Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing.

Gheorghe Mohanu

Cursul 7.
ASPECTE PRIVIND ECOSISTEMELE ACVATICE MONTANE. TIPOLOGIA ȘI
CALITATEA APELOR DE MUNTE

7.1. Noţiuni generale privind ecosistemele acvatice montane

7.1.1. Consideraţii generale privind ecosistemele
A). Definiţii.
BIOTÓP ~uri n. biol. Mediu geografic în care trăieşte un grup de plante şi de animale în condiţii
omogene. /<fr. biotope.
Sursa: NODEX |
BIOTÓP s.n. Mediu limitat, cu condiţii de viaţă particulare şi cu înfăţişare proprie, cuprinzând
totalitatea organismelor care formează o biocenoză. [Pl. -uri. / < fr. biotope, cf. gr. bios – viaţă,
topos – loc].
Sursa: DN |
BIOCENÓZĂ f. Totalitate a organismelor vii, care populează un anumit mediu, formând cu el un
tot unitar. [Sil. bi-o-] /<fr. biocénose.
Sursa: NODEX |
ECOSISTÉM, ecosisteme, s.n. Ansamblu format din biotop şi biocenoză, în care se stabilesc relaţii
strânse atât între organisme, cât şi între acestea şi factorii abiotici. – Din fr. écosystème.
Sursa: DEX '98 |
ECOSISTÉM s.n. Totalitatea vieţuitoarelor unei biocenoze, alcătuind o unitate naturală; sistem
ecologic. [Pl. -me. / < fr. écosystème, engl. ecosystem].
Sursa: DN |
ECOSISTÉM, ecosisteme, s.n. Complex unitar din biocenoză şi mediul fizic înconjurător;
biogeocenoză. ♢ ~ uman = Sistem format din populaţia umană şi habitatul său, integrat în biosferă.
(din fr. écosystème). Sursa: MDN |
ECOSISTEMUL ACVATIC - este un ecosistem al cărui biotop este strâns legat de mediul
acvatic. Sursa: Wikipedia|
TIPOLOGÍE, (1) tipologii, s. f. 1. Studiere sau determinare a tipurilor în care se pot clasifica
obiectele, fenomenele etc. dintr-un domeniu oarecare. – Din fr. typologie. Sursa: DEX '09 (2009).
Definiții în sensul Directivei nr. 60/2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în
domeniul apei (2000/60/EC):
▪"ape de suprafață" reprezintă apele interioare, cu excepția apelor subterane; apele de
tranziție și apele costiere și, în ceea ce privește starea chimică, apele teritoriale;
▪"ape subterane" reprezintă toate apele care se găsesc sub suprafața solului în zona de
saturație și în contact direct cu solul sau cu subsolul;
▪"ape interioare" reprezintă toate apele stătătoare sau curgătoare de pe suprafața solului și
toate apele subterane situate în amonte față de linia de bază care servește la măsurarea
întinderii apelor teritoriale;
▪"râu" reprezintă un corp de apă interioară care curge în mare parte pe suprafața solului, dar
care poate curge și în subsol pe o parte a cursului său;
▪"lac" reprezintă un corp de apă interioară de suprafață stătătoare;
▪"ape de tranziție" reprezintă corpurile de apă de suprafață aflate în vecinătatea gurilor de
râu care au un caracter parțial salin ca urmare a învecinării cu apele costiere, dar care sunt
puternic influențate de fluxurile de apă dulce;
▪"ape costiere" reprezintă apele de suprafață situate în partea interioară a unei linii care are
fiecare punct situat la o distanță de o milă marină față de punctul cel mai apropiat de linia
de bază de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale și care, acolo unde este cazul,
se extinde până la limita exterioară a unei ape de tranziție;
▪"corp de apă artificial" reprezintă un corp de apă de suprafață creat de o activitate umană;
▪"corp de apă puternic modificat" reprezintă un corp de apă de suprafață al cărui caracter,
ca urmare a modificărilor fizice cauzate de activitatea umană, este fundamental
modificat, după cum a fost stabilit de statele membre în conformitate cu dispozițiile din
anexa II;
1
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

▪"corp de apă de suprafață" reprezintă o parte distinctă și semnificativă a unei ape de

