5.5.1.

Instalaţii de prevenire
Instalaţia de prevenire a erupţiilor reprezintă ansamblul format din mai multe prevenitoare de
diferite tipuri constructive şi funcţionale (orizontale, verticale, acţionate mecanic, hidraulic etc.) montate
pe capul de coloană al sondei, împreună cu echipamentele auxiliare compuse din: liniile şi manifoldurile
de erupţie şi omorâre; ventile şi duze acţionate manual, hidraulic sau electric; sistemele hidraulice de
acţionare şi comandă a prevenitoarelor şi ventilelor împreună cu acumulatorii hidraulici şi liniile
(hidraulice, pneumatice, electrice) de legătură dintre aceste echipamente.

Fig. 5.3. Instalaţia de prevenire a erupţiilor

Prevenitoarele de erupție sunt principalele subansamble componente ale instalației de

prevenire a erupțiilor. Prevenitoarele de erupție în funcție de destinația și modul de echipare
permit efectuarea următoarelor operații și anume:
a) închiderea spațiului inelar la gura sondei în timpul rotirii garniturii de prăjini de foraj;
b) închiderea spațiului inelar dintre coloana de burlane pe care este montată instalația de
prevenire a erupțiilor;
c) închiderea totală a gurii sondei, atunci când garnitura de prăjini de foraj sau țevi de
extracție este extrasă din puț și racordarea de asemenea a unor dispozitive auxiliare pentru
reglarea presiunii din sondă.

1
 După efectuarea suspendării şi etanşării coloanelor, se montează instalaţia de
prevenire a erupţiilor. Instalaţia de prevenire este compusă din :
- prevenitor dublu /triplu orizontal;
- prevenitor vertical;
- manifold de erupție;
- manifoldul de omorâre;
- cap de coloană;
- mosoare de etanşare şi/sau trecere;
- canale de siguranță inferioare și superioare acționate manual sau hidraulic;
- prevenitor pentru interiorul prăjinilor de foraj;
- cap de circulaţie;
- cupon, rigid sau flexibil, de legatură intre instalaţia de prevenire şi manifoldul de erupţie;
- ventile de lucru şi siguranță, pe linia manifoldului de erupţie, acționate manual sau hidraulic
(HCR);
- ventile pe linia de omorâre;
- conducte metalice de presiune cu diametrul de 2 inch /3 inch, cu conexiuni tip WECO;
- anexe ale prevenitoarelor (1 sau 2 mosoare, ventile, tiji şi roți de manevră, paravane, coturi
articulate etc.)
- unitatea hidraulică (prevăzută cu acumulatori de presiune) de comandă şi acţionare la închidere şi
deschidere a bacurilor de la prevenitoare şi a o parte din ventile;
- unitatea hidraulică/pneumatică de comandă şi acţionare la închidere şi deschidere a duzelor de la
manifoldul de erupţie;
- conducte de legatură sau furtune de presiune pentru comanda de la distanţă a instalației de
prevenire/ ventile hidraulice/duze hidraulice.
- pupitre de comandă de la distanță, hidraulice sau pneumatice, pentru acţionarea instalației de
prevenire/ ventile hidraulice/duze hidraulice;
- suport de transport şi/sau testare la presiune, înainte de montaj pe gura sondei, al ansamblului de
prevenitoare.
Prevenitorul de erupție orizontal este prevăzut cu două dispozitive de închidere,
asigură închiderea spațiului inelar dintre coloana de burlane și garnitura de păjini de foraj, dar și
închiderea totală a gurii sondei prin intermediul dispozitivului de închidere inferior;

2
 Fig. 5.4. Prevenitor dublu orizontal

Prevenitorul de erupție (fig. 5.5) se compune dintr-un corp 1, organe de obturare 2 și

din dispozitivul de acționare 3. Corpul prevenitorului are rolul de a asigura susținerea dar și
protejarea organelor de obturare. Corpul prevenitorului trebuie de asemenea să permită
trecerea sapei de foraj, a garniturii de prăjini de foraj, a țevilor de extracție, dar și a coloanei de
burlane.

Fig. 5.5. Schema de principiu a unui prevenitor de erupție

1 – corpul prevenitorului; 2 – bacuri pentru închidere totală; 3 – dispozitiv pentru acționarea
bacurilor; 4 – ax cardanic de manevră; 5 – coloana; 6 – vane; 7 – bacuri pentru închiderea
3
 spațiului inelar; 8 – flanșă dublă; 9 – camere hidraulice.

