Studii privind teoria atașamentului

Teoria atașamentului explică felul în care apar conflictele dintre părinți și copii,
felul în care acestea sunt rezolvate, cât de sigur și fericit se simte copilul în relația cu
părinții săi, dar și cât de confortabil se va simți de-a lungul vieții în interacțiunile cu
cei din jur.
Atașamentul nu este definit doar din perspectiva afecțiunii pe care părintele și
copilul o simt unul față de celălalt. În teoria atașamentului, acesta este definit și în
termeni de încredere și siguranță – cât de convins este copilul că părintele îi va fi
alături și îi va împlini nevoile, cât de ușor poate părintele să îi liniștească temerile, cât
de important se simte copilul în viața părintelui, cât de bine poate părintele să își
înțeleagă propriile emoții si emoțiile copilului.
Astfel, nu este important doar să îi spui copilului tău că îl iubești, ci să îi poți arăta
în felul în care el are nevoie, că îl iubești și că este în siguranță lânga tine. Toate
aceste aspecte se dezvoltă din primele zile de viață și in primii ani de viață vor forma
un model de relaționare care îl va ghida pe copil în interacțiunea cu părintele, dar și
cu alți adulți.
Principalul aspect pe care îl susține această teorie este că mamele care sunt
disponibile și care răspund prompt la nevoile copilului oferă acestuia o stare de
siguranță și securitate foarte ridicată. Copilul știe astfel că, depinde de un adult care
îi creează un mediu sigur pentru a explora împrejurimile.

Studii privind teoria atașamentului:

Modelul de atașament securizant
Părinții care oferă un model de atașament securizant sunt acei părinți care sunt
atenți la nevoile copilului, dar nu îl sufocă, îl ajută, dar nu fac lucrurile în locul lor.  Ei
îi facilitează copilului drumul spre dezvoltare și îl încurajează să exploreze, să
cunoască și să facă mai mult. Acesti copii devin autonomi, independenți, sunt copii
descurcăreți, care știu să facă multe lucruri singuri (se îmbraca, se dezbraca, așează
pijamaua, se spală pe dinți, colorează singuri, fac un puzzle în liniște, răsfoiesc o
carte cu atenție). Sunt copii in al căror subconstient au fost însămânțate bune
practici, avand o buna stare mentală. Ei sunt echilibrați, raționali și empatici. Acest
model de atașament securizant este modelul cel mai bun în care poți alege să îți
crești și educi copilul.

 Modelul de atașament dezorganizat

Acest model se caracterizează prin lipsa unor rutine și a unor reguli clare stabilite în
viața copilului. Părinții care nu reușesc să respecte orarul de mese al copiilor, nu îi
culcă la aceeași oră, nu le aplică o consecință potrivita atunci când copilul greșește,
pot observa în timp efectele acestui model de atașament dezorganizat în
comportamentul copiilor.
Un exemplu din care poate reieși dezorganizarea, este urmatorul: azi, părintele
stabileste ora de culcare ca fiind 9:00, mâine copilul întreabă dacă mai poate sta la
televizor peste ora 9:00 și parintele accepta, poimaine uită părintele sa mentina ora
9:00 ca fiind de culcare, ăparintele insista ca cel mic sa se culce la ora 9:00 și îl
ceartă pentru că nu face asta, apoi circuitul se reia. Mulți părinți afirmă că au un copil
răsfatat, că nu se înțeleg cu el, că este agitat și plânge. Sunt părinții care sunt mereu
pe fugă, nu au timp să petreacă cu copilul, iar atunci când petrec timp împreună,
acesta nu este unul de calitate: lipsesc jocurile împreună și discuțiile, cititul sau
activitațile educative. Toate acestea creează sentimente negative ale copilului despre
el însuși și față de ceilalți, dar si teama combinată cu dorința de apropiere și
intimitate. Neexistând o coerentă în program și în luarea unor decizii, copilul nu mai
știe la ce sa se raporteze, de aceea el are tendința de a-l investi pe adult si pe cei din
jurul lui cu valoare si de a se desconsidera pe sine: “Mama are întotdeauna dreptate.
Nu stiu la ce să mă aștept… sigur e bine cum zice mama, Mama mă ceartă pentru
că eu sunt de vină”. Treptat, copilul învață să nu se atașeze emoțional, este
superficial în relații, se desparte ușor de parinți și acceptă cu ușurința persoanele
necunoscute.

Modelul de atașament ambivalent

Modelul ambivalent apare in familiile în care părintele este incongruent între ceea ce
zice si ceea ce face. Zâmbeste dar in același timp își ceartă copilul. Manifestă
agresivitate și furie față de copil, caută și stârnește conflicte și se confruntă în
nenumărate rânduri cu acesta. Este părintele care are o părere foarte bună despre el
si nimeni nu îi poate combate punctul de vedere, de aceea nici nu investeste copilul
cu valoare. Spune multe lucruri când se enervează, este aprig la mânie. Caută
dovezi și vrea să demonstreze că are dreptate. Când se calmează, se simte vinovat
și încearcă să contracareze critica printr-o porție de tandrete, cadouri la adresa
copilului. Bineînteles că acesta se simte bulversat, neînțelegând când greșește și
când face corect. Copilul învață să își confrunte părintele și intră foarte des in
conflict.

Modelul de atașament evitant

Copiii evitanți au părinți care sunt fie insensibili la semnalele lor fie încearcă din greu
să-I mulțumească. Deoarece părinții nu sunt capabili să le împlineascănevoile, ei
dezvoltă o imagine negativă față de ceilalți. Acești copii se închid în sine, explorează
rar mediul înconjurător, și foarte rar sunt pozitivi cu persoanele străine. Ei tind să nu
protesteze împotriva separării față de cei care îi îngrijesc și nu își manifestă
entuziasmul când aceștia se întorc.

Modelul de atașament sigur

Cei mai mulți dintre copii fac parte din categoria celor siguri. Copiii cu un stil de
atașament sigur au părinții afectuoși și răspund pozitiv la nevoile lor. Uneori este
necesar ca adultul care îngrijește copilulsă își adapteze stilul de comunicare pentru a
se acomoda cu copilul, deoarece un copil poate avea nevoie de mai mult alint și
reasigurare în timp ce adultul poate prefera să fie lăsat singur. Copiii care dezvoltă
atașamente sigure față de adulții care îi îngrijesc tind să protesteze împotriva
separării șimanifestă bucurie când se întâlnesc cu aceștia.

Modelul de atasament preocupat sau anxios

Copilul este mereu preocupat de ceea ce oamenii din jur spun despre el,se simte
nesigur in relatiile cu cei din jur si are nevoie sa fie in permanenta langă părinți.
Simt ca niciodată nu primesc suficientă afecțiune, încurajare sau apropiere din partea
celor dragi.
Parintii cu acest stil de atașament se pot raporta la copilul lor ca la o sursă de
împlinire emoțională pe care ar trebui sa o primească din partea unor adulți (nevoia
de prietenie sau de înțelegere, de exemplu).