Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1001 Diferente
1001 Diferente
1001 diferenţe
Dr. Alex Berca
Sumar: Pe scurt istoria Uniunii Europene
Diferenţele în domeniul economic între SUA şi UE
Diferenţele în domeniul calităţii vieţii între SUA şi UE
Locuinţa şi comfortul ei
Beneficiile destinate familiei
Diferenţele în spiritul religios şi în viaţa socială între SUA şi UE
Spiritul religios
Securitatea persoanală
Tehnologia informaţională, televiziunea şi filmele
Obiceiurile gastronomice
Oricine este dornic să audă sau să vadă o lume în care predomină pacea, prosperitatea
şi adevărata democraţie, Uniunea Europeană este unul dintre cele mai bune exemple.
Încercările unei uniri economice a Europei care s-o ajute în direcţia refacerii și
dezvoltării ei au început cu multe zeci de ani înainte și s-au rediscutat la scurt timp după
terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact în jurul anului 1950 prin crearea
unor comunităţi printre care cea a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) fondată prin Tratatul
de la Paris. Înțelegerea dintre Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg şi
Olanda și care avea drept scop partajarea resurselor de oţel şi cărbune ale statelor
membre, prevenind astfel un nou război european în vederea asigurării materiilor prime
destinate refacerii şi dezvoltării economice. Astfel s-a format aşa numitul „Grup al celor
şase".
Planul acestei comunităţi internaţionale a fost creat şi dezvoltat de către economistul
francez Jean Monnet, şi anunţat în mod public întregii lumi de către ministru de externe
francez Robert Schuman (act care a rămas ca document istoric purtându-i numele:
Declaraţia Schuman).
Acesta a fost unul din momentele în care, Statele Unite şi-au manifestat interesul în
asigurarea consolidării zonei occidentale a Europei faţă de cealaltă parte a Europei de
Răsărit care intrase sub controlul Uniunii Sovietice şi care depunea toate eforturile de a se
consolida într-o evoluţie forțată pe un drum cunoscut mai mult din punct de vedere
politico-propagandistic decât al realității economice - drumul socialismului.
CECO a devenit baza Comunităţii Economice Europene (CEE) – omologul occidental al
blocului comunist CAER.
Comunitatea Economică Europeană, re-denumită ulterior Comunitatea Europeană, a
devenit în final Uniunea Europeană prin tratatul semnat (la 7 februarie 1992) de către
reprezentanţii ţărilor participante la conferinţa ţinută în localitatea Maastricht din Olanda.
1
2
Invenţia - să-i spunem aşa – de constituire a Uniunii Europene din multe naţiuni mici şi
într-un sistem care împiedeca crearea unei singure supraputeri în faţa celorlalte (pentru a
nu se crea un imperiu) a fost o formulă binevenită care a ajutat la dezvoltarea fiecărei ţări
în parte şi printr-o formă competiţională a ajutat la dezvoltarea unei tehnologii care tot
datorită competiţiei (cu blocul ţărilor din răsărit) şi a inteligenţei lăsată să se dezvolte în
mod liber (nu sub controlul organelor de partid, de stat şi de securitate) devenise la un
anumit moment dat, cea mai avansată tehnologie din lume.
În vederea refacerii statutului de prima-donă în lume, nu numai din punctul de vedere
tehnic, al culturii, artei şi al modei, dar mai ales din punct de vedere economic, s-a hotărât
unirea într-o variantă care să-i dea putere de competiţie în faţa altora ce se profilau la
orizonturile economice ale sfârşitului de secol 20 şi în perspectiva noului secol 21.
Oficial, cei mai mulţi dintre susținătorii acestei noi concepții considerau că pe această
cale va fi creată o nouă forţă economică şi social-politică.
Pe de altă parte unele documente confirmă că în spatele tuturor acestor idei exista un
plan gândit cu multe decenii înainte de către Richard von Coudenhove-Kalergi
Crearea Uniunii Europene, dorită de unii şi controversată de alţii, nu a fost un act anti-
american, aşa cum au apreciat-o unele mijloace ale mass-mediei internaţionale, din contra
a fost susţinută de americani şi poate, așa cum a fost prezentată de unele ziare din Statele
Unite, a fost încă una din pretinsele ”creaţii” americane.
