Mijloace de îmbogăţire a vocabularului

Mijloace interne: derivarea , compunerea , conversiunea

Mijloace externe: cuvinte provenite din alte limbi- neologismele (împrumuturile)

I. DERIVAREA
Este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi cu
ajutorul afixelor (sufixelor şi prefixelor ).
Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcina cuvântului.

Clasificare :
Sufixele denumesc:
- agentul ( -tor , - ar , -ist , -aş ) : agricultor , fierar , gronist , luntraş
- însuşirea ( -iu , -oş , -cios , -bil , -at , -al ) : aurcz , fricos , purtabil , vamal
- colectivitatea ( -et , -raie , -işte , -ime , -is) : studenţime , zmeuriş
- instrumentul ( -ar , -nită , -tor ) : alfabetar , ştergător
- noţiuni abstracte ( -inţă , -ie , -ime , -cală , -ura , -anţă ) : cerinţă , domnie ,
răceală , scursura , siguranţă
- modalităţi ( -este , -iş , -âş) : româneşte , pietriş , ţărâş
- locul şi originea ( -ărie , -ice , -ean ) : benzărie , fierărie , bucureştean
- obiecte sau însuşiri mici – sufixe diminutivale (ulet , uc , ior , ică , ice) : binişor ,
coşuleţ , lănţuc , pantofior , singurică
- obiecte sau însuşiri mari – sufixe augmentative ( andru , an , oaie , oi ) :
băieţandru , grăsan , căsoaie , pietroi

Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii cuvântului
pentru a forma cuvinte noi . Prefixele modifică sensul cuvântului de bază , fiind :

- negative ( re-, in- ) : neseamă , inegalitate .

- privative ( des- , de- ) : a descreți , deşire .

- iterative ( re- , răs - ) : a reaminti , rasucit .

Prefixele pot forma :
- substantive ( neregulă ) .
- adjective ( nefiresc ) .
- adverbe ( negreşit ) .
Prefixele pot fi :
- vechi ( ne , în , des , răs ) .

3
 - noi ( arhi , anti , pre , inter ) .

Observație:
Derivatele parasintetice sunt cuvintele care conţin şi sufixe şi prefixe (ex: înnodat ) .

II.Compunerea

Compunerea este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează

cuvinte noi sau termeni diferiţi .

Termenii din care se formează un cuvânt compus îşi pierd de cele mai multe ori sensul pe
care îl au când există independent .

Cuvintele compuse pot fi :

- substantive ( floarea-soarelui , ochiul-boului ) .
- verbe : a binevoi .
- adjective : cumsecade .
- pronume : fiecare .
- numerale : douăzeci
- adverbe : după-amiază .
- prepoziţii : pâna la .
- conjuncţii : ca să .

- interjecţii : bring-bana

Procedee de compunere :

A. JUXTAPUNERE sau ALĂTURARE :

daco-roman, Bistrița-Năsăud, de la, despre, fiecare, româno-francez
B. SUBORDONARE : floarea-soarelui .
Prin compunere prin subordonare se înţelege:
1. Subordonarea atributivă:
a) substantiv + adjectiv; coate-goale, vorbă-lungă, acid clorhidric, Almaşul-Mare
ş.a.

4
b) adjectiv + substantiv (în unele formaţii mai vechi): bună-credinţă, bună-
cuviinţă, bunăvoinţă, rea-credinţă, rea-voinţă etc.;
c) substantiv + substantiv în genitiv: Calea Laptelui, ciuboţica cucului, gura-
leului, floarea-soarelui, ochiul-boului, Gura Ocniţei, Neagra Şarului […], Delta Dunării
ş.a.;
d) substantiv + substantiv cu prepoziţie: apă de plumb, bou de baltă, floare-de-
colţ, Roşiori de Vede, Baia de Aramă etc.;

2. Subordonare completivă (rezultatul unor izolări): fluieră-vânt, încurcă-lume,

pierde-vară, zgârie-brânză, ducă-se pe pustii;

3. Subordonare faţă de un adjectiv, având ca rezultat un alt adjectiv:

a) adjectiv nume de culoare combinat cu determinanţii deschis, închis: roşu
închis/deschis;
b)două adjective nume de culoare: galben-portocaliu, galben-verzui;
c) adjectiv verbal: bine-credincios, bine-venit, clar-văzător;

4. Subordonarea eterogenă prin care se formează numeralele:

optsprezece, douăzeci și cinci

C. ABREVIERE (sau prescurtare)

- iniţiale : BCR (Banca Centrală Română), BT (Banca Transilvania)
- iniţiale şi fragmente de cuvinte : Tarom (Transport Aerian Românesc)

III.Conversiunea
(sau schimbarea valorii gramaticale)

Este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează cuvinte noi de la o
parte de vorbire la alta :
a) Substantive din :
- adjective : Frumosul traversează stradă .
- verbe la participii : Răniţii au fost transportaţi la spital .
- verbe la supin : Mersul pe jos este sănătos .
- verbe la gerunziu : Suferindul era trist .
- adverbe : Aproapele lui s-a accidentat .
- pronume : Nu îmi pierd vremea cu nimicuri .
5
 - interjecţie : N-a auzit oful .
b) Adjective din :

- verbe la participiu : Cerul înnorat nu-mi place .

- verbe la gerunziu : Mâinile tremurânde ale fetiţei arătau emoţia .
- pronume : Acest băiat învaţă bine .
- adverbe : Mi-am luat haine gata .
c) Adverbe din :
- adjective : Vorbeşte frumos .
- verbe la participiu : Vorbeşte îngânat .
- substantive : Pleacă luni .
d) Prepoziţii din :
- adverbe : Deasupra crengii s-a aşezat o pasăre .
- substantive : Picta frumos graţie talentului .
- verbe la participiu : A câştigat mulţumită muncii .
Familia lexicală reprezintă cuvinte obţinute prin derivare , compunere sau schimbarea
valorii gramaticale de la un cuvânt de bază .

Împrumuturile . Neologismele

Împrumuturile sunt mijloace externe de îmbogăţire al vocabularului şi sunt introduse în

limba română din alte limbi .
Împrumuturile apar ca rezultat al contactului dintre două limbi fiind favorizate de mai multi
factori :
- vecinătatea geografică
- amestecul şi convieţuirea unor populaţii .
- raporturile culturale , economice şi politice .
Împrumuturile pot fi :
I vechi : Provenite din :
1) limba slavă ( izvor , plug , cocoş , voinic , babă , boier , ieftin ) .
2) limba maghiară ( hotar , vameş , viclean , oraş , gazdă , gând ) .
3) limba turcă ( baclava , iaurt , zarzavaturi , chirie , halva ) .
4) limba greacă ( duşman , frică , tacticos , proaspăt ) .
II noi : Vin din :
1) franceză ( elev , cafe-bar , bleu , bleumarin , a soluţiona ) .
2) engleză ( stand-by , talk-show , hobby , voler ) .
3) germană ( crenvurşti , foen , iceberg , manager ) .
4) italiană ( pian , spaghete ) .
5) latină ( graţie , colocviu , insulă ) .

