Sunteți pe pagina 1din 76

Introducere

In 1925 Dr. Maurice Doreal (ocultist american aflat in legatura cu Marea Loja Alba) a fost instruit sa gaseasca si sa returneze Marii Piramide Tablitele lui Thoth Atlantul (scrieri adiacente la Corpus Hermeticus) care timp de milenii au ratacit dinspre Egipt spre Africa de Sud. El si-a indeplinit misiunea, iar inainte de a le preda a primit acordul sa le copieze si sa le traduca. Desi au fost date publicitatii mult mai tarziu, tablitele au circulat incepand din anii 30 ca senzatie-underground a lumii esoterice. Redam mai jos prefata creditata ca apartinand lui Doreal. Istoria tblielor tradus n urmtoarele pagini pare ciudat i trece dincolo de credinele oamenilor de tiin moderni. Vechimea lor este incredibil (26 000 000 ani .H.)? Cel care a scris-o este THOTH, un preot-rege atlant care a fondat o colonie n Egiptul antic dup scufundarea rii-mam, Atlantida. El este cel care a construit Marea Piramid din Gizeh, n mod eronat atribuit lui Keops. n aceasta el a ncorporat cunotintele nelepciunii antice i tot acolo a pus la pstrare n siguran nscrisuri i instrumente din vechea Atlantid. Vreme de aproape 16 000? de ani el a condus strvechea ras a Egiptului, ntre 52 000 .H. pan in 36 000 .H. La acea vreme, strvechea ras din care fceau parte el i adepii lui, se ridicase la un nalt grad de civilizaie. Thoth era nemuritor deoarece nvinsese moartea, trecnd n celelalte planuri de existen la dorin, prin dematerializare. nelepciunea lui imens l-a facut conductor peste diferite colonii atlante, inclusiv peste cele din America de Sud si Central. Cnd a sosit timpul s prseasca Egiptul, a ridicat Marea Piramid deasupra Marii Sli din Amenti. Acolo a depozitat documentele i a desemnat pe cei mai de ncredere oameni ai si s le pzeasc. Mai trziu, descendenii acelor paznici au devenit preoii Piramidei, cei care l-au zeificat pe Toth declarndu-l Zeul nelepciunii. Conform legendei, Sala din Amenti a devenit "lumea de dincolo", sala zeilor, pe unde trecea sufletul pentru judecata de dup moarte. n ultimele secole, spiritul lui Thoth a trecut n corpurile oamenilor n maniera descris de tblie. Ca atare el s-a ncarnat de trei ori, ultima oar fiind cunoscut ca HERMES - de trei ori nscutul. n timpul acestei ncarnri a lsat documentele cunoscute de ctre ocultitii moderni sub numele de "Tbliele de Smarald", o prezentare mai trzie i cu mult mai srac a enigmelor lumii antice. Tbliele traduse n aceast lucrare sunt zece la numr i au fost lsate n Marea Piramid n grija preoilor. Cele zece tblie sunt mprite n 13 pri, de dragul conveniei.
1

Ultimele dou sunt att de importante, nct este interzis prezentarea lor publicului larg n prezent. Totui coninutul celorlalte dezvluie secrete care se vor dovedi de o inestimabil valoare pentru cei care le vor cerceta cu seriozitate. Ele ar trebui citite nu o dat ci de o sut de ori pentru c doar aa ar putea fi dezvluit adevratul neles!!! O citire superficial ar oferi cteva sclipiri de frumusee dar un studiu atent va deschide cile nelepciunii celui ce caut. n continuare cteva cuvinte despre modul n care aceste secrete au fost dezvluite omului modern, dup ce au stat ndelung timp ascunse. Cu aproximativ 1 300 de ani .H. Egiptul, vechiul KHEM, era n mare fierbere iar multe delegaii de preoi au fost trimise n diferite pri ale lumii. Printre acestea s-au numrat i preoii Piramidei care au purtat cu ei tbliele de smarald ca pe un talisman. Cu ajutorul tblielor ei puteau exercita o anumit autoritate asupra preoilor din celelalte colonii atlante. Legenda spune c aceste tblie mputerniceau pe purttor cu autoritatea lui Thoth. Grupul de preoi care deineau tbliele au emigrat n America de Sud. Aici i-au gsit pe Mayai, un popor nfloritor, care i aminteau mult din nelepciunea strveche. Preoii s-au statornicit n acele locuri. n secolul X mayaii colonizaser peninsula Yucatan iar tbliele au fost asezate sub altarul unuia din templele nchinate zeului Soare. Dupa cucerirea mayailor de ctre spanioli, oraele au fost abandonate iar comorile au rmas ascunse i uitate n temple. Trebuie s se neleag c Marea Piramid a fost i este nc un Templu de iniiere. Isus, Solomon, Apolonius,Alexandru cel Mare i muli alii s-au numrat printre cei iniiai aici. Scriitorul (care este n continu legatur cu Marea Camer Alb din Piramid) a primit instruciuni s recupereze i s aduc napoi n Marea Piramid tbliele strvechi. Acest lucru s-a realizat. nainte de a le napoia i s-a acordat permisiunea s le traduc i s pstreze o copie a nelepciunii nscris pe tblie. Evenimentul a fost posibil n 1925 i abia acum i s-a acordat permisiunea de a fi publicate. E posibil ca unii s zmbeasca ironic. Totui cercettorul atent va citi printre rnduri i va descoperi nelepciunea ascuns n ele!!! Dac Lumina se afl n interiorul tu, informaia cuprins n tblie va gsi n tine un ecou!!!
1

n continuare este descris nfiarea tblielor: Sunt 12 tblie din smarald verde, fcute dintr-o substan transmutat alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element i substan. Mai exact structura atomic i celular fiind fix, ea nu permite nici o schimbare. Din aceast cauz tbliele contrazic legea ionizrii referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limb atlant. Acestea reacioneaz la undele cerebrale emise de creierul celui ce citete, elibernd vibraia mental asociat n mintea cititorului. Tbliele sunt prinse ntre ele cu inele fcute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate de o tij din acelai material. Pe nelepciunea coninut n aceste tblie se bazeaz misterele strvechi. Pentru cel ce citete cu mintea si ochii deschii, nelepciunea personal se va multiplica de 100 de ori. Citete! Crezi sau nu, citete iar vibraia tblielor va trezi "ceva" n tine. n paginile urmtoare voi dezvlui cteva enigme puin cunoscute chiar de ctre slujitorii adevrului. Cutarea omului n dorina de a nelege legile care-i guverneaz viaa este nesfrit. Cu toate acestea el nu a reuit s treac de vlul care apr planurile superioare de viziunea lui material asupra vieii i adevrului. Adevrul este gata s fie asimilat de ctre cei care-i lrgesc propria viziune ntorcndu-se ctre ei nii i nu cutnd n afara lor adevrul!!! n linitea simurilor materiale se gseste cheia nelepciunii!!! Cel ce vorbete nu tie; cel ce tie nu vorbete!!! Legile supreme nu pot fi rostite. Ele exist ca o entitate pe cile care transced toate simbolurile sau cuvintele din lumea material. Simbolurile nu sunt dect nite Chei cu care se deschid ui ce conduc spre adevruri. De multe ori ua nu poate fi deschis deoarece Cheia pare att de mrea nct lucrurile care se afl n spatele ei nu pot fi vzute. Dac reuim s nelegem c toate cheile, toate simbolurile materiale sunt manifestri, prelungiri ale unei Legi Supreme si a Adevrului, ne vom dezvolta o viziune ce ne va permite s trecem dincolo de vl. Toate lucrurile din toate Universurile se mic conform unei Legi. Legea care guverneaz micarea Planetelor nu este mai imuabil decat Legea care guverneaz manifestarea omului n aceast lume. Una dintre cele mai importante Legi este Legea responsabil de formarea omului ca fiin material.
1

Mreul scop al colilor iniiatice din toate timpurile a fost s dezvluie funcionalitile Legii care leag omul material de omul spiritual. Legtura dintre omul material i omul spiritual este omul intelectual deoarece mintea are att caliti materiale ct i spirituale.

Cel care aspir la cunotine elevate trebuie s-i dezvolte latura intelectual a firii lui pentru a-i ntri credina c poate s-i concentreze toate forele fiinei lui ctre i n planul pe care-l dorete. Marea cutare a Luminii, a Vieii i a Iubirii ncepe n primul rnd din planul material. Condus ctre planul ultim, scopul ei final este fuziunea complet cu Contiina Universal. Aezarea fundaiei n planul material este primul pas. Abia apoi vine i scopul suprem al realizrii spirituale. n paginile urmtoare se ofer o interpretare a tblielor de smarald i a nelesurilor lor secrete. n mesajul lui Thoth sunt ascunse multe sensuri care nu transpar la suprafa cu uurin. Lumina nvturii va deschide noi perspective de nelegere. "Citete si Fii nelept" doar dac Lumina contiinei tale trezete n tine nelegerea care este o calitate nnscut a sufletului! Profesorul Doreal

TABLITELE DE SMARALD ale lui THOTH

TABLITA 1
Istoria lui Thoth, Atlantul Eu, THOTH, atlantul, maestrul secretelor paznicul documentelor, atotputernic rege, magician trind din generaie n generaie, pregtindu-m s cobor n slile din Amenti, am scris spre a-i ndruma pe cei care vor veni dupa mine, aceste documente ale atotputernicei nelepciuni a Marii Atlantide. In marele ora din KEOR, pe insula UNDAL,
1

ntr-un timp foarte ndeprtat, am nceput aceast ncarnare. Preaputernicii atlani au trit i au murit altfel dect o fac oamenii din epoca de acum, din eon n eon i-au rennoit viaa n Slile din Amenti unde rul vieii curge etern.

De o sut de ori cte zece am cobort pe ntunecatul drum ce duce spre lumin, i de tot attea ori am urcat din ntuneric spre lumin cu fore i puteri rennoite. Acum nc o dat voi cobor iar cei din KHEM (Egiptul antic, n.tr.) nu vor mai ti de mine. Dar ntr-un timp ce nu s-a nscut nc m voi ridica din nou, preaputernic, cernd socoteal celor rmai n urm. Atunci s v ferii, voi cei din KHEM, nvtura de mi-ai fi trdat, cci arunca-v-voi n ntunericul cavernelor de unde ai venit. S nu-mi trdai secretele oamenilor nordului oamenilor sudului ori blestemul meu se va abate asupra voastr. Nu uitai s luai aminte la cuvintele mele pentru c sigur m voi rentoarce i voi cere de la voi ceea ce pzii. Da, chiar i de dincolo de timp i de moarte m voi ntoarce, rspltind sau pedepsind dup loialitatea fiecruia. Mre fost-a poporul meu n timpuri apuse, mre dincolo de nelegerea oamenilor ce-s acum n jurul meu; avnd tiina nelepciunii celor de demult, cutnd departe n inima infinitii
1

cunotine ce aparineau tinereii Pmntului. nelepi eram datorit nelepciunii Copiilor Luminii care triau printre noi. Puternici eram datorit puterii ce venea din focul etern.

Iar mai presus de toate, cel mai important ntre copiii omului era tatl meu, THOTME, paznicul marelui templu, punte ntre Copiii Luminii care locuiau n templu i rasele de oameni care populau cele zece insule. Sol, dupa Trei, al Locuitorului din UNAL, vorbind Regilor cu o voce creia trebuia s i te supui. Crescut-am acolo pn la maturitate, fiind nvat de tatl meu misterele strvechi, pn cnd, n timp, crescu n mine focul nelepciunii, iar acesta se transform ntr-o flacr ce m consuma. N-am dorit altceva dect atingerea nelepciunii. Pn cnd ntr-o mrea zi porunc veni de la Locuitorul Templului, s fiu adus n faa lui. Puini erau aceia ntre copiii omului ce priviser acea fa si triser apoi, cci Copiii Luminii nu sunt precum fiii omului cnd nu sunt ncarnai ntr-un corp fizic. Ales fost-am dintre fiii omului, educat de ctre Locuitor astfel ca elurile lui s fie ndeplinite, eluri nenscute nc n pntecul timpului. Epoci ntregi am locuit n Templu, acumulnd din ce n ce mai mult nelepciune, pn cnd i eu m-am apropiat de lumina trimis de marele foc. Mi-a artat calea spre Amenti, lumea de dincolo unde st marele rege pe tronul su. Adnc m-am plecat n semn de respect n faa Maetrilor Vieii i a Maetrilor Morii, primind n dar Cheia Vieii.
1

Eliberat eram de Slile din Amenti, alungnd moartea din cercul vieii. Departe spre stele cltorit-am pn cnd spaiul i timpul au disprut. Dup ce sorbit-am cu nesa din cupa nelepciunii, am privit n sufletele oamenilor unde-am descoperit mistere i mai mari i m-am bucurat. Cci doar n Cutarea Adevrului putea Sufletul meu s se liniteasc i flacra din mine s se sting. De-a lungul epocilor am trit, urmrindu-i pe cei din jurul meu gustnd din cupa morii i ntorcndu-se apoi n lumina vieii. Treptat, din Regatele Atlantidei se rspndir valuri de contiint contopite cu mine, pentru ca apoi ele s fie nlocuite de seminele unei stele inferioare. Supunndu-se legii, cuvntul Maestrului crescu ca o floare. nspre ntunericul din strfunduri se ndreptar gndurile Atlanilor, Pn cnd, n sfrit n aceast manie sosi din AGWANTI, Locuitorul, (cuvntul Agwanti nu are un echivalent n limba englez; nseamn o stare de detaare. n.tr.) rostind Cuvntul, chemnd puterea. Adnc n inima Pmntului, fiii din Amenti auzir, i auzind produser preschimbarea florii focului care arde etern, l transformar folosind LOGOS-ul, pn cnd marele foc i schimb direcia. Peste lume se npustir atunci marile ape, nnecnd i scufundnd, schimbnd echilibrul Pmntului pn cnd doar Templul Luminii mai rmase ntreg pe marele munte de pe insula UNDAL care se ridica dintre ape, doar civa mai triau salvai de furia apelor. M chem apoi Maestrul, zicnd: Adun-mi poporul. Du-i departe peste ape cu ajutorul celor ce te-am nvat, pn vei ajunge pe pmntul barbarilor proi, ce locuiesc n peteri, n deert. Acolo urmeaz planul pe care l tii deja. Adunatu-mi-am atunci poporul i am intrat n marea nav a Maestrului.
1

n sus ne-am ridicat dimineaa. ntunecat sub noi se vedea Templul. Brusc peste el npustitu-s-au apele. Disprut de pe suprafaa Pmntului, pn cnd vremea va sosi, era mreul Templu. Foarte repede ne-am ndreptat spre soarele dimineii, pn cnd sub noi se ntinse trmul copiilor din KHEM. Mnioi, ne-au ntmpinat cu mciuci i sulii, pe care le agitau n aer, dorind s njunghie i chiar s-i distrug pe fiii Atlantidei. Atunci ridicatu-mi-am toiagul ndreptnd spre ei o raz vibratorie care i fcu s rmn nemicai ca niste buci de piatr de pe munte. Apoi vorbitu-le-am cu o voce calm si panic , povestindu-le despre puterea Atlantidei, afirmnd c suntem copiii Soarelui i mesagerii lui. Intimidatu-i-am apoi artndu-le puterile mele magice pn cnd au ajuns sa se trasc la picioarele mele cnd s-au putut mica din nou. Mult timp am locuit pe trmul numit KHEM, mult, mult timp. Ascultnd poruncile Maestrului, care dei doarme triete de-a pururi, am trimis de la mine pe Fiii Atlantidei, i-am trimis n toate zrile, spernd c din pntecul timpului nelepciunea poate reaprea n copiii ei. Mult timp petrecut-am n KHEM, fcnd lucruri mree cu ajutorul nelepciunii din mine. n sus crescur spre lumina cunoasterii copiii din KHEM, udai de ploile nelepciunii mele. Deschis-am atunci drum spre Amenti ca s-mi pot pstra puterile, trind din epoc n epoc ca Soare al Atlantidei, pzind nelepciunea, pstrnd documentele. Civa dintre fiii KHEM-ului, atrgndu-i pe ceilali n jurul lor, crescur ncet n fora Sufletului. Acum, nc o dat , cobor dintre ei n ntunecatele sli din Amenti, adnc n slile subterane, naintea Maestrilor puterilor, fa n fa nc o dat cu Locuitorul. Ridicatu-mi-am sus, deasupra intrrii, o trectoare, o poart ce duce spre Amenti.
1

Puini ar avea curajul s ndrzneasc, puini trec poarta spre ntunericul din Amenti. Ridicat-am deasupra intrrii, o puternic piramid, folosind puterea ce ntrece fora Pmantului (gravitaia, n.tr.). Adnc, foarte adnc am asezat casa-de-for sau camera, din care am sculptat o trectoare circular ce ajunge aprope de mreaa adunare. Acolo n vrf, am aezat cristalul, ce trimite raze spre "Timp-Spaiu", atrgnd fora din eter, i concentrnd-o ctre trectoarea spre Amenti. Construit-am i alte camere care par a fi goale, totui ascunse n ele se afl cheile spre Amenti. Cel ce cu curaj va porni spre trmurile ntunecate s se purifice mai nti prin post ndelungat.!!! S se ntind n sarcofagul de piatr din camera mea. Apoi i voi dezvlui marile mistere. Curnd se va ndrepta spre locul unde l voi ntmpina, chiar i n ntunericul Pmntului l voi ntampina, eu, Thoth, Maestrul nelepciunii, l voi ntmpina i voi tri alturi de el de-a pururi. Construit-am Marea Piramid, dup modelul piramidei forei Pmntului, arznd etern astfel ca, i ea, s rmn de-a lungul secolelor. n interiorul ei, am aezat cunoaterea despre "Stiina-Magiei" astfel ca s poat fi aici cnd m rentorc din Amenti, da, n timp ce dorm n Slile din Amenti, Sufletul meu ce hoinrete liber se va rencarna, va locui ntre oameni n aceast form sau n alta. (Hermes-de trei ori nscutul) Trimis pe Pmnt al Locuitorului sunt, ndeplinindu-i poruncile astfel ca muli s fie ridicai. Acum m ntorc n Slile din Amenti, lsnd n urm ceva din nelepciunea mea. Pstrai-o i urmai porunca Locuitorului: Ridicai ntotdeauna ochii spre lumin. Cu siguran, n timp, vei deveni una cu Maestrul, Cu siguran i pe bun dreptate suntei una cu Maestrul,
1

Cu siguran i pe bun dreptate suntei una cu TOTUL. Acum, plec de la voi.

Nu uitai poveele mele, pstrai-le i respectai-le, iar eu voi fi cu voi, ajutndu-v i ndruvndu-v spre Lumin. n faa mea se deschide poarta, Cobor n ntunericul nopii.

