAREA HIALINĂ
Hialinul este un material de natură proteică, cu aspect omogen, colorat în roz pe preparatele
histologice uzuale (HE).
- hialin intracelular (apariție legată de injurii celulare);
- hialin extracelular, sistematizat la rândul lui în:
- hialin conjunctiv;
- hialin vascular.
Hialinul conjunctiv
Ia naștere ca urmare a alterării fibrelor de colagen, cu fuzionarea şi omogenizarea acestora sub
forma unor arii omogene, eozinofile (pe preparatele colorate HE) – hialin.
Poate fi observat în:
- ovar, în condiţii fiziologice - corpii albicans;
- cicatrici, mai ales în cicatricile cheloide;
- în pleură, capsula splinei, glomerulii renali - în inflamațiile cronice;
- în stroma unor tumori (leiomiomul uterin, fibroadenomul mamar etc)
- în tubii renali, în unele boli renale – cilindri hialini.
Modificări de tip hialin mai pot suferi masele vechi de fibrină, trombii din vasele mici etc.
3
Cicatricea cheloidă
Este rezultatul vindecării patologice a unei plăgi tegumentare sau, mai rar, o leziune cutanată
apărută spontan, prin alterarea fibrelor de colagen (fuzionarea și omogenizarea acestora).
Microscopic se observă depuneri bogate de hialin la nivelul dermului, sub forma unor mase
eozinofile, dense, omogene, neregulate. Ariile de hialin sunt separate printr-un ţesut conjunctiv sărac în
celule conjunctive.
Diagnostic de organ: piele

1
- epiderm: epiteliu multistratificat
pavimentos cheratinizat (1);
2 3 - derm: țesut conjunctiv comun ce

include anexele pielii: foliculi piloși
(2), glande sebacee (3).
4 Diagnostic de organ: piele
- derm ce include glande sudoripare

4
(4).
Cicatrice cheloidă
- depuneri bogate de hialin (1) la

nivelul dermului, sub forma unor
mase eozinofile omogene,
neregulate, separate de ţesut
2 conjunctiv sărac în celule
1
conjunctive (2).
4
Cicatrice cheloidă
1
- depuneri bogate de hialin (1)
(detaliu);
2
- ţesut conjunctiv sărac în celule
conjunctive (2).
Hialinul conjunctiv din capsula splenică

Depunerea de hialin la nivelul capsulei splenice are loc, de obicei, secundar unui proces
inflamator cronic de vecinătate (perisplenită). Macroscopic, capsula splinei are un aspect neomogen, cu
depozite proeminente, albicioase-cenuşii, de consistență crescută, realizând un aspect morfologic de
”glazură de tort”.
ALTERAREA AMILOIDĂ (AMILOIDOZA)

Amiloidoza se referă la depunerea extracelulară și doar în condiții patologice a unor substanţe
proteice de natură fibrilară care nu pot fi îndepărtate prin mecanisme biochimice naturale.
Diagnosticul de amiloidoză se realizează prin punerea în evidență a acestor depozite folosind
colorații speciale histochimice/imunohistochimice: diagnosticul de amiloidoză este histologic !
În secțiunile histologice colorate uzual (HE), depunerile de amiloid au un aspect omogen,
eozinofil, asemănător hialinului. În colorația histochimică Roșu de Congo, amiloidul este roşu –
cafeniu, contrastând cu restul structurilor care apar roz-gabui. În lumina polarizată, depozitele de
amiloid colorate cu Roşu de Congo prezintă birefringență roşie – verzuie caracteristică.
Depunerea de amiloid la nivelul rinichiului sau cordului poate duce la disfuncții ale acestor
organe (insuficiență renală, insuficiență cardiacă). Ficatul, splina, tubul digestiv, amigdalele şi ţesutul
subcutanat sunt frecvent sediul depunerilor de amiloid.
Macroscopic, organele cu depuneri de amiloid sunt mărite în volum şi greutate, dure, netede,
palide, translucide, cu consistență cauciucată.
Microscopic, amiloidul se depune în spaţiile intercelulare, în pereţii vaselor mici (arteriole,
capilare, venule) sau în membranele bazale ale epiteliilor.
Amiloidoza renală
Macroscopic, rinichiul este mărit în volum și greutate, palid, gălbui-albicios, dur, cu corticala
îngroșată.
Microscopic, depunerile inițiale de amiloid de la nivelul glomerulilor se găsesc sub endoteliul
capilarelor şi în mezangiu. Aceste depozite cresc progresiv, comprimând, dislocând şi înlocuind
5
capilarele glomerulare. Amiloidul se poate depune în tubii contorţi (între membrana bazală şi epiteliul
tubular), în pereţii vaselor interstiţiale, sub forma unor manşoane subendoteliale, și uneori și în
interstiţiu, de-a lungul fibrelor de reticulină şi colagen.
Diagnostic de organ: rinichi

2
1 - glomeruli renali (1), tubi renali (2).
Amiloidoză (colorația Roșu de

Congo)
1
- glomeruli cu depozite de amiloid
(1).
Amiloidoză
1
- glomerul cu depozite de amiloid (1).
6
Amiloidoză
- vas din interstițiul renal cu depuneri

de amiloid.
Amiloidoză
- vase din interstițiul renal cu depuneri

de amiloid.
Amiloidoză
- depuneri de amiloid în interstițiul

renal.
Macroscopic, ficatul este mărit în volum şi greutate, palid, gălbui, dur, cauciucat.
Microscopic, amiloidul se depune iniţial sub endoteliul capilarelor sinusoide din zona
mediolobulară, de unde se extinde treptat la întregul lobul hepatic, determinând atrofia prin compresiune
a hepatocitelor.
Alterarea funcţiilor hepatice survine doar în stadiile avansate ale bolii.
Amiloidoza splenică:
Clasic, se prezintă sub 2 forme:
− forma nodulară: amiloidul se depune în pereţii arteriolelor şi de-a lungul fibrelor de
reticulină din corpusculii Malpighi, substituind progresiv elementele limfoide; foliculii
7
limfoizi încărcaţi cu amiloid apar pe suprafaţa de secţiune ca formațiuni globuloase
albicioase, translucide (puncte albe) - splina sagou (splenomegalia este moderată);
− forma difuză: amiloidul se depune în pulpa roşie, în pereţii sinusoidelor venoase şi de-a
lungul fibrelor de reticulină; splenomegalia este exprimată, splina este roşietică-palidă,
lucioasă, cu aspect ceruit - splina şuncă/lardacee.
ALTERĂRI PRIN VARIAŢIA DEPUNERILOR DE CALCIU
Scăderea cantităţii de calciu din anumite ţesuturi cauzează:

- rahitismul;
- osteomalacia;
- osteoporoza.
Creșterea cantității de calciu și depunerea sărurilor de calciu în țesuturi determină apariția

calcificărilor:
− calcificări distrofice;
− calcificări metastatice.
Calcificările distrofice sunt depuneri de săruri de calciu în ţesuturi alterate, în condiții de

calcemie normală.
Se pot întâlni în:
− pereţii arterelor;
− în valvele mitrale şi aortice;
− în unele tumori;
− în trombii organizaţi;
− în unele leziuni parazitare;
− în ţesutul tiroidian sau placentar alterat;
− în masele persistente de necroză (infarcte vechi, necroză cazeoasă, plăci de aterom,
degenerare grasă, făt mort şi reţinut în uter);
− în puroiul vechi deshidratat;
− în conglomeratele de materiale organice din ducturile unor glande, ducând la formarea de
calculi;
− în cancerele mamare (utile în diagnosticul radiografic - mamografie).
Calcificările metastatice sunt consecinţa hipercalcemiei (din hipervitaminoza D,

hiperparatiroidism, insuficienţă renală cronică), situaie în care calciul se poate depune în septurile
interalveolare pulmonare, în tubii renali, în glandele gastrice, în pereţii vaselor sanguine.
8
Calcificările vasculare
Pot fi distrofice sau metastatice.
Microscopic, depunerea de săruri de calciu în peretele unui vas (de obicei media unei artere) se
prezintă sub forma unor depozite extracelulare dense, bazofile, amorfe sau fin granulare, neregulate,
neomogene, colorate în albastru închis sau violaceu în colorația uzuală HE.
Diagnostic de organ: vas (arteră)
Calcificări vasculare
- depuneri de săruri de calciu în

media arterelor.
ALTERĂRI PRIN DEPUNEREA CRISTALELOR DE URAT
GUTA este principala alterare determinată de depunerea în țesuturi a cristalelor de urat. În

funcție de etiologia hiperuricemiei, guta poate fi primară sau secundară, iar din punct de vedere clinico-
evolutiv, acută sau cronică.
GUTA CRONICĂ (TOFACEE) are ca substrat lezional toful gutos.

Macroscopic, tofii gutoși sunt formațiuni nodulare dure, cu aspect albicios-gălbui, cretos pe
suprafața de secțiune. Se identifică în cartilajele articulare, sinoviale, tendoane, ţesuturi moi
periarticulare, ducând la dezorganizări severe ale acestor structuri.
Microscopic se observă o reacție cronică granulomatoasă de corp străin (pe cristale de urat).
9
1
Tof gutos
- cristale de acid uric și urați (1);
- celule gigante multinucleate de

1
corp străin (2);
2 2 - infiltrat celular mononuclear (3).
10
INFLAMAȚIA
Inflamaţia se constituie ca o reacţie de apărare, ca o tendinţă a organismului de a localiza şi
elimina celulele alterate metabolic, particulele străine, microorganismele, antigenii.
În funcţie de natura răspunsului inflamator, de simptomatologia clinică a acestuia şi de

extinderea sa în timp, se deosebesc două forme principale de inflamaţie, inflamaţia acută şi
inflamaţia cronică.
INFLAMAȚIA ACUTĂ
În inflamaţia acută sunt predominante reacţiile vasculo-exsudative cu formarea exsudatului inflamator. În
funcţie de componenţa acestuia deosebim principalele forme anatomo-clinice de inflamaţie acută:
- inflamaţia catarală;
- inflamaţia seroasă;
- inflamaţia fibrinoasă;
- inflamaţia pseudomembranoasă;
- inflamaţia purulentă (supurativă);
- inflamaţia hemoragică;
- inflamaţia gangrenoasă.
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/A/A135.html - Imagine 3D
Ao 13 cm
Cordaje
tendinoase 10 cm
VS
Mușchi papilari
1,3 cm
(N: 1,2 - 1,5 cm)*
250–350 g
https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic- https://peir.path.uab.edu/library/picture.php?/1701/s
fra.cfm?id=001175 earch/4190
*Ho SY. Anatomy and myoarchitecture of the left ventricular
wall in normal and in disease. European Journal of Cord de aspect normal
Echocardiography. 2009 Dec 1;10(8):iii3-7.
Klein AL, Abbara S,
Agler DA, et al.
American Society of
Echocardiography
clinical
recommendations for
multimodality
cardiovascular imaging
of patients with
pericardial disease. J Am
Soc Echocardiogr
2013;26(9):965-
1012.e15.
Anatomia pericardului uman normal. A, Vedere anterioară a sacului pericardic parietal intact.
B, Porțiunea anterioară a sacului pericardic a fost îndepărtată pentru a vizualiza inima și vasele
mari în poziție anatomică.
Inflamația fibrinoasă http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%
20pages/A/A033.html -Imagine 3D
Pericardita fibrinoasă
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%
20pages/A/A121.html -Imagine 3D
Cauze
- Idiopatic
- Virale (Coxsackievirus A și B; herpes simpex, influenza)
- Bacteriene:
- diseminare locală (ex. pneumonie, edocardită, empiem)
- septicemie
- TB/ non-TB
- Fungi
- Paraziți
- IMA
- Uremie
- Traumatisme/ intervenții chirurgicale pe cord
- Radioterapie oncologică
- Metastaze pericardice
- Mediate imun (LES, sd.Dressler, artrita reumatică)
Exsudatul apare iniţial la baza inimii, pe
suprafaţa pericardului visceral din jurul
vaselor mari sub forma unor depozite
cenuşiu-albicioase, cu filamente scurte de
fibrină - aspect "limbă de pisică", sau uneori
"în dune de nisip".
https://www.dreamstime.com/tongue-cat-close-up-macro-image194110611
Depozite de fibrinăcu https://en.wikipedia.org/wiki/Khongoryn_Els#/media/File:Khon
goryn_Els_sand_dunes.jpg
aspect în “dune de
nisip”.
https://twitter.com/Anas_AlSa/status/842948880421568
512/photo/1
Depozitele mai abundente pot înveli

inima cu un strat fibrinos neregulat -
imagine de "tartină cu unt dezlipită".
de Souza PM, dos Santos AM, Paulino EM, Hirth CG,

Dornelas CA. “Bread and butter” fibrinous pericarditis.
Autopsy & case reports. 2016 Oct;6(4):5.
În cazul prezenţei în sacul pericardic şi a unei cantităţi considerabile de exsudat seros, foiţele pericardice pot fi unite
prin filamente lungi de fibrină - aspect "în dinţi de pieptene".
American College of Cardiology Foundation
Inflamația
pseudomembranoasă
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%
20pages/L/L038.html - Imagine 3D
Crupul difteric (Corynebacterium diphteriae)
Colita pseudomembranoasă (Clostridium difficile)

Crup difteric
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/47/
Dirty_white_pseudomembrane_classically_seen_in_dip
htheria_2013-07-06_11-07.jpg
User:Dileepunnikri / CC BY-SA
(https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)
https://anatomytool.org/content/characteristics-large-intestine
Park WW, Kim YS, Lee JH. A case of chronic
intestinal pseudo-obstruction accompanied by
Parkinson's disease. The Korean Journal of
Gastroenterology. 2010;56(2):65-8.
Colon - macroscopic normal

https://peir.path.uab.edu/library/picture.php?/8673/search/3904
Colită pseudomembranoasă
https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-fra.cfm?id=003616 https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-fra.cfm?id=009041
https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-f a. fm?id=009130 https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-fra.cfm?id=003691

https://www.flickr.com/photos/euthman/sets/72157630213786482/
Inflamația Cauza cea mai frecventă a inflamaţiilor
purulentă supurative o constituie microbii piogeni:
- stafilococul (puroi galbencremos),
- streptococul (puroi seros murdar),
Abcesul - pneumococul (puroi gelatinos
Flegmonul verzui).
Ficat de aspect normal
Cauze
- Infecții parazitare cu amibe,protozoare
sau helminți
- Infecții bacteriene ( E. coli, Klebsiella
pneumoniae, Proteus, pseudomonas,
Streptococcus milleri)
- Candida
Abces hepatic

Diagnostic diferențial
- Chist hidatic
- Carcinomul hepatocelular
- Adenom hepatic
- Hemangiom cavernos
- Metastază hepatică
6 cm
Rinichi deaspect
normal
Cauze
- PNA (Escherichia coli, Proteus, Klebsiella,
Enterobacter, Pseudomonas,
Streptococcus faecalis, stafilococi, fungi)
Abces renal
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pag
es/J/J052.html - Imagine 3D
- RCC
- PNA xantogranulomatoasă
- Angiomiolipom renal
- Cavernă TB
Plămân de aspect
normal
375 g
Cauze
- streptococi aerobi sau anaerobi,

- stafilococ auriu,
- germeni gram negativi,
- microorganisme anaerobe prezente în
mod normal în cavitatea bucală
(Bacteroides, Fusobacterium, Peptococcus
etc.)
Abces pulmonar
es/L/L117.html - Imagine 3D
https://www.flickr.com/photos/pulmonary_pathology/albums/72157620676460149/with/7468374032/
- Cavernă TB
- Pneumonia cu Pneumocystisjirovecii
- Chist hidatic
- Tumoră primară abcedată/cavitară
Testicul și epididim de aspect normal

Cauze
- infecțioase (Chlamydia, Gonorrhea, TB și
viral v. urlian)
- post tratament BCG
Abces epididimar
Proces inflamator care intereseaza parenchimul testicular - orhiepididimită.
- hidrocel
- tumori paratesticulare
- chist epididimar
- spermatocel
Apendice normal
Apendicită flegmonoasă
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/69/Acute_appendicitis_Gross_pathology.jp
g
Calicut Medical College / CC BY-SA (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0) https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-fra.cfm?id=009567

Inflamația
gangrenoasă
Apendicită gangrenoasă
- cauzată de bacterii anaerobeşi/sau
tromboze în focarul inflamator (cauză de
necroză ischemică)
INFLAMAȚIA CRONICĂ
Inflamaţia cronică se poate dezvolta prin cronicizarea unei inflamaţii acute sau poate evolua
de la început ca o inflamaţie cronică primară.
Inflamaţiile proliferative (inflamaţiile cronice) pot fi sistematizate în scop didactic în:

- inflamaţii cronice (proliferative) nespecifice;
- inflamaţii granulomatoase nespecifice sau cu specificitate discutabilă;
- inflamaţii granulomatoase de corp străin (granuloamele de corp străin);
- inflamaţii granulomatoase specifice.
INFLAMAȚII Tuberculoza (Mycobacterium tuberculosis)
GRANULOMATOASE Sifilisul (Treponema pallidum)
SPECIFICE
Actinomicoza (Actinomyces israeli)
Aspectul normal al
plămânilor
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen
%20pages/L/L068.html - Imagine 3D
Plămân normal
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fd/Normal_lung_%283661495238%29.jpg
Yale Rosen from USA / CC BY-SA (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0)
Leziunile elementare macroscopice din
inflamaţia tuberculoasă pot fi:
Inflamația a) Leziuni circumscrise:

- tuberculul miliar
tuberculoasă - nodulul simplu
- nodulul acinos
- tuberculomul
b) Leziuni ulcerative:
- ulceraţii
- caverne
c) Leziuni difuze:
- pneumonia tuberculoasă
- bronhopneumonia tuberculoasă
- pleurezia tuberculoasă
- peritonita tuberculoasă
- pericardita tuberculoasă
- meningita tuberculoasă
Adenopatie
hilară
Afect primar
Limfangita de legătură (alb) şi adenopatia hilară (roșu).
Focar Ghon
Complex tuberculos primar Ranke
https://www.flickr.com/photos/pulmonary_pathology/sets/72157628551443837/with/6572343713/
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Pearl_mille
t_after_combine_harvesting.jpg
Tuberculoză miliară.
Imagine din arhiva SAP SCJUT.
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/L/L025.html - Imagine 3D
Tuberculomul
https://www.flickr.com/photos/pulmonary_pathology/sets/72157628551443837/with/6596009867/
Cavernă TB
https://www.flickr.co
m/photos/pulmonar
y_pathology/sets/72
157628551443837/
with/6570245751/
Caverne recente Cavernă veche

https://www.flickr.com/photos/pulmonary_pathology/13
382632205/in/album-72157628551443837/
Sifilisul dobândit:
-stadiul primar - şancrul sifilitic şi adenopatia

Inflamația sifilitică satelită;
-stadiul secundar - sifilide şi micropoliadenopatie;
-stadiul terţiar cu:
● leziuni nodulare: gomele sifilitice
● leziuni difuze: vasculare (mezaortita sifilitică)
sau nervoase (meningită, paralizie generală
progresivă, tabes).
Sifilisul congenital:
- precoce;
- tardiv.
Șancrul sifilitic
Vartolomei MD, Cotoi OS, Badea MA, Chibelean CB, Cotoi T,

Morariu V, Albu C, Morariu SH. Indurative edema of the
prepuce mimicing phimosis, an atypical manifestation of
primary syphilis. Acta dermatovenerologica Croatica. 2015
Dec 28;23(4):301-.
Ramoni S, Cusini M, Gaiani F, Crosti C. Syphilitic chancres of
the mouth: three cases. Acta dermato-venereologica. 2009
Oct 1;89(6):648-9.
Staines K, Sloan P. Syphilitic chancre of the tongue. New

England Journal of Medicine. 2011 Aug 4;365(5):e11.
Sifilide
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sifilis#/media/Fi%C8%99ier:Secondary_Syphilis_on_palms_CDC
_6809_lores.rsh.jpg
Dupin N. Syphilis. Vol. 37, La Revue de Médecine Interne. La
Revue de Médecine Interne; 2016. p. 735–42.
https://en.wikipedia.org/wiki/Gum_arabic#/media/File:Gumm
i_arabicum_pieces_and_powder.jpg
Gomele sifilitice
Moon J, Yu D, Yoon HS, Cho S, Park HS. Syphilitic Gumma:

A Rare Form of Cutaneous Tertiary Syphilis. Annals of https://webeye.ophth.uiowa.edu/eyeforum/atlas/pages/Syphilis-and-trachoma.html
Dermatology. 2018 Dec 1;30(6):749-51.
Mezaortita sifilitică
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/A/A107.html - Imagine 3D
https://peir.path.uab.edu/library/picture.php?/5059/search/383 https://natlands.org/mariton
-chunky-bark/
Actinomicoza
Tortorici S, Burruano F, Buzzanca ML, Difalco P,

Contributed by the CDC/ Dr. Robert Fass; Ohio State Cabibi D, Maresi E. Cervico-facial actinomycosis:
Dept. of Medicine epidemiological and clinical comments.
INFLAMAȚIA
Inflamaţia este un ansamblu de reacţii vasculare, umorale, celulare dezvoltate în ţesuturile vii ca
răspuns la acţiunea diverşilor agenţi nocivi: fizici (traumatisme, căldură, frig, radiaţii), chimici (acizi,
baze, substanţe toxice diverse), infecţioşi (bacterii, virusuri, paraziţi), imunologici (reacţii antigen-
anticorp, reacţii mediate celular), corpi străini, necroze celulare sau tisulare etc.
Reacţiile inflamatorii se desfăşoară în ţesutul vascular şi conjunctiv adiacent.
Deosebim inflamaţii acute şi inflamații cronice.
INFLAMAŢIA ACUTĂ
Inflamaţia acută se instalează de cele mai multe ori brutal şi se însoţeşte de manifestări clinice
zgomotoase. Evoluţia sa depinde în mare parte de importanţa distrucţiilor tisulare: când acestea sunt
minime sau lipsesc există posibilitatea vindecării cu restitutio ad integrum, adică revenirea ţesutului la
starea existentă înaintea agresiunii. Când distrugerile tisulare sunt apreciabile, procesul inflamator se
poate croniciza şi vindecarea se face prin cicatrizare.
Inflamația acută se recunoaşte prin semnele clasice: rubor (roşeaţă), calor (căldură), tumor
(tumefacţie), dolor (durere), functio laesa (alterarea funcţiei). Aceste semne se explică prin reacțiile
vasculo-exsudative deosebit de pregnante, ele constând în:
o hiperemia activă intensă;
o tumefacţia endoteliului vascular;
→ formarea edemului inflamator (a exsudatului inflamator);
o migrarea leucocitelor:
• marginaţia (pavimentarea) leucocitelor;
• diapedeza;
• manşonul leucocitar perivascular.
1
Edemul inflamator reprezintă o extravazare crescută de lichid plasmatic bogat în proteine -
exsudat inflamator - în ţesutul interstiţial. Procesul are loc în special la nivelul capilarelor şi venulelor
postcapilare.
În formarea exsudatului inflamator intervin doi factori principali:
- creşterea presiunii hidrostatice;
- creşterea permeabilităţii vasculare.
Leucocitele (polimorfonuclearele şi monocitele) străbat peretele vascular printr-un proces activ

(diapedeză). După 24 ore (şi uneori chiar după câteva ore) de la acţiunea agentului inflamator (nociv)
asistăm la acumularea unui număr mare de polimorfonucleare neutrofile în ţesutul afectat.
Evenimentele care duc la atragerea leucocitelor în focarul inflamator sunt iniţiate şi dirijate de
producerea locală a unei cantităţi mari de mediatori chimici solubili (factori chemotactici).
Răspunsul leucocitelor circulante faţă de factorii chemotactici constă în:

- dispunerea leucocitelor de-a lungul peretelui vascular – pavimentarea sau marginaţia
leucocitelor;
- aderarea leucocitelor de suprafaţa endoteliului sau a membranei bazale vasculare;
- străbaterea peretelui vascular;
- chemotaxia, adică migrarea unidirecţională a leucocitelor spre zonele cu concentraţie
maximă a agenţilor chemotactici.
2
Reacțiile vasculo-exudative din
inflamația acută
• vas intens hipermic (lumen

dilatat, plin cu hematii).

inflamația acută
• edem inflamator (substanţa

fundamentală conjunctivă apare
mai abundentă și mai slab
colorată, uneori clară).

inflamația acută
• aspecte de marginație leucocitară.

inflamația acută:
• manșon leucocitar perivascular.
3
După natura exsudatului inflamator se deosebesc:
1. inflamaţia catarală;
2. inflamaţia seroasă;
3. inflamaţia fibrinoasă;
4. inflamația pseudomembranoasă;
5. inflamația purulentă sau supurativă;
6. inflamația hemoragică;
7. inflamația gangrenoasă.
Inflamația fibrinoasă are ca trăsătură definitorie, formarea exsudatului bogat în fibrinogen care,
prin activare, dă naştere precipitatelor de fibrină. Exemple de inflamație fibrinoasă: pericardita
fibrinoasă, pleurezia fibrinoasă.
Diagnostic de organ: cord

2
- miocard (1): fascicule de fibre musculare
striate de tip cardiac (prezența striațiilor, nuclei
situați centrali, aspectul de ramificare si
anastomozare al fibrelor);
- pericard (2): țesut conjunctivo-adipos, cu

vase de sange.
1
4
1 – țesutul conjunctiv de la nivelul

epicardului cu aspecte de inflamație
acută (1);
– depuneri de fibrină - mase amorfe sau
2 filamentoase, eozinofile, dispuse direct
pe țesutul conjunctiv (2);
– celulele mezoteliale sunt absente.
- depuneri de fibrină (detaliu);
- reacție inflamatorie acută în țesutul

conjunctiv pericardic (detaliu).
Inflamaţia purulentă sau supurativă este cauzată de microbi piogeni (stafilococ, streptococ
piogen etc.), are ca trăsătură esenţială formarea exsudatului purulent (a puroiului) şi se prezintă sub forma
abcesului (inflamaţie purulentă circumscrisă), flegmonului (inflamaţie purulentă difuză), empiemului
(puroi în cavități preexistente).
Abcesul acut este o inflamaţie purulentă circumscrisă, caracterizată prin formarea exsudatului
purulent (a puroiului) care ocupă o “cavitate” rezultată în urma necrozei şi lichefacţiei ţesuturilor
afectate. Puroiul este constituit din polimorfonucleare normale şi alterate (globule de puroi, piocite),
macrofage care au fagocitat piocite (piofage), resturi tisulare, fibrină, eritrocite, microbi, corpi străini
etc.
5
Diagnostic de organ: epididim
- tubi tapetați de epiteliu înalt, ciliat,

uni/bistratificat sau pseudostratficat;
- strat subţire de ţesut conjunctiv;
- strat de ţesut muscular neted.
Abces acut
– inflamație purulentă circumscrisă.
Abces acut
Abces acut
6
Abces acut
- exsudat purulent (puroi) – detaliu.
Flegmonul este o inflamaţie supurativă difuză, fără tendinţă la delimitare.
Exemplu: flegmonul apendicular - în toate straturile peretelui apendicular se pot observa aspectele
inflamației acute, iar fibrele musculare netede din musculara propria sunt disociate de exsudat purulent.
S Diagnostic de organ: apendice

SM
M - mucoasa (M);
MM - submucoasa (SM);
- musculara propria (MM);
- seroasa (S).
- ulcerația mucoasei apendicelui;
- exsudat purulent în lumenul

apendicular.
7
Flegmon apendicular
- stratul muscular cu fibre musculare

netede disociate de exsudatul
purulent.
X
Flegmon apendicular
- exsudat purulent în stratul muscular

(X) și reacții inflamatorii acute la
nivelul seroasei.
8
INFLAMAŢIA CRONICĂ (PROLIFERATIVĂ)
În contrast cu inflamaţia acută, inflamaţia cronică se dezvoltă în urma acţiunii persistente,

îndelungate a unor agenţi nocivi cu agresivitate mai diminuată. Inflamaţia cronică se poate dezvolta prin
cronicizarea unei inflamaţii acute sau poate evolua de la început ca o inflamaţie cronică primară.
Morfologic, inflamaţia cronică se caracterizează prin:

- proliferarea, din primele faze ale procesului inflamator, a ţesutului de granulaţie (format din
capilare de neoformație, fibroblaste, fibre colagene), care se maturează cu timpul în ţesut
fibros (prin devascularizare, reducerea numărului fibroblastelor şi îmbogăţirea în fibre de
colagen); din cauza proliferării ţesutului de granulaţie, inflamaţia cronică lasă de regulă
sechele;
- reacţiile vasculo-exsudative sunt reduse sau absente comparativ cu inflamaţia acută;
- absenţa sau prezenţa în număr redus a polimorfonuclearelor neutrofile în cadrul infiltratului
inflamator; excepţie fac inflamaţiile cronice care urmează unor inflamaţii acute, cu persistenţa
infecţiei bacteriene;
- celulele componente ale răspunsului inflamator cronic sunt în esenţă macrofagele,
plasmocitele, limfocitele şi în anumite circumstanţe, eozinofilele;
- apariţia unor macrofage cu aspect particular, metamorfozate: celule epitelioide, celule gigante
multinucleate;
- prezenţa leziunilor cu caracter alterativ (necroză).
ȚESUTUL DE GRANULAȚIE este un țesut tânăr, de origine mezenchimală, care apare în

procesul de reparare tisulară după alterări diverse. Este constituit din numeroase capilare de neoformaţie
cu endoteliul turgescent, fibroblaste, rare fibre colagene şi elemente celulare inflamatorii (limfocite,
plasmocite, macrofage). Cu timpul, ţesutul de granulaţie se maturează în ţesut conjunctiv fibros,
cicatricial prin reducerea numărului de elemente celulare inflamatorii şi a vaselor, concomitent cu
îmbogăţirea în fibre colagene.
Ţesutul de granulaţie
9
Ulcerație
- capilare de neoformație - capilare

delicate care se îndreaptă dinspre
ţesutul sănătos spre lipsa de substanţă
(ulcerația) din suprafață.
- capilare de neoformație cu endoteliul

turgescent (detaliu);
- celule inflamatorii;
- fibroblaste.
Clasificarea inflamatiilor cronice (proliferative):

➢ inflamații cronice (proliferative) nespecifice;
➢ inflamații granulomatoase nespecifice sau cu specificitate discutabilă;
➢ inflamații granulomatoase de corp străin (exogen sau endogen);
➢ inflamații granulomatoase specifice (tuberculoza, sifilisul, lepra, actinomicoza, trichineloza).
GRANULOMUL DE CORP STRĂIN este o inflamaţie cronică granulomatoasă produsă de

corpi străini insolubili sau greu resorbabili de origine endo- sau exogenă.
Nota caracteristică a acestui proces inflamator o dă prezenţa celulelor gigante multinucleate de
corp strain, celule cu număr mare de nuclei, distribuiţi neregulat în citoplasmă şi care conţin particule din
10
corpul străin insolubil. Pe lângă celulele gigante se identifică un infiltrat inflamator cronic constituit din
limfocite, plasmocite și macrofage. Leziunea evoluează constant spre fibroză.
Granulomul de corp străin (fragmente de fire de sutură)
2
1
Granulom de corp străin
1 – fragmente de fire de sutură;

2 – celule gigante multinucleate de corp
1 străin;
2
infiltrat inflamator cronic (limfocite,
plasmocite, macrofage).
infiltrat inflamator cronic

- fragment de fir de sutură;
- celulă gigantă multinucleată.
11
INFLAMAŢIA TUBERCULOASĂ
Este produsă de Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch) și se încadrează în grupul

inflamaţiilor granulomatoase specifice.
Reacţiile tisulare din inflamația tuberculoasă sunt:
• exsudative: alveolita macrofagică;
• proliferative: foliculul tuberculos;
• alterative: necroza cazeoasă.
Diagnostic de organ: plămân
- alveole mărginite de septuri

interalveolare.