6
 Neologismele sunt cuvintele noi împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii
sau prin derivare sau compunere . Ex : liceu , tractor , seism , metrou , dolar , inginer , secol ,
oxigen , şampon , parizer , whisky , fotbal , box .

COMPUNEREA

Compunerea este un procedeu de formare a cuvintelor care consta in crearea unui cuvant nou
din mai multe cuvinte intregi existente si independent in limba, din elemente de compunere fara
existenta independenta sau din abrevieri ale unor cuvinte.

In limba romana, in functie de felul termenilor componenti, cuvintele compuse se grupeaza in

trei categorii mari:

a) compuse formate din cuvinte intregi existente si independent in limba noastra (bunavointa,
susnumit, doisprezece, binecuvanta, deseara, floarea-soarelui etc.);

b) compuse formate din elemente de compunere inexistente si independent in limba romana

(auto-, cvasi-, deca-, foto-, -vor, -fob etc.), combinate fie intre ele (balneolog, bicefal, decapod
etc.), fie cu cuvinte existente si independent (colontitlu, termocentrala, centigrad,
electrocauteriza etc.);

c) compuse formate numai initiale sau din abrevieri ale unor cuvinte (C.F.R, O.N.U, P.N.L,
Asirom, Tarom, Petrom).

In compunerea romaneasca locul central il ocupa primul dintre aceste trei tipuri de cuvinte
compuse. Aici se intalnesc exemple apartinand tuturor partilor de vorbire. Compusele din cea de-a doua
grupa sunt reprezentate prin substantive, adjective, pronume, verbe si adverbe, iar cele din ultima,
numai prin substantive.

Compusele formate din cuvinte intregi se combina sau nu dupa regulile sintactice obisnuite ale
limbii; in primul caz ele se numesc compuse sintactice, iar in cel de-al doilea caz, compuse asintactice.

Spre deosebire de compusele in structura carora intra elemente de compunere sau abrevieri, care se
comporta ca si niste cuvinte simple, compusele din cuvinte intregi, de foarte multe ori, nu se deosebesc
din punct de vedere formal de grupurile sintactice alcatuite din mai multe cuvinte, intre care se
stabilesc diferite raporturi. De aceea este necesara o atenta delimitare intre compuse (problema se pune
in special la substantiv si in mai mica masura la adjectiv, pronume si numeral) si diferite grupuri
sintactice: locutiuni si grupuri sintactice nelocutionale. Aceasta delimitare este cu atat mai necesara, cu
7
cat compunerea apartine formarii cuvintelor, in timp ce grupurile de cuvinte apartin sintaxei. De aceea,
trebuie sa se porneasca de la ideea ca un compus reprezinta un singur cuvant, iar grupul sintactic,
evident, mai multe cuvinte. Dupa cum se stie, nu exista pana acum o definitie completa, satisfacatoare a
cuvantului. Din aceasta cauza nu va fi avuta in vedere o defintie, ci numai trei caracteristici: unitatea
morfologica, unitatea semantica si comportamentul sintactic - intre ele existand o stransa legatura.

In limba romana unitatea morfologica a cuvantului presupune in cazul cuvintelor flexibile, care
alcatuiesc marea majoritate a vocabularului, modificari flexionare (desinente, articol) la finala. Prin
urmare, o formatie care isi modifica in flexiune finala este un cuvant si nu un grup sintactic, chiar este
alcatuita din mai multi termeni. De exemplu: botgros, botgrosului, botgrosi; untdelemn, untdelemnul,
untdelemnului; Campulungul, Campulungului, Mos-ajun, Mos-ajunului; Santamaria, Santamariei etc.
In foarte multe cazuri insa, cand formatia este mai putin sudata, primul sau ambii termeni ai compuului
primesc marci flexionare ori articol: cal-de-apa, calul-de-apa, calului-de-apa; rea-vointa, relei-vointe;
domnia-sa, domniei-sale etc. Exemplele de ultimul tip nu se deosebesc din punctul de vedere al unitatii
morfologice de: director adjunct, directorului adjunct; gazeta de perete, gazeta de perete, gazetei de
perete; mar cretesc, marului cretesc etc., fiind caracterizate, toate, prin lipsa unitatii morfologice.
Uneori putem surprinde faza de trecere de la categoria compuselor fara unitate morfologica la categoria
celor cu unitate morfologica: bunastare, bunei-stari si bunastarii; prim-ministru, primului-ministru si
primministrului; alb-verzui, alba-verzuie si alb-verzuie etc.(de obicei una dintre forme este mai
frecventa, de exemplu bunastarii fata de bunei-stari).Unele pronume, desi isi modifica in flexiune si
primul termen (de exemplu: dumneata, dumitale; celalalt, celuilalt; insumi, insami, insine etc.),
prezinta totusi unitate morfologica, deoarece modificarile flexionare nu au ca urmare recunoasterea
termenilor componenti ca unitati distincte. Cand primul termen al compusului este o parte de vorbire
neflexibila sau una care nu primeste articol, sudarea se face cu mai multa usurinta, tocmai datorita
faptului ca nu exista posibilitatea modificarilor in interiorul formatiei.

Din punct de vedere semantic, compusele reprezinta o unitate. Adesea termenii care intra in
compunere isi pierd, intr-o masura mai mare sau mai mica, intelesul lor initial si independenta lor
semantica, sensul compusului nu rezulta din suma sensurilor cuvintelor care il alcatuiesc, ci este ceva
nou, uneori foarte departat de sensurile termenilor componenti. Aceasta situatie se intalneste mai ales la
substantivele care au la baza o metafora: Calea-Laptelui, cele-cinci-degete, Closca-cu-Pui, coada-
derandunica, lapte-de-pasare, laptele-cucului, lemn-cainesc, leu-de-mare, ochi-de-pisica, poale-n-
brau, rochita-randunicii, sange-de-noua-frati etc. De asemenea, o unitate semantica noua se poate
constata si la substantive formatii nemetaforice ca: primavara, proces-verbal, stat-major, untdelemn
etc.