TABLITA 2
Salile din Amenti Adnc n inima pmntului se gsesc Slile din Amenti, cu mult sub insulele scufundatei Atlantida, Slile Morilor i ale celor Vii, scldate n focul infinitului TOT. ntr-un timp foarte indeprtat, pierdut n spaiu-timp, Copiii Luminii au privit n jos ctre lume. Vznd copiii omului n sclavie legati de fora care venea de dedesupt Au tiut c doar eliberndu-se din aceasta sclavie va putea omul s se ridice de pe Pmnt spre Soare. Pe Pmnt cobort-au i i-au creat corpuri, asemntoare celor ale oamenilor. Maetrii au spus dup aceast transformare: "Suntem cei formai din praf din spaiu, lund parte la viaa din infinitul TOT; trim n lume ca i copiii omului, la fel ca i copiii omului i totui diferit." Apoi pentru a locui, adnc sub scoara Pmntului, au spat spaii mari cu ajutorul puterii lor, spaii diferite de cele ale copiilor omului. Le-au inconjurat apoi cu fore i puteri, pentru a apra Slile Morilor.
1

Unul lng altul au aezat apoi alte spaii, le-au umplut cu Viaa i cu lumina de deasupra. Construit-au apoi Slile din Amenti, pentru a putea locui acolo de-a pururi s triasc plini de via pn la sfritul eternitii.

Treizeci i doi de copii erau, Fii ai Luminilor care coborser ntre oameni, Cutnd s elibereze din sclavia ntunericului Pe cei intuiti de fora ce venea de dedesupt. Adnc n Slile din Amenti crescu o floare, arztoare, ce se mrea, alungnd noaptea. Aezat n centru, o raz puternic, dttoare de Via, de Lumin, umplndu-i de putere pe cei ce se apropiau de ea. Aezat-au tronuri n jurul ei, treizeci i dou, locuri pentru fiecare Copil al Luminii, aezate astfel ca s fie scldai de ceea ce radia din floare, Via din eterna Lumin. Acolo i aezau de fiecare dat primele corpuri create pentru ca acestea s fie umplute cu Spiritul Vieii. O sut de ani din fiecare o mie trebuia ca Lumina dttoare de Via s le lumineze corpurile. Grbind, trezind Spiritul Vieii. Acolo n acel cerc, din eon n eon, stau Marii Maetri, ducnd o viat necunoscut oamenilor. Acolo n Slile Vieii dorm ei, liber curge Sufletul lor prin corpurile oamenilor. La diferite intervale, n timp ce corpurile lor rmn adormite, ei se ncarneaz n corpurile oamenilor. i nva cum sa ias din ntuneric i i ndrum spre lumin. Acolo n Sala Vieii, plin de nelepciunea lor, necunoscui raselor de oameni, trind dintotdeauna sub recele foc al vieii, stau Copiii Luminii. Exist momente cnd se trezesc, i se ridic din adncuri pentru a fi lumini cluzitoare ntre oameni, infinii printre oamenii limitai.
1

Cel ce progresnd a ieit din ntuneric, s-a ridicat din noapte spre lumin, este eliberat de Slile din Amenti, este eliberat de Floarea Luminii i a Vieii. ndrumat atunci de nelepciune i cunotinele acumulate, va trece dintre oameni ntre Maetrii Vieii.

Acolo poate locui la fel ca i ceilali Maetri, eliberat din sclavia ntunericului nopii. Aezai n interiorul florii ce radiaz stau apte Maetri din Spaiu-Timpurile de deasupra noastr, ajutnd i cluzind prin infinita nelepciune, calea prin timp a copiilor omului. Preaputernici i stranii sunt, nvluii n puterea lor, tcui, atoatetiutori, atrgnd spre ei fora Vieii, diferii i totui una cu copiii omului. Da, diferii, i totui Una cu Copiii Luminii. Pstrtori i pzitori ai forei ce nrobete omul, pregtii s o slbeasc dac lumina a fost atins.

Primul i cel mai puternic, este Entitatea Ascuns, Maestrul Maetrilor, infinitul Nou, deasupra celorlali de la fiecare Maestru al Ciclurilor; Trei, Patru, Cinci i Sase, Sapte, Opt, fiecare avnd o misiune, fiecare cu forele proprii, cluzind, ndrumnd destinul omului. Acolo stau, preaputernici, eliberai de orice timp i spaiu. Nu aparin acestei lumi i totui nrudii cu ea, Frai Mai Mari, ai copiilor omului. Judecnd i cntrind, cu ajutorul nelepciunii lor, urmresc naintarea Luminii printre oameni. Acolo, naintea lor, am fost condus de ctre Locuitor, i l-am privit cum devine Una cu cel de deasupra. Apoi din EL se auzi o voce spunnd: "Mre eti tu, Thoth, ntre copiii omului. liber eti de-acum de Slile din Amenti, Maestru al Vieii ntre copiii omului. Nu vei mai gusta moartea dect dac vei voi,
1

vei sorbi doar Viaa pn la captul eternitii, De-acum i-e Viaa de-a pururi la ndemn. De-acum veni-va Moartea doar la chemarea ta. Poi locui sau pleca de aici dup cum i-e vrerea, Liber este Amenti pentru Soarele omului. Bucur-te de Via n orice form voieti, Copil al Luminii crescut ntre oameni. Alege ce vrei s faci, cci toi trebuie sa trudeasc, S nu te eliberezi niciodat de calea Luminii. Un pas doar ai fcut pe lungul drum spre nlimi, infinit este acum muntele Luminii. Cu fiecare pas pe care-l faci muntele se-nal; naintarea ta nu face dect s-ndeprteze scopul. Apropie-te ntotdeauna de infinita nelepciune, i ca-nainte scopul se va ndeprta. Eliberat eti acum de Slile din Amenti spre a merge alturi de Maetrii lumii, ctre acelai scop, lucrnd mpreun, pentru a aduce Lumina copiilor omului." Apoi dinspre tronul su veni unul dintre Maetri, m lu de mn i m conduse nainte, prin toate Slile adnc ascunsului trm. M conduse prin Slile din Amenti, dezvluindu-mi secretele necunoscute omului. Prin coridoru-ntunecat, m conduse n jos, spre Sala unde st ntunecata Moarte. Uria se-ntindea n faa mea mreaa Sal, nconjurat de-ntuneric dar totui plin de Lumin. n faa mea se ridica un tron ntunecat, nvluit edea pe el o siluet a nopii. Mai neagr dect noaptea sttea acolo, De-un negru ce-al nopii nu era. n faa ei se opri Maestrul, rostind Cuvntul ce produce Viaa: "O, maestre al ntunericului, cluz pe drumul ce duce dinspre Via spre Via, n faa ta aduc un Soare al dimineii. S nu-l atingi vreodat cu puterea nopii. S nu-i chemi flacra spre ntunericul nopii. Cunoate-l si privete-l, e fratele nostru
1

ce s-a ridicat din ntuneric spre Lumin. Elibereaz-i flacra din robie, Ca liber s ard n ntunericul nopii." O mn ridic atunci silueta, i o flacr apru, devenind din ce n ce mai strlucitoare. cu repeziciune dnd cortina de-ntuneric la o parte, scond Sala din bezna nopii. n spaiul mare din faa mea aprur, luminie dup luminie, de dup vlul nopii. Nenumarate milioane opiau n faa mea unele arznd ca nite flori de foc. Altele aruncau o lumin slab ce abia se zrea din noapte. Lumina unora scdea cu repeziciune; a altora cretea doar dintr-o scnteie de lumin. Fiecare era nconjurat de un palid vl de ntuneric, dar totui ardea cu o flacar ce nu putea fi niciodat stins. Zburnd de colo-colo precum licuricii primvara, umpleau spaiul cu Lumin i cu Via. Atunci se auzi o voce, puternic i solemn, zicnd: "Acestea sunt lumini ce suflete sunt ntre oameni, crescnd sau slbind n intensitate, existnd de-a pururi, schimbndu-se dar fiind vii, n moarte spre via. Dupa ce mbobocesc ca nite flori, i ating punctul final al creterii n via, repede trimit atunci vlul ntunericului nvluindu-le i schimbndu-le n noi forme de via. Constant de-a lungul epocilor, crescnd, devenind o alt flacr, luminnd ntunericul cu i mai mare for, stins i totui nestins de ctre vlul nopii. Astfel crete sufletul omului de-a pururi distrus dar totui nedistrus de ntunericul nopii. Eu, Moartea, vin dar nu rmn, Cci via exist dintotdeauna n TOTUL; Doar un obstacol, sunt eu, pe drum, Obstacol trecut cu repeziciune cu ajutorul Luminii Infinite. Trezeste-te, O flacr ce arzi de-a pururi n interior, Strluce i nfrnge vlul nopii." Apoi n mijlocul vpilor n ntuneric, crescu una ce alung noaptea, crescnd, mrindu-se
1

devenind i mai strlucitoare pn cnd nu mai fu dect lumin. Atunci vorbi cluza mea, vocea maestrului: Priveste-i propriul suflet cum crete n lumin, eliberat acum de-a pururi de Maestrul nopii.

Prin multe spaii m duse-apoi, spaii unde se aflau secretele Copiilor Luminii; secrete pe care omul nu le va afla poate niciodat pn cnd nu va deveni i el un Soare al Luminii.!!! M conduse napoi spre Lumina Din Sala Luminii. ngenuncheat-am acolo n faa Marilor Maetri, Maetri a TOATE. Atunci vorbi EL, rostind cuvinte impresionante: Ai fost eliberat de Slile din Amenti. Alege ce vrei s faci ntre copiii omului. Am vorbit i eu apoi: O, Mare Maestru, permite-mi s fiu nvtor de oameni, s le art calea pn vor deveni i ei lumini ntre oameni; eliberai de vlul nopii care i nconjoar, arznd i luminnd ntre oameni. mi vorbi apoi vocea: Mergi i aa s fie dupa cum i-e voia. Stpn al propriului destin i eti acum, liber s accepi sau s refuzi. Preia-i puterea, preia-i nelepciunea. Ca o lumin strluce ntre copiii omului. n sus m conduse apoi Locuitorul. Si am trit din nou ntre copiii omului, nvndu-i i artndu-le cte ceva din nelepciunea mea; Soare al Luminii, un foc ntre oameni. Acum pesc din nou pe calea ce duce n jos, cutnd lumina n ntunericul nopii. Pstrai-mi documentele cci cluza vor fi pentru copiii omului.

TABLITA 3
Cheia Intelepciunii Eu, THOTH, atlantul, ofer nelepciunea mea, ofer cunostinele mele, ofer puterea mea. De bun voie le ofer copiilor omului. Ofer n sperana c i ei ar putea avea nelepciune care s strluceasc n lume din spatele vlului nopii. nelepciunea este putere iar puterea este nelepciune,!!! mpreun completnd ntregul.!!! Omule, s nu fii mndru de nelepciunea ta. Discut att cu netiutorul ct i cu neleptul. Dac vine la tine cineva plin de nvtur, ascult-l cu mare atentie cci nelepciunea e totul. S nu taci cnd se vorbete despre ru, cci Adevrul ca i razele de soare lumineaz totul.!!! Cel ce nu respect legea va fi pedepsit, cci doar prin Lege se elibereaz oamenii. Nu trebuie s te temi pentru c frica este ceea ce leag omul de ntuneric.!!! Urmeaz-i ndemnul inimii n timpul vieii.!!! F mai mult dect i se cere. Cnd ai acumulat bogii, Urmeaz-i ndemnul inimii Cci toate acestea nu sunt de nici un folos daca inima i-e istovit . Ascult-i inima ct mai mult. Si sufletul se va bucura. Cei ce sunt cluzii nu se rtcesc, Dar cei ce s-au rtcit nu mai pot gsi calea cea dreapt. Dac triesti ntre oameni, f ca Iubirea s fie totul pentru inima ta.!!! Dac va veni cineva s-i cear sfatul, las-l s vorbeasc liber, cci astfel lucrul pentru care a venit la tine poate fi nfptuit. Dac se codeste s-i deschida inima ctre tine, e pentru c tu, cel ce judec situatia, esti de vin.
1

Nu rosti vorbe nechibzuite i nici nu le asculta,!!! pentru c acestea sunt spuse de cel ce nu este n armonie.!!! Nu le rosti nici tu, astfel ca cel din faa ta s poat afla nelepciunea.!!! Tcerea e un mare cstig.!!! Nu cstigi nimic vorbind foarte mult.!!! Nu-i ridica inima mai presus de cea a copiilor omului, pentru ca s nu ajung mai jos decat praful chiar. Dac vei ajunge mare ntre oameni, s fii respectat pentru ceea ce tii i pentru blndee. Dac vrei sa cunosti firea unui prieten, nu-i ntreba tovarii, ci petrece ctva timp doar cu el. Discut cu el, pune-i la ncercare inima prin cuvintele lui i prin purtarea lui. Cci ce intr n magazie trebuie s i ias, iar lucrurile ce-i aparin trebuie mprtsite i prietenului tu. Invtura e considerat de prost drept ignoran,!!! iar lucrurile profitabile i sunt duntoare. El triete n moarte. Si-aceasta-i este hrana. Secrete exist n Cosmos ce odat dezvluite umplu lumea cu lumina lor. Cel ce-ar vrea s se elibereze din sclavia ntunericului s despart mai nti materialul de imaterial, focul de pmnt;!!! pentru c se tie c aa cum pmntul coboar spre pmnt, la fel si focul urc spre foc si devine una cu focul. Cel ce cunoaste focul din sine va urca spre focul etern si va tri n el de-a pururi.!!! Focul, focul interior, este cea mai puternic for dintre toate, pentru c biruie totul si trece prin toate lucrurile de pe Pmnt. Omul se sprijin doar pe ceea ce rezist. Pmntul trebuie s-i reziste omului altfel acesta nu ar exista. Nu toi ochii vd la fel, unul vede un obiect de o anume form si culoare iar altul, de o alt form si culoare. La fel i infinitul foc, ce-i schimb culorile, nu e la fel de la o zi la alta.!!! Aa vorbesc eu, THOTH, despre nelepciunea mea, cci un om e un foc ce arde strlucind n noapte; nu e stins niciodat de vlul ntunericului, nu e niciodat stins de vlul nopii.
1

In inimile oamenilor am privit cu ajutorul nelepciunii mele, i am aflat c nu s-au eliberat nc de lupt.

Elibereaz-i focul, O frate al meu sau el va fi ngropat n umbra nopii! Ascult omule aceast nelepciune: unde nceteaz numele si forma? Doar n contiina, invizibil, o for infinit ce radiaz strlucitor. Formele pe care le creezi luminndu-i felul de a privi lumea sunt cu adevrat efecte ce urmeaz cauza ta. Omul este o stea nctusat ntr-un corp, pn cnd, la sfrsit se elibereaz prin propria lupt.!!! Doar prin efort si trud steaua din tine va nflori ntr-o nou via. Cel ce stie nceputul tuturor lucrurilor,!!! si elibereaz steaua din trmul nopii.!!! Aminteste-i, omule, c tot ce exist e doar o alt form a ceea ce nu exist. Orice form de via trece n alt form de via iar tu nu faci excepie de la aceast lege. Respect Legea, cci totul e Lege. Nu cuta ce nu ine de Lege, cci asa ceva exist doar n iluzia simurilor.!!! Inelepciunea vine n ntmpinarea tuturor copiilor ei asa cum ei vin n ntmpinarea ei. De-a lungul epocilor, lumina a fost ascuns. Trezeste-te, omule, si fii nelept. Adnc n misterele vieii am cltorit, cutnd cele ascunse. Ascult, omule, si fii nelept. Departe, sub scoara pmntului, n Slile din Amenti, Secrete ascunse oamenilor am vzut. Ades am trecut prin coridorul bine ascuns, si am privit Lumina care este Via pentru oameni. Acolo, sub florile Vieii nesfrsite, cutat-am n inimile si secretele oamenilor. Aflat-am c omul nu face dect s triasc n ntuneric,!!! lumina marelui foc fiindu-i ascuns n sine. Inaintea Maestrilor din ascunsul Amenti am acumulat nelepciunea pe care o dau oamenilor. Maestri sunt ei, ai Inelepciunii Secrete,
1

adus din viitorul sfrsitului infinitii.

Sapte sunt, Maestrii din Amenti, mai presus de Copiii Dimineii, Sori ai ciclurilor, Maestri ai Inelepciunii. Nu sunt la fel ca si copii omului ? TREI, PATRU, CINCI SI SASE, SAPTE OPT, NOUA sunt titlurile Maestrilor oamenilor. Departe de viitor, far form si totusi n formare au venit ei ca nvtori ai copiilor omului. Triesc de-a pururi, fr s fac parte totusi dintre cei vii, nelegai de via si liberi de moarte. Conduc dintotdeauna cu infinita-nelepciune, legai si totusi nelegai de ntunecatele Sli ale Morii. Au via-n ei dar care nu este via, eliberai de toate sunt Maestrii TOTULUI. De la ei a venit Logos-ul, instrumente ei ale puterii nemsurate. Mrea este nfisarea lor, si totusi ascuns n micime, format de ceea ce se formeaz, cunoscut si totusi nestiut. TREI pstreaza cheile tuturor magiilor ascunse, creator este el al Slilor Morilor; trimind putere, nvluit n ntuneric, legnd sufletele copiilor omului; trimind ntunericul, legnd fora sufletului; conductor al negativului pentru copiii omului. PATRU e cel ce sloboade puterea. Maestru al Vieii este pentru copiii omului. Lumin i e corpul, flacr i este nfisarea, eliberator de suflete pentru copiii omului. CINCI este stpnul, Maestrul tuturor magiilor Cheia Cuvntului ce rsuna printre oameni. SASE este Maestrul Luminii, drumul ascuns, Crarea sufletelor copiilor oamenilor. SAPTE este Maestrul vastitii, Stpnul Spaiului si cheia Timpurilor.
1

OPT este cel ce comand progresul; Cntreste si echilibreaz cltoria omului. NOUA este tatl, mre la rndu-i n nftisare, Formndu-se si schimbndu-se din ceea ce nu are form. Gndeste-te cu mare atenie la simbolurile pe care i le-am dat. Chei sunt ele, desi sunt ascunse oamenilor. Nzuieste oricnd spre nalt, Suflet al dimineii, Intoarce-i gndurile spre Lumin si Via. Descoper n simbolurile pe care i le-am dat, lumina pe drumul ce porneste din Via si se termina n Via. Caut cu nelepciune. Intoarce-i gndurile spre interiorul tu. Nu-i nchide mintea florii Luminii. Aseaz-i n corp o imagine furit din gnduri. Gndeste-te la numerele care te conduc spre Via. Curat este crarea pentru cel ce are nelepciune.!!! Deschide usa Impriei Luminii.!!! Revars-i flacra ca un Soare al dimineii ce esti, Indeprteaz ntunericul si trieste n lumina zilei. Priveste-te, omule! Ca parte a fiinei tale Cei Sapte care sunt dar nu sunt ce par a fi. Deschisu-mi-am, omule, nelepciunea, Urmeaz drumul pe care primul am psit. Maestri ai Inelepciunii, SOARE al LUMINII MATINALE si al VIETII pentru copiii omului.