suprafață, cum ar fi un lac, un rezervor, un curent de apă, un râu sau un canal, o parte a
unui curent de apă, râu sau canal, o apă de tranziție sau un segment din apele costiere;
▪"acvifer" reprezintă unul sau mai multe straturi subterane de rocă sau alte tipuri de straturi
geologice cu o porozitate și o permeabilitate suficiente pentru a permite fie trecerea unui
curent semnificativ de apă subterană, fie captarea de cantități importante de apă
subterană;
▪"corp de apă subterană" reprezintă un volum distinct de apă subterană din interiorul unuia
sau mai multor acvifere;
▪"bazin hidrografic" reprezintă orice zonă în care toate scurgerile de apă converg, printr-o
rețea de râuri, fluvii și, eventual, lacuri, către mare, în care se varsă printr-o singură gură
de vărsare, un singur estuar sau o singură deltă;
▪"sub-bazin" reprezintă orice zonă în care toate scurgerile de apă converg, printr-o rețea de
râuri, fluvii și, eventual, lacuri, către un anumit punct al unui curs de apă (în mod normal,
un lac sau o confluență de râuri);
▪"district hidrografic" reprezintă zona terestră și marină constituită din unul sau mai multe
bazine hidrografice, precum și din apele subterane și apele costiere asociate, identificată
în conformitate cu art. 3 alin. (1) ca fiind principala unitate pentru gestionarea bazinelor
hidrografice;
▪"starea unei ape de suprafață" este expresia generală a stării unui corp de apă de suprafață,
determinată pe baza cele mai nefavorabile valori a stării sale ecologice și chimice;
▪"starea bună a unei ape de suprafață" reprezintă starea unui corp de apă de suprafață,
atunci când atât starea sa ecologică, cât și cea chimică sunt cel puțin "bune";
▪"starea unei ape subterane" este expresia generală a stării unui corp de apă subterană,
determinată pe baza celei mai nefavorabile valori a stării sale cantitative și chimice;
▪"starea bună a unei ape subterane" reprezintă starea unui corp de apă subterană, atunci
când atât starea sa cantitativă, cât și cea chimică sunt cel puțin "bune";
▪"stare ecologică" este expresia calității structurii și a funcționării ecosistemelor acvatice
asociate apelor de suprafață, clasificată în conformitate cu anexa V;
▪"stare ecologică bună" este starea unui corp de apă de suprafață, clasificată astfel în
conformitate cu anexa V;
▪"potențial ecologic bun" este starea unui corp de apă puternic modificat sau a unui corp de
apă artificial, clasificate astfel în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din anexa
V;
▪"poluare" reprezintă introducerea directă sau indirectă de substanțe sau căldură în aer, apă
sau sol ca rezultat al activității umane și care poate prezenta riscuri pentru sănătatea
umană sau pentru calitatea ecosistemelor acvatice sau a ecosistemelor terestre care
depind în mod direct de ecosistemele acvatice, aceasta ducând la deteriorarea bunurilor
materiale sau deteriorând sau afectând negativ domeniul agrementului sau alte utilizări
legitime ale mediului;
▪ "standard de calitate a mediului" reprezintă concentrația unui poluant sau a unui grup de
poluanți în apă, sedimente sau biota, care nu trebuie depășită pentru a asigura protecția
sănătății umane și a mediului;
▪ "servicii legate de utilizarea apei" reprezintă totalitatea serviciilor care acoperă, în cazul
gospodăriilor individuale, al instituțiilor publice sau al oricărei activități economice:
o captarea, îndiguirea, depozitarea, tratarea și distribuția apei de suprafață sau a apei
subterane,
oinstalații de colectare și tratare a apelor uzate care urmează a fi evacuate în apele de
suprafață;
▪"valori limită de emisie" reprezintă masa, exprimată în funcție de anumiți parametri
specifici, concentrația și/sau nivelul unei emisii care nu pot fi depășite pe durata uneia
sau mai multor perioade date. Valorile limită de emisie pentru substanțe se aplică, în mod
normal, în punctul în care emisiile părăsesc instalația, fără a se lua în calcul gradul de
diluare. În cazul evacuărilor indirecte în apă, efectul unei stații de epurare poate fi luat în
considerare la determinarea valorilor limită de emisie ale instalației, cu condiția garantării
2
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

unui nivel echivalent de protecție a mediului în ansamblu și cu condiția ca aceasta să nu

