Subiectul I.

Educația nonformală- repere teoretice și delimitări conceptuale

Formele educației (individual)

1. Definirea conceptului de „educație complementară”

În contextul creșterii nivelului agresivității ca efect al climatului psiho-social nefavorabil (violență

domestică, sărăcie, delincvență, alcoolismul și narcomania, organizarea nerațională a timpului liber,
neglijarea copiilor) existent în societate și în familie la etapa actuală, apare necesitatea de a reduce
tensiunea, intoleranța în rîndul copiilor și adolescenților. Pentru realizarea acestui deziderat este necesar
de a mări influența pedagogică, de a-i implica în activități sociale pozitive. În acest caz, educația
complementară reprezintă „o forță” care ține piept factorilor negativi ce destabilizează tînara generație.
În definirea conceptului educație complementară se conturează 2 perspective:
1.) Cercetătorul autohton V.Volcov, consideră că EC înglobează totalitatea activităților cu caracter
educativ organizate și desfășurate în instituțiile de invățămînt complementar (instituțiile extrașcolare).
2) Cercetătoarele ruse Е.Б. Евладова, Л.Г. Логинова, Н.Н. Михайлова, consideră că EC
valorifica activitatea educationala organizata in afara sistemului de invatamint dar si in interiorul acestuia
(s-ar suprapune cu termenul educație nonformală). În opinia autoarelor, baza educației complementare o
reprezintă totalitatea influențelor educative organizate sistemic, cu rol compensator în satisfacerea
trebuințelor cognitive și de comunicare ale educabililor, care nu sunt realizate în cadrul activtăților
didactice/lecțiilor. Conform acestei perspective, educația complementară, de asemenea, îmbină organic
totalitatea influențelor pedagogice specifice instituțiilor extrașcolare ce au ca scop organizarea timpului
liber al educabililor (odihnă și recreere, artă și creație).
Specificul idealului educațional promovat la etapa actuală, implică nu numai posedarea de cunoștințe
obținute în urma predării unor discipline concrete, dar și o dezvoltare multilaterală a personalității, axată
pe tradițiile culturii naționale și internaționale, în contextul unui sistem de valori contemporane, capabilă
să se adapteze/integreze în societate, orientată spre autoeducație și auto-perfecționare. Astfel, procesul
educațional în cadrul instituțiilor de învățământ trebuie să fie orientat nu numai către transmiterea
cunoștințelor specifice pe discipline și formarea abilităților, dar și către dezvoltarea multiplă a
educabililor, descoperirea talentelor artistice, a inițiativei, imaginației, originalității, adică conturarea
individualității fiecărui copil.
În acest context, valoarea educației complementare constă în aceea că oferă spațiul aplicativ care
permite transferul și aplicabilitatea cunoștințelor, abilităților, atitudinilor formate în cadrul sistemului de
învățământ.
Astfel, educația complementară presupune – organizarea profesională a interacțiuni pedagogice
dintre educabili și cadrele didactice, într-un cadru mai puțin formal (în afara sistemului de învățământ
dar și în interiorul acestuia, baza căreia o constituie libera alegere a sferei de activitate, scopul constând
în satisfacerea intereselor și trebuințelor (stabilirea relațiilor sociale, autorealizare artistică,
autodezvoltare) într-un colectiv de diferite vârst,e dar cu interese comune.
Pentru a clarifica care sunt activitățile cu caracter educativ specifice Educației complementare, a se
vedea tabelul de mai jos:
 Tabelul nr. 1 Tipuri de activități educative specifice Educației complementare

Activități
Activitatea desfășurată de Activități extracurriculare (realizate de către cadrele desfășurate în
către profesorul diriginte didactice, inclusiv și de către profesorul diriginte) instituții
extrașcolare
(în cadrul școlii) Activități desfășurate în Activități desfășurate în  centre de creație
cadrul școlii afara școlii - extrașcolar a copiilor și
 Ora de dirigenție; Activități orientate spre  excursii la muzee, în adolescenților;
 Adunările cu părinții; sprijinirea procesului didactic: natură;  cluburi sportive;
 Organizarea de  concursurile școlare,  vizite la spectacole și  școli de muzică
traininguri cu părinții, în  consultațiile, la diverse expoziții; și arte pentru
scop educativ;  pregătirea examenelor copii;
 Organizarea întâlnirilor  sprijinirea muncii
cu diferite personalități. independente
 pregătirea olimpiadelor
școlare,
 activitățile de program
prelungit,
 lectura particulară,
 lecturile recomandate;

