Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing.

Gheorghe Mohanu

Cursul 10.
ASPECTE PRIVIND INTEGRALITATEA SISTEMELOR ACVATICE LOTICE ȘI ZONAREA
PISCICOLĂ A ACESTORA

Fig. 10.1. Imaginea unui ecosistem acvatic lotic

10.1. Considerații generale privind ecosistemele acvatice lotice
Ecosistemele acvatice de tip lotic, în condiţii naturale, se caracterizează printr-o mare heterogenitate la scară spaţială
şi temporală și diferă fundamental de ecosistemele acavtice statice (lentice).
Sunt ecosisteme în care fluxul de materie şi energie suferă mari oscilaţii. Caracteristicile ecologice ale sistemelor
lotice sunt în mod esenţial determinate de curgerea apei: mişcarea maselor de apă într-un sens unic, de la izvoare spre vărsare.
Prin izvoare, apele curgătoare sunt în contact direct cu apa subterană, iar prin gurile de vărsare, cu „Oceanul Planetar”.
Ecosisteme acvatice lotice:
➢ pârău;
➢ râu;
➢ fluviu.

1
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

Teoriile ecologice referitoare la un curs de apă1

În cadrul ecologiei apelor curgătoare au apărut, în ultimul timp, unele teorii care sintetizează, de fapt, cunoştinţele
acumulate de la numeroşi oameni de ştiinţă care au lucrat pe diferite ape curgătoare:
▪ The River Continuum Concept - RCC (Teoria râului continuu);
▪ The Flood Pulse Concept - FCP (Teoria inundaţiilor ritmice).
Pentru Salmonicultură, un interes deosebit prezintă Teoria râului continuu. Prezentăm câteva aspecte privind această
teorie.

Fig. 10.2. Reprezentarea schematică a teoriei râului continuu2

Teoria râului continuu, introdusă de către cercetătorul american Robin L. Vannote

şi alţii (1980), încearcă să adune variatele schimbări morfologice şi biologice
existente de-a lungul râului, într-o descriere (prezentare) coerentă.
Această teorie presupune că variabilele geo-fizice din cadrul sistemului
reprezentat de râu prezintă un gradient continuu (o schimbare continuă) de la izvor
la vărsare. Structura şi funcţionarea comunităţilor biologice ce trăiesc în apele
curgătoare este dependentă de procesele fizico-chimice şi biologice ce se derulează
în amonte, dar şi de nivelul aportului energetic alohton3, care vine de pe malurile
râului. Mediul terestru exercită o influienţă profundă, mai ales la nivelul aportului
energetic alohton, precum şi în ceea ce priveşte talia particulelor organice. Astfel,
în râuleţele din amonte, vegetaţia malurilor este responsabilă de intrările masive de
nutrienţi alohtoni (frunze, ramuri, trunchiuri de arbori, insecte, etc) şi limitează. în
acelaşi timp, producţia primară autohtonă datorită umbririi apelor de către pădurile

1
https://www.researchgate.net/publication/264420279_MORFOLOGIA_ALBIILOR_SI_CONCEPTUL_DE_RESTAURARE_A_RAURILOR_thesis_chapter
2
Sursa imaginii: https://stroudcenter.org/news/vannote-watershed-restoration-program/
3ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) Care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. –
Din fr. allochtone. Sursa: DEX '09 (2009).
2
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