Fără ajutorul primit prin Planul Marshall , fără a fi ani de zile sub controlul şi protecţia
forţei nucleare americane şi a unui suport financiar american dat la un anumit moment
dat, nu cred că s-ar fi înfăptuit o asemenea uniune.
E foarte greu de spus dacă ideea ca atare şi realizarea ei poate fi considerată ca o reuşită
deosebită politico-economică şi socială, sau nu.
Opozanţii din trecut sunt şi mai aprigi în argumentările lor în momentul de faţă
susţinându-şi punctul de vedere din care rezultă că membrii acestei uniuni sunt forţe
destul de mari, cu implicaţii puternice naţionaliste, cu un mod diferit de manifestare al
unor culturi şi al unor concepţii diferite de viaţă, cu economii ajunse la diferite grade de
dezvoltare.
“Locomotiva” care avea să tragă după ea acest gigant tren, cu vagoane diferite ca
dimensiuni, forme şi puteri, trebuia să fie de foarte mare putere şi cu un program foarte
clar de mişcare.
Mai mult decât atât, mulți dintre opozanți analizând imposibilitatea menținerii într-un
mod democratic a fostei Uniuni Sovietice formată din țări diferite, cu tot felul de forme
de manifestare a culturii și obiceiurilor și chiar unele dintre ele cu limbi diferite de limba
rusă, (impusă ca limbă obligatorie pe întregul teritoriu al Uniunii Sovietice și obligatoriu
de a fi învățată și în țările satelit-n.n.), au ajuns la o concluzie pe care o înțeleseseră dar
nu o puteau afirma în mod deschis, aceea că o asemenea ”Uniune” de tip Sovietic, nu
putea rezista decât prin și sub presiunea unor forțe deosebit de dure de coerciție (impuse
prin activitatea KGB - n.n.) .
După mai mult de 70 de ani, când sistemul comunist a căzut, multe dintre fostele
republici au reușit rapid să iasă de sub dominația ”steagului sovietic”, dominație impusă
tot prin forța armelor în întreaga pușcărie internațională în care au fost ținute, sărbătorind
momentele fericite ale asigurării independenței lor naționale.
Oare există vreo asemănare cu situația social-economică și politică din Uniunea
Europeană?
Cred că răspunsul ar putea fi: NU !
Venirea diverselor țări mai mari sau mai mici, la reuniunea Uniunii Europene nu a fost
hotârătă prin forța armelor ci a fost o decizie de bună voie și nesilită de nimeni. Din
2
3
contra, unele din țări care au dorit să intre în Uniunea Europeană au fost lăsate în
așteptare până s-au clarificat unele dintre cerințele ”stabilite” prin constituția UE.
Despre acest aspect vom discuta mai în detaliu mai departe, punându-l în directă
corelație cu multiplele avantaje și dezavantaje pe care le oferea sau din contra le cerea
intrarea în UE.
Mai mult ca sigur timpul va fi cel mai bun judecător istoric și va confirma sau
dimpotrivă va infirma dacă această idee a unei asemenea Uniuni, este valabilă și
avantajoasă în egală măsură pentru toate țările membre ale acestei Uniuni Europene.
Eforturile şi timpul acordat creării acestei uniuni, nu au fost nici uşoare şi poate nici
suficient pentru a pune toate ţările membre (cu enormele lor diferenţe, din toate punctele
de vedere), pe aceeaşi linie şi toate să participe după măsura şi posibilităţile fiecăreia la
planul comun de dezvoltare al Uniunii.
În aceeași măsură, planurile Statelor Unite care au sprijinit creerea acestei Uniuni, nu
au avut numai un caracter pur umanitar de a salva populațiile țărilor membre de la pieire
ci a fost un plan bine gândit și cu bătaie lungă deosebit de profitabil .
Investitorii americani care au urmărit în deaproape pregătirile și creerea UE, au știut
dela început în ce ramuri să investească și ce profituri vor obține. Știau că vor lucra cu
spiritul și disciplina germană, știau că vor lucra cu englezii care aveau resursele necesare
în fostele colonii pe care încă le posedau, știau și erau atrași de francezi care îi inspirau în
toate cele începând de la modă, la muzică și politică, ș.a.m.d.