ducă la creșterea nivelului de poluare a mediului.
B). Despre ecosisteme.
Plantele şi animalele nu pot exista fără apă, aer, lumină, temperatură, sol, adică o
biocenoză nu poate exista fără un anumit biotop. Între alcătuirea biotopului şi alcătuirea biocenozei
există relaţii strânse care creează o anumită unitate. Ecosistemul reprezintă acea legatură structurală
şi funcţională dintre biotop şi biocenoză.
Biotopul reprezintă totalitatea factorilor abiotici (apa, vântul, energia solarã, clima,
umiditatea) şi relaţiile dintre ei.
Biocenoza reprezintă un nivel de organizare a materiei format din populaţii legate
teritorial, şi pe studiul interacţiunii acestor populaţii. Un ecosistem nu are graniţe definite, astfel el
poate avea dimensiuni foarte mari (Deşertul Sahara) sau dimensiuni foarte mici (un iaz).
Ecosistemele sunt clasificate în:
a). ecosisteme naturale ;
b). ecosisteme antropizate.
Ecosisteme naturale: în care omul nu a intervenit. Ele pot fi :
- terestre: o pădure etc.;
- acvatice: un râu etc..
Ecosistemele naturale există în toate zonele geografice de la ecuator la poli. Ele pot forma
complexe de ecosisteme denumite biomi (tundra, taigaua, pădurea ecuatorială, deşertul, savana,
mările şi oceanele). Exemple de biomi în ţara noastră : Delta Dunării, Marea Neagră. Exemple de
ecosisteme: lac natural, pădure virgină, peşteră.
Ecosisteme antropizate: care sunt create prin contribuţia omului: livadă, lac de acumulare.
Ecosistemul acvatic este un ecosistem al cărui biotop este strâns legat de mediul acvatic. Un
ecosistem acvatic este un ecosistem dintr-un corp de apă. Comunitățile de organisme care sunt
dependente unele de altele și de mediul lor trăiesc în ecosisteme acvatice. Aceste ecosisteme pot fi
de diferite mărimi, de la mări până la iazuri mici. Ecosistemele acvatice sunt clasificate în:
a). ecosisteme acvatice cu/de apă dulce (lacuri, iazuri); apa dulce ocupă 0,80 % din suprafața
Terrei;
b). ecosisteme acvatice cu/de apă sărată sau marine (mări, oceane); apa sărată ocupă 71 % din
suprafața Terrei.
Ecosisteme acvatice cu apă dulce
Există trei tipuri de bază de ecosisteme de apă dulce:
- lentic: apă cu mișcare lentă, inclusiv bazine, iazuri și lacuri;
- lotic: apă care se mișcă mai repede, de exemplu pâraie și râuri;
- zonele umede: zone în care solul este saturat sau inundat cu apă cel puțin o parte din timp.
Ecosistemele marine:
✓conțin 95% din resursele globale de apă;
✓generează 32% materie primară;
✓principala diferență față de cele de apă dulce este prezența unor compuși, în
special a sărurilor, în apă; din acestea 85% din compuși dizolvați sunt sodiu
și clor;
✓salinitatea medie a apei de mare este de 35 părți de sare la 1000 părți apă (35
ppm); salinitatea diferă mult de la un ecosistem la altul.
Biocenoza acestor ecosisteme este una acvatică.
Biotopul acvatic. Mediul acvatic care se caracterizează prin o serie de factori specifici:
▪ cantitate de oxigen mică;
▪ presiunea mare a apei;
▪ temperatura joasă;
▪ luminozitate mică.
Ecosistemul acvatic are 4 zone:
•zona de mal;
• zona litorală (fâșia care se întide în lungul coastelor și țărmurilor marine, parțial
ocupată de apă; adâncime 0 – 20 m; hotarul între apă și uscat);
3
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

•zona pelagică sau abisală (zona situată de la suprafața apei până la cele mai mari
adâncimi; în mări se întinde de la 2000 m până la cele mai mari adâncimi);
• zona bentonică (fundul apei: lacului, mării, oceanului, fluviului, râului, văii,
pârâului).
Se diferenţiază în funcţie de caracteristicile mediului de viaţă, apa, în ecosisteme de ape stătătoare
(ecosisteme lentice) şi curgătoare (ecosisteme lotice).
Ecosisteme lentice.
Sunt de mai multe tipuri în funcţie de dimensiuni, evoluţie, compoziţia chimică a apei.
Astfel,
dimensiunea determină împărţirea în :
- ecosisteme de lac ;
- ecosisteme de mlaştină;
- ecosisteme de baltă,
iar compoziţia chimică a apei le diferenţiază în funcţie de salinitate :
- ecosisteme de apă dulce;
- ecosisteme de apă sărată
şi aprovizionarea cu substanţe nutritive :
- ecosisteme oligotrofe/oligotrofice (sărace în substanţe nutritive);
- ecosisteme mezotrofe/mezotrofice (conţinut moderat de substanţe nutritive);
- ecosisteme eutrofe/eutrofice (bogate în substanţe nutritive).
Ecosisteme lotice.
Se diferenţiază în funcţie de particularităţile reliefului străbătut în :
• pâraie şi râuri de munte;
• pâraie şi râuri de deal;
• pâraie şi râuri de câmpie.
Ecosistemele lotice din pâraie şi râuri de munte.
În albia puţin adâncă şi îngustă a râurilor şi pâraielor de munte substratul este neuniform
format din bolovănişuri, pietrişuri, nisip. Pantele mari, uneori discontinue, determină o viteză de
scurgere mare apei şi formarea de cascade. Debitele sunt relativ mici, temperatura apei coborâtă,
variabilă de la anotimp la anotimp. Transparenţa apelor este mare (anulându-se însă în perioadele
de torenţialitate – ploi puternice, topirea zăpezilor), iar concentraţia de săruri dizolvate este
scăzută. Plantele (muşchi, alge) şi animalele (rotifere, cladocere) prezente aici au cerinţe mari faţă
de oxigen, manifestând diferite adaptări morfologice pentru a evita antrenarea de curenţii
puternici. Dintre vertebrate, reprezentativ este păstrăvul, alături de care se întâlnesc zglăvocul,
lipanul, molanul, etc.
7.1.2. Despre ecosistemele acvatice montane şi fondurile de pescuit/piscicole
Ecosistemele acvatice montane constituite de apele curgătoare (râuri, pârâuri) şi lacurile
montane, necesită un management specific, în contextul antropizării accentuate cu consecinţe
directe asupra zonei salmonidelor. În cadrul acestei zone, se disting 3 subzone, din amonte spre
aval:
• subzona păstrăvului fântânel (Salvelinus fontinalis M);
• subzona păstrăvului indigen (Salmo trutta fario L.);
• subzona lipanului (Thymallus thymallus L.) şi lostriţei (Hucho hucho L.).
În subzona păstrăvului, ca specie însoţitoare reprezentativă este zglăvocul (Cottus gobio
L.), iar în aval este boişteanul (Phoxinus phoxinus L.).
În fiecare din aceste subzone s-au delimitat fonduri de pescuit, ca unitaţi distincte de
gospodărire a apelor de munte din punct de vedere piscicol.
Apele de munte se situează preponderent în zona pâraielor, în partea din amonte a bazinelor
hidrografice, de regulă cu următoarele caracteristici hidrologice :
L < 50 Km ;
Qmed < 1 m3/s ;
Sb<300 Km2,
(L – lungimea pârâului; Qmed – debitul mediu multianual ; Sb – suprafaţa bazinului/bazinetului
hidrografic).
4
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