învecinate.
Activitatea fotosintetică din apă este foarte redusă, resursele nutritive fiind, în mare parte, exogene sistemul poate fi
considerat heterotrof. În râurile de talie (mărime) medie luminozitatea devine importantă, producţia primară autohtonă este
maximă, sistemul trece, astfel, la un stadiu autrof, resursele nutritive fiind, în principal, endogene.
În râurile de talie mare, creşte cantitatea particulelor în suspensie care provin din descompunerea materiei organice
adusă de curent din amonte. Acest fapt duce la o creştere a turbidităţii apei, ceea ce limitează activitatea fotosintetică din apă,
resursele nutritive fiind, în majoritate, exogene sistemul este considerat heterotrof.
Odată cu mărirea dimensiunilor apelor curgătoare intrările de material alohton devin mai puţin importante, în râurile
de talie medie procesele de producţie autohtonă devin dominante, ele bazându-se pe nutrienţii transportaţi din zona amonte.
De-a lungul unui râu, materialul organic alohton transportat suferă modificări în ceea ce priveşte mărimea lui. Astfel, de la
particulele de materie organică grosiere existente în zonele amonte se trece, progresiv, la particule fine, ultrafine de materie
organică şi, eventual, chiar la componenţi moleculari, aminoacizi, zaharuri, etc. în zonele de aval.
Comunităţile riverane au fost separate în trei grupe principale:
➢ comunitatea izvoarelor, existentă în apele curgătoare de la ordinul 1 la 3;
➢ comunitatea râurilor de mărime mijlocie, cuprinsă în apele curgătoare de la ordinul 4 la 6;
➢ comunitatea marilor râuri, ce se găseşte în apele curgătoare cu ordin mai mare de 6.
Mai operativ putem numi aceste comunităţi cu denumirile de:
▪ crenon (în porţiunea de izvor);
▪ rhitron (în porţiunea de râu);
▪ potamon (în porţiunea de fluviu).
Compoziţia comunităţilor acvatice existente de-a lungul unui râu reflectă aceste schimbări referitoare la natura
nutrienţilor şi la natura ecosistemelor. Plantele sunt prezente de-a lungul gradientului amonte - aval în diferite locuri şi
orizonturi ale mediului acvatic. În zona amonte, bine ancorate pe lângă maluri, stau macrofitele submerse, în zona mijlocie pe
diferite corpuri submerse foarte bine dezvolzat este perifitonul iar în zona aval plantele sunt bine reprezentate în masa apei
sub formă de fitoplancton. Schimbările din cadrul comunitatăţii bentonice de-a lungul gradientului amonte - aval sunt bine
reflectate de modul de hrănire a organismelor componente. Astfel, de la organismele trituratoare - sfărîmătoare din crenon se

3
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

trece la organismele răzuitoare - rozătoare din rithron, ajungându-se, în final, la organismele colectoare din potamon. În zona
de rhitron, acolo unde materia organică utilizabilă se compune, în principal, din frunze moarte şi alte resturi vegetale grosiere,
domină nevertebratele care au sistemul bucal adaptat la rupt, însoţite de organismele colectoare care filtrează biomasa
microbiană asociată acestei pături de frunze. În zona de crenon se instalează, cel mai adesea, nevertebretele răzuitoare ce
profită de producţia vegetală autohtonă. În sfârşit, în zona cea mai de aval, abundenţa şi talia din ce în ce mai mică a
particulelor organice favorizează dominanţa organismelor filtratoare. Nevertebratele prădătoare sunt prezente pe tot parcursul
gradientului longitudinal, fără a putea spune că domină într-unul din acestea.
10.2. Principalele caracteristici ale ecosistemelor acvatice lotice
Sisteme deschise la ambele capete → CURGEREA.
Dinamica longitudinală a caracteristicilor de biotop şi a celor biocenotice:
Gradientul condiţiilor de biotop → Gradientul caracteristicilor biocenotice → CONTINUUM LOTIC.
Ce înțelegem prin gradient (s.m.; pl. -ţi.):
- 1. (mat.) Mărime vectorială care caracterizează un câmp scalar, a cărei valoare este dată de viteza de
variaţie a câmpului pe o direcţie dată.
- 2. (climat.) Gradient adiabatic = variaţia temperaturii în volumele de aer cu mişcare convectivă
adiabatică (fără schimb de căldură cu mediul înconjurător). Gradient baric = variaţia numerică a presiunii
atmosferice pe unitatea de distanţă. Gradient termic = variaţia numerică a temperaturii aerului pe unitatea de
distanţă. Gradient geotermic = rata creșterii temperaturii în raport cu creșterea adâncimii în interiorul
Pământului.
3. Mărime variabilă a valorii unor factori ecologici.
4. (econ.) Gradientul densităţii = rata cu care variază intensitatea utilizării terenurilor în funcţie de
distanţa radială faţă de centrul unei zone urbane. Sursa: DEX '09.
10.3. Conceptul de:
continuum lotic - river continuum (RCC) - continuum hidro-bio-geochimic

