Cap. 5.

ȊNTREŢINEREA ŞI EXPLOATAREA
GARNITURII DE FORAJ

5.1. Transportul, depozitarea și manevrarea prăjinilor

Pentru ca prăjinile să aibă o perioadă îndelungată de folosinţă şi pentru a preveni avarierea lor
sau a sondei, trebuie respectate anumite reguli. În timpul transportului şi al depozitării, la descărcare sau
încărcare, la ridicarea şi scoaterea din turlă, prăjinile şi celelate accesorii ale garniturii de foraj trebuie
echipate la ambele capete cu protectoare de filet bine strânse. Prăjinile se transportă în autocamioane cu
peridoc. Ele se aşează pe suporţi de lemn cu mufă în aceeaşi parte, spre cabina camionului. Prăjinile se
leagă cu lanţuri la capete şi în mijloc Trebuie evitat ca racordurile armate cu materiale dure să se frece de
corpul prăjinilor alăturate. Prăjina de antrenare se transportă într-un burlan de protecţie, fixată cu pene de
lemn, centru a prevenii încovoierea ei sub greutatea proprie.
Prăjinile se descarcă legate la ambele capete, lângă racorduri, eventual câte două sau trei

împreună, cu o macara. În absenţa acesteia, se rostogoleşte câte o prăjină pe mai multe grinzi aşezate
sub forma unui plan înclinat cu ajutorul a două sfori, ca să le frâneze coborârea. Când prăjina se apropie
de cele deja descărcate, ea se opreşte şi se împinge cu mâna.
Trebuie evitate lovirea, trântirea sau târârea prăjinilor pe pămnânt, pe punţi
metalice sau pe rampe.
Prăjinile se depozitează pe rampe cu înălţimi de cel puţin 30 cm; în nici un caz,
ele nu se aşează direct pe pământ, pe şine metalice, pe punţi de metal sau pe
platforme de beton. Când se aşează pe mai multe rânduri, între prăjini se intercalează
distanţiere de lemn de 35 - 40 mm; dacă distanţierele sunt prea subţiri, prăjinile din
rândurile superioare se sprijină pe cele aflate dedesupt, iar dacă sunt prea groase,
prăjinile se încovoaie periculos sub greutate proprie.
Dacă prăjinile sunt depozitate o perioadă mai îndelungată, ele se protejează împotriva
coroziunii cu un amestec ulei - motorină.
Pe podul sondei, prăjinile sunt trase cu un troliu pneumatic. Protectorul cepului se deșurubează
numai după suspendarea prăjinii în elevator sau împreună cu prăjina de antrenare, dacă aceasta din
urmă s-a înşurubat la bucata de avansare anterior.
La manipularea prăjinilor în turlă trebuie prevenită lovirea filetelor şi a
suprafeţelor de etanşare ale racordurilor. Când se centrează, cepul unei prăjini poate
lovi mufa prăjinii în care se înșurubează, mufa poate fi lovită pe elevator când aceasta
coboară în gol, de o reducţie ori de un suvei suspendate în cablu înainte de a fi
înşurubate, cepul se poate lovi de masa rotativă sau de podul metalic al sondei.
Înainte de înșurubare, filetele se curață, se șterg și se ung cu vaselină
consistentă. Se evită astfel pericolul de griparea îmbinării și se măreste durata ei de
folosință. Prin curățire se controlează starea filetelor și a umerilor de etanșare.
După centrarea cepului în mufă, îmbinarea se înșurubează cu o viteză care să
nu depășească 2-4 rot/min, având grijă de prăjina adăugată să fie aliniată și să nu se
balanseze.
Prăjina sau pasul adăugat se înşurubează cu un cablu ori cu un lanţ înfăşurate pe racord, trase
cu ajutorul mosorului troliului de foraj sau cu un cleşte automat.
Suprafeţele proaspăt uzinate sunt mai susceptibile la gripare decât cele deja
folosite. De aceea, la primele trei, patru marşuri, controlul, curăţirea, ungerea,
înşurubarea şi strângerea racordurilor noi trebuie efectuate cu mai multă atenţie.
Unsoarea trebuie să conţină 50 % praf de zinc, înşurubarea se face lent, eventual cu un
cleşte cu lanţ, iar momentul de strângere recomndat nu trebuie depăşit.
Cleştii mecanici multidimensionali se armează numai pe racorduri şi nu pe
corpul prăjinilor, unde bacurile fălcilor ar lăsa urme periculoase. Evident, fălcile cu
trepte trebuie alese în funcţie de diametrul racordurilor.