1 2
- bronhie cu mucoasa tapetată de epiteliu
respirator (1);
- cartilaj hialin în peretele bronhiei (2);
- pigment antracotic (pigment de culoare

negricioasă).
Diagnostic de organ: limfonodul
- organ limfoid, încapsulat;
- sinusuri subcapsulare, foliculi limfoizi

primari și secundari (cu centru germinativ).
12
Alveolită macrofagică
- exsudatul inflamator din alveolele

pulmonare are caracter seros, cu
numeroase macrofage şi limfocite; acesta
suferă apoi un proces de cazeificare care se
extinde treptat interesând şi septurile
alveolare.
Foliculul tuberculos (foliculul Köster sau granulomul tuberculos) reprezintă reacţia celulară din
tuberculoza proliferativă. Este un granulom macrofagic sub forma unui nodul constituit dintr-un grup de
celule epitelioide centrat de una sau mai multe celule gigante Langhans rezultate din fuzionarea celulelor
epitelioide, cu nuclei dispuşi în coroană/potcoavă la periferia celulei sau sub forma literei H. La periferie,
foliculul tuberculos este înconjurat de un brâu de limfocite.
În dezvoltarea lor, foliculii se lărgesc şi au tendinţa de a conflua, celulele gigante şi epitelioide din
centrul leziunii suferă un proces de necroză de cazeificare (masă omogenă sau fin granulară, eozinofilă,
în care nu se mai recunosc siluetele celulare - necroză astructurată).
Leziunile proliferative împreună cu leziunile alterative conferă specificitate tabloului
morfologic din tuberculoză.
Foliculi tuberculoși
- celule epitelioide;
- celule gigante multinucleate Langhans.
13
Folicul tuberculos
- celulă gigantă multinucleată Langhans;
- celule epitelioide.
x
- necroză de cazeificare (X).
ACTINOMICOZA
Actinomicoza este o inflamaţie cronică granulomatoasă supurativă produsă de o bacterie

anaerobă filamentoasă ramificată, gram pozitivă - Actinomyces Israeli, care afectează mai frecvent
regiunea cervico-facială. Ocazional poate fi întâlnită şi în apendice, plămâni, ficat, tractul genital
feminin (în cel din urmă caz, în legătură cu dispozitivele anticoncepţionale intrauterine).
Microscopic, leziunea caracteristică este granulomul actinomicotic.
14
Granulomul actinomicotic
2 Este constituit din trei zone distincte:
1
- zona centrală în care se găsesc colonii
bacteriene (1) înconjurate de un infiltrat
inflamator alcătuit din granulocite
neutrofile în mare parte alterate
(transformate în globule de puroi) (2).
- colonia de Actinomyces israeli.
- zona mijlocie alcătuită din:

• histio-macrofage cu citoplasmă bogată în
lipide (celule xantomatoase);
• macrofage de tip epitelioid, plasmocite,
limfocite.
- zona mijlocie (detaliu):
limfocite
celule xantomatoase.
15
- zona periferică este alcătuită din ţesut de
granulaţie nespecific.
TRICHINELOZA
Trichineloza este cauzată de larvele de Trichinella spiralis, vierme nematod care îşi desăvârşeşte
ciclul evolutiv în acelaşi organism. Larvele închistate în carnea contaminată ingerată (mai frecvent carne
de porc) se dezvoltă la nivelul intestinului în forme adulte. Femelele fertilizate eliberează larvele care
invadează peretele intestinal, intră în circulaţie şi se localizează îndeosebi în muşchii scheletici
(diafragm, deltoid, pectorali) unde se închistează şi rămân viabile ani întregi. Pereţii chistului se pot
calcifica după 6 luni - 2 ani. Leziunile pot fi uneori identificate cu ochiul liber pe suprafaţa de secţiune a
muşchiului, mimând firişoarele de nisip.
2 Diagnostic de organ: mușchi striat de tip

scheletic (1)
Diagnostic de leziune: Trichineloza
- granuloame cu numeroase eozinofile,

1 macrofage, limfocite, plasmocite și uneori
cu celule gigante multinucleate, având în
mijloc larva de Trichinella spiralis (2).
16
Trichineloza
- larve de Trichinella spiralis torsionate,

închistate într-o capsulă fibroasă.
Trichineloza
- celulă gigantă multinucleată;
- infiltrat inflamator cronic.
17
TUMORI BENIGNE
Tumoră (neoplazie, neoplasm)
= creştere anormală a unui ţesut care formează, cu mici excepţii, o masă
tisulară.
• Terminologie: în cele mai multe cazuri se adaugă sufixul "om" (de la

“oma” = umflătură) la denumirea ţesutului afectat: osteom, fibrom,
condrom etc.
• Clasificare anatomo-clinică:
- tumori benigne;
- tumori maligne sau cancere.
Caractere biomorfologice generale
ale tumorilor benigne
• au o dezvoltare lentă, progresivă, uneori cu perioade de stagnare sau

chiar de involuţie spontană parţială;
• cresc încet, rămân localizate;
• nu infiltrează ţesuturile din jur;
• efecte compresive asupta structurilor/organelor vecine; unele tumori
secretă hormoni în exces;
• nu duc la însămânţări la distanţă (metastaze);
• nu recidivează postoperator;
• nu duc la caşexie şi la moartea bolnavului.
▪ Macroscopic, tumorile benigne au următoarele
caracteristici:
în organele parenchimatoase:
- formaţiuni nodulare, rotunjite sau ovale;

- bine delimitate, circumscrise, de cele mai multe ori încapsulate printr-
o capsulă conjunctivă proprie sau rezultată prin compresiunea
structurilor din jur;
- mobile faţă de structurile vecine;
- în general au o consistenţă crescută şi culoarea asemănătoare cu a
ţesutului de origine.
➢ modificări secundare supraadăugate

(hemoragii, infecţii, degenerări,
infarctizare etc.) creşterea
rapidă a volumului tumorii +
modificarea consistenţei și a aspectului
pe suprafaţa de secţiune.
Adenom hepatic
Adenom tiroidian
?
• Pe suprafaţa tegumentelor şi mucoaselor:
- cresc vegetant, polipos, conopidiform sau nodular;

- au bază largă (creștere sesilă) sau îngustă de implantare (creștere pediculată).

✓ Polipi intestinali
✓ Leiomiom uterin
✓ Hemangiom hepatic
✓ Mixom cardiac
✓ Teratom matur chistic ovarian
✓ Fibroadenom mamar
✓ Osteoclastom
POLIPI INTESTINALI
Colon - aspect normal
Park WW, Kim YS, Lee JH. A case of chronic intestinal pseudo-obstruction accompanied by
Parkinson's disease. The Korean Journal of Gastroenterology. 2010;56(2):65-8.
Polip intestinal

Polipi intestinali

Polip intestinal
www.wikidoc.org
Polip intestinal
POLIP VILOS
Polipoză colonică familială
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Familial_Adenomatous_Polyposes_colon_-2.jpg
Imagine din Muzeul Disciplinei de Morfopatologie
Polipoză colonică
familială
LEIOMIOM
• tumora benignă a ţesutului muscular neted;
• localizare: mai frecvent în uter, tubul digestiv, prostată,

derm; mai rar în ovare, vezica urinară.
Uter de aspect normal
4,5-6,5
cm
(5cm) 5-8,5 cm antero-posterior: 2,8-4,9
(6,4 cm) cm (3,3 cm)
"courtesy of PathologyOutlines.com“
www.pathologyoutlines.com/topic/uterusnormal.html
Uter de aspect normal
https://peir.path.uab.edu/library/picture.php?/12212/category/52
Leiomioame uterine
Leiomioame uterine
Leiomiom uterin
Leiomiom uterin
Leiomiom pediculat https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-fra.cfm?id=2836
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages
/N/N070.html
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/N/N014.html - leiomioame multiple
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/N/N024.html - leiomiom protruziv în

cervix
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/N/N044.html - leiomiom de dimensiune

mare
Diagnostic diferențial:
• leiomiosarcom;
• carcinom endometrial;
• polip endometrial.
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen
%20pages/N/N068.html
HEMANGIOM
- leziunebenignă, constituită dintr-un conglomerat de vase

sanguine cu aranjament neobișnuit şi/sau dimensiuni
variate.
➢Hamartom
10-13 cm
Ficat de aspect
20-23 cm
normal
Greutate între 600-1900 g
https://basicmedicalkey.com/gross-processing-of-liver-specimens /
Hemangioame hepatice
https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-
fra.cfm?id=894
Hemangiom hepatic
https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-
fra.cfm?id=895
Hemangiom hepatic
Hemangiom hepatic
- hematom;
- tumori hepatice benigne/maligne, primare sau secundare (metastaze);
- infarct hepatic.
?
MIXOM CARDIAC
Cord de aspect normal
Ao 13 cm
Cordaje VS
tendinoase 10 cm
Mușchi papilari
1,3 cm
(N: 1,2 - 1,5 cm)*
250–350 g
*Ho SY. Anatomy and myoarchitecture of the left

ventricular wall in normal and in disease. European
Journal of Echocardiography. 2009 Dec 1;10(8):iii3-7.
Mixom cardiac

Mixom cardiac
Lipom în atriul drept
Trombi atriali
TERATOM MATUR CHISTIC/CHISTUL
DERMOID OVARIAN
✓ Tumoră cu celule germinale

Chist dermoid ovarian

http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/N/N052.html
Struma ovarii
FIBROADENOM MAMAR
Fibroadenom mamar
Fibroadenom mamar
• tumoră malignă a glandei mamare (carcinom mamar);
https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-fra.cfm?id=004136 https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-fra.cfm?id=009129
• tumora phyllodes.
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Phyllodes_Tumor,_Gross_%286353378707%29.jpg
OSTEOCLASTOM
- tumora cu celule gigante a osului

Osteoclastom
"courtesy of PathologyOutlines.com“
https://www.pathologyoutlines.com/topic/bonegiantcelltumor.html
TUMORILE (NEOPLASMELE, NEOPLAZIILE)
Prin tumoră (neoplasm/neoplazie) înțelegem creșterea anormală a unui țesut care formează, cu
mici excepții, o masa tisulară.
Clasificarea anatomo-clinică a tumorilor (în funcție de potențialul evolutiv și caracterele

morfologice):
- tumori benigne;
- tumori maligne sau cancere:
• carcinoame (tumori maligne de origine epitelială);
• sarcoame (tumori maligne de origine conjunctivă);
• limfoame (tumori ale țesutului hematolimfopoietic);
• tumori maligne cu celule germinale;
• tumori maligne neuroectodermale, etc.
În terminologia diferitelor tipuri de tumori se utilizează, de cele mai multe ori, sufixul "om" (de la
"oma" = umflătură) la denumirea ţesutului afectat.
TUMORILE BENIGNE
Microscopic, tumorile benigne sunt constituite din celule bine diferenţiate care:
• amintesc ca aspect celulele normale de origine, dar sunt mult sporite numeric;
• au o remarcabilă uniformitate ca dimensiune, formă şi configuraţie a nucleului;
• au, în general, o dispoziţie arhitecturală perturbată, lipsită de orientarea funcţională normală;
• sunt lipsite de activitate mitotică sau dacă sunt prezente, mitozele sunt normale (ecuatoriale,
bipolare).
Exemple de tumori benigne
Papilomul, tumora benignă a epiteliului pavimentos multistratificat, este constituit din axe
conjunctivo-vasculare, care reprezintă stroma tumorii, acoperite de epiteliul proliferat tumoral mult
îngroşat, cu stratificare regulată, fără anomalii celulare evidente, în general fără activitate mitotică sau cu
mitoze tipice şi rare. Se observă o marcată proliferare a stratului spinos Malpighi (acantoză), a stratului
granular (hipergranuloză) şi cornos (hiperkeratoză). Celulele stratului bazal sunt dispuse pe 3-4 rânduri.
Membrana bazală este intactă.
1
1
2
- derm: țesut conjunctiv comun ce
3

4 (4).
1
4 Papilom
3
- axe conjunctivo-vasculare (1)
2 acoperite de epiteliul proliferat
tumoral:
• celulele stratului bazal
• celulele stratului spinos
4
(acantoza) (2)
• celulele stratului granular
1 (hipergranuloza) (3)
3
• celulele stratului cornos -
(hiperkeratoza) (4).
2
Papilom
- acantoză (detaliu);
- hipergranuloză (detaliu);
- hiperkeratoză (detaliu).
Fibroadenomul este o tumoră benignă rezultată din proliferarea epiteliului glandular asociată cu
proliferarea concomitentă a stromei conjunctive. Este o tumoră benignă frecventă a glandei mamare, în care
ţesutul conjunctiv proliferat se dispune uneori în jurul structurilor glandulare care îşi păstrează forma
rotunjită (fibroadenomul pericanalicular), iar alteori, când acesta proliferează mai intens, comprimă şi
deformează tubii glandulari imprimându-le un aspect "în coarne de cerb" (fibroadenomul intracanalicular).
3
Diagnostic de organ:
glanda mamară
- componentă glandulară:
lobuli - acini și ducturi tapetate de 2
straturi de celule (luminale și
mioepiteliale);
- componentă stromală (stromă
intra- și interlobulară).
2 Fibroadenom mamar
1 - fibroadenom pericanalicular (1);
- fibroadenom intracanalicular (2).

1
Fibroadenom mamar
- structurile glandulare sunt tapetate

de 2 straturi de celule:
• luminale
• mioepiteliale.
4
Osteoclastomul (tumora cu celule gigante a osului) este o tumoră benignă, uneori agresivă local.
Apare mai frecvent la femei între 30-40 ani şi se localizează predominant în epifiza oaselor lungi, peste
50% din cazuri fiind situate în jurul articulaţiei genunchiului (femur distal, tibie proximală). Deşi încadrată
ca neoplazie benignă, tumora cu celule gigante a osului poate recidiva (15-50% din cazurile tratate prin
chiuretarea tumorii) şi crește infiltrativ, determinând metastaze pulmonare în aproximativ 2% din cazuri.
Microscopic, tumora este constituită din numeroase celule conjunctive mici, fibroblasto-fibrocitare,
printre care sunt dispersate celule gigante multinucleate de tip osteoclastic; frecvente vase sanguine,
extravazate hematice, macrofage încărcate cu hemosiderină.
Diagnostic de organ: os
1
Osteoclastom
- numeroase celule conjunctive mici,

2 fibroblasto-fibrocitare (1);
- celule gigante multinucleate de tip

2 osteoclastic (2);
- revărsate hemoragice.
5
Osteoclastom
- macrofage încărcate cu
hemosiderină şi depuneri libere de
granule de hemosiderină.
Leiomiomul este tumora benignă a ţesutului muscular neted. Se dezvoltă mai frecvent în uter, tub
digestiv, piele.
Microscopic este constituit din fascicole de fibre musculare netede cu nuclei ovali cu capetele uşor
rotunjite, orientate în diverse sensuri şi pe care secţiunea le surprinde sub diverse incidenţe: longitudinal,
oblic, transversal. Printre fascicolele de fibre musculare se găseşte o cantitate variabilă de ţesut conjunctiv
stromal alcătuit din fibrocite şi fibre colagene. În grosimea tumorii pot fi observate vase cu pereţi bine
structuraţi.
2
Diagnostic de organ: corp uterin
- endometru (1);
- miometru cu fibre musculare

netede (2).
6
Leiomiom
1 - fascicole de fibre musculare netede

orientate în diferite sensuri și secționate
2 sub diverse incidențe:
• longitudinal (1);
• oblic (2);
• transversal (3).
3
- în jurul fibrelor musculare şi printre
fascicolele de fibre musculare se gasește
țesut conjunctiv (fibrocite și fibre de
colagen);
- nucleii fibrelor musculare netede sunt
ovali, mai palizi și cu extremități
rotunjite, iar cei ai fibrocitelor sunt
alungiți, fuziformi, cu extremități
ascuțite.
Hemangiomul este o leziune benignă (tumoră sau hamartom) constituită dintr-un conglomerat
de vase sanguine cu aranjament și dimensiuni neregulate, neobișnuite.
Tipuri de hemangioame:
• hemangiomul capilar;
• hemangiomul cavernos.
7
Hemangiom capilar
- conglomerat de vase sanguine cu

dimensiunea capilarelor, endoteliul mai
proeminent, separate între ele printr-o
stromă conjunctivă săracă.
Hemangiom capilar (detaliu)
Hemangiom cavernos
- spaţii vasculare largi, inegale,

intercomunicante, pline cu hematii şi
separate prin septuri conjunctive.
Hemangiom cavernos (detaliu)
8
Nevii pigmentari sunt tumori benigne ale țesutului pigmentar melanic, rezultate din proliferarea
melanocitelor, celule care se găsesc în mod normal în stratul bazal al epidermului.
Nevul intradermic (nevul celular) reprezintă subtipul cel mai frecvent întâlnit și este localizat
mai ales pe cap, gât şi trunchi.
Nev intradermic
- cuiburi, plaje sau cordoane de

melanocite proliferate tumoral,
în grosimea dermului;
- celulele nevice cu pigment

melanic în citoplasmă;
- celule nevice (detaliu).
9
TUMORI MALIGNE
MACROSCOPIE
PREPARATE MACROSCOPICE
• Adenocarcinom colorectal
• Carcinom cu celule bazale
• Carcinom scuamos
• Sarcom
• Limfom Hodgkin
• Carcinom cu celule renale - Tumora Grawitz
• Cancerul de col uterin
• Cancerul de corp uterin
• Cancerul hepatic
• Metastazele hepatice
CARACTERELE BIOMORFOLOGICE GENERALE ALE
TUMORILOR MALIGNE
• cresc rapid;
• invadează, infiltrează și distrug ţesuturile din jur:
• extirparea chirurgicală a întregii tumori dificil de realizat;
• recidive locale postoperatorii;
• dau frecvent metastaze (însămânţări la distanţă, tumori secundare);
• duc la decesul bolnavului.
TUMORILOR MALIGNE
În organe parenchimatoase:
• mase tisulare nodulare, unice sau multiple;
• neregulate;
• neîncapsulate;
• slab circumscrise sau fără nici o demarcaţie;
• tumorile cu creştere foarte rapidă pot apărea, paradoxal, bine
demarcate printr-o pseudocapsulă rezultată din compresiunea
structurilor din jur.
Tumora Grawitz
https://www.skincancer.org/skin-cancer-information/squamous-
cell-carcinoma/scc-warning-signs-and-images/
https://oncohemakey.com/hodgkin-disease-and-non-hodgkin-
lymphomas/
Tumora Grawitz
© Copyright UAB Department of Pathology. All rights reserved

