Curs 4. Salmonicultura

Curs SALMONICULTURĂ. _ Dr. Ing.
Gheorghe Mohanu
Cursul 4.
4. CREŞTEREA PĂSTRĂVULUI CURCUBEU ȘI A ALTOR SALMONIDE ÎN

PĂSTRĂVĂRIILE DIN ROMÂNIA
4.1. Justificarea creşterii păstrăvului curcubeu în păstrăvăriile din România

4.1.1. Aspecte privind păstrăvul curcubeu
La noi în țară, denumirea de păstrăv curcubeu este atribuită păstrăvilor din mai multe specii de salmonide
sau din varietăți ale acestora. Le prezentăm pe cele mai importante și mai des întâlnite în păstrăvăriile din
România.
Oncorhynchus mykiss W.1 - Păstrăvul curcubeu sau păstrăvul american
Este un pește teleostean, răpitor, dulcicol, din familia salmonidelor (Salmonidae), originar din apele reci
curgătoare din partea apuseană a Americii de Nord.
În Europa a fost adus în anul 1882. La noi a fost importat, din Danemarca, în anii 1994 și 1996.
Oncorhynchus mykiss a fost selecţionat pentru creştere artificială, care suportă o amplitudine de temperatură
a apei mai mare decât optimul prevăzut pentru păstrăvul curcubeu cunoscut sub numele de Salmo gairdneri.
Are 25–30 cm lungime și 0,4-1,5 kg greutate. Corpul este alungit, ușor comprimat lateral și acoperit
cu solzi relativ mici. Capul este alungit, cu botul obtuz și gura largă, cu dinți. Înotătoarea caudală este
excavată. Are o înotătoare adipoasă. Coloritul corpului este brun verzui, cu puncte negre pe spate, laturile
sunt cenușii cu puncte negre, iar abdomenul argintiu. Pe mijlocul corpului prezintă o dungă irizantă,
multicoloră, din care cauză i se spune păstrăv curcubeu. Înotătoarele neperechi, cu excepția înotătoarei anale,
au puncte negre.
Este mai puțin pretențios în ceea ce privește temperatura și conținutul de oxigen al apei. De aceea, și
se poate crește și în heleșteie, alături de crap. Se reproduce numai artificial, primăvara.
1
Etimologie: Oncorhynchus: lb. greacă: onyx, ychos = unghii; rhyngchos = bot; Oncorhynchus = botul înțepător; mykiss = nume vernacular
(local) pentru specie în Kamchatka, Rusia).
1
Curs SALMONICULTURĂ. _ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu
La noi în ţară, acest păstrăv curcubeu este crescut într-un număr mare de păstrăvării și a fost introdus
și în unele ape curgătoare.
Are valoare economică foarte mare. De aceea, este important să studiem creșterea acestuia.
La sfârșitul secolului XIX, printr-o selecţie efectuată mulţi ani la rând, pornind de la exemplare pescuite
într-un lac (Kamloops) din Columbia Britanică (Canada), a fost creată o varietate de păstrăv repede crescător
numită, după numele de origine : Kamloops2 (Oncorhynchus kamloops J. sau Salmo kamloops J.).
La noi au fost importate icre fecundate de Kamloops, în mai multe rânduri, începând cu anul 1983.
Această varietate de păstrăv curcubeu dovedindu-se uşor de crescut în păstrăvării, a făcut obiectul
creşterii pentru consum în multe păstrăvării și de la noi. Totuși, lipsa unor condiţii normale de dezvoltare, în
special a hranei de bună calitate şi a unei temperaturi a apei relativ constantă (în jur de 150C), a făcut ca
păstrăvul respectiv să nu dea rezultatele aşteptate, respectiv o creştere la 12 luni în greutate de 200-300
g/exemplar. Astăzi, datorită cerinţelor sale, Kamloops-ul s-a menţinut doar în puţine păstrăvării.
Salmo gairdneri R. - Păstrăvul curcubeu. Este denumit și păstrăv american. Este considerat somon.
Originar din America de nord (California), a fost introdus în Europa în jurul anului 1880, în
Germania, apoi și în alte țări europene. În țara noastră a fost introdus înaintea primului război mondial.
În America de Nord trăiește în apele munților coastei pacifice, începând din Alaska și până în
California.
Există două varietăți ale acestui păstrăv curcubeu:
- păstrăvul curcubeu propriu-zis (rainbow trout) stabilit în apele de munte;
- păstrăvul curcubeu „cu cap de oțel” (steelhead trout), care migrează în ocean în stadiul de adult.
2
Kamloops este un oraș din sud-centrul Columbia Britanică, Canada, la confluența celor două ramuri ale râului Thompson și la est
de lacul Kamloops.
2
In Europa au fost aduse, sub formă de icre, amândouă varietățile, atât Salmo gairdneri shasta J. ce
trăiește în regiunea superioară a pâraielor din Munții Stâncoși (Oregon și California), cât și forma migratoare
din regiunea dinspre vărsare a pâraielor respective (Salmo gaidneri irideus G.).
În prezent, datorită încrucișărilor făcute de-a lungul anilor între cele două varietăți, păstrăvul
curcubeu existent la noi are caracterele formei migratoare, motiv pentru care populările făcute în ultimele
decenii ale secolului trecut în apele curgătoare nu au dat rezultate pozitive. Ajuns la talia de 20 cm, coboară
din pâraiele de munte în zona colinară a râurilor. Se mai găsește în apele curgătoare doar în câteva pâraie
care au în apropierea lor păstrăvării de păstrăv de consum din bazinele cărora a evadat.
A fost introdus ca specie de bază în lacurile Bicaz și Vidraru, însă a fost extras prin braconaj, aproape
până la exterminare. In Lacul Vidra (Lotru) era, până de curând, specia majoritară, iar în lacurile alpine
Urlea, Cindrel, Spurcat și Podrăgel îl mai întâlnim alături de păstrăvul indigen.
La sfârșitul secolului trecut, în scopul populării lacurilor de acumulare din zona montană a fost
importată și o altă varietate de curcubeu, așa-numitul păstrăv „Jumper”3. Este un păstrăv recomandat pentru
pescuitul sportiv.
In bazinele închise (păstrăvării), creşterea păstrăvului curcubeu este dependentă, în special, de
temperatura apei, de debit şi, în special, de calitatea hranei. Creşte mai încet decât fântânelul.
In păstrăvăriile alimentate cu apă cu temperaturi constante, creşterea este mai rapidă, ajungând bun de
consum în toamna celui de al doilea an, pe când în cele alimentate cu apă rece, cu o perioadă scurtă de
hrănire, păstrăvul curcubeu atinge lungimea de 20 cm (lungime minimă la care peştele se valorifică) abia în
cel de-al treilea an al existenţei sale.
Hrana de calitate şi abundenţa ei în apele montane inferioare face ca păstrăvul curcubeu din liber să
înregistreze creşteri mari.
Păstrăvul curcubeu are carnea mai puţin gustoasă decât a păstrăvului indigen, dar mai gustoasă decât
a fântânelului.
Păstrăvul curcubeu nu face obiectul creşterii pentru repopulare întrucât, aşa cum am amintit, nu se
înmulteşte liber datorită pierderii funcţiunii de reproducere normală, urmare a adaptării lui îndelungate la
viaţa în captivitate unde icrele și lapții s-au recoltat de om. În schimb, face obiectul creşterii în scopul
valorificării lui ca păstrăv de consum, datorită următoarelor particularităţi:
- se adaptează la creşterea în bazine închise şi la hrănire artificială ;
- este mai puţin sensibil la temperatura în creştere a apei, suportând temperaturi ridicate atunci când
apa se încălzeşte în zile foarte călduroase ;
- reproducătorii se cresc mult mai uşor decât cei de păstrăv indigen şi se pot sorta chiar din păstrăvul
destinat consumului ;
- creşte mai repede decât păstrăvul indigen, cu condiţia asigurării hranei de bună calitate şi la timp ;
- este mai rezistent la boli decât păstrăvul indigen.
Este un păstrăv cu o rapiditate mai mare în creștere şi cu o amplitudine mai mare în ceea ce priveşte
temperatura apei.
Dacă temperatura optimă a apei pentru păstrăvul nostru curcubeu variază între 15 - 190C, cea a
păstrăvului danez are o marjă mai mare, ea variind între 9 - 190C, dezvoltându-se foarte bine la această gamă
mai largă de temperatură.
Dovedindu-se a fi o varietate mai puţin pretenţioasă şi având o creştere de 200-300 g în 16 luni,
aceasta câştigă teren în faţa celorlalte varietăţi de curcubeu.
A fost răspândită întâi la păstrăvăriile Gilău, Arpaș, Fiad, Pucioasa, Câmpu Cetăţii, Dobra, Vaşcău,
Lacu Roşu şi Săpânţa. Evoluţia bună a acestui păstrăv a făcut ca el să inlocuiască, treptat, în păstrăvăriile cu
apă rece, fântânelul care are o carne calitativ mai slabă ca cea a curcubeului.
4.1.2. Importanţa economică a păstrăvului curcubeu (Oncorhynchus mykiss W.)
Această specie este mult mai plastică şi mai puţin pretenţioasă la gradul de oxigenare a apei, respectiv
la variaţiile de temperatură, comparativ cu alte specii din familia salmonidelor, ceea ce-i permite să fie
prezent pe un areal mult mai larg, inclusiv sub raportul altitudinii.
3 Jumper = săritor (din limba engleză).
3
Temperatura de confort în exploataţiile sistematice este de 17-20oC, dar se dezvoltă bine şi la

temperaturi mai ridicate şi, astfel, poate să coboare mult sub zona păstrăvului indigen sau chiar şi la
temperaturi mai scăzute.
Faptul că la un nivel al oxigenului dizolvat de 5-6 mg/litru apă, păstrăvul curcubeu se află în confort,
favorizează creşterea lui în exploataţii salmonicole amplasate la altitudini scăzute, uneori în apropierea zonei
de câmpie, în imediata vecinătate a marilor aşezări urbane, care reprezintă, de fapt, piaţa de desfacere a
acestui produs. De asemenea, datorită plasticităţii şi rezistenţei sale, păstrăvul curcubeu poate fi crescut în
policultură cu crapul, mai ales în zonele colinare, unde temperatura apei nu depăşeşte 23 oC, temperatură la
care el încetează a se mai hrănii.
Selecţia şi ameliorarea la care a fost supus păstrăvul curcubeu au permis obţinerea, pe lângă
performanţele de creştere spectaculoase, a unei mari diversităţi a perioadelor de depunere a pontei.
Se poate afirma că, astăzi, păstrăvul curcubeu, în condiţii de exploatare, se poate reproduce în orice
lună din an. Acest lucru influenţează benefic desfăşurarea proceselor tehnologice de creştere, iar producţia
poate fi valorificată constant pe întreaga perioadă a anului.
Este o specie rezistentă la boli, în special la furunculoza salmonidelor care, uneori, face ravagii în
populaţiile de păstrăv fântânel.
Carnea păstrăvului curcubeu de crescătorie este mai puţin gustoasă decât a păstrăvului indigen dar
superioară păstrăvului fântânel. Gustul cărnii însă este influenţat de calitatea furajului administrat.
Pe scurt, importanţa economică a păstrăvului curcubeu rezultă din:
este o specie puţin pretenţioasă la condiţiile de mediu, faţă de alte salmonide;
dă un răspuns excelent la creşterea în captivitate;
poate fi crescut în policultură cu alte specii;
prezintă un grad bun de asimilare a furajului;
are performanţe de creştere spectaculoase;
are rezistenţă la boli;
este mult ameliorat;
asigură obţinerea constantă a producţiilor în orice perioadă a anului;
are procent mare de carne în carcasă;
carnea are calitate bună din punct de vedere organoleptic.
Pentru păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss), se apreciează că temperatura optimă de creştere
este cuprinsă între 15-19oC, acesta încetând a se hrăni la temperaturi mai mici de 1-2oC sau mai mari de
23oC, în timp ce pentru păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis), sunt de preferat apele mai reci, prin faptul
că acesta valorifică cel mai bine furajul la o temperatură de 12-14oC.
Pentru ca păstrăvul să poată fi crescut în viviere, acestea trebuie să fie amplasate în ape bine
oxigenate, cu peste 6 mgO2/litru apă, cele mai indicate fiind în acest sens lacurile montane de acumulare.
4.2. Reproducerea păstrăvului curcubeu
4.2.1. Maturitatea sexuală a păstrăvului curcubeu.
Maturitatea sexuală o atinge la 2 ani (masculul) şi la 3 ani (femela) ; femela are icre, uneori, şi la
vârsta de 2 ani, atunci când are condiţii optime de dezvoltare. Depunerea icrelor are loc primăvara, începând
cu luna martie şi sfârşind cu luna aprilie, cu excepţia celor din păstrăvăriile alimentate cu apă de izvor, unde
depunerea icrelor are loc în februarie şi chiar în ianuarie.
Reamintim că în apele curgătoare naturale păstrăvul curcubeu nu se reproduce natural.
La 1 kg greutate corp se obţin între 2.300 şi 4.000 de icre, galbene sau portocalii, de 4-6 mm în
diametru, în funcţie de vârsta şi greutatea femelelor.
Incubaţia durează între 30 şi 60 zile calendaristice, icrele eclozând după acumularea a 330-390 grade-
zile.
4.2.2. Fazele de dezvoltare și verificarea fecundării icrelor
Reproducerea artificială a salmonidelor comportă o serie de operații preliminare pregătitoare și altele
care țin de procesul propriu-zis de transformare a icrelor, începând cu fecundarea.
4
In primele 24 ore de la fecundare, icrele sunt rezistente la mişcări. Este momentul când pot fi
transportate la păstrăvării sau introduse în râu în cutii Viber.
După fecundare, într-un interval de şi 5-8 zile pentru păstrăvul curcubeu față de 10-15 zile pentru
păstrăvul indigen, în funcţie de temperatura apei, icrele sunt mai puţin sensibile şi se poate umbla cu grijă la
ele, scoţându-se cele moarte şi curăţindu-le de mâlul sau impurităţile care s-au depus peste ele. Constatându-
se, în acest timp, o prea mare aglomerare a icrelor în unele incubatoare şi rămânerea liberă a altora ca urmare
a terminării mulgerii, icrele pot fi rărite, mutându-le în incubatoarele goale.
Incubator orizontal
Incubator vertical complet cu 4 tăvi, 48.000 icre păstrăv, 4 nivele, debit de apă 5-10 l / oră.
O greşeală făcută în timpul mulgerii şi, îndeosebi, al fecundării icrelor (mulgerea pe vânt sau soare
puternic, intrarea apei în vasul cu icre cu ocazia mulgerii acestora) poate avea ca urmare nefecundarea unui
important număr de icre. Icrele nefecundate se albesc, de obicei, în primele 24 ore, dar pot rămâne
transparente până la ecloziune, fără să poată fi observate. De aceea, pentru a cunoaşte, din timp, numărul
viitoarelor icre embrionate şi a celor ce le putem valorifica altor păstrăvării este bine să cunoaştem numărul
icrelor fecundate.
Verificarea fecundării se poate face prin introducerea icrelor în oţet de vin alimentar de 9%.
Prezentăm verificarea prin această metodă.
Se iau din fiecare incubator câte 10-20 icre şi se introduc într-un păhărel cu oţet de vin. După circa 3
minute, embrionul de icră se opacifiază şi apare vizibil ca o virgulă mai mică, în funcţie de stadiul acesteia.
Icrele nefecundate apar transparente sau cu un punct galben în formă de clopot. Embrionul apare numai după
trecerea unui anumit număr de zile, de la fecundare, în mod normal 8 zile pentru icrele de păstrăv curcubeu şi
15 zile pentru cele de păstrăv indigen, în funcţie de temperatura apei.
5
Verificarea fecundării icrelor
După trecerea celor 8-15 zile calendaristice în care se acumulează circa 100 grade-zile, icrele sunt
foarte sensibile la orice mişcare, motiv pentru care se interzice orice deplasare a lor sau intervenţie în
incubatoare.
După circa 150-200 grade-zile de la fecundare, în icră apare, întâi, coloana vertebrală („şira spinării”)
a viitorului puiet şi, apoi, apar două puncte negre, ochii.
La apariţia acestora din urmă, icrele se numesc embrionate şi pot fi manipulate cu uşurinţă.
Icre embrionate
După acumularea a 330 - 400 grade-zile, respectiv după scurgerea unui interval variind între 30 şi 60
zile calendaristice la păstrăvul curcubeu şi 100-200 grade-zile la păstrăvul indigen (excepţie în păstrăvăriile
cu apă de izvor), icrele eclozează.
Energia termică necesară pentru incubație depinde de temperatura exterioară icrelor, respectiv de
temperatura apei. Această temperatură exterioară este cuantificată în număr de grade-zile. Un grad-zi
reprezintă numărul de grade sub 10,0 °C din acea zi. În cazul în care temperatura medie a unei zile este mai
mare decât 10.0 °C, atunci acea zi reprezintă 0 grade-zile. Această metodă se bazează pe faptul că ”boiștea”
are loc când temperatura apei coboară/urcă la 10°C. Exemplu: în cazul în care temperatura medie pentru o
zi este de 3 °C, acea zi are 7 grade-zile (10 - 3 = 7).
Numărul de grade-zile necesar perioadei de incubare (fecundare-ecloziune) diferă în funcţie de specie
iar între specialişti nu s-a ajuns la o unanimitate de păreri, cifrele variind de la autor la autor.
Acest număr variază în funcţie de constanta temperaturii apei şi de valoarea acesteia. Se pare că, cu
cât temperatura apei este mai constantă, cu atât numărul gradelor-zile este mai mic şi cu cât aceasta variază şi
coboară sub 50C, numărul respectiv creşte.
Se poate lua ca cifră, atât pentru păstrăvul curcubeu cât şi pentru cel indigen, 350 grade-zile, reţinând
însă faptul că atunci când temperatura apei de alimentare este scăzută acest număr este mai ridicat şi,
respectiv, mai mic când temperatura este constantă şi peste 50C.
Ecloziunea necesită şi ea multe grade-zile (25-30), desfăşurându-se neuniform, iar reabsorbţia sacului
vitelin (pungii viteline) circa 150-220 grade-zile, în funcţie de temperatura apei.
4
4Larvele se nasc cu un sac vitelin care conține toată hrana necesară dezvoltării lor inițiale. Rolul sacului vitelin și a vaselor viteline este de a
asigura nutriția embrionului. Odată ce absorb aceste nutrimente, alevinii revin la suprafață în căutare de hrană și încep să își regularizeze procesul
de plutire.
6
4.2.3. Ingrijirea icrelor în timpul incubaţiei.

