Criza actuală a imigranților în Uniunea Europeană

Material suport pentru Clasa a XI-a

Profesor Mitrea Daniela-Gabriela

La nivelul Uniunii Europene, imigrația constituie un factor de favorizare a

creșterii economice în condițiile în care este gestionată eficient și canalizată spre
sectoarele deficitare. În 2004, Marc Verwilghen argumenta că este nevoie de o
campanie de conștientizare a publicului asupra aspectelor pozitive ale imigrației în
condițiile în care aceasta este percepută în prezent cu o conotație negativă și este nevoie
de o coordonare mai strânsă între politicile privind dezvoltarea și eforturile întreprinse
pentru gestionarea eficientă a fenomenului imigrației cu atât mai mult cu cât
îmbătrânirea populației va avea mari consecințe asupra pieței muncii, în special asupra
sistemelor de pensii și de sănătate, influențând modul în care este percepută imigrația.
Analizele din ultimii 10 ani arată că principalele state de destinație a imigranților sunt
Marea Britanie, Germania, Austria, Franța (state care găzduiesc în jur de 15.300.000 de
imigranți), Italia, Spania și Portugalia (state care găzduiesc în jur de 7.000.000 de
imigranți). Imigrarea în Uniunea Europeană este un fenomen cu precădere continental,
deoarece 70% dintre imigranți provin din statele membre și 30% dintre imigranți provin
din statele terțe, sute de mii de oameni plecând din statele de origine pentru a scăpa de
război, de persecuție sau de sărăcie în schimbul promisiunii unei vieți mai bune în
cadrul Uniunii. Situația imigranților a reprezentat una dintre principalele probleme ale
Uniunii încă din anii ’90 când, după căderea zidului Berlinului, în 18 luni din Est spre
Occident au imigrat aproximativ 1.500.000 de persoane.

Imigraţia reprezintă un fenomen care a însoţit dezvoltarea umanităţii și care a

necesitat studii aprofundate interdisciplinare ce cuprind obligatoriu mai multe
dimensiuni: una socială, una economică, una socio-lingvistică şi una culturală.
Mobilitatea a devenit un factor al dezvoltării și gestionarea ei a devenit o problemă de

1
politică internă și de politică externă de securitate, migraţiile de masă constituind mize
mondiale prin importanţa lor internă şi dimensiunea lor internaţională. La nivel
mondial, migrațiile de masă reechilibrează din punct de vedere demografic şi preiau
forma exodului rural pe o planetă marcată de urbanizarea accelerată. Imigraţia este
privită din două unghiuri, pozitiv (în sensul că migrațiile favorizează sistemul
internațional, echilibrând piața forței de muncă) și negativ (în sensul că migraţiile
erodează bazele pe care este construit sistemul internaţional, repunând în discuţie
echilibrele economice şi politice ale statelor gazdă care nu presupuneau existenţa
străinilor, etnicul şi culturalul). Cât privește măsurarea migraţiei, aceasta se poate face
prin calcularea soldului migratoriu care reprezintă diferenţa dintre numărul de imigrări
şi emigrări: un sold migratoriu pozitiv (situaţia în care numărul imigranţilor este mai
mare decât cel al emigranţilor) semnifică faptul că respectiva unitate administrativ-
teritorială exercită atracţie pentru populaţiile altor arii; un sold migratoriu negativ
(situația în care numărul emigranţilor e mai mare) evidenţiază lipsa de atractivitate a
respectivei arii, cu atât mai accentuată cu cât acest sold migratoriu negativ este mai
mare.1

Conform unor statistici, 710.000 de persoane provenind în cea mai mare parte
din Siria, Afganistan, Irak și Eritreea au ajuns la granițele Europei în primele nouă luni
ale anului 2015, iar în august 148.880 de persoane au cerut azil Uniunii Europene,
Norvegiei și Elveției. Aceste cifre reprezintă numai începutul unui „cutremur” care va
pune la grea încercare solidaritatea dintre statele membre în rezolvarea acestei crize,
care după cum știm a stârnit păreri pro și contra în ceea ce privește primirea refugiaților
sirieni pe teritoriul Uniunii Europene. Într-o rezoluție din decembrie 2014, deputații
europeni au cerut ca statele membre să se implice mai mult în soluționarea crizei
imigranților și să facă mai multe eforturi pentru integrarea imigranților și pentru
prevenirea pierderilor de vieți umane pe mare. În aprilie 2015 Parlamentul a mai
aprobat o rezoluție care cere cote pentru distribuirea solicitanților de azil în statele