8
 Spre deosebire de compusele discutate mai sus, grupurile sintactice nelocutionale, ca: acid
clorhidric, director general, gazeta de perete, inalta tradare, mar cretesc, om de stat, parere de rau
etc. sunt formate din cuvinte care isi pastreaza sensul lor (desi au loc unele modificari semantice),
intelesul integului reiesind din suma intelesurilor acestor cuvinte. Acidul clorhidric este intr-adevar un
acid, si anume cel clorhidric, marul cretesc este un mar de soi cretesc etc. Prin urmare deosebirea dintre
cele doua categorii pe care le discutam aici este clara.

In cazurile mai rare, in care grupurile nelocutionale au la baza o metafora, ca in exemplele: aurul
negru, braul cerului (=curcubeu), corabia desertului (=camila), ferestrele sufletului (=ochi), poalele
muntelui, sare si piper (despre o stofa) intelesul nu mai poate constitui un indiciu diferentiator,
deoarece sensul grupurilor este la fel de nou, de diferit de cel al termenilor alcatuitori, ca si sensul
compuselor.

Pe de alta parte, exista si compuse care pot fi analizate semantic intocmai ca si grupurile sintactice
nelocutionale mentionate mai inainte si care nu pot fi deosebite decat cu greutate de aceste grupuri pe
baza criteriului semantic.

Termenii unora dintre aceste compuse isi pastreaza toti, in mare masura, sensul lor. Dintre termenii
altora, unul si-a putut modifica mult intelesul, celalalt sau ceilalti ramanand cu sensul lor initial. Si
aceste formatii au unitate seantica, fie dobandita printr-o folosire frecventa, fie datorita faptului ca ele
calchiaza compuse din alte limbi. Ne referim la exemple de tipul: apa-tare, fata-mare,mama-
mare,ramas-bun, Alba-ca-Zapada, Fat-Frumos, Mama-Padurii, Pasari-Lati-Lungila, Statu-Palma-
Barba-Cot, Anu nou,
Joia mare, 1 Mai, Marea Britanie, Coasta de Fildes, Noua Zeelanda, Volta Superioara, Baia-Mare,
Campulung-Moldovenesc, Curtea-de-Arges, Poiana-Tapului, Serbestii-Vechi, Valenii-de-Munte,
BaltaAlba, Trei-Scaune etc. Denumirile geografice si teritorial- adminitrative al caror prim element
este un substantiv nume generic (munte, rau, insula, strada etc.) prezinta doua situatii:

a) „cand substantivul nume generic este insotit de un substantiv in genitiv sau de un adjectiv care
nu este foloit si singur ca toponimic (hidronimic, oronimic etc.) avem a face cu o unitate semantica
(deoarece ambele elemente alcatuiesc denumirea). De exemplu: Delta Dunarii, Drumul Scarii, Insula
Serpilor,
Muntii Macinului, Raul Doamnei, Lacul Rosu, Marea Neagra, Peninsula Balcanica, Republica Sud-
Africana, Strada Mare, Tara Romaneasca etc.”1[1]

1 [1] Fulvia Ciobanu si Finuta Hasan, Formarea cuvintelor in limba romana, Compunerea, vol. I,
Editura Academiei, 1970.
9
 b) cand substantivul nume generic este insotit de un substantiv folosit in forma sa de nominativ
exclusiv ca nume topic (de loc, de munte, de apa etc.), de un nume de persoana sau de un adjectiv care
poate denumi si singur un loc, un munte, o apa etc., cele doua cuvinte nu alcatuiesc un compus, nefiind
intrebuintate, in mod obligatoriu, impreuna: muntii Carpati (si Carpatii), fluviul Dunarea (si
Dunarea), raul Olt (si Oltul), lacul Gilcescu (si Gilcescul), marea Mediterana (si Mediterana),
oceanul Pacific (si Pacificul) etc.

In ceea ce priveste adjectivul, pronumele si numeralul, observam ca aici compusele prezinta diferite
grade de unitate semantica. Cele mai multe exemple se plaseaza pe o treapta inferioara din acest punct
de vedere: alb-galbui, dulce-acrisor, vocal-instrumental, roman-german, domnia-ta, nici unul,
douazeci si doi etc., mai putine, pe o treapta superioara: cuminte, cumsecade, dumneata, tustrei,
unsprezece etc.

Comportamentul sintactic.

1) Comportamentul sintactic al substantivului comun compus insotit de un determinant adjectival

difera in special de cel al grupurilor sintactice libere si intr-o masura mult mai mica de comportamentul
sintactic al grupurilor sintactice stabile.

a) Compusele care prezinta unitate morfologica, caracterizate sau nu prin

modificari flexionare,indiferent de tipul de compunere, se comporta si sintactic intocmai ca
orice cuvant simplu. Determinantul adjectival de orice fel se refera la intregul compus din
punctul de vedere al intelesului si se acorda in gen, numar si caz cu compusul. Faptul acesta
este clar cand genul si numarul compusului este altul decat genul si numarul substantivului din
interiorul lui sau atunci cand elementul de baza al compusului este verb : burtaverde, indraznet,
acest coate-goale, acesti coate-golae, o umila nu-ma-uita, asa-numitul sparge-val activ, zgarie-
branza asta etc. Cand insa substantivul cu rol de determinant din interiorul compusului este de
acelasi gen cu genul intregului compus, nu exista nici o dovada ca atributul se refera la intregul
compu si nu umai la substantivul din interiorul lui : Mos-ajun vesel, ca si ajun vesel, primavara
timpurie, ca si vara timpuri etc.

Atributul adjectival, indiferent de felul lui, nu poate separa termenii compuselor cu unitate
morfologica, putand fi plasat numai in urma sau inaintea lor : botgrosul ala, burtaverde asta,
scurtmetrajul nostru, interesantul scurt-metrj etc. Nu sunt posibile constructii ca : botul ala gros, burta
asta verde, scurtul nostru metraj, scurtul interesant metraj.

10
 b) Pe langa compusele care nu au unitate morfologica, prezenta unui determinant
adjectival, cu exceptia adjectivelor pronominale posesive si demonstrative, ne poate ajuta la
delimitarea unui compus de un grup sintactic stabil numai atunci cand este clar ca din punct de
vedere semantic adjectivul se refera la intreaga formatie si nu numai la unu din termeni : cap-
de-mort frumos colorat, poale-n-brau gustoase, un ramas-bun trist etc. Mai frecvente sunt insa
cazurile in care adjectivul, prin sensul sau, nu serveste ca indiciu de compunere, deoarece
poate fi interpretat atat ca determinant al intregului compus, cat si al primului termen de
compunere, intocmai ca atunci cand se afla pe langa un grup sintactic : floaresoarelui
frumoasa, floare-de-sfanta-Ana rasaritade curand, iarba-mare uscata. Constructii formate
dintrun compus urmat de un determinant adjectival, nu se deosebesc de : acvila de stanca
impaiata, acid clorhidric tare, fata de perna curata, gazea de perete interesanta, grau arnaut
bun, grau de toamna frumos, mar cretesc gustos, grupuri sintactice stabile, determinate, la
randul lor, de adjective.