In primele 5-15 zile, în funcţie de specie şi de temperatura apei, icrele moarte se scot cu pipeta,
numărul lor fiind relativ mare în acest interval.
Cunoscând faptul că după trecerea acestui interval icrele devin foarte sensibile la orice mişcare şi
chiar scoaterea neatentă a celor albe (moarte) poate provoca moartea icrelor din imediata apropiere, se
recomandă a nu se mai umbla la ele, până la embrionare, decât cu foarte mare atenţie şi numai când procentul
de icre moarte creşte de la o zi la alta, existând pericolul infestării cu Saprolegnia5.
Pentru evitarea formării mucegaiului, boala cea mai frecventă în incubatoare datorită necurăţării
icrelor moarte, începând cu a doua zi de la fecundare, icrele se tratează cu băi din verde de malachit6.
Băile se fac, obligatoriu, de două ori pe săptămână, până la ecloziune, conform procedurii de mai jos.
a). Se prepară, într-o găleată de plastic, o soluţie-mamă în care se introduc 5 g verde de malachit la 10
litri de apă şi se amestecă bine, până la dizolvarea completă a substanţei respective.
b). Se opreşte apa în incubatoare şi se lasă numai 10 cm apă deasupra icrelor. Dacă dispunem de
suficientă substanţă, menţinem incubatorul plin şi lăsăm un firicel de apă să curgă în incubator, pentru a
difuza soluţia.
c). Se toarnă, apoi, cu ajutorul unei căniţe, din găleată în fiecare incubator, o cantitate de soluţie egală
cu 10% din cantitatea de apă existentă în incubator, în general 5 g verde de malachit preparat într-o găleată
de plastic de 10 l apă, ajung la 10-12 incubatoare Wacek pline cu apă.
Durata băii este de 30 minute pentru icrele de păstrăv curcubeu şi de 20 minute pentru cele de
indigen.
Soluţia pătează atât mâinile cât şi hainele, aşa că trebuie manipulată cu atenţie.
In cazul în care, datorită ploilor, apa este murdară şi mâlul se depune pe icre, sufocându-le, filtrul
trebuie curăţat în fiecare zi.
Pentru îndepărtarea mâlului depus pe icre, dacă le acoperă cu un strat mai subţire, se ridică uşor, în
sus, cutia interioară şi apoi se lasă uşor la loc; apa se va tulbura şi mâlul va fi antrenat la evacuare. Se curăţă,
cu această ocazie, şi cutia exterioară a incubatorului, prin scoaterea cepurilor şi golirea de apă.
Operaţia se poate face cu uşurinţă după apariţia ochilor şi cu foarte multă atenţie şi numai în caz
absolut necesar după trecerea primelor 5-15 zile de la fecundare.
Pentru menţinerea curată a icrelor se recomandă ca în incubatoare să se introducă câţiva puieţi dintr-o
specie a căror ecloziune a avut loc cu câteva luni inainte. Aceștia, înotând în incubator, vor ridica încet stratul
de mâl depus.
Pentru icrele incubate în vase Zug-Weiss (lipan, coregon) se recomandă utilizarea formalinei7 în
proporţie de 1/600, timp de 15 minute, zilnic.
5 O ciupercă acvatică care poate ataca corpul peștilor și al altor animale acvatice.
6Malachitul este un mineral răspândit în natură, face parte din clasa carbonaților anhidri cu prezența de ioni străini. Culoarea frecventă a
mineralului este verde de nuanțe diferite.Verdele malachit este un indicator de pH, un colorant triarilmetanic, cunoscut și sub denumirile
de verde de anilină .Verdele malachit este un colorant toxic, dar diluat cu apă poate avea acțiune antiseptică locală. Malachitul este
un mineral răspândit în natură, face parte din clasa carbonaților anhidri cu prezența de ioni străini. Culoarea frecventă a mineralului este verde de
nuanțe diferite.
7 FORMALÍNĂ f. Soluție apoasă de aldehidă formică; incoloră, cu miros înțepător, iritant, întrebuințată, mai ales, ca dezinfectant.
/<fr. Formaline. Sursa: NODEX (2002)
7
Netratarea corectă a icrelor cu soluţie şi apariţia mucegaiului obligă scoaterea icrelor moarte din
incubatoare, cu multă îndemânare, indiferent de stadiul de dezvoltare în care se află acestea. Odată instalată
ciuperca, formând grămezi de icre prinse în filamente de „vat”, soluţia nu mai acționează asupra ei.
In perioada de incubaţie, incubatoarele trebuie acoperite cu capace pentru ca icrele să fie ferite de
lumina puternică care, datorită razelor ultraviolete şi infraroşii, poate provoca moartea acestora.
După embrionare - şi înainte dacă este cazul - icrele moarte se curăţă cu ajutorul pipetei sau al
cleştilor speciali.
Debitul trebuie să fie suficient pentru ca icrele să nu ducă lipsă de oxigen dizolvat. Este necesar ca,
pentru 10.000 icre puse la incubaţie (câte intră pe un rând în incubator Wacek), să se asigure un debit de:
▪ 3-5 l/minut, de la fecundare până la embrionare,
▪ 5-7 l/minut, de la embrionare până la ecloziune,
▪ 7-15 l/minut pentru puieţi, în timpul cât sunt ţinuţi în incubator.
Debitul va creşte proporţional dacă icrele sunt puse pe mai multe rânduri. Cu cât apa este mai caldă
(peste 100C) cu atât debitul va creşte şi el.
Indată ce începe ecloziunea, cojile icrelor din care au ieşit puieţii sunt scoase, în fiecare dimineaţă,
din incubatoare.
Numărul de grade-zile necesar de la fecundare până la ecloziunea puieţilor, la noi în ţară, este cuprins,
aşa cum am arătat mai înainte, între:
▪ 330-376 grade-zile pentru păstrăvul indigen,
▪ 350-400 grade-zile pentru fântânel,
▪ 328-387 grade-zile pentru curcubeu,
▪ 180-230 grade-zile pentru lipan,
▪ 250-300 grade-zile pentru lostriţă.
4.2.4. Pierderile în timpul incubaţiei
Pierderile în rândul icrelor sunt, în general, reduse; ele se ridică în mod normal la:
▪ 3-5% la păstrăvul indigen,
▪ 5-10% la păstrăvul curcubeu,
▪ 10-20% la fântânel.
Se întâmplă, uneori, ca mortalitatea să fie mai mare; acest lucru se datorează unor cauze bine
determinate şi anume:
- icrele au rămas nefecundate datorită stropirii lor cu lapţi de proastă calitate, mulşi de la masculi prea
tineri, sub 3 ani, sau prea bătrâni peste 6 ani;
- icrele nematurate mulse forţat sau cele supramaturate, mulse prea târziu, dau, de asemenea, un mare
procent de mortalitate, chiar dacă au fost fecundate;
- icrele fecundate s-au introdus imediat în incubatoare, fără egalizarea temperaturii;
- icrele au fost mânuite necorespunzător în timpul operaţiilor de mulgere, fecundare sau mai ales în timpul
incubaţiei: zguduiri, netratare corespunzătoare cu soluţie de verde de malachit sau necurăţarea icrelor
moarte, oprirea apei de alimentatie, ţinerea în lumină, etc. ;
Cel mai mare procent de mortalitate îl dau icrele recoltate de la femele neajunse la vârsta maturităţii
sexuale sau de la reproducători crescuţi în bazine şi nehrăniți corespunzător.
Pierderile admisibile, conform normelor în vigoare, sunt de:
▪ 20% pentru păstrăvul indigen,
▪ 25% pentru curcubeu şi fântânel,
▪ 30% pentru lipan şi lostriţă.
4.2.5. Accesorii (unelte, instrumente etc.) folosite la îngrijirea icrelor
Pentru ca operaţiile descrise mai sus să se facă în condiţii normale, casa incubatoarelor trebuie dotată
cu :
- termometru de baie pentru înregistrarea temperaturii apei ;
- pipetă de cauciuc, cu tub de sticlă, cu diametrul 8 mm, pentru curăţirea incubatoarelor de icrele moarte;
- pană de gâscă pentru mişcarea uşoară a icrelor, îndeosebi atunci când sunt aşezate pe mai multe rânduri;
8
- furtun pentru curăţirea, prin sifonare, a mâlului;

- minciog mic din tifon.
4.2.6. Numărarea icrelor

Numărarea icrelor este necesară pentru a putea planifica producţia de puieţi; se face, mai ales, atunci
când avem de livrat altor crescătorii icre embrionate sau puieţi.
In general, numărul icrelor se apreciază, de la început, după suprafaţă sitei incubatorului.
Se ştie că icrele de păstrăv au diametrul cuprins între 3-6 mm, ceea ce înseamnă că la 1 cm2 de
incubator sunt între 6 şi 4 bucăţi, în funcţie de mărimea lor. Acest număr se poate stabili uşor, cu ajutorul
unui cadru din sârmă, cu laturile de 1-2 cm, care se așează peste icre.
Suprafața cutiei interioare a incubatorului Wacek este de cca. 2.300 cm2. Înmulţind acest număr cu cel
al icrelor de pe un centimetru pătrat avem totalul icrelor puse pe un rând, total care, de obicei, este cuprins
între 9.000 şi 12.500 bucăţi. Când livrăm icre altei păstrăvării, numărarea lor mai exactă este necesară.
Metoda cea mai precisă de numărare a icrelor este metoda Schillinger, care constă în operaţiile de
mai jos.
✓ Intr-un ciclindru gradat, cu volum 20 cm3, se introduce apă până la 10 cm3. Se introduc apoi în
cilindru icre numărate până ce apa se ridică la gradaţia 20. Cunoaştem astfel numărul de icre care
dislocă un volum de 10 cm3 apă (exemplu : 100 bucăţi).
✓ Se umple cu apă un vas de sticlă în gâtul căruia este montat un cilindru gradat până la 100 cm3.
✓ Cantitatea de apă introdusă în vas va trebui să aibă nivelul la gradaţia "0" (zero) a cilindrului. Se
toarnă apoi în cilindru, cu ajutorul unei pâlnii de sticlă, atâtea icre încât apa din vas să se ridice la
gradaţia 100.
✓ Vasul are astfel de 10 ori mai multe icre decât cele introduse în primul cilindru.
✓ Deşertăm icrele din vas în incubator sau pe ramele de transport.
De exemplu :
- în cilindru au intrat la 10 cm3 un numar de 100 icre;
- fiecare măsurătoare din vasul cu apă va totaliza 10 x 100 = 1000 icre;
- dacă am făcut 50 de măsurători vom avea 50 x 1000 = 50.000 icre.
In cazul în care loturile de icre sunt de diferite mărimi, numărătoarea lor, atât în cilindru cât şi în vas,
se face pentru fiecare lot în parte.
Utilizarea acestor aparate se va face numai atunci când se dau icre în transfer sau se valorifică. In rest,
numărătoarea lor se face pe suprafaţa de incubator.
Numărul de icre poate fi stabilit expeditiv şi destul de precis prin metoda cântăririi.
Se cântăresc, de obicei, 1000 icre şi li se stabileşte greutatea. Greutatea totală a icrelor cântărite se
raportează la greutatea stabilită pentru 1000 icre şi, astfel, se află numărul lor. Este necesar ca operaţiunea
numărării şi, respectiv a cântăririi să se facă pe mai multe incubatoare întrucât nu toate icrele au aceeaşi
dimensiune şi nu în toate stadiile de dezvoltare icrele au aceeaşi greutate. Greutatea diferă şi la aceeaşi
dimensiune, de la o păstrăvarie la alta.
Din mai multe măsurători efectuate la diverse păstrăvării din ţară a rezultat următorul raport între
mărimea icrelor şi numărul lor la kg, în diferite stadii de dezvoltare:
Stadiul dezvoltării Diametrul Numărul de icre
Păstrăvăria
icrelor icrelor (mm) la un kg
Păstrăvul curcubeu
4,0-5,0 18000 Bâlea
Nefecundate 4,5-5,0 17000 Bâlea
5,0-5,5 16000 Bâlea
Fecundate 5,0-6,0 15000 Bâlea
La 1430 zile (grade-zile) 5,5-6,0 14000 Gilău
4,5-5,0 16000 Bâlea
Embrionate
5,5,-6,0 12000 Dejani
9
Inainte de ecloziune 5,5-6,0 15000 Finiş
Rezultă, din datele de mai sus, că icrele sunt mai uşoare imediat după mulgere şi devin mai grele în
primele zile următoare fecundării.
Inainte de ecloziune, greutatea lor scade simţitor. Se observă, de asemenea, că nu există diferenţă
între icrele de indigen şi cele de curcubeu.
In general, icrele embrionate, în momentul livrării lor către terți, dau un număr cuprins între 13.000 şi
14.000 bucăţi la kg.
In ultimul timp, numărarea icrelor se face cu aparate speciale, prevăzute cu celulă fotoelectrică cu
care au fost dotate şi unele pastrăvării de la noi.
4.2.7. Livrarea icrelor embrionate