5.2. Controlul materialului tubular

Pentru a preveni avarii grave în sonde şi a mării siguranţa în exploatare, toate

componentele garniturii de foraj se controlează periodic, atât la sonde cât şi în baza tubulară.
Componentele noi sunt controlate de fabricant, precum şi de cumpărător la recepţie, dar în
general pe loturi mari.
La sondă. Se urmăreşte detectarea şi eliminarea din garnitură a componentelor care
posedă un grad avansat de uzură sau defecte majore vizibile şi nu mai prezintă siguranţă ȋn
exploatare.
Inspecții vizuale
 Ele se efectuază în timpul introducerii sau extragerii din sondă, pe rampă sau în bază. Se
controlează:
- suprafața exterioară a prăjinilor, când este posibil și cea inferioară, pe care se
pot detecta: crestături, fisuri, turtiri, gâtuiri, străpungere, uzură, urme periculoase de
eroziune și de coroziune;
- îmbinările filetate care pot fi neetanșe, uzate, gripate, erodate, lovite,
deformate, crăpate, fisurate;
- rectilinitatea prăjinilor.

Tab. 6.1. Criterii de clasificare API

Clasa
Starea prăjinii 1 2 3
Premium (benzi galbene) (benzi portocalii)
(două benzi albe)
STARE EXTERIOARĂ
Orice imperfecţiuni
sau defecte care
A. Uzura exterioară tmin= 0.8 t0 t min = 0.7 t 0 depăşesc clasa a 2-
a
Reducerea diametrului Reducerea diametrului
B. Crestături, loviri cu cel mult 3% cu cel mult 4%
C. Defecte în zona de
împănare
Reducerea diametrului Reducerea diametrului
1. Gâtuiri, turtiri cu cel mult 3% cu cel mult 4%
Adâncimea cel mult Adâncimea cel mult
10% din grosimea 20% din grosimea
2. Rizuri, scobituri medie a peretelui în
medie a peretelui în
zona adiacentă
zona adiacentă
D. Variații de diametru
induse de tensiuni
Reducerea diametrului Reducerea diametrului
1. Alungire cu cel mult 3% cu cel mult 4%
Creșterea diametrului Creșterea diametrului
2. Umflare cu cel mult 3% cu cel mult 4%
E. Coroziune, rizuri,
ciupituri
1. Coroziune tmin=0,8 t0 t min =0.7 t 0
2. Rizuri, ciupituri
tmin=0,8 t0 t min =0.7 t 0
longitudinale,
tmin=0,8 t0 t min =0.7 t 0
trasnversale
F. Fisuri Nu Nu Nu
STARE INFERIOARĂ
A. Ciupturi de coroziune tmin=0,8 t0 t min =0,8 t 0
 B. Eoziune și uzura
peretelui
tmin=0,8 t0 t min =0,8 t 0
C. Fisuri Nu Nu Nu

