Gândirea poate fi definită ca un proces al cunoașterii realității obiective și include o mare

varietate de activități mentale. Fiecare activitate pe care o desfășurăm, fie că încercăm să

rezolvăm o problemă, atunci când mergem la cumpărături, sau chiar și atunci când visăm cu
ochii deschiși. Teoria relativității lingvistice susține că limbajul determină gândirea și acesta este
strâns legat de acest proces. (B. Whorf, 1956). De asemenea, un comportament poate deveni un
stimul care declanșează un gând, care la rândul lui determină o trăire emoțională.
În general, există tendința de a considera gândurile ca o reflectare fidelă a realității, dar de cele
mai multe ori gândurile sunt doar o interpretare mai mult sau mai puțin acurată a realității.
Memoria de scurtă durată joacă un rol important în gândirea noastră conștientă, mai ales în
rezolvarea de probleme. Pentru mulți dintre noi, rezolvarea de probleme se suprapune procesului
de gândire, însă cu toate astea trebuie să ne dăm seama că rezolvarea de probleme presupune
depunerea de efort pentru a atinge un obiectiv pe care ulterior îl descompunem în obiective mai
ușor de realizat până când găsim modalități de a le atinge (Anderson, 1990).
Gândirea sub formă de scheme ne ajută să procesăm o cantitate mai mare de informații, într-un
mod mai eficient. De exemplu, atunci când ne confruntăm cu un stimul, în loc să percepem și să
reproducem toate informațiile pe care le avem despre acel stimul care poate fi un obiect, o
persoană sau anumite evenimente, putem pur și simplu să observăm ceea ce este deja asemănător
cu o schemă din memorie, iar apoi să encodăm și să reproducem doar acele trăsături distinctive.
Un concept – o întreagă clasă de obiecte, un set de caracteristici sau proprietăți pe care le
asociem cu acea clasă de obiecte.
Conceptul de pasăre de exemplu include caracteristici ca 4 picioare, a avea blana, etc.
Combinarea acestor concepte în propoziții este primul pas către gândirea complexă
Totuși, gândirea este mai mult de atât, iar una din modalitățile de gândire este cea care
corespunde acelor propoziții pe care „le auzim cu urechile minții” și se referă la gândirea
propozițională, deoarece exprimă declarații sau propoziții.
Atunci când gândim propozițional, secvențele noastre de idei sunt mai organizate. De exemplu
atunci când vrem să ne întâlnim cu un prieten ca să discutăm cu el, gândul acesta ne conduce
spre amintirea unei conversații cu acesta.
Când ne referim la ceea „ce vedem cu ochii minții”, vorbim despre gândirea imagistică.
Mulți dintre noi avem sentimentul deseori că gândim vizual. Spre exemplu, când suntem
întrebați despre locația unui anumit restaurant, în mintea noastră se formează o imagine despre
poziția unde este amplasat acel restaurant, iar apoi despre anumite puncte de reper pentru a reuși
să ghidăm persoana care ne-a adresat întrebarea.
Cea de-a treia formă de gândire, gândirea motorie, corespunde succesiunilor de „mișcări
desfășurate mental” (Brunner, Olver, Greenfield et al., 1966).
Studiul dezvoltării cognitive a demonstrat că gândirea motorie este specifică perioadei copilăriei,
iar celelalte două tipuri sunt specifice perioadei adulte.
Gândirea critică reprezintă abilitatea noastră de a interacționa, interpreta o anumită informație
într-un mod eficient și acurat.

Creativitatea
Conform (Shepard și Cooper, 1982), au existat numeroase cazuri de oameni de știință și artisti
care au realizat unele din cele mai creative lucrări prin intermediul gândirii vizuale și chiar
Albert Einstein afirma ca ideile îi veneau sub formă de „imagini mai mult sau mai puțin clare ce
puteau fi voluntar reproduse și combinate.”
Gândirea divergentă este un element de bază al creativității și presupune abilitatea de a produce
într-un mod neobișnuit un set de soluții inedite pentru rezolvarea unei anumite probleme.
Elementele definitorii ale creativității includ flexibilitate în gândire, originalitate și fluență în idei
(Guilford, 1967).
De asemenea, gândirea asociativă facilitează creativitatea și presupune producerea de idei/soluții
pornind de la combinarea unor concepte independente.
Imaginile vizuale constituie o puternică sursă de inspirație pentru scriitori, conform scriitorului
Samuel Coleridge.
Conform (Torrance, 1965) câteva sugestii pentru stimularea creativității sunt – recompensarea
exprimării unei idei noi sau acțiuni creative, neimpunerea de soluții proprii elevilor, evaluari
deschise și încurajarea de a-și susține ideile proprii.