1
Ana-Maria Georgescu, Emigrarea forței de muncă feminine și criza familiei, Anuarul Institutului de
Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane” – Seria Științe Economice și Sociale, Iași, 2008, p.
309
2
membre, contribuții mai mari pentru programele de relocare, o mai bună cooperare cu
statele terțe și măsuri împotriva traficanților de persoane, iar în iulie 2015 Parlamentul
a aprobat alocarea sumei suplimentare de 69,6 milioane de euro pentru a ajuta agențiile
Uniunii Europene să facă față imigrației (de exemplu, Agenția Frontex). În septembrie
2015 deputații europeni au votat reguli temporare de urgență pentru relocarea unui
număr de 160.000 de imigranți din Italia, Grecia și Ungaria în alte state membre și s-au
declarat pregătiți pentru a lucra asupra unor noi proiecte de lege care să pună bazele
unei politici solide în domeniul imigrației și azilului în viitor, iar în noiembrie 2015
deputații europeni au cerut guvernelor Uniunii Europene să își îndeplinească
promisiunile și să aducă mai multe contribuții la noile fonduri create pentru abordarea
cauzelor imigranților din Asia, Africa și Siria, propunându-se folosirea a 2,3 miliarde
de euro din amenzile și taxele vamale pentru finanțarea acestor fonduri. 2

Adevărata confruntare revelată de provocările actuale ale imigrației este între

cei care sunt ”pro” și vor să soluționeze aceste provocări și cei care sunt ”contra” și vor
să utilizeze aceste provocări pentru a dizolva Uniunea Europeană. Cei mai mulți dintre
deputații europeni s-au declarat dezamăgiți de lentoarea statelor membre în respectarea
promisiunilor de a-i ajuta pe imigranți să se stabilească, să-și găsească un loc de muncă,
să se formeze profesional și să se integreze ca cetățeni cu drepturi depline în statul
membru gazdă și de a întări securitatea la granițele Uniunii Europene. În vederea
realizării acestor promisiuni s-a elaborat un plan cu 17 puncte pe 15 octombrie 2015,
plan agreat de Martin Schulz care și-a exprimat îngrijorarea că promisiunile nu vor fi
respectate, afirmând că „dacă guvernele consideră egoismul național mai important
decât soluțiile comune, va fi în detrimentul atât al refugiaților cât și al coeziunii
europene”. De-a lungul timpului mulți specialiști, printre care și Beijer, și-au exprimat
deschis optimismul privind dezvoltarea țării gazdă cu ajutorul lucrătorilor imigranți,

2
Politica de azil, disponibilă la www.europarl.europa.eu
3
considerând că „imigranții pot reprezenta, de asemenea, o speranță pentru dezvoltarea
industrială a pământului natal”.3

Imigranţii care au dorit și au reușit să emigreze în statele membre ale Uniunii

Europene pentru a găsi un refugiu și un loc de muncă spre a oferi descendenților un
viitor mai bun decât cel din statul de origine se încred în faptul că Uniunea reprezintă
o salvare sau o peșteră unde se găsesc bogății interminabile, deși de multe ori și pentru
unii aceasta reprezintă o dezamăgire deoarece unii sunt victime ale indiferenței (sunt
considerați paria pentru că au sosit în țara gazdă spre a „fura” locurile de muncă ale
cetățenilor naționali) și alții sunt victime ale traficului de persoane/de migranți/de
organe (sunt primiți, transportați sau folosiți în schimbul unor sume de bani ori foloase,
numai ideea de trafic având puternice implicații anti-migrație sau migrație negativă). 4
Așadar, răspunsul corect la criza actuală a imigranților nu îl constituie zidurile
naționale, egoismele naționale sau măsurile naționale, ci o politică comună prin care să
fie gestionată cu eficacitate într-un termen optim și previzibil situația imigranților. Pura
disperare sau simpla dorință de a oferi familiei un viitor mai bun este cea care determină
oamenii să doboare zidurile, să traverseze mările, să stea în gări, să treacă prin sârmă
ghimpată sau să se ascundă în camioane pentru a ajunge într-un stat membru. Martin
Schultz a afirmat că adevărata întrebare la care trebuie să răspundă Europa este dacă
vrea să fie o „Uniune împotriva tuturor" sau o „Uniune a solidarităţii", cerând
politicienilor să nu uite că imigranţii sunt persoane care vin în Europa pentru că
împărtășesc valorile acesteia.

