CAPITOL I

ECONOMIA CA ȘTIINȚĂ
Etimologic: ”oikos”= știință, ”nomos”= normă, lege
Definiție: Economia reprezintă stiința care cuprinde informații veridice ce își păstrează
viabilitatea de-a lungul timpului și care studiză producția, consumul , repartiția și schimbul în
vederea desprinderii legilor și raporturilor de condiționare dintre fenomenele și procesele
economice, punând în evidență metode și soluții de utilizare eficientă a resurselor atrase în
procesul de satisfacere a nevoilor.
Astfel, știința economică studiază:
- Procesele economice: producția, consumul , repartiția și schimbul
- Modul de comportare în alocarea și utilizarea resurslor limitate
- Căile de optimizare a raportului resurse-nevoi
- Problema raționalizării resurselor limitate
- Eficiența acțiunii umane
- ”Modul în care ne decidem să folosim resursele productive rare cu întrebuințări
alternative pentru a realiza un scop prevăzut”(John Galbraith).
Obiectivele științei economice sunt:
- Să descrie, să explice, să prognozeze fapte și procese economice
- Să raționalizeze acțiunile economice pentru a putea știi cu ce mijloace se pot atinge
anumite obiective.
Domeniile științei economice sunt:
- Microeconomia (studiază faptele și procesele economice la nivelul unității economice)
- Mezoeconomia (studiază faptele și procesele economice la nivelul ramurior,
sectoarelor/zonelor)
- Macroeconomia(studiază faptele și procesele economice la nivelul economiei naționale)
- Mondoeconomia(studiază faptele și procesele economice la niveluleconomiei
mondiale).
Rolurile științei economice:
- Are caracter practic și educativ fiind un element de pregătire profesională și un act de
cultură
- Explică ”procesul prin care individul este servit” (John Galbraith)
- Explică procesul prin care omenirea se află sub dictatul limitării mijloacelor dar și sub
avantajul utilizării lor alternative.

Consumatorul si nevoile sale

Consumatorul este prima categorie de agenți economici, deoarece pentru a trăi omul trebuie sa
consume bunuri. Consumatorul poate fi reprezentat de: individ, familie, stat, institutii, societate
în ansamblu.
Dupa conținutul si finalitatea sa, consumul poate fi:
-Intermediar (productiv)- realizat de întreprinderi;
-Final (neproductiv)- realizat de consumatori.

Nevoile se definesc ca un ansamblu de condiții proprii oamenilor ca ființe naturale și sociale,

fără satisfacerea cărora ei nu ar putea exista; sunt percepute ca stări dezagreabile sau ceva ce
trebuie neaparat realizat pentru a atinge o stare normală.
Caracteristicile nevoilor:
-Alcatuiesc un sistem unitar, dinamic si nelimitat ce se afla într-o succesiune continuă, în
dependență cu progresul economic-social;
-Sistemul de nevoi este dublu conditionat: subiectiv (depinde de nivelul de dezvoltare al
individului) și obiectiv (depinde de nivelul de dezvoltare al societății);
-Nevoile sunt multiple și diverse iar nivelul consumului depinde de gradul de cultură si
civilizație și de mărimea veniturilor;
-Nevoile sunt limitate în capacitate sau volum (satisfacerea lor se face prin consumul unei
cantități determinate dintr-un bun până la atingerea pragului de saturație);
-Nevoile pot fi concurente;
-Nevoile pot fi complementare (se satisfac împreuna) si subtituibile (se pot înlocui reciproc);
-Nevoile au capacitate de regenerare.
Clasificarea nevoilor:
1) Dupa importanța satisfacerii lor nevoile pot fi:
-de subzistență/vitale;
-elevate/de vârf.
2)Dupa natura subiectului purtator nevoile pot fi:
-individuale;
-sociale/colective.
3)Dupa gradul de complexitate nevoile pot fi:
 -elementare;
-complexe/elevate.
4) Dupa ipostaza in care se manifestă ființa umană si după geneza lor nevoile pot fi:
-primare (biologico-naturale);
-secundare (sociale);
-terțiare (spirituale).
5) Dupa gradul de necesitate nevoile pot fi:
-vitale (hrana, apa, aer);
-de lux;
-vicii.
6) Dupa durata si frecvența manifestarii lor nevoile pot fi:
-curente;
-periodice;
-rare;
-singulare.
7) Dupa natura bunurilor cu care sunt satisfacute nevoile pot fi:
-nevoi ce se pot satisface cu bunuri materiale;
-nevoi ce se pot satisface cu servicii.
Nevoile sunt satisfacute prin consumul de bunuri si servicii si de aceea ele se exprimă la nivel
de piață prin cerere; întelese de oameni si conștientizate, ele se transformă în interese
economice care generează eforturi individuale sau sociale pentru procurarea resurselor
necesare și devin astfel mobiluri ale activității economice.

