Sunteți pe pagina 1din 24

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI“, CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

SECŢIA ASISTENŢĂ SOCIALĂ

REFERAT ŞTIINŢIFIC ELABORAT ÎN CADRUL SEMINARULUI DE

COMPORTAMENT ADICTIV ŞI INFRACŢIONALITATE (lect. univ. dr. Eugen


Băican)

ADICŢIILE: PATOLOGIE SAU DEVIANŢĂ? Corelaţia între


comportamentele adictive şi comportamentele deviante

STUDENTĂ: ZAVALIC ANTONIA-LUIZA


ANUL I MASTER
ASISTENŢĂ SOCIALĂ ÎN SPAŢIUL JUSTIŢIEI
Cluj-Napoca

2011

Cuprins

Cuprins.............................................................................................................................................2
1. Preliminări teoretico-metodologice.............................................................................................3
1. 1. Problematica ştiinţifică abordată şi scopul demersului de cercetare..................................3
1.2. Importanţa, relevanţa ştiinţifică, actualitatea şi oportunitatea demersului de cercetare..........4
1.3. Încadrări paradigmatice, teorii ştiinţifice relevante în domeniu şi precizări conceptuale......6
1.3.1. Teorii biologice asupra adicţiei (din sfera patologiei)..................................................6
1.3.2. Teorii psihologice asupra adicţiei (din sfera patologiei)..............................................7
1.3.3. Teorii sociologice asupra adicţiei (din sfera devianţei sociale)....................................8
1.3.4. Conceptul de patologie: definiţii şi explicaţii............................................................10
1.3.5. Conceptul de devianţă: definiţii şi explicaţii..............................................................10
1.4. Metode, instrumente şi tehnici utilizate în demersul de cercetare.....................................11
2. Prezentarea rezultatelor obţinute...............................................................................................12
2.1. Adicţiile: patologie şi devianţă: o perspectivă integratoare...............................................12
2.2. Asistarea persoanelor dependente de alcool şi alte droguri...................................................13
3. Evaluarea rezultatelor obţinute..................................................................................................16
3.1. Concluzii sintetice..............................................................................................................16
3.2. Recomandări.......................................................................................................................17
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................18
Marturisirile socante ale unui fost dependent de heroina - interviu Ziare.com............................20
Vineri, 05 Februarie 2010, ora 15:17............................................................................................20
ANEXE.....................................................................................................................................18

2
1. Preliminări teoretico-metodologice
1. 1. Problematica ştiinţifică abordată şi scopul demersului de cercetare

Am ales să dezbat în cadrul acestei lucrări o temă controversată, zic eu, pentru universul
cercetării şi anume: adicţiile: patologie sau devianţă? corelaţia între comportamente adictive şi
comportamentele deviante. De ce este o temă controversată, deoarece din punctul meu de
vedere părerile specialiştilor sunt împărţite, fiecare tinzând să explice fenomenul adicţiei în
funcţie de expertiza sa, dacă aparţine domeniului biologic sau psihologic, explicaţiile vor
înclina bineînţeles spre sfera patologiei iar dacă specialiştii aparţin domeniului sociologic
balanţa se va răsturna spre sfera devianţei sociale, delincvenţei. Rolul meu în cadrul acestei
cercetării este de a încerca să răspund la acestă întrebare.

Scopul acestui demers de cercetare, constă în situarea fenomenului adicţiei undeva între
patologie şi devianţă. De ce este important acest lucru? Deoarece în funcţie de sfera în care vom
plasa acest fenomen vor rezulta şi răspunsurile pentru această problemă socială. Cu alte cuvinte
dacă vom considera adicţia ca fenomen patologic, ne vom raporta la aceasta ca la o boală care
trebuie prevenită sau în cel mai rău caz tratată, însă dacă vom considera adicţia ca fenomen
deviant, ne vom raporta la aceasta ca la o crimă/infracţiune la adresa siguranţei şi ordinii sociale
verdictul fiind sancţiunea, pedeapsa. Aşadar, unul şi acelaşi fenomen poate avea două sau mai
multe abordări de explicare şi rezolvare. În acest demers de cercetare vom încerca să vedem din

3
ce perspective teoretice sunt aduse explicaţii asupra aceastei probleme de către specialişti
consacraţi în domeniu.

Din punctul meu de vedere, este aprope imposibil să tratezi un fenomen atât de vast,
complicat şi complex precum sfera adicţiei cu o singură teorie, mai degrabă ar trebui realizate
teorii pe genuri şi apoi pe specii de adicţie, în legătură cu variabile cheie: vârstă, variabile
socio-economice şi socio-demografice, culturale, aspecte ce ţin de norme, valori etc. (toţi
aceştia fiind posibili factori de risc, pentru propagarea acestui flagel şi asocierea lui cu tendinţe
infracţionale). De aceea în efortul meu de a situa fenomenul adicţiei undeva între patologie şi
devianţă, va trebui să precizez care sunt conceptele vehiculate în această zonă, conexiunea
dintre ele, aspecte teoretice ale acestor concepte şi nu în ultimul rând plasarea lor în contexte
socio-culturale, întrucât adicţia ca şi orice alt fenomen nu este un fenomen izolat, într-un
vaccum social ci este asemeni unei ”maladii” care şi-a gasit gazda în societate ca ”organism
social” (dacă facem referire la teoriile lui Herbert Spencer despre societate) şi în individ în
calitate de ”celulă socială”.

1.2. Importanţa, relevanţa ştiinţifică, actualitatea şi oportunitatea demersului de cercetare

Pentru a avea o viaţa plină de satisfacţii stabilim legături cu ceilalţi indivizi din jurul
nostru, deoarece lucrurile şi evenimentele, nu pot să satisfacă nevoile de profunzime ale naturii
umane şi asta nu pentru că lucrurile sau evenimentele din jurul nostru ar fi neimportante (ele
fiind chiar recunoscute social pentru rolul lor: alimentele pentru nevoia de alimentaţie, jocul de
noroc pentru nevoia de amuzament, medicamentele pentru a ne ajuta să facem faţă durerii sau
să prevenim boli). Oricine foloseşte aceste lucruri în astfel de scopuri, este văzut ca având o
relaţie absolut normală şi sănătoasă cu ceilalţi. În adicţe, însă, dependentul deviază de la
funcţionarea normală a lucrului şi dezvoltă o relaţie intensă, anormală cu acesta.

Aşadar alimentele, jocul de noroc, drogurile etc. preiau pentru individ o nouă funcţie,
sperând că poate obţine din ele satisfacţie la nevoile pe care le are, nevoi care pot fi doar
satisfăcute în cadrul relaţiilor apropiate cu ceilalţi.

