Capitolul 10

Diabetul zaharat (DZ)

Este o boală metabolică ce se caracterizează printr-o hiperglicemie (concentraţie crescută de glucoză în

sânge, peste limitele normale) de durată, consecinţa unor defecte în producerea şi / sau acţiunea insulinei.
Termenul de „diabet” derivă din grecescul , care înseamnă a traversa de-a curmezişul, cu referire
la lichidele care traversează în mare viteză (diureza accelerată) corpul celui suferind de această boală.
Nu de puţine ori asociem conceptul de „diabet” cu cel al diabetului zaharat. Dar există 3 tipuri cunoscute de
diabet : zaharat, care face obiectul capitolului de faţă, insipid (ce apare datorită deficitului hormonului
antidiuretic din creier, traducându-se clinic prin lipsa capacităţii organismului de a reţine apa ; pacienţii care
au această boală ajung să bea între 25-80 l de lichide pe zi, şi compensator vor urina tot între 25-80 l pe zi) şi
renal (ca o rezultantă a ineficienţei transportorului glucozei de la nivelul rinichiului, aceasta se va elimina
urinar şi la valori normale ale glicemiei).
În mod normal glucoza din sângele unei persoane (glicemia), trebuie să se încadreze între 70-110 mg la 100
ml sânge, dimineaţa pe nemâncate, după un post alimentar de 12-14 ore. Valori de 126 mg% şi peste, întâlnite
la cel puţin 2 determinări succesive şi-n aceleaşi condiţii, certifică existenţa unui DZ.
La o persoană cu DZ, un control optim glicemic, plasează glicemia la valori de 70-100 mg%, iar un control
satisfăcător la niveluri de 60-130 mg%. La orice persoană cu DZ dacă glicemia prezintă valori de peste 130
mg%, pacientul este prost controlat, cel mai adesea fiind responsabil de această stare de fapt medicul curant
(dar adesea, prin unele „mici îngăduinţe” alimentare şi pacientul). Riscurile de afectare ale organelor ţintă
(vezi la finele acestui capitol) este cu atât mai mare cu cât glicemia este mai prost controlată şi cu cât variază
mai mult !!!
Ştiaţi că în fiecare zi pe mapamond, din cauza diabetului zaharat...
- 512 oameni mor
- 66 orbesc
- 77 intră-ntr-un program cronic de dializă datorită insuficienţei renale cronice
- 153 persoane suferă amputaţii ale membrelor (în special inferioare)
- 2200 de persoane sunt nou diagnosticate cu DZ
În populaţia generală, DZ are o frecvenţă de 3-6%, cu o creştere spectaculoasă în ultimele decenii. În
prezent asistăm la o dublare a numărului de cazuri cam la fiecare 10 ani. Actualmente rerezintă a 6-a cauză de
deces în populaţia generală a unei boli, dar se estimează că în următorii 20-30 de ani, va avea toate şansele
chiar să urce pe „podium”, fiind devansată doar de bolile cardio-vasculare şi cancer.

Cauzele DZ pot fi lesne reţinute aplicând formula mnemotehnică „MILLAA”, deci cu 2 de „L” şi cu 2 de
„A” :
1) Medicamentele. AINS (Antiinflamatoarele nesteroidiene, sau „clasa Aspirinei”), AIS (Antiinflamatoarele
steroidiene), diureticele tiazidice (Nefrix), -blocantele, tratamentul îndelungat cu hormoni tiroidieni sau
boala Basedow, medicaţia imuno-supresoare (care se prescrie în bolile auto-imune sau după transplantele
de organe), citostaticele (medicamentele anticanceroase), diazoxidul, difenilhidantoina,
anticoncepţionalele orale, halotanul (anestezic general) etc. ;
2) Infecţiile cu unele virusuri (urlian, rubeolic, hepatitice, encefalomiocarditic, Coxakie, Epstein-Barr,
citomegalic). În acest sens, un banal „oreillon”, contactat la o vârstă adultă, în afara riscului de sterilitate,
poate fi generatorul unui DZ. ;
3) Litiaza biliară (piatra la fiere) ;
4) Un profil lipidic alterat, în special creşterea LDL-C şi scăderea HDL-C. Consumul preponderent de
alimente grase şi al lipidelor saturate poate fi cauză de DZ. ;
5) Alcoolul este recunoscut de mult timp că ar fi unul dintre generatorii DZ, având un efect toxic direct pe
ficat şi pe pancreas ;
6) Alte cauze :
- Stresul. S-a demonstrat pe loturi mari populaţionale că o persoană care tocmai a contactat DZ, a avut
în ultimii 1-3 ani cel puţin un factor stresor major, la care pancreasul i-a căzut victimă. În cazul altora
însă a fost suficient un stres puternic de moment (şi nu neapărat o întreagă sesiune de examene), care a
declanşat chiar din acel moment boala ;
 - consumul prelungit şi repetat de dulciuri concentrate şi alimente sau sucuri cu îndulcitori sintetici
(zaharină, ciclamat, aspartam, acesulfam K etc.). Aceştia din urmă au capacitatea de a crea dorinţa psihică de
dulce şi de a sesiza fals creierului că în sânge ar exista o cantitate prea mare de glucoză. Centrul de comandă
cerebral va răspunde prompt şi va trimite impulsuri pro-secretorii repetate pancreasului, care în scurt timp s-
ar putea să cedeze. Excesul glucidic inhibă absorbţia intestinală a proteinelor, în special la copii ;
- consumul prelungit de produse alimentare care conţin nitraţi (mezeluri, carne etc.) constituie un
factor predispozant pentru DZ tip I ;
- ulcerul gastro-duodenal penetrant în pancreas (pancreasul este situat puţin sub, înapoia şi-n stînga
stomacului) ;
- pancreatitele acute, indiferent de etiologie (cauză), cât şi rezecţiile chirurgicale de pancreas
- unele proteine din laptele de vacă, dacă acesta este introdus devreme în alimentaţia sugarilor
- consumul de cafea (dar şi băuturi ce conţin în titulatura lor sufixul „-cola”) şi cacao la copii ;
- obezitatea şi sedentarismul. Obezitatea abdominală este markerul clinic al insulino-rezistenţei
- sarcina produce scăderea pragului renal al glucozei, dând glicozuria (eliminarea de glucoză prin
urină) de sarcină ;
- AG saturaţi cu lanţ lung şi mediu produşi de ficat ca o consecinţă a unei diete bogate în dulciuri
concentrate, sau / şi cantităţile importante absorbite în urma unei diete cu produse de origine animală
sau / şi obezitatea, au capacitatea de a distruge celulele -insulare (adică tocmai pe cele care secretă
insulina), având drept consecinţă avansarea spre DZ

Aşadar :

Ingestia repetată de dulciuri concentrate Glicemiei Insulinei

Dieta bogată în AG saturaţi Producţiei hepatice de AG

Obezitatea şi supraponderalitatea cu eliberarea consecutivă
AG trans a acestora în sânge

Distrugerea progresivă şi gradată

a celulelor -insulare

Rezistenţa la insulină Diabet zaharat

- AG trans (din margarine, produsele lactate, uleiurile polinesaturate prăjite şi / sau refolosite şi / sau
expuse la lumină şi / sau rafinate) acţionează direct pe pancreas, distrugând celulele -insulare,
accentuând rezistenţa la insulină, crescând fracţiunile colesterol total şi LDL şi scăzând fracţiunea
„bună” HDL ;
- un proces auto-imun care distruge celulele secretoare de insulină din pancreas ;
- ereditatea. Sunt cunoscute familii în care boala are o agregare mai mare. Dacă un părinte are DZ,
şansa ca unul dintre descendenţii săi să contacteze la rându-i boala, este crescută ; la fel stau lucrurile
în cazul unui frate cu DZ, celălalt frate va fi predispus la această boală mult mai mult decât populaţia
generală (acest lucru este şi mai evident pentru gemenii monozigoţi) ;
- în DZ s-au constatat deficienţe în ceea ce priveşte unele minerale ca Magneziu, Potasiu şi
vitamine din grupul B (1,3,6,12) şi se presupune că o eventuală corectare ar avea efecte benefice în
prevenţia şi tratamentul bolii.