4
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

▪
Apele curgătoare neperturbate de activităţi antropice sunt concepute ca şi „gradienţi de resurse”, modificările
longitudinale fiind clinale4 şi nu zonale.
▪ Conceptul river continuum (RCC) integrează aspecte privind:
o procesele geomorfologice;
o ciclul hidrologic;
o structura şi funcţionarea comunităţilor/populațiilor.
▪ Procesele ecologice care au loc în cursurile de apă se modifică permanent de la izvor spre vărsare, odată cu
modificarea carcateristicilor fizice şi chimice ale biotopului.
Deci, continuum de gradienţi fizici, chimici şi de adaptări ale comunităţilor/populațiilor.
Conceptul „Continuum de râu” se bazează pe ideea că un curs de apă este un ecosistem deschis, care se află în
interacțiune constantă cu baza și care se deplasează de la sursă la gură, în continuă schimbare. Bazele acestei schimbări în
sistemul global se datorează schimbării treptate a condițiilor fizice de mediu, cum ar fi:
- lățimea apei;
- adâncimea apei;
- caracteristicile debitului;
- temperatura apei;
- complexitatea apei.
Conform conceptului de continuum lotic5, apele curgătoare neperturbate de activităţi antropice sunt concepute ca
„gradienţi de resurse”, modificările longitudinale fiind clinale şi nu zonale.
Procesele ecologice care au loc în cursurile de apă prezintă o dinamică spaţială de la izvor spre vărsare, odată cu
schimbarea caracteristicilor fizice şi chimice ale biotopului. Modificările sunt graduale, ca un continuum de gradienţi fizici,

4În biologie, o clină (din grecescul „klinein”, însemnând „a se apleca”) este un gradient măsurabil într-un singur caracter (sau trăsătură biologică) a unei specii din
gama sa geografică. O schimbare treptată a unei caracteristici moștenite pe întreaga gamă geografică a unei specii, de obicei corelată cu o tranziție de mediu, cum ar fi
altitudinea, temperatura sau umiditatea.

5
River Continuum Concept, Vannote et al., 1980; Tomanova et al., 2007.
5
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

chimici şi adaptări biologice asociate acestora. Comunităţile/populațiile de indivizi se adaptează structural şi funcţional celei
mai probabile stări fizice şi chimice de-a lungul acestui continuum6 .
10.3.1. Caracteristici de biotop
Tipul de substrat – caracteristicile fizice şi chimice ale substratului.
Caracteristicile hidrologice:
- regimul de alimentare cu apă;
- debitul apei;
- viteza de curgere a apei.
Caracteristicile fizico-chimice ale apei.
10.3.2. Caracteristici biocenotice
Bentosul7 – mozaic de comunităţi/populații de indivizi.
Bioderma8 sau biotectonul.
Planctonul9 – potamoplanctonul10 (de origine alohtonă în râurile de munte; în fluvii şi în
râurile mari pot exista specii caracteristice potamoplanctonului).
Comunităţile de peşti.
10.3.3. „Regula pantelor” (Huet, 1946)
„Într-o regiune biogeografică dată, râurile care au aceeaşi lărgime, adâncime şi pante similare posedă caracteristici
biologice analoage, în special cu privire la comunităţile de peşti”.
10.3.4. Natura cvadridimensională a ecosistemelor lotice
a) Dimensiunea longitudinală – conferită de interrelaţiile amonte – aval.
b) Dimensiunea laterală – conferită de interrelaţiile dintre albia minoră şi sistemul riparian/lunca inundabilă.
c) Dimensiunea verticală – conferită de interacţiunile dintre albia minoră şi apele subterane adiacente.