In momentul în care au apărut ochii viitorului puiet, icrele devin rezistente şi pot fi transportate pe
distanţe lungi şi într-un timp îndelungat (48 ore sau chiar 4-5 zile).
Pentru ca beneficiarul să preia numai icrele viabile, cele moarte trebuie îndepărtate. Unele icre
nefecundate sau în care nu s-a dezvoltat embrionul, rămân transparent-portocalii până la ecloziune şi nu se
pot recunoaşte decât cu greu dintre celelalte. Pentru separarea lor se va proceda în modul de mai jos.
a) Cu 24 ore înainte şi în momentul livrării, icrele se amestecă puternic în incubator, cu mâna. Se
ridică cutia interioară, după ce se dă drumul apei din incubator şi se scutură de mai multe ori conţinutul ei.
Scoaterea icrelor din incubator pentru a fi livrate se face cu ajutorul furtunului, într-un vas în care se lasă să
cadă de la înălţimea de o jumătate de metru.
Icrele neviabile se albesc.
b) Se iau icrele şi se introduc, cu ajutorul unui minciog de tifon, într-un vas cu o soluţie de sare de
bucătărie de concentraţie diferită, în funcţie de originea apei (calcaroasă, silico-granitică, etc.). Se încearcă cu
o concentraţie de 1 kg la 10 litri de apă. Icrele sănătoase vor cădea la fundul minciogului, iar cele moarte vor
pluti la suprafaţă câteva secunde, de unde vor fi scoase afară.
Concentraţia soluţiei se poate stabili cu uşurinţă utilizând icre moarte (scoase în prealabil) şi icre
viabile, prin mai multe tatonări. Metoda dă rezultate foarte bune la alegerea icrelor moarte de păstrăv indigen
şi de păstrăv fântânel şi mai slabe la cele de curcubeu. Se poate utiliza, în loc de sare de bucătărie, zahăr,
soluţia astfel preparată are avantajul că icrele vor pluti un timp mai îndelungat şi astfel se pot extrage mai
uşor.
In Păstrăvăria Dejani (Brașov) - cu apă silico-granitică - concentraţia de sare de bucătărie a fost
stabilită la 10,3-10,5%, icrele moarte plutind circa 1 minut în soluţie.
Cu ocazia preluării icrelor de către beneficiar, acesta va face, obligatoriu, şi o verificare a viabilităţii
lor, introducâdu-se, aşa cum s-a arătat, într-un pahar cu oţet de vin, câte o probă de 10-20 bucăţi din fiecare
incubator. Numărul de icre nefecundate se va raporta la întreaga cantitate ce se ridică şi se va scădea din
aceasta.
Obligatoriu se va face verificarea cantităţii ce se ridică, apreciată pe suprafaţă, prin cântărirea a cel
puţin 2 probe din incubatoare diferite ca timp de recoltare.
Odată icrele recepţionate şi încheiat procesul verbal, responsabilitatea cade în sarcina recepţionerului,
care va suporta eventualele diferenţe ce vor rezulta la inventarierea puietului, ca urmare a superficialităţii la
recepţionare.
Se recomandă ca icrele al căror număr la kg este mai mare de 14.000 să nu fie livrate întrucât dau
puieţi de slabă calitate, care nu sunt buni nici pentru repopulare şi nici pentru creşterea în vederea
valorificării ca păstrăv de consum.
4.2.8. Transportul icrelor
Transportul se poate face în primele 24 ore de la fecundare, fie după embrionarea lor.
Pentru transport se folosesc rame cu tifon de diferite dimensiuni.
10
Obişnuit, grosimea ramei de lemn are 1,2 cm pentru ca icrele să se poată aşeza pe două rânduri.
Ramele cele mai bune, uşor de manevrat, sunt de 20 x 30 cm, cuprinzând circa 2500 - 3000 icre puse
pe un singur rând.
Ramele se aşează în lădiţe izoterme, din poliester sau din lemn, clădite una peste alta, lăsându-se la
fund şi pe margini un spaţiu gol de circa 10 cm, pentru introducerea muşchiului. Ultima ramă este formată
din scândură cu fund găurit sau cu tifon, în care se aşează gheaţă şi apoi capacul.
Ramele se fixează pe margini la distanţe egale de pereţi, prin baterea unor pene, înfundându-se apoi
cu muşchi.
Important este ca temperatura din interiorul lăzii să fie, pe cât posibil, constantă, fără să depăşească 5-
100C iar icrele să aibă o umiditate permanentă.
Temperaturile sub 00C omoară icrele, iar cele peste 100C le fac să eclozeze pe drum sau provoacă
procent mare de pierderi.
Pentru reuşita transportului se recomandă ca acesta să nu depăşească 48 ore şi să respecte următoarele
condiţii :
- să aibă în permanenţă gheaţă în lădiţe, icrele să fie umezite şi să se umble cât mai rar la ele; este indicată
gheaţa păstrată în gheţăria păstrăvăriei care livrează icrele ;
- la ambalare, pânza ramelor să fie umezită cu apa în care au fost incubate ;
- lădiţa să fie ferită, pe cât posibil, de zdruncinături, fapt pentru care transportul cu trenul este mai indicat
decât cel cu maşina; lădiţa va fi transportată tot timpul în poziţie verticală ;
- icrele să nu se transporte în perioade călduroase şi mai ales dacă în incubatoarele din care se iau se
observă puieţi eclozaţi ;
- întrucât în Registrul Păstrăvăriei sunt trecute atât data punerii icrelor la incubaţie, pe fiecare incubator,
cât şi temperaturile zilnice ale apei din casa incubatoarelor, este recomandabil ca cel ce preia icrele să
calculeze numărul de grade-zile acumulat de acestea şi să nu le preia dacă valoarea acestora trece de 300
grade-zile; icrele nu se vor transporta dacă au mai puţin de 5 zile până la ecloziune sau când în
incubatoare au apărut, răzleţ, alevini ;
- la introducerea icrelor în păstrăvăria beneficiară, acestea vor fi stropite cu apă din casa incubatoarelor şi
tăviţa va fi ţinută circa 30 minute într-un incubator cu apă, pentru egalizarea treptată a temperaturii.
In ultimul timp, unele păstrăvării au fost dotate cu lădiţe pentru transportul icrelor cu pereţi şi rame
din polistiren. Dimensiunile mici - 30 x 30 x 30 cm - şi greutatea lor redusă (1 kg), alături de faptul că gheaţa
se păstrează timp de 2 zile, menţinând o temperatură scăzută în interior, au redus mult din efortul şi riscurile
transportului. Intr-o cutie intră între 75.000 şi 150.000 icre. Transportul icrelor se poate face, după cum s-a
precizat, fără riscuri şi în primele 24 ore de la fecundarea lor, cu condiţia feririi lor de zdruncinături
puternice. Operaţia se face, fie în termosuri (mai indicat), fie în borcane de sticlă inchise ermetic, fără bule de
aer. Se introduc, în asemenea vase, două treimi icre şi o treime apă, de preferinţă la o temperatură cât mai
apropiată de 50C şi nu peste 100C.
Pierderile în timpul transportului, indiferent de metoda folosită, nu trebuie să depășească 2% din
total.
4.2.9. Ecloziunea puieților

Ecloziunea puieţilor durează mai multe zile, în funcţie de timpul recoltării icrelor, de originea lor, etc.
Chiar în cazul icrelor obţinute în aceeaşi zi şi de la aceeaşi femele, ecloziunea diferă. Cauzele care
influenţează durata ecloziunii sunt multiple, printre care: debitul insuficient, lumina zilei, vârsta
reproducătorilor, etc.
11
Supravegherea ecloziunii
Ca şi la oul de găină, coaja icrei se subţiază datorită unui ferment, crapă şi puietul iese cu coada
înainte. Puieţii ies din icre cu o pungă vitelină plină de substanţe nutritive. Puieţii cei mai viguroşi sunt cei
care ies la mijlocul procesului de ecloziune. După ecloziune, puieţii stau îngrămădiţi la intrarea apei în
incubator. Acum, debitul trebuie mărit iar cutia interioară trebuie împinsă înspre evacuarea apei, astfel ca
aceasta să intre de jos în sus, spre a nu presa puieţii spre sită, rănindu-le punga vitelină.
Mărimea puieţilor la ecloziune este, în mod obişnuit, 1,5-2 cm.
Reabsorbţia pungii viteline se face în funcţie de specie şi de temperatura apei. Aceasta durează:
▪ 6-7 săptămâni (150-220 grade-zile), la păstrăvul indigen;
▪ 3-4 săptămâni (160-180 grade-zile), la pstrăvul curcubeu.
Puieţii rezultaţi din icre puse pe un singur rând pot fi lăsaţi în incubator până în momentul hrănirii. În
cazul în care un incubator Wacek conţine mai mult de 10.000 puieţi, aceştia se trec în troci, câte 10.000 puieţi
într-o troacă de 1 m2 suprafaţă.
Prima operaţie care se face este îndepărtarea cojilor de icre.
4.3. Cresterea puietului pentru păstrăvul de consum.
4.3.1. Alegerea speciilor.
Speciile care fac, cel mai mult, obiectul creşterii pentru consum în păstrăvăriile din ţara noastră sunt
păstrăvul curcubeu şi fântânelul.
Deşi se întâlnesc păstrăvării în care păstrăvul indigen se dezvoltă în acelaşi ritm ca cel curcubeu sau
chiar mai rapid, necesarul mare de puieţi pentru repopularea anuală a apelor de munte şi a lacurilor de
acumulare, face ca această specie să fie crescută, în cea mai mare parte, pentru repopulări.
Creşterea puietului de păstrăv curcubeu şi de fântânel este mult mai uşoară, acesta fiind mai puţin
sălbatic şi mai uşor adaptabil la viaţa din captivitate decât puietul de păstrăv indigen.
4.3.2. Trecerea şi creşterea puietului în troci.
S-a arătat că puieţii eclozaţi se răresc din incubatoare şi se trec în troci în vederea hrănirii lor. Inainte
de această operaţie cojile icrelor eclozate, icrele moarte şi puieţii morţi se scot cu pipete sau prin ridicarea
succesivă a cutiei interioare a incubatorului pentru a fi antrenate de apă.
Tratamentul cu verde de malachit, întrerupt la începutul ecloziunii, se continuă la un interval de 3-4
zile timp de numai 15 minute în incubator şi de 20-30 minute la puieţii trecuţi în troci.
Troacă FCM - Dispozitiv de numărare a puieţilor.
12
Dispozitivul FCM serveşte pentru numărarea puieţilor de păstrăv curcubeu şi de multe alte specii, cu
diametrul corpului până la 3,5 mm, cu afişare lcd şi detector infraroşu pentru a număra până la 1 milion de
puieţi pe oră, cu o precizie de până la 98 %, la o tensiune electrică de 110 / 220 V și o frecvență de 50/60 Hz
~ 1. Este din plastic, kydex şi acril.
Refractometru pentru salinitate.