Tumora Grawitz

Tumora Grawitz
TUMORILOR MALIGNE
La nivelul pielii şi mucoaselor

• aspect vegetant, arborescent, fungos
sau
• cu creștere difuză în suprafaţă
și/sau infiltrativă în profunzime.
Cancer de colon Melanom malign
https://visualsonline.cancer.gov/details.cfm?imageid=9186
Uter de aspect
normal
Cancer de col uterin
Carcinom scuamos al colului uterin
Ed Uthman, MD. -
https://www.flickr.com/photos/euthman/119271511/in/
set-72057594114099781/
Tumori sincrone ale corpului si colului uterin
Cancer de corp uterin. Leiomiom uterin
By Ed Uthman from Houston, TX, USA - Endometrial

Carcinoma, CC BY 2.0,
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1799650
TUMORI PRIMARE ALE FICATULUI
Carcinom hepatocelular Colangiocarcinom

TUMORI PRIMARE ALE FICATULUI
METASTAZE HEPATICE
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/G/G276b.html
Metastaze hepatice ale unui carcinom intestinal

Metastaze hepatice multiple ale unui melanom malign cu localizare cutanată

TUMORILE MALIGNE
Microscopic, tumorile maligne sunt constituite din celule slab diferențiate/nediferenţiate care:
• au în general un aranjament dezordonat;
• manifestă o mare varietate în ce priveşte forma și dimensiunea lor, precum şi configuraţia
nucleilor (pleomorfism cito-nuclear);
• au nuclei mari, cu inversarea raportului nucleo-citoplasmatic în favoarea nucleului,
neregulați, hipercromi, cu cromatina dispusă în blocuri grosolane, inegale și cu nucleoli
proeminenți;
• prezintă frecvente mitoze atipice (multipolare, inegale).
Pierderea diferenţierii celulare, caracteristică tumorilor maligne, este etichetată cu termenul de
anaplazie; tumorile anaplazice au un înalt grad de malignitate.
Exemple de tumori maligne
Carcinomul bazocelular este o tumoră malignă a epiteliului scuamos multistratificat, care se

întâlneşte cu predilecţie la nivelul feţei, iniţial sub forma unui mic nodul care cu timpul se ulcerează şi
se acoperă cu cruste (ulcus rodens).
1 - epiderm: epiteliu multistratificat

2
- derm: țesut conjunctiv care include
3 anexele pielii: foliculi piloși (2),
glande sebacee (3).
- derm cu glande sudoripare (4).

4
1
Carcinom bazocelular
- lobuli, insule, cordoane de celule

maligne cu creștere infiltrativă în
derm;
- celule cu nuclei ovali, bogaţi în

cromatină, inegali şi cu citoplasmă
puţină, bazofilă (asemănătoare celor
din stratul bazal al epiteliului scuamos
multistratificat);
- retracții ale insulelor, plajelor de

celule tumorale față de stromă;
- palisadarea nucleilor la periferia

nodulilor tumorali (perpendiculari pe
neobazală);
- celule tumorale (detaliu);
- mitozele sunt relativ frecvente.
2
Carcinom bazocelular
- infiltrat limfocitar şi plasmocitar în

stroma care separă insulele tumorale.
Carcinomul scuamos (epidermoid) este tumora malignă a epiteliului scuamos multistratificat

care se localizează în mod obişnuit pe tegumente, mai ales în zonele expuse la soare, la nivelul
mucoaselor tapetate de epiteliu scuamos multistratificat (buze, limbă, faringe, esofag, col uterin, vagin,
anus) și, deseori, la nivelul unor focare de metaplazie scuamoasă (de exemplu în bronhii, endocol uterin,
veziculă biliară, tract urinar etc.)
Carcinomul scuamos cheratinizat reprezintă cea mai frecventă varietate de carcinom scuamos.

Carcinom scuamos cheratinizat
- plaje și lobuli de celule tumorale care

amintesc aspectul celulelor din stratul
spinos al epiteliului scuamos normal;
- alungirea, cheratinizarea celulelor din

centrul unor lobuli tumorali și
suprapunerea lor în „foi de ceapă” →
perle epiteliale (globi cornoși) orto- si
parakeratozice.
3
Carcinom scuamos cheratinizat
- celule poligonale cu citoplasma

eozinofilă şi nuclei pleomorfi (X);
- la periferia lobulilor se pot observa
X celule asemănătoare celor din stratul
bazal al epiteliului scuamos
netumoral;
- perlă epitelială (detaliu);
-infiltrat inflamator limfo-plasmocitar

în stroma tumorii;
- mitoză atipică.
Adenocarcinoamele sunt tumorile maligne ale epiteliului glandular și cilindro-cubic. Sunt

întâlnite mai frecvent la nivelul intestinului gros, stomacului, glandei mamare, endometrului,
pancreasului, căilor biliare, plămânului etc.
În adenocarcinomul uzual, celulele maligne se dispun sub formă de pseudoglande sau tubi, de
forme şi mărimi variate, spre deosebire de structurile glandulare normale. Glandele tumorale sunt
separate printr-o stromă variabilă cantitativ, alcătuită predominant din ţesut conjunctiv sau muscular, în
funcţie de organul în care se dezvoltă tumora sau pe care aceasta îl infiltrează.
4
Diagnostic de organ: colon
M
• organ tubular, 4 straturi:

SM
- mucoasa (M);
- submucoasa (SM);
- musculara propria (MP);

MP - seroasa (S).
Adenocarcinom
- pseudoglande de formă și mărime
variate, uneori aglomerate, cu dispoziție
spate în spate;
- caracter infiltrativ al tumorii, cu
invazia submucoasei și a stratului
muscular;
- absența celulelor specializate (a
celulelor caliciforme);
- pseudoglande mărginite de celule

maligne;
5
Adenocarcinom
- pseudoglande mărginite de celule

maligne dispuse pe unul sau mai
multe straturi, cu pleomorfism
nuclear şi mitoze tipice și atipice
(detaliu);
- activitate mitotică.
Fibrosarcomul este tumora malignă a fibroblastelor care se dezvoltă în ţesuturile moi, mai
frecvent de la nivelul coapsei, în vecinătatea genunchiului. Microscopic este alcătuit din fascicole de
celule fuziforme intersectate “în os de peşte“, dens celulare, constituite din fibroblaste cu trăsături
maligne. Procesul neoplazic se însoţeşte de formarea unor lacune vasculare fără pereţi propri, având ca
rezultat hemoragii şi necroze frecvente în masa tumorii. Această particularitate structurală explică şi
metastazarea mai ales hematogenă a sarcoamelor.
6
Fibrosarcom
- fascicole de celule fuziforme

intersectate “în os de peşte“, dens
celulare;
1
2
- zone de necroză (1) şi hemoragie (2);
- fibroblaste cu nuclei mari, inegali,

hipercromi;
- activitate mitotică bogată.
Limfoamele sunt tumori ale limfonodulilor şi ale ţesutului limfoid din diverse organe: amigdale,
splină, timus, măduva oaselor, tub digestiv.
Limfoamele Hodgkin sunt definite prin prezenţa unui tip particular de celule neoplazice, celulele
Sternberg-Reed, intricate cu celule reactive atrase de factorii chimici eliberaţi local de către proliferarea
tumorală.
Celula clasică binucleată Sternberg-Reed este o celulă mare (diametrul între 20 şi 60 de
microni), de formă rotundă sau ovală, cu citoplasmă bogată, amfofilă, binucleată ("în oglindă") sau cu
nucleu bilobat, cu cromatina condensată de-a lungul membranei nucleare şi un nucleol mare, eozinofil.
În afara formei sale clasice sunt cunoscute şi câteva variante ale celulei Sternberg-Reed care sunt
caracteristice diferitelor subtipuri histologice de limfom Hodgkin, fără a avea însă valoarea diagnostică
a celulei Sternberg-Reed propriu-zise:
7
• varianta mononucleară (celula Hodgkin) - are toate trăsăturile citologice ale celulei
Sternberg-Reed, dar un singur nucleu;
• varianta lacunară;
• varianta mumificată;
• varianta anaplazică.
Microscopic, structura caracteristică a limfonodulului este ştearsă şi înlocuită printr-un infiltrat
celular în care se găsesc celule Sternberg-Reed (indispensabile pentru diagnosticul histopatologic),
diferite variante ale acestora, limfocite, plasmocite, macrofage, eozinofile, neutrofile, fibroblaste, fibre
de reticulină, numeroase vase sanguine şi uneori microfocare de necroză.
Limfomul Hodgkin clasic cuprinde următoarele subtipuri histologice:
- limfomul Hodgkin clasic bogat în limfocite;
- limfomul Hodgkin clasic cu scleroză nodulară;
- limfomul Hodgkin clasic cu celularitate mixtă;
- limfomul Hodgkin clasic cu depleţie limfocitară.

primari și secundari (cu centru
germinativ).
Limfom Hodgkin
- structura limfonodului este ştearsă şi

înlocuită printr-un infiltrat celular în
care se identifică:
•celule Sternberg-Reed;
•diferite variante ale celulelor
Sternberg-Reed.
8
Limfom Hodgkin
• celulă Sternberg-Reed (detaliu);
• limfocite, plasmocite, macrofage,

eozinofile, neutrofile, fibroblaste;
• variantă mononucleară a celulei

Sternberg-Reed (celula Hodgkin).
INVAZIA ȘI DISEMINAREA TUMORILOR MALIGNE
Celulele maligne au două proprietăţi specifice: abilitatea de a invada ţesuturile adiacente

(explicând recidivele postoperatorii) și capacitatea de diseminare, de metastazare la distanţă, cu
dezvoltarea metastazelor (tumorilor secundare).
Metastazarea la distanţă urmează invaziei ţesuturilor din jur şi se produce în principal:
• pe cale limfatică;
• pe cale hematogenă.
Diseminarea limfatică prin emboli tumorali - plecaţi din tumora primară, embolii tumorali ajung
în limfonodul prin limfaticele aferente, se opresc şi se dezvoltă iniţial în sinusurile subcapsulare,
invadează apoi treptat limfonodulul, afectând şi medulara acestuia şi prin intermediul vaselor limfatice
eferente, alţi emboli tumorali părăsesc această primă staţie limfonodală şi populează grupele următoare
de limfonoduli.
9
- sinusuri subcapsulare, foliculi

limfoizi primari și secundari (cu centru
germinativ).
Metastaza carcinomatoasă
(adenocarcinomatoasă)
- substituirea parenchimului
limfonodal printr-un adenocarcinom –
pseudoglande incluse într-o stromă
tumorală conjunctivă.
Metastaza carcinomatoasă
(adenocarcinomatoasă) – detaliu.
10
TULBURĂRI
CIRCULATORII
TULBURĂRILE CIRCULATORII
Reprezintă devieri față de normal a circulației sanguine și limfatice, în aparatul

cardiovascular.
Se pot clasifica în:
 tulburări prin modificarea volumului/distribuției sângelui în diverse țesuturi
sau organe (hiperemia, ischemia, infarctul, hemoragia)
 tulburări sanguine de cauze obstructive (tromboza, embolismul)
 tulburări ale circulației limfatice
 tulburări în distribuția apei și electroliților (edemele)
Leziuni prezentate
1. Plămânul de stază
2. Edemul pulmonar
3. Ficatul de stază
4. Splina de stază
5. Tromboza venoasă
6. Tromboza cardiacă
7. Infarctul renal
8. Infarctul splenic
9. Infarctul pulmonar
10. Infarctul intestinal
HIPEREMIA
Se definește ca un exces al masei sanguine intravasculare la

nivelul unui țesut sau organ, produsă fie prin creșterea
afluxului de sânge arterial (hiperemia activă), fie prin scăderea
drenajului venos (hiperemia pasivă = staza = congestia).
1. PLĂMÂNUL DE STAZĂ
Reprezintă manifestarea majoră a

insuficienței cardiace stângi.
Macroscopic:
- plămânul este mărit în volum și
greutate, de consistență crescută
- culoare roșie-violacee sau, în faze
tardive – brun-cărămizie
PLĂMÂN DE
STAZĂ
PLĂMÂN DE
STAZĂ
2. EDEMUL PULMONAR
Implică acumularea excesivă de lichid la nivelul interstițiului pulmonar și în spațiile

alveolare.
Edemul pulmonar complică boli cardiace severe (insuficienţa cardiacă stângă sau
globală, infarctul miocardic, aritmii cardiace, stenoza mitrală), mai rar fiind
determinat de alte cauze (perfuzii excesive, gaze iritante inhalate, inflamaţie).
Macroscopic:
- plămâni cu volum crescut, crepitanți, având culoare roz-palidă
- la secționare, se scurge lichid spumos, albicios-roz
EDEM PULMONAR
EDEM
PULMONAR
- lichid spumos la compresia
parenchimului -
3. FICATUL DE STAZĂ
Se întâlnește în insuficiența cardiacă dreaptă

sau globală, ca o consectință a răsunetului
asupra circulației intrahepatice a
hipertensiunii din vena cavă inferioară.
Macroscopic:
- ficatul este mărit de volum
(hepatomegalie), cu marginea anterioară
rotunjită, suprafața netedă, culoare roșie,
consistență crescută “ficat muscad”
- la secționare, aspect pestriț, cu puncte roșii (aspect asemănător miezului
întunecate pe un fond galben-castaniu nucii muscad - nușcoară)
normal
FICAT DE STAZĂ
stază
FICAT DE STAZĂ
“ficat muscad”
FICAT DE STAZĂ
“ficat muscad”
FICAT DE STAZĂ
4. SPLINA DE STAZĂ
- în contextul insuficienței cardiace drepte/globale sau în hipertensiunea portală -
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20pages/A/A078.html
TROMBOZA
Se definește ca procesul formării în sistemul circulator, în

timpul vieții, a unor mase solide sau semisolide, denumite
trombi, alcătuite din trombocite, fibrină și ceilalți constituenți
ai sângelui.
Cauzele trombozei sunt reprezentate de trei categorii de
modificări – ”triada trombogenă a lui Virchow”
- leziuni ale endoteliului vascular
- încetinirea circulației sângelui
- modificările compoziției sângelui
TROMBOZA
Varietăți de trombi:
● trombul alb (trombocitar, trombul de
conglutinare) – trombocite + fibrină; http://pathmuseum.otago.ac.nz/sp
ecimen%20pages/A/A056.html
● trombul roșu (de coagulare, fibrino-cruoric) –
fibrină + hematii + leucocite + trombocite;
http://pathmuseum.otago.ac.nz/sp
● trombul mixt (laminat) – straturi alternante de ecimen%20pages/A/A134.html
trombi albi și roșii;
● trombul fibrinos – rețea de fibrină.
TROMBOZA
Forme anatomo-clinice de tromboză:

● tromboza cardiacă;
● tromboza arterială;
● tromboza venoasă;
● tromboza capilară.
5. TROMBOZA VENOASĂ
Venele reprezintă sediul obișnuit al

trombozei.
În 90% din cazuri, tromboza venoasă
interesează venele profunde ale
membrelor interioare.
Macroscopic:
- masă solidă sau semisolidă situată in
lumenul vascular, brun-roșietică, cu arii
albicioase, aderentă de endoteliu
TROMBOZĂ VENOASĂ
- tromb în vena femurală -
TROMBOZĂ
VENOASĂ
TROMBOZĂ FEMURALĂ
TROMB ÎN
VENA ILIACĂ
5. TROMBOZA CARDIACĂ
Apare ca o consecință a leziunilor endocardului

