Pandectele Române 62018 PDF

PANDECTELE
ROMÂNE
ROMANIAN PANDECTS
6/2018
Drepturile de Copyright apartin editurii Wolters Kluwer. Acest exemplar a fost achizitionat de:
MAGHIAR CARMEN, carmen.maghiar@just.ro, la data: 31-07-2018, prin comanda: #5725
Revista Pandectele Române este o revistă indexată în baze de date
internaţionale (EBSCO, ProQuest, HeinOnline).
Romanian Pandects is indexed in international databases
(EBSCO, ProQuest, HeinOnline).
Pandectele Române
Copyright © Wolters Kluwer
Director General
Wolters Kluwer România: Dan STOICA
Senior Publisher Reviste

Wolters Kluwer România: Adrian Toni NEACȘU
Coordonator reviste: Alina CRĂCIUN
Wolters Kluwer
Bdul. Tudor Vladimirescu nr. 22,
Green Gate, et. 6
Sector 5, Bucureşti 050881
WoltersKluwer.ro
Revista Pandectele Române este o publicaţie Wolters Kluwer România, parte a grupului internaţional Wolters
Kluwer. Editura Wolters Kluwer este recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul
Superior.
Copyright © 2018 – Toate drepturile rezervate Editurii Wolters Kluwer România. Nicio parte din această
publicaţie nu poate fi reprodusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă prin niciun mijloc electronic, mecanic,
de fotografiere, de înregistrare sau oricare altul fără permisiunea anterioară în scris a editorului, cu excepţia
cazului în care se citează pasaje în lucrări știinţifice și celelalte excepţii permise de Legea nr. 8/1996, privind
dreptul de autor și drepturile conexe, la articolele 33, 34, 35.
FONDATOR
Constantin HAMANGIU
DIRECTOR
Prof. univ. dr. Mircea DUŢU
Director al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române
COLEGIUL ŞTIINŢIFIC
Prof. univ. dr. Corneliu BÎRSAN Prof. univ. dr. Ion DELEANU
Prof. univ. dr. Dan CHIRICĂ Prof. univ. dr. Ion DOGARU
Prof. univ. dr. Viorel Mihai CIOBANU Prof. Hugues FULCHIRON
Prof. univ. dr. Dan Claudiu DĂNIȘOR Prof. Nicolas QUELOZ
COLEGIUL DE REDACŢIE
REDACTOR ȘEF
Prof. univ. dr. Gabriela RĂDUCAN
MEMBRI
Prof. univ. dr. Radu CATANĂ Prof. univ. dr. Dan LUPAŞCU
Prof. univ. dr. Sevastian CERCEL Lect. univ. dr. Raluca BERCEA
Avocat, dr. Horaţiu Dan DUMITRU Prof. univ. dr. Bianca SELEJAN-GUŢAN
Conf. univ. dr. Dan CIMPOERU Conf. univ. dr. Irina SFERDIAN
Avocat, drd. Mihai MAREȘ Prof. univ. dr. Elena Simina TĂNĂSESCU
Avocat, dr. Marius PETROIU Dr. Irina ALEXE
CUPRINS
Cuprins
DOCTRINĂ
11 Mircea DUŢU
Unificarea juridică – legislativă, judiciară și cultural-știinţifică – parte inseparabilă a
procesului de desăvârșire a unităţii naţionale
33 Gabriela RĂDUCAN
Inadmisibilitatea acţiunii în întoarcerea executării silite îndreptate împotriva creditorului
popritor pe motivul desfiinţării titlului executoriu din dosarul în care a validat poprirea,
în condiţiile existenţei unei hotărâri irevocabile de validare a popririi
51 Robert-Adrian DELIU
Lipsa din dispozitivul hotărârii a unor menţiuni cuprinse în minută. Nelegalitatea
aplicării sancţiunii nulităţii hotărârii de către instanţa de control judiciar
58 Adriana-Maria ȘANDRU, Daniel-Mihail ŞANDRU
Dreptul umanitar și protecţia datelor personale
67 Silviu-Dorin ȘCHIOPU
Perspective ale dreptului la uitare digitală (dreptul la înlăturare): concluziile Avocatului
general în Cauza G. C. și alţii (C-136/17)
78 Paraschiv PEŢU
Codul numeric personal (C.N.P.) – atribut de identificare a persoanei fizice
STUDII DOCTRINARE PE MARGINEA PRACTICII JUDICIARE
95 Dumitru-Daniel ȘERBAN
Examen critic asupra Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 66 din 1 octombrie 2018 privind întinderea
reevaluării ofertelor de către autorităţile contractante
DIN ARHIVA PANDECTELOR ROMÂNE
107 DIMITRIE G. MAXIM
Dotă. Imobil dotal. Înstrăinare. Prohibirea ei chiar în cazurile permise de art. 1253 C. Civ.
Cazurile în care legea permite înstrăinarea. (art. 1253 C. Civ.). Înstrăinare pentru facere
de reparaţiuni. Cazurile în care poate fi admisă. (art. 1253 al. 4 Civil) (1) și (2)
JURISPRUDENŢĂ COMENTATĂ
119 Marius PETROIU
Concediere individuală: angajatorul nu trebuie să utilizeze criterii pentru selectarea
posturilor supuse desfiinţării. Conţinutul deciziei de concediere. Comunicarea deciziei
de concediere de către angajator către salariat prin poștă rapidă
127 Mihai MAREŞ, Adrian ŞANDRU
Măsuri asigurătorii. Ordonanţa procurorului. Contestaţie. Competenţă. Bunuri ale
inculpatului
Măsuri asigurătorii. Măsuri asigurătorii dispuse prin încheierea instanţei de apel
Contestaţie privind durata procesului penal. Discriminare. Termen rezonabil.
Constituţionalitate
CUPRINS | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 5

147 PRACTICĂ NEUNITARĂ
JURISPRUDENŢĂ NAŢIONALĂ
165 Redeschiderea procesului penal. Condiţii de admisibilitate. Citarea persoanei
condamnate sau înștiinţarea acesteia în vreun alt mod despre proces (C. Apel Galaţi,
sentinţa penală nr. 89/A din 27 ianuarie 2017)
170 Cerere de repunere în termenul de apel. Comunicarea actelor procedurale în
conformitate cu dispoziţiile legale în materie. Lipsa unei cauze temeinice de întârziere
(C. Apel Galaţi, decizia penală nr. 116/A din 1 februarie 2017)
173 Repunerea în situaţia anterioară a salariatului în urma suspendării contractului individual
de muncă în temeiul art. 52 alin. (2) din Codul muncii (C. Apel Galaţi, decizia civilă
nr. 16 din 17 ianuarie 2017)
187 Efectele nulităţii contractului individual de muncă. Nerecuperarea salariului plătit
(C. Apel Galaţi, decizia civilă nr. 96 din 21 februarie 2017)
190 Încetare raport de muncă prin demisie fără preaviz ca urmare a neachitării de către
angajator a drepturilor salariale la zi. Periodicitatea plăţii salariului (C. Apel Suceava,
decizia nr. 4 din 10 ianuarie 2018)
198 Recurs declarat înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii
Constituţionale nr. 369/2017. Inadmisibilitate (C. Apel Suceava, decizia nr. 60 din
15 martie 2018)
201 Apel declarat de avocat, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016, împotriva
încheierii de ședinţă prin care s-a dispus amendarea sa anterior acestei date.
Admisibilitate (C. Apel Suceava, decizia nr. 557 din data de 31 mai 2018)
205 Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) teza I C. pr. pen.
Prezentarea avocatului ales al contestatorului la judecata apelului. Consecinţe (C. Apel
Suceava, decizia nr. 488 din 9 mai 2018)
208 Anularea/revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii, în interiorul
termenului de supraveghere, a unei noi infracţiuni, fără a se dispune ulterior
condamnarea inculpatului pentru comiterea celei precedente (C. Apel Suceava, decizia
nr. 660 din 26 iunie 2018)
212 Achiziţii publice. Neplata contravalorii lucrărilor executate datorită nealocării fondurilor.
Răspundere civilă contractuală (C. Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ și
fiscal, decizie nr. 3154/2017 din 11 octombrie 2017, www.rolii.ro)
MERIDIANE JURIDICE
235 Andrei DUŢU
Franţa: modificarea reglementărilor privind asistenţa juridică în timpul percheziţiilor judiciare
ISTORIA JURIDICĂ
241 Mircea DUŢU
Revenirea la București și reluarea activităţii instanţei supreme după refugiul din Moldova
(1916–1918)
6 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | CUPRINS

DOCTRINE
11 Mircea DUŢU
Legal unification - legislative, judicial and cultural-scientific - an inseparable part of the
process of completing national unity
33 Gabriela RĂDUCAN
Inadmissibility of the action for restoring the situation before the enforcement
filed against the creditor who had requested the attachment, on the ground of the
annulment of the enforceable title in the file in which the attachment was validated,
as long as there is an irrevocable decision to validate the attachment
51 Robert-Adrian DELIU
Absence from the operative part of the judgment of some mentions contained in the
minutes. Unlawful application of the sanction of nullity of the judgment by the judicial
control court
58 Adriana-Maria ȘANDRU, Daniel-Mihail ŞANDRU
Humanitarian law and personal data protection
67 Silviu-Dorin ȘCHIOPU
Perspectives on the right to be forgotten (delisted): the Advocate General’s opinion in
Case C-136/17 G. C. and Others
78 Paraschiv PEŢU
The personal numeric code (C.N.P.) – identifier of the individual
DOCTRINAL STUDIES ON JUDICIAL PRACTICE
95 Dumitru-Daniel ȘERBAN
A critical examination of the decision of the High Court of Cassation and Justice, the
Panel ruling on points of law, no. 66 of 1 October 2018 on the extent of re-evaluation
of tenders by contracting authorities
PANDECTELE ROMÂNE - ARCHIVES
107 DIMITRIE G. MAXIM
Dowry. Building as dowry. Sale. Its prohibition even in the cases allowed by art. 1253
of the Civil Code. Cases in which the law allows the sale. (art. 1253 of the Civil Code).
Sale for the purpose of repairing. Cases in which it can be admitted. (art. 1253(4) Civil
Code) (1) and (2)
COMMENTED CASE LAW
119 Marius PETROIU
Individual dismissal: the employer must not use criteria for selecting positions to be
abolished. Content of the dismissal decision. Communication of the dismissal decision
by the employer to the employee by fast courier
Protective measures. Prosecutor’s order. Appeal. Competence. Goods of the defendant
Protective measures. Protective measures ordered by the preliminary judgment of the
court of appeal
CUPRINS | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 7

Appeal on the length of criminal proceedings. Discrimination. Reasonable time.
Constitutionality
147 INCONSISTENCY OF THE PRACTICE
OF COURTS OF APPEAL
NATIONAL CASE LAW
165 Restarting criminal proceedings. Admissibility conditions. Summoning the convicted
person or otherwise notifying him of the trial (Galaţi Court of Appeal, criminal sentence
no. 89/A of 27 January 2017)
170 Application for reinstatement within the appeal time limit. Communication of
procedural acts in accordance with the relevant legal provisions. Lack of a serious cause
of delay (Galaţi Court of Appeal, criminal decision no. 116/A of 1 February 2017)
173 Putting the employee back in the original position following the suspension of the
individual employment contract under art. 52(2) of the Labour Code (Galaţi Court of
Appeal, civil decision no. 16 of 17 January 2017)
187 Effects of the nullity of the individual employment contract. Non-recovery of salary
paid (Galaţi Court of Appeal, civil decision no. 96 of 21 February 2017)
190 Termination of employment by resignation without notice as a result of the employer
not paying all salary rights. Periodicity of payment of salaries (Suceava Court of Appeal,
decision no. 4 of 10 January 2018)
198 Appeal filed before the publication in the Official Gazette of Romania of the decision of
the Constitutional Court no. 369/2017. Inadmissibility (Suceava Court of Appeal, decision
no. 60 of 15 March 2018)
201 Appeal filed by a lawyer after the entry into force of G.E.O. no. 18/2016, against
the preliminary judgment by which a fine against him was ordered before that date.
Admissibility (Suceava Court of Appeal, decision no. 557 of 31 May 2018)
205 Contestation for annulment based on the provisions of art. 426(1) thesis I of the
Criminal Procedure Code. Presentation of the contestant’s selected lawyer at the appeal
hearing. Consequences (Suceava Court of Appeal, decision no. 488 of 9 May 2018)
208 Annulling/revoking the postponement of punishment infliction in the case of
committing a new offence within the term of surveillance, without subsequently
ordering the conviction of the defendant for committing the previous offence (Suceava
Court of Appeal, decision no. 660 of 26 June 2018)
212 Public procurement. Non-payment of the value of the works executed due to the non-
allocation of funds. Contractual civil liability (Alba Iulia Court of Appeal, Section of fiscal
and administrative dispute, decision no. 3154/2017 of 11 October 2017, www.rolii.ro)
JURIDICAL COORDINATES
235 Andrei DUŢU
France: change of regulations on legal assistance during judicial searches
LAW HISTORY
241 Mircea DUŢU
Returning to Bucharest and resuming the activity of the Supreme Court following the
refuge from Moldova (1916-1918)
8 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | CUPRINS

DOCTRINĂ
Unificarea juridică – legislativă, judiciară și cultural-știinţifică – parte inseparabilă a...
Unificarea juridică – legislativă, judiciară

și cultural-știinţifică – parte inseparabilă a
procesului de desăvârșire a unităţii naţionale
Prof. univ. dr., dr. hc. Mircea DUŢU
Directorul Institutului de Cercetări Juridice
„Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române
ABSTRACT
The unification of the civil life of the Romanian society, in continuation and to the
completion of the political and State union, achieved in 1918, has a fundamental
pillar the Constitution of March 29th, 1923, and the modern legislation, unified
in its application; we can also take into consideration the institutions created by
the same means in the newly-unified country. The fundamental law belonged
to the liberal tradition, becoming national along the passing of time, created by
the Constitution of 1866 and under whose reign, as Vintilă Brătianu brilliantly
noted in 1922, the Little Romania became the Greater Romania, representing at
the same time the fulfillment of a political and legal culture born in the ideals of
the movements of 1848 and embodied by the project of a national unitary State,
initialized on January 24th, 1859.
Under the impulse of the constitutional demands of the “national and unitary
State”, of national sovereignty, the balance of powers or the civil rights, taking into
consideration the expressly stated demand of article 137, regarding the revision
of all legal regulations and making them correspond to the former, the process of
legal unification, of judiciary organization and the legal regime of attorney have
been generated and developed, in a consensus with the new legal structure of the
country. Thus, a new science of law and a new legal culture were born, unitary and
national, belonging to the Greater Romania, and representative at a European and
international level.
Amongst the constants of this historical effort of great importance one can find
great values and fundamental landmarks, such as: proper juridical traditions, the
Romanism of our law and its neo-Latin belonging, the unity and the national
character of the Romanian legal phenomenon, the creation and the affirmation
of a national legal culture, a science of law participating to and implicated in the
legal dialogue and the universal idea trade.
DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 11

Mircea DUŢU
The interwar becoming of the law and Romanian legal culture stands as a founding
peak of Romanian legal development, of fulfilling the unity and of affirmation of
the national specificities, which will ultimately mark the national legal progress.
DOCTRINĂ
Keywords: legislative, judiciary, cultural and scientific unification; science of law;

legal culture; legislative extension; codification; legal identity; legal revision.
REZUMAT
Unificarea vieţii civile a societăţii româneşti în continuarea și spre desăvârșirea

unităţii politico-statale, reușită în 1918, a avut ca pilon fundamental noua
Constituţie din 29 martie 1923 și legislaţia modernă și uniformizată generată în
aplicarea ei, precum și noile instituţii astfel stabilite pentru ţara reîntregită. Legea
fundamentală se înscria în tradiţia liberală, devenită și naţională de-a lungul timpului,
instituită de cea din 1866 și sub domnia căreia, așa cum inspirat scria Vintilă Brătianu
(1922), România mică a devenit România Mare, reprezentând totodată o împlinire a
unei culturi politico-juridice născute din idealurile mișcării de la 1848 și întruchipată
în proiectul statului naţional unitar iniţiat la 24 ianuarie 1859.
Sub impulsul exigenţelor constituţionale ale „statului naţional unitar”, suveranităţii

naţionale, echilibrul puterilor în stat ori drepturilor cetăţenești garantate și având
în vedere cerinţa stipulată expres în art. 137 de revizuire a tuturor reglementărilor
legale și punere în acord cu prevederile acesteia s-a declanșat și înfăptuit treptat
procesul de unificare legislativă, a organizării judecătorești ori regimului legal
de exercitare a profesiei de avocat și în consens cu noua structură juridică a ţării
s-a dezvoltat noua știinţă a dreptului și cultură juridică, unitare și naţionale ale
României Mari, reprezentative la nivel european și internaţional.
Printre constantele acestui demers istoric de importanţă excepţională s-au numărat

valori și repere fundamentale precum: tradiţiile juridice proprii, romanitatea
dreptului nostru și apartenenţa sa neolatină, unitatea și caracterul naţional al
fenomenului juridic românesc, constituirea și afirmarea unei culturi juridice
naţionale, o știinţă a dreptului participantă la și implicată în dialogul juridic și
circulaţia de idei universală.
Devenirea interbelică a dreptului și culturii juridice românești reprezintă un vârf

fondator al dezvoltării juridice a României, de împlinire a unităţii și de afirmare a
specificului naţional, care va marca definitoriu evoluţia progresului juridic naţional.
Cuvinte-cheie: unificare legislativă, judiciară, culturală şi ştiinţifică; ştiinţa

dreptului, cultură juridică, extindere legislativă, codificare, identitate juridică;
revizuirea legislativă.
Legislaţie relevantă: Constituţia României
12 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

Problemă majoră a procesului de desăvârșire a unităţii naţionale, după marile acte de

autodeterminare din 1918 și realizare a României Mari, unificarea juridică – legislativă, judiciară
și cultural-știinţifică – a preocupat întreaga societate românească în perioada interbelică și a
marcat puternic evoluţia sa.
Dacă în privinţa dreptului public Constituţia din 1923 și o serie de legi de unificare, precum cele
vizând organizarea administrativă (1925), judecătorească (1924), regimul exercitării profesiei
de avocat (1921; 1923) ori cele două coduri: penal și de procedură penală (1937), au realizat
reglementări uniforme și unitare, domeniul dreptului privat s-a dovedit mai complicat și mai
dificil, cunoscând un proces mai lent în acest sens, ce avea să dureze până în 1943. Aici s-a
manifestat cu precădere „problema cea mare a unificării”, „acolo unde în adevăr tradiţia, dreptul
câștigat, formaţiunea socială etc. au cuvântul lor hotărâtor”[1].
Parte inseparabilă a impunerii și exprimării suveranităţii de stat, unificarea structurilor

jurisdicţionale a avut un impact important, iar introducerea limbii române în justiţie a reprezentat
un act simbolic și puternic unificator.
Diferenţele de mentalitate juridică promovate oficial și imprimate de-a lungul timpului,

concepţiile diferite despre drept și dreptate dominante, dezvoltarea separată a doctrinei juridice
și jurisprudenţei aferente dreptului pozitiv au impus, la rândul lor, un proces treptat de apropiere
și adaptare la noile realităţi socio-juridice ale ţării reîntregite.
Unificarea juridică a contribuit astfel în mod major la consolidarea coeziunii societăţii interbelice
și la desăvârșirea unităţii statale românești.
În special unificarea legislativă deopotrivă în privinţa necesităţii, ritmului și metodei de înfăptuire

a generat o amplă dezbatere publică la care au participat specialiști și personalităţi politice
ale timpului, punctele de vedere avansate în acest context oferind și astăzi repere de reflecţie
în materie. În cele peste două decenii și jumătate interbelice, metoda unificării a fost amplu
dezbătută și analizată de juriști români, în special, în primii ani după unire, apoi între anii
1926-1928, în urma semnalului de alarmă tras în discursul de deschidere a anului judecătoresc
1926/1927 de prim-președintele Casaţiei, Gh. Buzdugan, ceva mai târziu, în 1931, cu ocazia
publicării proiectelor de unificare din 1930 și 1931 ale miniștrilor de justiţie Grigore Iunian și
Constantin Hamangiu, primul prin propunerea de adoptare a proiectului franco-italian de cod
al obligaţiilor și contractelor, iar al doilea printr-un proiect de lege de punere în vigoare pe tot
teritoriul ţării a legislaţiei civile, comerciale și penale române și, în fine, după 1933 prin depunerea
la parlament a proiectului de cod civil, care nu a ajuns, în cele din urmă, însă să fie adoptat.
Menţinerea provizorie în vigoare a legiuirilor locale în provinciile alipite în 1918 genera o situaţie
complicată, cu profunde și diverse implicaţii[2]; instituţii de drept disparate și neomogene, bazate
[1]
S-a făcut, în acest context, diferenţă între: 1. extinderea pur și simplu a dreptului naţional, adică a dreptului care
funcţiona în vechiul stat și 2. unificarea în „sensul juridic al cuvântului”, adică contopirea tuturor legislaţiilor aflătoare pe
teritoriul noului stat, „într-un cod așezat pe principiile universal admise, indiferent de originea lor”. G. Vrăbiescu, Unificare
prin revizuire dar nu extindere, în Curierul Judiciar anul XL, nr. 34, 25 octombrie 1931, p. 529-532.
[2]
În Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș legiuirile locale au fost menţinute în vigoare în mod provizoriu prin
art. 1 al decretului nr. 1 al Consiliului dirigent al Transilvaniei, Banatului și părţilor românești din Ungaria, care prevedea
următoarele: „Legile, ordonanţele, regulamentele și statutele legale de mai înainte, emanate înainte de 18 Octomvrie st.
nou 1918, rămân în interesul ordinei publice și pentru a asigura continuitatea de drept, până la altă dispoziţie, în vigoare
în mod provizoriu, cu excepţiunile cuprinse în acest decret, cum și în alte decrete ce se vor da”.

Mircea DUŢU
pe tradiţii deosebite, izvorâte din așezări și evoluţii sociale diferite și având drept călăuză concepţii
de drept germanice, slave sau latine coabitau într-un echilibru precar, marcat de contradicţie și
mari tensiuni juridico-sociale.
DOCTRINĂ
1. Necesitatea și realizarea unificării organizării judecătorești. „Românizarea instanţelor

judecătorești” din provinciile alipite și unificarea legislaţiei privind organizarea judecătorească au
reprezentat o problemă și o prioritate majore ale continuării, completării și consolidării procesului
desăvârșit la 1 decembrie 1918.
Refuzul multora dintre magistraţii, funcţionarii judecătorești ori avocaţii din noile ţinuturi ale ţării
reîntregite de a depune jurământul faţă de noul stat de suveranitate a impus apelul la concursul
juriștilor din Vechiul Regat în vederea recrutării judecătorilor și procurorilor necesari; așa, de pildă,
din cei 1500 de magistraţi și funcţionari judiciari din Transilvania, au rămas în funcţie, iniţial,
acceptând noua autoritate statală, numai 100, ceea ce a presupus un efort major de construire
a magistraturii române basarabene, bucovinene și transilvane. Dezvoltarea clasei juriștilor și în
special a avocaţilor în epoca modernă, considerată drept exagerată în raport cu nevoile reale ale
societăţii se dovedea acum benefică în faţa imperativului naţional!
De asemenea, cerinţa constituţional-legislativă că „limba oficială și obligatorie (în justiţie)

este limba română”, puternic factor de afirmare a noii autorităţi statale și a unităţii naţionale,
întâmpina dificultăţi mari în a deveni pretutindeni o realitate concretă[3].
În ce privește Bucovina, aceeași soluţiune a fost adoptată de Decretul-lege nr. 3475 din 18 Decembrie 1918, în termenii
următori: „În Bucovina rămân în vigoare legile și ordonanţele de până acum. Legile esenţiale nu vor fi modificate decât
pe cale legislativă; întrucât însă vor fi necesare schimbării ce ar rezulta prin faptul Unirii cu Regatul României, ele vor
putea urma prin decrete legi”.
În Basarabia, legiuirile locale au fost menţinute prin hotărârea Sfatului Ţării din 27 Martie 1918 care, la punctul 5, dispunea
că: „Legile în vigoare și organizaţia locală (zemstve și orașe) rămân în putere și vor putea fi schimbate de Parlamentul
român, numai după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentanţii Basarabiei”.
Toate aceste dispoziţiuni au fost întărite prin alin. (2) al art. 137 al Constituţiunii din 1923, care a prevăzut că până la
unificarea legislaţiei, legiuirile locale „rămân în vigoare”.
În Basarabia au fost menţinute în vigoare până în 1928: Condica lui Donici din 1814, manualul lui Harmenopol,
sobornicescul hrisov al lui Alexandru Mavrocordat din 1785, obiceiul pământului, toate acestea vechi izvoare de
drept moldovenesc și svodul rusesc, colecţia legilor rusești în 16 volume, din care volumul X cuprindea Codul civil
(v. V. Erbiceanu, Necesitatea introducerii codului civil în Basarabia, Dr., 1921, p. 161; A. Rădulescu, L’introduction de la
législation roumaine en Bessarabie, Bul. Leg. Comp. Roum., 1934, p. 103 și 105; Șaizeci de ani de cod civil, București, 1926,
p. 42; A. Ionașcu, Curs de drept civil român (multiplicat), ed. III, Sibiu, 1941, p. 83).
În Bucovina a fost menţinut în vigoare, până în 1938, Codul civil austriac din 1 iulie 1811, pus în vigoare la 1 ianuarie 1812 și
modificat sau completat ulterior prin diverse legi civile austriece, din care cele mai importante sunt Novelele împărătești
de modernizare ale codului din 12 octombrie 1912, 22 iunie 1915 și 19 martie 1916 (v. C. Negrea, Dreptul civil al ţinuturilor
ardelene și ungurene, Cluj, 1921, vol. I, nr. 23; A. Rădulescu, op. cit., p. 43; A. Ionașcu, op. cit., p. 82).
În Transilvania au rămas în vigoare, până la 22 iunie 1943: a) Codul civil austriac din 1 iulie 1811 – introdus la 1 septembrie
1853 –, în regiunea de est și centru a Transilvaniei și în ţinuturile confinare bănăţene, precum și în vestul Transilvaniei, dar
în această din urmă regiune numai în ce privește dispoziţiunile sale privitoare la registrele funciare; b) dreptul cutumiar
maghiar, cuprins în parte în opera de doctrină de la 1514 numită Tripartitul lui Werböczy, în regiunea de vest a Transilvaniei;
c) legile civile maghiare, precum și ordonanţele regale și ministeriale maghiare intervenite de la 1867 la 1918, în întreaga
Transilvanie.
Ani de zile după 1918, în Transilvania, de exemplu, existau instanţe judecătorești care dezbăteau și redactau sentinţele
[3]
în limba maghiară și aceasta chiar în ţinuturi „curat românești”; în lipsa de noi prevederi legale pertinente toate hotărârile
judecătorești care înainte, sub regimul maghiar, se dădeau în numele majestăţii sale regele apostolic al Ungariei, în loc

Sub raport legislativ, la momentul Marii Uniri de la 1918, pe teritoriul unificat erau în prezenţă
mai multe reglementări și structuri ale organizării judecătorești. Astfel, Transilvania, Banatul,
Crișana și Maramureșul erau guvernate de legislaţia ungară în materie care, în absenţa unei
legi propriu-zise de organizare judecătorească, se compunea din norme disparate în diferite legi
contingente. Legea din 1869 stabilea că puterea judecătorească se exercită în numele Regelui,
cazurile de incompatibilitate a judecătorilor și admitea inamovibilitatea lor în anumite condiţii.
Legea din 1871 organiza acţiunea disciplinară a membrilor corpului judecătoresc; Legea XXXI din
1871 organiza instanţele judecătorești și stabilea competenţa lor; Legea XXXIII din 1871 înfiinţa
parchetele și definea atribuţiile acestora; Legea XXXV din 1874 crea notarii publici; Legea XXXVII
din 1895 înfiinţa instanţele speciale pentru judecarea conflictelor privitoare la brevetele de
invenţii și mărcile de fabrică; Legea XXVI din 1896 instituia Curtea Administrativă (contenciosul
administrativ). În această perioadă, o altă provincie românească, Bucovina, era guvernată de
legea austriacă de organizare judecătorească din 27 noiembrie 1896 care reglementa unitar
normele de numire a magistraţilor și de organizare și competenţă a instanţelor judecătorești. Prin
decretul-lege nr. 1867 din 14 mai 1919 s-a înfiinţat Curtea de Apel din Cernăuţi, la care erau
arondate 5 judeţe bucovinene. În fine, prin decretul-lege nr. 2047 din 22 mai 1919 se dădea în
competenţa Curţii de Casaţie de la București toate recursurile provenite din această provincie
reunită. Referitor la Basarabia, după anexarea ei la Rusia, în 1812, prin Așezământul ocârmuirii
oblastei Basarabiei din 27 februarie 1828 s-a extins și în Moldova dintre Prut și Nistru organizarea
judecătorească din Rusia. La Chișinău funcţiona un tribunal regional pendinte de Curtea
de Apel din Odessa. Prin decretul-lege nr. 2770 din 6 octombrie 1918 s-a extins organizarea
judecătorească din Vechiul Regat; în octombrie 1918 s-a creat Curtea de Apel din Chișinău cu
jurisdicţie asupra celor 9 judeţe ale provinciei.
Pentru a se înlătura diferenţele interprovinciale și a se pune capăt disfuncţionalităţilor de

înfăptuire a justiţiei, unificarea judiciară a reprezentat o prioritate împlinită prin Legea de
organizare judecătorească din 25 iunie 1924. Potrivit acesteia, „organele puterii judecătorești”
erau: a) judecătoriile; b) tribunalele; c) curţile de apel; d) curţile cu juraţi; e) Înalta Curtea de
Casaţie și Justiţie. Judecătoriile erau de trei categorii: urbane, rurale și mixte. În fiecare capitală
de judeţ funcţiona un tribunal cu una sau mai multe secţiuni, cu excepţia judeţului Severin, unde
funcţionau două tribunale: unul cu sediul la Lugoj, altul la Caransebeș. Erau prevăzute 12 curţi
de apel și anume: la București, Brașov, Cluj, Oradea, Timișoara, Târgu-Mureș, Constanţa, Craiova,
Galaţi, Iași, Chișinău și Cernăuţi. Erau împărţite în una sau mai multe secţii, fiecare condusă de
un președinte și compusă din 5 până la 7 membri.
Pe lângă fiecare tribunal funcţiona câte o curte cu juraţi, competentă a judeca afacerile criminale,
delictele politice și de presă, cu unele excepţii prevăzute de Constituţie. Aceasta era prezidată
de un consilier al curţii de apel tras la sorţi de primul președinte, în ședinţă publică, de faţă
cu reprezentatul Ministerului Public. În vârful piramidei organizării judecătorești se afla Înalta
Curte de Casaţie și Justiţie „una singură pentru întreg statul român”. Inspectorii judecătorești se
constituiau ca o structură aparte; inspecţia curţilor de apel se făcea prin delegaţie de cel mult
trei dintre consilierii Înaltei Curţi de Casaţie; iar doi până la trei consilieri ai curţilor de apel erau
să se pronunţe acum în cel al Regelui Ferdinand al României, se dădeau „în numele legii”, adică al legilor maghiare, care
continuau a rămâne în vigoare; la fel și executarea nu se făcea în numele șefului Statului român, întrucât procedura civilă
maghiară nu prevedea formalitatea învestirii hotărârilor judecătorești cu formula executorie. A se vedea: A. Safirescu,
Observaţiuni asupra noului proiect de lege pentru unificarea organizării judecătorești, în Curierul Judiciar, anul XXXII,
nr. 2, 14 ianuarie 1923, p. 17-18.

Mircea DUŢU
delegaţi ca inspectori ai tribunalelor și ai judecătoriilor din circumscripţia respectivă. Delegaţia

de inspector judecătoresc se dădea de ministrul justiţiei, dintr-o listă de trei magistraţi pentru
fiecare loc.
DOCTRINĂ
Imediat după unire, în virtutea unor dispoziţii tranzitorii pentru procesele venite din provinciile foste
sub suveranitatea austriacă și maghiară s-au creat în cadrul Curţii de Casaţie complete speciale
care judecau după legislaţia provincială încă în vigoare, unificarea deplină a regimului recursurilor
efectuându-se prin noua lege de organizare a instanţei supreme din 20 decembrie 1925.
În fine, unificarea regimului juridic al organizării și exercitării profesiei de avocat s-a realizat, mai
întâi, prin legea din 1921 și definitivat apoi prin cea din 21 februarie 1923.
1.1. Ridicarea statutului legal al magistraturii prin Constituţia României Mari. Făcând importante
progrese în promovarea cerinţelor statului de drept „grefat pe ideea de domnie a legalităţii”,
Constituţia României Mari din 29 martie 1923 a prevăzut o serie de măsuri vizând creșterea rolului
magistraturii în statul român pe deplin unificat. Era vorba, mai întâi, de a se recunoaște dreptul
Curţii de Casaţie în secţiuni unite „de a judeca constituţionalitatea legilor și a declara inaplicabile
pe acelea care sunt contrarii Constituţiei” (art. 103).
„Rolul acesta e covârșitor – se arăta în Expunerea de motive la anteproiectul privind organizarea

judecătorească din 1930 – și este menit să dea magistraturii marea, determinanta însemnătate
pe care o aveau magistraţii la Roma antică”. De asemenea, noua lege fundamentală reușea să
fixeze în mod definitiv o altă instituţie juridică, cea a contenciosului administrativ, înfiinţat la noi
în 1905 și dat în căderea puterii judecătorești, desfiinţat la 1910 și reînfiinţat în 1912, care astfel
era recunoscut acum constituţional. „Cel vătămat în drepturile sale, fie printr-un act administrativ
de autoritate, fie printr-un act de gestiune făcut cu încălcarea legilor sau a regulamentelor, fie
prin rea voinţă a autorităţilor de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere la
instanţele judecătorești pentru recunoașterea dreptului său” se preciza în art. 107 și se stipula
că judecătorul statua dacă actul era ilegal, îl putea anula și acorda despăgubiri.
Prin consacrarea obligaţiei puterii judecătorești de a cenzura actele administraţiei din punctul
de vedere al legalităţii lor se conferea un „alt mare rol magistraturii”, aceasta devenind cenzorul
puterii administrative, după cum devenise și cel al Parlamentului, nu numai prin controlul
constituţionalităţii legilor, ci și prin dreptul de a-i interpreta toate actele. Mai mult chiar, prin
alineatul ultim al art. 103 din Constituţie, consacrându-se că recursul în casare este de ordin
constituţional, se dădea în căderea magistraturii dreptul de a examina în toate cazurile deferite
judecării lor, modul cum s-a realizat în speţă dreptul obiectiv. Aceasta întrucât judecătorii
fondului, având să rezolve un litigiu între părţi, spuneau care era dreptul subiectiv, dreptul părţilor
respective, pe când judecătorii în recurs erau chemaţi să zică dreptul tuturor, dreptul obiectiv.
Un alt rol, tot atât de important, rezervat puterii judecătorești rezulta din prevederile art. 98 din
Constituţie care îi încredinţau competenţa de a judeca miniștrii puși sub acuzare.
Asemenea instituţii relevau o evoluţie deosebită în privinţa statutului, rolului determinant

acordat magistraturii în statul român unificat.
Așa cum remarcau specialiștii timpului, prin prevederile Constituţiei României Mari nu numai
că se recunoștea rolul de putere al magistraturii, dar se mergea până la a i se acorda o anumită

întâietate în noua ordine constituţională românească. Se demonstra astfel că, așa cum scria
M. Hauriou (1928) despre justiţia anglo-saxonă, aceasta „Nu este o putere politică, ci este marea
putere socială și juridică care, singură ea, echilibrează ansamblul puterilor politice”[4].
2. Unificarea legislativă – o necesitate naţională juridică și culturală. Unificarea juridică –

legislativă, judiciară și cultural-știinţifică – nu constituia numai o necesitate de ordin juridic, ci,
prin importanţa ei naţională, politică și socială, se înfăţișa ca o adevărată operă de consolidare
naţională de desăvârșire în acest plan a procesului de unire a tuturor românilor[5].
Era vorba, mai întâi, de punctul culminant al unor evoluţii intrinseci procesului de etnogeneză a
poporului român, exprimate prin tradiţiile ancestrale juridico-istorice, al devenirii sale juridice
care s-au caracterizat dintotdeauna prin unitate și caracter naţional.
Din punct de vedere naţional, unitatea politico-statală reclama, în mod imperios, în ordinea
juridică, unificarea legislaţiei, care reprezenta o premisă și un mijloc e consolidare a coeziunii
sociale între membrii aceluiași stat. Pentru că, așa cum afirma Portalis, unul dintre arhitecţii
Codului civil francez de la 1804, legile trebuie să unească și nu să despartă pe cetăţenii aceluiași
stat, oameni care depind de aceeași suveranitate, fără a fi guvernaţi de aceleași legi sunt în mod
necesar străini unii faţă de alţii[6].
De asemenea, și din punct de vedere social, nimic nu e mai important decât încrederea în justiţie,
prestigiul legii și egalitatea tuturor în faţa ei. Ori, diferenţele de reglementări și diversitatea
legislativă, care face ca în mod inevitabil, în multe cazuri, ceea ce e just într-o regiune să poată fi
injust în altă parte, face să semene neîncrederea în justiţie, să umbrească prestigiul legii, iar, pe
de altă parte, și mai periculos, favorizează inegalitatea în faţa legilor.
Last but not the least, din punct de vedere juridic, existenţa și acţiunea concomitentă a patru tipuri
de legislaţie generează numeroase inconveniente; era vorba de conflictele de legi interprovinciale,
a căror soluţiune „se dovedea foarte dificilă și delicată” și reprezentau, totodată, o piedică în
distribuirea rapidă a justiţiei; făcea foarte anevoioasă încheierea raporturilor juridice între
cetăţenii aceluiași stat dominaţi de legi diferite, ceea ce întreţinea o atmosferă de ezitare, de
neîncredere și de instabilitate; nu în ultimul rând, ea făcea deosebit de dificilă cunoașterea și
aplicarea dreptului în vigoare.
Vom încheia aceste aprecieri asupra nevoii absolute a unificării juridice a ţării, în frunte cu cea
legislativă, prin câteva aprecieri ale magistratului și redutabilului exeget Constantin Hamangiu
(1869-1932), membru de onoare al Academiei Române: „Unificarea legislaţiunii înseamnă în
ultimă și intimă analiză expresia unificării sufletești a unui popor și înseamnă, mai mult decât
atât, sinteza devenirii istorice a unei epoci date, din viaţa unui popor (…) Lipsa de unitate a
legislaţiei, duce în mod fatal la lipsa de unitate a statutului, și mai ales la neîncrederea pe care o
au guvernanţii faţă de autoritatea statului”[7].
[4]
M. Hauriou, Précis de droit constitutionnel, ed. II, 1929, p. 229.
Aurelian P. Ionașcu, Problema unificării legislaţiei civile în cugetarea juridică românească (1919–1941), în Pandectele
[5]
Române, 1942, partea a IV-a, p. 146–153.

[6]
Discours préliminaire sur le Cod civile, în: Fenet, „Recueil complet des travaux préparatoires”, Paris, 1827-1828, t. I, p. 463.
[7]
Constantin Hamangiu, Expunere de motive, în vol. „Din opera legislativă a Ministerului de Justiţie”, București, Imprimeria

Mircea DUŢU
Dincolo de dezbaterile teoretice, în plan practic s-au înregistrat treptat progrese majore în sensul
unificării. Ele au fost realizate pe două căi: pe de o parte, prin extinderea legislaţiei din Vechiul
Regat, în unele provincii, iar pe de alt parte, prin întocmirea de noi legi unitare în anumite materii.
DOCTRINĂ
Prima cale a fost utilizată de legiuitorul român pentru înfăptuirea unificării legislative în Basarabia,
Bucovina și Ardeal.
În Basarabia, unificarea legislaţiei civile a fost realizată în două etape, mai întâi prin decretele-legi
nr. 2743 și 4794 din 4 iulie și 19 noiembrie 1919, care au extins în această provincie aproape întreg
dreptul persoanelor din Codul civil român (cartea I, art. 87-126, 209-285, 309-460), afară de
căsătorie (art. 127-208) și filiaţiune (art. 286-308) și apoi prin Legea nr. 36 din 29 martie 1928,
prin care s-a extins împreună cu alte legi întreg Codul civil, cu singura excepţie a dispoziţiunilor
referitoare la capacitatea femeii măritate, căutarea paternităţii, dreptul de moștenire al soţului
supravieţuitor, precum și drepturile copiilor naturali și ale părinţilor lor, materii cu privire la care
s-au menţinut în vigoare normele de drept anterioare.
În Bucovina, unificarea s-a realizat prin Decretul-lege nr. 478 din 30 septembrie 1938, care a
extins în această provincie întreaga legislaţie a Vechiului Regat, fără nicio excepţie, cu singura
menţinere în vigoare a cărţilor funciare, dar și acestea numai ca registre de publicitate. Referitor
la Ardeal, printr-un decret din 22 iunie 1943, începând cu 15 septembrie același an, Codul civil
de la 1864 și Codul comercial din 1887 ale Vechiului Regat era pus în vigoare în întreaga ţară,
cu unele dispoziţii tranzitorii, care respectau provizoriu legile locale (vizând tutela, interdicţia,
drepturile soţului supravieţuitor, notarii publici, procedura succesorală și, mai ales, ţinerea și
efectele registrelor funciare).
Cea de a doua cale, inspirată din metoda revizuirii, a fost întrebuinţată de legiuitor pentru înfăptuirea
unificării legislative în acele materii ale dreptului civil în care unificarea era mai urgentă, fie
împrejurările cereau o nouă reglementare mai completă sau mai corespunzătoare nevoilor timpului.
Opera cea mai importantă însă, care s-a înfăptuit în domeniul unificării legislaţiei civile în cele
două decenii de la Unire, a fost pregătirea și întocmirea noului cod civil, rezultat al activităţii
susţinute a Consiliului Legislativ și a juriștilor chemaţi să colaboreze la această importantă lucrare.
Noul Cod civil promulgat la 7 noiembrie 1939, revizuit apoi printr-un decret-lege din 26 august
1940 și publicat în noua sa redactare la 6 septembrie 1940, nu a reușit, din cauza împrejurărilor
istorice, să rezolve problema unificării legislaţiei civile, întrucât punerea sa în aplicare, hotărâtă
mai întâi pentru 15 septembrie 1940, amânată apoi pentru 1 ianuarie 1941, a fost înc ele din
urmă amânată sine die.
Motivele acestei poziţii, arătate în raportul ministrului justiţiei către conducătorul statului, care
însoţește decretul-lege din 30 decembrie 1940, se referă la faptul că noile coduri nu erau socotite
corespunzătoare noilor împrejurări atât în ce privește concepţia lor, cât și în ce privește ordinea
juridică pe care o reprezintă.
3. Ce fel de unificare? Pe ce cale? Considerată la nivelul întregii societăţi româneşti „o problemă

fundamentală pentru viaţa statului nostru”, unificarea legislativă s-a aflat printre preocupările
Naţională, 1932, p. 11.

majore ale Parlamentului, Guvernului, Ministerului de Justiţie și ale altor instituţii publice cu
competenţe în domeniul juridic. Exista un acord unanim că este absolut necesar ca „în hotarele
istorice ale naţiei noastre, justiţia să-și pronunţe hotărârile ei în baza aceleiași legi naţionale”. Din
punct de vedere tehnic, erau posibile două metode principale, pe baza cărora se putea ajunge la
unificare, fiecare cu avantajele și inconvenientele sale. Prima consta, așa cum se prevăzuse și în
Constituţia din 29 martie 1923, în revizuirea tuturor codurilor și legilor existente în diferite regiuni
ale ţării, elaborându-se și adoptându-se noi coduri și reglementări legale, care să fie în acord
„cu transformările vremii și să înlăture astfel rugina după cadrul strâmt al codurilor învechite”.
A doua presupunea, într-o primă etapă, extinderea, introducerea de plin drept, în noile teritorii
ingerate în suveranitatea statului român, legile naţionale ale Vechiului Regat, urmând ca opera
de revizuire să se facă în timp rezonabil, nu sub presiunea urgenţei unificării legislative.
Cum se poate ușor observa, din perspectiva tehnicii legislative, prima era mai bună și mai
eficientă pe termen lung și a fost adoptată iniţial și în alte state reîntregite după Primul Război
Mondial, precum: Franţa, Polonia și Cehoslovacia. Dar din punctul de vedere al nevoilor concrete
și imediate, cel al intereselor naţionale, o atare opţiune s-a dovedit ineficientă, întrucât revizuirea
codurilor, care părea la început foarte ușoară și mai potrivită, a întârziat prea mult. În această
situaţie s-a trecut la punerea în aplicare a metodei extinderii[8].
Referindu-se la această problemă, Constituţia României Mari din 29 martie 1923 stipulase,
în art. 137, că „Se vor revizui toate codicele și legile existente în diferitele părţi ale Statului român,
spre a se pune în armonie cu Constituţia de faţă și a asigura unitatea legislativă. Până atunci
ele rămân în vigoare”. Semnificaţiile art. 137 din Constituţie din perspectiva operei de unificare
legislativă au fost astfel subliniate prin Avizul nr. 16 din 21 decembrie 1927 al Consiliului Legislativ:
principiul unităţii legislative este înscris în art. 1 din Constituţie și derivă din unitatea teritorială;
art. 137 al legii fundamentale stabilea obligaţia legiuitorului ordinar de a revizui codurile și legile
existente pentru a se asigura unitatea legislativă, el indică ţelul către care revizuirea trebuie
să tindă, adică către unitatea legislativă; deși s-ar putea susţine că diferitele legi provinciale
nu pot fi înlocuite decât prin legi aplicabile întregului teritoriu, totuși legiferarea cu câmp de
aplicare teritorială limitat a fost uzitată posterior noii Constituţii, fapt acceptat și de jurisprudenţa
pertinentă.
În fine, „Interpretând însă, prevederea constituţională referitoare la legile existente la data

Constituţiei, cu reproducerea uneia din clauzele actelor unirii noilor teritorii și ca o consfinţire a
principiului de drept internaţional public, potrivit căruia legile Statului căruia teritoriul a fost alipit
nu se întind ipso facto asupra noului teritoriu, o suspendare a dispoziţiunilor unei legi în vigoare,
numai într’o parte a teritoriului ar fi inadmisibilă, fiindcă prin aceasta s’ar lipsi acea parte a ţării
de un regim legal, situaţiune ce legiuitorul a înţeles să interzică; aceasta însă, nu împiedică pe
legiuitor ca până la înfăptuirea complectei unificări să modifice legile naţionalizate cu condiţiune
însă de a nu creia pentru teritoriul unde legea modificată este aplicabilă, o situaţiune de excepţie.”
[8]
Astfel, Franţa, prin legea din 1 iunie 1924, introduce în Alsacia și Lorena dreptul naţional francez (legile civile și
comerciale, căci Codul penal și procedura fuseseră introduse încă din 1919), păstrând în vigoare din legislaţia locală,
cu titlu de încercare, pentru 10 ani numai de la promulgarea acestei legi, acele dispoziţii din legile germane care erau
considerate superioare codurilor franceze și care ar urma să fie introduse în aceste coduri, cu ocazia revizuirii lor.
Italia, la 4 noiembrie 1928, prin Decretul Regal nr. 2325, socotind că după zece ani de la bătălia de la Vittorio Veneto
nu mai poate întârzia unificarea legislativă, procedează la fel ca și Franţa, extinzând legile civile și comerciale în noile
ţinuturi – Codul penal și procedura fuseseră extinse încă din 1919.

Mircea DUŢU
Ca o concluzie în privinţa cazului concret al legii din 1928 de unificare legislativă a Basarabiei
prin metoda extinderii se arăta: „Întinderea în Basarabia a dispoziţiunilor codului civil, procedurii
civile, legii judecătoriilor și legii pentru autentificarea actelor din vechiul regat, nu lipsește această
DOCTRINĂ
parte a ţării de un regim legal și nici nu instituie o situaţiune de excepţie întrucât aceleași norme
guvernează o altă parte a teritoriului vechiului regat”. Așadar, menţinerea dreptului local era
consacrată constituţional, așa cum se făcuse, de altfel, și prin decretele-legi care au consacrat
juridic unirea și care aveau aceeași valoare constituţională. În privinţa constituţionalităţii, în
aceste condiţii, a metodei extinderii legislaţiei din Vechiul Regat în noile provincii ale ţării
reîntregite, voci autorizate, precum cele ale lui A. Rădulescu și C. Hamangiu, considerau că
aceasta era în perfectă concordanţă cu textul mai sus arătat al legii fundamentale. Principalul
argument al acestei teze se baza pe examinarea exegetică a acestuia din urmă, din care rezulta că
„revizuirea codurilor și a legilor existente” era impusă „pentru două consideraţii: 1. a se pune în
armonie cu constituţia și 2. a se asigura unitatea legislativă”, ambele îndeplinite de o asemenea
cale. De altfel, o atare situaţie și o rezolvare asemănătoare avuseseră și în privinţa primei unificări
juridice a ţării de la 1859[9].
O atare opţiune avea ca obiecţie principală susţinerea, evident nefondată, că legislaţia română
era inferioară legislaţiei din teritoriile alipite și că astfel nu era potrivit a fi extinsă de plin drept
în acele părţi. Desigur, în unele privinţe, prevederi și instituţii din legislaţiile provinciilor alipite,
precum cărţile funciare, puteau prezenta unele avantaje, dar în plan general reglementările din
vechea ţară aveau marele atu că, deși și ele de sorginte vest-europeană, prin aplicare creatoare
timp de multe decenii se adaptaseră realităţilor româneşti și spiritului poporului român. Așa cum
remarca un specialist al vremii, nu se putea ignora nici faptul că „Tradiţia și mândria personală,
aducând după sine ideea regionalistă, se opun de asemenea la modificare, în sensul unificării
legislaţiei. Fiecare grupare română, constituită în hotare etnice, poate avea o personalitate de
sine stătătoare, care nu vrea să abzică în faţa personalităţii statului cu care se întregește. Acesta e
cazul nostru, al Franţei și al Italiei. Provinciile care au întregit patria – și nu atât provinciile, adică
populaţia, cât mai ales elementele conducătoare – socotesc că ar fi o abzicere de la întreaga lor
tradiţie, dacă ar primi așa, pe de-a-ntregul, legiuirile Vechiului Regat. Dânsele ar voi o unificare,
dar această unificare să se facă, luându-se de bază legiuirile locale din aceste provincii. Fără a
discuta această chestiune aici, ţinem de pe acum să spunem că legiuirile locale, în afară că sunt
foarte vechi și foarte defectuoase, nu sunt expresia vieţii poporului român, ci sunt o creaţiune
străină de sufletul acestui popor, menite – din punct de vedere economic ca și politic – să-l
subjuge fostelor popoare dominante (…). Într-un singur domeniu, în materia aceasta, poporul
român din aceste provincii a creat, în domeniul obiceiului. Dar tocmai aici există cea mai perfectă
asemănare, ca fond, între populaţia română din diferite ţinuturi”[10].
[9]
În adevăr, Convenţia de la Paris din 7 august 1858 care, prin articolul întâi, declară constituite Moldova și Valahia sub
denumirea de Principatele Unite Moldova și Valahia, spune în art. 35: „odată instituită, Comisiunea centrală va trebui să
se ocupe special a codifica legile în fiinţă, punându-le în armonie cu actul constitutiv al noii organizaţii.
Ea va revizui regulamentele organice, precum și codicile civile, criminale, de comerţ și procedură, astfel încât afară de
legile de interes curat local, să nu mai fie în viitor decât unul și același corp de legislaţiune care va fi executoriu în ambele
Principate, după ce va fi votat de către respectivele adunări, sancţionat și promulgat de fiecare Hospodar”. Iar în art. 47,
se adăuga: „până când se va proceda la revizuirea prin art. 35, legislaţia acum în vigoare în Principate este menţinută în
dispoziţiile care nu sunt contrarii stipulaţiunilor prezentei Convenţiuni”.
Exact deci situaţia pe care o consacră art. 137, se știe însă cum a procedat Cuza, în câteva luni a decretat noi coduri care
nu erau nicidecum o revizuire a legilor existente. Unitatea statului care era ameninţată cu destrămarea a fost astfel
salvată prin acest procedeu al lui Cuza.
[10]
G. Alexianu, Curs de drept constituţional, 1928, vol. I, p. 28.

3.1. Juriști români, din toate provinciile reîntregite, au conștientizat necesitatea unificării
legislative și s-au pronunţat în favoarea înfăptuirii sale. Doar două excepţii, rămase izolate, au
marcat presa juridică: Dem. I. Dobrescu, care se pronunţa pentru o unificare lentă cu păstrarea
până atunci a pluralităţii legislative[11] și Ștefan Laday care, în plan pur teoretic, considera că „un
drept civil neunificat este mai bun decât un drept civil unificat” sau că „un drept civil cutumiar
este totdeauna mai bun decât un drept civil unificat”[12].
Așadar, dacă în privinţa necesităţii unificării legislative toţi oamenii de drept ai ţării erau de acord,
referitor la metoda de utilizat aceștia s-au împărţit în două grupe principale. Unii, precum înaltul
magistrat și academician Andrei Rădulescu, magistratul și doctrinarul Constantin Hamangiu ori
prof. C.M. Sipsom de la Facultatea de drept din București, s-au pronunţat în favoarea metodei
extinderii codurilor din vechiul Regat în celelalte provincii alipite. Alţii, ca de exemplu, profesorul
Al. Otetelișanu, fost rector al Universităţii din București, Al. Gane, prim-președinte al Consiliului
Legislativ sau prof. Mihail Eliescu, au considerat nepotrivită extinderea propunând promovarea
metodei elaborării și adaptării codurilor unificatoare prin revizuirea „temeinică și generală”
a codurilor în vigoare și luând drept bază a lucrărilor legislaţia civilă a Vechiului Regat.
3.2. Doctrina și învăţământul superior juridic au asimilat și promovat rapid problematica

unificării juridice oferind soluţii, relevând argumente și deschizând perspectivele necesare unui
asemenea demers. Într-un gest de veritabilă solidaritate naţională, personalităţile din vechea ţară
au publicat în anii următori Marii Uniri lucrări cu referinţe și la legislaţia din provinciile reunite.
A fost, de exemplu, cazul Tratatului de drept și procedură penală din 1924 al lui Ion Tanoviceanu
ce cuprindea trimiteri la legislaţia din Bucovina și principiile dreptului maghiar sau a Manualului
de drept civil român în comparaţie cu dreptul austriac, maghiar și rusesc precum și cu alte legiuiri
străine, elaborat de Dimitrie Alexandresco (1925). De asemenea, revistele juridice în frunte cu
cele naţionale au consacrat largi spaţii temei unificării legislative și problemelor generate de
manifestarea dreptului interprovincial.
O importanţă deosebită a avut, în acest context, reacţia facultăţilor de drept din provinciile
reunite. Astfel, profesorii de drept de la Universitatea din Cernăuţi „având în vedere că unificarea
legislativă constituie baza cea mai serioasă a unităţii naţionale”, „încă din primele zile de viaţă
românească au introdus, prin doctrina preconizată, principiile legilor naţionale”. După exemplul
Facultăţii de drept din Strasbourg, întregul corp profesoral s-a angajat într-o amplă operă de
unificare juridică a Bucovinei cu România și să dezvolte o școală de drept românească la Cernăuţi.
Un grup de profesori – în frunte cu C. Rădulescu, A. Ștefănescu-Galaţi și D. Gălășescu – a iniţiat
și publicat revista Bucovina unde juriști de aici „colaborează împreună în promovarea spiritului
juridic românesc și la cunoașterea legilor naţionale”.
O prioritate a reprezentat-o studiul dreptului român comun, afirmat la nivel naţional. Astfel,
profesorul Berariu deschide primul curs de drept constituţional și administrativ român; apoi
profesorii C. Rădulescu, Ștefănescu-Galaţi și I. Ghiţescu iniţia pe studenţi în dreptul penal român
și în legislaţia financiară, în timp ce profesorul C. Isopescu-Grecul continua cursul de drept
penal în vigoare în Bucovina, în comparaţie cu dreptul penal român. Tot în acel scop, profesorul
C.A. Spulber inaugura cursul de istoria dreptului românesc, care, împreună cu acel de drept
civil al profesorului G. Drăgănescu, puneau pe studenţi din plin în contact cu dreptul naţional.
[11]
Dem I. Dobrescu, Pericolul unificării legislative, în Curierul Judiciar, 1924, p. 161.
[12]
Șt. Laday, Problema unificării legislative, în Curierul Judiciar, 1928, p. 81.

Mircea DUŢU
Profesorul A. Popovici, deși preda drept civil local, se preocupa să-l explice studenţilor prin
comparaţie cu dreptul naţional. Dreptul comercial se bucura de aceeași largă atenţie. Cursurile
profesorului M. Hacman s-au adaptat imediat dreptului comparat; această tendinţă căpăta
DOCTRINĂ
o amploare deosebită în cursul de drept comercial comparat al prof. D. Gălășescu. Procedura

civilă se bucura la cursurile prof. P. Vasilescu de o largă împărtășire a dreptului naţional. Aceste
străduinţe, astfel începute, sunt continuate cu succes de profesorul I. Rădulescu, care expune în
mod comparat principiile dreptului penal și de profesorul G. Alexianu în materia dreptului public.
Activitatea știinţifică a profesorilor I. Lunguleac, D. Busuiocescu și C. Coroamă se înscria în același
registru de preocupări. Chiar profesorii care au făcut cursuri relative la dreptul local, menţinut în
vigoare pentru o anumită perioadă, au examinat „în chip comparat și dreptul naţional, de așa fel
încât studenţii și generaţiile de magistraţi și avocaţi, ieșiţi de pe băncile acestei facultăţi” să fie
crescuţi în spiritul legilor naţionale și pregătiţi să primească legislaţia din Vechiul Regat.
La toate acestea s-au adăugat conferinţele de popularizare ale profesorilor, atât la Universitate,
cât și în diferite centre din Bucovina, reușindu-se astfel să se creeze un spirit public foarte
favorabil unificării.
Acelaşi lucru, dar în mai mică măsură cum aprecia C. Hamangiu, se poate spune și despre
Facultatea de drept din Cluj. Profesorii R. Boilă și V. Onișor au făcut cursuri despre dreptul
constituţional, administrativ și istoria dreptului naţional, încă din primele zile ale unirii. De
asemenea, dreptul civil era studiat în comparaţie cu dreptul civil naţional. Cursul de finanţe al
profesorului G.N. Leon introducea și la acea facultate cunoașterea legilor naţionale.
La pregătirea spiritului public, în vederea unificării legislaţiei, a contribuit într’o bună măsură și
Academia de Drept din Oradea, unde, la majoritatea cursurilor, s’a predat dreptul naţional. De
altfel, Regulamentul acesteia (1929) prevedea expres: „Până la unificarea legislativă pentru toate
provinciile, cursurile de: Drept civil, Procedură civilă și comercială, Drept comercial, Drept penal,
Procedură penală, Drept administrativ se vor face comparativ” [art. 3 alin. (2)]. De asemenea,
se studia Istoria dreptului român public și privat. O atmosferă prielnică, pregătită din vreme
de profesori și magistraţi, aștepta cu încredere și nerăbdare extinderea legilor naţionale și
desăvârșirea unirii juridice.
3.3. Punctele de vedere ale instanţelor judecătorești asupra unificării legislative au fost exprimate
deschis și oficial în cadrul consultării iniţiate în 1931 de ministrul justiţiei, Constantin Hamangiu,
asupra unui proiect de lege pentru punerea în vigoare, în tot cuprinsul ţării, a legislaţiei civile,
comerciale și penale române. Dintre toate acestea se detașează, mai întâi, ideile exprimate în
avizul formulat la 5 noiembrie 1931 de Adunarea generală a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.
Potrivit acestuia, necesitatea unificării legislative nu mai poate fi contestată, impunându-se „atât
pentru desăvârșirea Unirii și consolidarea Statului, cât și pentru a asigura cu un moment mai
devreme deplina unitate de jurisprudenţă și dezvoltarea uniformă a dreptului român”, iar „orice
întârziere în realizarea acestei unificări înmulţește și agravează neajunsurile rezultate până azi
din cauza diversităţii normelor de drept în vigoare pe teritoriul Statului nostru” și, în consecinţă,
„o unificare realizată acum, chiar în condiţii mai puţin bune, este de preferat uneia, mai puţin
criticabilă, dar înfăptuită prea târziu”.
În opinia instanţei supreme, pentru opera de unificare trebuia să se ia ca bază legislaţia din
Vechiul Regat „pentru că această legislaţie nu e mai prejos de aceea din noile teritorii, n-a fost

impusă de stăpânirea străină și are aproape în întregime izvoare și spirit latin” și, de asemenea,
„prin aplicarea în timp de aproape șapte decenii, ea s-a dovedit potrivită concepţiilor poporului
român și s-a adaptat nevoilor lui fie prin modificări de texte, ori noi creaţiuni, fie prin interpretări
jurisprudenţiale”.
Abordând problema metodelor de realizare a acestui obiectiv naţional, Înalta Curte remarca faptul
că era cert să se puteau alcătui legi noi pentru toată ţara sau să se revizuiască reglementările în
vigoare dar, în pofida avantajelor pe care le prezentau, aveau marele neajuns că reclamau timp
îndelungat pentru ca asemenea lucrări să fie întocmite, cercetate de corpurile și persoanele
competente, discutate în Parlament, votate și puse în aplicare. De altfel, încercările de acest
gen nu dăduseră rezultatele așteptate nici în alte ţări și nici la noi, după 13 ani de la unire, iar
interesele superioare ale statului român nu mai puteau îngădui alte întârzieri.
Dimpotrivă, utilizarea metodei extinderii legislaţiei din Vechiul Regat în noile teritorii, pentru
diferite materii de drept public și privat, care reclamau urgent introducerea de reguli uniforme
ori în Basarabia pentru desăvârșirea unificării legislative în 1928 și unde „n-a adus decât mult
mai bine pentru populaţie și pentru interesele Statului”, își dovedise valabilitatea și eficienţa. Mai
mult decât atât, acest sistem se arătase cel mai potrivit în Franţa și în Italia, iar în special situaţia
din provinciile italiene dezrobite era identică cu aceea din provinciile noastre.
Se făcea apoi o importantă și semnificativă precizare: nu atât întinderea teritoriilor sau numărul
locuitorilor hotărau în privinţa metodei de unificare, cât valoarea intrinsecă a acesteia și
„oportunitatea dictată de împrejurări și interesele imperioase ale statului”.
În același timp, membrii supremei instanţe considerau că din unificarea prin extinderea legislaţiei
Vechiului Regat nu rezulta că devenea inutilă alcătuirea de legi noi, revizuirea celor existente sau
că rămâneau fără utilitate lucrările Consiliului Legislativ; dimpotrivă, activitatea respectivă putea
continua, urmând a se decide ulterior asupra rezultatelor sale.
Așadar, odată ce era de necontestat că baza legislaţiei statului român întregit trebuia să rămână
legislaţia Vechiului Regat „prin extinderea acesteia se pregătește starea de spirit și situaţiile
materiale pentru introducerea noilor legi ce s’ar alcătui; că, extinderea are și avantajul că lasă
timpul necesar, cât de îndelungat, pentru a se revizui or alcătui cu largi discuţiuni noile legi;
că, altminteri, faţă de necesitatea urgentă a unificării, acestea ar trebui făcute cât mai în grabă,
ceea ce va aduce, în mod fatal, numeroase imperfecţiuni, nedorite desigur de oricine năzuiește ca
Statul român să fie înzestrat cu monumente juridice la înălţimea ideilor și metodelor timpului.”
Se concluziona astfel că, în circumstanţele de atunci, cel mai potrivit procedeu pentru a realiza
unificarea legislativă era extinderea legilor din Vechiul Regat și în teritoriile unde încă n’au fost
introduse; că, dacă unele norme din legislaţia acelor teritorii ar fi socotite că pot fi introduse în
legile ce s’ar face mai târziu pentru toată ţara, acele norme pot fi lăsate în vigoare acolo, fără
de a le întinde însă în alte ţinuturi, întrebuinţând, astfel, metoda practicată pentru Basarabia și
căutând a le armoniza cu legile extinse; că, de asemenea, este util ca, prin dispoziţii transitorii,
să se ia măsurile potrivite pentru îmbinarea vechilor și noilor norme juridice, respectându-se cât
mai larg drepturile câștigate.”[13]
[13]
Avizul Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, 5 noiembrie 1931, în vol. „Din opera legislativă a Ministerului de Justiţie”,
Imprimeria Naţională, București, 1932, p. 535-536.

Mircea DUŢU
Faţă de asemenea consideraţii și „fără a analiza în amănunt textele” se concluziona în sensul că

„proiectul (…) pentru unificarea legislativă prin metoda extinderii poate fi transformat în lege”.
DOCTRINĂ
3.4. Deosebit de interesante și relevante rămân în acest context punctele de vedere exprimate
în avizele elaborate ca răspuns la cererea ministrului justiţiei de curţile de apel din provinciile
alipite, în special ale celor din Constanţa, Chișinău, Cernăuţi, Oradea și Cluj. Astfel, punctul de
vedere al Curţii de Apel Constanţa, aparţinătoare Dobrogei, prima provincie românească alipită,
în 1878, era unul scurt, sintetic și semnificativ: „În unanimitate Curtea a găsit că unificarea
legislativă este necesară, că s’a zăbovit prea mult pentru aducerea ei, că anomalia, că o parte
din ţară să fie guvernată de o lege și altă parte de alte legi trebuie să înceteze cât mai repede. Ca
pentru ca unificarea să fie completă, odată cu aplicarea legilor din Vechiul-Regat în Transilvania
și celelalte provincii să se introducă și în Vechiul-Regat părţile din legile aplicabile în Ardeal a
căror superioritate se recunoaște prin expunerea de motive.”[14]
Mult mai implicată în problematica unificării, Curtea de Apel din Chișinău, care reprezenta
Basarabia, prima provincie „unită prin autodeterminare” în 1918 și care trăia, deja, în 1931, de trei
ani, sub imperiul legilor naţionale, experimentând procedeul extinderii prin legea din 29 martie
1928, sintetiza experienţa sa într-un consistent studiu-aviz. Potrivit acestuia, o asemenea operă
unificatoare era menită să „dărâme și ultimele stăvilare ce mai stânjenesc astăzi desăvârșirea
unităţii sufletești”, iar înfăptuirea ei era justificată prin asemănările de situaţie din provincia dintre
Prut și Nistru cu cele din celelalte ţinuturi reunite, deopotrivă în privinţa a ceea ce fusese anterior,
neajunsurile generate și mai ales beneficiile rezultate din unificare[15].
Din această perspectivă, se preciza că a reieșit cu pregnanţă rolul major al instanţelor judecătorești,
prin jurisprudenţa creată în promovarea treptată a unităţii juridice, începând cu primii ani de după
alipire, în perioada tranzitorie și până la și după unificarea deplină a legislaţiei, intervenită în 1928.
„Spre cinstea lor – se arăta în document – instanţele din Basarabia chiar de la început, și fără
șovăire, considerându-se instanţe de judecată ale României, nu numai ale Basarabiei, au decis, pe
baza hotărârii «Sfatului Ţării» din 27 Noemvrie 1918 prin care s’a declarat Unirea necondiţionată
a Basarabiei cu România, că Suzeranitatea întreagă naţională a Statului român s’a întins în
toate direcţiunile asupra Basarabiei, care făcând astfel un tot indivizibil, a primit fără rezerve
organizaţiunea de Stat stabilită prin Constituţia română, după care suveranitatea Statului
presupune pe de o parte independenţa faţă de orice stat (suveranitatea exterioară) și pe de altă
parte implică idea de plenitudine a puterii publice (suveranitatea internă).”
În consecinţă, „Plecând de la astfel de premize, instanţele din Basarabia au decis că în soluţionarea

conflictelor de drept privat ivite între legile Vechiului-Regat și cele ale provinciei trebuesc aplicate
totdeauna regulele de interpretare ale legilor Vechiului-Regat, socotind astfel că regulele de
interpretarea și rezolvarea conflictelor de legi nu aparţin dreptului privat, ci celui public. De aceea
au fost aplicate regulele statului suzeran, pentru că, în definitiv, pe teritoriul unui stat naţional
unitar cum este al nostru (art. 1 din Constituţie) nu pot exista mai multe suveranităţi și deci nici
mai multe regule de interpretare a conflictelor legilor existente pe teritoriul unui stat unitar:
o interpretare română, alta rusă, alta ungară și alta austriacă.”
[14]
Adresa nr. 8660/sept. 1931, semnată de președinte, Atanasiu.
[15]
Adresa nr. 9936/17 septembrie 1931, semnată de prim-președintele Curţii C. Climescu.

Având în vedere asemenea realităţi și greutăţi ale începutului, marea majoritate a juriștilor și
personalităţilor provinciei „care înţelegeau nevoile marei mase locale și cele permanente ale
neamului și statului nostru s-au rostit cu tărie pentru unificare.” „Ziua de 1 Iunie 1928 când legile
românești au căpătat fiinţă legală între Prut și Nistru a fost considerată ca o mare și înălţătoare
sărbătoare naţională. În ziua de 4 Iunie 1928, în tot cuprinsul Basarabiei și în jurul fiecărei instanţe
s’au adunat mii de locuitori. S’au făcut slujbe religioase și s’au ţinut cuvântări”.
Avizul Curţii de Apel din Cernăuţi, elaborat și prezentat într-o „nobilă înfrăţire cu Facultatea de
drept” și în completarea punctului de vedere al acesteia din urmă[16] se mărginea, exprimând
deplina adeziune la unificarea legislativă rapidă și necondiţionată, la o formulare oficială: „Curtea
de Apel din Cernăuţi, întrunită azi în adunare generală, luând cunoștinţă cu vie satisfacţie că
unificarea legislativă, atât de mult simţită, încă dela întregirea neamului românesc, își va găsi
realizarea chiar în cursul acestei sesiuni parlamentare și apreciind interesul ce aţi binevoit a
pune pentru înfăptuirea acestui act istoric în viaţa juridică a ţării, vă roagă a primi omagiile ei de
recunoștinţă.”[17]
Avizele provenite de la curţile de apel transilvănene, precum cele din Oradea și Cluj, erau mai
condiţionale, tinzând la păstrarea anumitor dispoziţii locale, formulau observaţii pe text, și
precizări completatoare ale proiectului legii unificatoare propusă de Ministerul Justiţiei și, deși se
pronunţau de acord cu extinderea, sperau ca aceasta să fie o soluţie tranzitorie, până la adoptarea
și intrarea în vigoare a noilor coduri pe deplin și adecvat unificatoare.
Astfel, punctul de vedere al Curţii de Apel din Oradea este edificator în acest sens[18]. „Ne dăm
în totul adeziunea la acest proiect de lege” se arăta în document, dar cu precizarea: „și cum din
economia și din textul însuși al proiectului reiese că această lege este transitorie până la revizuirea
codurilor române, ne manifestăm dorinţa ca această situaţiune să fie de cât mai scurtă durată,
urmând ca aplicaţiunea codurilor revizuite să fie cât mai neîntârziat, propunând însă că legile și
instituţiunile ce urmează a rămâne în vigoare până la revizuirea tuturor codurilor române, nu sunt
îndestulătoare și unele dintr’însele ce s’au menţinut, nu sunt destul de precizate, ca atare pentru
o mai bună precizare a instituţiilor și legilor menţinute, precum și a celor ce am crezut de necesar
de a se menţine mai departe, fiind în strânsă legătură cu viaţa juridică a acestei provincii, unele
chiar conţinând dispoziţiuni extrem de utile, chiar pentru noua revizuire a codurilor române.”[19]
Reflectând diversitatea punctelor de vedere existente între magistraţi și dificultatea de a formula

și promova, astfel, o poziţie comună acceptată de toţi, în avizul său Curtea de Apel din Cluj se
mărginea a comunica „hotărârea luată de majoritatea membrilor adunării generale de a adopta
în întregime fără rezervă anteproiectul”, cu regretul și precizarea că „această curte nu a fost în
situaţiunea de a putea da sugestiile dorite (…) în scopul unei comune colaborări la un proiect
cât mai conform cu necesităţile statului”.
[16]
Adresa nr. 708 din 13 iunie 1931, semnată de decan, A. Ștefănescu-Galaţi.
[17]
Telegramă din iunie 1931, semnată de prim-președintele Tușinschi.
[18]
Proces-verbal adresat în adunarea generală a Curţii de Apel din Oradea, în ședinţa de la 26 septembrie 1931.
[19]
Se propunea modificarea redactării art. 8 din proiect în sensul păstrării unor texte și formulări din legislaţia locală.
Totodată, se concluziona: Bazaţi pe viaţa experienţa juridică locală și pe unele instituţiuni ce durează de timp îndelungat
în această provincie, socotim de necesar ca în mod provizoriu până la revizuirea tuturor codurilor române, aceste adausuri
și preciziuni ar fi absolut necesare și în consecinţă, supunându-le atenţiunii d-lui ministru al justiţiei, avem speranţă că
vor fi ţinute în seamă cu ocaziunea votării prezentului anteproiect.”

