Universitatea Tehnică “Gh.

Asachi”, din Iași

Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Noțiunea de
“Habitat Acvatic”

Masteranzi:

Ing. Barabula Ancuta-Mihaela

Îndrumător:
Ing.Andrei Geanina-Alexandra
Șef Lucr. Dr. Ing. :
Boboc Valentin

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Introducere

Habitatul (din latină, habitat = locuiește) este teritoriul locuit de o vietate,

teritoriu care îi oferă toate condițiile de existență alcătuind și mediul ei de viață.

 O suprafață locuită, în mod natural, de o populație sau de

o specie de plante sau animale. Habitatul în care coexistă mai multe specii de
plante sau animale se numește biotop.

 Prin extensie, habitatul se poate referi și la ansamblul condițiilor de

mediu care determină existența unei comunități într-un loc sau pe o arie.
Habitatul este rezultatul interacțiunii factorilor edafici, climatici, antropogeni și
biotici. În natură vietățile nu au o răspândire uniformă. Știucile viețuiesc în apa
curgătoare a râului, pisica sălbatică - în hățișurile pădurii, iar urșii albi- pe întinsurile
înzăpezite ale Arcticii. Cu alte cuvinte, fiecare organism își are propriul său loc de
viață, numit și habitat. Habitatul nu trebuie confundat cu biotopul,care reprezintă
locul ocupat de o biocenoză într-un ecosistem, și nici cu arealul, care înseamnă
spațiul geografic în care este răspândită o specie. În același habitat pot viețui
organisme din diferite specii, fiecare având rolul său bine determinat,numit nișă
ecologică.
Ecosistemul acvatic este un ecosistem al cărui biotop este strâns legat de
mediul acvatic. Aceste ecosisteme pot fi de diferite mărimi, de la mări până la iazuri
mici. Ecosistemele acvatice sunt clasificate în:

 ecosisteme acvatice cu apă dulce (lacuri, iazuri);

 ecosisteme acvatice cu apă sărată (mări).
Biocenoza acestor ecosisteme este una acvatică.
Mediul acvatic se caracterizează prin o serie de factori specifici:

 Cantitate de oxigen mică;

 Presiunea mare a apei;
 Temperatura joasă;
 Luminozitate mică.
Ecosistemul are 4 zone:

 Zona de mal;

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

 Zona litorală;
 Zona pelagică;
 Zona bentonică.

Apa este considerată drept una dintre cele mai importante resurse ale
planetei, cu toate acestea adevărata ei valoare nu este întotdeauna corect apreciată.
Ecosistemele acvatice se diferențiază în funcție de caracteristicele lor
hidrogemorfologice și fizico chimice în două mari categorii: cu apă dulce și cu
apă sărată. În cele ce urmează suntem interesați de ecosistemele acvatice
dulcicole, care la rândul lor se diferențiază în ecosisteme lotice (ex. fluvii, râuri,
pâraie, izvoare) și lentice (ex. lacuri, acumulări de apă, zone umede).

Aceste ecosisteme sunt foarte importante din punct de vedere al serviciilor

pe care le oferă societății umane. De asemenea, sunt caracterizate de o diversitate
biologică bine reprezentată. Văile râurilor reprezintă importante căi de dispersie
(coridoare) pentru o serie de organisme dar pot acționa ca bariere ecologice pentru
altele. De asemenea, ecosistemele lentice sunt habitate importante cu rol major în
procesele de migrație și dispersie a organismelor. La nivel național dispunem de o
rețea hidrografică bine reprezentată și relativ uniform distribuită (Figura 1). -1
Totalitatea râurilor din România însumează o lungime de 81.118 km și o densitate
0.34 km . Sistemele 2 acvatice lentice (naturale și artificiale) acoperă o suprafață
totală de 7540 Km reprezentând aproximativ 3.2 % din suprafața României
(Figura 2).

