INFLAMAȚIA

Inflamaţia este un ansamblu de reacţii vasculare, umorale, celulare dezvoltate în ţesuturile vii ca
răspuns la acţiunea diverşilor agenţi nocivi: fizici (traumatisme, căldură, frig, radiaţii), chimici (acizi,
baze, substanţe toxice diverse), infecţioşi (bacterii, virusuri, paraziţi), imunologici (reacţii antigen-
anticorp, reacţii mediate celular), corpi străini, necroze celulare sau tisulare etc.
Reacţiile inflamatorii se desfăşoară în ţesutul vascular şi conjunctiv adiacent.
Deosebim inflamaţii acute şi inflamații cronice.

INFLAMAŢIA ACUTĂ

Inflamaţia acută se instalează de cele mai multe ori brutal şi se însoţeşte de manifestări clinice
zgomotoase. Evoluţia sa depinde în mare parte de importanţa distrucţiilor tisulare: când acestea sunt
minime sau lipsesc există posibilitatea vindecării cu restitutio ad integrum, adică revenirea ţesutului la
starea existentă înaintea agresiunii. Când distrugerile tisulare sunt apreciabile, procesul inflamator se
poate croniciza şi vindecarea se face prin cicatrizare.
Inflamația acută se recunoaşte prin semnele clasice: rubor (roşeaţă), calor (căldură), tumor
(tumefacţie), dolor (durere), functio laesa (alterarea funcţiei). Aceste semne se explică prin reacțiile
vasculo-exsudative deosebit de pregnante, ele constând în:
o hiperemia activă intensă;
o tumefacţia endoteliului vascular;
→ formarea edemului inflamator (a exsudatului inflamator);
o migrarea leucocitelor:
• marginaţia (pavimentarea) leucocitelor;
• diapedeza;
• manşonul leucocitar perivascular.

1
 Edemul inflamator reprezintă o extravazare crescută de lichid plasmatic bogat în proteine -
exsudat inflamator - în ţesutul interstiţial. Procesul are loc în special la nivelul capilarelor şi venulelor
postcapilare.
În formarea exsudatului inflamator intervin doi factori principali:
- creşterea presiunii hidrostatice;
- creşterea permeabilităţii vasculare.

Leucocitele (polimorfonuclearele şi monocitele) străbat peretele vascular printr-un proces activ

(diapedeză). După 24 ore (şi uneori chiar după câteva ore) de la acţiunea agentului inflamator (nociv)
asistăm la acumularea unui număr mare de polimorfonucleare neutrofile în ţesutul afectat.
Evenimentele care duc la atragerea leucocitelor în focarul inflamator sunt iniţiate şi dirijate de
producerea locală a unei cantităţi mari de mediatori chimici solubili (factori chemotactici).

Răspunsul leucocitelor circulante faţă de factorii chemotactici constă în:

- dispunerea leucocitelor de-a lungul peretelui vascular – pavimentarea sau marginaţia
leucocitelor;
- aderarea leucocitelor de suprafaţa endoteliului sau a membranei bazale vasculare;
- străbaterea peretelui vascular;
- chemotaxia, adică migrarea unidirecţională a leucocitelor spre zonele cu concentraţie
maximă a agenţilor chemotactici.

2
 Reacțiile vasculo-exudative din
inflamația acută

• vas intens hipermic (lumen

dilatat, plin cu hematii).

Reacțiile vasculo-exudative din

inflamația acută

• edem inflamator (substanţa

fundamentală conjunctivă apare
mai abundentă și mai slab
colorată, uneori clară).

Reacțiile vasculo-exudative din

inflamația acută

• aspecte de marginație leucocitară.

Reacțiile vasculo-exudative din

inflamația acută:

• manșon leucocitar perivascular.

3
 După natura exsudatului inflamator se deosebesc:

1. inflamaţia catarală;
2. inflamaţia seroasă;
3. inflamaţia fibrinoasă;
4. inflamația pseudomembranoasă;
5. inflamația purulentă sau supurativă;
6. inflamația hemoragică;
7. inflamația gangrenoasă.

Inflamația fibrinoasă are ca trăsătură definitorie, formarea exsudatului bogat în fibrinogen care,
prin activare, dă naştere precipitatelor de fibrină. Exemple de inflamație fibrinoasă: pericardita
fibrinoasă, pleurezia fibrinoasă.

Diagnostic de organ: cord

2
- miocard (1): fascicule de fibre musculare
striate de tip cardiac (prezența striațiilor, nuclei
situați centrali, aspectul de ramificare si
anastomozare al fibrelor);

- pericard (2): țesut conjunctivo-adipos, cu

vase de sange.
1

4
 Pericardita fibrinoasă

1 – țesutul conjunctiv de la nivelul

epicardului cu aspecte de inflamație
acută (1);
– depuneri de fibrină - mase amorfe sau
2 filamentoase, eozinofile, dispuse direct
pe țesutul conjunctiv (2);
– celulele mezoteliale sunt absente.

Pericardita fibrinoasă

- depuneri de fibrină (detaliu);

- reacție inflamatorie acută în țesutul

conjunctiv pericardic (detaliu).

Inflamaţia purulentă sau supurativă este cauzată de microbi piogeni (stafilococ, streptococ
piogen etc.), are ca trăsătură esenţială formarea exsudatului purulent (a puroiului) şi se prezintă sub forma
abcesului (inflamaţie purulentă circumscrisă), flegmonului (inflamaţie purulentă difuză), empiemului
(puroi în cavități preexistente).

Abcesul acut este o inflamaţie purulentă circumscrisă, caracterizată prin formarea exsudatului
purulent (a puroiului) care ocupă o “cavitate” rezultată în urma necrozei şi lichefacţiei ţesuturilor
afectate. Puroiul este constituit din polimorfonucleare normale şi alterate (globule de puroi, piocite),
macrofage care au fagocitat piocite (piofage), resturi tisulare, fibrină, eritrocite, microbi, corpi străini
etc.

5
 Diagnostic de organ: epididim

- tubi tapetați de epiteliu înalt, ciliat,

uni/bistratificat sau pseudostratficat;

- strat subţire de ţesut conjunctiv;

- strat de ţesut muscular neted.

Abces acut

– inflamație purulentă circumscrisă.

Abces acut

– inflamație purulentă circumscrisă.

Abces acut

– inflamație purulentă circumscrisă.

6
 Abces acut

- exsudat purulent (puroi) – detaliu.

Flegmonul este o inflamaţie supurativă difuză, fără tendinţă la delimitare.

Exemplu: flegmonul apendicular - în toate straturile peretelui apendicular se pot observa aspectele
inflamației acute, iar fibrele musculare netede din musculara propria sunt disociate de exsudat purulent.

S Diagnostic de organ: apendice

SM
M - mucoasa (M);
MM - submucoasa (SM);
- musculara propria (MM);
- seroasa (S).

- ulcerația mucoasei apendicelui;

- exsudat purulent în lumenul

apendicular.

7
 Flegmon apendicular

- stratul muscular cu fibre musculare

netede disociate de exsudatul
purulent.

X
Flegmon apendicular

- exsudat purulent în stratul muscular

(X) și reacții inflamatorii acute la
nivelul seroasei.

8
 INFLAMAŢIA CRONICĂ (PROLIFERATIVĂ)

În contrast cu inflamaţia acută, inflamaţia cronică se dezvoltă în urma acţiunii persistente,

îndelungate a unor agenţi nocivi cu agresivitate mai diminuată. Inflamaţia cronică se poate dezvolta prin
cronicizarea unei inflamaţii acute sau poate evolua de la început ca o inflamaţie cronică primară.