Una dintre problemele sociale de mare amploare cu care se confruntă societatea


contemporană se referă la aşa numita: ”crimă fără victime”. Cu alte cuvinte, fenomenul adicţiei
se presupune că ar aduce daune sociale (afectând buna funcţionare, relaţiile familiale şi sociale)

4
doar persoanelor implicate (consumatori de droguri, alcoolici, etc.). Dar adevârul este că acest
flagel, determină sănătatea a milioane de oameni, crescând nu doar costurile socio-medicale ci
şi amplificând alte probleme sociale precum rata infracţionalităţii, rata şomajului etc.; având
deci multiple efecte pe termen lung în domenii diferite precum cel: economic, juridic,
criminologic, medical (Rădulescu, 1999). Potrivit lui Valleur şi Matysiak (2008: 64), adicţia
este: „o formă de dependenţă covârşitoare, care otrăveşte viaţa”, atunci când individul cade
pradă adicţiei, ştie că atitudinea lui este generatoare de probleme şi suferinţe, încercând astfel să
se oprească pentru a pune capăt acestei situaţii.

Cu alte cuvine adicţia ce aparţine termenului mai larg al dependenţei, nu se răsfrânge


numai asupra celor ce suferă de acest ”sindrom” (afectându-i negativ funcţionarea bio-psiho-
socială, ex: consumul de droguri ce provocacă dependenţa de substanţa/substanţele chimice
consumate pentru a produce efecte agreabile cât şi pentru a evita durerea, dependenţa
producând individului în cauză modificări fizice şi psihice ireversibile) ci iese de sub carapacea
individuală, influenţând întrega comunitate: familie, prieteni, colegi de serviciu.

Pe de-o parte adicţia ca şi sindrom al ”bolii” bio-psiho-sociale (până nu demult


bulimia şi anorexia erau considerate boli psihice, azi aparţin sferei adicţiilor) se încadrează în
domeniul patologiei (pentru că este văzută ca o boală, are simptomatologie specifică şi din
acestă perspectivă necesită tratament) dar adicţia mai are o faţă a monedei, şi anume latura
deviantă, întrucât reprezintă o încălcare, o abatere de la o calea acceptată în mod legitim de
către toţi, cei cu comportament adictiv fiind altfel decât majoritatea, cu potenţial criminogen şi
pentru care societatea face numeroase eforturi, de magnitudinea adevăratelor ”cruciade”
(Rădulescu, Damboeanu, 2006: 205) de luptă morală împotriva acestui fenomen şi de
reintegrare în societate, concrerizată în: politici, servicii, programe (de prevenţie şi de
remediere), echipe interdisciplinare etc.

Mulţi autori interesaţi în domeniul sociologiei devianţei, asemeni lui Rădulescu (2006:
221-222) se întrebă dacă ”dependenţa de droguri (ca adicţie concretă) este un fenomen ce poate
fi explicat direct sau este un epifenomen, în sensul că percepe explicarea unui set multiplu de
acţiuni şi conduite?”, mai mult acelaşi autor aduce în cunoştinţă punctul de vedere al altor
cercetători în domeniu şi anume: (lucru ce ne interesează şi pe noi, în momentul de faţă)
conexiunea subtilă între adicţie şi tendinţe deviante, manifestate până în sfera criminologiei, în
ambele sensuri: adicţia ca şi cauză a devianţei sau devianţa ca şi cauză a adicţiei (spre ex.
consumatorii de heroină au fost asociaţi cu predispoziţia spre infracţionalitate, în sensul

5
procurării acestui drog, de vreme ce consumatorii cronici de marijuana au fost antrenaţi în
devianţa sexuală asociată).

1.3. Încadrări paradigmatice, teorii ştiinţifice relevante în domeniu şi precizări


conceptuale

De două decenii încoace, cercetăriile în domeniul adicţiilor au crescut semnificativ,


deoarece specialiştii îşi doresc să pot răspunde la întrebări precum: de ce oamenii consumă
droguri?, în ce mod şi de ce consumul de droguri se transformă în abuz, respectiv dependenţă?
care este conexiunea între consum de droguri şi infracţionalitate etc. Dar până a ajunge la
explicarea acestor lucruri trebuie să avem o retrospectivă a ceea ce s-a întreprins până acum, în
domeniu de aspecte teoretice referitoare la adicţie.

1.3.1. Teorii biologice asupra adicţiei (din sfera patologiei)

Explicatiile biologice se concentrează pe mecanismele genetice ale organismului uman.


Studiile au arătat că, în ceea ce priveşte consumul de droguri, există diferenţe individuale: unii
indivizi refuză să consume droguri vreodată, alţii încearcă doar o singură dată, în timp ce alţii
consumă în mod regulat şi devin dependenţi de drogul respectiv (Rădulescu, Damboeanu, 2006:
182). Se pare că factorii genetici influenţează mult adicţiile: consumul de alcool, droguri ilegale
etc. Câteva exemple relevante în acest sens se referă la faptul că rudele de gradul I, ale
alcoolicilor, au probabilitate mare de a deveni şi ei la rândul lor, alcoolici, dezvoltând o tentaţie
mai mare decât cei cu părinţi nonalcooloci, de asemenea s-a demonstrat că gemenii monozigoţi
(rezultaţi din aceeaşi celulă ou fecundată) au mai mari şanse de a deveni alcoolici decât gemenii
dizigoţi (rezultaţi din două celule ou) deoarece au similarităţi mai mari din punct de vedere
genetic. Pickens şi Dance apud Rădulescu şi Damboeanu (2006: 183) susţin că: ”nicio genă nu
va cauza, în mod direct angajarea într-un comportament adictiv, cum ar fi consumul de
droguri”.

Genele nu acţionează singure ci numai cu şi împreună cu factorii de mediu, care pot


încuraja sau dimpotrivă, ceea ce a lăsat natura. De exemplu chiar dacă, un individ are inclinaţie
naturală, genetică spre adicţie, dacă factorii de mediu, prin disponibilitatea drogurilor, familiei
sau anturajului descurajează comportamentul adictiv, dependenţa va exista doar în stare latentă
şi nu se va mai manifesta niciodată. Erich Goode în ”Drugs in American society” apud

6
Rădulescu, afirmă că: ” moştenirea genetică asociată cu factorii de mediu şi de personalitate pot
produce un nivel semificativ de înalt al abuzului de droguri sau alcool”.

O altă explicaţie de tip biologic în explicarea adicţiei se referă la ipoteza dezechilibrului


metabolic, ce potrivit lui Vincent Dole şi Marie Nzswander (citat de acelaşi Rădulescu)
dependenţii de heroină suferă de o boală, respectiv o tulburare metabolică ca şi în cazul
bolnavilor de diabet, iar explicaţia este următoarea: din moment ce îşi administrează droguri,
organismul lor, tânjeşte după acele substanţe, similar modului în care un diabetic este dependent
de insulină. Deşi explicaţiile de natură biologică sunt fundamentate ştiinţific, totuşi sunt
insuficiente în a explica comportamentul adictiv, de aceea vom invoca mai jos explicaţii din alte
domenii, cum ar fi: domeniul psihologic şi domeniul social.