6
Adriaenssens et al., 2007; Allan, 1995; Infante et al., 2009; Keith et al., 2009; Wang et al, 2008; Dudgeon et al., 2010.
7
Bentosul (din greacă bentos = adâncime, fund) reprezintă totalitatea organismelor vii, animale și vegetale, care trăiesc pe fundul unui bazin de apă (bălți, lacuri, mări și oceane).
8
Biodérm//Ă~e f. Strat de organisme sedentare (alge, ciuperci, moluște etc.) care acoperă părțile obiectelor și plantelor aflate în apă. /<fr. bioderme. Sursa:Dictionar: NODEX |
9
Planctón s. n. totalitatea (micro)organismelor care plutesc libere în pătura superficială a apelor.
♦ ~ atmosferic = amsamblul particulelor solide și lichide în suspensie în atmosferă. (< fr. plancton)
10
Potamoplanctón s. n. planctonul apelor curgătoare. (< fr. potamoplancton)
6
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

d) Dimensiunea temporală – conferită de dinamica în timp a proceselor şi structurilor.

a) Dimensiunea longitudinală:
- conceptul de continuum lotic (river continuum concept - RCC, continuum hidro-bio-geochimic);
- circuitul materiei în „spirală”;
- driftul (drift - o mișcare sau o forță de conducere; derivă; impuls; presiune);
- migraţii longitudinale.
Circuitul materiei şi fluxul de energie în ecosistemele de tip lotic sunt condiţionate de sintetizarea materiei organice,
de parcurgerea lanţului trofic şi de reciclarea materiei în aval. Astfel, pe lângă dinamica în timp, circuitul materiei prezintă şi
o dinamică spaţială longitudinală amonte - aval.
Procesul de reciclare, retenţie şi deplasare în aval a nutrienţilor11 este o caracteristică definitorie pentru circuitul
materiei şi fluxul de energie din ecosistemele apelor curgătoare.
Acest proces poate fi reprezentat ca o spirală aşezată longitudinal în cursul de apă (Smith, 1990). Spirala redă
procesele combinate de ciclare a nutrienţilor şi transport în aval. Un ciclu din spirală reprezintă preluarea unei particule de
nutrient din apă, trecerea prin lanţul trofic şi revenirea sa în apă, unde este disponibilă pentru preluarea într-un alt lanţ trofic.
Deschiderea spiralei este dată de distanţa parcursă de particula nutritivă de la punctul de intrare în lanţul trofic şi punctul în
care aceasta poate participa la un nou ciclu trofic; această distanţă este dependentă de viteza curentului apei şi de lungimea
lanţului trofic.

Fig. 10.3. Reprezentarea circuitului materiei în ecosistemele acvatice de tip lotic (după Smith, 1990)

11
Un nutrient este o substanță folosită de un organism pentru a supraviețui, a crește și a se reproduce. Cerința pentru aportul alimentar care se aplică animalelor, plantelor, ciupercilor și
protistilor (protist – organism care nu este un animal , plantă sau fung).
7
Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

8
Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

Fig. 10.4. Conectarea arborilor (vegetației forestiere) la fluxul ecosistemului lotic.

9
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

b) Dmensiunea laterală – conferită de interrelaţiile dintre albia minoră şi sistemul riparian/lunca inundabilă:
- schimbul de nutrienţi;
- migraţii „laterale” ;
- originea unor organisme planctonice.
c) Dimensiunea verticală – conferită de interacţiunile dintre albia minoră şi apele subterane adiacente:
- izvoare;
- mediul hiporeic (cuprinde pânza de apă subterană ce însoțeşte pârâul/râul/fluviul).
d) Dimensiunea temporală – conferită de dinamica în timp a proceselor şi structurilor.

