Temă: Particularități de dezvoltare

la copiii cu dizabilități de intelect.

           Exista un acord cu privire la faptul ca dezvoltarea cognitiva nu este fixata la
naştere. În mod evident intervin alţi factori care joaca un rol important în
împiedicarea sau facilitarea progresului individual, cum ar fi: moştenirea genetica,
mediul familial în care copilul creşte si învaţă, accesul sau inaccesul la serviciile de
intervenţie, atenţia acordata problemelor de sănătate, prezenta sau absenta
serviciilor de sprijin familial, accesul sau inaccesul la o grădiniţă sau şcoala
potrivita lui.(M. Moldovan; G. Lakatos,2000).    
Deficientul mintal se comporta mult mai infantil, sub nivelul copilului
normal de aceeaşi vârsta cu el. Este mult mai imatur, mai rigid, cu o mobilitate
dinamica mai redusa. Din dinamica afectiva decurg caracteristici importante ale
intelectului: concretism, deficit intelectual si mobilitate intelectuala redusa, absenta
fanteziei, infantilism.(Burlea, 2007)
1. Caracteristicile inteligenței în dizabilități de intelect.
M. Cohn a semnalat 12 caracteristici ale inteligentei, care sunt deficitare la
copii cu dificultăţi de învăţare: 
1. de a abstractiza, analiza si generaliza;
2. de a preîntâmpina situaţii noi; 
3. de a elabora decizii optimale;
4. de a controla comportamentele (în desfăşurarea lor)
5. de a găsi modele practice de intervenţie în anumite situaţii:
6. de a găsi mijloace adecvate scopurilor;
7. de a crea si anticipa ; 
8. de a opera cu simboluri şi semnale;
9. de a sesiza absurditatea;  
10.de a reacţiona adecvat la sensul direct şi la cel figurativ;
11.de a reacţiona adecvat cu privire la laturile diferite ale aceloraşi relaţii;
12.de a folosi erorile ca surse de informaţii.

1
Toate aceste trăsături ale inteligenţei umane nu sunt înţelese corect de către aceşti
copii, şi nu sunt tratate ca fiind importante.
                M. Chiva arata faptul ca, uneori, copilul cu dificultăţi de învăţare poate
deveni un adult cu un comportament normal, deşi nivelul intelectului rămâne
relativ constant. Aceasta afirmaţie se bazează pe faptul ca inteligenţa nu este decât
unul din multiplele instrumente psihice adaptive, alături de calităţi afectiv –
motivaţionale si volitiv - caracteriale ale personalităţii. Socializarea deficientului
mintal depinde de vârsta, de mediul familial, şcolar, socio-profesional, şi în cele
din urmă, de exigentele variabile ale societăţii.
2. Limbajul verbal în dizabilități de intelect.
 Limbajul este un sistem coerent, în sensul că are reguli pentru combinarea
cuvintelor în anumite moduri, deci pentru a deveni un utilizator eficient al limbii,
copilul trebuie sa utilizeze nu doar un vocabular, ci si gramatica acesteia.
"Fiinţele umane au potenţialul pentru a dezvolta limbajul, care e parte
integrata din moştenirea speciei noastre."(Pinker, 1994 în Schaffer, 2005).
Copiii sunt pregătiţi pentru limbaj de la naştere şi vor dezvolta atât abilitatea
de a înţelege vorbirea cât si pe cea de a o produce într-o gama larga de situaţii.
Materialul brut pentru dezvoltarea limbajului are nevoie sa fie aprovizionat de
către mediu: un rol semnificativ în achiziţia limbajului îl au şi felul şi cantitatea
stimulărilor verbale oferite de adulţi."(Schaffer, 2005).
"Limbajul este o componenta proprie creierului uman, datorită utilizării în
timpul producerii lui a unui sistem arbitrar de semne : limba, de natura fie  sonoră,
fie vizuală. Născut din nevoia de comunicare cu aproapele, limbajul înseamnă
folosirea unui cod, dar cu particularităţile individuale, în cadrul aceluiaşi grup
social. Deşi foloseşte acelaşi cod, adică limba, limbajul reprezintă folosirea limbii
la nivel individual; în acest sens, limba poate fi considerată un instrument, pe care
fiecare persoana îl foloseşte când vrea, când poate, dar mai ales cum poate, având o
funcţionare condiţionata multifactorial."(G. Burlea, 2007).
