Textul liric.

Frumusețea umană

Izvorul nopţii
de Lucian Blaga

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Poezia ”Izvorul nopții” de Lucian Blaga ilustrează tema iubirii, vocea ficțională în
ipostaza umană a îndrăgostitului exprimându-și direct sentimente de admirație, de fascinație
față de frumusețea ochilor iubitei.
Poezia se constituie într-o declarație de dragoste adresată frumuseții iubitei. Astfel,
poezia transmite sensuri diverse, toate centrate în jurul iubirii :
- iubita/iubirea pune stăpânire pe întregul univers ;
- îndrăgostitul vede lumea prin ochii iubitei sale ;
- iubirea transformă totul ;
- iubirea este deopotrivă întuneric (suferință, mister), dar și lumină (bucurie, împlinire)

Titlul poeziei este analitic, fiind alcătuit din 2 substantive cu sens figurat. La nivel
stilistic, structura ”izvorul nopții” este o metaforă, ce exprimă fascinația ochilor negri ai iubitei,
din care se naște întregul univers. Astfel, sintagma ,,izvorul nopții” semnifică originea, sursa
apei vii care dă viață, simbolul purității, al sufletului omenesc, al sentimentului de iubire, ce
capătă proporții cosmice în momentul ,,nopții”, timp al misterului.

Structură
Poezia este alcătuită din două secvențe :
- secvența I - alcătuită dintr-o frază amplă (versurile 1-9), care conține admirația
pentru frumusețea ochilor iubitei ;
- secveța a II-a - alcătuită dintr-o propoziție dezvoltată (versurile 10-11), cu rol de
concluzie emoționantă a dragostei.

Vocea ficțională ce transmite mesajul acestei poezii aparține unui îndrăgostit, mărcile
lexico-gramaticale ale subiectivității fiind: verbele la persoana I, singular, (stau), pronumele
personal, persoana I, singular (îmi), adjectivul pronominal posesiv, persoana I, singular (mea)
sau a II-a (ta, tăi)și substantivul în cazul vocativ (frumoaso) ce indică adresarea directă către
iubită.
Poezia este construită ca o adresare directă către ființa iubită, exprimând admirația
îndrăgostitului față de ființa dragă prin substantivul în cazul vocativ,,frumoaso” și structura în
caz vocativ ”lumina mea”. Poezia se deschide și se închide simetric cu aceste două cuvinte,
deoarece se realizează o echivalare a acestora. Astfel, iubita este nu doar frumusețea însăși în
ochii îndrăgostitului, ci și lumina acestuia.
 Metafora ”lumina mea” poate fi interpretată diferit :
-lumina înseamnă fericirea, pentru că iubita este cea care îi luminează viața, îl face
fericit ;
- lumina simbolizează cunoașterea , pentru că prin iubire îndrăgostitul descoperă și
cunoaște lumea.
Îndrăgostitul nu conturează un portret al iubitei, ci îi evidențiază doar ochii, în care pare a
se concentra toată ființa persoanei dragi, ochii fiind o fereastră a sufletului acesteia.
Ochii iubitei sunt evidențiați prin intermediul unor figuri de stil precum :
- epitetul cromatic ,,(ochi-) așa de negri” - are valoarea unui superlativ absolut ce
evidențiază frumusețea și unicitatea iubitei, dar și adâncimea și profunzimea ochilor
iubitei ;
- metafora ”izvorul” – sugerează forța de regenerare a iubirii, puterea ei de a
transfigura întregul univers al îndrăgostitului ;
- epitetul ,,(ochii tăi,) adâncii” – amplifică misterul ce învăluie ființa iubită și întreg
universul ;
- epitetul ”tainic (curge)” – sugerează intimitatea relației dintre îndrăgostiți și faptul că
doar ei percep acest ”izvor al nopții” care curge peste întreg universal ;
- repetiția ”ochii” – simbol al cunoașterii lumii prin iubire ;

Enumerația ,,peste văi și peste munți și peste șesuri” arată ideea că întreg
pământul/universul este cuprins de vraja iubirii sau că îndrăgostitul regăsește toate
elementele din natură în adâncimea ochilor iubitei care acoperă totul.
Hiperbola ”o mare de întuneric” sugerează faptul că iubirea capătă proporții cosmice,
învăluind întregul univers.
Metafora ochilor- ”izvorul nopții” sugerează faptul că :
-ochii iubitei par a avea puteri magice ;
- ochii iubitei schimbă tot universul ;
- ochii iubitei prefac ziua în noapte ;
- ochii iubitei acoperă tot pământul cu întunericul lor.

În poezia modernă ”Izvorul nopții”, versificația este mult mai liberă de

constrângeri față de poezia din epocile anterioare.
Astfel, versurile sun libere, cu măsură variabilă (versuri scurte, de 3-5 silabe,
versuri medii, de 7-8 silabe li versuri lungi de 10-12 silabe), fără rimă și ritm variabil,
versurile nefiind organizate în strofe.

Compararea textului liric cu o altă operă

Ideea acestui text mă trimite cu gândul la poezia ,,Emoție de toamnă’’, semnată de

Nichita Stănescu, care pune în lumină teama profundă pentru o iubire pe cale de a se sfârși.
O valoare culturală comună celor texte o constituie sentimentul profund de iubire pentru
persoana dragă, văzut în ipostaze diferite.
În textul-suport, îndrăgostitul își exprimă admirația și dragostea față de iubită prin
descrierea ochilor și a negrului intens, care amplifică profunzimea ochilor iubitei, dar și misterul
care învăluie întreaga lume, pe care îndrăgostitul încearcă să o descopere și să o cunoască prin
iubire.
În poezia lui N. Stănescu, sentimentul de iubire este diferit, pe cale de dispariție,
provocându-i îndrăgostitului emoții de tristețe, de amărăciune. Îndrăgostitul imploră printr-un
imperativ ,,acoperă-mi inima cu ceva’’ să-i fie protejat sufletul sugerat de substantivul cu sens
figurat ”inima”, cel puțin cu iluzia iubirii, și preferă ocrotirea iubitei (,,sau mai bine cu umbra
ta”).