Avem de a face cu grupuri sintactice libere si stabile. Intr-un grup sintactic liber format dintr-un
substantiv urmat de doua sau mai multe atribute, dintre care unul exprimat printr-un adjectiv posesiv
sau demonstrativ, posesivul sau demonstrativul se aseaza imediat dupa substantivul determinat inaintea
celui de-al doilea atribut : cartea mea frumoasa, casa asta de piatra, floarea aceea rosie a copilului. Pe
langa un grup sintactic stabil, adjectivul posesiv si cel demonstrativ se comporta intocmai ca pe langa
orice grup sintactic liber. Ele separa cuvintele care alcatuiesc grupul, asezandu-se imediat dupa
substantivul cu rol de determinant : acidul acesta clorhidric, directorul nostru general, gazeta asta de
perete, iepurii astia de casa, marul meu cretesc.

O serie de compuse fara unitate morfologica, cum sunt mama-mare, tata-mare etc., nu permit
intercalarea adjectivelor posesive si demonstrative intre termenii alcatuitori : mama-mare a mea,
mamamare asta, tata-mare al tau.

Exista insa compuse fara unitate morfologica ale caror componente pot fi separate prin
adjective posesive sau demonstrative ca si grupurile sintactice: laptele acesta de pasare, procesul
acesta verbal, procesul nostru verbal etc.

c) Din punct de vedere sintactic numele proprii de persoane si de sarbatori,

indiferent de structura lor si de gradul lor de unitate morfologica, se comporta ca un singur
cuvant. Determinantul, de orice fel ar fi el, nu se poate intercala intre termenii compusului:
Fat-Frumosul nostru, Galben-de-Soare al ei, Muma-Padurii cea rea, Stan Patitul asta, 1 Mai
al nostru.

11
 Comportarea denumirilor geografice si a celor aministrativ-teritoriale este diferita de a
celorlalte nume proprii, remarcand-se imposibilitatea disocierii numeleui prin intercalarea unor
determinanti intre termenii alcatuitori: Curte-de-Arges a nostra, Gura-Ocnitei asta, Poiana-Tapului
frumoasa, Satul-Mare insorit, Targu-Jiul nostru etc.

Singurele toponimice separabile sunt cele formate dintr-un substantiv nume generic urmat de un
substantiv in genitiv, acestea fiind mai usor analizate: Delta asta a Dunarii, Podisul acesta al
Moldovei, Valea aceasta a Prahovei etc.

2) Grupurile sintactice stabile formand serii in care determinantele se refera la acelasi determinant
se comporta ca si imbinarile libere: gazeta noastra de perete este mai reusita decat cea de strada;
intalnindu-se mai rar constructiile cu repetare: gazeta noastra de perete este mai reusita decat gazeta
de strada etc.

Prin urmare, in timp ce in grupurile sintactice libere si in cele stabile se evita repetarea, in cazul
compuselor cu acelasi determinant inlocuirea este neobisnuita.

De obicei termenii compusului se afla in aceeasi ordine ca si partile de propozitie dintr-un grup
sintactic obisnuit (vorba-lunga, floarea-soarelui, untdelemn, cuminte, casa mare, casa de lemn, cu
cap). „Ordinea termenilor compuului, inversa fata de ordinea obisnuita a grupului sintactic construit
din aceleasi parti de vorbire, poate constitui de asemenea un indiciu al compuner Ea se datoreste, de
cele mai multe ori, copierii unor modele straine: lung-metraj, sus-numit, atotputernic, clarvazator etc.”
2
[2]

Luand in considerare forma externa sau forma interna a cuvintelor compuse se pot clasifica
dupa patru criter

„In cazul unor cuvinte compuse, din punct de vedere al flexiunii, elementele lor constitutive s-
au contopit in asa masura incat- chiar si dupa o cercetare asidua- abia le putem deosebi; asa sunt de
exemplu: cocotarc, mujdaiu, Dumnezau luceafar, Sanziene, primavara, codobatura, vinars, Marea-
neagra, Bunavestire, argint-viu etc.” 3[3]

2 [2] Fulvia Ciobanu si Finuta Hasan, Formarea cuvintelor in limba romana, Compunerea, vol. I,
Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1970.

3 [3] Nicolae Draganu, Compunerea cuvintelor in limba romana, Timisoara, Editura Amphora, 1998.

4[4] Ibidem
12
 Dupa cum Nicolae Draganu precizeaza in Compunerea cuvintelor in limba romana, mai exista
si cuvinte ale caror parti componente stau separat, se prezinta in asa fel ca si cum am pronunta sau chiar
am scrie doua, trei cuvinte, intre care exista doar relatii sintactice, intr-un singur cuvant, pe care le
putem scrie si despartit, acestea neavand o caracteristica aparte. Exemple de astfel de cuvinte sunt:
drum-de-fier, unt-de-lemn, ceapa-ceoarei etc.

„In functie de modul in care raportul dintre cele doua parti constituiente ajunge sa fie
concretizat sau nu si formal, distingem compuneri marcate si nemarcate: daca la elementele
constituiente este marcat raportul in care se aflau ca parti de propozitie, atunci compunerea este
marcata: argint-viu, ceapaceoarei, unt-de-lemn, papa-lapte etc.; iar compuneri nemarcate sunt acelea
in care raportul elementelor constituiente nu este marcat: valvartej, cocostarc etc.” 4[4]

Prin urmare, in masura in care diferitele parti componente pot fi flexioate sau nu, putem
distinge grade diferite de contopire, iar aceasta trasatura externa pare sa fie un principiu suficient de
potrivit in clasificarea cuvintelor compuse.

Cuvintele compuse, dupa forma lor externa, mai pot fi clasificate si din punct de vedere
gramatical. „Vom include intr-o categorie acele cuvinte care sunt compuse din doua substantive, intr-o
alta categorie pe cele compuse dintr-un substantiv si un adjectiv sau dintr-un substantiv si un adverb
etc., deci dupa cum se schimba aspectul gramatical al elementelor constitutive, se schimba si natura
compusului. Aceasta clasificare pare a fi fireasca si logica intrucat se bazeaza pe caracteristicile cele
mai importante ale partilor componente.” 4[5]

Dar dupa cum Nicolae Draganu explica in Compunerea cuvintelor in limba romana, dintr-un alt
punct de vedere, un compus nu poate fi considerat a fi o simpla combinatie de cuvinte (substantive cu
substantive, substantive cu adjective, verbe cu substantive etc.), ci o combinatie de notiuni, de
concepte, exprimata si concretizata printr-o combinatie de cuvinte. Astfel definirea relatiilor existente
intre elementele compusului este criteriul fundamental care serveste drept punct de plecare pentru cea
dea treia categorie a clasificar

„In ceea ce priveste relatia logica in care se pot afla cele doua patti ale compusului,
compunerea poate fi de doua feluiri: subordonatoare sau coordonatoare.”5[6]

4 [5] A. Darmesteter, op. cit.