Corpul prevenitorului trebuie să îndeplinească un rol important și anume să permită

rcordarea acestuia cu restul elementelor instalației de prevenire.
Organele de obturare 2 şi 7 cunoscute sub denumirea de bacuri, trebuie să asigure
obturarea etanşă a spaţiului inelar format între prăjinile de foraj sau alte elemente cilindrice ce
trec prin corpul prevenitorului şi orificiul vertical de trecere al acestuia sau obturarea completă a
acestui orificiu.
În momentul în care prevenitoarele de erupție sunt închise pentru a putea dirija fluidul
de foraj din sondă spre habe sau batale în mod liber sau prin duze reglabile, precum și pentru
măsurarea presiunii din spațiul inelar la gura puțului, se poate utiliza un manifold, care este de
fapt un subansamblu complex al instalației pentru prevenirea erupțiilor.
Prevenitorul universal este o componentă importantă a echipamentelor de control al
sondei. Acesta este folosit în principal pentru a controla presiunea la capul de coloana în timpul
forajului, operaţiunilor de reparaţii capitale şi testare a sondei, prevenind efectiv accidente
legate de erupţii. Acesta poate fi folosit doar împreună cu echipament de comandă hidraulic. În
mod uzual se foloseşte fie împreună cu un prevenitor cu bacuri, fie separat. Prevenitorul
universal permite efectuarea următoarelor operaţiuni:
1. Când coloana de prăjini este în sondă, prevenitorul utilizează un element de etanşare
pentru a asigura etansarea spaţiului inelar, indiferent de dimensiune, pentru coloane de diverse
dimensiuni.
2. Când nu există coloana de prăjini în sondă, prevenitorul poate fi folosit pentru a etanşa
complet sonda.
3. În cazul eruptiilor care pot avea loc în timpul operaţiunilor de foraj, carotaj, investigaţie,
prevenitorul poate etanşa spaţiul inelar format între prăjina pătrată, carotieră, cablu şi gaura
sondei.

Principiul de funcţionare
În momentul în care erupţia are loc şi este necesară închiderea sondei, ulei sub înalta
presiune de la sistemul de comandă hidraulică este pompat în spaţiul de sub piston prin orificiul
pentru fluid hidraulic aflat în partea de jos a corpului inferior, împingând pistonul în sus. Pistonul
apasă elementul de etanşare, impingându-l în sus în limitele permise de corpul superior, forţând
elementul de etanşare către centrul gurii de sondă, concomitent cu deplasarea în sus până
când cauciucul este forţat să prindă strâns scula de foraj sau să formeze un dop la gura sondei
(în cazul în care este folosit pentru a închide sonda). Când uleiul sub înalta presiune intră în
spaţiul de deasupra pistonului acesta împinge în jos pistonul, eliminând forţa de deformare
4
aplicată asupra elementului de etanşare permiţând acestuia să revină singur la formă iniţială, în
scopul de a deschide gaura de sondă.

Fig. 5.6. Schema prevenitorului universal – în secţiune transversală.

5
 Prevenitorul de erupție vertical este prevăzut cu dispozitiv de închidere cu bac inelar.
Permite închiderea spațiului inelar pe suprafețe de orice formă și dimensiune a păjinilor, precum
și manevrarea etanșă a garniturii de prăjini de foraj.

Fig. 5.7. Prevenitor vertical

Manifoldul de erupție este racordat la ieșirile laterale ale prevenitorului orizontal. Este
utilizat în special pentru dirijarea fluidului de foraj prin duze reglabile în scopul reducerii presiunii
din sondă, dar și în scopul opririi manifestărilor eruptive cu ajutorul contrapresiunii exercitate
6
asupra stratelor.

Fig. 5.8. Manifold de erupţie.

Fig. 5.9. Pupitru de comandă a duzei hudraulice din manifoldul de erupţie.

Instalația de acționare are rolul de a asigura manevrarea de la distanță a prevenitorilor

de erupție și robinetelor manifoldului, cu ajutorul energiei hidraulice produse.
Acționarea hidraulică este dublată de o acționare mecanică, efectuată cu ajutorul
brațelor de manevră.

7
 Fig. 5.10. Instalaţia de acţionare hifraulică.

Pupitrul de comandă, plasat pe podul sondei la îndemâna sondorului șef are un rol
important în comandarea prevenitoarelor de erupție și de asemenea a dispozitivelor aferente.

Fig. 5.11. Pupitru de comandă auxiliar.

Manifoldul de omorâre este racordat la una din ieşirile laterale ale flanşei duble a
prevenitorului. Este utilizat pentru pomparea fluidelor de foraj de omorâre în condiţiile
manifestării sondei.