Tab. 6.2. Clase de uzură pentru prăjinile grele

Categorii de uzură
Diametrul Diametrul
Îmbinarea Diametrul exterior, maxim și minim
exterior exterior
Cat. I Cat. II Cat. III Cat. IV
in mm mm mm mm mm mm
3½ 88,90 NC26-35 1 ½ -38,10 88,90-87,57 87,57-86,15 86,15-85,50 85,50
4 /81
104,77 NC31-41 2-50,80 104,77-99,95 99,95-95,13 95,13-90,31 90,31
4 /83
120,65 NC35-47 2-50,80 120,65-115,80 115,80-111,00 111,00-106,63 106,63
5 127,00 NC38-50 2 ¼ -57,15 127,00-122,33 122,33-117,53 117,53-112,38 112,38
6 152,40 NC44-60 2 ¼ -57,15 152,40-146,50 146,50-140,40 140,40-134,86 134,86
6 152,40 NC44-60 2 13/16-71,43 152,40-149,50 149,50-143,40 143,40-138,86 138,86
6¼ 158,75 NC44-62 2 ¼-57,14 158,75-152,30 152,30-145,20 145,20-141,70 141,70
6¼ 158,75 NC44-62 2 13/16-71,43 158,75-153,40 153,40-147,20 147,20-144,10 144,10
6½ 165,10 NC46-65 2 ¼-57,15 165,10-160,20 160,20-155,80 155,80-149,10 149,10
6½ 165,10 NC46-65 2 13/16-71,43 165,10-161,50 161,50-155,30 155,30-151,20 151,20
6¾ 171,45 NC46-67 2 ¼-57,15 171,45-166,00 166,00-159,40 159,40-153,50 153,50
7 177,80 NV50-70 2 ¼-57,15 177,80-171,20 171,20-165,70 165,70-168,40 168,40
7 177,80 NC50-70 2 13/16-71,43 177,80-173,30 173,30-169,30 169,30-163,80 163,80
7¼ 184,50 NC50-72 2 13/16-71,43 184,50-178,40 178,40-173,20 173,20-167,30 167,30
7¾ 196,85 NC56-77 2 13/16-71,43 196,85-188,30 188,30-183,80 183,80-175,50 175,50
8 203,20 NC56-80 2 13/16-71,43 203,20-197,34 197,34-189,20 189,20-177,00 177,00
8¼ 209,55 6 5/8 REG 2 13/16-71,43 209,55-203,70 203,70-196,40 196,40-187,50 187,50
9 228,60 NC61-90 2 13/16-71,43 228,60-221,30 221,30-212,40 212,40-202,60 202,60
9½ 241,30 7 5/8 REG 3-76,20 241,30-233,40 233,40-225,60 225,60-216,30 216,30
9¾ 247,65 NC70-97 3-76,20 247,65-238,70 238,70-226,30 226,30-219,00 219,00
10 254,00 NC70-100 3-76,20 254,00-243,40 243,40-232,50 232,50-225,40 225,40