Mircea DUŢU
Totuși, din analiza părerilor formulate se poate desprinde o atitudine nuanţată în privinţa
metodelor de folosit în vederea unificării legislative și, în orice caz, nevoia preluării mai multor
reglementări și instituţii din dreptul regional, cel puţin din perspectiva utilităţii lor practice și
DOCTRINĂ
eficienţei juridice dovedite. Sunt semnificative în acest sens aprecierile dr. Ioan Papp, președinte
de secţie, în frunte cu cele potrivit cu care „În subsidiar – neconsiderând extinderea legiuirilor
prinsul ţării identică cu unificarea legislativă, acela fiind numai unul dar nu singurul mijloc de
unificare, găsește că extinderea legilor – după 12 ani dela Unire – nu mai este atât de presantă și
de natură a nu putea suferi amânare de încă un an sau doi până la terminarea lucrărilor Consiliului
Legislativ pentru întocmirea proiectelor de coduri unificate, cea mai mare parte deja gata, până
se va putea înfăptui, spre mulţumirea tuturor, unificarea legislativă dorită de toţi, își întemeiază
această părere pe consideraţiuni de ordin economic, financiar și mai ales în scopul de a nu se
produce și de două ori grave perturbaţiuni în raporturile economico-juridice ale cetăţenilor
teritoriilor alipite, odată acum prin această unificare provizorie proiectată, pe urmă, după câţiva
ani, prin unificarea definitivă.”
Se ajungea, astfel, nu fără oarecare temei, la concluzia că „în principiu și în general anteproiectul
nu ar soluţiona norocos această gravă problemă”.
Dacă se considera însă „totuși presantă și neamânabilă unificarea chiar atunci a codurilor”
magistratul clujean ţinea să precizeze că s-ar impune „ca în lucrările de legiferare să se ţină
seamă de proiectele de lucrări ale codurilor întocmite de către Consiliul Legislativ, lucrări, cari
unele sunt terminate, astfel: codul penal, codul comercial, procedura penală, codul obligaţiilor
și al contractelor, partea cea mai mare a procedurii civile și multe părţi din codul civil – unele
proiecte depuse chiar în parlament de foștii miniștri Stelian Popescu și Grigore Iunian – și acelea
să formeze baza proiectelor de legiferare, iar întrucât nu s’ar putea face astfel, ci s’ar decreta
extinderea pur și simplu a codurilor române, acestea să se revizuiască articol de articol și să se
extindă ca legi unificatoare mai ales și în prim rând codurile cari privesc ordinea publică, anume:
codul penal și procedura penală cu modificările necesare.
În ce privește extinderea altor coduri, este de părere că mai ușor și fără dificultăţi s’ar putea
extinde codul comercial cu excepţia cambiei, recomandând a se introduce codul cambial
internaţional adoptat de Convenţia dela Haga din 1912, la care a aderat ulterior și România.”[20]
3.5. Punctele de vedere ale barourilor au diferit în funcţie de marile provincii ale ţării. Prin
răspunsul din 11 iulie 1931 al Uniunii Avocaţilor din România se preciza că avizul se va elabora în
cadrul Congresului General ce urma să se desfășoare la începutul lunii septembrie, la Iași, spre a
„exprima vederile întregului corp al avocaţilor din ţară.”[21]
Dacă proiectul de unificare Hamangiu s-ar bucurat de o largă primire din partea tuturor
instituţiilor juridice, totuși a cunoscut împotrivire din partea barourilor din Ardeal și rezerve din
a celor din Bucovina. Astfel, în cadrul Congresului de la Iași, 6-8 septembrie 1931, dr. Alexandru
Dragomir, decanul Baroului Cluj, arăta: „În acest timp de 12 ani de la unire, atât miniștrii de
justiţie, care s-au perindat la guvern, cât și Comisiunile alcătuite de ei și îndeosebi Consiliul
Legislativ, în a cărui competenţă s-a dat prin lege îngrijirea codurilor, nu au stat cu mâinile
în sân, ci au depus o muncă intensivă și au arătat rezultate foarte elogios apreciate de către
[20]
Proces-verbal din 3 octombrie 1931.
[21]
Adresa nr. 489 din 11 iulie 1931, semnată de președintele C. Naumescu.

specialiști. Aceste năzuinţe și sforţări caracterizează atitudinea legală și constituţională urmată de

factorii competenţi, pentru a ajunge la unificarea legislativă, prin alcătuirea unor coduri naţionale,
turnând în articole scrise ultimele rezultate ale știinţei, cernute prin critica spiritului și a tradiţiei
noastre naţionale. Nu găsim nici un motiv obiectiv, care ar îndruma pe cineva să taie acest elan
al muncii și să schimbe procedura de unificare dictată de Constituţie prin o extindere sumară și
lipsită de orice critică”. În consecinţă, se solicita ministrului de justiţie să încurajeze accelerarea
lucrărilor la noile coduri și adoptarea lor cât mai grabnică.
La rândul său, profesorul C. Rădulescu, decanul Baroului Bucovina, arăta cu același prilej: „Toate
barourile sunt unanim a cere unificarea legislativă, însă majoritatea nu aprobă modalitatea
adoptată de proiectul d-lui ministru al justiţiei și cer ca unificarea să se facă sub forma prevăzută
de art. 137 din Constituţie (…)”. Și, subliniind activitatea depusă în domeniu de Consiliul Legislativ,
întreba autorităţile de ce nu grăbesc preocupările de adoptare a noilor coduri. „Motivul este
ușor de înţeles”, se afirma în Expunerea de motive a proiectului redactată de ministrul justiţiei
C. Hamangiu, și se arăta că „Ei se tem că ar fi în stare de inferioritate faţă de advocaţii din
Vechiul-Regat.
Temerea aceasta este neîntemeiată. Majoritatea advocaţilor din Ardeal cunosc legislaţiunea
română. Ei pledează curent după dreptul și procedura română în faţa instanţelor judecătorești.
Ei s’au putut familiariza foarte ușor cu legile de unificare votate dela Unire; nici o diferenţă nu se
poate face, din acest punct de vedere, între advocaţii din Vechiul-Regat și cei din Ardeal.
Legile care se introduc, conţin principii, mai mult sau mai puţin universale, cunoscute deci de
toată lumea. Diferenţa de redacţiune diferă: aceasta se poate face lesne cunoscută, mai ales
că se va da timp suficient pentru aproprierea noilor legi. Bogatele colecţiuni de doctrină și
jurisprudenţă, scrise în limba română, vor fi suficiente pentru a face lesne familiare noile texte.”
Totuși, în cadrul Congresului de la Iași s-a ajuns la o formulă împăciuitoare, rezumată în

următoarea măsură, luată sub o formă de moţiune: „Congresul în unanimitate, salută cu bucurie
și felicită pe d-l ministru al justiţiei, pentru hotărârea, pe care a luat-o, de a proceda la unificarea
urgentă a legilor.
Congresul își exprimă dorinţa ca baza unificării să fie legile Vechiului Regat.
În acest scop, este de părere să se instituie o comisie compusă din juriști ai Vechiului Regat
și ai provinciilor realipite, delegaţi de către Uniunea Avocaţilor din România, care comisie să
găsească mijloacele cele mai indicate pentru realizarea unificării legislative.”[22] Explicând
semnificaţiile documentului, Constantin L. Naumescu, președintele Uniunii Avocaţilor, arăta că
aceasta reprezenta „o formulă împăciuitoare între partizanii unificării astfel cum o preconiza d-l
ministru al justiţiei, și cei care combăteau modalitatea unificării legislative prin extinderea legilor
[22]
„La această moţiune s’a ajuns în urma unei consfătuiri particulare de aproape două ore, în cabinetul rectorului
Universităţii din Iași. La realizarea ei a contribuit în largă măsură prorectorul Universităţii din Iași P. Dragomirescu,
decanul baroului din Bucovina, colegul meu profesor Dr. Rădulescu, decanul baroului din Cluj Dr. Alex. Dragomir, Dr. Ion
Giurgiu, advocat din Cluj, Dr. Ioan Garoiu, decanul baroului din Brașov, Dr. Munteanu, prodecanul baroului din Sibiu,
Dr. Kiș, decanul baroului din Oradea, Dr. Valer Roman, din București, etc. și președintele Uniunii d-l advocat C.L. Naumescu.
Atmosfera de înţelegere fusese pregătită din ședinţa publică prin inimoasele discursuri, rostite de d-nii P. Pogonat,
prodecanul baroului din Iași, Dem. Botez, advocat din Iași, Valeriu Roman, etc. Profesorii Facultăţii de Drept din Iași
Tr. Ionașcu și St. Berechet, au ajutat mult la această atmosferă de înţelegere ca și profesorul Ionașcu de la Oradea.”
G. Alexianu, Pentru unificarea legislativă, în vol. „Din opera legislativă a Ministerului Justiţiei”, București, 1931, p. 529.

Mircea DUŢU
din Vechiul Regat, acestea din urmă formând majoritatea barourilor din ţară.” Referindu-se la
conţinutul concret al textului documentului se preciza că „în alineatul II se exprimă dezideratul
unanim ca baza unificării să fie legislaţia din Vechiul Regat. Acest alineat a fost introdus după
DOCTRINĂ
cererea avocaţilor ardeleni și bucovineni, spre a împrăștia insinuările rău-voitoare și imputaţiile

nedrepte, ce li se aducea pe teme că ar fi ostili unificării”. În fine, se mai releva că „alineatul
ultim, sub o formă delicată – spre a nu jigni pe dl. ministru – exprimă părerea congresului că
în forma sa actuală, proiectul nu poate deveni lege, rugându-l să consulte și pe reprezentanţii
autorizaţi ai barourilor, indicaţi de organul superior al Corpului, care este Uniunea Avocaţilor,
asupra mijloacelor cele mai nimerite pentru realizarea unificării legislative”[23].
4. Consiliul Legislativ: o poziţie oscilantă. Consiliul Legislativ a manifestat o poziţie oscilantă în

privinţa constituţionalităţii și oportunităţii folosirii metodei extinderii pentru realizarea unificării
legislative.
Mai întâi, prin Avizul nr. 16 din 21 decembrie 1927 cu privire la proiectul de lege „pentru extinderea
în Basarabia a unor dispoziţii din legislaţia Vechiului Regat”, care avea să fie adoptat în aprilie 1928
și să intre în vigoare în iunie același an s-a pronunţat, într-o interpretare judicioasă a dispoziţiilor
legii fundamentale din 29 martie 1923 – și în special ale celor ale art. 137 – și a practicii legislativ-
judiciare aferente în sensul că o atare reglementare era în deplină consonanţă cu acestea,
principiul unităţii legislative decurgând din unitatea teritorială, iar cerinţa constituţională de
revizuire arăta direcţia în care acesta să se realizeze.
Patru ani mai târziu însă, în 1931, referindu-se la proiectul de lege al ministrului justiţiei Constantin
Hamangiu pentru introducerea legislaţiei civile, penale și comerciale române, în întreaga ţară,
prin prim-președintele său, N. Gane, Consiliul Legislativ își schimba radical punctul de vedere,
susţinând că extinderea este neconstituţională, iar legiuirile Vechii Românii sunt învechite,
doctrina și jurisprudenţa care le actualiza prea vaste spre a fi folosite în mod corespunzător
într-un asemenea demers[24].
Astfel, după ce amintea că art. 137 din Constituţie impunea „în mod categoric, revizuirea codurilor
existente” spre a le pune în armonie cu Constituţia și a asigura unitatea legislativă, N. Gane
constata retoric: „Prin revizuire cine poate însă înţelege extinderea pur și simplu a vreuneia din
codurile existente, când niciunul din ele numai răspund nevoilor timpurilor în care trăim?”
Și, ca o concluzie, se arăta: „Extinzând dar codurile în forma lor actuală, am extinde nu numai
litera legii, ci acele instituţii și norme care s’au creat în afară și deasupra textelor și se înţelege
de la sine de câte greutăţi aproape de neînvins se vor lovi practicienii noilor provincii, când vor
avea să caute regula de drept aplicabilă în culegeri de jurisprudenţă sau în prea bogata literatură
juridică franco-română.”
Adoptând o atitudine elitistă și optând pentru soluţia codificării, operă încredinţată spre realizare
din punct de vedere tehnic, Consiliul a promovat o concepţie neutră, având ca repere în croirea
noilor coduri pe cele pur teoretice, de ordin tehnic, menite să valorifice și exprime progresul
[23]
Constantin L. Naumescu, Un răspuns dlui Alexandru N. Gane, prim-președinte al Consiliului Legislativ, în Curierul Judiciar,
anul XL, nr. 35, 1 noiembrie 1931, p. 550.
[24]
Curierul Judiciar, anul XL, nr. 31, 4 octombrie 1931.

juridic. Acest fapt era considerat și denunţat de mulţi drept o „eroare fundamentală”, dintre „toate
metodele de lucru pe care le avea la dispoziţie a ales-o pe cea care prin caracterul ei revoluţionar,
în dispreţul evoluţiei firești a așezămintelor juridice, înlătură tot ceea ce s-a făcut până azi la noi,
pentru a statornici structura organică a instituţiilor juridice și ordinea juridică respectivă, pe alte
baze decât cele existente.” Lucrările sale de codificare erau percepute sub impresia de „operă
a unui institut de studii de drept comparat, al cărui scop era alcătuirea unor coduri-model”,
inspirată din toate legislaţiile străine, mai puţin cea românească[25].
5. Unificarea legislaţiei a fost văzută de unii și ca ocazia ca România să fie „printre primele ţări care
să intre în mișcarea de unificare internaţională a dreptului”[26]. Este vorba de tendinţa manifestată
în perioada interbelică din partea unor organisme internaţionale de a elabora și promova norme
și reglementări uniforme în diferite domenii, precum proiectul franco-italian de cod comun al
obligaţiilor și contactelor, care a fost valorificat ca model de o serie de legislaţii europene în cadrul
eforturilor naţionale de modernizare și unificare a dreptului privat, prin codificare[27]. Documentul
reprezenta, prin cele 739 articole componente, un regim juridic superior, bazat pe doctrină,
jurisprudenţă și cerinţe practice; se instituiau instituţii juridice noi, precum abuzul de drept,
obligaţia unilaterală ș.a. În plus, acest progres major în unificare „corespundea unei comunităţi
de idei și moravuri juridice necontestate, mai ales între popoarele latine ale Europei”.
La noi s-a mers până într-acolo încât documentul respectiv a fost transformat într-un proiect de
lege privind Codul obligaţiilor și contractelor depus la Parlament de ministrul justiţiei, Grigore
Iunian, în 1930, fiind respins ca urmare a criticilor aduse proiectului în sine, cât și metodei de
unificare astfel promovate prin traduceri de legi sau proiecte străine, metodă experimentată
îndeajuns în trecut în România[28].
Într-adevăr, la nivelul doctrinei, gestul politico-juridic a fost denunţat cu virulenţă ca o nouă

expresie a „metodei imitaţiei”, „potrivită numai popoarelor înapoiate și incapabile de a crea”;
„acest gest pripit, această maimuţăreală este de natură să ne tragă compătimirea sau ironia
[25]
E. Cristoforeanu, Internaţionalismul operei de unificare legislativă, în Curierul Judiciar, anul XL, nr. 7, 15 februarie 1931, p. 97.
V. Cădere, Unificarea legislativă. Reflexiuni asupra metodei de unificare, în „Anuarul festiv al Academiei regale de drept
[26]
«Regele Carol al II-lea» din Oradea, 1930, p. 10–11.

[27]
Iniţiativa primă în această privinţă a aparţinut profesorului italian Vittorio Scialoja, decanul Facultăţii de Drept din
Roma, la străduinţele căruia, în 1916, în capitala Italiei, un comitet de juriști având ca scop pregătirea terenului în
vederea alcătuirii unui cod comun al obligaţiilor. La organism au aderat mai întâi reprezentanţi ai Franţei și Belgiei,
apoi din România, Grecia, Canada (Quebec), iar după Primul Război Mondial cei din Polonia și Peru. O a doua structură
de acest gen s-a constituit la Paris, fiind recunoscută în mod oficial printr-o decizie a Ministerului de Justiţie francez
din 14 decembrie 1924. Tot ca urmare a intervenţiei lui V. Scialoja Societatea Naţiunilor a admis crearea unui Institut
internaţional pentru unificarea legislativă cu sediul la Roma, având ca misiune a înlesni continuarea și ducerea la bun
sfârșit a lucrărilor începute de cele două comitete, din care făceau parte acum „cei mai iluștri juriști din Franţa și Italia”.
După ce au elaborat fiecare în parte în linii mari anteproiectul a urmat apoi opera de unificare, rezultatul (forma) final
cuprinzând elementele comune și lăsând la o parte anumite instituţii nu se putea realiza un acord (nu se reglementau,
de exemplu: contractul de muncă – individual și colectiv –, contractele de asociaţie, asigurare etc.). Modelul urmat de
proiectul comun franco-italian l-a constituit Codul civil francez de la 1804 „care cu regulile sale de o claritate inegalabilă
încă, de o concizie fără seamăn, de o logică și o simplitate neîntrecute a știut să se impună lumii întregi”. Se avuseseră în
vedere și unele progrese din Codul german din 1900 sau Codul elveţian al obligaţiilor. René P. Râmniceanu, Anteproiectul
Codului obligaţiilor franco-italian, în Curierul Judiciar, număr jubiliar (1892–1931), 4 mai 1931, p. 121-123.
Al. Otetelișanu, Studiu critic asupra proiectului de lege intitulat Codul obligaţiilor și contractelor, în Curierul Judiciar,
[28]
1931, p. 123.

Mircea DUŢU
autorilor acestui proiect, văzându-ne atât de hotărâţi de a o lua înaintea ţărilor cărora aparţine
documentul, deși sunt motive puternice care împiedică încă traducerea lui în lege; căci dacă
noi, din cauza acestui păcat congenital de a imita totul suntem în stare a ne însuși un asemenea
DOCTRINĂ
proiect fără a-l discuta, parlamentele celor două ţări care l-au întocmit, nu înţeleg să abdice de la
dreptul lor de a amenda proiectul în caz când cu ocazia discutării lui vor crede necesar și util” [29].
6. Experienţa basarabeană arătase că aplicarea directă a unei legi de unificare „pe deasupra legilor
existente nu e posibilă ci trebuie ca această aplicare să aibă un instrument, prin care unificarea
să poată fi adaptată și realizată în timp”. De asemenea, chiar și în contextul metodei revizuirii,
odată ce codurile fundamentale ar fi fost adoptate se considera necesar ca legiuitorul să asigure,
printr-o lege separată, o perioadă de tranziţie în care instituţiile existente să se adapteze legii
civile noi, iar cele care s-ar dovedi inadaptabile – și care ar fi menite deci dispariţiei – să se bucure
de o perioadă de viabilitate, cu efecte care să se stingă juridicește „la o anumită epocă de mai
înainte stabilită”. Exemplul de drept comparat invocat era „anteproiectul confidenţial de lege
belgian, prin care se stabilește statutul juridic al cantoanelor: Eupen, Malmedy și St. With, foste
germane și care prin tratatele de pace au fost alipite Belgiei; guvernate până la 1 ianuarie 1927
de către regulile de drept privat german, extinderea de la această dată a legii belgiene prezintă
pentru noi un interes deosebit”[30].
Se menţiona faptul că Comisia care a procedat la unificare în cazul citat, a examinat legea locală
în comparaţie cu legea belgiană, căreia i-a acordat preferinţă, dând totuși argumente pentru
menţinerea temporară a unor instituţii juridice germane, sau avizând pentru totala lor desfiinţare
într-un timp determinat, așa încât din felul în care era întocmit anteproiectul se putea deduce o
metodă de lucru și un model de organizare pentru perioada de tranziţie, care trebuia să preceadă
și să pregătească aplicarea integrală a unei legislaţii unitare.
7. Scurte concluzii. La numai nouă zile de la actul istoric de la Alba Iulia (18 noiembrie/
1 decembrie 1918) în discursul rostit cu ocazia solemnităţii deschiderii anului judecătoresc
(la 26 noiembrie/9 decembrie 1918), după ce întrezărea „deschiderea unei noi ere în viaţa
poporului român”, Corneliu Râmniceanu Manolescu, prim-președintele Înaltei Curţi de Casaţie
și Justiţie, exprima hotărârea instanţei supreme și a întregii justiţii româneşti de a-și asuma
rezolvarea dificultăţilor „generate de conflictul posibil dintre legile noastre și legile străine, la care
au fost supuși în trecut locuitorii și teritoriile care vor face parte de acum înainte din statul român”
și, totodată, de a dezlega toate chestiunile aduse în faţa sa „ţinând seamă de principii, cât și de
datoria de a face să se respecte drepturile tuturor”. La rândul său, Nicolae Procopescu, procurorul
general al Înaltei Curţi de Casaţie, releva, cu același prilej, „împlinirea idealului după care suspină
de veacuri un neam întreg: unirea tuturor românilor subt un Domn și o Lege” și ura „Curţii de
[29]
E. Cristoforeanu, Internaţionalismul operei de unificare legislativă, în Curierul Judiciar, anul XL, nr. 7, 15 februarie 1931,
p. 100. Dintre întreprinderile de acest gen din ultima perioadă se pot menţiona: Principles of European Contract Law – PECL
(Lando); Principles of the Existing EC Contract Law – Acquis Principles (2013); Draft Common Frame of Reference/Principles,
Definition and Model Rules of European Private Law – DCFR (2004-2008).
[30]
Dispoziţii relative la introducerea legilor civile și comerciale în cantoanele Deupen, Malmedy și St. Vith, text reprodus
în traducere, în română, de Victor Cădere ca anexă la studiul său „Unificarea legislativă. Reflexiuni asupra metodei de
unificare”, publicat în „Anuarul festiv al Academiei regale de drept „Regele Carol al II-lea” din Oradea, 1931, p. 14–37.

Casaţie și Justiţie a României Mari spor la muncă, iar justiţiabililor de mâine, fraţi din ţările foste
subjugate, să vină cu încredere în faţa acestei instanţe, unde vor găsi dreptate, dreptate și numai
dreptate”. În fine, avocatul Constantin L. Naumescu, locţiitorul decanului Baroului de Ilfov, în
numele Corpului avocaţilor saluta revenirea la București a supremei instanţe, care cu „cinste
și demnitate ţine cumpăna dreptăţii” și denunţa cu puternice argumente de drept ceea ce se
întâmplase în partea de ţară cotropită de dușmani, „unde timp de doi ani de zile dreptatea a fost
batjocorită și călcată în picioare. Toate legile, toate principiile de drept care guvernează lumea
civilizată, toate cuceririle geniului omenesc în domeniul dreptului internaţional, toate au fost
violate și dispreţuite de dușmanul cotropitor”[31].
Cu exact 40 de ani în urmă, în Proclamaţia adresată locuitorilor Dobrogei dintre Dunăre și Marea
Neagră la 14/26 noiembrie 1878, cu ocazia integrării acestei părţi de ţară în tânărul stat român
modern, Carol I afirma: „Veţi depinde de acum înainte de un stat unde nu voinţa arbitrară, ci
numai legea desbătută și încuviinţată de naţiune, hotărăște și ocârmuiește. Cele mai sfinte și mai
scumpe lucruri ale omenirii: viaţa, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii
pe care ne-o râvnesc naţiuni străine. Religia voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi
apărate de legile noastre, și nimeni nu le va putea lovi fără a-și primi legiuita pedeapsă”[32]. Spre
a deveni România Mare în deplinătatea termenilor, Vechiul Regat se deschidea astfel provinciilor
românești pe rând alipite: Dobrogea (1878) și în 1918 – Basarabia (la 27 martie/9 aprilie),
Bucovina (la 14/28 noiembrie) și Transilvania (la 18 noiembrie/1 decembrie) prin marile valori
ale statului de drept: egalitatea în faţa legii, încrederea în justiţie și respectul drepturilor tuturor.
Dar spre a se ajunge aici era însă nevoie ca unirea politico-statală și teritorială să fie completată
și împlinită cu unificarea legislativă, cea a organizării judiciare, uniformizarea jurisprudenţei și
coerenţa știinţei dreptului și culturii juridice, într-una unică și naţională. Constituţia României
Mari din 29 martie 1923 a consacrat și stabilit bazele juridice ale acestei transformări prin
ridicarea și consolidarea statutului magistraturii în cadrul statului naţional unitar și stipularea
cerinţei realizării unificării legislaţiei prin revizuirea acesteia în vederea punerii de acord cu valorile
și exigenţele noii legi fundamentale a ţării reîntregite. Referitor la primul obiectiv în vederea
creșterii rolului magistraturii se stipulau o serie de măsuri precum: recunoașterea dreptului Curţii
de Casaţie, în secţiuni unite, de a judeca constituţionalitatea legilor, fixarea în mod definitiv a
contenciosului administrativ, înfiinţat în 1905 și dat în căderea puterii judecătorești, desfiinţat
în 1910 și reintrodus în 1912 și care devenea astfel de rang constituţional; încredinţarea instanţei
supreme a competenţelor de a judeca miniștrii puși sub acuzare (art. 98). Prin noile dispoziţii
constituţionale nu numai că se recunoștea rolul de putere a statutului magistraturii, dar se
mergea până la a-i acorda o anumită întâietate în noua ordine constituţional-statală românească.
Se întrezăreau astfel perspectivele unei evoluţii în sensul justiţiei anglo-saxone considerată încă
de atunci nu o putere politică ci „marea putere socială și juridică care, singură ea, echilibrează
ansamblul puterilor politice” (M. Hauriou).
În privinţa unificării legislative, art. 137 stipula că „Se vor revizui toate codicele și legile existente
în diferitele părţi ale statului român, spre a se pune în armonie cu Constituţia de faţă și a asigura
unitatea legislativă. Până atunci ele rămân în vigoare”.
[31]
Înapoierea Înaltei Curţi de Casaţie de la Iași la București după război. Solemnitatea deschiderii anului judecătoresc
(26 noiembrie stil vechi – 9 decembrie stil nou 1918), în Buletinul Uniunii Avocaţilor, 1923, p. 5-15.
Proclamaţiunea Alteţei Sale Regele Carol I către poporaţiunea Dobrogei, 14/26 noiembrie 1878, în vol. „Treizeci de ani
[32]
de domnie a Regelui Carol I: Cuvântări și acte”, Ediţiunea Academiei Române, București, 1879, vol. I (1866-1880), nr. 515.

Mircea DUŢU
Principiul unificării legislaţiei și al organizării judecătorești în sens românesc decurgea în mod

organic din unitatea teritorială și caracterul naţional al statului român consacrate în chiar art. 1
al legii fundamentale.
DOCTRINĂ
Cu asemenea premise constituţionale s-a înfăptuit unificarea juridică – legislativă, judiciară și

cultural juridică – a României Mari.
Unificarea vieţii civile a societăţii româneşti în continuarea și spre desăvârșirea unităţii politico-
statale, reușită în 1918, a avut ca pilon fundamental noua Constituţie din 29 martie 1923 și
legislaţia modernă și uniformizată generată în aplicarea ei, precum și noile instituţii astfel stabilite
pentru ţara reîntregită. Legea fundamentală se înscria în tradiţia liberală, devenită și naţională
de-a lungul timpului, instituită de cea din 1866 și sub domnia căreia, așa cum inspirat scria Vintilă
Brătianu (1922), România mică a devenit România Mare, reprezentând totodată o împlinire a
unei culturi politico-juridice născute din idealurile mișcării de la 1848 și întruchipată în proiectul
statului naţional unitar iniţiat la 24 ianuarie 1859.
Sub impulsul exigenţelor constituţionale ale „statului naţional unitar”, suveranităţii naţionale,
echilibrul puterilor în stat ori drepturilor cetăţenești garantate și având în vedere cerinţa
stipulată expres în art. 137 de revizuire a tuturor reglementărilor legale și punere în acord cu
prevederile acesteia s-a declanșat și înfăptuit treptat procesul de unificare legislativă, a organizării
judecătorești ori regimului legal de exercitare a profesiei de avocat și în consens cu noua structură
juridică a ţării s-a dezvoltat noua știinţă a dreptului și cultură juridică, unitare și naţionale ale
României Mari, reprezentative la nivel european și internaţional.
Printre constantele acestui demers istoric de importanţă excepţională s-au numărat valori
și repere fundamentale precum: tradiţiile juridice proprii, romanitatea dreptului nostru și
apartenenţa sa neolatină, unitatea și caracterul naţional al fenomenului juridic românesc,
constituirea și afirmarea unei culturi juridice naţionale, o știinţă a dreptului participantă la și
implicată în dialogul juridic și circulaţia de idei universală.
Devenirea interbelică a dreptului și culturii juridice românești reprezintă un vârf fondator al

dezvoltării juridice a României, de împlinire a unităţii și de afirmare a specificului naţional, care
va marca definitoriu evoluţia progresului juridic naţional.

Inadmisibilitatea acţiunii în întoarcerea executării silite îndreptate împotriva creditorului popritor...
Inadmisibilitatea acţiunii în întoarcerea

executării silite îndreptate împotriva
creditorului popritor pe motivul desfiinţării
titlului executoriu din dosarul în care a
validat poprirea, în condiţiile existenţei unei
hotărâri irevocabile de validare a popririi
Prof. univ. dr. Gabriela RĂDUCAN
ABSTRACT
This commentary seeks to highlight a number of issues related to the impossibility

of requesting the de jure abolition of an attachment and the restitution of the retained
amounts through a future action, provided that there is a final (in this case irrevocable)
decision to validate the attachment, not abolished by the specific means of appeal,
a decision that constituted the enforceable title of the third party who executed the
amount subject to attachment. This impossibility (inadmissibility) operates even though
the primary enforceable title - on the basis of which the enforcement took place and in
which a decision was rendered to validate the attachment - was subsequently abolished
by a final decision as long as the third party subject to attachment has not used, within
the legal time limits, the specific ways of appeal and defence, the sanction of the lapse
operating in this case. This happens because the two enforceable titles are distinct, they
are not taken for each other and, moreover, the enforceable title represented by the
final decision to validate the attachment has a constitutive character and also the legal
nature of a forced assignment of the claim, on the basis of which a new legally binding
legal relation validated by the court is created, under which the third party creditor
may proceed to the enforcement of the claim.
Keywords: enforcement, attachment validation, creditor, debtor, third party

subject to attachment, forced assignment of the claim, new legally binding legal
relation, inadmissibility.
REZUMAT
Prezentul comentariu își propune să reliefeze câteva chestiuni legate de

imposibilitatea solicitării desfiinţării de drept a unei popriri și a restituirii sumelor

Gabriela RĂDUCAN
executate din poprire printr-o acţiune viitoare, în condiţiile în care există o

hotărâre definitivă (în speţă, irevocabilă) de validare a popririi, nedesfiinţată prin
căile specifice de atac, hotărâre care a constituit titlu executoriu al terţului care a
DOCTRINĂ
executat suma poprită. Această imposibilitate (inadmisibilitate) operează chiar dacă

titlul executoriu primar – în baza căruia s-a declanșat executarea silită și în cadrul
căreia a survenit o hotărâre de validare a popririi – a fost ulterior desfiinţat printr-o
hotărâre judecătorească definitivă, câtă vreme terţul poprit nu a uzat, în termenele
legale, de căile specifice de contestare și apărare, operând sancţiunea decăderii.
Aceasta deoarece cele două titluri executorii sunt distincte, nu se confundă unul cu
celălalt și, mai mult, titlul executoriu reprezentat de hotărârea definitivă de validare
a popririi are caracter constitutiv, având și natura juridică a unei cesiuni de creanţă
forţată, în baza căreia se creează un nou raport juridic obligaţional validat de instanţă,
în temeiul căruia terţul creditor poate executa silit creanţa pusă în executare.
Cuvinte-cheie: executare silită, validare poprire, creditor, debitor, terţ poprit,

cesiune de creanţă forţată, raport juridic obligaţional nou, inadmisibilitate.
Legislaţie relevantă: C. pr. civ. 1865, art. 3791, art. 4041- 4043; Noul C. pr. civ., art. 25,
art. 713 alin. (2), art. 793
I. Pentru a înţelege situaţia de fapt și de drept supusă analizei, vom exemplifica cu date ale cererii
de chemare în judecată, ale întâmpinării și ale hotărârilor judecătorești pronunţate într-o speţă
care au abordat această chestiune pe care o găsim interesantă și relevantă în practica judiciară.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC I.P. a solicitat Judecătoriei Cluj:
1) să constate că a intervenit sancţiunea desfiinţării de drept cu privire la poprirea instituită la 18
decembrie 2009 în sarcina sa, în cadrul dosarului execuţional nr. X/2009 al BEJ A.A. din Turda, în
temeiul art. 3791 C. pr. civ. 1865, ca urmare a anulării în cadrul dosarului nr. Y/328/2011 a titlului
executoriu-constând în fila cec seria (…) nr. (…); 2) să dispună restabilirea situaţiei anterioare
prin întoarcerea executării din dosarul execuţional nr. Z/2011 al BEJ B.B. din Cluj-Napoca, în cadrul
căruia a fost executată silit în temeiul popririi instituite la 18 decembrie 2009 de către BEJ A.A.
în dosar execuţional nr. X2009, validată de către instanţa de judecată; 3) să dispună obligarea
creditoarei (pârâta) SC U.H. la restituirea în favoarea subscrisei a sumei de 1.146.877,68 lei,
executată silit în cadrul dosarului execuţional nr. Z/2011 al BEJ B.B. din Cluj-Napoca.
În motivarea cererii sale, reclamanta SC I.P. a arătat următoarele:
Iniţial, societatea M.C.G. a emis în favoarea societăţii A&A fila cec seria (…) nr. (…). În temeiul
acestei file cec, care constituie titlu executoriu, SC A&A a pornit executarea silită împotriva
debitoarei M.C.G. în cadrul dosarului execuţional nr. X/2009 al BEJ A.A. Executorul judecătoresc,
în temeiul art. 454 C. pr. civ. 1865, la cererea creditoarei, a emis o înștiinţare de poprire la data
de 18 decembrie 2009 către reclamanta SC I.P., comunicată la data de 24 decembrie 2009,
pentru poprirea unei datorii pe care reclamanta o avea faţă de M.C.G. Reclamanta SC I.P. nu
a dat curs popririi instituite întrucât anterior înfiinţării acesteia, la data de 2 decembrie 2009,

între creditorul acesteia M.C.G. și terţul SC B.I.E. s-a încheiat un contract de cesiune de creanţă
prin care creanţa cedentului M.C.G. asupra reclamantei SC I.P. a fost transmisă către cesionarul
SC B.I.E.
În contextul refuzului de a da curs popririi comunicate, creditoarea SC A.&A. a formulat o cerere

de validare a popririi întemeiată pe dispoziţiile art. 460 C. pr. civ. 1865, ce a făcut obiectul
dosarului nr. 1102/328/2010 pe rolul Judecătoriei Turda. Acţiunea ce a făcut obiectul acestui
dosar a fost exercitată în continuare de către societatea U.H. (pârâta din prezenta acţiune), care
a dobândit prin cesiune drepturile creditorului iniţial SC A.&A.
Deși, iniţial, cererea de validare a popririi a fost respinsă de către Judecătoria Turda în primă
instanţă, care a considerat că prin notificarea cesiunii de creanţă menţionate, SC I.P. ar fi fost
liberată de datoria pe care o avea către SC M.C.G.L., urmând a achita suma cesionată către
creditorului cesionar SC B.E.I., instanţa de apel, în speţă Tribunalul Specializat Cluj, prin decizia
nr. 20/A/2011 a considerat faptul că notificarea cesiunii de creanţă nu produce efecte faţă de
terţii SC A.&A. și SC U.H. întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 1393 C. civ. 1864, cu
privire la opozabilitatea faţă de terţi, așa încât, instanţa de apel a admis apelul declarat, dispunând
validarea popririi instituite, SC I.P. fiind obligată la plată către SC U.H. Decizia de validare a
popririi pronunţată de instanţa de apel a rămas irevocabilă, prin respingerea recursurilor declarate,
astfel cum reiese din decizia nr. 2935/2011 din 5 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj.
Ulterior, SC U.H. a demarat executarea silită împotriva SC I.P., în cadrul dosarului execuţional
nr. Y/2011 al BEJ B.B., în temeiul popririi validate de către instanţa de judecată, iar în cadrul
acestui dosar execuţional, SC I.P. a fost executată silit pentru suma de 1.146.877,68 lei.
Prin decizia civilă nr. 206/2013, Tribunalul Cluj a dispus desfiinţarea filei CEC seria (…) nr. (…),
ca urmare a nerespectării convenţiei de completare dintre emitent și beneficiar, soluţie menţinută
irevocabil prin decizia nr. 4278/2014 a Curţii de Apel Cluj.
Cu privire la primul capăt de cerere, prin care reclamanta a solicitat instanţei să constatate că a
intervenit sancţiunea desfiinţării de drept cu privire la poprirea instituită la 18 decembrie 2009
în sarcina sa, aceasta a motivat că titlul executoriu – filă CEC – deţinut de către SC U.H. a fost
desfiinţat, cu efect retroactiv, prin decizia civilă nr. 206/2013, menţinută prin decizia nr. 4278/2014
a Curţii de Apel Cluj. În aceste condiţii, reclamanta a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 3791
C. pr. civ. 1865, potrivit cărora „În cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele
de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept. Dispoziţiile art. 4041-4043
sunt aplicabile”. Reclamanta a susţinut că, întrucât s-a desfiinţat irevocabil titlul executoriu
constând în fila CEC, ce stătea la baza dosarului execuţional nr. X/2009 al BEJ A.A., cu efect
retroactiv este desfiinţată de drept și poprirea instituită la 18 decembrie 2009 în cadrul aceluiași
dosar execuţional, în temeiul art. 3791 C. pr. civ. 1865.
Urmare a acestei situaţii, reclamanta SC I.P. apreciază că, fiind intervenită sancţiunea desfiinţării
de drept a acestui act de executare silită, instanţa de judecată poate constata această stare
de drept, consecinţa legală fiind restabilirea situaţiei anterioare prin întoarcerea executării din
dosarul execuţional nr. Y/2011 al BEJ B.B. din Cluj-Napoca, în cadrul căruia reclamanta a fost
executată silit în temeiul popririi instituite la 18 decembrie 2009 de către BEJ A.A. în dosar
execuţional nr. X/2009. SC I.P. Își argumentează în drept cererea pe dispoziţiile art. 4041 alin. (1)
și art. 4042 alin. (1) și (3) C. pr. civ. 1865, potrivit cărora:

Gabriela RĂDUCAN
Art. 4041: „(1) În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăși executarea silită,
cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia”.
DOCTRINĂ
Art. 4042: „(1) În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de
executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situaţiei
anterioare executării. (...) (3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în
condiţiile alin. (1) și (2), cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătorești competente potrivit
legii”.
Reclamanta SC I.P. mai arată că, atâta timp cât titlul executoriu constând în fila CEC a fost
desfiinţat cu efect retroactiv de către instanţa de judecată, iar poprirea instituită se desfiinţează
de drept, potrivit dispoziţiilor art. 3791 C. pr. civ. 1986, este evident că nici cesiunea de creanţă
forţată la care s-a făcut referire nu mai poate subzista, în lipsa titlului executoriu însuși constituit
de poprirea validată de către instanţă, dar și în condiţiile în care creditoarea SC U.H. nu mai
justifică nici măcar calitatea de creditor urmăritor principal, ca urmare a desfiinţării filei cec, în
temeiul căreia a demarat în primul rând executarea silită, și în temeiul căreia a fost emisă și apoi
validată poprirea instituită faţă de subscrisa societate.
În plus, SC I.P., menţionează că Noul Cod de procedură civilă reglementează în mod expres
situaţia mai sus descrisă, prin dispoziţiile art. 793 alin. (1): „(1) Dacă după înfiinţarea popririi cauza
în temeiul căreia s-a înfiinţat aceasta a încetat să mai existe, executorul judecătoresc, din oficiu
sau la cererea debitorului poprit, va dispune desfiinţarea popririi printr-o adresă către terţul poprit.
Atunci când poprirea a fost validată, desfiinţarea acesteia se va face de instanţa de executare prin
încheiere executorie, dată cu citarea părţilor”.
Astfel, SC I.P. a susţinut că, în prezent, nu mai există cauza în temeiul căreia s-a înfiinţat, iar
ulterior a validat poprirea instituită, respectiv societatea U.H. nu mai are calitatea de creditor
urmăritor, ca urmare a desfiinţării, cu efecte retroactive, a titlului executoriu aflat la dispoziţia sa,
respectiv a filei CEC. Pe cale de consecinţă, nemaiexistând cauză, legiuitorul a impus desfiinţarea
popririi prin intermediul executorului judecătoresc ori a instanţei de executare, în funcţie dacă
poprirea a fost anterior validată ori nu. Or, reclamanta apreciază că în această cauză, sancţiunea
desfiinţării popririi intervine de drept, potrivit art. 3791 C. pr. civ. 1865, nemaifiind necesară
intervenţia executorului judecătoresc ori a instanţei de executare pentru a dispune această
sancţiune și, astfel, nici actele popririi, respectiv plata făcută de SC I.P. în cadrul dosarului
execuţional nr. Y/2011 al BEJ B.B., nu mai pot subzista în aceste condiţii ale desfiinţării atât a filei
CEC, cât și a popririi instituite. De aceea, se impune restabilirea situaţiei anterioare și obligarea
societăţii U.H. SA la restituirea sumei de bani încasate din poprire.
Judecătoria Cluj a calificat cererea formulată de SC I.P., în ansamblul ei, ca fiind o contestaţie la
executare, prin care se cere întoarcerea executării silite.
Prin întâmpinare, SC U.H. a invocat, în primul rând, excepţia de inadmisibilitate a cererii, în

ansamblul ei, pentru următoarele argumente:
În cadrul primului capăt de cerere se solicită a se constata ca intervenită sancţiunea desfiinţării

de drept a popririi instituite la data de 18 decembrie 2009, în cadrul dosarului execuţional
nr. X/2009 al BEJ A.A., ca urmare a desfiinţării titlului executoriu constând în fila CEC mai sus
menţionată.

Cererea promovată de reclamantă apare ca fiind inadmisibilă în prezenţa titlului executoriu al

SC U.H. – ce constă într-o hotărâre judecătorească de validare a popririi, mai exact, decizia
comercială nr. 20/A din 20 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar
nr. 1102/328/2010. Această hotărâre nu a fost desfiinţată nici în fond și nici în căile de atac
ordinare și extraordinare, revizuirea exercitată împotriva acesteia fiind respinsă prin hotărâre
definitivă. Or, este inadmisibil ca pe calea unei acţiuni de drept comun să se solicite desfiinţarea
unei hotărâri judecătorești – hotărârea de validare a popririi, care este titlul executoriu al SC U.H.
Tot astfel, fiind vorba despre acte de executare, specifice procedurii execuţionale (fază distinctă
a procesului civil – executio), desfiinţarea acestora nu se poate face decât prin mijloacele
procesuale stabilite expres de lege, prin norme speciale, anume contestaţia la executare și
întoarcerea executării silite (însă, aceasta din urmă, numai dacă se obţineau hotărâri definitive
favorabile în contestaţii sau se desfiinţa hotărârea de validare a popririi prin căi de atac specifice).
Este evident că, scopul urmărit de reclamanta-contestatoare nu este decât acela de a desfiinţa
poprirea instituită asupra conturilor sale și de a-și recupera suma de bani executată silit, deși
datoria acesteia faţă de debitorul-urmărit SC M.C.G. exista.
SC I.P., alături de SC M.C.G., au avut calitatea de intimate în cadrul dosarului nr. 1102/328/2010
cu obiect validare poprire, având posibilitatea de a invoca, pe cale de apărare, nulitatea filei CEC.
Or, un asemenea demers nu a fost iniţiat nici de SC I.P., nici de SC M.C.G. Totodată, nimic n-o
împiedica pe reclamantă să solicite suspendarea judecării procesului de validare a popririi până la
soluţionarea irevocabilă a acţiunii în nulitatea filei CEC, în temeiul art. 244 pct. 1 C. pr. civ. 1865.
Ulterior, pe parcursul executării silite, în temeiul hotărârii de validare a popririi (Decizia

nr. 20/A din 20 decembrie 2010), debitoarea SC M.C.G. a formulat opoziţie la executare în cadrul
dosarului nr. 6231/328/2009 al Judecătoriei Turda, în cadrul căreia, de asemenea nu s-a invocat
nulitatea filei CEC. În cadrul acestei hotărâri, rămasă definitivă prin neapelare, instanţa reţine
în considerente: „Este de observat că, dintru început, prin opoziţia la executare nu s-a solicitat
constatarea nulităţii titlului executoriu sau a obligaţiei ce rezultă din aceasta. [...] Cauzele de nulitate
a cecului sau a obligaţiei cambiale puteau fi invocate pe cale de opoziţie prin solicitare expresă de
constatare a nulităţii titlului/a obligaţiei care se pune în executare sau pe cale de excepţie în cazul
promovării unei acţiuni cambiale de către creditor. În cadrul acţiunii analizate, debitoarea a invocat
cauze de nulitate a titlului în cadrul acţiunii, pentru a justifica solicitarea de desfiinţare a actelor de
executare silită și nu a investit instanţa de judecată să se pronunţe asupra valabilităţii titlului
executoriu sau a obligaţiei cambiale”.
Pe parcursul executării silite, în cadrul dosarului execuţional nr. X/2009 al BEJ A.A., SC I.P. avea,
la rândul ei, posibilitatea de a formula contestaţii la executare, în cadrul cărora putea contesta
titlul executoriu constând în fila CEC, însă, nu a formulat contestaţie la executare.
De asemenea, reclamanta nu a uzat nici de dispoziţiile art. 570 alin. (2) C. pr. civ. 1865, în temeiul
cărora avea posibilitatea contestării procesului-verbal pentru eliberarea sau distribuirea sumei
rezultate din executare în termen de 3 zile de la întocmirea acestuia, contestaţie ce ar fi suspendat
de drept eliberarea sau, după caz, distribuirea sumelor și în cadrul căreia ar fi putut, de asemenea,
invoca nulitatea filei CEC.
Tot ca demers procedural, pe parcursul opoziţiei la executare (judecătorie, tribunal și curte

de apel) ce a format obiectul dosarului nr. 3615/328/2011, s-ar fi putut solicita suspendarea

Gabriela RĂDUCAN
executării în dosarul execuţional nr. X/2009 al BEJ A.A., cu scopul de a întrerupe efectele juridice
ale executării și urmăririi silite și de a bloca o eventuală poprire, iar ulterior, validarea acesteia. Însă,
niciun astfel de demers nu a fost iniţiat, tot din culpa SC I.P.
DOCTRINĂ
La fel de relevantă este conduita culpabilă a reclamantei ce rezidă din faptul că nu a formulat
apel împotriva sentinţei civile nr. 17858 din 16 noiembrie 2011, pronunţată în dosarul
nr. 13235/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care i s-a respins contestaţia la executare
formulată în dosarul execuţional nr. Y/2011 al BEJ B.B. (dosarul în cadrul căruia SC U.H. a executat
silit reclamanta, în temeiul titlului executoriu al acesteia – hotărârea de validare a popririi).
Așadar, în condiţiile în care nici reclamanta-contestatoare SC I.P. din prezenta acţiune și nici
debitorul principal SC M.C.G. nu au contestat actul ce a stat la baza validării popririi în cadrul
unei contestaţii la executare – cale recunoscută în mod expres de lege – este înlăturată orice
posibilitate de a se tinde la desfiinţarea acesteia prin prezenta acţiune, în prezenţa unei hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile, care – prin ea însăși – constituie titlul executoriu.
Plecând de la faptul că titlul executoriu al SC U.H. îl constituie o hotărâre judecătorească,

este fără dubiu că demersul reclamantei SC I.P. nu putea fi realizat decât în cadrul căilor de atac
specifice, iar nu pe calea unei acţiuni de drept comun având ca obiect „constatarea desfiinţării
de drept a popririi”.
SC I.P a avut la îndemână toate căile de atac ordinare și extraordinare împotriva deciziei
nr. 20/A/2010 (hotărârea de validare a popririi) pe care le-a exercitat, însă, fără succes.
Astfel, în cadrul dosarului civil nr. 804/1285/2014 Tribunalul Specializat Cluj a respins la data
de 7 noiembrie 2016 revizuirea formulată de reclamantă, soluţie rămasă definitivă prin decizia
nr. 212/2017 din 26 septembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj.
Tot în apărare, în ceea ce privește capetele doi și trei din cererea de chemare în judecată, SC U.H.
a înţeles să invoce aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al considerentelor deciziei
civile nr. 4278 din 21 mai 2014 pronunţată de Curtea de apel Cluj, secţia a II-a de contencios
administrativ și fiscal în dosarul civil nr. 3615/328/2011 cu privire la soluţia de respingere a
capetelor de cerere având ca obiect nulitatea actelor de executare în dosar execuţional
nr. X/2009 al BEJ A.A., respectiv, întoarcerea executării silite în același dosar execuţional.
Prin decizia civilă nr. 4278 din 21 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost menţinută
în întregime decizia nr. 206/2013 a Tribunalului Specializat Cluj. Instanţa a decis și astfel a intrat
în puterea lucrului judecat, respingerea celorlalte pretenţii formulate de oponenta SC M.C.G.
(în favoarea căreia a intervenit SC I.P.), privind desfiinţarea tuturor formelor de executare silită
efectuate în dosarul execuţional nr. X/2009 al BEJ A.A., întoarcerea executării silite prin restabilirea
situaţiei anterioare și constatarea nevalabilităţii obligaţiei de plată a sumei de 1.090.172,80 lei
cuprinsă în fila CEC menţionată. În decizia sa, instanţa a reţinut următoarele „Având în vedere
faptul că obiectul opoziţiei la executare este limitat la punerea în discuţie a valabilităţii titlului și la
soluţionarea excepţiilor care îl apără pe debitor de obligaţia de plată, urmează a respinge cererea
formulată de oponenta SC M.C.G. privind desfiinţarea formelor de executare silită efectuate în
dosarul execuţional nr. X/2009 al BEJ A.A., anularea actelor de executare putându-se dispune
numai în cadrul unei contestaţii la executare silită formulată în conformitate cu dispoziţiile
art. 399 și urm. C. pr. civ. (1865 – n.n.)”

Curtea de Apel Cluj, la rândul ei, reţine în considerentele deciziei nr. 4278/2014: „În ceea ce
privește cel de-al treilea motiv de recurs referitor la soluţia privind anularea formelor de executare,
corect s-a decis de către instanţa de apel că pe calea opoziţiei la executare, cale de atac specială
derogatorie de la dreptul comun, nu se poate soluţiona o atare cerere chiar dacă a fost formulată
ca un capăt accesoriu de cerere. Singurul vehicul procesual care ar permite antamarea unei
asemenea cereri ar putea fi contestaţia la executare, care vizează un obiect strict și precis
determinat, ca în cazul opoziţiei la executare, ci o abordare mai largă a legalităţii tuturor actelor de
executare săvârșite cu nerespectarea legii execuţionale”.
Consecinţa evidentă a respingerii cererii de desfiinţare a actelor de executare realizate în

dosarul X/2009 o constituie menţinerea acestora în integralitate, or, printre actele de executare
astfel menţinute se regăsește și adresa de înfiinţare a popririi, emisă de executorul judecătoresc
în dosarul execuţional în data de 18 decembrie 2009, prin care s-a înfiinţat poprirea sumei de
1.090.172,80 lei.
Necontestarea actului de înfiinţare al popririi de către reclamanta SC I.P. pe calea contestaţiei

la executare, cale care îi era recunoscută expres (art. 401 C. pr. civ. 1865), înlătură posibilitatea
de a obţine constatarea desfiinţării ei pe o altă cale.
Validarea unei teze contrare ar duce la încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 4278
din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Cluj, prin care a fost menţinută decizia nr. 206/2013, care, prin
respingerea cererii de desfiinţare a formelor de executare silită a sancţionat tocmai faptul că părţile
pretins vătămate prin executare silită nu au solicitat în cadrul procedurii reglementate de lege în
acest scop – în speţă, în cadrul contestaţiei la executare – desfiinţarea acestora.
Intimata SC U.H. a mai arătat că dispoziţiile art. 793 C. pr. civ. nu sunt aplicabile și nu pot
fi reţinute, faţă de regulile aplicării legii procesuale în timp. (Apărările de fond invocate în
întâmpinare nu vor fi redate aici, neprezentând relevanţă în prezentul comentariu).
Prin hotărârea nr. 7377/2017 pronunţată în dosarul nr. 24350/211/2016, Judecătoria Cluj a admis
excepţia de inadmisibilitate invocată de intimata SC U.H. și a respins cererea contestatoarei-recla-
mante SC I.P. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta-contestatoare
„se află într-o evidentă eroare a interpretării judicioase a stării de fapt reţinute prin raportare la
dispoziţiile legale incidente în speţă. Astfel, este real faptul că, executarea silită demarată în cadrul
dosarului execuţional nr. X/2009 al BEJ A.A. a avut la bază titlul executoriu reprezentat de fila CEC
seria (…) nr. (…), titlu executoriu ce ulterior a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească
definitivă și irevocabilă”.
Însă, ceea ce omite contestatoarea să releve în cauză este faptul că, titlul executoriu ce a stat la
baza derulării dosarului execuţional nr. Y/2011 al BEJ B.B. – unde contestatoarea a fost executată
silit pentru o sumă de bani și pentru care solicită prin petitul doi din prezenta, restabilirea
situaţiei anterioare prin întoarcerea executării silite – nu a fost reprezentat de fila cec seria (…)
nr. (…), titlu executoriu ce ulterior a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească definitivă
și irevocabilă, ci decizia comercială nr. 20/A/2010 pronunţată la data de 20 decembrie 2010 de
Tribunalul Comercial Cluj, – decizie definitivă și irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate,
conform deciziei nr. 2935/2011 din 5 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj.

Gabriela RĂDUCAN
Astfel, contestatoarea, chiar dacă nu exprimă în mod clar prin petitul 1, dar este evident ce
urmărește ca urmare a modului de formulare a petitului 2, în realitate solicită ca instanţa să
constate desfiinţarea de drept a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă de validare
DOCTRINĂ
a popririi, fapt ce nu poate fi realizat pe calea judiciară aleasă de contestator. Cum altfel ar
putea instanţa să dispună restabilirea situaţiei anterioare prin întoarcerea executării din dosarul
execuţional nr. Y/2011 al BEJ B.B. din Cluj-Napoca atâta timp cât titlul executoriu – decizia
comercială nr. 20/AJ2010 pronunţată la data de 20 decembrie 2010 de Tribunalul Comercial
Cluj, ce a fost temeiul acestei executări silite, nu a fost desfiinţat. Or, contestaţia la executare
nu este calea legală ce poate fi aleasă pentru a desfiinţa o hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă ca cea ce a stat la baza executării silite din dosarul execuţional nr. Y/2011 al BEJ B.B.
Hotărârea instanţei de validare a popririi nu este un simplu act de executare silită efectuat de
executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuţional nr. X/2009 al BEJ A.A., așa cum vrea
contestatoare să inducă în mod eronat și în contra normelor legale care reglementează instituţia
popririi și care ţin de natura și efectele acesteia.
Pentru o analiză mai aprofundată a efectelor hotărârii de validare a popririi vom analiza pe
rând după cum acestea privesc raportul dintre creditor și debitor pe de o parte, respectiv dintre
creditor și terţul poprit pe de altă parte. Faţă de debitorul poprit, hotărârea de validare este cel
din urmă act de executare care are ca efect ieșirea forţată a sumei urmărite din patrimoniul său și
transferul în patrimoniul creditorului în limita creanţei, cu toate garanţiile ce o însoţesc, dându-i
posibilitatea să-l urmărească pe terţul poprit ca pe un debitor personal.
Referitor la acest efect, s-a susţinut că deși are loc transferul judiciar al creanţei, debitorul
poprit este ţinut a garanta executarea, rămânând mai departe datornicul creditorului, care are
posibilitatea să-l urmărească fie pe terţul poprit, fie pe acesta dinainte. Însă, faţă de terţul poprit,
hotărârea de validare a popririi constituie titlu executoriu în baza căruia se creează un raport
juridic nou care dă posibilitatea creditorului popritor să îl urmărească direct în limita sumei pe
care o datorează sau pe care o va plăti în viitor.
Hotărârea de validare a popririi are un caracter complex faţă de procedura în care se pronunţă
și efectele pe care le produce. Procedura validării este parte integrantă dintr-o procedură de
executare silită care a fost declanșată tocmai pentru soluţionarea unui incident, constând în
refuzul manifestat de către terţul poprit de a executa obligaţiile impuse prin înfiinţarea popririi.
Caracterul complex al hotărârii de validare constă tocmai în aspectul că, pe de o parte, prin
intermediul său se soluţionează un incident ivit în cursul executării silite, ceea ce pune în discuţie
regimul său de act al instanţei de executare pronunţat de regulă după faza judecăţii în primă
instanţă, iar pe de altă parte soluţionează pe fond un litigiu lămurind raporturile juridice între
părţi, după care le obligă, potrivit rolului său obișnuit de act juridic prin intermediul căruia se
îndeplinește un serviciu public. Complexitatea hotărârii de validare constă și în efectele pe care le
produce. Cel mai important efect este acela de a crea raporturi juridice noi, în baza unor raporturi
preexistente pe care le păstrează.
Pentru considerentele de drept și de fapt anterior reţinute, instanţa în temeiul dispoziţiilor

art. 399 și urm. C. pr. civ. va respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată, analiza
netemeiniciei petitului 1 făcând de prisos analiza celorlalte solicitări ale contestatoarei, care sunt
în strânsă legătură cu solicitarea formulată prin primul capăt de cerere.”

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea-reclamantă (calea de atac fiind

statuată de vechea lege procesuală), în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. pr. civ. 1865, reluând
susţinerile făcute în faţa instanţei de fond și apreciind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită
a legii.
În esenţă, recurenta-contestatoare SC I.P. a susţinut, în prealabil, că cererea de chemare în

judecată formulată în prezentul dosar ar reprezenta „echivalentul procedural întemeiat pe
dispoziţiile Codului de procedură civilă 1865 pentru procedura reglementată prin art. 793 din Noul
Cod de procedură civilă”, precum și faptul că textul de lege mai sus menţionat nu s-ar referi la
desfiinţarea hotărârii de validare a popririi, ci „la desfiinţarea popririi validate de instanţă”.
Astfel, recurenta susţine că, în mod nefondat prima instanţă ar fi stabilit că SC I.P. ar fi solicitat,
în realitate, prin petitul nr. 1 desfiinţarea hotărârii de validare a popririi, ci, „din contră, în lumina
clarificărilor asupra naturii juridice a unei popriri validate de către instanţă aduse prin art. 793
Noul C. pr. civ., este posibilă desfiinţarea unei popriri ca act de executare silită, chiar și în situaţia
în care ar fi fost validată prin hotărâre judecătorească, acest din urmă aspect neconstituind
nicidecum o piedică procedurală în faţa instanţei de executare chemată să dispună cu privire
la respectiva poprire. Singura deosebire din prezentul dosar faţă de dispoziţiile Noului Cod de
procedură civilă constă în aceea că sub imperiul Codului de procedură civilă 1865, sancţiunea
desfiinţării oricărui act de executare în situaţia desfiinţării titlului executoriu intervine de drept
în virtutea art. 3791 (Codul de procedură civilă 1865 – n.n.), fără a fi necesar vreun demers
al executorului judecătoresc ori al instanţei de executare care să dispună această sancţiune.
Subscrisa apreciem că legea specială de procedură, în materia executării silite, respectiv art. 3791
C. pr. civ. 1865 ne permite în mod evident ca în ipoteza în care titlul executoriu a fost desfiinţat
de către o instanţă, să investim instanţa de executare să constate că și actul de executare, în
speţă poprirea ce ne-a fost instituită, este desfiinţat de drept, în mod automat, prin efectul legii,
fiind nerelevant faptul că respectiva poprire a fost înfiinţată de bună voie ori a fost validată de
către instanţă. Așadar, având în vedere că instanţa de judecată a anulat cu efect retroactiv titlul
executoriu pe care se întemeia intimata SC U.H. și reţinând sancţiunea expresă stabilită prin
art. 3791 C. pr. civ. 1865, aceea a desfiinţării de drept a tuturor actelor de executare efectuate
în temeiul unui titlu executoriu nul, fiind aplicabile dispoziţiile art. 4041 – 4043 C. pr. civ. 1865
referitoare la întoarcerea executării silite, subscrisa am învestit instanţa de executare să constate
că a intervenit sancţiunea desfiinţării de drept cu privire la actul de executare ce ne viza în mod
direct, respectiv poprirea instituită la 18 decembrie 2009 în cadrul dosarului execuţional X/2009
al BEJ A.A., formulând apoi petitele de întoarcere a executării silite efectuate împotriva noastră,
având la bază exclusiv această poprire validată de instanţă, în condiţiile în care rezultă în mod
evident din cuprinsul dosarului execuţional faptul că intimata SC U.H. nu are și nici nu a avut
vreodată vreo creanţă directă constatată prin titlu executoriu împotriva subscrisei”.
Recurenta mai susţine apoi faptul că „pe de altă parte, contrar celor menţionate de către prima
instanţă, validarea popririi nu creează un raport juridic civil obligaţional nou între subscrisa
și intimata SC U.H. (...) Ceea ce uită, însă, prima instanţă este faptul că această cesiune de
creanţă forţată intervine strict în contextul existenţei unui dosar de executare silită, ceea ce
implică existenţa unui titlu executoriu aflat la baza executării. În lipsa contextului execuţional
menţionat, este inadmisibil a considera că printr-o astfel de schemă intimata-creditoare poate
eluda dispoziţiile dreptului comun care nu permit cesiunea de creanţă forţată.

Gabriela RĂDUCAN
În realitate, intimata-creditoare SC U.H. ar fi cel mult în situaţia de a formula potrivit dreptului

comun o acţiune pauliană pentru a se declara inopozabilitatea cesiunii de creanţă dintre
SC M.C.G. și cesionarul SC B.I.E., iar mai apoi o acţiune oblică împotriva subscrisei, care însă
DOCTRINĂ
profită tuturor creditorilor societăţii M.C.G. și nu doar intimatei-creditoare, astfel cum s-a
întâmplat în prezentul dosar. Chiar dacă am admite, prin absurd, că intimata-creditoare SC U.H.
ar dobândi, indiferent de modalitatea aleasă, în integralitate creanţa creditorului iniţial SC M.C.G.
(cu privire la care nu există un titlu executoriu), oricum nu s-ar putea admite eludarea dispoziţiilor
privitoare la plata taxelor de timbru aferente obţinerii unui titlu executoriu împotriva subscrisei.
Prin urmare, hotărârea de validare a popririi nu poate crea în mod independent de o procedură
de executare un raport juridic civil obligaţional nou între intimata-creditoare și subscrisa și nici
nu poate justifica executarea silită a subscrisei în situaţia în care am considera, prin absurd, că
intimata-creditoare a dobândit prin cesiune de creanţă forţată creanţa creditorului iniţial care nu
era înscrisă în vreun titlu executoriu, întrucât nu s-a formulat și nici nu s-a achitat taxa judiciară
de timbru aferentă unei acţiuni în realizare, singura cale legală prin care s-ar fi putut obţine un
titlu executoriu împotriva subscrisei.
De altfel, tocmai dispoziţiile art. 793 Noul C. pr. civ. stabilesc că instanţa de executare poate
desfiinţa poprirea validată în instanţă printr-o hotărâre judecătorească (evident definitivă),
aspect care înlătură în mod evident teza existenţei unui raport juridic nou, situaţie în care acesta
nu ar mai putea fi desfiinţat de către instanţa de executare. Relevantă este și situaţia popririi
acceptate de bună voie, care de asemenea poate fi desfiinţată printr-un simplu act al executorului
judecătoresc potrivit aceluiași articol, aspect incompatibil cu existenţa unui așa-zis raport juridic
distinct nou.”
Între altele, recurenta mai arată că, întrucât sancţiunea desfiinţării intervine de drept potrivit
art. 3791 C. pr. civ. 1865, „instanţa de executare poate constata acest aspect la acest moment,
în prezentul cadru litigios, dispunând și cu privire întoarcerea executării silite dresate în temeiul
actului de executare desfiinţat de drept”, precum și faptul că „din textele de lege mai sus
rubricate nu rezultă că subscrisa am fi fost obligată a urma o cale ordinară ori extraordinară de
atac împotriva hotărârii de validare a popririi. O asemenea condiţie nu rezultă nici din cuprinsul
dispoziţiilor art. 3791 C. pr. civ. 1865 unde sancţiunea desfiinţării intervine de drept cu privire
la actul de executare (poprire). Mai cu seamă, astfel cum am arătat anterior, nici Noul Cod de
procedură civilă, prin intermediul art. 793 nu instituie o astfel de obligaţie, făcând referire la
posibilitatea instanţei de executare de a desfiinţa poprirea validată, fără a fi necesară promovarea
vreunei căi de atac (revizuire etc.) împotriva hotărârii iniţiale de validare”.
Prin întâmpinarea formulată împotriva recursului declarat de SC I.P., SC U.H. a arătat în primul
rând inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 793 C. pr. civ., faţă de faptul că se discută despre un incident
la o executare începută în anul 2009, sub imperiul fostei reglementări și și-a menţinut apărările
formulate iniţial, argumentând temeinicia soluţiei pronunţate de prima instanţă.
Prin decizia nr. 92 din 10 decembrie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca nefondat recursul
declarat de SC I.P., menţinând hotărârea de primă instanţă ca fiind legală și temeinică.

II. Comentariile soluţiilor pronunţate în cauză:

Prima facie, sub aspectul aplicării legii procesuale civile în timp, se observă faptul că în cauza
mai sus relatată sunt incidente dispoziţiile Codului de procedură anterior (1865), iar nu cele ale
Noului Cod de procedură civilă, în acord cu dispoziţiile art. 25 Noul C. pr. civ., conform cărora
„(...) executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”.
O astfel de teză, cum e cea susţinută de contestatoare, nu poate fi reţinută și contravine vădit
normelor aplicării legii procesuale în timp, cu atât mai mult cu cât, de lege lata, au survenit
modificări relevante în materia popririi și a validării acesteia, mai mult, fiind eliminată și
posibilitatea contestaţiei la executare formulată de către terţul poprit (posibilă în vechea
reglementare, inadmisibilă în cea actuală) etc.
Din motivare, se remarcă și faptul că recurenta nu contestă faptul că titlul executoriu al acesteia
faţă de SC I.P. nu a constat în fila CEC desfiinţată, ci în titlul executoriu reprezentat de decizia
comercială nr. 20/a din 20 decembrie 2010 de validare a popririi.
Ceea ce susţine în esenţă recurenta este însă faptul că, în baza dispoziţiilor art. 3731 alin. (3) și
art. 4041- 4043 C. pr. civ. 1865, s-ar putea dispune desfiinţarea unei popriri ca act de executare
silită, chiar și în situaţia în care aceasta ar fi fost validată printr-o hotărâre judecătorească,
contrar celor reţinute prin hotărârea instanţei de fond.
Această teză nu poate fi primită prin prisma interpretării și aplicării dispoziţiilor specifice
întoarcerii executării silite pe vechea reglementare. Întoarcerea executării silite, în ipoteza dată
(a dosarului), poate surveni „numai în cazurile în care, după efectuarea executării silite, titlul
executoriu a fost anulat, fie pe calea contestaţiei la executare, fie prin exercitarea căilor de
atac prevăzute de lege[1]”. Altfel spus, întoarcerea executării silite nu putea surveni în respectivul
dosar decât dacă decizia comercială nr. 20/A din 20 decembrie 2010 de validare a popririi (titlul
executoriu) ar fi fost desfiinţată – ceea ce nu e cazul (de altfel, așa cum s-a prezentat mai sus,
s-au epuizat toate căile de atac, inclusiv revizuirea, care a fost respinsă definitiv și irevocabil).
Sub acest aspect, atât jurisprudenţa cât și doctrina sunt unitare în a arăta că „nu se poate pune
în discuţie valabilitatea titlului atunci când pentru aceasta există o cale specifică pentru
desfiinţarea lui”[2]. Tot astfel, s-a subliniat categoric că „În orice caz, nici pe calea contestaţiei la
poprire nu se poate pune în discuţie legalitatea și temeinicia hotărârii unui organ de jurisdicţie”[3].
Referitor la vechea reglementare, singura ipoteză posibilă de natura celei invocate de

contestatoarea SC I.P. este cea care se încadrează în dispoziţiile art. 4043 C. pr. civ. 1865[4] [„Dacă
titlul executoriu emis de un alt organ decât o instanţă judecătorească a fost desfiinţat de acel
[1]
D.C. Tudorache, Contestaţia la executare, Ed. Hamangiu, București, 2006, p. 232.
[2]
T.C. Briciu, Particularităţile procedurii de validare a popririi, în E. Oprina, V. Bozeșan (Coord.) Executarea silită. Dificultăţi
și soluţii practice, vol. 1, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 624; S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, Tratat de executare
silită, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 396, T. Pop, Valorificarea creanţelor prin poprire, Ed. Știinţifică, București, 1972,
p. 109 etc.
[3]
S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 398; I. Stoenescu,
S. Zilberstein, Tratat de drept procesual civil, EDP, București, 1973, p. 259-260, D. Dumitrescu, Probleme în materia popririi,
L.P. nr. 8/1961, p. 41-42, Trib. Supr., Col. civ., dec. nr. 550/1963, J.N. nr. 3/1964, p. 163 etc.
[4]
Dispoziţie reluată și în noua reglementare prin art. 725 Noul C. pr. civ.

Gabriela RĂDUCAN
organ sau de un alt organ din afara sistemului instanţelor judecătorești, iar modalitatea restabilirii
situaţiei anterioare executării nu este prevăzută de lege ori, deși este prevăzută, nu s-a luat această
măsură, ea se va putea obţine pe calea unei cereri introduse la instanţa prevăzută de art. 4042
DOCTRINĂ
alin. (3)”] aplicabile, așadar, doar ipotezei în care titlul executoriu desfiinţat nu este o hotărâre
judecătorească, ceea ce nu este cazul speţei deduse judecăţii.
Per a contrario, când titlul executoriu în temeiul căruia recurenta a fost executată silit îl
constituie o hotărâre judecătorească, aceasta nu poate fi desfiinţată decât prin căile de atac
specifice oricărei alte hotărâri judecătorești, iar nu pe calea unei acţiuni separate, așa cum
în mod corect și legal a reţinut și judecătorul fondului.
Spre deosebire de noua reglementare, potrivit vechii reglementări procesuale, dată fiind natura
juridică a hotărârii de validare, aceea de act jurisdicţional, aceasta nu poate fi desfiinţată
printr-o acţiune de drept comun, chiar dacă prin aceasta se urmărește, între altele, și întoarcerea
executării silite, ci aceasta nu poate fi desfiinţată decât prin intermediul căilor de atac
specifice.
Urmează a observa că hotărârea de validare nu este altceva decât o autorizare dată de către
instanţă, într-o procedură contencioasă, în baza raporturilor juridice obligaţionale de drept
substanţial, existente între cele trei părţi ale litigiului – pe de o parte, între creditorul-urmăritor
și debitorul-urmărit, iar pe de altă parte, între debitorul-urmărit, aflat de această dată în poziţie
de creditor, și propriul său debitor, care devine terţ poprit – și care, în caz de admitere, constituie
titlul executoriu în baza căruia este executat terţul poprit.
În plus, fiind vorba de o hotărâre ce are ca obiect validarea popririi, decizia prin care s-a declarat
nulitatea titlului executoriu în baza căruia se pornise executarea dintre creditor și debitor
(și care nu constituie titlu executoriu împotriva terţului poprit), nu este de natură a schimba
și situaţia de fapt și nici chiar existenţa raporturilor juridice obligaţionale constatate printr-o
astfel de hotărâre, care sunt valide și, mai ales, independente de inexistenţa titlului executoriu
constând în fila CEC anulată.
Inadmisibilitatea recurgerii la o asemenea cale în justiţie, cum a înţeles să o facă contestatoarea

SC I.P., decurge din faptul că scopul urmărit de reclamantă nu se realizează pe această cale, ci pe
căile speciale prevăzute de lege, anume căi de atac împotriva hotărârii judecătorești, respectiv,
contestaţia la executare și întoarcerea executării silite, în măsura în care reclamanta ar fi respectat
termenele procedurale (ceea ce contestatoarea nu a făcut).
Excepţia de inadmisibilitate (de fond, absolută, peremptorie) este mijlocul procesual prin care
se invocă neregularitatea legată de faptul că legea nu recunoaște deschisă o anumită acţiune,
o anumită procedură sau o anumită cale în justiţie sau că o recunoaște numai cu îndeplinirea
(de regulă, cumulativă) a anumitor condiţii procesuale ori atunci când dreptul nu este
recunoscut de lege[5].
Or, este inadmisibil ca pe calea unei acţiuni de drept comun să se solicite desfiinţarea unei hotărâri
judecătorești – hotărârea de validare a popririi (ce constituie titlul executoriu al terţului SC U.H.).
„Inadmisibilitatea unei cereri poate interveni numai atunci când dreptul nu este recunoscut de lege sau dacă condiţiile de
[5]
admisibilitate a căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport de reglementarea legală” – C.A. Bucureşti, s. a III-a
civ., dec. nr. 2478/2001, în Practică judiciară civilă pe anii 2001-2002, p. 393.

Tot astfel, fiind vorba despre acte de executare, specifice procedurii execuţionale (fază distinctă
a procesului civil – executio), desfiinţarea acestora nu se poate face decât prin mijloacele
procesuale stabilite expres de lege, prin norme speciale, anume contestaţia la executare și
întoarcerea executării silite (însă, aceasta din urmă, numai dacă se obţineau hotărâri definitive
favorabile în contestaţii sau se desfiinţa hotărârea de validare a popririi prin căi de atac specifice).
În mod netemeinic afirmă recurenta că nu ar fi avut alte căi legale la dispoziţie. Dimpotrivă,
se poate ușor observa că recurenta a avut la dispoziţie mai multe mijloace procesuale de
preîntâmpinare a situaţiei prezente, respectiv:
– fie putea invoca nulitatea filei CEC în chiar procesul de validare în care a fost parte;
– fie putea cere suspendarea procesului de validare până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în
nulitatea filei CEC care era pe rolul instanţei la acea dată;
– fie putea formula chiar și o contestaţie la executare, ca și o contestaţie la distribuirea preţului
(acţiuni recunoscute terţului poprit în reglementarea procesuală anterioară a Noului Cod de
procedură civilă);
– fie avea la dispoziţie, revizuirea ca și cale de atac prin care se putea obţine retractarea hotărârii
de validare a popririi, cale care, însă, a fost respinsă irevocabil, după cum am menţionat anterior.
Cum, însă, recurenta nu a înţeles să uzeze de aceste căi sau, în cazul revizuirii, a uzat în mod
defectuos de aceasta, se află în culpă procesuală și este decăzută din dreptul de a mai solicita
ceea ce nu ar fi putut solicita decât prin intermediul acestor căi specifice.
Este important să reamintim faptul că efectul principal al decăderii constă în pierderea dreptului
procesual ce nu a fost exercitat în termenul legal sau judecătoresc imperativ. Astfel, chiar dacă, de
principiu, decăderea nu afectează dreptul subiectiv civil, poate duce, indirect, la pierderea acelei
componente a dreptului la acţiunea ce privește posibilitatea de a obţine condamnarea pârâtului.
Totodată, precizăm că, așa cum se admite constant, în cadrul unei proceduri de validare a popririi,
i se recunoaște terţului poprit inclusiv posibilitatea de a se apăra și cu privire la titlul executoriu în
baza căruia s-a înfiinţat poprirea, pentru a evita riscul unei plăţi pe care nu o datorează ori plata unei
sume mai mari decât aceea la care este obligat. Pentru desfiinţarea popririi, terţul poate invoca
orice motiv de nulitate a titlului executoriu, mai puţin condiţii privind capacitatea persoanei și vicii
de consimţământ care presupun sancţiunea nulităţii relative (și care ar putea fi invocată numai
de partea în favoarea căreia a fost prevăzută norma juridică).
Tot cu privire la măsura înfiinţării popririi, terţul se poate apăra invocând unele nereguli privitoare
la titlul creditorului, în sensul că nu îndeplinesc condiţiile unui titlu executoriu, interesul său fiind
acela de a desfiinţa actele de executare îndeplinite, procedura de validare fiind singurul cadru
procesual în care pot fi contestate, potrivit vechii reglementări procesuale.
Procedura validării popririi, chiar dacă are toate trăsăturile unei judecăţi în primă instanţă, este o
procedură specifică executării, în care se pun în discuţie titluri executorii a căror valabilitate poate
fi contestată în procedura contestaţiei numai după regulile speciale cuprinse în această materie.
Mai mult, în măsura în care terţul poprit a formulat o acţiune pentru desfiinţarea titlului în
baza căruia a fost înfiinţată poprirea, instanţa de executare poate să aprecieze asupra măsurii

Gabriela RĂDUCAN
suspendării, riscul soluţiei fiind de întârziere a executării în cazul în care creditorul stăruie în
această formă de executare.
DOCTRINĂ
Sub un alt aspect, urmează a observa că nu poate fi reţinută ideea recurentei, cum că noua
reglementare nu ar reprezenta altceva decât o transpunere în plan normativ a aceleiași soluţii
aplicabile și în lumina vechiului Cod de procedură civilă, raţionamentul fiind absolut greșit.
Cu caracter de noutate și, spre deosebire de reglementarea anterioară (în materie de poprire și
validare de poprire) în care terţul poprit se putea apăra și pe calea contestaţiei la executare, în
noua reglementare nu mai există o astfel de posibilitate, art. 787 alin. (5) Noul C. pr. civ., având
următorul cuprins: „Terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El își va formula
apărările în instanţa de validare” stabilește că terţul poprit nu se poate apăra decât în validare.
În plus, în reglementarea anterioară, validarea popririi era regula, iar în noua reglementare,
validarea popririi devine o procedură excepţională.
Așadar, schimbarea de optică în această materie este evidentă și nu putem apela – nici chiar
prin analogie – la un text viitor (inaplicabil ope legis situaţiei juridice reglementate de legea
anterioară). Însă, nici în fosta reglementare (deplin aplicabilă dosarului mai sus prezentat), nici în
noua reglementare, întoarcerea executării silite nu este admisibilă dacă nu s-a desfiinţat titlul
executoriu în baza căruia s-a efectuat executarea silită împotriva recurentei, câtă vreme titlul
executoriu îl reprezintă un act jurisdicţional – decizia definitivă de validare a popririi -, care
nu a putut fi desfiinţat nici prin căile de atac specifice.
În realitate, de lege lata, posibilităţile conferite de dispoziţiile art. 793 Noul C. pr. civ. debitorului
poprit urmează a fi analizate în contextul în care, norma care reglementează desfiinţarea popririi/
hotărârii de validare a popririi, face parte din materia executării silite. Din această perspectivă, mai
înainte de întoarcerea executării, pentru care există dispoziţiile speciale de la art. 722-725 C. pr. civ.,
căile de atac oferite de legiuitor persoanei/debitorului faţă de care s-au demarat forme de
executare silită, inclusiv în materie de poprire, diferă după cum vorbim de un titlu executoriu care
este o hotărâre judecătorească sau de un titlu executoriu care nu reprezintă un act jurisdicţional.
Astfel, în mod întemeiat s-a subliniat în literatura de specialitate[6] că „Desfiinţarea titlului

executoriu poate avea loc ca urmare a admiterii unei căi de atac, în cazul în care titlul
executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, ori a acţiunii în anularea hotărârii
arbitrale. În cazul titlurilor executorii non jurisdicţionale, acestea pot fi desfiinţate pe calea
contestaţiei la executare, în măsura în care legea nu prevede în acest scop o cale procesuală
specifică [art. 713 alin. (2) C. pr. civ.]”.
Este incontestabil că, și în lumina noilor dispoziţii procesuale, desfiinţarea hotărârii de validare
a popririi nu se realizează pe calea întoarcerii executării silite, ci anterior acesteia, prin căile
de atac specifice (apelul, contestaţia în anulare și revizuirea), iar când hotărârea de validare
este definitivă, nu mai pot fi exercitate decât căile extraordinare de atac de retractare.
Altfel spus, întoarcerea executării silite este subsidiară, după caz, fie unei decizii prin care se
admite calea extraordinară de retractare, prin care se desfiinţează decizia de validare a popririi, fie
constestaţiei la executare (în cazul actelor non-jurisdicţionale), după caz.
[6]
N.H. Ţiţ, Executarea silită. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 279; A se vedea și E. Oprina, I. Gârbuleţ,
Tratat de executare silită, vol. I., Ed. Universul Juridic, București, p. 561-562.