Activități pentru sprijinirea

dezvoltării
personalității copiilor
 serbările școlare,
 cluburile elevilor,
 asociațiile elevilor,
 ansamblurile artistice,
 competițiile artistice,
sportive

2. Particularitățile educatiei complementare

În opinia cercetătorului autohton V.Volcov, educația complementară are următoarele particularități:

 Realizarea educației complementare pe fundalul determinării libere, benevole. Aceasta
presupune, renunțarea la atitudinile autoritare și trecerea la relațiile de cooperare creativă într-
un proces unic de comunicare activă. Elevul nu mai este antrenat pur și simplu într-o
activitate ci se transformă într-un partener cu inițiativă, capabil să întrețină diverse dialoguri.
 A treia particularitate este legată de orientarea profesională, de stimularea ocupației copiilor
și adolescenților. Principalul este crearea mediului motivațional și a probei relevante de
educație profesională.
 A patra particularitate ține de susținerea „Ecologiei copilăriei”, orientarea omului în creștere
spre căutarea sensului vieții, a locului său în ea.

Cercetătoarele ruse Е.Б. Евладова, Л.Г. Логинова, Н.Н. Михайлова, identifică următoarele
carcateristici ale educației complementare:
  Este diversificată, multilaterală, variativă – copii aleg ceea ce este mai aproape de natura lor, ce
corespunde necesităților și intereselor lor de dezvoltare.
 Este creativă – prioritară fiind nu transmiterea de cunoștințe, ci formarea de abilități și
deprinderi, descoperirea tipului de personalitate a copilului, dezvoltarea potențialului creativ al
acestuia.
 Este la alegere și liberă – caracterizată prin alegerea orientărilor, condițiilor, conținutul studiilor,
grupei, pedagogului.
 Este bazată pe succes – participările copilului în alte sfere de activitate se răsfrîng pozitiv asupra
rezultatelor în învățămîntul general.
 Este atotcuprinzătoare după conținutul său – nu este nimic în natură, realitatea socială, relațiile
obștești, care nu ar putea să devină scop și conținut al învățămîntului complementar. Anume prin
aceasta educația complementară se consideră a fi o modalitate de lărgire a posibilităților de
dezvoltare a personalității.
 caracterul neobligatoriu, opțional sau facultati, atât în ceea ce privește participarea, cât și în ceea
ce privește programul și modul de desfășurare;
 implicarea directă și mai activă a celor educați; ei pot decide în mare măsură asupra finalităților,
conținuturilor și mijloacelor de realizare a acțiunii educaționale;
 modalitățile ENF sunt mai flexibile, mai diferențiate și mai particularizate la context, la
așteptările celor educați;
 sfera persoanelor ce pot deține statutul de profesor se extinde, nu este neapărat necesară posesia
diplomei, ci calități dovedite de educator;
 evaluarea activităților desfășurate în cadrul ENF este facultativă, neformalizată, cu accente
psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale;
 acțiunile incluse în acest parametru vin în întâmpinarea intereselor variate și individuale ale
elevilor;

3. Functiile educatiei complementare

V.Volcov în lucrarea sa “Bazele pedagogice și manageriale de dezvoltare a instituțiilor de

învățământ complementar în. Republica Moldova”, evidențiază 2 funcții principale ale educației
complementare:
1. Functia integratoare – de asigurare prin mijloace pedagogice complementare a procesului de
formare a personalitatii.
2. Funcția dezvoltativă – “modelarea și dezvoltarea” personalității prin însușirea de către copil a
culturii, a valorilor ei și determinarea locului său în această cultură.

Cercetătorul român I.Nicola, identifică următoarele funcții ale educației complementare:

1. funcția de petrecere a timpului liber este asigurată prin modalitățile oferite de activitățile
extracurriculare de petrecere a timpului liber în mod educativ, util și formativ;
2. funcția social-integrativă - prin relațiile interpersonale și de grup pe care le oferă, cultivă
solidaritatea și cooperarea între copii / elevi respectiv, grupuri de copii / elevi;
3. funcția formativă, atât pe plan cognitiv și operațional, cât mai ales pe planul interiorizării
valorilor morale, estetice și spirituale;
4. funcția vocațională, făcând posibilă descoperirea și dezvoltarea aptitudinilor copiilor / elevilor.
De asemenea, I.Nicola consideră că în organizarea și desfășurarea activităților educative specifice
educației complementare trebuie respectate următoarele principii:
1. principiul accesului tuturor copiilor / elevilor;
2. principiul disponibilității;
3. principiul abordării pedagogice holistice;
4. principiul participării active a copiilor / elevilor;
5. principiul coerenței;
6. principiul diversității și al alegerii;
7. principiul securității;
8. principiul evaluării;
9. principiul parteneriatului puternic și egal.
1. Principiul accesului tuturor copiilor / elevilor este privit ca un drept al tuturor copiilor / elevilor la
educația extracurriculară. Vorbim aici despre nondiscriminare, egalitate de șanse etc. Toți copiii / elevii
pot participa la activitățile extracurriculare. Nimeni nu dă dreptul cadrului didactic să limiteze sau mai
grav, să împiedice participarea vreunui copil / grup de copii la activitățile extracurriculare.
2. Principiul disponibilității se referă la disponibilitatea cadrelor didactice de a răspunde cerințelor
pertinente ale copiilor / elevilor, particularităților specifice de vârstă ale acestora, specificului
personalității fiecăruia dintre copiii / elevii noștri. A fi disponibil nu reprezintă neapărat a fi la dispoziția,
ci mai degrabă a găsi un echilibru între cerințele / dorințele copiilor, eventual ale părinților acestora și
disponibilitatea fizică și psihică a cadrului didactic.
3. Principiul abordării pedagogice holistice. Copilul / elevul este privit holistic, din punct de vedere
cognitiv, afectiv-motivațional, dar și prin prisma personalității sale (temperament, atitudini, aptitudini,
creativitate, imagine de sine, stimă de sine). El este văzut ca fiind plasat în contextul școlar, familial dar și
social, ca membru al comunității din care face parte.
4. Principiul participării active a copiilor / elevilor are o valoare esențială în educația extracurriculară a
copiilor / elevilor. Acest principiu consideră copilul / elevul ca „fiind subiect al propriului său proces de
devenire și de formare a personalității sale” (I. Nicola, 2000). Profesorul are rolul de a sprijini elevul pe
drumul propriei sale formări. Elevul „este impulsionat în activitatea de învățare de anumite mobiluri
interne, de anumiți factori non-intelectuali cum ar fi diverse categorii de motive (trebuințele, intențiile,
valențele), stările afective, nivelul de aspirații, atitudini, interese, etc.” (I. Nicola, 2000).
5. Principiul coerenței se constituie un adevărat cadru de susținere a unei abordări comune în pedagogia
activităților extracurriculare. Se doresc activități coerente teorie - practică, activități de formare și
dezvoltare de cunoștințe, capacități, atitudini, deci competențe și utile pentru viitorul cetățean matur –
„motor” al societății cunoașterii.
6. Principiul diversității și al alegerii este prin dezideratele pe care le vizează unul dintre condițiile
democrației. Activitățile extracurriculare se doresc a răspunde nevoilor de diversitate culturală, etnică,
tematică etc. Cu cât mai diverse sunt proiectate activitățile extracurriculare cu atât mai mult crește
posibilitatea alegerii de către copii / elevi. Copiii / elevii are dreptul de a alege în urma negocierii cu
cadrul didactic activitățile curriculare pe care clasa din care face parte le va realiza..
7. Principiul securității se referă la respectarea unui drept fundamental al copilului. A respecta siguranța
personală a copilului, a nu-l pune sub nici o formă în pericol sunt elementele principale ale acestui
principiu. Activitățile derulate nu pot și nu au voie să pericliteze integritatea fizică și psihică a copilului /
elevului.
8. Principiul evaluării este un alt principiu important al organizării și derulării activităților
extracurriculare. Evaluarea acestor activități trebuie să fie: participativă, democratică și transparentă.
9. Principiul parteneriatului puternic și egal. Putem să avem în vedere faptul că activitățile
extracurriculare se pot organiza și în urma încheierii unor convenții de parteneriat. Fie că sunt parteneriate
internaționale („Învățând împreună cu elevi din alte țări!”), fie că sunt parteneriate naționale sau locale,
acestea dau activităților extracuriculare deschiderea dorită! Schimburile de diverse experiențe sunt
benefice pentru elevi.
SUBIECTUL II. Activități extracurriculare și activități extrașcolare
organizate de cadrele didactice școlare