Controlul dimensional
Diametrul exterior al prăjiniilor și al racordurilor se măsoară cu șublere, pe diverse direcții; de
obicei însă se utilizează șabloane în trepte ori cu comparator: acestea permit să se încadreze prăjinile
direct în clasa de uzură corespunzătoare. Dacă racordurile sunt uzate excentric se măsoară şi lăţimea
minimă a umerilor mufei.
Grosimea peretelui se determină ultrasonic sau cu raze gama, cu precizie de circa 2 %.
 Controlul proprietăţilor fizico - mecanice.
Orientativ, rezistenţa unui oţel se apreciază măsurând duritatea Brinell. Pentru
materialul tubular se utilizează, de obicei, bile de 10 mm şi sarcini de 3000 daN.
Pentru prăjinile de foraj şi prăjinile de antrenare, duritatea se determină la radcorduri
şi în fiecare treime a corpului, iar pentru reducţii şi prăjinile grele numai la capete.
Ȋn baza tubulară:
Verificarea la presiune interioară şi la tracţiune.
Această operaţie se poate executa numai în baze specializate, fie separat, fie
simultan. Presiunile şi forţele de tracţiune pentru încercare depind de diametrul şi grosimea
peretelui, de calitatea oţelului şi de calitatea oţelului şi de clasa de uzură a prăjinii. Prin aceste
probe se verifică şi etanşeitatea îmbinărilor.
Prăjinile de antrenare se probează mult mai des, de obicei după 1500 de ore la 300
bar. Probarea se poate efectua şi la sonda cu ajutorul unui agregat de cimentare
Metode nedistructive.
Acestea au căpătat astăzi o largă aplicabilitate. Sunt folosite nu numai în bazele
tubulare şi în uzinele producătoare, ci şi la sondă, pe rampă sau chiar la gaura sondei. Prin
utilizarea unor etaloane de referinţă, ele permit să se stabilească tipul, mărimea şi amplasarea
defectelor, iar la unele metode chiar şi grosimea peretelui.
a) controlul cu ultrasunete se foloseşte mai ales pentru a determina grosimea
materialului: precizia circa 0,1 mm. Metoda este independentă de natura materialului, de
aceea este utilizată şi la controlul prăjinilor din utilaje de aluminiu.
Principiul metodei constă în trimiterea unor fascicule de unde ultrascurte cu frecvenţă
mare (1-10 MHz), la anumite intervale de timp, prin tubul inspectat, şi înregistrarea ecoului
reflectat de suprafaţa lui interioară.
Controlul cu ultrasunete este foarte răspândit în industria de petrol. Există sisteme
automate şi semiautomate. Cu aparate portabile, prăjinile se pot controla chiar şi la gaura
sondei, în timpul extragerii lor.
 b) controlul electromagnetic cu curenţi de dispersie se utilizeză îndeosebi pentru
detectarea defectelor de-a lungul corpului prăjinilor, dar se aplică şi pentru îmbinări filetate.
Un corp feromagnetic magnetizat este străbătut de linii de câmp magnetic. Acolo
unde corpul prezintă discontinuităţi, câmpul magnetic este distorsionat: o parte dintre linile de
câmp înconjoară discontinuităţile prin restul materialului, iar altă parte sunt deviate în
exteriorul corpului, formând componenta de dispersie a câmpului: „ pierderile” de câmp
magnetic.
Această componentă este maximă atunci când liniile de flux intersecteză
discontinuităţile perpendicular, dacă liniile de flux au aceeaşi direcţie cu discontinutăţile,
câmpul de dispersie nu se formează şi ele nu pot fi detectate.
c) controlul cu pulberi magnetice se foloseşte la filete, în zonele de sudură şi cu
schimbări de secţiune, unde controlul automat electromagnetic nu este posibil,
precum şi acolo unde se bănuieşte un defect, dar el nu poate fi localizat şi evaluat. Se
pun în evidenţă atât defectele de suprafaţă, cât şi cele aflate în interior, până la
adâncimea de 4 - 8 mm. Rezoluţia metodei este ridicată: 0,1 - 0,5 mm.
Metoda este aplicabilă numai la materiale feroase, care pot fi magnetizate.
Prăjinile de foraj se magnetizează într-o oarecare măsură şi prin frecare în timpul
operaţiilor de manevră.
Se folosesc particule cu proprietăţi magnetice, amestecate uneori cu substanţe
fluorescente. Ele se aglomerează in zonele cu pierderi de flux magnetic pentru a
diminua aceste scăpări. Dacă porţiunea respectivă a fost bine curăţată anterior, forma
şi mărimea unui defect se evidenţiază foarte pregnant.
d) controlul electromagnetic cu curenţi turbionari este aplicabil atât la metale
feroase cât şi la cele neferoase. După cum se ştie, câmpul magnetic variabil realizat cu
ajutorul unei bobine de excitaţie induce într-un corp bun conducător de electricitate
curenţi turbionari care îşi crează proriul lor câmp magnetic.
Metoda este folosită pentru prăjini grele amagnetice, prăjini de aluminiu, dar
şi pentru cele obişnuite datorită posibilităţilor de automatizare.
 e) controlul radiografic utilizează raze gama emise de diverşi izotopi radioactivi
- Cs 137, Co 60, Ir 182, Th 170 sau raze X. Metoda constă în trimiterea unui fascicul de
radiaţii prin corpul piesei inspectate şi măsurarea intensităţii lui după traversare cu un
contor de radiaţii. Gradul de atenuare a radiaţiei depinde de natura materialului şi
este proporţional cu grosimea piesei. De aceea, metoda este folosită cu precădere
pentru a determina grosimea pereţilor prăjinilor.
f) controlul cu lichide penetrante constă în aplicarea unui lichid indicator pe o
suprafaţă foarte bine curaţată şi degresată unde sunt bănuite ori detectate defecte cu
alte metode. Lichidul pătrunde în fisuri prin capilaritate. După câteva minute, excesul
de lichid de pe suprafaţa se curăţă ori se neutralizează şi se aplică un revelator care
absoarbe lichidul din fisuri. Conturul acestora devine vizibil cu ochiul liber, prin
reflexia razelor ultraviolete sau prin fotografiere. Se pot detecta fisuri superficiale cu
lăţimea de 0,01 m şi adâncime de 0,1 mm.
Metoda se utilizează mai ales la filete, la materiale nemagnetice şi atunci
când celelate metode, mai operative, nu dau rezultate.

Controlul și redirecționarea prăjinilor de foraj

În bazele tubulare, prăjinile aduse din şantier se identifică, se triază şi se
preaîndreaptă Dacă sunt înfundate, ele se curată cu nişte burghie foarte lungi Pentru o
bună curăţire, prăjinile se lasă un timp într-o habă în care se află o soluţie de
detergenţi şi sodă caustică. Apoi prăjinile se spală la exterior şi in interior, cu jeturi de
apa şi cu perii rotative din fibre plastice. După aceea, ele sunt uscate cu aer cald.
După ce li se corectează rectilinitatea, cu prese hidraulice, începe controlul
propriu - zis. Se măsoară lungimea, diametrul exterior, grosimea peretelui şi cu
metodele descrise mai sus, se detectează eventualele defecte de exploatare. O atenţie
deosebită se acorda zonei în care se fixează penele. Acolo unde inspecţia
electromagnetică, de exemplu, semnalează printr-un vârf de tensiune un defect
invizibil, se curăţă bine zona şi se utilizează particule magnetice: metoda are o
rezoluţie mult mai mare. Defectele de pe suprafaţa interioară de obicei atacuri de
coroziune sau urme de coroziune pot fi localizate printr -o tehnică optică, cu oglinzi de
reflexie.
După normele actuale, prăjinile la care sunt identificate fisuri sunt îndepărtate, deşi ele
ar mai putea funcţiona un timp. Unele defecte superficiale pot fi îndepartate printr-o simplă
polizare.