1.3.2. Teorii psihologice asupra adicţiei (din sfera patologiei)

Cele mai multe explicaţii din acest domeniu, accentuează mecanismul de reîntărire a
conduitei celor care abuzează de droguri, dar sunt explicaţii care accentuează tipul de
personalitate a consumatorului dependent.

Mecanismul de reîntărire se referă la faptul că, în general oamenii tind să maximizeze


recompensele şi să minimalizeze sancţiunile primite, deci continuă comportamentul adictiv
pentru că se simt recompensaţi, un exemplu de recompensă, este senzaţia de plăcere, euforie
provocată de comportamnetul adictiv, în cazul consumului de droguri, de unde rezultă ideea că:
mecanismul plăcerii, poate naşte o fixaţie puternică a comportamentului repetitiv (pe scurt, totul
se rezumă la schema următoare: Plăcere+Euforie= Reîntărire pozitivă), dar din fericire există şi
reversul medaliei şi anume reîntărirea negativă, atunci când un individ urmăreşte uşurarea
durerilor, consumând droguri în acest scop (dacă individul dependent din punct de vedere psihic
de un drog, întrerupe admistrarea lui, va resimţi disconfort şi durere, datorat sindromului de
abstinenţă (manifestându-se fenomenul de sevraj), acestea dispărând de îndată ce individul îşi
va administra o nouă doză. De obicei întărirea pozitivă este asociată cu ratele înalte ale
criminalităţii (individul, dependent fizic, care caută plăcerea, se va angaja în acte deviante
penal)

7
Explicaţiile ce accentuează trăsăturile de personalitate, afimă că: există configuraţii de
personalitate ce determină comportamentul adictiv al indivizilor aşa numitele personalităţi
patologice, trăsăturile de personaliate asociate cu riscul la dependenţă sunt: impulsiviatea,
inhibare redusă, tulburări emoţionale, dificultăţi de adaptare (care utilizează drogurile pentru a
„evada” din realitatea cotidiană), stima de sine scăzută (H. Kaplan apud Rădulescu, 2006: 188)
pe acest fond persoanele tind să se angajeze în comportamente autodistructive precum
consumul de droguri, alcool etc.

1.3.3. Teorii sociologice asupra adicţiei (din sfera devianţei sociale)

Spre deosebire de teoriile de mai sus, care au pulsat în jurul factorilor de natură
individuală, utilizaţi în explicarea comportamentului adictiv, teoriile în domeniul sociologiei
pornesc în căutarea cauzelor sau mai bine zis a factorii structurali (de mediu), concretizaţi în
relaţii, condiţii sociale). Din această perspectivă, tot ce are legătură cu fenomenul de
dependenţă, inclusiv consumul de droguri, este considerat un fenomen social, ce variază în
funcţie de anumite variabile sociale, cum ar fi: vârsta, statutul social, cultură, stilul de viaţă etc.
În domeniul sociologiei, există trei paradigme deosebit de importante: funcţionalistă,
conflictualistă şi interacţionistă, toate teoriile derivând din una din aceste trei.

Paradigma funcţionalistă afirmă că: devianţa reprezintă o violare normativă, ce perturbă


funcţionaliatea sistemului social, ameninţând: coeziunea socială şi solidaritatea morală,
consumul de droguri fiind şi el un comportament deviant care afectează funcţionarea socială.

Paradigma conflictualistă, susţine că nu există ordine socială între membrii societăţii,


din cauza conflictelor sociale, Parsons citat de Rădulescu şi Dămboeanu (2006: 206), a aplicat
în cazul adicţiei, cum ar fi dependenţa de droguri, ideea e că dacă un anumit drog este consumat
de un grup ce reprezintă o ameninţare politică, în mod automat acest consum tinde să devină
interzis prin criminalizarea sa.

Paradigma interacţionistă, susţine că societatea, este alcătuită din indivizi, grupuri cu


valori diferite, de aceea conceptul de devianţă are caracter relativ, de exemplu: adicţia unui
dependent de morifină aflat în stadiul terminal al unei boli, nu este considerată o devianţă în
timp ce acelaşi drog atribuit unei persoane sănătoase din punct de vedere medical, este
considerat deviant.

8
Una dintre teorii, sociologice care a făcut mare vălvă în spaţiul şi timpul în care a fost
propusă, încă fiind de actualitate, este Teoria anomiei reprezentată de R. K. Merton, considerată
a fi una dintre cele mai faimoase teorii cu privire la consumul de droguri (Rădulescu,
Dămboeanu, 2006: 193). Din această perspectivă, consmul de droguri (sau comportamentul
adictiv general, aş zice eu) reprezintă ”eşecul conformităţii”, adică, indivizii care se sustrag în
adicţie, de fapt, ei se sustrag mijloacelor legitime, legale de realizare a unui scop social.
Societatea cere de la individ două lucruri :

1. să aleagă scopurile promovate de aceasta, în vederea integrarii sociale;

2. să aleagă, respectiv să utilizeze doar căi legitime, aprobate de societate în realizarea


acestor scopuri.

Din păcate, în societate totdeauna vor exista conflicte între scopuri şi mijloacele
considerate legitime, datorită faptului că însăşi societatea nu garantează punerea la dispoziţia
indivizilor a acestor căi instituţionalizate, unii se vor simţi în afara lor şi astfel vor alege alte
mijloace pentru realizarea idealului social, de aici ideea că starea de anomie creează tentaţii
puternice pentru devianţă şi pentru încălcarea normelor, sublinind Rădulescu şi Dămboeanu
(2006: 194).

Printre cele mai frecvente încălcări ale normei (cele mai obişnuite acte de devianţă) sunt
şi consumul de droguri, alcool şi alte comportamente relaţionate cu adicţia.

În acest caz individul se adaptează sub imperiul comportamentului evaziv, de respingere


a scopurilor respectiv mijloacelor instituţionale (există patru opţiuni pentru cei care au renunţat
la conformare: inivaţie, ritualism, evaziune/retragere şi rebeliune). În această categorie aparţin:
dependenţii de alcool şi alte droguri.