Locul și rolul AEC și al EȘ în formarea personalității elevului

Politica europeană în domeniul educației urmărește pregătirea tinerei generații pentru a participa
la dezvoltarea economică, socială și culturală a comunității europene și la integrarea într-o entitate
multilingvistică și multiculturală.
Acest demers educativ se realizează prin intermediul planurilor de învățământ și a programelor
școlare ale diferitor discipline, prin abordări interdisciplinare și, de asemenea, prin activități
extracurriculare. Olimpiade și concursuri, tabere internaționale și vizite reciproce, schimburi de
elevi/studenți și profesori, burse în străinătate și alte posibilități sunt disponibile pentru formarea tinerilor
în spirit european.
Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar prevede
drepturile de care se bucură elevii, printre care dreptul de a-și alege parcursul școlar corespunzător
intereselor și competențelor lor, dreptul de a participa la activitățile extrașcolare din unitatea de
învățământ, de la palatele și cluburile elevilor, precum și în taberele școlare, dreptul la asociere în cercuri
științifice, culturale, artistice, sportive și civice etc.
În planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal se stipulează că, în scopul
organizării activităților extracurriculare (cor, cerc de dans, orchestre, artă decorativă aplicată, design,
ikebana, artizanat, pictură, grafică, cercuri la disciplinele de studii etc.), se rezervă câte 8 ore săptămânal
pentru fiecare complet de clase I-IX și câte 4 ore săptămânal pentru fiecare complet de clase X-XII.
Grupele vor fi constituite din cel puțin 15 elevi care învață în aceeași clasă sau din clase diferite.
Fără a nega importanța educației de tip curricular, actualmente devine tot mai evident faptul că
EEC și EȘ, adică cea care se realizează în afara procesului de învățământ, după orele de clasă, își au rolul
și locul bine stabilit în formarea personalității generației în creștere. Ele joacă un rol deosebit de
important în dezvoltarea fizică și psihică a unui copil. Activitățile EC și EȘ au menirea să ofere elevilor
oportunități multiple de recreare, să le dezvolte spiritul de competiție, să le creeze condiții pentru
valorificarea potențialului intelectual și ale aptitudinilor, să le stimuleze imaginația, creativitatea și
inițiativa.
Scopul activităților extracurriculare și extrașcolare rezidă în dezvoltarea unor aptitudini speciale,
antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități
socioculturale, facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul
ei, fructificarea talentelor personale.
Cercetătoarea V.Goraș-Postică [29,p.63-64] menționează că, în cadrul activităților
extracurriculare, ca obiectiv de bază apare și dezvoltarea creativității la copii. Ei realizează diverse
produse, ale căror caracteristici de bază sunt: productivitatea, originalitatea, eficiența și utilitatea.
Beneficiarilor cercurilor li se dezvoltă gândirea creatoare, flexibilitatea mentală, fantezia, originalitatea,
receptivitatea, intuiția etc.
„Venind la școală, avem posibilitatea de a descoperi, după ore, o lume nouă, cea a
computerului. Îmi place să frecventez aceste ore, căci ne învață să cunoaștem lumea cu ajutorul
Internetului, dar și să ne organizăm gândurile, apoi să le înregistrăm în prezentări Power Point
pentru ore, pentru alte activități, concursuri.” ( Marina F.) [25, p. 70).

Delimitări terminologice

Termenul de educație extracurriculară și educație extrașcolară desemnează realitatea zilei de azi:

aceea că educația nu se mai limitează doar la aceea ce se proiectează și se realizează în cadrul
programului formal al clasei.
 Domeniul extracurricular acoperă o arie foarte largă de activități, cu o tipologie extrem de variată.
Până în prezent nu s-a desprins o definiție comună a acestora. Nu sunt clare limitele a ceea ce înseamnă
extrașcolar. În literatura de specialitate se utilizează termeni ca: activitate în afară de lecții și școală,
activități extracurs, învățare școlară și învățare extrașcolară, activități extradidactice, activitate școlară și
extrașcolară, activități în afara orelor și a școlii, activități perișcolare, activități în afara școlii, activități
complementare etc.
Astăzi, tot mai frecvent se folosesc termenii activitate extradidactică, activitate extracurriculară și
extrașcolară.
I.Nicola [37, p. 536] include în activitățile extradidactice acele activități ce se desfășoară sub
îndrumarea profesorului, dar care nu sunt prevăzute în documentele școlare (plan de învățământ și
programă). Ele au un caracter complementar față de activitățile didactice, urmărind lărgirea și adâncirea
influențelor exercitate în procesul de învățământ, valorificarea și dezvoltarea intereselor și aptitudinilor
elevilor, organizarea judicioasă a timpului liber.
Prin activitate extracurriculară, V.Ursu [52, p. 73] înțelege ,,totalitatea acțiunilor educative
organizate și desfășurate în afara planului de învățământ, dar strâns legate de acesta, sub îndrumarea
cadrelor didactice”.
Prin demers extracurricular, S.Cristea [14, p. 111] are în vedere „unele acțiuni extradidactice
situate în afara programului școlar formal”.
Activitatea extrașcolară este activitatea instructiv-educativă organizată de către colectivul
didactic al școlii, de diferite instituții extrașcolare (cluburi pentru copii, biblioteci etc.), de organizațiile
politice și obștești, de organizațiile sportive cu scopul de a completa activitatea școlară și cea din afara
clasei. AEȘ urmărește lărgirea și adâncirea informației, cultivarea interesului pentru diferite ramuri ale
științei și tehnicii, dezvoltarea înclinațiilor, aptitudinilor și talentelor, lărgirea orizontului, atragerea
individului la viața socială și folosirea timpului liber într-un mod plăcut și util [22, p. 6].
Activitatea extrașcolară presupune totalitatea manifestărilor organizate de școală, cu obiective
educative și recreative, care se desfășoară în afara programului școlar. Această accepție a termenului se
folosește în sens restrâns [47, p. 11].
Activitățile extracurriculare se pot desfășura atât în cadrul școlii, cât și în afara ei.
După cum menționează cercetătorii români S.Lazăr și A.Cărăsel [35, p. 29-30], activitățile
extracurriculare desfășurate în școală au ca obiectiv două componente, aflate în raporturi diferite, în
funcție de scopul propus:
a) componenta intelectuală menită să satisfacă setea de cunoaștere, abilitatea de creație, dorința
de realizare, de autoafirmare;
b) componenta distractivă, destinată asigurării unei atmosfere destinse, precum și captării
interesului față de respectiva activitate nonobligatorie.
Autorii susțin că AEC, desfășurate în școală, cuprind o arie destul de restrânsă de manifestare,
realizată prin:
 activități științifice (cluburile de știință);
 activități culturale (cenacluri, cercuri artistice, reviste școlare, întâlniri cu oamenii de cultură,
spectacole cu distribuție internă sau externă școlii);
 activități distractive (serbări de date festive, vizionări de spectacole de teatru, film, baluri,
discoteci, serate).
AEC derulate în exteriorul școlii sunt activități ce se pot organiza atât la nivelul unei clase de
elevi, cât și la nivelul întregii școli sau chiar la nivelul interșcolii. Ele presupun un organizator sau un
grup de organizatori și un plan de activitate aprobat de Direcția școlii, anumite costuri (deplasare, cazare,
masa etc.) care vor fi suportate de participanți sau de către sponsori.
Activitățile extracurriculare au un rol complementar față de activitățile curriculare, urmărind
lărgirea și adâncirea influențelor exercitate în procesul de învățământ, valorificarea și dezvoltarea
intereselor și aptitudinilor elevilor, organizarea judicioasă a timpului liber al elevilor.

Particularitățile AEC
 Ca activități complementare, ele reprezintă unele trăsături ce se referă la participarea elevilor, la
conținutul și durata lor, la formele de organizare și metodele folosite, la evaluarea rezultatelor.
I.Nicola [37, p. 536] evidențiază următoarele particularități:
 Participarea elevilor este facultativă, profesorul poate interveni, însă, prin dirijare sugestivă
pentru antrenarea elevilor la unele din aceste activități.
 Conținuturile se fixează în funcție de dorințele și preferințele elevilor, de condițiile și
posibilitățile de realizare.
 Formele de organizare sunt mult mai elastice, ingenioase și cu caracter recreativ. Se oferă în
acest fel câmp deschis manifestării spiritului de inițiativă din partea elevilor.
 Pentru evaluarea rezultatelor se folosesc alte modalități decât cele aplicate în cadrul lecției.
Ceea ce predomină este forma aprobării prin laudă, participările la expoziții, popularizare și
evidențiere.