5 [6] Nicolae Draganu, op. cit.

13
 „ Cel de-al patrulea criteriu de clasificare se fundamenteaza pe motivatia psihologica si pe
modul de formare a compusului.” 6[7]

Flexiunea este o consecinta si o urmare a evolutiei elementelor constitutive ale compusului.

Forma cuvintelor simple sau compuse este transformata de trecerea timpului, precum si de catre
actiunea legilor fonetice. Ca urmare a folosirii indelungate, cuvintele se tocesc in asa masura incat abia
mai raman trasaturi din forma lor initiala. La cuvintele simple, consecinta acestui proces este
simplificarea lor si mai accentuata: caballus a devenit cal etc., pe de alta parte, cuvintele compuse se
simplifica, devenind simple.

„Flexiunea, cu diferitelesale grade, nu constituie o trasatura aparte a compunerii, ci este

rezultatul unei legi generale a sistemului, care se resfrange asupra limbii in intregimea ei. Este deci
doar un accident si nu o putem folosi drept criteriu de baza in aceasta clasificare.”7[8]

Cea de-a doua clasificare, din punct de vedere gramatical, prezinta si ea dificultati, aceasta
referindu-se doar la forma externa, este pur mecanica si nu patrunde in esenta compusului. „Cuvinte ca
pasare-musca (colibri), valvartej, coada-soricelului, unt-de-lemn etc. pot fi oare incadrate in aceeasi
categorie? Fiecare dintre aceste compuse este de alta natura; modul lor de formare, ba chiar si
raporturile logice existente intre elementele lor constitutive sunt diferite. Este adevarat ca la lingvistii
germani gasim

6 [7] Ibidem

7 [8] Nicolae Draganu, op. cit.

14
de regula aceasta clasificare, dar primim si explicatia: comunicarea in limba germana corespunde de
minune acestei clasificari.”8[9]

„Nici clasificarea logica nu ne multumeste, cu toate ca pare a fi foarte riguroasa. Asa cum este
evident ca forma externa a compusului din punct de vedere psihologic prezinta interes doar indirect, asa
cum natura legaturii in cazul cuvintelor apa-tare, Cornul-Luncei, unt-de-lemn pune pe primul plan
momentul analitic, iar in cazul lui luceafar, Statu-Palma, cocostarc pe cel sintetic, dupa parerea lui
Wundt, care va fi considerata drept baza in continuarea clasificarii noastre, va fi lipsita de valoare si
clasificarea lui Darmesteter care considera drept marca reala de identificare a compusului elidarea
elementelor gramaticale de legatura (ellipse), iar in cazurile unde ea exista, in opozitie cu componentele
propriu-zise, el le numeste juxtapunere.”9[10]

Mai raspandita decat clasificarea formala, clasificarea logica, este si mai lipsita de valoare.
Aceasta nu este cauza raportului dintre doua elemente, ea putea exista la fel de bine atat inaintea
formarii compusului, cat si dupa aceasta.

Din punct de vedere psihologic, formarea compusului este un proces cu dublu aspect: pe de-o
parte este analiza, in masura in care elementele compusului se desprind din intergul propozitiei, iar pe
de alta parte este sinteza, in masura in care partile de propozitie astfel desprinse se intrepatrund mai
strans si formeaza. Fata de celelalte cuvinte ale propozitiei, o unitate noua, de sine statatoare. Daca insa
studiem diferitele cazuri de compunere, ajungem la concluzia ca procedeul analitic si cel sintetic, in
cele mai multe cazuri, nu se concretizeaza in aceeasi proportie. Daca avem in vedere reletia procesului
psihic care actioneaza la formarea compusului, putem distinge trei categorii:

a) In prima categorie sunt incluse acele compuse care s-au desprins, in mod vizibil,

direct din intregul propozitiei. „In aceste cazuri procesul analitic se gaseste in asa masura pe primul
plan incat compusul pare rezultatul segmentarii sintactice, iar procesul sintetic (actiunea fortelor
psihice de legare a membrilor) trece cu totul in planul al doilea.” 10[11]

b) In cea de a doua categorie sunt incluse acele compuse ale caror parti constitutive

8 [9] Ibidem

9 [10] Ibidem

10 [11] Nicolae Draganu,

op. cit.
15
nu pot aparea exact in aceeasi ordine ca in compus, unele langa altele, si in cadrul propozitiei;
„asocierea conceptuala care a unit partile compusului le-a transformat si din punct de vedere al
formei.”11[12] In acest caz, procesul sintetic a trecut in prim plan fata de cel analitic.

c) „Cea de a treia categorie este constituita din acele cazuri in care una din partile

constitutive ale compusului probabil nici nu a facut parte initial din acea unitate conceptuala din care a
fost desprins celalalt element constitutiv al compusului. Acest ultim component, care totodata a
desemnat conceptul de baza, a atras din alte unitati sintactice primul component ca rezultat al asocierii
conceptuale. Formarea unui asemenea compus este aproape intru totul un proces sintetic; analiza se
restrange aproape numai la alegerea unui cuvant.”12[13]

Nicolae Draganu in Compunerea cuvintelor in limba romana, ajunge la concluzia ca toate

compusele din prima categorie s-au format prin actiunea de contact in cadrul asocierii de idei, cele din
a doua grupa prin actiunea de apropiere in asocierea de idei, iar cele din a treia grupa au rezultat din
actiunea la distanta a acesteia.

Evolutia ulterioara a compusului este marcata de transformari formale si semantice; rezultatul

comun al acestor procese consta in aceea ca elementele compusului, care initial nu au fost intr-un
raport prea strans, incep sa se intrepatrunda tot mai mult. In acelasi timp, cei doi formanti partiali isi
pierd autonomia, iar la finalul evolutiei sale cuvantul primeste statutul de cuvant simplu.