și/sau perturbării circulației intracardiace a
sângelui. Se poate subclasifica în tromboză
atrială, ventriculară și valvulară.
Macroscopic:
- masă solidă sau semisolidă situată in lumenul
vascular, brun-roșietică, cu arii albicioase,
aderentă de endocard
TROMBOZĂ CARDIACĂ
TROMBOZĂ
CARDIACĂ
INFARCTUL
Se definește ca o zonă circumscrisă de necroză vizibilă macroscopic,

produsă prin întreruperea brutală a irigației sanguine.
Acesta reprezintă cea mai zgomotoasă manifestare a ischemiei acute.
FORME POSIBILE DE INFARCT
INFARCTUL ALB INFARCTUL ROȘU

(ANEMIC) (HEMORAGIC)
- în organele cu circulație terminală - în organele cu circulație
anatomică sau funcțională anastomotică bogată sau dublă
- se întâlnește în miocard, rinichi, circulație
retină, splină - se întâlnește în plămân, ficat,
- albicios-gălbui, necrotic intestin subțire
- mărginit periferic adesea de un - bine delimitat, dur
lizereu congestiv subțire - roșu-întunecat
7. INFARCTUL RENAL
Reprezintă un infarct alb, anemic, produs mai

frecvent printr-o embolie, cu punct de plecare
inima stângă sau artera aortă.
Macroscopic:
- zonă necrotică trapezoidă albicioasă-gălbuie
- cu baza mare spre periferie
- cu baza mică spre hil
- mărginită de un lizereu hemoragic
INFARCT RENAL
http://pathmuseum.otago.ac.nz/specimen%20p
ages/J/J089.html
INFARCT
RENAL
8. INFARCTUL SPLENIC
Reprezintă un infarct alb,

anemic.
Macroscopic:
- zonă necrotică trapezoidă
albicioasă-gălbuie
- cu baza mare spre
periferie
- cu baza mică spre hil
INFARCT SPLENIC
INFARCT SPLENIC
9. INFARCTUL PULMONAR
Reprezintă un infarct roșu, hemoragic.
Macroscopic:
- arie brun-negricioasă, cu arii
palide, trapezoidă sau
triunghiulară
- cu baza mare spre periferie
- cu baza mică/vârful spre zona
obstrucției vasculare
INFARCTE PULMONARE
INFARCT PULMONAR
INFARCT PULMONAR
INFARCT
PULMONAR
http://pathmuseum.otago.ac.nz/s
pecimen%20pages/L/L046.html
10. INFARCTUL INTESTINAL
Reprezintă un infarct roșu, hemoragic.

Necroza transparietală se asociază
adesea cu perforația, peritonita
purulentă, șocul și decesul.
Macroscopic:
- segmentul afectat apare destins,
voluminos, roșu-negricios, cu
peretele infiltrat hematic
- lumenul intestinal plin cu sânge
INFARCT
INTESTINAL
INFARCT
INTESTINAL
TULBURĂRI ALE CIRCULAŢIEI SÂNGELUI
HIPEREMIA
Hiperemia presupune creşterea masei sanguine intravasculare dintr-un ţesut sau organ.
Clasificare:
- hiperemia activă reprezintă un aflux exagerat de sânge arterial la nivelul unui organ sau
țesut. Exemplul clasic de hiperemie activă se întâlneşte în inflamaţia acută;
- hiperemia pasivă (stază, congestie) se caracterizează prin acumularea sângelui într-un organ
sau ţesut (în capilare şi venule), secundară unei obstrucţii a scurgerii acestuia.
În funcţie de extinderea procesului, congestia pasivă poate fi:
• localizată, produsă prin obstrucţia unui colector venos;
• generalizată (sistemică):
 în insuficienţa cardiacă stângă → plămâni de stază;
 în insuficienţa cardiacă dreaptă sau globală → ficat, splină, rinichi de stază.
Plămânul de stază apare în insuficiența cardiacă stângă (de unde şi denumirea de plămân
cardiac).
Macroscopic, plămânul de stază este mărit în volum şi greutate, de consistenţă crescută, culoare
roşie-violacee sau, în faze mai tardive, brun-cărămizie (induraţia brună).
Microscopic, septurile interalveolare sunt mult îngroşate prin dilatarea marcată a capilarelor
(care proemină spre lumenul alveolar) şi venulelor intraseptale și edem interstiţial difuz. Hematiile
extravazate în alveole sunt fagocitate şi degradate de către macrofagele alveolare care se încarcă astfel
cu granule brun-ruginii de hemosiderină → „celulele insuficienţei cardiace“. Hemosiderina explică
culoarea brun-cărămizie a plămânului de stază. Ca urmare a presiunii hidrostatice capilare crescute,
1
hipoxiei, edemului local, are loc o proliferare conjunctivă la nivelul interstiţiului pulmonar → indurația
plămânului.

interalveolare.
Plămân de stază
- septurile interalveolare îngroşate prin

dilatarea marcată a capilarelor şi
venulelor intraseptale + edem interstiţial
difuz.
- macrofage cu hemosiderină în
alveole = „celulele insuficienţei
cardiace“.
2
- proliferare conjunctivă la nivelul
interstiţiului pulmonar → îngroșarea
septurilor interalveolare.
Ficatul de stază se întâlneşte în insuficienţa cardiacă dreaptă sau globală, ca o consecință a

răsunetului asupra circulației intrahepatice a hipertensiunii din vena cavă inferioară, antrenând o mărire
în volum şi greutate a ficatului (hepatomegalie).
Macroscopic, marginea anterioară a ficatului este rotunjită, suprafaţa netedă, culoarea roşie -
violacee, consistenţa crescută. La secţionare, din venele destinse se scurge sânge negricios, suprafaţa de
secţiune este pestriţă, cu puncte roşii-întunecate pe un fond galben-castaniu (ficat „muscad“).
Microscopic, repercusiunile stazei venoase (în vena centrolobulară şi în capilarele sinusoide
aferente) şi ale hipoxiei consecutive determină leziuni diferite în cele 3 zone lobulare concentrice,
realizând aspectul de ficat „în cocardă”.
- spaţiu port (2);
2 - cordoane de hepatocite separate de

3
1
4 2 Ficat de stază
- vena centrolobulară (1) şi sinusoidele

pericentrolobulare (2) mult dilatate,
pline cu sânge; hepatocitele din această
zonă sunt atrofiate sau dispărute (2);
4
- în zona mediolobulară - aspect de
steatoză a hepatocitelor (steatoză micro-
şi macrovacuolară) (3);
1 2
- zona exolobulară (din vecinătatea
spaţiului port) se menţine cvasinormală
(4);
→ ficat de stază “în cocardă”.
TROMBOZA
Tromboza reprezintă procesul formării, în sistemul cardiovascular, în timpul vieţii, a unor mase
solide sau semisolide (alcătuite din constituenţii sângelui – fibrină, elemente figurate), denumite trombi.
Factorii care predispun la tromboză (triada trombogenă Virchow):
1. leziunile endoteliului vascular;
2. încetinirea circulaţiei sângelui şi vârtejurile fluxului sanguin cauzate de deformarea pereţilor
vasculari;
3. modificările compoziţiei sângelui.
4
Varietăţi de trombi:
1. trombul alb (trombocitar, trombul de conglutinare);
2. trombul roşu (de coagulare, fibrino-cruoric);
3. trombul mixt sau laminat;
4. trombul fibrinos.
Forme anatomo-clinice de tromboză:

1. tromboza cardiacă;
2. tromboza arterială;
3. tromboza venoasă;
4. tromboză capilară.
Trombul roșu (de coagulare, fibrino-cruoric)
Diagnostic de organ – venă (perete

2 venă) (1)
3
Tromb roşu
- constituit din fibrină (2), numeroase

hematii (3), leucocite și trombocite.
2
- tromb roșu (detaliu)

3
5
INFARCTUL
Infarctul se defineşte ca o zonă circumscrisă de necroză (moarte celulară) vizibilă

macroscopic, produsă prin întreruperea brutală și persistentă a irigaţiei sanguine.
Infarctul poate fi:
- infarct alb (anemic) în organele cu circulaţie terminală anatomică sau funcţională (splină,
rinichi, miocard, retină);
- infarct roşu (hemoragic) în organele cu circulaţie anastomotică bogată (intestin) sau cu dublă
circulaţie - nutritivă şi funcţională (plămân).
Infarctul renal
Este un infarct alb, anemic, produs mai frecvent printr-o embolie, cu punct de plecare inima
stângă sau artera aortă.
Microscopic se observă necroză de coagulare (necroză structurată) în care se mai recunosc
siluetele structurilor (ca într-un desen șters cu guma), însă nucleii sunt dispăruți; inconstant este prezentă
o zonă de necrobioză în care celulele structurilor tubulo-glomerulare prezintă modificări nucleare de
diferite grade. La periferia zonei de infarct se remarcă zona de reacţie inflamatorie acută (inflamație de
demarcație), în care se observă un aflux masiv de polimorfonucleare neutrofile, vase sanguine intens
hiperemiate, cu extravazări hematice.

2
6
1a
1 1b
Infarct renal
3
- zona de necroză de coagulare (1)
(necroză structurată); nucleii sunt
dispăruți din glomeruli (1a) şi tubi
1a
(1b);
1b
- zona de reacţie inflamatorie (3):
• bogat aflux de polimorfonucleare

neutrofile;
• vase sanguine intens hiperemiate;
• extravazate hematice.
7
MORFOPATOLOGIA APARATULUI
CARDIO-VASCULAR
 Infarctul miocardic
 Endocardita
 Stenoza mitrala
 Mixom cardiac
 Metastaze cardiace
 Defect septal atrial, ventricular
 Plăci lipidice - aortă
 Ateroscleroză aortică, coronariană, cerebrală
 Anevrism aterosclerotic, anevrism disecant al
aortei, anevrism cerebral de tip ”berry”
 Tromboză venoasă profundă membru inferior,
tromboză venă portă
 Varice hidrostatice
Infarct miocardic
- definiție
 Arie circumscrisă de necroză ischemică, vizibilă

macroscopic
 Termenul de IM ar trebui folosit clinic doar dacă există
dovada necrozei miocardice într-un context clinic
sugestiv pentru ischemie miocardică
 Necroza miocardică poate fi demonstrată prin:
◦ detectarea creșterii markerilor serici de necroză miocardică;
◦ detectarea prezenței undelor Q patologice noi pe
electrocardiogramă (ECG);
◦ demonstrarea pierderii de miocard viabil, folosind diverse
metode imagistice;
◦ examen morfopatologic.
Infarct miocardic
- morfologic
 Infarctul transmural
◦ de obicei consecința ocluziei uneia dintre cele 3 artere coronare principale
 Obstrucția ramurii descendente anterioare a coronarei stângi –infarct de perete
anterior şi septal;
 Obstrucția ramurii circumflexe a coronarei stângi - infarct care interesează peretele
lateral al ventriculului stâng;
 Obstrucția arterei coronare drepte - infarct care interesează regiunea bazală posterioară a
ventriculului stâng şi treimea posterioară a septului interventricular (infarctul posterior sau
"inferior").
 Infarctul subendocardic
◦ 1/3 - 1/2 din grosimea miocardului
◦ mare parte din circumferinţa ventriculului stâng
◦ aspect multifocal, în pată
◦ rezultat al reducerii severe a perfuziei miocardului
 stenoza aortică,
 şocul hemoragic
 îngustarea ateromatoasă a întregului pat coronarian (fără tromboze supraadăugate plăcilor de
aterom).
Infarct miocardic
- morfologic Durata de la
debutul IM
0  6-12h
Prezența și
tipul
modificărilor
Fără modificări
Modificări
macroscopi
Fără
ce
Modificări
microscopice
Fără modificări în
modificări MO.
12-24h Minime Zonă Ușoară separare a
roșietică fibrelor
tumefiată și miocardice.
congestionată Ușoară creștere a
numărului de
 3 stadii evolutive ale 24h-3zile Evidente Zona de

PMNn
fibre.
printre
Fibre musculare
STEMI:
infarct devine necrozate,
palidă, retractate, fără
anemică, bine striații și nuclei;
conturată benzi de
◦ faza acută (necroza

contracție;
citoplasma intens
eozinofilă;
congestie capilară
miocardică), la
PMNn
periferie
numeric.
crescute
și
◦ faza de evoluție
3-10 zile Debutul Zonă PMNn încep să
vindecării prin necrotică dispară,
organizare palid-gălbuie, macrofagele devin
(dezvoltarea țesutului
conjunctivă înconjurată tot mai
de o margine numeroase;
congestivă resorbția fibrelor
(lizereu musculare; țesut
de granulație), După 10 zile Organizare
hemoragic)
Zonă
de granulație.
Țesut de
conjunctivă, translucidă granulație tot mai
◦ faza de cicatrizare.
evoluție spre roz-gri bogat în fibre de
cicatrizare colagen.
Săptămâni- Vindecare Zonă Țesut fibros
luni completă retractată, cicatricial bogat în
(cicatrice) albicioasă, fibre de colagen și
dură - țesut sărac în celule
fibros
cicatricial
Cord de aspect normal
Ao 13 cm
Cordaje VS
tendinoase 10 cm
Mușchi papilari
1,3 cm
(N: 1,2 - 1,5 cm)*
250–350 g
*Ho SY. Anatomy and myoarchitecture of the left

ventricular wall in normal and in disease. European
Journal of Echocardiography. 2009 Dec 1;10(8):iii3-7.
IMA posterior la un pacient cu HTA
IMA- zona de necroză
IMA- zona de necroză- secțiune
IMA- zona de necroză- secțiune ARHIVA SCJUTM
- IM subacut (în curs de vindecare)- perete ant-septal și lateral
- Fibroza VD
IM vechi (fibroză)
IM vechi (fibroză)- secțiune
IM- acut și vechi
IM subendocardic- acut și vechi
Infarct miocardic (recent și vechi)
-M, 56ani, istoric vechi de DZ
DD
Miocardoscleroză
(fibroza miocardului)
DD
Amiloidoză cardiacă
(pacient cu amiloidoză familială)
DD
fibroză endocardică
(după defibrilator implantabil)
DD
Tumori primare/ secundare
(Limfom cardiac)
DD
Diateză hemoragică- hemoragii
subendocardice și epicardice
(pacient cu leucemie mieloidă
acută)
Endocarditele
Valvă aortică normală

