Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3

Atractii turistice din Asia

Kyoto, Japonia

Dacă vechea Japonie e cea care-ți face mai abitir cu ochiul, îndreaptă-te spre
Kyoto. Te așteaptă aici temple superbe, încrustate de frunze de aur (cum e
cazul lui Kinkaku-ji), grădini Zen, ceainării primitoare și porți torii ce
marchează intrarea în temple.
Tot Kyoto este locul de baștină al artezaniei tradiționale, iar centrul istoric
Gion este locul unde vei găsi magazine specializate ce vând hârtie japoneză
handmade, produse lăcuite și ceramice, ceainice din cupru, kimonouri, ceai
verde, imprimeuri de lemn și lista continuă. Treci pe la Kyoto Handicraft
Centre și alege-ți amintirea pe care vrei să o iei acasă din acest loc magic.

Hong Kong
Hong Kong este unul dintre cele mai importante centre financiare din Asia de
Est și un port de tranziție între China și restul lumii. Și pe drept cuvânt, nicăieri
nu se remarcă mai limpede toată această identitate globală decât în
bucătăriile lor. Așteaptă-te la preparate delicioase care îmbină tradiții
cantoneze, sichuaneze, japoneze și franțuze. Nu contează de ce minune îți e
poftă, în Hong Kong o găsești la distanță de câțiva metri.
Urcă-te în tramvaiul cu două etaje, oprește-te în fiecare piață și gustă cât de
mult din tot ce-ți iese în cale, de la tăieței wonton până la tofu preparat în fel și
chip.

Osaka, Japonia
Osakanii sunt recunoscuți pentru faptul că-și cheltuiesc cea mai mare parte a
veniturilor pe mâncare și de aici poți trage concluzia că iau tema bucatelor
destul de în serios; în orice caz, ca să înțelegi de-a fir a păr care-i treaba cu
mâncarea aici, lasă-ți pașii să te călăuzească spre o zonă debordantă,
cunoscută drept Dotonbori. Este locul unde mâncarea stradală se întrece pe
sine. Oamenii așteaptă cuminți la cozi în orele cele mai nerușinate ale nopții
pentru o porție de takoyaki (bile de aluat delicios, umplut cu bucăți de
caracatiță) okonomiyaki (plăcinte de varză, făină albă, ouă și ignami, ce înoată
în diverse toppinguri) și kushikatsu (mâncare, în general, prăjită cu însuflețire).

Singapore
Majoritatea celor care ajung aici, o fac datorită unei escale, dar Singapore, ca
destinație, merită mult mai mult credit. Acoperind o suprafață de pământ de
circa două treimi din mărimea orașului Hong Kong, acest oraș-stat aflat pe
porțiunea de uscat a unei insule, reușește cumva să găsească raportul perfect
dintre spațiile verzi și jungla în toată naturalețea ei. Fii cu băgare de seamă și
observă grădinile luxuriante situate pe acoperișul zgârie-norilor și află că,
puțin în afara orașului, te așteaptă cel mai mare plămân verde din
Singapore: Grădinile Botanice Singapore, aflate în Patrimoniul UNESCO.

Luang Prabang, Laos


După cum probabil bine bănuiai, vechile tradiții sunt niște bunuri culturale
aflate în pericol de dispariție. Din fericire, există locuri precum Laos care par
să țină de ele cu mâini de fier; Luang Prabang este absolut poleit cu temple
wat, călugări acoperiți de robe în culori șofran completează peisajul, iar casele
de lemn tradiționale se opun decorului încărcat de munți. Și asta ar fi definiția
corectă și completă a unei evadări din viața de zi cu zi. Aerul de-aici este
impregnat în budism, iar practica budistă în sine este văzută ca un mod de
viață, și nu ca o simplă religie. Dacă ești interesat, îți recomandăm să participi
la o ceremonie tak bat, unde călugării budiști strâng pomeni în zori de zi.

S-ar putea să vă placă și