Aproximativ 8-9 cazuri de diabet din 10 ar fi prevenite, dacă am lua în considerare au

regim alimentar sănătos, la care să asociem un exerciţiu fizic adecvat şi regulat !!!
 În ultimii ani s-a constatat o creştere destul de îngrijorătoare a numărului de cazuri de DZ şi s-a ajuns chiar
să se susţină că la fiecare pacient cu DZ cunoscut, mai există încă cel puţin unul cu DZ necunoscut sau
nedepistat.
Care este mecanismul de producere al DZ ? În mod normal, pancreasul produce o substanţă-hormon
(insulina), care nu permite ca glucoza din sânge (glicemia) să crească peste anumite valori într-un mod
necontrolat. Acest hormon determină stocarea glucozei în ficat şi muşchi (sub formă de glicogen), în unele
organe sub forma grăsimilor de depozit, facilitează pătrunderea glucozei în celulele organelor care au o
absolută nevoie de ea pentru a fi folosită drept combustibil (glucoza este considerată de celulele corpului
nostru drept „benzină super”), şi se opune glicogenolizei (mobilizării de glucoză din depozite) hepatice şi
musculare şi lipolizei (mobilizării de grăsimi din depozite). Toate celulele organismului ar dori să se
alimenteze cu glucoză, dar majoritatea dintre acestea pot recurge şi la alt combustibil (acizi graşi, ceto-acizi,
aminoacizi etc.). Celulele nervoase (neuronii) se hrănesc exclusiv cu glucoză şi astfel orice deficit insulinic
care ar limita intrarea acesteia în celula nervoasă pentru a o alimenta, are consecinţe dintre cele mai nefaste
legate de funcţionarea sistemului nervos.
Pentru a-şi îndeplini funcţiile, insulina trebuie să acţioneze pe nişte receptori specifici, care se găsesc în
vasele de sânge şi la nivelul anumitor celule. Dacă însă aceşti receptori se înfundă (de exemplu printr-un
proces aterosclerotic), insulina neputându-se cupla la nivelul lor, nu-şi va îndeplini atribuţiile şi va rămâne în
vasele de sânge ineficientă.
Semnalul de ineficienţă va fi recepţionat prompt de către pancreas, care va produce o cantitate suplimentară
de insulină, pentru a acţiona totuşi receptorii neblocaţi şi pentru a contrabalansa ineficienţa hormonului ; la
fel şi creierul, sesizând un nivel glicemic ridicat, comandă „subalternului”-pancreas să producă insulină,
„şeful” percepând glicemia mare drept un semn că pancreasul nu şi-a făcut datoria : adică nu a produs destulă
insulină ! Dar producerea unei cantităţi crescute de insulină are efecte catastrofale asupra vaselor de
sânge, cu un pronunţat efect aterogen şi de înfundare suplimentară a lor, a receptorilor care sunt încă
eficienţi, la care se adaugă şi efectul de înfundare al glucozei, care nemaifiind îndepărtată din vase, va
polimeriza şi se va depune pe acestea. Pancreasul nu este capabil să furnizeze perioade lungi o supraproducţii
de insulină. La un anumit moment dat acest organ îşi va epuiza capacitatea secretorie şi va ceda ; este
remarcabilă în acest sens, capacitatea de rezervă funcţională a întregului nostru organism : facem diabet în
momentul în care peste 90% dintre celulele responsabile de producerea insulinei sunt distruse ! Să nu uităm
nici faptul că în condiţii normale, pancreasul secretă o cantitate zilnică de enzime şi hormoni echivalentă cu
greutatea sa.
(Insulina este necesară şi pentru ca secretina şi colecistokinina să poată stimula secreţia pancreatică exocrină
!).
Rezistenţa la insulină este accentuată şi accelerată şi de următorii factori : obezitatea (în special, cea
abdominală !), fumatul, cafeina, nesomnul cronic, teobromina, -agoniştii adrenergici, hormonul de creştere şi
hormonii tiroidieni în exces, grăsimile alimentare saturate (unt, margarine, nuca de cocos, dieta cu alimente
preponderent de origine animală), zaharoza, glucoza, fructoza, stres, înfometare, deficitul de Magneziu,
cortizol, AMPc.
Reciproc, o alimentaţie bogată în AG  3 (ulei de in, dar mai ales dieta vegetarian totală) şi un program
constant şi riguros de exerciţii fizice, atenuează mult rezistenţa la insulină !
Hiperinsulinismul, pe de altă parte, are cel puţin următoarele efecte nefaste :
- creşte activitatea simpatică (descărcările de Adrenalină şi Noradrenalină în circulaţie + vasoconstricţie
în majoritatea teritoriilor vasculare) => factor semnificativ generator de HTA ;
- retenţie renală de Na+ => retenţie secundară de apă => creşterea volumului plasmatic => alt factor
generator de HTA ;
- apare hipertrofia muşchiului neted vascular => scade calibrul vascular pe un volum sangvin şi aşa
mărit + tendinţă la vasoconstricţie vasculară = HTA ;
- creşte nivelul intracelular de Ca2+ ;
- factor de creştere endotelială (spre înăuntrul vasului).
Vedem aşadar, că o „simplă” rezistenţă la insulină determină o stare pro-hipertensivă şi pro-aterogenă de
neimaginat !!!

Există 2 tipuri de DZ :
- tipul I, sau insulino-dependent, boală care apare cel mai frecvent încă din primii ani de viaţă, sau la
persoanele tinere. La aceştia pancreasul este incapabil să producă insulina, sau produce cantităţi extrem de
mici şi insuficiente. Lipsa insulinei pancreatice va trebui suplinită cu insulină care se va administra injectabil,
zilnic, pentru toată viaţa ;
- tipul II, sau insulino-independent. Acest caz implică într-o primă fază producerea unei cantităţi crescute de
insulină de către pancreas, dar ineficientă chimic şi clinic (este tocmai cazul descris mai sus). Pe măsura
epuizării capacităţii secretorii a pancreasului, acest tip de DZ, care la început era insulino-independent, se va
converti în insulino-dependent şi va beneficia de tratamentul de substituţie cu insulină injectabilă la fel ca şi
DZ de tip I.
În rezumat : DZ tip I este fără insulină, pe când DZ tip II are prea multă insulină (dar ineficientă) într-o
primă fază, pentru ca într-o fază imediat următoare să apară un deficit insulinic.
În DZ se întâlnesc următoarele aspecte :
a) deficitul absolut sau relativ de insulină, care reprezintă factorul obligatoriu, la care se pot adăuga :
b) scăderea captării insulinei în periferie de către celule (prin blocarea receptorilor sau / şi sedentarism) ;
c) accentuarea absorbţiei glucidelor (şi mai ales a mono- şi dizaharidelor), datorită unei alimentaţii bogate în
dulciuri concentrate, sau / şi a alimentelor “cu calorii goale” (biscuiţi, prăjituri, pâine albă, cozonac,
budinci, fursecuri), care nu conţin fibre vegetale ;
d) glicogenoliză hepatică (şi deci hiperglicemie), sub acţiunea hormonilor de contrareglare ai insulinei :
glucagon, adrenalină, noradrenalină, cortizol, hormon de creştere, hormoni tiroidieni.

Aşadar,

Diabetul zaharat tip I Diabetul zaharat tip II

- debutul bolii < 40 de ani (tânăr) > 40 de ani (vârstnic

- apariţia simptomelor brusc lent, progresiv
- starea de nutriţie normo- sau subponderal supraponderal sau obez
- complicaţie acută cetoacidoza coma hiperosmolară
- insulină plasmatică mult redusă sau absentă cel mai adesea >>
- glucagon plasmatic >, poate fi inhibat >, rezistenţă uneori marcată
- răspuns la terapia insulinică exclusiv, chiar de la început inclusiv, în stadiile tardive
- răspuns la terapia sulfonil-ureică 0 +++
- importanţa dietei în prevenţie/terapie +/- +++

Deşi sunt întâlnite şi unele excepţii la paralela de mai sus (obezităţi mari la copii sau adolescenţi să genereze
precoce un DZ tip II, sau un DZ tip I tipic să apară după vârsta de 60 de ani), în scop didactic formula de mai
sus este sugestivă şi merită să fie reţinută.

Simptomele DZ.
Clasic, din punct de vedere clinic sunt descrise 3 simptome cardinale ale DZ :
- poliuria (producerea şi eliminarea unei cantităţi crescute de urină). După părerea altor specialişti, în
denumirea bolii s-ar regăsi termenul de „sifon” (comparaţie cu volumul mare de urină eliminat), iar „zaharat”
(în cele mai multe limbi este „mellitus”) = miere, sau urină lipicioasă şi dulce aidoma mierii. La valori
superioare limitei de 160-180 mg%, glucoza depăşeşte pragul renal de reabsorbţie şi se elimină urinar. Fiecare
moleculă de glucoză are din punct de vedere chimic 6 grupări hidroxil (-OH), care vor antrena în momentul
eliminării glucozei, o cantitate sporită de apă (2,5-6 litri pe zi, rar peste). Această stare va determina un deficit
de apă în vasele sangvine, o creştere a concentraţiei fluidului sangvin, fenomen ce va trebui rapid combătut,
apărând la nivelul creierului senzaţia de sete (în timp şi acest mecanism de conştientizare şi de declanşare al
senzaţiei de sete va fi afectat prin lezarea nervoasă produsă de DZ, iar o concentrare prea mare a sângelui este
responsabilă de comă sau de formarea de cheaguri, glucoza fiind de-altfel şi o substanţă extrem de lipicioasă).
Apare aşadar :
- polidipsia (consum crescut de lichide), în absenţa transpiraţiei consecutive unui efort fizic intens, sau a
deshidratării prin căldură. Deseori, ca medici, acest unic semn ne ridică semne de întrebare, dacă ne aflăm sau
nu în faţa unui pacient diabetic. Da, este perfect normal şi justificat ca un om sănătos să consume până-n 2,5-3
l de lichide pe zi, iar după un efort fizic intens, sau în anotimpul cald să crească consumul de lichide şi mai
mult ; dar un consum lichidian nejustificat este în măsură să ne facă să ne gândim la un potenţial DZ ;
- polifagia. Celulele corpului nostru sunt efectiv flămânde după glucoză (şi preponderent creierul, care
funcţionează exclusiv cu glucoză), deşi acest combustibil există chiar din belşug în interiorul vaselor de sânge
alături de o insulină ineficientă ; numai că, în loc să ajungă la celule, care au o disperată nevoie de hrană,
glucoza va stagna în vase. În aceste condiţii este declanşată la nivelul creierului senzaţia de foame, iar
pacientul va ingera cantităţi crescute de hrană. În ciuda acestei poli-(prea mult)fagii(a mânca), diabeticii ajung
să aibă probleme cu controlul greutăţii corporale.
Adesea, boala evoluează fără nici un simptom, ani de zile, fiind descoperită cu totul întâmplător, cu prilejul
unui examen de laborator de rutină, sau în cazuri severe, primul simptom poate fi coma.
Nu de puţine ori, există situaţii în care un diabetic scade şi tot scade în greutate, fără un motiv aparent (nu
practică exerciţii fizice intense, nu este subnutrit şi nici nu face cure de slăbire etc.). Este absolut necesară
investigarea minuţioasă a pacientului, deoarece sub masca scăderii în greutate se poate ascunde un cancer
(adesea pancreatic), o hipertiroidie etc. DZ prin el însuşi nu determină o scădere în greutate, dacă glicemia
este corect echilibrată şi menţinută la parametri normali !