Densitatea reţelei hidrografice în zona montană este ridicată, fiind cuprinsă între 0,5 - 0,9
km/km2 .
Fondul de pescuit montan se defineşte ca unitatea de gospodărire a populaţiilor piscicole,
în principal salmonicole, ce habitează în apele de munte, ca ecosisteme constituite din râul/pârâul,
cu afluenţii săi sau lacul, cu principalele pâraie care îl alimentează.
Fondul de pescuit constituit pe o apă curgătoare de munte (râu/pârâu) are o lungime
similară cu cea a cursului de apă montan în care habitează preponderent salmonidele: păstrăvul,
lipanul şi lostriţa.
Calitatea fondului de pescuit este conferită de capacitatea biogenică şi include totalitatea
însuşirilor hidrobiologice :
▪ oferta trofică constituită de nevertebratele bentonice (vieţuitoare care trăiesc pe fundul
apelor), care vieţuiesc sub pietrele din albie;
▪ debitul, în primul rând prin viteza curentului;
▪ regimul termic;
▪ oxigenarea;
▪ limpezimea;
▪ natura fundului albiei;
▪ caracteristicile malurilor apelor de munte,
conform fişelor și cheilor de determinare ale capacităţilor biogenice ale ecosistemelor acvatice
montane (râuri, pârâuri, lacuri).
Fondurile de pescuit montane s-au clasificat în 3 categorii de productivitate salmonicolă.
Fondul de pescuit din această reţea hidrografică montană are o lungime extrem de variabilă,
conform cartării finalizate în anul 2003, de la 2,6 Km Valea Mare (Şercaia, Jud. Braşov) la 116 Km
Caraşul Inferior (Oraviţa, Jud. Caraş – Severin).
La stabilirea fondului de pescuit s-a respectat în primul rând „regula lui Huet”, potrivit căreia
„apele curgătoare care au lungimea, adâncimea şi înclinarea pantei de curgere similare, posedă
caracteristici biologice analoage”.
Fondurile de pescuit s-au delimitat astfel încât să întrunească aceleaşi condiţii staţionale care
caracterizează ecosistemul acvatic. Astfel, biotopul salmonidelor va întruni aproximativ aceleaşi
caracteristici fizico-chimice, de regulă:
✓ viteza medie > 0,5m/s, dar <1,5m/s;
✓ adâncimea medie > 0,2m, dar < 1m;
✓ coeficientul de rugozitate al albiei de 0,7 pentru prundiş;
✓ temperatura (>3 0C iarna şi < 20 0C vara);
✓ valoarea pH-ului între 7,5-8;
✓ oxigenul dizolvat în apă > 9 mg/l ;
✓ turbiditatea sub 100 mg/l în zonele muntoase bine împădurite, comparativ cu zonele
colinare în care turbiditatea ajunge la 1500 mg/l; pe termen scurt (24 h) peştii suportă
o turbiditate de 5000 mg/l;
✓ salinitatea în apele dulcicole este < 0,5 ‰.
Limita minimă altitudinală a văilor din zona de munte, implicit a reţelei hidrografice (ape
curgătoare, stătătoare) începe de la 500 m, corespunzător culmilor muntoase de 800 m, conform
literaturii de specialitate, dar sunt şi excepţii când această limită poate scădea în cazul unor lacuri
situate în zona apelor de munte cuprinse între altitudinea minimă de 200 m (în Munţii Banatului) şi
maximă de 2230 m (în munţii Făgăraş şi Retezat).
Fondul de pescuit constituit pe un lac montan, este alcătuit preponderent din populaţii de
salmonide (păstrăv de lac, păstrăv de râu, păstrăv de râu adaptat condiţiilor lacustre, coregon, lipan
şi lostriţă).
In lacurile aflate la limita inferioară a apelor salmonicole, salmonidele reprezintă cca. 50%,
sau chiar mai puţin din populaţia piscicolă.
Noţiunea de lac se defineşte astfel :
«o apă stagnantă care este atât de întinsă şi de adăncă încât putem să deosebim în ea două
zone – o zonă de mal (litorală), acoperită cu vegetaţie acvatică emersă şi submersă, deci cu fundul
productiv şi o zonă de adâncime (profundal), obscură, lipsită de plante şi acoperită, pe fundul
neproductiv, cu un mâl fin, de structură uniformă » (Antonescu, 1967),
5
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