Tipuri și profiluri de activități

Autorii Manualului de pedagogie I.Jinga și E.Istrate [31, p. 246] ne prezintă următoarea

clasificare a formelor complementare lecției:
Activități didactice desfășurate în școală Activități didactice desfășurate în afara școlii
(în afara clasei) (extrașcolare)
Activități desfășurate de colectivul didactic al școlii:
 consultații;  excursii și vizite didactice;
 meditații;  activități cultural-distractive;
 cercuri pe materie;  vizionări de spectacole, filme tematice etc.
 șezători literare;
 jocuri și concursuri școlare;
 serbări școlare;
 cenacluri;
 întâlniri cu personalități din diverse domenii
Activități organizate de instituții în afara școlii:
 brigăzi cultural-educative  tabere naționale, județene de documentare și
 acțiuni de educație sanitară, rutieră; creație;
 vizionări de spectacole etc.  manifestări cultural-educative în biblioteci,
muzee, case ale tineretului;
 excursii și drumeții;
 emisiuni radio și TV etc.

Cercetătorii americani Eccles și Barber identifică cinci tipuri de activități extracurriculare în

funcție de implicarea pe care acestea o presupun:
1. Prosociale (legate de biserică și activități de voluntariat);
2. Sporturi de echipă (care se pregătesc în activitățile sportive ce au loc în școli);
3. Implicare în activități de organizare în școli (consilii de elevi);
4. Artistice (implicare în piese de teatru școlare, coruri etc.);
 5. Cluburi școlare (dezbatere, ecologie etc.) [apud 57].

Domenii de conținut și contexte de realizare

 Educația intelectuală/științifică desfășurată în cadrul unor module specifice, precum: știința

pământului, științe ale naturii, electrotehnica etc.
 Educația artistică organizată în cadrul unor domenii specifice, precum: literatura, muzica, arte
plastice, arte decorative, coreografie etc.
 Educație tehnologică: meșteșuguri populare, construire și modelare tehnică etc.
 Educație personală: autocunoaștere și dezvoltare, deprinderi și abilități de viață, managementul
timpului liber, orientare profesională, dezvoltarea personalității și dezvoltarea carierei etc.
 Istorie, cultură și civilizație: mitologie, marile invenții, istoria patriei, istoria ținutului natal,
civilizația europeană, lumea orientală, lumea greacă, originea și propagarea creștinismului etc.
 Educație pentru democrație: educație interculturală, educație pentru toleranță, educație pentru
drepturile omului etc.
 Educație pentru sănătate: stilul sănătos de viață, alimentație sănătoasă, educație sexuală etc.
 Educație pentru mediu: protecția mediului, protecția pământului, protecția apelor etc.
 Educație pentru viața de familie: educație de gender, educație economică etc.
 Educație pentru Europa: spațiul geografic european, țări și capitale europene, istoria Europei,
Moldova și Uniunea Europeană etc.

Beneficiile AEC

Cele mai răspândite beneficii ale AEC pot fi grupate astfel:

 activizarea copiilor, dezvoltarea unei atitudini proactive;
 integrarea copiilor într-un colectiv, dezvoltarea spiritului de echipă și experiența lucrului în
echipă;
 creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii, autocunoașterea;
 dezvoltarea abilităților de comunicare;
 creșterea interesului pentru școală, în general, și stimularea interesului pentru cunoaștere, în
special;
 descoperirea și dezvoltarea talentelor și aptitudinilor copiilor;
 experiență, îmbunătățirea CV-ului, în cazul activităților de voluntariat;
 dezvoltarea unei atitudini deschise, tolerante, umaniste și ecologiste;
 dobândirea abilităților practice în situații concrete, utile pentru viață (să vorbească cu
instituțiile statului, să caute informații pe internet etc.);
 capacitatea de a se adapta ușor unor situații noi, dezvoltarea unor comportamente adecvate
social pentru situații uzuale;
 îmbunătățirea relației cu profesorii, crearea unei legături mai apropiate între cadrele didactice
și copii;
 îmbunătățirea relației cu părinții;
 supravegherea copiilor [apud 57].
Dacă e să vorbim despre competențele pe care și le formează elevii în cadrul AEC, despre
impactul pe care îl au aceste activități asupra copiilor, se pot menționa următoarele:
 a) Majoritatea competențelor pe care Curriculumul Național trebuie să le dezvolte elevilor se
regăsesc și în cele pe care vor să le dezvolte profesorii elevilor prin AEC și EȘ.
b) Competențe pe care copiii, părinții și ceilalți actori le consideră necesare.
Care ar fi acestea? Competențele artistice (prin care se dezvoltă abilități creative); competențele
sociale, de interacțiune, de a se descurca pe cont propriu, de a ști cum să se comporte în diverse situații;
competența de petrecere rezonabilă a timpului liber; solidaritatea, colaborarea și lucru în echipă; calități
psihomorale cum ar fi sinceritatea, stima de sine sau calitatea de „buni cetățeni”.
Referindu-se la impactul activităților extracurriculare asupra elevilor implicați, cercetătorii
americani [apud 57] menționează că AEC reprezintă un element prioritar în politicile educaționale
întrucât au un impact pozitiv asupra dezvoltării personalității tânărului, asupra performanțelor școlare și
asupra integrării sociale, în general.
Participarea la activități extracurriculare structurate, organizate de școli, spre deosebire de
participarea la activități nestructurate (uneori incluzându-le și pe cele organizate în școli), se asociază cu
rezultate pozitive în ceea ce privește dezvoltarea adolescenților:
 performanță și rezultate școlare mai optime;
 coeficienți de abandon școlar mai scăzuți;
 stare psihologică mai bună, incluzând un nivel de stimă de sine mai înalt, mai puține griji
privind viitorul și un sentiment redus de izolare socială;
 un grad mai scăzut de abuz de alcool și droguri;
 un grad mai scăzut de activitate sexuală în rândul fetelor;
 un nivel scăzut de comportamente delincvente, incluzând arestări și comportamente
antisociale.
Indiferent de tipul activităților extracurriculare urmate, efectul acestora pare să fie în toate
studiile realizate pe această temă unul pozitiv.
a) Participarea la activități extracurriculare scade probabilitatea de abandon școlar.
Printre factorii care pot reduce riscul de abandon școlar se numără și gradul de implicare în
mediul educațional, ce poate fi influențat de activitățile extracurriculare.
b) Activitățile extracurriculare au un impact pozitiv asupra dezvoltării psihologice a elevilor
care iau parte la ele.
Se menționează efectul pozitiv al unor activități extracurriculare asupra stimei de sine în rândul
elevilor care participă la atare activități. Primirea aprecierilor din partea celorlalți a îmbunătățit percepția
adolescenților privind abilitățile lor, fapt care a majorat nivelul de devotament al acestora față de
activitatea respectivă.
În plus, participarea la activități extracurriculare are un impact pozitiv asupra adolescenților care
provin din medii familiale precare. S-a dovedit că implicarea în astfel de activități poate media relația
dintre problemele care țin de interacțiunea defectuoasă între părinți și adolescenți și stările de depresie.
Dintre adolescenții care aveau relații defectuoase cu părinții, cei care au participat în activități
extracurriculare au înregistrat stări depresive în mai mică măsură decât cei care nu au participat, și aceasta
s-a întâmplat cu preponderență în cazul celor care au perceput un nivel mai ridicat de susținere din partea
liderului activității.
c) Participarea la activități extracurriculare poate fi asociată cu scăderea delincvenței în rândul
adolescenților.
Una din explicațiile privind motivele corelației negative dintre delincvență și participarea la
activități extracurriculare este că acestea din urmă au un caracter puternic prosocial, ceea ce încurajează
adoptarea de norme comportamentale constructive.

Metodologia organizării și desfășurării AEC și EȘ

În procesul de proiectare și organizare a activității extrașcolare vom ține cont de următoarele

aspecte:
 Tematica e de preferat să fie destul de variată. În determinarea ei se va ține cont de viața social-
politică, evenimentele din viața școlii și a clasei, sărbătorile calendaristice și de familie, sărbătorile laice,
obiceiurile și tradițiile populare, datele istorice, evenimentele cultural-artistice etc.
Data și timpul realizării activităților se vor determina ținând cont de temă, de vârsta elevilor, de
condițiile psihopedagogice corespunzătoare.
Durata activităților depinde de vârsta elevilor, timpul desfășurării acestora, de forma și tehnicile
utilizate.
Forma de organizare a AEC (activități colective, activități de grup, activități individuale).
Cele mai reprezentative activități extrașcolare sunt: cercurile de elevi; excursiile și vizitele;
manifestările cultural-artistice și sportive.
În continuare vom evidenția aspecte metodologice ale acestor forme ale AEC și EȘ, menționate
mai sus.