UNIVERSITATATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI COMUNICARE

SPECIALIZAREA ASISTEŢĂ SOCIALĂ, AN III

Functiile profesorului
Rolurile profesorului

Studenta: Mazilu Andreea si Baican Andreea

Asistență Socială, An III, 16LF292

Coordonator: Prof. Carmen Florescu

 În şcoală, profesorul este conducătorul activităţii didactice ce se desfăşoară în
vederea realizării obiectivelor prevăzute în documentele şcolare. Privite în sine,
informaţiile cuprinse în programele şi manualele şcolare constituie doar premise
latente; din punctul de vedere al formării personalităţii umane ele capătă însă valenţe
educative ca urmare a prelucrării şi transmiterii lor de către profesor. Tot aşa se
întâmplă şi cu mijloacele de învăţământ. Oricât de perfecţionate ar fi ele, numai
utilizarea lor de către profesor, prin integrarea într-o situaţie de învăţare, le asigură
valenţele educative scontate. Rolul conducător al profesorului în activitatea didactică
rămâne una din coordonatele de bază ale misiunii sale.
Funcţiile profesorului în şcoală
În şcoală, profesorul îndeplineşte următoarele funcţii:a) organizator al
procesului de învăţământ;
b) educator; c) partener al educaţiei; d) membru al corpului profesoral.
Ca organizator al învăţării, profesorul îmbină aspectele obiectiv-
logice ale transmiterii cunoştinţelor cu aspectele psihologice. Este deci
preocupat atât de aplicarea principiilor didactice, a teoriei instruirii în
transmiterea conţinutului învăţământului, cât şi de implicaţiile psihologice
ale actului transmiterii: psihologia evoluţiei copilului, psihologia învăţării,
strategiile comunicării, etc.
Profesorul nu este doar un transmiţător de informaţii, care se rezumă la
a da indicaţii elevilor, ce şi cum să înveţe, ci şi un antrenor care, prin
întrebări analitice, stimulând gândirea elevilor, creează premise pentru ca
aceştia, prin găsirea independentă a răspunsurilor, să ajungă la o mai
bună înţelegere a problemelor. Trezirea interesului elevilor, stimularea
motivaţiei acestora este un rezultat al conducerii procesului instructiv. Se
are în vedere şi dozarea dificultăţilor în procesul învăţării, conform cu
situaţia concretă şi individualitatea fiecărui elev. Deci, a organiza
învăţarea înseamnă a găsi metodele cele mai adecvate, a construi
secvenţe instructive bazate pe logica obiectivă a disciplinei, a trezi
interesele elevilor şi a stimula performanţele, a crea o atmosferă prielnică
studiului, a doza dificultăţile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare
a problemelor(Geissher, 1981).
Exercitarea funcţiei de educator este dependentă de concepţia care
stă la baza semnificaţiei care se acordă şcolii şi organizării ei, de felul în
care profesorul îşi înţelege misiunea, de totalitatea sarcinilor cuprinse în
funcţia de profesor şi, nu în ultimul rând, de atitudinile părinţilor. Funcţia
de educator a elevilor exclude însă autoritarismul şi dirijismul, etichetarea
represivă şi manipulantă a elevilor, tendinţa de a le induce un
comportament adaptativ şi conformist. Condiţiile pe care le asigură spaţiul
şcolar şi poziţia profesorului în clasă fac ca acesta să poată exercita o
influenţă importantă asupra elevilor. Utilizarea nedozată a acestor
prerogative se poate solda însă cu rezultate negative. Abuzul de
„disciplinare”, de exemplu, poate avea ca efect formarea unor spirite
conformiste şi dependente, prin fixarea pe anumite atitudini apreciate de
profesor.
Funcţia didactică a profesorului se exprimă prin îndeplinirea statutului
de model, partener, sfătuitor. Ea se îndeplineşte prin crearea unei
atmosfere generale de securitate şi încredere în clasă, prin încurajarea
succeselor fiecărui elev, prin crearea unui flux de simpatie între profesor şi
elevi. Dimpotrivă, provocarea unei atmosfere de neîncredere şi suspiciune
are ca efect retragerea şi resemnarea elevilor, apariţia marginalilor,
agresivitatea umană. Indiferent de specialitatea sa, un profesor care
utilizează etichetarea şi ironizarea elevilor ca metode didactice nu poate
obţine decât antipatie şi refuzul participării la efortul comun.
A educa, alături de a instrui, înseamnă, pentru profesor: folosirea unor
metode care să formeze elevilor atenţia pentru munca independentă, să
dezvolte virtuţi sociale, să întărească includerea elevilor în propria
valoare, ajutându-i să-şi găsească identitatea. A educa înseamnă a-ţi
desfăşura activitatea sub semnul unor categorii morale, consiliindu-i pe
elevi să ia distanţă critică faţă de atitudinile şi performanţele proprii,
dezvoltându-le aptitudinea de a stabili contacte pozitive şi de a analiza
critic propriile prejudecăţi. Înainte de a transmite valori cognitive,
profesorul transmite valori morale şi îi asistă pe elevi în însuşirea acestora,
prin sublinierea importanţei unor sentimente precum cel de satisfacţie a
reuşitei, cooperării, respectului pentru realizări, etc. Clasicul pedagogiei
germane, Herbart, a spus: „Valoarea omului nu rezidă în cunoştinţe, ci în
voinţă”. Rolul de educator al profesorului, crede Herbart, este acela de a
trezi „virtuţi”, de a forma caractere.
Conceptul de partener al educaţiei se referă la raporturile profesorului
cu alţi factori educativi, îndeosebi cu părinţii, şi la concepţia după care
profesorii şi elevii formează împreună o comunitate şcolară.Şcoala este a
doua instanţă de socializare, după familie, iar profesorul trebuie să
colaboreze cu toţi factorii educativi, să armonizeze educaţia formală cu
cea nonformală şi informală. El poate juca rolul de consultant al părinţilor,
el împarte răspunderea formării copiilor cu familia.
Ca membru al corpului profesoral, profesorul se găseşte într-o
strânsă interdependenţă cu colegii, cu directorii şi alţi educatori.
Complexitatea problemelor pe care le pune şcoala ca organizaţie face
imposibilă izolarea şi „independenţa” lor. Nu se pot realiza o instrucţie şi o
educaţie unitară prin simpla adiţionare a unor influenţe disparate, oferite
de diverse discipline. Cele trei laturi ale influenţei educative- învăţarea
socială, formarea independenţei de a lucra metodic şi dezvoltarea eului
elevilor- vor rămâne întâmplătoare atâta timp cât se rezumă la acţiuni
separate şi necoordonate. E nevoie deci de un „consens”al atitudinilor şi
acţiunilor pedagogice. Ideea de a lucra în echipă (team-teaching), în
vederea unei acţiuni convergente , presupune discuţii între profesorii de
specialitate care predau la aceeaşi clasă, pregătirea comună pentru
procesul instructiv, repartizarea funcţiilor în cazul unor sarcini speciale,
organizarea unor discuţii în grup sau consfătuiri ale profesorilor de
aceeaşi specialitate, pentru sarcinile instructive şi ale tuturor profesorilor,
pentru cele educative.