Celelalte țări care au intrat treptat în UE când au reuși să iasă din pușcăria internațională
comunistă, au fost sigure că vor avea un suport și vor fi apărate împotriva unor acțiuni
agresive externe prin suportul NATO și al unor organizații similare și la rândul lor vor
putea folosi drept platoșe împotriva oricăror încercări din partea unui vechi și pretins
”prieten” – Rusia.
Cu toate acestea, din punctul de vedere al sistemului legislativ Uniunea Europeană
suferă de lipsa unei reale fundații a democrației. Constituția acestei Uniuni a fost supusă
votului numai în patru țări, în anul 2005.
Două dintre aceste țări: Franța și Olanda au respins această Constituție cu 54.9% din
voturi, fapt ce a determinat ca această constituție să fie respinsă. Ulterior ea a fost
strecurată și înlocuită cu așa numitul Tratat de la Lisabona.
Unitatea acestui pact a fost supusă unui referendum într-o singură țară: Irlanda, unde ea a
fost mai întâi respinsă în 2008 și apoi după un an de zile a fost aprobată.
O situație similară a avut loc și cu tratatul privind creerea monedei Euro.
Această lege a fost supusă votului numai în trei țări. În Franța a fost aprobată cu un
procent destul de subțire de 51.1 voturi,
în Danemarca, a fost respinsă, la un prim referendum și ulterior, după un an de zile a fost
aprobată. Numai în Irlanda a fost acceptată cu 68.7%.
În realitate moneda comună, euro, a fost creată fără să existe o politică financiară unică a
tuturor țărilor membre ale Uniunii.
opinia tuturor analiștilor economiști și geopoliticieni, este aceea după care Uniunea
Europeană este cea de a treia cea mai largă ”instituție economică și geopolitică” din
lume, cu cei peste 455 milioane de cetățeni și cu țările care acoperă un teritoriu cât
jumătate din continentul Americii de Nord.
În concordanță cu unele calcule economice mai recente economia noii Europe ar putea
fi considerată ca ”un model economic pentru restul lumii”. Așa după cum au afirmat mai
mulți autori printre care și Mark Leonard în lucrarea ”Why Europe will Run the 21st
Century” ,
3
4
Din păcate unele dintre țările europene, în special cele care au fost zeci de ani sub
dominația sistemului comunist, nu s-au manifestat ca o lume cu preocupări serioase de ași
asigura o imagine națională prin ceea ce puteau produce și cu care se puteau impune în
ansamblul planului european și chiar în cel mondial.
Și înainte de crearea UE dar în special după apariția acestei noi ”Europe unite”, multe
dintre țările europene, în special cele foste comuniste așteptau cu mâna întinsă suporturi
financiare fără să-și dea seama că prin obținerea unor credite din partea unor țări
dezvoltate sau al unor organizații mondiale nu puteau ajunge la o dezvoltare economică
normală ci dincontra la o subjugare financiară din care cu greu puteau să iasă și ca atare
se mențineau an după an într-o stare similară cu cea din timpul ocupațiilor străine.
Aceste țări membre al UE care au o mare diferență în cultură și obiceiuri, cu grade
diferite ale dezvoltării economice nu pot afirma că au o participare activă egală la
evoluția și consolidarea ”Noii Europe”.
Uniunea Europeană creată cu sprijinul Statelor Unite avea scopul contracarării pe de o
parte a evoluției rapide a altei pretinse ”supraputeri”, (cum s-a considerat de către
futurologi că va fi China – n.n.) și totodată – pentru ași asigura un pied-à-terre în față
vechiului adversar din timpul războiului rece, Rusia Sovietică.
UE a fost și continuă să fie o coabitare a unor țări și popoare cu limbi diferite, cu
obiceiuri și culturi diferite, cu o enormă varietate a dezvoltărilor economice și cu multe
forme de manifestare a unor vechi conflicte, unele mocnite și cu înfruntări militare ce au
avut loc pe parcursul numai al unui singur secol (cum au fost de exemplu între Franța și
Germania).
