Indicatorii sociali

Se bazează pe extrapolarea nevoilor comunităţii, analizând

statisticile din rapoartele şi datele publicate. Prezumţia este că se
pot face
estimări folositoare ale nevoilor şi a bunăstării unei comunităţi,
analizând
statistici parţiale ale unor categorii de populaţie. Aceste statistici
sunt privite
ca indicatori ai nevoilor comunitare. Exemple pot fi:comportarea
socială şi
bunăstarea în legătură cu delincvenţa, rata abuzului de substanţe,
ratele
mortalităţii sau morbidităţii. Se mai pot analiza condiţiile de trai:
igiena
locuirii, numărul de persoane/cameră, condiţiile economice.
Indicatorii sociali ca metodă prezintă o anumită flexibilitate.
Astfel,
se pot analiza unul sau doi indicatori (ex: nr. de persoane/cameră)
sau se pot
construi indici complexi care implică 40-60 de variabile, analiza
multivariată şi alte procedee statistice sofisticate.
Indicatorii sociali apar în activitatea sociologilor din Şcoala de la
Chicago (Park, Burgess). Ei considerau oraşul ca o constelaţie de
“unităţi
naturale”. O “unitate naturală” are caracteristici sociale diferite de
celelalte
unităţi. Diferenţele constau în:
- caracteristici topografice (râuri, coline);
- caracteristici socio-demografice (vârste, rase, sex, venituri,
educaţie, ocupaţii etc.);
- factori ai populaţiei (distribuţie, densitate, mobilitate, migraţie);
- aranjamentul spaţial al instituţiilor;
- sănătatea şi bunăstarea socială (mortalitate, morbiditate, delinc-
 venţă, sinucideri, abuz de substanţe etc.).
Întrebările ce vor fi enumerate mai departe reprezintă doar un
punct
de pornire.
Specificul fiecărei comunităţi reclamă evidenţierea unor chestiuni
ce
pot fi relevante pentru fiecare în parte, numai astfel stabilindu-se
care sunt
cele mai potrivite întrebări pentru condiţiile concrete. Prin urmare,
întrebările ilustrative care urmează sunt menite a stimula întrebări
mai specifice
care vor fi relevante pentru problemele locale şi condiţiile fiecărei
comunităţi în parte.