Este un instrument cu precizie optică pentru o determinare rapidă, simplă şi exactă a salinităţii când
media temperaturii este la sau aproape de 20˚C (pentru varianta fără compensaţie de temperatură, cu o ordine
de la 0-10%, scala în trepte de la 0.1%).
De îndată ce puieţii din incubatoare încep să se ridice la suprafața incubatorului (peste 25% din total),
moment ce corespunde cu reabsorbirea pungii viteline în proporție de două treimi, puietul se trece din
incubatoare în troci.
Puieţii înainte de trecerea în troci
In cazul în care suprafaţa trocilor este insuficientă pentru creşterea întregului efectiv de puieţi, aceştia
pot fi lăsaţi şi în incubatoare, la densitatea maximă de 10.000 puieți pe incubator sau se pot improviza troci în
aer liber.
a. Densitatea în troci este de cca 10.000 puieți la m2 de troacă în prima lună şi de 5.000 puieţi pe m2
în luna a doua, respectiv de 1 şi 0,5 bucăţi/cm2.
b. Debitul se măreşte până la 30 l/minut/m2 de troacă în prima lună şi la 60 l/minut/m2 în a doua
lună de ţinere în troci (a treia lună de existenţă a puietului) pentru o densitate de 10.000 buc./m2.
Trocile care sunt ţinute direct în bătaia soarelui (fără şopron) vor fi acoperite pe două treimi din
suprafaţă cu capace din lemn, ţinând cont de faptul, menţionat anterior, că razele infraroşii şi ultraviolete pot
provoca mortalităţi în rândul puieţilor.
O dată cu trecerea puietului în troci, acestuia i se administrează hrană artificială. Momentul
corespunde cu ridicarea lui la suprafaţă şi constituie momentul critic din viaţa puietului. Neobservarea lui la
timp şi întârzierea administrării hranei duc la debilitarea organismului şi învăţarea la hrană va fi foarte
dificilă. În troci se va dezvolta canibalismul.
13
Existenţa, în timpul săptămânilor următoare trecerii în troci, a puietului cu cap mare şi trup subţire
(corp măciucă) denotă faptul că puietul nu a fost hrănit la timpul oportun - şi este o notă din cele mai proaste
pentru păstrăvar.
Trocile vor fi alimentate cu apă limpede pentru ca puietul să-şi poată lua cu uşurinţă hrana.
Intrucât în perioada de hrănire a puietului în troci, perioada deosebit de importantă pentru dezvoltarea
viitorului păstrăv de consum, apele se tulbură des, fie din cauza topirii zăpezilor, fie a ploilor de primăvară
(mai-iunie), este necesară filtrarea apei. Este foarte important ca hrănirea puietului să se facă în primele zile.
O apă tulbure în troci în aceste zile compromite mare parte din puiet.
In păstrăvăriile în care există mai multe surse de alimentare, cea cu apa limpede (de izvor) va fi
introdusă în trocile de puieţi şi, în funcţie de debit, la bazinele din primăvară. La păstrăvăriile alimentate
numai cu apă din pâraie sau din lacuri de acumulare apa va fi trecută, obligatoriu, prin bazinul de decantare şi
prin filtru, acesta din urmă curăţindu-se, dacă este nevoie, în fiecare zi. Cea mai bună apă este cea limpede şi
cu o temperatură constantă, în jur de 10-120C.
c. Hrănirea puieţilor. Hrana umedă (prima hrană) va fi constituită din gălbenuş de ou, brânză de
vacă şi lapte smântânit şi, după câteva zile, din creier, sânge, splină şi ficat de vită - acestea fiind bogate în
vitamine, proteine, fier etc. Este indicată administrarea de hrană naturală formată din chironomide, râme,
melci, precum şi planctonul produs în gropi construite în acest scop. În ultima perioadă, se produce şi se
administrează şi hrană granulată specială pentru puiet.
Alimentele sunt terciuite, se elimină ţesuturile fibroase, se trec prin sită deasă, se amestecă apoi cu
apa şi se imprăştie în toată troacă sub forma unui „nor” fin, astfel încât puietul să înoate în acesta.
Este greşit procedeul aplicat de unii păstrăvari de a introduce puietul direct în bazin şi ai face hrănirea
în spaţii largi. Adaptarea la hrană, învăţarea puietului să mănânce în troci dă un procent mai mare de reuşită,
economiseşte hrana şi face ca puietul să poată fi îngrijit atent şi judicios în cea mai critică perioadă a vieţii
sale.
Raţia zilnică, în primele 10 zile, este de 10 g pentru 1000 puieţi şi apoi de circa 75 g creier, sânge,
splină, ficat pentru 1000 puieți, până la vârsta de o lună şi jumătate. Spre sfârşitul ţinerii în troci, cantitatea de
hrană pentru 1000 puieţi pe zi echivalează cu 150 g în amestec cu 2% drojdie de bere şi 2% morcov pasat.
Este indicată şi adăugirea de 1% sare.
Hrana neconsumată şi reziduurile, puieţii morţi şi mâlul se scot de pe fundul trocii în fiecare zi,
folosind pipeta sau un furtun de cauciuc. Sita de la gura de evacuare se curăţă cu peria.
Reuşita creşterii puietului depinde, în cea mai mare parte, de modul de administrare a hranei şi de
calitatea acesteia. Trecerea de la o hrană la alta trebuie făcută treptat.
Nu se vor administra puietului carne şi deşeuri de ovine şi porcine bogate în seu şi grăsime.
O hrănire corespunzătoare este astfel făcută încât hrana să nu ajungă la fundul trocii şi să formeze
depozite aici.
Se recomandă, pentru obţinerea unor puieţi viguroşi şi rezistenţi la boli, administrarea de hrană
naturală intercalată între mesele zilnice.
Hrana se administrează la ore fixe, în câte zece mese zilnice, fapt ce necesită prezenţa permanentă a
unui om, de dimineaţa până seara, pentru hrănirea puietului.
In ultimul timp, în creşterea intensivă a păstrăvului, hrana acestuia o constituie, aproape în
exclusivitate, hrana concentrată. Există diferite mărimi, începând cu făina, urmând cu brizuri de diferite
mărimi inferioare milimetrului şi terminând cu granulaţia de 2-2,5 mm indicate pentru diferite dimensiuni, de
la stadiul de alevin cu punga vitelină reabsorbită două treimi (moment când începe să mănânce) şi până la
stadiul de puiet de o vară, în greutate de 20-40 g.
Oricare ar fi reţeta de hrană concentrată pentru puieţi, ea trebuie să conţină următoarele:
- umiditate, până la 10% ;
- proteină brută, între 40-50% ;
- grăsime brută, între 10-15% ;
- celuloză, între 1-3%;
- cenuşă, între 8-12%;
- altele, între 10 – 31%.
14
In componenţa hranei concentrate pentru puieţi ca, de altfel, şi pentru păstrăvul adult intră,
obligatoriu, o serie de vitamine înglobate în aşa-numitul premix sau zoofort. Componenţa premixului diferă
de la producător la producător, din el lipsind însă vitaminele A, grup B, C, E, PP şi altele pe care le vom
utiliza în creşterea păstrăvului de consum.
Hrana concentrată pentru puiet se importă, anual, din diverse ţări occidentale specializate, de-a lungul
anilor, în producerea ei pentru puieţii de păstrăv, pentru păstrăvul de consum şi pentru reproducători.
Prezentăm reţeta pentru unul din tipurile de hrană granulată pentru puiet de păstrăv produsă de o
firmă din Italia.
Raţia zilnică de hrană pentru puiet.
Greut. Dimen- Nr.
Cantitatea zilnică de hrană,
Categ. Când se peştelui siunea. mese
funcţie de temperatură şi greutate
hranei administrează g cm zilnic
< 80 C 8-110 C 11-140 C 14-180 C > 180 C
0,13 2,0
1P Primele 10 zile După pofta de mâncare 5
0,25 2,8
0,26 2,8 După Raţie
2P 10-20 zile 0,80 4,3 pofta de 5% minimă
4% 5,5% 4
mâncare funcţie
0,80 4,3 de talie
Intre 125-380 şi
3P 2,60 6,5 4% 4,5%
buc/kg 5,0% tempe- 3
Intre 380-165 2,60 6,5 Intre 0,5 ratură,
4P între 0,5
buc/kg 6,10 8,5 şi 1,5% 3,5% 4,0% 4,5% 3
1,5 Intre 165-85 6,10 8,5 funcţie şi 1,5%
mm buc/kg 10,00 9,0 de talie 3,5% 4,0% 4,5% 3
1,75 intre 85-40 10,00 9,0 şi
tempe- 2
mm buc/kg 20,00 13,0 3,5% 4,0% 4,5%
2,2 Intre 40-25 20,00 13,0 ratură
mm buc/kg 39,00 15,0 2,5% 3,5% 3,5% 2
Prezentăm componenţa reţetei pentru puiet a firmei din Italia: făină de peşte, făină de carne, făină de
sânge, drojdie de bere, distilat de cereale, făină de germeni, ulei de peşte, ulei vegetal de soia, lecitină, fosfat
de calciu, carbonat de calciu şi etoxichină. Complexului de vitamine I se adaugă, în diverse proporții, fier,
cupru, mangan, cobalt, zinc şi iod.
Intrucât o considerăm una din cele mai complete reţete, cu rezultatele cele mai bune, redăm tabelar
raţiile zilnice funcţie de temperatură şi mărimea peştilor, raţii ce pot fi atribuite puietului şi în cazul altor
reţete de hrană.
Se dau, în continuare, pentru orientare şi în cazul hrănirii puietului cu hrană de bună calitate,
cantităţile de hrană necesare din diversele sortimente pentru creşterea a 100.000 puieţi la o temperatură a apei
cuprinsă între 12-150C.
Cantităţi de hrană, pe sortimente, necesare creşterii a 100.000 puieţi
până la greutatea de 40 g/buc.
Sortimente/Cantităţi de hrană pe bazine
Greutate
Zile de Total
peşti 1,5 1,75 2,2
hrănire 1P 2P 3P 4P Total hrană
(g/buc.) mm mm mm
(kg)
0-10 0,13-0,25 15 15 15
11-30 0,26-0,80 55 55 70
31-60 0,81-2,60 180 180 250
61-90 2,61-6,10 350 350 600
91-120 6,11-12,00 430 220 650 1250
121-150 12,01-24,00 880 480 1360 2610
151-180 24,00-40,00 1850 1850 4460
15
Consum pe sortimente
15 55 180 350 430 1100 2330 4460 x
(kg)
Datele de mai sus sunt corespunzătoare unei temperaturi relativ constante a apei şi respectiv unui
conţinut normal de oxigen dizolvat al acesteia şi servesc la întocmirea necesarului anual de hrană pentru
puiet.
Un alt furnizor care a intrat pe piaţa internă în ultimii ani este o firmă olandeză care fabrică o hrană de
bună calitate pentru toate vârstele. Cantităţile ce se distribuie zilnic puietului diferă faţă de cele propuse de
alţi furnizori de hrană, fiind mult mai mari decât acestea şi necesitând urmărirea, îndeaproape, a evoluţiei
puietului pe tot parcursul hrănirii pentru a preîntâmpina o îmbolnăvire a lui datorită hrănirii exagerate.
Se remarcă, în mod deosebit, cantităţile mari ce se distribuie la 100 kg puiet la temperaturi scăzute şi
la temperaturi ridicate ale apei, când metabolismul peştelui este redus şi, în general, cantitatea normală ce se
distribuie zilnic nu depăşeşte 1-2% din greutatea puietului. Se ştie că o supranutriţie este mult mai
periculoasă, datorită urmărilor pe parcursul perioadei de creştere (boli de nutriţie), decât o hrănire sub
limitele normale.
Spre deosebire de păstrăvul adult, puietul va fi hrănit în toate zilele săptămânii, fără pauză (excepţie
puietul destinat pentru reproducători).
Trebuie reţinut că o hrănire superficială a puietului din troci şi apoi a celui din bazine, deşi aparent îl
scapă de o muncă dificilă pe păstrăvar, îi va dubla munca mai târziu, la îngrijirea viitorului păstrăv de
consum. De modul cum a fost îngrijit puietul în primele luni de viaţă depinde reuşita realizării producţiei în
următorii 2 ani.
O bună hrănire şi o îngrijire a puietului în perioada ţinerii lui în troci va elimina la maximum
mortalităţile, acestea neputând depăşi 10-20% din totalul puieţilor.
Ca şi în cazul hrănirii puieţilor în troci, puietul trecut în bazine este hrănit, mai nou, cu hrană
concentrată (granulată) întrucât, în sistemul de creştere industrială, procurarea şi conservarea cantităţii
necesară de hrană umedă este foarte dificilă. De altfel, hrana concentrată, bine echilibrată, elimină o serie de
deficienţe şi urmări neplăcute pe care le provoacă hrănirea cu hrană umedă sau mixtă.
Raţiile de hrană ce se distribuie zilnic sunt date, de regulă, de către firma furnizoare.
Distribuirea mecanică a hranei prezintă avantajul că accesul puieţilor la hrană este uniform ca, de
altfel, şi creşterea acestora, că reduce munca păstrăvarului şi asigură distribuirea zilnică a întregii raţii
prevăzute.
Se precizează că distribuitorul mecanic de hrană se foloseşte numai pentru hrana uscată.
Câteva reguli care se desprind din cele prezentate mai sus:
- distribuirea hranei în cantităţi mici şi dese, astfel încât să fie consumată în întregime înainte de a ajunge la
fundul trocii (bazinului) ;
- schimbarea hranei să se facă după o zi de post, în administrarea, gradat cantitativ, a noii hrane ;
- să se distribuie numai hrană proaspătă sau în termen de garanţie ;
- să se păstreze o igienă (curăţenie) strictă în bazine ;
- să se facă o sortare a puietului care s-a diferenţiat ca lungime şi, obligatoriu, la trecerea din troci în
bazine.
Puieţii bine hrăniţi ajung, în primul an, la 8-12 cm, la vârsta de 6 luni. In toamnă, la 1 kg greutate intră
între 250 şi 100 puieţi bine hrăniţi.
4.3.3. Creşterea puietului în bazine.
Puietul se ţine în troci, în funcţie de rapiditatea creşterii lui, până când împlineşte cel mult două luni.
Cu cât îngrijirea puietului se face mai atent, cu atât trecerea lui în bazine se face mai repede.
In păstrăvăriile în care nu există troci pentru puieţi, aceştia vor fi crescuţi în incubatoare şi vor fi
trecuţi direct în bazine, pe măsura învăţării, succesive, a lor la hrană, în incubatoare.
Se recomandă creşterea în bazine mici, cu o suprafaţă de 4-10 m2, cât mai înguste (proporţia dintre
laturi 1/10) şi cu adâncimi cuprinse între 0,30-0,75 m.
a. Densitatea şi debitul. La trecerea din troci în bazine se introduc între 200-1000 puieţi la m2 luciu
de apă. Densitatea se va stabili în funcţie de debit şi calitatea apei (oxigen şi limpezime), calculându-se 30-50
litri/minut pentru 10.000 puieţi până la vârsta de 3 luni. După ultima sortare în bazine, puieţii se răresc,
16
lăsându-se un număr maxim de 200 buc/m2, până în primăvara următoare, asigurându-se un debit de 60-120
l/minut pentru 10.000 puieţi. In general, se pot lua în calcul, la o temperatură sub 150C, pentru 1000 puieţi,
atâţi l/minut câte luni are puietul.
b. Hrănirea. Cu cât densitatea în bazine este mai mare (aproape 1000 buc./m2) cu atât hrana va fi
consumată mai bine de către puieţi. In bazine se vor introduce, în diverse locuri, mese de hrănire şi adăpost,
care vor reprezenta 5-1% din suprafaţa luciului de apă. Puietul va fi obişnuit la hrană la ore fixe, de 5- 6 ori
pe zi. Circulaţia persoanelor pe digurile bazinelor, în orele dintre mese, va fi interzisă spre a evita crearea de
reflexe condiţionate în afara orelor de masă.
Hrana va fi formată, în principal, din organe interne de bovine şi, îndedeosebi, din splină. După
trecerea primei luni sau chiar în această perioadă se va trece, treptat, la administrarea hranei mixte, formate,
obişnuit, din 40% organe interne (splină, inimă, ficat), 38% carne de vită sau carne de cal proaspătă, 20%
făină de grâu sau altă făină vegetală, 2% drojdie de bere. In ultimul timp se foloseşte, cu rezultate bune,
adaosul de caroten în hrană, constând în administrarea, timp de 7 zile pe lună, a 2% morcov crud.
Spre sfârşitul verii, puietului i se va putea administra deşeuri de abator obişnuite (fără grăsimi şi
zgârciuri), în amestec cu făinuri vegetale şi drojdie de bere. Acestea se toacă mărunt de maşina cu site care
are găuri de 2 mm, se amestecă bine toate componentele şi se împrăştie pe suprafaţa apei, în mai multe
puncte. Pe masură ce peştele creşte, hrana se toacă mai mare. Hrana se va servi în mai multe puncte ale
bazinelor şi la aceleaşi ore, respectiv:
- de la 2 la 6 luni: de 5-6 ori pe zi, la orele 8, 10, 12, 14, 16, 18 şi ori de câte ori este nevoie, în funcţie de
temperatura apei ;
- după 6 luni : de 3 ori pe zi, la orele 8, 12, 18 şi ori de câte ori este nevoie.
Raţia zilnică se stabileşte în funcţie de temperatura apei şi este de circa 1,5 kg/zi hrană neamestecată
cu apa, pentru 10.000 puieţi de 3 luni şi 5 kg pentru puieţii de 6 luni. Hrănirea trebuie făcută continuu, în raţii
precise şi fără salturi. Trebuie reţinut faptul că nehrănirea timp de 2-3 zile în sezonul cald duce la pierderea
creşterii în greutate înregistrată de-a lungul a 10-20 zile de hrănire corecte. Mai nou, pentru puietul din
bazine, se dau raţii pentru hrana artificială prevăzută de diverşi furnizori.
Când temperatura apei urcă la 200C, raţia de hrană scade la mai bine de jumătate, iar când trece de
23 C, hrănirea încetează.
0
c. Sortarea este o operaţie obligatorie pentru a asigura o creştere uniformă şi pentru a se elimina
canibalismul.
Sortarea începe, obişnuit, odată cu trecerea puietului în bazine şi continuă, periodic, până la
valorificare. Ea se execută lunar sau din două în două luni la puieţii din prima vară şi lunar la restul
efectivului, exceptând reproducătorii.
S-a constatat, îndeosebi la puieţii hrăniţi necorespunzător, un avansat grad de canibalism încă din
timpul ţinerii lor în troci. Puieţi de 3,5 cm au fost găsiţi cu puieţi de 2,5 cm în gură. Puieţii viguroşi consumă
hrana celor mai slabi, diferenţierea de talie pronunţându-se cel mai mult.
Sortarea se face, fie manual (lucru foarte dificil), fie cu ajutorul unor lădiţe cu pereţi şi fund din şipci
distanţate între ele în funcţie de mărimea puieţilor de sortat.
Dimensiunile obişnuite ale lădiţelor de sortat puieţi sunt: 0,40 x 0,20 x 0,15 m. Dacă sortarea se face
regulat, o dată pe lună, şi obligatoriu la trecerea în bazine se va utiliza o singură lădiţă, sortarea făcându-se în
două categorii. Puieţii mari rămân în lădiţă iar cei mici în apa trocii în care ladiţa a fost introdusă.
De fiecare dată când se observă diferenţieri mari între puietul din acelaşi spaţiu şi dacă sortarea nu a
fost facută la timp, puietul se sortează pe trei categorii de dimensiuni şi se introduce în trei bazine separate,
cu diferenţe între o categorie şi alta de 2 cm. In acest caz, sortarea se face utilizând două lădiţe, cea de a doua
(exterioară) fiind de 0,50 x 0,30 x 0,20 m, având lumina dintre rigle puţin mai mică decât la prima cutie. In
această din urmă, rămân puieţii mari, în cea exterioară puieţii mijlocii, iar în troacă cei mici. Lădiţele se
introduc în timpul operaţiei în apă până la jumătate din înălţimea lor.
Spaţiile dintre şipci variază, obişnuit, de la 2 mm la 4 mm pentru puieţii din troci şi de la 5 până la 12
mm pentru cei din bazine, în funcţie de talie.
Distanţa dintre şipcile sortatorului pentru puieţii de o vară
(cu hrănire corectă)
Distanţe între şipci DIMENSIUNILE PUIETULUI
17
- cm - Lungime - cm - Greutate - g -
0,30 - 0,35 3,5 - 4,0 0,700
0,40 - 0,45 4,5 - 5,0 1 - 1,5
0,45 - 0,50 5,0 - 5,5, 1,5 - 2,0
0,50 - 0,60 5,5 - 6,0 2,0 - 3,0
0,60 - 0,80 6,0 - 7,0 3,0 - 5,0
0,80 - 0,90 7,0 - 8,0 5,0 - 7,0
0,90 - 1,00 9,0 - 10,0 10,0 - 15,0
1,0 - 1,1 10,0 - 11,0 15,0 - 16,0
1,1 - 1,2 12,0 - 13,0 17,0 - 20,0
Sortarea se face cu multă atenţie, atât pentru a evita eventualele răniri ale puieţilor cât şi şocul
provocat de o diferenţă prea mare între temperatura apei din care s-a scos puietul şi cea a apei (uneori a
aerului în care se face sortarea). Atenţia este necesară şi pentru a observa exemplarele cu creştere şi
conformaţie deosebite, care se reţin separat pentru viitorii reproducători.
La sortarea din toamnă, dacă apa are temperatura constantă, şi la cea din primăvară (la împlinirea
vârstei de 1 an), dacă apa este rece (de pârâu), se recomandă ca puietul să fie separat pe categorii, după cum
urmează :
- Categoria R - pentru viitorii reproducători, peste 10 cm;
- Categoria a I -a ……………………………… 8,1-10 cm;
- Categoria a II-a ………………………………… 6,1 - 8 cm;
- Categoria a III-a ………………………………… 5 - 6 cm.
Puieţii de Categoria R şi parte din cei din Categoria a I-a vor fi selecţionaţi pentru viitorii
reproducători iar cei de la limita inferioară a Categoriei a III-a, în cazul când nu reprezintă mai mult de 10%
din total, vor fi administraţi ca hrană reproducătorilor. Sortarea se poate face toamna sau primăvara şi cu
sortatoare automate.
Oricare ar fi metoda şi perioada în care se face sortarea, puieţii trebuie ţinuţi la post cel puţin 48 ore,
de obicei 3-4 zile.
4.3.4. Pierderi în rândul puieţilor cu vârsta până la 1 an.
De la ecloziune şi până împlinesc vârsta de 1 an, puieţii înregistrează o mortalitate care depinde, în
mare măsură, de o serie de cauze.
Recoltarea icrelor de la reproducătorii selecţionaţi în plină maturitate, eliminarea condiţiilor
favorabile dezvoltării epizootiilor şi producerii mortalităţii, asigurarea unui debit corespunzător şi, îndeosebi,
hrănirea puietului la momentul oportun, cu hrană de bună calitate şi administrată zilnic, elimină la maximum
pierderile. Respectarea acestor condiţii face ca mortalitatea de la ecloziune şi până în toamnă să nu
depăşească 20-40%, iar din toamnă până la împlinirea vârstei de 1 an, maximum 10%.
Se pot da, orientativ, următoarele date pentru pierderile medii normale din păstrăvăriile din România,
la puieţi din primul an de viaţă :
- la ecloziune …………………….5%;
- la începerea hrănirii ………… 10%;
- în timpul verii ……………… 25%;
- în timpul iernii ……………….10%;
Total ……………50%
Nu în toate păstrăvăriile pierderile anuale sunt aceleaşi, ca urmare a influenţelor diferite ale factorilor
de mediu asupra puietului.
Pentru a stabili un procent legal de pierdere, cât mai apropiat de realitate, păstrăvăriile au fost
împărţite în trei categorii în funcţie de condiţiile de mediu (temperatură, debit, altitudine).
4.3.5. Creşteri în lungime şi greutate.
18
De la trecerea puietului în bazine şi până la împlinirea vârstei de 12 luni, puietul se numeşte „de o
vară”. Creşterea cea mai mare, în lungime şi greutate, o înregistrează în lunile de vară, când temperatura apei
este apropiată de optimul de hrănire şi de dezvoltare a populațiilor speciei.
Creşterile nu sunt aceleaşi la aceeaşi vârstă, în toate păstrăvăriile, ele fiind influenţate, în mod direct,
de temperatura apei din sursa de alimentare, de calitatea hranei şi respectiv, de modul de administrare a
acesteia.
4.4. CREŞTEREA PĂSTRĂVULUI PENTRU CONSUM
Păstrăvul este o specie care transformă o hrană de calitate redusă (deşeuri de abator, făinuri animale şi
vegetale, etc.) cu valoare economică scăzută într-o carne de calitate, cu o valoare ridicată, atât din punct de
vedere economic cât, mai ales, nutritiv.
In ţările cu o avansată tradiţie salmonicolă (țările din Europa de Vest, ţările scandinave, SUA, ș.a.)
producţia de păstrăv pentru consum depăşeşte anual 30.000 – 40.000 tone (Italia, Franţa, s.a.).
La noi în țară, producerea păstrăvului de consum datează din anul 1956. Anterior acestui an,
păstrăvăriile au fost profilate, în mod deosebit, pe producerea puietului necesar repopulării anuale a apelor de
munte. La nivelul anului 1956, producţia de păstrăv de consum era de 15 tone, ea evoluând, an de an, ca
urmare a modernizării păstrăvăriilor vechi şi, îndeosebi, a construirii de păstrăvării noi, moderne profilate, în
principal, pe producerea păstrăvului de consum şi, în secundar, pe producerea puietului de păstrăv necesar
repopulării anuale a apelor de munte şi lacurilor de acumulare montane.
Astăzi, majoritatea păstrăvăriilor sunt profilate pe producția de păstrăv de consum, majoritatea dintre
ele producând şi icre pentru repopulare, după cum şi celelalte produc, în cantităţi reduse, pe lângă icrele
pentru repopulare şi păstrăv pentru consum.
Principalele specii de salmonide care sunt crescute, astăzi, pentru păstrăv de consum sunt : păstrăvul
curcubeu (Oncorhynchus mykiss), cu diversele sale varietăţi, şi păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis,
varietatea americanus).
4.4.1. Măsuri necesare asigurării productiei de păstrăv.
Cantităţile de icre şi de puieți necesare realizării producției.
Producţia din următorii 2 ani depinde de calitatea icrelor şi a puieţilor, de calitatea şi cantitatea hranei,
de modul cum aceasta a fost preparată şi administrată, de temperatura sursei de alimentare etc.
Se reţin, de obicei, în păstrăvărie, puieţii care ies din icre la mijlocul perioadei de ecloziune.
Ţinând cont de pierderile înregistrate în ultimii ani în păstrăvăriile din România, se dau ca cifre
orientative, următoarele cantităţi maxime necesare pentru realizarea unei tone de păstrăv :
a. pentru păstrăvăriile cu apă de izvor şi cele cu valorificare la vârsta de 1-2 ani: 30.000 icre
embrionate, respectiv 20.000 puieţi de 5-6 săptămâni sau 10.000 puieţi de 5-6 luni;
b. pentru păstrăvăriile cu apă rece, cu valorificare la vârsta de 2-3 ani: 45.000 icre embrionate,
respectiv 30.000 puieţi de 5-6 săptămâni sau 15.000 puieţi de 5-6 luni.
Cantităţile stabilite mai sus sunt maxime şi ele pot fi mult reduse în cazul conducerii judicioase a
puietului până în primăvara anului următor.
Debitul de apă.
Pentru puieţii din troci este necesar un debit de până la 0,5 l/sec. iar în bazine, pentru 10.000 puieţi,
este necesar un debit de 1 l/sec.
Debitul necesar pentru creşterea unui kg de păstrăv diferă de la o păstrăvărie la alta, în funcţie de
temperatura apei, natura ei, etc. In condiţiile păstrăvăriilor noastre se consideră suficient un debit de 1-2
l/minut (60 – 120 l/s) pentru 1 kg păstrăv, atât timp cât temperatura apei nu depăşeşte 15-170C şi apa nu
este turbure.
Debitul necesar pentru bazinele circulare este de numai 0,25-0,50 l/minut pentru 1 kg păstrăv.
In cazul penuriei de apă (secetă), debitul se recirculă dintr-un bazin într-altul, necesarul scăzând cu o
treime faţă de cel iniţial.
Debitul bazinelor trebuie astfel calculat încât apa să se schimbe complet de 3-5 ori pe zi, astfel
încât să se mențină la nivel optim oxigenarea și ceilalți parametrii fizico – chimici ai apei.
19
Oximetru digital. Determina O2 dizolvat (în mg/l) și saturația oxigenului

