Educatie pentru sanatate , C5 Program de educaţie

pentru sănătate
3. Program de educaţie pentru sănătate
Tipuri de educaţie pentru sănătate
Există trei tipuri de educaţie pentru sănătate: formală, nonformală şi
comportamentală:
1. educaţie pentru sănătate formală care este rezultatul unui proces
planificat de transmitere de experienţe, cunoştinţe, ce vizează toată populaţia
(socializare secundară a individului), necesită efort de predare-învăţare şi
educatori;
2. educaţia pentru sănătate nonformală vizează componentele din conduita
individului care se formează prin experienţă sau imitaţie (socializarea primară a
individului); nu necesită efort cu caracter de educaţie, de transmitere a
cunoştinţelor; este realizată de familie şi comunitate;
3. educaţie pentru sănătate comportamentală cuprinde educaţia pentru
sănătate conform normelor sociale şi educaţia pentru dezvoltarea sănătăţii
publice şi promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii, principalele
obiective educaţionale vizând dezvoltarea cunoştinţelor, aptitudinilor,
atitudinilor şi a convingerilor ce vizează sănătatea.
Scopurile realizării educaţiei pentru sănătate
Acţiunile de educaţie pentru sănătate se realizează în scopul:
1. creşterii nivelului de cunoştinţe medicale a populaţiei în domeniul prevenţiei
bolilor, al sanogenezei, al protecţiei mediului ;
2. formării şi dezvoltării unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea;
3. antrenării maselor pentru a participa activ la consolidarea sănătăţii prin crearea
unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele sănătăţii publice.
Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:
1. al priorităţii: cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii cu
atât rezultatele în starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune;
2. al specificităţii şi autorităţii: se consideră că educaţia făcută de persoane
specializate are impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic;
3. al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a
statului.

Mijloacele de educaţie pentru sănătate – se referă la modalităţile de transmitere a

mesajului de la comunicator la receptor.
Ele pot fi clasificate astfel:
1. După calea de transmitere:

1. mijloace auditive:
- convorbirea educativ-sanitară (individuală, în grup, în grup cu decizii), lecţia,
conferinţa, radioemisiunea.
Convorbirea constă dintr-o scurtă expunere a educatorului urmată de întrebări şi
răspunsuri asupra temei propuse, prin aceasta urmărindu-se lămurirea unor probleme
puţin cunoscute sau neclare. Ea poate fi:
 individuală – la iniţiativa educatorului sau a persoanei interesate, având ca loc
de desfăşurare cabinetul medical, cabinete cu activitate specifică de consiliere sau la
domiciliu, în cadrul vizitelor efectuate periodic sau la solicitarea pacientului;
 în cadrul grupului – educatorul dialoghează cu participanţii sau aceştia
dialoghează între ei; grupurile pot fi dintre cele mai variate: bolnavi cu aceeaşi
afecţiune, persoane cu aceleaşi preocupări la locul de muncă, tineri, vârstnici, femei,
bărbaţi, etc.

Lecţia constă în transmiterea după un plan bine stabilit a unor cunoştinţe igienico-

sanitare. Se foloseşte de preferinţă în unităţi de învăţământ (dar poate fi folosită şi
pentru alte grupuri) şi se desfăşoară după următoarea structură:
 recapitularea cunoştinţelor din lecţia precedentă (5-10 minute);
 expunerea noilor cunoştinţe (30-40 minute);
 recapitularea şi fixarea cunoştinţelor (5-10 minute).

Conferinţa – se cunosc mai multe varietăţi:

 conferinţe educativ-sanitare propriu-zise, organizate în săli publice şi axate pe
diverse teme medicale;
 cicluri de conferinţe – constau în expuneri “în serial” cu abordarea aceleaşi
probleme medicale în mai multe etape succesive;
 simpozionul educativ-sanitar în care expunerea este făcută de mai mulţi medici;
 seara cultural-sanitară – axată pe o temă de sănătate publică, la care pot
conferenţia şi alţi specialişti (nu numai medici), finalizarea acţiunii făcându-se printr-
un program artistic sau alte manifestări culturale.

2. mijloace vizuale:
 cu rol dominant textul: lozinca, articolul, broşura, manualul, fluturaşul, pliantul,
formele beletristice;
 cu rol dominant imaginea: afişul, pliantul, planşa, diapozitivul, machete,
expoziţia.
c) mijloace audio-vizuale: filmul, emisiunea televizată, teatrul.

