Caracterizare Stefan Tipatescu

„O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri social-politică, scrisă de I.L. Caragiale. Premiera piesei a avut loc
în anul 1884, la Teatrul Național din București. Impresionat de talentul lui Caragiale în crearea și reprezentarea
tipologiilor umane, Garabet Ibrăileanu a declarat că acesta „face concurență stării civile”.

Comedie de moravuri, „O scrisoare pierdută” satirizează anumite defecte umane, manifestate atât în contextul vieții
politice, cât și în cel al vieții de familie. Ștefan Tipătescu întruchipează tipologia Don Juan-ului, făcând parte dintr-un
triunghi amoros și bazându-se pe propria ipocrizie pentru a supraviețui pe scena politică.

În mod direct, Ștefan Tipătescu este caracterizat prin didascaliile autorului, precum și de către alte personaje. Pe lista
„persoanelor”, care precedă debutul acțiunii propriu-zise, lângă numele lui Tipătescu, autorul adaugă: „prefectul
județului”. Înțelegem, de aici, faptul că statutul social al personajului este înalt, acesta bucurându-se de o funcție
politică înaltă la nivel local.

Autocaracterizarea se evidențiază în scena dialogului dintre el și Pristanda. Deși susține că îi place ca angajatul lui să-
și facă bine treaba, Tipătescu este foarte mulțumit cu serviciile neoficiale pe care acesta i le face. De exemplu, îi
ordonă lui Pristanda să adune informații despre rivalii lui politici, iar în schimb, trece cu vederea actele de corupție
ale acestuia (precum cel cu număratul steagurilor): „TIPĂTESCU (zâmbind) : Nu-i vorbă, [...] tu nu ești băiat prost; o
mai cârpești, de ici, de colo; dacă nu curge, pică... Las' că știm noi! .

Celelalte personaje au și ele un cuvânt de spus în construcția portretului personajului. Când Tipătescu își pierde
cumpătul și-l amenință pe Nae Cațavencu, acesta strigă: „Prefectul asasin! Ajutor!”. Zaharia Trahanache, în aparenta
lui naivitate, îi ia apărarea prefectului ori de câte ori are ocazia. Deși Tipătescu îl trădează, având o relație
extraconjugală cu soția lui Trahanache, bărbatul încornorat îl apără, știind că astfel, își protejează imaginea publică:
„pentru mine să vie să bănuiască cineva pe Joiţica, ori pe amicul Fănică, totuna e… E un om cu care nu trăiesc de ieri,
de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca
frații, și niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica rău.”. Nu aflăm niciodată dacă Zaharia Trahanache se
minte pe sine, pentru a suporta mai ușor realitatea, sau doar pe cei din jurul său, pentru a-și proteja imaginea.

Caracterizare indirectă

În mod indirect, trăsăturile lui Tipătescu reies din faptele, gesturile, limbajul lui, precum și din relația acestuia cu
celelalte personaje. Înainte de toate, Tipătescu joacă pe două fronturi în relația cu Zoe și Zaharia Trahanache. La
scurt timp după ce cuplul s-a căsătorit, Zoe și Tipătescu s-au îndrăgostit, menținând atât legătura extraconjugală, cât
și aparențele, în fața celorlalți. Sentimentele prefectului sunt, însă, mai sincere decât cele ale lui Zoe. Ea este foarte
mulțumită cu situația actuală, profitând de averea soțului ei și bucurându-se de aventura amoroasă alături de
Tipătescu. Amantul ei, însă, fire pasională, este dispus să fugă împreună cu ea într-un alt oraș, dar Zoe refuză.

Foarte duplicitar, Tipătescu joacă dublu atât în fața lui Trahanache, cât și a lui Cațavencu. Într-o încercare de a-l
intimida pe prefect, Cațavencu îi arată scrisoarea și îl șantajează, dar Tipătescu se preface că documentul nu-i
aparține, numindu-l pe Cațavencu „mizerabil”, după folosirea unor apelative precum „iubite și stimabile domnule
Cațavencu”.

Deși își folosește inteligența în scopuri josnice, Tipătescu este, fără îndoială, un personaj dotat intelectual. În timpul
monologului său din actul al patrulea, el dă dovadă de luciditate și condamnă păstrarea scrisorii de către
Dandanache, exclamând: „Unde ești, Cațavencule, să te vezi răzbunat! Unde ești, să-ți cer iertare!”.

Portret fizic

Trăsăturile fizice ale personajului sunt aproape inexistente, cu excepția unei mențiuni în debutul piesei, legată de
vestimentația acestuia: „e în haine de odaie”. În construirea tipologiilor umane din comedia „O scrisoare pierdută”,
Caragiale evită să creeze portrete fizice, dorindu-și să universalizeze realitățile prezentate.

Portret moral

Ștefan Tipătescu întruchipează tipologia Don Juan-ului, a junelui prim, aventurier și impulsiv. Aceste trăsături sunt
cele care au atras-o și pe Zoe, prefectul fiind, din multe puncte de vedere, opusul lui Zaharia Trahanache. Dacă
Trahanache este bătrân, Tipătescu se află în floarea vârstei; Trahanache este lent, Tipătescu este „iute”, un adevărat
om de acțiune.

Singurele momente în care Tipătescu dă dovadă de flexibilitate sunt cele din intimitate, petrecute alături de Zoe. Ea
este singura care-l poate influența și profită de acest fapt cât de mult poate. Când Zoe insistă ca prefectul să-l sprijine
pe Cațavencu, deși acesta se opunea cu îndârjire, în final, cedează: „Dacă vrei tu... fie! Întâmplă-se orice s-ar
întâmpla… Domnule Cațavencu, ești candidatul Zoii, ești candidatul lui nenea Zaharia… prin urmare și al meu!…
Poimâine ești deputat!…”.

In concluzie, tipologia personajului lui Stefan Tipatesc din comedia ‘’Oscrisoare pierduta’’ de Ion Luca Caragiale are
rolul de a sublinia societateasecolului al XIX-lea si de a pune in lumina defectele omenesti si moravurilegeneral
valabile.