Fig. 1 Distribuția rețelelor hidrografice la nivel național

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Fig. 2 Distribuția ecosistemelor lentice (naturale și artificiale)

În cazul acestor ecosisteme fragmentarea este generată în mod natural de

topografie (ex. praguri, cascade) și de activitățile umane care produc această
fragmentare atât în plan lateral, cât și longitudinal. Modificările datorate activității
umane se reflectă atât în plan structural, cât și în plan funcțional și sunt avute în
vedere la stabilirea clasei de calitate a corpurilor de apă (Figura 5). La nivel
național în anul 2015 existau un număr de 475 microhidrocentrale și 819 baraje
(Figura 3).

Din punct de vedere al fragmentării laterale, în România există o rețea de

diguri ce însumează în total o lungime de 19739 Km acestea având rol de
protecție la inundații și/sau rol de regularizare a curgerii. Distribuția spațială a
acestor lucrări este mai frecvent întâlnită în zonele de câmpie (Figura 4). Conform
directivei cadru a apei, starea ecologică a ecosistemelor lotice este influențată de
impactul lucrărilor hidrotehnice, astfel orice intervenție în albia râului are
influență asupra stării ecologice (Figura 5).

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Fig. 3 Distribuția spațială a barierelor care produc fragmentare longitudinală a

ecosistemelor acvatice

Fig. 4 Distribuția zonelor afecatate de fragmentarea laterală ca urmare a lucrărilor de

îndiguire

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Fig. 5 Starea ecologică a ecosistemelor acvatice lotice din România.

Funcții

 Ecosistemul acvatic îndeplinește multe funcții de mediu importante. De

exemplu, reciclează substanțele nutritive, purifică apa, atenuează inundațiile,
reîncarcă apa subterană și oferă habitate pentru fauna sălbatică. Ecosistemele
acvatice sunt, de asemenea, utilizate pentru recreerea oamenilor și sunt foarte
importante pentru industria turismului, în special în regiunile de coastă.
 Sănătatea unui ecosistem acvatic este degradată atunci când capacitatea
ecosistemului de a absorbi un stres a fost depășită. Un accent asupra unui
ecosistem acvatic poate fi rezultatul unor modificări fizice, chimice sau biologice
ale mediului. Modificările fizice includ modificările temperaturii apei, debitul de
apă și disponibilitatea luminii. Modificările chimice includ modificări ale ratelor
de încărcare a nutrienților biostimulatori, a materialelor consumatoare de oxigen și
a toxinelor.

Caracteristici Abiotice

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Un ecosistem este compus din comunități biotice care sunt structurate

prin interacțiuni biologice și factori de mediu abiotici. Unii dintre factorii de
mediu abiotici importanți ai ecosistemelor acvatice includ tipul de substrat,
adâncimea apei, nivelurile de nutrienți, temperatura, salinitatea și fluxul.
Este adesea dificil să se determine importanța relativă a acestor factori fără
experimente destul de mari. Pot exista bucle de feedback complicate. De
exemplu, sedimentele pot determina prezența plantelor acvatice, dar plantele
acvatice pot, de asemenea, să prindă sedimentele și să se adauge la sediment
prin turbă.

Cantitatea de oxigen dizolvat într-un corp de apă este adesea

substanța cheie în determinarea extinderii și a tipurilor de viață organică din
corpul de apă. Peștii au nevoie de oxigen dizolvat pentru a supraviețui, deși
toleranța lor la oxigen scăzut variază între specii; în cazuri extreme de
oxigen scăzut, unii pești recurg chiar la înghițirea aerului.

Nivelurile de nutrienți sunt importante în controlul abundenței multor

specii de alge. Abundența relativă de azot și fosfor poate determina efectiv
ce specii de alge ajung să domine. Algele sunt o sursă foarte importantă de
hrană pentru viața acvatică, dar în același timp, dacă devin excesive, pot
provoca scăderea peștilor atunci când se descompun. O abundență similară
de alge în mediile de coastă, cum ar fi Golful Mexicului produce, la
descompunere, o regiune hipoxică a apei cunoscută sub numele de zonă
moartă.

