Revoluția de la 1848 din Țara Românească

Revoluția de la 1848 din Țara Românească a fost o revoltă românească liberală și

naționalistă din Țara Românească. Parte a revoluțiilor de la 1848 și conectată
strâns la revolta eșuată din Principatul Moldovei, a urmărit să răstoarne
administrația impusă de autoritățile imperiale rusești sub regimul Regulamentului
Organic, și, prin mulți din liderii săi, a cerut abolirea privilegiilor boierești.
Condusă de un grup de tineri intelectuali și ofițeri ai forțelor militare, mișcarea a
reușit să-l răstoarne pe principele conducător Gheorghe Bibescu, pe care l-au
înlocuit cu un guvern provizoriu și o regență; de asemenea, au votat o serie de
reforme progresiste, prima anunțată în Proclamația de la Islaz.
În prima parte a lunii iunie a anului 1848, revoluţia
română a cuprins şi Ţara Românească. Pe întreaga
desfăşurare a revoluţiei, Bucureştiul a jucat un rol
central, aici pregătindu-se izbucnirea mişcării şi tot
aici având loc cele mai importante faze ale acesteia.
Primul moment important al revoluţiei a avut loc la
Islaz, în judeţul Romanaţi, la 9/21 iunie 1848. Încă din
seara zilei de 7/19 iunie sosiseră aici Ion Heliade
Rădulescu şi Ştefan Golescu pentru ca împreună cu
maiorul Christian Tell să ia măsurile pentru
declanşarea revoluţiei, potrivit volumului ''Revoluţia
română din 1848'' (Bucureşti, 1969).
Peste doar două zile, la 11/23 iunie 1848, proclamaţia este citită şi la Bucureşti,
unde începe revoluţia. Domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848), care ştia că
armata nu va deschide focul împotriva revoluţionarilor, a semnat proclamaţia şi a
acceptat formarea unui nou guvern provizoriu format din Nicolae Bălcescu,
Nicolae Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu,
Constantin Kretzulescu, C.A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu. Cuprins de teamă,
domnitorul Gheorghe Bibescu abdică la 13 iunie 1848 şi se retrage în Transilvania,
la Braşov. Semnarea ''constituţiei'' de către domn a reprezentat un succes
important pentru revoluţie.
În timpul desfășurării acțiunilor, un număr de boieri au trecut la susținerea
țăranilor: boierul liberal Ceaușescu, delegat la a patru sesiune a Comisiei, a ținut
un discurs renumit în care s-a adresat muncitorilor cu „frați” și și-a deplâns
propriul statut de proprietar de pământ. O audiență emoțională i-a aplaudat
gestul, iar țăranii au afirmat că Dumnezeu a iertat faptele lui Ceaușescu. Alți
proprietari de pământ, mai circumspecți, i-au întrebat pe țărani ce plănuiesc să
utilizeze ca compensație, pentru care vor fi în mare măsură responsabili; potrivit
lui Mihail Kogălniceanu, răspunsul a fost „Cu aceste brațe robite, noi am muncit
veacuri și am purtat toate cheltuielile stăpânilor de moșii; libere, brațele noastre
vor munci îndoit și fiți siguri că nu vă vom lăsa păgubiți de ce dreptatea țării va
hotărî să vă plătim”. Se spune că acest răspuns a cauzat zarvă în cadrul Comisiei.
Pentru rezolvarea punctului 13 al
proclamaţiei de la Islaz, printr-un
decret al guvernului din 9/21 iulie
1848 se constituite comisia pentru
proprietate în care reprezentarea
proprietarilor şi ţăranilor pentru
fiecare judeţ era egală. În cele nouă
şedinţe desfăşurate în perioada
10/22 şi 19/31 august 1848 au avut
loc dispute înverşunate care însă nu
au dus la un rezultat.
Cu toate că emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor a constituit problema
fundamentală a mişcării revoluţionare din Ţara Românească, ea nu a fost
rezolvată în cele trei luni de dispute aprinse în timpul conducerii revoluţionare,
ceea ce a dus la restrângerea mişcării revoluţionare în rândul maselor de la sate.
Împroprietărirea ţăranilor a rămas o problemă acută care-şi va găsi rezolvarea
peste câteva decenii, la reforma agrară din 1864.