în apa (%), precum și măsurarea temperaturii apei
Densitatea efectivului (kg/m2 luciu de apă)
Densitatea efectivului păstrăvului destinat creşterii pentru consum diferă de la o păstrăvărie la alta, în
funcţie de: debitul disponibil pentru fiecare bazin, temperatura şi limpiditatea apei, mărimea peştilor etc.
In păstrăvăriile în care temperatura apei se ridică la peste 180C în timpul verii, densitatea la m2 luciu
de apă nu va depăși 4 kg, în restul timpului şi, îndeosebi iarna, putând merge până la 10 kg/m2.
In păstrăvăriile cu bazine din pământ, densitatea va fi mai mică decât în cele din beton, un debit mare
macină, treptat, digurile, odată cu mişcările apei în timpul hrănirii.
4.4.2. Hrănirea păstrăvului
Se ştie că un organism pentru a se menţine în viaţă sau pentru a creşte, are nevoie de o anumită
cantitate de hrană, cu o anumită compoziţie.
Păstrăvul este, după cum se ştie, un peşte răpitor care se hrăneşte aproape în exclusivitate cu carne,
sursa principală de proteine. Hrana ce i se administrează va trebui să asigure, în procentul aflat în natură
(hrana ce o consuma în râu), proteinele, hidraţii de carbon şi lipidele (grăsimile).
Hrana consumată de păstrăv în libertate are următoarele componente (%) (după studii de specialitate) :
Felul Hidraţi de
Proteină Grăsimi Cenuşă Apă Total
hranei carbon
Nevertebrate 11,5 2,2 - 2,7 83,6 100
Corobeţi 12,78 7,08 8,17 0,75 71,22 100
Lătăuşi 6,4 0,8 - 2,7 90,1 100
în timp ce componentele care intră în hrana umedă a păstrăvului sunt:

(%)
Felul Hidraţi de
hranei carbon
Ficat bovine 20,02 3,1 2,5 1,3 73,08 100
Splină bovine 18,0 2,3 - 1,4 78,3 100
Carne bovine 20,5 2,8 - 1,2 76,5 100
Peşte de mare 16,9 0,4 - 1,2 81,5 100
Peşte proaspăt 12,5 6,3 - 2,0 79,2 100
iar cele ce intră în hrana uscată (hrană granulată):