Valvă mitrală normală
ENDOCARDITA BACTERIANĂ ACUTĂ
(ULCERO-VEGETANTĂ)
Leziunile= Vegetații
 interesează frecvent valva mitrală + aortică
 pe marginea liberă a valvelor
 mari, roșii-cenușii-gălbui
 friabile – embolizante
 leziuni de necroză + supurație → ulcerații → rupturi, perforații
ale valvelor + aspecte pseudoanevrismale → insuficiență
valvulară
 leziunile → pe endocardul parietal + cordajele tendinoase →
ulcerația + ruptura acestora
 microabcese în miocardul din vecinatate.
 alcătuite din: fibrină, trombocite conglutinate, neutrofile,
macrofage, material necrotic, colonii microbiene
 structurile valvulare restante – edemațiate, infiltrate cu neutrofile
Endocardita valvulară aortică acută cu ulcerații și rupturi
Arhiva SCJUTM
Arhiva SCJUTM
Endocardită bacteriană acută
ENDOCARDITA BACTERIANĂ SUBACUTĂ
(POLIPOASĂ)
 vegetații polipoase, unice / multiple, câțiva mm  1-2 cm,

moi, friabile (embolizante), gri-brune-roșcate
 fața atrială a valvei mitrale sau fața ventriculară a valvei
aortice; marginea liberă a valvelor → spre endocardul parietal +/-
extindere pe cordajele tendinoase
 -/+ eroziuni ale endocardului valvular – “valvule mâncate de
molii”
 vegetațiile: fibrină, trombocite, neutrofile, material necrotic,
colonii microbiene +/- Ca
 coloniile microbiene – în profunzimea vegetației  nu sunt de
obicei prezente în fragmentele embolizate
 trecerea dinspre baza vegetației spre structurile valvulare –
strat de țesut de granulație.
Vegetații polipoide pe valva aortică
http://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/e/getpic-fra.cfm?id=978
Vegetații polipoide pe valva
tricuspidă
Vegetații polipoide pe valva aortică Arhiva SCJUTM
Evoluția endocarditei bacteriene
 fragmente de vegetații  emboli  infarcte cu mare tendință la supurație

 terapia cu AB +/-  vindecarea leziunilor, dar cu cicatrici fibro-hialine 
deformarea aparatului valvular  consecințe funcționale grave.
Neovascularizație,
ulcere, perforație,
cordaje îngroșate
Arhiva SCJUTM
ENDOCARDITA REUMATISMALĂ
Endocardita verucoasă
Leziunile= veruci
 Vegetațiile verucoase:
- mici, globuloase, netede
- cenușii / roz-cenușii, translucide
- consistență crescută
- ~ boabe de griș sau dinți de pește
mic
- trombocite, fibrină, hematii
- aderente de țesutul subjacent →
neembolizante
www. atlases.muni.cz
Vindecarea leziunilor valvulare și organizarea vegetațiilor - prin
proliferare fibrocolagenă masivă
-- > îngroşarea valvelor, a marginilor lor libere şi a cordajelor
tendinoase.
→ valvule rigide, retractate sau fuzionate la nivelul comisurilor și
cordajelor tendinoase + calcificări → insuficiențe / stenoze valvulare.
Endocardită reumatică valvă mitrală
Endocardită trombotică nebacteriană
(Pacient, 88ani, arsuri cutanate extinse)
Endocardită non-bacteriană (carcinom pulmonar)
- M, 58ani
- multipli emboli periferici+ infarcte cerebrale, renale, splenice și miocard
- culturi negative
- vegetații nodulare valvulare
http://manancsanatos.blogspot.ro/2011/06/boli-
Stenoza mitrală cardiovasculare-stenoza-mitrala.html
Valva mitrală
 Orificiul valvular → ø 5 mm
(normal 25 – 30 mm)
 Morfologic
◦ valvule scurtate, îngroșate,
rigide +/- calcificate și fuzionate
◦ + cordaje îngroșate, retractate,
mușchi papilari fibrozați 
tunel cu un culoar ovalar
“aspect în gură de pește”
http://en.wikipedia.org/wiki/Mitral_valve_stenosis
Stenoza mitrală
 Inima are aspect globulos - crește diametrul transversal

 dilatarea + hipetrofia AS → bombează în spațiul retrocardiac – cord
mitral
 atrofia prin hipofuncție a VS
 hipertrofia + dilatarea VD + AD
http://radiologie.justmed.eu/cord/cord-mitral/
Stenoză mitrală
- vedere dinspre atriul stâng
- dilatat
- ”gură de pește”
Stenoză mitrală
- pereți mult îngroșați, rigizi

- ”gură de pește”
- febră reumatică în copilărie
Mixom cardiac

Dg ≠
 Tromb mural
Mixom atrial  Endocardita polipoasă
 Rabdomiom
 Fibroelastom papilar
https://alf3.urz.unibas.ch/pathopic/getpic-img.cfm?id=000057
Metastaze cardiace: melanom amelanotic

Defect septal atrial de tip secundum
Defect septal ventricular
Tetralogia Fallot
Aorta intima – aspect cvasinormal
Plăcile lipidice – leziuni ateromatoase precoce / precursoare
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/2013/08/01/201308
01102010-c3a59e94-me.jpg
Ateroscleroză: porțiunea
distală aortă abdominală
Ateromatoza – arteră coronară
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/2013/08/01/20130801103013-170353be-me.jpg
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/2013/08/01/20130801101620-3e08b68e-me.jpg
Ateroscleroza vaselor de la baza creierului: arterele vertebrale și artera

bazilară vizibilă la nivel pontin tortuoasă, cu pete gălbui: ”piele de salamandră”;
arterele carotide interne, mărginind chiasma optică sunt beante, rigidizate.
Arhiva SCJUTM
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/2013/08/01/20130801093619-972ccd00-me.jpg
Ateroscleroza vaselor de la baza creierului: poligonul lui Willis

Anevrism fuziform – aortă abdominală cu punga anevrismală
trombozată (tromb mixt laminat)
Anevrism fuziform –
aortă abdominală,
deasupra bifurcației
Arhiva SCJUTM
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/201
3/08/01/20130801103108-15280ea0-me.jpg
Anevrism fuziform,
aterosclerotic, tromboză
supraadăugată – aortă
abdominală între emergența
arterelor renale și bifurcație
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/2013/08/01/2013080110183
7-fb7a7bf1-me.jpg
Anevrism disecant aortă ascendentă + arc: disecție proximală,
de tip A / DeBakey I
Aorta – anevrism disecant
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/2013/08/01/20130801102105-98dfb189-me.jpg
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/2013/08/01/20130801093616-efae95c4-me.jpg
Anevrism de tip ”berry” rupt, artera cerebrală mijlocie

Tromboză venoasă profundă – membru inferior
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/2013/08/01/20130801093623-46b478f0-me.jpg
Tromboză venă portă – ciroză hepatică stadiul terminal
https://peir.path.uab.edu/library/_data/i/upload/2013/08/01/20130801095838-1f5058f0-me.jpg
Image credit: National Heart Lung
and Blood Institute
https://upload.wikimedia.org/wikiped
ia/commons/thumb/9/9b/Leg_Before
_1.jpg/1200px-Leg_Before_1.jpg
MORFOPATOLOGIA APARATULUI CARDIO-VASCULAR
ATEROSCLEROZA (ATEROMATOZA)
Ateroscleroza (ateromatoza) este boala arterelor mari şi medii, rezultând din acumularea
progresivă de celule musculare netede şi de lipide în intima acestora (boala intimei arteriale). Pe măsura
dezvoltării lor, leziunile, denumite ateroame (plăci de aterom, plăci fibro-lipidice ale intimei) se extind
şi asupra altor straturi ale peretelui arterial şi duc la diminuarea progresivă a lumenului vascular.
Placa tipică de aterom este constituită din:
- o parte superficială, un înveliş fibros, alcătuit din celule musculare netede, puţine limfocite T,
macrofage, lipofage, colagen, elastină şi proteoglicani;
- o parte profundă, necrotică, "miezul" leziunii în care se găsesc resturi celulare, macrofage
încărcate cu grăsime, material lipidic (colesterol), calciu, fibrină şi alte proteine plasmatice.
Diagnostic de organ: arteră
Placă de aterom (colorația Scharlach)
- intima îngroşată, fibrozată cu

depuneri intra- și extracelulare de
lipide (colesterol) care sunt evidențiate
în roșu-portocaliu;
- media suferă un proces de atrofie

prin compresiune;
- placă de aterom (detaliu).
1
Plăcile de aterom deplin constituite pot suferi o serie de modificări rezultând aşa numitele plăci
complicate de aterom:
- calcificări;
- ulceraţie;
- tromboza supraadăugată unei plăci ateromatoase fisurată/ulcerată;
- hemoragie în placa de aterom;
- anevrism prin atrofia și compresiunea mediei → scăderea rezistenţei peretelui arterial.
Efectele clinice ale aterosclerozei sunt diferite în funcţie de calibrul vasului afectat şi de
severitatea leziunilor, leziuni care rămân mult timp asimptomatice. Între principalele efecte notăm:
- ocluzia arterială acută → infarct (infarct miocardic, ramolisment cerebral, gangrenă intestinală
sau gangrenă a membrelor inferioare);
- îngustarea progresivă a lumenului arterial → ischemia cronică şi atrofia unor organe (în cazul
arterelor mici);
- formarea anevrismelor;
- embolismul.
INFARCTUL MIOCARDIC
Infarctul miocardic se definește ca o arie circumscrisă de necroză ischemică, vizibilă

macroscopic, rezultată în urma opririi brutale și totale a circulației sanguine într-un anumit teritoriu al
miocardului.
Infarctul miocardic se produce, de obicei, prin tromboza ocluzivă a coronarelor, pe fondul unor
leziuni ateromatoase. Dezvoltarea şi extinderea infarctului sunt în strânsă relaţie cu durata ischemiei şi
cu necesităţile metabolice de moment ale miocardului ischemiat.
Microscopic, miocitele ischemice, necontractile, sunt întinse (tensionate) cu fiecare sistolă şi iau
aspect de "fibre ondulate". După 24 ore se observă necroza de coagulare: miocitele sunt uşor retractate,
cu citoplasma omogenă sau fin granulară, intens eozinofilă, iar nucleii dispar complet în 1-3 zile. La
limita dintre țesutul sănătos și țesutul necrozat se remarcă zona de reacţie inflamatorie acută în care se
observă un aflux masiv de polimorfonucleare neutrofile (densitate maximă după 2 zile de evoluţie a
infarctului), edem interstiţial şi, adeseori, zone de hemoragie.
2
1

2
- miocard (1): fascicule de fibre
musculare striate de tip cardiac
(prezența striațiilor, nuclei situați
centrali, aspectul de ramificare si
anastomozare a fibrelor);
- pericard (2): țesut conjunctivo-adipos

cu vase de sange.
1
Infarct miocardic
- necroză de coagulare: miocite uşor

retractate, cu citoplasma omogenă sau
fin granulară, intens eozinofilă și nuclei
dispăruți;
- reacție inflamatorie acută: aflux de

polimorfonucleare neutrofile
+ edem interstiţial + zone de

hemoragie.
3
Infarct miocardic
- reacție inflamatorie acută + zone de

hemoragie (detaliu);
- necroză de coagulare (detaliu).
BOALA ISCHEMICĂ CRONICĂ A INIMII
Boala ischemică cronică a inimii apare, de obicei, la vârstnici, ca o consecinţă a alterărilor

ischemice progresive ale miocardului → progresia insidioasă spre insuficienţă cardiacă congestivă,
uneori fatală.
Microscopic se observă atrofia brună a fibrelor miocardice, fibroză interstiţială difuză şi mai ales
perivasculară (miocardoscleroză), necroza unor celule izolate sau a unor grupuri de celule miocardice.
Diagnostic de organ: cord (miocard)
Miocardoscleroză (colorație HE)
- fibroză interstiţială difuză şi mai ales

perivasculară.
4
Miocardoscleroză
- fibroză interstiţială (detaliu);
- colorația tricromă Gömöri

evidențiază fibroza (albastru) și fibrele
musculare cardiace (roșu).
MIOCARDITELE
Miocarditele sunt inflamaţiile generalizate ale miocardului, asociate cu necroza şi degenerarea

parcelară, adesea unifocală a miocitelor, excluzând deci boala ischemică a inimii. Miocarditele se
întâlnesc la orice vârstă şi pot produce insuficienţă cardiacă acută la adolescentul şi adultul tânăr, în
prealabil sănătos. Miocardita severă se complică uneori cu aritmie şi chiar moarte subită.
Cauzele miocarditelor sunt variate: agenţi infecţioşi, stări de hipersensibilitate, factori toxici.
Miocarditele virale sunt produse de virusul Coxsackie, Echovirus, virusul gripal, HIV etc.
Microscopic, poate fi observată necroza, mai mult sau mai puţin extinsă, a miocitelor cardiace, însoţită
de infiltrat inflamator alcătuit predominant din limfocite T şi din macrofage, distribuit focal sau difuz
interstiţial. Uneori se întâlnesc celule gigante multinucleate.
5
Diagnostic de organ: cord (miocard)
Miocardită interstițială
- infiltrat inflamator alcătuit

predominant din limfocite şi din
macrofage distribuit interstiţial, în
focare sau difuz;
- edem interstițial.
- detaliu.
6
ARTERIOLOSCLEROZA HIALINĂ (ARTERIOLOHIALINOZA)
Arterioloscleroza hialină reprezintă o leziune semnificativă şi generalizată la bolnavii cu

hipertensiune arterială. Mai poate fi însă observată la pacienții diabetici şi la persoanele în vârstă, chiar
normotensive. Arteriolohialinoza este evidentă în splină şi în special în rinichi, unde determină, prin
ischemie cronică, atrofia parenchimului renal (nefroangioscleroza benignă).
Leziunea constă din îngroşarea pereţilor arteriolelor prin depunere de hialin între intimă şi medie
sub forma unui manşon omogen, eozinofil. Straturile de elastină sporesc, mimând dedublarea laminei
elastice interne. Media se atrofiază, iar lumenul vasului diminuă progresiv.
Diagnostic de organ: splină
- capsulă, pulpa roșie, pulpa albă.
Arteriolohialinoză
- depunerea hialinului în pereții

arteriolelor.
7
Arteriolohialinoză
- depunere de hialin în pereții

arteriolelor.
Arteriolohialinoză
- depunere de hialin în pereții

arteriolelor.
8
ALTERĂRI CELULARE
ALTERĂRI PRODUSE PRIN STOCARE ANORMALĂ DE SUBSTANȚE
STEATOZA (ÎNCĂRCAREA GRASĂ)

Este o leziune caracterizată prin acumularea unei cantităţi anormale de trigliceride în celule
parenchimatoase care, în stare normală, conţin doar urme de lipide, nedecelabile în microscopia optică.
Reprezintă consecinţa unui dezechilibru dintre cantitatea de grăsimi intrate în celulă şi utilizarea sau
prelucrarea şi eliminarea lor de către aceasta.
Afectează organe cu metabolism activ: ficat, miocard, rinichi, muşchi scheletici.
Cauze: stări hipoxice, boli consumptive cronice (tuberculoză, cancer, diabet zaharat), intoxicaţii
cu diverse substanţe chimice (alcool, cloroform, benzen, tetraclorură de carbon), stări toxi-infecţioase
etc.
Steatoza hepatică (ficatul gras)

Este o leziune frecventă, cauzată de: substanțe toxice (alcool, medicamente), carențe proteice,
obezitate, diabet zaharat, hipoxie, infecții (hepatite virale). Etilismul cronic este cauza cea mai
importantă, prin frecvenţă şi consecinţe, a ficatului gras.
Morfologic și evolutiv, steatoza poate fi simplă, reversibilă sau cu caracter degenerativ.
Macroscopic, ficatul gras este mărit în volum şi greutate, cu marginile rotunjite, gălbui-palid, are
consistență scăzută/este moale, păstos, friabil.
Microscopic, hepatocitele cu steatoză sunt mărite în volum, cu limite bine definite. În colorația
uzuală (hematoxilină eozină - HE), depozitele de lipide apar ca vacuole optic goale, bine conturate
deoarece sunt dizolvate de solvenţii grăsimilor utilizați în procesul de prelucrare a secțiunilor tisulare
incluse la parafină.
Picăturile de grăsime se pot evidenția prin coloraţii histochimice speciale (de exemplu Scharlach,
Sudan III, albastru de Nil, acid osmic), realizate pe secțiuni tisulare proaspete, înghețate și secționate cu
ajutorul criotomului/criomicrotomului.
Distribuţia acestor depozite în lobulii hepatici este dependentă de cauza determinantă:
- centrolobular - în intoxicaţiile cu alcool (la debut), benzen, cloroform, tetraclorură de
carbon, ciuperci;
- mediolobular - în hipoxie (de exemplu în ficatul de stază/cardiac);
- periportal - în obezitate, carențe proteice;
- panlobular - în etilismul cronic.
1
1
- spaţiu port (2);

2
- cordoane de hepatocite separate de
1
2
Steatoză (colorația HE)
- depozitele de grăsime apar ca

vacuole mici, multiple (steatoza
microveziculară/microvacuolară) (1);
- sau ca vacuolă unică ce împinge

citoplasma și nucleul la periferia
1 celulei (steatoza
macroveziculară/macrovacuolară)
(2).
2
3 Steatoză
- hepatocitele mult destinse prin

încărcătura lipidică se pot rupe și
confluează, formând pseudochisturi
grăsoase (3) → caracter degenerativ
al leziunilor.
- în colorația histochimică
Scharlach, grăsimile apar colorate în
roșu-portocaliu.
ALTERAREA HIALINĂ
Hialinul este un material de natură proteică, cu aspect omogen, colorat în roz pe preparatele
histologice uzuale (HE).
- hialin intracelular (apariție legată de injurii celulare);
- hialin extracelular, sistematizat la rândul lui în:
- hialin conjunctiv;
- hialin vascular.
Hialinul conjunctiv
Ia naștere ca urmare a alterării fibrelor de colagen, cu fuzionarea şi omogenizarea acestora sub
forma unor arii omogene, eozinofile (pe preparatele colorate HE) – hialin.
Poate fi observat în:
- ovar, în condiţii fiziologice - corpii albicans;
- cicatrici, mai ales în cicatricile cheloide;
- în pleură, capsula splinei, glomerulii renali - în inflamațiile cronice;
- în stroma unor tumori (leiomiomul uterin, fibroadenomul mamar etc)
- în tubii renali, în unele boli renale – cilindri hialini.
Modificări de tip hialin mai pot suferi masele vechi de fibrină, trombii din vasele mici etc.
3
Cicatricea cheloidă
Este rezultatul vindecării patologice a unei plăgi tegumentare sau, mai rar, o leziune cutanată
apărută spontan, prin alterarea fibrelor de colagen (fuzionarea și omogenizarea acestora).
Microscopic se observă depuneri bogate de hialin la nivelul dermului, sub forma unor mase
eozinofile, dense, omogene, neregulate. Ariile de hialin sunt separate printr-un ţesut conjunctiv sărac în
celule conjunctive.

