ROMÂNIA ÎN CEL DE-

AL DOILEA RĂZBOI
MONDIAL
1939-1945
Al Doilea Război Mondial a fost un ră zboi global care a durat din 1939
pâ nă în 1945, deși unele conflicte asociate lui au început și mai devreme. El
a implicat marea majoritate a ță rilor lumii—inclusiv toate marile puteri—
care au format două  alianțe militare opuse: Aliații și Axa. A fost cel mai
întins ră zboi din istorie, și a implicat direct mai mult de 100 de milioane de
oameni din peste 30 de ță ri. Cei mai importanți participanți și-au dedicat
întreaga capabilitate economică , industrială și științifică efortului de ră zboi,
într-o stare de „ră zboi total”, ștergâ nd distincția între resursele civile și cele
militare. Marcat de moartea masivă a civililor, inclusiv de Holocaust (în care
au fost uciși aproximativ 11 milioane de oameni) și de bombardamentele
strategice ale centrelor industriale și demografice (în care au murit
aproximativ un milion de oameni, și în cadrul că rora s-au
distins bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki), el a dus
la între 50 și 85 de milioane de decese, mai mult decâ t orice alt
conflict din istoria omenirii .

După o perioadă de neutralitate de mai bine de un an, în decursul

că reia Regatul Româ niei a permis evacuarea guvernului, tezaurului și
forțelor poloneze spre Egiptul sub mandat britanic, dar a cedat importante
teritorii aliaților de atunci ai Germaniei naziste,
anume URSS, Ungaria și Bulgaria, odată cu venirea
la putere a lui Ion Antonescu, Româ nia s-a aliat
oficial cu Puterile Axei în octombrie 1940 și - sub
pretextul de a recupera teritoriile amputate - intră
în iunie 1941 în ră zboi de partea acestora
împotriva URSS, care va duce armata româ nă pâ nă
în stepa din nordul Caucazului și înapoi. La data
de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja
în Moldova de nord încă din luna martie, Regele
Mihai I decide înlă turarea mareșalului Antonescu
dacă acesta va refuza semnarea armistițiului
cu Națiunile Unite. În urma refuzului Conducă torului Statului, Ion
Antonescu, de a executa cerința regală Regele Mihai l-a destituit și l-a
arestat, iar Româ nia a trecut de partea Aliaților, ală turi de care a participat
la luptele contra armatelor naziste. Pentru Româ nia participarea la cel de-al
Doilea Ră zboi Mondial s-a încheiat la semnarea Tratatului de pace de la
Paris (1947) ca stat învins, cu Basarabia, Nordul Bucovinei și
sudul Dobrogei (Cadrilaterul) pierdute definitiv dar, cu
recuperarea Transilvaniei.

Înzestrarea Armatei Româ niei în perioada celui de-al

Doilea Ră zboi Mondial
Din studiile
întocmite de
Marele Stat Major
la începutul lui
1934 asupra
stă rii
materialului
rezulta
urmă toare
situație privind
echiparea
armatei:
existentul la în
arme individuale acoperea necesarul pentru 31 de divizii; în puști-
mitralieră (13.240) - pentru 20 de divizii; în mitraliere (13.587) - 37 de
divizii; în tunuri de câ mp (calibre 75 și 76,2 mm) - 22 divizii; în obuziere (4
baterii a câ te 4 piese pentru o divizie) - 10 divizii. Cu piesele de artilerie
grea aflate în serviciu se puteau constitui două divizioane de obuziere
calibru 150 mm și alte patru divizioane de tunuri cu țeavă lungă , calibru
120 mm.
Într-o situație dificilă se afla aviația militară , care la începutul anului 1934,
dispunea de 9 avioane de recunoaștere, 101 de observație, 20 de legă tură ,
35 de vâ nă toare și 39 de bombardament.
În anul 1939, înzestrarea armatei româ ne se prezenta astfel: carabinele noi
calibru 7,92 mm (300.000 bucă ți) acopereau doar 30% din necesar, iar
mitralierele (3.500 bucă ți) satisfă ceau 70% din nevoile de dotare. În
privința situației la materialul de artilerie, la obuziere, față de nevoi,
stabilite la 630 de piese, numai 248 de piese, calibrul 100 mm, erau noi; la
artileria grea de corp de armată , preconizată a fi înzestrată cu obuziere
Skoda de 150 mm și tunuri cu țeva lungă 105 mm, față de un necesar fixat la
222 obuziere și 183 de tunuri, existau 180 de obuziere și 72 de tunuri de
fabricație nouă , restul fiind acoperit cu material vechi. Ca mijloace antitanc,
întreaga armată româ nă dispunea de 24 de tunuri calibru 47 mm și 500 de
bucă ți mine antitanc.
Româ nia și Holocaustul
În iunie-august 1940, printr-un pachet de legi similare Legilor de la
Nü rnberg, autorită țile româ ne i-au exclus din serviciul public pe
funcționarii evrei. Etnicilor evrei li s-a interzis exercitarea orică ror funcții
publice, fiind înlă turați nu numai din aparatul funcționă resc, din armată și
din magistratură , ci și din societă țile
comerciale, din echipele sportive etc.
Totodată , li s-a interzis cumpă rarea de
imobile. În continuare, prin Decretul-lege
din 9 august 1940, publicat în Monitorul
Oficial nr. 193/1940, au fost interzise
că să toriile etnicilor româ ni cu etnici evrei,
iar cele deja existente au fost declarate
nule. În octombrie 1940 bunurile funciare
ale evreilor au fost naționalizate.
Atrocită țile au început în luna iunie 1941
prin pogromul de la Iași. În așa-numitele
trenuri ale morții (trenuri cu deportați plimbate atâ ta timp prin Moldova,
pâ nă câ nd pasagerii au murit de sete și de foame) au fost uciși aproximativ
4.400 de evrei. În conformitate cu raportul oficial al Comisiei Internaționale
privind Studierea Holocaustului în Româ nia: „În trenul morții care a plecat
din Iași că tre Că lă rași, în sudul Româ niei, care transporta probabil pâ nă la
5.000 de evrei, doar 1.011 au ajuns la destinație în viață după șapte zile.
(Poliția româ nă a numă rat 1.258 de trupuri). Trenul morții că tre Podu
Iloaiei (la 15 km de Iași) îmbarcase aproape 2.700 de evrei la plecare, dintre
care doar 700 au mai coborâ t în viață . Trupele româ ne care au ocupat
orașul Odessa s-au fă cut responsabile de masacrele de la Odesa, de
la Dalnic și din lagă rul de concentrare Bogdanovca în timpul că rora 40.000
de evrei au fost împușcați în toamna anului 1941.