Morfologic, inflamaţia cronică se caracterizează prin:

- proliferarea, din primele faze ale procesului inflamator, a ţesutului de granulaţie (format din
capilare de neoformație, fibroblaste, fibre colagene), care se maturează cu timpul în ţesut
fibros (prin devascularizare, reducerea numărului fibroblastelor şi îmbogăţirea în fibre de
colagen); din cauza proliferării ţesutului de granulaţie, inflamaţia cronică lasă de regulă
sechele;
- reacţiile vasculo-exsudative sunt reduse sau absente comparativ cu inflamaţia acută;
- absenţa sau prezenţa în număr redus a polimorfonuclearelor neutrofile în cadrul infiltratului
inflamator; excepţie fac inflamaţiile cronice care urmează unor inflamaţii acute, cu persistenţa
infecţiei bacteriene;
- celulele componente ale răspunsului inflamator cronic sunt în esenţă macrofagele,
plasmocitele, limfocitele şi în anumite circumstanţe, eozinofilele;
- apariţia unor macrofage cu aspect particular, metamorfozate: celule epitelioide, celule gigante
multinucleate;
- prezenţa leziunilor cu caracter alterativ (necroză).

ȚESUTUL DE GRANULAȚIE este un țesut tânăr, de origine mezenchimală, care apare în

procesul de reparare tisulară după alterări diverse. Este constituit din numeroase capilare de neoformaţie
cu endoteliul turgescent, fibroblaste, rare fibre colagene şi elemente celulare inflamatorii (limfocite,
plasmocite, macrofage). Cu timpul, ţesutul de granulaţie se maturează în ţesut conjunctiv fibros,
cicatricial prin reducerea numărului de elemente celulare inflamatorii şi a vaselor, concomitent cu
îmbogăţirea în fibre colagene.

Ţesutul de granulaţie

9
 Ulcerație

Ţesutul de granulaţie

Ţesutul de granulaţie

- capilare de neoformație - capilare

delicate care se îndreaptă dinspre
ţesutul sănătos spre lipsa de substanţă
(ulcerația) din suprafață.

Ţesutul de granulaţie

- capilare de neoformație cu endoteliul

turgescent (detaliu);
- celule inflamatorii;
- fibroblaste.

Clasificarea inflamatiilor cronice (proliferative):

➢ inflamații cronice (proliferative) nespecifice;
➢ inflamații granulomatoase nespecifice sau cu specificitate discutabilă;
➢ inflamații granulomatoase de corp străin (exogen sau endogen);
➢ inflamații granulomatoase specifice (tuberculoza, sifilisul, lepra, actinomicoza, trichineloza).

GRANULOMUL DE CORP STRĂIN este o inflamaţie cronică granulomatoasă produsă de

corpi străini insolubili sau greu resorbabili de origine endo- sau exogenă.
Nota caracteristică a acestui proces inflamator o dă prezenţa celulelor gigante multinucleate de
corp strain, celule cu număr mare de nuclei, distribuiţi neregulat în citoplasmă şi care conţin particule din

10
corpul străin insolubil. Pe lângă celulele gigante se identifică un infiltrat inflamator cronic constituit din
limfocite, plasmocite și macrofage. Leziunea evoluează constant spre fibroză.

Granulomul de corp străin (fragmente de fire de sutură)

2
1

Granulom de corp străin

1 – fragmente de fire de sutură;

2 – celule gigante multinucleate de corp
1 străin;
2
infiltrat inflamator cronic (limfocite,
plasmocite, macrofage).

infiltrat inflamator cronic

Granulom de corp străin

- fragment de fir de sutură;

- celulă gigantă multinucleată.

11
 INFLAMAŢIA TUBERCULOASĂ

Este produsă de Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch) și se încadrează în grupul

inflamaţiilor granulomatoase specifice.
Reacţiile tisulare din inflamația tuberculoasă sunt:
• exsudative: alveolita macrofagică;
• proliferative: foliculul tuberculos;
• alterative: necroza cazeoasă.

Diagnostic de organ: plămân

- alveole mărginite de septuri

interalveolare.

Diagnostic de organ: plămân

1 2
- bronhie cu mucoasa tapetată de epiteliu
respirator (1);

- cartilaj hialin în peretele bronhiei (2);

- pigment antracotic (pigment de culoare

negricioasă).

Diagnostic de organ: limfonodul

- organ limfoid, încapsulat;

- sinusuri subcapsulare, foliculi limfoizi

primari și secundari (cu centru germinativ).

12
 Alveolită macrofagică

- exsudatul inflamator din alveolele

pulmonare are caracter seros, cu
numeroase macrofage şi limfocite; acesta
suferă apoi un proces de cazeificare care se
extinde treptat interesând şi septurile
alveolare.

Foliculul tuberculos (foliculul Köster sau granulomul tuberculos) reprezintă reacţia celulară din
tuberculoza proliferativă. Este un granulom macrofagic sub forma unui nodul constituit dintr-un grup de
celule epitelioide centrat de una sau mai multe celule gigante Langhans rezultate din fuzionarea celulelor
epitelioide, cu nuclei dispuşi în coroană/potcoavă la periferia celulei sau sub forma literei H. La periferie,
foliculul tuberculos este înconjurat de un brâu de limfocite.
În dezvoltarea lor, foliculii se lărgesc şi au tendinţa de a conflua, celulele gigante şi epitelioide din
centrul leziunii suferă un proces de necroză de cazeificare (masă omogenă sau fin granulară, eozinofilă,
în care nu se mai recunosc siluetele celulare - necroză astructurată).
Leziunile proliferative împreună cu leziunile alterative conferă specificitate tabloului
morfologic din tuberculoză.

Foliculi tuberculoși

Foliculi tuberculoși

- celule epitelioide;

- celule gigante multinucleate Langhans.

13
 Folicul tuberculos

- celulă gigantă multinucleată Langhans;

- celule epitelioide.

x
Foliculi tuberculoși

- necroză de cazeificare (X).

Foliculi tuberculoși

- necroză de cazeificare (X).

ACTINOMICOZA

Actinomicoza este o inflamaţie cronică granulomatoasă supurativă produsă de o bacterie

anaerobă filamentoasă ramificată, gram pozitivă - Actinomyces Israeli, care afectează mai frecvent
regiunea cervico-facială. Ocazional poate fi întâlnită şi în apendice, plămâni, ficat, tractul genital
feminin (în cel din urmă caz, în legătură cu dispozitivele anticoncepţionale intrauterine).
Microscopic, leziunea caracteristică este granulomul actinomicotic.

14
 Granulomul actinomicotic
2 Este constituit din trei zone distincte:
1
- zona centrală în care se găsesc colonii
bacteriene (1) înconjurate de un infiltrat
inflamator alcătuit din granulocite
neutrofile în mare parte alterate
(transformate în globule de puroi) (2).

Granulomul actinomicotic

- colonia de Actinomyces israeli.

- zona mijlocie alcătuită din:

• histio-macrofage cu citoplasmă bogată în
lipide (celule xantomatoase);
• macrofage de tip epitelioid, plasmocite,
limfocite.

- zona mijlocie (detaliu):

limfocite

celule xantomatoase.

15
 - zona periferică este alcătuită din ţesut de
granulaţie nespecific.

TRICHINELOZA

Trichineloza este cauzată de larvele de Trichinella spiralis, vierme nematod care îşi desăvârşeşte
ciclul evolutiv în acelaşi organism. Larvele închistate în carnea contaminată ingerată (mai frecvent carne
de porc) se dezvoltă la nivelul intestinului în forme adulte. Femelele fertilizate eliberează larvele care
invadează peretele intestinal, intră în circulaţie şi se localizează îndeosebi în muşchii scheletici
(diafragm, deltoid, pectorali) unde se închistează şi rămân viabile ani întregi. Pereţii chistului se pot
calcifica după 6 luni - 2 ani. Leziunile pot fi uneori identificate cu ochiul liber pe suprafaţa de secţiune a
muşchiului, mimând firişoarele de nisip.