Nu întâmplător au existat și continuă să existe tot felul de neînțelegeri atunci când se
discută la Bruxelles necesitatea stabilirii unor legi comune care să fie în interesul tuturor
țărilor europene și bineînțeles al celor circa 450 de milioane de oameni care trăiesc în
Europa. De asemeni nu este întâmplător că unele țări au fost de acord și au acceptat
moneda UE în timp ce englezii și suedezi , de exemplu, au preferat să rămână numai cu
monedele lor naționale, iar alte țări printre care și România folosesc ambele monede [leul
(ron) și €].
Deosebit de interesantă este și poziția unora dintre țări printre care și cea a Olandei
exprimată prin punctul de vedere al Regelui Willem-Alexander care se referea la viitorul
Europei ca la o zonă în care se va manifesta în viitor filozofia unei societăți participative,
în care :
4
5
Asemenea idei confirmă opinia după care din punct de vedere geopolitic Europa va fi
locul în care se va manifesta în viitor o încetare a contractului social dintre diferitele țări
și cetățenii proprii care aveau drepturi egale, legale.
Un punct de vedere similar a fost susținut și de către Mario Draghi – Președintele
Băncii Centrale Europene care într-un interviu pe care l-a dat unui ziarist de la Wall
Street Journal, în 2012, afirma:
Mario Draghi și-a susținut afirmația după care Europa încă se mai găsea în situația de
ași permite anumite acțiuni pe care cu greu și le poate permite în prezent. El se referea la
opinia economistului german Rudi Dornbusch (1942-2002), care în diferite lucrări
publicate - fiind un prolific autor, afirmase:
Uniunea Europeană a fost şi este o unitate a 27 de ţări mici, independente şi tot odată
o comunitate ce îşi conduce destinele prin folosirea unor legi şi principii comune ce
asigură o cooperare şi dezvoltare economică.
Încă în 1943 când economistul francez Jean Monnet1, a lansat pentru prima oară ideia
acestei comunităţi, el a spus:
"nu va exista pace în Europa, dacă statele vor fi reconstituite
numai pe baza suveranităţii naţionale; ţările europene sunt
prea mici pentru a garanta popoarelor lor prosperitatea
necesară şi a dezvoltării sociale.
Statele europene trebuie să se constituie într-o federaţie".
După terminarea celui de al Doilea Război Mondial şi până la moartea sa Monnet şi-a
consacrat timpul şi toate eforturile pentru realizarea acestei comunităţi.
În 1948, la Congresul Europei, Winston Churchill referindu-se la viitorul
continentului european spunea:
„ Aş vrea să ajung să văd o Europă în care fiecare fiinţă omenească
să simtă că este europeană chiar dacă aparţine uneia dintre ţările
1
Jean Monnet (1888-1979) .
5
6
6
7
Creerea Uniunii Europene a fost suţinută de către Statele Unite ale Americii care
considera această nouă Uniune ca un puternic suport şi un partener deosebit în planurile de
extindere a democraţiei şi a dezvoltării economice a întregii Europe.
Numai comparând potenţialităţile „bătânului” continent şi cele ale „noii lumi” se pot
remarca enormele disponibilităţi şi realizări ale Europei şi multiplele diferenţe între
Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.
Europa prin această Uniune este începutul unei noi călătorii în istoria lumii şi nici
decum o destinaţie deja atinsă.
A fost un timp când în general europenii în dorinţa de a cunoaşte noile extinderi ale
lumii şi de a le domina, porneau în lungi aventuri peste oceane şi au ajuns să descopere şi
să comunice cu populaţiile din noile teritorii.
În ultimile zeci de decenii, Europa nu îşi mai manifestă nici un fel de tendinţe de
dominare şi de posesiuni de noi teritorii.
Astăzi mai mult ca oricând europenii sunt dornici să-şi asigure relaţii cu restul lumii pe
căi amiabile şi diplomatice folosind cooperarea în locul armelor.
Europa în geneal şi Uniunea Europeană în mod special nu este interesată în conceptul
clasic al geopoliticii atunci când îşi pregăteşte sau negociază anumite relaţii cu diverse
ţări.