sau
« un ecosistem acvatic stagnant, cu adâncimea destul de mare pentru ca lumina să nu
pătrundă până la fund şi un regim termic caracterizat prin stratificaţii. Are o zonă trofogenă la
suprafaţă şi una trofolitică la adâncime » (Rădulescu şi Ţebeica, 1987).
În general, lacurile montane au următoarele caracteristici:
- suprafaţa > 0,5 ha;
- adâncimea >10 m, fără a se vizualiza faciesul bental;
- regimul termic; vara se încadrează, la suprafaţă, între 15-180C, cele alpine nedepăşind
140C.
Din punct de vedere al originii lor, lacurile montane sunt:
▪ glaciare sau alpine;
▪ de baraj natural;
▪ de nivaţie (acţiunea de modelare a reliefului făcută de îngheţurile şi dezgheţurile
succesive în zonele înalte ale munţilor);
▪ vulcanice;
▪ antropice.
Lacurile glaciare sau alpine se situează la o altitudine > 1500m, iar adâncimea are valori
destul de mari, cele mai adânci fiind: Zănoaga – 29 m, Tăul Negru - 26 m, Galeşu - 19,5 m, Tăul
fără Fund - 17,5 m, Podragu Mare şi Bucura – 15,5 m şi Iezer-Cindrel – 13 m (Decei, 1981).
Lacurile de acumulare antropice reprezintă cca. 98% din numărul total al lacurilor montane.
7.2. Reglementări (prevederi legale) privind apa și ecosistemele acvatice
7.2.1. Cadru legislativ european
Conform Capitolului III din Acordul de Aderare la Uniunea Europeană, România a
trebuit să-şi asume obligativitatea punerii în acord a cadrului legislativ naţional cu legislaţia Uniunii
Europene şi în domeniul apei.
În data de 23 decembrie 2000, Consiliul Europei a adoptat Directiva Cadru a Apei
(2000/60/EC) a Parlamentului European, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Din
această dată Directiva Cadru pentru Ape a devenit operaţională şi obligatorie pentru toate statele
membre şi candidate la integrare în Uniunea Europeană.
Directiva Cadru privind Apa, a Uniunii Europene, extinde domeniul protecţiei apei la toate
formele acesteia şi fixează clar obiective astfel încât toate apele europene să îndeplinească
calificativul de „ape bune” până în anul 2015, iar folosinţele să fie durabile de-a lungul Europei.
Directiva Cadru privind Apa (2000/60/EC) reprezintă o abordare a Uniunii Europene în
domeniul managementului apelor, elementele legislative cheie ale directivei referindu-se la:
- protejarea tuturor apelor, indiferent de tipul acestora – râuri, lacuri, ape maritime costiere sau
ape subterane;
- identificarea şi realizarea de obiective care să contribuie la îndeplinirea calificativului de „ape
bune” pentru toate apele, până în 2015 ;
- cerinţele pentru cooperarea transfrontieră între ţări şi între toate părţile implicate;
- asigurarea participării active în desfaşurarea managementului resurselor de apă a tuturor
factorilor responsabili, inclusiv a organizaţiilor neguvernamentale şi a comunităţilor locale;
- crearea de politici de valorificare financiară a apelor şi asigurarea aplicării efective a
principiului „poluatorul plăteşte”.
Planurile vor fi elaborate şi implementate la nivel de bazin hidrografic, care, în
interpretarea prezentei directive, este reprezentat de unitatea geologică şi hidrologică ce aduce la un
loc interesele celor din amonte şi ale celor din aval, atât la nivelul autorităţilor locale cât şi regionale
şi naţionale.
În esenţă, Directiva Cadru privind Apa urmăreşte să creeze o solidaritate în ceea ce
priveşte managementul apelor la nivel de bazin hidrografic.
Conform Directivei Cadru privind Apa, noţiunea de bazin hidrografic reprezintă
„suprafaţa de pământ de la care orice curgere de apă converge, printr-o reţea de râuri, fluvii şi
eventual lacuri, în mare, printr-o singură gură de vărsare, un singur estuar sau o singură deltă”.
Ca urmare, pentru regiunea în care este situată România, este considerat un singur bazin
hidrografic, respectiv bazinul Dunării.
6
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