Prelungirea nedezvoltării limbajului la intrarea în şcoala a unor anumiţi copii
cu se manifesta prin:
2
 - nesurprinderea unităţii fonetice şi grafice a sunetelor şi literelor, a
cuvintelor;  
- nediferenţierea sunetelor în cadrul cuvintelor; insuficienta dezvoltare a
mecanismelor transmiterii din limbaj interior în cel exterior
( dificultatea în trecerea din vocabularul pasiv la cel activ);  
- nerecunoaşterea semnificaţiei multiple pe care o au cuvintele: 
neîntrebuinţarea cuvintelor cu un grad mai mare de abstractizare;
- capacitatea redusa de formulare a propoziţiilor, frazele au lungime redusa,
nu e folosita fraza formata prin subordonare;
-         folosirea incorectă a singularului şi pluralului;
-         greutăţi în asimilarea formelor flexionate ale pronumelui;
-         folosirea excesivă a substantivelor şi verbelor în povestire;
-         sărăcia adverbelor şi a adjectivelor folosite în vorbire;
-         folosirea inadecvata sau omiterea regulilor gramaticale;
-         apariţia unor cuvinte parazitare, a repetărilor.
Se ştie că indiciul cel mai frecvent de nedezvoltare normală a copilului in
primii ani de viaţă este apariţia întârziată a vorbirii. Astfel, unii autori consideră ca
etatea medie la care copilul normal pronunţă primele cuvinte este in jurul vârstei de
un an, pe când la copiii deficienţi mintali s-a constatat ca aceasta se produce cu
întârziere de doi - trei ani.(Petrova, V., 1977, Axionova, A.,2002, Verza, E.,1976
Popovici, D.2000) Rămânerea în urma a deficienţilor mintali apare in mod şi mai
evident atunci când se ia in considerare etatea la care vorbirea începe să se
desfăşoare în propoziţii. La normali, acest mod de comunicare se observa la 1 an si
7 luni, iar la deficienţii mintali abia pe la 3 ani.
Se considera ca intervalul dintre pronunţarea primului cuvânt, sau a
cuvintelor izolate si vorbirea in propoziţii este mai semnificativ decât etatea la care
apare primul cuvânt. Daca la un copil pronunţarea primului cuvânt are loc cu
întârziere, dar la scurt interval începe sa vorbească în propoziţii, trebuie exclusa
ipoteza ca ar fi vorba de o deficienţă mintala. Aceasta se explica prin faptul ca
pronunţarea primului cuvânt poate sa aibă loc şi sub forma unei ecolalii fiziologice,
3
pe când pronunţarea propoziţiilor presupune procese psihice si fiziologice mai
complexe.
După alte cercetări, datele diferă, stabilindu-se vârsta medie de apariţie a
vorbirii normalilor la 15 luni -; extremele variind intre 9 si 25 de luni, iar cea a
deficienţilor mintali la 34 luni, extremele variind intre 12 si 156 luni. Se precizează
că normalul utilizează cuvintele izolate intre 10 si 18 luni iar deficientul mintal
intre 2½ si 5 ani. Decalajul dintre datele cercetărilor amintite se explică prin
menţinerea unui criteriu unitar de apreciere a apariţiei vorbirii.
Cu alte cuvinte, simpla observare nu oferă date suficient de obiective pentru
a stabili în ce măsură complexul sonor emis de un copil constituie un cuvânt cu
valoare de semnal sau este o imitare prin ecolalie fiziologica. În al doilea rând,
decalajul poate decurge şi din compoziţia grupelor studiate, întrucât limbajul este
un fenomen al cărui ritm si limită de dezvoltare sunt influenţate în mare măsură de
condiţiile educative.
3. Alte aspecte ale nedezvoltării în dizabilități de intelect.
Din cercetările amintite rămâne totuşi valabila constatarea ca la deficienţii
mintali limbajul se dezvoltă, în general, cu întârziere, sub toate aspectele sale. Cu
cat deficienţa intelectuală a unui copil este mai pronunţată, cu atât limbajul sau
apare cu mai mare întârziere si rămâne la un nivel mai scăzut la vârsta adultă.
Din studiile efectuate, la deficienţii mintali profunzi de la graniţă cu
deficienţa mintală severă, s-a constatat că la aceşti copii primul cuvânt a apărut la
54 luni - 4,6 ani), iar propoziţia pe la 153 de luni(12,6 ani). La deficienţii mintali
severi, cuvântul a apărut la 43 luni(3,7 ani) şi propoziţia la 93 luni (7,6 ani), iar la
deficienţii mintali uşori, cele doua manifestări ale limbajului au apărut la 34 si,
respectiv, la 89 luni.