Spre deosebire de Statele Unite care intenţionează să schimbe diversele societăţi cum
ar fi cea afgană şi s-o plaseze pe o hartă a unei lumi noi democratice prin forţa armelor,
Europa nu are asemenea tendinţe şi nici nu este dispusă să folosească forţa armelor.
Europa este un suport al democraţiei; este dispusă să sprijine planurile Statelor Unite,
participând la coaliţii internaţionale dar nu va acţiona din proprie iniţiativă la acţiuni
militare împotriva altor ţări indiferent de sistemul lor politic şi social.
Ceea ce a reuşit Uniunea Europeană în cadrul propriilor graniţe este să schimbe o veche
concepţie ce se manifestase zeci de ani în Polonia, de exemplu, împotriva minorităţilor
naţionale.
Europa unită nu a intenţionat să invadeze o ţară şi s-o ţină sub dominaţie zeci de ani
pentru a-i schimba concepţia economică, politică sau socială. Chiar şi în cazul Serbiei
unde s-a pus cu foarte multă seriozitate schimbarea unor principii şi obiceiuri de viaţă
precum şi reonstrucţia unei noi societăţi, nu s-a procedat la invadarea şi ocuparea acestei
ţări pentru ani de zile.
Aplicarea unor principii privind protejarea libertăţii naţionale a fiecărei ţări stă la baza
liberalismului, a stabilităţii şi a dezvoltării unei reale democraţii social-politice.
Asemenea concepţii au permis aducerea la masa tratativelor şi la o reală colaborare
economică a Germaniei şi Franţei între care au existat multiple animozităţi timp de sute
de ani.
Puterea economică a Statelor unite care a plasat-o pe primul loc în lume în anii 1950 şi
a menţinut-o în această poziţie peste cinci decade s-a bazat pe o creştere impresionată a
Produsului Naţional Brut (PNB) care era de cel puţin două ori mai mare decât al Europei
occidentale şi de peste cinci ori mai mare decât al Japoniei.
După opinia unor economiști analiști, astăzi, situaţia s-a schimbat în mod dramatic.
PNB al Statelor Unite este la acelaş nivel sau chiar mai mic decât al UE şi mai puţin de
jumătate decât al Japoniei.
Prognozele economice pentru un viitor nu prea îndepârtat confirmă că s-ar putea să
asistăm la o cădere şi mai mare a acestui indicator economic dacă producţia naţională se
7
8
va reduce datorită folosirii sistemului outsourcing (de trimitere peste hotare a producţiei
diverselor bunuri de consum de uz curent sau de folosinţă îndelungată).
De asemeni venitul naţional va dovedi o creştere masivă a deficitului bugetar dacă el se
va compara cu marile cheltuieli naţionale şi în special internaţionale legate de războiul
din Irak şi Afganistan şi de cheltuielile de refacere a Irakului.
Numai în acel moment, poate, arhitecţii acestui război vor realiza că le-au lipsit
simplele calcule de apreciere a ceea ce urma să se cheltuiască şi ceea ce urma să se obţină
în urma acestor războaie.
O comparaţie a PNB a ţărilor din cadul UE şi unele state americane, similare ca mărime
şi putere economică ne permite să remarcăm diferenţele ce existăm între acestea:
O situaţie similară rezultă şi din comparaţia PNB per capita între diverse ţări europene
şi unele state americane apropiate ca dimensiuni:
În urmă cu peste 100 de ani şi chiar mai recent, a avut loc un adevărat miracol ce
înflăcăra minţile multor oameni care visau şi doreau să-şi încerce norocul şi să scape de
sărăcie, de persecuţiile religiase, politice sau cele cu caracter economic.
Fiecare dintre cei ce emigrau spre America se gândeau că îşi vor putea asigura un
viitor fericit pentru ei şi copiii lor.
Astfel a avut loc o adevărată emoragie a forţei de muncă cu diferite calificări.
Emigranţii erau plini de optimism dar în aceeaşi măsură plini de incertitudini dar
dornici să-şi încerce puterile şi norocul.