Salinitatea corpului de apă este, de asemenea, un factor determinant

în tipurile de specii găsite în corpul de apă. Organismele din ecosistemele
marine tolerează salinitatea, în timp ce multe organisme de apă dulce sunt
intolerante la sare. Gradul de salinitate dintr-un estuar sau deltă este un
control important asupra tipului de zonă umedă (proaspătă, intermediară sau
sălbatică) și a speciilor de animale asociate. Barajele construite în amonte
pot reduce inundațiile de primăvară și pot reduce acumularea de sedimente
și, prin urmare, pot duce la pătrunderea apei sărate în zonele umede de
coastă.

Apa dulce utilizată pentru irigații absoarbe adesea niveluri de sare

dăunătoare organismelor de apă dulce.

Caracteristici Biotice

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Caracteristicile biotice sunt determinate în principal de organismele care apar.

De exemplu, plantele din zonele umede pot produce copertine dense care acoperă
suprafețe mari de sedimente - sau melci sau gâște pot pășuna vegetația lăsând
apartamente mari de noroi. Mediile acvatice au niveluri relativ scăzute de oxigen,
forțând adaptarea de către organismele găsite acolo. De exemplu, multe plante din
zonele umede trebuie să producă aerenchim pentru a transporta oxigenul la rădăcini.
Alte caracteristici biotice sunt mai subtile și mai greu de măsurat, cum ar fi
importanța relativă a competiției, mutualismului sau prădării. Există un număr tot mai
mare de cazuri în care prădarea de către erbivorele de coastă, inclusiv melci, gâște și
mamifere, pare a fi un factor biotic dominant.

Organisme autotrofe

Organismele autotrofe sunt producători care generează compuși organici din

material anorganic. Algele folosesc energia solară pentru a genera biomasă din
dioxidul de carbon și sunt probabil cele mai importante organisme autotrofe din
mediul acvatic. Cu cât apa este mai puțin adâncă, cu atât este mai mare aportul de
biomasă de la plantele vasculare înrădăcinate și plutitoare. Aceste două surse se
combină pentru a produce producția extraordinară de estuare și zone umede, deoarece
această biomasă autotrofă este transformată în pești, păsări, amfibieni și alte specii
acvatice.

Bacteriile chimiosintetice se găsesc în ecosistemele marine bentice. Aceste

organisme sunt capabile să se hrănească cu hidrogen sulfurat în apa care provine din
orificiile vulcanice. Concentrații mari de animale care se hrănesc cu aceste bacterii se
găsesc în jurul orificiilor vulcanice. De exemplu, există viermi gigantici (Riftia
pachyptila) de 1,5 m lungime și scoici (Calyptogena magnifica) de 30 cm lungime.

Organisme heterotrofe

Organismele heterotrofe consumă organisme autotrofe și utilizează compușii

organici din corpul lor ca surse de energie și ca materii prime pentru a-și crea propria
biomasă. Aceste organisme nu își pot produce propriile alimente, ci se bazează mai
degrabă pe alte organisme pentru nutrienții lor, făcându-i producători de ordin
superior. Toate animalele sunt heterotopice, inclusiv oamenii, pe lângă unele ciuperci,
bacterii și protiști. Aceste organisme pot fi împărțite în continuare în chemoautotrofe
și fotoautotrofe. Organismele euriline sunt tolerante la sare și pot supraviețui în
ecosistemele marine, în timp ce speciile stenohaline sau intolerante la sare pot trăi
numai în medii de apă dulce.

Despre Habitatele Acvatice

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Ce este "habitatul acvatic"?

Habitatele sănătoase și diverse înseamnă populații sănătoase și diverse de pești.