2 Diagnostic de organ: mușchi striat de tip

scheletic (1)

Diagnostic de leziune: Trichineloza

- granuloame cu numeroase eozinofile,

1 macrofage, limfocite, plasmocite și uneori
cu celule gigante multinucleate, având în
mijloc larva de Trichinella spiralis (2).

16
 Trichineloza

- larve de Trichinella spiralis torsionate,

închistate într-o capsulă fibroasă.

Trichineloza

- celulă gigantă multinucleată;

- infiltrat inflamator cronic.

17
 ALTERĂRI CELULARE

ALTERĂRI PRODUSE PRIN STOCARE ANORMALĂ DE SUBSTANȚE

STEATOZA (ÎNCĂRCAREA GRASĂ)

Este o leziune caracterizată prin acumularea unei cantităţi anormale de trigliceride în celule
parenchimatoase care, în stare normală, conţin doar urme de lipide, nedecelabile în microscopia optică.
Reprezintă consecinţa unui dezechilibru dintre cantitatea de grăsimi intrate în celulă şi utilizarea sau
prelucrarea şi eliminarea lor de către aceasta.
Afectează organe cu metabolism activ: ficat, miocard, rinichi, muşchi scheletici.
Cauze: stări hipoxice, boli consumptive cronice (tuberculoză, cancer, diabet zaharat), intoxicaţii
cu diverse substanţe chimice (alcool, cloroform, benzen, tetraclorură de carbon), stări toxi-infecţioase
etc.

Steatoza hepatică (ficatul gras)

Este o leziune frecventă, cauzată de: substanțe toxice (alcool, medicamente), carențe proteice,
obezitate, diabet zaharat, hipoxie, infecții (hepatite virale). Etilismul cronic este cauza cea mai
importantă, prin frecvenţă şi consecinţe, a ficatului gras.
Morfologic și evolutiv, steatoza poate fi simplă, reversibilă sau cu caracter degenerativ.
Macroscopic, ficatul gras este mărit în volum şi greutate, cu marginile rotunjite, gălbui-palid, are
consistență scăzută/este moale, păstos, friabil.
Microscopic, hepatocitele cu steatoză sunt mărite în volum, cu limite bine definite. În colorația
uzuală (hematoxilină eozină - HE), depozitele de lipide apar ca vacuole optic goale, bine conturate
deoarece sunt dizolvate de solvenţii grăsimilor utilizați în procesul de prelucrare a secțiunilor tisulare
incluse la parafină.
Picăturile de grăsime se pot evidenția prin coloraţii histochimice speciale (de exemplu Scharlach,
Sudan III, albastru de Nil, acid osmic), realizate pe secțiuni tisulare proaspete, înghețate și secționate cu
ajutorul criotomului/criomicrotomului.
Distribuţia acestor depozite în lobulii hepatici este dependentă de cauza determinantă:
- centrolobular - în intoxicaţiile cu alcool (la debut), benzen, cloroform, tetraclorură de
carbon, ciuperci;
- mediolobular - în hipoxie (de exemplu în ficatul de stază/cardiac);
- periportal - în obezitate, carențe proteice;
- panlobular - în etilismul cronic.

1
1

Diagnostic de organ: ficat

- venă centrolobulară (1);

- spaţiu port (2);

2
- cordoane de hepatocite separate de
3 capilare sinusoide (3).

1
2
Diagnostic de leziune:

Steatoză (colorația HE)

- depozitele de grăsime apar ca

vacuole mici, multiple (steatoza
microveziculară/microvacuolară) (1);

- sau ca vacuolă unică ce împinge

citoplasma și nucleul la periferia
1 celulei (steatoza
macroveziculară/macrovacuolară)
(2).

2
 3 Steatoză

- hepatocitele mult destinse prin

încărcătura lipidică se pot rupe și
confluează, formând pseudochisturi
grăsoase (3) → caracter degenerativ
al leziunilor.

- în colorația histochimică
Scharlach, grăsimile apar colorate în
roșu-portocaliu.

ALTERAREA HIALINĂ
Hialinul este un material de natură proteică, cu aspect omogen, colorat în roz pe preparatele
histologice uzuale (HE).
Hialinul se clasifică în:
- hialin intracelular (apariție legată de injurii celulare);
- hialin extracelular, sistematizat la rândul lui în:
- hialin conjunctiv;
- hialin vascular.

Hialinul conjunctiv
Ia naștere ca urmare a alterării fibrelor de colagen, cu fuzionarea şi omogenizarea acestora sub
forma unor arii omogene, eozinofile (pe preparatele colorate HE) – hialin.
Poate fi observat în:
- ovar, în condiţii fiziologice - corpii albicans;
- cicatrici, mai ales în cicatricile cheloide;
- în pleură, capsula splinei, glomerulii renali - în inflamațiile cronice;
- în stroma unor tumori (leiomiomul uterin, fibroadenomul mamar etc)
- în tubii renali, în unele boli renale – cilindri hialini.
Modificări de tip hialin mai pot suferi masele vechi de fibrină, trombii din vasele mici etc.
3
 Cicatricea cheloidă
Este rezultatul vindecării patologice a unei plăgi tegumentare sau, mai rar, o leziune cutanată
apărută spontan, prin alterarea fibrelor de colagen (fuzionarea și omogenizarea acestora).
Microscopic se observă depuneri bogate de hialin la nivelul dermului, sub forma unor mase
eozinofile, dense, omogene, neregulate. Ariile de hialin sunt separate printr-un ţesut conjunctiv sărac în
celule conjunctive.

Diagnostic de organ: piele

1
- epiderm: epiteliu multistratificat
pavimentos cheratinizat (1);

2 3 - derm: țesut conjunctiv comun ce

include anexele pielii: foliculi piloși
(2), glande sebacee (3).

4 Diagnostic de organ: piele

- derm ce include glande sudoripare

4
(4).

Diagnostic de leziune:

Cicatrice cheloidă

- depuneri bogate de hialin (1) la

nivelul dermului, sub forma unor
mase eozinofile omogene,
neregulate, separate de ţesut
2 conjunctiv sărac în celule
1
conjunctive (2).

4
 Diagnostic de leziune:

Cicatrice cheloidă
1
- depuneri bogate de hialin (1)
(detaliu);
2
- ţesut conjunctiv sărac în celule
conjunctive (2).

Hialinul conjunctiv din capsula splenică

Depunerea de hialin la nivelul capsulei splenice are loc, de obicei, secundar unui proces
inflamator cronic de vecinătate (perisplenită). Macroscopic, capsula splinei are un aspect neomogen, cu
depozite proeminente, albicioase-cenuşii, de consistență crescută, realizând un aspect morfologic de
”glazură de tort”.

ALTERAREA AMILOIDĂ (AMILOIDOZA)

Amiloidoza se referă la depunerea extracelulară și doar în condiții patologice a unor substanţe
proteice de natură fibrilară care nu pot fi îndepărtate prin mecanisme biochimice naturale.
Diagnosticul de amiloidoză se realizează prin punerea în evidență a acestor depozite folosind
colorații speciale histochimice/imunohistochimice: diagnosticul de amiloidoză este histologic !
În secțiunile histologice colorate uzual (HE), depunerile de amiloid au un aspect omogen,
eozinofil, asemănător hialinului. În colorația histochimică Roșu de Congo, amiloidul este roşu –
cafeniu, contrastând cu restul structurilor care apar roz-gabui. În lumina polarizată, depozitele de
amiloid colorate cu Roşu de Congo prezintă birefringență roşie – verzuie caracteristică.
Depunerea de amiloid la nivelul rinichiului sau cordului poate duce la disfuncții ale acestor
organe (insuficiență renală, insuficiență cardiacă). Ficatul, splina, tubul digestiv, amigdalele şi ţesutul
subcutanat sunt frecvent sediul depunerilor de amiloid.
Macroscopic, organele cu depuneri de amiloid sunt mărite în volum şi greutate, dure, netede,
palide, translucide, cu consistență cauciucată.
Microscopic, amiloidul se depune în spaţiile intercelulare, în pereţii vaselor mici (arteriole,
capilare, venule) sau în membranele bazale ale epiteliilor.