Astăzi cei mai mulţi emigranţi din diverse ţări membre ale Uniunii Europene preferă
emigrarea spre alte ţări din Europa în schimbul emigrării spre Statele Unite ale Americii.
O asemenea preferinţă este determinată de apropierea faţă de ţara de unde emigrează şi
faptul că în Europa se simt „mai acasă” dar şi din cauza multiplelor bariere şi dificultăţi
birocratice impuse de S.U.A. imigranţilor.
8
9
Un studiu efectuat de către Luxembourg Income Study (LIS)2 arată că S.U.A.se clasează
pe locul 24 între naţiunile dezvoltate din lume şi unde se manifestă o mare discrepanţă şi
inechitate în retribuţi muncii.
Acelaş studiu amintea că numai în Rusia şi în Mexic există o situaţie mai dificilă decât
cea existentă în S.U.A.
18 dintre cele mai dezvoltate ţări din punct de vedere economic din cadrul UE cunosc
de asemeni discrepanţe în retribuţii dar ele sunt cu mult mai mici decâtunele dintre statele
americane.
De asemeni studiul amintit, confirmă că raportul între veniturile unei persoane cu un
venit mare şi una cu un venit mic, în S.U.A este de circa 6 la 1, în timp ce acest raport în
ţările Europei de Nord este de numai 3 la 1, iar în Europa centrală acest raport este
aproape nesemnificativ.
Astăzi America nu mai este ceea ce visau cei veniţi în urmă cu 100 de ani sau chiar cu
50 de ani în urmă.
Realitatea evidenţează un fenomen deadreptul paradoxal.
Oportunităţi au existat şi continuă să existe şi în prezent; ele sunt egale pentru oricine
vine în această ţară, dar nu este o garanţie a unor rezultate egale.
America este astăzi o lume a oportunităţilor pentru un segment destul de mic de oameni
care reuşesc după un anumit timp să aibă venituri mari.
Pentru cei mai mulţi America nu mai oferă prea multe perspective.
Astăzi sunt cu mult mai mulţi cei ce trăiesc în sărăcie în America decât în multe ţări
europene.
În 2002, de exemplu, 8% din populaţia albă trăia în sărăcie şi peste 24% dintre afro-
americani.
Date statistice oficiale confirmă că în prezent în America 1 din 6 persoane sunt săraci.
Nici Europa nu se poate lăuda că a rezolvat problema sărăciei, dar proporţia este mult
mai mică.
Unele statistici din 2002 prezentau următoarele procente ale sărăciei din statele
europene (majoritatea datelor erau stabilite pe baza recensămintelor din anul 2000):
9
10
10
11
Pentru oricine poate fi destul de clar că această productivitate orară mai redusă în
Statele Unite, nu este rezultatul creşterii productivităţii muncii unui muncitor ci al
remunerării mai mici a muncitorilor care au produs produsele respective în întreprinderile
de peste oceane.
Mulţi dintre analişti au încercat să explice diferenţa dintre situaţia din S.U.A şi cea din
ţările UE prin creşterea numărului de ore de muncă efectuate în Europa faţă de Statele
Unite.
Mai mult ca sigur că explicaţia acestor analişti s-a bazat pe unele informaţii eronate
întrucât după datele oficiale prezentate de Eurostar, orele de lucru oficiale din Europa
s-au redus în ultimile decade la sub 40 de ore pe săptămână.
În Franţa ca şi în alte ţări europene, muncitorii au optat pentru dreptul de a avea mai
mult timp liber decât pentru mai multe ore de lucru chiar şi în cazul acordării unor plăţi
suplimentare.
Încă din 1999 guvernnul francez a instituit programul naţional de 35 ore săptămânal.
Soluţia preconizată a avut un dublu scop:
- pe de o pate de a satisface dorinţele salariaţilor de a avea mai mult timp
liber şi
- pe de altă parte se referea la reducerea şomajului naţional.
11
12
12
13
Locuinţa şi comfortul ei
Unul din elementele esenţiale care asigură un anumit standard al calităţii vieţi este dat
de locuinţă şi de comfortul ei.
Zeci de ani, imigranţii din Italia, Grecia, Germania şi Irlanda ajungând în America îşi
doreau în primul rând să-şi vadă un vis împlinit, de a deveni propietarii unei case.