TABLITA 4
Cel Nascut in Spatiu Ascult, omule, vocea inelepciunii, Ascult vocea lui THOTH, atlantul. De bun voie ii ofer inelepciunea mea, Adunat din spaiul si timpul acestui ciclu; Stpn al misterelor, SOARE al dimineii, Trind de-a pururi, un copil al LUMINII, Strlucind ca o stea a dimineii. THOTH invtorul de oameni, invtor al TOTULUI. Cu mult timp in urm, in copilaria mea, Priveam stelele din de mult ingropata Atlantid, Si visam la misterele ce se ascundeau departe, deasupra oamenilor. Atunci crescu in inima mea o mare dorin de a cuceri drumul ce ducea ctre stele. An dup an, am cutat inelepciunea, cunostine noi, urmand calea, Pan cand SUFLETUL meu, trudit, s-a eliberat din stransoare si a plecat departe. Eliberat eram de legtura pmant-om. Eliberat de corp, am asnit in noapte. Deschis era, in sfarsit, si pentru mine spaiul stelar. Eliberat din stransoarea nopii eram. Acum puteam cuta inelepciune la marginile spatiului, Departe de cunoasterea omului limitat. Departe, in spaiu, cltorii liber SUFLETUL meu In infinitatea cercului luminii. Ciudate, dincolo de inelegere, erau unele planete,
1

Gigantice, cum omul nici nu poate visa. Totusi gsit-am Legea, in toat frumuseea ei, ce se fcea simit Pe si printre acele planete asa cum se face simit printre oameni. Prin frumuseea infinitii cltori sufletul meu, Departe in spaiu am zburat cu gandul. M-am odihnit pe o planet frumoas Al crei aer era plin de sunete armonioase. Forme erau acolo, miscandu-se in Ordine, Mree si maiestuoase precum stelele nopii; Urcand in armonie, echilibru ordonat, Simboluri ale Cosmicului, si ale Legii. Pe lang multe stele trecut-am in cltoria mea, Si pe lang multe rase de oameni Unii urcand ca stele ale dimineii Alii czand spre intunericul nopii. Fiecare din ei se luptau s se ridice, Urcand spre inlimi si sondand abisurile, Ajungand uneori pe tramuri luminoase, Trecand prin intuneric ca s ias la Lumin. S stii, omule, c Lumina este mostenirea ta. Intunericul e doar un vl. Inchis in inima ta se afl lumina etern, Asteptand s fie eliberat pentru a cuceri, Asteptand s rupa vlul nopii. Am descoperit caiva din cei ce cuceriser eterul. Eliberai de spaiu dar totusi oameni erau. Folosind fora care st la baza TUTUROR lucrurilor, Departe in spaiu construit-au o planet, Condus de fora ce curge prin TOT; Concentrand, transformand eterul in forme Care cresteau dup vrerea lor. Depsiser in stiin toate rasele, Aveau o inelepciune nemsurat, erau fii ai stelelor. Indelung am stat si le-am admirat inelepciunea. Au creat din eter orase Mree din trandafiri si aur. Cu mult timp in urm, ei cuceriser eterul, Se eliberaser din stransoare Se gandeau doar la o imagine iar aceasta era rapid creat.
1

Mai departe plec sufletul meu prin Cosmos, Vzand lucruri si noi dar si vechi; Invand c omul este cu adevrat un fiu al spaiului, Un Soare intre Sori, un copil al stelelor. S stii, omule, c tot ce ai, este una cu stelele. Corpul tu nu e decat o planet Invartindu-se in jurul stelei din centrul sistemului planetar. Dup ce vei obine lumina inelepciunii totale, Liber vei fi s strlucesti in eter Vei fi unul din Sorii ce lumineaz intunericul exterior Unul din copiii spaiului ce creste in Lumin. Asa precum stelele isi pierd cu timpul strlucirea, Lumina lor revenind la mreaa Surs, La fel, omule, trece sufletul Lsand in urm intunericul nopii. Format din eterul primordial, plin de strlucirea ce curge dinspre Surs, Legat de eterul ce il inconjoar Strluce de-a pururi pan cand se elibereaz in sfarsit. Ridic-i flacra din intuneric, las-n urm noaptea si liber vei fi. Cltorit-am prin spaiu-timp, Stiind c in sfarsit sufletul meu era liber, Stiind c in sfarsit pot urma inelepciunea. Pan cand, in cele din urm am trecut intr-un plan, Ascuns cunoasterii, necunoscut inelepciunii, O prelungire dincolo de tot ceea ce stim noi. Avand aceast cunoastere, omule, Sufletul meu a fost si mai fericit, Pentru c acum eram liber. Ascult, fiu al spaiului, Ascult-mi inelepciunea: Afl c si tu vei fi liber. Ascult-mi inc o dat inelepciunea, omule, Cci ascultand si tu poi tri si fi liber. Nu esti ceva pmantean ci fiu al Infinitei Lumini Cosmice.!!! Nu mai stii de unde vii, omule? Nu stii c esti cu adevrat Lumin ? Soare al Mreului Soare, dobandind inelepciune Vei constientiza legtura ta cu Lumina.
1

Tie ii ofer acum cunoastere, Libertatea de a psi pe aceeasi cale pe care am mers si eu, Artandu-i cum prin zbuciumul meu Am psit pe calea ce duce spre stele. Ascult, omule, si constientizeaz-i legturile, Afl cum s te eliberezi. Din mijlocul intunericului te vei ridica, vei fi una cu Lumina si cu stelele. Urmeaz intotdeauna calea inelepciunii. Doar asa te poi ridica. Destinul omului il conduce dintotdeauna inainte Spre Curbele Infinitului TOT. Afl, omule, c tot spaiul este supus ordinii. Doar prin Ordine poi fi Una cu TOTUL.!!! Ordinea si echilibrul sunt Legile Cosmosului.!!! Respect-le si vei fi Una cu TOTUL.!!! Cel ce va urma crarea inelepciunii, Trebuie s fie deschis florii vieii, S-si extind constiina dincolo de intuneric,!!! S curg prin timp si spaiu spre TOT.!!! Profund, in liniste trebuie s rmai pan cand, in sfarsit!!! Te vei elibera de dorine,!!! De dorina de a vorbi in tcerea in care te afli.!!! Elibereaz-te prin tcere de legtura cuvintelor.!!! Abstinena de la mancare pan cand am invins!!! Dorina de a manca, aceasta subjug sufletul.!!! Atunci asaz-te in intuneric.!!! Inchide ochii ca s nu mai vezi razele Luminii.!!! Centreaz-i forta sufletului in locul constiintei,!!! Si elibereaz-l de robia noptii.!!! Asaz-i in minte imaginea pe care o doresti.!!! Imagineaz-i locul pe care ai vrea sa-l vezi.!!! Vibreaz inainte si inapoi cu fora ta.!!! Desf-i sufletul din legturile nopii.!!! Cu toat puterea trebuie s scuturi!!! Pan cand sufletul tu va fi eliberat in sfarsit.!!! Atotputernic mai presus de cuvinte este flacra Cosmic, Ce sade in planuri necunoscute omului; Atotputernic si echilibrat, miscandu-se in Ordine,
1

Muzic plin de armonie, dincolo de om. Vorbind prin muzic, cantand prin intermediul culorilor, Flacra ce arde de la inceputul TOTULUI Etern. Scanteie din aceast flacra sunteti, copiii mei, Arzand in culori vii si trind prin muzic. Ascult vocea si vei fi liber. Constiina eliberat fuzioneaz cu cea Cosmic, Cu Ordinea si Legea TOTULUI.

S nu te indoiesti, omule, c din intuneric, Lumina va strluci in continuare ca un simbol al TOTULUI. Spune aceast rugciune dac vrei sa obii inelepciunea. Roag-te ca Lumina s inunde TOTUL. {Atotputernice Spirit al Luminii ce strluci in!!! Cosmos, atrage-mi flacra, in armonie, spre tine.!!! Ridic-mi focul din intuneric,!!! Atracie a focului care este Una cu TOTUL.!!! Ridic-mi sufletul, tu preaputernice.!!! Copil al Luminii, nu-i intoarce faa de la mine.!!! F-m s m topesc in cuptorul tu;!!! Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile!!! Una cu tine, foc al vieii si Una cu Mintea.!!! } Cand i-ai eliberat sufletul din robie, s stii c pentru tine nu mai exist intuneric. Prin spaiu vei putea cuta inelepciune desctusat de trup. Liber zboar in lumina dimineii, Sufletule, spre tramurile Luminii. Misc-te in Ordine, In Armonie, eliberat vei fi impreun cu Copiii Luminii. Caut si cunoaste, Cheia mea spre Inelepciune. Astfel, omule, vei fi liber cu siguran.

TABLITA 5
Locuitorul din Unal Ades visez la ingropata Atlantida, pierduta in epoci ce-au disparut in noapte. Eon dupa eon ai fiinat in frumusee, lumina stralucind in intunericul nopii. Atotputernic, domnind peste cei nascui pe pamant,
1

Stapan al Pamantului in vremea Atlantidei. Rege al naiilor, stapan al inelepciunii, LUMINA deasupra orasului SUNTAL, Pastrator al Caii, Traia in TEMPLUL sau, MAESTRUL din UNAL, LUMINA a Pamantului in zilele Atlantidei.

Maestru venit dintr-un ciclu de dincolo de noi, Traind in corpuri ca si printre oameni. Nenascut pe Pamant, EL, venit de dincolo de noi, SOARE a unui ciclu, mai presus de oameni. Sa stii, omule, ca Maestrul HORLET, Nu a fost niciodata una cu copiii oamenilor. In vremuri de demult cand Atlantida s-a aratat ca o putere A aparut cineva cu Cheia Intelepciunii, Aratand tuturor calea spre LUMINA. Aratatu-le-a tuturor oamenilor calea spre desavarsire, Calea Luminii ce curge printre oameni. Stapanind intunericul, conducand Sufletul-Omului, Spre inaltimi ce erau Una cu Lumina. Imparti el Regatele in parti. Zece erau la numar, conduse de copiii oamenilor. Intr-unul construi un TEMPLU, Dar construit nu de copiii oamenilor. Din ETER a chemat substanta, modelata si cu forma data de puterea lui YTOLAN in formele pe care EL le-a construit cu mintea Lui. Kilometru dupa kilometru subtanta a acoperit insula, spatiu dupa spatiu a crescut in putere. Neagra, si totusi nu, dar intunecata ca si spaiul-timp, adanc in interiorul ei ESENTA LUMINII. Cu repeziciune aparu Templul modelat si cu forma data de CUVANTUL LOCUITORULUI, chemat sa se formeze din ceea ce n-are forma. Construi apoi EL, in interior, camere maree, le umplu cu forme chemate din ETER, si cu inelepciune facuta sa apara din mintea Lui.
1

Fara forma era EL in TEMPLUL sau, si in acelasi timp era format in imaginea oamenilor. Traind printre ei si totusi nefiind de-al lor, ciudat si foarte diferit era EL de copiii oamenilor. Alese apoi dintre oameni TREI care sa fie poarta spre el. Ii alese pe cei TREI dintre cei MAI MARI ca sa devina legatura lui cu Atlantida.

Mesageri care sa-i duca sfatul regilor copiilor oamenilor. A ales si pe altii si i-a invatat despre intelepciune; ca invatatori sa fie ei pentru copiii oamenilor. Apoi i-a asezat pe insula UNDAL pentru a fi invatatori ai Luminii pentru oameni. Fiecare din cei astfel alesi, a trebuit sa fie invatat intre cinci si zece ani.!!! Doar astfel puteau sa inteleaga cum sa aduca LUMINA copiilor oamenilor. Astfel aparu Templul, locul unde statea Invaatorul oamenilor. Eu, THOTH, am cautat dintotdeauna intelepciunea, In intuneric si in Lumina. Inca din tineree am mers pe Cale, cautand sa capat si mai multa invaatura. Dupa multe straduinte, unul din cei TREI, mi-a adus LUMINA. Mi-a facut cunoscute poruncile LOCUITORULUI, m-a adus din intuneric la LUMINA. m-a dus in fata LOCUITORULUI, in Templu, in fata marelui FOC. Acolo, pe maretul tron, L-am vazut, pe LOCUITOR, invesmantat in LUMINA si stralucind ca focul. Am ingenuncheat in fata mareei inelepciuni, simind LUMINA curgand in valuri prin corpul meu. Auzit-am apoi vocea LOCUITORULUI: "Intuneric, vino spre Lumina. De mult tot caui calea spre LUMINA. Fiecare suflet de pe pamant care isi slabeste lanurile, va fi curand eliberat din robia nopii. Adanc din intuneric te-ai ridicat, si te-ai apropiat mai mult de Lumina elului tau. Aici vei locui ca si copil al meu, pastrator al inelepciunii,
1

unealta a LUMINII de departe. Aparator al inelepciunii in epocile intunericului, ce curand se vor abate asupra copiilor oamenilor. Locuieste aici si soarbe din toata inelepciunea. Secrete si mistere i se vor dezvalui."

Raspunsu-i-am apoi MAESTRULUI CICLURILOR, zicand: {"Lumina ce te scobori asupra oamenilor, da-mi din inelepciunea ta ca sa pot fi invatator de oameni. Da-mi din LUMINA ta ca sa ma pot elibera."} Imi vorbi apoi, din nou, MAESTRUL: "Epoca dupa epoca vei trai prin inelepciunea ta, da, cand peste Atlantida se vor rostogoli valurile oceanului, vei avea Lumina, desi ascunsa in intuneric, pregatita sa apara oricand o vei chema. Mergi acum si invaa si mai mult din inelepciune. Dezvolta-te in LUMINA catre TOTUL infinitului." Mult timp locuit-am in templul LOCUITORULUI pana cand in sfarsit m-am contopit cu LUMINA. Urmat-am apoi calea spre planurile stelare, urmat-am apoi calea LUMINII. Am urmat calea ce ducea adanc in inima Pamantului, invatand deopotriva secretele de deasupra si de dedesubt; invatand calea spre SALILE DIN AMENTI; invatand despre LEGEA ce tine lumea in echilibru. Intelepciunea mea purtatu-m-a spre camerele ascunse ale Pamantului, adanc sub scoarta Pamantului, pe calea ascunsa de epoci copiilor oamenilor. Mi s-a revelat chiar si mai multa intelepciune inainte de a capata o noua invatatura: aflat-am ca orice e parte a unui TOT, maret si totusi mai maret decat tot ceea ce cunoastem. Cautat-am centrul Infinitului de-a lungul epocilor. Pe masura ce inaintam, din ce in ce mai multe secrete aflam. Acum, privind in urma prin epocile trecute, stiu ca intelepciunea nu cunoaste limite, ca ea creste odata cu epocile, ca e Una cu cea a Infinitului.
1

Lumina era in vechea Atlantida. Si totusi si intunericul se ascundea acolo. Din Lumina in Intuneric au cazut, cei care se ridicasera dintre oameni. !!! Orgoliosi devenisera din cauza a ceea ce stiau, !!! Mandri erau de locul lor intre oameni. !!! Adanc au cercetat in ce le era interzis, Si au deschis poarta ce ducea dedesubt.

Cautat-au sa obtina si mai multa cunoastere dar Si sa o aduca la suprafata. Cel ce coboara dedesubt trebuie sa fie echilibrat, !!! Altfel va fi limitat de lipsa luminii. !!! Deschis-au ei apoi, Prin cunoasterea lor, Cai interzise omului. Dar, in Templul Sau, cel ce vede tot, LOCUITORUL, sade in AGWANTI, in timp ce prin Atlantida, sufletul lui hoinareste liber. I-a vazut pe atlanti, cu magia lor, Deschizand poarta ce urma sa aduca pe Pamant mare necaz. Cu repeziciune se-ntoarse sufletul sau atunci in corpul sau. Din al sau AGWANTI se ridica Si isi chema cei TREI preaputernici mesageri. Dadu porunci ce zguduira lumea. Adanc sub scoarta Pamantului, spre Salile din Amenti, Repede cobori LOCUITORUL. Chema apoi fortele stapanite de cei Sapte Maestri; Schimba echilibrul Pamantului. Adanc scufunda Atlantida sub valurile-ntunecate. Sfarama poarta ce fusese deschisa; Distruse intrarea ce ducea dedesubt. Toate insulele fura distruse cu exceptia insulei UNAL, Si o parte a insulei fiilor LOCUITORULUI. Pe acestia ii pastra ca sa fie invatatori, Lumini pe calea celor ce vor veni Lumini pentru copiii mai mici ai oamenilor. Ma chema apoi pe mine, THOTH, in fata lui, Si-mi dadu porunci pentru ce trebuia sa fac, zicandu-mi:
1

"Tu THOTH, ia-ti toata intelepciunea. Toate cunostintele, toata magia ta. Mergi si fii invatator de oameni. Mergi si pastreaza cunostintele Pana cand, cu timpul, LUMINA va spori in oameni. LUMINA fi-vei de-a lungul epocilor, !!! Ascunsa dar de gasit pentru cei luminati. !!!

Peste tot Pamantul, iti dam putere,!!! Te eliberam s-o oferi sau s-o iei.!!! Aduna-i acum pe fiii Atlantidei. Ia-i si fugiti la oamenii din pesteri. Zburati spre taramul Copiilor lui KHEM." Adunatu-i-am apoi pe fiii Atlantidei. In nava am adus toate documentele mele, Cele ale scufundatei Atlantide. Adunatu-mi-am toate fortele, Unelte multe ale magiei atotputernice. Ridicatu-ne-am apoi pe aripile diminetii. Deasupra Templului ne-am ridicat Lasand in urma pe cei Trei si pe LOCUITOR, Ce sedeau in SALILE de sub Templu, Inchizand calea spre Maestrii Ciclurilor. Cu toate acestea, celui care are cunoastere,!!! Deschisa ii va fi calea spre AMENTI. !!! Cu repeziciune zburat-am noi pe aripile diminetii, Spre taramul copiilor lui KHEM. Acolo, prin puterea mea, I-am cucerit si i-am condus. Ridicat-am spre LUMINA, pe copiii lui KHEM. Adanc sub stanci mi-am ingropat nava, asteptand vremea cand omul va fi liber. Deasupra navei, am ridicat un semn sub forma unui leu cu cap de om. Acolo sub acel chip se odihneste nava mea, Spre a fi scoasa cand nevoia o va cere. Afla, omule, ca departe, in viitor, invadatori vor veni din adancul spatiului. !!! Atunci sa va treziti voi, cei ce aveti intelepciune. !!! Scoateti nava mea si invingeti-i cu usurinta. !!! Adanc ingropat sub acel chip se afla secretul meu.
1

Cautati si descoperiti in piramida pe care am construit-o. Fiecare e pentru ceilalti cheia de bolta; !!! Fiecare e poarta ce duce spre VIATA. !!! Urmeaza CHEIA pe care am lasat-o in urma mea. Cauta iar poarta spre VIATA iti va apartine. Cauta in piramida mea, adanc in coridorul ce se termina intr-un perete. Foloseste CHEIA celor SAPTE, si deschide calea.

