Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară Bucuresti

Facultatea de Horticultură ID – An 2, Semestrul 2

Referat la disciplina Floricultură

Producerea plantelor pentru ghivece

la specia Hippeastrum hybridum.

Profesor: Prof. Univ. Dr. Florin Toma

Student: Andrei Conțiu
Iunie 2020

1
Cuprins

1. Introducere .......................................................................................................................................................... 3
2. Conținut științific ................................................................................................................................................ 5
3. Concluzii .............................................................................................................................................................. 8
Bibliografie și referințe........................................................................................................................................... 9

2
1. Introducere

Figura 1 – Hippeastrum x hybridum var. Smaragdina (stanga) si var. Marmorata (dreapta) - Annales de la Société royale d’Agriculture et
de Botanique de Gand [ed. C. Morren] (1845-1849)

Hippeastrum este un gen aparținând familiei Amaryllidaceae.

Numele Hippeastrum a fost dat pentru prima dată genului de William Herbert, avându-și originea
etimologică în greaca veche. Aceasta înseamnă „Steaua cavalerului” din ἱππεύς (hippeus, cavaler calare)
și ἄστρον (astru, stea), și a descris prima specie recunoscută, Hippeastrum reginae.
Timp de mai mulți ani, a existat confuzie între botanisti cu privire la denumirile generice Amaryllis și
Hippeastrum, unul dintre acestea fiind faptul că denumirea comună amaryllis este utilizată în principal
pentru varietățile și cultivarurile acestui gen, adesea vândute ca bulbi pentru flori de interior. De fapt,
denumirea generică Amaryllis se aplică speciilor bulboase ce provin din Africa de Sud, cultivate de obicei
în aer liber.[5]
Genul Hippeastrum, include circa 70 specii bulboase originare din regiunile tropicale şi subtropicale ale
Americii. Dintre acestea cea mai cultivată este specia horticolă Hippeastrum hybridum Hort. –
hipeastrum, gramofon, crin de cameră, amarilis.[1]

3
Primele plante au fost aduse în Europa în 1700, iar primele încrucișări au fost făcute în 1799, când H.
reginae a fost încrucișat cu H. vittatum. Alte specii care au jucat un rol important în apariția hibrizilor
cunoscuți astăzi sunt H. aulicum, H. reticulatum, H. rutilum și H. striatum, care toate provin din Brazilia
și H. psittacinum, H. leopoldii și H. pardinum, care au originea în Peru. Hippeastrum johnsonii și H.
ackermanii au de asemenea originile în America de Sud și au fost încorporate în programul de
reproducere într-o etapă ulterioară. H. vittatum a fost utilizat în mai multe dintre încrucișări și a fost
responsabil în principal pentru soiurile cu perigon în dungi, în timp ce H. leopoldii și H. pardinum au fost
utilizate pentru creșterea plantelor cu flori mai mari. Recent, în principalele programe de reproducere
au fost folosiți mai mult hibrizi.[2]

4
2. Conținut științific

Este o plantă bulboasă, cu bulbi tunicaţi mari din care cresc înaintea frunzelor lineare şi cărnoase sau
odată cu acestea tije florale înalte de 40–80 cm, care susţin în vârful lor 2–4 (mai rar 5–6) flori în formă
de pâlnie, roşii, roz sau albe. Din bulbii mai mari se pot dezvolta şi câte două sau chiar trei tije florale.[1]
Culoarea florilor poate varia de la alb pur la roșu strălucitor, cu multe variații de culoare și dungi. Florile
sunt zigomorfe și au un diametru de 200 mm. Semințele sunt aplatizate, aripate cu o membrană neagră.
Planta solicită repaus evident pentru o perioadă de 2–3 luni dirijat de obicei spre sfârşitul toamnei –
iarna astfel încât înflorirea să se producă primăvara – vara. Prin asigurarea condiţiilor optime specifice
însă atât repausul cât şi înflorirea pot fi dirijate în orice perioadă a anului.
Fertilizările faziale se fac lunar cu îngrăşăminte minerale complexe având raportul NPK în favoarea
fosforului şi potasiului şi aplicate sub formă de soluţii cu concentraţia de 0,1–0,15 %.[1]

