Sunteți pe pagina 1din 2

ALILUIA, IATĂ MIRELE

Aliluia x3
Iată, Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care va afla
priveghind; iar nevrednică-i aceea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi,
dar suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi ca să nu te dai morții
și afară de împărăție să te încui ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt,
Sfânt ești Dumnezeul nostru, cu folosințele celor fără de trupuri,
miluiește-ne pe noi.
CĂMARA TA
Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu
am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu,
Dătătorule de lumină și mă mântuiește.

CÂND SLĂVIȚII UCENICI


Când slăviții Ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat; atunci Iuda cel rău
credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se s-a întunecat și
judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept Te-a dat.
Vezi, iubitorule de avuții pe cela ce pentru aceasta spânzurare și-a
agonisit; fugi de sufletul nesățios care a îndrăznit unele ca acestea
asupra Învățătorului. Cela ce ești spre toți bun, Doamne mărire Ție.

SĂ SE ÎNDREPTEZE
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea
mâinilor mele jertfă de seară.
1. Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele,
când strig către Tine.
2. Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
3. Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc
păcatele mele;
4. Slavă, Și acum.
UȘILE POCĂINȚEI

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,


Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață, că mânecă duhul
meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând lăcaș al trupului cu totul
spurcat; ci ca un îndurat curățește-l pe el cu mila milostivirii Tale.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Cărările mântuirii îndreptează-mi, de Dumnezeu Născătoare căci cu
păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevire, viața mea toată
o am cheltuit; cu rugăciunile tale izbăvește-mă de toată necurăția.

Miluiește-ne Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea


îndurările tale curățește fărădelegile noastre.

La mulțimea faptelor mele celor rele cugetând, eu ticălosul mă


cutremur de înfricoșata zi a Judecății; ci îndrăznind la mila milostivirii
Tale ca David strig ție: miluește-mă Dumnezeule după mare mila Ta.

S-ar putea să vă placă și