Roluri manageriale
ale profesorului
 A fi profesor – manager înseamnă o reformulare, la un nivel calitativ
superior, a vechiului rol de conducător al acţiunii de formare – dezvoltare
a elevilor, prin predarea, invatarea si evaluarea disciplinei de specialitate,
prin activitati instructiv – educative. După E. Joita procesul de invatamant,
ca proces instructiv – educativ, reprezintă un proces managerial.
Comportamentul managerial al profesorului ca manager educaţional
este extins de la nivelul global, instituţional, la cel al clasei, al rezolvării
diferitelor situaţii specifice procesului instructiv – educativ concret;
relaţiile profesor – elevi apar ca un barometru al aplicării principiilor
managementului educaţional.
In îndeplinirea rolurilor de coordonare a activitatii de predare –
invatare – evaluare, consilierea elevilor, implicarea in parteneriatul
educaţional, in coordonarea activitatii extraşcolare, in realizarea activitatii
de cercetare pedagogica si informare continua, in rezolvarea obiectivelor
la nivelul scolii, profesorul antrenează diferite dimensiuni manageriale.
Principalele activitati manageriale ale profesorului sunt: decizia,
previziunea, organizarea, conducerea, reglarea, coordonarea si evaluarea.
Studii asupra rolului profesorului ca manager sunt relativ puţine,
acestea fiind incluse intre cele asupra profesorului educator si conducător
al educaţiei conştiente, atenţia fiind îndreptata spre conducerea scolii ca
organizaţie.
Rolurile profesorului manager pot fi deduse mai ales prin raportare
la atribuţiile generale ale managerului (funcţiile manageriale) si apoi
operationalizate in sarcini specifice de conducere (planificare, organizare,
decizie, coordonare, control, îndrumare, apreciere si reglare), de asigurare
a condiţiilor de baza (comunicare, sistem informaţional asupra activitatii,
participare elevi si gestionare a resurselor specifice).
R.B.Iucu intr-una din lucrările sale admite pentru conducerea clasei
aceleaşi funcţii cu ale managementului general (planificare, organizare,
decizie, evaluare, control, îndrumare si consiliere) dar cu adaptări
specifice:
➢ spre deosebire de alte domenii, profesorul conduce un aspect
deosebit: procesul de dezvoltare a personalitatii elevilor unde domina
calitatea, rebuturile având consecinţe asupra individualitatii elevilor;
➢ accentul cade pe orientarea si dirijarea resurselor umane,
materiale si didactice, pentru realizarea eficienta a obiectivelor, a
procesului instructiv educativ.
Dintre categoriile de roluri generale, in îndeplinirea oricărei
activitati, pedagogul D`Hainaut enumera următoarele:
➢ receptor al diferitelor mesaje;
➢ emitator de mesaje variate;
➢ participant in activitati specifice;
➢ realizator, organizator si responsabil de acţiuni;
➢ proiectant de acţiuni, strategii, programe si planuri;
➢ iniţiator de idei, ipoteze si modele;
➢ agent de soluţii, consilier, mediator de situaţii si conflicte;
➢ agent al progresului ca cercetător, creator si inovator;
➢ utilizator ca practician in aplicarea de idei si modele;
➢ sursa de informare, model de comportament si purtător de
valori;
➢ consilier si ghid.
Sociologii printre care A.Neculau (1998) deduc rolurile profesorului
din funcţiile primite si asumate, conform statutului profesional stabilit (de
cadru didactic) si reglat din punct de vedere normativ: organizator al
procesului de invatamant, partener al educaţiei, membru al consiliului
profesoral, etc. D. Potolea (1989), după funcţiile asumate si îndeplinite
didactic, gaseste următoarele roluri principale:
➢ de organizare si conducere a clasei ca grup social;
➢ de consiliere si orientare şcolara si profesionala;
➢ de îndrumare a activitatii extraşcolare, perfecţionare profesionala si
cercetare pedagogica. A.E.Woolfolk (1990), in una din lucrările
sale mentioneaza ca roluri ale profesorilor următoarele:
➢ expert al actului de predare – invatare;
➢ agent motivator pentru intretinerea interesului elevilor pentru
invatare