Acum tie ti-am incredintat intelepciunea mea.!!! Acum tie ti-am incredintat calea mea.!!! Urmeaza calea. !!! Afla tu secretele mele. !!! Caci tie ti-am aratat drumul. !!!

TABLITA 6
Cheia Magiei Asculta, omule, la intelepciunea magiei, Ia aminte la uitata invatatura a puterilor. Acum mult timp, pe vremea primului om, O lupta a inceput intre intuneric si lumina. Atunci, oamenii, ca si acum, Aveau in ei deopotriva lumina si intuneric; In timp ce in unii, intunericul iadului domnea, Altora lumina le umplea sufletul. Da, o lupta dusa in vremuri de demult, Eterna batalie dintre intuneric si lumina. Cu violenta purtata de-a lungul epocilor, Folosind forte ciudate, necunoscute omului. Initiatii au fost invaluiti in intuneric, !!! Luptand intotdeauna impotriva luminii; !!! Dar sunt si altii care, plini de lumina, !!! Au infrant intotdeauna intunericul noptii. !!! Oriunde te-ai afla in epoci si planuri, Cu siguranta vei afla de lupta cu noaptea. Cu multe epoci in urma, SORII Diminetii Au coborat si au descoperit lumea acoperita de noapte.
1

Acolo, in trecut, a inceput lupta, eterna lupta dintre Intuneric si Lumina. Multi erau atunci cuprinsi atat de mult de intuneric Incat abia mai licarea in ei lumina prin noapte. Unii dintre ei erau maestri ai intunericului, ce cautau Sa umple tot cu intunericul lor:

Cautau sa ii atraga si pe altii in noaptea lor. Cu violenta se impotriveau maestrilor luminii: Luptau cu indarjire din intunericul noptii Cautand sa stranga si mai mult catusele, Lanturile ce-i legau pe oameni de intunericul noptii. Se foloseau intotdeauna de magia intunericului, Adusa de forta intunericului. Magie ce invaluia sufletul omului in intuneric. Uniti si ascultand porunca, FRATII INTUNERICULUI, !!! De-a lungul epocilor, opusi copiilor oamenilor.!!! Umbland intotdeauna in secret, pe ascuns,!!! Cunoscuti si totusi nedescoperiti de copiii omului. !!! Dintotdeauna, au mers si au lucrat in intuneric, !!! Ascunzandu-se de lumina in bezna noptii. !!! In tacere si in secret isi foloseau puterea,!!! Inrobind si legand sufletele oamenilor.!!! Nevazuti veneau si tot asa plecau. !!! Omul, in ignoranta lui, Ii cheama de dedesubt. !!! Intunecata e calea pe care merg FRATII INTUNERICULUI, !!! Neagra precum intunericul nu precum noaptea, !!! Calatorind pe Pamant vin in visele oamenilor.!!! Au capatat putere din intunericul ce-i inconjoara !!! Sa cheme alti locuitori din afara planului lor, !!! Prin modalitati ce sunt ascunse omului. FRATII INTUNERICULUI ajung pana in mintea omului. !!! In jur ei isi tes valul noptii lor. !!! Astfel, atat cat vietuieste, !!! Acel suflet traieste inlantuit, !! Legat de catusele VALULUI noptii. !!! Puternici sunt in cunoasterea interzisa !!! Interzisa deoarece e una cu noaptea. Asculta, batrane, si ia aminte la avertismentul meu: Elibereaza-te de robia noptii. !!!
1

Nu-ti ceda sufletul FRATILOR INTUNERICULUI. !!! Indreapta-ti fata intotdeauna spre Lumina. !!! Nu stii, omule, ca durerea ta, !!! Se datoreaza doar Valului noptii. !!! Da, omule, ia aminte la avertismentul meu: !!! Priveste intotdeauna inspre sus, !!! Intoarceti sufletul spre LUMINA. !!!

FRATII INTUNERICULUI isi cauta fratii, !!! Cei care au mers pe calea LUMINII. !!! Caci stiu prea bine ca cei ce-au calatorit !!! Departe spre Soare pasind pe calea LUMINII !!! Au si mai mare putere !!! Sa aduca intunericul asupra copiilor LUMINII. !!! Asculta, omule, pe cel ce vine la tine. !!! Dar cantareste cu grija daca vorbele lui sunt din LUMINA. !!! Caci multi sunt cei ce merg in LUMINA INTUNECATA !!! Si care nu sunt totusi copiii LUMINII. !!! E usor sa le urmezi calea, !!! Usor sa urmezi calea pe care te conduc ei. !!! Dar asculta, omule, avertismentul meu: Lumina vine doar la cel ce cauta. !!! Dificila e calea ce duce la INTELEPCIUNE, !!! Dificila e calea ce duce spre LUMINA. !!! Piedici multe vei gasi in calea ta Si multi munti de catarat spre LUMINA. Sa stii, omule, ca cel ce va razbi, se va elibera pe calea Luminii. !!! Caci trebuie sa stii, omule, ca in cele din urma lumina trebuie sa razbata Iar intunericul si noaptea sa fie izgonite de Lumina. Asculta, omule, si ia aminte la aceasta intelepciune; Ca si intunericul, la fel e si LUMINA. Cand intunericul va fi izgonit iar toate Valurile vor fi rupte, Din intuneric va straluci LUMINA. Asa cum printre oameni exista FRATII INTUNERICULUI Tot asa exista si FRATII LUMINII. Opusi FRATILOR INTUNERICULUI, Cautand sa elibereze oamenii din noapte. Puteri au ei, preaputernici. !!!
1

Cunosc LEGEA iar planetele li se supun. !!! Intotdeauna lucreaza in armonie si ordine, !!! Eliberand sufletul omului din robia noptii. !!! Secreti si ascunsi, umbla si ei. !!! Necunoscuti sunt copiilor oamenilor. !!! Au luptat dintotdeauna cu FRATII INTUNECATI, !!! Au invins si inving si timpul fara sfarsit. !!!

LUMINA va fi intotdeauna stapana, Gonind intunericul noptii. Omule, asculta ce-ti spun: Copiii Luminii vor fi intotdeauna alaturi de tine. !!! Stapani ai puterii SOARELUI, !!! Nevazuti dar paznici ai oamenilor. !!! Deschisa tuturor e calea lor, !!! Deschisa tie, cel ce vei pasi in LUMINA. !!! Eliberati sunt EI din INTUNECATUL AMENTI, Eliberati din toate SALILE, unde VIATA domneste suprem. SORI sunt ei si MAESTRI ai diminetii, Copii ai Luminii care stralucesc printre oameni. Seamana cu omenii dar nu sunt ca ei, Pentru ca in trecut nu au fost niciodata despartiti. Au fost UNUL in eterna UNICITATE, In tot spatiul de la inceputul timpului. Au daruit omului secrete !!! Care sa-l pazeasca si sa-l protejeze de orice rau. !!! Cel ce va dori sa mearga pe calea maestrului, !!! Trebuie sa se elibereze din robia intunericului. !!! Trebuie sa cucereasca ceea ce nu are forma, !!! Si sa cucereasca iluzia fricii. !!! Cunoscand trebuie sa afle toate secretele !!! Calatorind pe calea ce duce spre intuneric, !!! Si cu toate acestea trebuie sa aibe inaintea lui lumina telului sau. !!! Mari piedici va intampina in drumul lui, !!! Dar el sa se indrepte cu hotarare spre LUMINA SOARELUI. !!! Asculta, Omule, SOARELE este simbolul !!! LUMINII ce straluceste la capatul drumului tau. !!! Acum tie iti daruiesc secretele: !!! Acum pentru a infrunta forta intunericului, !!! Pentru a o infrunta si a infrange teama de noapte. !!! Doar stiind poti infrange, !!! Doar stiind poti avea LUMINA. !!!
1

Acum iti transmit aceasta invatatura, !!! Stiuta de MAESTRI, !!! Stiinta ce infrange toate temerile de intuneric. !!! Foloseste intelepciunea pe care ti-am daruit-o.!!! Si STAPAN al FRATILOR NOPTII vei fi. !!!

Cand vei simti ceva, !!! Ce te atrage mai aproape de poarta mai intunecata, !!! Priveste-ti sufletul si afla daca ceea ce simti vine din interiorul tau. !!! Daca vei descoperi intunericul in propriile-ti ganduri, !!! Izgoneste-le cat mai departe de mintea ta. !!! Trimite-ti prin corp un val de vibratie, !!! Neregulata la inceput si regulata apoi, !!! Pana cand te vei elibera. !!! Porneste VALUL DE FORTA in CENTRUL CREIERULUI tau. !!! Directioneaza-l sub forma de unde din cap spre picioare. !!! Dar daca vei descoperi ca sufletul tau nu e intunecat, !!! Asigura-te ca o forta e indreptata spre tine. !!! Doar prin cunoastere poti razbate. !!! Doar prin intelepciune poti spera sa te eliberezi. !!! Cunoasterea aduce intelepciune iar intelepciunea, putere.!!! Desavarseste-te si vei avea putere asupra tuturor lucrurilor. !!! Cauta mai intai un loc legat de intuneric. !!! Deseneaza un cerc in jurul tau.!!! Stai in picioare, drept, in mijlocul cercului.!!! Foloseste aceasta formula si vei fi liber. !!! Ridica-ti mainile spre spatiul intunecat de deasupra ta. !!! Inchide ochii si aduna LUMINA. !!! Cheama SPIRITUL LUMINII prin Spatiu-Timp !!! Folosind aceste cuvinte si vei fi liber: !!! {"Umple-mi corpul, SPIRIT AL VIETII,!!! Umple-mi corpul cu SPIRITUL LUMINII. !!! Vino din FLOAREA Ce straluce in intuneric. Vino din SALILE unde domnesc cei SAPTE MAESTRI. Pe nume le spun, eu, CELOR SAPTE: TREI, PATRU, CINCI, Si SASE, SAPTE, OPT -NOUA. Pe nume ii chem sa ma ajute,
1

Sa ma elibereze si sa ma salveze din intunericul noptii:

UNTANAS, QUERTAS, CHIETAL, Si GOYANA, HUERTAL, SEMVETA - ARDAL.


Pe nume ii implor, Sa ma elibereze din intuneric Si sa ma umple cu LUMINA."}

Sa stii, omule, ca dupa ce vei face asta, Vei fi eliberat din catusele ce te leaga, De fratii noptii. Nu intelegi ca numele lor au puterea sa elibereze prin vibratie lanturile ce te leaga? Foloseste-le la nevoie sa te eliberezi pe tine si pe fratele tau !!! Astfel ca si el sa iasa din intuneric. !!! Tu, omule, esti ajutorul fratelui tau. !!! Nu-l lasa in robia intunericului. !!! Tie iti daruiesc acum magia mea. !!! Ia-o si mergi pe calea LUMINII. !!! LUMINA tie, VIATA tie, !!! Fie ca SOARE sa fii in ciclurile ce urmeaza. !!!

TABLITA 7
Cei Sapte Maestri Ia aminte omule si asculta-mi Vocea. Deschide-ti mintea-spatiu si soarbe din intelepciunea mea. Intunecata e calea VIETII pe care pasesti. Multe sunt capcanele care iti apar in cale. Cauta intotdeauna sa capeti si mai multa intelepciune. !!! Gaseste-o iar ea iti va lumina drumul. !!! Omule, deschide-ti SUFLETUL COSMOSULUI, Si lasa-l sa curga prin tine, una cu SUFLETUL tau. LUMINA este vesnica iar intunericul este efemer. Cauta de-a pururi, omule, LUMINA. De fiecare data cand Lumina iti va umple fiinta
1

Intunericul va disparea curand din tine. Deschide-ti-va sufletele FRATILOR LUMINII. Dati-le voie sa intre si sa va umple cu LUMINA. Ridicati-va ochii spre LUMINA cosmosului. Indreptati-va intotdeauna fata spre tel. Doar capatand lumina intregii intelepciuni, Veti deveni una cu telul Infinitului. Cautati intotdeauna Unicitatea Eterna. Cautati intotdeauna Lumina din Unu. Asculta-mi Vocea, omule Cantand cantecul Luminii si al Vietii In orice spatiu, Lumina este predominanta, Inconjurandu-i pe toti cu flamuri de foc. Cautand intotdeauna in valul intunericului Undeva vei gasi cu siguranta Lumina. Ascunsa si ingropata, ratacita de cunoasterea omului, Adanc in finit exista Infinitul. Pierduta, dar prezenta, curgand prin orice, Vietuind in TOT este CREIERUL INFINIT. In toate spatiile, exista doar o SINGURA intelepciune. Fara indoiala este UNA din UNUL. Tot ceea ce exista apare din LUMINA, iar LUMINA apare din TOT. Toata creatia se sprijina pe ORDINE: LEGEA guverneaza spatiul unde exista INFINITUL. Din echilibru provin marile cicluri, Deplasandu-se in armonie spre sfarsitul Infinitului. Sa stii, omule, ca departe in spatiu-timp, Insusi INFINITUL se va transforma. Ia aminte si asculta Vocea Intelepciunii: Afla ca TOTUL se creaza din TOT in permanenta. Afla ca prin timp poti urma intelepciunea Si sa descoperi si mai multa lumina in calea ta. Da, vei descoperi ca necautand telul tau te va ocoli din zi in zi. Cu mult timp in urma, in SALILE DIN AMENTI Eu, Thoth, am stat in fata Maestrilor ciclurilor. Preaputernici, atat ca forta cat si ca intelepciune nedezvaluita. Condus de Locuitor, I-am vazut pentru prima data. Mai apoi insa eliberat fiind, puteam sa intru in conclavul lor cand doream. Ades am mers pe calea intunecoasa spre SALA unde LUMINA straluce de-a pururi. Am aflat despre Maestrii ciclurilor, ce aduceau intelepciune din ciclurile
1

trecute. In acel ciclu EI se manifestau ca ghizi ai oamenilor catre cunoasterea TOTULUI. Sapte sunt la numar, atotputernici, transmitand prin mine aceste cuvinte oamenilor. Epoci la rand, am stat in fata lor ascultandu-le cuvintele ce nu rasunau.

Odata mi-au spus: Omule, vrei sa capeti intelepciune? !!! Cauta in inima flacarii. !!! Vrei sa capeti cunostinte despre putere? !!! Cauta in inima flacarii. !!! Vrei sa fii una cu inima flacarii? !!! Cauta atunci in propria-ti flacara ascunsa in interiorul tau.!!! De multe ori vorbitu-mi-au, Impartasindu-mi intelepciunea nu a acestei lumi; Aratandu-mi noi cai spre lumina; Impartasindu-mi intelepciunea adusa de deasupra. Oferindu-mi cunoastere, Invatandu-ma despre LEGE, despre ordinea TOTULUI. Vorbitu-mi-au din nou, cei SAPTE, spunand: "De dincolo de timp venim, omule, Calatorit-am de dincolo de SPATIU-TIMP, Da, din locul unde se termina Infinitul. Cand tu si fratii tai erati fara de forma, Noi aveam deja forma din ordinea TOTULUI. Nu suntem precum oamenii, Desi odata fost-am oameni si noi. Din Marele Vid ne-am nascut In conformitate cu LEGEA. Caci trebuie sa stii ca ceea ce e format Cu adevarat, nu are forma, decat in ochii tai. Iar apoi imi vorbira din nou cei SAPTE, zicand: Copil al LUMINII, THOTH, esti liber, sa calatoresti pe calea luminoasa !!! Pana cand TOATE vor deveni UNU."!!! Ne-am nascut in ordinea noastra: TREI, PATRU, CINCI, SASE, SAPTE, OPT - NOUA. afla ca acestea sunt numerele ciclurilor din care em coborat catre oameni.
1

Fiecare avem aici o datorie de implinit; Fiecare avem aici o forta de controlat. Cu toate acestea suntem UNA cu SUFLETUL ciclului nostru. Totusi si NOI cautam un tel. Dincolo de intelegerea omului, Infinitul se intinde in ceva mai maret decat TOTUL. Acolo, intr-un timp care nu e totusi timp, cu TOTI vom deveni UNUL Cu ceva mai maret decat TOTUL.

Timpul si spatiul se misca in cercuri. !!! Cunoaste-le legea si vei fi si tu liber. !!! Da, liber fi-vei sa treci prin cicluri- !!! Sa treci de cei e pazesc usa. !!! Apoi imi vorbi al NOUALEA spunand: Eon dupa eon am existat, necunoscand VIATA si negustand din moarte. Caci afla, omule, ca departe in viitor, Viata si moartea se vor contopi cu TOTUL. Fiecare atat de perfect echilibrand pe celalalt Niciunul neexistand in Unicitatea TOTULUI. In oamenii acestui ciclu, forta vietii este raspandita, Dar viata in dezvoltarea ei devine una cu TOTUL. Aici, ma manifest in acest ciclu al vostru, Dar in acelasi timp sunt si in viitorul timpului vostru. Pentru mine timpul nu exista, caci in lumea mea timpul nu exista, Caci fara forma suntem NOI. Viata nu avem NOI dar totusi existam, mai deplin, mai maret si mai liberi decat tine. Omul e ca o flacara legata de un munte, Dar NOI vom fi intotdeauna liberi in ciclul nostru. Afla, omule, ca pe masura ce vei inainta in ciclul ce ti se intinde inainte-ti Viata insati va trece in intuneric si doar esenta Sufletului va ramane. Apoi imi vorbi Maestrul OPT, zicand: Tot ce cunosti nu e decat o parte din putin. Inca nu ai ajuns la Maretie. Departe in spatiu unde LUMINA domneste Venit-am si eu din LUMINA. Forma capatat-am dar totusi nu ca tine. Un corp de Lumina era forma mea fara de forma. Nu cunosc VIATA si nici MOARTEA, dar sunt totusi Maestru a tot ce exista. Cauta sa gasesti calea printre piedici. Calatoreste pe drumul ce duce spre LUMINA.
1

Imi vorbi din nou NOUA, zicand: Cauta sa gasesti calea spre infinit. Nu e imposibil sa-ti dezvolti o constiinta superioara. !!! Caci atunci cand DOI va deveni UNUL Iar UNUL se va transforma in TOT, !!! Atunci vei sti ca bariera s-a ridicat, si ca te-ai eliberat de cale. !!! Dezvolta-te de la forma la fara de forma. !!! Si liber vei putea fi de cale. !!!