8
 Fig. 5.12. Manifold omorâre.

Toate ventilele din componenţa manifoldului de erupţie, a manifoldului de omorâre,

precum şi din liniile de legătură dintre ansamblul de prevenitoare şi manifolduri au presiunea de
lucru egală cu presiunea de lucru a ansamblului de prevenitoare, conform cu presiunile
estimate ale zăcămintelor traversate precizate în proiectul de realizare al sondei.

Fig. 5.13. Ventil de presiune din componenţa manifoldului de erupţie

şi a manifoldului de omorâre.

9
 Fig. 5.14. Schema instalației pentru prevenirea erupțiilor
1 – prevenitor de erupție orizontal; 2 – prevenitor de erupție vertical; 3 – flanșă dublă; 4 –
manifold de erupție; 5 – teu de evacuare a noroiului; 6 – instalație de acționare; 7 – pupitru de
comandă; 8 – brațe de manevră; 9 – turlă de foraj; 10 – podul sondei; 11 – troliu de foraj.

Montarea instalaţiei de prevenire a erupţiilor

În vederea continuării forajului în condiţii de siguranţă, este necesară montarea unei
instalaţii de prevenire a erupţiilor. Prima instalaţie de prevenire a erupţiilor se montează după ce
s-a tubat şi cimentat coloana de ancoraj.
Montarea instalaţiei se face iniţial pe flanşa cu mufă, ulterior aceasta fiind montată pe
ultima flanşă a capului de coloană, deci după suspendarea şi etanşarea coloanei următoare.
Instalaţia de prevenire ce se montează va fi corespunzătoare prevederilor din proiectul
sondei (tip şi presiune).
Adeseori se păstrează aceeaşi instalaţie care, în timpul etanşării coloanei, rămâne
suspendată sub podul sondei. Dacă este necesară înlocuirea instalaţiei de prevenire se va
proceda la demontarea şi degajarea ei din beciul sondei.
Montarea unei instalaţii de prevenire a erupţiilor se realizează astfel:
1. se montează pe flanşa ultimă a capului de coloană un mosor de legătură sau direct
flanşa dublă a prevenitorului.
2. peste flanşa dublă se montează un prevenitor orizontal cu acţionare manuală şi
hidraulică, tip DF sau T (în funcţie de prăjinile de foraj folosite), având închidere totală şi parţială
pe prăjini.
3. se montează apoi un prevenitor hidraulic cu bac vertical, tip VH.
4. la partea superioară se montează teul instalaţiei de prevenire, la care se racordează

10
burlanul "derivaţie" prin care circulă fluidul de foraj din sondă spre sitele vibratoare.
5. se realizează legăturile între instalaţia de prevenire şi anexele acesteia: grupul de
comandă, manifoldul de presiune. Legăturile între instalaţia de prevenire şi anexele sale se
realizează prin conducte de presiune prevăzute cu legături rapide şi armături (robineţi) de
siguranţă.
6. se strânge prezoanele de legătură între componentele sale precum şi şuruburile
robineţilor. Strângerea se va face în cruce astfel încât să se asigure o etanşare uniformă.
Etanşarea între componentele instalaţiei de prevenire a erupţiilor se realizează prin
utilizarea de inele metalice (ringuri).
Completul instalaţiei de prevenire mai presupune existenţa în sondă şi utilizarea
următoarelor componente:
- ventil de siguranţă la furtun;
- cana superioară la tija de antrenare;
- cana de siguranţă inferioară la tija de antrenare;
- prevenitor de închidere prin interior a garniturii de foraj;
- cap de circulaţie (cruce de circulaţie).
Completul instalaţiei de prevenire diferă de la o sondă la alta, în funcţie de presiunile
aşteptate (prevăzute în proiectele de foraj).
5.5.2. Alte echipamente secundare de control al sondei
Manifoldul duzelor şi de la încărcător
Manifoldul duzelor va trebui dimensionat corect şi în bună stare de funcţionare.
Manifoldul duzelor va trebui să aibe o presiune de lucru egală sau mai mare decât presiunea de
lucru a pompelor. Conform API se recomandă să fie două manifolduri: unul manual şi celălalt cu
telecomandă. Manifoldul duzelor şi cel al încărcătorului trebuie separate prin două valve de
izolare şi să aibă posibilitatea de a fi conectate la agregatul de cimentare.
Valve de siguranţă
Pe podul sondei va trebui întotdeauna să existe o manetă de deschidere şi închidere
completă manuală a valvei de siguranţă. Trebuie să existe suficiente reducţii care să cupleze
această valvă de siguranţă la toate componentele prăjinilor de foraj.