E. Sutherland, fondatorul Teoriei asocierii diferenţiale, care în combinaţie cu teoriile


behavioriste şi ale învăţării sociale, susţine că asemeni oricărui comportament şi
comportamentul infracţional este învăţat în procesul de interacţiune, socializare secundară cu
persoane semnificative din anturajul individului, (întărită de mecanismele recompensă-sancţiuni
şi făcând aluzii la teoria costurilor şi beneficiilor), cum se explică acest lucru? Foarte simplu,
dacă un individ intră într-o subcultură a consumatorilor de droguri, acesta va fi socializat în
”virtutea” aspectului pozitiv asupra drogurilor şi mai devreme sau mai târziu va adopta şi el
acest comportament.
9
1.3.4. Conceptul de patologie: definiţii şi explicaţii

Adicţia este o dragoste patologică (şi aici intrăm în sfera de influenţă a patologiei) şi de
încredere, relaţionată cu ceva: obiect, eveniment etc. La ce se referă acest lucru? Definim un
lucru ca fiind patologic, atunci când deviază (punct de întâlnire cu devianţa) de la sănătate sau
de la condiţia normală. Atunci când descriem pe cineva ca fiind bolnav, spunem că acea
persoană s-a abătut de la ceea ce este considerat a fi ”normal”. În sens restrăns, conceptul de
patologie, înseamnă ”anormal” şi prin urmare, adicţia este o relaţionare anormală cu un obiect
sau eveniment. În sens larg, patologia este o ramură a medicinei, care se ocupă cu etiologia
(cauzele), patogeneza (fenomenele, mecanismele patolgice) de decurgere a bolii, mai precis cu
simptomele (semnele) sau grupului de simptome (sindroame) a bolii, precum şi urmările
acestora asupra organismului.

Boala influenţează în mod negativ, munca şi conduitele normale ale indivizilor, deci
orice boală poate fi atribuită problemei devianţei, conformităţii şi controlului social (Rădulescu,
2004: 44). Parsons citat de Rădulescu (2004: 44) afirmă că: „boala apare ca o conduită deviantă,
iar sănătatea ca un tip de conduită conformistă”, sănătatea echivalând cu starea normală, în timp
ce boala/patologia deviază de la această stare. Este important de precizat că boala trebuie privită
sub două aspecte: dimensiunea individuală şi cea socială (Rădulescu, 2004: 46). Prima se referă
la faptul că, întâi de toate boala este un eveniment personal, localizat la nivelul percepţiilor şi
simptomatologiei individuale, devenind un eveniment social, în momentul în care devine
vizibilă pentru ceilalţi, lucru ce va afecta interacţiunea dintre cel bolnav şi anturajul său. Numai
dacă am considera adicţia ca o formă de boală, atunci aceasta ar deveni legitimă ca şi devianţa,
întrucât individul considerat bolnav, este scutit de obligaţiile şi responsabilităţile pentru care
acesta trebuie să se conformeze (Rădulescu, 2004: 83).

1.3.5. Conceptul de devianţă: definiţii şi explicaţii

Devianţa este definită ca fiind: o abatere, de la normele, aşteptările grupului sau


comunităţii, o acţiune neobişnuită, iraţională, anormală determinată de: circumstanţe, condiţii şi
situaţii particulare, ce creează o situaţie de ilegitimitate, având ca şi consecinţă majoră reacţia
publicului (Rădulescu, 1999: 3). Un individ deviant este considerat o persoană: ”bizară”,
”excentrică”, chiar ”anormală” care încalcă regulile, violează regulile obişnuite de conduită.
Devianţa este de două tipuri: pozitivă şi negativă; pe noi ne interesează devianţa negativă,
reprezentată de infracţiuni, în sfera căreia se încadrează şi toxicomania (adică consumul de
alcool şi alte droguri). De fapt, orice infracţiune este o formă de devianţă penală (devianţa

10
penală presupunând atât o acţiune ilegală cât şi una deviantă, pe când infracţiunea/crima
presupune violarea legii penale), deci adicţiile sub nenumăratele ei forme ca dependenţă de
drogruri, alcoolism sunt acţiuni de devianţă dacă manifestă consecinţe grave pentru societate şi
astfel se încadrează în sfera problematicii sociale (Rădulescu, 1999, p: 158, 157).

Primii cercetători ce au adus explicaţii ştiinţifice devianţei, puneau accentul pe aşa


numita personalitate ”patologică” (se observă conexiunea devianţa-patologie), ce acorda
individului principalul rol în ceea ce priveşte producerea actelor deviante, de aici concepţia că
violarea nomelor sociale este realizată de indivizi deficienţi, caracterizaţi prin tulburări de
comportament şi de personalitate, drept pentru care nu se pot adapta din punct de vedere social,
comiţând astfel: acte deviante şi antisociale. După Antoine Porot, citat de Rădulescu
(Rădulescu, Piticariu, 1989: 11), devianţa devine din fenomen psihologic unul social, deoarece
personalitatea anormală, patologică poate comite acte deviante în raport cu normele sociale. M.
Pieleanu (1998: 25), este de părere că: orice societate, se confruntă cu stări criminogene
precum: diferite aspecte de crimă şi infracţionalitate, din punctul său de vedere, devianţa apare
deoarece: ”nu poate exista un sistem social, în care indvizii să nu se abată, mai mult sau mai
puţin de la normalitate. Ca noţiune sociologică, devianţa se distinge de anormalitate (concept de
natură psihopatologică) care vizează incapacitatea individului, acceptată şi validată medical, de
adaptare la cerinşele vieţii sociale (Rădulescu, 2004: 83).

1.4. Metode, instrumente şi tehnici utilizate în demersul de cercetare

Metoda utilizată în acest demers de cercetare este metoda analizei critic constructive a
bibliografiei de specialitate, pentru a colecta date şi informaţii despre fenomenul studiat şi
pentru a genera mai departe o perspectivă integratoare (deoarece am observat că nu putem vorbi
despre adicţie dacă separăm aceste două concepte: patologie şi devianţă, întrucât într-un fel sau
altul aceste două concepte se corelează, având undeva un punct de intersecţie).

Potrivit acestei metode am utilizat următorele instrumente pentru documentare: The


Gale Enciclopedia of Mental Disorders, resursă online Dicţionar American Heritage pentru
adicţii pentru documentare şi o serie de cărţi relevante în acest domeniu (menţionate şi în
bibliografie).

11
2. Prezentarea rezultatelor obţinute
2.1. Adicţiile: patologie şi devianţă: o perspectivă integratoare

Spre deosebire de concepţiile tradiţionaliste asupra comportamennului adictiv, cu


caracter biologist şi psihologist ce localizau la nivelul individului cauzele pentru acest
comportament, concepţiile structural-funcţionaliste ce aparţin domeniului sociologic, oferă o
perspectivă holistică, ce localizează sursele acestui comportament, la nivelul structurilor sociale
deficitare.

Teoriile sociologice privitoare la comportamentul adictiv, au în vedere în special


dimesiunea deviantă, a acestui fenomen, deoarece tot ceea ce nu funcţionează în societate, este
pasibil de ”intoxicarea” ei.