1
2 3 - derm: țesut conjunctiv comun ce


4
(4).
Cicatrice cheloidă
- depuneri bogate de hialin (1) la

nivelul dermului, sub forma unor
mase eozinofile omogene,
neregulate, separate de ţesut
2 conjunctiv sărac în celule
1
conjunctive (2).
4
Cicatrice cheloidă
1
- depuneri bogate de hialin (1)
(detaliu);
2
- ţesut conjunctiv sărac în celule
conjunctive (2).
Hialinul conjunctiv din capsula splenică

Depunerea de hialin la nivelul capsulei splenice are loc, de obicei, secundar unui proces
inflamator cronic de vecinătate (perisplenită). Macroscopic, capsula splinei are un aspect neomogen, cu
depozite proeminente, albicioase-cenuşii, de consistență crescută, realizând un aspect morfologic de
”glazură de tort”.
ALTERAREA AMILOIDĂ (AMILOIDOZA)

Amiloidoza se referă la depunerea extracelulară și doar în condiții patologice a unor substanţe
proteice de natură fibrilară care nu pot fi îndepărtate prin mecanisme biochimice naturale.
Diagnosticul de amiloidoză se realizează prin punerea în evidență a acestor depozite folosind
colorații speciale histochimice/imunohistochimice: diagnosticul de amiloidoză este histologic !
În secțiunile histologice colorate uzual (HE), depunerile de amiloid au un aspect omogen,
eozinofil, asemănător hialinului. În colorația histochimică Roșu de Congo, amiloidul este roşu –
cafeniu, contrastând cu restul structurilor care apar roz-gabui. În lumina polarizată, depozitele de
amiloid colorate cu Roşu de Congo prezintă birefringență roşie – verzuie caracteristică.
Depunerea de amiloid la nivelul rinichiului sau cordului poate duce la disfuncții ale acestor
organe (insuficiență renală, insuficiență cardiacă). Ficatul, splina, tubul digestiv, amigdalele şi ţesutul
subcutanat sunt frecvent sediul depunerilor de amiloid.
Macroscopic, organele cu depuneri de amiloid sunt mărite în volum şi greutate, dure, netede,
palide, translucide, cu consistență cauciucată.
Microscopic, amiloidul se depune în spaţiile intercelulare, în pereţii vaselor mici (arteriole,
capilare, venule) sau în membranele bazale ale epiteliilor.
Amiloidoza renală
Macroscopic, rinichiul este mărit în volum și greutate, palid, gălbui-albicios, dur, cu corticala
îngroșată.
Microscopic, depunerile inițiale de amiloid de la nivelul glomerulilor se găsesc sub endoteliul
capilarelor şi în mezangiu. Aceste depozite cresc progresiv, comprimând, dislocând şi înlocuind
5
capilarele glomerulare. Amiloidul se poate depune în tubii contorţi (între membrana bazală şi epiteliul
tubular), în pereţii vaselor interstiţiale, sub forma unor manşoane subendoteliale, și uneori și în
interstiţiu, de-a lungul fibrelor de reticulină şi colagen.

2
Amiloidoză (colorația Roșu de

Congo)
1
- glomeruli cu depozite de amiloid
(1).
Amiloidoză
1
- glomerul cu depozite de amiloid (1).
6
Amiloidoză
- vas din interstițiul renal cu depuneri

de amiloid.
Amiloidoză
- vase din interstițiul renal cu depuneri

de amiloid.
Amiloidoză
- depuneri de amiloid în interstițiul

renal.
Macroscopic, ficatul este mărit în volum şi greutate, palid, gălbui, dur, cauciucat.
Microscopic, amiloidul se depune iniţial sub endoteliul capilarelor sinusoide din zona
mediolobulară, de unde se extinde treptat la întregul lobul hepatic, determinând atrofia prin compresiune
a hepatocitelor.
Alterarea funcţiilor hepatice survine doar în stadiile avansate ale bolii.
Amiloidoza splenică:
Clasic, se prezintă sub 2 forme:
− forma nodulară: amiloidul se depune în pereţii arteriolelor şi de-a lungul fibrelor de
reticulină din corpusculii Malpighi, substituind progresiv elementele limfoide; foliculii
7
limfoizi încărcaţi cu amiloid apar pe suprafaţa de secţiune ca formațiuni globuloase
albicioase, translucide (puncte albe) - splina sagou (splenomegalia este moderată);
− forma difuză: amiloidul se depune în pulpa roşie, în pereţii sinusoidelor venoase şi de-a
lungul fibrelor de reticulină; splenomegalia este exprimată, splina este roşietică-palidă,
lucioasă, cu aspect ceruit - splina şuncă/lardacee.
ALTERĂRI PRIN VARIAŢIA DEPUNERILOR DE CALCIU
Scăderea cantităţii de calciu din anumite ţesuturi cauzează:

- rahitismul;
- osteomalacia;
- osteoporoza.
Creșterea cantității de calciu și depunerea sărurilor de calciu în țesuturi determină apariția

calcificărilor:
− calcificări distrofice;
− calcificări metastatice.
Calcificările distrofice sunt depuneri de săruri de calciu în ţesuturi alterate, în condiții de

calcemie normală.
Se pot întâlni în:
− pereţii arterelor;
− în valvele mitrale şi aortice;
− în unele tumori;
− în trombii organizaţi;
− în unele leziuni parazitare;
− în ţesutul tiroidian sau placentar alterat;
− în masele persistente de necroză (infarcte vechi, necroză cazeoasă, plăci de aterom,
degenerare grasă, făt mort şi reţinut în uter);
− în puroiul vechi deshidratat;
− în conglomeratele de materiale organice din ducturile unor glande, ducând la formarea de
calculi;
− în cancerele mamare (utile în diagnosticul radiografic - mamografie).
Calcificările metastatice sunt consecinţa hipercalcemiei (din hipervitaminoza D,

hiperparatiroidism, insuficienţă renală cronică), situaie în care calciul se poate depune în septurile
interalveolare pulmonare, în tubii renali, în glandele gastrice, în pereţii vaselor sanguine.
8
Calcificările vasculare
Pot fi distrofice sau metastatice.
Microscopic, depunerea de săruri de calciu în peretele unui vas (de obicei media unei artere) se
prezintă sub forma unor depozite extracelulare dense, bazofile, amorfe sau fin granulare, neregulate,
neomogene, colorate în albastru închis sau violaceu în colorația uzuală HE.
Diagnostic de organ: vas (arteră)
Calcificări vasculare
- depuneri de săruri de calciu în

media arterelor.
ALTERĂRI PRIN DEPUNEREA CRISTALELOR DE URAT
GUTA este principala alterare determinată de depunerea în țesuturi a cristalelor de urat. În

funcție de etiologia hiperuricemiei, guta poate fi primară sau secundară, iar din punct de vedere clinico-
evolutiv, acută sau cronică.
GUTA CRONICĂ (TOFACEE) are ca substrat lezional toful gutos.

Macroscopic, tofii gutoși sunt formațiuni nodulare dure, cu aspect albicios-gălbui, cretos pe
suprafața de secțiune. Se identifică în cartilajele articulare, sinoviale, tendoane, ţesuturi moi
periarticulare, ducând la dezorganizări severe ale acestor structuri.
Microscopic se observă o reacție cronică granulomatoasă de corp străin (pe cristale de urat).
9
1
Tof gutos
- cristale de acid uric și urați (1);
- celule gigante multinucleate de

1
corp străin (2);
2 2 - infiltrat celular mononuclear (3).
10
INFLAMAȚIA
Inflamaţia este un ansamblu de reacţii vasculare, umorale, celulare dezvoltate în ţesuturile vii ca
răspuns la acţiunea diverşilor agenţi nocivi: fizici (traumatisme, căldură, frig, radiaţii), chimici (acizi,
baze, substanţe toxice diverse), infecţioşi (bacterii, virusuri, paraziţi), imunologici (reacţii antigen-
anticorp, reacţii mediate celular), corpi străini, necroze celulare sau tisulare etc.
Reacţiile inflamatorii se desfăşoară în ţesutul vascular şi conjunctiv adiacent.
Deosebim inflamaţii acute şi inflamații cronice.
INFLAMAŢIA ACUTĂ
Inflamaţia acută se instalează de cele mai multe ori brutal şi se însoţeşte de manifestări clinice
zgomotoase. Evoluţia sa depinde în mare parte de importanţa distrucţiilor tisulare: când acestea sunt
minime sau lipsesc există posibilitatea vindecării cu restitutio ad integrum, adică revenirea ţesutului la
starea existentă înaintea agresiunii. Când distrugerile tisulare sunt apreciabile, procesul inflamator se
poate croniciza şi vindecarea se face prin cicatrizare.
Inflamația acută se recunoaşte prin semnele clasice: rubor (roşeaţă), calor (căldură), tumor
(tumefacţie), dolor (durere), functio laesa (alterarea funcţiei). Aceste semne se explică prin reacțiile
vasculo-exsudative deosebit de pregnante, ele constând în:
o hiperemia activă intensă;
o tumefacţia endoteliului vascular;
→ formarea edemului inflamator (a exsudatului inflamator);
o migrarea leucocitelor:
• marginaţia (pavimentarea) leucocitelor;
• diapedeza;
• manşonul leucocitar perivascular.
1
Edemul inflamator reprezintă o extravazare crescută de lichid plasmatic bogat în proteine -
exsudat inflamator - în ţesutul interstiţial. Procesul are loc în special la nivelul capilarelor şi venulelor
postcapilare.
În formarea exsudatului inflamator intervin doi factori principali:
- creşterea presiunii hidrostatice;
- creşterea permeabilităţii vasculare.
Leucocitele (polimorfonuclearele şi monocitele) străbat peretele vascular printr-un proces activ

(diapedeză). După 24 ore (şi uneori chiar după câteva ore) de la acţiunea agentului inflamator (nociv)
asistăm la acumularea unui număr mare de polimorfonucleare neutrofile în ţesutul afectat.
Evenimentele care duc la atragerea leucocitelor în focarul inflamator sunt iniţiate şi dirijate de
producerea locală a unei cantităţi mari de mediatori chimici solubili (factori chemotactici).
Răspunsul leucocitelor circulante faţă de factorii chemotactici constă în:

- dispunerea leucocitelor de-a lungul peretelui vascular – pavimentarea sau marginaţia
leucocitelor;
- aderarea leucocitelor de suprafaţa endoteliului sau a membranei bazale vasculare;
- străbaterea peretelui vascular;
- chemotaxia, adică migrarea unidirecţională a leucocitelor spre zonele cu concentraţie
maximă a agenţilor chemotactici.
2
inflamația acută
• vas intens hipermic (lumen

dilatat, plin cu hematii).

inflamația acută
• edem inflamator (substanţa

fundamentală conjunctivă apare
mai abundentă și mai slab
colorată, uneori clară).

inflamația acută
• aspecte de marginație leucocitară.

inflamația acută:
• manșon leucocitar perivascular.
3
După natura exsudatului inflamator se deosebesc:
1. inflamaţia catarală;
2. inflamaţia seroasă;
3. inflamaţia fibrinoasă;
4. inflamația pseudomembranoasă;
5. inflamația purulentă sau supurativă;
6. inflamația hemoragică;
7. inflamația gangrenoasă.
Inflamația fibrinoasă are ca trăsătură definitorie, formarea exsudatului bogat în fibrinogen care,
prin activare, dă naştere precipitatelor de fibrină. Exemple de inflamație fibrinoasă: pericardita
fibrinoasă, pleurezia fibrinoasă.

2
- miocard (1): fascicule de fibre musculare
striate de tip cardiac (prezența striațiilor, nuclei
situați centrali, aspectul de ramificare si
anastomozare al fibrelor);
- pericard (2): țesut conjunctivo-adipos, cu

vase de sange.
1
4
1 – țesutul conjunctiv de la nivelul

epicardului cu aspecte de inflamație
acută (1);
– depuneri de fibrină - mase amorfe sau
2 filamentoase, eozinofile, dispuse direct
pe țesutul conjunctiv (2);
– celulele mezoteliale sunt absente.
- depuneri de fibrină (detaliu);
- reacție inflamatorie acută în țesutul

conjunctiv pericardic (detaliu).
Inflamaţia purulentă sau supurativă este cauzată de microbi piogeni (stafilococ, streptococ
piogen etc.), are ca trăsătură esenţială formarea exsudatului purulent (a puroiului) şi se prezintă sub forma
abcesului (inflamaţie purulentă circumscrisă), flegmonului (inflamaţie purulentă difuză), empiemului
(puroi în cavități preexistente).
Abcesul acut este o inflamaţie purulentă circumscrisă, caracterizată prin formarea exsudatului
purulent (a puroiului) care ocupă o “cavitate” rezultată în urma necrozei şi lichefacţiei ţesuturilor
afectate. Puroiul este constituit din polimorfonucleare normale şi alterate (globule de puroi, piocite),
macrofage care au fagocitat piocite (piofage), resturi tisulare, fibrină, eritrocite, microbi, corpi străini
etc.
5
Diagnostic de organ: epididim
- tubi tapetați de epiteliu înalt, ciliat,

uni/bistratificat sau pseudostratficat;
- strat subţire de ţesut conjunctiv;
- strat de ţesut muscular neted.
Abces acut
Abces acut
Abces acut
6
Abces acut
- exsudat purulent (puroi) – detaliu.
Flegmonul este o inflamaţie supurativă difuză, fără tendinţă la delimitare.
Exemplu: flegmonul apendicular - în toate straturile peretelui apendicular se pot observa aspectele
inflamației acute, iar fibrele musculare netede din musculara propria sunt disociate de exsudat purulent.
S Diagnostic de organ: apendice

SM
M - mucoasa (M);
MM - submucoasa (SM);
- musculara propria (MM);
- seroasa (S).
- ulcerația mucoasei apendicelui;
- exsudat purulent în lumenul

apendicular.
7
Flegmon apendicular
- stratul muscular cu fibre musculare

netede disociate de exsudatul
purulent.
X
Flegmon apendicular
- exsudat purulent în stratul muscular

(X) și reacții inflamatorii acute la
nivelul seroasei.
8
INFLAMAŢIA CRONICĂ (PROLIFERATIVĂ)
În contrast cu inflamaţia acută, inflamaţia cronică se dezvoltă în urma acţiunii persistente,

îndelungate a unor agenţi nocivi cu agresivitate mai diminuată. Inflamaţia cronică se poate dezvolta prin
cronicizarea unei inflamaţii acute sau poate evolua de la început ca o inflamaţie cronică primară.
Morfologic, inflamaţia cronică se caracterizează prin:

- proliferarea, din primele faze ale procesului inflamator, a ţesutului de granulaţie (format din
capilare de neoformație, fibroblaste, fibre colagene), care se maturează cu timpul în ţesut
fibros (prin devascularizare, reducerea numărului fibroblastelor şi îmbogăţirea în fibre de
colagen); din cauza proliferării ţesutului de granulaţie, inflamaţia cronică lasă de regulă
sechele;
- reacţiile vasculo-exsudative sunt reduse sau absente comparativ cu inflamaţia acută;
- absenţa sau prezenţa în număr redus a polimorfonuclearelor neutrofile în cadrul infiltratului
inflamator; excepţie fac inflamaţiile cronice care urmează unor inflamaţii acute, cu persistenţa
infecţiei bacteriene;
- celulele componente ale răspunsului inflamator cronic sunt în esenţă macrofagele,
plasmocitele, limfocitele şi în anumite circumstanţe, eozinofilele;
- apariţia unor macrofage cu aspect particular, metamorfozate: celule epitelioide, celule gigante
multinucleate;
- prezenţa leziunilor cu caracter alterativ (necroză).
ȚESUTUL DE GRANULAȚIE este un țesut tânăr, de origine mezenchimală, care apare în

procesul de reparare tisulară după alterări diverse. Este constituit din numeroase capilare de neoformaţie
cu endoteliul turgescent, fibroblaste, rare fibre colagene şi elemente celulare inflamatorii (limfocite,
plasmocite, macrofage). Cu timpul, ţesutul de granulaţie se maturează în ţesut conjunctiv fibros,
cicatricial prin reducerea numărului de elemente celulare inflamatorii şi a vaselor, concomitent cu
îmbogăţirea în fibre colagene.
9
Ulcerație
- capilare de neoformație - capilare

delicate care se îndreaptă dinspre
ţesutul sănătos spre lipsa de substanţă
(ulcerația) din suprafață.
- capilare de neoformație cu endoteliul

turgescent (detaliu);
- celule inflamatorii;
- fibroblaste.
Clasificarea inflamatiilor cronice (proliferative):

➢ inflamații cronice (proliferative) nespecifice;
➢ inflamații granulomatoase nespecifice sau cu specificitate discutabilă;
➢ inflamații granulomatoase de corp străin (exogen sau endogen);
➢ inflamații granulomatoase specifice (tuberculoza, sifilisul, lepra, actinomicoza, trichineloza).
GRANULOMUL DE CORP STRĂIN este o inflamaţie cronică granulomatoasă produsă de

corpi străini insolubili sau greu resorbabili de origine endo- sau exogenă.
Nota caracteristică a acestui proces inflamator o dă prezenţa celulelor gigante multinucleate de
corp strain, celule cu număr mare de nuclei, distribuiţi neregulat în citoplasmă şi care conţin particule din
10
corpul străin insolubil. Pe lângă celulele gigante se identifică un infiltrat inflamator cronic constituit din
limfocite, plasmocite și macrofage. Leziunea evoluează constant spre fibroză.
Granulomul de corp străin (fragmente de fire de sutură)
2
1
1 – fragmente de fire de sutură;

2 – celule gigante multinucleate de corp
1 străin;
2
infiltrat inflamator cronic (limfocite,
plasmocite, macrofage).
infiltrat inflamator cronic

- fragment de fir de sutură;
- celulă gigantă multinucleată.
11
INFLAMAŢIA TUBERCULOASĂ
Este produsă de Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch) și se încadrează în grupul

inflamaţiilor granulomatoase specifice.
Reacţiile tisulare din inflamația tuberculoasă sunt:
• exsudative: alveolita macrofagică;
• proliferative: foliculul tuberculos;
• alterative: necroza cazeoasă.

interalveolare.