Astfel, de-a lungul secolelor ascultat-am, invatand calea spre TOT. Acum imi indrept gandurile spre TOT CE EXISTA. Asculta si auzi cand te cheama. LUMINA, atottriumfatoare, Una cu TOTUL si TOTUL cu UNUL, Curgi spre mine prin canal. !!! Intra in mine ca sa ma pot elibera. !!! Contopeste-ma cu TOTUL, stralucind din intunecimea noptii. !!! Elibereaza-ma de tot spatiu-timp, elibereaza-ma de Valul noptii. !!! Eu, copilul LUMINII, poruncesc: eliberat din intuneric sa fiu. !!! Fara de forma sunt pentru Sufletul-Lumina, fara forma dar stralucind totusi luminos. !!! Stiu ca lanturile intunericului trebuie sa fie sfaramate si sa cada in fata luminii. Acum intelepciune iti ofer. Liber poti fi, omule, traind in lumina si in stralucire. !!! Nu-ti intoarce fata de la Lumina. !!! Sufletul tau locuieste pe taramuri luminoase. Esti copilul Luminii.!!! Indreapta-ti gandurile spre interior nu spre exterior.!!! gaseste-ti Sufletul-Lumina din interiorul tau. !!! Afla ca tu esti MAESTRUL. !!! Totul vine din interior. !!! Indreapta-te spre taramurile luminii. !!! Indreapta-ti gandul spre Lumina. !!! Afla ca esti una cu Cosmosul, o flacara si un Copil al Luminii. !!! Acum insa te previn: !!! Nu-ti lasa gandul sa se indeparteze. !!! Sa stii ca lumina curge de-a pururi prin corpul tau. !!! Nu te indrepta spe FRATII INTUNECATI ce vin de la FRATII INTUNERICULUI. Tine mereu ochii larg deschisi, si sufletul in acord cu Lumina. Preia aceasta intelepciune si apleaca-te asupra ei cu atentie. Asculta-mi Vocea si conformeaza-te.
1

Urmeaza calea spre lumina, si vei deveni UNA cu calea. !!!

TABLITA 8
Cheia Secretului Tie, omule, ti-am oferit invatatura mea. Tie ti-am oferit Lumina. Asculta si primeste-mi intelepciunea Adusa din spatiu, din planuri de dincoace si de dincolo. Om nu sunt caci m-am eliberat de dimensiuni si planuri. In fiecare din acestea am alt corp. In fiecare, imi schimb forma. Acum stiu ca ce e fara forma e tot ce e din forma. Mareata e intelepciunea celor Sapte. Atotputernici sunt EI, Se manifesta prin puterea lor, Plini de forta de dincolo de timp si spatiu. Asculta aceste cuvinte intelepte. Asculta-le si transforma-le in ale tale. Descopera in ele ce e fara forma. Misterul nu e decat invatatura ascunsa. !!! Cunoaste-o si te vei desavarsi. !!! Gaseste intelepciunea adanc ingropata !!! Si devin-o stapanul Intunericului si al Luminii. !!! Profunde sunt tainele ce te inconjoara, Ascunse sunt secretele Celor Batrani. Cauta printre CHEILE INTELEPCIUNII mele. Vei gasi cu siguranta calea. Poarta spre putere e tainica, dar cel care se desavarseste o va primi. !!! Priveste spre LUMINA! Frate al meu. Fii deschis si vei primi. Grabeste pasul prin valea intunericului.
1

Triumfa asupra locuitorului noptii. Indreapta-ti mereu ochii spre PLANUL LUMINII, si vei deveni UNA cu LUMINA. Omul e in proces de transformare spre forme care nu sunt din aceasta lume. !!! Se dezvolta catre timpul fara de forma, un plan din ciclul superior. Afla ca trebuie sa devii fara de forma inainte de a deveni LUMINA. !!! Asculta, omule, vocea mea, care iti povesteste despre caile Luminii, Aratandu-ti calea spre desavarsire cand te vei contopi cu Lumina.

Cauta tainele din centrul Pamantului. Invata LEGEA care exista, care tine stelele in echilibru Prin forta cetii primordiale. Cauta flacara VIETII PAMANTULUI. Scalda-te in flacara ei. Urmeaza calea pana cand si tu vei deveni o flacara. Spune cuvinte fara sa le rostesti celor care locuiesc dedesubt. Intra in templul luminat in albastru si scalda-te in focul vietii. Afla, omule, ca esti o fiinta complexa, de Pamant si Foc. Permite-i flacarii tale sa straluce cu putere. Fii doar Foc. !!! Intelepciunea e ascunsa in intuneric. !!! Cand vei fi luminat de flacara Sufletului, !!! Descopera intelepciunea si fii NASCUT DIN LUMINA, !!! Un Soare al Luminii fara forma. Cauta si mai multa intelepciune. Gaseste-o in inima flacarii. Descopera asta doar prin truda iar Lumina se va revarsa in creierul tau. Asculta-mi vocea si conformeaza-te. Rupe Valurile intunericului. Straluce ca o LUMINA pe CALE. Povestesc despre Stravechea Atlantida, Povestesc despre zilele Regatului Umbrelor, Povestesc despre venirea Copiilor umbrelor. De foarte departe au fost ei chemati de catre intelepciunea pamantenilor, Chemati cu scopul de a castiga mare putere. Inainte ca Atlantida sa existe, Erau oameni care explorau intunericul, Folosind magia neagra pentru a chema fiinte din lumea de sub noi. Au sosit astfel ele in acest ciclu. Fara nici o alta vibratie, existand nevazute de catre copii pamantenilor.
1

Puteau exista in forma doar prin sange. Si puteau trai in lume doar prin om. In epocile trecute au fost cucerite de catre Maestri, Si conduse dedesubt in locul de unde venisera. Dar cateva au reusit sa ramana, ascunse in spatii si planuri necunoscute omului. !!! Au locuit in Atlantida ca umbre, aparand din cand in cand printre oameni. !!! Cand sange se oferea veneau sa locuiasca printre oameni. !!!

Sub forma de oameni au aparut printre noi, dar doar la infatisare erau oameni. !!! Cap de sarpe aveau de fapt dar oamenii ii vedeau la fel ca pe oameni. !!! S-au insinuat in Consilii, luand forme asemanatoare oamenilor. !!! Omorand prin puterea lor Stapanii regatelor,!!! Preluandu-le infatisarea si domnind peste oameni. !!! Doar prin magie puteau fi descoperiti. !!! Doar prin sunet li se putea vedea fata. !!! Cautat-au ei din Regatul umbrelor !!! Sa distruga omul si sa domneasca in locul lui. !!! Dar, afla omule, ca Maestrii erau atotputernici in magie, !!! In stare sa ridice Valul de pe chipul sarpelui, in stare sa-l trimita la locul lui. !!! Venit-au la om si invatatu-l-au secretul, CUVANTUL pe care doar un om il poate pronunta. !!! Repede apoi au ridicat Valul de pe fata sarpelui si l-au alungat dintre oameni. !!! Totusi, ai grija, sarpele traieste inca intr-un loc care se deschide uneori spre lume. !!! Nevazuti merg printre noi in locuri unde ritualurile au fost rostite. !!! Pe masura ce timpul se scurge, din nou vor lua infatisarea omului. !!! Chemati pot fi ei de maestrul care stie albul si negrul, Doar maestrul alb insa ii poate controla !!! Si lega cat sunt sub forma de om. !!! Nu cauta regatul umbrelor, caci raul va aparea cu siguranta. Caci doar maestrul luminii va triumfa asupra umbrei fricii. !!! Afla, fratele meu, ca teama e un mare obstacol. !!! Fii maestru al luminii intru toate, si umbra va disparea. !!! Asculta si ia aminte la intelepciunea mea, glasul LUMINII e limpede. Nu cauta valea umbrei, iar LUMINA va aparea de la sine. Asculta, omule, intelepciunea mea profunda.
1

Iti vorbesc de invataturi ascunse omului. Departe fost-am in calatoria mea prin spatiu-timp, Pana la capatul spatiului acestui ciclu. Da, am aruncat o privire la PAZITORII Barierei, Care il asteptau pe cel ce urma sa treaca de ei In acel spatiu unde timpul nu exista, Abia I-am simtit pe pazitorii ciclurilor. Ei se misca doar in unghiuri. Nu sunt eliberati de dimensiunile curbe.

Ciudati si inspaimantatori sunt PAZITORII Barierei. Urmaresc constiinta pana la marginile spatiului. Sa nu crezi ca vei scapa intrand in corp, Caci ei urmaresc cu repeziciune Sufletul in unghiuri. Doar cercul iti va oferi protectie, te va salva din ghearele LOCUITORILOR IN UNGHIURI. Odata, intr-un timp apus, m-am apropiat de mareata Bariera, Si am vazut pe tarmurile unde timpul nu exista, Formele fara de forma ale PAZITORILOR barierei. Ascunsi dincolo de timp i-am descoperit; Iar EI, simtindu-ma de la distanta, s-au ridicat, au scos un sunet ca de clopot care a putut fi auzit din ciclu in ciclu si s-au deplasat prin spatiu catre sufletul meu. Fugit-am atunci repede din calea lor, inapoi de la capatul de neimaginat al timpului. Dar ei m-au urmarit continuu, miscandu-se in unghiuri ciudate necunoscute omului. Pe tarmurile gri ale capatului TIMPULUI-SPATIU am gasit PAZITORII Barierei, Atacand Sufletul care incearca sa treaca dincolo de timp. Am fugit in cercuri inapoi in corp. Am fugit dar cu repeziciune m-au urmarit si ei. Devoratorii m-au urmarit, cautand prin unghiuri sa-mi mistuie Sufletul. Afla, omule, ca Sufletul care provoaca Bariera poate fi inrobit De catre PAZITORII de dincolo de timp, tinut in robie pana cand acest ciclu se incheie Si lasat in urma cand constiinta pleaca. Intrat-am in corp. Am creat cercuri ce nu au unghiuri,
1

Am creat forma care din forma mea a fost creata. mi-am transformat corpul intr-un cerc iar urmaritorii s-au pierdut in cercurile timpului. Cu toate acestea, cand ies din corp, trebuie sa fiu prudent oricand Sa nu ma misc in unghiuri caci altfel sufletul meu poate sa nu mai fie niciodata liber.

Sa stii ca PAZITORII Barierei se misca doar in unghiuri Si niciodata pe curbele spatiului. Doar miscandu-te si tu in curbe poti scapa de ei, Caci in unghiuri te vor putea urmari. Omule, ia aminte la ce-ti spun: Nu cauta sa deschizi poarta ce da dincolo de timp. Putini sunt cei care au reusit sa treaca de Bariera Catre LUMINA mai mare ce straluce dincolo. Caci trebuie sa stii ca de-a pururi locuitorii Cauta astfel de Suflete pentru a le inrobi. Asculta si ia aminte, omule: Cauta sa te misti nu in unghiuri ci in curbe, Iar daca, in timp ce esti in afara corpului, Auzi un sunet ca un latrat de caine de vanatoare Rasunand clar, ca un clopot in fiinta ta, fugi inapoi in corp in cercuri. Dupa ce ai intrat in forma in care locuiesti, foloseste crucea si cercul combinandu-le. Deschide gura si foloseste-ti Vocea. Rosteste CUVANTUL si vei fi eliberat. Doar cel care are LUMINA pe deplin poate spera sa treaca de pazitorii caii. !!! Iar apoi trebuie sa se miste in curbe si unghiuri ciudate Care sunt formate in directii necunoscute omului. Asculta si ia aminte, omule: Nu incerca sa treci de pazitorii caii. Mai degraba cauta sa-ti sporesti Lumina si pregateste-te sa-ti continui drumul. LUMINA este telul tau suprem, fratele meu. Cauta si gaseste de-a pururi Lumina pe calea ta.

TABLITA 9
Cheia Libertatii Spatiului Asculta-mi vocea, omule, Ce te invata despre Intelepciunea si Lumina acestui ciclu; Ce te invata cum sa alungi intunericul, Ce te invata cum sa aduci Lumina in viata ta. Cauta, omule, sa descoperi calea ce te duce spre VIATA eterna ca un SOARE. Iesi de sub valul intunericului. Cauta sa devii o Lumina in lume. Fa din tine un vas pentru Lumina, o tinta pentru Soarele acestui spatiu. Ridica-ti ochii catre Cosmos. Ridica-ti ochii spre Lumina. Rosteste cuvintele Locuitorului, cantul ce cheama Lumina. Canta cantecul libertatii. Canta cantecul Sufletului. Creaza inalta vibratie care te va face UNA cu Intregul. Fii una cu cosmosul. Contopeste-te cu Lumina. Fii un instrument al ordinii, o cale a LEGII pentru lume. Omule, LUMINA ta este marea LUMINA, care straluce prin umbra carnii. Trebuie sa te eliberezi de intuneric inainte de a te contopi cu LUMINA. Umbrele intunericului te inconjoara. Viata curge ca un suvoi prin tine. Omule, trebuie sa te ridici iar corpul tau va pleca departe Spre planurile care te inconjoara si care sunt totusi Una cu tine. Priveste in jurul tau, omule. Vezi-ti propria lumina reflectata. Chiar si in intunericul din jurul tau Lumina ta continua sa curga prin val.
1

Cauta de-a pururi intelepciunea. Nu-i permite corpului tau sa te tradeze. !!! Stai in calea Luminii. Alunga intunericul cu stralucirea ta. Sa stii ca intelepciunea e vesnica. Ea exista de cand a inceput TOTUL, faurind armonie din Legea ce exista pe CALE. Asculta, omule, la invatatura intelepciunii. Asculta vocea ce vorbeste despre timpul trecut.

Iti voi dezvalui invataturi uitate, iti voi poveti despre intelepciunea ascunsa in trecut, Pierduta in mijlocul intunericului din jurul meu. Sa stii, omule, ca tu esti intruchiparea tuturor lucrurilor. Doar ca acest lucru a fost uitat, pierdut cand omul a fost inrobit, Legat si ferecat in lanturile intunericului. Cu foarte mult timp in urma, am renuntat la trup. Am cutreierat liber prin imensitatea eterului, Inconjurand unghiurile ce-l tineau pe om in robie. Afla, omule, ca tu esti doar spirit. !!! Corpul nu inseamna nimic. !!! Sufletul e TOTUL. !!! Nu-i permite corpului tau sa fie o inchisoare. !!! Alunga intunericul si calatoreste in Lumina. !!! Renunta la trup, omule, si elibereaza-te, fii cu adevarat o Lumina ce e UNA cu Lumina. !!! Cand te vei fi eliberat din robia intunericului Si vei calatori in spatiu ca SOARE al LUMINII, Atunci vei afla ca spatiul nu e nelimitat Ci ca are granite sub forma de unghiuri si linii curbe. Afla, omule, ca tot ceea ce exista E doar o reprezentare a lucrurilor si mai marete care vor veni. Materia este fluida si curge ca un fluviu, !!! Transformandu-se constant dintr-un lucru in altul. !!! Invatatura a existat de-a lungul epocilor; Nu a fost niciodata schimbata, desi a fost ingropata in intuneric; Nu s-a pierdut niciodata, desi a fost uitata de om. Sa stii ca in spatiul in care locuiesti Se afla alte spatii la fel de marete ca cel al tau, Impletite prin centrul materiei tale
1

Dar totusi despartite in spatiile lor proprii. Intr-un timp demult uitat, eu THOTH, am deschis poarta, Am intrat in alte spatii si am aflat secretele ascunse. Adanc in esenta materiei se afla ascunse multe secrete. Noua sunt la numar dimensiunile ce se intrepatrund, Si Noua sunt ciclurile spatiului. Noua sunt difuziunile constiintei Si Noua sunt lumile dintre lumi. Da, Noua la numar sunt Maestrii ciclurilor Care vin si de deasupra si de dedesubt. Spatiul e plin de lucruri ascunse, caci spatiul e impartit de timp. Cauta cheia catre timp-spatiu, si vei deschide poarta. Sa stii ca prin spatiu-timp Constiinta exista cu siguranta. Desi e ascunsa invataturii noastre ea exista totusi de-a pururi. Cheia catre lumile din interiorul tau se gaseste doar in interiorul tau. Caci omul e poarta misterelor si cheia care este Una cu Unul. Cauta in interiorul cercului. Foloseste CUVANTUL pe care ti l-am dezvaluit. Deschide poarta din interiorul tau, iar atunci cu siguranta vei trai si tu. Omule, tu crezi ca traiesti, dar sa stii ca e doar viata in moarte. !!! Caci atata vreme cat esti legat de corpul tau, pentru tine nu exista nici un fel de viata. !!! Doar Sufletul e liber sa calatoreasca prin spatiu, si are o viata care e cu adevarat viata. Restul nu e decat robie, o incatusare din care trebuie sa te eliberezi. Nu gandi ca omul e nascut pe pamant, desi s-ar putea sa vina de pe pamant. !!! Omul e un spirit nascut in lumina. !!! Dar, daca nu stie acest lucru, nu poate fi liber niciodata. !!! Intunericul in inconjoara pe cel nascut in lumina. !!! Intunericul inrobeste Sufletul. !!! Doar cel ce cauta poate spera sa se elibereze. !!! Umbre te inconjoara, intunericul umple tot spatiul Straluce, LUMINA a omului-suflet. Umple intunericul spatiului. Esti copilul MARII LUMINI, aminteste-ti asta si vei fi liber. Nu adasta in umbra. Iesi din intunericul noptii Lumina, lasa-ti sufletul, tu SOARE NASCUT, Sa se umple cu maretia Luminii, eliberat din lanturile intunericului,
1

Un Suflet care e UNU cu Lumina. Tu esti cheia intregii intelepciunii. In tine se afla tot timpul si spatiul. Nu trai incatusat in intuneric. Elibereaza-ti forma de Lumina din noapte. Mareata Lumina ce umpli tot Cosmosul, curgi deplin catre om. Fa din corpul lui o torta de lumina care sa nu se stinga niciodata printre oameni.