11
 Fig. 5.15 Valvă de siguranţă: 1. Corp; 2. Inel de etansare; 3. Scaun oring;
4. Scaun; 5. Ungător; 6. Bilă; 7. Inserţie mobilă; 8. Arc flexibil; 9. Corp oring; 10. Tijă;
11. Oring tijă; 12. Reducţie.

Prevenitor de interior (IBOP)

La lansarea sau extragerea unui tronson de prăjini de foraj în sau din gaură de sondă
trebuie să existe întotdeauna un prevenitor de interior. Acesta poate fi de tip ghidare sau cădere
tronson prăjini. Exemple în acest sens sunt Valve Gray şi reducţia Hydril drop-în dart.
Valva Gray va fi fixată în capătul tronsonului de prăjini şi montată deasupra supapei de
siguranţă. Valvă va fi menţinută în poziţia deschis. Reducţia Hydril dart va fi instalată sub
tronsonul de prăjini chiar deasupra prevenitorului.

12
Fig. 5.16. Prevenitor de interior (IBOP): 1. Tijă de decuplare; 2. Şurub blocare tijă; 3. Sculă de
decuplare; 4. Reducţie superioară; 5. Scaun dop; 6. Oring dop; 7. Dop; 8. Arc; 9. Reducţie
inferioară.

Fig. 5.17. Prevenitor de interior (IBOP):1. Garnitură laterală; 2. Garnitură valvă;

3. Garnitură disc; 4. Arc valvă; 5. Valvă; 6. Ghidaj valvă; 7. Colivie
Valvă de interior
Valvele vor fi poziţionate exact deasupra sapei şi vor servi pentru următoarele:
- împiedică afluxul în tronsonul de prăjini.
- împiedică blocarea sapei de curgerea inversă a detritusului prin zona inelară.
Există două tipuri de valve de interior: tip cu clapetă şi tip cu închidere prin resort sau
dop. Avantajul principal al valvelor cu clapetă este că oferă o deschidere completă aproximativ
cât diametrul interior al racordului de de prăjini. Avantajul celor cu închidere prin resort este că
oferă o închidere instantanee şi pozitivă a curgerii inverse prin tronsonul de prăjini.
Canaua de la tijă
Acestea sunt supape de siguranţă montate pe tronsonul de prăjini. Una este
poziţionată deasupra tijei de antrenare sau imediat sub top drive. Canaua de la tijă de sus este
închisă manual cu o cheie. Supapă de siguranţă superioară de deasupra top drive este cu
acţionare de la distanţă. Canaua de la tijă de jos pentru o tijă de antrenare are aceleaşi
caracteristici că o supapă cu deschidere completă. Este acţionată manual cu o cheie. Supapă
de siguranţă inferioară de deasupra top drive este cu acţionare manuală.

13
 Fig. 5.18. Canaua de la tijă (supapă de siguranţă).

Cap 6. ERUPŢII LIBERE

Dezechilibrul produs între presiunea hidrostatică a fluidului de foraj din gaura de sondă
şi presiunea din porii stratului traversat, în favoarea celei de a doua, urmată de ieşirea fluidelor
din stratul respectiv şi migrarea lor spre suprafaţă (prin segregare gravitaţională), conducând la
curgerea fluidului de foraj la gura sondei, reprezintă manifestarea eruptivă.
Dacă manifestarea eruptivă nu este detectată la timp, permiţându-se dezvoltarea ei în
mod periculos, se poate ajunge uşor la faza a doua, erupţie liberă, necontrolată, care poate
avea efecte catastrofale pentru sonda respectivă, uneori pentru tot zăcământul şi pentru mediul
înconjurător.
O sondă înainte de a erupe, îşi „manifestă” intenţia pe care o are, prin aruncarea
fluidului de foraj la început încet, neputându-se observa decât prin creşterea nivelului la habele
de lucru şi apoi din ce în ce mai tare, debordând peste instalaţia de prevenire şi apoi
aruncându-l în sus. În tot acest timp se spune că sonda manifestă. Dacă această manifestare nu
a putut fi oprită şi fluidul de foraj a fost aruncat afară, sonda începe să erupă liber.
Prin erupţie liberă se înţelege ieşirea violentă, scăpată de sub control, din gaura de
sondă, respectiv din formaţiunea respectivă, de gaze, ţiţei, apă sau amestecuri ale acestora,
însoţite de cele mai multe ori, de nisip sau chiar bucăţi de rocă, rupte din peretele găurii.
O sondă se află în erupţie liberă în momentul în care presiunea stratului deschis nu mai
14
poate fi controlată. Din punct de vedere tehnic, o erupţie liberă constituie cel mai grav şi mai
complex accident posibil în faza de foraj a unei sonde.
O erupţie liberă este urmarea unei manifestări de presiune la o sondă unde sistemul de
prevenire nu a funcţionat normal şi eficient.