Wundt distinge trei etape diferite, prima fiind aglutinatia- „astfel de compuse sunt, de
exemplu, Joia-Mare, drum-de-fier, tren-fulger etc”13[14].; cea de-a doua etapa a evolutiei este
contopirea partiala- aceasta este foarte fregventa in cazurile in care aspectul fonetic al compusului
este neschimbat, dar intelesul sau se intuneca intr-o masura mai mare sau mai mica, ca, de exemplu, in
cuvintele primavara, vinars, dedau etc. „Compusul se apropie si mai mult de contopirea totala cand
unul din elementele constitutive a disparut din uzul limbii in calitate de cuvant de sine statator sau a
devenit de nerecunoscut din punct de vedere formal, ca, de exemplu, Dumnezau, stramos, cocostarc,
mujdaiu etc.” 14[15] Contopirea completa se afla pe ultima treapta a evolutiei, unde compusul se
prezinta unitar, fara ca sa poata fi deosebit de cuvantul simplu, ca, de exemplu: harnic, luceafar, spun,

11 [12] Ibidem

12 [13] Ibidem

13 [14] Nicolae Draganu, op. cit.

14 [15] Ibidem
16
cos, asa etc. In asemenea cazuri doar studii de istoria limbii sau gramatica comparata pot stabili daca
acel cuvant a fost vreodata un compus.

O alta clasificare a cuvintelor compuse ar fi :

a) cuvinte compuse prin alaturare: inginer-sef, nou-nascut, prim-ministru, o suta doi, ca sa, de la etc;

b) cuvinte compuse prin contopire: untdelemn, cumsecade, oarecare etc;

c) cuvinte compuse din initiale sau abrevieri: Asirom (Asigurarile Romane), C.F.R. (Caile Ferate
Romane), Tarom (Transporturi aeriene romane), Comaliment (Comert cu alimente), Petrom (Petrol
Romania) etc;15[16]

1. Compunerea analitica

Limba romana cunoaste un numar insemnat de cuvinte compuse pe cale analitica: substantive,
adjective, pronume, verbe, cuvinte neflexibile.

a) Substantive compuse pe cale analitica

Nicolae Draganu le clasifica din punct de vedere formal, cand acestea pot fi marcate si nemarcate si pot
fi alcatuite din substantive, adjective, adverbe legate prin prepozitii, respectiv prefixe; si din punct de
vedere logic, cand acestea pot fi clasificate in doua grupe: coordonate si subordonate.

„Compusele coordonate sunt acelea ale caror parti constitutive sunt de acelasi rang, care se determina
reciproc si deci sunt constituite din parti de vorbire identice, de exemplu cucu si fuga etc”16[17].
Acestea exista intr-un numar foarte redus in limba romana si sunt compue din doua substantive
imbinate cu ajutorul conjunctiei „si”: cucu si fuga, sperla si cenusa, vai si amar, punct si virgula etc.
Cand una din patti functioneaza ca element determinant, vorbim de compunere subordonata. Elementul
subordonat, respectiv determinant, poate fi substantiv, adjectiv, adverb etc.: Ajunul-Craciunului, unt-
de-lemn, apatare etc.; el poate sta la inceputul compusului: primavara sau la sfarsitul acestuia: vinars.

b) Adjective compuse pe cale analitica

Din punct de vedere formal, combinatiile sunt foarte diferite:

15 [16] Alexandru Metea, Limba romana esentiala, p.50.

16 [17] Nicolae Draganu,

op. cit.
17
 • Adjectivul este compus dintr-un cuvant scurt si un adjectiv (respectiv participiu):

1) Dintr-un adverb si un adjectiv(respectiv participiu): neadevarat, nedrept,

nespus, nebun, nevrednic, bine-cuvantat, bine-voitoriu, bine-crescut, bine-facatoriu,

binemeritet, bine-mirositoriu, bine-naravit, bine-placut, bine-simtitoriu, hat-atata,
indelungrabdatoriu, lesne-iertatoriu, rau-simtitoriu, rau-voitoriu etc.

2) Dintr-o propozitie sau o particula si un nume: „afund (ad+fundum), adanc

(ad+ancus), amanunt (ad+minutum), atat (eccum sau atque+tantum), atare, acatare

(eccum sau atque+talis), destul, forobraz, suptpamantean.” 17[18]

Tot aici trebuie sa amintim si compusele in care partea a doua este un

participiu. Putem considera adjective compuse din particule si adjective toate

formele gradelor de comparatie- superlativ si comparativ-, deoarece ele

exprima o noua nuanta intr-o unitate conceptuala.

• Adjective compuse analitic dintr-un adjectiv si un substantiv nu intalnim in cadrul

compunerii din limba romana populara, ele exista insa in cadrul compunerii din limba
literara: fructifer etc.

• Raportul logic existent intre partile componente ale adjectivului compus analitic din alte
doua adjective poate fi:

1) De coordonare. „Pe acestea le folosim atunci cand vrem sa

exprimam faptul ca un obiect poseda doua caracteristici in aceeasi maura, dar

totusi in asa fel incat una o determina mai strans pe cealalta, din contopirea lor
rezultand o noua nuanta semantica: beat-orb, baloaches (balaiu-oaches),
bunbucuros, bun-voitoriu, drept-credincios, dulce-lesinat, mult-putin, mort-
copt, nou-nascut, rosu-inchis, vanat-deschis, verde-albastru, roman-magiar
etc.” 18[19]

17 [18] Nicolae Draganu, op. cit.

18 [19] Ibidem
18
 Cateodata partile componente sunt legate prin conjunctia si:

verde si albastru, surd si mut etc., in locul lor, limba romana

literara foloseste, de obicei, compuse savante: surdo-mut, etc.

Aici ar mai trebui amintite si asa numitele adjective compuse reduplicate, cum
ar fi: mare-mare, bun-bun, dulce-dulce; cateodata partii a doua a compusului i
se adauga un sufix diminutival: nou-nout, singur-singurel etc. Unii insa nici nu
le considera pe acestea cuvinte compuse, deoarece aceeasi parte componenta
se repeta. In aceste cazuri, partea a doua a compusului are doar functie
argumentativa, deci intareste, intensifica, sporeste sensul primei parti
componente.

2) De subordonare: „ a-tot-puternic, atotstiutor si a-toate-

stiutor, a-toate-cutropitoriu etc.” 19[20]

c) Numerale compuse analitic

• Dintre numeralele cardinale trebuie considerate drept substantive compuse analitice

zecile, sutele, miile, milioanele, miliardele etc.: doua-zeci, trei-sute, patru mii, cinci
milioane, sase miliarde etc. Acest lucru este intarit si de utilizarea permanenta a
prepozitiei de in legatura cu ele. Intre elementele componente exista, de altfel un raport
de subordonare.

• Celelalte numerale cardinale compuse trebuie considerate ca fiind adjective. De la 10 la

9 ele sunt formate cu ajutorul prepozitiei super, spre, deci sunt adjective compuse
analitic, intre partile lor constitutive existand un raport de subordonare: un+spre+zece,
doi+spre+zece si doua+spre+zece etc. Incepand cu 20, numeralele sunt alcatuite cu
ajutorul conjunctiei si, deci ele sunt adjective compuse analitic, ale caror elemente

19 [20] Nicolae Draganu,

op. cit.
19
 componente se afla intr-un raport de coordonare: doua+zeci si unu sau una etc.; prin
analogie cu zecile, si in urma acestor numerale, se intrebuinteaza prepozitia de.