Semne clinice care ar trebui să ne facă să ne punem întrebări legate de un potenţial DZ :

- o rană / plagă care se vindecă greu, având tendinţa la supurare (generând puroi), fenomen care se explică
prin faptul că globulele albe ale sângelui („soldaţii organismului”) în DZ luptă foarte greu sau deloc.
Furuncule repetate, care se vindecă greu, sau infecţii ale căilor respiratorii şi urinare care cedează dificil şi la
doze mari de antibiotice ;
- un prurit (senzaţie de mâncărime) genital persistent şi rebel la tratament ;
- pierderea sensibilităţii tactile, dureroase, termice şi vibratorii, la un pacient care nu a suferit de traumatisme
în antecedente ;
- astenie ;
- anxietate, tendinţă la depresie ;
- impotenţa sexuală la bărbaţi poate avea drept cauză DZ, care va înfunda vasele de sânge ale zonei genitale şi
pe cele care hrănesc nervii răspunzători de erecţie ;
- copiii născuţi cu o greutate la naştere de peste 4 kg, ridică semne de întrebare în dreptul mamei.
Laboratorul clinic poate evidenţia o eliminare marcată de glucoză prin urină (glicozuria), de zeci sau mai rar
de sute de grame pe zi, o hiperglicemie de peste 125 mg% şi / sau prezenţa corpilor cetonici în sânge şi urină.
Un test lesne de efectuat este TTGO (testul de toleranţă la glucoza administrată oral), care constă în
administrarea a 75 de grame de glucoză unui pacient dimineaţa pe nemâncate, după un post de 10-14 ore. În
funcţie de valorile obţinute în urma TTGO, vom avea :
- sănătos : glicemia sub 110 mg% (6,1 mmoli/l) pe nemâncate şi sub 180 mg% (10 mmoli/l), la 2 ore de
la administrarea soluţiei glucozate (adică a celor 75 g de glucoză dizolvate în 300 ml de apă =
TTGO) ;
- scăderea toleranţei la glucoză, în cazul în care glicemia dimineaţa pe nemâncate este sub 126 mg%,
dar după 2 ore de la administrarea celor 75 g glucoză, ea se situează între 140-199 mg%
- DZ, când dimineaţa pe nemâncate glicemia este peste 125 mg%, iar la 2 ore după TTGO, glicemia
este de 200 mg% sau peste, sau la 2 determinări succesive glicemia este peste 125 mg%, dimineaţa pe
nemâncate.

Un test relativ simplu este reprezentat de către determinarea hemoglobinei A 1 glicate (Hb A1G). Valoarea
sa rezidă mai ales în faptul de a vedea retrospectiv cât de bine a fost controlată glicemia în ultimele 3 luni
dinaintea efectuării testului. Vom avea următoarele valori pentru Hb A1G :
- < 6 mg%, subiect normal, fără DZ, sau control optim al DZ ;
- 6-10 mg%, pacient cu DZ, având un control glicemic bun ;
- >10 mg%, pacient diabetic al cărui nivel glicemic a fost prost controlat în ultimele 3 luni.

Merită reţinut că prin TTGO se descoperă de 4-7 ori mai mulţi diabetici decât printr-o „simplă”
determinare a valorilor glicemiei „a jeun”.
Tot un test extrem de sensibil pentru depistarea modificărilor biochimice este şi testul cu Cortizon.
 Pentru punerea în evidenţă a unui DZ gestaţional, trebuie să avem 2 situaţii din următoarele prezentate mai
jos (după administrarea a 50 grame glucoză) :
- înainte de administrarea de glucoză, glicemia după un post nocturn de 10-14 ore este mai mare sau
egală cu 105 mg%
- la o oră de la administrarea celor 50 g de glucoză, glicemia este de cel puţin 190 mg%
- la 2 ore de la administrarea celor 50 g de glucoză, glicemia este de cel puţin 165 mg%
- la 3 ore de la administrarea celor 50 g de glucoză, glicemia este de cel puţin 145 mg%

Evoluţia spre diabet trece de regulă prin următoarele stadii :

- prediabet, sau DZ potenţial. În această fază toate testele biochimice sunt normale, dar se iau în calcul
unele date, care ne conduc în timp spre o persoană susceptibilă de a face DZ : copiii cu ereditate de
DZ, femeile ce nasc copii peste 4 kg, sau care au copii cu mortalitate perinatală ridicată, obezii,
persoanele care prezintă hiperglicemii sau glicozurii tranzitorii repetate, cei care au o producţie
crescută de insulină, sau / şi membrane bazale îngroşate ;
- diabet latent clinic. Testele uzuale nu-l evidenţiază, ci doar testul cu Cortizon ;
- diabet chimic (asimptomatic), ce se traduce doar prin modificarea curbei hiperglicemiei provocate
prin TTGO ;
- diabet clinic manifest, în care avem hiperglicemie pe nemâncate, glicozurie, cu sau fără poliurie,
polidipsie şi polifagie.

Complicaţiile DZ .
Orice diabetic este afectat mai mult sau mai puţin de complicaţiile acestei boli. Ele sunt consecinţa
depunerilor de glucoză polimerizată pe vasele de sânge, cât şi a aterosclerozei, cu înfundarea consecutivă a
acestora. Procesul este lent, însă interesează întreg arborele vascular arterial al corpului (de la degetul mic de
la mâna dreaptă până la vasele creierului, inimii, rinichiului, ochiului etc.).
1) Retinopatia diabetică . Accentuarea procesului aterosclerotic de la nivelul retinei (partea din spate a
ochiului cu care vedem), conduce implicit la o scădere a irigaţiei cu sânge la acest nivel, la moarte celulară
şi la scăderea vederii, mergând până la cecitate (orbire). În timp apar dilataţii arteriale (anevrisme),
microhemoragii, exudate, degenerescenţă sau proliferări extinse patologice, cu afectarea serioasă a vederii.
Inflamaţiile tecilor globului ocular sunt destul de frecvente şi aş aminti aici blefarita (inflamaţia pleoapei)
şi conjunctivita diabetică ;
2) Cataracta este o complicaţie frecventă a DZ şi se pare că ea este o rezultantă a deficitului de vitamina C
de la nivelul cristalinului, stare obişnuită în DZ ;
3) Microangiopatia diabetică . Micro-(= foarte mici), angio-(= vase de sânge), patie(=boală). După cum se
observă din „traducerea” acestui termen medical, în DZ sunt afectate şi cele mai mici şi subţiri vase de
sânge : cele care hrănesc nervii, vasele mari de sânge, cele din creier, rinichi, retină etc. ;
4) Neuropatia diabetică . Nemaifiind irigaţi corespunzător cu sânge, nervii vor avea de suferit, iar celulele
nervoase fie vor degenera, fie vor muri. DZ asociază microinfarcte şi infarcte lacunare la nivelul
creierului, care prin sumarea lor vor scoate din funcţie zone extinse ale creierului, cu consecinţe nefaste
dintre cele mai variate : pierderi de memorie, ameţeli, scăderea capacităţii de concentrare psihică etc. Un
diabetic se poate arde cu apă fierbinte sau cu orice obiect încins, fără ca el să-şi dea seama, deoarece
el nu simte temperatura obiectelor, fiindu-i afectată sensibilitatea termică. Neuropatia DZ are câteva
caracteristici :
- localizarea sa este predominant distală (la extremităţi) afectând mai pregnant membrele inferioare ;
- leziunile sunt simetrice de-o parte şi de alta ;
- interesează şi sistemul nervos vegetativ (SNV) care coordonează funcţionalitatea de tip inconştient a
organelor interne ;
- simptomele în fazele incipiente au un caracter reversibil.
Această complicaţie este una dintre cele mai de temut ale DZ, pentru că se instalează pe nesimţite şi
poate afecta fiecare segment al corpului. Se descriu astfel următoarele manifestări :
pareze, paralizii, parestezii, diminuarea reflexelor osteo-tendinoase, anestezie în sfera tactilă, dureroasă şi
termică. În ceea ce priveşte afectarea SNV vom avea următoarele manifestări :
- digestive : scăderea tonusului musculaturii tubului digestiv şi a motilităţii acestuia, uneori diarei
nocturne ;
- cutanate : tulburări de sudoraţie, ale irigării tegumentare (trofice), piele solzoasă, uscată şi caldă ;
 - circulatorii : hipotensiune arterială ortostatică (scăderea tensiunii în poziţie verticală prin deficitul de
acomodare al valorilor tensionale cu postura), sindromul de denervare cardiacă (prin afectarea fibrelor
nervoase care coordonează activitatea cardiacă şi realizează adaptarea inimii la condiţiile de mediu ;
inima va bate într-un ritm invariabil şi constant de circa 90 de bătăi pe minut, fără a mai răspunde la
factorii excitatori sau inhibitori) ;
- urogenitale : tulburări de dinamică sexuală, impotenţă, reducerea tonusului vezicii urinare (cu retenţie
de urină, mergând până la globul vezical) ;
- oculare : scăderea reflexului fotomotor ;
- bronho-pulmonare : tulburări de motilitate ciliară, cu reducerea posibilităţii ca plămânii să se auto-
epureze eficient ; creşte astfel riscul complicaţiilor infecţioase bronho-pulmonare ;
- viscerale : scăderea sau abolirea durerii viscerale (a organelor interne). Diabeticii au o susceptibilitate
crescută de a face infarct miocardic sau ulcer perforat fără nici o durere ;
- osteo-articulare : deformări ale articulaţiilor, mai ales la picioare ;
- întotdeauna are loc şi o scădere a coordonării neuro-musculare, care va determina, în special la
copiii diabetici, o creştere a frecvenţei apariţiei enurezisului (urinat nocturn în pat).