Departe in trecut, cautat-am intelepciune, invataturi necunoscute omului. Departe in trecut, am calatorit in spatiu acolo unde s-a nascut timpul. Cautat-am intotdeauna si mai multa intelepciune Pentru a o adauga la cea pe care o aveam deja. Descoperit-am ca doar viitorul detinea intelepciunea pe care o cautam. In jos, spre SALILE DIN AMENTI am calatorit, intelepciune si mai multa cautand. Intrebat-am MAESTRII CICLURILOR despre calea spre intelepciunea pe care o cautam. Le-am adresat aceasta intrebare: Unde se afla sursa TOTULUI ??? Raspunsu-mi-a in tonuri preaputernice Vocea MAESTRULUI NOUA: Elibereaza-ti sufletul de corp si vino cu mine in LUMINA. Iesit-am din corpul meu, O flacara palpaind in noapte. Stat-am in fata MAESTRULUI, scaldat in focul VIETII. Cuprins fost-am apoi de o forta, mai puternica de intelegerea omului. Aruncat fost-am in Abis prin spatii necunoscute omului. Vazut-am matritele Ordinii din haos si unghiurile noptii. Vazut-am LUMINA, rasarind din Ordine si auzit-am vocea Luminii. Vazut-am flacara Abisului, producand Ordine si Lumina. Am vazut Ordinea nascandu-se din haos. Am vazut Lumina raspandind Viata. Apoi auzit-am vocea. Asculta si intelege. Flacara este sursa tuturor lucrurilor, cea care contine toate lucrurile in stare latenta. Ordinea care a emis Lumina este CUVANTUL iar din CUVANT, SE NASTE VIATA si existenta tuturor lucrurilor.
1

Vocea vorbi din nou, spunand: VIATA din tine este CUVANTUL. Gaseste VIATA din tine si vei avea puterea sa folosesti CUVANTUL. Indelung privit-am flacara-Lumina, revarsandu-se din Esenta Focului, Realizand ca VIATA e ORDINE si ca omul e una cu focul. M-am intors in trup si am stat din nou in fata celor Noua, Ascultand vocea Ciclurilor, vibrand de putere au vorbit ei:

Afla, tu THOTH, ca VIATA nu e decat CUVANTUL FOCULUI. VIATA pe care o tot cauti nu e decat CUVANTUL din Lume ca un foc. Cauta calea spre CUVANT iar Puterile vor fi cu siguranta ale tale. Intrebatu-l-am apoi pe Noua: Maestre, arata-mi calea. Calea spre intelepciune. Arata-mi calea spre CUVANT. Imi raspunse el, MAESTRUL NOUA: Prin ORDINE vei gasi calea. Nu ai vazut ca CUVANTUL se naste din Haos? Nu ai vazut ca LUMINA se naste din FOC? Cauta si in viata ta aceasta ordine. !!! Echilibreaza-ti si ordoneaza-ti viata. !!! Potoleste-ti Haosul emotiilor si vei avea ordine in VIATA. !!! ORDINEA nascuta din haos !!! Iti va aduce CUVANTUL SURSEI, !!! Iti va aduce puterea CICLURILOR, !!! Si va face din Sufletul tau o forta ce va traversa epocile, !!! Un SOARE perfect din Sursa. !!! Ascultat-am vocea iar cuvintele mi-au intrat adanc in suflet. Dintotdeauna cautat-am ordinea care sa ma poata apropia de CUVANT. Afla ca cel ce ajunge la EL trebuie sa fie mereu in ORDINE pentru a putea !!! Folosi CUVANTUL desi aceasta ordine nu a fost si nici nu poate fi vreodata. !!! Asculta aceste cuvinte, omule. !!! Fa-le parte din viata ta. !!! Cauta sa cuceresti aceasta ordine !!! Si Unul cu CUVANTUL vei deveni. !!! Straduieste-te sa obtii LUMINA pe calea Vietii. !!!
1

Cauta sa fii Unul cu SOARELE/starea. !!! Cauta sa nu fii decat LUMINA. !!! Gandeste-te doar la Unicitatea Luminii cu corpul omului. !!! Afla ca totul e Ordine nascuta din Haosul nascut in Lumina. !!!

TABLITA 10
Cheia Timpului Asculta, omule. Invata din intelepciunea mea. Afla despre misterele adanc ascunse ale spatiului. Afla despre GANDUL ce creste in abis, Aducand Ordinea si Armonia in spatiu. Afla, omule, ca tot ce exista fiinteaza doar datorita LEGII. Cunoaste LEGEA si vei fi liber, nu vei mai fi niciodata inrobit de noapte. Departe, in spatii ciudate, calatorit-am in adancul abisului timpului, Pana cand mi s-a revelat totul. Sa stii ca misterul e mister doar cand el e invatatura necunoscuta omului. !!! Dupa ce vei fi explorat toate misterele sufletului, !!! Invatatura si intelepciunea iti vor apartine cu siguranta. !!! Cauta sa inveti ca TIMPUL este secretul prin care te poti elibera din acest spatiu. !!! Indelung cautat-am eu, INTELEPCIUNE, intelepciunea; Si voi continua sa caut pana la sfarsitul eternitatii Caci stiu ca de-a pururi, se va indeparta de mine telul pe care doresc sa-l ating. Chiar si MAESTRII CILCURILOR stiu ca nu si-au atins scopul inca, Caci in intelepciunea lor ei stiu ca ADEVARUL se dezvolta neincetat. Odata, intr-un timp trecut, m-am adresat Locuitorului. L-am intreabat despre misterele timpului si spatiului. I-am adresat intrebarea care clocotea in mine: Maestre, ce e timpul?
1

Imi raspunse apoi, Maestrul: Afla, Thoth, ca la inceput Exista VID si Nefiinta, o Nefiinta fara spatiu si timp. In aceea nefiinta a aparut un gand, semnificativ, atottriumfator, Care a umplut VIDUL. Nu exista materie ci doar Forta, o Miscare, un Vartej sau Vibratie A GANDULUI semnificativ care a umplut VIDUL.

L-am intrebat pe Maestru: Acest gand era etern? Imi raspunse LOCUITOTUL, zicand: La inceput, gandul era etern Iar pentru ca gandul sa poata fi etern, trebuia sa existe si timp. Astfel ca in gandul atottriumfator aparu LEGEA TIMPULUI. Da, timpul care exista in toate spatiile, care pluteste lin si ritmic Care se afla de-a pururi intr-o stare fixa. Timpul nu se schimba dar toate lucrurile se schimba in timp. Pentru ca timpul e forta ce separa evenimentele. Timpul nu se afla in miscare dar tu te misti in timp Asa cum constiinta ta se misca intre evenimente. Da, prin timp exista o existenta UNICA eterna. Sa stii ca desi in timp esti despartit, esti totusi UNUL in toate timpurile existente. Inceta atunci vocea LOCUITORULUI, Iar eu plecat-am sa meditez asupra timpului. Caci stiam ca acele cuvinte erau pline de intelepciune Si ca ele erau o cale de a explora misterele timpului. Ades am reflectat la cuvintele LOCUITORULUI. Apoi cautat-am sa aflu secretul timpului. Descoperit-am ca timpul se misca in unghiuri ciudate. Totusi doar prin linii curbe puteam sa sper ca voi afla cheia Ce-mi va permite sa am acces la timp-spatiu. Descoperit-am ca doar miscandu-ma in sus iar apoi spre dreapta Puteam sa ma eliberez din timpul miscarii. Iesit-am din corp, si m-am deplasat cu miscari ce m-au schimbat in timp. Ciudate privelisti am mai vazut in timpul calatoriilor mele, Multe secrete mi s-au infatisat.
1

Da, vazut-am inceputul omului, am aflat din trecut ca nimic nu e nou. Cauta, omule, sa afli calea ce duce prin spatii !!! Care sunt formate in timpul ce va veni. !!! Nu uita, omule, in timp ce cauti ca Lumina este telul pe care doresti sa-l atingi. !!! Cauta Lumina pe calea ta iar telul tau va dura de-a pururi. !!! Nu-ti lasa sufletul sa se intoarca spre intuneric. Sufletul sa-ti straluce, sa fii un Soare pe cale. Afla stralucirea nemuritoare, iti vei gasi intotdeauna Sufletul ascuns in Lumina,

Niciodata inrobit de intuneric, stralucind de-a pururi ca un Soare al Luminii. Da, chiar daca e ascuns in intuneric sufletul tau, o scanteie a flacarii adevarate exista. Fii Unu cu cea mai mareata Lumina. Descopera in SURSA, SFARSITUL telului tau. Lumina e viata, caci fara mareata Lumina nimic nu poate exista vreodata. Afla ca in toata materia formata, sufletul Luminii exista intotdeauna. Da, chiar daca e ascunsa in intuneric LUMINA PRIMORDIALA exista intotdeauna. O data am stat in SALILE DIN AMENTI Si am ascultat vocea MAESTRILOR DIN AMENTI, Rostind in tonuri ce rasunau in linistea de acolo, cuvinte atotputernice. Au cantat cantecul ciclurilor, cuvintele ce deschid calea catre dincolo. Da, am vazut marea cale deschisa si am privit un moment catre dincolo. Vazut-am miscarea ciclurilor, la fel de imense pe cat putea transmite si gandul SURSEI. Stiut-am atunci ca pana si Infinitul se misca catre acelasi final de negandit. Vazut-am ca Cosmosul e Ordine si o parte a unei miscari care se intinde in tot spatiul, O parte a unei Ordini a Ordinilor, miscandu-se constant intr-o armonie a spatiului. Vazut-am rotirea ciclurilor ca niste cercuri uriase pe cer. Stiut-am atunci ca tot ceea ce are fiinta creste pentru a intalni o alta fiinta Intr-o indepartata grupare a spatiului si timpului. Stiut-am atunci ca in Cuvinte se afla puteri ce deschid planuri ascunse omului. Ca chiar in cuvinte sta ascunsa cheia ce va deschide calea spre ce e sus si jos.
1

Asculta, omule, acest cuvant pe care ti-l incredintez. Foloseste-l si vei descoperi puterea din el cand il vei rosti. Spune cuvantul: "ZIN-URU" si putere vei descoperi in el. Totusi trebuie sa intelegi ca omul este din LUMINA si ca LUMINA este a omului. Asculta, omule, despre un mister mai ciudat decat toate cate se afla sub Soare.

Afla, omule, ca tot spatiul e plin de lumi incluse in alte lumi; Da, una intr-alta dar totusi despartite de Lege. Pe cand ma aflam in cautarea intelepciunii, am deschis poarta ce LE desparte de om. Chemat-am din alte planuri ale existentei, Una care era mai frumoasa decat fiicele oamenilor. Da, am chemat-o din spatiu, sa straluce ca Lumina in lumea oamenilor. Folosit-am toba Sarpelui. Purtat-am roba rosie-aurie. Pusu-mi-am pe cap coroana de Argint. In jurul meu un cerc de cinabru stralucea. Ridicatu-mi-am bratele si rostit-am invocatia Ce deschide calea spre planurile de dincolo, Strigat-am la MAESTRII SEMNELOR ce se aflau in caminele lor: Maestri ai celor doua orizonturi, cei ce paziti cele trei porti, Ce stati Unul la dreapta si Unul la stanga in timp ce STEAUA urca pe tronul sau Si domneste peste semnul lui. Da, print intunecat din ARULU, deschide portile taramului intunecat, ascuns Si elibereaz-o pe cea pe care o tii captiva. Ascultati la mine, Maestri Intunecati si Maestri Luminati, Pe numele voastre secrete va numesc, nume pe care le stiu si le pot pronunta, Ascultati-ma si supuneti-va dorintei mele. Aprins-am apoi cu flacara cercul din jurul meu si am strigat-O In planurile-spatiu de dincolo. Fiica a Luminii intoarce-te din ARULU. De sapte ori cate sapte ori trecut-am prin foc. Mancare nu am mancat. Apa nu am baut. Te chem din ARULU, din taramurile din EKERSHEGAL, Te chem, doamna a Luminii.
1

Eliberata era acum de MAESTRII noptii, Libera sa traiasca in Lumina Soarelui pamantean, Libera sa traiasca ca si copil al Luminii. Ascultati, copiii mei. Magia este invatatura si nu e decat Lege. Nu va temeti de puterea din voi caci ea se supune Legii ca si stelele de pe cer. Sa stiti ca fara invatatura intelepciunea este magica si nu vine din Lege. Dar sa stiti ca prin invatatura va puteti apropia si mai mult de un loc in Soare. Ascultati, copii mei si urmati-mi invatatura. Cautati continuu Lumina. Straluciti in lumea oamenilor, fiti o Lumina ce va straluci printre oameni. Urmati-mi si insusiti-va magia mea. Sa stiti ca toata forta e a voastra daca doriti asta. Nu va temeti de calea ce va duce spre invatatura, Ci, dimpotriva, luminati calea intunecata. Lumina iti apartine, omule, e la indemana ta. !!! Descatuseaza-te si vei fi liber. !!! Afla ca Sufletul tau traieste in sclavie !!! Incatusat de temeri care te fac rob. !!! Deschide ochii si priveste mareata LUMINA-SOLARA. Nu te teme caci totul iti apartine. Teama este precum MAESTRUL intunecatului ARULU Pentru cel ce nu a infruntat niciodata teama intunericului. Da, sa stii ca teama are o existenta !!! Creata de cei care sunt sclavii propriilor temeri.!!! Eliberati-va din sclavie, copiii mei, si pasiti in Lumina glorioasei zile. Nu va indreptati niciodata gandurile spre intuneric si veti deveni cu siguranta UNA cu Lumina. Omul nu e decat ce crede el ca e, un Frate al intunericlui sau un Copil al Luminii. !!! Pasiti in Lumina, Copiii mei. Pasiti pe calea ce duce spre Soare. Asculta intelepciunea mea. Foloseste cuvantul pe care ti l-am incredintat. Foloseste-l si vei gasi cu siguranta putere si intelepciune si Lumina pentru a pasi pe cale. Cauta si descopera cheia pe care ti-am incredintat-o Si vei fi de-a pururi un Copil al Luminii.
1

TABLITA 11
Cheia catre ce e Sus si Jos Ascultati si luati aminte, copii ai lui Khem, La cuvintele pe care vi le incredintez si care va vor aduce Lumina. Sa stiti, oamenilor, ca I-am cunoscut pe parintii vostri, Da, parintii vostri de acum mult timp. Fara sa cunosc moartea am trecut prin toate epocile, Traind printre voi inca de la inceputuri. M-am straduit intotdeauna sa va conduc spre Lumina Marelui Suflet, Sa va scot din intunericul noptii. Aflati voi, oameni in mijlocul carora pasesc, Ca eu, Thoth, detin toata invatatura Si toata intelepciunea cunoscute de oameni din cele mai vechi timpuri. Pastrator fost-am al secretelor marelui popor, posesorul cheii ce duce spre viata. V-am crescut, copiii mei, de cand va aflati in intunericul Zilelor de Demult. Asculati acum cuvintele mele pline de intelepciune. Ascultati mesajul pe care vi-l aduc. Ascultati cuvintele pe care vi le incredintez, si va veti ridica din intuneric spre Lumina. Departe, in trecut, cand am venit prima data la voi, v-am gasit ascunsi in pesteri. Ridicatu-v-am prin puterea si intelepciunea mea Pana cand ati inceput sa straluciti ca oameni intre oameni. Da, v-am gasit fara de stiinta. Doar cativa erati mai presus de animale. V-am cultivat continuu scanteia constiintei voastre Pana cand intr-un tarziu ati luminat ca oameni. Va voi impartasi acum invatatura straveche ce depaseste gandirea rasei voastre.
1

Aflati ca noi, cei din Marea Rasa Am detinut si detinem inca cunostinte mai presus de cele ale omului. Intelepciune pe care am primit-o de la popoarele nascute printre stele, Intelepciune si invatatura dincolo de puterea de intelegere a omului. Catre noi coborat-au maestrii intelepciunii La fel de indepartati de noi precum sunt eu de voi. Ascultati acum intelepciunea pe care vreau sa v-o impartasesc. Folositi-o si liberi veti fi. Sa stiti ca in piramida pe care am construit-o sunt Cheile ce va vor arata Calea spre viata. Da, trageti o linie de la marele chip pe care l-am construit, Catre varful piramidei, construita ca o poarta. Trageti inca o linie, opusa la acelasi unghi si directie. Sapati si veti gasi ce am ascuns. Acolo veti gasi intrarea subpamanteana Catre secretele ascunse inainte ca voi sa deveniti oameni. Va voi spune acum despre misterul ciclurilor care se deplaseaza cu miscari ciudate pentru ce e finit, caci infinite sunt ele dincolo de intelegerea omului. Aflati ca sunt noua cicluri; Da, noua deasupra si paisprezece dedesubt, Deplasandu-se in armonie catre locul de contopire care va exista intr-un timp viitor. Sa stiti ca Maestrii Ciclurilor sunt unitati de constiinta trimise sa uneasca Asta cu Totul. Au cel mai inalt nivel de constiinta dintre toate Ciclurile, lucrand in armonie cu Legea. EI stiu ca in timp totul va atinge perfectiunea, Nemaiexistand nimic deasupra si dedesubt, ci totul va fi Unu Intr-un Infinit perfect, o armonie a tuturor in Unicitatea Totului. Departe sub scoarta Pamantului in Salile din Amenti stau cei Sapte, Maestri ai Ciclurilor, Da, si inca unul, Maestrul de dedesubt. Sa stiti totusi ca in Infinit nu exista nici sus nici jos. Dar intotdeauna exista si va exista Unicitatea Tuturor cand totul va fi incheiat. Ades am stat inaintea Maestrilor Totului. Ades din fantana intelepciunii lor am baut si Mi-am umplut atat corpul cat si Sufletul cu Lumina lor. Povestitu-mi-au despre cicluri si despre Legea care le ofera ce trebuie pentru a exista. Da, mi-a vorbit Maestrul Noua, zicand: Thot, maret esti printre copiii Pamantului, dar exista secrete pe care nici
1

tu nu le cunosti. Stii ca ai venit dintr-un spatiu-timp inferior acestuia Si stii ca vei calatori catre un spatiu-timp superior Dar putine stii despre secretele ce se ascund in ele, Putine stii despre intelepciunea de dincolo. Sa stii ca tu, ca intreg, in aceasta constiinta nu esti decat o celula in proces de dezvoltare. Constiinta de sub tine se dezvolta continuu in sensuri diferite de cele pe care le cunosti.