10.4. Integralitatea sistemelor ecologice.

Este capacitatea acestora de a menţine comunităţi de organisme cu structură specifică, diversitate şi organizare
funcţională corespunzătoare stării naturale a habitatelor acvatice relevante pentru regiunea dată.
Integralitatea ecologică implică:
- integralitatea habitatelor (fizică şi chimică);
- integralitatea biotică.
Evaluarea integralităţii ecologice a sistemelor lotice necesită atât analiza caracteristicilor de habitat cât şi analiza structurii
comunităţilor, precum şi o abordare în contextul dinamicii spaţiale şi temporale a structurilor şi proceselor carcateristice acestui
tip de ecosisteme. Pentru managementul sustenabil al resurselor şi serviciilor furnizate de ecosistemele lotice sistemului socio-
economic uman este necesară evaluarea capacităţii de suport şi autoreglare a acestor sisteme şi prognoza evoluţiei sistemelor în
condiţiile impactului antropic.
10.5. Zonarea, din punct de vedere piscicol, a apelor curgătoare (ecosistemelor acvatice lotice)
Există numeroase variante de zonare a apelor curgătoare după criterii biologice. Exemplu:
a) în funcţie de răspândirea unui singur grup (macrofite, peşti, etc.);
b) în funcţie de gradul de troficitate;
c) pe baza structurii comunităţilor / biocenozei.

10
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

Zonarea:
I. în profil transversal:
a) ripal (zona de mal);
b) medial (zona de centru);
II. în profil longitudinal:
a) cursul superior;
b) cursul mijlociu;
c) cursul inferior.
Zonarea apelor curgătoare în funcţie de speciile de ihtiofaună
Thienemann (1925) – în funcţie de raportul numeric dintre diferitele specii de peşti şi de formele de relief, deosebeşte:
– zona 1: zona păstrăvului;
– zona 2: zona lipanului;
– zona 3: zona mrenei;
– zona 4: zona plăticii (abramidelor).
Huet (1946) (aplicând „regula pantei”) stabileşte următoarea zonare:
- zona salmonicolă superioară - panta peste 5‰, lăţimea albiei sub 25 m (zona păstrăvului);
- zona salmonicolă medie – panta peste 4‰ lăţimea albiei putând atinge în mod excepţional 100 m (zona păstrăvului);
- zona salmonicolă inferioară – panta 1 – 1,5‰, lăţimea albiei variabilă (zona lipanului):
- zona ciprinicolă superioară – panta sub 1‰, lăţimea albiei variabilă (zona mrenei);
- zona ciprinicolă inferioară – panta slabă, lăţimea albiei variabilă (zona abramidelor);
- zona estuarelor – în care se resimte influenţa apelor mării (zona abramidelor).
Zonarea apelor curgătoare pe baza structurii comunităţilor piscicole
Zonarea apelor României – Bănărescu (1964):
- zona păstrăvului (salmonidelor);
- zona lipanului (Thymallus thymallus) şi moioagei (Barbus meridionalis petenyi);
11
 Curs SALMONICULTURĂ Dr. Ing. Gheorghe Mohanu

- zona scobarului (Chondrostoma nasus);

- zona mrenei (Barbus barbus);
- zona crapului (Cyprinus carpio);
- zona cleanului (Leuciscus cephalus);
- zona bibanului (Perca fluviatilis).
Illies (1953), Illies şi Botoşăneanu (1963):
- zonele I şi II – zone de izvoare şi pâraie fără peşti;
- zonele III – VII – corespund râuleţelor şi râurilor de munte şi de câmpie populate cu salmonide şi ciprinide;
- zona VIII – zona estuarelor.
__________________ // _____________________

Referințe bibliografice:
▪ Bănărescu, P., 1964. – Fauna R.P.R., vol. XIII. „Pisces‐Osteichthyes”. Bucureşti: Editura Academiei R.P.R.
▪ Cristea, I. 1995 – Cartarea apelor de munte in vederea stabilirii posibilitatilor de utilizare a acestora in scopuri
hidroenergetice si protejarii faunei salmonicole, in Analele ICAS.
▪ Illies J. & Botosaneanu L. 1963 – Problemes et methodes de la classification et de la zonation ecologique des eaux
courantes, considerees surtout du point de vue faunistique. Mitteilungen Internationale Vereiningung fuer Theoretische
und Angewandte Limnologie,
▪ https://www.researchgate.net/publication/264420279_MORFOLOGIA_ALBIILOR_SI_CONCEPTUL_DE_RESTAURAR
E_A_RAURILOR_thesis_chapter
▪ http://www.epm.ugal.ro/Hidrobiologie-Curs.pdf

12