Sorbitolul ce apare într-o cantitate semnificativă în plasma diabeticului, datorită alterării metabolismului
glucidic, se comportă şi ca o toxină tisulară, fiind implicat nemijlocit în patogenia neuropatiei, cataractei,
nefropatiei şi a retinopatiei diabetice.

5) Infecţiile . DZ este boala care efectiv „anesteziază” într-o mare măsură şi globulele albe, producând o
reducere importantă a apărării corpului şi a rezistenţei organismului la infecţii. Din acest motiv, frecvenţa
infecţiilor este mult mai crescută la un diabetic decât la populaţia generală. În acest sens primează
infecţiile urinare, datorită eliminării de glucoză prin urină (glucoza fiind un mediu excelent de cultură
pentru majoritatea microbilor), dar şi faptului că tractul urinar se apără dificil şi la un nediabetic. Aş aminti
tot aici şi pneumoniile, care sunt mult mai severe, cât şi infecţia tuberculoasă, care are o evoluţie
imprevizibilă şi deseori nefastă la o persoană diabetică. Din categoria infecţiilor fac parte şi cel fungice
(ciuperci), care se vindecă foarte greu şi după perioade lungi de tratament ; acestea au o predilecţie pentru
sfera genitală sau tegumentară. Dacă un microb în condiţii normale ar produce o infecţie minimă, care-ar
trece şi neobservată, la un diabetic acelaşi microb este susceptibil de a genera o infecţie medie sau severă.
Corpul nu se apără, sau dac-o face, apărarea este slabă sau / şi insuficientă / ineficientă ;
6) Nefropatia diabetică . Rinichiul face parte dintre organele cele mai afectate în DZ, cu un răsunet negativ
asupra întregului organism. Prin înfundarea şi distrugerea filtrului renal, epurarea sângelui va fi
defectuoasă, se vor acumula substanţe toxice care-ar trebui să fie eliminate prin urină, sau / şi se vor pierde
substanţe necesare corpului : proteine, glucoză, vitamine, anumite metale etc. Distrugerea progresivă a
rinichiului este responsabilă şi de apariţia hipertensiunii arteriale, care trebuie tratată prompt la un
diabetic, şi menţinută în limite cât mai joase (de cel mult 120-125 / 70-75 mmHg). Evoluţia afectării
renale poate conduce la insuficienţa renală cronică şi dializă, datorită distrugerii renale, a infecţiilor
urinare repetate şi recidivante (pielonefrită acută sau cronică, glomerulo-nefrită acută sau cronică etc.). O
pierdere continuă şi constantă, zilnică, de peste 50 mg de proteine este predictivă pentru un risc
ulterior major de moarte de cauză cardio-vasculară la un diabetic ;
7) Macroangiopatia diabetică afectează vasele mari de sânge, şi-n special arterele. Vor fi agresate mai mult
sau mai puţin toate arterele mari din diverse teritorii :
- cardiovascular ; cardiopatia ischemică (la care predomină leziunile vasculare distale), degenerarea
muşchiului cardiac (miocardoză), infarctul miocardic acut fără durere şi dificil de recunoscut,
hipertensiunea arterială ;
- periferic ; DZ este generator de obliterări (înfundări) ale arterelor membrelor, cele mai expuse fiind
cele ale picioarelor. Deseori suntem martorii unei gangrene diabetice care este rezultanta mai multor
factori asociaţi printre care aş menţiona în primul rând deplorabila circulaţie a membrului respectiv şi
scăderea apărării corpului ;
- central : accidentul vascular cerebral (ischemic sau hemoragic), infarctul şi ramolismentul cerebral
post-trombotic ;
8) Complicaţiile cutanate sunt reprezentate de diferite procese degenerative ale pielii (care devine lucioasă,
se descuamează mai uşor şi se umple mai frecvent cu pete), abcese, furuncule, infecţii fungice rezistente la
tratament, eczeme, ulcere de gambă ;
9) Modificările sangvine interesează seria roşie (producând anemie), seria albă (reducând rezistenţa imună,
prin scăderea capacităţii de identificare şi neutralizare a microbilor), cât şi seria plachetară (dând tulburări
de coagulare şi de resorbţie a chegului) ;
10) Hiperglicemia prelungită inhibă secreţia gastrică acidă, influenţând negativ digestia şi absorbţia
nutrienţilor, mineralelor şi vitaminelor ;
11) Alterarea profilului lipidic este aproape o constanţă a DZ. S-a pus şi se pune încă problema factorului
primordial : DZ determină alterări ale profilului lipidic, sau acestea din urmă sunt cele care conduc mai
devreme sau mai târziu la DZ ? Oricum, s-a constatat că normalizarea profilului lipidic, are efecte
remarcabil de bune referitoare la evoluţia ulterioară a bolii, şi reciproc. Lipsa insulinei produce şi o
mobilizare a grăsimilor din depozite, cu risc aterogen evident. LDL-C glicozilat persistă mai mult timp în
plasma diabeticilor, cu efecte dezastruoase pentru arterele acestor persoane, în vreme ce HDL-C glicozilat
este îndepărtat rapid din plasmă, dând astfel o protecţie minimă vaselor de sânge ;
12) Cardiectazia (vezi capitolul HTA, complicaţiile bolii) ;
13) DZ mai este răspunzător şi de scăderea semnificativă a producţiei de NO a endoteliului vascular
(substanţă vasodilatatoare şi anti-hipertensivă), cât şi de creşterea periculoasă a nivelului de endotelină
(substanţă vaso-constrictoare şi pro-HTA) ;
14) Coma diabetică este uneori primul simptom în urma căruia o persoană este diagnosticată ca fiind
diabetică. Ea survine la un diabetic ca o consecinţă a unui factor declanşator : pancreatită acută,
întreruperea nejustificată şi din proprie iniţiativă a medicaţiei antidiabetice, insuficienţa cardiacă, infarctul
miocardic, traumatisme, operaţii, a diminuării consumului periferic de glucoză, sau a unui aport crescut
(prin greşeli alimentare), administrarea de Cortizon exogen, sau Cortizol endogen (stres), emoţii, diareile,
o infecţie oarecare, medicaţia diuretică greşit dozată.
Clinic nu este o comă profundă (în 85% din cazuri), pot apărea tulburări neurologice (tremurături,
convulsii epileptiforme), frapează gradul mare de deshidratare al pielii şi mucoaselor (care determină o
înghiţire dificilă şi dureroasă), iar globii oculari au un tonus redus. Mirosul respiraţiei este acetonic, aceasta
fiind deseori neregulată. Înaintea apariţiei comei, survin câteodată cu zile sau săptămâni înainte unele semne şi
simptome premonitorii : o senzaţie de oboseală accentuată, dureri de cap, inapetenţă, scădere ponderală, un
grad de deshidratare a tegumentelor şi mucoaselor, anumite tulburări de comportament. Laboratorul
evidenţiază în această perioadă o creştere a osmolarităţii pasmatice undeva pe la 325-350 mOsm / l, sau chiar
mai sus. Dacă pacientul diabetic sesizează apariţia unor astfel de simptome premonitorii “din senin”, sau dacă
ele încep să se accentueze, este bine ca în cel mai scurt timp să fie apelat medicul curant.
Sunt autori care fac o distincţie mult mai fermă în ceea ce priveşte coma diabetică hiperglicemică,
identificând 2 tipuri mari şi reprezentative de comă :
- coma ceto-acidozică, caracteristică (şi preponderent întâlnită în) DZ tip I. Presupune un grad moderat
de deshidratare, necesitând pentru a fi remisă atât perfuzii de lichide, cât şi doze, uneori importante de
insulină rapidă ;
- coma hiperosmolară, caracteristică DZ tip II. Presupune un grad foarte mare de deshidratare şi un
nivel glicemic excesiv de ridicat (depăşind nu de puţine ori 1000 mg%). Este remisă prin perfuzii
masive de lichide (mergând până spre 9-11 l), dar şi insulină rapidă ;
Merită o atenţie deosebită o situaţie din fericire rară, mă refer aici la coma hipoglicemică. Dacă coma
diabetică este hiperglicemică (cu glucoză în exces) şi are ca manifestări principale tegumente uscate, un
pacient calm, care intră lent în comă şi a cărui respiraţie miroase a acetonă, coma hipoglicemică (cu glucoză
prea puţină) prezintă tegumente umede, reci, lipicioase, un pacient agitat, care intră rapid în comă şi care la fel
de repede şi iese din comă, sau se îndreaptă spre deces. Atrag serios atenţia asupra faptului că un diabetic
poate intra într-o comă hipoglicemică !!! Circumstanţele sunt următoarele : creşterea dozei de insulină sau a
medicaţiei antidiabetice orale, un efort fizic intens, dacă se creşte perioada de nealimentare după administrarea
medicaţiei la mai mult de 15-20 de minute. Coma hipoglicemică survine uneori şi la valori crescute ale
glicemiei (160-180 sau peste), la un diabetic necontrolat şi care tolera valori mari ale glicemiei. De regulă însă
acest tip de comă survine la valori mici (sub 60-50 mg%) ale glicemiei.
Riscul major al comei hipoglicemice este cel vital, sau al sechelelor paralitice, datorate lipsei de hrănire a
celulelor nervoase. De aceea, un eventual pacient, care are o astfel de comă, va trebui ca la apariţia semnelor
premonitorii fie să-şi dea seama de riscul iminent care-l paşte şi să acţioneze în consecinţă, fie cel care
depistează un diabetic comatos să ştie să recunoască coma hipoglicemică şi s-o trateze rapid şi eficient. Cel
mai simplu şi la îndemână gest terapeutic, în caz de incertitudine diagnostică pentru un medic, este să
administreze soluţie glucozată. Dacă pacientul îşi revine rapid (rar peste 30 de minute), înseamnă că a fost
vorba de o comă hipoglicemică, iar dacă starea comatosului nu a fost influenţată în nici un fel clinic, este
vorba de o comă hiperglicemică. Administrarea de glucoză la un pacient diabetic în comă hiperglicemică nu-i
va înrăutăţi semnificativ starea generală a acestuia pentru următoarele câteva ore, comparativ cu riscul de a nu
recunoaşte şi trata prompt un caz de comă hipoglicemică şi de a pierde pacientul.
Persoanelor diabetice le recomand cu căldură să poarte în permanenţă la ele o sticluţă (100 ml) de soluţie de
apă cu zahăr, concentrată. Dacă după priza medicamentelor antidiabetice, are loc un eveniment de orice fel,
care-i întârzie diabeticului alimentarea (după medicaţie diabeticul trebuie să mănânce în cel mult 15-20 de
minute), şi încep să apară simptomele hipoglicemiei (ameţeli, dureri de cap, iritabilitate, senzaţie imperioasă
de foame, tremurături, transpiraţii…), el va deschide sticluţa cu soluţia zaharată şi o va bea imediat şi-n
întregime. Revenirea stării generale va avea loc în câteva minute. Nu scăpaţi din vedere acest remediu simplu,
care salvează la nevoie vieţi !