Legislațiile statelor membre ale Uniunii Europene se pregătesc să facă față noii
realități, fiecare distingându-se prin politica de primire ce exprimă modelul intervenției
normative, sociale și culturale cu care se explică raportul dintre statul membru gazdă și
imigrant. Pentru a exemplifica situația imigranților, vom oferi câteva exemple: modelul

3
Daniela-Petronela Feraru, Libera circulație a persoanelor în Uniunea Europeană, Editura Lumen,
Iași, 2008, p. 27
4
Kamala Kempadoo, Jyoti Sanghera și Bandana Pattanaik, Trafficking and prostitution reconsidered:
new perspectives on migration, sex work and human rights, Routlege-Taylor&Francis Group, New-
York, 2016, p. 11
4
german, care îi califică pe imigranți ca „muncitori oaspeți” pentru care nu se dorește
realizarea unei politici stabile de conviețuire; modelul englez, care favorizează
diversitatea etnică și culturală, permițând formarea de comunități etnice care reprezintă
un punct de referință administrativă pentru autoritatea publică; modelul francez, care îi
asimilează pe imigranți, aceștia abandonându-și identitatea culturală pentru a deveni
„buni cetățeni francezi”; modelul olandez, care îi exclude pe imigranți, cerând o politică
de închidere a granițelor; modelul italian, care îi acceptă pe imigranți, acordând permise
de ședere celor care demonstrează că lucrează pe teritoriul statului italian. Însă, chiar
dacă sunt mulți cei care vor să rămână definitiv în statul membru gazdă, există un grup
care simt că nu aparțin țării adoptatoare, iar acest fenomen a fost definit de către Russel
King ca fiind cazul în care persoanele se întorc în statul ori regiunea de proveniență
după ce au locuit și muncit o perioadă îndelungată de timp într-un alt stat ori regiune.5

Statele membre ale Uniunii Europene au încercat de-a lungul timpului să-și
îndrepte legislațiile în direcția simplificării condiţiilor de intrare şi de şedere a
imigranţilor din statele membre și din statele terţe pentru ocuparea unor locuri de
muncă, urmărindu-se soluţionarea deficitului de forţă de muncă prin promovarea
admisiei şi mobilităţii lucrătorilor din alte state. În acest mod, se susţine
competitivitatea şi creşterea economică a Uniunii, se susţine libera circulaţie a
lucrătorilor şi se promovează transferul de personal în companiile multinaţionale. În
acelaşi timp, structurile europene susţin că imigrația ilegală trebuie redusă prin politici
de combatere a angajării imigranţilor fără forme legale, de control a frontierelor, de
combatere a traficului de persoane şi de cooperare cu statele de origine şi de tranzit.
Uniunea Europeană trebuie să fie solidară și să împartă costurile cu statele de origine,
care trebuie să gestioneze influxul de imigranţi fără forme legale şi să realizeze
operaţiuni de combatere a imigraţiei ilegale, de recepție şi de asistenţă umanitară
acordată imigranţilor. Comitetul Economic şi Social European susţine că trebuie
promovate sistemele de imigraţie temporară și circulară pentru lucrătorii imigranți,

5
Russel King, Return migration and regional economic problems, Routlege-Taylor&Francis Group,
New-York, 2015, p. 4
5
aceasta pentru ca sistemul să fie viabil și să ofere permise de şedere de scurtă durată cu
caracter flexibil, asigurându-se că imigranţii vor face apel la procedurile legale şi nu
vor mai rămâne pe teritoriul Uniunii fără forme legale în momentul în care le expiră
permisul de şedere.

În ceea ce îi privește pe refugiații din Siria, discursurile pline de emfază ale unor
politicieni care pun semnul de egalitate între refugiați și teroriști nu fac decât să
stimuleze ura și deziluzia care îi inspiră pe cei care se alătură grupurilor teroriste, așadar
statele membre ar trebui să întărească securitatea și să aprofundeze cooperarea în
domeniul schimbului de date și informații investind în capacități și tehnologie pentru a
lupta împotriva terorismului, conflictul sirian fiind considerat cea mai mare catastrofă
umanitară și securitară din lume.6 Considerăm că imigrația, sărăcia și conflictele din
Orientul Mijlociu reprezintă cea mai mare criză umanitară care a afectat și va afecta în
continuare Uniunea Europeană, cu milioane de oameni care sunt șomeri, săraci sau își
părăsesc statul de origine pentru a ajunge în statele dezvoltate membre ale Uniunii spre
a-și găsi salvarea. Situația din Siria seamănă cu situația din Liban sau din Irak, prin
caracterul sectar al luptelor și prin intervenția unor grupări afiliate Statului Islamic, ceea
ce ne întărește convingerea că ar trebui să acționăm pentru a opri aceste conflicte
sângeroase. Însă, aici avem două scenarii: ajunși în statele membre gazdă, imigranții
fie sunt integrați în aceste state având aceleași drepturi și obligații ca resortisanții
naționali, fie sunt considerați problematici sau teroriști fiind tratați ca persona non-
grata. Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, susținea că „Uniunea
Europeană trebuie să facă față unor provocări din ce în ce mai mari căci această criză a
imigranților și a refugiaților nu va trece dacă o ignorăm, ci se va înrăutăți", astfel că
Uniunea este nevoită să desfășoare acțiuni pentru a promova și asigura pacea și pentru
a obține informații demografice și sociale asupra lucrătorilor imigranți și refugiaților
prin tehnici de eșantionare ce necesită o anchetă specifică.7 Astfel, statele membre