Această interpretare rezultă chiar și din practica recentă[7], unde în cadrul unei speţe similare
(având ca obiect întoarcerea executării silite în baza noilor prevederi ale Codului de procedură
civilă) judecătorul a apreciat următoarele, cităm: „Analizând actele și lucrările de la dosar instanţa
reţine că, prin cererea introductivă reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta întoarcerea
executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 1133/2013 pe rolul BD & amp;
executare pornită la cererea creditoarei în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă
nr. 5839 din 25 mai 2010 pronunţată de către Judecătoria sector 2 București în dosar nr. xx/300/2008
rămasă definitivă și devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1624 din 27 mai 2011 pronunţată de
către Tribunalul București și, pe cale de consecinţă, restabilirea situaţiei anterioare desfiinţării titlului
executoriu prin decizia civilă nr. 2411R din 11 octombrie 2013 în dosar nr. xx de către Tribunalul
București urmare a admiterii contestaţiei în anulare împotriva hotărârii judecătorești irevocabile și
restituirea de către pârâta creditoare a sumei de xxxxx lei, obligarea pârâtei în calitate de creditor
popritor la plata către reclamanta – debitor în hotărârea de validare poprire – a sumelor ce
reprezintă dobânda legală calculată la valoarea sumei de restituit cu titlu de obligaţie principală
de la data formulării cererii de chemare în judecată având ca obiect întoarcere executare și până
la achitarea debitului precum și obligarea pârâtei creditoare la plata cheltuielilor de judecată
ocazionate de proces.”
O altă regulă procedurală aplicabilă cauzei este aceea că, în ipotezele în care sancţiunea
nulităţii actului de procedură nu mai poate interveni (ca efect al epuizării căilor procedurale
prin care putea fi solicitată sau ca efect al decăderii din dreptul de a le mai exercita, atunci când nu
s-au respectat termenele legale imperative în care asemenea căi ar fi putut fi exercitate), actul se
bucură de validitate, întrucât niciuna dintre căile procedurale care permiteau să se constate și
să se pronunţe nulitatea nu mai poate fi folosită, sancţiunea rămânând definitiv inoperantă.
Or, câtă vreme decizia de validare a popririi (titlul executoriu împotriva contestatoarei SC I.P.) nu
a fost desfiinţată, aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat și atestă intrarea creanţei în
patrimoniul celui care a obţinut definitiv validarea popririi (efect translativ de drepturi), permiţând
executarea silită a acesteia.
Autoritatea de lucru judecat constituie un efect important al hotărârii judecătorești, ca act

jurisdicţional emanând de la o putere publică a statului, trăsătură ce o deosebește în mod
fundamental de alte acte juridice. În același timp, autoritatea de lucru judecat, ca efect specific
al actului jurisdicţional, răspunde nevoii de securitate juridică, interzicând părţilor readucerea
aceluiași litigiu în faţa instanţei, ele fiind datoare să se supună efectelor obligatorii ale hotărârii,
fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a tranșat deja pe calea judecăţii.
Hotărârea intră în autoritatea lucrului judecat (provizorie, câtă vreme este supusă exerciţiului
căilor de atac) din momentul pronunţării ei, nefiind nevoie pentru a fi pusă în valoare, de
introducerea unei acţiuni care să prezinte identitate de elemente cu cea soluţionată deja. Funcţia
jurisdicţională a statului, având ca finalitate stabilitatea raporturilor juridice și ordinea socială
(manifestată prin intermediul instanţei și transpusă în hotărârea judecătorească adoptată) face ca
litigiului să i se pună capăt de o manieră care să nu mai permită readucerea lui în faţa instanţei.
Părţile sunt datoare să se supună lucrului judecat (executând obligaţiile stabilite în sarcina lor și
nemaiputând provoca o nouă judecată pe aceleași aspecte), iar terţii, deși străini faţă de procedura
[7]
Hotărârea nr. 11111/2015 din 7 septembrie 2015 a Judecătoriei Sector 3 București, sursa http://www.avocatura.com/
speta/619057/intoarcere-executare-judecatoria-sectorul-3 bucuresti.html#ixzz4w9ORI2IP

Gabriela RĂDUCAN
judiciară și de rezultatul acesteia, nu au voie să ignore actul jurisdicţional decât în măsura în

care fac dovada contrară celor statuate (fiind vorba de un act emanând de la o autoritate, ce se
bucură de prezumţia de regularitate și valabilitate). Așadar, opozabilitatea unui act jurisdicţional
DOCTRINĂ
reprezintă necesitatea pentru toţi, părţi sau terţi, de a recunoaște existenţa sa și de a o respecta
în realitatea ei legală. Autoritatea de lucru judecat constituie un efect important al hotărârii
judecătorești, ca act jurisdicţional emanând de la o putere publică a statului, trăsătură ce o
deosebește în mod fundamental de alte acte juridice.
O altă critică a recurentei, a vizat considerentele instanţei de fond, prin care aceasta a reţinut
că odată cu validarea popririi s-a creat un raport juridic civil obligaţional nou între SC UH și
SC IP. Recurenta consideră nefundamentat că în mod „nelegal” judecătorul fondului ar fi apreciat
în sensul celor arătate. Într-adevăr, prima instanţă a reţinut în mod legal și temeinic, faptul că
faţă de debitorul poprit, hotărârea de validare a popririi a avut ca efect ieșirea forţată a sumei
urmărite din patrimoniul său și transferul în patrimoniul creditorului SC U.H. în limita creanţei,
cu toate garanţiile ce o însoţeau, dându-i posibilitatea să-l urmărească pe terţul poprit (SC I.P.) ca
pe un debitor personal.
Într-adevăr, faţă de terţul poprit, hotărârea de validare a popririi constituie titlu executoriu în
baza căruia se creează un raport juridic nou, care dă posibilitatea creditorului popritor să îl
urmărească direct în limita sumei pe care o datorează sau pe care o va plăti în viitor.
Argumentele instanţei de fond nu sunt deloc greșite, ci legale și temeinice, întrucât urmează
întreaga opinie doctrinară și jurisprudenţială în materie. Astfel, în literatura de specialitate[8],
se arată că hotărârea de validare este constitutivă de drepturi, deoarece creează o situaţie
juridică nouă, ducând la nașterea celui de-al treilea raport juridic specific popririi, prin care
terţul poprit devine debitorul creditorului popritor, urmând a-i plăti acestuia suma poprită.
Caracterul constitutiv al hotărârii rezultă din ordinul dat de instanţa de validare terţului
să plătească direct creditorului creanţa care va cuprinde atât suma efectiv datorată, cât și
dobânzile aferente și cheltuielile de urmărire.
Hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanţă și constituie titlu
executoriu împotriva terţului poprit, până la concurenţa sumelor pentru care s-a făcut validarea.
Cu alte cuvinte, apreciem că în mod întemeiat, instanţele de judecată au înlăturat susţinerile
nefondate și lipsite de orice bază legală ale SC I.P.
Doctrina și jurisprudenţa au recunoscut în unanimitate că, prin validarea popririi, are loc o cesiune
forţată de creanţă în favoarea creditorului popritor, astfel că în limita creanţei urmărite, terţul
poprit devine un debitor principal. Această cesiune de creanţă forţată, asigură beneficiarului
popririi, garanţia că poate să urmărească creanţa conservată prin poprire de la momentul în care
măsura validării a rămas definitivă.
Așa cum a reţinut și judecătorul fondului, hotărârea de validare a popririi are un caracter complex
faţă de procedura în care se pronunţă și efectele pe care le produce. Procedura validării este parte
integrantă dintr-o procedură de executare silită, care a fost declanșată tocmai pentru soluţionarea
unui incident, constând în refuzul manifestat de către terţul poprit de a executa obligaţiile impuse
prin înfiinţarea popririi. Caracterul complex al hotărârii de validare constă tocmai în aspectul că,
[8]
G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ed. a 4-a, București, 2016, p. 846.

pe de o parte, prin intermediul său se soluţionează un incident ivit în cursul executării silite, ceea
ce pune în discuţie regimul său de act al instanţei de executare (act jurisdicţional), iar pe de altă
parte soluţionează pe fond un litigiu lămurind raporturile juridice între părţi, după care le obligă,
potrivit rolului său obișnuit de act juridic prin intermediul căruia se îndeplinește un serviciu public.
Complexitatea hotărârii de validare derivă și din efectele pe care le produce, dintre care cel mai
important efect este acela de a crea raporturi juridice noi, în baza unor raporturi preexistente
pe care le păstrează. Cesiunea de creanţă produsă prin hotărârea de validare nu presupune
stingerea datoriei în mod automat.
Așadar, contrar celor arătate de recurentă, hotărârea de validare a popririi a creat un raport
juridic obligaţional nou, pe baza celui preexistent. Or, în speţă, la data validării popririi era
valabil raportul juridic creat între SC U.H. și debitorul iniţial SC M.C.G. (aspect care, de altfel,
nici nu a fost contestat).
Contrar celor susţinute de recurentă, validarea popririi a avut loc în contextul existenţei unui dosar
execuţional, în cadrul căruia nici SC M.C.G., nici SC I.P. nu au înţeles să invoce nulitatea titlului
executoriu (fila CEC în discuţie). Recurenta SC I.P., alături de SC M.C.G., au avut calitatea de părţi
(intimate) în cadrul dosarului nr. 1102/328/2010 cu obiect validare poprire, având posibilitatea
concretă de a invoca, pe cale de apărare, nulitatea filei CEC, însă nu au făcut-o.
Cu privire la susţinerile recurentei SC I.P. prin care aceasta a arătat (în mod neveridic) că nu ar
fi avut la dispoziţie o acţiune de drept comun, în contextul în care întregul demers judiciar s-a
încadrat în categoria executării silite dresate în temeiul filei CEC, învederăm acestea nu pot fi
reţinute faţă de următoarele argumente: chiar și în ipoteza în care, ad absurdum, am admite ca
fiind corectă o asemenea susţinere, apreciem că ea este irelevantă, din moment ce recurenta, în
cursul procedurii de executare silită, în calitate de intimată în cadrul dosarului nr. 1102/328/2010
cu obiect validare poprire, avea posibilitatea ca, pe cale de apărare, să învoce nulitatea filei CEC.
Or, așa cum arătam anterior, un asemenea demers nu a fost iniţiat nici de SC I.P., nici de
SC M.C.G., deși au fost părţi în acel dosar.
Așa cum menţionam și mai sus, s-a arătat în mod constant faptul că, în cadrul unei proceduri
de validare a popririi, se recunoaște terţului poprit și posibilitatea de a se apăra și cu privire la
titlul executoriu în baza căruia s-a înfiinţat poprirea, pentru a evita riscul unei plăţi pe care nu
o datorează ori plata unei sume mai mari decât aceea la care este obligat, sens în care acesta
poate invoca atât orice motiv de nulitate a titlului executoriu, cu excepţia lipsei de capacitate a
persoanei și viciile de consimţământ (care, fiind sancţionate cu nulitatea relativă, n-ar putea fi
invocate decât de persoana lezată de încălcarea normei), cât și apărări privind unele nereguli ale
titlului creditorului, în scopul desfiinţării actelor de executare îndeplinite.
Sub aspectul posibilităţii de a promova o acţiune pe dreptul comun, afirmaţia recurentei este
iarăși nefondată, întrucât nimic nu o împiedica să introducă o acţiune separată având ca obiect
nulitatea filei CEC, urmând ca instanţa de executare să aprecieze asupra măsurii de suspendare
a procedurii. Dat fiind caracterul imperativ al normelor art. 399 C. pr. civ. 1865, cu privire la
cenzurarea modului de exercitare a executării silite, acestea nu pot fi eludate prin promovarea
prezentei cereri de constatare a popririi validate definitiv, ca fiind „desfiinţată de drept”. Or, în
condiţiile în care nici SC I.P., nici debitorul principal SC M.C.G. nu au contestat actul ce a stat la
baza validării popririi în cadrul unei contestaţii la executare – cale recunoscută în mod expres

Gabriela RĂDUCAN
de lege – este înlăturată orice posibilitate de a se tinde desfiinţarea acesteia printr-o întoarcere
a executării silite, în prezenţa unei hotărâri judecătorești defintive și irevocabile, care – prin
ea însăși – constituie titlul executoriu.
DOCTRINĂ
Așadar, demersul SC I.P., care pe calea întoarcerii executării silite a încercat să desfiinţeze titlul
executoriu al SC U.H., constând în decizia nr. 20/A/2010, apare, așa cum corect au reţinut și
instanţele judecătorești, prin hotărâre definitivă și irevocabilă.
Unica critică pe care o aducem hotărârii pronunţate de către judecătorul fondului vizează
terminologia soluţiei de respingere a contestaţiei la executare ca neîntemeiată, în condiţiile
în care soluţia corectă din punct de vedere procedural ar fi trebuit să fie cea de respingere a
cererii ca inadmisibilă, excepţia de inadmisibilitate (ca excepţie procesuală de fond, absolută
și peremptorie) fiind deplin întemeiată, pentru considerentele deja expuse mai sus, având în
vedere faptul că tocmai excepţia de inadmisibilitate este mijlocul procesual prin care se invocă
neregularitatea legată de faptul că legea nu recunoaște deschisă o anumită acţiune, o anumită
procedură sau o anumită cale în justiţie sau că o recunoaște numai cu îndeplinirea (de regulă,
cumulativă) a anumitor condiţii procesuale ori atunci când dreptul nu este recunoscut de lege.

Lipsa din dispozitivul hotărârii a unor menţiuni cuprinse în minută...
Lipsa din dispozitivul hotărârii a unor

menţiuni cuprinse în minută. Nelegalitatea
aplicării sancţiunii nulităţii hotărârii de către
instanţa de control judiciar
Robert-Adrian DELIU
Grefier Judecătoria Piteşti, secţia civilă
ABSTRACT
Omission of the judgment judicial provisions that are found in minute is not likely
to attract annul the award, but may be directed towards a conclusion further data
under art. 281 C. pr. civ.
So canceling the sentence appealed and sending the case back because on the
sentence is not identical to the minutes because the device is not found solution
ordered by the trial court on the objection of lack material and the severance of
claims, court apl did misapplied art. 105 par. (2) C. pr. civ., removing harm caused
part does not require quashing, with other procedural leverage this.
Keywords: minutes, device revocation, correction, omission.
REZUMAT
Omiterea din dispozitivul hotărârii judecătoreşti a unor dispoziţii care se regăsesc

în minută nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii, ci poate fi îndreptată pe
calea unei încheieri ulterioare, date în temeiul art. 281 C. pr. civ.
Astfel că, anulând sentinţa apelată şi trimiţând cauza spre rejudecare pe motiv
că dispozitivul sentinţei nu este identic cu minuta, deoarece în dispozitiv nu se
regăseşte soluţia dispusă de instanţa de fond asupra excepţiei de necompetenţă
materială şi asupra disjungerii unor cereri, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare
a prevederilor art. 105 alin. (2) C. pr. civ., înlăturarea vătămării produsă părţii nu
necesită anularea sentinţei, existând alte pârghii procesuale în acest sens[1].
Cuvinte-cheie: minută, dispozitiv, nulitate, îndreptare, omisiune.
Legislaţie relevantă: Noul C. pr. civ., art. 281; art. 105 alin. (2)
[1]
Decizia civilă nr. 802 din 19 martie 2015, pronunţată de secţia I civilă, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Robert-Adrian DELIU
Chiar dacă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe care o supunem analizei a fost dată în
referire la normele Codului de procedură civilă de la 1865, comentariul asupra acesteia se va face
în referire la normele Legii nr. 134/2010 privind noul Cod de procedură civilă[2].
DOCTRINĂ
Pentru a putea analiza decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprecim necesar a identifica
textele din legea procesuală aplicabile şi cu privire la care ne întemeiem discuţia.
Articolul 401. Întocmirea minutei.
(1) După ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluţia și în
care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate.
(2) Minuta, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători
și, după caz, de magistratul-asistent, după care se va consemna într-un registru special, ţinut la
grefa instanţei. Acest registru poate fi ţinut și în format electronic.
Articolul 405. Nulitatea hotărârii.
Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de
cazul când legea prevede în mod expres altfel.
Articolul 425. Conţinutul hotărârii
(1) Hotărârea va cuprinde: a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la
art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședinţă, partea
introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele,
prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului,
numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și menţiunea că
celelalte date sunt arătate în încheiere; b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și
susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor
administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele
pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; c) dispozitivul, în
care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședinţa părţilor
ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală,
numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice
și contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii și cuantumul cheltuielilor de
judecată acordate.
(2) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pârâţi, se
va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul,
dacă drepturile și obligaţiile părţilor sunt solidare sau indivizibile.
(3) În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei
căi de atac ori este definitivă, data pronunţării ei, menţiunea că s-a pronunţat în ședinţă publică
sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și semnăturile membrilor completului de
judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta și instanţa la care se
depune cererea pentru exercitarea căii de atac.
[2]
Legea nr. 134/2010, republicată în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015, în continuare „noul Cod de procedură civilă”.

Articolul 461. Partea din hotărâre care poate fi atacată
(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin
care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau
care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de
atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia
cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.
Articolul 442. Îndreptarea hotărârii
(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susţinerile părţilor sau cele de calcul,
precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori
la cerere.
(2) Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă
instanţa socotește că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri.
(3) În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Articolul 443.
Lămurirea hotărârii și înlăturarea dispoziţiilor contradictorii.
(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea
dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei
care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
(2) Instanţa va rezolva cererea de urgenţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părţilor.
(3) Încheierea se va atașa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al
instanţei.
Articolul 174. Noţiune și clasificare
(1) Nulitatea este sancţiunea care lipsește total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat
cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.
(2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care
ocrotește un interes public.
(3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă
care ocrotește un interes privat.
Articolul 175 Nulitatea condiţionată
(1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii
o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.
(2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată
putând face dovada contrară.

Robert-Adrian DELIU
Articolul 176. Nulitatea necondiţionată
Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale
DOCTRINĂ
referitoare la:
1. capacitatea procesuală;
2. reprezentarea procesuală;
3. competenţa instanţei;
4. compunerea sau constituirea instanţei;
5. publicitatea ședinţei de judecată;
6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel. Articolul 177.
Îndreptarea neregularităţilor actului de procedură
(1) Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune
îndreptarea neregularităţilor actului de procedură.
(2) Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă
sancţiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare.
(3) Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de
nulitate a dispărut cauza acesteia.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a întemeiat pe soluţia instanţei de apel care a pus
în discuţia părţilor, ca motiv de ordine publică, nulitatea sentinţei apelate pentru existenţa
unei neconcordanţe între minută şi dispozitiv, cu privire la soluţia dispusă de prima instanţă
asupra excepţiei de necompetenţă materială şi disjungerea unor capete de cerere, dar şi pentru
nemotivarea de către prima instanţă cu privire la aceleaşi aspecte.
Instanţa de apel a reţinut în decizia de casare că, soluţia instanţei de instanţei de fond ce rezultă
din minută nu se regăseşte, însă, în totalitate în dispozitivul hotărârii pronunţate de această
instanţă, în sensul că, în dispozitiv nu se regăsesc niciun fel de menţiuni cu privire la soluţia
dispusă de instanţa de fond asupra excepţiei de necompetenţă materială şi asupra disjungerii
unor cereri.
Instanţa a reţinut de asemenea că, hotărârea trebuie să aibă acelaşi dispozitiv cu cel întocmit în
momentul pronunţării. Dispozitivul fiind unic, nu poate fi modificat ulterior, în aşa fel încât să
difere faţă de cel întocmit „de îndată ce s-a întrunit majoritatea”.
Tot astfel, constată instanţa de apel că, în cauza de faţă, nu există concordanţă deplină între cele
două dispozitive, iar caracterul imperativ al normelor procedurale încălcate de prima instanţă,
impun constatarea nulităţii sentinţei apelate.
A fortiori, instanţa de controlul judiciar şi-a motivat soluţia şi prin prisma lipsei motivelor de fapt şi
de drept, avute în vedere la pronunţarea soluţiei asupra excepţiei necompetenţei materiale şi asupra
disjungerii, ceea ce îi atrage, din nou nulitatea, astfel că instanţa de apel s-a aflat în imposibilitatea
de a analiza critica prin care apelanta reclamantă invocă în apel nelegalitatea acestei soluţii.
De asemenea, instanţa de apel în motivarea deciziei de casare cu privire la nemotivarea de către

prima instanţă s-a referit şi la dispoziţiile procedurale prin care se consacră principiul general

privind motivarea hotărârilor, judecătorii fiind datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de
fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat
cererile părţilor.
Referitor la primul motiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că soluţia instanţei de
apel se îndepărtează de la practica de până în prezent a instanţelor de judecată, care este în sensul
că omiterea din dispozitivul hotărârii judecătoreşti a unor dispoziţii care se regăsesc în minută nu
este de natură să atragă nulitatea hotărârii, ci poate fi îndreptată pe calea unei încheieri ulterioare.
Aşa fiind, soluţia Curţii Supreme cu privire la acest prim capăt de cerere se întemeiază pe
dispoziţiile art. 442 C. pr. civ., în sensul că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea
şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice erori materiale cuprinse în hotărâri sau
încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.
Textul Codului de procedură este suficient de cuprinzător, chiar dacă în partea finală a alin. (1) se
face referire numai la „orice alte erori materiale”, interpretarea dată textului fiind necesară prin
extindere, iar nu restrângând sfera de aplicare a acesteia.
Este cert că îndreptarea trebuie să vizeze aspecte care puteau fi avute în vedere de instanţă, iar
nu rezultate din acte sau înscrisuri depuse ulterior.[3]
Prin urmare, enumerarea făcută în partea iniţială a art. 442 alin. (1) C. pr. civ. nu are un caracter
limitativ, ci, în mod evident, unul exemplificativ[4].
Apreciem că erorile şi omisiunile cu privire la care se referă codul, nu sunt altceva decât greşeli
de redusă importanţă, fie datorită tehnoredactării, copierii dintr-un fişier în altul ori omiterii unor
aspecte la redactare, însă fără ca acestea să fie de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia
hotărârii judecătoreşti.
Dacă ar fi vorba de erori substanţiale, de fond, care ar fi de natură să producă vătămări în

drepturile părţilor şi care nu ar mai putea fi remediate, cu consecinţa anulării hotărârii, apreciem
noi că ele se încadrează în motivele de nelegalitate şi netemeinicie a soluţiei, astfel că aceasta
este susceptibilă de a fi apelată sau, după caz, recurată.
Or, Curtea Supremă a reţinut că între minută şi dispozitiv nu este vorba de o contradicţie, în
sensul că soluţia dispusă în minută, cu privire la un anumit capăt de cerere, ar fi diferită de soluţia
ce se regăseşte în dispozitiv, cu privire la acelaşi capăt de cerere.
Codul de procedură nu arată în detaliu ceea ce trebuie să conţină minuta, rezumându-se la a

menţiona că aceasta va cuprinde soluţia. Este limpede că soluţia instanţei pe scurt, cu referire
la toate capatele de cerere princiale, accesorii, incidentale şi adiţionale din cererea principală,
soluţia dată cererii reconvenţionale, dacă o astfel de cerere există, cât şi cu privire la excepţiile
invocate de părţi sau de instanţă din oficiu.
De vreme ce instanţa s-a pronunţat prin minută cu privire la acestea, fiind certificată soluţia
prin semnarea acesteia de către judecator şi, cu atât mai mult, soluţia fiind cuprinsă în condica
[3]
A. Tabacu, Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 307.
[4]
I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 942.

Robert-Adrian DELIU
şedinţei, precum şi în aplicaţia ECRIS, nu putem vorbi de nelegalitatea hotărârii ci, de o simplă
eroare materială, constând în netranscrierea unui paragraf din minută în dispozitivul hotărârii.
DOCTRINĂ
Norma art. 401 C. pr. civ. se coroborează cu cea a alin. (1) pct. c) din acelaşi cod, „dispozitivul,
în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședinţa
părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare
fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor
juridice și contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii și cuantumul cheltuielilor
de judecată acordate.”
Simpla omisiune a instanţei de a insera un paragraf în cuprinsul dispozitivului, putând face

obiectul îndreptării hotărârii, fie din oficiu, fie la cererea părţii interesate. Desfiinţarea hotărârii
cu consecinţa trimiterii cauzei la prima instanţă fiind excesiv de formală şi netemeinică.
Tot aşa de adevărat este că instanţa de apel s-a aflat în imposibilitatea de a judeca cererea
apelantei întrucât sentinţa instanţei de fond era informă, atât în ceea ce priveşte dispozitivul,
întrucât calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii, astfel cum
prescrie art. 461 Noul C. pr. civ., însă instanţa de apel este ţinută şi de motivarea primei instanţei
cu privire la soluţia din dispozitiv. Tot potrivit cu art. 462 alin. (2) Noul C. pr. civ. observăm
că analiza de legalitate şi temeinicie a instanţei de control judiciar se va îndrepta şi împotriva
considerentelor hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept.
Or, dacă instanţa de fond nu a cuprins nici în dispozitiv şi nici în considerente motivarea în fapt şi
în drept cu privire la ceea ce a dispus prin minută, instanţa de apel a fost realmente împiedicată
la dezlegare.
Sancţiunea nulităţii hotărârii astfel cum a fost ea dispusă de către instanţa de apel cu privire la
sentinţa desfiinţată, s-a făcut prin aplicare greşită a dispoziţiilor referitoare la nulitate.
Este limpede că prima instanţă s-a pronunţat cu nesocotirea dispoziţiilor art. 401 şi art. 425 C. pr. civ.,
prin omisiune, însă instanţa de control judiciar trebuia să observe dacă vătămarea produsă părţilor
putea fi altfel înlăturată, fără necesitatea anulării sentinţei.
În materia nulităţilor, art. 175 Noul C. pr. civ. se referă la nulităţi condiţionate de o vătămare
a părţii prin nerespectarea unei cerinţe legale, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin
desfiinţarea actului.
De vreme ce textul are în vedere condiţionarea unei vătămări a părţii, care în speţă s-a şi produs,
însă textul cuprinde şi o a doua cerinţă, aceea ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin
desfiinţarea actului de procedură.
Astfel, coroborând dispoziţiile privitoare la nulitatea condiţionată de care a ţinut seama instanţa
de apel cu dispoziţiile privitoare la îndreptarea hotărârilor din art. 442 Noul C. pr. civ., se poate
observa că neregularitatea putea fi remediată şi vătămarea produsă părţii înlăturată prin alt
mijloc procesual decât anularea.
În privinţa nulităţii necondiţionate de vătămare, art. 176 Noul C. pr. civ. are în vedere cele mai
importante garanţii şi precepte de soluţionare legală şi temeinică a pricinii, motiv pentru care,

se apreciază că nu este necesară însăşi producerea unei vătămări. Normele imperative ce sunt
astfel încălcate sunt sancţionate energic şi fără întârziere cu nulitatea.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 177 Noul C. pr. civ. care au în vedere posibilitatea
înlăturării vătămării fără anularea actului, prin raportare la dispoziţiile art. 175 şi ale art. 442 Noul
C. pr. civ. se impunea îndreptarea hotărârii şi nu anularea acesteia.
În fine, cu privire la aspectul privitor la lipsa menţiunilor privitoare la disjungere cu privire la

anumite capete de cerere, Instanţa Supremă a apreciat că aceasta este o măsură administrativă,
care vizează anumite capete de cerere, care nu pot influenţa legalitatea soluţiei date celorlate
capete de cerere, păstrate de instanţă spre soluţionare.
Tot Curtea Supremă reţine în motivare că, nu se justifică anularea sentinţei şi trimiterea cauzei
spre rejudecare, pe argumentul că prima instanţă nu şi-a motivat soluţia disjungerii, legalitatea
acestei măsuri administrative neputând fi pusă în discuţie în legătură cu soluţia dată ulterior unor
capate de cerere care nu au fosrmat obiectul disjungerii.

Adriana-Maria ȘANDRU, Daniel-Mihail ŞANDRU

DOCTRINĂ
dr. Adriana-Maria ȘANDRU[1]
Prof. univ. dr. Daniel-Mihail ŞANDRU[2]
ABSTRACT
The actions of major actors in humanitarian law are jeopardized by new technologies
and personal data protection. Recent developments and trends are assessed from
the perspective of international humanitarian law instruments, on the one hand, and
international regulations, especially European ones, on the other. The article analyzes
potential international effects of the application of the General Data Protection
Regulation (GDPR), adopted in the European Union, in crisis situations as well as the
effects it may have on generating definitions and mechanisms at international level.
Keywords: humanitarian law; data protection; European law; soft law.
REZUMAT
Acţiunile actorilor importanţi ai dreptului umanitar sunt puse în pericol de noile

tehnologii și de protecţia datelor cu caracter personal. Evoluţia și tendinţele recente
sunt analizate din perspectiva documentelor internaţionale din dreptul umanitar,
pe de o parte, și reglementărilor internaţionale, în special europene, în materie,
pe de altă parte. Articolul analizează posibilele efecte internaţionale ale aplicării
Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR), adoptat în Uniunea
Europeană, în situaţiile de criză precum și efectele pe care acesta le poate avea în
generarea unor definiţii și mecanisme la nivel internaţional.
Cuvinte-cheie: drept umanitar; protecţia datelor personale; drept european; soft law.
Legislaţie relevantă: Regulamentul (UE) nr. 2016/679

[1]
Adriana Maria Șandru este doctor în drept.
[2]
Daniel-Mihail Şandru este profesor universitar la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir şi Universitatea din Bucureşti.
A fondat şi coordonează Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”
al Academiei Române. Judecător ad hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Juridice şi al Asociaţiei
Române de Drept şi Afaceri Europene. Redactor-şef al Revistei române de drept european (Wolters Kluwer). Poate fi contactat
la adresa mihai.sandru@csde.ro Pagina web: www.mihaisandru.ro Materialul a fost pregătit pentru conferinţa internaţională
„Cultura europeană a drepturilor omului. Dreptul la fericire”, Bucureşti, 13–15 decembrie 2018, organizată de Universitatea
Creştină Dimitrie Cantemir. La data de 15 decembrie 2018 au fost verificate sau/şi accesate ultima dată trimiterile web.

Introducere
Prezenta conferinţă, dedicată dreptului la fericire, aduce în discuţie și limitele pe care normele
juridice le pot impune pentru ca, în situaţii excepţionale, persoanelor defavorizate și care nu pot
alege, să nu le fie încălcate drepturi fundamentale. Problematica datelor personale nu are doar
aspecte de marketing, de utilizare incorectă a datelor, de profilare ori recunoaștere facială, ci poate
apărea și în cazul conflictului armat și chiar poate contribui la atenuarea efectelor acestuia[3].
„Protecţia omului într-un conflict armat”[4] trebuie să se realizeze și prin protecţiei datelor cu
caracter personal. Dezvoltarea tehnologiei și a tehnicii, a programelor informatice, existenţa
riscurilor și vulnerabilităţilor rezultate din atacurile cibernetice au un puternic impact nu doar în
situaţiile în care se aplică reglementările din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, dar
și în situaţiile excepţionale, cum ar fi cazul conflictelor armate. Este necesară protecţia datelor
personale în dreptul umanitar, iar situaţiile sunt de două tipuri: fie crize, război, conflict armat
și post-evenimente, în care anumite persoane, care nu (mai) participă la război, au nevoie de
ajutor (ceea ce presupune excluderea militarilor angajaţi în conflict), fie în dezastre naturale. În
continuare ne vom referi la toate aceste situaţii cu termenul generic de crize umanitare.
Protecţia datelor personale este un drept relativ recent, care, în documentele internaţionale mai
vechi, face parte din dreptul la viaţă privată. În Europa, dreptul la viaţă privată este reglementat
de două instrumente juridice internaţionale, cu caracter regional, respectiv Convenţia europeană
a drepturilor omului (CEDO)[5] și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE).[6]
Spre deosebire de CEDO, CDFUE reglementează în mod expres, în art. 8, „protecţia datelor cu
caracter personal”. Acestea sunt elemente de definire, europeană, a datelor cu caracter personal,
care ne pot ajuta în decelarea unei definiţii universale a datelor personale, și, în condiţiile specifice
ale Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR)[7], chiar la aplicarea dreptului
[3]
A se vedea, de ex. I. Dragoman, D. Ungureanu, Tratat de drept internaţional umanitar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 28.
[4]
Humanitarian Law in Armed Conflicts Manual, The Federal Ministry of Defence of the Federal Republic of Germany,
1992, p. 6, par. 101 disponibil la adresa http://www.humanitaeres-voelkerrecht.de/ManualZDv15.2.pdf Poate că având
în vedere și anul realizării acestui manual, datele personale nici nu sunt amintite.
[5]
În sistemul CEDO protecţia datelor cu caracter personal este parte a protecţiei vieţii private. Convenţia pentru apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăţilor Fundamentale (denumirea oficială a Convenţiei) protejează în art. 8: „Orice persoană
are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis
amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie,
într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării,
apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
[6]
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 326, 26 octombrie 2012.
Potrivit art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, „Uniunea recunoaște drepturile, libertăţile și principiile prevăzute
în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie
2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.” Art. 8 CDFUE reglementează dreptul la viaţa
privată. Pe larg, cu privire la jurisprudenţa și distincţiile între art. 7 (viaţă privată) și art. 8 (protecţia datelor), astfel
cum reies din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene: A.-M. Şandru, Privire critică asupra jurisprudenţei
Curţii de Justiţie a UE referitoare la interpretarea art. 8 privind protecţia datelor cu caracter personal din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE), în Pandectele Române nr. 1/2018, p. 26-33. De asemenea, pentru o situaţie
particulară, dar cu o problematizare teoretică a raportului drept umanitar/drepturile omului, precum și rolul soft law, a se
vedea: M. Sassoli, L.M. Olson, The relationship between international humanitarian and human rights law where it matters:
admissible killing and internment of fighters in non-international armed conflicts, International Review of the Red Cross,
Vol. 90, September 2008, p. 602.
[7]
Regulamentul (UE) nr. 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi
de abrogare a Directivei nr. 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) a fost publicat în Jurnalul Oficial
L 119, 4 mai 2016, p. 1-88.

european unor entităţi situate în afara Uniunii Europene dar care prelucrează date personale ale
cetăţenilor europeni.
DOCTRINĂ
Vom reţine definiţia Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR) pentru conceptul
de „date cu caracter personal” care „înseamnă orice informaţii privind o persoană fizică identificată
sau identificabilă („persoana vizată”): o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate
fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi
un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai
multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice,
culturale sau sociale” (art. 4 pct. 1). Dreptul umanitar trebuie să aplice normele privind datele
cu caracter personal și de aici rezultă cele două probleme ale cercetării, pe care le vom evidenţia
în acest articol:
a) stabilirea la nivel internaţional a aplicabilităţii protecţiei datelor personale în dreptul umanitar;

b) limitele aplicării reglementărilor privind datele cu caracter personal.
Conţinutul juridic al protecţiei datelor personale în cadrul dreptului

umanitar
Pentru început trebuie să avem în vedere documentele care nu au forţă juridică, nefiind adoptate de
organizaţii internaţionale în exercitarea atribuţiilor acestora de legiferare[8]. Creșterea importanţei
documentelor soft law este documentată atât prin studiile din doctrină cât și prin jurisprudenţa
naţională sau internaţională (și ne referim aici, în primul rând la Curtea de Justiţie a UE) .[9]
Principalele documente soft-law din domeniul dreptului umanitar care au ca obiect reglementarea
protecţiei datelor:
– Adunarea Generală a Naţiunilor Unite – Linii directoare pentru reglementarea fișierelor de date
cu caracter personal computerizate (1990).
– Rezoluţia adoptată la Conferinţa internaţională privind confidenţialitatea și acţiunea
umanitară internaţională adoptată la Amsterdam și organizată de Data Protection and Privacy
Commissioners’ (ICDPPC’s), 2015;
– Protection Information Management (PIM) Initiative, 2013-2016;
[8]
A se vedea, de exemplu, adoptarea în 1990 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Guidelines for the
Regulation of Computerized Personal Data Files (Linii directoare pentru reglementarea fișierelor de date cu caracter personal
computerizate), document disponibil la adresa https://www.refworld.org/pdfid/3ddcafaac.pdf
[9]
Pentru Uniunea Europeană, a se vedea: O.A. Ștefan, Hybridity Before the Court: A Hard Look at Soft Law in the EU
Competition and State Aid Case Law, European Law Review, Vol. 37, No. 1, pp. 49-69, 2012, disponibil la adresa https://ssrn.
com/abstract=2006729; O.A. Ștefan, Soft Law in Court: Competition Law, State Aid and the Court of Justice of the European
Union, Kluwer 2013, introducerea este disponibilă la adresa https://ssrn.com/abstract=2356227. Cu privire la rolul soft
law în protecţia datelor, a se vedea: D.-M. Şandru, Protecţia datelor personale: surse legislative, jurisprudenţiale şi soft law,
în Pandectele române nr. 2/2018, p. 80-90. Cu caracter general, a se vedea: K. Raustiala, A.-M. Slaughter, International
Law, International Relations and Compliance în W. Carlnaes, T. Risse and B. Simmons (eds.), The Handbook of International
Relations, Sage Publications, 2002; disponibil integral la adresa https://ssrn.com/abstract=347260; G.C. Shaffer, M.A.
Pollack, Hard vs. Soft Law: Alternatives, Complements and Antagonists in International Governance, Minnesota Law Review,
Vol. 94, pp. 706-99, 2010; disponibil la adresa https://ssrn.com/abstract=1426123; A.T. Guzman, T. Meyer, International
Soft Law, The Journal of Legal Analysis, Vol. 2, No. 1, Spring 2011, disponibil la adresa https://ssrn.com/abstract=1353444.

– Handbook on Data Protection in Humanitarian Action, sub egida CIRC și Brussels Privacy Hub,
2017[10]
– Professional standards for protection work. Carried out by humanitarian and human rights
actors in armed conflict and other situations of violence [Standardele profesionale pentru
protecţia lucrătorilor], ed. a III-a, 2018;
– Raport „The humanitarian metadata problem: ‘Doing no harm’ in the digital era – Privacy
International and the International Committee of the Red Cross (ICRC)”, 2018[11].
– Raportul Naţiunilor Unite, Humanitarism in a Networked Age, 2012;
În continuare vom analiza unele dintre documentele menţionate anterior. În primul rând
avem în vedere rezoluţia adoptată la Conferinţa internaţională privind confidenţialitatea și
acţiunea umanitară internaţională (Amsterdam) și organizată de Data Protection and Privacy
Commissioners’ (ICDPPC’s)[12] întrucât este documentul de principiu care a stat la baza altor
documente mai complexe. Rezoluţia a fost adoptată în 2015 și reprezintă efortul de sintetizare
a aplicării protecţiei datelor în situaţii de criză umanitară [13]. Rezoluţia, un document juridic
soft-law, are în vedere faptul că acţiunile umanitare, de protecţie și asistenţă a persoanelor
vulnerabile în conflicte armate, dar și în alte situaţii de violenţă sau dezastre naturale, sunt cazuri
urgente care necesită soluţionare, situaţii în care s-ar putea porni de la premisa că se impune
ignorarea protecţiei datelor personale. Cele mai multe dintre aceste situaţii de criză umanitară
au efect transnaţional și presupun aplicarea unor norme juridice din domenii diferite, cum ar
fi dreptul internaţional umanitar, dreptul internaţional al refugiaţilor și dreptul internaţional
al drepturilor omului, care implicit presupun protecţia datelor personale. (pct. 1) Creșterea
numărului de persoane asistate a determinat provocări noi, nu doar din punct de vedere financiar
și logistic, dar și din punctul de vedere al eficienţei și al răspunsului prompt pentru identificarea
beneficiarilor. (pct. 2) Aceasta este o premisă a continuării și adaptării regulilor de protecţia
datelor pentru crize umanitare. Identificarea persoanelor ajutate sau care necesită ajutor dar și
prelucrarea datelor personalului angajat de către entităţile umanitare este o parte integrantă a
eficienţei misiunilor umanitare. Introducerea și utilizarea tehnologiei pe o scară largă a condus la
dezvoltarea numărului, naturii și fluxurilor de date colectate. Deși pot aduce numeroase avantaje,
ele pot conduce și la încălcări ale securităţii datelor cu efecte grave. (pct. 3)[14] „În contextul
C. Kuner, M. Marelli (eds), Handbook on Data Protection in Humanitarian Action, sub egida CIRC și Brussels Privacy
[10]
Hub, 2017. Documentul este disponibil integral la adresa https://shop.icrc.org/e-books/handbook-on-data-protection-

in-humanitarian-action.html
În comunicatul de presă referitor la acest raport, („Digital trails could endanger people receiving humanitarian aid,
[11]
ICRC and Privacy International find”) s-a subliniat că „utilizarea crescândă a tehnologiilor digitale și mobile din sectorul
umanitar creează înregistrări care pot fi accesate și utilizate abuziv de către părţi terţe, punând potenţial riscul ca oamenii
care primesc ajutor umanitar să fie expuși riscului”. Comunicatul este disponibil la adresa https://www.icrc.org/en/
document/digital-trails-could-endanger-people-receiving-humanitarian-aid-icrc-and-privacy
[12]
Conferinţa internaţională a comisarilor/responsabililor pentru protecţia datelor și confidenţialitate a avut loc pentru
prima oară în 1979 și a fost primul forum mondial pentru autorităţile de protecţie a datelor timp de aproape patru decenii.
Conferinţa încearcă să ofere ghiduri la nivel internaţional în domeniul protecţiei datelor și a vieţii private. Ea face acest
lucru prin stabilirea de legături între autorităţi de protecţie a datelor din întreaga lume (situate în peste 122 de state).
[13]
Textul (37th International Conference of Data Protection and Privacy Commissioners Amsterdam, 27 October 2015
Resolution on Privacy and International Humanitarian Action) este disponibil integral la adresa https://icdppc.org/wp-
content/uploads/2015/02/Resolution-on-Privacy-and-International-Humanitarian-Action.pdf. A se vedea, de asemenea,
lista declaraţiilor și rezoluţiilor conferinţei, care au fost adoptate ad-hoc, din 2003 până în prezent: https://icdppc.org/
document-archive/adopted-resolutions/
Preocupările privind bazele mari de date provin din faptul că unele dintre organizaţiile care le deţin nu au fonduri
[14]
suficiente siguranţa acestora: M. Le Rutte, Sécurité et traitement des données personnelles, Cultures & Conflits, no. 76,
hiver 2009, disponibil la adresa https://journals.openedition.org/conflits/17793

activităţilor umanitare, datele prelucrate pot include în mod obișnuit date care, într-un context
normal de protecţie a datelor, ar fi considerate date sensibile” și pentru care este posibil ca
prelucrarea să fie interzisă sau să se realizeze în condiţii foarte stricte. „În plus, datele care în
DOCTRINĂ
mod normal nu ar fi considerate sensibile, în temeiul legislaţiei privind protecţia datelor, pot fi
foarte sensibile în contextul situaţiilor de urgenţă umanitară.” (pct. 4). Unele riscuri sunt specifice
dreptului umanitar întrucât, spre deosebire de utilizarea normală a datelor, în circumstanţe de
criză, acestea pot fi divulgate sau prelucrate în condiţii care să nu respecte securitatea acestor
date. De exemplu, sistemele de monitorizare, înregistrarea identităţii digitale, biometria, utilizarea
telefoanelor mobile în principal a geolocalizării precum și a dronelor, deși au și o utilizare
obișnuită, în condiţii de criză pot determina efecte pe care autorităţile sau organizaţiile umanitare
să nu le poată controla. Așa cum s-a arătat, în situaţiile de urgenţă umanitară, tehnologia este
extrem de utilă și valoroasă, însă, în lipsa unei reglementări cu privire la acest subiect, și mai
ales a unor proceduri de control, poate crea nenumărate probleme. În literatura de specialitate
se discută de două tipuri de preocupări care au în vedere cheltuielile referitoare la tehnologii și
la siguranţa utilizării acestora pe de o parte, iar, pe de altă parte, la posibilitatea apariţiei unor
vulnerabilităţi tehnice pentru actorii implicaţi, mai ales organizaţiile umanitare.[15] „Organizaţiile
umanitare care nu beneficiază de privilegii și imunităţi pot fi supuse presiunii de a furniza datele
colectate în scopuri umanitare autorităţilor care doresc să utilizeze aceste date în alte scopuri
(de exemplu, controlul fluxurilor migratorii și lupta împotriva terorismului). Riscul utilizării
abuzive a datelor poate avea un impact grav asupra protecţiei datelor persoanelor strămutate și
poate fi în detrimentul siguranţei acestora, precum și al acţiunii umanitare în general.” (pct. 5)
Rezoluţia se referă la principalele acte internaţionale, soft law, adoptate [16], pe care însă le
consideră insuficiente.
Documentul intitulat Standardele profesionale pentru protecţia lucrătorilor, elaborat de Comitetul

Internaţional al Crucii Roșii (CIRC), conţine un glosar cu termeni din domeniul protecţiei datelor,
unii dintre acești termeni fiind preluaţi din Regulamentul general privind protecţia datelor
(în special, art. 4)[17], și un capitol dedicat administrării datelor. Aceasta este reglementat în
capitolul VI, care, în prima secţiune, se preocupă de competenţe și capacitate, centrarea pe
nevoile persoanei, scopul specific, cooperare și schimb, evitarea discriminării persoanelor
vizate (aflate în nevoie), secţiunea a II-a, se referă predominant la principiile protecţiei datelor
cu caracter personal – implementarea cadrului juridic relevant, legitimitate și temei juridic,
R. Dette, Do No Digital Harm: Mitigating Technology Risks in Humanitarian Contexts, în volumul S. Hostettler, S. Najih
[15]
Besson, J.-C. Bolay (Editors), Technologies for Development. From Innovation to Social Impact, Spirnger, 2018, p. 13 și urm.
(volumul este disponibil integral aici https://link.springer.com/book/10.1007/978-3-319-91068-0)
[16]
Avizului Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor referitor la propunerea de regulament de instituire a Corpului
voluntar european de ajutor umanitar, adoptat în 2012 (rezumatul a fost publicat în JO, C 100, 6.4.2013, p. 14–15
și disponibil integral la adresa https://edps.europa.eu/sites/edp/files/publication/12-11-23_volountary_ha_corps_
en.pdf). Professional standards for protection work, CICR (2018 ediţia a III-a, disponibil la adresa https://www.icrc.org/
en/publication/0999-professional-standards-protection-work-carried-out-humanitarian-and-human-rights), cod de
conduită: Ghidul privind utilizarea SMS-urilor în caz de dezastre naturale ale GSMA (2013), Politica privind protecţia datelor
cu caracter personal ale personalului UNHCR a UNCHR (2015).
[17]
Professional standards for protection work. Carried out by humanitarian and human rights actors in armed conflict
and other situations of violence. De exemplu, „Datele personale, cunoscute și sub numele de informaţii de identificare
personală (PII), includ următoarele: date biografice cum ar fi numele, sexul, starea civilă, data și locul nașterii, ţara de
origine, ţara de azil, numărul de înregistrare individuală, ocupaţia, religia și etnia; date biometrice, cum ar fi o fotografie,
amprenta, imaginea facială sau iris; și orice exprimare de opinie despre o persoană, cum ar fi o evaluare a statutului lor
juridic și/sau a nevoilor specifice.” (p. 8)

minimizarea datelor, exactitatea datelor, retenţia datelor, securitatea datelor, confidenţialitate,

transmiterea și publicarea datelor precum și răspunderea iar în secţiunea a III-a se analizează
factorii de risc[18]. Ghidul se adresează actorilor care acţionează în crizele umanitare (p. 110).
Relevant în domeniul aplicării protecţiei datelor în dreptului umanitar este și documentul

Protection Information Management (PIM) Initiative[19]. PIM pornește în principiile sale de la
centrarea pe persoana vizată, necesitatea de a nu prejudicia, definirea scopurilor, consimţământul
informat și confidenţialitatea, responsabilitatea datelor, protecţia și securitatea acestor date[20].
Lucrarea de referinţă este cea editată de CIRC și Brussels Privacy Hub: Handbook on Data
Protection in Humanitarian Action, care a fost determinată de rezoluţia Conferinţei internaţionale
privind confidenţialitatea și acţiunea umanitară internaţională adoptată la Amsterdam și
organizată de Data Protection and Privacy Commissioners’ (ICDPPC’s).
Raportul Naţiunilor Unite din 2012 solicită elaborarea de standarde pentru o utilizare etică a noilor
forme de date, inclusiv a protocoalelor pentru protejarea vieţii private[21]. Raportul ia în considerare
efectele pe care le au „big data”, datele deschise, sursele, instrumentele asupra dreptului umanitar.
Acestea sunt principalele instrumente soft law utile pentru a descrie din punctul de vedere
al reglementărilor internaţionale impactul protecţiei datelor în crizele umanitare. Nu trebuie
minimizat acest efort de realizare a ghidurilor, pentru că, așa cum se observă în literatura de
specialitate, protecţia datelor personale este esenţială „deoarece divulgarea sau utilizarea
necorespunzătoare a datelor prelucrate poate crea riscuri pentru securitatea și viaţa persoanelor
vulnerabile asistate precum și pentru propriii angajaţi și contractori. În contextul acţiunii
umanitare, protecţia datelor poate fi literalmente o chestiune de viaţă și de moarte.”[22] În
continuare vom face unele consideraţii punctuale privind limitele aplicării reglementărilor privind
datele cu caracter personal în crizele umanitare.
Limitele aplicării reglementărilor privind datele cu caracter personal

O primă limită este dată de caracterul internaţional al evenimentelor și al legislaţiei aplicabile
în diferite situaţii de crize umanitare.
Sursele digitale, inclusiv datele de criză, prelucrate și cartografiate de către reprezentanţii

umanitari, deschid noi oportunităţi de raportare la crize, redresează constrângerile existente
privind siguranţa, accesul și viteza și, prin urmare, pot influenţa calitatea, acoperirea și vizibilitatea
anumitor crize. În același timp, transformările digitale permit o comunicare mai eficientă între
populaţia afectată, publicul donator și agenţiile de ajutorare[23].
[18]
Referinţa pentru acest capitol al lucrării este Brussels Privacy Hub/ICRC Handbook on Data Protection in Humanitarian Action.
Disponibil la adresa http://pim.guide/; Ghidul, în varianta 2015, este disponibil la adresa http://pim.guide/guidance-
[19]
and-products/product/principles-protection-information-management-may-2015/
Detalii disponibile la adresa http://pim.guide/guidance-and-products/product/principles-protection-information-
[20]
management-may-2015/
[21]
Raportul este disponibil la adresa https://www.unocha.org/sites/unocha/files/HINA_0.pdf
C. Kuner, D. Jerker B. Svantesson, F.H. Cate, O. Lynskey, C. Millard, Data protection and humanitarian emergencies,
[22]
International Data Privacy Law, 2017, Vol. 7, No. 3, p. 147.

[23]
D. Chernobrov, Digital Volunteer Networks and Humanitarian Crisis Reporting, Digital Journalism, Issue 7/2018, p. 928-929.
Un prim exemplu, este informarea autorităţilor, agenţilor și voluntarilor. Sunt două probleme care trebuie avute în vedere:

„Big data” în realitate este greu de controlat și cu atât mai greu de legiferat. De asemenea,
problemele pe care le ridică sunt importante. Sunt avute în vedere programe care înglobează date
imense, cum ar fi Standby Task Force sau Ushahidi[24] și unii autori consideră că acest concept de
DOCTRINĂ
„big data” trebuie înţeles ca un nou set de practici, cu o epistemologie distinctă, ce ascunde multe
forme de cunoaștere în situaţii de criză și de urgenţă, chiar dacă produc o înţelegere limitată a
modului în care se desfășoară o criză[25].
În Uniunea Europeană, constituirea Corpului voluntar european de ajutor umanitar a determinat
și probleme referitoare la protecţia datelor. Corpul a fost instituit prin Regulamentul (UE) nr.
375/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 aprilie 2014 (iniţiativa „Voluntari
UE pentru ajutor umanitar”)[26], iar în forma finală s-a reţinut o singură propunere a Autorităţii
Europene pentru Protecţia Datelor, respectiv în art. 27, care impune obligaţii organizaţiilor de
trimitere care mobilizează voluntari UE, și care trebuie să respecte datele cu caracter personal[27].
Expresia „protejând toate drepturile fiecărui voluntar în ceea ce privește protecţia datelor cu
caracter personal” este interpretabilă, cel puţin din punctul de vedere al reglementărilor aplicabile
(Regulamentul general privind protecţia datelor (GDPR), Regulamentul nr. 2018/1725[28] sau
reglementarea naţională) și al consecinţelor practice privind exercitarea drepturilor persoanelor
vizate, cum ar fi de exemplu, entitatea căreia i se poate adresa pentru dreptul de acces, de
restricţionare etc.
În privinţa Regulamentului general privind protecţia datelor, sunt câteva considerente
importante, cum ar fi considerentul 46, care explică art. 6. Potrivit considerentului 46, care
subliniază importanţa temeiului juridic pentru ocrotirea unui interes vital (când prelucrarea
se face fără consimţământul persoanei vizate[29]): „Prelucrarea datelor cu caracter personal ar
utilizarea reţelelor sociale (cu toate problemele care derivă de aici) și utilizarea bazelor mari de date. În crizele umanitare
recente, cum ar fi cutremurul din Haiti (2010) deși dezastrul natural a fost accesibil jurnaliștilor, s-a constatat că imaginile
erau repetitive și nu aduceau informaţie actualizată. În cazul taifunului Yolanda (2013) mai puţin de 0,25% din informaţiile
publicate pe reţelele sociale au fost relevante. Toate aceste aspecte pun probleme de cunoaștere a utilizării tehnologiei
care să aducă mai multă cunoaștere/informare în astfel de situaţii.
[24]
http://www.standbytaskforce.org/ Organizaţia are peste 1800 de voluntari din peste 100 de state. Pentru politicile
de protecţia datelor http://www.standbytaskforce.org/about-us/privacy-policy/; https://www.ushahidi.com/, respectiv
https://www.ushahidi.com/privacy-policy
[25]
Nu în ultimul rând „Big Data” constituie o relaţie socială, valorizată prin salvarea de vieţi omenești. R. Burns, Rethinking
Big Data in Digital Humanitarianism: Practices, Epistemologies, and Social Relation in GeoJournal, Volume 80, Issue 4/2015,
pp. 477 și urm. (o versiune din 2014 este disponibilă la adresa https://ssrn.com/abstract=2510449). Același autor a studiat
și problema geolocalizării: L. Shanley, R. Burns, Z. Bastian, E. Robson, Tweeting Up a Storm: The Promise and Perils of Crisis
Mapping, disponibil la adresa https://ssrn.com/abstract=2464599
[26]
JO L 122, 24 aprilie 2014, p. 1-17.
„Organizaţiile de trimitere care mobilizează voluntari UE pentru ajutor umanitar în afara Uniunii sunt responsabile de
[27]
monitorizarea activităţilor lor și prezintă Comisiei rapoarte de monitorizare în mod periodic, protejând toate drepturile
fiecărui voluntar în ceea ce privește protecţia datelor cu caracter personal.” (art. 27 nu a făcut obiectul vreunei întrebări
preliminare). A se vedea Rezumatul Avizului Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor referitor la propunerea
de regulament de instituire a Corpului voluntar european de ajutor umanitar, JO C 100, 6 aprilie 2013, p. 14-15,
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52013XX0406(03)
[28]
Regulamentul (UE) nr. 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile și
agenţiile Uniunii și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei
nr. 1247/2002/CE. Text cu relevanţă pentru SEE, JO L 295, 21 noiembrie 2018, p. 39-98.
[29]
Pe larg: D.-M. Şandru, Situaţii în care este permisă prelucrarea datelor cu caracter personal fără consimţământul persoanei
vizate, p. 39-48 în A. Săvescu (ed.), Regulamentul general privind protecţia datelor cu caracter personal. Comentarii şi
explicaţii, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2018, p. 39-48.

trebui, de asemenea, să fie considerată legală în cazul în care este necesară în scopul asigurării
protecţiei unui interes care este esenţial pentru viaţa persoanei vizate sau pentru viaţa unei alte
persoane fizice. Prelucrarea datelor cu caracter personal care are drept temei interesele vitale
ale unei alte persoane fizice ar trebui efectuată numai în cazul în care prelucrarea nu se poate
baza în mod evident pe un alt temei juridic. Unele tipuri de prelucrare pot servi atât unor motive
importante de interes public, cât și intereselor vitale ale persoanei vizate, de exemplu în cazul
în care prelucrarea este necesară în scopuri umanitare, inclusiv în vederea monitorizării unei
epidemii și a răspândirii acesteia sau în situaţii de urgenţe umanitare, în special în situaţii de
dezastre naturale sau provocate de om.” Considerentul 73 completează referirile GDPR la dreptul
umanitar, prin luarea în considerare a unor excepţii de la aplicarea drepturilor persoanelor vizate,
dacă aceste restricţii sunt conforme cu standardul CEDO, inclusiv în materie umanitară[30].
Considerentul 112 din Regulamentul general privind protecţia datelor face aplicabilitatea
principiilor dreptului umanitar în materia protecţiei datelor, mai precis în materia transferurilor
internaţionale de date. Se subliniază că protecţia datelor nu poate constitui un obstacol pentru
salvarea de vieţi omenești. Astfel, se arată că „Orice transfer către o organizaţie umanitară
internaţională al datelor cu caracter personal ale unei persoane vizate care se află în incapacitate
fizică sau juridică de a își da consimţământul, în vederea îndeplinirii unei sarcini care decurge din
Convenţiile de la Geneva sau în vederea conformării cu dreptul internaţional umanitar aplicabil
în conflictele armate, ar putea fi considerat necesar pentru un motiv important de interes public
sau pentru că este în interesul vital al persoanei vizate.” Această prezumţie are un caracter
excepţional în regulament și este cu atât mai importantă faţă de tot ansamblul normelor juridice
din Regulament care produc efecte internaţionale.
Concluzii
Principalele preocupări care rezultă din actele și documentele menţionate sunt: protecţia datelor
voluntarilor; protecţia datelor victimelor sau persoanelor asistate; datele privind persoanele
vulnerabile; datele sensibile; „Big Data”, trasabilitatea, profilarea, geolocalizarea, mesajele
apps, dronele, transferul internaţional de date, evaluarea impactului asupra protecţiei datelor,
interoperabilitatea[31] etc. Pentru fiecare categorie de probleme există preocupări distincte, atât
[30]
Considerentul 73 are următorul conţinut:
„Dreptul Uniunii sau dreptul intern poate impune restricţii în privinţa unor principii specifice, în privinţa dreptului de
informare, a dreptului de acces la datele cu caracter personal și de rectificare sau ștergere a acestora, în privinţa dreptului
la portabilitatea datelor, a dreptului la opoziţie, a deciziilor bazate pe crearea de profiluri, precum și în privinţa comunicării
unei încălcări a securităţii datelor cu caracter personal persoanei vizate și a anumitor obligaţii conexe ale operatorilor,
în măsura în care acest lucru este necesar și proporţional într-o societate democratică pentru a se garanta siguranţa
publică, inclusiv protecţia vieţii oamenilor, în special ca răspuns la dezastre naturale sau provocate de om, prevenirea,
investigarea și urmărirea penală a infracţiunilor sau executarea pedepselor, inclusiv protejarea împotriva ameninţărilor
la adresa siguranţei publice sau împotriva încălcării eticii în cazul profesiilor reglementate și prevenirea acestora, alte
obiective importante de interes public general ale Uniunii sau ale unui stat membru, în special un interes economic
sau financiar important al Uniunii sau al unui stat membru, menţinerea de registre publice din motive de interes public
general, prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal arhivate pentru a transmite informaţii specifice legate de
comportamentul politic în perioada regimurilor fostelor state totalitare, protecţia persoanei vizate sau a drepturilor și
libertăţilor unor terţi, inclusiv protecţia socială, sănătatea publică și scopurile umanitare. Aceste restricţii ar trebui să fie
conforme cu cerinţele prevăzute de cartă și de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor
fundamentale.”
[31]
B. Korže, A. Čertanec, Protecting personal data in the context of interoperability among organizations for protection and
rescue, International Data Privacy Law, Volume 7, Issue 4, 1 November 2017, p. 303-313.

din punct de vedere al siguranţei informatice cât și al certitudinii securităţii juridice. Ambele
securităţi, atât de diferite în conţinutul lor, impun cunoașterea normelor juridice aplicabile și
efectele acestora. După cum am observat, nu există norme juridice cu forţă juridică obligatorie
DOCTRINĂ
care să protejeze drepturile persoanelor vizate, dar există ghiduri sau alte documente soft law,
care se constituie mai degrabă în interpretări, care provin de la entităţile care le-au emis, și cu
un grad mare de autoritate, se poate afirma că normele privind protecţia datelor se integrează
realităţilor specifice fiecărui eveniment și, din context, se determină legislaţia aplicabilă. Ca
principiu, însă, normele de protecţia datelor sunt norme de strictă interpretare, ceea ce înseamnă
că, deși de cele mai multe ori, nu suntem în prezenţa unui raport normativ general/special,
cu toate acestea, normele de protecţia datelor se aplică prioritar, ceea ce înseamnă că sunt
norme de excepţie. Cum s-a subliniat, „protecţia datelor este un drept fundamental în multe
sisteme juridice, iar acţiunea umanitară este de asemenea un drept fundamental, consacrat de
instrumente internaţionale precum Convenţiile de la Geneva și protocoale suplimentare. Faptul
că pot exista cazuri ocazionale de coliziune între cele două domenii, nu trebuie să conducă la
altă concluzie decât aceea că normele privind protecţia datelor și normele referitoare la acţiunile
umanitare în situaţii de urgenţă ar trebui considerate complementare, nu contradictorii.”[32]
Recentele valuri de migranţi din Uniunea Europeană, dar și din alte colţuri ale lumii, au adus în
discuţie posibilitatea supravegherii în masă precum și probleme juridice referitoare la protecţia
datelor migranţilor[33]. Același autor, Ben Hayes[34], arată și de ce se face referire la GDPR când
se discută în general despre protecţia datelor și dreptul umanitar arătând că „există mai multe
motive pentru care analizele se concentrează pe GDPR. În primul rând, pentru a compara cu
norme juridice pentru protecţia datelor necesită o bază: în absenţa oricărui instrument sau a
unei convenţii internaţionale sau a unei convenţii mai largi și comparabile, legislaţia UE este
aleasă deoarece este considerată în general „standardul de aur”. Mai mult, materia protecţiei
datelor continuă să se răspândească în mod constant în întreaga lume, fiind foarte probabil ca UE
să continue să stabilească standardul. În al doilea rând, GDPR este primul act internaţional de
protecţia datelor care face o referire specifică la acţiunea umanitară. Dispoziţiile privind transferul
internaţional de date vor afecta toate organismele și organizaţiile umanitare pentru că vor trebui
să respecte GDPR și este posibil ca acest lucru să le fie cerut chiar și organizaţiilor care se bucurau
de existenţa unor privilegii și imunităţi. Ben Hayes subliniază că întrucât protecţia datelor este un
drept fundamental este de așteptat ca și organizaţiile umanitare – care sunt agenţi ai respectării
drepturilor omului – să fie primele care respectă protecţia datelor.
[32]
C. Kuner, D. Jerker B. Svantesson, F.H. Cate, O. Lynskey, C. Millard, loc. cit., p. 148.
B. Hayes, Migration and data protection: Doing no harm in an age of mass displacement, mass surveillance and „big
[33]
data”, International Review of the Red Cross (2017), 99 (1), 179-209, disponibil integral la adresa https://www.icrc.org/
en/international-review/article/migration-and-data-protection-doing-no-harm-age-mass-displacement-mass, Articolul
discută (la p. 194) despre impactul datelor sensibile.
[34]
B. Hayes, Migration and data protection…, loc. cit., p. 195-196.

Perspective ale dreptului la uitare digitală (dreptul la înlăturare): concluziile Avocatului general ...
Perspective ale dreptului la uitare digitală

(dreptul la înlăturare): concluziile Avocatului
general în Cauza G. C. și alţii (C-136/17)
Silviu-Dorin ȘCHIOPU
ABSTRACT
Information technology changed the way we relate to information as any data

posted on the Internet can remain accessible indefinitely. On the one hand this
ease of access undoubtedly improved the business environment, but on the other
hand the fundamental right to privacy of natural persons seems to be under threat
in the absence of adequate legal mechanisms that should ensure that their past
will not haunt them ad vitam aeternam. Last year, the French Council of State
(Conseil d’État) has requested the Court of Justice of the European Union (CJEU)
for a preliminary ruling on a series of questions concerning the implementation of
the right to de-referencing (digital right to be forgotten). Since the interpretation
given by the CJEU may reshape the implementation of this right to be delisted, this
paper discusses the Opinion of the Advocate General in the G. C. and Others Case
(C-136/17), opinion which could offer a glimpse into the future ruling of the CJEU
on this matter (déréférencement de données sensibles).
Keywords: sensitive personal data, freedom of expression and information, right

to be forgotten, right to de-referencing, right to be delisted, right to de-indexing,
implementation, preliminary ruling.
REZUMAT
Tehnologia informaţiei a schimbat modul în care ne raportăm la informaţii, întrucât

orice date postate pe internet pot rămâne accesibile pe o perioadă nedeterminată.
Pe de o parte, această ușurinţă de acces a îmbunătăţit fără îndoială mediul de
afaceri, dar, pe de altă parte, dreptul fundamental la viaţa privată al persoanelor
fizice pare să fie ameninţat în absenţa unor mecanisme juridice adecvate care să
garanteze că trecutul lor nu îi va bântui ad vitam aeternam. Anul trecut, Consiliul de
Stat francez (Conseil d’État) a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)
să clarifice unele aspecte privind implementarea dreptului la înlăturare (dreptul la
uitare digitală). Întrucât interpretarea dată de CJUE poate reconfigura modul de
aplicare a acestui drept la delistare, acest articol prezintă Concluziile Avocatului

Silviu-Dorin Șchiopu
General în Cauza G.C. și Alţii (C-136/17), opinie care ar putea anticipa conţinutul
viitoarei decizii a CJUE (déréférencement de données sensibles).
DOCTRINĂ
Cuvinte-cheie: date cu caracter personal sensibile, libertatea de exprimare și de

informare, dreptul de a fi uitat, dreptul la înlăturare, dreptul la delistare, dreptul la
dezindexare, punere în aplicare, întrebare preliminară.
Legislaţie relevantă: Directiva 95/46/CE, art. 8 alin. (1) și (5), art. 8 alin. (2) lit. a) și e);
Regulamentul (UE) nr. 2016/679, art. 9 alin. (1), art. 10, art. 9 alin. (2)
lit. a), e) și f)
Consideraţii introductive
Recent, avocatul general Maciej Szpunar și-a prezentat concluziile[1] într-o cauză în care Curtea
de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), prin clădirea celui de-al doilea pilon al jurisprudenţei Google
Spania[2], are ocazia de a consolida edificiul pe care l-a construit pe cale pretoriană [3]. Cauza
supusă atenţiei CJUE privește clarificarea unor aspecte ale aplicării dreptului la uitare digitală în
cazul prelucrării unor categoriilor speciale de date de către operatorul unui motor de căutare.
Reamintim că dreptul la uitare izvorăște pe cale interpretativă din dreptul persoanei la respectarea
vieţii private, care la rândul său își găsește consacrarea în convenţii internaţionale, Carta
drepturilor fundamentale UE, constituţii, etc. Precum am menţionat, la nivel Uniunii Europene,
dreptul la uitare digitală este o creaţie pretoriană a CJUE, care însă și-a regăsit ulterior consacrarea
într-un act de legislaţie secundară U.E. cu aplicaţie directă, respectiv Regulamentul general privind
protecţia datelor[4] ce se aplică de la 25 mai 2018.
Apariţia acestui drept la uitare digitală (dreptul la înlăturare sau de-listare) a fost rodul unei
trimiteri preliminare[5] privind interpretarea unor dispoziţii ale Directivei nr. 95/46/CE [6],
act normativ anterior fondării Google (1998) și contemporan începuturilor Internetului.
CJUE, Concluziile avocatului general Maciej Szpunar prezentate la 10 ianuarie 2019, cauza C-136/17 – G. C. și alţii,
[1]
ECLI:EU:C:2019:14 (versiunea în limba franceză).

[2]
CJUE, hotărârea din 13 mai 2014, cauza C-131/12 – Google Spain și Google, ECLI:EU:C:2014:317, publicată în Repertoriul
electronic (Repertoriul general).
[3]
Conseil d’État, Concluziile raportorului public Aurélie Bretonneau în cauza nr. 391000, in fine, document disponibil pe
http://arianeinternet.conseil-etat.fr/arianeinternet/.
[4]
Regulamentul (UE) nr. 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și
de abrogare a Directivei nr. 95/46/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 119 din 4 mai 2016.
A se vedea Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare introdusă de Audiencia Nacional (Spania) la 9 martie 2012 —
[5]
Google Spain, S.L., Google, Inc./Agencia de Protección de Datos (AEPD), Mario Costeja González, cauza C-131/12, publicată
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 165/11 din 9 iunie 2012.
[6]
Directiva nr. 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor
fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulaţie a acestor date, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene L 281/31, Ediţie specială, cap. 13/vol. 17.

Prin hotărârea din 13 mai 2014, în cauza C-131/12 – Google Spain și Google, CJUE a statuat în
sensul că, pentru respectarea dreptului la rectificarea, ștergerea sau blocarea datelor și a dreptului
de opoziţie reglementat de Directiva nr. 95/46/CE, în măsura în care condiţiile prevăzute de aceste
dispoziţii sunt îndeplinite efectiv, „operatorul unui motor de căutare este obligat să elimine de
pe lista de rezultate, afișată în urma unei căutări efectuate plecând de la numele unei persoane,
linkurile către paginile web publicate de terţi și care conţin informaţii referitoare la această
persoană”, inclusiv în ipoteza în care acest nume sau aceste informaţii nu sunt șterse în prealabil sau
simultan de pe paginile web respective și chiar dacă publicarea lor în sine pe acele pagini este licită.
Astfel CJUE, prin interpretarea dispoziţiilor Directivei nr. 95/46/CE, a consacrat un drept al
persoanelor fizice de a obţine ca, atunci când numele lor este introdus într-un motor de căutare
online, să nu mai apară anumite rezultate. Acest drept tinde a crea premisele uitării unor informaţii
ce privesc persoana vizată ori de câte ori vizibilitatea excesivă antrenată de indexarea acestora
aduce o atingere disproporţionată drepturilor sale fundamentale prevăzute la art. 7 și art. 8 din
Carta drepturilor fundamentale UE, respectiv dreptul la respectarea vieţii private și dreptul la
protecţia datelor cu caracter personal, drepturi ce prevalează în principiu nu numai asupra interesului
economic al operatorului motorului de căutare, ci și asupra interesului acestui public de a avea acces
la informaţia respectivă cu ocazia unei căutări referitoare la numele acestei persoane.
Practic, prin hotărârea CJUE s-a impus motoarelor de căutare obligaţia de a șterge legătura care
unește anumite date de numele persoanei vizate, legătură ce decurge din modul de funcţionare
al motorului de căutare[7] și datorită căreia, în lista de rezultate afișată în urma unei căutări
efectuate plecând de la numele acelei persoane, figurează linkuri către paginile web publicate de
terţi, pagini web ce conţin informaţii referitoare la această persoană. Necesitatea recunoașterii
unui drept la înlăturare a fost impusă de efectele postării unor informaţii pe un site internet
conjugate cu amplificarea vizibilităţii acestora datorită motoarelor de căutare.
Cum consacrarea dreptului la uitare digitală are o origine pretoriană s-a simţit nevoia clarificării
unor aspecte ale aplicării acestuia în cazul prelucrării unor categorii speciale de date de către
operatorul unui motor de căutare, mai exact metoda care trebuie aplicată în evaluarea dreptului
la înlăturare atunci când este vorba fie de date care – deși nu sunt lipsite de interes pentru public,
astfel că pot ajunge a fi relatate în cadrul unor articole de presă – sunt de o natură sensibilă ce
justifică faptul că Directiva 95/46/CE interzice în principiu prelucrarea acestora, fie de date care
conduc la faptul că lista de rezultate ce decurge din indexarea lor oferă o imagine de ansamblu
a persoanei vizate radical incompletă sau inexactă[8].
Premisele litigiului principal

Întrebările preliminare [9] provin dintr-o serie de litigii între Commission Nationale de
l’Informatique et des Libertés (CNIL), autoritatea franceză de control în materia protecţiei datelor
[7]
Pentru detalii a se vedea S.-D. Șchiopu, Aplicarea teritorială a dreptului la uitare digitală (dreptul la înlăturare) în lumina
cererii de decizie preliminară introdusă de Conseil d’État (Franţa) la 21 august 2017 – Google Inc./CNIL (Cauza C-507/17) în
Pandectele române nr. 1/2018, p. 67-68.
[8]
A se vedea Conseil d’État, Concluziile raportorului public Aurélie Bretonneau în cauza nr. 391000, p. 5.
Cererea de decizie preliminară introdusă de Conseil d’État (Franţa) la 15 martie 2017 – G.C., A.F., B.H., E.D./Commission
[9]
nationale de l’informatique et des libertés (CNIL), cauza C-136/17, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 168/24 din 29 mai 2017.

cu caracter personal și patru persoane care fiecare în parte au adresat plângeri autorităţii franceze
de supraveghere pentru a obţine înlăturarea unor link-uri care duceau către diverse site-uri ce
figurau în lista de rezultate obţinută în urma unei căutări efectuate pe baza numelor lor pe
DOCTRINĂ
motorul de căutare al societăţii Google Inc.
În cazul primei persoane vizate (cauza nr. 391000) este vorba de un fotomontaj satiric publicat pe
Youtube la data de 18 februarie 2011 ce o înfăţișează lângă primarul localităţii a cărei directoare
de cabinet fusese și în care este evocată în mod explicit relaţia intimă care ar fi existat între ei,
precum și incidenţa acestei relaţii asupra propriului ei parcurs politic. Acest fotomontaj a fost
publicat online cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile cantonale la care a candidat
persoana vizată. La momentul când cererea de înlăturare i-a fost refuzată, persoana vizată nu
era nici aleasă, nici candidată la alegerile locale și nici nu mai exercita funcţia de directoare de
cabinet a primarului comunei, iar faptul că acest link apare în poziţia a patra a rezultatelor căutării
asociate cu numele său constituie un impediment în obţinerea unui loc de muncă.
În cazul celei de-a doua persoane vizate (cauza nr. 393769) este vorba de un articol din data
de 9 septembrie 2008 publicat în cotidianul Libération, articol reprodus pe site-ul Centrului
contra manipulărilor mentale și care privește sinuciderea unui adept al Bisericii scientologice
în decembrie 2006, persoana vizată fiind menţionată în acest articol în calitate de responsabil
cu relaţiile publice al Bisericii scientologice, profesie pe care a încetat să o mai exercite între
timp. Autorul articolului menţionează că a contactat persoana vizată pentru a obţine versiunea
acesteia a faptelor și relatează informaţiile culese cu această ocazie. Persoana vizată consideră
că indexarea articolului, care continuă să fie pe locul cinci în rezultatele căutării asociate numelui
său, a devenit inadecvată.
În cazul celei de-a treia persoane vizate (cauza nr. 399999) este vorba de articole, în principal
de presă, privind declanșarea cercetării penale în iunie 1995 cu privire la finanţarea Partidului
Republican, procedură în cadrul căreia a fost cercetat împreună cu mai mulţi oameni de afaceri
și personalităţi politice. În cazul persoanei vizate s-a decis neînceperea urmării penale la
26 februarie 2010, majoritatea linkuri-lor ducând către articole contemporane declanșării
cercetării penale și care prin urmare nu prezintă modul în care s-a finalizat aceasta.
În cazul celei de-a patra persoane vizate (cauza nr. 401258) este vorba de două articole publicate
în Nice Matin și le Figaro care prezintă ședinţa de judecată în cadrul căreia a fost condamnat
la pedeapsa de 7 ani închisoare și o pedeapsă complementară de 10 ani de supraveghere
socio-judiciară pentru fapte de agresiune sexuală comise asupra minorilor de 15 ani. Una din
aceste cronici judiciare menţionează, printre altele, mai multe detalii intime relative la persoana
vizată ce au fost revelate cu ocazia procesului (o malformaţie genitală, pilozitatea excesivă,
precum și faptul că nu ar fi întreţinut relaţii sexuale înainte de vârsta de 28 de ani).
Înainte de a se adresa autorităţii franceze de supraveghere, fiecare în parte, s-a adresat, fără
succes însă, societăţii Google Inc. pentru a obţine înlăturarea link-urilor în chestiune. În toate cele
patru decizii contestate, CNIL a pus în balanţă atingerea adusă de către indexare vieţii private
contra interesului pe care-l prezintă pentru informarea publicului și a hotărât să claseze plângerile
considerând că această ingerinţă era proporţională, motiv pentru care cei patru s-au adresat
Consiliului de Stat pentru a obţine anularea deciziilor de clasare.