6.1. Clasificări ale erupţiilor libere

a) După natura fluidelor aruncate erupţiile sunt de: petrol, gaze, apă sărată, gaze şi
petrol, gaze şi apă sărată şi chiar gaze, petrol şi apă sărată. Deosebit de primejdioase sunt
erupţiile de gaze sau gaze şi petrol, datorită pericolului permanent de aprindere şi explozie. Ele
sunt şi dificil de lichidat. În cazul erupţiilor libere de petrol si gaze toxice, respectiv H 2S, pericolul
este şi mai mare, deoarece la o concentraţie de 0,07% H 2S în aer, personalul aflat în zona
afectată îşi pierde cunoştinţa, simţul mirosului este distrus în totalitate şi ireversibil, stopul
respirator poate interveni oricând. La o concentraţie de 0,1% H 2S în aerul respirat, intervine
pierderea cunoştinţei şi moartea sau distrugerea permanentă a funcţiilor creierului.
b) Intensitatea erupţiilor
Funcţie de debitul sondei cu care erupe sonda se pot aprecia intensitatea erupţiilor:
- erupţii slabe, cu un debit de gaze sub 0,5x10 6 Nm3./zi şi sub 100 t/zi petrol;
- erupţii medii, de (0,5-1,0)x106 Nmc./zi de gaze şi 300- 1000 t/ zi petrol;
- erupţii puternice, de (1,0- 10)x 106 Nmc./zi de gaze şi (300- 1000) t/zi petrol;
- erupţii foarte puternice, cu debitul mai mare de 10x10 6 Nm3 de gaze şi peste 1000 t/zi de
petrol.
Intensitatea unei erupţii poate fi evaluată şi după înălţimea jetului sau a flăcării: până la
40-50 m - erupţii slabe; 50-70 m – erupţii medii; 70 -100 m – erupţii puternice; peste 100 m –
erupţii foarte puternice
c) Spaţiul prin care are loc erupţia
- prin interiorul coloanei, sonda este liberă;
- prin spaţiul inelar al garniturii de foraj (al coloanei de burlane, în timpul tubării);
- prin interiorul garniturii de foraj (al coloanei, dacă cedează valva de reţinere în timpul
tubării);
- prin spatele coloanei cimentate;
- prin cratere formate în jurul sondei;
- o combinaţie a situaţiilor de mai sus.
d) Faza lucrărilor în care se află sonda
O sondă poate erupe practic în orice fază a lucrărilor de foraj: avansarea sapei, carotaj,
extragerea sau introducerea garniturii de foraj, măsurători geofizice, testarea stratelor, tubarea,
15
cimentarea sau perforarea coloanei, sonda liberă.
Majoritatea erupţiilor au loc în timpul extragerii garniturii de foraj
e) Situaţia iniţială a sondei şi cele create în timpul erupţiilor
Aceste situaţii pot fi diverse şi pot cuprinde practic toate etapele sondei: prăjinile sunt în
sondă, la talpă sau la o anumită adâncime - libere, prinse înfundate, avariate, scăpate la talpă,
uneori chiar aruncate afară de fluidele ce erup; în sondă se află un aparat geofizic de
măsurare, probatorul de strate, perforatorul sau coloană în timpul tubării; sonda este liberă.

f) Starea instalaţiei de prevenire a erupţiilor

La gura sondei, instalaţia de prevenire a erupţiilor poate fi în stare de funcţionare
(sonda erupe prin prăjini), pot fi avariate prevenitoarele sau numai manifoldul de erupţie,
etanşările coloana pe care sunt ancorate prevenitoarele. Instalaţia de prevenire poate fi intactă,
avariată sau total distrusă.
g) Posibilitatea aprinderii fluidelor care erup
Când sonda produce hidrocarburi, ele se pot aprinde datorită scânteilor iscate prin
lovirea structurii sau a turlei de fragmentele de rocă aruncate din sondă sau diverse obiecte
metalice, dacă există o concentraţie de oxigen favorabilă aprinderii.
Focul degradează întreaga instalaţie şi îngreunează degajarea gurii sondei. La o
erupţie de gaze, este preferabil ca sonda să fie aprinsă intenţionat în ideea de a limita
răspândirea gazelor în jur pe suprafeţe întinse şi aprinderea sau explozia acestora accidental.
Sonda se incendiază întotdeauna când hidrocarburile care erup conţin CO2 şi H2S. Ea va fi
stinsă doar când gura sondei este degajată, toate pregătirile de intervenţie sunt încheiate, sunt
luate toate măsurile pentru a împiedica reaprinderea şi se poate lucra la gura sondei.