(%)
Felul Hidraţi de
hranei carbon
Făină de peşte 61,2 8,6 - 15,0 15,2 100
Făină de carne 55,0 12,0 1,2 25,0 6,8 100
Făină de soia 49,9 6,2 26,4 5,5 12,0 100
Făină de grâu 12,3 1,9 70,0 1,8 14,0 100
Se ştie că păstrăvul digeră substanţele de mai sus în proporţie de:

✓ 90% proteina,
20
✓ 1,85% grăsimile (lipidele),

✓ 40% hidraţii de carbon.
Valoarea calorică a acestor componente este de:
✓ 3,9 calorii/gram de proteină,
✓ 8 calorii/gram de lipidă,
✓ 1,6 calorii/gram de hidraţi de carbon.
De obicei, se dau valorile calorice pentru fiecare kilogram de aliment component.
După unii specialiști, valoarea calorică a hranei naturale a păstrăvului este de cca. 3460
calorii/kg, rezultând din componenţa hranei naturale a acestuia, respectiv 57,4% proteină, 12,6% lipide si
10,7% hidraţi de carbon.
Procentul de substanţe chimice necesare păstrăvului şi, deci, stabilirii unei reţete de hrană rezultă
din componenţa hranei acestuia care, este :
✓ proteină 14-21%,
✓ lipide 3,4-5,5%,
✓ cenuşe 2,0-3,3%
✓ apă 71,5-77,2%.
Proteina conţinută în hrana naturală este mult mai asimilabilă decât cea din hrana artificială.
Se consideră necesare doar 3,3 kg de proteină din hrana naturală faţă de 6,2 kg proteină din hrana artificială
pentru a produce 1 kg de proteină păstrăv.
Valoarea calorică a unei hrane este dată de coeficientul său nutritiv care se exprimă în cifre. Acesta
influențează rata de hrănire și valoarea factorului de creștere. Pentru o anumită rată de hrănire, studiile
arată că factorul de creștere, crește treptat odată cu temperatura, până la un nivel optim, după care, dacă
temperatura crește în continuare, factorul de creștere scade rapid. Majorarea ratei de hrănire, susținută de
creșterea termică, mărește factorul de creștere, însă peste temperatura de confort peștii pot refuza chiar să se
mai hrănească.
Pasul cel mai important în dezvoltarea salmoniculturii a fost făcut în momentul în care au apărut
furajele granulate, acestea uşurând enorm munca păstrăvarului.
Alimentaţia salmonidelor era practic cea mai costisitoare şi greoaie componentă a procesului
tehnologic în întreg ansamblul său, fiind utilizate resturile de abator măcinate, în amestec cu vitamine, tărâţe
şi alte componente, produse greu de manevrat şi care nu puteau fi păstrate un timp prea îndelungat.
Furajele concentrate granulate înlătură toate neajunsurile provocate de furajele tradiţionale: pot fi
depozitate pe termen lung, au o structură şi un conţinut ale elementelor nutritive adaptate pe fiecare fază şi
etapă de creştere şi exploatare, iar granulaţia variază pe categorii de vârstă şi dimensiuni. Administrarea
acestor furaje se face mai uşor, atât manual cât şi automat.
Hrană granulată.
Distribuirea hranei granulate.

Distribuirea manuală. Metoda aceasta reclamă supravegherea zilnică a efectivelor de peşti, în
vederea observării comportamentului acestora.
Se vor respecta următoarele reguli :
- evitarea declanşării reflexelor condiţionate înaintea distribuirii tainului, adică limitarea la mxim a
mişcărilor de du-te-vino ale personalului, etc. ;
- tainul să fie consumat în mai puţin de 10 minute ;
21
- curăţirea vaselor din care se distribuie nutreţurile combinate, pentru a evita fermentaţia, care se manifestă
prin turburări mai mult sau mai puţin grave şi prin micşorarea poftei de mâncare a peştilor ;
- respectarea regularităţii distribuirii tainurilor, pentru a se evita consumarea hranei cu lăcomie ;
- săptămânal, se va fixa o zi de post (preferabil duminica) în hrănirea păstrăvului de consum.
Distribuirea hranei granulate.
Cantitatea de hrană care se distribuie zilnic (raţia) se stabileşte în funcţie de valorile înscrise în
tabelul următor care prezintă, pe 12 coloane, cantităţile de granule (în kg) ce se administrează la 100 kg peşte
în funcţie de mărimea lui..
Exemplu de calcul. Intr-un bazin avem un efectiv de păstrăv curcubeu de 20.000 exemplare de 1,5
ani. Se scot, la întâmplare, 10 peşti şi se cântăresc într-o găleată cu apă cu tara cunoscută, stabilindu-se o
greutate medie de 35 g/exemplar. Rezultă că greutatea întregului efectiv de păstrăvi din bazinul respectiv, la
data când se efectuează această operaţie, este :
20.000 exemplare x 35 g/ex. = 700 kg peşte.
Temperatura apei, luată cu termometrul la sursa de alimentare, este de 150C. Pentru calcularea raţiei
se caută valoarea 15 la temperatura apei. Greutatea medie a peştilor este de 35 g, ea încadrându-se în col. 7,
corespunzătoare lungimii de 15 cm. Procentul corespunzător temperaturii de 150C este 2,3. Prin "regula de
trei simplă" se obţine :
dacă la 100 kg peşte se administrează 2,3 kg hrană granulată,
atunci la 700 kg peşte revin 700 x 2,3/100 = 16,1 kg granulată.
Deci, rotunjit, se vor administra, zilnic, 16 kg granule, în 3 tainuri de câte 5,33 kg.
Peştilor se vor administra granule de 2 mm.
Este absolut necesar să nu se scoată din saci hrană mai multă decât raţia zilnică.
Furajarea va începe, în cazul peştilor P0, aşa cum s-a amintit, în momentul în care punga vitelină s-a
reabsorbit două treimi, respectiv când puietul se ridică şi înoată la suprafaţa apei. In acest moment, puietul se
trece în troci şi se hrăneşte prin presărarea furajului în 10 raţii zilnice, deasupra trocii. Când în incubatoare
icrele au fost puse pe un singur rând, puietul poate fi hrănit, timp de câteva săptămâni, direct în incubatoare.
Este foarte importantă şi obligatorie administrarea hranei înainte de reabsorbţia totală a pungii
viteline.
Cantitatea de hrană zilnică (%) funcţie de mărimea peştelui şi temperatura apei (după LEITRIZ)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Temp. Mărimea peştelui (cm)
apei Până la 2,5-5 5-7,6 7,6- 10,1- 12,7- 15,2- 17,7- 17,7- 22,8- Peste
0
C 2,5 10,1 12,7 15,2 17,7 20,3 20,3 25,4 25,4
Cantitatea de hrană zilnică (%)
2,2 2,7 2,2 1,7 1,3 1,0 0,8 0,7 0,6 0,5 0,5 0,4
2,7 2,7 2,3 1,8 1,4 1,1 0,9 0,7 0,6 0,5 0,5 0,4
3,3 2,9 2,4 2,0 1,5 1,2 0,9 0,8 0,7 0,6 0,5 0,5
3,7 3,0 2,5 2,2 1,7 1,3 0,9 0,8 0,7 0,6 0,6 0,5
4,4 3,2 2,6 2,2 1,7 1,3 1,0 0,9 0,8 0,7 0,6 0,5
5,0 3,3 2,8 2,2 1,8 1,4 1,1 0,9 0,8 0,7 0,6 0,5
5,5 3,5 2,8 2,4 1,8 1,4 1,2 0,9 0,8 0,7 0,6 0,5
6,1 3,6 3,0 2,5 1,9 1,4 1,2 1,0 0,9 0,8 0,7 0,7
22
6,6 3,8 3,1 2,5 2,0 1,5 1,3 1,0 0,9 0,8 0,8 0,6
7,2 4,0 3,3 2,7 2,1 1,6 1,3 1,1 1,0 0,9 0,8 0,7
7,7, 4,1 3,4 2,8 2,2 1,7 1,4 1,2 1,0 0,9 0,8 0,7
8,3 4,3 3,6 3,0 2,3 1,7 1,4 1,2 1,0 0,9 0,8 0,7
8,8 4,5 3,8 3,0 2,4 1,8 1,5 1,3 1,1 1,0 0,9 0,8
9,4 4,7 3,9 3,2 2,5 1,9 1,5 1,3 1,1 1,0 0,9 0,8
10,0 5,2 4,3 3,4 2,7 2,0 1,7 1,4 1,2 1,1 1,0 0,9
10,5 5,4 4,5 3,5 2,8 2,1 1,7 1,5 1,3 1,1 1,0 0,9
11,1 5,4 4,5 3,6 2,8 2,1 1,7 1,5 1,3 1,1 1,0 0,9
11,4 5,6 4,7 3,8 2,9 2,2 1,8 1,5 1,3 1,1 1,1 1,0
12,2 5,8 4,9 3,9 3,0 2,3 1,9 1,6 1,4 1,3 1,1 1,0
12,7 6,1 5,1 4,2 3,2 2,4 2,0 1,6 1,4 1,3 1,1 1,0
13,3 6,3 5,3 4,3 3,3 2,5 2,0 1,7 1,5 1,3 1,2 1,0
13,8 6,7 5,5 4,5 3,5 2,6 2,1 1,8 1,5 1,4 1,2 1,1
14,4 7,0 5,8 4,8 3,6 2,7 2,2 1,9 1,6 1,4 1,3 1,2
15,0 7,3 6,0 5,0 3,7 2,8 2,3 1,9 1,7 1,5 1,3 1,2
15,5 7,5 6,3 5,1 3,9 3,0 2,4 2,0 1,7 1,5 1,4 1,3
16,1 7,8 6,5 5,3 4,1 3,1 2,5 2,0 1,8 1,6 1,4 1,3
16,6 8,1 6,7 5,5 4,3 3,2 2,6 2,1 1,8 1,6 1,5 1,4
17,2 8,4 7,0 5,7 4,5 3,4 2,7 2,1 1,9 1,7 1,5 1,4
17,7 8,7 7,2 5,9 4,7 3,5 2,8 2,2 1,9 1,7 1,6 1,5
18,3 9,0 7,5 6,1 4,9 3,6 2,9 2,2 2,0 1,8 1,6 1,5
18,8 9,3 7,8 6,3 5,1 3,8 3,0 2,3 2,0 1,8 1,6 1,6
19,4 9,6 9,1 6,6 5,3 3,9 3,1 2,4 2,1 1,9 1,7 1,6
20,0 9,9 9,4 6,9 5,5 4,0 3,2 2,5 2,1 2,0 1,8 1,7
Fiecare reţetă de hrană are un anumit coeficient nutritiv în funcţie de care se stabilesc raţiile corelate
cu talia peştilor şi temperatura apei.
Distribuirea hranei păstrăvului se poate face și mecanic. Cel mai răspândit distribuitor este cel cu
tije, constând dintr-un vas tip bidon cu capac şi o tije articulată într-un orificiu elipsoidal al bidonului şi
prelungită mult în afara acestuia. Acesta se încarcă cu hrană şi se aşează pe un suport aproape de suprafaţa
bazinului, astfel capătul exterior al tijei să fie în apă. Prin reflexul condiţionat, păstrăvul atinge cu gura tija
mişcând-o, fapt care face ca prin orificiul elipsoidal să cadă în apă o anumită cantitate de granule.
In Israel, Păstrăvăria Dan situată la izvoarele Iordanului, cu o producţie anuală de 360 tone păstrăv
de consum, este dotată cu numeroase astfel de distribuitoare de hrană, câte două sau chiar trei pe un bazin.
Ele sunt legate la un container central de distribuţie, computerizat, care face automat alimentarea
distribuitoarelor mecanice cu hrană, calculată pentru fiecare bazin în parte.
Interval de Greutatea Cantitatea de hrană necesară pe dimensiuni (kg)