Riscurile generale ale diabeticului

- cardiopatia ischemică este de 2-4 ori mai frecventă, mergând până la o veritabilă denervare cardiacă ;
aritmiile (neregularităţii ale pulsaţiilor inimii) sunt mai dese ;
- la femei dispare protecţia naturală a vaselor dată de hormonii estrogeni ;
- bolile cerebro-vasculare sunt de 2-3 ori mai frecvente la diabetici şi de-asemenea infarctele lacunare
multiple ;
- stenoza (înfundarea) arterelor carotide (care irigă extremitatea cefalică) este de 6-10 ori mai răspândită
;
- un diabetic are acelaşi pronostic vital cu o persoană care nu are diabet, dar care a suferit un
infarct !!! ;
- ateroscleroza apare precoce, este mai extinsă şi are o evoluţie mai rapidă ;
- speranţa de viaţă se reduce cu un sfert ;
- insuficienţa cardiacă are o incidenţă de 5-8 ori mai mare ;
- infarctul miocardic apare de 2-3 ori mai des, iar letalitatea sa este în aceeaşi măsură, comparativ cu
populaţia generală. Prognosticul la un diabetic este rezervat post-infarct ;
- claudicaţia intermitentă (dureri ale pulpelor la mers, ce-l determină pe pacient să se oprească la
distanţe mici) e şi ea de 3-8 ori mai frecventă ;
- sporeşte riscul anestezic ;
- capacitatea de efort este limitată ;
- hiperglicemia cronică creşte riscul trombotic de 8 ori ;
- disfuncţiile erectile sunt dese, cedează greu şi apar precoce la pacienţii diabetici ;
- hipertensiunea arterială este asociată cu DZ în 20% din cazuri, în timp ce DZ asociază hipertensiunea
în peste 50% din cazuri. Cu cât valorile tensionale vor fi mai reduse, cu atât şi riscurile legate de
această boală vor întârzia să apară !

REŢINEŢI : Un diabetic care este şi fumător sau / şi alcoolic este un sinucigaş sau un inconştient !!!
În afara importantei afectări vasculare date de DZ, fumatul accentuează drastic reducerea perfuziei sangvine în
toate teritoriile vasculare.

Ţinte şi priorităţi în DZ
- glicemia trebuie menţinută sub 126 mg%, dar ideal ar fi ca ea să fie sub 110 mg%, altfel riscul
complicaţiilor DZ creşte cu fiecare mg% de glucoză ;
- tensiunea arterială va fi riguros controlată şi menţinută la valori de cel mult 125 / 75 mmHg, iar în
cazurile în care distrucţia renală este semnificativă şi se ajunge la eliminarea de proteine prin urină
(proteinurie), tensiunea va trebui menţinută sub valorile amintite. Cu cât valorile tensionale sunt
menţinute mai jos (dar nu sub limita toleranţei individuale !) la un diabetic, speranţa de viaţă a
acestuia creşte spectaculos ;
- scăderea şi preferabil normalizarea profilului lipidic (dar mai ales a fracţiunii colesterol total sub 190
mg% şi a fracţiunii LDL-Colesterol sub 100 mg%), constituie un beneficiu terapeutic major ;
- normalizarea greutăţii la cei supraponderali şi obezi, reprezintă de-asemenea o măsură terapeutică
extrem de benefică, cu răsunet clinic şi biochimic important.
 Tratamentul DZ are ca obiectiv atât boala de bază (DZ), cât şi tratamentul complicaţiilor acesteia care aşa
cum am văzut sunt extrem de numeroase. Trecerea la un regim de viaţă sănătos, reprezintă un factor de
prevenţie deosebită a populaţiei în faţa DZ. Chiar în cazul unui determinism genetic de risc major, un mod
de viaţă corect şi sănătos poate determina neapariţia bolii la persoanele predispuse, sau întârzie apariţia DZ cu
câteva decenii.
În DZ tip I, unde nu există o secreţie insulinică, tratamentul va fi obligatoriu de substituţie, utilizându-se
pentru aceasta o varietate largă de preparate insulinice : rapide, cu acţiune medie sau lente.
Însă în DZ de tip II, schimbarea modului de viaţă, duce de cele mai multe ori la rezultate remarcabile,
ajungându-se ca în 60-70% din cazuri să nu mai fie necesar tratamentul medicamentos, iar la restul
pacienţilor, dozele de medicamente să diminuie considerabil. Aceeaşi precizare trebuie făcută şi-n cazul DZ
tip I, în care regimul de viaţă sănătos determină scăderea necesarului de insulină injectabilă cu măcar o treime.
Rezultatele cele mai bune la schimbarea modului de viaţă sunt obţinute de către persoanele la care DZ a
fost depistat precoce, sau acţiunea sa asupra organismului a fost redusă ca timp ; oricum, rezultate notabile
prin schimbarea modului de viaţă se observă la orice pacient diabetic, atât pentru cazurile de DZ tip I, cât şi
pentru cele tip II, dacă pacientul conştientizează severitatea bolii şi cooperează nemijlocit cu un bun
nutriţionist. Necooperarea pacientului sau neintroducerea unui regim alimentar sănătos, va determina ca la
aproximativ 5 ani diabeticul să asocieze încă un medicament pentru controlul glicemiei, ajungându-se până la
urmă la injecţiile cu insulină. În cele ce urmează mă voi ocupa de măsurile terapeutice nemedicamentoase ale
DZ, care sunt esenţiale şi ar trebui respectate de fiecare diabetic. Aceste măsuri rezidă tocmai dintr-un
echilibru dintre o alimentaţie sănătoasă şi exerciţiul fizic, pacientului interzicându-i-se cu desăvârşire
fumatul şi alcoolul în orice cantitate şi de orice fel (bere, vin, ţuică, vişinată etc.).