6.2. Cauzele erupţiilor libere

În general, o erupţie liberă succede unei manifestări eruptive (gazeificarea fluidului de

foraj, deversarea sondei şi chiar aruncarea violentă a fluidului de foraj) şi poate fi evitată dacă
manifestarea este combătută la timp. Există şi situaţii când sonda începe să erupă violent, fără
a-şi manifesta intenţia anterior (la cedarea valvei unei coloane neumplute în timpul tubării).
Prin urmare, cauzele manifestărilor eruptive, în primul rând cele datorate scăderii
presiunii din sondă sub cea a fluidelor din porii stratelor traversate, constituie cauzele primare
ale erupţiilor libere.
a) absenţa, montajul incomplet sau defectuos, întreţinerea necorespunzătoare şi
rezistenţa insuficientă a componentelor instalaţiei de prevenire a erupţiilor (prevenitoare,
16
manifold de erupţie, etanşări, ventile etc.);
b) închiderea cu întârziere a prevenitoarelor – în momentul când manifestarea a
devenit violentă şi elementele de etanşare din cauciuc sunt scoase din uz;
c) manipularea greşită a instalaţiei de prevenire;

d) depăşirea rezistenţei coloanei pe care este montată instalaţia de prevenire:

rezistenţa nominală la spargere insuficientă, corodarea, uzarea lor de racordurile garniturii de
foraj;
e) depăşirea rezistenţei la fisurare a formaţiunilor de sub şiul coloanei (adâncimea de
tubare insuficientă);
f) cimentarea defectuoasă a coloanei pe care este montată instalaţia de prevenire,
ceea ce permite accesul fluidelor prin spatele ei;
g) absenţa prevenitorului de interior în garnitura de foraj, cedarea furtunului de foraj sau
a capului hidraulic;
h) cedarea valvei de reţinere a coloanei de burlane, dacă este menţinută goală pe
adâncime prea mare.

6.3. Implicaţiile erupţiilor libere

Erupţiile libere sunt cele mai grave accidente care au loc în timpul forajului sau al
punerii în producţie a sondelor prin consecinţele lor:
- avarierea instalaţiei de foraj şi a anexelor ei, până la distrugerea lor în întregime, prin
efectul eroziv al fluidelor eruptive şi a fragmentelor de rocă antrenate, datorită incendierii sau
scufundării instalaţiei în craterul format la gura sondei; la sondele forate în grup, de pe aceeaşi
platformă, pot fi avariate şi celelalte sonde, aflate în conservare sau în producţie;
- pierderea echipamentului din sondă şi chiar abandonarea acesteia;
- degradarea zăcământului deschis, ca urmare a scăderii energiei fluidelor cantonate în el;
- poluarea mediului înconjurător: terenuri agricole, păduri râuri, apa mării;
- accidentarea personalului în momentul erupţiei, al incendierii sondei sau al încercărilor
de captare a acesteia, inclusiv datorită gazelor nocive;
- cheltuieli mari reclamate de oprirea şi înlăturarea efectelor ei: echipamente şi materiale
suplimentare pentru stingere şi omorâre, forajul unor sonde de salvare, protejarea personalului
şi a mediului înconjurător, asistenţă tehnică.

6.4. Prevenirea erupţiilor libere

17
 Măsurile de prevenire a erupţiilor libere derivă din cauzele ce le produc:
- proiectarea programului de tubare şi cimentare a sondei potrivit presiunilor şi dificultăţilor
aşteptate;
- utilizarea fluidelor de foraj cu caracteristicile corespunzătoare presiunilor preconizate;
- montarea instalaţiilor de prevenire, ca alcătuire şi rezistenţă, potrivit presiunilor
preconizate;
- probarea coloanelor de burlane şi a instalaţiilor de prevenire a erupţiilor la presiunile
maxime admisibile;
- ancorarea corespunzătoare a instalaţiilor de prevenire cu tiranţi care să împiedice
trepidaţiile şi mişcările laterale;
- echiparea prăjinilor ce lucrează în interiorul unei coloane, inclusiv a prăjinii de antrenare,
cu protectoare de cauciuc;
- combaterea fără întârziere a pierderilor de circulaţie şi a manifestărilor eruptive;
- asigurarea unor rezerve de fluid de foraj şi de materiale pentru prepararea şi îngreuierea
fluidului de foraj, atunci când se aşteaptă pierderi de circulaţie sau presiuni ridicate;
- scurgerea presiunii din sondă, dacă devine periculoasă pentru rezistenţa coloanei, a
stratelor de la şiul ei sau a instalaţiei de prevenire;
- instruirea personalului, inclusiv prin exerciţii neanunţate la sonda respectivă, asupra
modului de control, corect şi rapid, al unei manifestări eruptive.

