Acest articol se referă la Domnul Moldovei.

Pentru alte sensuri, vedeți Ștefan cel

Mare (dezambiguizare).
Ștefan cel Mare
Domn al Moldovei
Humorstefan.jpg
Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă
reprezentare a domnului.
Date personale
Născut 1438 sau 1439
Borzești (azi în județul Bacău)
Decedat 2 iulie 1504 (~65-66 de ani)
Suceava
Înmormântat Mănăstirea Putna Modificați la Wikidata
Părinți Bogdan al II-lea
Doamna Oltea
Căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463 - 67)
Maria din Mangop (1472 - 77)
Maria Voichița (1478 - 1504)
Copii Petru Rareș
Elena
Bogdan al III-lea cel Orb
Alexandru al Moldovei Modificați la Wikidata
Etnie români Modificați la Wikidata
Religie creștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluri domnitor al Moldovei
Familie nobiliară Dinastia Mușatinilor
Domnie
Domnie 1457 - 2 iulie 1504
Predecesor Petru Aron
Succesor Bogdan al III-lea cel Orb
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit
Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan
cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui
Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca
medievală din Țările Române.

Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României,

înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste
calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate
fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior
sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul
domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă
îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.

Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni
proveniți preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor
militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea
a sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale
obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care
i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană
pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.

Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii
directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine
mici – Țara Românească și Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care să nu
permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și
Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără
succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor,
trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.

În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea
unui sistem de fortificații permanent la granițele țării - în timpul său
construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de la
Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin.
Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o componentă
permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată din
corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.

Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate
victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei
Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria
repurtată în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert,
în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din
Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-
Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei
bătălii, în anul următor sultanul Mahomed al II-lea va conduce în persoană o
expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la
Valea Albă-Războieni.

După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman,

obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic,
țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.

Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind

un număr mare de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească,
Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de
Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.

A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din
Mangop - din familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel
Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la
domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2 iulie
1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Stefan cel Mare - portret.jpg

Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge nevinovat;
de multe ori la ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș
și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gândeai, acolo îl aflai.
La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să
nu îndărăpteze și pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu
pierdea nădejdea, știindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor.
_______ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei[1]:p. 65
Biografie și familie

Evdochia de Kiev

Maria de Mangop

Maria Voichița

Mormântul de la Mănăstirea Putna

Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești,
ca fiu nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei.
Bogdan era la rândul său fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar soția sa,
Oltea provenea dintr-o familie de boieri de lângă Bacău, cei doi cunoscându-se în
perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la curtea lui Vlad Dracul. Familia a mai
avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două fete: Maria și Sora.[2][3]
[4]:p. 35

Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante fiind
anii 1438[5] sau 1439.[4]:p. 36 Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date
cunoscute, cel mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.

În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis de
Iancu de Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni, lângă apa
Moldovei, la 12 octombrie 1449 și se proclamă domn.[6]:p. 46 Alexandru se refugiază
în Transilvania, de unde va încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan,
după o încercare nereușită de a căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a
îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria.[6]:p. 47

La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de