Realizarea acestui vis le asigura un statut printre ceilalţi imigranţi şi o mândrie faţă de
familia şi prietenii rămaşi în ţara de unde au emigrat.
Aceste visuri s-au materializat pentru cei aproape 70% dintre imigranţii deveniţi
cetăţeni americani şi care ajunseseră să posede case.
Faţă de America, în Europa procentul posesorilor de case este mult mai mic.
13
14
Germania 43
Elveţia 30
Numai în Marea Britanie, Italia şi Spania procentul posesorilor de case este mai mare
ca cel al americanilor.
În general europenii sunt impresionaţi de suprafaţa locuinţelor americanilor care preferă
spaţii largi pentru toate camerele de locuit inclusiv pentru bucătării, băi şi diferite spaţii
destinate păstrării hainelor (Wack in Closet – în limba americană).
(square foot)5
Ţara Suprafaţa medie a locuinţei
SUA 2300
Franţa 946
Germania 932
Spania 917
Anglia 817
5
100 square feet este echivalent cu 9.26 m.p.
14
15
6
Rhoades, A. Jeffrey – Statistical Brief # 19; The Uninsured in America, 2002, Medical Expenditure Panel
Survey. Agency for Healthcare and Research Quality, July 2003
7
Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Rep. Cehă, Slovacia, Sloenia, Ungaria, România şi
Bulgaria
15
16
Spre deosebire de americani, în Europa procentul credincioşilor este mult mai mic.
Nu trebuie uitat nici faptul, de tristă amintire, că timp de câteva decenii, ţările care au
fost sub dictatura comunistă au fost supuse unei intense politici antireligioase.
Biserica era considrată ca o sursă de opium spiritual a poporului şi se ducea o puternică
campanie împotriva clericului. Se ajunsese chiar la demolarea unora dintre locaşurile
sfinte.
Pentru a supravieţuii şi a scăpa de întemniţări, unii dintre preoţi au fost forţaţi să
devină informatori ai serviciilor de securitate şi li se cerea periodic date şi informaţii
despre credincioşii care erau afiliaţi la o anumită biserică.
În general în Europa numărul credincioşilor a fost întotdeauna mult mai mic decât al
celor din Statele Unite.
Ţara % de credincioşi
Germania 21
Anglia 16
Rep. Cehă 11
Suedia 10
Danemarca 9
16
17
Mai mult de jumătate din populaţia Europei şi în special cei tineri nu merg la biserică
nici odată, iar în ţările din fosta lume comunistă de abea în ultimile decade a reînceput cât
de cât o revitalizare a spiritului religios dar încă este destul de timid.
Securitatea persoanală
Nimic nu este mai îngrijorător decât faptul că în multe dintre oraşele americane nu se
poate asigura o deplină siguranţă a locuitorilor sau a vizitatorilor acestor oraşe.
Sondajele de opinie luate la întâmplare în diverse oraşe, au evidenţiat grija populaţiei
pentru totala insecuritate în general şi cea din timpul nopţii în mod special şi mai ales
cînd este vorba de femei care sunt singure.
Cu mai mulţi ani în urmă, Europa era recunoscută pentru faptul că putea asigura o
deplină securitate a populaţiei, indiferent la ce oră din zi sau noapte era vorba.
Mai recent şi Europa se confruntă cu problemele insecurităţii şi aceasta datorită
numărului mare al imigranţilor din diverse colţuri ale lumii şi care nu întotdeauna sunt
dispuşi să respecte legile şi securitatea populaţiei din oraşele respective.
După date prezentate de Eurostar în anul 2007 privitor la problemele sociale cele mai
dificile cu care se confruntă populaţiile celor 27 ţări membre ale UE, au rezultat
următoarele:
17
18
Acesta a fost momentul în care s-a ajuns la o societate informaţională şi în mod firesc la
o societate a cunoaşterii.
În Franţa compania de comunicaţii France Telecom a introdus încă din 1982, pentru
prima oară, nu numai servicii de telecomunicaţii, şi de conţinut prin răspândirea
sistemului Minitel bazat pe terminale prin care se puteau obţine informaţii online pe
ecran de către milioane de oameni privind diferite servicii.