6.5. Oprirea erupţiilor libere

Adeseori, o sondă scăpată de sub control se opreşte singură, după câteva zile, datorită
surpării pereţilor, inundării cu apă din stratele superioare sau epuizării presiunii din „punga”de
gaze întâlnită. Dar, indiferent dacă acest eveniment fericit are loc sau nu, trebuie demarate
imediat operaţiile de oprire a sondei, pentru a limita consecinţele negative ale erupţiilor.
Diversitatea şi complexitatea condiţiilor create în sonda scăpată, la gura şi în jurul ei,
starea echipamentului de foraj, intensitatea erupţiei, natura fluidelor eruptive şi posibilităţile de
intervenţie fac din fiecare erupţie un caz singular. De aceea şi procedeele de lichidare a ei sunt
în mare măsură nerepetabile. Unele dispozitive, special proiectate şi fabricate, sunt folosite o
singură dată.
Volumul mare de mijloace materiale şi financiare mobilizate, numărul mare de personal
antrenat în diversele faze ale opririi unei erupţii libere, riscurile potenţiale pentru personal, utilaje
şi mediul înconjurător, pierderile însemnate de hidrocarburi necesită elaborarea unui plan de
omorâre, la care îşi dau concursul specialişti din cele mai diverse domenii, şi o conducere unică
a tuturor operaţiilor.
18
 După posibilităţile de oprire, erupţiile libere se pot împărţi în două categorii:
- erupţii libere care pot fi oprite prin intervenţie directă în sonda care erupe;
- erupţii libere care necesită forarea unor sonde de salvare în jurul lor.
Intervenţia directă
Intervenţia directă presupune posibilitatea captării erupţiei, omorârea şi închiderea
sondei. Situaţia se întâlneşte, în primul rând, atunci când sonda erupe doar prin interiorul
coloanei şi aceasta este accesibilă, neavariată, rezistentă şi tubată la o adâncime suficient de
mare pentru ca formaţiunile de la şiul ei să nu fisureze. Intervenţia directă este posibilă, uneori,
şi când coloana este spartă mai jos şi s-au format deja mici cratere în jurul sondei, dacă erupţia
nu este violentă şi se poate lucra la gura puţului.
Când erupţia este slabă şi nepericuloasă, se înlocuiesc bacurile deteriorate ale
prevenitoarelor, armăturile erodate ale manifoldului de erupţie, furtunul de foraj spart etc..
Prevenitoarele avariate se îndepărtează şi se montează altele. În timpul acestor operaţii, sonda
este lăsată să erupă liber, eventual printr-o derivaţie laterală. După terminarea reparaţiilor,
sonda se omoară circulând un fluid îngreuiat, dacă prajinile sunt în sondă, cu o contrapresiune
la coloană care să nu pericliteze rezistenţa acesteia, a prevenitoarelor sau a rocilor de la şiul
coloanei. Dacă prăjinile sunt afară ori scăpate în sondă, se montează o instalaţie de introducere
a ţevilor sub presiune, prin care se va omorî sonda.
Când erupţia este puternică şi echipamentul de la gura sondei este avariat prin
eroziune sau incendiere, el trebuie înlăturat. Adesea, trebuie îndepărtată şi instalaţia de foraj
cu substructura ei, pentru a elibera spaţiul din jurul găurii de sondă. Procedeele folosite depind
de intensitatea erupţiei, prezenţa focului şi gradul de deteriorare a echipamentului: de la simpla
demontare, tragere sau smulgere cu tractoarele până la utilizarea unor încărcături explozive
sau o bombardare dirijată.
După degajarea gurii sondei, se montează o instalaţie specială de captare pe una
dintre flanşele rămase intacte la capătul coloanelor. Dacă acestea sunt neutilizabile sau
coloana este spartă sub ele, se sapă în jurul ei şi se retează sub spărtură cu un cuţit special ori
cu un cablu lung, tras de două tractoare (adesea este necesară tăierea mai multor coloane). Pe
coloană se prinde, cu pene sau prin sudură, un dispozitiv care joacă rolul unui cap de coloană
(un prevenitor cu bacuri de coloană montat invers pentru a etanşa de sus în jos).
Instalaţia de captare este alcătuită dintr-o bucată de burlan rezistent, prevăzută cu
flanşă corespunzătoare capului de coloană, mai multe braţe laterale cu ventile, un ventil
principal deasupra braţelor, şi un coş pentru dirijarea erupţiei. Instalaţia poate avea şi o
articulaţie sferică deasupra flanşei, care să faciliteze montajul. Ea este adusă deasupra sondei
cu o macara sau un braţ mecanic sau hidraulic.
Instalaţia se montează cu toate ventilele deschise, cu scule antiscântei, într-o
19
atmosferă protejată cu o perdea de apă împotriva exploziei gazelor. După ce braţele laterale se
racordeaza la un parc de separare, se închide de la distanţă, ventilul principal şi sonda este
captată.
Pentru omorârea sondei, deasupra ventilului principal, în locul coşului, se montează o
instalaţie de introducere a ţevilor sub presiune, prin care se va pompa fluidul îngreuiat.
În cazul unei coloane sparte, dacă erupţia este uşoară se poate încerca introducerea
prăjinilor sau a ţevilor de extracţie cu mai multe packere ce armează sub zona avariată.
Omorârea prin sonde de salvare
Această modalitate, mult mai costisitore, se aplică în situaţiile în care fie nu există o
coloană tubată, fie aceasta este deteriorată pe o adâncime mare, fie sonda erupe violent prin
cratere formate în jurul ei, fie sonda nu este accesibilă, fie intensitatea erupţiei, prezenţa
gazelor nocive sau a focului împiedică lucrul la gura sondei.
În aceste situaţii, se forează una sau mai multe sonde dirijate, care să intercepteze sau
să se aproprie de sonda în erupţie, Adesea, forajul sondelor de salvare începe simultan cu
încercările de omorâre directă a sondei, atunci când efectul lor este incert. Dacă între timp
erupţia a fost oprită, sondele de salvare se dirijează în alte direcţii şi devin sonde de exploatare.
Metode de oprire a erupţiilor prin sonde de salvare:
a) dacă se obţine o comunicare cu sonda scăpată, se pompează fluid de foraj cu
densitatea suficient de mare astfel încât să fie depăşită presiunea stratului care debitează;
b) se inundă zona din jurul sondei, mărind rezistenţa la curgere a fluidelor din strat spre
sondă;
c) se produce o explozie subterană în sonda scăpată; prin surparea sau vitrificarea
rocilor, canalele de curgere se obturează şi sonda încetează să mai debiteze;
d) se exploatează intens zăcământul respectiv, cu debite mari, creând o zonă
depresionară în jurul sondei scăpate.