Nevoile pot fi satisfacute pe două căi:

- Direct în cadrul economiei naturale bazată pe consumul din producția proprie

(autoconsum) numită si economie autarhică.
 - Indirect în cadrul economiei de schimb, ce își bazează consumul pe piață, pe procesele
de schimb și de vânzare – cumpărare

Dupa provenientă, bunurile ce satisfac nevoile se clasifică în bunuri libere și economice.

1. Bunurile libere:
⮚ Sunt un dar al naturii
⮚ Accesul la ele se face fără efort (gratuit)
⮚ pot deveni bunuri economice în condiții date de loc și de timp
ex. Aerul de munte este bun liber pentru localnic si bun economic pentru
turist.
⮚ sunt virtual nelimitate în raport cu nevoile pentru că nevoile concrete sunt mai mici
decât cantitatea de bunuri libere.

2. Bunurile economice
⮚ Sunt obținute prin activitatea economică
⮚ accesul la ele se face prin efort\contra-prestație
⮚ trasatura lor de baza este RARITATEA – insuficiente în raport cu nevoile si există doar
în masura în care sunt produse

Clasificarea bunurilor economice

1) după destinație bunurile economice pot fi:

● De consum
● De producție
2) dupa gradul de prelucrare bunurile economice pot fi:
● Primare (din natura)
● Intermediare (aflate in diverse faze de prelucrare)
● Finale (care nu mai suportă alte transformări)
3) după modul în care circulă în economie pot fi:
● mărfuri: -bunuri apte să satisfacă o nevoie și fac obiectul procesului de vânzare-
cumparare; ele sunt specifice căii indirecte de a satisface nevoile (economie de
schimb)
● nemărfuri:
-specifice economiei naturale, bazate pe autoconsum, autarhică;
- rezultate din producția proprie
4) dupa raportarea la alte bunuri de consum pot fi:
● Substituibile (cafea/nes)
● Complementare (autoturism/benzina)
5) dupa proveniență / modul de obținere bunurile pot fi:
● Naturale
● Produse
6) dupa forma de existență bunurile pot fi:
● Obiecte stabile-bunuri palpabile
● Servicii- bunuri nepalpabile
● Informații

RESURSELE. ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Resursele sunt definite ca ansamblul de elemente materiale, umane, naturale si financiare, ce

sunt atrase, utilizate și consumate în activitatea economică în vederea satisfacerii nevoilor.
Trasaturi ale resurselor:
● au caracter limitat deoarece se dezvoltă mai încet decât nevoile și sunt insuficiente în
raport cu acestea, limitandu-se teoretic la potențialul planetei;
● principala trasatură a resurselor este raritatea conturată în raport cu nevoile nelimitate,
determinând preocupari pentru economie în vederea utilizării raționale
● sunt suportul consumului
● au întrebuințări alternative(aceeasi resursă poate fi folosită pentru satisfacerea unor
nevoi diferite
● pe masura dezvoltării stiinței si tehnicii, se ameliorează caracterul limitat al resurselor
dar acesta nu este eliminat.

Clasificarea resurselor:
I)după proveniența, resursele sunt:
-primare(originare), constituite din resurse umane(potențial demografic) si resurse
naturale(potențial natural)
-derivate, adica formate pe baza resurselor primare, rezultat al activității umane(ex.
echipamente, utilaje, instalații, materii prime, materiale etc.)
II)dupa natura lor, resursele sunt:
-materiale
-umane
-financiare
-informaționale

Dintre resursele primare cele mai importante sunt resursele naturale fără de care activitatea
nu este posibilă. Ele se clasifică astfel:
1) dupa durata folosirii:
● regenerabile (apa, aer, pamant)
● neregenerabile / epuizabile (zăcăminte, minereuri)
2) dupa posibilitatea recuperării:
● recuperabile (fier)
● parțial recuperabile (resurse biologice)
● nerecuperabile (resurse energetice,timpul)
Observații:
● unele resurse, ce pot fi reproduse de om, se numesc tot regenerabile iar cele ce nu pot fi
reproduse de om se numesc neregenerabile

Activitatea economica- formă a activitații umane

Activitatea umana este generată și orientată de necesitatea acoperirii nevoilor. Ea
apare ca o permanentă creatoare de nevoi noi si are mai multe forme, dintre care
MUNCA îl defineste pe om ca specie.
Activitatea umană este caracterizată prin:
✔ finalitate (este orientată spre realizarea unor scopuri conștiente);
✔ are caracter funcțional, având rolul de a satisface anumite nevoi și interese;
✔ este dinamică si evolutivă;
 ✔ este complexă îmbinând creativitatea si capacitatea transformatoare a individului.