Întrebările preliminare formulate de Consiliul de stat din Franţa

Pe de o parte, Conseil d’État a constatat că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Directiva nr. 95/46/CE
privesc datele cu caracter personal „care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice,
convingerile religioase sau filozofice, apartenenţa sindicală”, precum și datele privind „sănătatea
sau viaţa sexuală”[10] și că prelucrarea acestora, în principiu, este interzisă[11]. Pe de altă parte,
potrivit art. 8 alin. (5) din Directiva nr. 95/46/CE, „prelucrarea datelor referitoare la infracţiuni,
condamnări penale sau măsuri de securitate se poate efectua numai sub controlul autorităţii
publice sau dacă garanţiile corespunzătoare și specifice sunt prevăzute de dreptul intern, sub
rezerva derogărilor pe care statul membru le poate acorda în temeiul dispoziţiilor de drept intern
care prevăd garanţii corespunzătoare și specifice”[12].
De asemenea, Conseil d’État a mai constatat că CJUE a precizat în considerentul 38 din hotărârea
din 13 mai 2014, cauza C-131/12 – Google Spain și Google, că operatorul unui motor de căutare
„în calitate de persoană care stabilește scopurile și mijloacele acestei activităţi, trebuie să asigure,
în cadrul responsabilităţilor, al competenţelor și al posibilităţilor sale (s.n.), că această activitate
îndeplinește cerinţele Directivei nr. 95/46 pentru ca garanţiile prevăzute de directiva respectivă
să își producă efectul deplin și pentru ca o protecţie eficientă și completă a persoanelor în cauză,
în special a dreptului lor la respectarea vieţii private, să poată să fie realizată efectiv.”
Întrucât situaţia de fapt din cauza în care s-a pronunţat hotărârea în cauza C-131/12 – Google
Spain și Google privește date, care deși au caracter personal, nu sunt „sensibile” în sensul art. 8
din Directiva nr. 95/46/CE, ţinând cont de dispoziţiile acestei directive și de hotărârea menţionată,
Conseil d’État a identificat o serie de dificultăţi în interpretarea dreptului UE.
Prima întrebare preliminară

Având în vedere responsabilităţile, competenţele și posibilităţile specifice ale operatorului unui
motor de căutare, interdicţia pentru alţi operatori de a prelucra date prevăzută la alin. (1) și (5) ale
art. 8 din Directiva nr. 95/46/CE, sub rezerva excepţiilor prevăzute de acest text, se aplică și acestui
operator în calitate de operator al prelucrării efectuate de respectivul motor de căutare?
În opinia avocatului general, răspunsul la această întrebare este, în principiu, afirmativ.

Deși hotărârea dată în cauza C-131/12 – Google Spain și Google nu privește datele sensibile
menţionate la art. 8 alin. (1) și (5) din Directiva nr. 95/46/CE, nu înseamnă că un motor de
căutare nu face obiectul acestei dispoziţii, însă, întrucât obligaţiile prevăzute de directivă au fost
redactate avându-se în vedere statele membre, nu motoarele de căutare, dispoziţiile directivei
nu se pretează la o aplicare intuitivă și pur literală în cazul acestora din urmă.
[10]
Corespondentul art. 9 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 2016/679.
Conseil d’État, decizia din data de 24 februarie 2017, pronunţată în cauza nr. 391000, publicată în Recueil Lebon, ECL
[11]
I:FR:CEASS:2017:391000.20170224, paragraful 14, disponibilă la http://arianeinternet.conseil-etat.fr/arianeinternet/

getdoc.asp?id=209442&fonds=DCE&item=1.
[12]
Corespondentul art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 2016/679.

De aceea, potrivit avocatului general, se impune ca fiecare prevedere a directivei să fie analizată
sub aspectul aptitudinii sale de a fi aplicată în cazul unui motor de căutare[13], întrucât o aplicare
strictă ar avea ca efect interzicerea oricărei prelucrări de date din cele enumerate în cadrul art. 8
DOCTRINĂ
alin. (1), sub rezerva excepţiilor prevăzute în alin. (2). O aplicare strictă ar impune motorului de
căutare să verifice – ex ante și ex officio, adică chiar și în lipsa unei cereri de înlăturare – dacă
nu cumva o listă de rezultate afișată ca urmare a unei căutări efectuate pe baza numelui unei
persoane fizice conţine vreun link către pagini web care conţin date vizate de această dispoziţie,
control care, atât în opinia avocatului general, cât și în ceea ce ne privește, nu este nici posibil,
nici de dorit.
În continuare avocatul general, interpretând art. 8 al directivei în lumina considerentului 38

din hotărârea dată în cauza C-131/12 – Google Spain și Google, adică luând în considerare
responsabilităţile, competenţele și posibilităţile pe care le are operatorul unui motor de căutare,
a concluzionat că acesta „poate să nu fie în măsură să asigure efectul deplin al dispoziţiilor
Directivei nr. 95/46, tocmai datorită responsabilităţilor, competenţelor și posibilităţilor sale
limitate (s.n.)”[14], motiv pentru care ar trebui exclusă aplicarea ex ante a art. 8 alin. (1). De altfel
chiar Google a subliniat că nu este în măsură să examineze fiecare site indexat pentru a se asigura
că conţinutul acestuia respectă legislaţia sau pentru a determina dacă conţine date cu caracter
personal sensibile, inexacte sau incomplete, ori care are au fost publicare în mod ilicit sau care
privesc date referitoare la infracţiuni și condamnări penale[15].
Cum prevederile art. 8 alin. (1) din Directiva nr. 95/46/CE nu se pot aplica operatorului unui
motor de căutare ca și când el însuși ar fi inclus datele sensibile în paginile de internet indexate,
avocatul general a subliniat că „în mod logic, activitatea unui motor de căutare nu intervine
decât după publicarea online a datelor (sensibile) și are un caracter secundar”[16], astfel că aceste
prevederi se aplică în cazul unui motor de căutare numai ca urmare a indexării, deci printr-o
verificare ex post, pe baza unei cereri de înlăturare formulată de persoana vizată.
A doua întrebare preliminară

a. Dispoziţiile art. 8 alin. (1) și (5) din Directiva nr. 95/46/CE trebuie interpretate în sensul că
interdicţia astfel aplicată, sub rezerva excepţiilor prevăzute de această directivă, operatorului unui
motor de căutare de a prelucra date care intră sub incidenţa acestor dispoziţii l-ar obliga să admită
sistematic cererile de înlăturare a unor linkuri ce duc spre pagini web care conţin astfel de date?
În opinia avocatului general, și răspunsul la această întrebare este afirmativ, în sensul că

operatorul unui motor de căutare este obligat să admită sistematic asemenea cereri de înlăturare,
sub rezerva excepţiilor prevăzute de Directiva nr. 95/46/CE [17].
[13]
ECLI:EU:C:2019:14, paragraful 45.
[14]
Idem, paragraful 52.
[15]
Idem, nota 22.
[16]
[17]

Pentru a răspunde astfel, avocatul general a constatat că art. 8 alin. (1) și (5) din Directiva
nr. 95/46/CE conţine o interdicţie a prelucrării datelor sensibile enumerate în aceasta, nu
unul dintre mai multe elemente de luat în considerare atunci când se analizează o cerere de
înlăturare[18]. În cadrul art. 8 nu se mai impune punerea în balanţă a drepturilor persoanei vizate
cu interesul economic al operatorului motorului de căutare, precum și cu interesul publicului de a
avea acces la informaţia respectivă, întrucât în temeiul acestui articol, dacă legiuitorul consideră
că prelucrarea anumitor date este ilicită, la fel va fi chiar și prelucrarea separată realizată de către
un operator al unui motor de căutare, cel puţin din momentul în care operatorul nu a dat curs
unei cereri de înlăturare.
În susţinerea acestei interpretări avocatul general a amintit și faptul că Regulamentul (UE)

nr. 2016/679 nu numai că a menţinut această interdicţie a prelucrării datelor sensibile[19], ci chiar a
extins aceste categorii[20]. Prin urmare atunci când prelucrarea datelor este ilicită, adică în măsura
în care prelucrarea datelor sensibile nu se încadrează într-una din excepţiile prevăzute de art. 8
din Directiva nr. 95/46/CE [21], operatorul unui motor de căutare va trebui în mod automat să
admită cererea de înlăturare fără a mai cerceta dacă nu cumva prevalează interesul economic
al operatorului motorului de căutare sau interesul publicului de a avea acces la informaţia
respectivă, soluţie pe care o considerăm justă.
b. În ce mod sunt interpretate excepţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. (a) și (e) din Directiva
nr. 95/46/CE[22] atunci când se aplică operatorului unui motor de căutare, având în vedere
responsabilităţile, competenţele și posibilităţile sale specifice? În special, un astfel de operator
poate refuza admiterea unei cereri de înlăturare a unor linkuri dacă acesta constată că linkurile în
cauză duc spre conţinuturi care, dacă cuprind date care se încadrează în categoriile enumerate la
alin. (1) al art. 8, intră de asemenea în domeniul de aplicare al excepţiilor prevăzute la alin. (2) al
aceluiași articol, în special lit. (a) și (e)?
În opinia avocatului general, răspunsul la această întrebare este afirmativ căci atâta timp cât
interdicţia de a prelucra datele sensibile în temeiul art. 8 alin. (1) și (5) se aplică, și excepţiile
prevăzute în cadrul aceluiași articol trebuie să se aplice, astfel că un motor de căutare poate refuza
să dea curs unei cereri de înlăturare atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (2)
din Directiva nr. 95/46/CE [23]. Precizăm că întrebarea preliminară nu a privit decât situaţia în care
persoana vizată și-a dat consimţământul explicit pentru prelucrarea acestor date și cea în care
prelucrarea se referă la date care sunt făcute publice de către persoanele vizate în mod manifest
sau sunt necesare pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiţie.
[18]
Potrivit art. 9 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 2016/679, este interzisă prelucrarea de „date cu caracter personal care
[19]
dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenenţa
la sindicate și prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date
privind sănătatea sau de date privind viaţa sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice.”
[20]
ECLI:EU:C:2019:14, nota 33.
[21]
În Regulamentul (UE) nr. 2016/679 aceste excepţii, mai numeroase decât cele prevăzute de art. 8 al Directivei
nr. 95/46/CE, sunt enumerate în cadrul art. 9 alin. (2).
[22]
Corespondentul art. 9 alin. (2) lit. a), e) şi f) din Regulamentul (UE) nr. 2016/679.
[23]

Personal ne este greu să ne imaginăm o situaţie în care un motor de căutare va prelucra datele
sensibile cu acordul persoanei vizate ori prelucrarea acelor date ar putea fi necesară pentru
constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiţie. În plus, precum a remarcat și
DOCTRINĂ
avocatul general, o cerere de înlăturare presupune în mod logic, că, cel puţin de la data acestei
cereri, persoana care o formulează nu mai este de acord cu prelucrarea efectuată de operatorul
motorului de căutare[24].
De aceea considerăm că, în practică, aceste excepţii ar putea fi eventual invocate de editorul
site-ului web în cauză care răspunde de punerea informaţiilor la dispoziţia publicului, nu și de
operatorul motorului de căutare. Totuși, nu puteam exclude complet ipoteza improbabilă în
care totuși operatorul motorului de căutare va putea proba faptul că prelucrarea prin afișarea
rezultatelor căutării în contextul utilizării motorului de căutare este necesară pentru constatarea,
exercitarea sau apărarea unui drept în justiţie.
c. Dispoziţiile din Directiva nr. 95/46/CE trebuie interpretate în sensul că, atunci când linkurile a
căror înlăturare este solicitată duc spre prelucrări de date cu caracter personal efectuate exclusiv în
scopuri jurnalistice sau în scopuri artistice sau literare care, ca atare, în temeiul art. 9 din Directiva
nr. 95/46/CE, pot colecta și prelucra date care se încadrează în categoriile menţionate la art. 8
alin. (1) și (5) din această directivă, operatorul unui motor de căutare poate, din acest motiv, să
refuze admiterea unei cereri de înlăturare?
În opinia avocatului general, art. 9 din Directiva nr. 95/46/CE [25] constituie la nivelul dreptului
derivat o materializare a libertăţii de expresie și de informare, precum și a libertăţii presei
consacrate de art. 11 din Carta drepturilor fundamentale UE[26], astfel că în momentul punerii în
balanţă a drepturilor la viaţă privată și la protecţia datelor cu caracter personal, pe de o parte, și
dreptul publicului de acces la informaţiile respective, pe de altă parte, trebuie luat în considerare
și faptul că aceste informaţii emană de la un jurnalist sau constituie o expresie artistică sau
literară[27], atunci când se constată că afișarea datelor sensibile pe pagina spre care trimite link-ul
în cauză este legală, deoarece prelucrarea realizată de către editorul paginii web intră sub
incidenţa art. 9 din Directiva nr. 95/46/CE.
În susţinerea acestei interpretări, respectiv a faptului că excepţia privind prelucrarea în scopuri

jurnalistice sau în scopul exprimării academice, artistice sau literare se aplică și în cazul prelucrării
realizate de operatorul unui motor de căutare atunci când discutăm de lista de rezultate afișată
în urma unei căutări efectuate plecând de la numele persoanei vizate, avocatul general a avansat
o serie de argumente.
În primul rând, a preluat opinia avocatului general Niilo Jääskinen exprimată în cauza C-131/12 –
Google Spain și Google, potrivit căruia „Dreptul utilizatorilor de internet de a căuta și de a primi
informaţii publicate pe internet este protejat de articolul 11 din Cartă […]. Acesta include atât
[24]
Idem, nota 35.
[25]
[26]
Potrivit art. 11 privind libertatea de exprimare și de informare, „(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.
Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul
autorităţilor publice și fără a ţine seama de frontiere. (2) Libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt
respectate.”
[27]
Idem, paragraful 88 .

informaţiile de pe pagina web sursă, cât și informaţiile furnizate de motoarele de căutare pe

internet”[28]. În al doilea rând, a interpretat considerentul 85 al hotărârii date în cauza C-131/12 –
Google Spain și Google[29] în sensul că prevederile art. 9 din Directiva nr. 95/46/CE se aplică nu
numai editorului paginii web, ci inclusiv operatorului unui motor de căutare, cu consecinţa că
acesta din urmă va putea respinge o cerere de înlăturare atunci când datele de pe pagina web se
află sub incidenţa art. 9 din directivă.
Astfel, în viziunea avocatului general, atunci când se pune în balanţă interesul internauţilor
potenţial interesaţi să aibă acces la o pagină de internet printr-o căutare efectuată plecând de la
numele persoanei vizate, pe de o parte, și drepturile fundamentale ale persoanei vizate prevăzute
la art. 7 și art. 8 din Carta drepturilor fundamentale UE, respectiv dreptul la respectarea vieţii
private și dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, pe de altă parte, este necesar să se
ia în considerare nu numai interesul publicului de a avea acces la informaţia în cauză (libertatea
de informare), ci și libertatea de exprimare a editorilor de pagini web[30], în acest sens invocând
inclusiv Liniile directoare adoptate de „Grupul de lucru articolul 29 privind protecţia datelor”[31].
Totuși, avocatul general a pierdut din vedere faptul că aceleași Linii directoare, când vorbesc
despre impactul înlăturării asupra libertăţii de exprimare a editorilor de pagini web, menţionează
ca și criteriu al respingerii unei cereri de înlăturare numai situaţia în care prevalează interesul
publicului de a avea acces la aceste informaţii, subliniind în același timp faptul că, chiar și atunci
când un anumit rezultat al căutării este înlăturat din listă, conţinutul de pe site-ul web sursă
rămâne disponibil iar informaţiile sunt accesibile prin intermediul unui motor de căutare care
utilizează alţi termeni de căutare decât numele persoanei vizate[32].
De altfel, o asemenea interpretare încalcă însăși raţiunea instituirii dreptului la uitare, consacrarea
acestuia având în vedere tocmai faptul că a cere persoanei vizate să obţină ștergerea datelor sale
cu caracter personal direct de pe paginile web nu ar asigura o protecţie efectivă și completă a
acesteia în special în cazul editorilor cărora nu li se aplică dreptul UE privind protecţia datelor
cu caracter personal, precum și în cazul publicării efectuate exclusiv în scopuri jurnalistice care
beneficiază de derogarea privind exercitarea dreptului la liberă exprimare și la informare[33].
[28]
CJUE, Concluziile avocatului general Niilo Jääskinen prezentate la 25 iunie 2013, cauza C-131/12 – Google Spain şi
Google, ECLI:EU:C:2013:424, paragraful 121.
[29]
Paragraful 85: „În plus, prelucrarea de către editorul unei pagini web, constând în publicarea unor informaţii referitoare
la o persoană fizică, poate, după caz, să fie efectuată „numai în scopuri jurnalistice” și să beneficieze astfel, în temeiul
articolului 9 din Directiva nr. 95/46, de derogările de la cerinţele prevăzute de aceasta, în timp ce situaţia nu pare să fie
aceeași în ceea ce privește prelucrarea efectuată de operatorul unui motor de căutare. Prin urmare, nu poate fi exclus ca
persoana vizată să poată în anumite împrejurări să își exercite drepturile prevăzute la articolul 12 litera (b) și la articolul
14 primul paragraf litera (a) din Directiva nr. 95/46 în raport cu operatorul menţionat, însă nu și în raport cu editorul
paginii web respective”.
[30]
A se vedea CJUE, Concluziile avocatului general Maciej Szpunar prezentate la 10 ianuarie 2019, cauza C-136/17 – G. C.
și alţii, ECLI:EU:C:2019:14, paragraful 89 şi 92.
[31]
Idem, paragraful 90 şi trimiterea de la nota 47.
Article 29 Data Protection Working Party, Guidelines on the implementation of the Court of Justice of the European
[32]
Union Judgment on „Google Spain and Inc v. Agencia Española de Protección de Datos (AEPD) and Mario Costeja González”
C-131/12, adopted on 26 November 2014, WP 225, p. 6, document disponibil la https://ec.europa.eu/justice/article-29/
documentation/opinion-recommendation/files/2014/wp225_en.pdf.
În acest sens, a se vedea Laraine Laudati (OLAF Data Protection Officer), Summaries of EU Court Decisions Relating
[33]
to Data Protection 2000-2015, p. 20, document disponibil la https://ec.europa.eu/anti-fraud/sites/antifraud/files/

caselaw_2001_2015_en.pdf.

Dacă am accepta includerea libertăţii de exprimare în evaluarea admisibilităţii unei cereri

de înlăturare, ar dispărea distincţia între dreptul la uitare digitală care nu are ca efect decât
înlăturarea unor rezultate din lista de rezultate afișată în urma unei căutări efectuate plecând de
DOCTRINĂ
la numele persoanei vizate și dreptul la ștergerea datelor exercitat împotriva editorilor de site-uri
web[34], ceea ce ar avea ca efect însăși suprimarea dreptului la înlăturare astfel cum îl cunoaștem
și îl înţelegem la momentul actual.
Dacă dreptul la protecţia datelor cu caracter personal nu este un drept absolut iar acesta trebuie
luat în considerare în raport cu funcţia pe care o îndeplinește în societate și echilibrat cu alte
drepturi fundamentale, precum dreptul la respectarea libertăţii de exprimare și de informare, în
conformitate cu principiul proporţionalităţii[35], atunci nu este mai puţin adevărat nici faptul că
dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut. De aceea, tocmai pentru a menţine un just
echilibru între aceste drepturi fundamentale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ar trebui să
nu ţină seama de opinia avocatului general în privinţa libertăţii de exprimare.
Dacă CJUE și-ar fi însușit opinia avocatului general în cauza C-131/12 – Google Spain și Google[36],
astăzi nu am mai vorbi de un drept la uitare digitală, căci acesta ne-ar fi necunoscut. La fel, dacă
CJUE ar admite opinia avocatului general în cauza de faţă, dreptul la înlăturare va înceta să mai
existe, involuând la un simplu drept la ștergerea datelor.
A treia întrebare preliminară[37]

a. Dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Directiva din 24 octombrie 1995 trebuie interpretate în sensul că
informaţiile privind punerea sub acuzare a unui individ sau care descriu un proces și condamnarea
ce rezultă, constituie date referitoare la infracţiunile și condamnările penale? În general, dacă o
pagină web cuprinde date care dezvăluie condamnări sau proceduri judiciare la care a fost supusă
o persoană fizică, ea intră în domeniul de aplicare al acestor dispoziţii?
În opinia avocatului general, asemenea informaţii judiciare publicate pe pagini web constituie
date în sensul art. 8 alin. (5) din Directiva nr. 95/46/CE, astfel că, și atunci când o procedură
penală nu a condus la o condamnare, ne aflăm în prezenţa unei informaţii referitoare la o
infracţiune[38], interpretare pe care o considerăm justă.
[34]
Pentru concilierea dreptului la viaţă privată și libertatea de exprimare în mediul online a se vedea S.-D. Şchiopu,
Un reper jurisprudenţial din practica instanţelor belgiene în materia dreptului la uitare digitală, în Revista Universul Juridic
nr. 4/2018, p. 36-44.
[35]
A se vedea considerentul (4) din Regulamentul (UE) nr. 2016/679.
[36]
„Drepturile de ștergere și de blocare a datelor, reglementate la articolul 12 litera (b), și dreptul de opoziţie, reglementat
la articolul 14 litera (a) din Directiva nr. 95/46, nu conferă persoanei vizate dreptul de a solicita unui furnizor de servicii de
motor de căutare să nu indexeze informaţiile referitoare la persoana sa publicate în mod legal pe paginile web ale terţilor,
prevalându-se de dorinţa sa ca informaţiile respective să nu fie cunoscute de utilizatorii de internet atunci când consideră
că acestea îi pot aduce prejudicii sau când dorește ca aceste informaţii să fie uitate” – CJUE, Concluziile avocatului general
Niilo Jääskinen prezentate la 25 iunie 2013, cauza C-131/12 – Google Spain şi Google, ECLI:EU:C:2013:424, in fine.
Aceasta este în realitate a patra întrebare, a treia întrebare fiind condiţionată de un răspuns negativ la prima întrebare.
[37]
Cum răspunsul la prima întrebare a fost pozitiv, răspunsul la a treia întrebare nu a mai fost necesar.
[38]

b. Atunci când solicitantul stabilește că aceste date au devenit incomplete sau inexacte ori că
nu sunt actualizate, operatorul unui motor de căutare trebuie să admită cererea de înlăturare
corespunzătoare? Mai precis, atunci când solicitantul demonstrează că, având în vedere derularea
procedurii judiciare, informaţiile cu privire la o etapă anterioară a procedurii nu mai corespund cu
realitatea actuală a situaţiei sale, operatorul unui motor de căutare este obligat să înlăture linkurile
care duc spre pagini web ce conţin astfel de informaţii?
Potrivit avocatului general, această întrebare privește obligaţia de a înlătura din lista de rezultate
linkuri, în special către articole de presă care relatează o etapă anterioară din cursul unei
proceduri judiciare, atunci când persoana vizată probează faptul că, având în vedere desfășurarea
procedurilor judiciare, informaţiile referitoare la acea etapă anterioară nu mai corespund realităţii
actuale a situaţiei sale. În opinia sa, trebuie examinat fiecare caz în parte iar operatorul unui
motor de căutare ar trebui să pondereze, pe de o parte, dreptul la respectarea vieţii private și
dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, iar pe de altă parte, dreptul publicului de a avea
acces la informaţiile în cauză, ţinând seama, dacă este cazul, și de faptul că această informaţie
este jurnalistică sau constituie o expresie artistică sau literară[39].
Considerăm că nici în atare situaţie nu trebuie inclusă libertatea de exprimare în evaluarea

admisibilităţii unei cereri de înlăturare. Fiind vorba de date inexacte sau incomplete din punct
de vedere al scopului pentru care sunt prelucrate, trebuie să recurgem la principiile referitoare
la calitatea datelor prevăzute de art. 6 din Directiva nr. 95/46/CE[40], astfel că acestea urmează
să fie șterse sau rectificate. Prin urmare dacă operatorul unui motor de căutare nu admite
cererea de înlăturare, atunci ar trebui să implementeze un procedeu de rectificare a datelor.
Cum fezabilitatea rectificării este discutabilă în cazul dreptului la uitare digitală, nu mai rămâne
decât înlăturarea ca remediu efectiv în cazul datelor care nu mai corespund realităţii actuale[41],
evident în măsura în care nu prevalează interesul preponderent al publicului de a avea acces la
informaţia în cauză.
În loc de concluzii
Cum dreptul la uitare digitală este o creaţie jurisprudenţială a Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene, nădăjduim că aceasta nu va nărui edificiul pe care l-a construit pe cale pretoriană, ci
îl va consolida, menţinând un just echilibru între dreptul la viaţă privată și protecţia datelor cu
caracter personal, pe de o parte, și dreptul la respectarea libertăţii de exprimare și de informare,
pe de altă parte.
[39]
[40]
[41]
În acest sens s-a pronunţat mutatis mutandis o instanţă naţională atunci când a decis că Google, ca şi motor de căutare,
nu poate invoca interesul jurnalistic al demersului său în favoarea menţinerii informaţiilor pe respectivele link-uri iar
esenţial pentru dezlegarea problemei sunt două aspecte: dacă datele a căror de-listare se solicită sunt exacte şi dacă
datele sunt actuale – a se vedea Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa
civilă nr. 522 din 19 februarie 2016, ECLI:RO:CABUC:2016:023.000522, nepublicată.

Paraschiv PEŢU
Codul numeric personal (C.N.P.) –

atribut de identificare a persoanei fizice
DOCTRINĂ
dr. Paraschiv PEŢU
ABSTRACT
The individualization of natural persons is of particular importance, both legally and

socially, civil law having the role of individualizing such persons. Thus, at present, a
person is mainly individualized by name, domicile and civil status.
The article analyzes an attribute of identifying the natural person, which until now
has not been considered in the legal literature, except under administrative law.
This is the personal numeric code (C.N.P.), established for the first time by Decree
no. 59/1978 for the amendment of Law no. 5/1971 on the identity documents of
Romanian citizens, as well as on the procedure governing the change of domicile
and residence (republished on 24 April 1978).
Cuvinte-cheie: personal numeric code (C.N.P), legal characters of C.N.P., C.N.P.

lists, assigning a C.N.P., natural persons.
REZUMAT
Individualizarea persoanelor fizice prezintă o importanţă specifică atât din punct de

vedere juridic, cât și din punct de vedere social, dreptului civil revenindu-i rolul de
a realiza individualizarea persoanelor fizice, Astfel, s-a ajuns ca, astăzi, o persoană
să fie individualizată, în principal, prin nume, domiciliu și stare civilă.
Articolul analizează un atribut de identificare a persoanei fizice care, până în

prezent, nu a fost avut în vedere în literatura juridică decât prin prisma dreptului
administrativ. Este vorba despre codul numeric personal (C.N.P.), statornicit pentru
prima dată prin Decretul nr. 59/1978 pentru modificarea Legii nr. 5/1971 cu privire
la actele de identitate ale cetăţenilor români, precum și la procedura schimbării
domiciliului și a reședinţei (republicată la 24 aprilie 1978).
Cuvinte-cheie: cod numeric personal, caracterele juridice ale C.N.P., liste C.N.P.,
atribuirea C.N.P., persoane fizice.

Legislaţie relevantă: Hotărârea de Guvern nr. 64/2011; Hotărârea de Guvern nr. 1375/2006;
Legea nr. 235/2013, Decretul nr. 59/1978
1. Generalităţi privind codul numeric personal (C.N.P.)[1]

Pentru a fi posibilă stabilirea unor raporturi juridice, subiectele acestor raporturi trebuie să fie bine
individualizate. Individualizarea persoanelor fizice prezintă o importanţă specifică atât din punct de
vedere juridic, cât și din punct de vedere social. Dreptului civil îi revine rolul de a realiza individualizarea
persoanelor fizice, de a găsi mijloacele și instituţiile care duc la finalizarea corectă a obiectivului în
discuţie (diferenţierea precisă a participanţilor la raporturile juridice pentru a fi evitate confuziile)[2].
În decursul timpului, s-a simţit nevoia unei cât mai mari preciziuni în identificarea persoanelor
și, pe măsură ce unele atribute de identificare deveneau insuficiente, se adăugau altele care le
completau pe cele deja existente. Astfel, s-a ajuns ca, astăzi, o persoană să fie individualizată, în
principal, prin nume, domiciliu și stare civilă.
Ceea ce tindem să subliniem, în continuare, este existenţa unui atribut de identificare a persoanei
fizice care, până în prezent, nu a fost avut în vedere în literatura juridică decât prin prisma
dreptului administrativ[3]. Este vorba despre codul numeric personal (C.N.P.), statornicit pentru
prima dată prin Decretul nr. 59/1978[4] pentru modificarea Legii nr. 5/1971 cu privire la actele de
identitate ale cetăţenilor români, precum și la procedura schimbării domiciliului și a reședinţei
(republicată la 24 aprilie 1978)[5].
De fapt, preocupările organelor specializate ale statului pentru ţinerea evidenţei persoanelor
și eliberarea actelor de identitate au apărut cu foarte mult timp în urmă, iniţial dorindu-se
cunoașterea numărului locuitorilor ţării noastre, îndeosebi din necesitatea de a evidenţia cât
mai exact populaţia contribuabilă și cea de mobilizat în scopuri militare.
Acest lucru s-a realizat, la început, prin recensăminte ale populaţiei, iar ulterior, pentru rezolvarea
numeroaselor probleme administrative, economice, sociale și culturale, s-a simţit nevoia ţinerii
evidenţei nominale a persoanelor, primele măsuri administrative fiind cunoscute din anul 1864[6].
[1]
A se vedea: P. Peţu, Drept civil. Persoanele, Ed. Moroșan, București, 2014, p. 267.
O.-D. Lupu, Codul numeric personal, atribut de identificare a persoanei fizice, în Dreptul nr. 9/1997, p. 51-52 și Dreptul
[2]
nr. 2/2000, p. 84-86; P. Peţu, Starea civilă și evidenţa persoanelor (suport curs perfecţionare), ed. a III-a, Ed. Moroșan,
București, 2018, p. 123-143.
[3]
O.-D. Lupu, op. cit., p. 52.
[4]
Publicat în B. Of. nr. 15 din 4 martie 1978.
[5]
Republicată în B. Of. nr. 34 din 24 aprilie 1978. Prin Decretul nr. 59/1978 – de modificare a Legii nr. 5/1971 – a fost
introdus în cuprinsul acestei legi art. 301, cu următorul text: „Art. 301 – Ministerul de Interne, Comitetul pentru Problemele
Consiliilor Populare și Direcţia Centrală de Statistică vor stabili un cod numeric personal pentru toţi cetăţenii români,
precum și pentru străinii cu domiciliul în România. Codul numeric personal va fi înscris în actele de identitate, de stare
civilă și în alte acte personale.”
În urma republicării Legii nr. 5/1971, art. 301 a devenit art. 34.
Ministerul de Interne, Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare și Direcţia Centrală de Statistică au elaborat Normele
metodologice comune privind atribuirea, înscrierea și gestionarea codului numeric personal, nr. 261.956 din 4 septembrie 1979.
[6]
A se vedea P. Peţu, A. Berbecariu, E. Velicu, Suport de curs „Stare civilă și evidenţa populaţiei”, Activ Media Plan, București,
2007.

Paraschiv PEŢU
2. Identificarea persoanei prin cifre. Aspecte de ordin practic

DOCTRINĂ
În privinţa identificării persoanelor prin cifre, este de reţinut faptul că au existat preocupări încă
din anul 1949, în Capitolul IX al Instrucţiunilor Direcţiei Generale a Miliţiei nr. 164620/1949,
tratându-se problema numărului personal (actualul cod numeric personal), care „se acordă
fiecărui cetăţean la înscrierea sa în evidenţele populaţiei și are următoarele caracteristici:
– este permanent, adică odată acordat rămâne neschimbat până la moartea persoanei;
– este exclusiv, adică în toată ţara nu vor exista două persoane cu același număr personal;
– este intransmisibil, adică dispare odată cu moartea titularului și nu se va acorda în viitor nici
unei alte persoane.”[7]
Potrivit doctrinei, dezvoltarea societăţii omenești a cunoscut în ultima vreme o amploare fără
precedent, în cadrul căreia o latură importantă o constituie computerizarea și informatizarea,
privite ca elemente de bază ale saltului tehnologic. Dezvoltarea sistemelor informatice a permis
realizarea unor baze de date utile sistemelor bancare, burselor de valori, sistemelor de evidenţă
a persoanelor realizate la nivelul întregii ţări. Din punct de vedere tehnic, astfel de baze de date
ridică unele probleme legate de faptul că, în mod curent, apar persoane cu același nume sau
prenume, cu domiciliul în aceeași localitate, așa încât utilizarea elementelor clasice este dificilă.
A apărut astfel necesitatea găsirii unui element care să înlăture toate aceste inconveniente,
soluţia fiind, se pare, codul numeric personal.
În doctrina noastră, s-a sugerat că, alături de nume, domiciliu și starea civilă, codul numeric
personal este un mijloc prin care se realizează individualizarea persoanei fizice. Realitatea este
că acest identificator (cum îl denumește legea) câștigă din ce în ce mai mult teren, iar practica
socială și chiar legea îi acordă din ce în ce mai multă atenţie.
Dar trebuie să observăm că el nu face parte din categoria juridică a atributelor persoanei fizice;
codul numeric personal, se apreciază în doctrină, nu este mai mult decât legea spune expres:
singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucrează date cu caracter
personal privind persoana fizică [8]. Unii autori[9] consideră că „Cel puţin până în prezent,
sistemele de identificare a persoanei fizice au în vedere două repere fundamentale: a) atașamentul
persoanei fizice la un grup social; b) singularitatea persoanei în sânul grupului. Folosirea numerelor
pentru desemnarea persoanei poate să apară ca un semn al dezumanizării care îl îndepărtează pe
om de spiritul și tehnica dreptului. Nu se poate contesta utilitatea practică a numerelor în evidenţa
persoanelor și folosirea lor în numeroase situaţii”.
Se apreciază că „Nu este exclus ca progresul tehnicii să conducă la realizarea unei identificări
complete a identităţii juridice a persoanei fizice cu ajutorul numerelor, dar aceasta poate atrage
pierderea conștiinţei propriei identităţi a persoanei fizice, ceea ce nu este de dorit. Este adevărat că
se manifestă un interes general pentru existenţa unui element care să aducă un plus de siguranţă
A se vedea și P. Peţu, Tema „Înregistrarea cetăţenilor români în evidenţa populaţiei – în contextul activităţilor desfășurate
[7]
pe această linie de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor”, actualizată 2009-2014.
Potrivit definiţiei C.N.P. dinaintea modificărilor aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 prin Ordonanţa
[8]
de urgenţă a Guvernului nr. 82/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 235/2013.
A.-R. Tănase, Noul Cod civil. Persoana fizică. Despre familie – art. 1-186, art. 252-534 – Comentarii și explicaţii, Ed. C.H. Beck,
[9]
București, 2012, p. 74-75.

în materia identificării persoanei fizice în sistemele informatice și să răspundă nevoilor moderne

privind verificarea cu celeritate a exactităţii datelor din această materie”.
Doctrina apreciază că C.N.P.-ul este un mijloc modern, rapid, foarte eficient și extrem de sigur
care identifică persoana numai în mediul informatic, iar nu în societate și familie, nefiind un atribut
(element) al stării civile[10], aspect pe care nu îl împărtășim, întrucât apreciem că acesta, contrar
celor susţinute de unii autori, contribuie la identificarea sigură a persoanei atât în familie, cât și în
societate și tinde să devină un atribut de identificare de sine stătător.
3. Rolul C.N.P. în identificarea persoanei fizice

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005,
republicată[11], cu modificările și completările ulterioare[12], fiecărei persoane fizice i se atribuie,
începând de la naștere, un cod numeric personal care se înscrie în actele și certificatele de stare
civilă și se preia în celelalte acte cu caracter oficial, emise persoanei respective, precum și în
Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor.
Codul numeric personal (C.N.P.) reprezintă un număr semnificativ ce individualizează în mod

unic o persoană fizică și constituie un instrument de verificare a datelor de stare civilă ale acesteia
și de identificare în anumite sisteme informatice de către persoanele autorizate [art. 6 alin. (2)].
Anterior, după cum am mai menţionat, C.N.P. era definit ca „singurul identificator pentru toate
sistemele informatice care prelucrează date cu caracter personal privind persoana fizică.”
Potrivit art. 1 din Decizia nr. 132 din 20 decembrie 2011 a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal[13] privind condiţiile prelucrării codului numeric personal
și a altor date cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală,
se preia această definiţie a C.N.P. și se afirmă că datele cu caracter personal cu funcţie de
identificare de aplicabilitate generală sunt acele numere prin care se identifică o persoană fizică
în anumite sisteme de evidenţă și care au aplicabilitate generală, cum ar fi: codul numeric personal,
seria și numărul actului de identitate, numărul pașaportului, al permisului de conducere, numărul
de asigurare socială sau de sănătate.
Rolul codului numeric personal se exprimă în funcţia acestuia de a individualiza persoana

fizică în familie și societate. Într-o lucrare anterioară[14], la caracterul de obligativitate al C.N.P.,
menţionam: „Individul este obligat să utilizeze C.N.P. ce i-a fost atribuit și să se considere vizat
de acest C.N.P. El este obligat să se identifice sub acest C.N.P., respectiv să se facă cunoscut în
societate ori de câte ori sunt în joc consecinţe juridice. Obligaţia de a se prezenta utilizând C.N.P.,
legal atribuit, este o obligaţie absolută faţă de stat.”
I. Dogaru, N. Popa, D.-C. Dănișor, S. Cercel, Bazele dreptului civil. Volumul I. Teoria generală, Ed. C.H. Beck, București,
[10]
2008, p. 158 (apud A.-R. Tănase, op. cit., 2012, p. 75; Persoana fizică în lumina noului Cod civil. Identificare. Nediscriminare.
Viaţă privată, Ed. Alpha MDN, Buzău, 2014, p. 161); În sensul că C.N.P. nu este un element al stării civile, a se vedea și
Gh. Beleiu, op. cit., 2005, p. 419.
[11]
Publicată în M. Of. nr. 719 din 12 octombrie 2011.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2012 (publicată în M. Of. nr. 838 din 12 decembrie 2012), aprobată cu
[12]
modificări și completări prin Legea nr. 235/2013 (publicată în M. Of. nr. 442 din 19 iulie 2013).
[13]
Publicată în M. Of. nr. 929 din 28 decembrie 2011.
[14]
P. Peţu, Atributele de identificare a persoanei fizice (teză de doctorat), Ed. Detectiv, București, 2008, p. 334.

Paraschiv PEŢU
Persoana fizică are asupra codului numeric personal un drept subiectiv, respectiv trebuie admis
că prerogativele care îl alcătuiesc sunt:
DOCTRINĂ
– dreptul de a folosi codul numeric personal;

– dreptul de a cere îndreptarea greșelilor de scriere a C.N.P. în orice acte (precum actele de stare
civilă ori actele de identificare) și în orice evidenţe;
– dreptul de a se opune la folosirea, fără îndreptăţire, a acestui C.N.P. de către altcineva.
4. Caracterele juridice ale codului numeric personal[15]

Ca element al capacităţii de folosinţă a persoanei fizice (aptitudinea omului de a i se stabili, de
a-și modifica ori schimba codul numeric personal, în condiţiile prevăzute de lege), codul numeric
personal prezintă caracterele juridice ale acestei capacităţi, urmând a vorbi despre:
– legalitatea codului numeric personal;

– inalienabilitatea codului numeric personal;
– intangibilitatea codului numeric personal;
– universalitatea (generalitatea) codului numeric personal.
Ca drept subiectiv nepatrimonial, codul numeric personal se caracterizează prin următoarele:
– este un drept subiectiv absolut, opozabil erga omnes;

– este un drept subiectiv inalienabil;
– este un drept subiectiv insesizabil;
– este un drept subiectiv imprescriptibil, atât extinctiv, cât și achizitiv;
– este un drept subiectiv strict personal și, deci, nesusceptibil de exercitare pe cale de
reprezentare;
– este un drept subiectiv universal.
Se observă că unele dintre caracterele juridice rezultă atât din calificarea codului numeric
personal ca element al capacităţii de folosinţă, cât și din calificarea acestuia ca drept subiectiv
civil nepatrimonial (inalienabilitatea, universalitatea). La caracterele juridice menţionate mai sus,
vom mai adăuga un caracter specific, anume unicitatea codului numeric personal, precum și un
alt caracter, ce rezultă din legalitatea și universalitatea (generalitatea) codului numeric personal,
anume obligativitatea codului numeric personal.
– Prin legalitatea codului numeric personal înţelegem, pe de o parte, faptul că C.N.P. este
recunoscut, ca aptitudine, de lege[16], iar pe de altă parte, condiţiile dobândirii, modificării ori
schimbării codului numeric personal sunt stabilite prin normele metodologice [17] edictate în
aplicarea unitară a acesteia.
[15]
P. Peţu, op. cit., 2014, p. 272.
[16]
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, republicată, art. 6 alin. (2).
Normele metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reședinţa și actele de
[17]
identitate ale cetăţenilor români, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1375/2006 (publicate în M. Of. nr. 851 din 17
octombrie 2006).

– Universalitatea (generalitatea) codului numeric personal, ca element al capacităţii de folosinţă,

constă într-o serie de aptitudini abstracte:
– aptitudinea persoanei de a dobândi codul numeric personal, potrivit legii;
– aptitudinea persoanei fizice de a-și modifica codul numeric personal, în condiţiile legii, ca
efect al modificărilor ce intervin în starea sa civilă;
– aptitudinea persoanei fizice de a solicita și obţine, în condiţiile legii, schimbarea codului
numeric personal;
– aptitudinea persoanei de a fi individualizată.
– Egalitatea codului numeric personal este acel caracter juridic ce constă în aceea că regimul
juridic al codului numeric personal este același, egal pentru toţi oamenii, indiferent de rasă,
naţionalitate, origine etnică, sex sau alte asemenea criterii.
– Prin inalienabilitatea codului numeric personal desemnăm acel caracter juridic conform căruia
persoana fizică nu poate renunţa la el.
– Universalitatea (generalitatea) codului numeric personal presupune, pe de o parte, că toţi

oamenii au dreptul la cod numeric personal, iar, pe de altă parte, că omul se individualizează prin
codul său numeric personal oriunde s-ar găsi, în spaţiu și timp.
Ca drept subiectiv absolut, dreptul la C.N.P. poate fi exercitat de titular fără a fi nevoie de
concursul altei persoane, tuturor celorlalte subiecte de drept revenindu-le obligaţia generală și
negativă de a nu îi aduce atingere (opozabilitate erga omnes).
– Insesizabilitatea codului numeric personal constituie un caracter juridic ce decurge din

calificarea codului numeric personal ca drept nepatrimonial; nefăcând parte din patrimoniul
persoanei fizice, înseamnă că nu poate forma obiect al executării silite.
– Imprescriptibilitatea codului numeric personal este acel caracter juridic pozitiv căruia oricât
timp ar dura neutilizarea sa, dreptul asupra codului numeric personal odată atribuit nu se stinge
datorită acestei neîntrebuinţări, nici prin prescripţie extinctivă, nici prin înstrăinare, codul numeric
personal rămânând înregistrat și după moartea persoanei, acesta fiind înscris pe actul și pe
certificatul de deces[18].
Într-o opinie, pe care nu o împărtășim în totalitate, singura modalitate prin care se poate pierde
codul numeric personal este pierderea cetăţeniei române, când respectiva persoană fizică este
scoasă din evidenţa cetăţenilor români și, implicit, din sistemele informatice care prelucrează
datele nominale privind persoanele fizice din România[19].
Considerăm că afirmaţia este discutabilă, din moment ce, după cum se va vedea, și străinilor ori
apatrizilor cu domiciliul sau reședinţa în România li se atribuie cod numeric personal.
– Personalitatea codului numeric personal desemnează acel caracter juridic care se indică prin
formula „C.N.P. reprezintă un număr semnificativ ce individualizează în mod unic o persoană
fizică”, ceea ce înseamnă că nu pot exista două persoane cu același cod.
Mai mult, din raţiuni care ţin de valorificarea unor drepturi de către aparţinătorii persoanelor decedate, și pentru acestea,
[18]
dacă nu au avut atribuit un C.N.P. în timpul vieţii, se atribuie unul, datele fiind trecute apoi în evidenţa pasivă (subl. ns).
[19]
O.-D. Lupu, op. cit., p. 52.

Paraschiv PEŢU
– Obligativitatea codului numeric personal decurge, după cum se poate observa cu ușurinţă, atât
din textele de lege care consacră legalitatea acestuia, cât și din cele referitoare la universalitatea sa.
DOCTRINĂ
Ca argument de text în favoarea acestui caracter juridic al codului numeric personal mai pot fi
aduse și dispoziţiile ce stabilesc faptul că „fiecărei persoane fizice i se atribuie, începând de la
naștere, un cod numeric personal (…)”.
Codul numeric personal se înscrie la naștere în actul și certificatul de naștere, în actul de

identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, în rubrica specială din pașaport, în permisul de conducere
a autovehiculelor, în livretul militar, în actul și certificatul de căsătorie, pe certificatul de acţionar
emis în urma procesului de privatizare în masă, în actul și certificatul de deces etc., precum și în
Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor.
Prin funcţiile sale sociale, codul numeric personal se prezintă nu numai ca un drept subiectiv, ci,
în același timp, și ca o instituţie de evidenţă a persoanelor fizice; în consecinţă, dreptul subiectiv
asupra codului numeric personal este dublat, în mod necesar și inseparabil, de obligaţia de a folosi
codul numeric personal pe care legea îl indică, fără posibilitatea de a-l schimba sau modifica decât
în cazurile și în condiţiile prevăzute de lege.
Individul este obligat să utilizeze codul numeric personal ce i-a fost atribuit și să se considere
vizat de acest cod numeric personal. El este obligat să se identifice sub acest C.N.P., respectiv
să se facă cunoscut în societate ori de câte ori sunt în joc consecinţe juridice. Obligaţia de a se
prezenta utilizând codul său numeric personal, legal atribuit, este o obligaţie absolută faţă de stat.
5. Scurt istoric al procedurii de acordare a C.N.P.[20]

Datele înscrise pe fișele de evidenţă locală (FEL) au fost prelucrate în sistem automat[21], după
anul 1990, astfel:
– Pentru persoanele născute până la 31 decembrie 1965 (deci, înainte de 1 ianuarie 1966) și în
anul 1979, atribuirea de C.N.P. s-a realizat cu ajutorul calculatorului, în mod automat, pe măsura
implementării datelor în vederea constituirii Registrului Naţional de Evidenţă a Persoanelor;
– Pentru persoanele născute în perioada 01.01.1966 – 31.12.1978, atribuirea C.N.P. s-a realizat în
momentul eliberării primului act de identitate (la împlinirea vârstei de 14 ani), din listele de coduri
numerice personale precalculate, distribuite anual, de către formaţiunile de evidenţă a populaţiei
(din iulie 2000 devenite formaţiuni de evidenţă informatizată a persoanei) pe raza cărora persoanele
aveau domiciliul unde s-a identificat FEL (fără a se ţine cont de locul/judeţul de naștere);
– Pentru persoanele născute în anul 1979, acordarea de C.N.P. s-a realizat în sistem automat, la
împlinirea vârstei de 14 ani (sau la eliberarea primului act de identitate după 14 ani – subl. ns.);
– Începând cu anul 1980, s-au tipărit liste cu C.N.P. precalculate, pentru fiecare oficiu de stare
civilă din cadrul primăriilor. Pe baza acestor liste, la oficiul de stare civilă, C.N.P. corespunzător
[20]
P. Peţu, op. cit., 2014, p. 276.
Conform Metodologiei comune a Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor
[21]
(CNABDEP) și Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (INEP), nr. 1771834/215966 din 16-28 ianuarie 2005,
de acordare/reacordare a codului numeric personal.

sexului și datei de naștere a fost înscris pe actul de naștere și pe certificatul de naștere eliberat în
baza sa;
– Pentru persoanele născute începând cu data de 01.01.1980, în ţară și cu 01.10.1979, în municipiul

București și comunele suburbane Capitalei la acea dată, codul numeric personal s-a atribuit în
momentul înregistrării nașterii acestora de către oficiile de stare civilă din cadrul primăriilor
unităţilor administrativ-teritoriale, din listele de coduri numerice personale precalculate.
– Începând cu 01.01.2004, s-au repartizat liste de C.N.P. precalculate pentru fiecare misiune
diplomatică sau oficiu consular de carieră ale României, de către Centrul Naţional de Administrare
a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor (C.N.A.B.D.E.P.).
– În prezent, pentru înlăturarea eventualelor erori, orice cod numeric personal – cu excepţia celor
atribuite de primăriile unităţilor administrativ-teritoriale de la locul de naștere – se atribuie de
către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (în perioada septembrie
2004 – decembrie 2009, structura care atribuia codurile numerice personale era Centrul Naţional
de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor – C.N.A.B.D.E.P.).
6. Atribuirea, înscrierea și gestionarea C.N.P.[22]

Atribuirea C.N.P. de către ofiţerul de stare civilă se face pe baza datelor înscrise în actul de
naștere, cu privire la:
– sex;
– data nașterii.
C.N.P. atribuit unei persoane nu poate fi schimbat decât în cazurile în care se modifică, potrivit
legii, datele privind sexul și data nașterii, ori când a fost atribuit în mod eronat.
La întocmirea unui nou act de naștere, ca urmare a adopţiei cu efecte depline, se preia codul
numeric personal atribuit anterior.
Gestionarea și verificarea atribuirii C.N.P. revin serviciilor publice comunitare de evidenţă a

persoanelor, sub coordonarea DEPABD [art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 97/2005, republicată].
Modificarea C.N.P. atribuit sau înscris greșit în actele de stare civilă se face la cererea persoanei
în cauză sau a reprezentantului legal al acesteia, ori din oficiu, numai cu avizul SPCLEP care
arondează localitatea de domiciliu și cu aprobarea primarului.
Aprobarea se dă pe baza procesului-verbal de constatare a erorii, întocmit de ofiţerul de stare civilă.
În actul de stare civilă, la rubrica „Menţiuni”, se înscriu numărul procesului-verbal și data efectuării
menţiunii, aplicându-se ștampila cu noul C.N.P.
C.N.P. atribuit sau înscris greșit se anulează cu o linie orizontală (roșie).
[22]
A se vedea Capitolul VI „Atribuirea, înscrierea și gestionarea C.N.P.” din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor
în materie de stare civilă, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 64/2011, publicată în M. Of. nr. 151 din 2 martie 2011.

Paraschiv PEŢU
Noul C.N.P. se va comunica structurii de evidenţă a persoanelor din cadrul serviciului public
comunitar local de evidenţă a persoanelor (SPCLEP). Comunicarea se va face prin formularul
„Comunicare de înregistrare/modificare”.
DOCTRINĂ
Odată ce a fost atribuit unei persoane, C.N.P. rămâne al acesteia, neputând fi atribuit,
ulterior, alteia, nici după decesul primei persoane.
Precizăm că un nou C.N.P.[23] se atribuie aceleiași persoane în una dintre următoarele situaţii strict
determinate de lege:
– actul de naștere a fost rectificat, fiind modificate datele care intră în structura C.N.P.;
– rubrica din certificatul de naștere în care se înscrie C.N.P. a fost completată eronat (în baza
acestui certificat, completat eronat, eliberându-i-se persoanei un act de identitate care are
înscris un C.N.P. greșit – subl. ns.);
– C.N.P. a fost atribuit greșit (de către ofiţerul de stare civilă, la momentul întocmirii actului de
naștere – subl. ns.);
– solicitantul și-a schimbat sexul (în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive[24]);
– există neconcordanţe privind C.N.P.
Soluţionarea cazurilor de coduri numeric personale duble sau eronate se realizează de către
D.E.P.A.B.D., în colaborare cu serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
În cazul în care se constată că în certificatul de naștere al unui cetăţean este înscris un C.N.P. identic
cu al altei persoane (C.N.P. dublu), pentru păstrarea coerenţei bazelor de date privind evidenţa
persoanei se păstrează C.N.P. pentru persoana posesoare de pașaport, permis de conducere,
respectiv carte de identitate, iar pentru cealaltă persoană se solicită SPCLEP un alt C.N.P.
7. Generarea și administrarea C.N.P.

Codurile numerice personale sunt generate și administrate prin mijloace informatice de către
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, care emite și distribuie
anual către serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor, Serviciul public
comunitar de evidenţă a persoanelor al municipiului București și Departamentul Consular din
M.A.E. listele conţinând codurile numerice personale precalculate pentru anul în curs[25].
8. Structura codului numeric personal[26]

Codul numeric personal este alcătuit din 13 cifre, având următoarea structură[27]:
[23]
Art. 15 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1375/2006.
Reamintim că, de la data de 15 februarie 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, sintagma
[24]
ce se va folosi va fi doar „hotărâre judecătorească definitivă”.

A se vedea art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, republicată și art. 14 alin. (2) din Normele
[25]
metodologice aprobate prin H.G. nr. 1375/2006.

[26]
P. Peţu, op. cit., 2014, p. 279.
[27]
Conform art. 14 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1375/2006.

I. O parte semnificativă, alcătuită din 7 cifre, care exprimă sexul, secolul și data nașterii, sub
forma SAALLZZ, având următoarea semnificaţie:
a) S reprezintă sexul și secolul în care s-a născut persoana și poate fi:
– 1 pentru persoanele de sex masculin născute între anii 1900 – 1999;

– 2 pentru persoanele de sex feminin născute între anii 1900 – 1999;
b) AALLZZ reprezintă data nașterii și cuprinde ultimele două cifre ale anului nașterii (AA), luna nașterii,
cu valori între 01 și 12 (LL), și ziua nașterii, cu valori între 01 și 28, 29, 30 sau 31, după caz (ZZ);
II. O parte secvenţială, formată din 5 cifre sub forma JJNNN, cu următoarea semnificaţie:
a) JJ reprezintă secvenţa atribuită judeţului sau sectorului în care s-a născut persoana ori în care
avea domiciliul sau reședinţa în momentul acordării C.N.P. (se pot regăsi, după caz, grupele de
cifre: 01 până la 47, respectiv 51 sau 52);
b) NNN reprezintă un număr de secvenţă (între 001 și 999), repartizat pe puncte de atribuire, prin
care se diferenţiază persoanele de același sex, născute în același loc și cu aceeași dată de naștere
(an, lună, zi);
III. O cifră de control (C) atribuită de calculator, care permite depistarea eventualelor erori de
înlocuire sau inversare a cifrelor din componenţa C.N.P., și care este rezultatul unui calcul matematic.
9. Lista de coduri numerice personale precalculate[28]

a) Codurile numerice personale sunt atribuite de către ofiţerii de stare civilă, din listele emise și
distribuite anual de către D.E.P.A.B.D. din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
b) Distribuirea se face către fiecare punct de atribuire (primărie), prin intermediul serviciilor
publice comunitare de evidenţă a persoanelor (compartimentele de stare civilă).
c) Atunci când numărul codurilor precalculate nu acoperă nevoile de atribuire pentru o anumită
zi, se solicită, în scris – prin serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor și prin Biroul
judeţean de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor (B.J.A.B.D.E.P.) –, un cod
numeric personal de la D.E.P.A.B.D.
d) Codul astfel atribuit se înscrie în lista de coduri precalculate, la locul corespunzător.
e) Ofiţerul de stare civilă are obligaţia ca, atunci când primește listele de coduri precalculate, să
verifice dacă listele aparţin locului de atribuire și dacă acestea conţin toate codurile cuprinse în
secvenţa repartizată.
f) Listele de coduri precalculate sunt înregistrate, în mod obligatoriu, îndosariate și au termen

de păstrare timp de 100 de ani.
[28]
P. Peţu, op. cit., 2014, p. 280.

Paraschiv PEŢU
g) Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a lua măsuri de conservare și de asigurare a securităţii
listelor de coduri precalculate.
DOCTRINĂ
Precizăm că în situaţia în care listele cu C.N.P. precalculate din anumiţi ani au fost pierdute,
acestea nu se mai retipăresc; dacă sunt persoane care solicită atribuirea de C.N.P. din anii pentru
care nu mai există listele cu C.N.P. precalculate, acestea se obţin de la structura teritorială a
DEPABD.
10. Procedura atribuirii codului numeric personal[29]

a) Atribuirea C.N.P. se face, în ţară, de SPCLEP sau, acolo unde acestea nu există ori nu
funcţionează, de autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale, iar în străinătate,
de Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale
României, în baza listelor de C.N.P. precalculate sau a celor generate suplimentar [art. 6 alin. (5)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, republicată].
b) Atunci când se întocmește actul de naștere și se completează buletinul statistic al actului de naștere
pentru „născuţi vii”, se va extrage din lista de coduri precalculate primul cod liber corespunzător:
- datei de naștere a persoanei;

- grupei corespunzătoare sexului.
c) Aceste date se vor prelua integral în:
– actul de naștere;
– certificatul de naștere;
– buletinul statistic și
– comunicarea de naștere pentru luarea în evidenţa persoanelor.
d) Atribuirea codului numeric personal se face numai în cazul persoanelor care s-au născut vii,
chiar dacă, la data înregistrării nașterii, acestea nu se mai aflau în viaţă.
Copiilor născuţi în România ai căror părinţi nu sunt cetăţeni români nu li se vor acorda C.N.P.
din listele de coduri precalculate. Dacă este cazul, acestora li se vor acorda C.N.P. de la Oficiul
Român pentru Imigrări (O.R.I.) – structurile judeţene/a municipiului București pentru străini.
e) În dreptul codului numeric personal preluat din listă, se va menţiona numărul actului de naștere
și anul înregistrării.
f) Codul atribuit va fi barat cu o linie orizontală, în lista de coduri precalculate.
g) În cazul persoanelor născute anterior anului în care se înregistrează nașterea, atribuirea codului
numeric personal se face din listele corespunzătoare anului de naștere (este cazul înregistrării
tardive a nașterii sau al transcrierii).
h) Dacă nu există o astfel de posibilitate, și pentru orice alte situaţii de excepţie, se solicită, prin
serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor și, respectiv, prin biroul judeţean
[29]
P. Peţu, op. cit., 2014, p. 280.

de administrare a bazelor de date (B.J.A.B.D.E.P.), un cod numeric personal de la D.E.P.A.B.D.

din Ministerul Afacerilor Interne, care generează C.N.P. suplimentar[30], în vederea atribuirii lui
persoanei fizice. În aceste situaţii, personalul SPCLEP comunică noul C.N.P., cu adresă scrisă,
structurii de stare civilă care a înregistrat nașterea, în vederea înscrierii acestuia în actul de
naștere.
10.1. Atribuirea codului numeric personal pentru cetăţenii români născuţi în străinătate[31]
Pentru cetăţenii români născuţi în străinătate[32], codul numeric personal se atribuie astfel:
a) de către Direcţia de Stare Civilă din cadrul Primăriei Sectorului 1 al municipiului București,
pentru perioada 1 ianuarie 1980 – 31 decembrie 2003, dacă nașterea a fost înregistrată la
misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României din străinătate.
Precizăm că această categorie de acte de stare civilă se păstrează la Primăria Sectorului 1 al

Municipiului București. La revenirea în ţară, la cerere, înscrierea C.N.P. în certificatul de naștere
poate fi făcută atât de către această primărie, cât și de către orice serviciu public comunitar local
de evidenţă a persoanelor. Pentru persoanele născute în străinătate înainte de 1980 și ale căror
acte de naștere au fost transcrise/înscrise în registrele de stare civilă române, C.N.P. se va acorda
de către D.E.P.A.B.D., la cererea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor
(S.P.C.L.E.P.) sau a Direcţiei Generale de Pașapoarte (D.G.P.);
b) de către D.E.P.A.B.D., prin Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa
Persoanelor (B.J.A.B.D.E.P.), la solicitarea structurii de stare civilă din cadrul S.P.C.J.E.P., pentru
persoanele născute în străinătate înainte de 1980, ale căror acte de naștere au fost transcrise în
registrele de stare civilă române. C.N.P. atribuit se comunică primăriei unităţii administrativ-
teritoriale/S.P.C.L.E.P. odată cu avizul prealabil privind transcrierea certificatului/extrasului
de stare civilă;
c) de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii
administrativ-teritoriale unde se transcrie certificatul/extrasul de naștere, dacă nașterea a
fost înregistrată la organele locale competente ale statului respectiv, indiferent dacă este vorba
despre un cetăţean român cu domiciliul în ţară sau despre un cetăţean român cu domiciliul în
străinătate, în această ultimă situaţie competenţa transcrierii revenind primăriei pe baza căreia
persoana a avut ultimul domiciliu în ţară.
d) din listele de coduri numerice precalculate ale Primăriei Sectorului 1 al Municipiului București,
dacă nașterea a fost înregistrată în străinătate, iar actul de naștere este transcris în ţară (de către
cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care nu au avut niciodată domiciliul în România);
e) de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căreia o persoană își
(re)stabilește domiciliul în România. Aceasta va solicita atribuirea C.N.P. prin Biroul judeţean de
A se vedea prevederile art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, republicată și ale art. 16
[30]
din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1375/2006.

[31]
P. Peţu, op. cit., 2014, p. 281.
Conform art. 135 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin
[32]
Hotărârea de Guvern nr. 64/2011.

Paraschiv PEŢU
administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor (B.J.A.B.D.E.P.), care, la rândul său,
îl va solicita de la D.E.P.A.B.D.
DOCTRINĂ
În cazul când pentru persoana respectivă există deja un C.N.P. atribuit, se va solicita eliberarea
unui alt C.N.P. numai în cazul rectificării datei de naștere (precizând acest lucru) sau dacă în baza
de date a evidenţei populaţiei este semnalat ca aparţinând unor persoane distincte.
În ambele situaţii, la înregistrarea în baza de date locală (B.D.L.) a datelor de identitate aparţinând
noului C.N.P., se va introduce, obligatoriu, și C.N.P. anterior, prin macheta „istoric C.N.P.” (această
informaţie este utilă și pentru alte sisteme informatice, ca de exemplu: finanţe, sănătate etc.,
pentru a se putea realiza corelarea datelor).
Dacă solicitantul a deţinut pașaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate (C.R.D.S.),

C.N.P. atribuit la eliberarea acestuia va fi preluat în primul act de identitate, fără a se solicita
atribuirea unui alt C.N.P.
f) de către ofiţerul de stare civilă de la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al
României care întocmește actele și certificatele de naștere pentru copiii născuţi în străinătate,
începând cu data de 1 ianuarie 2004, din lista repartizată de D.E.P.A.B.D., înscriindu-se și în fila
consulară ce se înaintează DSC – Sector 1; în dreptul CNP preluat din listă, care se barează cu o
linie orizontală, se menţionează numărul actului de naștere, anul înregistrării și numele copilului.
Prin urmare, pentru persoanele ale căror nașteri vor fi înregistrate la misiunile diplomatice sau
oficiile consulare ale României vor fi atribuite și înscrise C.N.P. sub forma:
5 04 05 25 80 006 5
S AA LL ZZ JJ NNN C
în cazul de faţă fiind vorba despre un copil de sex bărbătesc născut la data de 25 mai 2004 (pentru
grupul JJ, pe lângă grupa de cifre 80, au mai fost rezervate grupele 81, 82, 83 și 84).
În cazul înscrierii certificatelor de naștere în registrele de stare civilă române, pentru copiii născuţi
până la data de 31 decembrie 2003, C.N.P. se atribuie de către D.S.C. – Sector 1 din listele cu C.N.P.
precalculate repartizate acesteia, corespunzătoare anului de naștere.
La cererea persoanei interesate, misiunea diplomatică sau oficiul consular care efectuează
înscrierea poate solicita D.E.P.A.B.D. atribuirea C.N.P., urmând să înscrie C.N.P. atribuit în registrele
de acte de naștere și pe certificatul de naștere eliberat[33].
Cetăţenii români aflaţi în străinătate cărora nu le-a fost atribuit C.N.P. la înregistrarea nașterii
sau transcrierea/înscrierea certificatului de naștere străin pot depune cererea de atribuire a C.N.P.
la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României competentă/competent pentru
statul de reședinţă, care o va înainta spre soluţionare D.E.P.A.B.D. Cererea trebuie să fie însoţită
de copii ale actului care dovedește cetăţenia română și ale certificatului de naștere românesc.
[33]
Din anul 2011, pentru Spaţiul Moldova s-au emis liste de C.N.P. precalculate și pentru persoanele născute înainte de
1 ianuarie 2004.

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, aflaţi în ţară, cărora nu le-a fost atribuit C.N.P.
la înregistrarea nașterii sau transcrierea/înscrierea certificatului de naștere străin pot depune
cererea de atribuire a C.N.P. la structura de stare civilă din cadrul oricărui S.P.C.J.E.P., indiferent
de locul nașterii sau al ultimului domiciliu avut în ţară.
În cazul în care plaja de C.N.P.-uri alocată pentru o anumită ţară s-a epuizat[34], solicitările de
C.N.P.-uri pentru copiii născuţi după 1 ianuarie 2004 se soluţionează de D.E.P.A.B.D., la solicitarea
scrisă a Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Consular.
În mod excepţional, pentru situaţii deosebite, oficiul consular din cadrul unei misiuni
diplomatice a României poate solicita acordarea de C.N.P., în regim de urgenţă, la D.E.P.A.B.D.,
pe baza solicitării trimise prin fax, anexând și certificatul de naștere și documentele justificative care
susţin solicitarea C.N.P. în regim de urgenţă[35].
10.2. Atribuirea C.N.P. la solicitarea cetăţenilor români care depun cereri de recalculare
a pensiilor în baza carnetelor de muncă emise de autorităţile străine[36]
Cererile de solicitare a C.N.P. se depun la S.P.C.J.E.P. care arondează localitatea unde cetăţeanul
declară că a avut ultimul domiciliu în România. La cerere se vor anexa, în copie, certificatele de
stare civilă și pașaportul românesc și/sau străin deţinut. Se impune efectuarea de verificări în
R.N.E.P., precum și în evidenţa manuală, locală și/sau centrală, după caz.
Dacă solicitantul este identificat în evidenţa manuală a persoanelor fără C.N.P., se vor desfășura
activităţile stabilite pentru atribuirea acestuia, după clarificarea statutului juridic al acestuia faţă
de statul român (printr-o adresă la Direcţia Generală de Pașapoarte sau la Autoritatea Naţională
pentru Cetăţenie, pentru a se stabili dacă mai este cetăţean român și dacă figurează cu statut
de C.R.D.S.).
Numai după identificare și clarificarea statutului juridic, se va atribui C.N.P.; ulterior acesta se va
culege în R.N.E.P. de către personalul S.P.C.L.E.P.
10.3. Atribuirea C.N.P. ca urmare a eliberării pașaportului simplu electronic cu date

biometrice incluse[37]
La nivelul ţării, pașapoartele simple electronice se eliberează din anul 2010 și nu e posibilă
eliberarea lor fără ca persoana să aibă atribuit un C.N.P.
Cetăţenii români care din diferite motive nu au atribuit un C.N.P. vor depune o cerere scrisă
la structura de stare civilă a oricărui S.P.C.J.E.P., indiferent de locul de naștere al acestora sau al
ultimului domiciliu avut în ţară.
[34]
I. Torja, Starea civilă. Teorie și practică, Ed. Gutenberg Univers, Arad, 2012, p. 169.
[35]
I. Torja, op. cit., 2012, p. 169.
[36]
I. Torja, op. cit., 2012, p. 172; A.-R. Tănase, op. cit., 2014, p. 168.
[37]
Ibidem. Aspecte cuprinse și în Radiogramele D.E.P.A.B.D. nr. 2034566 din 7 ianuarie 2010 și nr. 1882516 din 4 aprilie 2011.

Paraschiv PEŢU
La cerere se vor anexa certificatele de stare civilă românești, un document de identificare aflat
în termen de valabilitate (act de identitate sau pașaport românesc ori străin) și documentul care
face dovada cetăţeniei române.
DOCTRINĂ
Structura de stare civilă din cadrul S.P.C.J.E.P. efectuează verificări în R.N.E.P., la Direcţia Generală
de Pașapoarte, la evidenţa manuală (locală sau centrală) și, dacă s-a stabilit că persoana nu a avut
niciodată C.N.P. atribuit, se solicită atribuirea acestuia prin intermediul B.J.A.B.D.E.P.
După atribuirea C.N.P., acesta se va culege în R.N.E.P. de către structura de evidenţă a persoanelor
din cadrul S.P.C.J.E.P.