Amiloidoza renală
Macroscopic, rinichiul este mărit în volum și greutate, palid, gălbui-albicios, dur, cu corticala
îngroșată.
Microscopic, depunerile inițiale de amiloid de la nivelul glomerulilor se găsesc sub endoteliul
capilarelor şi în mezangiu. Aceste depozite cresc progresiv, comprimând, dislocând şi înlocuind

5
capilarele glomerulare. Amiloidul se poate depune în tubii contorţi (între membrana bazală şi epiteliul
tubular), în pereţii vaselor interstiţiale, sub forma unor manşoane subendoteliale, și uneori și în
interstiţiu, de-a lungul fibrelor de reticulină şi colagen.

Diagnostic de organ: rinichi

2
1 - glomeruli renali (1), tubi renali (2).

Diagnostic de leziune:

Amiloidoză (colorația Roșu de

Congo)
1
- glomeruli cu depozite de amiloid
(1).

Amiloidoză
1
- glomerul cu depozite de amiloid (1).

6
 Amiloidoză

- vas din interstițiul renal cu depuneri

de amiloid.

Amiloidoză

- vase din interstițiul renal cu depuneri

de amiloid.

Amiloidoză

- depuneri de amiloid în interstițiul

renal.

Amiloidoza hepatică
Macroscopic, ficatul este mărit în volum şi greutate, palid, gălbui, dur, cauciucat.
Microscopic, amiloidul se depune iniţial sub endoteliul capilarelor sinusoide din zona
mediolobulară, de unde se extinde treptat la întregul lobul hepatic, determinând atrofia prin compresiune
a hepatocitelor.
Alterarea funcţiilor hepatice survine doar în stadiile avansate ale bolii.

Amiloidoza splenică:
Clasic, se prezintă sub 2 forme:
− forma nodulară: amiloidul se depune în pereţii arteriolelor şi de-a lungul fibrelor de
reticulină din corpusculii Malpighi, substituind progresiv elementele limfoide; foliculii

7
 limfoizi încărcaţi cu amiloid apar pe suprafaţa de secţiune ca formațiuni globuloase
albicioase, translucide (puncte albe) - splina sagou (splenomegalia este moderată);
− forma difuză: amiloidul se depune în pulpa roşie, în pereţii sinusoidelor venoase şi de-a
lungul fibrelor de reticulină; splenomegalia este exprimată, splina este roşietică-palidă,
lucioasă, cu aspect ceruit - splina şuncă/lardacee.

ALTERĂRI PRIN VARIAŢIA DEPUNERILOR DE CALCIU

Scăderea cantităţii de calciu din anumite ţesuturi cauzează:

- rahitismul;
- osteomalacia;
- osteoporoza.

Creșterea cantității de calciu și depunerea sărurilor de calciu în țesuturi determină apariția

calcificărilor:
− calcificări distrofice;
− calcificări metastatice.

Calcificările distrofice sunt depuneri de săruri de calciu în ţesuturi alterate, în condiții de

calcemie normală.
Se pot întâlni în:
− pereţii arterelor;
− în valvele mitrale şi aortice;
− în unele tumori;
− în trombii organizaţi;
− în unele leziuni parazitare;
− în ţesutul tiroidian sau placentar alterat;
− în masele persistente de necroză (infarcte vechi, necroză cazeoasă, plăci de aterom,
degenerare grasă, făt mort şi reţinut în uter);
− în puroiul vechi deshidratat;
− în conglomeratele de materiale organice din ducturile unor glande, ducând la formarea de
calculi;
− în cancerele mamare (utile în diagnosticul radiografic - mamografie).

Calcificările metastatice sunt consecinţa hipercalcemiei (din hipervitaminoza D,

hiperparatiroidism, insuficienţă renală cronică), situaie în care calciul se poate depune în septurile
interalveolare pulmonare, în tubii renali, în glandele gastrice, în pereţii vaselor sanguine.

8
 Calcificările vasculare
Pot fi distrofice sau metastatice.
Microscopic, depunerea de săruri de calciu în peretele unui vas (de obicei media unei artere) se
prezintă sub forma unor depozite extracelulare dense, bazofile, amorfe sau fin granulare, neregulate,
neomogene, colorate în albastru închis sau violaceu în colorația uzuală HE.

Diagnostic de organ: vas (arteră)

Diagnostic de leziune:

Calcificări vasculare

- depuneri de săruri de calciu în

media arterelor.

ALTERĂRI PRIN DEPUNEREA CRISTALELOR DE URAT

GUTA este principala alterare determinată de depunerea în țesuturi a cristalelor de urat. În

funcție de etiologia hiperuricemiei, guta poate fi primară sau secundară, iar din punct de vedere clinico-
evolutiv, acută sau cronică.

GUTA CRONICĂ (TOFACEE) are ca substrat lezional toful gutos.

Macroscopic, tofii gutoși sunt formațiuni nodulare dure, cu aspect albicios-gălbui, cretos pe
suprafața de secțiune. Se identifică în cartilajele articulare, sinoviale, tendoane, ţesuturi moi
periarticulare, ducând la dezorganizări severe ale acestor structuri.
Microscopic se observă o reacție cronică granulomatoasă de corp străin (pe cristale de urat).

9
 1

Diagnostic de leziune:

Tof gutos

- cristale de acid uric și urați (1);

- celule gigante multinucleate de

1
corp străin (2);
2 2 - infiltrat celular mononuclear (3).

10
 TUMORILE (NEOPLASMELE, NEOPLAZIILE)

Prin tumoră (neoplasm/neoplazie) înțelegem creșterea anormală a unui țesut care formează, cu
mici excepții, o masa tisulară.

Clasificarea anatomo-clinică a tumorilor (în funcție de potențialul evolutiv și caracterele

morfologice):
- tumori benigne;
- tumori maligne sau cancere:
• carcinoame (tumori maligne de origine epitelială);
• sarcoame (tumori maligne de origine conjunctivă);
• limfoame (tumori ale țesutului hematolimfopoietic);
• tumori maligne cu celule germinale;
• tumori maligne neuroectodermale, etc.
În terminologia diferitelor tipuri de tumori se utilizează, de cele mai multe ori, sufixul "om" (de la
"oma" = umflătură) la denumirea ţesutului afectat.

TUMORILE BENIGNE

Microscopic, tumorile benigne sunt constituite din celule bine diferenţiate care:
• amintesc ca aspect celulele normale de origine, dar sunt mult sporite numeric;
• au o remarcabilă uniformitate ca dimensiune, formă şi configuraţie a nucleului;
• au, în general, o dispoziţie arhitecturală perturbată, lipsită de orientarea funcţională normală;
• sunt lipsite de activitate mitotică sau dacă sunt prezente, mitozele sunt normale (ecuatoriale,
bipolare).

Exemple de tumori benigne

Papilomul, tumora benignă a epiteliului pavimentos multistratificat, este constituit din axe
conjunctivo-vasculare, care reprezintă stroma tumorii, acoperite de epiteliul proliferat tumoral mult
îngroşat, cu stratificare regulată, fără anomalii celulare evidente, în general fără activitate mitotică sau cu
mitoze tipice şi rare. Se observă o marcată proliferare a stratului spinos Malpighi (acantoză), a stratului
granular (hipergranuloză) şi cornos (hiperkeratoză). Celulele stratului bazal sunt dispuse pe 3-4 rânduri.
Membrana bazală este intactă.