Producerea plantelor.
Amarilisul se înmulţeşte in general prin separarea bulbilor noi care se formează la baza bulbului matern;
bulbii mici pot deveni floriferi după 2–3 ani de cultură fără repaus. Mai rar plantele se pot înmulţi şi prin
seminţe, acestea formându-se în urma polenizării florilor de către albine sau artificial de catre om. La
plantele obţinute din seminţe înflorirea este posibilă însă după 4–5 ani de cultură.[1]
Înmulțirea prin semințe poate fi utilizată pentru dezvoltarea de noi cultivaruri sau pentru creșterea
randamentului speciilor native. Semințele sunt, în general, semănate la începutul verii în răsaduri, apoi
sunt transplantate în recipiente mai mari. Ele necesită căldură, udare frecventă și nu trebuie să li se
administreze o perioadă de dormanță.[5]

Figura 2 – Semințe de Hippeastrum sp. (National Gardening Association)

Perioada lungă de creștere necesară unui bulb pentru a deveni bulb florifer vandabil este una dintre
principalele probleme în producția de Hippeastrum hybridum hort. Îmbunătățirea metodei de înmulțire
este o modalitate de a scurta perioada de creștere a bulbului. Una dintre metodele standard în
înmulțirea amaryllis-ului este prin intermediul solzilor bulbului, prin împărțirea bulbului mamă în 12
5
secțiuni și separarea din fiecare secțiune a solzilor conectați la discul bazal. Părțile care provin din
acestea sunt cultivate în vermiculit umed la întuneric până apar bulbilii. Înainte de operațiunile asupra
bulbilor acestia se scufundă în înălbitor cu 0,5% clor activ timp de 30 de minute pentru sterilizarea la
suprafață.

Figura 3 - Diferite metode de tăiere pentru inmultirea vegetativă la Hippeastrum (1, 2 și 3: secționarea bulbului în 8, 12 și, respectiv, 16
secțiuni, 4, 5 și 6: crestarea bulbului în 8, 12 și, respectiv, 16 secțiuni. 7, 8 și 9: desprindere de solzi 48, 72 și, respectiv, 96 solzi. 10:
inlaturarea discului.) - Kharrazi, Mahdiyeh & Tehranifar, A. & Nemati, H. & Bagheri, A.-R. (2017). Vegetative Propagation of Amaryllis
(Hippeastrum × johnsonii ) by Different Cutting Methods. Korean Journal of Horticultural Science and Technology. 35. 373-380.
10.12972/kjhst.20170039.

Cu toate acestea, bulbii mici dezvoltati pe solzi necesită aproximativ trei ani pentru a produce bulbi
floriferi maturi. Prin utilizarea secționării bulbului mamă, s-a înregistrat o creștere a dimensiunii
bulbililor și, în consecință, un timp mai scurt pentru a produce un bulb comercializabil. [4] Cea mai bună
metodă este categoric cea care generează mulți bulbili per bulb mamă, fiecare dintre acestia crescând
cât mai mare în timpul dezvoltarii. Metoda optimă de înmulțire vegetativă trebuie așadar să țină seama
de un raport între numărul de bulbi generați și timpul în care sunt produși aceștia până la dimensiunile
de comercializare.
În cazul modern al înmulțirii prin culturi în vitro, dezinfectarea bulbilor este un factor esențial de care
trebuie ținut seama înainte de orice altă operațiune de prelevare de țesut. Dezinfectarea bulbilor este
de obicei partea cea mai dificilă, deoarece acest material este în contact cu o mare varietate de
microorganisme din sol.
Bulbii sunt clătiti în general în etanol înainte de sterilizarea suprafeței, dar diferiți lucrători folosesc
concentrații diferite. Bapat și Narayanaswamy (1976) au folosit etanol cu concentrație maximă în timp
ce Hussey (1980) a utilizat 90% etanol și Huang si colab. (1990) a preferat să utilizeze etanol 70%. Pentru
procesul de dezinfectare, majoritatea autorilor folosesc hipoclorură de sodiu (NaOCl), dar timpul de
expunere și concentrația soluției diferă. Huang și colab. (1990) a utilizat o soluție de NaOCl 10% pentru
o period de 10 min pentru dezinfectarea bulbilor de amaryllis în timp ce Jana (1981) a utilizat o soluție
de NaOCl de 3 până la 5% pentru 15 min, iar De Bruyn (1990) o soluție de NaOCI 2% pentru 60 min. Mii