STUDII DOCTRINARE PE
MARGINEA PRACTICII JUDICIARE
Examen critic asupra Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul pentru dezlegarea...
Examen critic asupra Deciziei Înaltei

Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul
pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept, nr. 66 din 1 octombrie 2018
privind întinderea reevaluării ofertelor
de către autorităţile contractante
dr. Dumitru-Daniel ȘERBAN*
REZUMAT
The article analyzes critically the decision rendered by the Panel ruling on points
of law of the High Court of Cassation and Justice no. 66/2018 according to which
the contracting authority invested with the re-evaluation of tenders following the
legality control exercised by the National Council for Solving Complaints and/
or the court has the possibility of checking all the technical elements and the
financial aspects of the offer capable of demonstrating its admissibility, if from the
administered evidence there is no proof of their previous verification.
Keywords: public procurement, re-evaluation of tenders, contracting authority,

legality principle.
REZUMAT
Articolul analizează critic decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea

unor chestiuni de drept a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie nr. 66/2018 potrivit
căreia autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei în urma controlului
de legalitate exercitat de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor și/
sau instanţa de judecată are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice
și aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei, dacă din
mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară.
Cuvinte-cheie: achiziţii publice, reevaluarea ofertei, autoritate contractantă,

principiul legalităţii.
*
Prezentul articol nu este elaborat în considerarea calităţii autorului de consilier de soluţionare a contestaţiilor în
domeniul achiziţiilor publice în cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ori în exercitarea atribuţiilor
sale de serviciu, iar opiniile pe care le conţine nu reflectă, în mod necesar, poziţia Consiliului sau a altor instituţii publice.
STUDII DOCTRINARE | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 95

Dumitru-Daniel ȘERBAN
Legislaţie relevantă: Legea nr. 98/2016, Legea nr. 101/2016

DOCTRINĂ
Poate autoritatea contractantă, cu prilejul reevaluării, să respingă o ofertă pe care anterior a

declarat-o admisibilă? Poate autoritatea contractantă să reevalueze complet toate ofertele?
Dacă citim „nota” președintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 6086 din 11 aprilie
2018[1] privind stadiul îndeplinirii măsurilor din Programul de guvernare în domeniul achiziţiilor
publice la data de 12 aprilie 2018, care a precedat și prefigurat tezele Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra
sistemului achiziţiilor publice, răspunsul pare a fi negativ:
„- modificarea cadrului legal în domeniul remediilor, astfel încât CNSC să pronunţe prin hotărârea
adoptată și o decizie finală cu privire la aspectele ce fac obiectul judecăţii, interzicându-se,
totodată, autorităţilor contractante să revină asupra altor aspecte ce nu au făcut obiectul căii
de atac;
- interzicerea reîntoarcerii la etape deja clarificate.”
Însă, dacă ne raportăm la actualul cadru legal, răspunsul este pozitiv, cu certitudine, respectiv
dispunerea reevaluării nu împiedică autoritatea contractantă să reevalueze complet toate
ofertele (nu doar că nu îi este interzis, ci îi este permisă expres revenirea asupra propriilor acte).
Majoritatea hotărârilor judecătorești în materia achiziţiilor publice sunt în această direcţie[2].
[1]
Nepublicată.
Cu titlu exemplificativ:
[2]
- deciziile nr. 6704 din 16 octombrie 2012 (în cazul reevaluării ofertelor în urma primirii unei contestaţii, autoritatea
poate declara una sau mai multe oferte drept neconforme, chiar dacă în prima fază le-a considerat conforme) și
nr. 2952 din 6 octombrie 2015 (în etapa de reevaluare a ofertelor, autoritatea are dreptul să declare inadmisibilă o
ofertă care iniţial a fost considerată admisibilă), Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ și fiscal;
- deciziile civile nr. 2077 din 6 octombrie 2011 (anularea raportului procedurii de atribuire și dispunerea reevaluării
ofertelor dă dreptul autorităţii contractante la o reevaluare completă a ofertelor, sub toate aspectele, inclusiv
să considere inadmisibilă o ofertă care iniţial a fost considerată admisibilă), nr. 3371 din 1 octombrie 2012 (dacă
autoritatea contractantă respinge o ofertă pentru unul sau mai multe motive de inacceptabilitate ori neconformitate,
iar în calea de atac se infirmă respingerea și se dispune reevaluarea ofertei, cu ocazia reevaluării pot fi identificate
și luate în considerare alte motive de inacceptabilitate ori neconformitate), nr. 223 din 21 ianuarie 2013 (în etapa
de reevaluare a ofertelor, autoritatea are dreptul să reevalueze complet ofertele, inclusiv să considere inadmisibilă
o ofertă care iniţial a fost considerată admisibilă), nr. 5813 din 6 august 2014 (în etapa de reevaluare a ofertelor,
autoritatea are dreptul să ceară clarificări și să reevalueze toate ofertele, inclusiv să declare inadmisibilă o ofertă
care iniţial a fost considerată admisibilă), nr. 275 din 19 ianuarie 2015 (în etapa de reevaluare a ofertelor, autoritatea
are dreptul să reevalueze integral ofertele. Autoritatea are dreptul să declare inadmisibilă o ofertă care iniţial a fost
considerată admisibilă), nr. 2817 din 18 mai 2015, nr. 3825 din 1 iulie 2015 (reevaluarea ofertelor se poate realiza sub
toate aspectele, iar autoritatea poate să declare inadmisibilă o ofertă considerată iniţial admisibilă) și nr. 3667 din
23 iunie 2016 (cum autoritatea trebuie să respecte principiul legalităţii în procedura de atribuire, comisia de evaluare
trebuie să constate că ofertele îndeplinesc cerinţele de acceptabilitate și conformitate, putând remedia eventualele
deficienţe din evaluarea precedentă, cu atât mai mult atunci când raportul anterior a fost anulat în tot, astfel că nu
mai produce niciun efect juridic, favorabil sau defavorabil unui ofertant), Curtea de Apel București, secţia a VIII-a
contencios administrativ și fiscal;
- decizia civilă nr. 5337 din 19 iunie 2014 (nimic nu împiedică autoritatea contractantă să reverifice complet ofertele
declarate anterior admisibile), Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal;
- decizia nr. 3926 din 9 decembrie 2015 (evaluarea în totalitate a unei oferte în cadrul procedurii de achiziţie publică
este o expresie a principiilor egalităţii de tratament între ofertanţi și transparenţei, nefiind permisă trecerea sub
tăcere a unor aspecte care ar conduce la respingerea unei oferte. Prin urmare, autoritatea contractantă, prin comisia
96 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | STUDII DOCTRINARE

Din păcate, prin Decizia nr. 66 din 1 octombrie 2018[3], Înalta Curte de Casaţie și Justiţie,
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în loc să le lichideze pe cele existente, a
generat alte semne de întrebare: „În interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 65, art. 104 alin. (3),
art. 133 și art. 134 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la
atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 [...], raportat[4]
la dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 [...], autoritatea contractantă învestită[5]
cu reevaluarea ofertei în urma controlului de legalitate[6] exercitat de Consiliul Naţional de
Soluţionare a Contestaţiilor și/sau instanţa de judecată[7] are posibilitatea de a verifica toate
elementele tehnice și aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei, dacă
din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară.”
de evaluare, are nu numai posibilitatea, dar și obligaţia verificării integrale a ofertei contestatoarei, numai în aceste
condiţii scopul procedurii de achiziţie publică putând fi considerat ca realizat), Curtea de Apel Craiova, secţia
contencios administrativ și fiscal;
- decizia nr. 107/R-CONT din 25 ianuarie 2016 (în etapa de reevaluare a ofertelor, autoritatea are dreptul să reevalueze
integral ofertele), Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal;
- decizia nr. 4739 din 5 mai 2014, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal;
- decizia civilă nr. 4531 din 18 iunie 2015 (în etapa de reevaluare, autoritatea are dreptul să ceară clarificări și să
reevalueze integral ofertele, cu maximă atenţie), Curtea de Apel Timișoara, secţia contencios administrativ și fiscal.
În decizia civilă nr. 4567 din 6 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
s-a pronunţat că: „Din moment ce prin decizia Consiliului s-au stabilit limitele reevaluării și a fost obligată autoritatea
contractantă să reevalueze doar anumite oferte, respectiv ale ofertanţilor care au formulat contestaţie împotriva primului
raport al procedurii, nu poate fi primită susţinerea petentei în sensul că toate ofertele trebuiau reevaluate, fără a se
face distincţie între ofertanţii care au formulat contestaţii și cei care nu au formulat. Mai mult, în condiţiile în care
prin decizia Consiliului s-a dispus reevaluarea doar a anumitor oferte, dispunerea de către autoritatea contractantă a
anulării rezultatului și a reevaluării tuturor ofertelor constituia o încălcare a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) din ordonanţă,
care stabilesc că decizia prin care Consiliul anulează în tot sau în parte actul atacat este obligatorie pentru autoritatea
contractantă”. Așadar, întâlnim exprimate și poziţii opuse curentului majoritar (nu avem cunoștinţă ca, vreodată, Consiliul
să fi interzis autorităţii contractante să reevalueze din oficiu o ofertă, pentru a se asigura dacă evaluarea iniţială a fost
sau nu legală). De regulă, autoritatea reevaluează din oficiu ofertele aflate în situaţii similare celei pentru care Consiliul
a dispus reevaluarea (nu sunt nici normale și nici legale, de pildă, respingerea ofertei pentru care Consiliul a dispus
reevaluarea și, în același timp, admiterea alteia, aflată exact în aceeași situaţie cu prima, eventual chiar declararea ei
câștigătoare, doar pentru simplul fapt că, în decizia Consiliului, nu a fost discutată situaţia celei din urmă oferte). Amintim
aici și de riscul autorităţii de a primi corecţii din partea organelor de control în cazul încălcării principiului tratamentului
egal între ofertanţi.
[3]
Publicată în M. Of. nr. 970 din 16 noiembrie 2018.
[4]
Acordul gramatical impunea pluralul. Am remarcat acest dezacord și în alte decizii ale instanţei supreme.
Formula redacţională „autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei [...]” este strident inadecvată. Cum
[5]
adică autoritate contractantă învestită cu reevaluarea ofertei? Ea nu este învestită de nimeni cu nimic, ci obligată de
Consiliu sau de instanţa de judecată să adopte anumite măsuri de restabilire a legalităţii.
Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române:
- învesti, învestesc: a acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuţie. (În evul mediu) a da
cuiva învestitura;
- învestire, învestiri: acţiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuţie
etc.; confirmare într-o demnitate;
- învestitură, învestituri: act prin care cineva este învestit cu o demnitate. (În societatea medievală) ceremonie solemnă
prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său.
[6]
Și temeinicie, adăugăm noi.
Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 dispune că decizia Consiliului este obligatorie pentru părţile cauzei, dispoziţie
[7]
care se referă exclusiv la actul Consiliului, fiind surprinzătoare trimiterea Înaltei Curţi la „instanţa de judecată”, fără
legătură cu reperul normativ.

O parte dintre considerentele[8] deciziei trădează aplecarea instanţei supreme înspre interzicerea
DOCTRINĂ
[8]
„75. În funcţie de modalitatea de lucru adoptată, până la momentul constatării unei cauze de inadmisibilitate, comisia
de evaluare poate să verifice îndeplinirea anumitor condiţii de către oferta analizată, asupra cărora să nu ridice obiecţiuni
de neconformitate sau inacceptabilitate, conduită care să rezulte cu evidenţă din probatoriul administrat în cauză sau,
dimpotrivă, poate să se oprească într-o primă analiză la un motiv de inadmisibilitate evident, fără a proceda mai departe
la verificarea ofertei sub toate aspectele care implică admisibilitatea ei.
76. Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C. sau de
instanţa de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorităţii contractante de a proceda la
reevaluarea ofertei, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acesteia și care nu au fost
cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a
verificat în etapa de evaluare, conform art. 65 alin. (2) și art. 133 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 395/2016, și care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări, raportul de evaluare
în măsura în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv și executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, în
situaţia dată, nu se poate extinde procesul de reevaluare asupra celorlalte oferte declarate ca admisibile sau inadmisibile
și în privinţa cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar[ă] principiului securităţii juridice declararea
ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o
revocare a unui act administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.
77. Nu este exclus, fiind chiar recomandabil, ca în exercitarea atribuţiilor sale specifice comisia de evaluare să procedeze
la o evaluare completă a tuturor ofertelor, chiar și a celor în privinţa cărora au fost identificate motive de neconformitate
sau de inacceptabilitate. În acest caz, anularea deciziei autorităţii contractante de declarare ca inadmisibilă a ofertei, sub
rezerva unor dispoziţii suplimentare formulate de C.N.S.C. sau de instanţa de judecată, nu conduce decât la concluzia
admisibilităţii ei, cu consecinţa trecerii în etapa următoare, de stabilire a clasamentului.
78. Într-adevăr, potrivit art. 65 și art. 133 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016,
comisia de evaluare are obligaţia de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor
tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.
79. O astfel de obligaţie trebuie însă analizată numai din perspectiva finalizării etapei de verificare a admisibilităţii ofertei,
pentru a se putea trece la faza următoare de verificare, așa cum rezultă din art. 207 din Legea nr. 98/2016 și art. 137
alin. (4) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, nefiind permisă intrarea în ultima
etapă a evaluării a unor oferte neverificate complet sub aspectul conformităţii sau acceptabilităţii lor, care, în consecinţă,
prezintă riscul unei eventuale inadmisibilităţi.
80. Obligaţia verificării complete a ofertelor nu subzistă însă în ipoteza în care comisia de evaluare descoperă cu prilejul
efectuării operaţiunilor ce implică această activitate aspecte de neconformitate sau inacceptabilitate a unei oferte,
constatarea lor obligând comisia la aplicarea sancţiunii legale corespunzătoare, respectiv respingerea ofertelor, fără a
mai fi obligată a verifica oferta în ansamblul ei.
81. Exercitarea controlului de legalitate administrativ-jurisdicţional sau jurisdicţional și invalidarea concluziei de
inadmisibilitate a ofertei la care a ajuns comisia prin raportul de evaluare întocmit obligă autoritatea contractantă de
a proceda la reluarea operaţiunii de evaluare a acestei oferte de la etapa contestată, conform celor dispuse prin decizia
C.N.S.C. sau hotărârea instanţei, comisia nefiind îndreptăţită a relua verificarea criteriilor deja analizate, raportul de
evaluare, în măsura în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect.
82. Inexistenţa vreunei dovezi care să ateste parcurgerea altor etape din procedura de evaluare în afară de cea contestată
obligă și, în același timp, îndreptăţește comisia de evaluare de a verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor de admisibilitate a
ofertei analizate, inclusiv prin solicitarea de clarificări noi cu privire la elementele tehnice și aspectele financiare propuse,
fără a se putea afirma că prin anularea raportului de evaluare, care a respins o ofertă ca inadmisibilă, a fost epuizată etapa
verificării admisibilităţii ofertei în discuţie, ca urmare a prezumării verificării ei sub toate aspectele, iar evaluarea acesteia
implică numai faza finală a stabilirii clasamentului prin aplicarea factorilor de evaluare.
83. Este contrar logicii juridice ridicarea la rang de principiu de drept, specific acestei ramuri de drept, a obligativităţii
evaluării complete a tuturor ofertelor aflate în competiţie, chiar și a celor asupra cărora comisia de evaluare a ridicat
obiecţii de neconformitate sau de inacceptabilitate, iar ca urmare a constatării încălcării acestei obligaţii să fie sacrificat
tocmai acest principiu prin considerarea ca evaluată și deci admisibilă a unei oferte neverificate în întregime.
84. De altfel, de lege lata, problema a fost rezolvată de legiuitor, care prin art. 26 alin. (101) și art. 50 alin. (10) din
Legea nr. 101/2016, norme introduse recent, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea
și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, a stabilit în sarcina C.N.S.C. sau
instanţei de judecată obligaţia ca, în situaţia în care contestaţia vizează rezultatul procedurii de atribuire și se dispune
reevaluarea ofertelor, să indice în mod clar și precis limitele reevaluării, respectiv identitatea ofertelor care fac obiectul
reevaluării, etapa/etapele procedurii de atribuire vizată/vizate de reevaluare și măsurile concrete pe care le va adopta
autoritatea contractantă în cadrul reevaluării.

posibilităţii autorităţilor contractante de a reevalua ofertele sub toate aspectele (desigur,

reevaluare care nu poate contrazice cele tranșate de Consiliu/instanţa judiciară):
– infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei obligă comisia de evaluare la verificarea

celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acesteia și care nu au fost cercetate la
prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la
cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare și care nu au făcut obiectul vreunei solicitări
de remediere sau contestări, raportul de evaluare în măsura în care le confirmă, privit ca act
administrativ, fiind definitiv și executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, nu se poate
extinde procesul de reevaluare asupra celorlalte oferte declarate ca admisibile sau inadmisibile
și în privinţa cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrară principiului
securităţii juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior
admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a unui act administrativ care a
intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice;
– exercitarea controlului de legalitate [și temeinicie] administrativ-jurisdicţional sau
jurisdicţional și invalidarea concluziei de inadmisibilitate a ofertei la care a ajuns comisia prin
raportul de evaluare obligă autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte de la etapa
contestată, conform celor dispuse de Consiliu/instanţă, comisia nefiind îndreptăţită a relua
verificarea criteriilor deja analizate, raportul de evaluare, în măsura în care le atestă, fiind
irevocabil sub acest aspect.
În ceea ce privește raportul procedurii de atribuire[9], cu toate că aparenţele sunt înșelătoare,

legislaţia pe linie de achiziţii publice nu instituie excepţii de la regula irevocabilităţii actelor
administrative individuale, reglementată de dreptul comun, respectiv de Legea nr. 554/2004,
deoarece raportul procedurii intră în circuitul civil și produce efecte juridice definitive (imposibil
de corectat) abia după expirarea termenului de așteptare în vederea atacării lui și semnarea,
subsecventă, a contractului de achiziţie publică. Până la semnarea contractului, raportul
procedurii de atribuire, presupunând că a intrat în circuitul civil, nu a produs efecte juridice de
natură a împiedica autoritatea emitentă de la revocarea lui, dacă este afectat de o cauză de
nelegalitate/netemeinicie. Scopul declarat textual al Legii nr. 101/2016 îl constituie asigurarea, la
nivel naţional, a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere
a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor,
iar o asemenea garantare nu înseamnă, nici pe departe, a închide ochii la încălcări ale legii sub
pretextul că autoritatea a depășit o anumită etapă în evaluarea ofertelor. Este extrem de riscantă
abordarea instanţei supreme, deoarece lasă loc abuzurilor prin evaluări superficiale din partea
autorităţilor, posibil favorizante pentru anumiţi ofertanţi, evaluări asupra cărora nu s-ar putea
reveni din cauză că a fost depășită o etapă a procesului de evaluare (calificarea iniţială pe baza
85. Reglementarea în discuţie constituie și un argument în favoarea celor susţinute în precedent, instituirea obligaţiei de
determinare a limitelor evaluării în sarcina C.N.S.C. sau a instanţei de judecată plecând de la ideea că întinderea evaluării
poate varia de la un caz la altul, revenind celor doi actori determinarea în concret a punctului de plecare al acestei
operaţiuni, fără a se putea afirma existenţa unui moment determinat abstract de la care se poate porni la evaluarea
ofertei în situaţia dată, respectiv de la momentul declarării ca admisibile a ofertelor”.
[9]
Pentru modelul acestui raport, a se vedea anexa nr. 5 la Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii
Publice nr. 1581/2018 privind aprobarea formularelor standard ale proceselor-verbale intermediare de evaluare aferente
procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale
și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii.

DUAE, verificarea tehnică, verificarea financiară, calificarea finală)[10]. Altminteri, dacă atribuim
actelor din amonte ale autorităţii caracter irevocabil[11], ar însemna că aceasta, dacă descoperă
ori îi este sesizat că ele sunt afectate de nereguli (chiar și în urma unui control extern), pentru
DOCTRINĂ
desfiinţarea respectivelor acte în vederea emiterii unora corecte să fie nevoită să le conteste[12]
(să se transforme în contestator). În favoarea tezei Înaltei Curţi se poate apela la textul redactat
identic din normele metodologice de aplicare a legii achiziţiilor publice și a celei privind achiziţiile
sectoriale potrivit căruia „[o]fertele care nu au fost respinse de comisia de evaluare în urma
verificării și evaluării reprezintă oferte admisibile”[13], text cu substrat îndoielnic[14], deoarece poate
consolida o eventuală neglijenţă a comisiei de evaluare. Logica lui nu a fost de a declara admisibile
ofertele nerespinse, ci de a delimita sfera ofertelor dintre care urmează a fi desemnată oferta
câștigătoare.
Pentru opţiunea reevaluării, indiferent de stadiul la care s-a ajuns, punctăm prevederea conform
căreia, în cazul în care nu aprobă raportul procedurii, conducătorul autorităţii contractante va
motiva în scris decizia sa și poate, după caz:
a) returna raportul, o singură dată, comisiei de evaluare spre corectare sau reevaluare parţială;
b) solicita o reevaluare completă, caz în care o nouă comisie de evaluare va fi numită.
Dintr-un alt unghi de reflexie, lumina pe care o emană art. 3 alin. (1) lit. d) din lege (măsurile
de remediere sunt acele măsuri adoptate de autoritate, în urma primirii unei contestaţii, cu
scopul de a corecta o decizie adoptată în cadrul procedurii de atribuire) converge înspre opţiunea
firească a autorităţii contractante de a își corecta propriile acte dacă este sesizată în privinţa
netemeiniciei/nelegalităţii lor fie printr-o notificare, fie direct printr-o contestaţie, fie în cadrul
unui control ex-ante sau de alt tip. Mai mult, deși nu reiese din normele invocate mai sus,
autoritatea contractantă are opţiunea de a își anula un act, sau chiar întreaga procedură, și din
oficiu, în absenţa notificării sau contestaţiei vreunei persoane vătămate, în ipoteza în care, în
derularea procedurii, constată că a încălcat prevederi legale a căror nerespectare este sancţionată
cu invalidarea actelor/procedurii de atribuire (dovadă în acest sens fiind dispoziţiile art. 212 din
legea achiziţiilor publice), primând principiul legalităţii derulării procedurii (cu riscul de a parcurge
Ar fi foarte ușor de trucat rezultatul licitaţiei, autoritatea contractantă neavând altceva de făcut decât să îl respingă
[10]
pe favorit în ultima etapă (de verificare a documentelor suport DUAE), acesta să conteste respingerea, iar Consiliul, fiind
vădit întemeiată, să îi admită contestaţia, dispunând reevaluarea prin raportare exclusiv la ultima etapă. La reevaluare,
indiferent de câte nereguli tehnice sau financiare ar afecta oferta, autoritatea nu va putea să le reverifice pentru că
rezultatul primelor evaluări a devenit irevocabil. Concurenţii, de asemenea, nu vor putea să conteste cu succes admiterea
ofertei în urma reevaluării.
[11]
Aceste acte nu beneficiază de autoritate de lucru judecat.
Nu la Consiliu, ci la instanţele judecătorești. Consiliul soluţionează contestaţiile formulate de operatorii economici
[12]
– art. 3 alin. (1) lit. f) din lege.

A fi consultată Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2015, pronunţată de secţia de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curţi
de Casaţie și Justiţie, conform căreia: „calităţile părţilor sunt inversate, în sensul că reclamant este autoritatea publică
emitentă, iar pârât este beneficiarul actului”.
Art. 137 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie
[13]
publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice și art. 143 alin. (4) din Normele metodologice
de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind
achiziţiile sectoriale.
[14]
Potrivită era o inversare a termenilor: „sunt admisibile ofertele care nu au fost respinse de comisia de evaluare în urma
verificării și evaluării”, după modelul art. 215 alin. (3) din legea achiziţiilor publice: „Oferta admisibilă este oferta care nu
este inacceptabilă, neconformă sau neadecvată”.

din nou etapele viciate). Este evident că cine își poate anula întreaga competiţie își poate anula
(revoca) un singur act al acesteia, cum este actul de evaluare a ofertelor – acela care poate mai
mult poate și mai puţin (qui potest plus potest minus).
Privită prin prisma imperativului restabilirii legalităţii actelor sau procedurii în ansamblu,
după cum am precizat, opţiunea remedierii apare a fi una firească, iar datorită facilităţii ei este
preferabilă aceleia a anulării actelor/procedurii pe calea contencioasă a purtării unui proces la
Consiliu sau/și la instanţa de judecată. Remedierea constituie regula, remediere însemnând și
posibilitatea unei noi evaluări integrale cu atenţie, iar anularea procedurii excepţia, care intervine
(excluzând cazurile anume menţionate în lege) doar când pe parcursul procedurii de atribuire se
constată erori sau omisiuni faţă de care adoptarea de măsuri corective de către autoritate nu ar
fi posibilă decât cu încălcarea principiilor care guvernează procedura de atribuire[15].
Contrar viziunii Înalte Curţi, în materia achiziţiilor publice, care ţine de dreptul administrativ, de
interesul public și de imperativul legalităţii, opţiunea autorităţii de a își revizui și remedia propriile
acte (cum este și raportul final al procedurii), chiar și din oficiu, există oricând până la momentul
finalizării achiziţiei prin semnarea contractului. Așadar, și din această perspectivă, autoritatea
este îndrituită să își revizuiască actele atacate sau nu și să procedeze la reexaminarea legalităţii
situaţiei consemnate în acestea.
Chiar dacă principiul legalităţii, din motive care nu necesită explicaţii aici, nu apare enumerat
între principiile de la art. 2 din legea achiziţiilor publice, nu înseamnă că el nu ar fi aplicabil și cu
ocazia derulării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, mai ales în contextul
obligaţiei de asumare a răspunderii de către autoritatea contractantă. Pentru a se preveni o
nouă evaluare greșită, respectiv o nouă încălcare a normelor legale, trebuie să îi fie permisă
comisiei responsabile desemnate de către autoritate verificarea completă a ofertelor rămase în
competiţie, indiferent de etapa la care s-a ajuns, inclusiv opţiunea de a [re-]solicita clarificări. Nu
se poate declara – asumată prin semnăturile membrilor comisiei de evaluare, ale observatorilor
din partea structurii Ministerului Finanţelor Publice și a conducătorului autorităţii contractante –
o ofertă admisibilă și câștigătoare cunoscând fiind faptul că ea nu respectă unele condiţii impuse
în documentaţia de atribuire, sub pretextul că nu se mai poate verifica îndeplinirea acelor condiţii,
deoarece ţin de o etapă consumată.
Spre știinţă, trebuie subliniat că nici nu intră în competenţa instanţei sau a Consiliului să interzică
autorităţii contractante reevaluarea totală legală a calificării ofertantului și a conformităţii ofertei
sale, întrucât ar însemna să interzică autorităţii să își îndeplinească obligaţiile pe care i le atribuie
legislaţia pe linie de achiziţii publice și pentru care ea răspunde. Ar însemna ca autoritatea să
nu poată respinge o ofertă inacceptabilă sau neconformă pe motivele întemeiate și legale pe
care a ajuns să le cunoască ulterior primei evaluări pentru simplul motiv că o nouă evaluare nu
îndreptăţește autoritatea să își corecteze greșelile din etapele anterioare, ceea ce este flagrant
contrar legalităţii procedurii de atribuire și scopului legii remediilor. Nici nu concepem ca o
ofertă care trebuie respinsă – din cauze identificate ulterior, prima evaluare fiind neglijentă – să
fie admisă și, eventual, desemnată câștigătoare doar pentru că îi este interzis autorităţii să își
revoce evaluările anterioare. Tocmai autorităţii îi revine responsabilitatea pentru admiterea și
declararea câștigătoare a unei oferte, context în care tot ea este ţinută să verifice admisibilitatea
[15]
A se vedea art. 215 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din legea achiziţiilor publice.

și conformitatea ei sub orice fel de detaliu, în caz contrar riscând a declara admisibilă/câștigătoare
o ofertă care nu îndeplinește condiţiile impuse, situaţie care atrage răspunderea juridică a
autorităţii pentru rezultatul nelegal (și a funcţionarilor săi vinovaţi).
DOCTRINĂ
Membrii comisiei de evaluare trebuie să aibă nu doar libertatea, ci și obligaţia să își reverifice
concluziile asumate prin raportul iniţial (anulat sau nu), astfel încât să fie convinși că el
corespunde în toate privinţele realităţii factuale și literei legii. Este de neînchipuit că vreo instanţă,
vreodată, ar putea cenzura voinţa membrilor din comisia de evaluare de a reverifica temeinic și
cu atenţie ofertele, astfel încât să elimine orice risc de a săvârși o greșeală în etapa de reevaluare
a ofertelor. Este de notorietate că orice decizie a comisiei de evaluare și, în final, a autorităţii
contractante, privind admiterea sau respingerea unei oferte, trebuie fundamentată pe o evaluare
legală și temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia. Pe de altă parte, dacă nu ar fi pe deplin
convinsă de admisibilitatea ofertei sau chiar știind că oferta nu este admisibilă autoritatea nu
ar reanaliza-o în amănunt, ci s-ar mărgini să se bazeze pe o veche evaluare, atunci nu numai că
nu și-ar respecta propriile obligaţii și ar comite o neglijenţă în serviciu, ci ar putea fi suspectată/
acuzată de favorizarea ofertantului respectiv, cu eventuale implicaţii în planul dreptului penal.
De pildă, dacă ulterior unei decizii a Consiliului/instanţei judiciare, specialiștii desemnaţi pentru
reevaluare ar afla că oferta oricăreia dintre contestatoare nu îndeplinește condiţia de calificare
„x”, cum își poate imagina cineva că respectivii specialiști vor face abstracţie de acest aspect și, cu
vădita încălcare a atribuţiilor legale ce le revin, vor întocmi și semna un nou raport al procedurii
în care să redeclare că oferta îndeplinește condiţia de calificare „x” și este admisibilă? Teza
argumentată poate fi percepută mai pregnant atunci când, de pildă, la reevaluare, autoritatea
contractantă decide schimbarea componenţei comisiei, caz în care noii membri, pentru a fi în
cunoștinţă de cauză asupra rezultatului licitaţiei pe care și-l vor asuma prin semnătură, rezultat
pentru care răspund inclusiv disciplinar, vor avea nu numai interesul, ci și obligaţia de a parcurge
integral ofertele, indiferent că ele au fost parcurse de cei din vechea comisie de evaluare, astfel
încât să se asigure că nu i-a scăpat neverificat niciun element dintre cele prestabilite. Orice alt
comportament, manifestat de autoritate din motive de ignoranţă, de neștiinţă sau de rea-intenţie,
încalcă atât principiul legalităţii actelor administraţiei publice, cât și principiul precauţiei
administraţiei publice, exprimat prin sintagma „este de preferat să se evite o pagubă, decât să se
producă un câștig”. Deficienţele unei oferte nu pot fi indiferente autorităţii contractante în etapa
de reevaluare, unde chiar și cea mai mică suspiciune trebuie înlăturată și înlocuită cu o certitudine,
altfel consecinţa semnării contractului cu o firmă a cărei ofertă este necorespunzătoare fiind
deosebit de gravă.
Opinia pe care o promovăm se abate de la considerentele Înaltei Curţi, potrivit cărora comisia
nu este îndreptăţită a relua verificarea criteriilor deja analizate, raportul de evaluare, în măsura
în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect, considerente care, mai degrabă, rezonează cu
poziţia Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice și care, practic, trec în adormire prevederile
legale care permit autorităţii să adopte măsuri de remediere a evaluării ofertelor și conducătorului
autorităţii să dispună o reevaluare completă, de către o altă comisie de evaluare. Eventualele
procese-verbale/rapoarte intermediare, cu unele excepţii, nici măcar nu sunt aduse la cunoștinţa

ofertanţilor înainte de raportul final, situaţie în care nu se poate vorbi că ele au intrat în circuitul
civil[16]. Prin urmare, ele pot fi revocate fără teama de a fi afectată securitatea actelor juridice[17].
În plus, din lectura întregii construcţii legislative în materie, coroborată cu principiile bunei-credinţe
și legalităţii actelor administrative, se poate trage concluzia că există o prezumţie relativă de
îndeplinire a atribuţiilor de către membrii comisiei de evaluare, constând în verificarea temeinică
și completă a tuturor aspectelor ofertelor[18], motiv pentru care nu autoritatea contractantă
(comisia de evaluare) trebuie să probeze, prin actele de la dosarul cauzei, că a realizat, concret,
respectiva evaluare. Însăși Înalta Curte evocă, la considerentul 82, prezumţia verificării anterioare
a ofertei sub toate aspectele. Sintagma „dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă
verificarea lor anterioară” nu ţine seama tocmai de această prezumţie și inversează sarcina probei.
Modelul raportului procedurii, prescris de președintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice
prin anexa nr. 5 la Ordinul nr. 1581/2018, include rubrici pentru fiecare dintre etapele de verificare
a ofertei. Pentru a transpune în practică decizia Înaltei Curţi, aceasta din urmă ar trebui să ne
explice dacă un raport al procedurii în care autoritatea contractantă a bifat la fiecare rubrică
[16]
Până la intervenţia operată prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2018, art. 65 din normele metodologice ale legii
achiziţiilor publice statuau:
„Art. 65. – (1) Comisia de evaluare analizează DUAE în conformitate cu prevederile cuprinse în cap. IV secţiunea a 8-a din Lege.
(2) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor
tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.
(3) În urma finalizării fiecăreia dintre fazele de verificare prevăzute la alin. (1) și (2), autoritatea contractantă comunică
fiecărui ofertant ce a fost respins, motivele care au stat la baza acestei decizii, iar celorlalţi faptul că se trece la faza
următoare de verificare, cu respectarea prevederilor cap. IV secţiunea a 13-a din Lege.
(4) Comisia de evaluare are obligaţia, în urma finalizării fiecăreia dintre fazele de verificare prevăzute la alin. (1) și (2),
să introducă în SEAP rezultatul admis/respins, să comunice motivele de respingere ofertanţilor respinși, să deschidă în
SEAP sesiunea pentru prezentarea documentelor-suport aferente DUAE depuse de ofertantul de pe primul loc, precum
și să acorde un termen de răspuns”.
Alin. (3) și (4) au fost abrogate, în prezent nemaiexistând obligaţia transmiterii de comunicări ofertanţilor în urma
finalizării fiecăreia dintre fazele de verificare a ofertelor.
Cunoscută și sub forma securităţii/stabilităţii raporturilor juridice.
[17]
În Decizia nr. 478 din 12 aprilie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că principiul stabilităţii raporturilor juridice, deși nu
este în mod expres consacrat de Constituţie, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este
stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor
fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Acest principiu
al stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica însă promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi. Obţinerea
sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este
îndoielnică și care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin soluţionarea cauzei de către instanţa judecătorească, chiar
și atunci când actul administrativ a intrat deja în circuitul civil și a produs efecte juridice. Posibilitatea recunoscută
instanţelor judecătorești de a anula actul administrativ, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat
în circuitul civil și a produs efecte juridice, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate, care reprezintă
însuși fundamentul statului de drept, neputând fi acceptată teza potrivit căreia actul administrativ ar trebui să își producă
efectele în continuare, chiar dacă este nelegal, din moment ce a intrat în circuitul civil.
Prezumţie care acoperă și respectarea prevederilor art. 207 alin. (1) din legea achiziţiilor publice: „Autoritatea
[18]
contractantă stabilește oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare precizaţi în invitaţia
de participare/anunţul de participare și în documentele achiziţiei, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele
condiţii: a) oferta respectivă îndeplinește toate cerinţele, condiţiile și criteriile stabilite prin anunţul de participare și
documentele achiziţiei, având în vedere, dacă este cazul, dispoziţiile art. 162; b) oferta respectivă a fost depusă de un
ofertant care îndeplinește criteriile privind capacitatea și, dacă este cazul, criteriile de selecţie și nu se află sub incidenţa
motivelor de excludere”, mai cu seamă că încălcarea acestor prevederi, de ordin general, constituie contravenţie și
sancţionează cu amendă între 5.000 lei și 30.000 lei.

îndeplinirea cerinţelor este recunoscut drept mijloc de probă privind verificarea anterioară[19]
sau doar un raport în care autoritatea și detaliază modalitatea de îndeplinire, eventual însoţit de
solicitări și răspunsuri de clarificare. „Verificarea anterioară” nu este echivalentă cu verificarea
DOCTRINĂ
realizată în etape anterioare, ci poate privi aceeași etapă – evaluare calificare preliminară, evaluare
tehnică, evaluare financiară, evaluare documente suport DUAE –, însă alte aspecte.
Dramatic este că, urmând linia trasată de Înalta Curte, dacă autoritatea achizitoare anulează, din
diverse motive neîntemeiate, procedura de atribuire, iar doar unul dintre ofertanţi atacă raportul
de anulare, se poate lesne ajunge ca respectivul ofertant-contestator să fie desemnat câștigătorul
competiţiei, deoarece autoritatea doar lui îi va [re-]evalua oferta, în privinţa celorlalţi ofertanţi,
rămași în pasivitate, considerând că și-au pierdut calitatea de operatori economici implicaţi.
Indiferent dacă toţi ofertanţii se află în aceeași situaţie[20], prin contestarea raportului de anulare
doar de către unul dintre ei, dacă îi va fi admisă contestaţia, autorul va avea șansa de a fi declarat
câștigător, întrucât oferta sa nu va fi comparată cu ale celorlalţi (chiar dacă ei, repetăm, se află
în aceeași situaţie[21]). Nu trebuie omis că, de cele mai multe ori, ofertanţii cărora autoritatea le
comunică anularea licitaţiei se resemnează și nu contestă măsura, mizând că vor putea concura
ulterior, la reorganizarea licitaţiei. Nimeni nu discută despre existenţa unei obligaţii legale de
reevaluare completă a tuturor ofertelor aflate în competiţie, ci despre o posibilitate recunoscută
autorităţii achizitoare, activată circumstanţial, de la caz la caz, fundamental diferită de interdicţia
dedusă din hotărârea prealabilă emisă de instanţa supremă[22], supusă de noi acestui succint
examen critic.
Mai cu seamă că însăși Înalta Curte punctează că nu este permisă intrarea în ultima etapă a evaluării a unor oferte
[19]
neverificate complet sub aspectul conformităţii sau acceptabilităţii lor (considerentul 79 din decizie), context în care se
deduce că există prezumţia că toate ofertele au fost anterior verificate.
Se poate lua drept referinţă, în defavoarea poziţiei noastre, decizia civilă nr. 5944 din 3 decembrie 2015 a Curţii de
[20]
Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ale cărei concluzii sunt:
- în urma deciziei Consiliului, autoritatea nu trebuie să reevalueze și oferta operatorului economic care nu mai este
implicat în procedura de atribuire;
- întrucât respingerea anterioară a ofertei nu a făcut obiectul unei căi de atac, la reluarea procedurii în urma contestaţiei
depuse de alt ofertant, autoritatea nu putea proceda la reevaluarea ofertei operatorului economic care nu mai era
implicat;
- împrejurarea că ambii ofertanţi s-au aflat în aceeași situaţie, ofertele lor fiind respinse pentru același motiv, nu poate
fi reţinută ca argument în reevaluarea amândurora.
[21]
Au fost respinși din aceeași cauză.
„[N]u se poate extinde procesul de reevaluare asupra celorlalte oferte declarate ca admisibile sau inadmisibile și în privinţa
cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar principiului securităţii juridice declararea ca neconformă
sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a unui
act administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice”, motivează Înalta Curte. Aceasta adaugă: „Este
contrar logicii juridice ridicarea la rang de principiu de drept, specific acestei ramuri de drept, a obligativităţii evaluării
complete a tuturor ofertelor aflate în competiţie, chiar și a celor asupra cărora comisia de evaluare a ridicat obiecţii de
neconformitate sau de inacceptabilitate, iar ca urmare a constatării încălcării acestei obligaţii să fie sacrificat tocmai
acest principiu prin considerarea ca evaluată și deci admisibilă a unei oferte neverificate în întregime”. Adăugirea intră în
conflict cu dispozitivul gândit de instanţa supremă, prin care este recunoscută autorităţii contractante posibilitatea de a
reevalua integral aspectele tehnice și financiare ale ofertei doar dacă nu le-a verificat anterior, omisiune care să rezulte
din mijloacele de probă administrate în proces.
Hotărâre care trebuie să servească dezlegării unei chestiuni de drept, iar nu încâlcirii ei, prin cugetări subtile, aproape
[22]
kantiene.

DIN ARHIVA
PANDECTELOR
Dotă. Imobil dotal. Înstrăinare...
PA N D E C T E L E RO M Â N E
PARTEA II-A
JURISPRUDENŢA CURŢII DE APEL
TRIBUNALELOR, JUDECĂTORIILOR,
CAMERELOR ARBITRALE, ETC.
APEL IAȘI II, 25 Noembrie 1926 pentru repararea restului; astfel că vânzarea
DOTĂ. IMOBIL DOTAL. ÎNSTRĂINARE. unui imobil dotal pe motiv că are nevoie de
PROHIBIREA EI CHIAR ÎN CAZURILE reparații fără ca suma rezultată din vânzare să
PERMISE DE art. 1253 c. civ. fie necesară reparării celorlalte imobile pentru
CAZURILE ÎN CARE LEGEA PERMITE a putea fi conservate, este făcută cu violarea
ÎNSTRĂINAREA. (Art. 1253 c. civ.). dispozițiunilor art. 1253 al. 4 și deci o atare
ÎNSTRĂINARE PENTRU FACERE DE înstrăinare este revocabilă.
REPARAȚIUNI. CAZURILE ÎN CARE
POATE FI ADMISĂ. (Art. 1253 al. 4 civil) (Moise Rabinovici și alții cu Maia și
(1) și (2) Constantin Niculescu).
1. Inalienabilitatea imobilelor fiind o CURTEA: Având în vedere apelul

derogare cu totul excepțională dela principiul făcut de Moise Rabinovici personal,
liberei circulări a bunurilor, ea trebuie să fie Iancu Horovitz soţ dotal și administrator
interpretată cu stricteță și restrânsă numai
al averii soției sale Rifca Horovitz și Rifca
în limitele în care legea a admis-o, astfel
Horovitz personal, în contra sentinței
că clauza dintr’un act dotal care interzice
civile a Trib. Botoșani No. 204 din 12 Maiu
înstrăinarea bunurilor dotale chiar în cazurile
1926.
permise de art. 1253 cod. civil este inoperantă
Având în vedere actele dela dosar și
ca fiind ilicită.
2. Cu toate că remunerația din art. 1253 concluziunile orale și scrise ale părților.
c. civil a cazurilor în care înstrăinarea imobilului Având în vedere că în fapt se stabilesc
dotal cu consimțământul soției și autoriza- următoarele împrejurări.
țiunea justiției este permisă, are un character Cu ocaziunea căsătoriei intimaților
limitativ, totuș înstrăinarea poate fi admisă Constantin Niculaescu și Maria Niculaescu,
și în cazurile extrem de asemănătoare sau li s’a constituit ca dotă de către tatăl
apropiate cu cele prevăzute de lege. acesteia, Teodor Dimitriu, prin actul
3. Scopul urmărit de legiuitor când a autentificat de Trib. Botoșani sub
autorizat înstrăinarea imobilului dotal pentru No. 5227 și transcris de același Tribunal
a se face reparațiuni mari, a fost conservarea sub No. 92/1887, între altele, trei imobile:
imobilelor dotale care se poate obține sau prin o dugheană, compusă din trei odăi, un
vânzarea ori ipotecarea unuia din ele pentru imobil compus din trei dugheni sub
repararea celorlalte, sau prin înstrăinarea, același acoperământ și o casă cu locul ei,
dacă este cu putință, a unei părți din imobil toate situate în orașul Botoșani.
DIN ARHIVA PANDECTELOR | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 107

Dimitrie G. MAXIM
Prin acest contract se prevede clauza proces, intervine, apărând drepturile

de inalienabilitate a acestor imobile, chiar apelantului, Moise Rabinovici, creditorul
în cazurile prevăzute de art. 1253 cod. civ. său ipotecar al imobilului în litigiu, Marcu
La 30 Aprilie 1920 intimata Muria zis Avram Solomon: Mai târziu, apelantul
Niculescu, cu consimțământul soțului Rabinovici face cerere reconvențională
său, solicită Tribunalului Botoșani a contra intimaților, cerând obligarea
încuviința vânzarea imobilului dotal, acestora în solidar la plata sumei de
compus din trei dugheni, situat în str. 150.000 lei, costul reparațiilor ce a făcut
Sticlăriei azi Elisabeta No. 55, invocând imobilului și de a i se acorda dreptul de
ca motiv faptul că acest imobil s’ar afla retenție. Tribunalul, prin sentința No. 204
în completă stare de derăpănare, așa că din 12 Martie 1925, a anulat ordonanța
DIN ARHIVĂ
amenință ruina, iar mijloacele materiale de adjudecare, și admițând cererea

nu le îngăduie să poată face reparațiile de recovențională a lui Moise Rabinovici,
care bunul are nevoie. obligă pe reclamanți săi plătească 50.000
Tribunalul Botoșani, pe baza rapor lei, echivalentul plus valutei creată
tului făcut de expertul ce a numit în cauză imobilului din cauza reparațiilor făcute;
contra acestei sentințe face apel Moise
și care opina că imobilul în chestiune
Rabinovici, Iancu Horovitz soț dotal și
avea nevoie de reparațiuni, în suma
administrator legal al averii soției sale
de 28.140 lei, a admis prin jurnalul
Rifca Horovitz, asupra căruia Curtea este
No. 5153 din 1920 vânzarea lui prin
chemată a se pronunța.
licitațiune publică – prețul prins urmând
Având în vedere că intimații Constantin
a se consemna și recipisa să se depună în Niculescu, în calitate de soț uzufructuar
păstrarea Tribunalului. Prin ordonanța de legal și Maria Niculescu își întemeiază
adjudecare No. 9629 din 6 Noemvrie 1920, acțiunea prin care cer anularea ordonanței
imobilul se adjudecă definitiv asupra de adjudecare a Trib. Botoșani No. 9229
apelantului Moise Rabinovici cu preț de din 6 Noemvrie 1920, pe motivele că
65.000 lei. Imediat după această vânzare, vânzarea este nulă, în prim loc în virtutea
intimata Maria C. Niculescu, cere și clauzei înserată în contractul dotal, care
obține dela Tribunalul Botoșani din suma interzice înstrăinarea bunurilor constituite
realizată, 20.000 lei, iar mai târziu, în 1926, dotă chiar și în cazurile excepționale,
ridică și restul, sub motivul că acești prevăzute de art. 1253 c. civ., când
bani iar fi necesari pentru începerea și alienarea este îngăduită, iar în al doilea
completarea trusoului fiicei sale Artemiza. loc, transmisiunea este nulă, întrucât a
În anul 1924 intimații acționează fost încuviințată de Tribunal prin violarea
în judecată pe adjudecatarul Moise art. 1253 al. 4 c. civ.
Rabinovici, cerând anularea vânzării, Având în vedere, cu privire la primul
întrucât s’a violat dispozițiile art. 1253 motiv, că intimații susțin că, în materie de
c. civ. și convenția părților, care prevedea dotalialitate, principiul care cârmuiește
inalienabilitatea generală a bunurilor situațiunea bunurilor dotale este inalie
dotale. Prin acțiune se cere citarea soților nabilitatea, cum reiesă din art. 1248 c. civ.
Iancu Horovitz, ca uzufructuar legal al și că, numai în mod cu totul excepțional,
averii soției sale Rifca Horovitz, născută legiuitorul încuviințează înstrăinarea
Rabinovici, ca proprietară a unei porțiuni unor atari bunuri, fie prin efectul
din imobilul în chestiune, în baza unui convențiunii intervenite între părți, fie
act dotal, pentru ca sentința ce se va prin efectul legii (art. 1249, 1250, 1252,
pronunța să le fie opozabilă. În acest 1253 și 1254 c. civil).
108 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DIN ARHIVA PANDECTELOR

Că, aceasta fiind situațiunea juridică, transmisiunii, bunurile să ajungă în

ori de câte ori părțile contractante tind mâna acelora care ar fi în măsură să le dea
prin stipulațiunile formulate să reintre adevărata întrebuințare și destinațiune.
în domeniul principiului general, care Că, la acest principiu general și
este inalienabilitatea, aceste stipulațiuni de ordine publică, numai legea poate
sunt valabile și întrucât în speță o atare crea excepțiuni, scoțând din comerț
stipulațiune există, ea face imposibilă anumite bunuri, pentru rațiuni de ordine
vânzarea bunului dotal, prin ea nede superioară, aceasta în conformitate cu
rogânduse dela o dispozițiune a legii de dispozițiunile art. 1310 c. civ.
ordine publică. Considerând că, inalienabilitatea fiind
Având în vedere că la această argu o derogare cu totul excepțională dela
mentare, apelantul opune că clauza de principiul liberei circulări a bunurilor,
inalienabilitate în chestiune este ilicită, ea trebuie a fi interpretată cu stricteță și
atingând principii de ordine publică, restrânsă numai în limitele în care legea a
întrucât pe de o parte derogă – fără ca admiso, în afară de care bunurile reintră
legea să încuviințeze – dela principiul în sfera principiului general al înstrăinării.
liberii circulațiuni a bunurilor, care e un Că așa fiind, acolo unde legea a
principiu primordial, general și deci de încuviințat înstrăinarea bunurilor dotale,
ordine publică, cum rezultă din art. 5, adică a revenit la conceptul de ordine
1310 și 1224 c. civ. iar pe de altă parte publică a liberii circulări a bunului, nu este
extinde incapacitatea legală a femeii îngăduit părților, ca prin convențiunea lor,
măritată de înstrăinare, incapacitate ce să aducă o restricție acestui principiu și să
nu poate fi creată de părți, ea interesând creeze incapacități, acestea constituind o
starea și capacitatea persoanelor, cari sunt derogare dela o lege de ordine publică,
de ordine publică. ceeace e oprit de art. 5 c. civ.
Având în vedere că, în adevăr, din Că, față cu cele ce preced, clauza din
conținutul actului dotal autentificat actul dotal, care interzice înstrăinarea
de Trib. Botoșani sub No. 5227 din bunurilor dotale constituite intimaților,
27 Aprilie 1887 se constată că, la căsătoria în cazurile permise de art. 1253 c. civ.
intimaților, li s’a constituit ca dotă între este inoperantă – ea fiind ilicită – și deci
altele, trei imobile, situate în orașul pe baza ei intimații nu pot fi primiți ași
Botoșani, din care face parte și acela în sprijini acțiunea de revocarea înstrăinării
litigiu și că, în acest act, este înserată imobilului dotal.
clauza că averea dotală nu se poate vinde, Având în vedere, referitor la al doilea
ipoteca sau înstrăina sub nici o formă sau motiv de revocare a înstrăinării, bazat pe
condițiune și chiar consimțind soția pentru împrejurarea că ea a fost încuviințată în
cazurile prevăzute de art. 1253 c. civ.; afară de cazurile prevăzute de art. 1253 –
pot fi însă imobilele schimbate conf. că, în fapt se stabilește că imobilul dotal în
prescripțiunilor art. 1254 c. civil. chestiune, care avea nevoie de reparațiuni,
Având în vedere, cu privire la în valoarea de 28.140 lei a fost vândut
valabilitatea acestei clauze, că principiul la licitație publică apelantului Moise
care guvernează înstrăinarea bunurilor Rabinovici cu suma de 65.000 lei, care s’a
este acela a liberii lor circulațiuni, adică consemnat în depozitul Trib. Botoșani, și
al alienabilității, principiu care are la de unde soții în urmă au ridicato.
bază principiul autonomiei obștești, Având în vedere în drept, că enumera
care reclamă că, prin liberul joc al țiunea din art. 1253 c. civ. a cazurilor în

Dimitrie G. MAXIM
care înstrăinarea imobilului dotal cu cărui valoare sau forță de producție se

consimțământul soției și autorizațiunea ridică prin facerea reparațiunilor sau a
justiției este permisă, are caracter limitativ, altor lucrări de simțită ameliorare, nu se
fiind o excepțiune adusă principiului poate concepe ca pe cale de apropiere sau
inalienabilității bunurilor dotale și astfel interpretare, să se admită vânzarea totală
fiind, înstrăinarea unor atari bunuri a însuși bunului dotal, care are nevoie de
nu poate fi admisă decât în ipotezele reparațiuni, cum s’a întâmplat în speță,
enumerate de acest articol, sau cel mult, întrucât în acest caz scopul legiuitorului
în ipoteze extrem de asemănătoare sau ca bunul să rămână în stăpânirea soților
apropiate de acele prevăzute de lege, după dotali cu valoarea lui mărită, dispare.
cum decide jurisprudența, pornind dela Că, înstrăinarea încuviințată de Trib.
DIN ARHIVĂ
idea conservării averii dotale. Botoșani este cu atât mai inadmisibilă,

Având în vedere că, conform cu cât intimații nu s’au găsit în situația
menționatului text de lege, înstrăinarea extremă de a poseda un singur imobil
imobilului dotal se poate încuviința spre dotal –acel vândut – în pericol de a
a se face reparațiuni mari, neapărate se ruina din cauza lipsei mijloacelor
pentru conservarea imobilelor dotale, materiale de a i se face reparațiile necesare,
ceeace se poate realiza, în ipoteza când situație în care s’ar putea argumenta că
sunt mai multe imobile dotale, prin scopul urmărit de legiuitor, conservarea
vânzarea sau ipotecarea unuia dintre ele, averii dotale, poate îndreptăți valoarea
pentru a repara pe un altul ce are nevoie imobilului cu condițiunea că prețul prins
de reparații, iar în ipoteza unui singur să fie întrebuințat la dobândirea altui bun
imobil dotal ce are nevoie de reparații, dotal, întrucât această operațiune ar
prin vânzarea unei părți din acel imobil, crea soților un avantaj, față cu ruina care
dacă este cu putință. amenință bunul.
Că, aceeace se desprinde din textul Că, în adevăr, se constată atât din
și scopul urmărit de legiuitor este ca conținutul actului dotal, recunoașterile
bunul ce are nevoie de reparații să părților și certificatul grefei Trib.
rămână în patrimoniul dotal, cu forța Botoșani No. 46470 și 46471/1926 că, în
lui de productivitate mărită prin efectul afară de imobilul vândut, soții dotali mai
reparațiunilor făcute și numai în marginile deposedau cu titlu de dotă, încă două
acestea, justiția poate încuviința vânzarea imobile: unul în str. Vânătorilor No. 13 și
unui imobil dotal pentru ipoteze apropiate altul în str. Elisabeta orașul Botoșani.
de acea a reparațiunilor necesare altui Că, din aceste trei imobile dotale, acela
bun dotal, cum ar fi de pildă pentru care avea cea mai ridicată valoare și a cărui
reconstituirea unei vii, ce altădată producea forță de productivitate putea fi ridicată
însemnate venituri și care în urmă a fost simțitor prin reparațiile ce i s’ar fi făcut,
distrusă de filoxeră, sau ipotecarea bunului era tocmai imobilul vândut, întrucât s’a
dotal pentru garantarea unui împrumut prins din vânzarea lui suma de 65.000 lei
necesar pentru cheltuielile de cultură și era compus din trei dughene, pe când
intensivă, ce sunt absolut indispensabile celelalte două imobile dotale nu atingeau
din cauza unor circumstanțe speciale și împreună decât valoarea de 55.000 lei.
fără de care bunul dotal ar fi amenințat de Că, prin urmare, soții dotali nu erau
o pierdere aproape completă. în situațiunea precară de a avea un sigur
Că, în toate aceste ipoteze însă, fiind imobil, din care să nu se poată vinde
respectată cerința legiuitorului de a o parte pentru repararea și salvarea
rămâne în patrimoniul dotal bunul a părții celei mai mari și importante din

el, unica ipoteză în care înstrăinarea (1) Iată și textul opiniei separate a dlui
totală a bunului dotal ar putea avea loc, Consilier, Eug. Petit:
bineînțeles cu întrebuințarea prețului în Subsemnatul sunt de părere pentru
cumpărarea altui imobil dotal. admiterea apelului și respingerea acțiunei
Că, astfel fiind și din punctul de pentru următoarele motive:
vedere al legii, care cere ca bunul dotal Principiul fundamental care domină
reparat cu banii prinși din vânzarea altui întreaga materie a regimului dotal este
bun dotal, să rămână în patrimoniul dotal, acel al conservărei averei dotale, în
cu valoarea lor mărită și din punctul de scopul de ai asigura veniturile atât în
vedere al conservării și argumentării folosul căsniciei, cât şi a copiilor născuţi
avutului dotal, singura cale ce ar fi trebuit din căsătorie, şi eventual soţiei în caz de
urmată era să vândă unul din celelalte divorţ. Acest principiu se reflectează în
două imobile și cu prețul prins să se toate dispoziţiile Codului civil relative
repare pe acel ce avea nevoie de asemenea la regimul dotal, chiar și în cele
reparațiuni. excepționale, când se permite înstrăinarea.
Că, neprocedânduse așa și vânzânduse Astfel, legiuitorul prevăzând excepția
însuși bunul ce avea nevoie e reparații, concretizată în paragr. 4 din art. 1253,
fără ca interesul conservării averii dotale s’a referit la cazul când dota consistă
să o reclame, s’a violat art. 1253 al. 4 din mai multe imobile din care unele
cod. civ.; că deci, o atare înstrăinare este sunt în pericol de a se pierde din cauza
revocabilă și bine a judecat prima instanță degradărei, ca ultimele să poată fi
admițând acțiunea intimaților. vândute în scopul reparărei celei dintâi.
Considerând că, apelanții nu au mai Este evident, și aceasta rezultă din logica
susținut în instanță motivele de sub No. 2, elementară a împrejurărilor, că legiuitorul
3, 4, 5 din cererea de apel, privitoare la a presupus că imobilele ce urmează a se
chestiunile că jurnalul Tribunalului de vinde sunt și ele în stare de degradare.
admiterea vânzării, nefiind atacat la Căci altminteri, nu putem presupune
timp, nu se mai poate retracta pe calea fără a jigni bunul simț, că legiuitorul a
acțiunii revocatorie, că ordonanța și actele înțeles să autorize vânzarea imobilelor ce
de vânzare ce o preced sunt inatacabile sunt în bună stare, spre a se repara pe cele
din punct de vedere formal și obiectiv, degradate. De asemenea nici ipotecarea
că revocarea nu poate avea loc întrucât acestor din urmă nu poate fi impusă tot
vânzarea a adus un folos legitim soției și în scopul de mai sus, căci pe de o parte
că acțiunea ar fi nefondată deaorece actul împrumutul este un act cu character grav
dotal, pe baza căruia se exercită, ar fi nul. care amenință să înghite întreaga avere,
Că, de asemenea apelantul M. Rabinovici iar pe de altă parte s’ar putea ca soții să nu
nu a dedus în discuțiunea Curții, prin găsească numaidecât un împrumutător
motivele de apel, nici capul de cerere care să le dea bani pentru reparații.
referitor la dreptul de retenție, formulat În speța de mai sus, imobilul vândut
și susținut la prima instanță și care a fost era pe cale de a se ruina din cauza
respins. degradărei (cum rezultă din raportul
Că față cu cele ce precede, apelul nefiind de expertiză dela dosar cu data de
nefundat cată a fi respins. 2 Iunie 1920), astfel că cu drept cuvânt,
Pentru aceste motive, redactate de spre a salva restul de valoare ce îl avea,
dl Consilier Adam Bercea, Curtea în Tribunalul Jud. Botoșani prin jurnalul
majoritate, respinge apelul. No. 5153 din 5 Iunie 1920, a putut autoriza
Preşedinţia dlui M.D. Patron, consilier. vânzarea lui prin licitație publică.

Dimitrie G. MAXIM
Întrucât în speță nu se dovedește cu de sigur că în aceste căsătorii fericite

nimic că și celelalte două imobile erau raporturile patrimoniale dintre soți ar fi
degradate, cazul nu intră în niciuna din aranjate după lege și convențiunea lor,
dispozițiile Codului civil, și prin urmare fără a fi nevoie de a supune o parte sau
nu putea fi rezolvat decât prin aplicarea întreaga avere a femeei regimului dotal.
principiului fundamental că dota trebuie Fără multe discuțiuni, fără această tutelă
numaidecât protejată, căci dacă imobilul legislativă, soții ar chibzui interesele lor
nu se vindea la timp, se putea ruina din mai bine și mai cu folos, căci piedicele
cauza reparațiilor strict necesare. Tema în administrațiune, inerente regimului
dotal, le răpesc libertatea de acțiune în
juridică greșită pe care se pune Tribunalul
momentele favorabile și le pot deci aduce
Botoșani în jurnalul de autorizare, nu
DIN ARHIVĂ
pagube însemnate.
poate avea importanță, cea reală trebuind Din nenorocire, însă, de multe ori
să fie avută în vedere. uniunile conjugale se îndepărtează
Odată ce principiile de drept justifică dela perfecțiunea visată de utopiști,
autorizarea vânzărei, este admis unanim că neînțelegerile și uneori resentimentele
exactitatea în fapt a constatărilor instanței dintre soți, resar, iar nevoile îi împresoară.
care a dat jurnalul nu poate fi verificată cu «Legile, după cum spune un distins autor,
prilejul cererei de anulare a vânzărei, cum d. Bianchi, vizează specialmente aceste
este acea formulată în cazul de față. legături nefericite în care condițiunile
Dealtminteri, în sistemul care ia din ce eonomice ale familiei merg regresând
în ce mai mult amploare, admis de doctrină și pentru acestea se simte mai ușor
și jurisprudență de a se considera ca valide efectele unui bun sistem legislativ; o lege
vânzările de bună voie consimțite de un non prevăzătoare poate să salveze familia
dominus pe baza adagiului error communis de cea mai mare rutină, pe când o lege
facit jus, ar fi o excepție nejustificată dacă neprevăzătoare poate să mărească această
s’ar permite, fără un riguros control și afară rutină făcândo inevitabilă»[1].
de cazuri cu totul excepționale, anularea Prin regimul dotal, întocmit de
vânzărilor efectuate prin oficiul instanțelor legiuitor, s’a căutat de a nu fi lăsată femeia,
neapărată, în voia și la capriciul bărbatului,
judecătorești și după îndeplinirea aparentă
menținândui în caz de nenorocire, cel
a formalităților legale.
puțin în parte, un avut – o punte de
Vânzările prin licitație publică de scăpare pentru dânsa și pentru copii.
averi dotale, în cazurile permise de lege, Societatea noastră cu pasiunile și
nu ar mai găsi cumpărători și în orice caz deprinderile de după răsboiu, cu greutățile
s’ar efectua pe prețuri derizorii, dat fiind vieței, ca resultat a multor fenomene
riscurile la care ar putea fi expuși achizitorii. sociale, și în special al oscilațiunilor
Ori, interesul conservărei și valorificărei valorilor ce se observă sub raportul
averei dotale este cu torul în alt sens. economic, nu este încă atât de perfectă
(ss) EUG. PETIT ca să poată susține inulitatea regimului
dotal. El are, în realitate, unele neajunsuri
(2) Regimul dotal are ca bază o nevoie mai ales sub raportul circulațiunei
socială, el este un sistem de protecțiune bunurilor. Dar, continuă încă interesul
legală a femeei, în împrejurările în care ea superior social ca familia să fie apărată,
se află, în noua familie a bărbatului. ca ea să aibă o instituție de prevedere,
Dacă în toate familiile ar domni car să reprezinte fondul de rezervă al
ordinea și economia, dacă înțelegerea și asociațiunei conjugale.
bunul trai ar domina încă dela început, [1]
Bianchi, «Del Contracto di Matrimonio», pag. 12.

Legiuitorul nostru prescriind inaliena Şi în adevăr, inalienabilitatea fondului

bilitatea, ca măsură esențială de ocrotire dotal, creată prin lege, nu poate fi întinsă
a averei dotale, a trebuit să prevadă și peste limitele decretate de legiuitor.
excepțiuni la acest principiu fundamental Principiul circulațiunei bunurilor,
al regimului dotal, excepțiuni provocate de prevăzut de art. 1310 din codicele civil,
diferite necesități în care se află o familie. are aplicațiune afară numai dacă o
Cele speciale prescrise de art. 1253 din dispozițiune legală oprește circulațiunea
codul civil sunt bazate pe necesitatea în mod formal. Ori, întrucât excepțiunile
de a nu face neaplicabilă pentru femeie dela inalienabilitate stabilite în regimul
îndeplinirea unor datorii morale (scoaterea dotal sunt măsuri luate de legiuitor în
bărbatului din închisoare), și chiar legale interesul general al familiei, nu se poate
(înstrăinarea dotei pentru a procura deroga la ele în nici o împrejurare, chiar
alimente familiei), sau sunt bazate pe dacă înzestrătorii și în general părțile au
interesul celor de al treilea, (plata datoriilor convenit la asemenea restricțiune[3].
femeei, licitația imobilului indivis), sau, Curtea de Apel din București s’a
în fine, sunt bazate pe însuși interesul pronunțat în același sens, stabilind că o
femeei (reparațiuni mari neapărate pentru femeie nu poate săși creeze o incapacitate
conservarea imobilelor dotale). absolută, stipulând prin actul dotal că nu
Curtea, prin deciziunea sa, se ocupă va putea săși înstrăineze bunurile dotale,
de cazul special al înstrăinărei unui fond nici în cazurile permise de lege[4].
dotal spre a efectua reparațiuni mari Este locul de a menționa, în scurt,
și neapărate, în interesul conservărei modificările aduse regimului dotal în ce
celorlalte imobile dotale. privește imobilele rurale prin modul de
Dar, mai înainte de a atinge această interpretare al art. 148 din legea agrară,
chestiune cată să analizăm principiul cel de noua lege interpretativă.
fixează Curtea în ce privește nulitatea S’a întins aplicarea dispozițiunilor
clauzei din actul dotal care cuprinde acestui text, care prevedea posibilitatea
interzicerea înstrăinărei bunurilor dotale, înstrăinărei către săteni prin bună
chiar în cazurile permise de art. 1253 din învoeală, fără îndeplinirea altei formalități
codicele civil. decât încuviințarea Tribunalului, și către
I. Atât doctrina cât și jurisprudența orice cetățean român.
s’au pronunțat în privința clauzei care Sunt interesante discuțiunile ce au
întinde inalienabilitatea dotală peste urmat în Cameră cu ocaziunea votărei
limitele legale – interzicând înstrăinarea acestui articol unic.
dotei chiar în cazurile permise de art. 1253 Rezervândune de a analiza în curând
din codicele civil. această dispozițiune, cu ocaziunea
Înalta Curte, prin o decizie recentă, publicărei unei deciziuni judiciare, și
a stabilit că acea clauză care face o fără a anticipa asupra consecințelor ce
asemenea interzicere este nulă ca fiind poate avea zisul text în materie dotală, ne
contrară ordinei publice și urmează a fi mărginim a opina că numai legiuitorului
considerată ca nescrisă[2]. de revizuire a Codicelui civil îi incumbă
misiunea de a crea o atare modificare.
[2]
Decis. Cas. II, 4 Iulie 1923; «Pandectele
Române», I, pag. 268 cu nota importantă a dlui avocat
[3]
Alexandresco, nota din «Curierul Judiciar»,
Eugen Crăciun. 1915, pag. 192.
Alexandresco, nota din «Curierul Judiciar», 1915, [4]
Curt. Apel București, S. IVA, «Dreptul», 1912,
pag. 192. pag. 249.

Dimitrie G. MAXIM
Ea atinge esențial principiul inaliena bunurilor dotale nu poate fi admisă

bilităței care putea fi discutat cu mai decât în ipotezele menționate în acest
multă competență cu ocaziunea revizuirei articol, sau, cel mult, în ipoteza extrem
legei, când cercetări statistice, rapoartele de asemănătoare sau apropiată de cele
și observațiunile celor în drept ar fi prevăzute de lege; că vânzarea unui imobil
putut lămuri situațiunea și astfel a stabili dotal pe motivul necesităței ce este de a
utilitatea modificărei. se proteja dota într’o împrejurare omisă
II. În al doilea loc Curtea se ocupă de de lege.
cazul special al înstrăinărei imobilului Dacă măsurile luate de legiuitor, prin
dotal pentru a se face reparațiuni mari la inalienabilitate, sunt salutare societăței
alte imobile dotale. românești, se observă că, în decursul celor
DIN ARHIVĂ
Operațiunea înstrăinărei în această câtorva decenii, de când se aplică codicele

ipoteză trebuie a se face totdeauna prin civil, dispozițiunile legale privitoare la
licitație publică. Autorizarea justiției regimul dotal, pe lângă că sunt eludate,
fiind necesară, ea trebuie să aibă loc în sunt și cu totul necomplete. Antinomiele
prealabil, înainte de înstrăinare, așa că și lacunele legei răsar la fiecare pas.
o autorizare postumă nu poate valida Dispozițiunile vechilor codice Calimach
înstrăinarea[5]. și Caragea nu prezentau atâtea lacune.
Din textul legei rezultă că femeia poate În fața acestor lacune și în lipsă de texte
fi autorizată de a vinde un imobil dotal clare, jurisprudența, chiar cu pericolul
spre a repara radical un altul, sau când ea încălcărei atribuțiilor puterei legiuitoare,
are un singur imobil dotal a vinde o parte a trebuit să stabilească soluțiunea multor
din el spre a repara cealaltă parte[6]. probleme, călăuzită, desigur, de scopul
Tribunalul poate însă acorda autori esențial al regimului dotal, care tinde
zarea de a se vinde unul din imobilele la protecțiunea femeiei, și inspirată de
dotale sub cuvânt că el amenință a fi necesitățile societăței, care zilnic evoluiază
ruinat, iar mijloacele materiale ale soților în raport cu situația economică a țărei. Este
nu le îngăduie să întreprindă reparațiunile deci o obligațiune impusă judecătorului ca
necesare? în orice situație să adapteze dispozițiunile
Cazul s’a prezentat la Tribunalul legale concepțiunilor noui ce pot lua
Botoșani. Soția a cerut vânzarea imobilului naștere în practică.
dotal, invocând ca motiv faptul că acest Curtea de Apel Iași a avut, credem,
imobil s’ar afla în completă stare de ruină, pentru prima oară de soluționat chestiunea
iar mijloacele materiale nu permiteau care, după cum arătam, nu este prevăzută
soților să poată face reparațiile. Tribunalul în textul formal al legei.
S’a cerut a se lămuri dacă soția dotală,
admițând vânzarea, s’a făcut licitația,
cu clauza clară a inalienabilităței dotei,
s’a consemnat prețul, după care soția a
poate vinde imobilul dotal în ipoteza
ridicat întreaga sumă, depusă drept preț,
că imobilul se ruinează și dânsa n’are
în interesul căpătuirei unui copil.
mijloacele necesare în interesul repara
Curtea de Apel Iași prin decizia ce
țiunilor. Curtea – bazată pe principii –
analizăm s’a pronunțat în această chestiune.
stabilește, în considerente, că în o atare
Prin deciziunea sa găsește că enumerarea
situațiune din cauza lipsei mijloacelor
cazurilor, prescrise de art. 1253 din codice,
materiale, Tribunalul poate autoriza
este limitativă și că astfel înstrăinarea
vânzarea imobilului, cu condițiunea
[5]
Depinay, «Le regime dotal», 1902, pag. 252. ca prețul prins să fie întrebuințat la
[6]
Alexandresco, «Dreptul civil român», VIII, pag. 305. dobândirea altui bun dotal.

Ajunsă la această justă soluțiune, era trecut, afară de un singur caz, cele două
suficient ca să o aplice la cazul ce era dedus serii de cazuri excepționale, specificate
în apel și astfel să conchidă la nulitatea de articolele 1250 și 1253 din codicele
vânzărei pentru simplu motiv că jurnalul român, înlocuindule cu posibilitatea de
de autorizare al Tribunalului n’a prevăzut a se deroga la inalienabilitatea imobilelor
reîntrebuințarea, adică cumpărarea cu dotale în cazurile de utilitate evidentă
banii proveniți din imobilul dotal a unui sau necesitate (art. 1405 cod. italian).
alt imobil, investit cu caracterul dotalității. Apreciațiunea înstrăinărei este lăsată
Argumentele ulterioare la vânzarea unui înțelepciunei judecătorului. Dota fiind
imobil dotal pentru repararea altuia apar, destinată ca o rezervă pentru familie, se
deci, față cu zisa argumentare, ca inutile, ține cont în aprecierea necesităței, după
oricât ar fi de juste și deci îngreuiază cum spunea Bianchi, nu numai de familie,
numai situațiunea simplă a problemei și dar și de soț și de copii[8].
a dezlegărei ei. Neapărat că în fața unui asemenea text
Unindune deci cu soluțiunea Curței latitudinea Tribunalelor italiene este mult
din Iași conchidem, că instanța judecă mai întinsă.
torească poate autoriza pe soțul dotal, În sistemul codicelui nostru se întâmplă
ca, consimțind femeia, să se vândă, prin de multe ori cazuri în care inalienabilitatea
licitațiune imobilul dotal, care ar continua averei dotale trebuie menținută, în
să se ruineze din lipsă de mijloace pentru conformitatea principiului, chiar contra
reparațiuni, dar cu condițiune expresă intereselor soților. Ori cât ar întinde
ca toți banii proveniți din vânzare să se Tribunalele aplicațiunea textelor la cazurile
întrebuințeze efectiv în cumpărarea altui noui ce se prezintă, ele trebuie să țină
imobil devenit dotal (art. 1253 al. ultim). seamă că excepțiunile de înstrăinare sunt
În acest mod se împacă spiritul de limitative. Şi câte sumi dotale, sau efecte
conservare a averei dotale, la care tinde rămân înmormântate la Casa de Depunere
instituțiunea, cu necesitățile actuale ale cu procente sau devidente derizorii!
femeei, care în nici un caz n’are interes a Socotim ca nefastă și întinsa putere
păstra în patrimoniu o avere nefructiferă și de apreciare ce se acordă justiției italiene,
care poate săl aducă numai desagramente. potrivit textului legal menționat, căci,
Astăzi, întrucât reparațiunile mari după cum spune tot dl Bianchi, se
se fac cu greu și cu numeroase sacrificii, abuzează în Italia cu autorizările de
nu putem sili familiile de a întreprinde vânzare a averilor dotale, conchizând că
absolut asemenea operațiuni hazardate, nu trebuie a se permite Tribunalelor de a
și deci, se face o operă sănătoasă, dacă în face ceeace nici legiuitorul n’a îndrăznit,
soluționarea chestiunei întindem aplica adică de a se desființa inalienabilitatea[9].
țiunea regulei de reîntrebuințare (remploi), În Franța, dela care am luat dispozițiile
atât de apreciată chiar de unii autori iluștri noastre legislative, jurisprudența a dat
cari se ocupă de regimul dotal în Franța, și excepțiunilor din al. 2 al art. 1558 din
în acest caz special, nevizat de legiuitor[7]. codicele civil francez un câmp larg de
Legiuitorul italian a înlăturat lacuna interpretare, asimilând reparațiunile mari
ce se găsește în codicele nostru. El n’a cu alte măsuri proprii salvării bunurilor
dotale. Jurisprudența ultimă socoate că
[7]
Bianchi, op. cit., p. 225; Roguin, «La regime în reparațiunile mari intră cheltuielile
matrimonial», pag. 710; Eyquem, op. cit., pag. 174;
Depinay, op. cit., pag. 220; Jouilou, «Regime dotal», I,
[8]
Bianchi, op. cit., pag. 695.
pag. 298 și urm. [9]
Bianchi, op. cit., pag. 311.

Dimitrie G. MAXIM
făcute cu reconstituirea unei vii distrusă Astfel fiind, și la noi Tribunalele tind
de filoxeră sau hipoteca constituită spre de a creia, în unile ipoteze, adevărate ex
a garanta plata unei sumi destinată a cepțiuni la inalienabilitate. Interpretarea,
achita cheltuielile necesare unei culturi însă, oricât ar fi de permisă, nu trebuie să
intensive, din cauza unor împrejurări meargă prea departe, căci, după cum a
speciale, spre a împiedica pierderea spus dl Joitou, averea dotală trebuie să fie
completă a imobilului[10]. cea din urmă care să poată fi înstrăinată.
Doctrina și jurisprudența română nu
privesc inalienabilitatea dotală ca o regulă DIMITRIE G. MAXIM
de ordine publică.[11] Fost președinte la Curtea de Apel, Avocat
DIN ARHIVĂ
[10]
Depinay, op. cit., pag. 252.
[11]
Alexandresco, op. cit., pag. 262.