Ultimul document legislativ privind calitatea apelor de suprafață pentru protecţia vieţii
piscicole îl reprezintă Directiva 44/EC/2006 ce aduce unele completări la directivele
659/EEC/1978 si 1600/EC/2002, fără a afecta limitele admisibile ale principalilor parametri de
calitate ai apei.
7.2.2. Cadrul legislativ naţional.
Având în vedere necesitatea respectării angajamentelor asumate în cadrul documentului de
poziţie al României pentru capitolul 22 - Mediu pentru preluarea şi implementarea acquis-ului
comunitar a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 202/2002 pentru aprobarea « Normelor
Tehnice privind calitatea apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în scopul
susţinerii vieţii piscicole », publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 22
martie 2002.
Actul normativ susmenţionat, cu modificările și completările ulterioare, reglementează
condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească calitatea apelor pentru susţinerea vieţii populaţiilor
piscicole şi se aplică apelor de suprafaţă ce necesită protecţie şi îmbunatăţire a calităţii acestora.
Având în vedere că în procesul de elaborare a Hotărârii Guvernului pentru aprobarea
Normelor Tehnice privind calitatea apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în
scopul susținerii vieții piscicole s-au făcut unele erori de traducere a textului Directivei nr.
78/659/CEE, referitor la anexa nr.1 "Lista cuprinzând indicatorii de calitate, metodele de analiză şi
frecvenţa de prelevare şi măsurare" la normele tehnice s-a impus promovarea unei Hotărâri a
Guvernului prin care să se transpună Directiva nr.78/659/CEE, în forma în care a fost adoptată de
către Consiliul Uniunii Europene, completată cu Directiva nr. 44/EC/2006.
In acest sens, Anexa nr.1 « Lista cuprinzând indicatorii de calitate, metodele de analiză şi
frecvenţa de prelevare şi măsurare » la normele tehnice s-a modifict în conformitate cu directivele
UE privind calitatea apelor dulci ce necesită protecţie sau îmbunătăţire pentru a susţine viaţa
peştilor.
Astfel, a fost adoptată Hotărârea Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr.202/2002 pentru aprobarea Normelor Tehnice privind calitatea apelor de
suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în scopul susţinerii vieţii piscicole.
Aceste Norme Tehnice au fost modificate şi completate de Hotărârea Nr. 563 din 26
aprilie 2006 și de Hotărârea Nr. 210 din 28 februarie 2007.
Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic prevede explicit faptul că peștele din apele de munte, din
crescătorii, bălți și iazuri din fondul forestier este un produs nelemnos al pădurii.
Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (cap II,
art. IV, pct.1 și pct. 2), Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) este autoritatea de
management al programului operațional sectorial în domeniul pescuitului şi acvaculturii, iar la cap
III, secţiunea a 5-a, art. 24 se prevede că pescuitul în apele de munte este permis numai cu momeli
artificiale și se pot reține de către un pescar maxim 10 exemplare în total, din speciile păstrăv
indigen, păstrăv curcubeu, păstrăv fântânel, lipan și coregon.
Ordinul nr. 60/2017 privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al
statului în vederea practicării pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale, cu excepția
Rezervației Biosferei "Delta Dunării" prevede că acesta se practică în baza unui plan de
management elaborat pe 10 ani.
Stadiul implementării directivelor 659/EEC/1978 și 44/EC/2006 privind calitatea apelor
dulci ce necesită protecţie sau îmbunătăţire pentru a susţine viaţa peştilor este următorul :
- conform cartării RNP - Romsilva, efectuate de fostul ICAS București (Cristea, 2007) au fost
identificate şi catalogate apele salmonicole ;
- zonele salmonicole (unde calitatea apelor este favorabilă creşterii păstrăvilor) sunt de 1.662 km
cursuri de apă şi 162 lacuri naturale de acumulare şi naturale în suprafaţă de 9.608 km2 ;
- zonele ciprinicole (unde calitatea apelor este favorabilă creşterii crapului) sunt reprezentate de
28.301 km cursuri de apă și 1.711,2 km2 lacuri naturale şi de acumulare (antropice) ;
- hărţile zonelor salmonicole au fost realizate după evaluări şi măsurători specifice şi de
Administraţia Naţională « Apele Române » (ANAR) care au coincis cu cartarea RNP - Romsilva
- ICAS Bucureşti;
- Administraţia Naţională « Apele Române » a efectuat şi cartarea apelor ciprinicole.
7
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