Controlul şi recondiţionarea racordurilor și filetelor

Mai întâi se măsoară diametrul exterior la circa 25 mm de umerii îmbinării. Dacă uzura
este excentrică se masoară şi lăţimea minimă a umerilor la mufe.
Se controlează apoi suprafaţa umerilor. Crestăturile, ştirbiturile, bavurile, loviturile,
urmele de eroziune şi de gripare, precum şi alte defecte afectuează capacitatea racordurilor de
etanşare şi de preluare a momentelor de încovoiere. Când defectele sunt minore, umerii se
rectifică îndepărtând materialul pe o grosime care nu trebuie să depăşească 0.8 mm. Operaţia se
execută la strung, dar există şi dispozitive mobile, utilizabile în şantier. Rectificarea se poate
repeta, dar fară a depăşi, cumulativ 1,6 mm.
Filetele se controlează vizual şi cu calibre. Spirele ştirbite, lovite, uzate, deformate,
erodate sau gripate. Dacă îmbinarea este strânsă exagerat, cepul se alungeşte, fenomen pus în
evidenţă cu un calibru: 100 mm, alungirea trebuie să fie de maximum 0 3 mm, în caz contrar
filetul se retaie. Tot din cauza suprastrângerii, mufa se poate lărgi; dametrul şanfrenului nu
trebuie să fie mai mare decât cel nominal cu mai mult de 0.8 mm.
Cu ajutorul calibrelor se verifică şi unghiul la vârful spirelor, raza de curbură la fundul
spirelor şi gradul lor de uzură.
Eventualele fisuri de oboseală se detectează vizual şi cu particule magnetice sau cu alte
metode defectoscopice. În toate cazurile când filetele nu mai prezintă siguranţă, ele se retaie în
strunguri speciale şi se protejează împotriva griparii.
Prin tăieri repetate, racordul se scurtează şi sub o anumită limită, cleştii mecanici nu
mai pot fi armaţi sigur. De aceea, lungimea celor două zone unde se fixează cleştii nu trebuie să
fie mai mică de 100 mm sau 0,75 din diametru.

Controlul şi recondiţionarea prăjinilor grele

 După identificare, sortare, curăţire şi îndreptare, prăjinile grele se examinează pe
suprafaţa exterioară, li se masoară diametrul exterior şi grosimea peretelui. Se controlează
degajările pentru pene şi cele pentru elevatoare, care pot construi concentratori de tensiune.
Abaterea de la rectilinitate a prăjinilor grele nu trebuie să fie mai mare de 1 mm/m şi de
cel mult 5 mm pe toată prăjina.
Îmbinările filetate se inspectează, de obicei lunar, în acelaşi mod cu cele ale
racordurilor Se cercetează starea umerilor şi a filetelor, alungirea şi lărgirea mufei. Datorită
rigidităţii sporite, oboseala îmbinărilor la prăjinile grele este mai accentuată decât în cazul
racordurilor de prăjini. După un număr de ore de funcţionare (800 - 1000 h), filetele prăjinilor
grele, ca şi a reducţiilor de altfel, se taie. Când prăjinile grele sunt noi, ele posedă îmbinari cu
rezistență la oboseală a mufei și cea a cepului aproximativ egale.

Periodicitatea controlului
Intervalele de timp la care elemntele unei garnituri de foraj trebuie controlate sunt
determinate de condiţiile de lucru şi de oboseală acumulată, ambele dificil de evaluat cantitativ.
Experienţa din regiune şi tehnicile utilizate pentru control joacă un rol hotărâtor la stabilirea
acestor intervale
În afara verificărilor periodice fixate prin diverse norme, elemetele unei garnituri se
controlează înainte şi după forajul unei sonde adânci sau dificile, după o instrumentaţie
îndelungată şi dacă investitorul o cere, prin contract, înainte de începerea oricărei sonde.
Potrivit normelor româneşti, perioadele de control sunt fixate în ore de rotaţie şi
variază în limite destul de largi, în funcţie de importanţa elementului controlat, clasa de uzură,
locul de control, complexitatea controlului şi de durata totală de utilizare 300 - 2500 h.
Prăjinile grele, reducţiile şi prăjina de antrenare se controlează în general după o lună
de lucru.