Ce este important de reţinut, este că nu putem separa fenomenul adicţiei în toată


complexitatea ei (dependenţă de droguri, alcool sau orice altceva) de domeniul patologiei sau
sociologiei devianţei. De ce? Simplu. Răspunsul este dat chiar de unul dintre cei mai
recunoscuţi cercetători români pe acestă temă S. M. Rădulescu (Rădulescu, Damboeanu, 2006,
p. 222) care afirmă că: cauzele consumului de droguri (ne putem referi şi la adicţie, în general)
sunt obiective, adică vin din contextul de viaţa al individului, din societate, şi nu neapărat tot
ceea ce vine din societate este bun (putem face referire şi la omul bun de la natură, pe care
societatea îl perverteşte, concepţia lui J. J. Rousseau). De vreme ce motivaţiile pentru acelaşi
comportament adictiv, sunt subiective, în sensul că vin din interiorul individului, ca şi rezultat
la ceea ce găseşte el în afara contextului social, astfel se poate recurge la o încercare de evadare
din realitatea cotidiană, prin dezangajarea din rolul social atribuit de societate, urmată aproape
simultan de angajarea în comportamente cu caracter deviant, ilicit.

Adicţiile, se situează undeva pe graniţa dintre târămul patologiei (de care se ocupă
domeniul medical şi psihologic) şi târămul devianţei (de care se ocupă, sociologiei devianţei,
criminologia etc.) iar pentru explicarea lor este nevoie de o perspectivă integratoare,
transcendentă, care să înglobeze toate cele trei dimensiuni care explică fiinţa umană în toată
complexitatea ei: biologie, psihologie (caracterul patologic) şi sociologie (caracterul deviant),
deoarece numai în acest mod putem surprinde toate cauzele, influenţele, efectele care pot
determina comportamentul adictiv, neputând face abstracţie de la nimic: adică nu putem
minimaliza caracteristicile specifice individuale, dar nici restrânge caracteristicile de mediu, iar
singura soluţie în acest sens este: un compromis.

12
Se poate observa cu uşurinţă că este dificil şi aproape imposibil, să ”disecăm” aceste
concepte, fără să facem referire la celălalte, deoarece între ele există un soi de interdependenţă
subtilă, ca un cerc vicios, un labirint, deoarece oriunde ai privi şi oriunde te-ai opri cu
explicaţiile, ai vedea că te afli exact în acelaşi loc. De exemplu adicţia, dependenţa de ceva,
cauzeză patologia, care mai departe contiună cu devianţa dar nu sunt separate deoarece există
între ele un punct comun şi anume starea de anormalitate. Pe de altă parte şi patologia sau
devianţa poate cauza fenomenul adicţiei, în cazul în care există o boală sau un factor genetic
care ar predispune individul la acest sindrom, sau în cazul devianţei prin asocierea individului
cu grupuri sau culturi care îl pot influenţa sau atrage în sfera adicţei cum ar fi: consumul de
droguri, de alcool, gambling etc.

Un alt aspect important este afirmat de Rădulescu (2004: 78) care relaţionează conceptul
de dependenţă (în cazul acesta, dependenţa de droguri) cu deteriorarea stării de sănătate ale
oamenilor, factor de risc pentru apariţia bolii şi apoi cu alte probleme sociale printre care şi
criminalitatea/infracţionalitatea, raţiunea acestei conexiuni rezidă în următoarea explicaţie: un
consumator, dependent de droguri (sau orice alceva: alcool, gambling) va face orice este
necesar pentru a-şi procura doza zilnică: de la acte de crimă până la prostituţie, trafic de
droguri care amplifică crima organizată a reţelelor mafiote; mai mult, Oaklez S. Ray, afirmă că
efectul consumului de droguri se răsfrânge asupra dimensiunilor comportamentului uman,
asupra nivelului de: abstractizare, complexitate, învăţare şi motivaţie (pozitivă sau negativă).
Howard Becker, citat de Jean Bergeret (1982: 74) susţine că: ”toxicomanul, este considerat un
deviant în raport cu efectele stigmatizării datorate reacţiei sociale”.

De asemenea potrivit studiilor referitoare la etiologia delincvenţei, este important de


remarcat faptul că, alături de multiplele cauze ale producerii, drogurile şi alcoolul au un rol
deosebit de important (Pieleanu, 1999: 25), mai mult criminologia îndeosebi a fost foarte
interesată să cerceteze legătura care există între consumul a diferite substanţe (printre care şi
alcool) şi devianţă.

2.2. Asistarea persoanelor dependente de alcool şi alte droguri

Atunci când adicţia, respectiv consumul de droguri se asociază cu comportamentul


infracţional, este momentul să se intervină de către consilierul de probaţiune. În ce constă
această intervenţie? În schimbarea stiului de viaţă al consumatorului. Deoarece în acest caz
individul se confruntă cu două probleme majore: dependenţă şi comportament infracţional,

13
trebuie intervenit din numeroase unghiuri pentru a se realiza scopul final şi anume reintegrarea
în societate. De aceea este foarte important: rolul consilierului de probaţiune, modalităţile de
intervenţie, rolul comunităţii.

Mai mult decât atât, este esenţială înţelegerea consumului de droguri, deoarece acest
lucru presupune întâi de toate înţelegerea comportamentului uman (Marin, Ionescu, Onici,
Simion, 2008: 219).

În munca cu persoanele dependente, delimitarea rolului în raport cu celălalte instituţii


este fundamentală pentru a stabili domeniile de intervenţie, arii în strâsă legătură cu
competenţele generale ale serviciilor de probaţiune, competenţele sunt limitate în ceea ce
priveşte activităţile recuperatorii ale toxicodepnedenţilor.

Intervenţia realizată de consilierul de probaţiune pentru persoane dependente, este un


demers premergător reintegrării sociale a acestora. Intervenţia se realizează potrivit celor două
faze în care se intervine în procesul penal: presentenţială şi execuţională.

Persoanele dependente sunt recuperate nu doar prin măsuri medicale, ci mai ales prin
măsuri sau mai bine zis activităţi cu caracter: informativ, consultativ, psihoterapeut astfel încât
întrega miză să fie: creşterea autonomiei şi valorii sociale individuale precum şi dezvoltarea
responsabilităţii şi redobândirii abilităţilor sociale. Acestă reabilitare vizează oferirea persoanei
dependente a unui stil de viaţă alternativ.

Deoarece toxicodependenţa este o probelmă complexă, intervenţia necesită o abordare


pluridisciplinară, pentru că niciun domeniu nu are o soluţie exclusivă, adică niciun domeniu în
parte nu este în stare să rezolve acestă problemă, aşadar datorită faptului că dimensiunile vizate
de acestă problemă sunt diverse precum: latura fiziologică, socioeducativă, familială,
psihologică, se recomandă realizarea de parteneriate între serviciul de probaţiune şi servicii
specializate pe aceste laturi.

Şi de aici este imporatant să surprindem conexiunea existentă între consumul de


drog/dependenţă şi comportamentul infracţional. Anumite manifestări asociate consumului de
droguri respectiv alcool se pot constitui în factori criminogeni, ce pot influenţa sau chiar
determina actele infracţionale, un exemplu relevant în acest sens este alcoolul, care reprezintă
un factor declanşator sau mai bine zis un dezinhibitor al unei tendinţe agresive. De multe ori
privind relaţia dintre consum de droguri şi infracţionalitate trebuie să ia în calcul şi faptul că
14
unele droguri ilegale (heroina, canabis, cocaina) cad sub incidenţa legilor în vigoare (Marin şi
colab, 2008: 221).