Sistemul de monitorizare al calităţtii apelor ce susţin viaţă piscicolă este un proces de

adaptare şi dezvoltare în conformitate cu prevederile Directivei 78/659/CEE, actualizată prin
Directiva nr. 44/EC/2006 .
7. 3 Tipologia apelor din România în conformitate cu Directiva Cadru privind Apa
(2000/60/EC)
Cerințe ale Directivei Cadru a Apei.
Categoriile şi tipurile de ape de suprafaţă din România au fost identificate şi caracterizate de
Administraţia Naţională „Apele Române”. În concordanță cu Anexa II Art.1, Secțiunea 1.1 din
Directiva Cadru a Apei.
Categoriile de ape de suprafaţă.
Categorii de ape de suprafaţă care au fost identificate:
• râuri ;
• lacuri naturale ;
• lacuri de acumulare (artificiale).
Tipologia cursurilor de apă în funcţie de altitudinea teritoriului.
Principalele clase zonale în funcţie de altitudinea teritoriului, precizate în Directiva Cadru
privind Apa (2000/60/EC), sunt :
▪ Zona de câmpie, având altitudinea < 200 m ;
▪ Zona de dealuri şi podişuri, având altitudinea de 200 - 800 m, cu două subclase (200 -
500 m şi 501 - 800 m) ;
▪ Zona montană, având altitudinea > 800 m.
Tipologia lacurilor în funcţie de adâncime şi de suprafaţă.
În cazul lacurilor, clasele sunt:
a). în funcţie de adâncime:
▪ lacuri cu adâncime foarte mică, cu adâncime < 3 m ;
▪ lacuri cu adâncime mică, cu adâncimea de 3-15 m ;
▪ lacuri cu adâncime mare, cu adâncimea > 15 m.
b). în funcţie de suprafaţă:
▪ lacuri foarte mici, cu suprafaţa < 0,5 km2 ;
▪ lacuri mici, cu suprafaţa de 0,5 - 1 km2 ;
▪ lacuri medii, cu suprafaţa de 1,01 - 10 km2 ;
▪ lacuri mari, cu suprafaţa de 10,01 - 100 km2 ;
▪ lacuri foarte mari, cu suprafaţa > 100 km2 .
Tipologia geologică a râurilor şi a lacurilor:
• cu substrat de natură calcaroasă ;
• cu substrat de natură silicioasă ;
• cu substrat de natură organică.
Codificarea fondurilor de pescuit.
Fondurile de pescuit din zona montană se încadrează la codurile R001 (zona montană cu
substrat de siliciu), exceptând Vl Cernei-Prisaca care se încadrează în codul R004 (alt.>200m) iar
lacurile la codul ROLN 17 (zona montană cu substrat de siliciu), conform ghidului metodologic
elaborat de ANAR.
Alte criterii de luat în considerare:
• pentru râuri:
- panta apei;
- debitul specific;
- ecartul de temperaturi ale aerului;
- precipitaţia;
- compozitia substratului mediu (patul litologic al albiei);
• pentru lacuri de acumulare:
- timpul de rezidenţă (retenţie).
8
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