Trebuie sa fie coniderate numerale compuse analitic si numeralele ordinale. Acestea sunt
compuse dintr-un articol adjectival (articulus), dintr-un numeral cardinal si dintr-un articol
substantival, respectiv un articol enclitic: al doi+le+a (in limba veche: al doi+le), a dou+a
etc.

Adjective compue analitic sunt si urmatoarele numerale:amandoi, tus-trei, tus-cinci etc.;

apoi numeralele: cate unul, cate una, cate+si+trei etc., precum si numerale nehotarate ca:
nici+unul, cat+va, oare+cat, ori+cat, ori si cat, nescai, nus-cat, vre-un etc.

• Exista numerale care determina verbe, deci poseda caracteristici adverbiale. Asemenea
numerale sunt cele multiplicative, care, in limba romana, sunt compuse dintr-un
numeral cardinal si un substantiv, iar compusul astfel format este precedet de prepozitia
de: o+data, de doua+ori, de cate+ori etc. Numerale ordinale cu caracteristici
adverbiale sunt urmatoarele: intaia+oara, a doua+oara etc., care sunt alcatuite dintr-un
numeral ordinal si un substantiv; apoi numeralele multiplicative si distributive:
cate+o+data, cate de doua ori etc. d) Pronume compuse analitic

Ele exista intr-un numar destul de mare. Raportul intre partile constitutive este, in parte, unuul
de coordonare, in parte, unul de subordonare.

Ele provin din combinarea unor nume, particule si verbe cu pronume.

• Personale : insu+mi, Dumnia-Ta, Maria-Ta, Santia-Ta etc.

• Demonstrative : dans, acest(a), acel(a), celalalt, astalalt, alalalt si alalant.

• Interogative : cine.

• Nehotarate : ori+care, veri+care, oare+care, ori+si+care, ori+cine, ori+si cine,

ce+va, ce+va+si, ce+va+si+ce+va, care+va, acatare si cutare, fie+care, fie+cine,
fie+si+cine, macar+cine, nestine si nus+cine etc.

20
e) Verbe compuse analitic

• Verbe provenite din contopirea unui prefix cu un verb : bine-voiesc, bine-cuvant(ez), nesocotesc,

nenorocesc, preamaresc, adap, adun, verbe parasintetice etc.

• Verbe compuse din alte doua verbe. Unul din verbe este obiectul celuilalt.

Astfel, cu ajutorul verbelor a face si a lasa formam verbele factitive : a lasa sa strice, a face sa vorbeasca, a sti
sa doboare, a putea smulge etc. Infinitivele acestea pot fi considerate substantive compuse analitic, cu toate ca
unitatea conceptuala lipseste apropape cu desavarsire.

• Trebuie sa amintim si formele verbale alcatuite ca urmare a compunerii analitice, timpurile verbale formate
cu ajutorul verbelor auxiliare am si voiu: am facut, am fost facut, am sa fac, voiu face, voiu fi facut, voiu fi
fost facut , as face, as fi facut, as fi fost facut, facere-as, va fi facand si formele pasive : sunt laudat, erai
laudat, a fost laudat etc.

In afara verbelor auxiliare, pentru redarea diferitelor forme, verbale servesc si anumite

cuvinte ajutatoare. Acestea sunt sa si de(daca) (in limba romana veche a existat numai sa),

ele ajutand la formarea conjunctivului si a conditionalului-

optativ.

f) Adverbe si locutiuni adverbiale compuse analitic

• Adverbe provenite din combinarea a doua sau mai multe particule : aici,

ici, afara, acolo, ainde, aiure, nicaire, aproape, atunci, acum, amu, acusi, abia, asa, asisderea,
cinde, colo, inainte, inapoi, indarat, inlauntru, inca, impreuna, incotro, jos, numai, maiinte; compuse mai noi :
de-ici, de-aici, pan-aici, inafara, dinafara, pe dinafara, pan-acolo, intracolo, dintr-acolo, ici-colo, dintr-
acoace, dintr-acoa, de-acolea, pan-acolea, de-aiurea, pe-aiurea, de pe aiurea, intr-aiurea, de nicaierea, de-
aproape, pe-aproape, de-atunci, pan-atunci, pan-acum, pentr-acum, de-abia, cam asa, intr-atata, de-asupra,
pe de-asupra, d-incolo, de d-incolo, desupt, de desupt, d-incoace, de d-incoace, intr-acoace, d-intr-acoace, d-
inainte, de d-inainte, laolalta, diapoi, d-idarat, pe d-idarat, d-ilauntru, pe d-ilauntru, d-ipreuna, d-incotro, in
jos, pe jos, din jos, nici-cum, nici-de-cum, nici-ca-cat, nu numai, numai-ca, numai decat, pre sus, de din sus,
de-apururea, nici cand, cand si cand, din cand in cand, de cand, pe cand, in zadar, de zadar, intocmai, ici si

21
 colea, cat de cat, din contra, precum, d-valma, degeaba, de-unde, de-unde-nu etc. • Adverbe provenite din
imbinarea prepozitiilor cu substantive : ades, adesea,

auarea, adinioara, pretutindeni, poimane, raspoimane, indelung, imprejur, totdeauna, daunazi, a daunazi, de-
o-parte, delaturi, alaturi, alaturea, alocuri, pe-alocuri, amana, de-amana, alalta-ieri, alalta-mane, alalta-
ieri-sara, asara, de-sara, de cu sara, spre sara, in de sara, anevoie, aseminea, indata, pe data,
de+o+cam+data, inadins, dinadins, de loc, pe loc, fara indoiala, preste putin, de una, de- a-una, de-a dreapta,
de-a stanga, in dreapta, in stanga, in fata, in dos, de tot, tot-atat, de-o potriva, de-mult, de de-mult, de-vreme,
de cu vreme, nainte-vereme, de vale, de-alatul, alungul, dealungul, cu de-amaruntul, cu ziua, de cu ziua, intr-
adevar etc.

• Adverbe provenite din folosirea unor substantive si adjective la forma lor de

acuzativ si de ablativ absolut : azi, altmintere, astazi, asta-noapte, asta-sara, asta-data, ast-feliu, odata, buna-
oara, buna-minte, asta-oara, intaia-oara, une-ori, rare-ori etc.

• Adverbe provenite din intrebuintatea unor propozitii sau expresii cu valoare de

cuvinte scurte (particule): adeca, ori-unde, ori-si-unde, unde-va, cand-va, cat-va, in-cat-va, zau lui D-zau, asa
zau, ba zau, poate-ca, cine-stie, crica si cre’ca, nus-cum, vezi-bine, vezi-ca etc.