hrănire (zile) peştelui (g) 3 mm 4,5 mm Total Total cumulat
1-30 40-60 3000 - 3000 3000
31-60 60-90 4000 - 4000 7000
61-90 90-130 - 6000 6000 13000
91-120 130-200 - 11000 11000 24000
121-150 200-250 - 9000 9000 33000
Distribuirea automată a hranei scuteşte mult din munca personalului, înlătură eventualele
neglijențe sau greşeli ale acestuia şi asigură distribuirea corectă a hranei.
23
Dispersor automat de furaje, cu suflantă și dispersie pentru furajare intensivă, cu programator și buncăr de
8
diferite mărimi
Dispersor de furaj, Profi 60 kg. Cu ajutorul acestui dispozitiv automat de furajare este posbil să se distribuie
furajul pe bazine fără pierderi. Furajul este preluat pneumatic de suflantă și distribuit pe o suprafață de 8 m.
Dispersorul de furaj cu suflantă asigură o administrare continuă a furajului, aproape fără frecare (în
comparație cu sistemul cu discuri centrifugale).
Este recomandat pentru administrarea furajului cu granulație între 2 – 6 mm. Cu ajutorului butonului de
dozare special se asigură cantitatea exactă de furaj. Obturarea dispozitivului este exclusă. Granulația furajului
poate fi setată simplu și rapid.
Capacul containerului se deschide cu o mână și rămâne deschis cu ajutorul amortizorului. Pe gura de
încărcare a containerului este montată suplimentar o plasă de protecție.
Lucrează la o tensiune de rețea de 230 V și au nevoie doar de un racord electric.
Dispersorul de furaj este livrat împreună cu ceasul montat pe recipient.
Setările sunt simplu de efectuat. Cu ajutorul a două taste se introduc orele de hrănire și minutele de hrănire pe
zi. Se introduce numărul de hrăniri și ceasul împarte minutele de hrănire în mod egal pe durata unei zile.
Containerul este de 60 kg, diametrul de 56 cm și înățimea de 105 cm.
Acest distribuitor se poate conecta la un computer și comanda prin intermediul programului software Aqua
Feed.
Indiferent cum se distribuie hrana, aceasta trebuie făcută în porţii regulate, de mai multe ori pe zi.
Nehrănirea păstrăvului în perioada de vară, când temperatura apei este optimă, duce la slăbirea rapidă
a lui. Un post de o săptămână - fără hrană - anulează creşterea în greutate realizată în tot atâtea zile de hrănire
normală, lucru care însă nu se întâmplă la o temperatura sub 60C.
Se ştie că păstrăvul curcubeu consumă hrană de la suprafaţa apei în timp ce indigenul şi fântânelul
consumă de la adâncime, motiv pentru care hrana granulată destinată curcubeului trebuie să aibă o
flotabilitate mai ridicată, îndeosebi cea destinată puietului.
In funcţie de efectivele de peşti pe care le avem şi de producţia de păstrăv pe care am stabilit s-o
producem anual este necesar să cunoaştem cantitatea de hrană, pe sortimentaţii, de care avem nevoie.
Orientativ, numărul de zile şi cantităţile de hrană necesare din stadiul de puiet de o vară (30-40
g/buc.) şi până la păstrăvul porţie (200-250 g/buc.), pentru o temperatură a apei în jur de 150C, pentru
10.0000 peşti, sunt redate tabelar, mai jos.
Din stadiul de alevini până la realizarea păstrăvului de 250 g/buc. sunt necesare, la o hrănire
corectă cu o hrană calitativ superioară, pentru un an de zile, 37,5 tone de hrană, dând o producţie de
25 tone de păstrăv de consum, la un coeficient nutritiv mediu de 1,5.
Aspecte deosebite.
In ultimul timp, hrana pentru peşti se fabrică mai puţin după procedeul presat şi mai mult aşa-numita
hrană extrudată.
8
https://www.acvateam.com/ro/dispersor-automat-de-furaje/dispersor-de-furaj-profi-60-kg-242
24
EXTRUDÁRE, extrudări, s.f. Procedeu de prelucrare a materialelor (metale, mase plastice) prin
deformare plastică, constând în trecerea forţată a materialului, supus unei forţe de compresiune, printr-o
matriţă de formă adecvată; extruziune. – Cf. fr. e x t r u s i o n. Sursa: DEX '98 |.
Hrana extrudată, la aceeaşi greutate cu altfel de hrană, are un coeficient de transformare mai mare.
Prin folosirea ei se reduce cu aproximativ 10-15% volumul de transport, locul de depozitare şi manopera
distribuirii ei şi, în principal, scurtarea timpul de creştere.
Aceasta cucereşte, din ce în ce mai mult, sectorul piscicol fiind, în ultimul timp, adusă şi la noi.
Norme tehnice de consum pentru furajarea faunei piscicole.
Nr. Norma de consum -kg-
Specificaţii
crt. (coeficient nutritiv)
A. PENTRU FURAJAREA PASTRAVILOR (cantitate de furaje/kg peşte obţinut)
-I- HRANA UMEDA
1 Peşte furajer 6,0
2 Peşte viu (salmonide, ciprinide şi alte specii) 4,0
3 Deseuri de animale (vite, cai) 8-10
4 Deseuri de păsări (intestine) 4-6
5* Făină de grâu 3-5
6* Făină de ovăz 3,5
7* Tărâţe de grâu 3,5
8** Drojdie furajeră 4,0
* participă în procent de max. 20% în reţeta de hrană umedă (un singur sortiment)
**partcipă în procent de 4-8% în reţeta de hrană umedă
-II- HRANA GRANULATA PRODUSA IN TARA
1 Puieti până la 1 an* 2,0
2 Adulti şi reproducători ** 2-2,5
-III - HRANĂ CONCENTRATĂ IMPORTATA
1 Puieţi de la ecloziune până la 1 an 1,1
2 Adulţi ** 1,3-1,7
3 Reproducători 1,5
* funcţie de specificaţia furnizorului
** funcţie de categoria păstrăvăriei.
Tot în ultimul timp, datorită cererii pieţei, se produce aşa-numitul păstrăv somonat.
In păstrăvării, peştii ajunşi la maturaţie prezintă o culoare albă a cărnii datorită transferului de
carotenoide spre gonade. Pescarul de păstrăv ştie că, de obicei, păstrăvul prins din râu are carnea colorată în
roz şi, în mod deosebit, această coloraţie o au păstrăvii mai mari din lacurile alpine şi cele de acumulare
montane.
Coloraţia rozalie, aşa-numita somonată provine de la consumul de mici crustacee existente în apă,
crustacee (gammarus), dafnii care folosesc pigmenţii carotenoizi pentru coloraţia lor, principalii carotenoizi
fiind ostoxantina şi cantaxantina.
Aceşti carotenoizi se produc pe cale sintetică şi sunt înglobaţi în hrana granulată în cantitate de până
la 100 ppm (părți la milion).
Obişnuit, hrana conţinând cantoxina se distribuie păstrăvilor de la greutatea de 150 g în sus, ei
asimilând cu uşurinţă pigmentul, cei sub această dimensiune nefiind sensibili la pigment.
In funcţie de concentraţia de pigment (cantaxina) din hrană durează perioada de hrănire.
Obişnuit, după 6 săptămâni de hrănire cu granule, având înglobate carotenoizi, păstrăvul primeşte o
culoare roză, fiind mai bine valorificat. Este mai sensibil la pigmenţi, păstrăvul curcubeu faţă de fântânel.
Utilizând hrană granulată, indiferent de compoziţie, se vor avea în vedere aspectele de mai jos.
• Să se utilizeze numai hrana verificată calitativ.
• La intrarea în păstrăvărie să fie analizată chimic iar componentele ei şi calităţile chimice să se
înscrie în limitele normale.
25
• Două analize sunt, printre altele, obligatorii, necorespondenţa lor ducând la refuzul hranei :
conţinutul de amoniac (NH3), să nu depăşească 80 mg% şi indicele de aciditate (KOH) să nu fie mai mare de
50 mg/g. Cifrele de mai sus rezultă în urma cercetărilor efectuate, ele putând fi depăşite cu 50% în cazuri de
urgenţă.
• Să se aibă în vedere că atât o subnutriţie şi o hrănire în salturi cât şi o supraalimentare a efectivelor
de peşti, indiferent de vârstă, debilitează organismul şi îl expune la boli şi parazitoze.
Trebuie reţinut faptul că prin hrănire normală o tonă de păstrăv elimină în bazin cca 300 kg fecale
care constituie un factor consumator de oxigen dizolvat prin descompunere, motiv pentru care bazinele
trebuie curăţate des.
4.4.3. Hrănirea păstrăvului cu furaje granulate extrudate (furaje utilizate, structuri de furajere,
mod de furajare)
Păstrăvul este una din puţinele specii de cultură adaptate la consumul furajelor granulate extrudate, în
acest mod explicându-se paşii uriaşi făcuţi în cercetarea, selecţia şi ameliorarea salmonidelor. Există linii de
păstrăv curcubeu „artificializate” total, care nu mai fac faţă cu siguranţă vieţii din mediul natural.
Şi în domeniul producţiilor furajere au fost făcuţi paşi importanţi, fiind căutată în permanenţă reţeta
furajeră ideală, o reţetă care să conţină toate ingredientele necesare unei dezvoltări rapide şi armonioase,
furajul să poată fi consumat cît mai uşor (diametrul corespunzător, flotabilitate), iar costurile de producţie şi
comercializare a acestuia să fie cât mai scăzute.
Având în vedere particularităţile tubului digestiv al salmonidelor şi lungimea acestuia, se poate
concluziona că păstrăvul este o specie care poate valorifica doar hrană cu volum redus, dar cu valoare
ridicată sub raport nutritiv, aşa cum reiese şi din structurile furajere prezentate anterior.
Furajul granulat utilizat pentru hrănirea păstrăvilor trebuie să aibă un conţinut ridicat de proteină. Un
furaj granulat de calitate slabă poate să aibă un conţinut proteic de 28-35%, pe când un furaj de calitate are un
procent de proteină cuprins între 45-50%.
Pentru păstrăvul de crescătorie, un conţinut de 40-45% proteină s-a dovedit a fi cel mai favorabil,
deoarece un astfel de furaj este considerat şi cel mai economic. Datorită acestui conţinut ridicat de proteină,
coeficientul de conversie a hranei este deosebit de ridicat şi superior celui înregistrat la alte specii de animale
4.4.4. Coeficientul și indicele de conversie a hranei
Coeficientul de conversie a hranei se exprimă în kg furaj/kg spor creștere iar indicele de conversie
a hranei se exprimă în kg spor creștere/kg furaj consumat.
La o administrare corectă şi în concordanţă cu cerinţele biofiziologice ale păstrăvilor, pentru 1 kg
carne de păstrăv, se folosesc 1,1-1,3 kg furaj granulat, dar aceste valori pot suferi modificări în funcţie de
foarte mulţi factori:
caracteristicile biofiziologice şi starea de sănătate a materialului de cultură ;
parametri mediali: temperatură, oxigen dizolvat, gaze solvite, suspensii, transparenţa apei, etc. ;
nivelul de stres al materialului de cultură ;
tehnica de furajare, etc..
În vederea unei furajări corecte, economice şi profitabile, cercetătorii în domeniul salmoniculturii şi
alimentaţiei păstrăvilor, precum şi firmele producătoare de furaje pentru păstrăv au elaborat numeroase
structuri furajere şi planuri de furajare şi experimentează, în permanenţă, reţete noi.
4.4.5. Păstrarea şi consumarea hranei
a. Păstrarea hranei umede. Pentru ca hrana să poată fi administrată în condiţii optime, ea trebuie să
fie proaspătă, nealterată şi fără miros, să nu provină de la vite bolnave.
Dat fiind faptul că în sezonul rece consumul de hrană în păstrăvării este foarte scăzut, se pot
realiza stocuri de deşeuri de carne de cal şi vite accidentate, pentru a fi utilizată apoi în timpul sezonului de
hrănire.
Păstrarea şi conservarea cărnii se fac, fie în gheţării, fie în spaţiile frigorifice cu care au fost dotate
păstrăvăriile cu curent de reţea.
26
Oricum va fi păstrată, carnea trebuie sortată în prealabil, tranşată, curăţată de oase, tendoane, grăsimi
şi sânge şi introdusă în saci de plastic, atunci când se conservă în camere frigorifice şi în coşuri sau lăzi cu
gratare când se depozitează în gheţării. In cazul existenței unei cantităţi care depăşeşte capacitatea spaţiilor
de depozitare, carnea poate fi tăiată în fâşii subţiri şi păstrată prin uscare.
Metoda este mai puţin recomandată, întrucât se pierd, îndeosebi, vitaminele pe care carnea crudă le
păstrează în cantitate apreciabilă. Din acelaş motiv nu este recomandată nici păstrarea cărnii în apa rece a
sursei de alimentare sau a bazinelor.
b. Păstrarea şi depozitarea hranei granulate. Termenul de garanţie a hranei granulate este, obişnuit,
de 3 luni, dacă pe ambalaj nu este trecut un alt termen. Se livrează, fie în saci de hârtie, fie în saci de plastic, de
capacitate 25-50 kg.
Depozitarea ei spre păstrare se face în încăperi uscate, cu posibilităţi de aerisire şi lipsite de
rozătoare. Sacii se aşază pe nişte grătare din lemn, spre a se evita contactul cu cimentul şi umezeala.
Este indicat ca podeaua magaziei să fie din scândură. Sacii se controlează să fie bine legaţi. În cazul
în care nu se consumă întreg conţinutul la o masă, sacul se va lega din nou, strâns la gură.
Granulele umede sau mucegăite, precum şi cele ce depăşesc termenul de garanţie, nu vor fi
administrate ca hrană păstrăvului.
Făinurile vegetale se depozitează, respectându-se condiţiile de mai sus, în lăzi construite special.
Pentru aprovizionarea cu hrană se dau orientativ, procentual, cantităţile lunare ce se distribuie
obisnuit la păstrăvăriile din România.
Cantităţile lunare de hrană necesară pentru păstrăvul de consum (%) faţă de totalul anual
Luna Procent (%) față de Luna Procent (%) față de
totalul anual totalul anual
Ianuarie 1 Iulie 18
Februarie 1 August 20
Martie 2 Septembrie 15
Aprilie 4 Octombrie 10
Mai 8 Noiembrie 5
Iunie 15 Decembrie 1
Aceste cantităţi trebuie să fie corectate corespunzător pentru păstrăvăriile alimentate cu apă de izvor
unde, la o temperatură depăşind iarna 50C, hrănirea se face destul de intens şi în lunile reci ale anului.
4.4.6. Sortarea păstrăvilor de consum
Se ştie că, mai mult ca oriunde, în creşterea dirijată a animalelor, în sectorul piscicol creşterile nu sunt
uniforme, ele fiind influențate de o serie de factori.
Din acest motiv, în cadrul aceleiaşi generaţii, peştii şi, îndeosebi păstrăvii, se diferenţiază ca
dimensiune din primele luni de hrănire.
Păstrăvul fiind un peşte carnivor, se hrăneşte şi cu semeni de-ai săi, motiv pentru care trebuie separat
pe dimensiuni de îndată ce, în acelaşi bazin, există diferenţe de creştere între indivizi.
Separarea pe dimensiuni a păstrăvilor poartă numele de sortare sau triere şi este necesară, pe de o
parte, pentru a evita ca peştii cei mari să-i mănânce pe cei mici iar, pe de altă parte, ca şi cei care au rămas la
o talie mai mică să poată consuma o cantitate de hrană suficientă şi să crescă cât mai rapid.
Sortarea se poate face atât manual cât şi cu ajutorul sortatoarelor.
a.). Sortarea cu ajutorul lădiţelor.
Sortarea manuală este greoaie, imprecisă şi ia timp foarte mult, motiv pentru care majoritatea
păstrăvarilor nu o execută.
Pentru uşurinţa sortării din vara a doua, sortarea păstrăvului se face utilizând cutii din lemn prevăzute
cu grătare din fier sau cu fund şi laturi din şipci triunghiulare sau vergele rotunde din lemn. Lumina dintre
şipci este cu atât mai mică cu cât peştii de sortat sunt şi ei mai mici.
27
In mod obişnuit, se utilizează două lădiţe, prima având dimensiunile de 50 x 30 x 20 cm cu şipcile

distanţate mai mult şi o a doua cu dimensiunile de 60 x 40 x 30 cm înălţime, cu şipci mai puţin distanţate.
Prima cutie, prevăzută cu patru picioare în interior de circa 10 cm înălţime la colţuri, se introduce în cea de a
doua şi amândouă într-o troacă alimentată cu apă, astfel încât să fie scufundate mai mult de jumatate în apă,
aşa cum s-a arătat la sortarea puietului.
Pentru păstrăvăriile cu creşteri normale, lumina dintre şipcile cutiilor de sortare va fi aproximativ cea
din tabelul următor.
Triorul dublu a fost confecţionat la Păstrăvăria Azuga, dupa modelul supertriorului francez Marty.
Cu acest sortator simplu şi eficient s-au dotat multe păstrăvării, inclusiv cele care deţin sortatoare
electrice, întrucât poate fi utilizat şi la sortarea puietului la trecerea în bazine în timpul verii, ceea ce nu pot
face sortatoarele electrice sau mecanice.
Aparatul se compune dintr-un cadru de scândură tip ladiţă, cu dimensiunile de 75 x 45 x 35 cm, în
care se introduc, etajat, câte două grătare din sârmă de zinc sau galvanizată, cu spaţii de aceeaşi mărime la
fiecare etaj. Grătarele se aşează înclinat spre mijloc, la extremităţi având câte o şipcă fixă. Fundul cutiei este
deschis ca şi pereţii laterali din spatele grătarelor de jos.
Distanţa dintre şipcile cutiilor de sortare pentru păstrăvi.