7. 4. Aspecte privind ecologia acvatică montană și indicatorii apelor de munte

7.4.1. Studii de specialitate.
Primele lucrări reprezentative din domeniul ecologiei acvatice din apele de munte sunt
« Punerea în valoare a apelor de munte » (Motas, C. şi Anghelescu V., 1939) şi, ulterior,
„Cercetări hidrobiologice în bazinul Râului Bistriţa”, elaborată de aceiaşi autori în anul 1944. In
perioada 1980 - 1982, ICAS – Bucureşti (Vişoianu, I.) a efectuat un studiu privind recolta de
salmonide de extras din apele de munte prin pescuit recreativ - sportiv, după metoda Leger.
Ulterior, în perioadele 1988-1992 şi 2001-2003 s-au recalculat aceste recolte (TAC- Total
Admissible Capture).
In anul 2003 s-a finalizat studiu ICAS privind cartarea apelor de munte din România, din
punct de vedere al bonităţii salmonicole, finanţat de RNP - Romsilva, ca principal beneficiar.
Abordarea în viziune managerială a problemelor de ordin ecologic, a existat şi în privinţa
gospodăririi apelor de munte din ţara noastră. Trebuie precizat, în primul rând, faptul că după
precedenta cartare din punct de vedere salmonicol (Cristea I, 1992) efectuată de sectorul silvic,
această lungime a reţelei hidrografice constituită de apele de munte, a fost de 17.228 km,
comparativ cu evaluarea anterioară (Decei P, 1978; Vişoianu I, 1980) care prevedea o lungime de
18.000 km.
Impactul antropic asupra ecosistemelor acvatice montane a provocat restrângerea zonei
salmonidelor la 16.622 km în prezent, conform cartării din 2003 (Cristea I, 2003). Prin măsurile
de reconstrucţie ecologică se preconizează să se revină la limitele tradiţionale, istorice.
Zonarea, din punct de vedere ihtiologic, a apelor interioare ale României, necesită periodic,
la 10 ani, o reactualizare, ca urmare a antropizării accentuate ce caracterizează societatea
contemporană. În acest sens, prin cartarea efectuată în perioada 2001-2003 s-a realizat o recartare a
zonei salmonidelor, situată preponderent în sectorul forestier, etajul pădurilor de amestec şi de
molidişuri. Zona montană, altitudinal începe de la 800 m, căreia îi corespunde altitudinea de 500 m
la „firul” văii.
Această cartare a fost confirmată în anul 2006 de studiul efectuat de Administraţia Naţională
„Apele Române”, prin care s-au delimitat apele salmonicole de cele ciprinicole.
In privinţa pasajelor de „boişte” pentru salmonide, ICAS – Staţiunea Focşani (C.
Cristescu) a efectuat un studiu în anii 1984-1985. S-a constatat, prin evaluări piscicole la un tip de
scări de peşti, de exemplu la microhidrocentrala de pe pârâul Slănic Moldova, că aceste pasaje nu
sunt funcţionale (dr. I. Vişoianu). La marile baraje nu s-au prevăzut scări de peşti sau alt tip de
pasaje (tip „by-pass”).
In perioada 2005 - 2007, s-a efectuat un studiu privind reconstrucţia ecologică a
fondurilor piscicole montane ce a avut ca obiectiv propuneri de măsuri de protecţie a faunei
piscicole prin lucrări specifice:
- consolidarea malurilor prin amenajări de culoare limitrofe, de protecţie forestieră ;
- îmbunătăţirea coeficientului de sinuozitate a malurilor ;
- amenajarea de topliţe de utilitate mixtă, de protecţie a puietului de păstrăv comun, de preluare şi
de diminuare a undei de viitură.
7.4.2. Calitatea salmonicolă a apelor de munte şi indicatorii acesteia
In cadrul procesului de identificare şi desemnare a corpurilor de apă de suprafaţă apte din
punct de vedere salmonicol se utilizează o serie de indicatori morfologici (structurali), hidrologici,
fizico-chimici şi biologici.
Indicatorii morfologici (structurali) se referă la :
▪ lucrările hidrotehnice (lacuri)-lucrări care asigură continuitatea curgerii şi trecerea
peştilor; la marile baraje nu se asigură pasajul păstrăvului comun, în amonte la boişte;
▪ lucrările de amenajare a malurilor;
▪ lucrările de indiguire (râuri);
▪ lucrările de regularizare (râuri);
▪ lucrările hidro-edilitare (pentru cursurile de apă care trec prin localităţi).
Indicatorii hidrologici se referă la :
▪ continuitatea curgerii ;
9
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

▪ regimul debitelor (râuri) ;

▪ timpul de rezidenţă - de primenire a apelor (lacuri).
Indicatorii fizico-chimici se referă la :
▪ condiţiile de oxigenare ;
▪ regimul termic;
▪ salinitate;
▪ starea acidifierii.
Indicatorii biologici se referă la :
▪ gradul de troficitate (lacuri - biomasa maximă a fitoplanctonului în zona fotică – mg/l) ;
▪ gradul de curăţenie (râuri - pe mai mult de 70% din lungimea cursului de apă) este
corespunzător, în regim natural.
______________________________________________________________
Referințe bibliografice
▪ Alexandrescu Daniela Cristina, 2009 - Ecosisteme acvatice montane, Editura Electra.
▪ Brezeanu, G., Ardelean, A., Cioboiu, O., 2011, - Ecologie acvatică. Hidrobiologie, Ed.
“Vasile Goldiş” University Press.
▪ Ordonanța de urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 180 din 10 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare
▪ Codul Silvic din 2008, republicat (r1) în Monitorul Oficial, Partea I nr. 611 din 12 august
2015, cu modificările și completările ulterioare.
▪Directiva nr. 60/2000 (2000/60/EC) de stabilire a unui cadru de politică comunitară în
domeniul apei. Număr CELEX: 32000L0060 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. 327 din 22 decembrie 2000. În vigoare de la 22 decembrie 2000.
▪Directiva nr. 44/2006 (44/EC/2006) privind calitatea apelor dulci care necesită protecție sau
îmbunătățiri în vederea întreținerii vieții piscicole (Text cu relevanță pentru SEE). Număr
CELEX: 32006L0044. Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 264 din 25
septembrie 2006.
▪Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 244 din 08 octombrie
1996, cu modificările și completările ulterioare.
▪Hotărârea Guvernului nr. 202/2002 pentru aprobarea « Normelor Tehnice privind calitatea
apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în scopul susţinerii vieţii
piscicole », publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 22 martie
2002, cu modificările și completările ulterioare.
▪https://prezi.com/ezzhwaz-8zkp/ecosisteme-acvatice/

10