6
Mihaela Bușe, Conflictul din Siria și implicațiile sale umanitare, Buletinul Universității Naționale de
Apărare „Carol I” nr. 4/2014, București, 2014, p. 165
7
Maria Stoicovici, Măsurarea și dimensiunile actuale ale migrației umane, Buletinul Universității
Naționale de Apărare „Carol I” nr. 3/2014, București, 2014, p. 85
6
trebuie să se mobilizeze pentru a soluționa cât mai repede și mai eficient criza
imigranților care vin să muncească și problema refugiaților care vin să caute drept de
azil pe teritoriul Uniunii Europene.

Arhitecții Uniunii Europene au stabilit cu decenii în urmă să creeze o alianță

între state cu scopul de a preveni războaiele și de a promova principiile libertății,
egalității, fraternității, ordinii și progresului fără obstacole în ceea ce privește circulația
persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor. În ultimii ani am fost martorii unui
export de suflete pe teritoriul Uniunii Europene: pe de o parte, cetățenii statelor membre
care își caută un loc de muncă în alte state membre și pe de altă parte, cetățenii statelor
terțe care își caută salvarea din mâinile războiului care a distrus nenumărate vieți în
Orientul Mijlociu. Motivul pentru care cetățenii europeni și refugiații sirieni văd în
Europa un tărâm al făgăduinței este pentru că statele europene le oferă locuri de muncă
bine plătite unora și azil altora, spre deosebire de statele lor de origine unde sunt șomeri
sau în pericol de moarte. Putem chiar să afirmăm că atitudinile diferite față de imigranți
în rândul celor 27 de state membre provoacă discordie socială și zguduie credința în
unele dintre angajamentele fundamentale ale Uniunii. Pe un continent ghidat acum mai
mult de îngrijorările privind pacea, siguranța, echilibrul demografic și economic decât
de altruism, putem pune sub semnul întrebării viabilitatea granițelor, dar totodată ar
trebui să ne întrebăm ce contează mai mult: bunăstarea națională sau mondială fără
deosebire de naționalitate, rasă, limbă ori religie? Principiile fondatoare ale Uniunii
definesc dreptul la muncă și azilul ca drepturi fundamentale ale celor care se confruntă
cu sărăcia și cu pericolele războiului, însă statele Uniunii care se luptă cu șomajul ridicat
și cu recesiunea nu sunt dispuse să-și adauge la poverile lor refugiații, așadar răspunsul
la această întrebare este evident.

7
 Bibliografie

1. Bușe, Mihaiela, Conflictul din Siria și implicațiile sale umanitare, Buletinul

Universității Naționale de Apărare „Carol I” nr. 4/2014, București, 2014

2. Feraru, Daniela-Petronela, Libera circulație a persoanelor în Uniunea

Europeană, Editura Lumen, Iași, 2008

3. Georgescu, Ana-Maria, Emigrarea forței de muncă feminine și criza

familiei, Anuarul Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe
Zane” – Seria Științe Economice și Sociale, Iași, 2008

4. Kempadoo, Kamala, Sanghera, Jyoti și Pattanaik, Bandang, Trafficking and

prostitution reconsidered: new perspectives on migration, sex work and
human rights, Routlege-Taylor&Francis Group, New-York, 2016

5. King, Russel, Return migration and regional economic problems, Routlege-

Taylor&Francis Group, New-York, 2015

6. Stoicovici, Maria, Măsurarea și dimensiunile actuale ale migrației umane,

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I” nr. 3/2014, București,
2014

7. www.europarl.europa.eu