În altă ordine de idei, s-a ridicat problema dacă stabilirea nivelului de dezvoltare a
limbajului unui copil poate oferi date suficiente pentru aprecierea nivelului sau
intelectual. Cercetările existente au scos in evidenta complexitatea relaţiei dintre
cei doi factori.
Astfel, in primul rând, nu orice întârziere în dezvoltarea vorbirii este un indiciu cert
4
al deficienţei mintale, deşi cea mai frecventa cauză a apariţiei întârziate a vorbirii o
constituie deficienţa intelectuală. Acelaşi fenomen poate însă fi cauzat şi de alte
cauze ca: de anumite boli, de anumite deficiente organice, de insuficienta stimulare
a vorbirii din partea anturajului, de trăirea unui soc afectiv etc.
Rezerva în stabilirea unei relaţii directe intre nivelul intelectual şi dezvoltarea
limbajului este justificata şi de faptul că limbajul este un fenomen deosebit de
sensibil la condiţiile educative în care se dezvolta copilul.
Cercetările care au urmărit raportul dintre vârsta de apariţie a vorbirii si
etatea mintală au găsit o corelaţie moderata, si anume: 0.41 la băieţi si 0.31 la fete.
Trebuie, de asemenea, sa amintim si faptul ca nu toate aspectele limbajului sunt la
fel de semnificative pentru nivelul dezvoltării intelectuale. Astfel, intre etatea
mintală si productivitatea vorbirii corelaţia este de 0.37, intre nivelul mintal si
lungimea frazelor utilizate corelaţia este 0.63 si între capacitatea de discriminare a
fenomenelor si nivelul intelectual este o corelaţie de 0.71.
Aceste corelaţii se modifica o data cu vârsta. Astfel, în timp ce la vârstele
mici s-a găsit o corelaţie de 0.41 intre nivelul intelectual si rezultatele de la diferite
probe de dezvoltare a limbajului, la vârstele mai mari corelaţia a fost de 0.51.
Corelaţia dintre nivelul intelectual si dezvoltarea limbajului este mai mare după
etatea mintala de 7 -; 8 ani. In aprecierea nivelului de dezvoltare a diferitelor
componente ale limbajului este necesar sa se ţină seama de faptul că procesul de
comunicare este influenţat de condiţiile in care se realizează.
De exemplu, lungimea frazei unui copil nu este aceeaşi in convorbirea lui cu
un adult si in convorbirea cu un alt copil. Din aceasta cauză, atunci când se
examinează nivelul de dezvoltare a limbajului sunt necesare condiţii identice
pentru toţi subiecţii .
In ceea ce priveşte tulburările de limbaj, se considera că, în general, nu
există la copiii deficienţi mintal tulburări de limbaj cu caracter patognomonic,
adică tulburări care nu le întâlnim şi la normali.
Deosebirea consta în faptul că la deficienţii mintali tulburările se menţin şi la
o vârsta mai înaintată. In al doilea rând, la deficienţii mintali se întâlneşte la acelaşi
5
individ un complex de mai multe deficienţe, ceea ce face ca uneori vorbirea lor sa
fie greu de înţeles.
4. Deficienţele limbajului la copiii deficienţi mintali apar sub mai multe
aspecte si anume:
1. al percepţiei şi înţelegerii vorbirii interlocutorului;
2. al volumului vocabularului;
3. al complexităţii frazelor;
4. al expresivităţii vorbirii;
5. al articulării;
6. al fonaţiei şi al ritmului vorbirii;
7. al mijloacelor auxiliare de comunicare.
Cu cât gradul deficienţei mintale este mai pronunţat, cu atât frecventa
tulburărilor de limbaj este mai mare.
Discutată este şi problema dacă deficienţele limbajului de la deficienţii
mintali sunt sau nu similare cu cele ale copiilor normali de o vârsta mai mica
dar cu acelaşi nivel intelectual. Astfel, cercetările arată ca deficienţii mintali
obţin rezultate mai slabe la următoarele probe:
- numirea obiectelor familiare;
- definirea cuvintelor (a noţiunilor);
- diferenţierea si reproducerea sunetelor vorbirii;
- in lungimea si complexitatea frazei.
In plus, la deficienţii mintali s-au găsit unele moduri de comunicare absente
la normalii cu acelaşi nivel intelectual, ca de exemplu răspunsuri inadecvate
la întrebări, utilizarea gestului în locul cuvântului şi manifestări de
pseudovorbire (polisilabe fără semnificaţie).