JURISPRUDENŢĂ
COMENTATĂ
Concediere individuală: angajatorul nu trebuie să utilizeze criterii pentru selectarea posturilor...
Concediere individuală: angajatorul nu

trebuie să utilizeze criterii pentru selectarea
posturilor supuse desfiinţării. Conţinutul
deciziei de concediere. Comunicarea deciziei
de concediere de către angajator către
salariat prin poștă rapidă
Dr. Marius PETROIU
Avocat, Baroul București[1]
C. muncii, art. 62 alin. (3), art. 65 și art. 76 lit. c)
Angajatorul nu este ţinut să dea socoteala cu privire la criteriile avute în vedere la selectarea
unui număr de posturi supuse desfiinţării, dintr-un număr total de posturi similare existente la
nivelul angajatorului, întrucât, în ipoteza unei concedieri individuale, selectarea personalului
supus disponibilizării este un atribut exclusiv al angajatorului, care nu poate fi cenzurat de către
instanţă, angajatorul nefiind obligat a respecta criterii de prioritate.
Este astfel dreptul propriu al angajatorului de a hotărî care dintre posturi urmează a fi desfiinţate, în
condiţiile în care la nivelul societăţii există mai multe posturi de același fel, și asta fără a fi necesară
stabilirea unor criterii de departajare între salariaţi.
În plus, condiţia ca în decizia de concediere emisă conform art. 65 C. muncii să fie indicată instanţa
la care se depune contestaţia nu este prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare, astfel încât nulitatea
deciziei de concediere nu poate interveni pentru acest motiv.
Totodată, nu există nicio dispoziţie în Codul muncii care să prevadă obligativitatea menţionării în
decizia de concediere emisă conform art. 65 C. muncii, a datei încetării raporturilor de muncă, de
unde rezultă că nu există nicio dispoziţie care să prevadă sancţionarea lipsei unei astfel de menţiuni
în decizia de concediere, sau a menţionării greșite a datei concedierii.
Deși neprevăzută de lege, modalitatea comunicării de către angajator către salariat a deciziei de
concediere, făcută prin intermediul curieratului rapid, este perfect valabilă, câtă vreme, scopul
avut în vedere de legiuitor a fost ca să prevadă, pentru situaţia de refuz al primirii deciziei prin simpla
înmânare, o formă alternativă de comunicare către salariat, care să poată fi probată or, procedura
comunicării cu poșta recomandată, deși este cea mai des folosită, nu este singura modalitate de
comunicare a unor înscrisuri care să poată fi verificată.
[1]
Avocat Senior în cadrul CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP SCP Romania (în conlucrare).
JURISPRUDENŢĂ COMENTATĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 119

Marius PETROIU
De altfel, simpla primire de către angajat a deciziei de concediere expediată de către angajator
constituie o prezumţie relativă că angajatul a luat cunoștinţă de decizie, întrucât relaţiile de muncă
se bazează pe principiul consensualităţii și al bunei-credinţe, prevăzut de art. 8 C. muncii, în baza
căruia participanţii la raporturile de muncă se informează și se consultă reciproc, mai ales în condiţiile
în care atât la încheierea contractului individual de muncă, cât și pe parcursul derulării raporturilor
de muncă, angajatul are obligaţia de a informa angajatorul în legătură cu datele sale de identificare:
adresă domiciliu, adresă de e-mail, telefon, în vederea bunei desfășurări a raporturilor de muncă.
Drept urmare, modalitatea de comunicare de către angajator către adresa de domiciliu a salariatului,
prin curier rapid, a unei decizii de concediere este recomandată, mai ales că în practică s-a observat
că un salariat care refuză înmânarea deciziei de concediere, știind că angajatorul îi va trimite decizia
prin poștă recomandată, nu se va duce la poștă să-și ridice corespondenţa, împiedicând comunicarea
deciziei de concediere și, implicit, efectele determinate de aceasta.
(C. Apel București, secţia a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
decizia civilă nr. 2267 din 22 mai 2018, publicată[2]).
Situaţia de fapt eficienţei economice la nivelul întregii societăţi,

JURISPRUDENŢĂ
din care a rezultat reducerea activităţii din anul

Printr-o cerere formulată în 2016 pe rolul 2014, situaţie care a continuat și în anul 2015,
Tribunalului București, secţia de conflicte determinând societatea să adopte măsuri
de muncă și asigurări sociale, reclamantul[3] drastice în vederea reducerii costurilor, prin
a formulat în contradictoriu cu fostul său încetarea a aproximativ 700 de contracte
angajator, o contestaţie împotriva deciziei încheiate pe durata determinată, introducerea
de concediere emisă de angajator, solicitând șomajului tehnic și reducerea programului
instanţei anularea deciziei de concediere de lucru al angajaţilor de la 5 zile la 4 zile
și obligarea angajatorului la plata unei pe săptămână, începând cu luna iunie 2015,
despăgubiri egale cu salariile indexate, conducerea societăţii a decis desfiinţarea
majorate și reactualizate, precum și cu celelalte mai multor posturi, printre care și postul de
drepturi de care reclamantul, ca salariat, ar fi tehnolog ocupat de salariatul-reclamant.
beneficiat de la data concedierii și până la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, Prin urmare, s-a adus la cunoștinţă salariatului-
împreună cu plata cheltuielilor de judecată. reclamant, prin decizia de concediere emisă,
că în urma expirării preavizului, contractul
În fapt, reclamantul a fost salariatul pârâtei său individual de muncă va înceta potrivit
în baza unui contract individual de muncă, dispoziţiilor art. 65 C. muncii.
funcţia ocupată fiind aceea de tehnolog (expert
geolog), în cadrul departamentului operaţiuni Prin cererea de chemare în judecată, recla-
teren, subdepartamentul de operaţiuni mantul a invocat nulitatea absolută a deciziei
internaţionale. de concediere, invocând o serie de aspecte în
acest sens.
Printr-o adresă din 2015, angajatorul a
comunicat salariatului-reclamant faptul că, Un prim aspect invocat a fost reprezentat de
având în vedere rezultatul analizei nivelului nerespectarea cerinţelor de conţinut obligatoriu
[2]
Publicată online la http://www.rolii.ro/hotarari/5b46f9f7e49009e01a0001f4 consultat la 21 noiembrie 2018.
Prin folosirea sintagmelor de reclamant și pârât în cuprinsul acestui articol, autorul a optat pentru o exprimare neutră
[3]
a genului reclamantului și pârâtului, în scopul protejării datelor cu caracter personal ale acestora.
120 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | JURISPRUDENŢĂ COMENTATĂ

ale deciziei de concediere, apreciate de Tribunalul București, ca instanţă de fond, a

reclamant ca fiind prevăzute de art. 62 alin. (3) apreciat că angajatorul nu este ţinut să dea
și art. 76 lit. c) C. muncii[4], mai precis faptul că socoteală cu privire la criteriile avute în vedere
decizia de concediere trebuie să fie emisă în la selectarea unui număr de 3 posturi de
scris, motivată în fapt și în drept, cuprinzând tehnologi supuse desfiinţării, dintr-un număr
termenul și instanţa unde poate fi contestată, total de 11 posturi de tehnologi existente la
cu indicarea criteriilor de stabilire a ordinii de nivelul angajatorului, întrucât, în ipoteza unei
prioritate la concediere. concedieri individuale, selectarea personalului
supus disponibilizării este un atribut exclusiv
Tribunalul București, ca instanţă de fond, a al angajatorului, care nu poate fi cenzurat
apreciat că angajatorul a menţionat în cuprinsul de către instanţă, angajatorul nefiind obligat
deciziei de concediere termenul și instanţa a respecta criterii legale de prioritate la
unde decizia poate fi contestată, în contextul concediere.
în care decizia de concediere menţiona faptul
că: ,,împotriva prezentei dispoziţii de încetare Totodată, în situaţia dedusă judecăţii vizând
a contractului de muncă salariatul se poate o concediere individuală întemeiată pe
adresa cu o contestaţie la Tribunalul în a cărei dispoziţiile art. 65 C. muncii, instanţa de
circumscripţie își are domiciliul sau reședinţa, în fond a apreciat că este evident că nu-și găsesc
termen de 45 de zile calendaristice de la data aplicabilitatea nici prevederile art. 76 lit. d)
comunicării și primirii prezentei decizii.” C. muncii, care statuează cu privire la obligaţia
angajatorului de a propune anumitor salariaţi
De altfel, instanţa a reţinut că reclamantul concediaţi din anumite motive determinate, un
a introdus cererea de chemare în judecată post vacant, sens în care s-a pronunţat și Înalta
la instanţa indicată în decizia de concediere, Curte de Casaţie și Justiţie prin decizia nr. 6/2011
astfel încât acesta nu a fost în niciun fel în soluţionarea unui recurs în interesul legii[5].
prejudiciat în dreptul său la formularea unei
acţiuni în justiţie. Un al doilea aspect invocat de reclamant
cu privire la nulitatea absolută a deciziei de
În ceea ce privește susţinerea privind încălcarea concediere, a fost cel vizând faptul că decizia
dispoziţiilor art. 76 lit. c) C. muncii, care de concediere i-a fost comunicată nu prin
prevăd, în ipoteza concedierilor colective, că poștă, ci prin curier rapid.
decizia de concediere trebuie să menţioneze
criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la Tribunalul București, ca instanţă de fond,
concediere, instanţa a constatat că textul de a apreciat că, deși neprevăzută de lege,
lege invocat de reclamant nu este aplicabil în modalitatea comunicării de către angajator
speţă, câtă vreme încetarea raporturilor de către salariat a deciziei de concediere, făcută
muncă ale reclamantului s-a făcut în cadrul prin intermediul curieratului rapid, este perfect
unei concedieri individuale. valabilă. Astfel, art. 76 C. muncii prevede că
decizia de concediere se comunică în scris
[4]
Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, publicată salariatului, fără a prevedea detalii cu privire
în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 72 din la modalitatea de comunicare a unei astfel
5 februarie 2003. Art. 62 alin. (3) C. muncii prevede: „Decizia
se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute,
de decizii. Tribunalul a apreciat totodată că
trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă dispoziţiile art. 252 alin. (4) C. muncii, ce se
precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată referă la procedura comunicării deciziei de
şi la instanţa judecătorească la care se contestă”, în timp sancţionare disciplinară, nu pot fi aplicate prin
ce art. 76 lit. c) C. muncii conţine următoarele dispoziţii:
„criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69
alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective”. [5]
Publicată în M. Of. nr. 444 din 24 iunie 2011.

Marius PETROIU
analogie comunicării unei decizii de concediere dispoziţiilor art. 76 C. muncii [10] se poate
aplicabilă în cazul desfiinţării unui post, fiind comunica prin poșta electronică, aceasta
vorba de dispoziţii speciale. reprezentând o modalitate de comunicare
aptă din punct de vedere procesual să
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că declanșeze curgerea termenului de contestare
transmiterea deciziei de concediere făcută jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor
prin serviciile de curierat rapid nu contravine art. 211 lit. a) din Legea dialogului social
dispoziţiilor art. 76 C. muncii, câtă vreme, scopul nr. 62/2011[11] raportat la dispoziţiile art. 216 din
avut în vedere de legiuitor a fost ca să prevadă, același act normativ[12], cu referire la dispoziţiile
pentru situaţia de refuz al primirii deciziei art. 184 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind
prin simpla înmânare, o formă alternativă Codul de procedură civilă[13], în condiţiile în care
de comunicare către salariat, care să poată fi salariatul a comunicat angajatorului aceste date
probată or, procedura comunicării cu poșta de contact și există o uzanţă a acestei forme de
recomandată, deși cea mai des folosită, nu comunicare între părţi.
este singura modalitate de comunicare a unor
înscrisuri, care să poată fi verificată. Decizia astfel comunicată prin poșta electro-
nică, în format PDF accesibil electronic, trebuie
Drept urmare, a apreciat Tribunalul București, să respecte doar cerinţele formale impuse de
JURISPRUDENŢĂ
modalitatea de comunicare de către angajator dispoziţiile art. 76 C. muncii, nu și pe cele

către salariat, prin curier rapid, a unei decizii de impuse de Legea privind semnătura electronică
concediere este recomandată, mai ales că în nr. 455/2001[14], referitor la înscrisurile în formă
practică s-a observat că un salariat care refuză electronică.
înmânarea deciziei de concediere, știe că ulterior
angajatorul îi va trimite decizia prin poștă [10]
Art. 76 C. muncii prevede: „Decizia de concediere se
recomandată, motiv pentru care nu se va duce comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod
la poștă să-și ridice corespondenţa, împiedicând obligatoriu: a) motivele care determină concedierea;
comunicarea deciziei de concediere și, implicit, b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de
priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul
efectele determinate de aceasta. concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă
disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează
De altfel, în acest context, prin decizia nr. 34/2016 să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în
vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile[6], condiţiile art. 64.”
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit că, Publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011. Art. 211 lit. a)
[11]
în interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede faptul
C. muncii[7], cu referire la dispoziţiile art. 278 că „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au
fost încălcate după cum urmează: a) măsurile unilaterale
alin. (1) C. muncii[8] și la dispoziţiile art. 1326 de executare, modificare, suspendare sau încetare a
din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil[9], contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele
decizia de concediere individuală emisă potrivit de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen
de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat
a luat cunoştinţă de măsura dispusă”.
[12]
Art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011
[6]
Publicată în M. Of. nr. 18 din 9 ianuarie 2017. prevede faptul că: „Dispoziţiile prezentei legi referitoare
Art. 77 C. muncii prevede: „Decizia de concediere
[7]
la procedura de soluţionare a conflictelor individuale
produce efecte de la data comunicării ei salariatului”. de muncă se completează în mod corespunzător cu
[8]
Art. 278 alin. (1) C. muncii prevede: „Dispoziţiile prevederile Codului de procedură civilă”.
prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în [13]
Publicată în M. Of. nr. 485 din 15 iulie 2010. Art. 184
legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile alin. (1) din acest act normativ prevede faptul că
cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul „Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor
cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.” de procedură, dacă legea nu dispune altfel.”
[9]
Publicată în M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009. [14]
Publicată în M. Of. nr. 429 din 31 iulie 2001.

În al treilea rând, reclamantul a susţinut că și o restrângere de activitate a unităţii, iar

decizia de concediere este lovită de nulitate acestea corespund unor cerinţe impuse de
absolută întrucât deși i-a fost comunicată la nevoile unităţii angajatoare.
data de 27 ianuarie 2016, în cuprinsul acesteia
se menţionează că raporturile de muncă au Implicit, instanţa nu va fi chemată să se
încetat la o dată anterioară, mai precis la 14 pronunţe (i) dacă măsura dispusă era aptă
ianuarie 2016. să ducă la eficientizarea activităţii, sau (ii) cu
privire la aprecierea criteriilor de rentabilitate
Și acest argument a fost respins de instanţa avute în vedere de angajator la luarea
de fond, care a apreciat că nu există nicio măsurii concedierii, și nici (iii) cu privire la
dispoziţie în Codul muncii care să prevadă planul economic al angajatorului, pentru
obligativitatea menţionării în decizia de că elaborarea și aplicarea strategiei unităţii
concediere a datei încetării raporturilor de aparţine angajatorului.
muncă, de unde a rezultat, în mod evident
pentru instanţa de fond, că nu există nicio În speţă, instanţa a reţinut că angajatorul
dispoziţie care să prevadă sancţionarea lipsei a adoptat două decizii ale directorului
acestei menţiuni, sau a menţionării greșite a general și o notă de modificare a structurii
acestei date, în decizia de concediere. organizatorice, prin care au fost desfiinţate
3 posturi de tehnolog din cele 11 existente
Totodată, ca susţineri de fond ale cererii de din cadrul departamentului operaţiuni teren,
chemare în judecată, reclamantul a invocat cauza reală a desfiinţării acestor posturi fiind
faptul că desfiinţarea locului său de muncă nu rezultatul analizei eficienţei economice la
a avut un caracter real și serios. nivelul întregii societăţi, din care a rezultat
reducerea activităţii în anii 2014 și 2015,
Potrivit art. 65 alin. (1) C. muncii, „concedierea
implicând necesitatea unor măsuri drastice
pentru motive care nu ţin de persoana
în vederea reducerii costurilor, cum ar fi
salariatului reprezintă încetarea contractului
desfiinţarea mai multor posturi.
individual de muncă determinată de desfiinţarea
locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau Pe de altă parte, în doctrina de specialitate se
mai multe motive fără legătură cu persoana apreciază că desfiinţarea locului de muncă este
acestuia.” „serioasă” când are la bază studii temeinice
vizând îmbunătăţirea activităţii și nu disimulează
În plus, potrivit alin. (2) al aceluiași art. 65
C. muncii, „desfiinţarea locului de muncă trebuie realitatea. Instanţa a reţinut că angajatorul
să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.” a argumentat cu motive obiective măsura
desfiinţării postului ocupat de reclamantă
Desfiinţarea unui loc de muncă va fi „efectivă” atât în decizia de concediere cât și în nota de
atunci când, spre a nu fi fictivă, desfiinţarea modificare a structurii organizatorice ce a stat la
locului de muncă va avea în vedere suprimarea baza adoptării acestei decizii, neexistând niciun
acestuia din organigrama societăţii. indiciu în sensul că angajatorul ar fi urmărit
de fapt prin măsura reorganizării îndepărtarea
Totodată, instanţa de fond a apreciat că reclamantului din societate.
desfiinţarea unui loc de muncă are o cauză
„reală” atunci când prezintă un caracter Pentru motivele susmenţionate, instanţa de fond
obiectiv, mai precis atunci când desfiinţarea a apreciat că decizia de concediere contestată
locului de muncă este impusă de dificultăţi este temeinică și legală, motiv pentru care a
economice sau transformări tehnologice, respins cererea privind anularea acesteia precum
făcându-se dovada că a avut loc o reorganizare și celelalte capete de cerere accesorii.

Marius PETROIU
În urma apelului reclamantului, Curtea de Apel Întrucât această cerere nu a fost formulată
București a reţinut că soluţia instanţei de fond în faţa instanţei de fond, astfel încât părţile
a fost temeinică și legală, astfel încât a respins să poată prezenta apărări și administra probe
apelul formulat, și a menţinut toate argumentele în sensul dovedirii existenţei sau inexistenţei
instanţei de fond, mai-sus prezentate. unei concedieri colective, acest motiv de apel
De remarcat faptul că în cuprinsul cererii de nu a putut fi analizat în cadrul apelului, faţă de
apel, reclamantul a formulat pentru prima dată prevederile art. 478 alin. (1) C. pr. civ., conform
argumentul conform căruia instanţa de fond, în căruia: „în apel nu se poate schimba calitatea
mod nelegal, a reţinut că nu a existat o concediere părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în
colectivă la nivelul angajatorului, în condiţiile judecată și nici nu se pot formula pretenţii noi.”
în care prin două decizii ale angajatorului, s-a
hotărât desfiinţarea unui număr total de 50 de În consecinţă, Curtea de Apel București a
posturi din organigrama acestuia. respins și acest motiv de apel.
COMENTARIU
JURISPRUDENŢĂ
Speţa de faţă ne-a reţinut atenţia din perspectiva a trei probleme de drept, care, în tăcerea
Codului muncii, pun probleme în practică angajatorilor români, atunci când doresc să procedeze
la desfacerea unui contract de muncă prin desfiinţarea postului.
O primă problemă avută în vedere ţine de comunicarea deciziei de concediere de către angajator
către salariat, prin modalităţi care să asigure angajatorului posibilitatea de a dovedi comunicarea
deciziei către salariat, în contextul în care în baza art. 77 C. muncii, decizia de comunicare produce
efecte de la data comunicării ei către salariat, iar modalitatea de comunicare prin înmânarea deciziei
către salariat, sau pe calea poștei recomandate, presupune cooperarea salariatului, fie prin a accepta
decizia înmânată, fie prin a se deplasa la oficiul poștal pentru a primi poșta recomandată.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, prin decizia nr. 34/2016[15], emisă cu privire la o hotărâre
prealabilă necesară în interpretarea art. 77 C. muncii, a statuat că o decizie de concediere îi este
opozabilă salariatului de la momentul comunicării, nefiind necesar ca, pentru a produce efecte,
salariatul destinatar să fi transmis vreo confirmare către angajator, efectele deciziei producându-se
în momentul comunicării ei către salariat.
În raţionamentul folosit, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a statuat că simpla primire de către
angajat a deciziei de concediere expediată de către angajator constituie o prezumţie relativă
că angajatul a luat cunoștinţă de decizie, întrucât relaţiile de muncă se bazează pe principiul
consensualităţii și al bunei-credinţe, prevăzut de art. 8 C. muncii, în baza căruia participanţii la
raporturile de muncă se informează și se consultă reciproc, mai ales în condiţiile în care atât la
încheierea contractului individual de muncă, cât și pe parcursul derulării raporturilor de muncă,
angajatul are obligaţia de a informa angajatorul în legătură cu datele sale de identificare: adresă
domiciliu, adresă de e-mail, telefon, în vederea bunei desfășurări a raporturilor de muncă.
Câtă vreme angajatul a pus la dispoziţie angajatorului o adresă electronică în vederea comunicării
actelor ce emană de la acesta și care sunt obligatorii a fi aduse la cunoștinţa salariatului,
[15]
Supra nota de subsol nr. 6.

comunicarea deciziei de concediere în această modalitate este valabilă, a apreciat Înalta Curte
de Casaţie și Justiţie, fără a trebui respectate cerinţele formale impuse de Legea nr. 455/2001
referitoare la înscrisul în formă electronică, fiind suficientă transmiterea deciziei într-un format
accesibil salariatului (document PDF).
Mai mult decât atât, și-a continuat instanţa supremă raţionamentul, în condiţiile unei dezvoltări
accelerate a tehnologiei, a evoluţiei raporturilor de muncă ce se pot desfășura la distanţă prin
intermediul internetului, se apreciază că se poate realiza o comunicare între angajator și salariat
prin intermediul poștei electronice, aptă din punct de vedere procesual să declanșeze curgerea
termenului de contestare jurisdicţională a deciziei de concediere în condiţiile art. 211 lit. a) din
Legea nr. 62/2011, dar și să asigure posibilitatea dovedirii împrejurării că salariatul a primit decizia
de concediere, precum și a datei exacte a primirii.
În mod novator, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a apreciat că o comunicare prin poștă
electronică a deciziei de concediere poate fi chiar mai transparentă decât comunicarea prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire, asigurând dovezi mult mai puternice decât
în cazul mijloacelor tradiţionale, întrucât, la rubrica „subiect” din emailul transmis, se poate
menţiona în mod expres „comunicare decizie de concediere”, având în vedere faptul că în cazul
comunicării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu se poate dovedi, ca regulă,
care anume înscris s-a expediat prin această manieră.
Din această perspectivă, atât Tribunalul București, ca instanţă de fond, cât și Curtea de Apel
București, ca instanţă de apel, prin soluţiile pronunţate, au continuat trendul novator impus de
decizia mai-sus menţionată a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, precizând faptul că modalitatea
de comunicare de către angajator către salariat, prin curier rapid, a unei decizii de concediere este
recomandată, mai ales atunci când din practică s-a observat că un salariat care refuză înmânarea
deciziei de concediere, sau comunicarea prin poștă recomandată, împiedicând comunicarea
deciziei de concediere, în mod implicit, împiedică efectele determinate de aceasta.
O a doua problemă avută în vedere se referă la conţinutul deciziei de concediere vizând

desfiinţarea unui post, în temeiul art. 65 C. muncii, mai precis: trebuie o astfel de decizie să indice,
în mod obligatoriu, instanţa la care trebuie depusă contestaţia de către salariatul concediat,
respectiv data încetării raporturilor de muncă.
Răspunsul Tribunalului București, ca instanţă de fond, și apoi al Curţii de Apel București, ca

instanţă de apel, a fost negativ. Mai precis, ambele instanţe au apreciat că în decizia de concediere
emisă conform art. 65 C. muncii nu trebuie să fie indicată instanţa la care se depune contestaţia, și
nici data încetării raporturilor de muncă, neexistând o dispoziţie legală în acest sens, în contextul
în care decizia de concediere emisă în baza art. 65 C. muncii nu este o decizie de sancţionare
disciplinară emisă în baza art. 252 C. muncii[16], ale cărei condiţii de formă sunt mult mai stricte.
[16]
Art. 252 C. muncii dispune: „(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă
scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar
nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. (2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod
obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal,
regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de
salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile
sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3) nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în
baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă
la care sancţiunea poate fi contestată. (3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice

Marius PETROIU
O a treia problemă a vizat răspunsul la întrebarea, legitimă de altfel, dacă angajatorul are obligaţia
de a indica criteriile avute în vedere atunci când, din mai multe posturi de același fel, a hotărât
să desfiinţeze doar o parte (sau chiar unul) dintre aceste posturi.
În soluţia pronunţată, Tribunalul București, ca instanţă de fond, și apoi Curtea de Apel București,
ca instanţă de apel, au considerat că prin Codul muncii s-au legiferat criterii de selecţie în
departajarea între salariaţi numai cu ocazia implementării unor măsuri de desfiinţare a unor
posturi în ipoteza concedierilor colective, iar aceste criterii nu pot fi aplicate, prin analogie, și în
cazul unei concedieri individuale.
Așadar, angajatorul nu are obligaţia de a ţine seama de niciun criteriu, indiferent de aspectele
invocate de către salariatul al cărui post ar fi desfiinţat în mod individual, cum ar fi, exemplificativ,
nivelul profesional al apelantei, calitatea acesteia de mamă, ori de alte circumstanţe invocate cu
ocazia concedierii individuale întemeiată pe dispoziţiile art. 65 C. muncii, întrucât angajatorul
are dreptul de a decide, în mod unilateral, care dintre posturile aflate în organigrama sa vor fi
afectate de măsura de restructurare adoptată prin desfiinţarea acestora.
Opţiunea angajatorului de a menţine sau nu anumite posturi, și respectiv de a desfiinţa alte

posturi, ţine strict de modalitatea de management a societăţii, iar oportunitatea unei astfel de
JURISPRUDENŢĂ
măsuri nu poate fi cenzurată de instanţă în cadrul contestaţiei împotriva deciziei de concediere,

fiind dreptul exclusiv al angajatorului de a hotărî care dintre posturi urmează a fi desfiinţate,
în condiţiile în care la nivelul societăţii există mai multe posturi de același fel, și asta fără a fi
necesară stabilirea unor criterii de departajare între salariaţi.
de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. (4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură
de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.
(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile
calendaristice de la data comunicării.”

Măsuri asigurătorii. Măsuri asigurătorii

dispuse prin încheierea instanţei de apel
drd. Mihai MAREŞ*
Adrian ŞANDRU**
C. pr. pen., art. 249, art. 2501
Instanţa învestită cu judecarea apelului poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii asigurătorii
a sechestrului asupra bunurilor inculpatului condamnat în primă instanţă, în vederea reparării
eventualei pagube produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare,
până la concurenţa valorii probabile a acestora stabilită prin sentinţă.
Încheierea prin care instanţa de apel dispune luarea măsurilor asigurătorii nu încalcă art. 6 paragraf 2
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la prezumţia
de nevinovăţie, întrucât procedura luării măsurilor asigurătorii nu constituie o judecată asupra unei
acuzaţii în materie penală, în accepţiunea art. 6 par. 1 din Convenţie.
(Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 353 din 17 aprilie 2018, www.scj.ro)
Prin încheierea din 29 martie 2018 a Curţii de recuperării prejudiciului şi a cheltuielilor

Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze judiciare în sumă totală de aproximativ
cu minori, a fost admisă cererea formulată de 900.000 lei.
părţile civile A., B., C., D. şi E.
Examinând cererea formulată de părţile civile
S-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului atât sub aspectul motivelor invocate, cât şi sub
judiciar asupra bunurilor mobile şi imobile toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei,
proprietatea inculpaţilor F., G. şi H. până la curtea de apel a reţinut următoarele:
concurenţa sumei de aproximativ 900.000 lei.
Prin sentinţa penală nr. 291 din 5 iulie 2017
S-a statuat ca măsura asigurătorie să fie adusă pronunţată de Judecătoria Suceava, alături
la îndeplinire de executorul judecătoresc, în de alţi inculpaţi, a fost condamnat inculpatul
conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 188/2000. F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa
de apel a constatat că părţile civile A., B., C., D. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. pr. pen.
şi E. au solicitat instituirea măsurii sechestrului raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. pr. pen.,
asigurător asupra bunurilor proprietatea a încetat procesul penal având ca obiect
inculpaţilor F., G. şi H. în vederea garantării săvârşirea de către inculpatul F. a infracţiunii
*
Avocat coordonator al S.C.P.A. „Mareş/Danilescu/Mareş” – Baroul Bucureşti, doctor în drept procesual penal – Institutul
de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române; e-mail: mihai.mares@mares.ro
**
Avocat colaborator în cadrul S.C.P.A. „Mareş/Danilescu/Mareş” – Baroul Bucureşti; e-mail: adrian.sandru@mares.ro

Mihai MAREŞ, Adrian ŞANDRU
de fals intelectual, ca urmare a împlinirii cheltuielilor efectuate de părţile civile în

termenului de prescripţie a răspunderii penale. cuantum de 23.731 lei (câte 4.746,2 lei fiecare).
A fost admisă acţiunea civilă formulată de către În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) teza I C. pr. pen.,
partea civilă C. şi au fost obligaţi inculpaţii F., art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pr. pen., au fost
G. şi H., în solidar, la plata sumei de 25.000 obligaţi inculpaţii societatea J., K., F., G., H.,
lei reprezentând daune materiale (cheltuieli de L., M., N., O. şi P. la plata către stat a sumei
înmormântare, pomeniri) şi daune morale în de 6.400 lei (câte 640 lei fiecare) cu titlu de
cuantum de 200.000 lei. cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care
suma de 3.400 lei în faza de urmărire penală.
A fost primită acţiunea civilă formulată de către
partea civilă D. şi au fost obligaţi, în solidar, Împotriva acestei sentinţe au formulat apel
inculpaţii F., G. şi H. la plata de daune materiale procurorul, inculpaţii societatea J., K., F., G., H.
reprezentând prestaţie periodică în cuantum de şi P., precum şi părţile civile A., B., C., D. şi E.
1/6 din veniturile salariale lunare ale victimei I.
(4.712 lei brut), prestaţie aferentă perioadei În raport cu textele legale incidente în materie,
4 februarie 2010 - iunie 2013, actualizate curtea de apel a apreciat că în acest stadiu
cu indicele de inflaţie, din care s-a dedus procesual este oportun şi necesar a se institui
JURISPRUDENŢĂ
contravaloarea pensiei de urmaş (suma de 204 asupra bunurilor mobile şi imobile ale
inculpaţilor măsura asigurătorie a sechestrului,
lei) şi daune morale în cuantum de 200.000 lei.
măsură ce poate servi la garantarea executării
Acelaşi raţionament a fost aplicat şi cu privire cheltuielilor judiciare ori a reparării eventualei
la acţiunea civilă formulată de către partea pagube produse prin infracţiune.
civilă E. fiind obligaţi, în solidar, inculpaţii F., G.
Curtea de apel a considerat că, între scopul
şi H. la plata de daune materiale reprezentând
pentru care măsura asigurătorie urmează a fi
prestaţie periodică în cuantum de 1/6 din
dispusă, respectiv recuperarea eventualului
veniturile salariale lunare ale victimei I.
prejudiciu produs în dauna părţilor civile
(4.712 lei brut), prestaţie aferentă perioadei
şi protecţia dreptului inculpaţilor de a se
4 februarie 2010 - iunie 2017, actualizate
folosi de bunurile acestora, există un raport
cu indicele de inflaţie, din care s-a dedus
rezonabil de proporţionalitate, aşa cum
contravaloarea pensiei de urmaş (suma de
acest principiu decurge atât din art. 1 din
204 lei aferentă perioadei 4 februarie 2010 -
Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru
28 februarie 2015 şi suma de 231 lei aferentă
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
perioadei 1 martie 2015 - 5 iulie 2017) şi daune
fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din
morale în cuantum de 200.000 lei.
Constituţia României. De asemenea, curtea
La fel a fost încuviinţată acţiunea civilă de apel a apreciat că sechestrul asigurător
formulată de către partea civilă B. şi au fost vizează în principal garantarea executării
obligaţi, în solidar, inculpaţii F., G. şi H. la plata unor eventuale creanţe ce vor fi recunoscute
de daune morale în cuantum de 65.000 lei. în favoarea unor terţi lezaţi prin acţiunea ce
La fel s-a dispus şi cu privire la acţiunea civilă face obiectul judecăţii, aşa încât procedura
formulată de către partea civilă A. şi au fost de instituire a sechestrului nu constituie
obligaţi, în solidar, inculpaţii F., G. şi H. la plata o judecată asupra unei acuzaţii în materie
de daune morale în cuantum de 65.000 lei. penală în sensul art. 6 din Convenţie. Tot astfel,
această procedură nu atinge nici problema de
În baza art. 276 C. pr. pen., au fost obligaţi fond a unor drepturi şi obligaţii cu caracter civil
inculpaţii societatea J., K., F., G. şi H. la plata care fac obiectul procedurii principale, astfel

încât litigiul privind instituirea unui sechestru Cauza prezentă se află pe rolul instanţei de
nu intră nici în domeniul civil reglementat de judecată, în apel, cale de atac formulată de
art. 6 din Convenţie, care nu este aplicabil în procuror, inculpaţii societatea J., K., F., G., H.
speţă. şi P., precum şi de către părţile civile A., B., C.,
D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 291 din
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie 5 iulie 2017 a Judecătoriei Suceava.
inculpatul F.
În cursul judecăţii, părţile civile A., B., C., D. şi
Examinând contestaţia formulată de inculpat E. au solicitat instituirea măsurii sechestrului
împotriva încheierii prin care s-a dispus asigurător asupra bunurilor proprietatea
instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului inculpatului, susţinând că există riscul ca
judiciar asupra bunurilor mobile şi imobile inculpaţii să-şi ascundă/sustragă/înstrăineze
proprietatea sa, Înalta Curte de Casaţie şi bunurile.
Justiţie constată, în principal, următoarele:
Solicitarea a fost admisă de instanţa de apel,
Conform art. 249 alin. (1) C. pr. pen., instanţa care a dispus instituirea măsurii asigurătorii
de judecată, din oficiu sau la cererea a sechestrului judiciar asupra bunurilor
procurorului, în cursul judecăţii, poate lua proprietatea inculpatului F., care a fost obligat
măsuri asigurătorii, prin încheiere motivată, în solidar cu ceilalţi inculpaţi din dosar la
pentru a evita ascunderea, distrugerea, suma de aproximativ 900.000 lei, apreciind
înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire că această măsură, în stadiul procesual în care
a bunurilor care pot face obiectul confiscării se află cauza, este necesară şi oportună pentru
speciale sau al confiscării extinse ori care pot a garanta executarea cheltuielilor judiciare
servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori repararea eventualei pagube produse prin
sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării infracţiune.
pagubei produse prin infracţiune.
În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte de
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede Casaţie şi Justiţie, având în vedere condiţiile
că măsurile asigurătorii constau în indispo- în care se poate lua această măsură, aşa cum
nibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, sunt prevăzute în art. 249 alin. (1) C. pr. pen.,
prin instituirea unui sechestru asupra acestora. apreciază că măsura asigurătorie a sechestrului
judiciar este necesară în raport cu scopul
Alin. (5) prevede că măsurile asigurătorii
urmărit.
în vederea reparării pagubei produse prin
infracţiune şi pentru garantarea executării Art. 6 par. 2 din Convenţia pentru apărarea
cheltuielilor judiciare se pot lua asupra drepturilor omului şi a libertăţilor funda-
bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale mentale prevede că „orice persoană acuzată de
persoanei responsabile civilmente, până la o infracţiune este prezumată nevinovată până
concurenţa valorii probabile a acestora. ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.”
Art. 250 1 alin. (1) C. pr. pen. prevede că, Contrar susţinerilor apărării, nu este încălcat
împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea dreptul la un proces echitabil din perspectiva
unei măsuri asigurătorii de către instanţa de art. 6 din Convenţie şi nici prezumţia de
apel, inculpatul, procurorul sau orice altă nevinovăţie prin instituirea măsurii asigurătorii,
persoană interesată poate face contestaţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului
în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, constatând că instituirea sechestrului nu este o
după caz, de la comunicare. judecată asupra unei acuzaţii în materie penală

în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece atât că judecătorul trebuie să examineze dacă
stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor întinderea măsurii sechestrului, respectiv
terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri valoarea bunurilor este proporţională cu scopul
ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor urmărit (înlăturarea riscului de ascundere,
proceduri separate (Decizia din 18 septembrie distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la
2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin urmărire a bunurilor care pot face obiectul
Dogmoch împotriva Germaniei). confiscării speciale sau al confiscării extinse ori
care pot servi la garantarea executării pedepsei
Măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a
săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisp- reparării pagubei produse prin infracţiune).
onibilizarea temporară a unor bunuri mobile Condiţia decurge din Constituţia României -
sau imobile prin instituirea unui sechestru art. 53 alin. (2) - „Restrângerea poate fi
asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în dispusă numai dacă este necesară într-o
materie penală, indisponibilizarea instituită societate democratică. Măsura trebuie să fie
prin sechestru nu afectează substanţa proporţională cu situaţia care a determinat-o,
dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii,
să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără
întrucât acest lucru se poate realiza numai prin
a aduce atingere existenţei dreptului sau a
dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi
libertăţii.”
JURISPRUDENŢĂ
cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii.

Aşa fiind, indisponibilizarea nu are în vedere Examinarea caracterului proporţional
drepturi în materie penală în sensul art. 6 din presupune ca judecătorul să se asigure că
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului valoarea bunurilor sechestrate nu depăşeşte
şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia valoarea prejudiciului imputat inculpatului.
orice persoană are dreptul la judecarea în mod Valoarea prejudiciului în cauză a fost
echitabil de către o instanţă independentă individualizată prin sentinţa penală nr. 291 din
şi imparţială, situaţie deplin respectată 5 iulie 2017 a Judecătoriei Suceava, rezultând
de dispoziţiile art. 250 alin. (6) C. pr. pen. o sumă de aproximativ 900.000 lei. În acest
(Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată sens, se are în vedere Decizia nr. 19 din 16
în M. Of. nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte
Constituţională, par. 19). de Casaţie şi Justiţie - Completul competent
să judece recursul în interesul legii, publicată
De altfel, în ceea ce priveşte argumentele
în M. Of nr. 953 din 4 decembrie 2017,
apărării privind încălcarea prezumţiei de
care a stabilit că „din analiza dispoziţiilor
nevinovăţie, se constată că tot instanţa de
art. 249, art. 251 şi art. 252 C. pr. pen. rezultă
contencios constituţional a stabilit printr-o
altă decizie că luarea măsurilor asigurătorii că dispoziţia de luare a măsurii asigurătorii
nu are semnificaţia stabilirii vinovăţiei celor este atributul procurorului, judecătorului de
ce săvârşesc fapte penale, înainte ca vinovăţia cameră preliminară sau instanţei de judecată
acestora să fie stabilită printr-o hotărâre şi reprezintă o fază procesuală distinctă
judecătorească definitivă (Decizia nr. 894 de aducerea sa la îndeplinire. Acest lucru
din 17 decembrie 2015, publicată în M. Of. rezultă din interpretarea art. 253, art. 254 şi
nr. 168 din 4 martie 2016, par. 24). Prezumţia art. 255 C. pr. pen., potrivit cărora identificarea
de nevinovăţie nu impietează, aşadar, luarea şi evaluarea bunurilor supuse măsurilor
măsurilor asigurătorii. asigurătorii se realizează în cadrul executării
măsurii dispuse, de către organul competent
În ceea ce priveşte proporţionalitatea să aducă la îndeplinire dispoziţia organului
măsurii faţă de scopul urmărit, se constată de urmărire penală sau a judecătorului

de cameră preliminară ori a instanţei de penal urmează regulile răspunderii civile

judecată, după caz. Astfel, există o atribuţie delictuale, care conduce la obligarea solidară
stabilită în sarcina executorilor judecătoreşti a acelora care au produs prejudiciul. Beneficiul
(...).” Prin decizia citată, Înalta Curte de de discuţiune (art. 2294 C. civ.) sau beneficiul
Casaţie şi Justiţie - Completul competent să de diviziune (art. 2298 C. civ.), care par a fi
judece recursul în interesul legii a stabilit că invocate de către apărare în susţinerea cererii
atunci când se instituie măsuri asigurătorii în de reducere a cuantumului sumelor ce fac
procesul penal nu este necesar să se indice obiectul sechestrului asigurător, sunt specifice
sau să se dovedească ori să se individualizeze fideiusiunii.
bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura
asigurătorie. În prezenta cauză, întinderea Instituirea măsurii asigurătorii are în vedere
prejudiciului a fost avută în vedere de instanţa protejarea drepturilor persoanei vătămate
de apel în raport de cele stabilite prin sentinţa prin săvârşirea infracţiunii. Aşadar, faţă de
penală nr. 291 din 5 iulie 2017 pronunţată de întinderea mare a prejudiciului şi având în
Judecătoria Suceava. vedere necesitatea de a evita ascunderea,
distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la
Apărarea a susţinut că nu se impune instituirea
urmărire a bunurilor proprietatea inculpatului,
măsurii asigurătorii, arătând că părţile civile au
în vederea garantării reparării pagubei produse
fost deja despăgubite cu o sumă de bani, iar
pentru această infracţiune mai sunt judecaţi şi prin săvârşirea infracţiunii, Înalta Curte de
alţi inculpaţi într-un dosar penal separat. Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect
s-a dispus de către instanţa de apel instituirea
Participaţia penală permite luarea de măsuri măsurii asigurătorii a sechestrului, fiind
asigurătorii, în considerarea faptei unice la care îndeplinite cerinţele şi exigenţele impuse de
au contribuit şi din care decurge prejudiciul dispoziţiile legale.
pentru fiecare participant. În această etapă
procesuală instanţa nu poate proceda la Pentru aceste considerente, Înalta Curte de
stabilirea contribuţiei fiecărui participant în Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată,
săvârşirea infracţiunii şi nici la examinarea contestaţia formulată de inculpatul F.
eventualei nevinovăţii a unora dintre aceştia împotriva încheierii din 29 martie 2018 a Curţii
pentru a stabili un grad de acoperire mai mic de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze
al prejudiciului. Acţiunea civilă în procesul cu minori.
COMENTARIU
1. Reglementarea privind măsurile asigurătorii penale a trecut mai multe examene de

constituţionalitate, fiind îndelung dezbătute efectele şi aplicabilitatea prevederilor din această
materie.
2. Atât condiţiile generale pentru dispunerea măsurilor asigurătorii, cât şi scopul acestora sunt
prevăzute de art. 249 C. pr. pen[1].
Art. 249 alin. (1) din Legea nr. 135/2010: „Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară
[1]
sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii,
poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea,
înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse
ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin
infracţiune.”

3. Primele dezbateri apar de la analiza naturii şi tipurilor de măsuri asigurătorii. Deoarece,

terminologic art. 249 C. pr. pen. nu face distincţie între tipurile de măsuri asigurătorii şi face
vorbire doar despre sechestru asigurător cu privire la bunurile mobile şi imobile, o parte a
doctrinei a susţinut că în materie penală măsuri asigurătorii vizează doar sechestul indiferent
de natura bunului[2]. Alţi autori susţin că art. 249 C. pr. pen. are doar o terminologie deficitară,
prin articolele următoare fiind reglementate încă două tipuri de măsuri asigurătorii: poprirea
asigurătorie şi notarea ipotecară[3]. Au mai existat opinii care au susţinut că legislaţia procesual
penală are în vedere doar sechestrul asigurător, iar notarea ipotecară şi poprirea ar fi doar
modalităţi de aducere la îndeplinire ale acestei măsuri[4].
4. În ceea ce ne priveşte, considerăm, în acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

şi a Curţii Constituţionale, faptul că normele procesual penale se completează cu cele procesual
civile în materia măsurilor asigurătorii. Astfel, Înalta Curte a reţinut printr-o decizie recentă că
„dispoziţiile penale în materia măsurilor asigurătorii se completează cu cele din materia procesuală
civilă (lato sensu, înglobând și pe cele ale procedurii fiscale) în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (2)
din Codul de procedură civilă - potrivit cărora dispoziţiile acestui cod se aplică și în alte materii, în
măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare, normele procesuale civile
constituind izvor de drept procesual penal, în măsura în care anumite aspecte ridicate în procesul
JURISPRUDENŢĂ
penal nu beneficiază de o reglementare la nivelul Codului de procedură penală și aplicarea normelor

civile nu ridică probleme principiale”[5]. Aşadar, deoarece Codul de procedură penală nu defineşte
şi nu delimitează tipurile de măsuri asigurătorii, acestea se completează cu normele procesual
civile, care prevăd trei tipuri de măsuri asigurătorii: sechestrul, poprirea şi înscrierea ipotecară.
5. Cu privire la posibilitatea dispunerii măsurilor asigurătorii de către instanţa de apel sunt

relevante mai multe decizii ale Curţii Constituţionale care au analizat procedura luării măsurilor
asigurătorii împreună cu dreptul corelativ de a contesta dispunerea măsurii, raportat la
eventualele prevederi ale jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
6. Dreptul de proprietate afectat de instituirea unei măsuri asigurătorii este ocrotit la nivel
constituţional de art. 44 din Constituţie şi la nivel european de art. 1 protocol 1 al Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului[6].
7. Prin Decizia nr. 207 din 2015 Curtea Constituţională a reţinut că „măsurile asigurătorii sunt o
consecinţă a săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri
mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie
penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra
bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care
[2]
A. Barbu, G. Tudor, A.M. Şinc, Codul de procedură penală adnotat, Ed. Hamangiu, 2016, p. 587.
[3]
T.C. Briciu, A.-R. Trandafir (Ilie), Incidenţa dispoziţiilor Noului Cod de procedură civilă sau ale Codului de procedură fiscală
în materia măsurilor asigurătorii luate în procesul penal. Concursul între măsurile asigurătorii luate în procesul penal și titlurile
executorii, 14 iulie 2014, publicat pe site-ul www.juridice.ro .
[4]
N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), Codul de procedură penală comentat, ed. a III-a, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 653.
Par. 61 al Deciziei nr. 2/2018 privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al
[5]
Curţii de Apel Bacău, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Brașov și Colegiul de conducere al Curţii de Apel București
cu privire la o problemă de drept publicată în M. Of. nr. 463 din 5 iunie 2018.
[6]
Art. 1 Protocol 1 C.E.D.O.: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate
fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale
ale dreptului internaţional.”

trebuie să cuprindă şi cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii. Aşa fiind, indisponibilizarea
nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod
echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, situaţie deplin respectată de dispoziţiile
art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală. De altfel, dublul grad de jurisdicţie nu figurează
printre garanţiile dreptului la un proces echitabil şi este, în acord cu art. 2 paragraful 1 din Protocolul
nr. 7 adiţional la Convenţie, specific numai materiei penale, fiind operabil numai în situaţia în care
acesta poartă asupra examinării unei declaraţii de vinovăţie ori asupra condamnării de către o
jurisdicţie superioară”[7].
8. Ulterior Curtea a revenit cu alt raţionament prin care a statuat că, dând eficienţă dreptului
constituţional la apărare, care nu este recunoscut doar în situaţia acuzaţiilor în materie penală,
acest drept ar trebui să existe o cale legală de atac împotriva unor constatări de fapt sau de drept
ori unor soluţii adoptate de o instanţă de judecată, dar care sunt considerate greşite de către unul
sau altul dintre participanţii la procesul penal[8]. Aplicând acest raţionament, Curtea a reţinut că
„în situaţia în care persoana interesată este împiedicată să exercite până la soluţionarea cauzei pe
fond o cale de atac împotriva legalităţii şi temeiniciei încheierii judecătorului de cameră preliminară
sau a instanţei de judecată de luare a unei măsuri asigurătorii sau nu are nicio cale de atac împotriva
unei astfel de încheieri dispusă de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării apelului, aceasta
nu-şi poate valorifica şi apăra drepturile fundamentale în faţa unei instanţe de control judiciar”[9],
admiţând excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, a constatat că
soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) C. pr. pen. care nu permite şi contestarea luării
măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată
este neconstituţională.
9. Prin urmare, aplicând raţionamentul Curţii Constituţionale, raportat la prezenta speţa nu

ar exista niciun impediment pentru a exclude, de plano, posibilitatea instanţei de apel de a lua
măsurii asigurătorii cu respectarea art. 249 C. pr. pen.
10. În consecinţă, apreciem corect raţionamentul Înaltei Curţi care a statuat că procedura
luării măsurilor asigurătorii nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în
accepţiunea art. 6 paragraf 1 din Convenţie, însă măsura trebuie să fie proporţională, deoarece se
aduce atingere dreptului fundamental la apărare. Reglementarea deficitară din materia măsurilor
asigurătorii care transferă întregul proces de individualizare şi evaluare a bunurilor asupra cărora
se instituie măsuri asigurătorii în etapa executării măsurii, face de multe ori în practică imposibilă
analiza proporţionalităţii măsurii, efectuată de judecătorul care judecă contestaţia împotriva
măsurilor asigurătorii.
[7]
Par. 13 al Deciziei C.C.R. nr. 207 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 250 alin. (6) C. de pr. pen.
[8]
Par. 28 al Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250
alin. (6) C. pr. pen.
[9]
Idem.

Măsuri asigurătorii. Ordonanţa procurorului.

Contestaţie. Competenţă.
Bunuri ale inculpatului
drd. Mihai MAREŞ*
Adrian ŞANDRU**
C. pr. pen., art. 249, art. 250
În temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (51) C. pr. pen., în cazul în care, până la soluţionarea contestaţiei
împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, a fost
sesizată instanţa prin rechizitoriu, competenţa de soluţionare a contestaţiei îi revine judecătorului
JURISPRUDENŢĂ
de cameră preliminară învestit în faza procesuală a camerei preliminare.
Măsurile asigurătorii pot fi dispuse asupra bunurilor aflate în proprietatea unei societăţi controlate
de inculpat, dacă din actele dosarului rezultă că bunurile sunt, în realitate, ale inculpatului.
(Î.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017, www.scj.ro)
Prin ordonanţa nr. X./P/2016 din 25 septem- A., temeiul de drept invocat de procuror
brie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta în ordonanţă fiind dispoziţiile art. 249
Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pr. pen., art. 32 şi
Anticorupţie - secţia de combatere a art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru
infracţiunilor asimilate infracţiunilor de prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,
corupţie, s-a dispus instituirea măsurii precum şi pentru instituirea unor măsuri de
sechestrului asigurător asupra unor bunuri prevenire şi combatere a finanţării terorismului.
imobile deţinute în mod direct de inculpatul A.,
precum şi asupra unor bunuri mobile şi imobile La data de 29 septembrie 2017, persoana
deţinute în mod indirect de acelaşi inculpat, interesată societatea B., prin avocat, a formulat
prin intermediul societăţii B. contestaţie împotriva măsurii asigurătorii
În ordonanţă s-a menţionat că măsura instituite de Direcţia Naţională Anticorupţie -
indisponibilizării bunurilor menţionate secţia de combatere a infracţiunilor asimilate
în cuprinsul său este instituită în vederea infracţiunilor de corupţie prin ordonanţa
confiscării speciale şi acoperirii pagubei nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017, în
cauzate părţii civile C. prin săvârşirea ceea ce priveşte sechestrul instituit asupra
infracţiunilor de spălare a banilor şi instigare imobilului situat în str. Y. Bucureşti şi
la abuz în serviciu de către inculpatul intravilanul localităţii Năvodari (…).
*
**

Măsuri asigurătorii. Ordonanţa procurorului. Contestaţie. Competenţă. Bunuri ale inculpatului
Examinând contestaţia formulată de societatea de lege şi de principiile generale ale dreptului

B. în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi internaţional. În conformitate cu art. 53 din
în raport cu criticile formulate, judecătorul Constituţia României, exerciţiul unor drepturi
de cameră preliminară a constatat că este sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai
nefondată, respingând-o pentru următoarele prin lege şi numai dacă se impune, după
considerente: caz, pentru: apărarea securităţii naţionale,
a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice,
Prealabil, s-a constatat că, în raport cu a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor;
dispoziţiile art. 250 alin. (51) C. pr. pen., având desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea
în vedere că până la soluţionarea contestaţiei consecinţelor unei calamităţi naturale, ale
instanţa a fost sesizată cu rechizitoriul din 27 unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de
septembrie 2017, competenţa de soluţionare grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă
a acesteia aparţine judecătorului de cameră este necesară într-o societate democratică.
preliminară învestit cu soluţionarea cauzei. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia
Judecătorul de cameră preliminară a statuat care a determinat-o, să fie aplicată în mod
că dreptul de proprietate privată este definit nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere
ca dreptul persoanelor fizice sau juridice, existenţei dreptului sau a libertăţii.
al statului sau al unităţilor administrativ- Din analiza textului de lege menţionat, atunci
teritoriale asupra bunurilor mobile sau când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii,
imobile, bunuri asupra cărora proprietarul inclusiv de către procuror în cursul urmăririi
exercită atributele dreptului de proprietate penale, trebuie avute în vedere mai multe
în interes propriu, dar în limitele legii. Este un valori implicate în cauză, respectiv se impune o
drept real principal care conferă titularului său evaluare a prejudiciului produs prin infracţiune,
atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată
(jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate,
abutendi) asupra bunului apropriat în formă după stabilirea vinovăţiei, dacă se apreciază că
privată, atribute care pot fi exercitate în mod se impune această măsură.
absolut, exclusiv şi perpetuu, cu respectarea
limitelor materiale şi a limitelor juridice. S-a Indisponibilizarea bunului supus sechestrului
reţinut că, în materia măsurilor asigurătorii, presupune că, odată luată măsura asigurătorie,
dispoziţiile Codului de procedură penală şi ale inculpatul sau suspectul nu mai poate
legilor speciale trebuie să fie interpretate în înstrăina sau greva bunurile sau veniturile
lumina prevederilor art. 53 din Constituţie şi supuse acesteia, astfel ca partea civilă să îşi
ale art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei pentru poată realiza creanţa născută din hotărârea
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor de condamnare la despăgubiri sau organul
fundamentale, în sensul că luarea şi/sau specializat să poată executa, în cazul pedepsei
menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului pecuniare, sancţiunea respectivă ori măsura
nu se dispune automat, prin efectul legii, confiscării, aplicată prin hotărârea de
ci numai dacă se constată că măsura este condamnare. Măsura asigurătorie se dispune
proporţională cu situaţia care a generat-o. de organul judiciar în scopul evitării ascunderii,
distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la
Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, urmărire a bunurilor care pot face obiectul
orice persoană fizică sau juridică are dreptul confiscării speciale sau al confiscării extinse
la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate ori care pot servi la garantarea executării
fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare
de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Pornind de la aceste principii, judecătorul de De asemenea, având în vedere că măsurile

cameră preliminară a mai constatat că, potrivit asigurătorii sunt instituţii de constrângere,
dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (2) C. pr. pen., având însă un caracter preventiv, dispuse
procurorul, în cursul urmăririi penale, poate lua de organele de urmărire penală pentru buna
măsuri asigurătorii, prin ordonanţă motivată, desfăşurare a procesului penal şi asigurarea
pentru a evita ascunderea, distrugerea, realizării obiectului acţiunilor exercitate în
înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire procesul penal, prin luarea măsurii asigurătorii
a bunurilor care pot face obiectul confiscării a sechestrului nu se poate susţine că s-a adus
speciale sau al confiscării extinse ori care pot atingere dreptului la proprietate, această
servi la garantarea executării pedepsei amenzii ingerinţă fiind prevăzută de lege.
sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării
pagubei produse prin infracţiune. Măsurile În ceea ce priveşte critica contestatoarei
asigurătorii constau în indisponibilizarea unor în sensul că nu poate fi dispusă măsura
bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui asigurătorie asupra unui bun ce aparţine unei
sechestru asupra acestora. terţe persoane ce este străină de procedura
penală pendinte, judecătorul de cameră
Pe lângă prevederile generale ale art. 249 preliminară reţine, din actele existente la
C. pr. pen., alte dispoziţii speciale cu privire dosarul cauzei, că beneficiarul real al bunurilor
JURISPRUDENŢĂ
la obligativitatea luării măsurilor asigurătorii mobile şi imobile ce figurează în proprietatea

sunt incluse în Legea nr. 78/2000 privind societăţii B. este inculpatul A.
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, în Legea nr. 656/2002 pentru Potrivit art. 250 alin. (1) C. pr. pen., „împotriva
prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, măsurii asigurătorii luate de procuror sau a
precum şi pentru instituirea unor măsuri de modului de aducere la îndeplinire a acesteia
prevenire şi combatere a finanţării terorismului suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană
şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi interesată poate face contestaţie, în termen de
combaterea evaziunii fiscale. 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare
a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire
Prin ordonanţa nr. X./P/2016 din 25 septembrie a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi
2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să
de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională judece cauza în fond”.
Anticorupţie s-a încunviinţat, în temeiul art. 249
alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pr. pen., art. 32 şi În acest moment procesual, judecătorul de
art. 33 din Legea nr. 656/2002 instituirea cameră preliminară verifică exclusiv condiţiile
sechestrului asigurător, printre altele, şi formale/legale pentru luarea măsurii asigurătorii
asupra bunurilor imobile deţinute indirect de - iar nu aspectele de temeinicie care sunt supuse
inculpatul A., prin intermediul societăţii B. examinării completului de judecată învestit cu
judecarea pe fond a cauzei penale -, analizează
Având în vedere dispoziţiile art. 33 din Legea dacă sunt îndeplinite cerinţele generale
nr. 656/2002, măsura de siguranţă a confiscării prevăzute în art. 249 C. pr. pen.
speciale a obiectului infracţiunii de spălare a
banilor şi faptul că inculpatul A. era cercetat Conform art. 249 alin. (4) C. pr. pen., măsurile
şi trimis în judecată pentru infracţiunea de asigurătorii în vederea confiscării speciale sau
spălare a banilor, judecătorul de cameră confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor
preliminară a apreciat că în mod legal s-a suspectului sau inculpatului ori ale altor
dispus luarea măsurii asigurătorii, pentru a se persoane în proprietatea sau posesia cărora
împiedica înstrăinarea bunurilor. se află bunurile care urmează a fi confiscate.

De asemenea, în speţă, procurorul a indicat în precum buna sau reaua-credinţă a terţilor,

cuprinsul ordonanţei necesitatea luării măsurii caracterul simulat sau nesimulat al unor acte
asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului de înstrăinare, încheierea actului cu intenţia
presupus cauzat prin faptele care au format de a evita confiscarea, provenienţa bunului,
obiectul urmăririi penale a inculpatului, acestea fiind specifice analizei instanţei prin
întinderea presupusului prejudiciu, dar şi dispunerea confiscării, ca dispoziţie a unei
datele/probele din care rezultă, de o manieră eventuale sentinţe de condamnare, iar nu la
rezonabilă în acest moment al procedurii verificarea legalităţii măsurii sechestrului.
judiciare, că acestea sunt deţinute, indirect, de
inculpat. S-a reţinut că în situaţia de faţă au fost
identificate bunuri aflate pe numele unei
Bunurile imobile situate în Bucureşti, str. Y. şi persoane juridice controlate de inculpatul A.,
în localitatea Năvodari au fost sechestrate cu cercetat şi trimis în judecată pentru presupusa
respectarea acestor dispoziţii legale. comitere a infracţiunilor de instigare la
abuz în serviciu şi de spălare a banilor, fapte
Prin urmare, aşa cum s-a arătat, soluţionarea generatoare de prejudicii în sensul celor
prezentei contestaţii nu a presupus verificarea susţinute de actele de cercetare penală.
temeiniciei măsurii de confiscare, care impune
administrarea de probe, fiind esenţialmente Pentru aceste considerente, judecătorul de
o chestiune pe fondul cauzei şi - deci - orice cameră preliminară a respins, ca nefondată,
consideraţii cu privire la posibilitatea dispunerii contestaţia formulată de persoana interesată
confiscării bunurilor în discuţie sunt premature; societatea B. împotriva ordonanţei de luare
acestea vor forma obiectul dezbaterilor pe a măsurilor asigurătorii nr. X./P/2016 din
fondul cauzei, în urma administrării de probe 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă
şi în condiţii de contradictorialitate, moment Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia
la care se vor putea aduce în discuţie aspecte Naţională Anticorupţie.
COMENTARIU
1. Adesea, în practică, se dispun măsuri asigurătorii asupra bunurilor unor persoane terţe de
procesul penal, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre bunurile persoanelor juridice.
2. Art. 249 C. pr. pen. stabileşte cadrul legal în privinţa luării măsurilor asigurătorii şi prevede la
alin. (1) că procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa
de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul
judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru
a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot
face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării
pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Mai
mult, la art. 249 alin. (3) C. pr. pen. se prevede că măsurile asigurătorii pentru garantarea executării
pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. Interpretând, per a
contrario, toate măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal, în afara celor pentru garantarea
executării pedepsei amenzii pot fi dispuse asupra bunurilor unor persoane terţe de procesul
penal. Este firesc ca în privinţa pedepsei amenzii să fie aşa, deoarece altfel s-ar afecta principiul
caracterului personal al răspunderii penale.

3. Principiul caracterului personal al răspunderii penale înseamnă că „nicio persoană nu poate fi

trasă la răspundere penală pentru o infracţiune comisă de o altă persoană şi nu poate fi obligată la
executarea unei sancţiuni penale aplicate altuia”[1].
4. Acest principiu are implicaţii practice cu efecte asupra mai multor instituţii, chiar şi în privinţa
măsurilor asigurătorii. Într-o perspectivă limitată se poate trage concluzia, conform acestui
principiu, că terţii care nu au participat în niciun fel la săvârşirea unei infracţiuni nu pot fi traşi
la răspundere penală, nici chiar în mod indirect. Interpretând în sens mai larg acest principiu
rezultă că doar infractorul, persoana care a comis o infracţiune, „trebuie să suporte consecinţele
directe şi imediate ale comiterii infracţiunii, ceea ce nu exclude existenţa unor efecte prin ricoşeu
în dauna altor persoane”[2].
5. În privinţa măsurilor asigurătorii este evident că suma de bani sau bunul indisponibilizat în
vederea asigurării executării pedepsei amenzii ar trebui să provină strict de la persoana fizică sau
juridică împotriva căreia se dispune această pedeapsă.
6. Însă în prezenta speţă scopul măsurilor asigurătorii era altul. Măsura a fost instituită în vederea
confiscării speciale şi acoperirii pagubei cauzate părţii civile C. prin săvârşirea infracţiunilor
de spălare a banilor şi instigare la abuz în serviciu de către inculpatul A. Astfel că, deşi există
JURISPRUDENŢĂ
posibilitatea legală de a se dispune măsuri asigurătorii cu privire la bunurile persoanelor terţe de

procesul penal, această reglementare prezintă numeroase neajunsuri.
7. În jurisprudenţa ei, Curtea Constituţională a României a făcut referire la jurisprudenţa Curţii

Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra
unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor terţi,
cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri
separate[3].
8. Au existat situaţii în care datorită dinamicităţii pieţei imobiliare, bunurile vizate de măsură să
fie transferate între diverse persoane juridice. Doctrina[4] a remarcat o situaţie de speţă similară,
întâlnită cu privire la o persoană juridică, raportat la un imobil teren şi clădirea edificată pe acesta,
supuse măsurii sechestrului asigurător penal într-un dosar în care, la fel, societatea comercială nu
era parte și nu avea nicio calitate. Dispunerea măsurii în acest mod a fost cauzată de intervalul
mare de timp scurs între momentul de la care organul de urmărire penală a cerut informaţii de
la OCPI și momentul la care procurorul a emis în mod efectiv ordonanţa de luare a măsurii a
sechestrului, adică peste mai bine de 3 luni. În tot acest interval bunurile, care iniţial aparţinuseră
unei persoane juridice care avea calitatea de suspect în dosar, au fost vândute altei persoane
juridice. Fiind străin de starea de fapt reală, organul de urmărire penală a emis ordonanţa, bunul
fiind grevat de sarcini de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
[1]
F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal român, Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 56.
A se vedea R.-M. Leroy-Claudel, Le droit criminel et les personnes morales de droit prive, apud., F. Streteanu, D. Niţu,
[2]
op. cit., p. 57.

[3]
Par. 17 al al Deciziei C.C.R. nr. 207 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 250 alin. (6) C. de pr. pen.
[4]
T. Godîncă-Herlea, Măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor unor persoane juridice. Situaţii
excepţionale și soluţii, 18 ianuarie 2018, publicat pe site-ul www.juridice.ro.

9. Deoarece, în acea speţă era vorba de numeroase imobile supuse măsurilor asiguratorii în alt
dosar penal, nu a fost observată această greșeală decât în momentul în care s-a decis vânzarea
lor în bloc.
10. În speţa de faţă, s-a constatat că în situaţia de faţă au fost identificate bunuri aflate pe
numele unei persoane juridice controlate de inculpatul A., cercetat şi trimis în judecată pentru
presupusa comitere a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi de spălare a banilor. Astfel că
dispunerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor unui terţ s-a realizat pe baza raţionamentului
potrivit căruia persoana juridică este doar un paravan de ascundere a patrimoniului real al lui A.
11. Această decizie este una curajoasă, care facând o paralelă, este în acord cu expunerea de
motive a legii prin care s-a introdus răspunderea penală a persoanei juridice în România.
12. În Expunerea de motive a legii prin care s-a introdus răspunderea penală în România s-a
argumentat faptul că aceasta era necesară datorită unor elemente de ordin practic, „impuse de
realităţile vieţii socio-economice contemporane. Criminalitatea legată de activitatea persoanelor
juridice reprezintă o realitate incontestabilă, nu de puţine ori constatându-se că persoanele juridice
au fost create şi utilizate de persoane fizice ca instrumente sau drept acoperire pentru a săvârşi
diverse activităţi infracţionale”[5]. Deşi, paradoxal, această exprimare nefericită este folosită pentru
a argumenta răspunderea penală a persoanei juridice, de fapt acest raţionament are în vedere
situaţia în care o persoană fizică se foloseşte de răspunderea limitată şi patrimoniul distinct al
unei persoane juridice, pentru a comite infracţiuni sau în cazul de faţă, pentru a sustrage bunurile
imobile sau mobile de la urmărire.
13. Acest raţionament prin care se constată faptul că persoana juridică este folosită ca
instrumentum pentru sustragerea unei persoane fizice de la răspundere sau pentru a se exonera
de obligaţiile contractuale asumate este reglementat expres de legislaţia civilă. Astfel, art. 193
alin. (2) C. civ. prevede că nimeni nu poate invoca împotriva unei persoane de bună-credinţă
calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmăreşte ascunderea
unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice. Dacă acest principiu
este aplicabil în dreptul civil, cu atât mai mult o persoană fizică nu ar putea invoca, împotriva
organelor de urmărire penală, calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, dacă ar avea
ca scop evitarea răspunderii penale sau în cazul de faţă sustragerea bunurilor sale de la urmărire.
14. În ceea ce priveşte discuţiile privind judecătorul competent să soluţioneze un astfel de petit,
considerăm aceste aspecte clare, în acord cu raţiunea instanţei. Adică, raportat la acest moment
procesual, judecătorul de cameră preliminară verifică exclusiv condiţiile legale pentru luarea
măsurii asigurătorii şi nu aspectele de temeinicie care sunt supuse examinării completului de
judecată învestit cu judecarea pe fond a cauzei penale.
15. În fine, apreciem raţionamentul instanţei de a trata bunurile persoanei juridice precum cele ale
persoanei fizice care o controlează ca fiind unul curajos, dar care trebuie să ţină seama, la momentul
dispunerii măsurii asigurătorii, de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 249 C. pr. pen.
şi de respectarea cerinţei proporţionalităţii măsurii.
[5]
Expunere de motive Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi
completarea altor legi (PL-x nr. 24/2006), p. 1. http://www.cdep.ro/proiecte/2006/000/20/4/em24.pdf.

Contestaţie privind durata procesului

penal. Discriminare. Termen rezonabil.
Constituţionalitate
drd. Mihai MAREŞ*
Adrian ŞANDRU**
C. pr. pen., art. 4881
Curtea reţine că excluderea persoanelor faţă de care au fost realizate acte de urmărire penală, dar
care nu au calitatea de părţi ale procesului penal, din categoria titularilor dreptului de a formula
contestaţie privind durata procesului penal este firească, nefiind de natură a încălca accesul la
JURISPRUDENŢĂ
justiţie și dreptul la un proces echitabil al acestora.

(C.C.R., Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017, www.ccr.ro)
Prin încheierea din 24 octombrie 2016, de a promova contestaţia reglementată la

pronunţată în dosarul nr. X/2016, Judecătoria art. 4881 alin. (1) și (3) C. pr. pen. În opinia
Olteniţa a sesizat Curtea Constituţională autorului excepţiei, dreptul de a formula
cu excepţia de neconstituţionalitate a contestaţie, conform prevederilor art. 4881
prevederilor art. 4881 alin. (1) și (3) C. pr. pen., C. pr. pen., în situaţia prelungirii, dincolo de
excepţie invocată de G.C. într-o cauză având o durată rezonabilă, a activităţii de cercetare
ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind penală, este condiţionat de începerea urmăririi
durata procesului penal, formulată de autorul penale, cu consecinţa lipsirii persoanei în cauză
excepţiei, care este cercetat penal, în cadrul de accesul la justiţie și de posibilitatea de a
unei urmăriri penale in rem, prin urmare, beneficia de un proces echitabil. Mai mult, se
fără ca în privinţa acestuia să fi fost începută susţine că textele criticate dau posibilitatea
urmărirea penală. organelor judiciare de a prelungi, pentru
perioade lungi de timp și în mod discreţionar,
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, efectuarea actelor de cercetare penală. În
se arată că textele criticate creează discri- fine, se observă că, în cazul începerii urmăririi
minare între persoanele faţă de care a penale, este nevoie de scurgerea unui termen
început urmărirea penală, care au dreptul de un an, pentru ca persoana urmărită să aibă
să formuleze contestaţie cu privire la durata dreptul de a formula contestaţie cu privire la
procesului penal, și cele cu privire la care sunt durata procesului penal. Se susţine că, pentru
făcute acte de cercetare penală, fără să fi fost toate aceste considerente, textele criticate
începută urmărirea penală, care nu au dreptul încalcă accesul la justiţie, a cărui exercitare
*
**

Contestaţie privind durata procesului penal. Discriminare. Termen rezonabil. Constituţionalitate
nu poate fi îngrădită prin nicio lege, conform procesuală anterior menţionată, sau de la data
art. 21 alin. (2) din Constituţie, precum și trimiterii în judecată, pentru cauzele aflate în
dreptul la un proces echitabil. cursul judecăţii în primă instanţă, și, respectiv,
după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei
Se susţine că textele criticate contravin cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile
prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) ordinare sau extraordinare de atac.
referitor la egalitatea în drepturi și art. 21
alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiţie Astfel reglementată, contestaţia privind durata
și la dreptul la un proces echitabil, ale art. 6 din procesului penal presupune, așa cum rezultă și
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului din denumirea instituţiei analizate, existenţa
și a libertăţilor fundamentale, cu privire la unui proces penal început. Și, cum prima
dreptul la un proces echitabil, precum și ale etapă a procesului penal, conform dispoziţiilor
art. 47 și art. 52 din Carta drepturilor funda- procesual penale, este cea a urmăririi penale,
mentale a Uniunii Europene, ce reglementează întrucât Codul de procedură penală nu
dreptul la o cale de atac eficientă și la un reglementează, ca etapă distinctă a procesului
proces echitabil și, respectiv, întinderea și penal, anterioară urmăririi penale, realizarea
interpretarea drepturilor și principiilor. actelor de cercetare penală premergătoare
începerii urmăririi penale, titularii contestaţiei
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, reglementate la art. 4881-4886 C. pr. pen. sunt
Curtea reţine că procedura specială suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea
reglementată la art. 4881-4886 C. pr. pen., civilă și partea responsabilă civilmente; în cursul
referitoare la contestaţia privind durata judecăţii, contestaţia privind durata procesului
procesului penal, reprezintă o garanţie a penal poate fi formulată și de către procuror.
soluţionării cauzelor penale într-un termen
Așa fiind, persoana faţă de care sunt realizate
rezonabil și, în acest fel, a respectării dreptului
acte de cercetare penală, în cursul urmăririi
la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din
penale începute in rem - sau chiar în cursul
Convenţie și la art. 21 alin. (3) din Constituţie,
urmăririi penale începute in personam, dar în
drept fundamental reglementat, totodată, la
cadrul căreia persoana în cauză nu are calitatea
art. 8 C. pr. pen. ca principiu al aplicării legii
de parte, - nu are dreptul de a promova
procesual penale, dispoziţie legală ce constituie
contestaţia privind durata procesului penal.
o aplicare a normei constituţionale anterior
Prin urmare, în situaţia în care, deși sesizat cu o
menţionate. De asemenea, legiuitorul a
plângere, procurorul nu dispune nicio măsură și
prevăzut procedura contestaţiei privind durata
nu efectuează niciun act, pasivitatea organelor
procesului penal, în aplicarea prevederilor judiciare nu poate fi sancţionată prin utilizarea
art. 13 din Convenţie, ca un remediu efectiv procedurii speciale analizate.
ce poate fi exercitat împotriva prelungirii
nejustificate a etapelor procesului penal, Curtea a constatat că procesul penal parcurge
în situaţia în care astfel de întârzieri sunt de mai multe etape, caracterizate prin nivele
natură a încălca drepturile fundamentale ale diferite ale probării vinovăţiei persoanelor
părţilor. În acest sens, a fost reglementat, care săvârșesc fapte de natură penală. Această
pentru fiecare etapă a procesului penal, evoluţie graduală debutează cu existenţa
un termen după a cărui împlinire poate fi unor bănuieli rezonabile că persoana în cauză
promovată contestaţia analizată. Astfel, a săvârșit o infracţiune, suspiciuni a căror
contestaţia reglementată la art. 4881-4886 constatare îi conferă respectivei persoane
C. pr. pen. poate fi introdusă după trecerea calitatea de suspect, continuă cu formarea, pe
a cel puţin unui an de la începerea urmăririi baza probelor administrate, a unei presupuneri
penale, pentru cauzele aflate în etapa rezonabile că persoana avută în vedere a

săvârșit o infracţiune, etapă ce determină dar care nu au calitatea de părţi ale procesului
punerea în mișcare a acţiunii penale, conform penal, din categoria titularilor dreptului de a
art. 15 C. pr. pen., și dobândirea calităţii de formula contestaţie privind durata procesului
inculpat, și se finalizează cu demonstrarea penal este firească, nefiind de natură a încălca
vinovăţiei acesteia, dincolo de orice îndoială accesul la justiţie și dreptul la un proces
rezonabilă, fapt ce transformă inculpatul în echitabil al acestora.
persoană condamnată.
Curtea constată că prevederile art. 47 și art. 52
Curtea constată că, într-adevăr, procesul din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
etapizat de formulare și demonstrare a unei
Europene nu sunt aplicabile în prezenta cauză,
acuzaţii în materie penală presupune, printre
având în vedere faptul că aspectul de drept
altele, crearea, pentru participanţii la procesul
procesual penal analizat nu aparţine unui
penal, a unei stări de incertitudine juridică,
domeniu partajat de Uniunea Europeană cu
ce evoluează odată cu etapele procesului
penal, incertitudine de natură a afecta statele membre, prin aplicarea principiului
existenţa acestora și de a influenţa conţinutul subsidiarităţii, conform art. 51 din aceeași Cartă.
raporturilor juridice pe care ei le încheie cu alţi
Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
subiecţi de drept, motiv pentru care se impune
neconstituţionalitate ridicată de G.C. în dosarul
JURISPRUDENŢĂ
a fi limitată în timp, pentru a nu afecta în mod

nr. x/2016 al Judecătoriei Olteniţa și constată
ireversibil existenţa persoanelor în cauză.
că dispoziţiile art. 4881 alin. (1) și (3) C. pr. pen.
Curtea reţine că excluderea persoanelor faţă de sunt constituţionale în raport cu criticile
care au fost realizate acte de urmărire penală, formulate.
COMENTARIU
1. Prin reglementarea prezentei proceduri speciale, contestaţia privind durata procesului penal,
se urmărește salvgardarea principiului caracterului echitabil și termenului rezonabil al procesului
penal, consacrat în mod explicit în art. 8 C. pr. pen., conform căruia „organele judiciare au obligaţia
de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanţiilor procesuale și a drepturilor
părţilor și ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele
care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice
persoană care a săvârșit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil” (s.n.).
2. Apreciem că, judecătorul trebuie să verifice in concreto, dacă în speţă, durata urmăririi penale
a depășit cu mult limitele firescului și astfel s-a produs o încălcare a prevederilor constituţionale
cuprinse în art. 21 alin. (3), potrivit căruia „părţile au dreptul la un proces echitabil și la soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil”, art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum
și art. 8 C. pr. pen. precitat, care privesc dreptul la un proces echitabil, în special sub aspectul
caracterului rezonabil al duratei procesului penal.
3. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin impunerea necesităţii
unei durate rezonabile a procesului, Convenţia accentuează importanţa ideii potrivit căreia justiţia
trebuie să fie realizată fără întârzieri care să îi compromită credibilitatea și eficacitatea[1].
[1]
CEDO, Cauza H. c. Franţei, hotărârea din 24 octombrie 1989.

Contestaţie privind durata procesului penal. Discriminare. Termen rezonabil. Constituţionalitate
4. Raportat la criteriile prevăzute de lege, în cuprinsul art. 4885 alin. (2) C. pr. pen., a căror
reglementare este în acord cu standardele CEDO în materia stabilirii dreptului la un proces
echitabil sub aspectul celerităţii procedurii, pentru a aprecia dacă în cauză se impune accelerarea
procedurii, se impune a fi avute în vedere mai multe criterii.
5. Cu privire la faza procesuală în care se află cauza, legea însăși condiţionează formularea
contestaţiei privind tergiversarea duratei procesului penal de expirarea unor termene prezumate
rezonabile pentru efectuarea activităţilor specifice procesului penal, în raport de faza procesuală
în care se găsește cauza penală.
6. Raportat la natura și obiectul cauzei, respectiv complexitatea cauzei se are în vedere

complexitatea mică, medie sau mare a cauzei și dacă au existat incidente procedurale de natură
a împiedica efectuarea de acte de urmărire penală sau alte motive de natură obiectivă care
să conducă la stagnarea procedurii, altfel se constată dacă este explicabilă lunga perioadă de
inactivitate a organelor de urmărire penală.
7. De asemenea, termenul rezonabil al duratei procesului mai este analizat prin studierea
comportamentului contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva
exercitării drepturilor sale procesuale și procedurale și din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor
sale în cadrul procesului, precum și comportamentul celorlalţi participanţi în cauză, inclusiv al
autorităţilor implicate.
8. În fine, se mai verifică dacă există alte elemente de natură să influenţeze durata procedurii,
cum ar fi dacă cauza nu prezintă elemente de extraneitate iar, pe plan legislativ, dacă nu au
intervenit modificări semnificative de natură să justifice o atare lentoare în ritmul desfășurării
urmăririi penale.
9. Problema legislativă reclamată în faţa Curţii Constituţionale este dată de actuala configuraţie
a procesului penal, mai exact a urmării penale. Astfel, din prisma titularului contestaţiei privind
durata procesului penal, în etapa urmăririi penale in rem, persoana care este bănuită că ar fi
comis o faptă cu valenţă penală, deoarece nu are calitatea de suspect, nu poate formula o astfel
de cerere. Această problemă a configuraţiei fazei de urmărire penală este proeminentă cu privire
la toate drepturile recunoscute de lege suspectului și inculpatului, dar care nu sunt recunoscute
unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, care ar fi un simplu martor.
10. În rezolvarea acestei probleme este relevantă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului care trasează coordonatele în care trebuie să fie formulată o acuzaţie oficială împotriva
unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, moment la care se nasc toate drepturile și
obligaţiile recunoscute de lege suspectului.
11. Pe lângă importanţa dată de procedura specială prevăzută la art. 4881 C. pr. pen., persoana
bănuită de comiterea unei infracţiuni este necesar să beneficieze de toate drepturile și garanţiile
procesuale, care se nasc odată cu dreptul de a fi informat al persoanei acuzate cu privire la
drepturile și garanţiile sale procesuale, cât și cu privire la conţinutul acuzaţiei care i se aduce,
care este punctul de pornire al unei apărări efective. În lipsa unei informări a acuzatului, dreptul
la apărare, pilon al dreptului la un proces echitabil, este blocat în întregime, având și consecinţele
reclamate în speţa în faţa Curţii Constituţionale.

12. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea a demarcat momentul
în care o persoană ar trebui să aibă calitatea de învinuit sau suspect și ar fi imperios necesar să
beneficieze de dreptul la apărare prin garanţiile procesuale enumerate mai sus. În acest sens,
este relevantă cauza Brusco contra Franţei, prin care C.E.D.O a reţinut că o persoană dobândește
calitatea de suspect, nu din momentul în care această calitate îi este adusă la cunoștinţă, ci din
momentul în care autorităţile aveau motive plauzibile pentru a-l suspecta de comiterea unei
infracţiuni[2].
13. Așa cum se poate observa, formularea unei acuzaţii oficiale împotriva unei persoane, urmată
de informarea efectivă a acestuia cu privire la natura și întinderea acuzaţiei, constituie izvorul
dreptului la apărare, având consecinţe directe cu privire la procedura contestaţiei privind durata
procesului penal.
14. Așadar, în acord cu decizia Curţii Constituţionale, putem afirma că, legislaţia procesual penală
cu privire la contestaţia privind durata procesului penal nu este deficitară raportat la titularii
acesteia, atâta timp cât organele de urmărire penală efectuează ancheta penală cu bună credinţă
și respectând exigenţele trasate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
15. Procurorii respectând jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, neprelungind în mod nejustificat

JURISPRUDENŢĂ
etapa procedurii penale in rem, din cauza reglementării deficitare, nu vor afecta procedura
contestaţiei privind durata procesului penal sub aspectul titularilor acesteia.
Hotărârea Brusco vs. Franţa (1466/07), disponibilă la: https://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library

[2]
=ECHR&id=003-3303272-3689467&filename=003-3303272-3689467.pdf.

PRACTICA NEUNITARĂ
A CURŢILOR DE APEL
PRACTICA NEUNITARĂ
Curtea de Apel Suceava. Minute în materie civilă, din 23 martie 2018
CURTEA DE APEL SUCEAVA

*minute în materie civilă, din 23 martie 2018
1. Modul de interpretare și aplicare a dispoziţiilor art. 19

din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie
civilă în ipoteza în care cererea principală a fost anulată ca
insuficient timbrată
Întrebare: După comunicarea către reclamant a încheierii prin care se stabilește în mod definitiv
cuantumul taxei judiciare de timbru, în cadrul cererii de reexaminare a încheierii de ajutor public
judiciar sau a celei prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru, mai este necesară o nouă
comunicare în conformitate cu prevederile art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ. sau chiar comunicarea
încheierii amintite complinește comunicarea prevăzută la art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ.?
Răspuns: Formularea unei cereri de reexaminare a taxei judiciare în cadrul termenului de

10 zile prevăzut de art. 200 alin. (3) C. pr. civ. este de natură să producă un efect întreruptiv
al acestuia, cu consecinţa curgerii unui nou termen de 10 zile de la data unei noi comunicări a
adresei menţionate la art. 200 alin. (3) C. pr. civ.
Completul învestit cu soluţionarea cererii este obligat însă să procedeze la comunicarea unei noi
adrese către reclamant în vederea achitării taxei judiciare de timbru astfel cum a fost stabilită în
mod definitiv, acesta fiind completul în drept să dispună în cauză asupra anulării cererii, motiv
pentru care aplicarea unei atare sancţiuni trebuie să fie precedată de comunicarea adresei în
conformitate cu art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ.
Referinţe legislative: O.U.G. nr. 51/2008, art. 19; C. pr. civ., art. 459
Minuta
- materia: drept procesual civil

- subcategoria: ajutor public judiciar
- acte normative incidente: O.U.G. nr. 51/2008, art. 19; C. pr. civ., art. 459
Opinii exprimate: judiciar în baza dispoziţiilor art. 19 alin. (2)

din O.U.G. nr. 51/2008, considerându-se că
a) Într-o opinie s-a considerat că suma pentru neplata diferenţei de taxă de timbru este
care s-a acordat ajutorul judiciar nu a fost dovada comportamentului nediligent al părţii
efectiv folosită, întrucât în cauză nu a mai avut ce a beneficiat de acest ajutor.
loc judecata, iar cheltuielile fie au fost lăsate în
sarcina statului, fie nu s-a mai făcut referire la Doctrină/jurisprudenţă:
ele în încheierea de anulare.
În cadrul întâlnirii reprezentanţilor Consiliului
b) Într-o alte opinie, aceste cheltuieli s-au Superior al Magistraturii cu președinţii secţiilor
imputat părţii care a beneficiat de ajutorul civile ale curţilor de apel și Înaltei Curţi de
PRACTICA NEUNITARĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 147

Practica neunitară a curţilor de apel
Casaţie și Justiţie, organizată la Curtea de curgerea termenului de 10 zile, al cărui

Apel Iași, 7-8 mai 2015, pct. 11 din Minută, moment de plecare este comunicarea adresei
a fost dezbătură problema de drept: „După prevăzute la art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ.,
comunicarea către reclamant a încheierii prin neexistând un text legal care să schimbe un
care se stabilește în mod definitiv cuantumul atare moment în ipoteza soluţionării cererilor
taxei judiciare de timbru, în cadrul cererii de reexaminare, chiar dacă reclamantul,
de reexaminare a încheierii de ajutor public într-adevăr, a luat cunoștinţă de taxa judiciară
judiciar sau a celei prin care s-a stabilit taxa de timbru datorată”.
judiciară de timbru, mai este necesară o nouă
comunicare în conformitate cu prevederile Majoritatea participanţilor prezenţi la întâlnire
art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ. sau chiar au îmbrăţișat soluţia propusă în punctul de
comunicarea încheierii amintite complinește vedere al INM, respectiv că termenul de 10 zile
comunicarea prevăzută la art. 200 alin. (3) curge de la data unei noi comunicări, realizată
Noul C. pr. civ.?” de completul învestit cu soluţionarea cererii,
potrivit art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ.
Opinia INM a fost în sensul că: „Încheierea prin
care a fost stabilită taxa judiciară datorată în Soluţia adoptată:
mod definitiv de către reclamant, pronunţată
JURISPRUDENŢĂ
în cadrul cererii de reexaminare a încheierii Opinia agreată de majoritatea participanţilor

de ajutor public judiciar sau a celei prin care la întâlnire a fost cea expusă la lit. a), în
s-a stabilit taxa judiciară de timbru, este sensul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G.
supusă comunicării către reclamant, de către nr. 51/2008, anume că, în ipoteza dată, suma
completul care a pronunţat-o (complet diferit pentru care s-a acordat ajutorul public judiciar
de cel învestit cu soluţionarea cererii de rămâne în sarcina statului.
chemare în judecată).
În sprijinul acestei soluţii unii participanţi la
Completul învestit cu soluţionarea cererii întâlnire au adus drept argument și dispoziţiile
este obligat însă să procedeze la comunicarea art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008,
unei noi adrese către reclamant în vederea potrivit cărora instanţa poate dispune, odată
achitării taxei judiciare de timbru astfel cum cu soluţionarea cauzei, obligarea părţii
a fost stabilită în mod definitiv, acesta fiind care a beneficiat de ajutor public judiciar la
completul în drept să dispună în cauză asupra restituirea, în tot sau în parte, a acestuia,
anulării cererii, motiv pentru care aplicarea dacă prin comportamentul nediligent avut în
unei atare sancţiuni trebuie să fie precedată timpul procesului a cauzat pierderea acestuia,
de comunicarea adresei în conformitate cu apreciind că în ipoteza dată nu este îndeplinită
art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ. Formularea condiţia prevăzută de teza finală a textului,
unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de câtă vreme verificarea îndeplinirii obligaţiei
timbru sau a unei cereri de ajutor public judiciar de plată a taxei/diferenţei de taxă judiciară de
în cadrul termenului de 10 zile prevăzut de timbru și, respectiv sancţionarea neîndeplinirii
art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ. este de natură acestei obligaţii are loc la primul termen de
să producă un efect întreruptiv al acestuia, judecată, respectiv la primul termen stabilit în
cu consecinţa curgerii unui nou termen de 10 dosar ulterior comunicării încheierii prin care
zile de la data unei noi comunicări a adresei s-a admis cererea de ajutor public judiciar.
menţionate la art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ.
În acord cu soluţia adoptată în cadrul întâlnirii
Sancţiunea anulării prevăzute de art. 200 președinţilor secţiilor civile ale curţilor de
alin. (4) Noul C. pr. civ. este precedată de apel și Î.C.C.J. cu reprezentanţii INM și CSM,
148 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | PRACTICA NEUNITARĂ

ce a avut loc la Curtea de Apel Iași la data de alin. (3) C. pr. civ. este de natură să producă
7 – 8 mai 2015 (punctul 11 din minuta acestei un efect întreruptiv al acestuia, cu consecinţa
întâlniri), s-a apreciat că formularea unei cereri curgerii unui nou termen de 10 zile de la data
de reexaminare a taxei judiciare în cadrul unei noi comunicări a adresei menţionate la
termenului de 10 zile prevăzut de art. 200 art. 200 alin. (3) C. pr. civ.
2. Situaţia în care părţile nu mai achită diferenţa

de onorariu expert. Soluţii
Întrebare: Care este soluţia ce ar trebui dată în situaţia în care părţile nu mai achită diferenţa de
onorariu expert? În cazul în care răspunsul ar fi că odată cu pronunţarea pe fond să fie obligată
partea ce a căzut în pretenţii la plata către expert a sumei, cum ar putea fi pusă în executare o
atare hotărâre?
Răspuns: Instanţa de judecată are a aprecia, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei
cauze, dacă poate proceda la continuarea judecăţii într-un astfel de caz sau dacă face aplicarea
dispoziţiilor art. 242 C. pr. civ.
Astfel, imperativul respectării principiilor fundamentale care guvernează desfășurarea procesului

civil, consacrate de dispoziţiile art. 6 – 8 C. pr. civ., precum și satisfacerea interesului expertului
numit în cauză de a-și recupera suma cuvenită pentru munca depusă constituie argumente
temeinice în sprijinul opiniei suspendării judecăţii în baza dispoziţiilor art. 242 C. pr. civ.
Totuși, în practică s-au identificat și situaţii în care continuarea judecăţii într-un astfel de caz și
obligarea părţii prin hotărâre/încheiere executorie la plata diferenţei de onorariu s-a dovedit a
fi ineficientă sub aspectul posibilităţii expertului de a-și recupera suma de bani cuvenită (spre
exemplu, partea obligată – reclamant are domiciliul în străinătate, solicită judecata în lipsă și nu
se prezintă în instanţă).
Referinţe legislative: C. pr. civ., art. 10, art. 12, art. 242 art. 331, art. 339
Minuta

- acte normative incidente: C. pr. civ., art. 10, art. 12, art. 242 art. 331, art. 339
Opinii exprimate: Doctrină/jurisprudenţă:
a) Într-o opinie s-a dispus suspendarea a) Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, secţia I
judecăţii în baza dispoziţiilor art. 242 C. pr. civ. civilă, decizia nr. 2165 din 5 aprilie 2013:
b) Într-o altă opinie s-a considerat că se poate Sancţiunea nerespectării unui termen legal
proceda la continuarea judecăţii și a fost imperativ prevăzut pentru neîndeplinirea unui
obligată partea ce a căzut în pretenţii la plata act de procedură este decăderea, conform
diferenţei de onorariu pentru expert. art. 103 alin. (1) C. pr. civ., cu excepţia cazurilor

„când legea dispune altfel”. Așadar, în absenţa vizează ipoteza în care expertiza tehnică
unei alte sancţiuni atașate unui anumit act de judiciară a fost întocmită de expertul numit în
procedură, expres prevăzute de către legiuitor, cauză, onorariul provizoriu (avansul) stabilit de
decăderea intervine ori de câte ori un act instanţă a fost achitat, însă partea în sarcina
procedural trebuie îndeplinit într-un anume căreia a fost stabilită obligaţia de plată refuză/
termen, iar acesta are caracter peremptoriu. nu depune dovada achitării diferenţei de bani
O aplicaţie a acestui principiu se regăsește în pentru acoperirea onorariului definitiv stabilit
materia administrării probelor, respectiv în de instanţă conform dispoziţiilor art. 25
art. 170 alin. (3) C. pr. civ., iar raţiunile pentru alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2000, republicată.
care legiuitorul a considerat că sancţiunea
decăderii este adecvată în această materie În unanimitate, participanţii la întâlnire au
sunt valabile în toate cazurile în care nu apreciat că, în ipoteza dată, cele două opinii
este îndeplinită vreuna dintre obligaţiile din redate la lit. a) și lit. b) de Judecătoria Fălticeni
art. 170 alin. (1) sau art. 1711 C. pr. civ., printre nu se exclud reciproc. Desigur că imperativul
care și neplata onorariului de expert, în respectării principiilor fundamentale care
termenul legal. Împrejurarea că art. 1711 nu guvernează desfășurarea procesului civil,
trimite explicit la art. 170 alin. (3), nu reprezintă consacrate de dispoziţiile art. 6 – 8 C. pr. civ.,
JURISPRUDENŢĂ
un argument viabil pentru inaplicabilitatea precum și satisfacerea interesului expertului

art. 170 alin. (3) și în cazul probei dispuse
numit în cauză de a-și recupera suma cuvenită
din oficiu, cât timp norma nu prevede nici
condiţiile de îndeplinire a obligaţiei de plată pentru munca depusă constituie argumente
a cheltuielilor probei, fiind necesară, oricum, temeinice în sprijinul opiniei expuse la lit. b),
completarea sa cu dispoziţiile art. 170 alin. (1). aceasta fiind, de altfel, în acord cu practica
majoritară a instanţelor.
Astfel că, în ipoteza în care proba cu expertiză
a fost dispusă din oficiu, iar onorariul expertului Totuși, în practică s-au identificat și situaţii
nu a fost achitat în termenul prevăzut de în care continuarea judecăţii într-un astfel de
art. 170 alin. (1), intervine sancţiunea decăderii caz și obligarea părţii prin hotărâre/încheiere
și nu suspendarea judecăţii cauzei în temeiul executorie la plata diferenţei de onorariu s-a
art. 1551 C. pr. civ. dovedit a fi ineficientă sub aspectul posibilităţii
expertului de a-și recupera suma de bani
b) Decizia nr. 543/R din 26 noiembrie 2014 a
cuvenită (spre exemplu, partea obligată –
Tribunalului Maramureș, secţia I civilă:
reclamant are domiciliul în străinătate, solicită
Dacă expertiza tehnică judiciară a fost efectuată judecata în lipsă și nu se prezintă în instanţă).
și depusă la dosarul cauzei, iar partea refuză
achitarea onorariului pentru expertiză, stabilit Prin urmare, instanţa de judecată are a aprecia,
de instanţă în condiţiile art. 22-23 din O.G. în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei
nr. 2/2000 modificată, instanţa are posi- cauze, dacă poate proceda la continuarea
bilitatea să aplice art. 213 alin. (2) C. pr. civ., judecăţii într-un astfel de caz sau dacă face
obligând-o la plata onorariului prin încheiere aplicarea dispoziţiilor art. 242 C. pr. civ.
executorie, dată cu citarea părţilor.
În ce privește cea de a doua parte a enunţului
problemei, participanţii la întâlnire au apreciat
Soluţia adoptată:
că acesta nu a fost suficient dezvoltat de
Cu titlu preliminar, participanţii la întâlnire au Judecătoria Fălticeni, în raport de dispoziţiile
apreciat că prima parte a enunţului problemei art. 339 alin. (2) C. pr. civ.

3. Momentul limită al invocării necompetenţei funcţionale

(Tribunalul Suceava)
Întrebare: Care este momentul limită al invocării necompetenţei funcţionale?
Răspuns: Potrivit art. 200 alin. (2) C. pr. civ. „în cazul în care cauza nu este de competenţa sa,
completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor,
trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate
competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă și conflictele
de competenţă se aplică prin asemănare.
În temeiul textului citat, la primirea dosarului repartizat aleatoriu, judecătorul va verifica, din
punctul de vedere al specializării, dacă cererea este de competenţa completului sau a secţiei
căreia i-a fost repartizată spre soluţionare. Rezultă din topografia art. 200 C. pr. civ., că acest
aspect va fi analizat cu prioritate faţă de cerinţele prevăzute la art. 194-197 C. pr. civ., deci chiar
înainte de a proceda la verificarea cererii de chemare în judecată. Din acest motiv, este evident
că verificarea competenţei prevăzute la art. 200 alin. (2) C. pr. civ. va fi făcută din oficiu în toate
cazurile și nu la cererea părţilor.
Această reglementare a fost introdusă de legiuitor tocmai din nevoia practică de a invoca încă din
faza scrisă o eventuală necompetenţă a completului sau a secţiei specializate prin derogare de la
regulile generale în materie stabilite de art. 130 C. pr. civ. A interpreta cazul de necompetenţă
din art. 200 alin. (2) C. pr. civ. ca fiind unul de ordine privată, și în consecinţă a considera că
este supus regulilor de invocare din art. 130 alin. (3) C. pr. civ., nu ar face decât să înlăture
de la aplicare această prevedere legală.
Referinţe legislative: C. pr. civ., art. 129 – 131, art. 136, art. 200; Legea nr. 2/2013, art. XV-XVII
Minuta

- cuvinte-cheie: necompetenţă, declinare, conflict de competenţă
- acte normative incidente: C. pr. civ., art. 129 – 131, art. 136, art. 200; Legea nr. 2/2013, art. XV-XVII
Argument: participanţii la acea întâlnire a fost în sensul

că „Abordată din perspectiva prevederilor
Problema de drept sub titlul „Competenţa art. 129 Noul C. pr. civ., excepţia de
(materială procesuală) în materia secţiilor necompetenţă materială procesuală este una
sau completelor specializate (instanţelor relativă, de ordine privată, astfel încât nu poate
specializate). Caracterul de ordine publică sau fi invocată din oficiu de către instanţă decât pe
privată al excepţiei de necompetenţă a secţiei/ calea permisă de prevederile art. 200 alin. (1)
completului specializat. Posibilitatea invocării și (2) Noul C. pr. civ., care se constituie într-o
excepţiei din oficiu de instanţa de judecată excepţie de la prevederile art. 130 alin. (3)
exclusiv în cadrul procedurii art. 200 C. pr. civ. Noul C. pr. civ., potrivit cărora aceasta poate
a fost dezbătută, la sesizarea Tribunalului fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau,
Suceava, în cadrul întâlnirii trimestriale dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai
organizată la data de 18 martie 2016 (punctul 7 târziu la primul termen de judecată la care
din Minută). Soluţia adoptată, de principiu, de părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Reţinându-se caracterul de ordine privată a fost inclusă în punctajul de discuţii și

al excepţiei, aceasta nu poate fi invocată de a format obiect de dezbatere în cadrul
reclamant în considerarea prevederilor art. 130 întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior
alin. (4) Noul C. pr. civ.” al Magistraturii cu președinţii secţiilor civile
ale curţilor de apel și Înaltei Curţi de Casaţie
S-a argumentat că „potrivit art. 129 pct. 2 și Justiţie, organizată la Curtea de Apel Bacău,
Noul C. pr. civ. numai competenţa materială 23-24 iunie 2016.
funcţională este de ordine publică”, respectiv
„când procesul este de competenţa unei instanţe Ulterior acestei întâlniri, dar mai înainte de
de alt grad”. Prin interpretarea per-à-contrario publicarea Minutei acesteia, problema de drept
a acestor dispoziţii legale, în raport și de a fost inclusă de președintele secţiei I civilă a
dispoziţiile alin. (3) al aceluiași articol, Curţii de Apel Suceava în punctajul de discuţii
necompetenţa materială procesuală – a secţiilor al întâlnirii trimestriale organizată la data de
sau a completelor specializate – este de ordine 27 februarie 2017 (punctul 6 din Minuta
privată. întâlnirii). În urma dezbaterilor, opinia
majoritară a participanţilor a fost în sensul
Drept urmare, aceasta poate fi invocată în
celei adoptate anterior, la 18 martie 2016.
condiţiile art. 130 alin. (3) C. pr. civ., doar de către
JURISPRUDENŢĂ
pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu

este obligatorie, cel mai târziu la primul termen Opinii exprimate:
de judecată la care părţile sunt legal citate în a) Unele complete au apreciat că necompetenţa
faţa primei instanţe, alin. (4) al aceluiași articol, funcţională a secţiei poate fi invocată cel mai
opunându-se în mod expres ca aceasta să poată
târziu la primul termen de judecată cu părţi
fi invocată de reclamant.
legal citate, fiind imposibil uneori a se verifica
În ceea ce privește instanţa de judecată, prin în procedura prealabilă competenţa instanţei
art. 200 alin. (1) și (11) Noul C. pr. civ. este din cauza modului de formulare a acţiunii,
introdus un regim derogatoriu de la dreptul lipsei relaţiilor/înscrisurilor care să permită
comun în ceea ce privește excepţia prin care stabilirea competenţei funcţionale.
se invocă repartizarea făcută cu nerespectarea
S-a avut în vedere faptul că art. 200 alin. (11)
specializării completelor de judecată sau secţiilor
face trimitere la normele generale privind
aceleiași instanţe. Astfel, completul căruia i s-a
necompetenţa, respectiv și la art. 131 alin. (2)
repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă
C. pr. civ. care prevede că pentru stabilirea
cererea este de competenţa sa, iar în situaţia în
competenţei poate fi acordat un termen de
care cauza nu este de competenţa să dispună,
judecată.
prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea
dosarului completului specializat competent sau, Chiar dacă excepţia necompetenţei funcţionale
după caz, secţiei specializate competente din raportat la art. 200 alin. (11) C. pr. civ. ar trebui
cadrul instanţei sesizate. verificată de îndată, respectiv înainte de
Dispoziţiile referitoare la necompetenţă și orice alte aspecte ale regularizării acţiunii, se
conflictele de competenţă se aplică prin reţine că textul de lege are în vedere situaţia
asemănare, conform art. 136 alin. (1) și (4) în care completul constată că nu este dată
Noul C. pr. civ.” competenţa sa. Ori, din cauza lipsei de relaţii
nu poate fi verificată competenţa funcţională
Ulterior acestei întâlniri, la solicitarea de îndată, astfel că se continuă regularizarea
Curţii de Apel Suceava problema de drept acţiunii, verificarea competenţei funcţionale

efectuându-se la primul termen de judecată, deci chiar înainte de a proceda la verificarea

fiind avut în vedere și art. 131 alin. (1) C. pr. civ. cererii de chemare în judecată. Din acest
motiv, este evident că verificarea competenţei
b) Opinii diferite privind momentul de invocare prevăzute la art. 200 alin. (2) C. pr. civ. va fi
a excepţiei necompetenţei funcţionale au fost făcută din oficiu în toate cazurile și nu la
exprimate în litigiile privind drepturi salariale/ cererea părţilor.
ajutor social de către secţia de contencios
administrativ și fiscal și de către secţia civilă, Această reglementare a fost introdusă de
specializarea litigii de muncă a Tribunalului legiuitor tocmai din nevoia practică de a invoca
Suceava. încă din faza scrisă o eventuală necompetenţă
a completului sau a secţiei specializate prin
Doctrină/jurisprudenţă: derogare de la regulile generale în materie
stabilite de art. 130 C. pr. civ. A interpreta
a) În cadrul întâlnirii reprezentanţilor cazul de necompetenţă din art. 200 alin. (2)
Consiliului Superior al Magistraturii cu C. pr. civ. ca fiind unul de ordine privată,
președinţii secţiilor civile ale curţilor de apel și și în consecinţă a considera că este supus
Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, organizată la regulilor de invocare din art. 130 alin. (3)
Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016, pct. C. pr. civ., nu ar face decât să înlăture de la
69 din Minută, a fost dezbătută problema de aplicare această prevedere legală.
drept: „Competenţa (materială procesuală) în
În unanimitate, a fost agreată soluţia
materia secţiilor sau completelor specializate expusă în opinia INM, în sensul că suntem
(instanţelor specializate). Caracterul de în prezenţa unui caz de necompetenţă de
ordine publică sau privată al excepţiei ordine publică.
de necompetenţă a Secţiei/completului
specializat. Posibilitatea invocării excepţiei din b) În cadrul întâlnirii reprezentanţilor Consi-
oficiu de instanţa de judecată exclusiv în cadrul liului Superior al Magistraturii cu președinţii
procedurii art. 200 C. pr. civ.” secţiilor civile ale curţilor de apel și Înaltei
Curţi de Casaţie și Justiţie, organizată la
Opinia INM a fost în sensul că: Potrivit art. 200 Curtea de Apel Iași, 7-8 mai 2015, pct. 13
alin. (2) C. pr. civ. „în cazul în care cauza nu din Minută, a fost analizată problema de
este de competenţa sa, completul căruia i-a drept: „Interpretarea și aplicarea art. 200
fost repartizată cererea dispune, prin încheiere alin. (1) Noul C. pr. civ. Necesitatea verificării
dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului și regularizării cererii introduse, când s-ar
completului specializat competent sau, după ridica problema necompetenţei materiale sau
caz, secţiei specializate competente din cadrul teritoriale exclusive, după care urmează fixarea
instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la primului termen de judecată, sau fixarea
necompetenţă și conflictele de competenţă directă a primului termen de judecată, în
se aplică prin asemănare. vederea declinării competenţei, fără verificare
și regularizare?”
În temeiul textului citat, la primirea dosarului
repartizat aleatoriu, judecătorul va verifica, din Opinia INM a fost în sensul că: „Instanţa va
punctul de vedere al specializării, dacă cererea proceda la verificarea și regularizarea cererii
este de competenţa completului sau a secţiei de chemare în judecată, independent dacă din
căreia i-a fost repartizată spre soluţionare. lecturarea acesteia rezultă cu certitudine faptul
Rezultă din topografia art. 200 C. pr. civ., că că aceasta nu are competenţa materială sau
acest aspect va fi analizat cu prioritate faţă de teritorială exclusivă să o soluţioneze, pentru
cerinţele prevăzute la art. 194-197 C. pr. civ., următoarele considerente:

– în etapa prevăzută la art. 200 Noul C. pr. civ. termen de judecată, să invoce excepţia de
se derogă expres de la ordinea stabilită numai necompetenţă și să decline competenţa de
în ceea ce privește competenţa specializată, soluţionare a cauzei”.
excepţia fiind de strictă aplicare;
Opinii exprimate de participanţii la întâlnire:
– competenţa materială și teritorială a instanţei
se verifică la primul termen de judecată În practica judiciară, instanţele procedează
potrivit art. 131 Noul C. pr. civ., în procedură conform soluţiei propuse în punctul de vedere al
contradictorie, în funcţie de natura litigiului; INM, respectiv completul căruia i s-a repartizat
cauza verifică și, dacă este cazul, regularizează
– cerinţele prevăzute de art. 194-197 Noul cererea, chiar și în ipoteza în care instanţa ar fi
C. pr. civ., a căror verificare se impune în necompetentă material sau teritorial exclusiv.
această etapă, nu necesită o analiză calificată Ca urmare a modificării aduse art. 200 prin
în funcţie de delimitarea în plan vertical sau Legea nr. 138/2014, legiuitorul a reglementat,
orizontal a instanţelor; în alin. (11), posibilitatea instanţei ca, în cazul
competenţei specializate – norme de organizare
– în ipoteza aplicării sancţiunii anulării cererii judecătorească – completul căruia i-a fost
potrivit art. 200 alin. (3) Noul C. pr. civ., repartizată cererea să dispună, prin încheiere
JURISPRUDENŢĂ
necompetenţa instanţei nu poate fi cenzurată dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului
pe calea cererii de reexaminare, motivele completului specializat competent sau, după
pentru care poate fi promovată cererea de caz, secţiei specializate competente din cadrul
reexaminare fiind limitativ prevăzute de lege. instanţei sesizate, care va efectua procedura de
verificare și regularizare, soluţie care nu este
Instanţa va proceda la verificarea și regula- prevăzută și pentru ipoteza în care se constată
rizarea cererii de chemare în judecată și, necompetenţa materială ori teritorială
numai în măsura în care reclamantul se exclusivă.
conformează dispoziţiilor instanţei și cererea
nu este anulată, potrivit art. 200 alin. (3) Noul În unanimitate, participanţii prezenţi la
C. pr. civ., va proceda la aplicarea dispoziţiilor întâlnire au îmbrăţișat soluţia propusă în
art. 201 Noul C. pr. civ., urmând ca, la primul punctul de vedere al INM.

CURTEA DE APEL PITEȘTI

*minute în materie civilă, din 2 martie 2018
1. Cesiunea contractului de credit bancar reglementată anterior

și ulterior intervenirii O.U.G. nr. 52/2016, caracterul de titlu
executoriu al contractului de credit cesionat
Întrebare: Contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 52/2016,
precum și acelea ale căror efecte se produc după intrarea în vigoare a actului normativ evocat,
cesionate către un terţ își păstrează puterea de titlu executoriu consacrată prin art. 120 din O.U.G.
nr. 99/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2006?
Răspuns: Contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 52/2016 și
cesionate către un terţ își păstrează puterea de titlu executoriu consacrată prin art. 120 din O.U.G.
nr. 99/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2006, întrucât caracterul
executoriu este dat de creanţă și nu de înscrisul ca atare, atâta timp cât legiuitorul a conferit
această putere unor asemenea titluri, potrivit dezlegării în drept dată cu valoare obligatorie
pentru instanţele de judecată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie prin decizia nr. 3/2014,
pronunţată într-un recurs în interesul legii.
După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 52/2016, s-a prevăzut în art. 58 alin. (5) din acest act
normativ că, în cazul în care creanţa bancară este transferată prin cesiune unei entităţi ce
desfășoară activităţi de recuperare a creanţelor, titlul de credit bancar, precum și contractele de
ipotecă sau orice alte înscrisuri cu caracter de instrumente de garantare a respectivelor creanţe
își pierd puterea de titluri executorii.
Dispoziţiile art. 58 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016 nu sunt aplicabile contractelor de credit bancar
încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ și aflate în curs de derulare, astfel că,
în cazul cesiunii de creanţă către o entitate ce își desfășoară activitatea de recuperare creanţe,
contractele își păstrează valoarea de titluri executorii, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 C. pr. civ.,
instanţa de executare în baza lor putând să încuviinţeze executarea silită.
Minuta (reprodusă în integralitate mai sus)
- materie: drept procesual civil

- subcategorie: executare silită
- obiectul din Ecris: încuviinţare executare silită
- acte normative incident: C. pr. civ., art. 638 alin. (1) pct. 4, art. 666; O.U.G. nr. 99/2006
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, art. 120; O.U.G. nr. 52/2016,
art. 58 alin. (5).

CURTEA DE APEL IAȘI

*minute în materie penală din 24 martie 2017
1. Efectele juridice ale încălcării dispoziţiilor art. 346 alin. (7) C. pr. pen.
Nulitate absolută. Nulitate relativă
Întrebare: Încălcarea dispoziţiilor art. 346 alin. (7) C. pr. pen. trage nulitatea relativă sau nulitatea
absolută?
Răspuns: Încălcarea dispoziţiilor art. 346 alin. (7) C. pr. pen. poate atrage nulitatea relativă a
actelor de cercetare judecătorească efectuate, respectiv a hotărârii pronunţate, nulitate care
poate fi invocată în condiţiile art. 282 C. pr. pen.
Încălcarea menţionată nu se integrează cazului de nulitate absolută, prevăzut de art. 281 alin. (1)
lit. a) C. pr. pen., cu privire la compunerea completului de judecată, concept care acoperă
următoarele situaţii: numărul judecătorilor membri ai completului de judecată, încălcarea
JURISPRUDENŢĂ
dispoziţiilor relative la incompatibilităţi, relative la separarea funcţiilor judiciare și, respectiv, la

continuitatea completului de judecată în faţa căruia au avut loc dezbaterile, pentru deliberare.
Referinţe legislative: C. pr. pen., art. 281, art. 282, art. 354 alin. (2), art. 346 alin. (7)
Minuta
- materia: drept procesual penal

- obiectul din Ecris: cauze soluţionate de instanţa de judecată
- acte normative incidente: C. pr. pen., art. 281, art. 282, art. 354 alin. (2), art. 346 alin. (7)
Ipoteză: Rezumatul soluţiei însușite (unanim) este în

sensul că încălcarea dispoziţiilor art. 346 alin. (7)
Încheierea prin care se dispune începerea jude- C. pr. pen. atrage nulitatea relativă a actelor de
căţii, potrivit art. 346 C. pr. pen., este pronunţată cercetare judecătorească efectuate, nulitate care
de judecătorul de cameră preliminară, potrivit poate fi invocată în condiţiile art. 282 C. pr. pen.
planificării de permanenţă (așadar, nu este
titularul completului învestit cu actul de sesizare). Argumente:
Ulterior, în faza judecăţii, cercetarea judecă- În cadrul Judecătoriei Vaslui s-au conturat
torească este efectuată nemijlocit de titularul 2 opinii:
completului de judecată. Cu ocazia deliberării,
judecătorul, constatând că încheierea de cameră O parte a judecătorilor consideră că trebuie
preliminară a fost pronunţată de alt judecător, respectat principiul prevăzut în art. 346 alin. (7)
repune cauza pe rol și, potrivit art. 346 alin. (7) C. pr. pen., cu excepţia situaţiilor în care lipsa
C. pr. pen., o înaintează judecătorului care a judecătorului care a pronunţat încheierea
pronunţat încheierea de cameră preliminară prin de cameră preliminară prin care s-a dispus
care s-a dispus începerea judecăţii. începerea judecăţii este de durată, apreciind

Curtea de Apel Iași. Minute în materie penală din 24 martie 2017
că prevalează principiul continuităţii, potrivit torul titular al completului căruia i-a fost
art. 346 alin. (7) C. pr. pen. repartizată cauza sau, pentru cazurile de
absenţă a judecătorului, judecătorul din lista
O parte a judecătorilor consideră că, dacă de permanenţă.
judecătorul fondului, altul decât cel care a
pronunţat încheierea de cameră preliminară Încălcarea dispoziţiilor art. 346 alin. (7) C. pr. pen.
prin care a dispus începerea judecăţii, a poate atrage nulitatea relativă a actelor de
efectuat acte de cercetare judecătorească, cercetare judecătorească efectuate, respectiv
acesta trebuie să soluţioneze cauza, apreciind a hotărârii pronunţate, nulitate care poate fi
că prevalează principiul continuităţii potrivit invocată în condiţiile art. 282 C. pr. pen.
art. 354 alin. (2) C. pr. pen., coroborat cu
principiul nemijlocirii care rezultă din cauza Încălcarea menţionată nu se integrează cazului
Cutean c. România. de nulitate absolută, prevăzut de art. 281 alin. (1)
lit. a) C. pr. pen., cu privire la compunerea com-
Opinia unanimă a judecătorilor secţiei penale
pletului de judecată, concept care acoperă
și pentru cauze cu minori, din cadrul Curţii de
următoarele situaţii: numărul judecătorilor
Apel Iași este în sensul că dispoziţiile art. 346
membri ai completului de judecată, încălcarea
alin. (7) C. pr. pen. impun că judecătorul de
dispoziţiilor relative la incompatibilităţi,
cameră preliminară care a dispus începerea
judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză. relative la separarea funcţiilor judiciare și,
respectiv, la continuitatea completului de
Judecătorul de cameră preliminară care judecată în faţa căruia au avut loc dezbaterile,
dispune începerea judecăţii poate fi judecă- pentru deliberare.
2. Plata cheltuielilor avansate de stat în cazul cererilor

având ca obiect modificarea obligaţiilor/încetarea obligaţiilor
Întrebare: În sarcina cui rămân cheltuielile avansate de stat în cazul cererilor având ca obiect
modificarea obligaţiilor/încetarea obligaţiilor, conform art. 95 C. pen., raportat la art. 57 alin. (2)
și art. 48 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, când sesizarea instanţei de executare este făcută de
judecătorul delegat cu executarea?
Răspuns: Instanţa dispune asupra cheltuielilor judiciare, în sensul dispoziţiilor prevăzute de art. 275
alin. (3) C. pr. pen. sau prevăzute de art. 275 alin. (2) C. pr. pen., după cum a fost admisă sau respinsă
cererea privind modificarea/încetarea obligaţiilor conform art. 95 C. pen., formulată de persoana
supravegheată sau persoana vătămată, respectiv funcţie de soluţia pronunţată în cererea principală.
Referinţe legislative: C. pen. art. 95; Legea nr. 253/2013, art. 57 alin. (2), art. 48 alin. (2); C. pr. pen.,
art. 275 alin. (2) și (3)
Minuta
- materia: drept penal, drept procesual penal, Legea nr. 253/2013

- subcategoria: cauze soluţionate de instanţa de executare
- obiectul din Ecris: modificare/încetare măsuri de supraveghere
- acte normative incidente: C. pen., art. 95; Legea nr. 253/2013, art. 57 alin. (2), art. 48 alin. (2);
C. pr. pen., art. 275 alin. (2) și (3)

Ipoteză: 1. Într-o primă opinie, minoritară, s-a arătat că

sesizarea instanţei de executare, fiind făcută,
a) soluţie de admitere/respingere, după caz, conform art. 57 alin. (2), raportat la art. 48
a sesizării formulate de către judecătorul alin. (2) din Legea nr. 253/2013, de către judecă-
delegat cu executarea din cadrul Tribunalului torul delegat cu executarea după consultarea
Iași (Compartimentul de Executări Penale); raportului întocmit de către consilierul de
în cazul acestor tipuri de soluţii se dispune că probaţiune, se impune ca instanţa de executare
cheltuielile judiciare avansate de către stat astfel sesizată să se pronunţe cu privire la
rămân în sarcina acestuia; sesizarea judecătorului delegat cu executarea
b) soluţie de admitere/respingere, după caz, a din cadrul Tribunalului Iași (pronunţând, după
cererii formulate de către condamnat (persoana caz, fie o soluţie de admitere, fie o soluţie
supravegheată), caz în care se face aplicarea de respingere a sesizării formulate de către
dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. pr. pen. - judecătorul delegat cu executarea din cadrul
în cazul soluţiei de admitere a cererii - sau apli- Tribunalului Iași), caz în care cheltuielile judiciare
carea dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. pr. pen. avansate de către stat urmează a rămâne în
sarcina statului; se arată în susţinerea acestei
- în cazul soluţiei de respingere a cererii.
opinii, că întrucât judecătorului delegat cu
executarea îi incumbă obligaţia de consultare
JURISPRUDENŢĂ
Rezumatul soluţiei însușite (unanim) este în

sensul că instanţa dispune asupra cheltuielilor a raportului întocmit de către consilierul de
judiciare, în sensul dispoziţiilor prevăzute de probaţiune, în urma consultării acestui raport
art. 275 alin. (3) C. pr. pen. sau prevăzute de judecătorul delegat cu executarea este cel care
art. 275 alin. (2) C. pr. pen., după cum a fost realizează sesizarea instanţei de executare, prin
admisă sau respinsă cererea privind modificarea/ care formulează, funcţie de datele concrete
încetarea obligaţiilor conform art. 95 C. pen., ale speţei, solicitarea privitor la modificarea/
formulată de persoana supravegheată sau încetarea obligaţiilor, conform art. 95 C. pen.,
persoana vătămată, respectiv funcţie de soluţia funcţie de motivele expuse de judecătorul
pronunţată în cererea principală. delegat cu executarea prin sesizarea astfel
formulată.
Argumente: 2. Într-o altă opinie, majoritară la nivelul
Mai multe opinii exprimate: secţiei penale, s-a arătat că judecătorul
delegat cu executarea nu are un drept de
La nivelul secţiei penale a Tribunalului Iași, opţiune (în sensul de a aprecia dacă se impune
judecătorii din cadrul secţiei au exprimat opinii sau nu sesizarea instanţei de executare în
diferite, în sensul pronunţării ambelor tipuri vederea dispunerii asupra cererii persoanei
de soluţii, pornind de la dispoziţiile art. 57 supravegheate sau a persoanei vătămate
alin. (2), raportat la art. 48 alin. (2) din Legea prin care se solicită modificarea obligaţiilor/
nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a încetarea obligaţiilor, conform art. 95
măsurilor educative și a altor măsuri neprivative C. pen.), întrucât judecătorul delegat cu
de libertate dispuse de organele judiciare executarea nu are competenţa de a aprecia/
în cursul procesului penal, potrivit cărora statua asupra temeiniciei sau nu a cererii
„Sesizarea instanţei poate fi făcută și de către formulate de către persoana supravegheată
judecătorul delegat cu executarea, la cererea sau de către persoana vătămată, prin care
persoanei supravegheate sau a persoanei se solicită modificarea obligaţiilor/încetarea
vătămate, după consultarea raportului întocmit obligaţiilor, ci are instituită prin dispoziţiile
de către consilierul de probaţiune”. legale sus-menţionate obligativitatea sesizării

instanţei de executare, după ce, în prealabil, prealabilă sesizării instanţei de executare,

a solicitat raportul întocmit de consilierul de constând în obţinerea și consultarea raportului
probaţiune. În aceste cazuri, odată sesizată întocmit de consilierul de probaţiune și
instanţa de executare de către judecătorul obligaţia sesizării instanţei de executare, care
delegat cu executarea - sesizare făcută la se va pronunţa asupra cererii formulate.
cererea persoanei supravegheate sau la cererea
persoanei vătămate, după caz -, instanţa Argumentele soluţiei însușite (unanim):
investită cu soluţionarea unei astfel de cereri
va dispune/se va pronunţa asupra cererii Conform dispoziţiilor legale menţionate,
formulate de către persoana supravegheată cererea este formulată de condamnat sau de
sau, după caz, de către persoana vătămată persoana vătămată, iar judecătorul delegat cu
[fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii executarea are obligaţia de a efectua procedura
cererii - soluţii în raport de care se va dispune prealabilă sesizării instanţei de executare,
și cu privire la cheltuielile judiciare avansate de constând în obţinerea și consultarea raportului
către stat, conform art. 275 alin. (3) C. pr. pen. - întocmit de consilierul de probaţiune precum
în situaţia admiterii cererii -, respectiv conform și obligaţia sesizării instanţei de executare
art. 275 alin. (2) C. pr. pen. - în situaţia care se va pronunţa asupra cererii formulate.
respingerii cererii]. Judecătorul delegat cu executarea nu sesi-
zează din oficiu instanţa de executare, ci
Opinia unanimă a judecătorilor secţiei penale întotdeauna la cererea persoanei condamnate
și pentru cauze cu minori din cadrul Curţii sau a persoanei vătămate, titulari ai acţiunii.
de Apel Iași este în sensul celei de a doua Cheltuielile judiciare vor fi suportate de stat sau
opinii exprimată de judecătorii din cadrul de persoanele îndreptăţite să formuleze cererea
Tribunalului Iași, pentru argumentele expuse. după cum această cerere a fost sau nu admisă.
Conform dispoziţiilor legale menţionate,
cererea este formulată de condamnat sau de În cazul sesizării instanţei de executare de
persoana vătămată, iar judecătorul delegat cu consilierul de probaţiune, cheltuielile judiciare
executarea are obligaţia de a efectua procedura vor fi suportate de stat.
3. Tipul de soluţie în cazul cererilor prin care se solicită -

în temeiul art. 95 noul C. pen. - modificarea/încetarea obligaţiilor
stabilite condamnatului (persoanei supravegheate) prin hotărârea
de condamnare (rămasă definitivă înainte de intrarea în vigoare
a noului Cod penal), prin care s-a dispus suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei conform art. 861 C. pen.
din anul 1969; situaţie premisă: hotărâre de condamnare rămasă
definitivă înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal,
prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei conform art. 861 C. pen. din anul 1969
Întrebare: Care sunt tipurile de soluţie în cazul cererilor prin care se solicită - în temeiul
art. 95 noul C. pen. - modificarea/încetarea obligaţiilor stabilite condamnatului (persoanei

supravegheate) prin hotărârea de condamnare (rămasă definitivă înainte de intrarea în vigoare

a noului Cod penal), prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
conform art. 861 C. pen. din anul 1969?
Răspuns: În ipotezele menţionate, în care hotărârea penală de condamnare la o pedeapsă

cu închisoarea individualizată în modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei pronunţată și rămasă definitivă anterior intrării în vigoare a noului Cod penal,
cât și în ipoteza în care hotărârea a fost pronunţată și rămasă definitivă după intrarea în vigoare
a noului Cod penal, prin care s-au aplicat dispoziţiile art. 861 C. pen. din anul 1969, nu pot fi
aplicate dispoziţiile art. 95 alin. (1) noul C. pen. privind modificarea/încetarea obligaţiilor stabilite
condamnatului prin hotărârea de condamnare, prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere
a executării pedepsei.
Referinţe legislative: C. pen., art. 95, Legea nr. 187/2012, 16 alin. (1), art. 15 alin. (2)
Minuta
- materia: Cod penal

- subcategoria: pedepse, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
JURISPRUDENŢĂ
- obiectul din Ecris: modificare/încetare obligaţii

- acte normative incidente: C. pen., art. 95, Legea nr. 187/2012, 16 alin. (1), art. 15 alin. (2)
Rezumatul soluţiei însușite (unanim) considerentul că hotărârea de condamnare

a rămas definitivă anterior intrării în vigoare
În ipotezele menţionate, în care hotărârea a Codului penal, la data de 1 februarie 2014,
penală de condamnare la o pedeapsă cu Codul penal din anul 1969 neprevăzând
închisoarea individualizată în modalitatea posibilitatea modificării sau încetării obligaţiilor
de executare a suspendării sub supraveghere impuse condamnatului prin hotărârea prin care
a executării pedepsei pronunţată și rămasă s-a dispus suspendarea sub supraveghere a
definitivă anterior intrării în vigoare a noului Cod executării pedepsei; ca atare, în astfel de situaţii
penal, cât și în ipoteza în care hotărârea a fost (ca situaţia premisă) nu se poate face aplicarea
pronunţată și rămasă definitivă după intrarea art. 95 noul C. pen.; în sprijinul acestei soluţii,
în vigoare a noului Cod penal, prin care s-au
se are în vedere împrejurarea că potrivit art. 16
aplicat dispoziţiile art. 861 C. pen. din anul 1969,
alin. (1) din Legea nr. 187/2012 - de punere în
nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 95 alin. (1)
aplicare a dispoziţiilor Codului penal -„Măsura
noul C. pen. privind modificarea/încetarea
suspendării sub supraveghere a executării
obligaţiilor stabilite condamnatului prin
pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969
hotărârea de condamnare, prin care s-a dispus
se menţine și după intrarea în vigoare a Codului
suspendarea sub supraveghere a executării
penal, până la împlinirea termenului de încercare
pedepsei.
stabilit prin hotărârea de condamnare”. Or, nu
se poate interpreta că dispoziţiile art. 16 alin. (1)
Argumente: din Legea nr. 187/2012 au în vedere doar
Mai multe opinii exprimate: dispoziţia de suspendare sub supraveghere, fără
a fi avute în vedere și interdicţiile prevăzute
Într-o primă opinie, s-a arătat că astfel de în sentinţa de condamnare. În acest sens, s-a
cereri urmează să fie respinse, întrucât nu se apreciat că nu se poate disocia dispoziţia de
poate face aplicarea art. 95 noul C. pen., pe suspendare a executării pedepsei de măsurile

și obligaţiile stabilite în cadrul acestei măsuri, condamnare - prin care s-a dispus suspendarea
căci s-ar lipsi de eficienţă chiar măsura dispusă sub supraveghere a executării pedepsei conform
în mod definitiv de către instanţă, măsură art. 861 C. pen. din anul 1969 - pronunţată și
intrată în puterea lucrului judecat. Împrejurarea rămasă definitivă după intrarea în vigoare
că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea a noului Cod penal, prin care s-a aplicat
nr. 187/2012 nu se repetă și în cazul suspendării suspendarea sub supraveghere a executării
sub supraveghere a executării pedepsei, nu pedepsei conform art. 861 C. pen. din anul 1969,
presupune posibilitatea combinării dispoziţiilor raportat la art. 5 C. pen. - prin aplicarea legii
din cele două legi. Împrejurarea că prin Legea penale mai favorabile), în raport de dispoziţiile
nr. 187/2012 legiuitorul a prevăzut dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și
art. 15 alin. (2) [referitoare la regimul măsurii dispoziţiile Deciziei nr. 214 din 16 iunie 1997 a
suspendării condiţionate a executării pedepsei Curţii Constituţionale.
aplicate în baza Codului penal din 1969,
(măsura care se menţine și după intrarea în Într-o altă opinie, s-a arătat că în cazul unor
vigoare a noului Cod penal, conform art. 15 astfel de cereri este posibilă aplicarea prevederilor
alin. (1) din Legea nr. 187/2012), în sensul art. 95 Noul C. pen. (dispoziţii legale care sunt
că regimul acestei măsuri, inclusiv sub aplicabile și în cazul condamnărilor pronunţate
aspectul revocării sau anulării acesteia, este anterior intrării în vigoare a noii legislaţii
cel prevăzut de Codul penal din 1969], se penale). În sprijinul acestei opinii, se arată că
datorează faptului că această instituţie (cea a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 nu
suspendării condiţionate a executării pedepsei) împiedică aplicarea prevederilor art. 95 noul
nu se mai regăsește printre instituţiile noilor C. pen. și în cazul condamnărilor pronunţate
dispoziţii penale. De aceea a fost necesară o anterior intrării în vigoare a noii legislaţii
clarificare din partea legiuitorului în cadrul penale, întrucât sfera de aplicare a textului
măsurii suspendării condiţionate prevăzute de [art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012]
art. 81 C. pen. din anul 1969, nu însă și pentru vizează existenţa măsurii (suspendării sub
dispoziţiile art. 86 C. pen. din anul 1969, care supraveghere a executării pedepsei) și nu
au corespondent în legea nouă. Ca atare, regimul juridic al acesteia. Acest fapt se
dacă legea nu prevede la art. 16 din Legea desprinde din interpretarea sistematică a
nr. 187/2012 aceleași prevederi ca în cazul prevederii art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012,
suspendării condiţionate a executării pedepsei prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea
potrivit art. 81 C. pen. din anul 1969, aceasta nu nr. 187/2012. Astfel, se observă că, în conformi-
înseamnă că sunt aplicabile în situaţia premisă tate cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012,
sus-menţionată dispoziţiile art. 95 noul C. pen. regimul suspendării condiţionate a executării
S-a mai arătat totodată că dispoziţiile penale pedepsei prevăzute la alin.(1), inclusiv sub
se apreciază prin raportare la legea penală mai aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel
favorabilă; or, în situaţia dispunerii suspendării prevăzut de Codul penal din 1969. O astfel de
sub supraveghere a executării pedepsei și a dispoziţie nu a fost reluată și în art. 16 din Legea
suspendării condiţionate a executării pedepsei nr. 187/2012, care reglementează situaţia
stabilite potrivit Codului penal din anul 1969, suspendării sub supraveghere a executării
legea penală mai favorabilă este constatată pedepsei. Ca atare, se arată că atunci când
de legiuitor în normele tranzitorii; acest tip legiuitorul a intenţionat să menţină regimul
de soluţie s-a arătat că se impune și în cazul juridic prevăzut de legea veche pentru vreuna
cererilor prin care se solicită modificarea/ dintre măsurile de individualizare judiciară a
încetarea obligaţiilor stabilite condamnatului executării pedepselor a specificat acest lucru -
(persoanei supravegheate) prin hotărârea de așa cum a procedat în art. 15 alin. (2) din Legea

nr. 187/2012. Prin urmare, atât timp cât în sub supraveghere, fără a fi avute în vedere
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 nu s-a și interdicţiile prevăzute în sentinţa de
făcut trimitere la regimul juridic al suspendării condamnare. În acest sens, s-a apreciat că
executării pedepsei sub supraveghere, în nu se poate disocia dispoziţia de suspendare
situaţia premisă vor fi incidente prevederile a executării pedepsei de măsurile și obligaţiile
legii noi, inclusiv deci cele ale art. 95 noul stabilite în cadrul acestei măsuri, căci s-ar
C. pen. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că lipsi de eficienţă chiar măsura dispusă în mod
în situaţia sus-expusă este posibilă intervenţia, definitiv de către instanţă, măsură intrată
în puterea lucrului judecat. Împrejurarea că
faţă de o condamnare aplicată sub imperiul
dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/
legii vechi, pe terenul art. 95 noul C. pen.
2012 nu se repetă și în cazul suspendării
Cu referire la problematica sus-expusă, s-au sub supraveghere a executării pedepsei, nu
înaintat copii de pe hotărârile judecătorești presupune posibilitatea combinării dispoziţiilor
din cele două legi. Împrejurarea că prin
pronunţate de Tribunalul Iași în dosarele
Legea nr. 187/2012 legiuitorul a prevăzut
nr. 6417/99/2015, respectiv nr. 6620/99/2016,
dispoziţiile art. 15 alin. (2) [referitoare la
în sensul primei opinii. regimul măsurii suspendării condiţionate a
Opinia unanimă a judecătorilor secţiei penale executării pedepsei aplicate în baza Codului
JURISPRUDENŢĂ
penal din 1969, măsura care se menţine și

și pentru cauze cu minori din cadrul Curţii de
după intrarea în vigoare a noului Cod penal,
Apel Iași este în sensul primei opinii exprimată,
conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012,
cu argumentaţia prezentată.
în sensul că regimul acestei măsuri, inclusiv
sub aspectul revocării sau anulării acesteia,
Argumentele soluţiei însușite (unanim): este cel prevăzut de Codul penal din 1969] se
datorează faptului că această instituţie (cea a
Astfel de cereri urmează fie respinse, întrucât suspendării condiţionate a executării pedepsei)
nu se poate face aplicarea art. 95 din noul nu se mai regăsește printre instituţiile noilor
Cod penal, pe considerentul că hotărârea de dispoziţii penale. De aceea a fost necesară o
condamnare a rămas definitivă anterior intrării clarificare din partea legiuitorului în cadrul
în vigoare a Codului penal, la data de 1 februarie măsurii suspendării condiţionate prevăzute
2014, Codul penal din anul 1969 neprevăzând de art. 81 C. pen. din anul 1969, nu însă și
posibilitatea modificării sau încetării obligaţiilor pentru dispoziţiile art. 86 C. pen. din anul
impuse condamnatului prin hotărârea prin 1969, care au corespondent în legea nouă.
care s-a dispus suspendarea sub supraveghere Ca atare, dacă legea nu prevede la art. 16
a executării pedepsei; ca atare, în astfel de din Legea nr. 187/2012 aceleași prevederi ca
situaţii (ca situaţia premisă) nu se poate în cazul suspendării condiţionate a executării
face aplicarea art. 95 noul C. pen.; în sprijinul pedepsei potrivit art. 81 din Codul penal
acestei soluţii, se are în vedere împrejurarea că din anul 1969, aceasta nu înseamnă că sunt
potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 - aplicabile în situaţia premisă sus-menţionată
de punere în aplicare a dispoziţiilor Codului dispoziţiile art. 95 noul C. pen. S-a mai arătat
penal -„Măsura suspendării sub supraveghere totodată că dispoziţiile penale se apreciază
a executării pedepsei aplicată în baza Codului prin raportare la legea penală mai favorabilă;
penal din 1969 se menţine și după intrarea în or, în situaţia dispunerii suspendării sub
vigoare a Codului penal, până la împlinirea supraveghere a executării pedepsei și a
termenului de încercare stabilit prin hotărârea suspendării condiţionate a executării pedepsei
de condamnare”. Or, nu se poate interpreta că stabilite potrivit Codului penal din anul 1969,
dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 legea penală mai favorabilă este constatată de
au în vedere doar dispoziţia de suspendare legiuitor în normele tranzitorii.

JURISPRUDENŢĂ
NAŢIONALĂ
Redeschiderea procesului penal. Condiţii de admisibilitate...
Redeschiderea procesului penal. Condiţii de

admisibilitate. Citarea persoanei condamnate sau
înștiinţarea acesteia în vreun alt mod despre proces
C. pr. pen., art. 466
Întrucât persoana condamnată nu a luat cunoștinţă în vreun mod oficial despre procesul care
s-a desfășurat împotriva sa, neprimind vreo citaţie adresată de instanţele de judecată și nefiind
înștiinţată în vreun alt mod despre acest proces, ea poate fi considerată persoană judecată în lipsă,
ce poate solicita redeschiderea procesului penal în conformitate cu dispoziţiile art. 466 C. pr. pen.
Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile persoanei condamnate, chiar în condiţiile în care aceasta a fost
arestată preventiv în prezenta cauză în perioada 21 iunie 2005 – 30 noiembrie 2005, câtă vreme după
revocarea măsurii arestării preventive în cauză nu s-a dispus altă măsură preventivă și nici nu s-a instituit
faţă de condamnat vreo obligaţie care să îi limiteze dreptul la liberă circulaţie, iar trimiterea în judecată
a persoanei s-a realizat la peste 9 ani de la data la care acesta a fost pusă în libertate, fiind rezonabil
a se aprecia că, în lipsa vreunei alte notificări oficiale din partea organelor judiciare în toată această
perioadă îndelungată, persoana condamnată a fost îndreptăţită să considere că afacerea judiciară în
care a fost implicată a fost clasată și că nu mai are vreo obligaţie de a se interesa cu privire la aceasta.
(C. Apel Galaţi, sentinţa penală nr. 89/A din 27 ianuarie 2017)
Prin sentinţa penală nr. 31 din 27 ianuarie 2015 3. La termenul de judecată din data de 10
a Tribunalului Galaţi s-a dispus respingerea noiembrie 2016, instanţa a pus în discuţie
ca inadmisibilă a cererii formulată de admisibilitatea cererii formulate.
condamnatul I.L. având ca obiect redeschiderea
procesului penal și obligarea acestuia la plata B. Analizând conţinutul dosarului, precum și
cheltuielilor judiciare către stat. susţinerile și apărările părţilor, Tribunalul a
reţinut următoarele:
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de
fond a reţinut următoarele: 4. Prin sentinţa penală nr. 457 din 30 octombrie
2015 a Tribunalul Galaţi (definitivă prin decizia
A. Asupra cererii de faţă: penală nr. 341/A/18 martie 2016 a Curţii de Apel
1. În prezenta cauză, Tribunalul Galaţi a fost Galaţi), s-au dispus următoarele:
sesizat de condamnatul I.L. cu o cerere de - a condamnat inculpatul I.L. la o pedeapsă de
redeschidere a procesului penal. În motivarea 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa
cererii sale, condamnatul a învederat că
complementară a interzicerii drepturilor
nu a avut cunoștinţă despre desfășurarea
prevăzut de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.
procesului, nefiind prezent la niciun termen de
din 1969 pe o durată de 3 (trei) ani pentru
judecată. De asemenea, s-a mai arătat că în
anul 2005 condamnatul fusese pus în libertate. săvârșirea infracţiunii de trafic de persoane
prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea
2. În vederea soluţionării cererii, a fost atașat nr. 678/2001 (forma în vigoare la data săvârșirii
dosarul de fond (nr. xxx/2014 al Tribunalului faptelor, respectiv cea publicată în M. Of.
Galaţi, secţia penală). nr. 783 din 11 decembrie 2001) cu aplicarea
JURISPRUDENŢĂ NAŢIONALĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 165

C. Apel Galaţi, sentinţa penală nr. 89/A din 27 ianuarie 2017
art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 37 lit. b) pedepsei nr. 626/2015 din 18 martie 2016, I.L.
C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă fiind arestat în Spania la data de 5 iunie 2016, în
din mai-septembrie 2003); baza mandatului european de arestare și predat
autorităţilor române la data de 17 iunie 2016.
- a condamnat inculpatul I.L. la o pedeapsă
de 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa 6. Potrivit art. 466 alin. (1) C. pr. pen. „persoana
complementară a interzicerii drepturilor condamnată definitiv care a fost judecată în
prevăzut de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. din lipsă poate solicita redeschiderea procesului
1969 pe o durată de 3 (trei) ani pentru săvârșirea penal în termen de o lună din ziua în care a
infracţiunii de trafic de minori prevăzut de luat cunoștinţă, prin orice notificare oficială,
art. 13 alin. (1), (3) teza I și alin. (4) teza III din că s-a desfășurat un proces penal împotriva
Legea nr. 678/2001 (forma în vigoare la data sa”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol
săvârșirii faptelor, respectiv cea publicată în „este considerată judecată în lipsă persoana
M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001) cu aplicarea condamnată care nu a fost citată la proces și
art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 37 lit. b) nu a luat cunoștinţă în niciun alt mod oficial
C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștinţă
de proces, a lipsit în mod justificat de la
din mai-septembrie 2003);
judecarea cauzei și nu a putut încunoștinţa
JURISPRUDENŢĂ
- în baza art. 396 alin. (6) C. pr. pen. în referire instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă
la art. 16 alin. (1) lit. f) C. pr. pen. s-a dispus persoana condamnată care și-a desemnat un
încetarea procesului penal pornit împotriva apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia
inculpatului I.L. pentru săvârșirea infracţiunii s-au prezentat oricând în cursul procesului, și
de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) nici persoana care, după comunicarea, potrivit
legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat
C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b)
apel, a renunţat la declararea lui ori și-a retras
C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 5 alin. (1)
apelul”.
Noul C. pen. (faptă din iulie – august 2003)
întrucât a intervenit prescripţia răspunderii 7. Se impune a fi reţinut că în timpul urmăririi
penale; penale inculpatul a fost arestat preventiv în
perioada 21 iunie 2005 - 30 noiembrie 2005
- în baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. din și a fost de asemenea audiat, ocazie cu care
1969, art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 35 i-a fost adusă la cunoștinţă învinuirea adusă
alin. (3) C. pen. din 1969 au fost contopite și implicit faptul că în ceea ce îl privește a fost
pedepsele aplicate inculpatului în prezenta pusă în mișcare acţiunea penală sub aspectul
cauză, urmând ca inculpatul I.L. să execute săvârșirii infracţiunilor de trafic de persoane,
pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase) ani trafic de minori și proxenetism. Prin urmare,
închisoare sporită la 7 (șapte) ani închisoare inculpatul a avut cunoștinţă despre faptul
și pedeapsa complementară a interzicerii că în ceea ce îl privește a fost declanșată o
drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza II, b) procedură judiciară ce avea ca obiect tragerea
C. pen. din 1969 pe o durată de 3 (trei) ani. sa la răspundere penală pentru anumite
infracţiuni.
- conform art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus
din pedeapsa aplicată inculpatului I.L. durata 8. Deși desfășurarea procedurii în absenţa
reţinerii și a arestării preventive de la 21 iunie inculpatului nu este în sine incompatibilă
2005 la 30 noiembrie 2005. cu art. 6 din Convenţie, persoanei ce a fost
judecată în lipsă trebuie să i se asigure dreptul
5. Ca urmare a rămânerii definitive a acestei de a obţine ulterior ca o instanţă să statueze
hotărâri a fost emis mandatul de executare al din nou asupra temeiniciei acuzaţiei în fapt și
166 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | JURISPRUDENŢĂ NAŢIONALĂ

în drept, cu excepţia situaţiei în care acesta a C. pr. pen., Tribunalul a respins ca inadmisibilă
renunţat în mod neechivoc la dreptul său de a cererea formulată de condamnatul I.L.
fi prezent în instanţă (Cauzele Demebukov c.
Bulgariei, Colozza c. Italiei). Fuga inculpatului În termen legal, împotriva acestei sentinţe
este un act prin care acesta renunţă la prezenţa a declarat apel condamnatul I.L., solicitând
la proces, în acest caz nefiind obligatorie admiterea cererii sale de redeschidere a
reluarea procedurii (Cauza Hermi c. ltaliei). A procesului penal, arătând că nu a avut
interpreta că persoana căreia i s-a notificat pe cunoștinţă de proces întrucât la data judecării
cale oficială formularea unei acuzaţii penale în fond a cauzei era plecat din ţară, iar când a
împotriva sa are dreptul de a obţine în mod revenit nu a mai locuit la adresa din actul de
automat rejudecarea cauzei în situaţia în care identitate, ci la o altă adresă, întrucât a divorţat.
se sustrage de la judecată, schimbându-și
domiciliul fără a aduce la cunoștinţa orga- Apelul declarat de condamnatul I.L. este fondat și
nelor judiciare acest aspect, înseamnă practic urmează a fi admis, pentru următoarele motive.
a lipsi de efecte prevederile legale mai sus Examinând sentinţa supusă controlului judiciar
menţionate, al căror scop este acela de a prin prisma motivelor invocate, dar și din
disciplina conduita procesuală a persoanei
oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept,
acuzate de comiterea unei infracţiuni. Cu alte
conform art. 417 alin. (2) C. pr. pen., Curtea
cuvinte, o astfel de interpretare ar însemna
reţine că, potrivit art. 466 alin. (1) C. pr. pen.,
recompensarea sustragerii de la soluţionarea
„Persoana condamnată definitiv care a fost
cauzei și acordarea posibilităţii condamnatului
judecată în lipsă poate solicita redeschiderea
să se prevaleze de propria sa culpă, legitimând,
procesului penal în termen de o lună din ziua
astfel, un abuz de drept (decizia penală nr. 604
în care a luat cunoștinţă, prin orice notificare
din 24 mai 2016 a Curţii de Apel Galaţi).
oficială, că s-a desfășurat un proces penal
9. Considerentele anterior menţionate sunt împotriva sa”, iar conform art. 466 alin. (2)
pe deplin aplicabile la cauza de faţă: la data C. pr. pen. „Este considerată judecată în lipsă
21 iunie 2005, inculpatului I.L. i s-a adus la persoana condamnată care nu a fost citată la
cunoștinţă învinuirea adusă în prezenţa unui proces și nu a luat cunoștinţă în niciun alt mod
avocat desemnat din oficiu, ulterior fiind și oficial despre acesta, respectiv, deși a avut
audiat cu privire la aceasta. Tot la această dată cunoștinţă de proces, a lipsit în mod justificat
a fost și reţinut și apoi arestat preventiv, fiind de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștinţa
eliberat abia la data de 30 noiembrie 2005 ca instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă
urmare a pronunţării încheierii din data de 22 persoana condamnată care și-a desemnat un
noiembrie 2005 a Tribunalului Galaţi, prin care a apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au
fost respinsă propunerea de prelungire a măsurii prezentat oricând în cursul procesului, și nici
arestării preventive. Ulterior eliberării, inculpatul persoana care, după comunicarea, potrivit legii,
I.L. a părăsit teritoriul României fără a anunţa a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a
noua sa adresă de domiciliu. Procedând în acest renunţat la declararea lui ori și-a retras apelul.”
mod, petentul I.L. s-a expus în mod inevitabil
riscului de a nu avea cunoștinţă în mod efectiv În speţă, condamnatul I.L. a fost trimis în judecată
de judecata ce a urmat, deși acesta a fost citat în prin rechizitoriul nr. 168/D/P/2009 întocmit la
mod legal la fiecare termen de judecată stabilit data de 8 decembrie 2014, cauza fiind înregistrată
de Tribunalul Galaţi. pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 7218/121/2014
la data de 10 decembrie 2014.
10. Pentru aceste considerente, având în vedere
că persoanele legal citate nu pot solicita În cauză au fost acordate mai multe termene de
rejudecarea cauzei potrivit art. 466 alin. (1) judecată, condamnatul I.L. fiind citat la adresa

C. Apel Galaţi, sentinţa penală nr. 89/A din 27 ianuarie 2017
din G., str. D. nr. …, bloc .., ap. ... și prin afișare dispus altă măsură preventivă și nici nu s-a
la ușa instanţei, de fiecare dată procedura instituit faţă de condamnat vreo obligaţie care
îndeplinindu-se prin afișarea înștiinţării. să îi limiteze dreptul la liberă circulaţie.
Instanţa de fond a dispus citarea cu mandat de În aceste condiţii, având în vedere că trimiterea
aducere a condamnatului la adresa cunoscută, în judecată a condamnatului s-a realizat la
din cuprinsul proceselor-verbale întocmite de peste 9 ani de la data la care acesta a fost pus
organele de poliţie reieșind că susnumitul nu a în libertate, este rezonabil a se considera că, în
locuit vreodată la adresa respectivă, fiind doar lipsa vreunei alte notificări oficiale din partea
luat în spaţiu, neputându-se obţine date despre organelor judiciare în toată această perioadă
locul în care s-ar putea afla acesta. îndelungată, condamnatul a fost îndreptăţit să
considere că afacerea judiciară în care a fost
Pe toată durata judecării cauzei la instanţa implicat a fost clasată și că nu mai are vreo
de fond, condamnatul I.L. a fost asistat de obligaţie de a se interesa cu privire la aceasta.
apărător desemnat din oficiu, iar prin sentinţa
penală nr. 457 din 30 octombrie 2015 a De asemenea, Curtea apreciază că arestarea
Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea preventivă în cauză a condamnatului I.L. nu
susnumitului la o pedeapsă rezultantă de 7 ani poate avea semnificaţia unei notificări pe
JURISPRUDENŢĂ
închisoare. cale oficială a unei acuzaţii penale în ceea

ce îl privește, și că schimbarea domiciliului
Împotriva acestei sentinţe, pentru condamna- și plecarea din ţară nu are semnificaţia unei
tul I.L. a declarat apel apărătorul desemnat sustrageri de la judecată, câtă vreme timp de
din oficiu, apel care a fost respins prin decizia 9 ani organele judiciare nu l-au mai înștiinţat
penală nr. 341 din 18 martie 2016 a Curţii de în vreun fel pe acesta despre stadiul anchetei în
Apel Galaţi. care fusese implicat, formularea unei acuzaţii
Pe durata judecării apelului condamnatul a fost oficiale în privinţa condamnatului fiind făcută
citat la fel ca la instanţa de fond, respectiv la abia prin rechizitoriul întocmit la data de
adresa cunoscută și prin afișare la ușa instanţei, 8 decembrie 2014.
procedura de citare îndeplinindu-se prin Așa fiind, Curtea constată că condamnatul
afișarea înștiinţării. I.L., în mod obiectiv nu a avut cunoștinţă
De asemenea, ca și la instanţa de fond, condam- despre procesul penal care s-a desfășurat în
natul a fost asistat de apărător desemnat din lipsa sa, întrucât nu a primit citaţiile adresate
oficiu. și nici nu a luat cunoștinţă în vreun alt mod
oficial despre acest proces penal, astfel
Din cele mai sus expuse, rezultă cu claritate că încât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
persoana condamnată I.L. nu a luat cunoștinţă art. 466 C. pr. pen. pentru a-i fi admisă cererea
în vreun mod oficial despre procesul care s-a de redeschidere a procesului penal.
desfășurat împotriva sa, întrucât nu a primit
vreo citaţie adresată de instanţele de judecată Pentru cele mai sus arătate, urmează ca apelul
și nici nu a fost înștiinţat în vreun alt mod promovat de condamnatul I.L. să fie admis, cu
despre acest proces. consecinţa desfiinţării în totalitate a sentinţei
penale nr. 680 din 18 noiembrie 2016 a
Este adevărat că I.L. a fost arestat preventiv Tribunalului Galaţi, urmând ca în rejudecare să
în prezenta cauză în perioada 21 iunie 2005 – se admită cererea de redeschidere a procesului
30 noiembrie 2005, însă după revocarea penal formulată de condamnatul I.L. cu privire
măsurii arestării preventive în cauză nu s-a la cauza în care s-a pronunţat sentinţa penală

nr. 457 din 30 octombrie 2015 a Tribunalului ceea ce îl privește pe inculpatul I.L., precum și
Galaţi și să se dispună trimiterea dosarului la formele de executare emise în baza acestor
Tribunalul Galaţi pentru rejudecarea cauzei hotărâri cu privire la inculpatul I.L.
având ca obiect rechizitoriul nr. 168/D/P/2009
din 8 decembrie 2014 al Parchetului de pe Totodată, se va dispune punerea de îndată în
lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – libertate a condamnatului I.L. de sub puterea
DIICOT – Biroul Teritorial Galaţi, doar în ceea mandatului emis în baza sentinţei penale
ce îl privește pe inculpatul I.L. nr. 457 din 30 octombrie 2015 a Tribunalului
Galaţi, dacă susnumitul nu este arestat în altă
Conform art. 469 alin. (7) C. pr. pen. se va cauză.
constata că sunt desfiinţate de drept sentinţa
penală nr. 457 din 30 octombrie 2015 a Conform art. 275 alin. (3) C. pr. pen. cheltuielile
Tribunalului Galaţi și decizia penală nr. 341 din judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului
8 martie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, doar în vor rămâne în sarcina statului.