Habitatele sunt pur și simplu acele locuri în care trăiesc specii acvatice.
Habitatele acvatice pot fi descrise în mai multe moduri, inclusiv:

 materialele naturale care compun habitatul (de exemplu roci, corali, pietriș,
nisip și noroi);
 tipul de vegetație prezent (de exemplu, macrofite, snags, alge marine, iarbă
de mare, mangrove și saltmarsh);
 forma și natura habitatului (de exemplu, bazine și riffles, billabangs, recife)
sau
 ecosistemul general (de exemplu, zone umede, lunci, pâraie, estuare,
lacuri, plaje).

Cum folosesc peștii habitatul acvatic

Știm cu toții peștii trăiesc în apă. Cu toate acestea, apa singură nu va
asigura supraviețuirea unui pește. Peștii au nevoie de habitat!

Habitatul este apa și toate celelalte lucruri de care are nevoie peștele pentru
a-și finaliza ciclul de viață: cum ar fi hrana și locurile în care să se adăpostească și
să se reproducă (cum ar fi paturile de pietriș sau iarba de mare). Unii pești nativi
trebuie, de asemenea, să se deplaseze între diferite habitate pe măsură ce se
maturizează și se reproduc.

Diferite specii au cerințe de habitat diferite și acestea se pot schimba de-a

lungul vieții unui pește.

Habitatul unui pește este mai mult decât doar apă. Apa trebuie să fie de
tipul potrivit (apă dulce, estuar sau apă sărată), temperatură, cantitate (adâncime
și debit) și calitate.

Debitul și calitatea apei

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Peștii nativi s-au adaptat la ciclurile de debit mare și scăzut de apă care
apar în mod natural în habitatul lor din secete, inundații și modele sezoniere de
precipitații. Inundațiile pot fi importante pentru reproducere. Bibanul auriu, un
pește de agrement popular din interior, prezintă o creștere îmbunătățită în timpul
inundațiilor. Atât bibanul argintiu, cât și bibanul auriu răspund la o creștere a
fluxului râului prin creșterea activității lor de reproducere. Chiar și o creștere de
numai 20-30 cm va provoca un răspuns, cu toate acestea acest lucru nu este
uniform pe tot parcursul anului

Debitul de apă este reglat de baraje și diguri și extragerea apei pentru băut,
stoc și irigații. În râurile reglementate, apa este capturată iarna, depozitată, apoi
eliberată pentru irigare în timpul verii. Acest lucru a inversat tiparul de flux
natural la care s-au adaptat speciile native.

Peștii sunt, de asemenea, foarte sensibili la calitatea apei în care trăiesc.

Sedimentele, pesticidele sau alți poluanți din apă pot împiedica peștii nativi să
trăiască în zonele de habitat afectate. Speciile dăunătoare, precum crapul, sunt
mai tolerante la calitatea slabă a apei.

Temperatura apei poate fi, de asemenea, importantă. De exemplu, la 16-18

° C bibanul de argint începe să migreze în amonte și cu 18 ° C 80% din peștii
dintr-o zonă se vor deplasa. Bibanii aurii preferă apă puțin mai caldă. Adulții
încep să se miște la 18 °, în timp ce tinerii preferă ca apa să fie de 22 ° C sau mai
mare.

Nu sunt de dorit modificări rapide ale temperaturii. De exemplu, poluarea

apei reci poate apărea atunci când apa este eliberată din fundul barajelor mari, iar
acest impuls de apă rece pe un râu reduce potențialul de reproducere a peștilor
nativi, uneori până la 100 km în aval.

Zone de hrană
Tipurile de lucruri pe care le mănâncă pești includ:

 plante, de exemplu: ierburi marine,

 macroalge (alge marine),
 plancton (animale și plante microscopice),
 nevertebrate, de exemplu: larve de țânțari, libelule, gândaci de apă,
barciști, creveți, mușchiuri și
 alți pești.

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Toate lucrurile pe care le mănâncă peștii au propriile cerințe de habitat.

Deci, modificările habitatului ar putea să nu afecteze direct peștii, dar ar putea
afecta sursa lor de hrană. La rândul său, aceasta înseamnă că peștii nu mai pot
supraviețui în acel habitat.