In legătură cu particularităţile diferitelor aspecte ale limbajului la copiii
deficienţi mintali, distingem următoarele aspecte:
I. Vocabularul copiilor deficienţi mintali este mai limitat decât cel al
normalilor, mai ales sub aspectul cuvintelor-noţiuni cu caracter abstract.
Astfel, adeseori, aceste cuvinte-noţiuni cu caracter abstract sunt utilizate în
6
 mod defectuos intr-un context diferit de cel in care le-au învăţat.
In vocabularul deficienţilor mintali sunt sărac reprezentate cuvintele-noţiuni
care desemnează mărimea, relaţiile spaţiale, caracteristicile psihice.
Deficienţii mintali utilizează în mod frecvent pronumele demonstrativ asta,
acela sau termeni nespecifici, ca de exemplu om în loc de bătrân, bărbat,
copil.
Cu cât partea de vorbire este lipsita de un suport concret, cu atât utilizarea ei
este mai sporadica. De aceea se observă frecvenţa predominantă a
substantivelor faţă de celelalte părţi de vorbire.
Şi în ceea ce priveşte substantivele se remarca o serie întreaga de imprecizii
datorate unor generalizări greşite ca, de exemplu, spun unghiile pisicii in loc de
gheare sau parul pisicii in loc de blana pisicii sau, adeseori, indică în loc de
denumirea obiectelor, acţiunea lor.
Numărul de verbe de care dispun deficienţii mintali este mult mai mic decât
la normali.
Din cauza că si adjectivele utilizate de deficienţii mintali sunt puţine, vorbirea lor
este lipsita de coloratura afectiva si stilistica. Deficienţii mintali aplică uneori
adjectivele în mod inadecvat sau pentru determinarea unor însuşiri neesenţiale.
Copii deficienţi mintali manifesta deficienţe şi sub aspectul capacităţii de a
înţelege comparaţiile, metaforele si epitetele.
Un alt aspect supus cercetării a fost şi acela dacă deficienţii mintali sunt sau
nu capabili să aprecieze un text artistic. Sub acest aspect s-a constatat faptul ca,
deşi le plac textele literare, ei nu sunt capabili sa justifice de ce le plac aceste texte,
nesesizând figurile de stil.(Petrova V.G. 2002)
O altă problemă studiată a fost şi aceea a procedeelor prin care se dezvăluie
mai bine explicaţia cuvintelor noi, cercetându-se, in acest sens, rolul pe care îl are
explicaţia sensului cuvântului, utilizarea cuvântului in context şi rolul materialului
intuitiv. Cercetările au arătat că de multe ori deficienţii mintali nu observa prezenta
unui cuvânt nou, întrucât îl confundă cu altul cunoscut. Desprinderea sensului din

7
context se realizează cu atât mai greu, cu cat în fragmentul respectiv sunt mai
multe cuvinte necunoscute şi cu cât situaţia redata este mai puţin familiară.
O problemă aparte o constituie discrepanta dintre vocabularul activ si cel
pasiv, fenomen ce este mult mai accentuat la deficienţii mintali. Astfel, in vorbirea
spontana sau in răspunsurile la întrebări la elevii din şcoala auxiliară, se
actualizează cuvintele cu circulaţia cea mai larga.
Unele particularităţi ale limbajului deficienţilor mintali rezultă din
deficienţele limbajului ca atare iar altele decurg din deficienţele altor aspecte de
ordin psihic. Aşa de exemplu, utilizarea greşita a unui cuvânt nu este determinată
întotdeauna de absenţa sensului adecvat din limbajul activ, fenomenul poate sa
apară si datorită unei lipse de mobilizare, aşa cum se poate întâmpla la normali din
cauza de oboseală, sau poate să apară şi din cauza ca asociaţiile sunt la deficienţii
mintali extrem de libere si necontrolate.
Fraza copiilor deficienţi mintali, atât in limbajul scris, cat si in cel oral, se
distinge printr-un număr cât mai mic de cuvinte. Se constată, de asemenea, şi alte
greşeli, cum ar fi omiterea subiectului, omiterea predicatului sau repetarea
subiectului si a predicatului.
In general, elevii deficienţi mintali nu folosesc propoziţii secundare, sau, chiar
daca le folosesc, acestea au o structura foarte simpla.(C.Păunescu, E. Verza)
In ceea ce priveşte legătura dintre propoziţii, se observa faptul ca aceasta nu
se face, in general, prin conjuncţii sau se efectuează prin conjuncţii simple (şi).
Construcţia deficitara a frazei apare în modul cel mai evident mai ales atunci când
sunt puşi in situaţia de a formula o întrebare.