ATENŢIE !!! Un diabetic tip II, DACĂ va trece la dieta vegetarian totală (vegan), excluzând astfel
complet orice aliment de origine animală, va putea rămâne în siguranţă şi fără nici un tratament (dacă
nu asociază insulina terapiei orale) în 1-3 luni şi DACĂ va trece la un program constant / continuu de
excerciţii fizice (optimul este între 60’-90’ / zi 5-6 zile / săptămână).

1) Alimentaţia diabeticului are la bază glucidele complexe care vor constitui 55-80% din totalul raţiei
alimentare. Sunt interzise următoarele alimente, care conţin un procent de peste 20% glucide : zahăr
(100% glucide), drajeurile (99%), caramelele cu lapte (96%), amidonul (83%), mierea de albine (81%),
curmalele uscate cu sâmburi (74%), prunele uscate şi stafidele (71%), perele uscate (70%), piersicile
uscate (69%), caisele uscate fără sâmburi (68%), smochinele (58%), merele uscate (55%), ciocolata
(50%), halvaua de floarea soarelui (43%), usturoiul (26%), măceşele (22%), prunele (21%), banane,
struguri, hreanul, castanele comestibile, îngheţata.
Pot fi consumate fără restricţii toate alimentele care conţin sub 10% glucide : coacăze, portocale, pătrunjel
rădăcini, piersici, praz, fragi de pădure, brânza de burduf (toate cu 10% glucide), sfeclă roşie, căpşuni,
morcovi, mandarine (9%), măsline verzi, ceapă uscată (8%), ardei gras roşu, măsline negre, urzici, brânza
grasă de vaci, varza de Bruxelles (7%), grape-fruit, lămâi, ţelina rădăcini (6%), varza albă şi cea roşie, fasolea
verde, laptele bătut de vacă, ridichi de iarnă, laptele de bivoliţă şi cel smântânit, pepenii verzi şi cei galbeni
(5%), laptele de vacă normalizat, ridichile de iarnă, vinetele, laptele de oaie şi de capră, iaurtul (4%),
conopida, ridichile de lună, nuci, ceapa verde, roşiile, dovleceii, castraveţii, salata verde, smântâna
preambalată (3%), ardeiul gras verde, ciupercile, spanacul şi untul (2%), chefir, sana, telemea de oaie şi de
vacă, caşcavalul, murele, brânza topită, ouăle (1%), iar carnea de orice fel nu conţine glucide.
Alimente care pot fi consumate doar cântărite şi cu grijă (ce conţin între 11-19% glucide) : cartofi, caise,
cireşe, alune, pere, arahide, păstârnac, gutui, mazărea verde boabe, zmeura şi vişinele. Restricţii relative :
fasole boabe, mazăre uscată, linte, bob, soia. Cantităţile de glucide ingerate la o masă, vor fi în strictă
corelaţie cu efortul fizic care s-a depus şi urmează să se depună, şi cu orarul medicaţiei antidiabetice.
Proteinele vor trebui să asigure cel mult 15-20% din dietă, la un nivel de 0,8-1 gram pe fiecare kilogram
greutate corporală. Această cantitate va fi redusă la cei care pierd proteine prin urină (proteinurie). Sunt de
preferat proteinele din surse vegetale, care în afara conţinutului proteic ridicat al unor reprezentanţi, sunt
foarte sărace în grăsimi saturate şi nu conţin colesterol. Exemple : spirulina ( alga şi nu pastilele,71%), soia
(39%), arahidele şi lintea (25%), fasolea boabe (23%), mazărea boabe şi nucile (21%), măslinele negre (20%),
migdalele (18,1%), fulgii de ovăz (14%), măslinele verzi (12,5%).
Lipidele (grăsimile) vor avea o pondere cu cât mai redusă, cu atât mai bine din totalul dietei. Dacă 30% era
considerată o limită inferioară rezonabilă, studii recente arată că un 10-15% ar fi excelent ! Grăsimile saturate
(majoritare ca proporţie în toate alimentele de origine animală şi-n nuca de cocos) vor avea o pondere de mai
puţin de 10% din totalul grăsimilor ingerate zilnic, iar aportul de colesterol cu cât va fi mai redus, cu atât va fi
mai bine, dar măcar sub 200 mg / zi. Dieta va fi formată din grăsimi polinesaturate (plante oleaginoase) şi
preponderent mononesaturate (uleiul de măsline). Uleiul de in are un efect puternic de reducere a rezistenţei
la insulină. Dacă în urma acestui regim alimentar totuşi nu se realizează normalizarea profilului lipidic, se va
scădea şi mai mult procentul lipidelor din dietă şi doar în cazul unui răspuns nefavorabil se va lua în discuţie
administrarea medicaţiei statinice sau / şi fibratice. Se vor exclude prăjelile de orice fel ! Merită reţinut şi
faptul că fructele şi legumele practic nu conţin lipide (sunt totuşi şi unele mici excepţii : „clasa” nucilor,
nuca de cocos etc.)
Fibrele vegetale (vezi capitolul „Alimentaţia ideală”) vor fi consumate zilnic într-o cantitate de 25 grame
pentru fiecare 1000 kcal (totuşi nu se va trece de 50 g / zi), având o importanţă excepţională în DZ. Ele
determină ca absorbţia glucidelor să se facă lent şi persistent, fără ca pancreasul să fie supus la „şocuri”
insulinice repetate, care-ar fi generate în cazul unei absorbţii rapide şi violente a glucidelor din alimentele
lipsite de fibre, supranumite pe drept cuvânt „calorii goale” (biscuiţi, pâine albă, bomboane, fursecuri, prăjituri
etc.). Fibrele vegetale reduc sau chiar anulează (re-)absorbţia colesterolului alimentar şi hepatic şi de-
asemenea prin fermentarea lor generează acid propionic care diminuă într-o măsură importantă sinteza
colesterolului hepatic. Surse de fibre vegetale pentru un diabetic : tărâţele de cereale, fulgii de cereale, pâinea
integrală şi cea graham (acestea din urmă se vor consuma în cantităţi bine determinate şi vor şi cântărite,
deoarece conţin aproape 50% glucide complexe). Nu pot fi considerate surse de fibre bananele, care deşi
conţin fibre vegetale excelente, conţin un procent cam ridicat de glucide. Totuşi unii autori nu le contraindică
total, ci permit consumul acestora în cantităţi reduse dar nu zilnic. Merele (15% glucide) şi gutuile (14%) au şi
ele fibre de cea mai bună calitate, dar şi aceste fructe vor trebui cântărite.

În ultimii ani începe să se pună tot mai mult accentul pe un parametru alimentar numit indicele glicemic al
alimentelor. Acesta reprezintă o valoare echivalentă numită „răspuns glicemic” cu cea produsă de 50 g de
glucoză. Alimentele care au un indice glicemic mare, sau foarte mare fie se vor exclude din alimentaţie, fie li
se va scădea indicele glicemic, combinând între ele diverse tipuri de alimente. Factorii care coboară indicele
glicemic sunt reprezentaţi de : adaosul de proteine sau de lipide (în special mono-nesaturate : ulei de măsline),
existenţa fibrelor alimentare în cantitate optimă (30-40 g / zi), o cantitate mai mică de apă în alimente. Trebuie
reţinut că piureurile de orice fel (legume, fructe, cartofi) au un indice glicemic superior comparativ cu
consumul unui fruct în coajă, sau cu cartofii copţi în coajă. Dacă vom alege alimente sau combinaţii
alimentare cu un indice glicemic (mai) mic, se va reduce sinteza hepatică de lipide, iar acest fapt va avea un
rol adjuvant important în terapia dislipidemiilor care însoţesc şi complică adesea un DZ. Consumând alimente
care au un indice glicemic mare, dar alături de acestea folosind şi alimente bogate în proteine (leguminoase,
nuci etc.), indicele glicemic al celor dintâi va scădea mult. Se consideră ridicat un indice glicemic de peste
70, moderat unul cuprins între 40 – 70 şi scăzut cel situat sub 40. Exemple de valori ale indicelui glicemic
pentru unele alimente :

- glucoză 138 - găluşte de cartofi 52

- bagheta 136 - iaurt 52
- cartofi prăjiţi 135 - îngheţată 52
- orez instant 128 - kiwi 50
- cartofi uscaţi 116 - căpşuni 50
- miere 104 - cartofi fierţi în coajă 50
- mango 50
- cartofi piure 100 - morcov fiert 49
- băuturi răcoritoare carbogazoase 97 - suc de grape-fruit 47
- ciocolata 97 - pere 47
- zahăr 92 - lapte degresat 46
- cartofi fierţi fără coajă 87 - pâinea de secară 44
- gem de căpşuni 87 - fasole colorată 40
- orez decorticat 83 - piersica 40
- banane 77 - suc de roşii 40
- chipsuri 75 - paste făinoase integrale 40
- croissant 75 - morcov crud 35
- suc de portocale 74 - portocala 35
- dovleac 73 - cireşe 32
- fulgi de porumb 72 - linte maron 30
- pepene roşu 71 - fasole albă 30
- făina albă 70 - fructoză 30
- porumb fiert 70 - bob uscat 27
- pâine albă 70 - crenwursti 27
- băuturi tip „-cola” 70 - alune 22
- paste făinoase din făină albă 66 - grape-fruit 22
- stafide 65 - mazăre 22
- fanta 65 - linte verde 22
- pâine integrală 64 - nuci 21
- portocale 63 - soia fiartă 20
- struguri 62 - broccoli 10
- hamburgeri în chiflă 60 - usturoi 10
- pâine de secară 58 - salata 10
- caisa 56 - varza 10
- biscuiţi cu unt 55 - ciuperci 10
- mere 53 - ardei 10
- roşia 10