Persoana dependentă de consumul de droguri respectiv alcool este considerată, în


cadrul procesului de asistare drept: beneficiar, client involuntar. Brian Carter citat de Schiaucu
şi Canton, spune următoarele: „Cum trăieşti – mănănci, şi bei, simţi şi gândeşti – determină cât
de sănătos eşti. Pentru a preveni boala trebuie să îţi schimbi stilul de a trăi” şi acest lucru este în
special exemplificat de consumul de droguri, care în timp duce la aşsanumitul sindrom deficitar:
deficitul de activitate, de operare intelectuală şi deficitul de afectivitate, în plus apar probleme
în: relaţia cu familia, cu şcoala, în relaţiile sociale iar nu în ultimul rând apar probleme de
natură juridică (unde există o tendinţă de a asocia consumul de alcool cu infracţiuni de lovire
sau violenţă domestică în timp ce consumul de alte droguri sunt asociate cu comiterea unor
fapte ce aduc atingerea proprietăţii sau individualităţii unor persoane precum: furturi, tâlhării,
este important de precizat că: consumul de alcool nu este atît de costisitor precum consumul de
droguri: heroină, cocaină.

Şi ca să vorbim şi despre rolul consilierului de probaţiune faţă de consumatorul de


droguri, trebuie să precizăm că: acesta joacă un rol deosebit de important în: evaluare,
determinarea schimbării şi medierea relaţiei dintre beneficiar şi alte instituţii din comunitate.

Activitatea de evaluator este fundamentală în activitatea consilierului de probaţiune: aici sunt


cuprinse evaluările: iniţiale, intermediare şi finale.

În ceea ce priveşte evaluarea iniţială un consilier de probaţiune este interesat de:

-analiza gravităţii problemei conumului asupra faptei pentru care este cercetat

-înţelegerea cauzelor şi problemelor ce au determinat consumul (gânduri, atitudini,


comportamente)

-recunoaşterea semnelor de consum

-identificarea motivaţiei pentru schimbare.

Cel de-al doilea rol al consilierului de probaţiune, în determinare nu este neapărat exclus
rolului de evaluator, mai mult acest demers include evaluarea. După ce consilierul de

15
probaţiune a identificat stagiul în care se află consumatorul de droguri, al doilea pas este
stimularea pentru schimbare ca mai apoi să se menţină motivaţia pentru schimbare.

Privind medierea relaţiei dintre beneficiar şi alte instituţii din comunitate, este important
de menţionat faptul că: consilierul de probaţiune nu poate să asigure singur nevoile şi direcţile
de asistare deoarece acestea sunt multiple, de aceea un rol important este acela că trebuie să
comunice persoanelor consumatoare informaţii în ceea ce priveşte: serviciile medicale,
psihologice, sociale pentru a facilita accesului la serviciile counităţii, mediind relaţiile dintre
beneficiar şi alte instituţii.

Un instrument util pentru a explora situaţia de dependenţă este instrumentul de


diagnoză, ce conţine arii destinate analizei consumului de subsatnţe adictive .

În ceea ce priveşte intervenţia, tratamentul pentru consumator e concentrat pe reducerea


consecinţelor negative şi asistarea dependentului în obţinerea controlului asupra consumului,
reducerii sau stopării acestuia. Tratamenul include: intervenţie medicală, intervenţie psihologică
şi intervenţie socială, pentru ca să existe rezultate pozitive se cere o abordare multidisciplinară.

Privind intervenţia în cazul persoanelor aflate în supravegherea serviciilor de


probaţiune, se recomandă dezvoltarea unui plan de acţiune funcţional care să cuprindă:
depăşirea rezistenţelor, depăşirea ambivalenţei, exprimarea optimismului, asistarea iar apoi
planul de acţiune trebuie să fie bazat pe consen.s

Intervenţia consilierului de probaţiune în penitenciar este foarte importantă deoarece, în


primul rând consilierul de probaţiune reprezintă liantul cu comunitatea. Este important ca
pentru soluţionarea acestei probleme, să existe o colaborare cu alte instituţii deoarece
dependenţa are o natură complexă.Deoarece nu exită o reţetă de tratament a dependenţei în
calitate de patologie şi devianţp, ci dimpotrivă o gamă variată, din acest motiv ar fi indicat
următorul lucru: consilierul de probaţiune să colaboreze împreună cu beneficiarul pentru a
descoperi împreună care este soluţia cea mai adecvată pentru a depăşi problema dependenţiei.

3. Evaluarea rezultatelor obţinute


3.1. Concluzii sintetice

Principalele concluzii care rezultă în urma acestui demers de cercetare sunt:

16
1. Interdependenţa care există între aceste concepte: adicţie, patologie şi devianţă, în sensul că
este dificil să stabileşti unde şi când începe sau se termină una dintre acestea, fiecare putând
determina pe fiecare: mai mult putem considera adicţia ca o monedă cu două feţe: o faţă fiind
latura patologică a acesteia şi celalaltă fiind latura deviantă.

2. Adicţia este asociată cu deteriorarea nu doar a stării de sănătate a individului ci şi a


aspectelor sociale, adicţia transcede individul şi se manifestă la nivel de grup, comunitate,
societate.

3. Adicţiile au un rol important în producerea devianţei întrucât pot determina producerea


acestora.

4. Nu se poate explica fenomenul complex al adicţiilor dintr-o şi printr-o singură perspectivă,


explicaţiile trebuie să derive cel puţin din cele 3 dimensiuni ce explică individul uman, ca fiinţă
bio-psiho-socială şi anume: explicaţii biologie, psihologice şi sociale.

5. Patologia şi devianţa apar ca două feţe ale aceleiaşi monede, moneda adicţiei. În fond, orice
patologie are un caracter deviant, fiindcă se abate de la ceea ce este considerat normal/sănătos.
Devianţa în schimb primeşte caracterul patologic în măsura în care interferează cu buna
funcţionare a societăţii, la urma urmei putem privi devianţa ca patologie socială iar adicţia: o
coaliţie monstruoasă între aceste două.

3.2. Recomandări

În urma acestui demers de cercetare, asupra situării adicţei undeva între patologie şi
devianţă ar fi indicat să se mai insiste asupra acestei teme, în acelaşi format (să se caute
explicaţii din domeniul biologiei, psihologiei şi sociologiei) dar să se găsească o perspectivă
integratoare asupra acestui fenomen, nu doar în explicarea ci şi în soluţionarea sa. După cum
am văzut aceste teorii sunt tratate separat, eu am încercat să ofer o viziune integrativă dar e
nevoie de specialişti din fiecare domeniu (medicină, psihologie, sociologie etc.) care să formeze
o echipă interdisciplinară pentru a explica şi trata problema adicţiilor. Trebuie să existe un
consens şi o abordare unanimă, care să integreze fiecare domeniu în funcţie de nevoile
persoanei cu comportament adictiv (din punct de vedere bio, psiho, social) şi să ajute la
soluţionarea acestei probleme sociale.