Numărul, amplasarea şi construcţia sondelor de salvare sunt detrminate de intensitatea

şi gravitatea erupţiei, de metoda de omorâre, de debitele ce urmează să fie pompate sau
exploatate şi de spaţiul disponibil.
Comunicaţia dintre sondele de salvare şi sonda care erupe se realizează prin:
- perforarea orientată a coloanei din sonda scăpată sau a rocii dintre ele;
- fisurarea rocilor dintre sonde;
- acidizarea rocilor;
- detonarea unei încărcături explozive;
- combinaţii ale metodelor de mai sus.
Perforarea coloanei este posibilă dacă cele două sonde sunt alăturate. La fel şi pentru
20
celelalte metode, distanţa nu trebuie să depăşească 3-5 m, iar posibilitatea obţinerii
comunicaţiei depinde de natura rocilor, gradientul de fisurare, debitul de injecţie, natura fluidului
injectat.
După realizarea comunicaţiei, intensitatea erupţiei în sonda scăpată, se reduce prin
pomparea fluidului de omorâre prin sonda de salvare.
Se poate pompa de la început, cu debite de 80 -130 l/sec, volume însemnate de fluide
cu densitate ridicată, superioare celei necesare pentru echilibrarea presiunii statice a stratelor
ce debitează, sau se pompează iniţial un fluid cu o densitate mai redusă (aproximativ două
treimi din cea necesară echilibrării). Debitul este astfel determinat, încât presiunea în dreptul
stratului ce debitează, creată de greutatea coloanei de fluid din sondă (debitate şi injectate), de
frecări şi de variaţia energiei cinetice, să depăşească presiunea stratului. Atunci el va înceta să
mai debiteze, sonda este omorâtă dinamic. Când din sondă iese doar fluidul injectat, fără a
înrerupe pomparea, se injectează în sonda de salvare un fluid cu densitate din ce în ce mai
mare, până la valoarea necesară omorârii statice a stratului. Concomitent, se micşorează
debitul de pompare.
Sondele omorâte indirect (prin sonde de salvare), cu coloana avariată, cu prăjinile de
foraj scăpate în sondă sau cu pereţii deterioraţi, de regulă sunt abandonate, pompând în ele, la
sfârşitul operaţiei, pastă de ciment.

21