Da, desi intr-un spatiu-timp inferior tie, Ea se extinde in directii ce sunt diferite De cele ale tale. Caci trebuie sa stii ca ea evolueaza ca rezultat al dezvoltarii tale Dar nu in acelasi fel in care te-ai dezvoltat tu. Evolutia ta trecuta si prezenta au produs o cauza si un efect. Nici o constiinta nu urmeaza calea celor dinaintea ei, Caci astfel totul ar fi doar o repetitie, de prisos. Fiecare constiinta, in ciclul in care exista isi urmeaza propria cale spre telul suprem. Fiecare joaca un rol in Planul Cosmosului. Fiecare joaca un rol catre telul suprem. Cu cat e mai indepartat ciclul, cu atat e mai mare invatatura lui si capacitatea de a ingloba Legea in tot. Afla ca in ciclurile inferioare noua tu te ocupi de partile mai mici ale Legii In timp ce noi, cei din ciclul care se intinde la Infinit Ne straduim sa construim o Lege mai mareata. Fiecare are un rol de jucat in cicluri. Fiecare trebuie sa-si desavarseasca opera. Ciclul inferior tie nu ti-e inferior totusi ci e format doar pentru o nevoie ce exista. Caci trebuie sa stii ca fantana intelepciunii ce produce ciclurile cauta continuu Sa afle noi puteri. Sa stii ca invatatura se castiga doar prin practica, !!! Iar intelepciunea provine doar din invatatura !! Si astfel sunt create cilurile de catre Lege. Sunt unelte cu ajutorul carora se obtine invatatura Pentru Planul Legii care este Sursa Totului. Ciclul inferior nu e cu adevarat inferior ci doar diferit in spatiu si timp. Constiinta de acolo lucreaza si testeaza lucruri mai mici decat cele ce esti tu. Si asa cum tu cultivi lucruri mai marete, la fel deasupra ta sunt cei ce
1

cultiva si ei Ca si tine, alte legi. Diferenta ce exista intre cicluri rezida doar in capacitatea de a lucra cu Legea. Noi, cei care existam in cicluri superioare celui al tau, suntem cei ce au aparut primii Din Sursa si care au castigat, in trecerea prin Timp-Spatiu, capacitatea de a folosi Legile Mai Marelui ce sunt mai presus de intelegerea omului. Nimic nu e cu adevarat inferior tie ci doar se afla intr-o operatie diferita a Legii. Priveste in sus sau in jos, vei gasi acelasi lucru. Caci totul nu e decat o parte a Unicitatii care sta la baza Sursei Legii. Constiinta care se afla sub tine este o parte a ta asa cum si noi suntem o parte din tine. Tu, ca si copil nu ai avut invatatura pe care ai acumulat-o crescand. Compara ciclurile cu omul in calatoria lui de la nastere la moarte Si vei vedea in ciclul inferior tie copilul cu invatatura pe care o are; Apoi priveste-te adult, avansand in invatatura pe masura ce timpul trece. Priveste-ne si pe noi, copii ajunsi la maturiate Cu invatatura si intelepciunea acumulate odata cu trecerea anilor. La fel, Thoth, sunt si ciclurile constiintei, copii in diferite momente ale dezvoltarii, Totusi toate provenind de la aceasi Sursa, Intelepciunea, Si toate la Intelepciune reintorcandu-se. Inceta apoi sa-mi vorbeasca El si se aseza in linistea obisnuita Maestrilor. Apoi imi vorbi din nou, zicand: "Thoth, mult timp am petrecut Noi in Amenti, pazind flacara vietii din Sali. Afla totusi ca suntem parte a Ciclurilor noastre cu Vederea noastra ajungand la ele si mai departe. Da, stim ca din toate, nimic nu conteaza cu exceptia evolutiei Datorate Sufletului nostru. Stim ca carnea e efemera. Lucrurile pe care oamenii le respecta nu inseamna nimic pentru noi. Nu cautam nimic ce are legatura cu corpul ci doar cu starea de perfectiune a Sufletului. !!! Cand voi, oamenii, veti invata ca nimic in afara evolutiei Sufletului nu conteaza, !!! Abia atunci veti fi liberi cu adevarat din robie, liberi sa lucrati in armonie cu Legea. !!! Afla, omule, ca trebuie sa tintesti spre perfectiune, caci doar asa iti vei atinge scopul. !!! Desi ar trebui sa stii ca nimic nu e perfect, totusi ar trebui sa fie
1

tinta si scopul tau. !!! Inceta din nou vocea lui Noua, iar cuvintele se scufundara in constiinta mea. Acum, caut si mai multa intelepciune ca sa pot fi perfect in Lege cu Totul. !!! Curand cobor in Salile din Amenti pentru a trai sub recea floare a vietii. Tu, cel ai primit invatatura, nu ma vei mai vedea. Totusi trai-voi de-a pururi in intelepciunea pe care ti-am oferit-o. Tot ceea ce e omul, exista datorita intelepciunii lui. !!! Tot ceea ce va fi omul, e rezultatul cauzei lui. !!!

Asculta-mi acum vocea si devin-o mai maret decat omul obisnuit. !!! Ridica-ti ochii, lasa Lumina sa-ti inunde fiinta, !!! Fii de-a pururi un Copil al Luminii. !!! Doar prin stradanii vei evolua catre Planul unde Lumina e Totul. !!! Fii maestrul tuturor celor ce te inconjoara. !!! Nu te lasa niciodata condus de efectele vietii tale. !!! Creaza apoi cauze si mai perfecte iar in timp vei deveni un Soare al Luminii. !!! Liber, lasa-ti sufletul sa se inalte de-a pururi, eliberat din robia si lanturile noptii. !!! Ridica-ti ochii spre Soarele de pe cerul-spatiu. !!! Permite-i sa fie un simbol al vietii. !!! Aminteste-ti ca esti Lumina Mareata, perfect in sfera ta proprie, !!! Unde esti liber. !!! Nu cauta niciodata inspre intuneric. Ridica-ti ochii spre spatiul de deasupra. Libera lasa-ti flacara sa arda si vei fi un Copil al Luminii.

TABLITA 12
Legea Cauzei si a Efectului si Cheia Profetiei Asculta, omule, cuvintele intelepciunii mele, Asculta vocea lui Thoth, atlantul. Stapanit-am Legea spatiului si timpului. Cunostinte am acumulat despre timpul viitor. Astfel stiu ca omul in miscarea lui prin spatiu-timp va fi de-a pururi Una cu Totul. Sa stii, omule, ca viitorul e ca o carte deschisa pentru cel ce stie sa citeasca. Fiecare efect va aduce cu sine si cauza lui Caci fiecare efect provine din cauza primordiala.
1

Afla ca viitorul nu e fix sau stabil ci variaza pe masura ce cauza produce efectul. Cerceteaza cauza pe care o creezi, si vei descoperi cu siguranta ca totul e efect. Asa ca omule, fii sigur ca efectele pe care le produci Sunt intotdeauna cauzele unor efecte si mai perfecte.

Afla ca viitorul nu e fix ci ca el urmeaza vointa omului pe masura ce acesta se misca Prin miscarile spatiului-timp catre telul unde incepe un timp nou. Omul poate citi viitorul doar prin intermediul cauzelor care produc efecte. Cauta in interiorul a ceea ce a produs cauza si vei descoperi cu siguranta efectele. Asculta, omule, cand iti vorbesc despre viitor, despre efectul ce urmeaza cauza. Sa stii ca omul in calatoria lui spre lumina Cauta de-a pururi sa se elibereze din noaptea ce-l inconjoara, Precum umbrele ce inconjoara stelele pe cer si, la fel ca si stelele de pe cerul-spatiu, si el Va straluci din umbra noptii. Destinul sau il va conduce mereu spre inainte pana va deveni Una cu Lumina. Da, desi calea pe care o are de strabatut se afla in mijlocul umbrelor, Inaintea lui straluce de-a pururi Marea Lumina. Chiar daca intunecat ii va fi drumul va infrange Umbrele ce zboara in jurul lui precum noaptea. Departe in viitor, vad omul ca nascut din Lumina,!!! Eliberat de intunericul ce inrobeste Sufletul, !!! Traind in Lumina fara lanturile intunericului !!! Care sa acopere Lumina care e de fapt Lumina Sufletului sau. !!! Afla, omule, ca inainte de a realiza acest lucru !!! Multe umbre ale intunericului vor cadea asupra Luminii tale !!! Incercand sa stinga Lumina Sufletului care se zbate sa fie libera. !!! Mareata e lupta dintre Lumina si intuneric, veche de epoci si totusi noua intotdeauna. Totusi, intr-un timp departe in viitor Lumina va fi Totul iar intunericul va fi invins. Asculta, omule, cuvintele mele pline de intelepciune. Pregateste-te iar Lumina ta nu va fi umbrita.
1

Omul s-a ridicat si a decazut la fel cum noile valuri de constiinta curg dinspre marele Abis de sub noi spre Soarele telului sau. Voi, copii mei, v-ati ridicat de unde va aflati, adica cu putin deasupra animalelor, Iar acum sunteti cei mai mareti dintre oameni. Totusi inaintea voastra au fost altii mai mareti decat voi. Si, la fel cum altii, inaintea voastra au decazut, si voi veti ajunge la un sfarsit. Iar peste taramul unde locuiti acum, barbarii vor veni iar Lumina se va ridica. Uitata va fi intelepciunea-straveche, dar va trai totusi ascunsa oamenilor. Da, pe pamantul pe care il numiti Khem, rase vor aparea si vor disparea. Uitati veti fi de copiii omului. Voi va veti fi mutat intr-un spatiu-stelar dincolo de voi Lasand in urma acest loc in care ati locuit. Sufletul omului se misca mereu spre inainte, nefiind legat de nici o stea. Ci indreptandu-se de-a pururi spre maretul tel unde se va contopi cu Lumina Totului. Sa stiti ca veti merge mereu inainte, impinsi de Legea cauzei si a efectului Pana cand, in cele din urma, ambele vor deveni Unu. Da, omule, dupa ce vei fi disparut, vor veni altii in locul unde ai trait tu. Invatatura si intelepciunea vor fi uitate cu totul si doar amintirea Zeilor va supravietui. Asa cum eu sunt pentru voi un Zeu datorita invataturii mele, La fel si voi veti fi Zeii viitorului Datorita invataturii voastre care va fi cu mult deasupra celei pe care o vor avea ei. Aflati totusi ca in toate epocile omul va avea acces la Lege oricand doreste. Epocile viitoare vor fi martorele reinvierii intelepciunii Pentru cei care vor mosteni locul tau pe aceasta stea. Ei, la randul lor, vor capata intelepciune Si vor invata sa alunge intunericul cu ajutorul Luminii. Mult vor trebui sa se zbata totusi de-a lungul epocilor Pentru a se bucura de libertatea Luminii. Apoi asupra omului se va abate marele razboi Ce va cutremura Pamantul si il va indeparta de la drumul sau. Da, iar apoi Fratii Intunecati vor incepe razboiul dintre Lumina si Intuneric. Cand omul va fi cucerit din nou oceanul si va zbura in aer cu aripi
1

asemeni pasarilor; Cand va fi invatat sa struneasca fulgerul, atunci va incepe timpul razboiului. Mare va fi batalia, mare razboiul dintre Intuneric si Lumina. Natii se vor ridica impotriva natiilor Folosind fortele intunericului ca sa distruga Pamantul. Arme puternice vor nimici pamantenii pana cand jumatate din popoare vor disparea.

Atunci vor veni Fiii Diminetii si vor decreta pentru copiii oamenilor: Oameni, incetati lupta impotriva fratilor vostri. Doar asa veti putea ajunge la Lumina. Incetati cu neincrederea, fratii nostri, si urmati calea stiind ca e cea dreapta. Atunci oamenii vor inceta lupta, frate contra frate si tata contra fiu. Atunci se va ridica stravechea casa a poporului meu Din locul ei, de sub undele intunecate ale oceanului. Din acel moment va incepe Epoca Luminii iar toti oamenii vor cauta Lumina telului. Atunci Fratii Luminii vor conduce oamenii. Alungat fi-va intunericul noptii. Da, copiii omului vor inainta spre marele tel. Copii ai Luminii vor deveni. Flacara flacarii vor fi de-a pururi Sufletele lor. Invatatura si intelepciunea vor fi ale omului In marea epoca caci el se va apropia de flacara nemuritoare, Sursa intregii intelepciuni, locul inceputului care e Una cu sfarsitul tuturor lucrurilor. Da, intr-un timp nenascut inca, toate vor deveni Una si Una va fi Totul. Omul, o flacara perfecta a acestui Cosmos, va ajunge intr-un loc printre stele. Da, va pleca chiar din acest spatiu-timp in altul aflat dincolo de stele. Indelung m-ati ascultat, Copiii mei, Indelung ati ascultat intelepciunea lui Thoth. Acum plec dintre voi spre intuneric. Acum ma indrept spre Salile din Amenti, ca sa locuiesc acolo in viitor cand Lumina !!! Va veni din nou la oameni. !!! Sa stiti totusi ca spiritul meu va fi de-a pururi cu voi, Calauzindu-va pasii pe calea Luminii. Pastrati cu grija secretele pe care vi le incredintez
1

Iar spiritul meu va va pazi cu siguranta de-a lungul vietii voastre. !!! Priviti tot timpul calea ce duce spre intelepciune. !!! Pastrati Lumina drept tel de-a pururi. !!! Nu va inlantuiti Sufletul in robia intunericului; Lasati-l sa zboare liber spre stele. Acum va las pentru a merge sa locuiesc in Amenti. Fiti copiii mei in aceasta viata si in urmatoarea. Va veni timpul cand si voi nu veti mai cunoaste moartea, !!! Traind de-a pururi ca o Lumina intre oameni. !!!

Paziti intrarea in Salile din Amenti. Paziti secretele pe care le-am ascuns printre voi. Nu lasati intelepciunea sa ajunga la barbari. Secreta sa o pastrati pentru cei ce cauta Lumina. Acum plec. Primiti binecuvantarea mea. Urmati-mi calea si veti urma Lumina. Armonizati-va Sufletul cu Marea Esenta. Constiinta voastra sa fie Una cu Marea Lumina. Chemati-ma atunci cand aveti cu adevarat nevoie de mine. Rostiti-mi numele de trei ori la rand:

Chequetet, Arelich, Volmalites.

TABLITA 13
Cheile Vietii si Mortii Asculta, omule, intelepciunea. Asculta Cuvantul care te va umple de Viata. Asculta Cuvantul care va alunga intunericul. Asculta vocea care va alunga noaptea. Secrete si intelepciune am oferit copiilor mei; Invatatura si putere venite din vechime. Nu stii ca totul se va deschide !!! Cand vei descoperi unicitatea tuturor lucrurilor? !!! Una vei deveni cu Maestrii Secretelor, !!! Cuceritori ai Mortii si Maestri ai Vietii. !!! Da, vei afla despre floarea din Amenti !!! Despre floarea vietii ce straluceste in Sali.!!! In Spirit vei ajunge in Salile din Amenti !!! Si vei aduce inapoi intelepciunea ce traieste in Lumina. !!!
1

Sa stii ca poarta spre putere e secreta.!!! Sa stii ca poarta spre viata trece prin moarte. !!! Da, prin moarte dar nu asa cum stii tu moartea !!! Ci o moarte care e viata si care e foc si Lumina. !!! Doresti sa cunosti secretul adanc ascuns? Priveste in sufletul tau unde se afla invatatura. Afla ca in tine e ascuns secretul, Sursa vietii si a mortii. Asculta omule, in timp ce-ti impartasesc secretul, In timp ce iti revelez secretul celor vechi. Adanc in inima Pamantului se afla floarea, Sursa Spiritului Care tine totul in forma proprie. Afla ca Pamantul e viu asa cum tu esti viu in propria-ti forma formata. Floarea Vietii este precum propriul tau loc al Spiritului si curge prin Pamant Asa precum al tau curge prin forma ta; Daruind viata Pamantului si copiilor lui, reinnoind Spiritul din forma in forma. Acesta este Spiritul care este forma corpului tau, modelandu-se in propria lui forma. Afla, omule, ca forma ta e duala, echilibrata in polaritate desi formata in propria forma. Afla ca atunci cand Moartea se apropie cu repeziciune de tine, Acest lucru se intampla doar pentru ca echilibrul tau este zdruncinat. Se intampla doar pentru ca un pol s-a pierdut. Sa stii ca secretul vietii din Amenti este secretul refacerii echilibrului polilor. Tot ceea ce exista are forma si traieste datorita Spiritului vietii din poli. Nu intelegi ca in sufletul Pamantului se afla echilibrul tuturor lucrurilor care exista Si au fiinta pe suprafata lui? Sursa Spiritului tau este atrasa din centrul pamantului Caci in forma pe care o ai tu esti una cu Pamantul. Cand vei fi invatat sa-ti pastrezi echilibrul propriu Atunci vei atrage echilibrul Pamantului. Vei exista atunci in acelasi timp cu Pamantul, Schimbandu-ti forma doar cand se va schimba si Pamantul. Nu vei mai cunoaste moartea ci vei fi una cu aceasta planeta, Pastrandu-ti forma pana totul va disparea. Asculta, omule, secretul pe care ti-l incredintez Astfel incat nici tu sa nu mai cunosti schimbarea. Asaza-te o ora in fiecare zi cu capul orientat spre locul unde se afla
1

polul pozitiv (nord). !!! In fiecare zi timp de o ora capul tau trebuie sa fie indreptat spre polul negativ (sud). !!! In timp ce capul e indreptat spre nord pastreaza-ti mintea intre piept si cap. !!! Iar cand capul este indreptat spre sud, pastreaza-ti gandurile intre piept si picioare. !!! Pastreaza-te in echilibru odata la sapte zile iar echilibrul tau va fi mai puternic ca oricand.

Da, daca esti batran, corpul tau se va simti revigorat Iar puterea ta va deveni ca cea a unui tanar. Acesta este secretul stiut de Maestri prin care tin la distanta Moartea. Nu uita sa urmezi calea pe care ti-am aratat-o, caci atunci cand vei fi trecut de 100 de ani Neglijand-o, vei atrage Moartea. Asculta-mi cuvintele si urmeaza calea. Pastreaza-ti echilibrul si traieste in viata. Asculta-mi vocea, omule. Asculta intelepciunea care te fereste de Moarte. Cand la sfarsitul sarcinii incredintate vei dori sa pleci din aceasta viata, Treci in planul unde Sorii Diminetii traiesc si fiinteaza ca si Copii ai Luminii. Treci fara durere si fara regrete in planul unde exista Lumina Eterna. Mai intai intinde-te cu capul spre est. Asaza-ti mainile suprapuse peste Sursa vietii tale (plexul solar). Asaza-ti constiinta in centrul vietii. Rasuceste-o si desparte-o spre nord si spre sud. Trimite jumatate spre nord. Iar cealalta jumatate spre sud. Desfa-te din stransoarea fiintei tale Iar din forma ta scanteia argintie isi va lua zborul in sus spre Soarele diminetii, Pentru a se uni cu Lumina de unde a izvorat. Acolo va straluci pana cand dorinta se va crea. Apoi se va intoarce intr-un loc si intr-o forma. Afla omule ca astfel trec marile Suflete dupa voia lor, dintr-o viata in alta. La fel se intampla si cu Avatarul
1

Care moare atunci cand doreste si traieste atunci cand doreste. Asculta omule si soarbe din intelepciunea mea. Invata secretul care e Stapanul Timpului. Invata cum cei pe care ii numesti Maestri sunt capabili sa-ti aminteasca vietile trecute. Maret e secretul dar totusi usor de stapanit, Dandu-ti astfel posibilitatea de a stapani timpul. Cand moartea se va apropia de tine nu te teme, aminteste-ti ca esti stapanul Mortii.