17
În plus, din punctul meu de vedere ar fi important ca specialiştii care profesează în sfera
adicţiilor, indiferent de background-ul în care au fost formaţi (psihologie, medicină, drept,
asistenţă socială, sociologie) să fie instruiţi şi din perspectiva dimensiunilor lacunare
domeniului în care au fost pregătiţi, având la dispoziţie cercetările întreprinse în domeniile
conexe, adică să fie „up-dataţi” pentru că această cerinţă profesională rezidă tocmai în nevoile
ţintei de lucru, al clienţiilor.

În concluzie, putem privi adicţia ca fiind similare unei plagi care se instalează în întreg
universul uman: la nivel microsocial (individ), mezosocial (familie, grup, comunitate) şi
macrosocial (societate), manifestându-se simultan sau alternativ pe ambele planuri: patologie şi
devianţă, niciodată separat.

BIBLIOGRAFIE

Bergeret, J. (1982). Toxicomanie et personalité, Paris: Presses Universitaire de France, p. 72.

Marin, I., Ionescu, R., Onici, G., Simion, M. (2008). Lucrul cu persoanele dependente de

alcool şi alte droguri. În Schiaucu, V., Canton, R.(Coord), Manual de probaţiune.

Bucureşti: Euro Standard, pp. 218-252.

18
Pieleanu, M. (1998). Devianţă socială şi consumul de alcool în România anilor ’90,

Bucureşti: Trei.

Rădulescu, Piticariu, (1989). Devianţă comportamentală şi boală psihică, Bucureşti:

Academia Republicană Socialistă Română, pp. 10-14.

Rădulescu, S. M., Dămboeanu, C. (2006). Sociologia consumului şi abuzului de droguri,

Bucureşti: Lumina Lex, pp. 182-222.

Rădulescu, S. M. (2004). Dicţionar selectiv: 100 de termeni cheie în domeniul patologiei

sociale, criminologiei şi sociologiei devianţei, Bucureşti: Lumina Lex, pp.44-46, p.83.

Rădulescu, S. M. (1999). Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Bucureşti: Lumina Lex,

p. 3, p. 118.

Răşcanu, R., Zivari M. (2002). Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, Bucureşti:

Ars Docendi, p. 75, p. 375.

Ray, O. S., Ksir, C. (1972). Drugs, society and human behavior, Saint Louis: The C.V.

Mosby Company, p.48.

Thackery, E., Harris, M. (2003). The Gale Enciclopedia of Mental Disorders, vol 1, Thomson

Gale, United States of America.

Valleur, M., Matysiak, J., (2008), „Patologiile excesului”, Bucureşti, Nemira, p. 64-151

Alte surse bibligrafice:

19
http://deschide--ochii.blogspot.com/2009_02_01_archive.html

http://dexonline.ro/

http://dictionary.reference.com/browse/addiction (Dicţionar American Heritage ® Ştiinţă


Copyright © 2002. Publicat de Houghton Mifflin)

http://www.stop-addictions-secrets.com/definition-of-addiction.php?maxi

http://www.ziare.com/actual/eveniment/02-05-2010/marturisirile-socante-ale-unui-fost-
dependent-de-heroina-interviu-ziare-com-992952

ANEXE

Anexa 1

Marturisirile socante ale unui fost dependent de heroina - interviu Ziare.com

Vineri, 05 Februarie 2010, ora 15:17

Interviu cu un barbat, dependent de heroina timp de 12 ani. Barbatul povesteste cum, in acest
timp, a pierdut tot ce avea, de la case, bani, pana la un parinte rapus de suparare. Marturiseste
cum a reusit sa se lase de heroina si prin cate a trecut din cauza depedendentei.

- O sa incepem cu o intrebare ce suna ca un cliseu: cand si de ce te-ai apucat de droguri?


Cat timp ai fost consumator? Cat de des simteai nevoia sa te droghezi?
- Din curiozitate. Nu am stiut despre ce este vorba. 12 ani am fost consumator de heroina. Adica
intrerupti, insa de cand m-am apucat pana am inceput tratamentul au trecut 12 ani.
- Cat te costau drogurile pe o luna?
- Sigur nu pot sa spun cat dadeam, dar cel putin 1.500 de dolari. Depinde si de situatia
financiara pe care o aveam in momentele acelea. Multi oricum. Si chiar daca nu aveam, trebuia
sa fac cumva sa imi cumpar doza.
- Cum faceai rost de ele?
- Prima data am primit cadou o punga de heroina. Am fost curios, nu am stiut despre ce este
vorba, nu am stiut ce forta poate sa aiba. Am fumat-o pe aia si apoi deja se instalase dependenta.
Am terminat-o dupa vreo trei luni. Apoi m-am dus in Grozavesti sa imi iau, vindeau strainii

20
acolo. Dupa aia s-a umplut Bucurestiul, se vindea in toate cartierele, sub orice forma. Nu era o
problema sa iti gasesti droguri in Bucuresti.
- Cum parea lumea vazuta prin ochii drogurilor? Te detasai total de lumea din jur?
- Moarta. Dormeam toata ziua. Ma detasam total.
-Ai consumat vreodata droguri legale de la magazinele de plante etnobotanice? Daca da,
ce senzatii ofera? Se compara cu cele ilegale?
- De doua ori de curiozitate. De fapt, o data pot sa spun ca am consumat. Ca o data am cumparat
mai multi am tras un singur fum si apoi am cumparat eu singur sa mai incerc.
- Ce diferenta era intre heroina si drogul acela?
- Nu stiu cum sa definesc exact, pentru ca fiecare drog are simptomele lui si efectele lui. E o
diferenta, fiecare e in felul lui. Am fost curios si am testat tot felul de droguri, usoare, grele,
legale si ilegale. Acum constientizez care este mai greu, care e mai usor si efectele pe care le are
si efectele secundare. Inainte nu am stiut despre ce este vorba.
- Inainte sa primesti cadou acea punga ai mai consumat?
- Am fumat o tigara de hasis in Germania, mai multi am fumat. Dar nu pot sa zic ca aia a
deschis calea spre dependenta, dar se poate interpreta si asa. Se poate instala si asa depedenta.
La mine a fost curiozitatea si conjuctura.
- Aveai multi prieteni care se drogau?
- Un prieten. Intamplator a intrat si el in posesia ei si nu avea ce sa faca cu ea. Mi-a zis "Ia-o
tu". Pana la urma ne-am zapacit amandoi. El s-a oprit si eu am continuat.
- In ce punct ai simtit ca nu mai poti si ca este cazul sa renunti? De ce ai decis sa renunti?
- Simteam mereu ca este cazul sa renunt. Intotdeauna am vrut sa renunt, dar pana sa gasesc
tratamentul asta (n.r. Tratamentul cu reglare neurologica accelerata) am fost la toate spitalele
posibile si imposibile din tara si din strainatate. Am luat tot felul de medicamente si tratamente
care se preconiza ca opresc dependenta, dar a fost apa de ploaie.
- Care a fost cel mai nesabuit/disperat gest pe care l-ai facut in perioada in care te drogai?
- In timpul in care am fost dependent am facut o sumedenie de gesturi. Astea (n.r. drogurile) te
imping la toate nebuniile. Am vandut casele, am pierdut toti banii. Asta nu ar fi o problema,
insa am suparat familia. M-am distrus pe mine. Nu mai are rost sa imi aduc aminte de cate am
facut.
- Ai avut probleme cu dealerii sau cu alti consumatori?
- Problemele se isca din orice, dar eu evitam, nu imi placea sa ma bag. Sunt mai multe tipuri de
drogati. Eu am fost unul singuratic, preferam sa ma rup, sa nu ma anturez prea mult cu altii.
Multi se antureaza si daca e anturajul de asa natura...Mie mi-a fost de ajuns sa vad directia, ca