1
 Diagnostic de organ: piele
1
- epiderm: epiteliu multistratificat
pavimentos cheratinizat (1);
2
- derm: țesut conjunctiv comun ce
3
include anexele pielii: foliculi piloși
(2), glande sebacee (3).

4 Diagnostic de organ: piele

- derm ce include glande sudoripare

4 (4).

Diagnostic de leziune:
1
4 Papilom
3
- axe conjunctivo-vasculare (1)
2 acoperite de epiteliul proliferat
tumoral:
• celulele stratului bazal
• celulele stratului spinos
4
(acantoza) (2)
• celulele stratului granular
1 (hipergranuloza) (3)
3
• celulele stratului cornos -
(hiperkeratoza) (4).

2
 Diagnostic de leziune:

Papilom

- acantoză (detaliu);

- hipergranuloză (detaliu);

- hiperkeratoză (detaliu).

Fibroadenomul este o tumoră benignă rezultată din proliferarea epiteliului glandular asociată cu
proliferarea concomitentă a stromei conjunctive. Este o tumoră benignă frecventă a glandei mamare, în care
ţesutul conjunctiv proliferat se dispune uneori în jurul structurilor glandulare care îşi păstrează forma
rotunjită (fibroadenomul pericanalicular), iar alteori, când acesta proliferează mai intens, comprimă şi
deformează tubii glandulari imprimându-le un aspect "în coarne de cerb" (fibroadenomul intracanalicular).

3
 Diagnostic de organ:
glanda mamară
- componentă glandulară:
lobuli - acini și ducturi tapetate de 2
straturi de celule (luminale și
mioepiteliale);
- componentă stromală (stromă
intra- și interlobulară).

Diagnostic de leziune:

2 Fibroadenom mamar

1 - fibroadenom pericanalicular (1);

- fibroadenom intracanalicular (2).

1

Diagnostic de leziune:

Fibroadenom mamar

- structurile glandulare sunt tapetate

de 2 straturi de celule:
• luminale
• mioepiteliale.

4
 Osteoclastomul (tumora cu celule gigante a osului) este o tumoră benignă, uneori agresivă local.
Apare mai frecvent la femei între 30-40 ani şi se localizează predominant în epifiza oaselor lungi, peste
50% din cazuri fiind situate în jurul articulaţiei genunchiului (femur distal, tibie proximală). Deşi încadrată
ca neoplazie benignă, tumora cu celule gigante a osului poate recidiva (15-50% din cazurile tratate prin
chiuretarea tumorii) şi crește infiltrativ, determinând metastaze pulmonare în aproximativ 2% din cazuri.
Microscopic, tumora este constituită din numeroase celule conjunctive mici, fibroblasto-fibrocitare,
printre care sunt dispersate celule gigante multinucleate de tip osteoclastic; frecvente vase sanguine,
extravazate hematice, macrofage încărcate cu hemosiderină.

Diagnostic de organ: os

Diagnostic de leziune:
1
Osteoclastom

- numeroase celule conjunctive mici,

2 fibroblasto-fibrocitare (1);

- celule gigante multinucleate de tip

2 osteoclastic (2);

- revărsate hemoragice.

5
 Diagnostic de leziune:

Osteoclastom

- macrofage încărcate cu
hemosiderină şi depuneri libere de
granule de hemosiderină.

Leiomiomul este tumora benignă a ţesutului muscular neted. Se dezvoltă mai frecvent în uter, tub
digestiv, piele.
Microscopic este constituit din fascicole de fibre musculare netede cu nuclei ovali cu capetele uşor
rotunjite, orientate în diverse sensuri şi pe care secţiunea le surprinde sub diverse incidenţe: longitudinal,
oblic, transversal. Printre fascicolele de fibre musculare se găseşte o cantitate variabilă de ţesut conjunctiv
stromal alcătuit din fibrocite şi fibre colagene. În grosimea tumorii pot fi observate vase cu pereţi bine
structuraţi.

2
Diagnostic de organ: corp uterin

- endometru (1);

- miometru cu fibre musculare

netede (2).

6
 Diagnostic de leziune:

Leiomiom

1 - fascicole de fibre musculare netede

orientate în diferite sensuri și secționate
2 sub diverse incidențe:
• longitudinal (1);
• oblic (2);
• transversal (3).
3
- în jurul fibrelor musculare şi printre
fascicolele de fibre musculare se gasește
țesut conjunctiv (fibrocite și fibre de
colagen);
- nucleii fibrelor musculare netede sunt
ovali, mai palizi și cu extremități
rotunjite, iar cei ai fibrocitelor sunt
alungiți, fuziformi, cu extremități
ascuțite.

Hemangiomul este o leziune benignă (tumoră sau hamartom) constituită dintr-un conglomerat
de vase sanguine cu aranjament și dimensiuni neregulate, neobișnuite.
Tipuri de hemangioame:
• hemangiomul capilar;
• hemangiomul cavernos.

7
 Diagnostic de organ: piele

Diagnostic de leziune:

Hemangiom capilar

- conglomerat de vase sanguine cu

dimensiunea capilarelor, endoteliul mai
proeminent, separate între ele printr-o
stromă conjunctivă săracă.

Hemangiom capilar (detaliu)

Hemangiom cavernos

- spaţii vasculare largi, inegale,

intercomunicante, pline cu hematii şi
separate prin septuri conjunctive.

Hemangiom cavernos (detaliu)

8
 Nevii pigmentari sunt tumori benigne ale țesutului pigmentar melanic, rezultate din proliferarea
melanocitelor, celule care se găsesc în mod normal în stratul bazal al epidermului.
Nevul intradermic (nevul celular) reprezintă subtipul cel mai frecvent întâlnit și este localizat
mai ales pe cap, gât şi trunchi.

Diagnostic de organ: piele

Diagnostic de leziune:

Nev intradermic

- cuiburi, plaje sau cordoane de

melanocite proliferate tumoral,
în grosimea dermului;

- celulele nevice cu pigment

melanic în citoplasmă;

- celule nevice (detaliu).

9
 TUMORILE MALIGNE

Microscopic, tumorile maligne sunt constituite din celule slab diferențiate/nediferenţiate care:
• au în general un aranjament dezordonat;
• manifestă o mare varietate în ce priveşte forma și dimensiunea lor, precum şi configuraţia
nucleilor (pleomorfism cito-nuclear);
• au nuclei mari, cu inversarea raportului nucleo-citoplasmatic în favoarea nucleului,
neregulați, hipercromi, cu cromatina dispusă în blocuri grosolane, inegale și cu nucleoli
proeminenți;
• prezintă frecvente mitoze atipice (multipolare, inegale).
Pierderea diferenţierii celulare, caracteristică tumorilor maligne, este etichetată cu termenul de
anaplazie; tumorile anaplazice au un înalt grad de malignitate.

Exemple de tumori maligne

Carcinomul bazocelular este o tumoră malignă a epiteliului scuamos multistratificat, care se

întâlneşte cu predilecţie la nivelul feţei, iniţial sub forma unui mic nodul care cu timpul se ulcerează şi
se acoperă cu cruste (ulcus rodens).

Diagnostic de organ: piele

1 - epiderm: epiteliu multistratificat

pavimentos cheratinizat (1);
2
- derm: țesut conjunctiv care include
3 anexele pielii: foliculi piloși (2),
glande sebacee (3).

4 Diagnostic de organ: piele

- derm cu glande sudoripare (4).