Distorsiuni ale gândirii

Le numim si distorsiuni cognitive și pot avea ca punct de plecare experiențele negative din
copilărie alături de modele negative preluate de la părinți sau alte persoane semnificative pentru
noi, privind interpretarea realității. Preluăm în copilărie, judecăți și interpretări asupra propriei
persoane și a evenimentelor de viață și astfel ne formăm tipare comportamentale pe care le vom
repeta.
Cele mai frecvente erori de gândire care apar sunt suprageneralizarea, personalizarea și gândirea
bipolară în termeni de „alb-negru”, saltul la concluzii, catastrofizarea și „trebuie” absolutist.
Suprageneralizarea – atunci când pe baza unui eveniment singular, facem generalități asupra
unor situații variate. De exemplu daca nu reușim să trecem de proba sportivă a unui examen,
interpretarea negativă a acestui eveniment se traduce în – niciodata nu voi trece de proba aceasta.
Personalizarea – atunci când ne simțim vinovați pentru un eveniment neplăcut fără să avem o
bază solidă. Ex – din cauza mea, petrecerea aceasta este un eșec.
Gandirea alb negru – evaluări extremiste ale propriei persoane sau a altora. Dacă de exemplu
nu obținem un rezultat dorit la un anumit examen, îl considerăm un eșec.
Saltul la concluzii – extragem anumite concluzii chiar și atunci când nu avem informații
suficiente pentru a lua acea decizie într-un mod corect și realist. Ex. – nu am o memorie bună
pentru că nu am reușit să rețin un număr de telefon.
Catastrofarea – supraevaluarea anumitor evenimente sau situații negative din viața noastra, într-
un mod distorsionat, negativ. De exemplu în situațiile când suntem bolnavi, în special în
copilărie credem că vom muri sau că va fi exrem de rău.
Trebuie absolutist – atunci când considerăm că e absolut necesar ca anumite situații sau
evenimente să existe, să se întâmple. Ex – trebuie neapărat să obțin ceea ce mi-am propus.

Conform lui R.B. Cattell, există doi factori ce aparțin conceptului gândirii – inteligența fluidă și
inteligența cristalizată.
Inteligența fluidă este în general nonverbală și este definită ca abilitatea de a ne adapta si
rezolva anumite contexte noi. De asemenea, asigură și flexibilitatea gândirii și facilitează
surprinderea unor pattern-uri cognitive (Lohman, 1995). Poate fi îmbunătățită prin programe de
antrenament a memoriei de lucru.
Inteligența cristalizată este folosită în sarcini care solicită automatisme sau răspunsuri învățate
și poate fi măsurată prin anumite teste.
Conform teoriei inteligențelor multiple a lui Gardner 1983, constructul inteligenţă este
constituit din 7 tipuri de inteligenţe distincte: lingvistică, logico-matematică, spaţială, muzicală,
corporal-kinestezică, interpersonală, intrapersonală şi naturală
Teoria triarhică a inteligenţei (Sternberg, 1985) afirmă faptul că oamenii utilizează același set
comun de procese cognitive, indiferent de problema cu care se confruntă și de conținutul
acesteia. Aceste procese se numesc procese informaționale bazale care acționează asupra
informației senzoriale. Teoria se compune din trei categorii ce servesc la explicarea
comportamentului inteligent.

Metacomponentele – sunt procese executive (metacognitive) de ordin superior, utilizate în luarea

de decizii şi în rezolvarea de probleme. Rolul lor este de: (a) a planifica acţiunile viitoare, (b) a
monitoriza execuţia sarcinii în funcţie de planificare şi de (c) a evalua sarcinile, după ce au fost
finalizate.

Ex aplicative creativitate
1. Gasiți răspunsuri la aceste întrebări neașteptate
a. La ce s-ar mai putea folosi o vaza? (daca e mica, suport pentru anumite lucruri, in
lipsa unui instrument de baut,
b. Dar un cuțit? (surubelnita)
2. Gândiți-vă la 2-3 cuvinte de la baza cărora să compuneți o poveste scurtă, rime sau
dialoguri.

Bibliografie
1. R. Attkinson, E. Smith, & D. Bem (2002). Introducere în psihologie. Ed a XI-a.
2. Suport curs - Fundamentele psihologiei. Viorel Mih.
3. Consiliere educațională - ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere.
Adriana Baban.