Sarea va fi consumată cu moderaţie, având în vedere riscul hipertensiunii arteriale. În cazul depistării
hipertensiunii arteriale, solniţa nu va mai avea ce căuta la masă.
Cafeaua se va exclude datorită conţinutului ei de kaweol şi kawedilol, 2 alcooli care cresc colesterolul total
sangvin, aspect cu totul nedorit în DZ, dar şi pentru importantul efect diuretic pe care-l produce. S-a dovedit
prin unele studii că acest drog are un efect lent, uşor şi sigur de distrugere a pancreasului, mai pregnant la
copii, dar deloc de neglijat şi la populaţia adultă. Prin „cafeină” înţelegem şi toate băuturile carbo-gazoase
care se termină cu sufixul „-cola”.
Cacaoa conţine cel mai puternic diuretic cunoscut (teobromina), care poate produce la un diabetic prin
creşterea diurezei şi o creştere periculoasă a glicemiei şi o destabilizare a echilibrului glicemic şi aşa precar.
Va fi exclusă şi ea.
Numărul de mese pe zi variază în recomandările celor mai mulţi nutriţionişti. Cu toate acestea se preferă
mai mult de 3 mese pe zi (3 principale şi 2 gustări), datorită faptului că mesele mai mici şi repetate au un efect
excitant mai blând asupra pancreasului, ce nu va fi supus şocurilor insulinice prea intense, iar dieta va conţine
şi fibre vegetale.
Plantele care conţin estrogeni (soia, pătrunjel) determină beneficii notabile în DZ, la fel şi sursele de
Germaniu organic, Vanadiu, Crom şi Coenzima Q10 (vezi cap. 2)
Extractele de gingko biloba (arborele vieţii sau ginseng) şi consumul de pătrunjel prezintă efecte
antioxidante şi antiischemice cerebrale evidente, aspecte care trebuie avute în vedere în prescrierea regimului
alimentar la un diabetic.
Ceapa pentru cei care o tolerează gastric este foarte indicată deoarece are un efect hipoglicemiant.
Scorţişoara în cantităţi moderate (dar care să nu devină iritante gastric !) amplifică efectele insulinei şi
scade nevoia de hormon în periferie, lucru demn de a fi lat în seamă în DZ ; acelaşi efect pare să-l aibă şi
curry. Se pare că scorţişoara are şi un efect hipocolesterolemiant notabil, şi asta la doze infime (cât putem
cuprinde între 2 degete).
Roşiile şi cojile de măr, conţin principii active care scad glicemia.
Decoctul de salvie creşte receptivitatea organismului la insulină de până la 3 ori !!!
Studii recente în domeniul prevenţiei şi al terapiei antidiabetice au relavat faptul că o cantitate suficientă de
anti-oxidanţi în sânge este capabilă să prevină, dar şi să amelioreze semnificativ constantele biologice ale
unui pacient diabetic.

!!! Spirulina pare să aducă veşti excelente şi (puţin spus) încurajatoare pentru toţi bolnavii de DZ.
Ea conţine principii active care determină scăderea glicemiei, adesea până la normalizare. Sunt autori şi date
de ultimă oră care susţin că această algă ar conţine efectiv insulină, dar care prezintă o rezistenţă deosebită la
sucurile digestive (deci s-ar absorbi ca atare, nedegradată şi ar acţiona în consecinţă). S-a demonstrat că la
orice diabetic, consumul a cel puţin 5-6 grame / zi, determină scăderi importante ale valorilor glicemice,
adesea cu risc hipoglicemic, chiar şi la persoanele cu diabet tip I, insulino-dependente, sau la cei cu diabet tip
II, insulino-necesitant. Însă din acest punct de vedere se ridică unele întrebări :
- dacă ar conţine insulină, ar reduce valorile glicemice şi la nediabetici, ceea ce nu se întâmplă ;
- determină totuşi reduceri importante ale valorilor glicemice la diabetici ;
- funcţionează ca un factor de creştere musculară la sportivii de performanţă.
Oricare-ar fi adevărul, este clar că la 5 grame / zi, după mai puţin de 1 lună, valorile glicemiei la o persoană
diabetică prezintă o scădere importantă. Recomand consumul unor cantităţi medii (5-6 grame / zi, sau chiar şi
peste, fracţionate în 3-4 prize) de Spirulină şi datorită faptului că are un nivel proteic foarte ridicat (60-71%),
ceea ce conduce automat şi la o încetinire a absorbţiei glucidice. Suplimentar, se pare că Spirulina ar fi
singura plantă care stochează ca material de depozit glucidic, glicogenul şi nu amidonul, aspect deosebit
de important, legat în primul rând de bio-disponibilitatea sa superioară.
Dacă alegeţi să consumaţi spirulină în cantităţi superioare valorii de 5-6 grame / zi este excelent (bani să
aveţi !). Nu e toxică nici la 50 g / zi luată continuu luni de zile ! Dar aveţi mare grijă la doza de medicament
anti-diabetic, care va trebui scăzută (uneori drastic !) prin tatonare, dar numai sub strictă supraveghere
medicală. Dacă glicemia s-a normalizat la un diabetic tip II, este bine să se continue cu aceeaşi cantitate de
spirulină luni de zile sau chiar ani.
Sunt studii în care după utilizarea a 10 grame / zi (în 3 prize) de Spirulină pe o perioadă de 2-3 luni, valorile
glicemiei s-au normalizat, indiferent de tipul de diabet şi de valorile anterioare ale glicemiei. Dacă sunteţi
diabetic(ă) şi încercaţi o doză de 10 grame / zi sau peste, vă recomand să vă determinaţi glicemia zi de zi şi
doar în colaborare cu medicul diabetolog (şi nu din proprie iniţiativă !), să vă scădeţi ulterior necesarul de
insulină sau de medicamente antidiabetice, până când nu va mai fi nevoie de acestea.
Tot spirulina mai posedă o proprietate esenţială şi de dorit pentru majoritatea pacienţilor cu DZ tip II : la 3
g şi peste / o priză, scade (cu atât mai mult, cu cât doza e mai mare) şi pofta de mâncare, (dând o saţietate
persistentă pentru multe ore), având drept consecinţă scăderea în greutate ; ...şi cum 80% dintre diabeticii tip
II sunt supraponderali şi obezi, acest beneficiu se sumează celui hipoglicemiant.
Extractul de castravete asiatic amar (Momordica charantia) conţine aşa numita „insulină verde”, având un
important efect hipoglicemiant, hipocolesterolemiant, dar şi de regenerare articulară (prin stigma- şi sito-
sterolul pe care le conţine). Există în magazinele cu produse naturiste, la preţuri mai mult decât accesibile, sub
formă de capsule.
S-a descoperit insulină şi în rădăcina de cicoare sălbatică, cicoare şi nap porcesc, dar studiile în această
privinţă sunt abia la început.
Zincul adus în alimentaţie prin aportul de nuci (cel mai bogat fruct în zinc şi cupru), determină stimularea
secreţiei de insulină pancreatică (fiind şi un constituent al acesteia), participând şi la creşterea solubilităţii şi a
biodisponibilităţii acestui hormon.
Vitamina B6, ameliorează profilul lipidic alterat şi readuce toleranţa la glucoză la un nivel apropiat celui
normal. O bună parte dintre diabetici constată diminuarea necesarului de insulină dacă folosesc surse
alimentare care conţin această vitamină (cereale integrale, germeni de grâu şi porumb, soia, varză, mazăre,
spanac, salată, fasole etc.
Carenţele de crom determină o intoleranţă şi micşorarea sensibilităţii la glucoză. Cerealele integrale sunt şi
de această dată surse generoase şi de crom. Vezi date suplimentare despre acest metal la capitolul rezervat
vitaminelor şi mineralelor !
Din câte aţi remarcat, dieta are un rol extrem de important în procesul de desfundare a vaselor diabeticului,
dar şi în prevenirea înfundării suplimentare a acestora. Prin dietă se poate încetini mult evoluţia diabetului sau
chiar stopa (mai rar).
Sursele vitaminice D dau o protecţie, în special la copii împotriva diabetului zaharat tip I (vezi capitolul 2)

Recomand fiecărui diabetic să încerce următorul cuplaj, cu efecte excepţionale privind

reducerea glicemiei şi normalizarea profilului lipidic (rezultate rapide, efecte benefice aproape
incredibile) :

Spirulină (5-6 grame / zi) + Ulei de in (1 lingură / zi ; ar fi şi mai bune 2-3 linguri / zi,
dar numărul de calorii limitează folosirea uleiului de in şi-n special la un diabetic
supraponderal sau obez !) + Coenzima Q10 (60-90 mg / zi) + Extractul de Momordica
 Charantia (2 – 6 cp / zi, în funcţie de valorile glicemice) + Bio-Seleniu-Zinc (2 cp / zi), în
prezenţa unei diete vegan !