4

1
 Diagnostic de leziune:

Carcinom bazocelular

- lobuli, insule, cordoane de celule

maligne cu creștere infiltrativă în
derm;

- celule cu nuclei ovali, bogaţi în

cromatină, inegali şi cu citoplasmă
puţină, bazofilă (asemănătoare celor
din stratul bazal al epiteliului scuamos
multistratificat);

- retracții ale insulelor, plajelor de

celule tumorale față de stromă;

- palisadarea nucleilor la periferia

nodulilor tumorali (perpendiculari pe
neobazală);

- celule tumorale (detaliu);

- mitozele sunt relativ frecvente.

2
 Diagnostic de leziune:

Carcinom bazocelular

- infiltrat limfocitar şi plasmocitar în

stroma care separă insulele tumorale.

Carcinomul scuamos (epidermoid) este tumora malignă a epiteliului scuamos multistratificat

care se localizează în mod obişnuit pe tegumente, mai ales în zonele expuse la soare, la nivelul
mucoaselor tapetate de epiteliu scuamos multistratificat (buze, limbă, faringe, esofag, col uterin, vagin,
anus) și, deseori, la nivelul unor focare de metaplazie scuamoasă (de exemplu în bronhii, endocol uterin,
veziculă biliară, tract urinar etc.)
Carcinomul scuamos cheratinizat reprezintă cea mai frecventă varietate de carcinom scuamos.

Diagnostic de organ: piele

Diagnostic de leziune:

Carcinom scuamos cheratinizat

- plaje și lobuli de celule tumorale care

amintesc aspectul celulelor din stratul
spinos al epiteliului scuamos normal;

- alungirea, cheratinizarea celulelor din

centrul unor lobuli tumorali și
suprapunerea lor în „foi de ceapă” →
perle epiteliale (globi cornoși) orto- si
parakeratozice.

3
 Carcinom scuamos cheratinizat

- celule poligonale cu citoplasma

eozinofilă şi nuclei pleomorfi (X);
- la periferia lobulilor se pot observa
X celule asemănătoare celor din stratul
bazal al epiteliului scuamos
netumoral;

- perlă epitelială (detaliu);

-infiltrat inflamator limfo-plasmocitar

în stroma tumorii;

- celule tumorale (detaliu);

- celule tumorale (detaliu);

- mitoză atipică.

Adenocarcinoamele sunt tumorile maligne ale epiteliului glandular și cilindro-cubic. Sunt

întâlnite mai frecvent la nivelul intestinului gros, stomacului, glandei mamare, endometrului,
pancreasului, căilor biliare, plămânului etc.
În adenocarcinomul uzual, celulele maligne se dispun sub formă de pseudoglande sau tubi, de
forme şi mărimi variate, spre deosebire de structurile glandulare normale. Glandele tumorale sunt
separate printr-o stromă variabilă cantitativ, alcătuită predominant din ţesut conjunctiv sau muscular, în
funcţie de organul în care se dezvoltă tumora sau pe care aceasta îl infiltrează.

4
 Diagnostic de organ: colon
M

• organ tubular, 4 straturi:

SM
- mucoasa (M);

- submucoasa (SM);

- musculara propria (MP);

MP - seroasa (S).

Diagnostic de leziune:
Adenocarcinom
- pseudoglande de formă și mărime
variate, uneori aglomerate, cu dispoziție
spate în spate;
- caracter infiltrativ al tumorii, cu
invazia submucoasei și a stratului
muscular;
- absența celulelor specializate (a
celulelor caliciforme);

- pseudoglande mărginite de celule

maligne;

5
 Diagnostic de leziune:
Adenocarcinom

- pseudoglande mărginite de celule

maligne dispuse pe unul sau mai
multe straturi, cu pleomorfism
nuclear şi mitoze tipice și atipice
(detaliu);

- activitate mitotică.

Fibrosarcomul este tumora malignă a fibroblastelor care se dezvoltă în ţesuturile moi, mai
frecvent de la nivelul coapsei, în vecinătatea genunchiului. Microscopic este alcătuit din fascicole de
celule fuziforme intersectate “în os de peşte“, dens celulare, constituite din fibroblaste cu trăsături
maligne. Procesul neoplazic se însoţeşte de formarea unor lacune vasculare fără pereţi propri, având ca
rezultat hemoragii şi necroze frecvente în masa tumorii. Această particularitate structurală explică şi
metastazarea mai ales hematogenă a sarcoamelor.

6
 Diagnostic de leziune:

Fibrosarcom

- fascicole de celule fuziforme

intersectate “în os de peşte“, dens
celulare;

1
2

- zone de necroză (1) şi hemoragie (2);

- fibroblaste cu nuclei mari, inegali,

hipercromi;

- activitate mitotică bogată.

Limfoamele sunt tumori ale limfonodulilor şi ale ţesutului limfoid din diverse organe: amigdale,
splină, timus, măduva oaselor, tub digestiv.
Limfoamele Hodgkin sunt definite prin prezenţa unui tip particular de celule neoplazice, celulele
Sternberg-Reed, intricate cu celule reactive atrase de factorii chimici eliberaţi local de către proliferarea
tumorală.
Celula clasică binucleată Sternberg-Reed este o celulă mare (diametrul între 20 şi 60 de
microni), de formă rotundă sau ovală, cu citoplasmă bogată, amfofilă, binucleată ("în oglindă") sau cu
nucleu bilobat, cu cromatina condensată de-a lungul membranei nucleare şi un nucleol mare, eozinofil.
În afara formei sale clasice sunt cunoscute şi câteva variante ale celulei Sternberg-Reed care sunt
caracteristice diferitelor subtipuri histologice de limfom Hodgkin, fără a avea însă valoarea diagnostică
a celulei Sternberg-Reed propriu-zise:
7
 • varianta mononucleară (celula Hodgkin) - are toate trăsăturile citologice ale celulei
Sternberg-Reed, dar un singur nucleu;
• varianta lacunară;
• varianta mumificată;
• varianta anaplazică.
Microscopic, structura caracteristică a limfonodulului este ştearsă şi înlocuită printr-un infiltrat
celular în care se găsesc celule Sternberg-Reed (indispensabile pentru diagnosticul histopatologic),
diferite variante ale acestora, limfocite, plasmocite, macrofage, eozinofile, neutrofile, fibroblaste, fibre
de reticulină, numeroase vase sanguine şi uneori microfocare de necroză.
Limfomul Hodgkin clasic cuprinde următoarele subtipuri histologice:
- limfomul Hodgkin clasic bogat în limfocite;
- limfomul Hodgkin clasic cu scleroză nodulară;
- limfomul Hodgkin clasic cu celularitate mixtă;
- limfomul Hodgkin clasic cu depleţie limfocitară.

Diagnostic de organ: limfonodul

- organ limfoid, încapsulat;

- sinusuri subcapsulare, foliculi limfoizi

primari și secundari (cu centru
germinativ).

Diagnostic de leziune:
Limfom Hodgkin

- structura limfonodului este ştearsă şi

înlocuită printr-un infiltrat celular în
care se identifică:
•celule Sternberg-Reed;
•diferite variante ale celulelor
Sternberg-Reed.

8
 Diagnostic de leziune:

Limfom Hodgkin

• celulă Sternberg-Reed (detaliu);

• limfocite, plasmocite, macrofage,

eozinofile, neutrofile, fibroblaste;

• variantă mononucleară a celulei

Sternberg-Reed (celula Hodgkin).

INVAZIA ȘI DISEMINAREA TUMORILOR MALIGNE

Celulele maligne au două proprietăţi specifice: abilitatea de a invada ţesuturile adiacente

(explicând recidivele postoperatorii) și capacitatea de diseminare, de metastazare la distanţă, cu
dezvoltarea metastazelor (tumorilor secundare).
Metastazarea la distanţă urmează invaziei ţesuturilor din jur şi se produce în principal:
• pe cale limfatică;
• pe cale hematogenă.
Diseminarea limfatică prin emboli tumorali - plecaţi din tumora primară, embolii tumorali ajung
în limfonodul prin limfaticele aferente, se opresc şi se dezvoltă iniţial în sinusurile subcapsulare,
invadează apoi treptat limfonodulul, afectând şi medulara acestuia şi prin intermediul vaselor limfatice
eferente, alţi emboli tumorali părăsesc această primă staţie limfonodală şi populează grupele următoare
de limfonoduli.