Relaxeaza-ti corpul, elimina orice tensiune. Asaza-ti in inima flacara Sufletului tau. Repede apoi indreapta-l spre resedinta triunghiului. Asteapta un moment apoi indreapta-te spre tel. Acesta, telul tau, este locul dintre sprancene, Locul unde memoria vietii trebuie sa fie pastrata. Pastreaza aici flacara, in lacasul creierului Pana cand degetele mortii iti vor cuprinde Sufletul. Astfel cand te vei petrece din viata, Amintirile din acea viata vor trece si ele. Atunci trecutul va fi una cu prezentul. Astfel toate amintirile vor putea fi pastrate. Vei fi liber de orice regres. Lucrurile din trecut vor trai si in prezent.

TABLITA 14
Suplimentar Ia aminte omule la profunda intelepciune ascunsa, Pierduta pentru oameni inca in timpul Locuitorilor, Pierduta si uitata de oamenii acestei epoci. Afla ca acest Pamant nu e decat un portal, pazit de puteri necunoscute omului. Maestrii Intunericului ascund intrarea ce duce spre taramul Paradisului. Afla ca drumul spre sfera din Arulu E presarat cu bariere ce se deschid doar celor nascuti din Lumina. Pe Pamant, eu sunt pastratorul cheilor ce deschid portile catre Taramul Sacru. !!! Prin puterile ce sunt mai presus de mine, hotarasc sa las aceste chei
1

lumii omului. Inainte sa plec, va ofer Secretele prin care va puteti elibera din sclavia intunericului, Prin care puteti scapa din incatusarea carnii ce v-a legat, Si prin care puteti sa va ridicati din intuneric spre Lumina. Afla ca sufletul trebuie sa fie curatat de tot ce e intunecat !!! Inainte de a putea intra pe portile ce duc spre Lumina. !!! Astfel, va las toate Secretele pentru ca ele sa poata fi oricand descoperite. Da, desi omul poate cadea in intuneric, Lumina va straluci de-a pururi ca o calauza. Ascunsa in intuneric, invaluita in simboluri, Calea spre portal va fi intotdeauna descoperita. In viitor, omul va refuza sa accepte aceste secrete Dar cel ce va cauta va gasi intotdeauna calea. !!! Ascultati cum va dezvalui Secretul, !!! Ascultati simbolurile Secretului pe care vi le-am incredintat. !!! Faceti din el o religie caci doar astfel esenta lui va dainui. !!! Exista doua zone intre aceasta viata si Suprema Viata, Prin care calatoresc Sufletele care pleaca de pe acest Pamant; Duat, caminul puterilor iluziei; Sekhet Hetspet, Caminul Zeilor. Osiris, simbolul pazitorului portalului, Cel care intoarce din drum sufletele celor nedemni. Dincolo se intinde sfera puterilor nascute din paradis, Arulu, taramul unde au ajuns Inteleptii. Acolo, cand imi voi incheia menirea printre oameni, Voi merge sa ma alatur Inteleptilor din stravechiul meu camin. Sapte sunt la numar casele celor Atotputernici; Trei pazesc portile fiecarei case din intuneric; Cincisprezece sunt caile ce duc spre Duat. Doisprezece sunt caminele Maestrilor Iluziei, Indreptate in patru directii, fiecare diferita. Patruzeci si doua sunt marile puteri, care judeca Moartea ce cauta poarta. Patru sunt Fiii lui Horus, Doi sunt paznicii Estului si Vestului lui Isis, mama care isi apara copiii, Regina lunii, reflectand Soarele. Ba este esenta care traieste de-a pururi. Ka este Umbra pe care omul o cunoaste drept viata. Ba nu apare pana cand Ka nu se incarneaza. Acestea sunt secretele ce trebuie pastrate de-a lungul epocilor. Sunt chei catre viata si Moarte.
1

Ascultati acum secretul secretelor: Aflati de cercul fara de inceput si fara de sfarsit, Forma Celui ce e Una si in acelasi timp se afla in toate. Ascultati-l, faceti ce va spune si astfel veti merge pe aceeasi cale pe care merg si eu. Secret in Secret, si totusi fara de secret pentru cel nascut din Lumina, Secretul tuturor lucrurilor vi-l voi dezvalui acum.

Voi infatisa un secret pentru initiat Dar usa intelegerii lui va fi complet inchisa pentru profan. Trei este secretul si vine din marele UNU. !!! Ascultati iar Lumina va va scalda. In preistorie, existau trei unitati. In afara lor, nimic nu exista. Acestea reprezinta echilibrul, sursa creatiei: Un Zeu, un Adevar, un punct al Libertatii. Cele trei provin din ceea ce formeaza echilibrul: Toata viata, toata bunatatea, toata puterea. Trei sunt calitatile Zeului in caminul lui de Lumina: PUTERE Infinita, INTELEPCIUNE Infinita, IUBIRE Infinita. Trei sunt puterile date Maestrilor: De a transforma raul, de a sustine bunatatea, de a folosi discernamantul. Trei lucruri trebuie sa faca oricand Zeul: Sa-si manifeste Puterea, Intelepciunea si Iubirea. Trei sunt puterile ce creeaza toate lucrurile: Iubirea Divina ce contine invatatura perfecta, Intelepciunea Divina ce cunoaste toate mijloacele posibile, Puterea Divina detinuta prin vointa unita a Iubirii si Intelepciunii Divine. Trei sunt starile existentei: Starea Luminii unde nu se afla decat Zeul, Si doar Zeul poate sa o traverseze; Starea de Haos in care toate lucrurile apar prin excelenta din moarte; Starea de Constiinta in care toate lucrurile izvorasc din viata. Toate lucrurile ce au viata se afla in trei stadii de existenta: Haos sau moarte, libertate in omenie si fericire Paradisiaca. Trei nevoi controleaza toate lucrurile: Inceputul in Marea Profunzime, starea de haos, desavarsire cereasca. Trei sunt caile sufletului:
1

Om, Libertate, Lumina. Trei sunt obstacolele: Lipsa stradaniei pentru a obtine invatatura; !!! Non atasamentul fata de Zeu; !!! Atasamentul fata de rau. !!! Si in om se manifesta trei. Trei sunt Regii puterilor din interior. Trei sunt camerele secretelor,

Gasite si totusi nedescoperite in corpul omului. Asculta acum despre cel ce s-a eliberat, Liber e din stransoarea vietii sa mearga spre Lumina. Cunoscand izvorul primordial, lumi i se vor deschide. Da, nici macar Portile din Arulu nu-i vor fi inchise. Ai grija insa, omule ce vrei sa intri in Paradis. Daca vei fi nedemn de acest lucru ar fi mai bine sa cazi in foc. Afla ca cei curati trec prin flacara pura. La fiecare rotatie a cerurilor ei se imbaiaza in fantanile Luminii. !!! Asculta omule acest secret: Cu mult timp in urma, am locuit in Vechea Atlantida. Acolo in Templu, am sorbit din Intelepciune, Ce curgea ca dintr-o fantana de Lumina. Locuitorul mi-a oferit cheia pentru a accede la Lumina din Marea lume. Am stat in fata Celui Sfant ce sedea in mijlocul florii de foc. Ascuns era de fulgere intunecate, caci altfel Sufletul meu ar fi fost spulberat de Glorie. De la picioarele Tronului sau precum diamantul Se rostogoleau patru rauri de foc din scaunelul pentru picioare, Se rostogoleau prin canalele norilor spre lumea Omului. Plin era locul cu Spirite Ceresti. Minune a minunilor era palatul Instelat. Deasupra cerului, precum un curcubeu de Foc si Raze de Lumina, Erau formate spiritele. Cantau gloriile Celui Sfant. Apoi din mijlocul Focului se auzi o voce: Priveste Gloria Cauzei primordiale. Am privit acea Lumina, ce era mai presus de orice intuneric, Reflectata in propria-mi fiinta. Am ajuns, asa cum se cuvenea, la Zeul Zeilor, Spiritul-Soare, Suveranul sferelor Soarelui.
1

Exista unul, chiar Primul, Ce nu are inceput, Ce nu are sfarsit; Care a creat toate lucrurile, Care guverneaza totul, Care e bun, Care e drept, Care ilumineaza, Care sprijina.

Atunci dinspre tron, aparu o mare stralucire, Inconjurandu-mi si ridicandu-mi sufletul prin puterea ei. Cu repeziciune m-am miscat apoi prin spatiile Ceresti, Mi s-a aratat secretul secretelor, Mi s-a aratat inima Secreta a cosmosului. Fost-am purtat spre taramul din Arulu, Ajungand in fata Maestrilor din Caminele lor. Deschis-au ei Usa pentru ca eu sa pot arunca o privire la haosul primordial. S-anfiorat sufletul meu la vederea ororii, si s-a intors din oceanul de intuneric. Apoi am inteles menirea barierelor, am inteles existenta Maestrilor din Arulu. Doar ei cu echilibrul lor Infinit puteau sta in calea haosului. Doar ei puteau pazi creatia lui Dumnezeu. Apoi trecut-am de cercul celor opt. Vazut-am toate sufletele care au invins intunericul. Am vazut splendoarea Luminii in care locuiau. Tanjit-am sa am si eu un loc in acel cerc dar tanjit-am si dupa calea pe care am ales-o, Atunci cand am ajuns in Salile din Amenti si mi-am ales menirea. Trecut-am apoi din Salile din Arulu spre spatiul pamantesc unde se afla corpul meu. M-am ridicat din pamantul in care ma odihneam. Am stat in fata Locuitorului. Am confirmat ca voi renunta la Dreptul meu Pana cand imi voi incheia sarcina pe Pamant, Pana cand Epoca intunericului va fi de domeniul trecutului. Asculta omule, cuvintele pe care ti le incredintez. In ele vei descoperi Esenta Vietii. Inainte de a ma intoarce in Salile din Amenti, trebuie sa te invat Secretul secretelor
1

Cum si tu te poti ridica spre Lumina. Pastreaza-le si pazeste-le, Ascunde-le in simboluri, Astfel incat profanul sa rada si sa renunte. In orice zona, da forma secretelor. Fa calea sa fie dificil de parcurs. Astfel cei slabi si nehotarati vor fi respinsi. Astfel secretele vor fi ascunse si pazite, Pastrate pana cand roata se va intoarce.

Prin epoci intunecate, asteptand si veghind, spiritul meu va ramane in taramul ascuns. !!! Cand cineva va trece toate incercarile din exterior, !!! Cheama-ma cu ajutorul cheii pe care o detii. !!! Atunci eu, Initiatorul, voi raspunde, si voi veni din Salile Zeilor din Amenti. !!! Atunci il voi primi pe cel initiat si ii voi dezvalui cuvinte pline de putere. !!! Asculta si ia aminte la ce-ti spun: Sa nu-mi aduci pe nimeni lipsit de intelepciune, Cu inima impura sau care nu are un scop bine definit. Altfel iti voi lua inapoi puterea de a ma chema din locul unde ma odihnesc. Acum mergi si cheama-ti fratii Ca sa pot astfel impartasi intelepciunea care sa-ti lumineze Calea cand eu nu voi mai fi aici. Vino in camera de sub templul meu. Nu manca timp de trei zile. Acolo iti voi oferi esenta intelepciunii astfel incat cu putere sa stralucesti intre oameni. Acolo iti voi impartasi secretele astfel incat si tu sa te ridici catre Ceruri Om-Zeu in Adevar ca si in esenta sa fii. Pleaca acum si lasa-ma sa-i chem pe cei pe care ii stii dar totusi nu ii cunosti.

TABLITA 15
Secretul Secretelor
1

Adunati-va acum, copiii mei, Si ascultati Secretul Secretelor Care va va da puterea de a descoperi omul-Zeu din voi Care va va oferi calea spre viata Vesnica. Deschis vorbi-voi despre Secretele Dezvaluite. Nu va voi oferi vorbe cu mai multe intelesuri. Ascultati cu atentie acum, copiii mei. Ascultati si urmati cuvintele pe care vi le ofer. Mai intai voi vorbi despre lanturile intunericului Care va leaga de sfera Pamantului. Intunericul si lumina sunt de acelasi fel, difera doar in aparenta. Caci amandoua provin din sursa primordiala. Intunericul inseamna dezordine. Lumina inseamna Ordine. Intunericul transformat e lumina Luminii. Acesta este, copiii mei, scopul vostru ca fiinte: !!! Transformarea intunericului in lumina. !!! Ascultati acum secretele naturii, Relatiile pe care le stabileste viata cu Pamantul unde locuieste. Aflati ca in stare normala sunteti tripartiti, Fizic, Astral si Mental la un loc. !!! Trei sunt calitatile fiecarei stari; Noua cu totul, precum sus asa si jos. In partea fizica sunt aceste canale, sangele care se misca sub forma de vartej, Obligand inima sa bata continuu. Magnetismul care se deplaseaza prin nervi Poarta energiile catre toate celulele si tesuturile. Akasa ce curge prin canale, subtila dar totusi fizica, completeaza canalele. Fiecare din cele trei stari este in acord cu celelalte Fiecare in parte influentand viata corpului. Ele formeaza cadrul scheletal prin care curge eterul subtil. A le stapani inseamna sa detii Secretul Vietii din corp. !!! Corp care poate fi parasit doar prin vointa detinatorului Atunci cand scopul sau in viata a fost atins. Trei sunt starile Astralului, Mijlocitor intre sus si jos; Nu tine de fizic, nu tine de Spiritual, Dar capabil sa se deplaseze in sus si in jos. Trei sunt starile Mintii, Purtatoare a Vointei Celui Maret.
1

Judecator al Cauzei si Efectului in viata ta. Astfel este alcatuita fiinta tripartita Condusa de sus de catre puterea lui patru. Deasupra si dincolo de starea tripartita a omului Se afla taramul Sinelui Spiritual. Patru sunt starile lui Stralucind in fiecare plan de existenta, Dar treisprezece cu totul, Numarul mistic. Pe baza calitatilor omului sunt Fratii: Fiecare dirijeaza dezvoltarea fiintei, Fiecare e un canal al Celui Maret. Pe Pamant omul este sclav, legat de spatiul si timpul planului pamantesc. Inconjurand fiecare planeta, o unda vibratorie, il leaga de planul sau de existenta. Cu toate acestea in interiorul sau se afla cheia eliberarii, In el poate fi descoperita libertatea. Dupa ce ti-ai eliberat sinele din corp, Ridica-te spre cele mai indepartate margini ale planului tau pamantesc. Rosteste cuvantul . Apoi, pentru o vreme, Lumina ta va fi ridicata, liber vei fi ca sa treci de barierele spatiului. Timp de jumatate de soare (6 ore), liber vei putea trece de barierele planului pamantesc, Vei putea vedea si afla pe cei ce se afla dincolo de tine. Intr-adevar spre lumi superioare vei putea trece. Descopera-ti propriile posibilitati de dezvoltare, Afla toate vietile viitoare ale Sufletului pe Pamant. Incatusat esti in corpul tau dar prin putere poti fi liber. Acesta este Secretul prin care sclavia va fi inlocuita de libertatea ta. Linisteste-ti mintea. Relaxeaza-ti corpul: Constientizeaza doar eliberarea din carne. Centreaza-ti fiinta catre scopul spre care tanjesti. Gandeste tot timpul ca vei fi liber. Gandeste la acest cuvant La-Um-I-L-Ganoover Si permite-i sa-ti rasune in minte. Lasa-te purtat de sunet spre locul unde tanjesti sa ajungi. Elibereaza-te din incatusarea carnii dupa propria vointa. Ascultati cel mai mare dintre secrete:
1

Dor-E-Lil-La

Cum puteti intra in Salile din Amenti, In locul unde sunt cei nemuritori, asa cum am facut si eu, si sa stati in fata Maestrilor. Intindeti-va corpul la orizontala. !!! Calmati-va mintea astfel incat nici un gand sa nu va deranjeze. !!! Puri trebuie sa fiti in minte cat si in scop caci altfel veti da gres. !!! Aduceti in minte imaginea Salilor din Amenti asa cum am descris-o in Tablitele mele. Doriti-va din tot sufletul sa fiti acolo. !!! Vizualizati-va stand in fata Maestrilor.!!!

Pronuntati, mental, urmatoarele cuvinte pline de putere:

Mekut-El-Shab-El Hale-Sur-Ben-El-Zabrut Zin-Efrim-Quar-El.


Relaxati-va mintea si corpul. !!! Apoi fiti siguri ca sufletul vostru va fi chemat. Acum va voi da Cheia spre Shamballa, locul unde Fratii mei locuiesc in intuneric: Dar un intuneric plin cu Lumina Soarelui, Intunericul Pamantului dar Lumina a Spiritului, calauze pentru voi dupa ce eu voi pleca. Asezati-va corpul asa cum v-am invatat. Indreptati-va spre barierele locului ascuns si indepartat. Stati in fata portilor si a paznicilor lor. Ridicati barierele pronuntand aceste cuvinte: {Eu sunt Lumina. Intuneric nu e deloc in mine. Eliberat sunt din sclavia noptii. Deschideti-mi calea celor Doisprezece si Unu, ca sa pot trece catre taramul intelepciunii.} Iar cand va vor refuza, caci cu siguranta va vor refuza, Porunciti-le sa va deschida calea rostind cuvintele: {Eu sunt Lumina. Pentru mine nu exista bariere. Deschideti, va poruncesc, prin Secretul Secretelor}

Edom-El-Ahim-Sabbert-Zur Adom.
Atunci, daca ale voastre cuvinte au fost numai si numai Adevarul, Barierele vor cadea in fata voastra. Acum va las, copiii mei. In jos, si totusi in sus, spre Salile din Amenti voi merge. Straduiti-va sa gasiti calea catre mine, copiii mei Si cu adevarat fratii mei veti deveni.
1

Astfel imi inchei scrierile. Chei fie ele pentru cei ce vor veni dupa mine. Dar doar pentru cei ce cauta intelepciunea mea, Caci doar pentru acestia mi-s Cheia si Calea.

S-ar putea să vă placă și