Compunerea analitica a adverbelor este aidoma unui izvor nesecat. Adverbele

formate printr-una din cele patru modalitati amintite le putem combina cu alte adverbe simple

sau compuse sau cu prefixe, de exemplu: alalta-ieri-sara, azi-noapte, a-rare-ori, a-une-ori

etc.

2. Compunerea sintetica

Acest tip de compunere este de doua feluri: compunerea din radacini si compunerea din cuvinte. Compunerea
din radacini nu a putut fi pastrata, disparand din limba populara, in parte din cauza unor transformari fonetice, in
parte pentru ca nu corespunde caracterului analitic al limbii romane. Limba romana populara cunoaste numai
fenomenul de combinare si compunere a cuvintelor.

22
 • Cuvinte compuse sintetic care s-au format pe baza unui raport de coordonare sau din apozit

„In limba latina asemenea cuvinte compuse sunt putin numeroase. Spiritul limbii n-a favorizat formarea unor
astfel de compuse. Imbinarea de doua substantive intr-un singur cuvant este foarte rara in limba latina si nu este
intamplator faptul ca din doua asemenea exemple unul face parte, de obicei, din vocabularul militarilor, iar celalalt
din cel al agricultorilor. Se pare ca nici in limba romana acest tip de compunere nu este prea bogat. Cu toate ca
elementele constitutive ale compusului se afla intr-un raport de coordonare, totusi se pare ca unul din ele il determina
in mai mare masura pe celalalt; acesta este de fapt determinantul propriu-zis si este, de regula, ultimul: Dumnezau,
Abrud-sat, Baba-Dochia, Baba-cloanta, Baba-radacina,Barba-cot, Balta-Liman, Calu-iapa, fat-logofat, han-tatar,
Mos-Ajun, mos-teaca, pasaremusca, tata-mos, tren-fulger, Targu-Jiu, Statu-palma, val-vartej, Ciocoflendura,
ciocofleac etc.” 20[21]

Limba foloseste acest mod de compunere pentru a putea conferi unui substantiv valoare adjectivala, adica rol
de adjectiv. „Un asemenea gen de compunere serveste drept baza pentru un sir de compuse.” 21[22]

a) Nume proprii: Fredric Brba-rosie, richard Inima-de-leu, Sandu Punga-goala, Andrei Muresan, Aliman
Voinicul, Inzula Margareta etc.

b) Diferite expresii de politete si respect: Santia Sa Papa, Majestatea Sa Regele, Santul Ioan Botezatorul,
Domnul Maiorescu, Doamna Cosma, Domnisoara Gall, fratele Petru, Mos-Precu, neica-nvatator etc.

c) Cuvinte compuse din doua substantive, unul din ele denumind un obiect colorat sau distins prin alta
caracteristica: un vesmant lila, un om zahar etc.

d) Nume de flori: regina-margareta etc.

• Cuvinte compuse sintetic aflate intr-un raport de subordonare.

Exista compuse sintetice ale caror prim element component se afla in cazul

genitiv, deci relatia care exista intre parti este una de subordonare. Acestea sunt alcatuite in doua feluri: fie prin
eliminarea formei vechi de genitiv datorita formarii unui cuvant simplu (ex: anutimp), fie prin eliminarea prepozitiei
care marcheaza raportul de subordonare (ex: pruncucigas, pruncucidere, capcaine, cap-caun etc.). In categoria celor
de mai sus include si adjective ca: legedatoriu, binevoitoriu etc.

20 [21] Nicolae Draganu, op. cit.

21 [22] A. Darmesteter, Cours de grammaire historique de la langue française, I p.43.

23
 • Compuse sintetice formate cu ajutorul prefixelor.

Compusele sintetice alcatuite cu ajutorul prefixelor, exceptand verbele compuse

cu prepozitii si cateva compuse verbale parasintetice, exista intr-un numar relativ mic in limba romana. „Vom aminti
cateva dintre cuvintele noi care imbogatesc intr-o masura tot mai mare inventarul de compuse sintetice al limbii
romane, cum ar fi: anticamera, confrate, consatean, concasan, contraadmiral, contra-recurs, contra-punct,
disordine, desavantagiu, extrafin, interval, intreval, suptcapitan, supravizita etc.” 22[23]

• Compuse verbale alcatuite dintr-un verb si un cuvant complementar.

Aceasta modalitate de compunere a cunoscut-o si limba latina, dar cuvintele

compuse astfel formate erau numai analitice; limbile romanice au dezvoltat aceasta modalitate de compunere si dupa
ce cuvantul complementar isi pierduse forma flexionara, cuvintele astfel formate au devenit sintetice. Ele abia daca
exista in limba romana. Le-am putea aminti pe urmatoarele: busumfla, apuc, fumeg etc.

• Compuse parasintetice. Dupa acestea putem aminti cateva compuse parasintetice nominale, care apar in
limba romana si care, se pare, provin din astfel de verbe: codobatura, bajocura, batjocura, manestergura
etc.

• Dublarea. „Unii considera drept cuvinte compuse sintetic cu marca specifica acele cuvinte, care, dupa
parerea altora, reprezinta un tip aparte al formarii cuvintelor, anume cel al dublar Exista trei modalitati de
dublare”23[24]:

a) Repetarea radacinii: murmur, pic-pic, poc-poc, dub-dub, bum-bum, mama, tata, par-par, galgal, bal-bal,
tiptil-tiptil, ham-ham,tutuesc, cane-caneste etc.

b) „Reduplicarea sunetelor: cucurbeta etc.” 24[25]

22 [23] Nicolae Draganu, op. cit.

23 [24] Nicolae Draganu, op. cit.

24 [25] Ibidem
24
 c) Reduplicarea sunetelor si cuvintelor asociata cu variatia radacinii: terea-perea, talmes-balmes, ciga-miga,
tura-vura, tanda-manda, treanca-fleanca, cling-clang, ting-tang, hopa-tropa etc.

3. Compunerea prin prefixare.

In limbile romanice, dintre toate tipurile de compuse cunoscute, compunerea prin prefixare este partial, de
natura sintetica; chiar si in cazul compunerii parasintetice este cea mai bogata.

Printr-o actiune permanenta, ea transforma si reinnoieste treptat limba. In cazul compunerii prin prefixare,
primul element al compusului este intotdeauna un adverb sau o prepozitie care, datorita pozitiei sale in cuvant, a
primit si denumirea de prefix. Conjunctiile, in fata carora trebuie sa apara intotdeauna alte cuvinte, nu pot avea rol de
prefix.

25