Legătura dintre nevoi și resurse este realizată prin intermediul activității economice care este
o formă a activității umane ce are ca finalitate realizarea unor scopuri precise (satisfacerea
nevoilor de consum ale individului).

Activitatea economică constă în efortul conștient al oamenilor de a atrage și utiliza resurse

economice rare în vederea producției, consumului, repartiției, schimbului corespunzător
nevoilor și intereselor acestora.

Trăsături ale activității economice:

✔ este modul fundamental prin care societatea se manifestă deoarece prin ea se
realizează condiții materiale (unelte și bunuri de consum) și structura socială în care
omul trăiește.
✔ este o activitate ce stă la baza progresului social deoarece duce la transformarea omului
și a societății.
✔ este proces evolutiv, complex și cu finalitate și în aceelași timp activitate de creație
prin care se pune în evidență capacitatea omului de a modela natura
✔ se caracterizează prin diversitate și raționalitate urmărindu-se obținerea de rezultate
maxime cu eforturi minime
✔ în cadrul activității economice raportuile dintre oameni sunt raporturi de interese care
se reflectă ca mobiluri ale progresului
✔ diversificarea acțiunii economice are loc pe baza diviziunii muncii, creându-se activități
de producție, repartiție, schimb și consum care formează economia societății

Diviziunea muncii este procesul obiectiv și permanent de desprindere, diferențiere a diferitelor

categorii de muncă din ansamblul muncii sociale și fixarea acestora ca activități de specializare
de sine stătătoare. Pe baza diviziunii muncii activitatea economică se ordonează pe categorii și
genuri de activitate ce devin preocupări esențiale pentru anumite sectoare, ramuri, subramuri.

Principalele corelații care determină viața economică sunt:

NEVOI-RESURSE
CONSUM-PRODUCȚIE
CERERE-OFERTĂ
La baza acestor corelații se află problemele fundamentale ale activității economice:
-ce produce?
-cât produce?
-cum produce?
-pentru cine produce?
-cum ne economisim resursele?astfel încât să ameliorăm risipa.

Raționalitatea economică si alegerea

Raționalitatea înseamnă capacitatea oamenilor de a-si stabili obiectivele și de a acționa

astfel încat să realizeze aceste obiective în condiții de eficiență maximă.

Obiectivul principal al raționalității economice este exprimat de principiul ei

fundamental ce constă în obținerea de efecte utile maxime cu un consum minim de
resurse.

Principiul raționalității economice se mai numește principiul MINIMAXULUI deoarece se

poate formula:

- sub forma maximului: prin mijloace date sa se obtină cele mai bune
rezultate posibile;

- sub forma minimului: rezultatele dorite se realizează cu cele mai mici cheltuieli
de resurse/ mijloace.

Trasaturi ale raționalității economice:

- conferă eficientă activitații economice;

- relevă în ce masură activitatea economică poate satisface nevoile cu
resursele pe care ea însăși le asigură;
- se justifică prin caracterul limitat al resurselor, prin faptul ca
resursele cresc mai incet decât nevoile și se scumpesc datorită
creșterii exigenței față de calitatea bunurilor;
- ameliorează fenomenul risipei manifestat în economie atunci cand:

● se produce ce nu se cere pe piață;

● se produce mai mult decat se cere;

● se produce de proastă calitate;

● se produce cu un consum mare de resurse;

● producția poluează mediul inconjurator.

- privește folosirea cât mai adecvată a resurselor:

În economie se porneste de la premise ca atunci cand se face o alegere, daca oamenii se

comporta rational, vor face cea mai buna alegere;

Acoperirea necesităților nelimitate ale omului sub presiunea limitarii mijloacelor impune
principiul raționalității economice .

Caracterul limitat al resurselor si raritatea acestora pune problema alternativelor de utilizare a

lor, iar in plan concret oamenii se confruntă cu un cost al alegerii numit cost de oportunitate/
cost alternativ/ relativ/ real sau de sacrificiu. Costul de oportunitate este intalnit atat la
consumator, cât si la producator.

Costul de oportunitate reprezinta valoarea sacrificiului alegerilor efective, satisfactia

pierdută prin nerealizarea altor variante în condițiile resuselor limitate. CO exprimă cea mai
buna alternativă la care se poate renunța atunci cand se face o alegere.

OBS. Daca resursele ar fi nelimitate, toate alternativele dorite de -cheltuire a resurselor s-ar
putea desfasura iar costul de oportunitate ar fi zero. Prin urmare, activitatea economica se
bazeaza pe principiul ca nu există caștig fără sacrificiu.

Formula de calcul a costului de oportunitate( CO):

CO=renuntare/alegere