Post nu înseamnă că trebuie să cerşeşti de la Dumnezeu şi mai insistent,

decât de obicei. Postul este timpul când noi trebuie să ne înfăţişăm

înaintea judecăţii lui Dumnezeu, să ascultăm de glasul conştiinţei noastre –
şi să ne abţinem de la Împărtăşanie, dacă noi nu suntem în stare să ne
împărtăşim cu vrednicie. Iar împărtăşirea cu vrednicie înseamnă că
înaintea fiecărei Împărtăşanii noi trebuie să ne împăcăm cu toţi cei cu care
am fost certaţi; trebuie să ascultăm atent toate judecăţile de conştiinţă şi de
inimă, care ne mustră pentru faptul că L-am trădat pe Dumnezeu şi nu am
fost fideli oamenilor – şi să facem ceva în acest sens; noi trebuie să ne
împăcăm cu Dumnezeul Cel Viu, pentru ca să nu se întâmple că El a murit
pentru noi în zadar. De aceea, acum avem sarcina de a lua aminte la noi
înşine, de a ne supune unei judecăţi aspre şi nemiloase, şi de a ne apropia
de Împărtăşanie prin mărturisire, prin pocăinţă, prin cercetarea minuţioasă
a vieţii noastre proprii, astfel, ca să nu rămânem condamnaţi pentru că ne-
am apropiat cu nevrednicie de Cina Sfântă.

Iar aceasta presupune câteva lucruri simple, dar necesare: este inadmisibil
să te apropii de Împărtăşanie, dacă ai întârziat la Liturghie; este inadmisibil
să te apropii de Împărtăşanie, fără a te pregăti în timpul săptămânii
premergătoare, cu rugăciune, cu cercetarea conştiinţei, cu Pravila înainte
de Împărtăşanie. Dacă Pravila este prea lungă pentru ca să o poţi citi
sâmbăta seara, după slujba Privegherii, atunci rugăciunile din ea poţi să le
împarţi pe săptămâna întreagă, adăugându-le la pravila rugăciunilor de
seară şi de dimineaţă. În tot cazul, disciplina care se cere de la noi tot
timpul, în aceste zile trebuie să fie şi mai aspră. Şi Biserica Ortodoxă ne
învaţă că cei care doresc să se apropie de Împărtăşanie, trebuie să fie
prezenţi şi la slujba Privegherii sâmbăta seara, ca să se pregătească de
întâmpinarea Domnului în ziua Învierii Sale.

Toate acestea nu sunt doar nişte „reguli” pur formale, disciplinare; acestea
sunt chemări care ne conduc de mânuţă, spre adâncul vieţii duhovniceşti,
spre o mai destoinică – sau măcar şi mai puţin destoinică – întâmpinare a
Domnului.