Zone de adăpost
Peștii trebuie să se poată ascunde de prădători. De asemenea, trebuie să se
adăpostească de condiții extreme, cum ar fi fluxurile de inundații și lumina
puternică a soarelui. În apele dulci, zonele din spatele stâncilor, în jurul buștenilor
și ramurilor scufundate, între pete de vegetație, în bazinele adânci sau pe malurile
tăiate, toate oferă peștilor locuri de adăpostire. În estuare, iarbele marine și
pădurile de mangrove oferă adăpost pentru peștii tineri de la prădători.

Dacă aceste trăsături sunt eliminate din habitatul peștilor, atunci devin
vulnerabile la prădători.

Unii pești nativi de apă dulce preferă zone cu o acoperire de cel puțin 80%
a obstacolelor. Atât codul Murray, cât și codul de păstrăv folosesc blocaje. Codul
Murray preferă ciocnirile mai aproape de malul râului, în timp ce codul păstrăv
preferă ciocănirile în mijlocul unui râu.

Migrațiile peștilor
Peștii parcurg adesea o distanță mare între locul în care trăiesc și locul în
care se reproduc. Peștii trebuie să poată înota dintr-o zonă în alta. Bibanul auriu
va migra peste 1000 km în timpul evenimentelor de inundații pentru a găsi noi
zone de habitat în care să trăiască sau să se reproducă

Barierele, cum ar fi traversările de drumuri, debarcadere, baraje sau porți,

pot bloca mișcarea peștilor. Peștii noștri nativi nu pot sări și nu pot înota foarte
repede, prin urmare conductele (cu apă cu viteză mare) și drumurile umede cu
picături mici de 10 cm în aval sunt bariere în mișcare. Acest lucru poate avea
efecte devastatoare asupra populațiilor locale de pești. Bariere ca acestea
înseamnă că peștii nu se pot mișca în amonte, deoarece înălțimea și viteza apei
care curge peste sau prin structură sunt prea puternice pentru a înota.

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

Zone de reproducere
Pentru mulți pești nativi de apă dulce, reproducerea este declanșată de
creșterea temperaturii apei și creșterea lungimii zilei. Procesele care modifică
temperatura naturală a apei unui râu, cum ar fi eliberarea de apă rece din fundul
barajelor în timpul verii, pot împiedica reproducerea peștilor.

Momentul, cantitatea și durata debitului de apă pot avea, de asemenea, un

impact asupra reproducerii peștilor. Debiturile de apă pot fi modificate în mod
semnificativ prin reglarea râurilor (construirea de baraje și diguri și retragerea pe
scară largă a apei pentru irigații).

În plus, peștii sunt deosebiți de tipul de habitat pe care își depun ouăle. De
exemplu, unii pești nativi își depun ouăle în bușteni goi sau pe cârlige, alții
folosesc maluri tăiate sau vegetație acvatică. Unii, precum somnul de apă dulce,
fac un cuib din pietriș și vor reveni la același cuib an de an. Când se îndepărtează
obstacolele, malurile se prăbușesc datorită curățării vegetației riverane și
eroziunii, sau nisipul și pietrișul sunt extrase sau spălate peștii care se bazează pe
aceste caracteristici își pierd locul de reproducere.

2020
 Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, din Iași
Facultatea de Hirotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
Master, Specializarea “Ingineria și Monitorizarea Factorilor de Mediu”

BIBLIOGRAFIE
 https://www.dpi.nsw.gov.au/fishing/habitat/aquatic-habitats/about-aquatic-habitats

 http://corehabs.ro/images/rapoarte/3.%20METODOLOGIE%20ACVATICE.pdf
 https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/marine/docs/marine_guidelines_ro.pdf
 https://en.wikipedia.org/wiki/Aquatic_ecosystem
 http://hydrologie.org/hsj/470/hysj_47_05_0799.pdf
 https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000007263

2020