21
apoi ma duceam singur, nu ma implicam cu nimeni. Ma duceam la dealeri, imi luam si gata.
- Ai probleme de sanatate din cauza drogurilor?
- Multumesc lui Dumnezeu ca nu. Asta este o exceptie. Un caz fericit. Puteam sa am hepatita
sau alte probleme.
- Ai avut probleme cu politia din cauza drogurilor?
- Cum sa nu? Bineinteles. Am fost si inchis.
- In inchisoare intrau droguri?
- Cum sa nu? Mai rau ca afara. Dar nu cautam, evitam. Cine intra la mine in camera ii goneam
sa nu mai vina cu ele, stiam ca automat imi deschide iar orizontul. Tot timpul am vrut sa renunt,
dar nu am putut. Va spun sincer ca am pierdut tot din toate punctele de vedere. Si material si
moral, credibilitate, incredere.
- Acum cand ati renuntat, s-a schimbat ceva?
- Oarecum. Nu este meritul meu. Daca nu se inventa tratamentul, nu scapam niciodata, eram
mort. Majoritatea celor de varsta mea mor.
- Cum ati aflat de acest tratament?
- Cand eram inchis am vazut la televizor o frantura intr-o emisiune ca se face in Israel un
tratament si apoi am tot ciulit urechile cand m-am eliberat, ca am un an de zile de cand m-am
eliberat.
- Cat ati fost inchis?
- 5 ani.
- Pentru ce?
- Tot drogurile m-au impins pana la urma. Am avut o suspendare pentru detinere de droguri,
apoi m-am bagat in niste anturaje rele, politia m-a scapat din mana de doua-trei ori si pana la
urma au pus doua prostituate si m-au luat.
- Doar consumai sau erai si dealer?
- Nu, poate cine stie ocazional, dar nu am fost impins. Am fost constient ca e prea periculos si
prea rau. Am vandut o data si apoi am zis ca daca fac asa ceva o sa mor din cauza lor.
- Familia ta stia ca te droghezi? Daca da, cum au reactionat parintii cand au aflat? Ti-au
fost alaturi sau ai simtit ca nu te ajuta?
- De unde sa stie o familie simpla ce se intampla? Abia am stiut eu care cat de cat mai
umblasem pe strazi si mai stiam, mai auzisem. In 1996, cand m-am apucat, nu stia nimeni. Si
acum este lipsa de informare. Mama cu tata, o familie simpla, au crezut ca e o joaca. Pana au
inteles ei, deja eram praf. Tata a murit inainte de termen, dupa parerea mea, tot din cauza
supararilor. Acum totul este tardiv. Ma gandesc ca poate daca nu as fi facut ce am facut, poate

22
traia mai mult. Se oftica, se supara foarte rau si pana la urma a facut infarct. Mama, multumesc
lui Dumnezeu, ca e luptatatoare si se mai zbate. M-a cautat cinci ani la penitenciar, cu toate ca
nu mai meritam nimic.
-Dupa ce ai renuntat la droguri, ai colaborat cu politia pentru a-i prinde pe dealerii pe
care ii cunosteai sau te-ai rupt total de lumea aia si nu te-ai mai uitat inapoi?
- Cu politia nu am cum sa colaborez. Tot respectul si toate multumirile celor de la FORAD care
m-au ajutat, la politie nu am nicio treaba. Ei sunt pe partea cealalta a baricadei.
- Mai aveai aceeasi prieteni sau ti-ai format un nou cerc de amici consumatori ca tine?
- Am facut alt grup. Puteti sa faceti diferenta intre ministrul Apararii Nationale, care era
prietenul meu, si ultimul drogat de la colt, va dati seama cat am parcurs.
- Acum ca te-ai lasat, incerci sa faci ceva pentru cei care sunt consumatori inca?
- Sa caute calea pana la usa aceasta (n.r. FORAD). V-am zis nu este meritul meu ca am reusit.
Multumesc lui Dumnezeu ca s-a gasit leac pentru asa ceva. M-am informat si am cautat si am
incercat tot felul de tratamente si in Danemarca, Suedia, Finlanda, oriunde, medicamente,
tratamente. Am fost internat si pe acolo si pe aici de trei ori, toate clinicile si toate astea sunt
povesti.
Metadona e mai periculoasa decat heroina, sunt ca dracu' cu diavolul. Singurul care e concret si
exemplu viu este acesta, daca nu era acest tratament nu se putea face nimic. Eu timp de 12 ani
cat m-am drogat, o singura persoana am vazut ca s-a lasat de buna voie. Ma gandesc ca a avut
creierul forta necesara sa poata sa se lase si au trecut deja 10 ani, nu cred ca se mai apuca, dar in
rest nu am vazut.
- Au murit prieteni de-ai tai din cauza drogurilor?
- Majoritatea. Fiind mai batran, mai in varsta, cei mai multi prieteni ai mei sunt morti de mult
timp. Pentru asta sunt mandru ca am o singura realizare in toate relele care mi s-au intamplat.
Un drogat pana nu face tratamentul asta nu poate renunta. Spun sincer, cand m-am interesat de
tratament prima data m-am uitat la esecuri, sa vad cati se reapucau. Inainte erau doar 5% cei
care isi reveneau, acum este invers 95% sunt cei care reusesc. Doar un prost poate sa se
reapuce, ca uita sa ia pastila sau nu vrea sa o ia. (n.r. pastilele prescrise in urma tratamentului cu
reglare neurologica accelerata).
Nici macar ambitie nu iti mai trebuie. Pentru mine, care am trecut prin asa ceva, este un
miracol. Nu credeam ca poate sa imi scoata cineva gandul drogurilor din cap.

23
24

S-ar putea să vă placă și