9
 Diagnostic de organ: limfonodul

- organ limfoid, încapsulat;

- sinusuri subcapsulare, foliculi

limfoizi primari și secundari (cu centru
germinativ).

Diagnostic de leziune:

Metastaza carcinomatoasă
(adenocarcinomatoasă)

- substituirea parenchimului
limfonodal printr-un adenocarcinom –
pseudoglande incluse într-o stromă
tumorală conjunctivă.

Metastaza carcinomatoasă
(adenocarcinomatoasă) – detaliu.

10
 TULBURĂRI ALE CIRCULAŢIEI SÂNGELUI

HIPEREMIA

Hiperemia presupune creşterea masei sanguine intravasculare dintr-un ţesut sau organ.
Clasificare:
- hiperemia activă reprezintă un aflux exagerat de sânge arterial la nivelul unui organ sau
țesut. Exemplul clasic de hiperemie activă se întâlneşte în inflamaţia acută;
- hiperemia pasivă (stază, congestie) se caracterizează prin acumularea sângelui într-un organ
sau ţesut (în capilare şi venule), secundară unei obstrucţii a scurgerii acestuia.
În funcţie de extinderea procesului, congestia pasivă poate fi:
• localizată, produsă prin obstrucţia unui colector venos;
• generalizată (sistemică):
 în insuficienţa cardiacă stângă → plămâni de stază;
 în insuficienţa cardiacă dreaptă sau globală → ficat, splină, rinichi de stază.

Plămânul de stază apare în insuficiența cardiacă stângă (de unde şi denumirea de plămân
cardiac).
Macroscopic, plămânul de stază este mărit în volum şi greutate, de consistenţă crescută, culoare
roşie-violacee sau, în faze mai tardive, brun-cărămizie (induraţia brună).
Microscopic, septurile interalveolare sunt mult îngroşate prin dilatarea marcată a capilarelor
(care proemină spre lumenul alveolar) şi venulelor intraseptale și edem interstiţial difuz. Hematiile
extravazate în alveole sunt fagocitate şi degradate de către macrofagele alveolare care se încarcă astfel
cu granule brun-ruginii de hemosiderină → „celulele insuficienţei cardiace“. Hemosiderina explică
culoarea brun-cărămizie a plămânului de stază. Ca urmare a presiunii hidrostatice capilare crescute,

1
hipoxiei, edemului local, are loc o proliferare conjunctivă la nivelul interstiţiului pulmonar → indurația
plămânului.

Diagnostic de organ: plămân

- alveole mărginite de septuri

interalveolare.

Diagnostic de leziune:

Plămân de stază

- septurile interalveolare îngroşate prin

dilatarea marcată a capilarelor şi
venulelor intraseptale + edem interstiţial
difuz.

- macrofage cu hemosiderină în
alveole = „celulele insuficienţei
cardiace“.

2
 - proliferare conjunctivă la nivelul
interstiţiului pulmonar → îngroșarea
septurilor interalveolare.

Ficatul de stază se întâlneşte în insuficienţa cardiacă dreaptă sau globală, ca o consecință a

răsunetului asupra circulației intrahepatice a hipertensiunii din vena cavă inferioară, antrenând o mărire
în volum şi greutate a ficatului (hepatomegalie).
Macroscopic, marginea anterioară a ficatului este rotunjită, suprafaţa netedă, culoarea roşie -
violacee, consistenţa crescută. La secţionare, din venele destinse se scurge sânge negricios, suprafaţa de
secţiune este pestriţă, cu puncte roşii-întunecate pe un fond galben-castaniu (ficat „muscad“).
Microscopic, repercusiunile stazei venoase (în vena centrolobulară şi în capilarele sinusoide
aferente) şi ale hipoxiei consecutive determină leziuni diferite în cele 3 zone lobulare concentrice,
realizând aspectul de ficat „în cocardă”.

Diagnostic de organ: ficat

- venă centrolobulară (1);

- spaţiu port (2);

2 - cordoane de hepatocite separate de

3 capilare sinusoide (3).

3
 1

Diagnostic de leziune:
4 2 Ficat de stază

- vena centrolobulară (1) şi sinusoidele

pericentrolobulare (2) mult dilatate,
pline cu sânge; hepatocitele din această
zonă sunt atrofiate sau dispărute (2);
4
- în zona mediolobulară - aspect de
steatoză a hepatocitelor (steatoză micro-
şi macrovacuolară) (3);
1 2
- zona exolobulară (din vecinătatea
spaţiului port) se menţine cvasinormală
(4);

→ ficat de stază “în cocardă”.

TROMBOZA

Tromboza reprezintă procesul formării, în sistemul cardiovascular, în timpul vieţii, a unor mase
solide sau semisolide (alcătuite din constituenţii sângelui – fibrină, elemente figurate), denumite trombi.
Factorii care predispun la tromboză (triada trombogenă Virchow):
1. leziunile endoteliului vascular;
2. încetinirea circulaţiei sângelui şi vârtejurile fluxului sanguin cauzate de deformarea pereţilor
vasculari;
3. modificările compoziţiei sângelui.

4
Varietăţi de trombi:
1. trombul alb (trombocitar, trombul de conglutinare);
2. trombul roşu (de coagulare, fibrino-cruoric);
3. trombul mixt sau laminat;
4. trombul fibrinos.

Forme anatomo-clinice de tromboză:

1. tromboza cardiacă;
2. tromboza arterială;
3. tromboza venoasă;
4. tromboză capilară.

Trombul roșu (de coagulare, fibrino-cruoric)

Diagnostic de organ – venă (perete

2 venă) (1)

Diagnostic de leziune:
3
Tromb roşu

- constituit din fibrină (2), numeroase

hematii (3), leucocite și trombocite.
2

- tromb roșu (detaliu)

3

5
 INFARCTUL

Infarctul se defineşte ca o zonă circumscrisă de necroză (moarte celulară) vizibilă

macroscopic, produsă prin întreruperea brutală și persistentă a irigaţiei sanguine.
Infarctul poate fi:
- infarct alb (anemic) în organele cu circulaţie terminală anatomică sau funcţională (splină,
rinichi, miocard, retină);
- infarct roşu (hemoragic) în organele cu circulaţie anastomotică bogată (intestin) sau cu dublă
circulaţie - nutritivă şi funcţională (plămân).

Infarctul renal

Este un infarct alb, anemic, produs mai frecvent printr-o embolie, cu punct de plecare inima
stângă sau artera aortă.
Microscopic se observă necroză de coagulare (necroză structurată) în care se mai recunosc
siluetele structurilor (ca într-un desen șters cu guma), însă nucleii sunt dispăruți; inconstant este prezentă
o zonă de necrobioză în care celulele structurilor tubulo-glomerulare prezintă modificări nucleare de
diferite grade. La periferia zonei de infarct se remarcă zona de reacţie inflamatorie acută (inflamație de
demarcație), în care se observă un aflux masiv de polimorfonucleare neutrofile, vase sanguine intens
hiperemiate, cu extravazări hematice.

Diagnostic de organ: rinichi

2
1 - glomeruli renali (1), tubi renali (2).

6
 1a
Diagnostic de leziune:
1 1b
Infarct renal

3
- zona de necroză de coagulare (1)
(necroză structurată); nucleii sunt
dispăruți din glomeruli (1a) şi tubi
1a
(1b);
1b

- zona de reacţie inflamatorie (3):

• bogat aflux de polimorfonucleare

neutrofile;
• vase sanguine intens hiperemiate;

• extravazate hematice.