Ore de
Clasa Totalul
rotaţie
Natura (categoria) de orelor
(reactive)
controlului uzură a reactive ȋntre
ȋntre
prăjinii controale
controale
C.P.S. nominală 500 500
 C.T.S. nominală 1200 1700
C.B. nominală 1800 3500
C.T.S. nominală 2000 5500
C.B. nominală 2000 7500
C.S.B. nominală 2500 10000
C.P.S. categoria I 1000 1100
C.P.S. categoria I 2500 13500
C.T.S. categoria II 2500 16000
C.B. categoria II 200 16500
C.P.S. categoria III 1200 17700
C.T.S. categoria III 1300 19000
C.B. categoria III 2000 21000

5.3. Ștanțarea prăjinilor

Pentru a fi identificate și urmărite, toate elementele din componența garniturii

de foraj sunt marcate prin ștanțare.
În România, prăjinile de foraj sunt ştanţate în zonele îngroşate, cât mai aproape de
racorduri, la ambele capete. Marcajul este format dintr-un grup de litere şi cifre care semnifică:
- anul intrării în exploatare;
- baza tubulară ce are prăjina în patrimoniu;
- numărul de ordine al prăjinii;
- grosimea peretelui, simbolizată printr-o literă mică;
- hotelul din care este fabricată prăjina.

Baza Gradul Intervalul

Simbol Simbolul Simbolul
tubulară oțelului de grosime
Arad A 4,5-5,49 a
Brașov B 5,5-6,49 b
Daneș T D D 6,5-7,49 c
Moinești M E-75 E 7,5-8,49 d
Moreni D X-95 X 8,5-9,49 f
Scăeni H G-105 G 9,5-10,49 g
Târgoviște P S-135 S 10,50-11,49 h
Viforâta F V-150 V 11,50-12,49 i
Ploiești Y 12,50-13,49 k
 Racordurile noi sunt ștanțate de fabricat pe cep și în mufă pe porțiunea dintre
umeri și prima spiră.
Prăjinile grele şi cele de antrenare sunt marcate la ambele capete, la circa
1800 mm de feţele de etanşare. Reducţiile sunt ştanşate la mijloc, pe direcţia
longitudinală sau transversală, după mărimea lor.

5.4. Clase de utilizare

Prăjinile existente în dotare sau în exploatare la un moment dat sunt încadrate în nişte
clase sau categorii de utilizare, după capacitatea lor de rezistenţă şi siguranţa oferită. Sarcinile
capabile diferă de la o clasă la alta; ca urmare şi condiţiile de exploatare, în primul rând
adâncimea de lucru, în care ele pot fi utilizate sau diferite.
Criteriile de încadrare folosite sunt:
- diametrul exterior, grosimea peretelui şi aria secţiunii transversale efective, în raport cu
valorile iniţiale, nominale;
- prezenţa, forma, orientarea şi mărimea relativă faţă de diametrul prăjinii ori grosimea
peretelui, a defectelor de exploatare sau de fabricaţie: rizuri, turtiri, lovituri, gâtuiri, atacuri de
coroziune şi de eroziune;
- tipul uzurii: uniformă sau excentrică;
- durata de funcţionare;
- condiţii de utilizare;
- oboseala acumulată, respectiv durabilitatea remanentă.
Potrivit normelor API, prăjinile de foraj se clasifică astfel:
- prăjini noi, cu dimensiunile nominale;
- prăjini premium (clasa 1-a);
- prăjini clasa a 2 - a;
- prăjini clasa a 3 - a;
În România, prăjinile sunt încadrate în cinci clase, nominală I, II, III şi IV. Prăjinile se
încadrează într-o clasă ori alta în urma controlelor nedistructive. Când o prăjină şi racordurile ei
se încadrează în clase diferite, elementul cel mai uzat decide clasa prăjinii în ansamblu. Clasa de
uzură se marchează prin benzi de vopsea şi prin steluţe ştanţate la capetele prăjinii.