De asemenea, un rol deosebit l-a avut pentru utilizarea reţelelor de calculatoare al
Centrului European pentru Cercetări Nucleare (CERN) cu sediul la Geneva, care şi-a
dezvoltat o reţea locală de date (1980) la Geneva, dar şi de legături de tip Internet cu
NSFNET (reţeaua: National Science Foundation din SUA).
În1988 Franţa şi Canada s-au conectat la această reţea. În acelaş an Danemarca,
Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia iar în1989 Germania, Australia, Israel, Italia,
Japonia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Porto Rico şi Marea Britanie s-au conenctat şi
ele..
După doi ani, în1990 Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Cile, Grecia, India, Irlanda,
Coreea de Sud, Spania şi Elveţia s-au racordat şi ele la acest sistem mondial de
comunicare informaţională.
Toate aceste conecţii au dus în ultiile decade la o adevărată explozie informaţională, iar
numărul celor ce aveau acces la internet prin extinderea netului a luat proporţii uriaşe.
O altă diferenţă majoră între SUA şi UE este cea din domeniul televiziunii. În Europa,
un succes deosebit l-a constituit adoptarea, de către BBC (una dintre cele mai puternice
18
19
companii de televiziune din lume, de origine britanica, finanțata din bani publici), a
sistemului de televiziune de tipul free-to-air, (care presupune accesul gratuit, prin unde,
la semnale tv si vizionarea diferitelor posturi, printe-un mecanism similar cu interceptarea
posturilor de radio). Totodata, majoritatea serialelor şi filmelor de succes televizate în
Europa sunt de origine americană, în timp ce puţinele producţii europene preluate în
SUA, sunt în cele mai multe cazuri modificate şi adaptate, astfel încăt să fie mai
seducătoare pentru privitorii americani. În aceste condiţii originalul ajunge de cele mai
multe ori să fie alterat prin adecvarea după anumite „reţete” specifice filmelor americane,
mediului cărora li se prezintă.
Obiceiurile gastronomice
Viaţa de familie şi în general obiceiurile sociale se regăsesc şi în pregătirea şi servirea
celor trei mese obişnuite de fiecare zi.
Din acest punct de vedere, europeni sunt obişnuiţi în special masa principală, să o ia în
familie, aşezaţi ceremonios, dar relaxat, în jurul mesei, faţă de majoritatea americanilor,
pentru care ritualul meselor obişnuite din timpul zilei nu este, să-i spunem, cel mai
„sacru” obicei pe care îl practică din generaţie în generaţie.
Marea majoritate a americanilor şi în special tinerele generaţii, îşi consumă în general
această parte a zilei pe fugă, la un restaurant cu produse „fast-food”, sau dacă sunt acasă
prerferă să stea comod, într-un fotoliu, cu tava cu mâncare în braţe, în faţa televizorului.
Tocmai de aceea, lanţurile restaurantelor de fast-food nu sunt la fel de populare în
Europa, aşa cum sunt în State Unite.
În ultimii ani, în unele ţări europene, puţinul timp liber pe care îl au oamenii si
comoditatea au început să-i îndrepte şi pe europeni, în special tănâra generaţie, spre fast-
food-uri, spre mâncaree semi preparată sau cea care trebuie numai încălzită.
O altă diferenţă între Europa şi America, legată de obiceiurile culinare, este aceea că la
o masa normală americanii au obiceiul de a servi ca pe un fel de mâncare distinct salata,
în timp ce aceasta, fie că lipseşte de pe masa europenilor, fie este considerată ca o
garnitură a felului principal al mesei în special cînd acesta include preparate cu carne.
*
Cu toate acestea şi cu toată viaţa în Europa care este mai simplă şi mai uşoară decât
cea din Statele Unite, nu toţi cetăţenii UE sunt la fel de mulţumiţi de viaţa lor.
Eurobarometru a prezentat opiniile unor persoane care au participat la un larg sondaj
de opinie în 25 de ţări ale UE în 2006 (înainte de intrarea României şi Bulgariei în UE).
Rezultatele acestui sondaj de opinie au fost următoarele:
19