2. În funcţie de adresabilitate se disting:

1. mijloace individuale: sfatul medical;

2. mijloace de grup: convorbirea de grup, lecţia, instructajul (cu grupuri omogene
sau heterogene);
3. mijloace de largă informare: conferinţa, emisiunea televizată sau radiofonică,
filmul, tipăriturile.

3. După modul de transmitere:

1. mijloace directe în care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informaţie
nemediată (convorbire, conferinţă);
2. mijloace indirecte care utilizează o cale de transmitere ce presupune o formă
artistică.
Alte mijloace sau forme de educaţie pentru sănătate:

 instructajul sanitar la angajare cu scopul de a avertiza pers

oanele nou angajate asupra eventualelor riscuri de la locul de muncă; cunoştinţele se
reîmprospătează cu ocazia instructajelor periodice;
 cursurile de sanminim, organizate pe profiluri de activităţi (pentru personalul
unităţilor de găzduire publică, piscinelor, băilor publice, unităţilor de înfrumuseţare,
unităţilor alimentare etc.) având ca scop pregătirea cursanţilor pentru păstrarea şi
promovarea sănătăţii lor şi a celor cu care intră în contact sau îi deservesc în decursul
acţiunilor pe care le desfăşoară;
 cursurile “şcoala mamei”, care se adresează atât viitoarelor mame cât şi
tinerelor mame având drept scop acumularea unui bagaj de cunoştinţe privind regimul
de viaţă, igiena femeii în perioada gravidităţii şi lăuziei, alimentaţia sugarului şi a
copilului mic, baia şi înfăşarea sugarului, tulburările de digestie ale sugarului,
afecţiuni ale nou-născutului şi ale copilului mic, importanţa controlului medical atât al
gravidei cât şi al copilului sănătos, sau la apariţia primelor semne de boală, importanţa
vaccinării etc.;
 concursurile cu scopul de informare şi educare a populaţiei prin participarea
activă a acesteia;
 cursurile diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferenţiat şi
individualizat (indicaţii privind regimul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos,
îngrijirea corectă a bolnavului); convorbirile pe teme de dietetică; consultaţia
profilactică pe grupuri omogene de bolnavi.
Etapele planificării şi evaluării educaţiei pentru sănătate:
1. identificarea şi caracterizarea consumatorilor;
2. identificarea nevoilor şi ierarhizarea lor;
3. formularea de scopuri şi obiective strategice teoretice;
4. identificarea resurselor pentru formarea comportamentului favorabil sănătăţii;
5. elaborarea conţinutului şi alegerea metodelor de folosit;
6. acţiunea propriu-zisă de influenţare, de formare de atitudini, comportamente;
7. evaluarea rezultatelor procesului – continuă, imediată, de etapă, terminală

Programele de promovare a sănătăţii vor viza reducerea comportamentelor de risc,

respectiv a fumatului, consumului de alcool şi droguri, a comportamentului alimentar
şi sexual deficitar şi vor încuraja practicarea comportamentelor protective (exerciţiul
fizic, relaxare, etc…). Programele de prevenţie trebuie să respecte anumite principii
care, totodată vor fi adaptate în funcţie de nivelul şi tipul programului de prevenţie.
Principiile programelor de prevenţie
1. Tulburările clinice sunt determinate de relaţii complexe cu factorii de risc
2. Expunerea la mai mulţi factori are efecte cumulative şi interactive
3. Boli/disfuncţii diferite au factori de risc similari
4. Importanţa factorilor de risc diferă în funcţie de stadiul de dezvoltare a
persoanei
5. Promovarea factorilor de protecţie diminuează efectul factorilor de risc
6. Prevenţia eficientă solicită intervenţii coordonate în domenii diferite
7. Acţiunile de combatere a factorilor de risc trebuie să fie iniţiate înaintea
instalării disfuncţiilor/bolii
8. Programele de prevenţie trebuie să încorporeze datele cercetărilor din domeniu
9. Programele de prevenţie trebuie să vizeze în aceeaşi măsura efectele de scurtă
durată cât şi cele de lungă durată
10. Programele de prevenţie trebuie adaptate la tipul şi nivelul de intervenţie.

Nivele de realizare a programelor de prevenţie:

 Guvernamental (măsuri legislative şi politici sanitare)
 Comunitar (măsuri la nivelul unui judeţ, oraş, cartier)
 Organizaţional (măsuri la nivelul instituţiilor, şcolilor, organizaţiilor
profesionale)
 Grup (adolescenţi, soldaţi, prizonieri, abuzatori)
 Individual
Tipuri de programe de prevenţie:
 Primară (vizează intervenţii la nivel populaţional, înainte ca orice disfuncţie
sau tulburare să se manifeste).
 Secundară (urmăreşte identificarea grupurilor, situaţiilor de risc şi acţionarea
asupra lor în scopul reducerii riscului de apariţiei a bolii).
 Terţiară (se realizează de obicei în mediul clinic, prin abordarea factorilor de
risc la persoanele bolnav, în scopul preveni recăderilor şi cronicizării bolii şi a unei
recuperări mai rapide.