➢ lider in conducerea grupului de elevi;

➢ consilier îndrumător si sfătuitor;
➢ manager in supravegherea, dirijarea, organizarea si luarea de
decizii pentru menţinerea ordinii in clasa.
La nivelul activitatii in clasa, profesorul are rolul cel mai interactiv,
căci, pe lângă cel de predare, are si rolul de a realiza interacţiuni cu elevii:
 ➢ sa intervină des, consistent pentru provocarea si menţinerea
interacţiunilor in toate etapele lecţiei;
➢ sa organizeze forma si conţinutul lecţiei, sa stabilească
interacţiunile si rezolvarea obiectivelor, unde e cazul, sa
delege sarcini elevilor;
➢ sa recurgă la solicitarea elevilor prin metode variate pentru
rezolvarea sarcinilor si obţinerea răspunsurilor specifice, sa
sprijine elevii in cooperarea de grup;
➢ sa stimuleze si sa corecteze răspunsurile utilizând metode
variate de notare – apreciere;
➢ in clasa este actor si arbitru al comportamentului elevilor
pentru prevenirea eventualelor conflicte;
➢ hotaraste ce, cui, când, cu ce metode/mijloace, in ce scopuri
preda astfel încât sa poată orienta bine interacţiunile/rolurile
elevilor;
➢ sa i-a decizii in activitate pentru a atinge obiectivele:
respectarea normelor, evaluarea si influenţarea, stimularea,
corectarea, dezvoltarea si menţinerea climatului de lucru a
clasei.
Setul de roluri ale profesorului cere implicarea complexa a
personalitatii sale, formarea sa interdisciplinara, continua si conştienta,
deschiderea spre sugestii dar si spre critici, etc.
Rolul profesorului ca educator este influenţat de asteptarile si
presiunile de rol, formulate de către factorii organizaţionali si de
personalitate (motivaţii, trăiri, asteptari), de factorii din sfera relaţiilor
interpersonale, etc.
Profesorul nu trebuie decât sa conştientizeze, sa analizeze si sa
echilibreze aceste categorii de asteptari, sa armonizeze cerinţele
normative ale scolii cu cele pedagogice ale realizării concrete a procesului
educaţional; si aici intervine noul rol, acela de profesor – manager.