6
și colab. (1974) a folosit o soluție de NaOCl 1% timp de 8 min, iar după ce plantele au fost porționate,
au fost dezinfectate pentru o perioadă suplimentară de 2 min în soluția de NaOCI. Alți dezinfectanți care
au fost folosiți sunt clorura mercurică (Bapat și Narayanaswamy 1976; 0,1% pentru 15 min) sau clorură
de calciu (Jana 1981; 3-5% pentru 15 min; Seabrook și Cumming 1977, 8% pentru 15 min). Pentru a
îmbunătăți efectul dezinfectării, unii autori mai folosesc un detergent. Un tratament cu apă caldă poate
fi, de asemenea, utilizat pentru a spori procesul de dezinfecție.[2]

Figura 4 – Culturi in vitro de Hippeastrum, stânga - Calus non-compact la tăierea explantelor tratate cu 10 mg / L de IAA după două
săptămâni de cultură, dreapta - Formarea embrionilor somatici în placa bazală a unei părți din explant în mediu de cultură MS conținând
0,5 mg / L de 2,4-D. - Amani, Sh. et al. “Micropropagation of Hippeastrum hybridum.” Cumhuriyet Science Journal 36 (2015): 594-605.

7
3. Concluzii

“Amarilisul” este fără doar și poate o specie importantă în ecuația comerțului cu plante la ghiveci.
Olanda este în fruntea clasamentului în privința cantității de bulbi produși sau chiar de plante la ghiveci.
În Olanda, deja de la nivelul anilor 1990, 103 ha de spațiu de seră erau folosite pentru cultivarea
amaryllis-ului, dintre care aproximativ o treime au fost destinate florilor tăiate, iar restul pentru
producția de bulbi. Importanța comercială angrenează desigur și cercetarea țintită pe aceasta specie
(chiar pe gen).
Deși plantele de Hippeastrum hybridum sunt utilizate frecvent în cercetarea fiziologică și ecologică,
întinderea resurselor lor genomice și genetice rămâne limitată. Dezvoltarea markerilor moleculari este,
prin urmare, de mare importanță pentru a accelera îmbunătățirile genetice la speciile de Hippeastrum.
Într-un studiu[3], au fost definite un total de 269 de gene unice care ar putea regla dezvoltarea florilor
de amaryllis. Rezultatele acestui studiu permit transcriptomica la scară largă și clasificarea
polimorfismelor genetice la Hippeastrum și vor fi utile în viitor pentru conservarea și producerea acestor
resurse. Au fost căutate in acest studiu toate genele care au fost implicate în calea de biosinteză a
antocianinei, calea de biosinteză a carotenoidelor, specificarea identității organelor florale, calea
fotoperiodismului, calea vernalizării, calea acidului giberelic, calea de biosinteză de etilenă și alte gene
ce tin de dezvoltarea florilor de la diferite specii și au fost utilizate pentru a identifica genele candidate
care se corelează cu formarea de organe florale și cu formarea de flori duble.
Categoric reamintim de posibilitățile din ce în ce mai accesate de creare de material vegetal in vitro prin
micropropagare. Este o metodă de înmulţire modernă care a luat o amploare deosebită în ultimii ani
datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă, în special revigorarea şi juvenilizarea materialului
biologic şi posibilitatea obţinerii de plante libere de virusuri.[1]

8
Bibliografie și referințe

- [1] Floricultura (curs ID) – Conf. Univ. Dr. Florin Toma – 2014
- [2] Micropropagation of Amaryllis (Hippeastrum hybridum) - M.H. DE BRUYN - Biotechnology in
Agriculture and Forestry, Vol. 40 High-Tech and Micropropagation VI (ed. by Y.P.S. Bajaj) © Springer-Verlag
Berlin Hcidclberg 1997.
- [3] Revealing the complex genetic structure of cultivated amaryllis (Hippeastrum hybridum) using
transcriptome-derived microsatellite markers - Yi Wang, Defeng Chen, Xiaofeng He, Jiangxian Shen, Min Xiong,
Xian Wang, Di Zhou & Zunzheng Wei - SCIENTIFIC ReportS | (2018) 8:10645 | DOI: 10.1038/s41598-018-
28809-9.
- [4] Effect of Cutting Method on Bulb Production of Hippeastrum hybridum in Taiwan - Y. Zhu, K.S. Liu
and J.C. Yiu, Department of Horticulture National Ilan University, Taiwan - Proc. IXth Intl. Symp. on Flower
Bulbs, Eds.: H. Okubo, W.B. Miller and G.A. Chastagner, Acta Hort. 673, ISHS 2005.
- [5] Wikipedia - https://en.wikipedia.org/ și legături asociate.