Indicatori utilizaţi pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei (speranţa de viaţă,

mortalitatea, morbiditatea) si calităţii vieţii (DALY).

Indicatori propuşi de Uniunea Europeană pentru a fi utilizaţi în monitorizarea stării de

sănătate a comunităţii, 1997
A. INDICATORI AI STĂRII DE SĂNĂTATE
1. Speranţa de viaţă
- speranţa de viaţă la diferite vârste
- speranţa de viaţa în condiţii de sănătate
2. Mortalitate
- mortalitate generală
- mortalitate pe cauze de deces
- rate de supravieţuire
- mortalitate infantilă
- anii potenţiali de viaţă pierduţi (APVP sau termenul din engleză PYLL)
3. Morbiditate
- morbiditate specifică; prevalenta, incidenţa pentru unele boli
- morbiditate profesională
4. Calitatea vieţii
- DALY – ani de viaţă corectaţi după incapacitate (Disability Adjusted Life Years)
- alţi indici – QALY – evaluare economică
B. INDICATORI AI STILULUI DE VIAŢĂ
1. Consumul de tutun
2. Consumul de alcool
3. Consumul de droguri
4. Dieta

C. INDICATORI DE CARACTERIZARE A CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ ŞI

MUNCĂ
1. Rata de angajare/şomaj
2. Condiţii ale mediului de muncă
- proporţia persoanelor cu expunere, la substanţe cancerigene şi alte substanţe
periculoase
- frecvenţa accidentelor şi bolilor profesionale
3. Indicatori de caracterizare a condiţiilor de locuit (habitat)
4. Indicatori de caracterizare a condiţiilor de mediu înconjurător
- poluare aer
- poluare apă
- alte tipuri de poluare
- radiaţii
- expunere la substanţe cancerigene sau alte substanţe dăunătoare în afara locului de
muncă

D. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII
1. Surse de finanţare
2. Resurse umane
3. Cost/bolnav internat
4. Cost medicamente/bolnav internat

E. CARACTERISTICI DEMOGRAFICE ŞI SOCIALE

1.Sex
2. Vârstă
3. Starea civilă
4. Loc de rezidenţă
5. Educaţie
6. Venit
7. Subgrupuri populaţionale defavorizate

Setul de indicatori propuşi pentru evaluarea „profilului stării de sănătate al unei

comunităţi”

Caracteristici socio-demografice
1. Distribuţia populaţiei după vârstă şi grup etnic
2. Numărul şi protecţia persoanelor de peste 25 ani cu nivel educaţional mai mic decât
liceul
3. Distribuţia în funcţie de venitul mediu al gospodăriei
4. Proporţia copiilor sub 15 ani cate trăiesc în familii aflate sub pragul sărăciei
5. Rata şomajului
6. Numărul şi proporţia familiilor monoparentale

Starea de sănătate
7. Rata mortalităţii infantile
8. Rata specifică şi rata standardizată a mortalităţii pentru toate cauzele de deces şi
separat prin boli cardio-vasculare, cancer pulmonar, cancer de sân, accidente de trafic,
accidente de muncă, sinucideri după vârstă, sex şi grup etnic
9. Incidenţa SIDA, rujeolă, tuberculoză, sifilis după vârstă, sex şi grup etnic
10. Proporţia naşterilor la adolescente (10-17 ani) din totalul naşterilor
11. Numărul şi rata abuzurilor confirmate în rândul copiilor
Factori de risc asociaţi sănătăţii
12. Proporţia copiilor în vârstă de 2 ani care au făcut toate vaccinurile recomandate
13. Proporţia populaţiei fumătoare după vârstă, sex şi grup etnic
14. Proporţia populaţiei de peste 18 ani care suferă de obezitate
15. Numărul episoadelor în care s-a constatat depăşiri ale limitelor admise pentru
poluarea aerului şi tipul poluării

În România primele cauze care determină povara bolii sunt:

 bolile aparatului cardiovascular
 tumori maligne
 tulburări mentale şi de comportament
 accidente, traumatisme, otrăviri
 bolile SNC
 bolile aparatului digestiv
 bolile aparatului respirator
 bolile infecţioase
malformaţii congenitale