Vârsta păstrăvilor Lumina dintre şipci Dimensiunile peştilor
(ani) (cm) lungime - cm - greutate - g -
1+ 0,8 - 10 6 - 11 7 - 17
1+ 1,0 - 1,3 12 - 15 17 - 20
1+ 1,4 - 1,7 16 - 20 45 - 70
2+ 1,6 - 1,9 20 - 22 80 - 100
2+ 2,0 - 2,5 22 - 25 120 - 150
2-3+ 2,6 - 2,8 26 - 28 150 - 280
Grătarele sunt confecţionate câte două, având aceleaşi spaţii libere, cele de la partea superioară fiind
mai scurte (40 x 23 cm) decât cele de la partea de jos (40 x 43 cm). Pentru uşurinţa în manipulare, grătarele
se numerotează (câte două cu acelaşi număr), cele de sus cu numere cu soţ, cele de jos cu numere fără soţ.
Lumina grilelor va creşte în sensul mărimii numerelor, mai puţin numerele mici şi mai mult la numerele
mari.
Grilele de sus vor avea, întodeauna, cu unul sau trei numere mai mult decât cele de jos, în funcţie de
uniformitatea mărimii peştilor.
Exemplu: când jos se pun două grătare cu numărul 11 sau se vor aşeza două grătare cu numărul 12
sau, dacă este cazul, 14. In general, numerele corespund cu distanţa în milimetri dintre sârmele grătarelor.
28
Triorul dublu se introduce într-o troacă (de puieţi), cu apă, astfel încât aceasta să ajungă până aproape
de grătarele de sus. Peştii se introduc în partea superioară a cutiei; pe grătarele de sus rămân peştii mari, pe
cele de jos cei mijlocii, iar în troacă peştii cei mici, făcându-se astfel sortarea pe trei categorii de dimensiune.
Triorul dublu sau supertriorul are ca anexe 20 grile de 40 x 23 cm, numerotate 4 - 6 - 8 -10 - 12 - 14 -
16 - 18 -20 - 22 (câte două de fiecare număr) şi 20 grile de 40 x 43 cm, numerotate 3 - 5 - 7 - 9 - 11 - 13 - 15
- 17 - 19 - 21 (câte două de fiecare număr).
Iată imaginea unui sortator manual existent pe piața echipamentelor de acvacultură9.
b). Sortarea mecanică.

Se face utilizând sortatoarele simple din lemn cu 6 canale tip Marty.
Sortatorul este compus dintr-un cadru din lemn în interiorul căruia, pe două bare transversale, sunt
fixate 5 şipci lungi, triunghiulare, din stejar, culisabile pe cele transversale.
Şipcile de stejar se fixează dinspre peretele din stânga, pe rând, cu ajutorul şuruburilor de fixare,
astfel: se introduce între prima şipcă longitudinală şi peretele lateral stâng, lângă bara de fixare, un beţişor de
reglaj (sunt 10 beţişoare numerotate în funcţie de grosimea lor, în mm; se apropie şipca triunghiulară până
strânge uşor beţişorul de reglaj şi se strânge apoi şurubul fluture; se aşează în partea de jos, lângă cea de a
doua bară de fixare, un beţişor de reglaj cu 3-6 numere mai mare (4-8 mm), în funcţie de diferenţa de creşteri
între peşti şi se fixează cu ajutorul şurubului fluture.
Se procedează astfel cu toate cele cinci şipci longitudinale, fixându-se la aceeaşi valoare de distanţă
între ele ca şi prima. Peretele lateral se deplaseaza spre ultima sipca si se fixeaza dupa acelasi procedeu.
Se realizează, astfel, 6 canale prin care vor aluneca peştii.
Sortatorul astfel reglat se aşează peste cadrul de fier pe care, în prealabil, au fost fixate patru canale
(coveti) din tablă în care vor cădea peştii.
Partea superioară a sortatorului (la locul de introducere a peştilor) va fi ridicată şi fixată, la înclinarea
dorită cu ajutorul unei pârghii de metal, în cele două bare verticale găurite. Pentru peştii mici, sortatorul va fi
mai înclinat decât pentru cei mari.
Pentru ca peştii să nu sară afară, peste canale se lasă două grătare din sârmă - plasă.
Intrucât lumina canalelor a fost stabilită crescând din partea superioară spre cea inferioară, în primul
canal de tablă vor cădea peştii mici, în al doilea cei mijlocii, iar în al treilea cei mari. In canalul al patrulea
vor cădea numai peştii foarte diferenţiaţi ca mărime de cei din categoria a III-a, ei urmând a fi resortaţi.
Intrucât acest sortator este mai simplu, se recomandă ca, în măsura posibilului, să i se amenajeze
deasupra un cadru din ţeavă cu găuri, legat printr-un furtun, fie la o electropompă, fie la o sursă de apă prin
cădere liberă.
c. Sortarea electrică.
Sortatorul electric. Unele păstrăvării sunt dotate cu sortatoare electrice franceze tip Calibromatic10,
care sortează automat păstrăvii în 3-4 categorii de dimensiuni. Sortatorul se aşează în poziţie fixă, prin
blocarea roţilor din faţă şi ridicarea lui pe picioare telescopice, la roţile din spate astfel încât să se asigure
orizontalitatea cu ajutorul nivelei cu bulă de aer din partea dreaptă a coşului de tablă. Acul de reglare se
aşază, înainte de fixarea sortatorului, la una din cele şase poziţii (0-6), în funcţie de mărimea (lungimea)
peştilor pe care vrem să-i sortăm, astfel :
- pentru puieţi între 5-6 cm, la valoarea 4-5 ;
9
https://www.acvateam.com/ro/echipamente-acvacultura
10
http://www.faivre.fr Invenția sortatorului automat vibrator calibromatique (brevetat). În anii 1950, Claude Faivre a fost un moșier și fermier. Căutând
mecanizarea fabricilor, el a decis să construiască utilaje pentru a face viața mai puțin dificilă fermierilor. Așa că a creat primul calibrator automat pentru păstrăv
„Calibromatic”. Inspirat de moară, a avut ideea de a transporta pești în țevi! Bazele pisciculturii mecanizate funcționau. Din 1958, povestea continuă.
29
- pentru puieţi între 6-10 cm, la valoarea 3-4 ;

- pentru puieţii între 10-14 cm., la valoarea 2-3 ;
- pentru peştii între 14-20 cm, la valoarea de 1-2;
- pentru peşti mai mari de 20 cm, la valoarea 0-1.
Se reglează apoi deschiderea dintre grile prin rotirea celor două discuri mari, situate de aceeaşi parte, la
cele două capete ale sortatorului. Se apasă cuiul cu disc mic şi se roteşte de manivelă discul mare până în
dreptul cifrei ce o dorim, lăsând cuiul discului mic la loc, în deschiderea cifrei respective. De regulă,
diferenţa valorică între cifrele celor două discuri este de 3-6 numere, în funcţie de mărimea peştilor. Ea poate
fi însă mai mare, îndeosebi atunci când sortăm peşti de dimensiuni foarte variate, aflaţi la un loc. Cifrele de
pe cele două discuri corespund cu redeschiderea grilelor, în mm.
Valorile deschiderii grilelor la sortatorul Calibromatic
Greutatea păstrăvului Valoarea deschiderii grilei, în mm
(g/buc.) Pentru intrare Pentru ieşire
280 22 28
260 21 26
240 20 25
220 19 24
200 18 23
180 17 22
160 16 21
140 15 20
120 14 19
100 13 18
80 11 16
60 9 13
40 7 11
20 6 9
10 5 8
Cifrele corespund pentru sortarea păstrăvilor hrăniţi corect.

Reglarea se face, prin tatonări, până stabilim numărul corespunzător, pe discul de la intrare, până la
cele mai mici dimensiuni de sortare.
Reglajul este bine făcut atunci când în primul orificiu cad peştii cei mici iar în ultimul cei mai mari.
Reglajul este prost făcut atunci când, în ultimul orificiu, fie că nu cad peşti deloc, fie că dimensiunile
lor sunt foarte diferite. Cele patru orificii în care cad peştii se reglează, la rândul lor, prin deplasare spre
stânga sau dreapta, după deşurubare, în funcţie de numărul de peşti (mai mare spre dreapta, mai mic spre
stânga) ce dorim să-l obţinem dintr-o categorie, în orificiul respectiv.
Deasupra grilelor se găsesc nişte plăci din plastic prinse de coş, cu şuruburi. Ele au rostul de a regla
cantitatea de păstrăv ce trebuie să intre între grile, în funcţie de mărime şi de a nu lăsa păstrăvii să se
suprapună, căzând astfel în alt orificiu decât cel corespunzător dimensiunilor.
Se va avea grijă ca robinetul de la intrarea apei în sortator să nu fie, niciodată, complet închis, acest
lucru putând defecta turbina de trepidaţie.
La pornire, electropompa va fi amorsată prin introducerea unei cantităţi suficiente de apă care să
asigure aspersia.
Inaintea fiecărei utilizări, sortatorul va fi uns cu ulei mineral în cele opt puncte pe care sunt aşezate
cele patru grile în corpul grilei vibrante şi cele patru ghidaje (câte două la fiecare capăt al sortatorului).
Periodic, se gresează toate articulaţiile, axele, roţile, fileturile, etc.
O atenţie deosebită trebuie acordată întreţinerii turbinei vibrante. In caz de necesitate (înfundarea
jiglerului din cauza apei murdare) se desface tubul de la intrarea apei în turbină, se demontează jiglerul şi se
curaţă, aşezându-l la loc.
Inainte de a opri definitiv sortatorul, se verifică dacă între grile sau în orificii nu au rămas peşti.
30
Sortatorul se depozitează ferit de intemperii şi de razele solare.

Instalarea iniţială a lui se face numai de către un specialist autorizat.
Cu asemenea sortatoare s-au dotat mai multe păstrăvării din România.
Sortatorul italian tip Milanese este un sortator mai performant, având o productivitate de 2 tone
păstrăv/oră şi are, spre deosebire de sortatorul francez, electropompe direct încorporate, iar în locul barelor
triunghiulare, nişte role longitudinale care se învârtesc în sesns invers una faţă de cealaltă. Rolele sunt dublu
etajate, un rând în partea superioară a sortatorului şi alt rând în partea de jos a lui, acoperite.
Sortatorul funcționează astfel: se reglează cele două rânduri de role astfel încât înclinarea lor să fie
identică. Cu ajutorul plăcuţelor numerotate, se reglează în cele două extremităţi lângă şuruburile de plastic
negru, deschiderea rolelor, în funcţie de mărimea peştilor ce avem de sortat, după acelaşi principiu ca şi la
sortatorul francez. Se reglează astfel, prin introducerea plăcuţei între ghidajul şurubului şi peretele
sortatorului, amandouă seriile de role.
Se reglează, apoi, planul de lame situat sub role, astfel încât să permită peştilor să se poată sprijini pe
coadă, lucru ce va da posiblitatea peştilor mari, ce nu cad printre role, să ajungă în partea dinspre ieşire a
sortatorului.
După folosire, se va controla rândul al doilea de role şi canalele de scurgere pentru a nu rămâne peşti
în interior.
Sortatorul italian funcționează fără a cere eforturi din partea lucrătorilor. Pentru a funcţiona astfel, el
trebuie însă bine întreţinut, curăţat după fiecare întrebuinţare, uns cu ulei în punctele de gresare şi păstrat la
loc ferit de intemperii. De fiecare dată, se va verifica scurgerea apei din furtunul electropompei, aceasta
îngheţând o distruge, motiv pentru care, pe timp de îngheţ şi iarna, se verifică înainte de pornirea sortatorului.
Sortările se efectuează ori de câte ori peştii s-au diferenţiat între ei ca lungime. Ele vor fi mai dese, în fiecare
lună, la puieţii de o vară din păstrăvăriile alimentate cu apă de izvor şi la 2 luni în celelalte.
Cu asemenea sortatoare au fost dotate mai multe păstrăvării din ţara noastră. Sortări foarte minuţioase
se fac la inventarul de primăvară şi la cel de toamnă.
Operaţia de sortare se efectuează dimineaţa şi seara, când apa şi aerul au temperaturi mai scăzute.
Cu ocazia fiecărei sortări, peştii vor fi ţinuti la post minimum 48 ore în cazul celor două sortări
principale (primăvara şi toamna) şi minimum 3 zile în cazul sortărilor de peste vară.
De fiecare dată, peştele sortat se trece obligatoriu printr-o baie de verde malachit preparată cu 1 g la
50 l apă, timp de 1-2 minute sau 1 g la 200 l apă timp de 20 minute.
_______________________________________________
31

Curs 4. Salmonicultura

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 4. Salmonicultura

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs SALMONICULTURĂ. _ Dr. Ing.

4. CREŞTEREA PĂSTRĂVULUI CURCUBEU ȘI A ALTOR SALMONIDE ÎN

4.1. Justificarea creşterii păstrăvului curcubeu în păstrăvăriile din România

Temperatura de confort în exploataţiile sistematice este de 17-20oC, dar se dezvoltă bine şi la

Verificarea fecundării icrelor

4.2.3. Ingrijirea icrelor în timpul incubaţiei.

/<fr. Formaline. Sursa: NODEX (2002)

- furtun pentru curăţirea, prin sifonare, a mâlului;

4.2.6. Numărarea icrelor

Inainte de ecloziune 5,5-6,0 15000 Finiş

4.2.7. Livrarea icrelor embrionate

4.2.9. Ecloziunea puieților

Troacă FCM - Dispozitiv de numărare a puieţilor.

Refractometru pentru salinitate.

Puieţii înainte de trecerea în troci

Oximetru digital. Determina O2 dizolvat (în mg/l) și saturația oxigenului

în timp ce componentele care intră în hrana umedă a păstrăvului sunt:

iar cele ce intră în hrana uscată (hrană granulată):

Se ştie că păstrăvul digeră substanţele de mai sus în proporţie de:

✓ 1,85% grăsimile (lipidele),

Distribuirea hranei granulate.

Distribuirea hranei granulate.

Interval de Greutatea Cantitatea de hrană necesară pe dimensiuni (kg)

In mod obişnuit, se utilizează două lădiţe, prima având dimensiunile de 50 x 30 x 20 cm cu şipcile

Distanţa dintre şipcile cutiilor de sortare pentru păstrăvi.

b). Sortarea mecanică.

- pentru puieţi între 6-10 cm, la valoarea 3-4 ;

Cifrele corespund pentru sortarea păstrăvilor hrăniţi corect.

Sortatorul se depozitează ferit de intemperii şi de razele solare.

S-ar putea să vă placă și