7
 MORFOPATOLOGIA APARATULUI CARDIO-VASCULAR

ATEROSCLEROZA (ATEROMATOZA)

Ateroscleroza (ateromatoza) este boala arterelor mari şi medii, rezultând din acumularea
progresivă de celule musculare netede şi de lipide în intima acestora (boala intimei arteriale). Pe măsura
dezvoltării lor, leziunile, denumite ateroame (plăci de aterom, plăci fibro-lipidice ale intimei) se extind
şi asupra altor straturi ale peretelui arterial şi duc la diminuarea progresivă a lumenului vascular.
Placa tipică de aterom este constituită din:
- o parte superficială, un înveliş fibros, alcătuit din celule musculare netede, puţine limfocite T,
macrofage, lipofage, colagen, elastină şi proteoglicani;
- o parte profundă, necrotică, "miezul" leziunii în care se găsesc resturi celulare, macrofage
încărcate cu grăsime, material lipidic (colesterol), calciu, fibrină şi alte proteine plasmatice.

Diagnostic de organ: arteră

Diagnostic de leziune:

Placă de aterom (colorația Scharlach)

- intima îngroşată, fibrozată cu

depuneri intra- și extracelulare de
lipide (colesterol) care sunt evidențiate
în roșu-portocaliu;

- media suferă un proces de atrofie

prin compresiune;

- placă de aterom (detaliu).

1
 Plăcile de aterom deplin constituite pot suferi o serie de modificări rezultând aşa numitele plăci
complicate de aterom:
- calcificări;
- ulceraţie;
- tromboza supraadăugată unei plăci ateromatoase fisurată/ulcerată;
- hemoragie în placa de aterom;
- anevrism prin atrofia și compresiunea mediei → scăderea rezistenţei peretelui arterial.

Efectele clinice ale aterosclerozei sunt diferite în funcţie de calibrul vasului afectat şi de
severitatea leziunilor, leziuni care rămân mult timp asimptomatice. Între principalele efecte notăm:
- ocluzia arterială acută → infarct (infarct miocardic, ramolisment cerebral, gangrenă intestinală
sau gangrenă a membrelor inferioare);
- îngustarea progresivă a lumenului arterial → ischemia cronică şi atrofia unor organe (în cazul
arterelor mici);
- formarea anevrismelor;
- embolismul.

INFARCTUL MIOCARDIC

Infarctul miocardic se definește ca o arie circumscrisă de necroză ischemică, vizibilă

macroscopic, rezultată în urma opririi brutale și totale a circulației sanguine într-un anumit teritoriu al
miocardului.
Infarctul miocardic se produce, de obicei, prin tromboza ocluzivă a coronarelor, pe fondul unor
leziuni ateromatoase. Dezvoltarea şi extinderea infarctului sunt în strânsă relaţie cu durata ischemiei şi
cu necesităţile metabolice de moment ale miocardului ischemiat.
Microscopic, miocitele ischemice, necontractile, sunt întinse (tensionate) cu fiecare sistolă şi iau
aspect de "fibre ondulate". După 24 ore se observă necroza de coagulare: miocitele sunt uşor retractate,
cu citoplasma omogenă sau fin granulară, intens eozinofilă, iar nucleii dispar complet în 1-3 zile. La
limita dintre țesutul sănătos și țesutul necrozat se remarcă zona de reacţie inflamatorie acută în care se
observă un aflux masiv de polimorfonucleare neutrofile (densitate maximă după 2 zile de evoluţie a
infarctului), edem interstiţial şi, adeseori, zone de hemoragie.

2
 1

Diagnostic de organ: cord

2
- miocard (1): fascicule de fibre
musculare striate de tip cardiac
(prezența striațiilor, nuclei situați
centrali, aspectul de ramificare si
anastomozare a fibrelor);

- pericard (2): țesut conjunctivo-adipos

cu vase de sange.
1

Diagnostic de leziune:
Infarct miocardic

- necroză de coagulare: miocite uşor

retractate, cu citoplasma omogenă sau
fin granulară, intens eozinofilă și nuclei
dispăruți;

- reacție inflamatorie acută: aflux de

polimorfonucleare neutrofile

+ edem interstiţial + zone de

hemoragie.

3
 Diagnostic de leziune:
Infarct miocardic

- reacție inflamatorie acută + zone de

hemoragie (detaliu);

- necroză de coagulare (detaliu).

BOALA ISCHEMICĂ CRONICĂ A INIMII

Boala ischemică cronică a inimii apare, de obicei, la vârstnici, ca o consecinţă a alterărilor

ischemice progresive ale miocardului → progresia insidioasă spre insuficienţă cardiacă congestivă,
uneori fatală.
Microscopic se observă atrofia brună a fibrelor miocardice, fibroză interstiţială difuză şi mai ales
perivasculară (miocardoscleroză), necroza unor celule izolate sau a unor grupuri de celule miocardice.

Diagnostic de organ: cord (miocard)

Diagnostic de leziune:

Miocardoscleroză (colorație HE)

- fibroză interstiţială difuză şi mai ales

perivasculară.

4
 Diagnostic de leziune:

Miocardoscleroză

- fibroză interstiţială (detaliu);

- colorația tricromă Gömöri

evidențiază fibroza (albastru) și fibrele
musculare cardiace (roșu).

MIOCARDITELE

Miocarditele sunt inflamaţiile generalizate ale miocardului, asociate cu necroza şi degenerarea

parcelară, adesea unifocală a miocitelor, excluzând deci boala ischemică a inimii. Miocarditele se
întâlnesc la orice vârstă şi pot produce insuficienţă cardiacă acută la adolescentul şi adultul tânăr, în
prealabil sănătos. Miocardita severă se complică uneori cu aritmie şi chiar moarte subită.
Cauzele miocarditelor sunt variate: agenţi infecţioşi, stări de hipersensibilitate, factori toxici.
Miocarditele virale sunt produse de virusul Coxsackie, Echovirus, virusul gripal, HIV etc.
Microscopic, poate fi observată necroza, mai mult sau mai puţin extinsă, a miocitelor cardiace, însoţită
de infiltrat inflamator alcătuit predominant din limfocite T şi din macrofage, distribuit focal sau difuz
interstiţial. Uneori se întâlnesc celule gigante multinucleate.

5
 Diagnostic de organ: cord (miocard)

Diagnostic de leziune:

Miocardită interstițială

- infiltrat inflamator alcătuit

predominant din limfocite şi din
macrofage distribuit interstiţial, în
focare sau difuz;

- edem interstițial.

- detaliu.

6
 ARTERIOLOSCLEROZA HIALINĂ (ARTERIOLOHIALINOZA)

Arterioloscleroza hialină reprezintă o leziune semnificativă şi generalizată la bolnavii cu

hipertensiune arterială. Mai poate fi însă observată la pacienții diabetici şi la persoanele în vârstă, chiar
normotensive. Arteriolohialinoza este evidentă în splină şi în special în rinichi, unde determină, prin
ischemie cronică, atrofia parenchimului renal (nefroangioscleroza benignă).
Leziunea constă din îngroşarea pereţilor arteriolelor prin depunere de hialin între intimă şi medie
sub forma unui manşon omogen, eozinofil. Straturile de elastină sporesc, mimând dedublarea laminei
elastice interne. Media se atrofiază, iar lumenul vasului diminuă progresiv.

Diagnostic de organ: splină

- capsulă, pulpa roșie, pulpa albă.

Diagnostic de leziune:

Arteriolohialinoză

- depunerea hialinului în pereții

arteriolelor.

7
 Diagnostic de leziune:

Arteriolohialinoză

- depunere de hialin în pereții

arteriolelor.

Diagnostic de leziune:

Arteriolohialinoză

- depunere de hialin în pereții

arteriolelor.