Iubiți credincioși,

În Evanghelia care s-a citit astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos ne dă cele mai înalte
învățături despre dragostea pe care trebuie să o aibă oamenii față de semenii lor,
despre dragostea față de vrăjmași și despre binele pe care suntem datori să-l facem
semenilor noștri, fără să nădăjduim vreo răsplătire. Când a grăit Domnul aceste
învățături atât de înalte pentru noi, pământenii, s-a folosit și de unele exemple, care au
fost alese în așa fel, încât ele sunt nu numai ușor de înțeles,ci și întru totul primite de
dreapta noastră judecată. După cum un dascăl înțelept își învață ucenicii, începând de
la lucrurile cele mai ușoare și cunoscute de ei, și-i conduce apoi, prin acestea, la
învățăturile cele mai grele și mai necunoscute, tot așa și Învățătorul și Mântuitorul
lumii a dat întâi ca exemplu legea cea firească, trăită și cunoscută de orice om, prin
care a pregătit mintea și Judecata oamenilor, care-L ascultau; apoi, i-a învățat
învățăturile cele mai înalte și cele mai desăvârșite, care cu toate că stau și ele în
puterea omului, sunt socotite de unii cu neputință de îndeplinit și chiar potrivnice firii
omenești. După ce a ales pe cei doisprezece apostoli și după ce le-a grăit cele nouă
fericiri, îndreptându-și cuvântul către mulțimea de oameni care era de față:
„Domnul a zis: cum voiți să vă facă vouă oamenii, să faceți și voi lor asemenea“.
(Luca 6, 31)
Aceasta este o lege firească, sădită în firea tuturor oamenilor. După cum voiești să-ți
facă ție oamenii, fă și tu lor asemenea. Voiești să-ți răpească altul avuțiile tale, sau să-
ți defăimeze cinstea ta, sau să-ți aducă vreo pagubă, oricât de mică? Nu! Atunci fă și
tu asemenea: nu răpi, nu necinsti, nici nu păgubi pe altul. Voiești, într-adevăr, ca toti
ceilalți oameni să te iubească, să te prețuiască și în tot timpul să-ți facă bine? Atunci fă
și tu la fel tuturor: iubește pe toți, prețuiește pe toți, fă bine la toți. Sfântul Evanghelist
Matei înfățișându-ne același lucru, spune că Domnul, după ce a zis acestea, a adăugat,
spunând că „aceasta este Legea și proorocii“ (Matei 7, 12). Într-adevăr toate câte
învață Legea lui Moise și proorocii sunt drepte și adevărate și în Evanghelie. El nu
spune ceva nou, când spune acest lucru firesc din viața oamenilor. Creștinii însă
trebuie să fie mai desăvârșiți decât iudeii și decât păgânii. De aceea, după ce a arătat
acest lucru firesc, Iisus Hristos a continuat, zicând:
Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce mulțumită puteți avea? Doar și păcătoșii au
iubire pentru cei ce le poartă iubire. Și, dacă faceți bine la cei ce vă fac bine, ce
mulțumită puteți avea? Doar și păcătoșii același lucru fac. Și, dacă împrumutați pe
acela de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumită puteți avea? Doar și păcătoșii
dau întocmai“. (Luca 6, 32-34)
Păcătoși sunt numiți aici nu numai aceia care calcă Legea lui Dumnezeu, prin care se
făgăduiesc mari răsplătiri celor care o păzesc pe ea, ci sunt numiți și necredincioșii,
care n-au lege care să le făgăduiască răsplătiri cerești pentru faptele lor bune. Acești
păcătoși, nu pentru dragostea lui Dumnezeu, ci pentru folosul lor; nu pentru a face
bine, ci pentru răsplătiri, iubesc numai pe prieteni, fac bine numai celor care le fac lor
bine și împrumută numai pe aceia de la care nădăjduiesc să primească înapoi întocmai.
Deci ce răsplătire cerească se cuvine unora ca acestora? Nici una, pentru că ei își
primesc răsplata de la cei cărora le-au făcut bine. În felul acesta au fost combătuți
iudeii care socoteau că faptele bune, adică orice bine, trebuie făcut numai rudelor și
celor care ți-au făcut bine, după cum răul trebuie făcut, din răzbunare, cu „ochi pentru
ochi și dinte pentru dinte (Ieș. 21, 24) celor care-ți fac răul, adică vrăjmașilor. Purtarea
creștinilor, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să fie alta. Pentru ei Iisus Hristos spune:
„Voi să iubiți pe vrăjmașii voștri; faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți
nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui preaînalt, căci El
este bun către cei nemulțumitori și răi“. (Luca 6, 35)
Iată adevărata faptă bună, care este bine primită la Dumnezeu, iar la oameni
vrednică de laudă! Iată fapta cea bună vrednică de multe răsplătiri și mari mulțumiri
sufletești! Când iubești și faci bine, nu numai prietenilor tăi, ci și vrăjmașilor tăi; când
împrumuți, nu numai pe aceia de la care nădăjduiești să primești înapoi întocmai, ci și
pe acei lipsiți și săraci, de la care nu nădăjduiești să mai primești înapoi sau să fii
răsplătit, ci numai de la Dumnezeu nădăjduiești răsplată și binecuvântare, atunci ai
săvârșit adevărata faptă bună. Pentru ea vei avea plată multă și prin ea te vei face fiu al
lui Dumnezeu, căci după cum El este bun cu cei nemulțumitori și răi, și răsare soarele
Său peste cei răi și peste cei buni, și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți, tot așa
și tu să iubești și să faci bine și prietenilor și vrăjmașilor, și să împrumuți nu numai pe
bogați, ci și pe săraci, care au pe Dumnezeu sprijinitor al lor. Cum însă dragostea față
de vrăjmași, binefacerile față de ei și ajutorarea săracilor sunt socotite la Dumnezeu
milostivire și milă, Iisus Hristos a încheiat zicând:
„Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv!“. (Luca 6, 36)
Despre: Dumnezeu-Tatăl, Iisus a zis că este milostiv, iar despre oameni, că trebuie
să fie și ei milostivi. Căci Dumnezeu este din fire îndurător și milostiv, având din Sine
nemărginită milă și îndurare, iar omul, dacă vrea, se face și el îndurător și milostiv,
prin harul și ajutorul lui Dumnezeu. Fără harul și ajutorul lui Dumnezeu, omul nu se
poate face milostiv, după cum spune Iisus Hristos, zicând: „Fără Mine, nu puteți face
nimic“ (Ioan 15, 5), Pentru aceasta, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce cunoști
slăbiciunile și neputințele firii noastre, dăruiește-ne harul și ajutorul Tău, să putem fi
milostivi și iertători față de toți semenii noștri și mai cu seamă față de vrăjmașii noștri,
ca să ne învrednicim, nu de laudele lor, ci de binecuvântările și răsplătirile Tatălui
ceresc, Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, în veci. Amin!