1 2
- bronhie cu mucoasa tapetată de epiteliu
respirator (1);
- cartilaj hialin în peretele bronhiei (2);
- pigment antracotic (pigment de culoare

negricioasă).

primari și secundari (cu centru germinativ).
12
Alveolită macrofagică
- exsudatul inflamator din alveolele

pulmonare are caracter seros, cu
numeroase macrofage şi limfocite; acesta
suferă apoi un proces de cazeificare care se
extinde treptat interesând şi septurile
alveolare.
Foliculul tuberculos (foliculul Köster sau granulomul tuberculos) reprezintă reacţia celulară din
tuberculoza proliferativă. Este un granulom macrofagic sub forma unui nodul constituit dintr-un grup de
celule epitelioide centrat de una sau mai multe celule gigante Langhans rezultate din fuzionarea celulelor
epitelioide, cu nuclei dispuşi în coroană/potcoavă la periferia celulei sau sub forma literei H. La periferie,
foliculul tuberculos este înconjurat de un brâu de limfocite.
În dezvoltarea lor, foliculii se lărgesc şi au tendinţa de a conflua, celulele gigante şi epitelioide din
centrul leziunii suferă un proces de necroză de cazeificare (masă omogenă sau fin granulară, eozinofilă,
în care nu se mai recunosc siluetele celulare - necroză astructurată).
Leziunile proliferative împreună cu leziunile alterative conferă specificitate tabloului
morfologic din tuberculoză.
- celule epitelioide;
- celule gigante multinucleate Langhans.
13
Folicul tuberculos
- celulă gigantă multinucleată Langhans;
- celule epitelioide.
x
ACTINOMICOZA
Actinomicoza este o inflamaţie cronică granulomatoasă supurativă produsă de o bacterie

anaerobă filamentoasă ramificată, gram pozitivă - Actinomyces Israeli, care afectează mai frecvent
regiunea cervico-facială. Ocazional poate fi întâlnită şi în apendice, plămâni, ficat, tractul genital
feminin (în cel din urmă caz, în legătură cu dispozitivele anticoncepţionale intrauterine).
Microscopic, leziunea caracteristică este granulomul actinomicotic.
14
2 Este constituit din trei zone distincte:
1
- zona centrală în care se găsesc colonii
bacteriene (1) înconjurate de un infiltrat
inflamator alcătuit din granulocite
neutrofile în mare parte alterate
(transformate în globule de puroi) (2).
- colonia de Actinomyces israeli.
- zona mijlocie alcătuită din:

• histio-macrofage cu citoplasmă bogată în
lipide (celule xantomatoase);
• macrofage de tip epitelioid, plasmocite,
limfocite.
- zona mijlocie (detaliu):
limfocite
celule xantomatoase.
15
- zona periferică este alcătuită din ţesut de
granulaţie nespecific.
TRICHINELOZA
Trichineloza este cauzată de larvele de Trichinella spiralis, vierme nematod care îşi desăvârşeşte
ciclul evolutiv în acelaşi organism. Larvele închistate în carnea contaminată ingerată (mai frecvent carne
de porc) se dezvoltă la nivelul intestinului în forme adulte. Femelele fertilizate eliberează larvele care
invadează peretele intestinal, intră în circulaţie şi se localizează îndeosebi în muşchii scheletici
(diafragm, deltoid, pectorali) unde se închistează şi rămân viabile ani întregi. Pereţii chistului se pot
calcifica după 6 luni - 2 ani. Leziunile pot fi uneori identificate cu ochiul liber pe suprafaţa de secţiune a
muşchiului, mimând firişoarele de nisip.
2 Diagnostic de organ: mușchi striat de tip

scheletic (1)
Diagnostic de leziune: Trichineloza
- granuloame cu numeroase eozinofile,

1 macrofage, limfocite, plasmocite și uneori
cu celule gigante multinucleate, având în
mijloc larva de Trichinella spiralis (2).
16
Trichineloza
- larve de Trichinella spiralis torsionate,

închistate într-o capsulă fibroasă.
Trichineloza
- celulă gigantă multinucleată;
- infiltrat inflamator cronic.
17
TUMORILE (NEOPLASMELE, NEOPLAZIILE)
Prin tumoră (neoplasm/neoplazie) înțelegem creșterea anormală a unui țesut care formează, cu
mici excepții, o masa tisulară.
Clasificarea anatomo-clinică a tumorilor (în funcție de potențialul evolutiv și caracterele

morfologice):
- tumori benigne;
- tumori maligne sau cancere:
• carcinoame (tumori maligne de origine epitelială);
• sarcoame (tumori maligne de origine conjunctivă);
• limfoame (tumori ale țesutului hematolimfopoietic);
• tumori maligne cu celule germinale;
• tumori maligne neuroectodermale, etc.
În terminologia diferitelor tipuri de tumori se utilizează, de cele mai multe ori, sufixul "om" (de la
"oma" = umflătură) la denumirea ţesutului afectat.
TUMORILE BENIGNE
Microscopic, tumorile benigne sunt constituite din celule bine diferenţiate care:
• amintesc ca aspect celulele normale de origine, dar sunt mult sporite numeric;
• au o remarcabilă uniformitate ca dimensiune, formă şi configuraţie a nucleului;
• au, în general, o dispoziţie arhitecturală perturbată, lipsită de orientarea funcţională normală;
• sunt lipsite de activitate mitotică sau dacă sunt prezente, mitozele sunt normale (ecuatoriale,
bipolare).
Exemple de tumori benigne
Papilomul, tumora benignă a epiteliului pavimentos multistratificat, este constituit din axe
conjunctivo-vasculare, care reprezintă stroma tumorii, acoperite de epiteliul proliferat tumoral mult
îngroşat, cu stratificare regulată, fără anomalii celulare evidente, în general fără activitate mitotică sau cu
mitoze tipice şi rare. Se observă o marcată proliferare a stratului spinos Malpighi (acantoză), a stratului
granular (hipergranuloză) şi cornos (hiperkeratoză). Celulele stratului bazal sunt dispuse pe 3-4 rânduri.
Membrana bazală este intactă.
1
4
1
Papilom
- axe conjunctivo-vasculare (1)
acoperite de epiteliul proliferat
tumoral:
• celulele stratului bazal
• celulele stratului spinos
(acantoza) (2)
• celulele stratului granular
(hipergranuloza) (3)
• celulele stratului cornos -
1 (hiperkeratoza) (4).
3
Fibroadenomul este o tumoră benignă rezultată din proliferarea epiteliului glandular asociată cu
proliferarea concomitentă a stromei conjunctive. Este o tumoră benignă frecventă a glandei mamare, în care
ţesutul conjunctiv proliferat se dispune uneori în jurul structurilor glandulare care îşi păstrează forma
rotunjită (fibroadenomul pericanalicular), iar alteori, când acesta proliferează mai intens, comprimă şi
deformează tubii glandulari imprimându-le un aspect "în coarne de cerb" (fibroadenomul intracanalicular).
Diagnostic de organ:
glanda mamară
- componentă glandulară:
lobuli - acini și ducturi tapetate
de 2 rânduri de celule (luminale
și mioepiteliale);
- componentă stromală (stromă
intra- și interlobulară).
2
2
1 Fibroadenom mamar
- fibroadenom pericanalicular (1);
1
- fibroadenom intracanalicular (2).
2
Osteoclastomul (tumora cu celule gigante a osului) este o tumoră benignă, uneori agresivă local.
Apare mai frecvent la femei între 30-40 ani şi se localizează predominant în epifiza oaselor lungi, peste
50% din cazuri fiind situate în jurul articulaţiei genunchiului (femur distal, tibie proximală). Deşi încadrată
ca neoplazie benignă, tumora cu celule gigante a osului poate recidiva (15-50% din cazurile tratate prin
chiuretarea tumorii) şi crește infiltrativ, determinând metastaze pulmonare în aproximativ 2% din cazuri.
Microscopic, tumora este constituită din numeroase celule conjunctive mici, fibroblasto-fibrocitare,
printre care sunt dispersate celule gigante multinucleate de tip osteoclastic; frecvente vase sanguine,
extravazate hematice, macrofage încărcate cu hemosiderină.
3
Diagnostic de organ: os
Osteoclastom
- numeroase celule conjunctive mici,

fibroblasto-fibrocitare;
- celule gigante multinucleate de tip

osteoclastic;
- revărsate hemoragice;
- macrofage încărcate cu hemosiderină

şi depuneri libere de granule de
hemosiderină.
4
Leiomiomul este tumora benignă a ţesutului muscular neted. Se dezvoltă mai frecvent în uter, tub
digestiv, piele.
Microscopic este constituit din fascicole de fibre musculare netede cu nuclei ovali cu capetele uşor
rotunjite, orientate în diverse sensuri şi pe care secţiunea le surprinde sub diverse incidenţe: longitudinal,
oblic, transversal. Printre fascicolele de fibre musculare se găseşte o cantitate variabilă de ţesut conjunctiv
stromal alcătuit din fibrocite şi fibre colagene. În grosimea tumorii pot fi observate vase cu pereţi bine
structuraţi.
2
Diagnostic de organ: corp uterin
- endometru (1);
- miometru cu fibre musculare

netede (2).
5
1 Diagnostic de leziune:
Leiomiom
2
- fascicole de fibre musculare netede
orientate în diferite sensuri și secționate
sub diverse incidențe:
3 • longitudinal (1);
• oblic (2);
• transversal (3).
- în jurul fibrelor musculare şi printre
fascicolele de fibre musculare se
gasește țesut conjunctiv (fibrocite și
fibre de colagen);
- nucleii fibrelor musculare netede sunt
ovali, mai palizi și cu extremități
rotunjite, iar cei ai fibrocitelor sunt
alungiți, fuziformi, cu extremități
ascuțite.
6
Hemangiomul este o leziune benignă (tumoră sau hamartom) constituită dintr-un conglomerat
de vase sanguine cu aranjament și dimensiuni neregulate, neobișnuite.
Tipuri de hemangioame:
• hemangiomul capilar;
• hemangiomul cavernos.
Hemangiom capilar
- conglomerat de vase sanguine cu

dimensiunea capilarelor, endoteliul
mai proeminent, separate între ele
printr-o stromă conjunctivă săracă.
Hemangiom cavernos
- spaţii vasculare largi, inegale,

intercomunicante, pline cu hematii şi
separate prin septuri conjunctive.
7
Nevii pigmentari sunt tumori benigne ale țesutului pigmentar melanic, rezultate din proliferarea
melanocitelor, celule care se găsesc în mod normal în stratul bazal al epidermului.
Nevul intradermic (nevul celular) reprezintă subtipul cel mai frecvent întâlnit și este localizat
mai ales pe cap, gât şi trunchi.
Nev intradermic
- cuiburi, plaje sau cordoane de

melanocite proliferate tumoral,
în grosimea dermului;
- celulele nevice cu pigment

melanic în citoplasmă;
- celule nevice (detaliu).

LP Morfopat

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LP Morfopat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ALTERĂRI CELULARE

LUCRARE PRACTICĂ MACROSCOPIE

Conform principiului structural, viscerele sunt distribuite astfel:

Imagini din arhiva SAP SCJUT

ALTERĂRI PRODUSE PRIN TULBURĂRI

Încărcarea grasă (steatoza)

Greutate între 600-1900 g

Imagine din arhiva SAP SCJUT

Macroscopic, depozitele de amiloid pot

Greutate aprox. 200 g

Imagine din muzeul disciplinei de Morfopatologie a UMFVBT

Greutate max. 200 g

Hialinul se clasifică în:

Imagine din muzeul disciplinei de Morfopatologie a UMFVBT

 scăderea cantităţii de calciu din anumite ţesuturi

 depunerea acestuia în exces (calcificări patologice:

 Copii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 2 ani.

 Cauza: cel mai adesea - hipovitaminoza D.

 Manifestări clinice: modificări ale scheletului, hipotonie musculară şi uneori anemie.

 Modificările scheletului prin tulburări în calcificarea straturilor profunde ale cartilajelor de

Imagine din muzeul disciplinei

 Prezenţa de calculi în vezicula biliară sau în căile biliare intra-

 În patogeneza litiazei biliare, rolul principal îl deține modificarea compoziţiei bilei.

ALTERĂRI PRODUSE PRIN STOCARE ANORMALĂ DE SUBSTANȚE

STEATOZA (ÎNCĂRCAREA GRASĂ)

Steatoza hepatică (ficatul gras)

Diagnostic de organ: ficat

- venă centrolobulară (1);

- spaţiu port (2);

Steatoză (colorația HE)

- depozitele de grăsime apar ca

- sau ca vacuolă unică ce împinge

- hepatocitele mult destinse prin

Diagnostic de organ: piele

2 3 - derm: țesut conjunctiv comun ce

4 Diagnostic de organ: piele

- derm ce include glande sudoripare

- depuneri bogate de hialin (1) la

Hialinul conjunctiv din capsula splenică

ALTERAREA AMILOIDĂ (AMILOIDOZA)

Diagnostic de organ: rinichi

Amiloidoză (colorația Roșu de

- vas din interstițiul renal cu depuneri

- vase din interstițiul renal cu depuneri

- depuneri de amiloid în interstițiul

ALTERĂRI PRIN VARIAŢIA DEPUNERILOR DE CALCIU

Scăderea cantităţii de calciu din anumite ţesuturi cauzează:

Creșterea cantității de calciu și depunerea sărurilor de calciu în țesuturi determină apariția

Calcificările distrofice sunt depuneri de săruri de calciu în ţesuturi alterate, în condiții de

Calcificările metastatice sunt consecinţa hipercalcemiei (din hipervitaminoza D,

Diagnostic de organ: vas (arteră)

- depuneri de săruri de calciu în

ALTERĂRI PRIN DEPUNEREA CRISTALELOR DE URAT

GUTA este principala alterare determinată de depunerea în țesuturi a cristalelor de urat. În

GUTA CRONICĂ (TOFACEE) are ca substrat lezional toful gutos.

- cristale de acid uric și urați (1);

- celule gigante multinucleate de

În funcţie de natura răspunsului inflamator, de simptomatologia clinică a acestuia şi de

Imagine din arhiva SAP SCJUT

Depozitele mai abundente pot înveli

de Souza PM, dos Santos AM, Paulino EM, Hirth CG,

Crupul difteric (Corynebacterium diphteriae)

Colita pseudomembranoasă (Clostridium difficile)

Colon - macroscopic normal