2) Exerciţiul fizic pentru un diabetic reprezintă o verigă extrem de importantă în tratamentul acestei boli.
El trebuie instituit cât mai curând în „terapia” nemedicamentoasă a pacientului şi se va efectua zi de zi fără
pauză. Se pare că mersul pe jos are cel mai puternic impact şi aderenţă în rândurile celor cu DZ. În acest
sens, el va fi gradat şi crescut progresiv, dar în aceeaşi măsură se va ajusta şi raţia alimentară şi medicaţia.
Efectele exerciţiului fizic în DZ sunt multiple :
- scade glicemia în timpul efectuării sale, dar şi pe termen lung ;
- creşte extracţia de glucoză a celulelor şi ţesuturilor ;
- scade rezistenţa la insulină ;
- este un factor important pentru normalizarea greutăţii corporale la supraponderali şi obezi. Beneficiul
în privinţa evoluţiei bolii şi al complicaţiilor DZ, dat de reducerea ponderală a pacienţilor din această
categorie este extraordinar ;
- reduce obezitatea abdominală şi ţesutul adipos ;
- produce o stare de confort psihic, prin stimularea eliberării moleculelor plăcerii din creier ;
- scade tensiunea arterială şi o menţine la valori cât mai apropiate de normal ;
- ameliorează profilul lipidic ;
- reduce coagulabilitatea sângelui (la diabetici ea este crescută) ;
- diminuă concentraţia sangvină a insulinei ineficiente.
Se vor evita sporturile care presupun traumatisme (arte marţiale, jocurile cu mingea, caiacul), preferându-se
mersul pe jos, atletismul, genoflexiunile, flotările. Încălţămintea unui diabetic va trebui aleasă cu grijă, ea
fiind cât mai comodă şi călduroasă în anotimpul rece, fiind necesar ca ea să nu producă leziuni de nici un fel
(la diabetici rănile se vindecă greu şi oricând există riscul suprainfecţiilor microbiene). Reţineţi : cu cât
reprizele de exerciţii fizice sunt mai mari şi mai numeroase la un diabetic (dar nu numai), cu atât mai
bine ; beneficiile nu vor întârzia să apară la scurt timp după începerea lor. Nu efectuaţi însă numai
exerciţii fizice ineficiente cum ar fi ştersul prafului, măturat, gătit etc.
Exerciţiul fizic este contraindicat (a se înţelege prin aceasta că întâi diabetul trebuie stabilizat şi controlat
eficient, pentru ca apoi să se treacă la un program eficient de mişcare !) pacienţilor cu glicemia peste 250 mg
% şi cetonurie (eliminare urinară de corpi cetonici), cât şi persoanelor diabetice care au o glicemie (sub
tratament) mai mică de 100 mg%, imediat înaintea efectuării mişcării. Acestora din urmă li se recomandă întâi
o priză alimentară formată din glucide cu absorbţie lentă, cât şi rapidă, apoi exerciţiul fizic va putea fi efectuat
fără probleme ;
3) Se vor evita sau cel puţin se vor diminua factorii despre care se ştie cu siguranţă că sunt generatori ai DZ ;
4) Tratamentul complicaţiilor DZ. Presupune în primul rând o individualizare a acestora. Plăgile vor fi
atent îngrijite şi pansate, HTA va fi normalizată şi la nevoie se vor folosi medicamente, profilul lipidic va
fi normalizat şi el, neuropatia beneficiază de medicaţia vasodilatatoare şi de vitamine din grupul B,
infecţiile vor necesita antibiotice mai puternice şi cu un spectru cât mai larg etc.
S-a demonstrat pe loturi mari de pacienţi cu DZ că un bun control al glicemiei, al profilului lipidic şi al
tensiunii arteriale, conduce implicit la o diminuare semnificativă a riscului bolilor cardio-vasculare. Dacă
riscul cardio-vascular este ridicat printr-un colesterol total şi trigliceride crescute, un HDL-C scăzut şi de o
obezitate abdominală, cât şi de o glicemie prea mare sau / şi necontrolată, riscul de amputaţii este de-
asemenea major. Acest risc creşte dacă diabetul este mai vechi. Coma diabetică hiperglicemică nu se
tratează cu alimente sau exerciţiu fizic (eventual aşa o putem preveni) şi nici cu medicamentele
antidiabetice orale, ci cu insulină cu acţiune rapidă ;
5) Merită luate în consideraţie şi o serie de medicamente care pot produce scăderea glicemiei
(hipoglicemiante), sau creşterea glicemiei (hiperglicemiante), dacă sunt luate concomitent sau nu cu
terapia antidiabetică. În cazul primei asocieri se vor reduce dozele de medicamente antidiabetice, iar în cel
de-al II-lea caz, se vor creşte dozele.
- hipoglicemiante : AINS (Antiinflamatoarele nesteroidiene, sau clasa Aspirinei), Biseptolul,
antiulceroasele blocante ale receptorilor H2 (cime-, famo-, rani-, roxa-, niza-tidina), beta-blocantele
(toate medicamentele care se termină în “-olol”, cu excepţia Carvedilolului), fibraţii, allopurinolul etc.
- hiperglicemiante : hormonii corticosteroizi şi estrogeni, diureticele tiazidice (Nefrix) şi de ansă
(Furosemid), barbituricele, rifampicina etc. Deşi conţin fito-estrogeni în cantităţi foarte mari, aportul
 de Spirulină şi de Soia nu va fi scăzut, ci din contră !?! Bizar, nu ? „Mama” natură îi pune serios în
dificultate pe cercetători şi pe fiziopatologi !
Dacă aruncăm o privire retrospectivă la începutul acestui capitol, vom vedea cum acţionează un mod de
viaţă sănătos pe cele 4 mecanisme generatoare ale DZ, care apar fie separat, fie se sumează în cadrul acestei
boli :
- scăderea producţiei de insulină este slab sau deloc influenţată de modul de viaţă, ci doar
medicamentos. Se realizează fie prin stimularea producţiei de insulină a pancreasului restant (dată de
medicaţia cu sulfonilureice : glibenclamid, gliclazid, glipizid, sau prin repaglinidă), fie prin
administrarea efectivă de insulină, când pancreasul este aproape complet distrus. Ţineţi cont totuşi de
ultimele date referitoare la efectele Spirulinei, despre care am vorbit mai sus !!! Sunt convins că
viitorul apropiat ne va rezerva surprize extrem de plăcute referitoare la această algă şi la impactul său
major în ceea ce priveşte orice formă / tip de DZ ! ;
- creşterea sensibilităţii la insulină se realizează prin exerciţiu fizic şi prin curăţarea vaselor şi a
receptorilor insulinici înfundaţi printr-o alimentaţie corectă şi prin acelaşi exerciţiu fizic ;
- scăderea glicemiei are loc şi nemedicamentos printr-un exerciţiu fizic susţinut şi prin fibrele vegetale
scurte şi solubile ;
- fibrele vegetale scad şi întârzie absorbţia glucidelor, determinând ca acest proces să se desfăşoare
lent şi persistent. O absorbţie optimă a glucidelor se realizează şi dacă vor fi folosite cu precădere
polizaharide în loc de mono- şi dizaharide ;
- creşterea captării glucozei în periferie este realizată tot graţie exerciţiilor fizice.
- o eventuală diminuare a glicogenolizei hepatice şi musculare, sau / şi a lipolizei din ţesutul adipos,
sau / şi a gluconeogenezei hepatice, procese care se evidenţiază în lipsa insulinei pancreatice, nu vor fi
influenţate de către schimbarea modului de viaţă, ci doar prin terapia cu medicamentoasă orală cu
derivaţi de biguanidină (meguan) sau tiazolindione (troglitazona).

Reţineţi că teoretic...
- o glicemie sub 200 mg% poate fi normalizată DOAR printr-o alimentaţie corectă + exerciţii fizice
eficiente
- glicemia cuprinsă între 200-300 mg% necesită alături de alimentaţie şi activitate fizică medicaţie anti-
diabetică orală sub formă de pastile
- glicemia superioară valorii de 300 mg%, impune administrarea insulinei continuu, până la sfârşitul
vieţii.

Veşti bune la final : studiile recente („Studiul China”) arată fără putinţă de tăgadă, că o dietă vegetarian
totală continuă, până la sfârşitul vieţii + activitate fizică optimă şi eficientă + normalizarea greutăţii
conduce cel puţin 90-95% dintre diabeticii de tip II să renunţe la medicaţie INDIFERENT DE NIVELUL
VALORILOR GLICEMICE şi INDIFERENT DE CÂTE PASTILE UTILIZEAZĂ ZILNIC, în vreme ce
pentru diabetul de tip I, se va putea reduce doza de insulină cu cel puţin 20-40% !!!
Consumând alimente de origine vegetală (exclusiv) se va putea normaliza şi mai uşor greutatea
unei persoane supraponderale sau obeze !!!