C. Apel Galaţi, decizia penală nr. 116/A din 1 februarie 2017
Cerere de repunere în termenul de apel.

Comunicarea actelor procedurale în conformitate
cu dispoziţiile legale în materie. Lipsa unei cauze
temeinice de întârziere
C. pr. pen., art. 261 alin. (1), art. 264, art. 411
În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 411 C. pr. pen., referitoare la repunerea în termen,
întrucât persoana vătămată apelantă nu a dovedit că întârzierea a fost determinată de o cauză
temeinică de împiedicare, astfel cum dispun prevederile legale mai sus arătate.
Faptul că minuta hotărârii pronunţată de instanţa fond a fost primită de o persoană care nu este
rudă cu persoana vătămată, dar este o persoană care locuiește cu destinatarul comunicării, nu
poate constitui un aspect care să justifice întârzierea declarării apelului, întrucât în cauză au fost
respectate dispoziţiile art. 264 raportat la art. 261 alin. (1) C. pr. pen., referitoare la comunicarea
JURISPRUDENŢĂ
actelor procedurale.
(C. Apel Galaţi, decizia penală nr. 116/A din 1 februarie 2017)
Prin sentinţa penală nr. 527 din 7 noiembrie plata sumei de 730 lei, reprezentând cheltuieli
2016 a Judecătoriei Tecuci s-au dispus judiciare avansate de stat (580 de lei - din
următoarele: timpul urmăririi penale, 150 de lei - din timpul
judecăţii).
S-a luat act de retragerea plângerii prealabile.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de
În baza art. 396 alin. (6) Noul C. pr. pen. fond a reţinut următoarele:
raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) Noul C. pr. pen.
și art. 158 Noul C. pen. s-a dispus încetarea Prin rechizitoriul nr. 1883/P/2014 al Parche-
procesului penal pornit la plângerea prealabilă tului de pe lângă Judecătoria Tecuci a fost
a persoanei vătămate M.M., sub aspectul trimisă în judecată, în stare de libertate,
săvârșirii de către inculpata S.C., a infracţiunii inculpata S.C.J. pentru săvârșirea infracţiunii
de vătămare corporală din culpă, prevăzut de de vătămare corporală din culpă, prevăzut de
art. 196 alin. (2), (3) Noul C. pen. art. 193 alin. (2), (3) C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. pr. pen. raportat În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că
la art. 16 alin. (1) lit. g) Noul C. pr. pen. și inculpata S.C.J., în calitate de medic, la data
art. 158 Noul C. pen., a fost lăsată nesolu- de 30 aprilie 2014, a efectuat o intervenţie
ţionată acţiunea civilă exercitată de părţile chirurgicală asupra persoanei vătămate M.M.,
civile Spitalul Universitar de Urgenţă „Dr. Carol în scopul înlăturării unei stări cu potenţial
Davila” București și Spitalul Clinic de Urgenţă oncogen, practicând histerectomia totală cu
„Sfântul Apostol Andrei” Galaţi. anexectomie bilaterală, în cadrul căreia nu a
adaptat tehnica operatorie la particularităţile
În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b) Noul morfo-fiziologice ale persoanei vătămate,
C. pr. pen. a fost obligată persoana vătămată la deficienţă ce a condus la lezarea vezicii urinare

Cerere de repunere în termenul de apel. Comunicarea actelor procedurale...
și a ureterelor, cauzând persoanei vătămate Instanţa a reţinut că, retragerea plângerii pre-
leziuni ce au fost de natură să pună în primejdie alabile este o cauză de înlăturare a răspunderii
viaţa acesteia. penale, potrivit art. 158 alin. (2) Noul C. pen.
În cursul urmăririi penale au fost administrate Conform dispoziţiilor art. 158 alin. (1) Noul
următoarele mijloace de probă: declaraţia per- C. pen. „retragerea plângerii prealabile poate
soanei vătămate M.M.; acte medicale; rapoarte interveni până la pronunţarea unei hotărâri
de expertiză medico-legale; declaraţia inculpa- definitive, în cazul infracţiunilor pentru care
tei; declaraţiile martorilor A.M., G.C., G.G. punerea în mișcare a acţiunii penale este
condiţionată de introducerea unei plângeri
Prin încheierea din Camera Preliminară prealabile.”
pronunţată la data de 29 august 2016, s-a
constatat competenţa materială și teritorială Pe plan procesual penal, retragerea plângerii
a Judecătoriei Tecuci de a soluţiona prezenta prealabile constituie o cauză de încetare a
cauză penală, legalitatea sesizării instanţei cu procesului penal în cursul judecăţii.
rechizitoriul nr. 1883/P/2014 al Parchetului de
Instanţa a reţinut că în cazul infracţiunii pentru
pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpata
care inculpata a fost trimisă în judecată,
S.C.J., trimisă în judecată în stare de libertate
acţiunea penală se pune în mișcare la plângerea
pentru săvârșirea infracţiunii de vătămare
prealabilă a persoanei vătămate, iar retragerea
corporală din culpă, prevăzută de art. 193 alin. (2) acestei plângeri este o cauză care înlătură
și (3) C. pen., a administrării probelor și a răspunderea penală, conform art. 396 alin. (6)
efectuării actelor de urmărire penală și s-a Noul C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. (1)
dispus începerea judecăţii cauzei. lit. g) Noul C. pr. pen. și art. 158 Noul C. pen.
În cursul judecăţii s-a dat citire actului de urmează să dispună încetarea procesului penal
sesizare, conform dispoziţiilor art. 374 alin. (1) pornit împotriva inculpatei.
Noul C. pr. pen. și s-a dispus citarea în vederea În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b) Noul
audierii a martorilor din lucrări. C. pr. pen., a fost obligată persoana vătămată la
plata sumei de 730 lei, reprezentând cheltuieli
La termenul de judecată din data de 7 no-
judiciare avansate de stat (580 de lei - din
iembrie 2016 persoana vătămată, prezentă în
timpul urmăririi penale, 150 de lei - din timpul
instanţă, a declarat că înţelege să-și retragă
judecăţii).
plângerea prealabilă formulată împotriva incul-
patei pentru infracţiunea pentru care aceasta Împotriva acestei sentinţe, la data de 23 no-
a fost trimisă în judecată, aceea de vătămare iembrie 2016, a declarat apel persoana vătă-
corporală din culpă, în mod necondiţionat. mată M.M., invocând faptul că nu a intenţionat
să se împace cu inculpata în faţa instanţei de
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului
fond, fiind indusă în eroare, cu atât mai mult
instanţa a reţinut următoarele:
cu cât la termenul respectiv nu a fost asistată
La termenul de judecată în ședinţă publică la nici de apărătorul său ales.
data de 7 noiembrie 2016 în faţa instanţei, s-a Apelul declarat de persoana vătămată M.M.
prezentat persoana vătămată care a declarat este tardiv și va fi respins ca atare.
că înţelege să-și retragă plângerea prealabilă
formulată împotriva inculpatei S.C.J. pentru Potrivit dispoziţiilor art. 410 alin. (1) C. pr. pen.,
săvârșirea infracţiunii de vătămare corporală „Pentru procuror, persoana vătămată și părţi,
din culpă. termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu

C. Apel Galaţi, decizia penală nr. 116/A din 1 februarie 2017
dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei despre soluţia pronunţată în cauză, participând
minutei.” la ședinţa de judecată din data de 7 noiembrie
2016, în care a precizat în mod expres că își
În speţă, persoanei vătămate M.M. i s-a retrage plângerea prealabilă formulată faţă de
comunicat o copie a minutei sentinţei inculpata S.C.
penale nr. 527 din 7 noiembrie 2016 la data
de 11 noiembrie 2016, aceasta fiind primită Totodată, Curtea constată că în cauză au
de numita D.C., persoană care locuiește cu fost respectate dispoziţiile referitoare la
destinatarul, și care s-a identificat cu actul de comunicarea actelor procedurale, prevederile
identitate seria … nr. …. art. 264 raportat la art. 261 alin. (1) C. pr. pen.
stabilind că dacă persoană citată nu se află
Întrucât declaraţia de apel a fost formulată de acasă, agentul înmânează actul procedural
persoana vătămată la data de 23 noiembrie soţului, unei rude, sau oricărei persoane care
2016, în condiţiile în care ultima zi în care se locuiește cu ea ori care în mod obișnuit îi
putea formula apel de către persoana vătămată primește corespondenţa.
era data de 22 noiembrie 2016, se constată că
apelul este tardiv declarat. În consecinţă, Curtea constată că nu sunt
îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii
JURISPRUDENŢĂ
Apreciem, totodată, că în cauză nu sunt de repunere în termenul de apel formulată de

incidente nici prevederile art. 411 C. pr. pen., persoana vătămată M.M., așa încât va respinge
referitoare la repunerea în termen, întrucât ca nefondată această cerere și ca tardiv
persoana vătămată nu a dovedit că întârzierea formulat apelul declarat de persoană vătămată
a fost determinată de o cauză temeinică de împotriva sentinţei penale pronunţată de
împiedicare, astfel cum dispun prevederile Judecătoria Tecuci.
legale mai sus arătate.
Este de precizat că, și în situaţia în care apelul
Faptul că minuta hotărârii pronunţată de ar fi fost declarat în termen, acesta era
instanţa fond a fost primită de o persoană care vădit nefondat, întrucât din actele dosarului
nu este rudă cu persoana vătămată, numita rezultă că manifestarea de voinţă a persoanei
D.C. fiind prietena fiului persoanei vătămate, vătămate privind retragerea plângerii prealabile
nu poate constitui un aspect care să justifice faţă de inculpată a fost liber exprimată și în
întârzierea declarării apelului, cu atât mai mult cunoștinţă de cauză, o astfel de manifestare de
cu cât persoana vătămată avea cunoștinţă voinţă fiind irevocabilă.

Repunerea în situaţia anterioară a salariatului...
Repunerea în situaţia anterioară a salariatului în urma

suspendării contractului individual de muncă în temeiul
art. 52 alin. (2) din Codul muncii
C. muncii, art. 52 alin. (2)
În ceea ce privește componenţa despăgubirilor pentru perioada cuprinsă între data suspendării
și până la reluarea activităţii, salariatul beneficiază de drepturile salariale de care acesta ar fi
beneficiat ca și în situaţia în care contractul individual de muncă s-ar fi executat fără a interveni
suspendarea.
Astfel, contractul de muncă este prezumat a fi „pendente” pe perioada suspendării, iar angajatorul
îi datorează salariatului toate drepturile de care ar fi beneficiat acesta dacă nu ar fi intervenit
suspendarea, prevăzute legal sau stabilite contractual (indemnizaţii pentru concediul de odihnă,
prime sau sporuri cu caracter permanent, tichete de masă), drepturi ce urmează a fi majorate
în condiţiile în care pe perioada de la suspendarea contractului de muncă și până la reluarea
raporturilor de muncă prin acte normative, prin acte bilaterale sau prin decizii ale angajatorului
s-au acordat astfel de majorări personalului angajat.
Sumele plătite cu titlu de despăgubire urmează a fi reactualizate din ziua la care obligaţia a devenit
scadentă și până la plata efectivă în funcţie de coeficientul de inflaţie, salariatul având dreptul la
repararea integrală a prejudiciului, întrucât, ca urmare a anulării suspendării trebuie să fie pus în
situaţia de a-și recupera toate drepturile de care a fost deposedat prin actul angajatorului: reluarea
raporturilor de muncă suspendate, primirea drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate
cu titlu de despăgubiri, în perioada în discuţie, constituie vechime în muncă și stagiu de cotizare în
sistemul asigurărilor sociale de stat.
(C. Apel Galaţi, decizia civilă nr. 16 din 17 ianuarie 2017)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului - acordarea cheltuielilor de judecată.

Vrancea, secţia I civilă reclamanta (…) a
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în
chemat în judecată pe pârâta R.N.P. Romsilva
esenţă, că s-a aflat în raporturi de muncă
– Direcţia Silvică Vrancea solicitând instanţei cu pârâta fiind încadrată în funcţia de șef de
ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se ocol al Ocolului silvic (…), iar prin decizia
dispună: nr. xx/31 martie 2010 s-a dispus suspendarea
pe durată nedeterminată a contractului de
- reintegrarea reclamantei în funcţia de șef de
muncă ca urmare a formulării unei plângeri
ocol deţinută anterior suspendării; penale împotriva sa. În urma epuizării
- plata drepturilor salariale în sumă estimativă procedurilor penale s-a dispus achitarea
reclamantei prin hotărâre penală ce a rămas
de 183.968 lei reprezentând salariul de bază,
definitivă la data de 2 octombrie 2015.
sporuri aferente, indemnizaţii conform gradului
profesional etc., actualizată cu inflaţia la data Ulterior acestui moment, reclamanta a
plăţii efective; solicitat reintegrarea în funcţia avută anterior

C. Apel Galaţi, decizia civilă nr. 16 din 17 ianuarie 2017
suspendării, însă pârâta i-a comunicat că ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se

Ocolul Silvic (…) a fost desfiinţat și că a dispună:
solicitat suplimentarea organigramei cu 2
posturi conform pregătirii superioare tehnice. - anularea deciziei nr. xxx din 4 martie 2016;
A susţinut reclamanta că refuzul de reintegrare - acordarea cheltuielilor de judecată.

pe postul avut anterior este neîntemeiat,
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în
existând alte ocoale pe raza judeţului unde
esenţă, că s-a aflat în raporturi de muncă cu
ar putea să-și desfășoare activitatea ca șef de
pârâta fiind încadrată în funcţia de șef de ocol
ocol.
al Ocolului silvic (…), iar prin decizia nr. 68
Pârâta R.N.P. Romsilva, prin structura sa din 31 martie 2010 s-a dispus suspendarea pe
teritorială Direcţia Silvică Vrancea a formulat durată nedeterminată a contractului de muncă
întâmpinare prin care: ca urmare a formulării unei plângeri penale
împotriva sa. În urma epuizării procedurilor
- a invocat excepţia necompetenţei funcţionale penale s-a dispus achitarea reclamantei prin
a secţiei I civile a Tribunalului Vrancea; hotărâre penală ce a rămas definitivă la data
de 2 octombrie 2015.
JURISPRUDENŢĂ
- a învederat că Ocolul silvic (…) a fost desfiinţat

la scurt timp după suspendarea raporturilor de
Prin decizia xxx din 4 martie 2016 pârâta
muncă ale reclamantei, circumstanţe în care
a dispus reluarea activităţii în funcţia de
pretenţia acesteia de a fi reintegrată pe aceeași
inginer silvic în centrala Ocolului silvic (…),
funcţie nu poate fi admisă;
consemnându-se temeiul juridic, precum și
- este adevărat că se impune reintegrarea drepturile salariale cuvenite.
reclamantei în activitate, iar Direcţia Silvică
Prin sentinţa civilă nr. 566 din 27 septembrie
Vrancea a întreprins demersuri interne în acest
2016, Tribunalul Vrancea a admis în parte
sens solicitând forului superior suplimentarea
contestaţia formulată de petenta împotriva
organigramei;
deciziei nr. xxx din 4 martie 3026 emisă de
- achitarea reclamantei s-a dispus ca urmare pârâta RNP R. – D.S.V.
a legii penale mai favorabile, iar nu ca urmare
a constatării nevinovăţiei acesteia, fiind de A anulat în parte decizia nr. xxx din 4 martie
amintit că cercetarea disciplinară s-a suspendat 2016 emisă de pârâtă, respectiv cu privire la
pe perioada cercetării penale. cuantumul sporului de vechime consemnat la
art. 3, în sensul că în loc de 20% se va reţine că
De asemenea, pârâta R.N.P. Romsilva, prin reclamanta este îndreptăţită la un spor de 25%.
structura sa teritorială, Direcţia Silvică Vrancea
a formulat cerere de chemare în garanţie A admis în parte cererea de chemare în
a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva judecată înregistrată sub nr. 2434/91/2016.
solicitând suplimentarea fondului de salarii în
A obligat pârâta să plătească reclamantei
cazul în care se admite cererea de faţă.
suma netă de 191.175,80 lei reprezentând
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului despăgubire egală cu salariul și celelalte
Vrancea secţia I civilă reclamanta (…) a drepturi de care a fost lipsită reclamanta pe
chemat în judecată pe pârâta R.N.P. Romsilva – perioada 1 aprilie 2010 – 9 martie 2016 ca
Direcţia Silvică Vrancea solicitând instanţei urmare a suspendării contractului de muncă.

A respins ca nefondat capătul de cerere prin Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 52
care s-a solicitat reluarea activităţii de către alin. (2) C. muncii nu se prevede nicăieri
reclamantă în funcţia de șef de ocol silvic. necesitatea obţinerii unui acord al angajatului,
iar îndeplinirea de către angajator a obligaţiei
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de a asigura angajatului reluarea activităţii nu
de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. are nicio legătură cu prevederile art. 41 alin. (1)
C. muncii care reglementează condiţiile în care
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de
intervine modificarea contractului de muncă.
fond a reţinut următoarele:
În ceea ce privește critica prin care s-a
Tribunalul a constatat că în dosarul nr. …
susţinut că prevederile art. 1 din decizie
s-a solicitat în cadrul capătului 1 al cererii
încalcă prevederile art. 52 alin. (2) C. muncii
obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantei
deoarece nu s-a dispus reluarea activităţii
în funcţia deţinută anterior suspendării, iar
în aceeași funcţie, realizându-se astfel o
în dosarul nr. … s-a solicitat anularea actului
modificare unilaterală a contractului de muncă
emis de către pârâtă și prin care aceasta a
cu încălcarea prevederilor art. 41 C. muncii,
susţinut că a dispus reintegrarea reclamantei
Tribunalul reţine următoarele.
în funcţie.
Prevederile legale relevante se regăsesc la
În aceste condiţii, se constată că se impune cu
art. 52 alin. (1) lit. b) și (2) C. muncii, ce au
prioritate ca instanţa să se pronunţe mai întâi
următorul conţinut:
asupra pretenţiei dedusă judecăţii în cadrul
dosarului nr. …, conexat la prezentul dosar, „(1) Contractul individual de muncă poate
urmând ca soluţia dispusă să fie valorificată în fi suspendat din iniţiativa angajatorului în
mod corespunzător în soluţionarea capătului 1 următoarele situaţii: (...)
de cerere din dosarul nr. …
b) în cazul în care angajatorul a formulat
Prin decizia nr. xxx din 4 martie 2016, pârâta plângere penală împotriva salariatului sau
a dispus ca reclamanta să-și reia activitatea acesta a fost trimis în judecată pentru fapte
cu începere din 10 martie 2016 în funcţia de penale incompatibile cu funcţia deţinută, până
inginer silvic în centrala Ocolului Silvic (…), la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;
indicând temeiul juridic al adoptării acestei
măsuri și drepturile salariale de care urmează (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b),
să beneficieze reclamanta. dacă se constată nevinovăţia celui în cauză,
salariatul își reia activitatea anterioară și i se
Așadar, decizia nr. xxx din 4 martie 2016, repre- plătește, în temeiul normelor și principiilor
zintă o decizie/măsură unilaterală a angajatoru- răspunderii civile contractuale, o despăgubire
lui privitoare la executarea contractului de mun- egală cu salariul și celelalte drepturi de care a
că, emisă pentru îndeplinirea obligaţiei ce-i revi- fost lipsit pe perioada suspendării contractului.”
ne angajatorului în conformitate cu prevederile
art. 52 alin. (2) C. muncii, și anume, de a permite După cum rezultă din cuprinsul textului mai
salariatului să-și reia activitatea anterioară după sus citat, angajatorul are posibilitatea de a
încetarea suspendării contractului de muncă. suspenda contractul de muncă în cazul în
care formulează plângere penală împotriva
Critica prin care s-a susţinut că decizia ar unui angajat ori acesta a fost trimis în
încălca prevederile art. 41 alin. (1) C. muncii judecată penală pentru anumite fapte, iar
deoarece constituie un act unilateral al dacă se constată nevinovăţia salariatul își reia
angajatorului, este nefondată. activitatea anterioară.

Dreptului angajatului la reluarea activităţii Solicitarea reclamantei de a fi reintegrată

anterioare îi corespunde obligaţia corelativă a pe funcţia de șef al Ocolului silvic (…)
angajatorului de a efectua voluntar demersurile nu are fundament legal deoarece excede
necesare în acest sens, în caz de refuz urmând prevederilor art. 52 alin. (2) C. muncii. Astfel,
a se putea apela la forţa de constrângere a atât timp cât s-a reţinut că acest nou ocol
statului prin formularea unei cereri de chemare constituie o structură cu totul diferită de cea
în judecată specifice. în care reclamanta își exercita funcţia anterior
suspendării, a considera că reclamanta este
Așadar, angajatorul trebuie să execute voluntar îndreptăţită să ocupe funcţia de șef al noului
obligaţia de a permite angajatului „reluarea ocol înseamnă a încălca prevederile textului în
activităţii anterioare”, prin această sintagmă discuţie și a recunoaște reclamantei un drept
înţelegându-se, în mod cu totul evident, care nu este stipulat în lege deoarece ar avea
aceeași funcţie, același post, același loc de drept consecinţă reluarea activităţii într-un alt
muncă și aceleași atribuţii specifice. post decât cel ocupat la momentul suspendării.
Or, este evident că o astfel de soluţie nu este
Pentru a putea cere debitorului să execute posibilă, instanţa putând recunoaște părţilor
voluntar o obligaţie este însă necesar ca numai drepturile prevăzute de lege, neavând
aceasta să fie o obligaţie posibilă la momentul competenţa constituţională de a stabili prin
JURISPRUDENŢĂ
la care aceasta trebuie executată. hotărâre drepturi care nu sunt reglementate

De altfel, și legiuitorul face referire la existenţa de lege.
obligaţiilor imposibil de executat în materia Susţinerea reclamantei în sensul că prin
executării silite (de drept substanţial) a reintegrarea pe altă funcţie și alt post
obligaţiilor, și anume, la art. 1.527 alin. (1) s-a procedat la modificarea unilaterală
C. civ. unde prevede următoarele: „creditorul a contractului de muncă, fapt interzis de
poate cere întotdeauna ca debitorul să fie prevederile art. 41 C. muncii, nu poate fi
constrâns să execute obligaţia în natură, cu considerată altfel decât reală, însă Tribunalul
excepţia cazului în care o asemenea executare constată că aceasta a fost făcută nu cu scopul
este imposibilă”. Prin urmare, în relaţiile sociale de a conduce la anularea deciziei exclusiv din
există posibilitatea ca anumite obligaţii, deși perspectiva acestui text de lege, ci doar ca
valabile, să devină la un moment dat imposibil un argument suplimentar pentru a justifica
de executat în natură. nelegalitatea deciziei din perspectiva încălcării
prevederilor art. 52 alin. (2) C. muncii.
Așadar, debitorul nu poate fi constrâns să
execute o obligaţie imposibilă și, prin urmare, Astfel, rezultă în mod lipsit de orice echivoc că
nici nu i se poate imputa că nu a executat-o în prin introducerea cererii de faţă reclamanta nu
mod voluntar. a urmărit pronunţarea unei soluţii care să aibă
drept consecinţă încetarea contractului său de
Reţinându-se imposibilitatea pârâtei de a muncă cu pârâta, ci pronunţarea unei soluţii
executa obligaţia de a asigura reclamantei în urma căreia să continue aceste raporturi de
reluarea activităţii pe același post și aceeași muncă, însă pe o funcţie identică cu cea avută
funcţie, Tribunalul constată astfel că prevederile anterior suspendării contractului de muncă.
art. 1 din decizia nr. 36 din 4 martie 3026 nu
încalcă dispoziţiile art. 52 alin. (2) C. muncii din După cum s-ar arătat mai sus, din cuprinsul
perspectiva neîndeplinirii obligaţiei de a asigura celor două cereri de chemare în judecată
reluarea de către reclamantă a activităţii în rezultă în mod lipsit de orice echivoc că
funcţia de șef al Ocolului silvic Adjud. reclamanta nu a urmărit un astfel de scop

și, în raport de această situaţie, Tribunalul o astfel de funcţie și, prin urmare, nu poate
consideră că trimiterea la prevederile art. 41 revendica această clasă de salarizare specifică
C. muncii nu a fost făcută în scopul de a se altei funcţii.
dispune anularea deciziei respective, ci ca un
argument justificativ pentru a întări susţinerea În ceea ce privește critica referitoare la cuan-
că decizia încalcă prevederile art. 52 alin. (2) tumul sporului de vechime Tribunalul constată
C. muncii. De altfel, dacă reclamanta ar fi că este întemeiată.
urmărit încetarea raporturilor de muncă după
Astfel, potrivit pct. 6 din anexa nr. 4 la contrac-
încetarea suspendării sau după emiterea
tul colectiv de muncă pe anii 2015 – 2017, înscris
deciziei contestate ar fi fost foarte simplu să
depus la termenul din 22 iunie 2016, pentru o
realizeze acest lucru prin depunerea unei cereri
vechime de peste 20 de ani sporul de vechime
de demisie.
de care beneficiază angajaţii este de 25%.
Cât privește funcţia și postul pe care reclamanta
Luând în considerare întreaga perioadă a
a fost încadrată, Tribunalul constată că
reclamanta nu le-a contestat decât din raporturilor de muncă dintre părţi, deci și
perspectiva funcţiei și postului avut anterior perioada suspendării, Tribunalul constată că
suspendării, critici cărora li s-a oferit răspuns la data de 10 martie 2016 reclamanta avea o
mai sus. vechime de peste 20 de ani, vechime împlinită
la data de 1 septembrie 2015.
Nu s-au expus și alte critici, ca de exemplu,
că reclamanta ar fi fost îndreptăţită să fie Este eronată aprecierea pârâtei în sensul
încadrată în altă funcţie (exceptând cea de șef excluderii perioadei de suspendare din
de ocol), în alt post sau în alt loc, circumstanţe determinarea vechimii și, în consecinţă, a
în care Tribunalul constată că nu este învestit sporului corespunzător, în condiţiile în care
să cenzureze modul în care pârâta a înţeles să prevederile contractului de muncă nu fac nicio
identifice soluţia juridică în raport de situaţia distincţie.
specială a modului de derulare a raporturilor
În plus, dat fiind faptul că procesul penal s-a
dintre părţi.
finalizat cu o soluţie de achitare, rezultă că
În ceea ce privește critica referitoare la încadrarea reclamanta este îndreptăţită la repararea
reclamantei în clasa de salarizare nr. 38 întregului prejudiciu suferit prin soluţia de
în loc de clasa de salarizare nr. 42, Tribunalul suspendare a contractului de muncă, ceea ce
reţine că este nefondată. înseamnă nu doar acordarea de despăgubiri
egale cu drepturile salariale pe care le-ar fi
Astfel, salarizarea angajaţilor Romsilva este încasat (după cum se va arăta mai jos), ci și
stabilită prin contract colectiv de muncă, recunoașterea beneficiilor vechimii în muncă.
act aplicabil tuturor angajaţilor, deci inclusiv
reclamantei. Cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei.
În anexa 2a la contractul colectiv de muncă După cum s-a arătat mai sus, prevederile art. 52
pe anii 2015 – 2017 este reglementat alin. (2) C. muncii stipulează că angajatul are
Nomenclatorul funcţiilor și limitele minime dreptul la o despăgubire egală cu salariul și
de salarizare. celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada
suspendării contractului.
La nivelul ocoalelor silvice clasa nr. 42 de
salarizare corespunde funcţiei de șef ocol În opinia tribunalului, legiuitorul are în vedere
silvic. Or, reclamanta nu a fost reintegrată pe o despăgubire egală cu drepturile de care ar fi

beneficiat angajatul dacă ar fi ocupat aceeași - 20% din septembrie 2010 până în septembrie
funcţie și același post ori loc de muncă, 2015 când reclamanta ar fi trecut la tranșa de
neputându-se face speculaţii cu privire la vechime de 20 de ani;
eventualele modificări ce ar fi putut interveni
cu privire la aceste elemente. - 25% din septembrie 2015 până în martie 2016.
Pentru determinarea cuantumului acestor Conform expertizei, acest venit net actualizat
drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta cu inflaţia la nivelul lunii iunie 2016 este în
s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, cuantum de 23.339,11 lei sumă ce trebuie
ultima variantă de raport identificând separat plătită efectiv reclamantei cu acest titlu.
și distinct toate categoriile posibile de drepturi
care, în opinia reclamantei și a expertului, s-ar Sporul de conducere constituie un drept
cuveni reclamantei. bănesc de care reclamanta ar fi beneficiat în
mod cert dacă ar fi exercitat aceeași funcţie pe
Din cuprinsul anexei 1 la ultimul raport de perioada suspendării raporturilor de muncă.
expertiză rezultă că pentru perioada 1 aprilie
2010 – 10 martie 2016 totalul venitului net Din cuprinsul anexei 3 la ultimul raport de
cuvenit reclamantei cu acest titlu este de expertiză rezultă că pentru perioada 1 aprilie
114.307,16 lei, corespunzător unui venit brut 2010 – 10 martie 2016 totalul venitului net
JURISPRUDENŢĂ
de 162.970 lei. cuvenit reclamantei cu acest titlu este de

11.430,72 lei, corespunzător unui venit brut de
Conform expertizei, acest venit net actualizat 16.297 lei.
cu inflaţia la nivelul lunii iunie 2016 este în
cuantum de 115.968,14 lei sumă ce trebuie Conform expertizei, acest venit net actualizat
plătită efectiv reclamantei cu acest titlu. cu inflaţia la nivelul lunii iunie 2016 este în
cuantum de 11.596,81 lei sumă ce trebuie
Sporul de vechime constituie un drept bănesc plătită efectiv reclamantei cu acest titlu.
de care reclamanta ar fi beneficiat în mod cert
dacă nu s-ar fi dispus suspendarea, astfel încât Sporul de fidelitate constituie un drept bănesc
acesta intră în calculul despăgubirilor cuvenite, de care reclamanta ar fi beneficiat în mod cert
cuantumul acestora fiind determinat în raport dacă ar fi exercitat aceeași funcţie pe perioada
de vechimea pe care reclamanta ar fi avut-o suspendării raporturilor de muncă.
dacă nu s-ar fi dispus suspendarea contractului
de muncă. Din cuprinsul anexei 4 la ultimul raport de
Din cuprinsul anexei 2 la ultimul raport de 2010 – 10 martie 2016 totalul venitului net
expertiză rezultă că pentru perioada 1 aprilie cuvenit reclamantei cu acest titlu este de
2010 – 10 martie 2016 totalul venitului net 505,01 lei, corespunzător unui venit brut de
cuvenit reclamantei cu acest titlu este de 720 lei.
23.055,02 lei, corespunzător unui venit brut
de 32.870 lei. Conform expertizei, acest venit net actualizat
Tribunalul constată că, în raport de vechimea și cuantum de 513,57 lei sumă ce trebuie plătită
tranșele de vechime pe care reclamanta le-ar fi efectiv reclamantei cu acest titlu.
atins dacă nu ar fi fost suspendată, expertul a
calculat corect cuantumul sporului de vechime, O altă sumă de care ar fi beneficiat reclamanta
respectiv: este indemnizaţia de grad profesional.
- 15% până în septembrie 2010 când reclamanta Din cuprinsul anexei 5 la ultimul raport de
ar fi trecut la tranșa de vechime de 15 ani; expertiză rezultă că pentru perioada 1 aprilie

2010 – 10 martie 2016 totalul venitului net cuantum de 2.995,84 lei sumă ce trebuie
cuvenit reclamantei cu acest titlu este de plătită efectiv reclamantei cu acest titlu.
21.854,22 lei, corespunzător unui venit brut
de 31.158 lei. O altă sumă de care ar fi beneficiat reclamanta
se referă la primele de vacanţă.
Conform expertizei, acest venit net actualizat
Din cuprinsul anexei 8 la ultimul raport de
cuantum de 22.167,44 lei sumă ce trebuie
2010 – 10 martie 2016 totalul venitului net
plătită efectiv reclamantei cu acest titlu.
cuvenit reclamantei cu acest titlu este de
Sporul de risc constituie un drept bănesc pe 1.613,22 lei, corespunzător unui venit brut de
care reclamanta nu l-ar fi încasat în perioada 2.300 lei.
aprilie 2010 – martie 2016 dacă ar fi exercitat Conform expertizei, acest venit net actualizat
aceeași funcţie în cadrul pârâtei. cu inflaţia la nivelul lunii iunie 2016 este în
Astfel, la data suspendării contractului de cuantum de 1.640,10 lei sumă ce trebuie
plătită efectiv reclamantei cu acest titlu.
muncă al reclamantei acesteia nu îi era
recunoscut de către pârâtă dreptul la primirea De asemenea, reclamanta ar fi beneficiat de
unui astfel de spor și nici nu i se plătea, fapt prime copil de Paște, 1 Iunie și Crăciun, iar
ce rezultă din cuprinsul menţiunilor din cartea din cuprinsul anexei 9 la ultimul raport de
de muncă precum și din susţinerile pârâtei expertiză rezultă că pentru perioada 1 aprilie
necombătute de reclamantă. 2010 – 10 martie 2016 totalul venitului net
cuvenit reclamantei cu acest titlu este de
De asemenea, din aprilie 2010 până în martie 1.262,52 lei, corespunzător unui venit brut de
2016 niciun angajat al Romsilva nu a beneficiat 1.800 lei.
de acest spor de risc, susţinerile pârâtei în
această privinţă nefiind combătute de către Conform expertizei, acest venit net actualizat
reclamantă și neexistând motive rezonabile cu inflaţia la nivelul lunii iunie 2016 este în
pentru a nu fi considerate reale. cuantum de 1.287,37 lei sumă ce trebuie plătită
efectiv reclamantei cu acest titlu.
Prin urmare, dacă reclamanta ar fi continuat
raporturile de muncă și nu ar fi fost suspendată Reclamanta ar mai fi beneficiat de ajutor
încălzire în cuantum net de 2.272,54,
este de la sine înţeles că nu ar fi încasat acest
corespunzător unui venit brut de 3.240 lei.
spor de la pârâtă.
Conform expertizei, acest venit net actualizat
O altă sumă de care ar fi beneficiat reclamanta
se referă la primele de sărbători. cuantum de 2.293,65 lei sumă ce trebuie
Din cuprinsul anexei 7 la ultimul raport de plătită efectiv reclamantei cu acest titlu.
expertiză rezultă că pentru perioada 1 aprilie Dacă reclamanta ar fi continuat în aceeași
2010 – 10 martie 2016 totalul venitului net funcţie raporturile de muncă și nu ar fi fost
cuvenit reclamantei cu acest titlu este de suspendată ar mai fi primit de la pârâtă
2.945.,88 lei, corespunzător unui venit brut de tichete de masă în valoare de 5.941,10 lei,
4.200 lei. corespunzător unui venit brut de 8.470,35 lei.
Conform expertizei, acest venit net actualizat Conform expertizei, acest venit net actualizat
cu inflaţia la nivelul lunii iunie 2016 este în cu inflaţia la nivelul lunii iunie 2016 este în

cuantum de 5.921,22 lei sumă ce trebuie Tribunalul nu are elemente obiective din
plătită efectiv reclamantei cu acest titlu. care să deducă faptul că reclamanta, dacă
ar fi exercitat o funcţie de șef de ocol, ar fi
În legătură cu această categorie de beneficiu beneficiat de astfel de prime, în fiecare an ori
patrimonial Tribunalul reţine, la fel ca și în în anumiţi ani.
cadrul analizei expusă mai sus la pct. 6, că nu
a fost sesizat în dosarul de faţă cu tranșarea Pe de altă parte, nu există nici elemente din
chestiunii litigioase referitoare la îndreptăţirea care să poată reţine că sigur nu ar fi beneficiat
reclamantei (dacă nu ar fi fost suspendată) de de un astfel de drept.
a beneficia de tichete de masă pe perioada
lunilor în care pârâta nu a acordat voluntar În aceste condiţii, Tribunalul apreciază că
acest drept niciunui angajat al său. situaţia de fapt trebuie tranșată în echitate,
și anume, luându-se în calcul prezumţia că
Prin urmare, Tribunalul a luat în considerare reclamanta ar fi putut beneficia de o primă cel
doar valoarea tichetelor de masă ce s-au remis puţin egală cu cea încasată de șeful Ocolului
efectiv angajaţilor de către pârâtă în perioada (…) în acest interval de timp, și anume, suma
aprilie 2010 – martie 2016, tichete care, după de 1.850 lei brut, sumă care este într-un
cum rezultă din informaţiile transmise de cuantum suficient de rezonabil pentru a nu
JURISPRUDENŢĂ
către pârâtă și din anexa 11.1 a raportului de fi considerată nici excesiv de mare, dar nici
expertiză, s-au predat angajaţilor numai pe infimă.
anumite intervale de timp.
Această sumă actualizată este în cuantum
Totodată, reclamanta ar mai fi primit tichete de 1.266,98 lei, conform anexei 14 la ultimul
cadou bonus în valoare netă de 1.262,52 lei, raport de expertiză, sumă ce trebuie plătită
corespunzător unui brut de 1.800 lei. efectiv reclamantei cu acest titlu.
Conform expertizei, acest venit net actualizat În legătură cu această sumă, Tribunalul
cu inflaţia la nivelul lunii iunie 2016 este în mai notează caracterul nefondat al apărării
cuantum de 1.283,93 lei sumă ce trebuie pârâtei în sensul că acordarea acestui drept
plătită efectiv reclamantei cu acest titlu. are drept consecinţă o a doua distribuire a
sumei peste plafonul de profit aprobat de
În același sens, reclamanta ar mai fi primit
Consiliul de administraţie. Astfel, la fel ca și
și suma de 900 lei cu titlu de tichete cadou
toate celelalte drepturi bănești recunoscute
8 martie, sumă neimpozabilă, și care, actualizată
prin prezenta hotărâre, suma recunoscută în
cu inflaţia la nivelul lunii iunie 2016, este în
cadrul prezentului punct are natură juridică
valoare de 901,64 lei, sumă ce trebuie plătită
efectiv reclamantei cu acest titlu. de „despăgubiri” conform art. 52 alin. (2) din
C. muncii, ceea ce înseamnă repararea
Un alt drept bănesc pe care reclamanta ar fi prejudiciul produs reclamantei prin măsura de
fost posibil să-l încaseze îl constituie prima suspendare a contractului de muncă. Așadar,
pentru participarea salariaţilor la profit. nu se poate vorbi despre modificarea datelor
interne privitoare la profitul pârâtei prin
Acest drept depindea însă de îndeplinirea unor recunoașterea acestui drept.
indicatori de performanţă, ceea ce înseamnă
că abilităţile personale în exercitarea funcţiei În legătură cu îndreptăţirea la acordarea
de conducere constituie principalul factor sumelor actualizate cu inflaţia Tribunalul reţine
generator al acestui drept bănesc. următoarele:

Principiul reparării integrale a prejudiciului atribuţiilor specifice, totuși, instanţa consideră

impune ca reclamantul să primească că este legală și temeinică decizia nr. 36 din
sumele datorate de pârâtă, într-un cuantum 4 martie 2016 sub aspectul reîncadrării în
reactualizat în raport de indicele preţurilor de postul inginer silvic în centrul O.C. (…), această
consum, în mod uzual utilizându-se expresia încadrare fiind însă pe un total diferit de cel
„actualizare cu inflaţia” deși nu este întrutotul deţinut anterior, atribuţiile specifice inginerului
riguros juridică. silvic fiind vădit diferite de cele ale unui șef de
ocol.
În acest sens, atunci când instanţa acordă
creditorului o sumă de bani actualizată în Funcţia echivalentă pe care intimata poate
raport de indicele preţurilor de consum să i-o pună la dispoziţie în vederea respectării
sau „reactualizată/actualizată cu inflaţia”, depline a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) C. muncii
creditorul nu primește o valoare economică este postul care se va elibera în cadrul Direcţiei
mai mare decât cea la care avea dreptul dacă Silvice, anume șef birou împăduriri, persoana
plata se efectua la termen, căci tocmai acesta care ocupă în prezent acest post atingând
este mecanismul deprecierii/aprecierii valorii vârsta de pensionare, postul urmând a fi
unităţii monetare. eliberat începând cu data de 1 decembrie 2016.
În fapt, sumele ce trebuiau plătite la data Intimata deţine un post care poate duce
scadenţei și sumele reactualizate cu inflaţia ce la restabilirea situaţiei anterioare, prin
trebuie plătite au aceeași valoare economică, atribuirea acestuia, ea având posibilitatea
în sensul că reclamantul poate cumpăra de a exercita aceeași funcţie, având aceleași
aceeași cantitate de bunuri sau servicii. atribuţii, beneficiind totodată de drepturi
salariale corespunzătoare celor avute anterior
Prin urmare, prejudiciul efectiv este acoperit în suspendării contractului individual de muncă.
condiţiile în care debitul se restituie în formă
reactualizată. În mod nelegal, instanţa de fond a admis în
parte plata contravalorii tichetelor de masă
În considerarea celor arătate mai sus, Tribunalul doar cu privire la lunile în care intimata a
constată că reclamanta este îndreptăţită la acordat voluntar aceste drepturi.
acordarea actualizării cu inflaţia a fiecărei
sume lunare ce i s-ar fi plătit dacă nu s-ar fi În ceea ce privește sporul de risc, este îndreptă-
suspendat contractul de muncă, actualizarea ţită la un astfel de spor, faptul că intimata
trebuind a fi făcută de la data la care trebuiau înţelege să-l plătească sau nu, nu are nici o
plătite fiecare categorie de drepturi bănești și relevanţă în cauză.
până la data plăţii efective.
În mod nelegal instanţa a menţinut decizia
Împotriva hotărârii au declarat apel contesta- nr. 36/2016 a intimatei ca fiind legală și temeinică.
toarea și intimata R.N.P. Romsilva – Direcţia
Silvică. Anterior suspendării a deţinut funcţia de șef de
ocol la OS, beneficiind de clasa de salarizare 42,
Apelanta-contestatoare a criticat hotărârea aspect consemnat în cuprinsul contractului de
primei instanţe ca fiind netemeinică și nelegală, muncă, astfel că în considerarea dispoziţiilor
pentru următoarele motive: art. 52 alin. (2) C. muncii, este îndreptăţită a i
se acorda aceeași clasă de salarizare.
Deși instanţa de fond reţine necesitatea reluării
activităţii de către salariat cu respectarea În concluzie, a solicitat admiterea apelului așa
funcţiei, postului, locului de muncă și a cum a fost formulat.

În drept și-a întemeiat apelul pe dispoziţiile cuprinde motivele de fapt și de drept care au
art. 466 C. pr. civ. raportat la art. 52 alin. (2) și format convingerea acesteia și pentru care s-au
art. 41 C. muncii. înlăturat cererile părţilor.
Apelanta-intimată a criticat hotărârea primei Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară,
instanţe ca fiind netemeinică și nelegală, simplă, precisă, concisă și fermă, într-un
pentru următoarele motive: cuvânt să aibă putere de convingere și să
ofere o înlănţuire logică a faptelor și regulilor
În mod greșit instanţa de fond a acordat sporul de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia
de conducere până la data reluării efective pronunţată în dispozitiv.
a activităţii - 10 martie 2016 și nu până la
data efectivă a desfiinţării postului acesteia Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului
respectiv până la finele lunii octombrie 2010. a stabilit că prevederile art. 6 din Convenţie
obligă tribunalele să-și motiveze hotărârile,
În concluzie, a solicitat admiterea apelului așa dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în
cum a fost formulat. sensul că trebuie să răspundă în mod detaliat
la fiecare argument al părţilor din proces.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispoziţiile
art. 264 alin. (1) și art. 466 C. pr. civ. Din moment ce art. 6 obligă jurisdicţiile să-și
JURISPRUDENŢĂ
motiveze deciziile, dar nu și la a răspunde la

În mod greșit instanţa de fond a acordat primă
fiecare argument care nici nu a influenţat
pentru participarea salariaţilor la profit.
soluţia litigiului, nu se poate considera că
Examinând hotărârea apelată prin prisma instanţa a adoptat o hotărâre nemotivată
motivelor invocate și a dispoziţiilor legale (Decizia din 28 martie 2000, în cauza Jorgerim
incidente în materie, în conformitate cu et Lege contra France).
prevederile art. 479 alin. (1) Noul C. pr. civ.,
Curtea reţine următoarele: În speţă, instanţa de fond a analizat
circumstanţele cauzei, iar faptul că apelantele
Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) Noul C. pr. civ. nu sunt de acord cu interpretarea dată de
instituie obligaţia prevederii în considerentele instanţa de fond situaţiei de fapt și prevederilor
hotărârii judecătorești a obiectului cererii și legale incidente, criticându-le ca atare, nu
susţinerilor pe scurt ale părţilor, expunerea înseamnă și că lipsesc argumentele reţinute
situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza de instanţă.
probelor administrate, motivele de fapt și de
drept pe care se întemeiază soluţia, arătându- Criticile apelantei-contestatoare vor fi
se atât motivele pentru care s-au admis, cât și examinate doar în limitele sesizării instanţei
cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. și în măsura în care au legătură cu obiectul
judecăţii cauzei, așa cum rezultă acesta din
O asemenea obligaţie nu trebuie absolutizată petitul cererii de chemare în judecată.
însă, motivarea unei hotărâri judecătorești
fiind considerată realizată și atunci când Potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (3) Noul
instanţa, deși a motivat pe scurt hotărârea C. pr. civ., în apel nu se poate schimba calitatea
sa, a examinat totuși în mod real problemele părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare
esenţiale ce au fost supuse judecăţii, permiţând în judecată și nici nu se pot formula pretenţii
astfel exercitarea controlului judiciar. noi. De asemenea, potrivit art. 22 alin. (6) Noul
C. pr. civ. judecătorul trebuie să se pronunţe
În speţă, raportat la obiectul acţiunii cu care a asupra a tot ceea ce s-a cerut fără însă a depăși
fost învestită și asupra cărora era competentă limitele învestirii, în afară de cazurile în care
să se pronunţe, hotărârea primei instanţe legea ar dispune altfel.

Ca regulă, judecătorul este ţinut de cadrul împreună cu Ocolul silvic (…) luând naștere o
procesual trasat de către reclamant, sub structură internă nouă, respectiv Ocolul Silvic
aspectele obiectului cauzei și al părţilor, (…).
trebuind să se pronunţe asupra a tot ceea ce
s-a cerut și fără a depăși limitele învestirii sale. Însă, acest ocol nou înfiinţat nu poate fi
considerat identic cu fostul Ocol silvic (...)
Obiectul prezentei acţiuni așa cum rezultă din pentru a se putea reţine că, în fond, noul
cererea de chemare în judecată, îl constituie ocol ar reprezenta vechiul ocol cu o denumire
reintegrarea contestatoarei în funcţia de șef schimbată.
de ocol deţinută anterior suspendării, plata
drepturilor salariale în sumă estimativă de Reţinându-se imposibilitatea de a asigura
186.968 lei reprezentând salariul de bază, contestatoarei reluarea activităţii pe același
sporuri aferente, indemnizaţii conform gradului post și aceeași funcţie, Curtea constată astfel
profesional, actualizată cu inflaţia la data plăţii că prevederile art. 1 din decizia nr. 36 din
efective. 4 martie 2016 nu încalcă dispoziţiile art. 52
Solicitarea apelantei de a-și relua activitatea alin. (2) C. muncii din perspectiva neîndeplinirii
pe postul de Șef birou Împăduriri în cadrul obligaţiei de a asigura reluarea de către
Direcţiei Silvice nu poate fi reţinută deoarece contestatoare a activităţii în funcţia de șef al
nu a făcut obiectul judecăţii la fond, așa Ocolului silvic (...).
cum rezultă din petitul cererii de chemare în
judecată or, instanţa de fond a reţinut corect Or, în condiţiile în care s-ar dispune anularea
obiectul dedus judecăţii și motivele de fapt deciziei nr. 36 din 4 martie 2016 pe motiv că
invocate de contestatoare. s-a dispus prin aceasta modificarea contractului
de muncă situaţia juridică ce ar lua naștere ar
În concluzie, în apel se pot formula critici fi aceea de încetare a contractului de muncă
numai cu privire la modul în care judecătorii pentru imposibilitatea realizării obiectului
fondului nu au aplicat legea la soluţionarea acestuia, fiind evident că reintegrarea pe vechea
pricinii cu privire la situaţia de fond reţinută funcţie este imposibil de realizat.
în critica apelantei-contestatoare privind
reintegrarea sa în funcţia de șef de ocol în loc Corect a reţinut instanţa de fond că, prin
de inginer silvic în centrul Ocolului Silvic (….) formularea cererii de faţă, contestatoarea
este nefondată. apelantă nu a urmărit pronunţarea unei
Așa cum a reţinut și instanţa de fond, la mo- soluţii care să aibă drept consecinţă încetarea
mentul nașterii obligaţiei intimatei de a permite contractului său de muncă cu intimata, ci
reluarea activităţii de către contestatoare (2 oc- pronunţarea unei soluţii în urma căreia să
tombrie 2015) intimata se afla în imposibilitate continue aceste raporturi de muncă, însă
de a asigura reîncadrarea acesteia pe același pe o funcţie identică cu cea avută anterior
post și aceeași funcţie ca urmare a faptului că suspendării contractului de muncă.
încă din anul 2010 structura internă în care con-
testatoarea își exercita funcţia de șef de ocol a Dacă apelanta ar fi urmărit încetarea raportu-
fost desfiinţată, realizându-se o reorganizare rilor de muncă după încetarea suspendării sau
internă a intimatei. după emiterea deciziei contestate aceasta avea
la îndemână depunerea unei cereri de demisie.
Este adevărat că la momentul suspendării
contractului de muncă contestatoarea exercita Critica apelantei referitoare la încadrarea sa
funcţia de șef de ocol în cadrul Ocolului Silvic în clasa de salarizare nr. 38 în loc de clasa de
(...), iar în anul 2010 acesta a fost desfiinţat salarizare nr. 42 este nefondată.

De menţionat că, salarizarea angajaţilor suspendarea, prevăzute legal sau stabilite

Romsilva este stabilită prin contract colectiv de contractual (indemnizaţii pentru concediul
muncă, contract aplicabil tuturor angajaţilor, de odihnă, prime sau sporuri cu caracter
deci inclusiv apelantei. permanent, tichete de masă), drepturi ce
urmează a fi majorate în condiţiile în care
În anexa 2a la contractul colectiv de muncă pe perioada de la suspendarea contractului
pe anii 2015 – 2017 este reglementat de muncă și până la reluarea raporturilor de
Nomenclatorul funcţiilor și limitele minime muncă prin acte normative, prin acte bilaterale
de salarizare. sau prin decizii ale angajatorului s-au acordat
Este adevărat că la nivelul ocoalelor silvice astfel de majorări personalului angajat.
clasa nr. 42 de salarizare corespunde funcţiei Sumele plătite cu titlu de despăgubire
de șef ocol silvic, însă apelanta nu a fost rein- urmează a fi reactualizate din ziua la care
tegrată pe o astfel de funcţie și, prin urmare, obligaţia a devenit scadentă și până la plata
nu poate solicita această clasă de salarizare efectivă în funcţie de coeficientul de inflaţie
specifică altei funcţii. salariatul având dreptul la repararea integrală
Criticile apelantelor vizând acordarea sau a prejudiciului, întrucât salariatul, ca urmare a
nu a unor drepturi de care ar fi beneficiat anulării suspendării trebuie să fie pus în situaţia
JURISPRUDENŢĂ
contestatoarea dacă nu era suspendată din de a-și recupera toate drepturile de care a fost
funcţie sunt nefondate. deposedat prin actul angajatorului: reluarea
raporturilor de muncă suspendate, primește
Potrivit art. 52 alin. (2) C. muncii, în cazurile drepturile salariale indexate, majorate și
prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), dacă se con- reactualizate cu titlu de despăgubiri, perioada
stată nevinovăţia celui în cauză, salariatul își în discuţie constituie vechime în muncă și
reia activitatea anterioară și i se plătește, în te- stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor
meiul normelor și principiilor răspunderii civile sociale de stat.
contractuale, o despăgubire egală cu salariul și
celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioa- Curtea reţine că în acest caz urmează a se
da suspendării contractului. raporta la drepturile salariale ale apelantei de
la data suspendării contractului său individual
În ceea ce privește drepturile cuvenite cu titlu de muncă și până la reluarea activităţii,
de despăgubire, în sensul stabilirii componenţei respectiv în intervalul aprilie 2010 – martie
despăgubirilor pentru perioada cuprinsă între 2016, întrucât salariatul beneficiază de aceleași
data suspendării și până la reluarea activităţii, drepturi ca și în situaţia în care contractul său
Curtea constată că salariatul beneficiază individual de muncă nu ar fi fost suspendat,
de drepturile salariale de care acesta ar fi cu consecinţa că modalitatea de calcul a
beneficiat ca și în situaţia în care contractul drepturilor salariale este cea de care beneficia
individual de muncă s-ar fi executat fără a salariatul reclamant la momentul suspendării,
interveni suspendarea. aceste drepturi urmând a fi majorate în
condiţiile în care modificările drepturilor
Or, în cazul dat, legea este cea care stabilește salariale au intervenit prin aplicarea clauzelor
atât despăgubirea ce se datorează salariatului contractelor colective de muncă sau prin
cât și modalitatea de actualizare a prejudiciului decizii ale angajatorului.
suferit, astfel încât, contractul de muncă
fiind prezumat a fi „pendente” pe perioada Legea acordă salariatului reîncadrat despăgu-
suspendării, angajatorul datorează salariatului biri, iar nu drepturi salariale, întrucât aceste
drepturile salariale și celelalte drepturi de care drepturi i se cuvin cu titlu de daune pentru lip-
ar fi beneficiat acesta daca nu ar fi intervenit sa executării contractului, iar nu de salarii pen-

tru munca prestată (prin ipoteză aceasta nu s-a Acestea sunt limitele despăgubirilor regle-
prestat) însă aceasta nu presupune că sumele mentate la art. 52 alin. (2) C. muncii și, în
de care urmează să beneficieze sunt diferite de consecinţă, în aceste limite instanţa poate
sumele pe care salariatul le-ar fi realizat dacă stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite,
nu ar fi intervenit suspendarea contractului său raportându-se deci la acele drepturi bănești
individual de muncă. pe care contestatoarea le-ar fi primit în mod
indiscutabil de la intimată dacă ar fi exercitat
În speţă, este adevărat că, potrivit art. 5 funcţia de șef de ocol.
personalul silvic din cadrul autorităţii publice
centrale care răspunde de silvicultură, al Critica apelantei-intimate privind acordarea
subunităţilor teritoriale ale acesteia, al primei pentru participarea salariaţilor la profit
ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang este nefondată.
superior și al Regiei Naţionale a Pădurilor -
Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% Este adevărat că prima pentru participarea
din salariul de bază. salariaţilor la profit depinde de îndeplinirea
unor indicatori de performanţă, ceea ce
Însă, la data suspendării contractului de muncă înseamnă că abilităţile personale în exercitarea
al contestatoarei acesteia nu îi era recunoscut funcţiei de conducere constituie principalul
de către intimată dreptul la primirea unui spor factor generator al acestui drept bănesc.
de risc și nici nu i se plătea, fapt ce rezultă din
cuprinsul menţiunilor din cartea de muncă, Însă, instanţa nu are elemente obiective
precum și din susţinerile intimatei necombă- din care să deducă faptul că apelanta-
tute de contestatoare. contestatoare dacă ar fi exercitat funcţie de șef
de ocol, nu ar fi beneficiat de astfel de prime,
Curtea reţine că în perioada aprilie 2010 - în fiecare an ori în anumiţi ani.
martie 2016 niciun angajat al Romsilva nu a
beneficiat de acest spor de risc, iar susţinerile În aceste condiţii, luându-se în calcul prezum-
intimatei în această privinţă nu au fost ţia că apelanta ar fi putut beneficia de o
combătute de către contestatoare. primă cel puţin egală cu cea încasată de șeful
Ocolului (…) în acest interval de timp, și
Or, dacă contestatoarea ar fi continuat anume, suma de 1.850 lei brut, sumă care este
raporturile de muncă și nu ar fi fost suspendată într-un cuantum suficient de rezonabil pentru
este de la sine înţeles că nu ar fi încasat acest a nu fi considerată nici excesiv de mare, dar nici
spor de la intimată. infimă, cum corect a reţinut instanţa de fond.
Corect, instanţa de fond a luat în considerare Critica apelantei-intimate privind acordarea
doar valoarea tichetelor de masă ce s-au sporului de conducere până la data desfiinţării
remis efectiv angajaţilor de către intimată în postului șef de ocol (luna noiembrie 2010) este
perioada aprilie 2010 – martie 2016, tichete neîntemeiată.
care, după cum rezultă din informaţiile
transmise de către aceasta și din anexa 11.1 a Suspendarea contractului de muncă este în
raportului de expertiză, s-au predat angajaţilor realitate o suspendare a principalelor sale
numai pe anumite intervale de timp. efecte „prestarea, muncii și plata acesteia”
ce se manifestă printr-o încetare temporară a
Astfel, contravaloarea tichetelor de masă traducerii lor în viaţă.
se cuvine ca despăgubire egală cu celelalte
drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în lipsa Suspendarea contractului individual de muncă
suspendării contractului individual de muncă al are ca efect suspendarea prestării muncii de
salariatului, în condiţiile în care au beneficiat de către salariat și a plăţii drepturilor de natură
aceste drepturi salariaţii intimatei. salarială de către angajator.

Pe durata suspendării pot continua să existe trebuind să se bazeze în pronunţarea unei soluţii
alte drepturi și obligaţii ale părţilor, dacă pe temeiuri de fapt și de drept aplicabile speţei
acestea sunt prevăzute prin legi speciale, dedusă judecăţii, corespunzător obiectului
prin contractul colectiv de muncă aplicabil, acţiunii și circumstanţelor particulare ale
prin contracte individuale de muncă sau prin cauzei, și pe propria convingere rezultând din
regulamente interne. analiza situaţiei de fapt raportată la probele
administrate în cauză.
Suspendarea contractului individual de muncă
determină suspendarea tuturor termenelor Astfel cum s-a statuat de Înalta Curte
care au legătură cu încheierea, modificarea, de Casaţie și Justiţie - Completul pentru
executarea sau încetarea acestui contract, cu dezlegarea unor chestiuni de drept, prin
excepţia situaţiilor când el încetează de drept considerentele Deciziei nr. 2 din 19 ianuarie
[art.49 alin. (6) C. muncii]. 2015 în considerarea jurisprudenţei Curţii
Europene a Drepturilor Omului și faţă de
Într-adevăr, cauza de încetare de drept a contrac- amintitele decizii pronunţate de Curtea
tului individual de muncă prevalează faţă de orice Constituţională, atât timp cât tratamentul mai
altă cauză de suspendare a acestui contract. favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii
în executare a unor hotărâri judecătorești prin
Or, motivul invocat de apelanta-intimată vizând
JURISPRUDENŢĂ
care s-au acordat acestora anumite drepturi

desfiinţarea postului de șef de ocol nu se înca-
salariale, în raport cu alţi salariaţi cărora nu li
drează în ipoteza prevăzută la art. 49 alin. (5)
s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au
C. muncii.
fost respinse astfel de cereri prin hotărâri
De menţionat faptul că, prevederile art. 52 judecătorești pronunţate de instanţe diferite,
alin. (2) C. muncii stipulează că angajatul nu există discriminare în sensul art. 2 raportat
are dreptul la o despăgubire egală cu salariul la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i și alin. (3) din O.G.
și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe nr. 137/2000, republicată.
perioada suspendării contractului.
Art. 16 alin. (2) din Constituţie statuează
Din interpretarea textului de lege invocat rezultă că nimeni nu este mai presus de lege.
că legiuitorul are în vedere o despăgubire egală Așadar, nimeni nu poate invoca principiul
cu drepturile de care ar fi beneficiat angajatul nedis criminării pentru a obţine un anumit
dacă ar fi ocupat aceeași funcţie și același post tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în
ori loc de muncă, neputându-se face speculaţii fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze
cu privire la eventualele modificări ce ar fi putut legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se
interveni cu privire la aceste elemente. poate baza pe invocarea discriminării sau a
egalităţii de tratament în raport cu soluţia
În mod corect instanţa de fond a reţinut că pronunţată de o altă instanţă, ci pe argumente
sporul de conducere constituie un drept bănesc de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar
de care contestatoarea ar fi beneficiat în mod și în situaţia în care invocă o astfel de hotărâre.
cert dacă ar fi exercitat aceeași funcţie pe
perioada suspendării raporturilor de muncă. În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile
art. 480 alin. (1) Noul C. pr. civ. vor fi res-
Practica judiciară invocată de apelanta-contes- pinse ca nefondate apelurile declarate de
tatoare nu constituie izvor de drept, instanţa contestatoare și de intimată.

Efectele nulităţii contractului individual de muncă. Nerecuperarea salariului plătit
Efectele nulităţii contractului individual de muncă.

Nerecuperarea salariului plătit
C. muncii, art. 57
Constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor și poate fi
acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.
Potrivit art. 57 alin. (5) persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă
nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de
serviciu.
(C. Apel Galaţi, decizia civilă nr. 96 din 21 februarie 2017)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului De altfel, a precizat pârâtul, după ce i s-a adus
Galaţi, reclamanta Ș.G. nr. ... Galaţi a chemat la cunoștinţă că este necesar atestatul de
în judecată pe pârâtul (…), solicitând calificare profesională, l-a și obţinut.
obligarea acestuia la plata sumei de 10.598
lei reprezentând salariu încasat necuvenit în În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014.
Prin sentinţa civilă nr. 1153 din 30 septembrie
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul a 2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost res-
fost angajatul școlii ca agent de pază, în anul pinsă acţiunea formulată de reclamanta Ș.G. nr.
2014, fără a deţine atestat profesional, așa xx în contradictoriu cu pârâtul (…), ca nefondată.
cum prevăd dispoziţiile art. 36 lit. d) și art. 37
În motivare, instanţa a reţinut următoarele:
alin. (1) din Legea nr. 333/2003.
Pârâtul a fost angajat la Ș.G. nr. ... din Galaţi
Încasând salariul în anul 2014, fără a deţine
pe post de agent pază, începând cu data de
acest atestat, pârâtul a creat un prejudiciu
1 decembrie 2009, pe durată nedeterminată,
școlii, în valoare de 10.598 lei, prejudiciu
astfel cum rezultă din contractul individual de
constatat și prin Raportul de audit intern
muncă depus la dosar.
nr. 43242 din 15 aprilie 2015 întocmit de Biroul
de Audit Intern din cadrul Municipiului Galaţi. Prin decizia nr. 18 din 4 martie 2016 emisă de
reclamantă s-a aprobat cererea de demisie a
În drept au fost invocate prevederile art. 192
pârâtului și începând cu data de 5 martie 2016
- 194 C. pr. civ. și ale art. 266-275 C. muncii.
contractul său de muncă a încetat conform
Pârâtul (…) a formulat întâmpinare în cauză, art. 81 alin. (7) C. muncii.
prin care a solicitat respingerea acţiunii ca
nefondată. Activitatea de pază a școlii pentru anul 2014
a făcut obiectul unui control pe linie de audit
A susţinut prin întâmpinare că nu-i poate fi intern și s-a constatat că bugetul entităţii a fost
imputat faptul că a fost angajat fără să i se afectat în perioada auditată, prin angajarea și
ceară acel atestat. Activitatea de agent de pază menţinerea în funcţie a unei persoane care nu
a fost prestată, iar pentru aceasta i se cuvine deţinea calificarea specifică pentru ocuparea
salariul încasat. postului, neavând atestat.

C. Apel Galaţi, decizia civilă nr. 96 din 21 februarie 2017
S-a conchis că bugetul Ș.G. nr. ... Galaţi și C. muncii, Tribunalul a respins ca nefondată
implicit bugetul local a fost prejudiciat, astfel acţiunea formulată.
cum rezultă din extrasul raportului de audit
depus la dosar. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel
reclamanta Ș.G. nr. ..., solicitând schimbarea
La calculul prejudiciului s-au avut în vedere în totalitate a ei și admiterea acţiunii.
salariile încasate de pârât în decursul anului
2014. În motivare a arătat că instanţa de fond s-a
aflat în eroare, întrucât intimatul avea obligaţia
Pentru a putea însă cere recuperarea acestui de a prezenta atestatul profesional, care re-
prejudiciu, în cauză s-ar fi impus dovada prezenta o condiţie obligatorie pentru a putea
faptului că suma încasată de pârât cu titlu de fi angajat pe postul de agent de pază, potri-
salarii lunare în anul 2014, ar fi fost necuvenită. vit art. 36 lit. d) și art. 37 alin. (1) din Legea
Ori, o asemenea ipoteză este exclusă, deoarece nr. 333/2003.
pârâtul a prestat activitatea în baza unui
contract de muncă încheiat cu reclamanta, Faţă de angajarea acestuia în funcţia de agent
prin care i s-au stabilit și drepturile salariale de pază, fără respectarea prevederilor legale,
cuvenite. intimatul prezentând atestatul abia în anul
2015, consideră că salariatul se face vinovat de
JURISPRUDENŢĂ
Faptul că la angajare, pârâtului nu i s-a solicitat crearea prejudiciului de 10.598 lei, constatat prin
atestatul prevăzut de lege, această cerinţă fiind Raportul de Audit Intern nr. ... din 15 aprilie 2015.
îndeplinită mult mai târziu, după controlul
efectuat de Audit, nu i se poate imputa În drept, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile
acestuia. art. 466 și urm. C. pr. civ.
Ca și cerinţă a răspunderii patrimoniale Intimatul a formulat întâmpinare, prin care

reglementată de dispoziţiile art. 254 alin. (1) a solicitat respingerea apelului ca nefondat,
C. muncii, fapta ilicită săvârșită de salariat nu apreciind că hotărârea Tribunalului Galaţi este
există. Caracterul ilicit al faptei se analizează în legală și temeinică.
raport cu obligaţiile de serviciu decurgând din Examinând apelul declarat prin prisma moti-
contractul individual de muncă. Ori, ceea ce i se velor invocate de apelantă, Curtea apreciază
impută pârâtului nu derivă din neîndeplinirea că acesta este nefondat faţă de următoarele
ori îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor considerente:
de serviciu, ci dintr-o cerinţă care nu a fost
avută în vedere la încheierea contractului de Este adevărat că dispoziţiile art. 37 alin. (1)
muncă (extrinsecă), respectiv necesitatea din Legea nr. 333/2003 prevăd că angajarea
deţinerii unui atestat de calificare profesională. personalului cu atribuţii de pază sau gardă
de corp se face pe baza atestatului eliberat în
Prin urmare, în condiţiile în care pârâtul și-a condiţiile prevăzute la art. 38 și a certificatului
desfășurat activitatea în baza contractului de cazier judiciar.
de muncă astfel încheiat, lipsa atestatului
său profesional nu poate atrage răspunderea Potrivit art. 57 C. muncii, nerespectarea
sa patrimonială pentru restituirea salariilor oricăreia dintre condiţiile legale necesare
încasate în cursul anului 2014 pentru munca pentru încheierea valabilă a contractului
prestată. individual de muncă atrage nulitatea acestuia.
Nefiind îndeplinită cerinţa referitoare la fapta Însă constatarea nulităţii contractului indivi-
ilicită, faţă de prevederile art. 254 alin. (1) dual de muncă produce efecte pentru viitor și

Efectele nulităţii contractului individual de muncă. Nerecuperarea salariului plătit
poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a fi considerate a fi plăţi nedatorate, atât timp
condiţiilor impuse de lege. cât nu s-a făcut dovada că salariatul nu și-ar fi
îndeplinit atribuţiile de serviciu.
Potrivit art. 57 alin. (5), persoana care a prestat
munca în temeiul unui contract individual de De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa
muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, de fond că nu se poate reţine existenţa vreunei
corespunzător modului de îndeplinire a
fapte ilicite a salariatului, fiind obligaţia
atribuţiilor de serviciu.
angajatorului să-i solicite înainte de angajare
În concluzie, în prezenta cauză, pe de o parte, să prezinte toate documentele și să aibă toate
nulitatea contractului individual de muncă calificările cerute de lege pentru a putea ocupa
a fost acoperită prin obţinerea ulterioară o anumită funcţie.
a atestatului necesar, iar pe de altă parte
salariatul avea dreptul să fie plătit pentru În consecinţă, în baza art. 480 Noul C. pr. civ.,
munca prestată, salariile primite neputând instanţa va respinge apelul ca nefondat.

C. Apel Suceava, decizia nr. 4 din 10 ianuarie 2018
Încetare raport de muncă prin demisie fără preaviz ca

urmare a neachitării de către angajator a drepturilor
salariale la zi. Periodicitatea plăţii salariului
C. muncii, art. 17 alin. (3) lit. k), art. 81 alin. (8)
Conform art. 81 alin. (8) C. muncii, salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își
îndeplinește obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
Deci, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, salariatul poate demisiona fără preaviz numai
dacă angajatorul nu își îndeplinește obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă, de
exemplu, nu plătește salariul. Într-o atare ipoteză, contractul încetează chiar în ziua în care salariatul
transmite notificarea sa angajatorului.
În speţă, obligaţia neîndeplinită de angajator, de care reclamantul se prevalează atunci când își
justifică demisia fără preaviz, constă în faptul că angajatorul nu i-ar fi plătit drepturile salariale la zi.
JURISPRUDENŢĂ
Conform prevederilor art. 40 alin. (2) lit. c) C. muncii „angajatorului îi revine obligaţia de a acorda
salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din
contractele individuale de muncă”, iar potrivit prevederilor art. 159 alin. (2) C. muncii, „pentru
munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu
exprimat în bani”.
Conform art. 166 C. muncii „salariul se plătește în bani cel puţin odată pe lună, la data stabilită
în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul
intern, după caz”.
Prin urmare, legea dă posibilitatea de a se stabili data concretă a plăţii salariului prin contractul
individual de muncă, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil.
În speţă, datele de plată a drepturilor salariale au fost negociate și prevăzute ca atare în contractul
individual de muncă, legea părţilor.
Art. 17 alin. (3) lit. k) C. muncii prevede că persoana selectată în vederea angajării ori salariatul,
după caz, va fi informată și cu privire la salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor
salariale, precum și periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul.
Totodată, art. 41 alin. (3) lit. e) C. muncii prevede că modificarea contractului individual de muncă
se referă și la elementul contractual referitor la salariu.
Periodicitatea plăţii salariului - o dată pe lună, de două ori pe lună sau de mai multe ori pe lună,
reprezintă, conform dispoziţiilor legale din Codul muncii menţionate, un element esenţial al
contractului individual de muncă.
Însă, atitudinea pasivă timp de doi ani a salariatului în a solicita respectarea acestui element
contractual (plata salariului în două tranșe, la 10 și 25 ale lunii) face ca invocarea ulterioară, prin

Încetare raport de muncă prin demisie fără preaviz...
cererea de demisie, a neplăţii salariului la termenul stabilit contractual (25 ale lunii), să apară ca
prematură în condiţiile în care periodicitatea plăţii salariilor în cadrul societăţii a fost o dată pe lună,
respectiv la data de 10.
(C. Apel Suceava, decizia nr. 4 din 10 ianuarie 2018)
Hotărâre (extras): constatată, existenţa unor nereguli privind

gestionarea documentelor contabile. Un
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și astfel de aspect nu rezultă din probatoriul
înregistrată sub nr. 512/40/2016, reclamantul administrat de comisia de inventariere, toate
A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a
documentele de recepţie marfă și ieșirile
solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să
din gestiune fiind asumate de gestionar prin
se dispună obligarea pârâtului la plata sumei
semnătura sa.
de 17384,28 lei reprezentând prejudiciul
cauzat societăţii, respectiv mărfurile lipsă din Întrucât angajatul nu s-a prezentat la muncă
gestiunea pârâtului enumerate în facturile a doua zi, a fost notificat cu privire la lipsa
seria BT 9276124 din 12 decembrie 2015 și nejustificată, în condiţiile nerespectării
BT nr. 6164908 din 11 decembrie 2015, sumă dreptului de preaviz, notificare care a fost
la care se va adăuga dobânda legală de la primită sub semnătură de pârât. Totodată,
data introducerii acţiunii până la data plăţii
i-au fost comunicate actele întocmite cu
efective și cheltuieli de judecată ocazionate
prilejul inventarierii, documente pe care nu a
de prezentul demers judiciar.
înţeles să le conteste. A fost invitat și pentru a
În perioada octombrie-decembrie 2015, clarifica situaţia acestor abateri, în procedura
Comisia de inventariere în cauză a realizat disciplinară prealabilă, însă nici la această
inventarierea mărfurilor aflate în gestiunea invitaţie nu a înţeles să dea curs.
de care era răspunzător pârâtul, procedând
la verificările și numărarea stocurilor de Așa fiind, s-a procedat la desfacerea contrac-
marfă existente, operaţiuni desfășurate în tului de muncă prin Decizia nr. 649 din
prezenţa pârâtului, iar verificările vizând 24 octombrie 2014 și stabilirea și recuperarea
perioada ianuarie-octombrie 2015. Din prejudiciului suferit, respectiv suma de
verificări a rezultat o diferenţă de mărfuri cu 17384,28 lei, cu explicaţiile expuse mai sus.
o valoare de intrare de 15948,90 lei fără TVA.
Pârâtul a înţeles să nesocotească aceste
La operaţiunile de inventariere, angajatul a
obligaţii și a produs o pagubă în dauna societăţii,
fost prezent, discutându-se inclusiv despre
posibilitatea încheierii unui angajament de existând legătura de cauzalitate directă între
plată, însă după ce lipsurile au fost identificate, abaterile (faptele) pârâtului și paguba produsă și
atât cantitativ, cât și valoric și s-au întocmit fiind îndeplinită și condiţia vinovăţiei. Mai mult,
actele corespunzătoare, fiind finalizată partea din cercetările efectuate și atitudinea ulterioară
documentară a inventarierii, angajatul a refuzat adoptată de pârât, care a refuzat să se prezinte,
să semneze documentele astfel întocmite. să ia legătura cu reprezentanţii societăţii și să
clarifice situaţia litigioasă în cauză, nu rezultă
În aceeași zi, pârâtul a înaintat biroului resurse nici o împrejurare care să ducă la exonerarea sau
umane demisia acestuia, fără preaviz, deși limitare răspunderii sale.
societatea nu avea obligaţii neachitate faţă
de salariat. În motivarea cererii sale scrise, s-a În drept, și-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile
motivat, relevant și pentru lipsa de gestiune art. 254 și urm. C. muncii.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare și cerere Concediul de odihnă pentru anul 2015 nu l-a
reconvenţională. efectuat în totalitare, ci doar în limita a zece
zile lucrătoare.
În temeiul art. 209 C. pr. civ., pe calea cererii
reconvenţionale, a solicitat pronunţarea unei Concedierea este nelegală deoarece contractul
hotărâri prin care să fie obligată pârâta recla- încetase deja anterior prin demisie notificată
mantă: angajatorului, acceptată de el și urmată de
inventarul de predare-primire gestiune.
- la plata orelor suplimentare efectuate de el în
ultimii trei ani anteriori datei de 4 aprilie 2016, Prin încheierea pronunţată la data de 20
respectiv minim 4 ore în fiecare zi lucrătoare și octombrie 2016 în dosarul nr. 512/40/2016 s-a
câte 7 ore în fiecare zi de sâmbăta; disjuns judecarea capătului de cerere din cererea
reconvenţională formulată de reclamantul B.
- la plata sărbătorilor legale lucrate, pentru
care nu a primit nici zi liberă în compensare și privind contestaţia formulată împotriva Deciziei
nici plată suplimentară; de concediere nr. 206 din 23 februarie 2016
emisă de pârâtul A. S.R.L. și s-a înfiinţat dosarul
- la plata contravalorii concediului de odihnă ce a primit numărul 2624/40/2016.
restant pentru anul 2015, respectiv pentru
JURISPRUDENŢĂ
cele 15 zile neefectuate din totalul de 25 de Prin sentinţa civilă nr. 1019 din 2 noiembrie
zile lucrătoare cuvenite; 2016, Tribunalul Botoșani a admis contestaţia
formulată de reclamantul B. împotriva Deciziei
- la anularea deciziei de concediere nr. 649 din de concediere nr. 206 din 23 februarie 2016
24 octombrie 2015 deoarece, anterior acestei emisă de pârâtul A. S.R.L. și a anulat Decizia
măsuri, contractul său de muncă încetase prin nr. 206 din 23 februarie 2016 cu privire la
demisie ca urmare a neachitării drepturilor reclamant.
salariale la zi, aspect ce îndreptăţește demisia
fără preaviz. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel
pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și
În motivare a arătat că programul său con- netemeinicie și solicitând ca, reanalizând
stant, în fiecare zi lucrătoare a fost cel puţin probatoriul administrat în cauză, să se dispună
de 12 ore, respectiv de la 07 la ora 19, fără să admiterea apelului formulat și anularea
primească nici măcar o dată vreo plată pentru sentinţei, cu consecinţa trimiterii cauzei
cele 4 ore suplimentare zilnice. spre rejudecare primei instanţe, în temeiul
Au fost zile în care a lucrat chiar și 14 sau dispoziţiilor art. 480 alin. (1) C. pr. civ. În
15 ore, însă nu poate aduce dovezi exprese în subsidiar, a solicitat schimbarea în parte a
acest sens, programul obișnuit de lucru fiind cel sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii
de 12 ore mai sus precizat. formulate.
De asemenea, în fiecare sâmbătă a lucrat câte Prin decizia nr. 81 din 8 februarie 2017, Curtea
7 ore, între orele 07 și 14, fără plata orelor de Apel Suceava a admis apelul declarat
suplimentare, fără a se pune vreodată pro- de pârât, prin reprezentant legal, împotriva
blema acordării de zile sau ore libere în sentinţei civile nr. 1019 din 2 noiembrie 2016,
compensare pentru că nu avea cine să asigure pronunţată de Tribunalul Botoșani, secţia I
continuitatea serviciului. Practic, venea primul civilă (dosar nr. 2624/40/2016), intimat fiind
și descuia depozitul și pleca ultimul, încuind reclamantul B., a anulat sentinţa civilă nr. 1019
depozitul în urma sa. din 2 noiembrie 2016 a Tribunalului Botoșani

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași sunt 25 și 10 ale lunii” (art. K.3 din contract).
instanţe. Potrivit contractului colectiv de muncă „plata
salariilor se face lunar la data de 10 a lunii,
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului drepturile de salarizare plătindu-se înaintea
Botoșani sub nr. 2624/40/2016 la data de 30 oricăror altor obligaţii bănești ale societăţii
martie 2017, iar prin încheierea camerei de comerciale” (art. 49 din contract).
consiliu nr. 5 din 12 aprilie 2017 Curtea de Apel
Suceava a admis cererile de abţinere formulate Ca urmare a acestor dispoziţii contractuale,
în cauză și a trimis cauza spre soluţionare instanţa de fond a constatat că data plăţii
Tribunalului Suceava. salariilor este data de 10 a lunii, din prevederile
contractului individual de muncă neputându-se
Prin sentinţa civilă nr. 755 din 26 iunie 2017, trage concluzia certă că erau stabilite două
Tribunalul Suceava a respins, ca neîntemeiată, date de achitare a drepturilor salariale, avans
contestaţia vizând decizia de concediere și lichidare, conform susţinerilor reclamantului.
nr. 206 din 23 februarie 2016, formulată de Din contractul individual de muncă nu rezultă
reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul A. cu certitudine obligaţia angajatorului de a
S.R.L. achita salariul în două tranșe, avans și lichidare,
ci doar indicare în sens general a datelor de
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că,
plată.
potrivit dispoziţiilor art. 61 lit. a) C. muncii,
republicat, angajatorul poate dispune Or, în aceste condiţii, reclamantul a invocat
concedierea pentru motive care ţin de prematur neplata drepturilor salariale pentru
persoana salariatului în cazul în care salariatul a luna decembrie 2015, înainte de 10 ianuarie
săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de 2016, respectiv la data de 5 ianuarie 2016, prin
la regulile de disciplină a muncii ori de la cele cererea de demisie. De altfel, așa cum rezultă
stabilite prin contractul individual de muncă, din înscrisurile depuse la dosar, precum și din
contractul colectiv de muncă aplicabil sau poziţia procesuală a părţilor, salariul pentru
regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară. luna decembrie 2015 a fost achitat la timp, la
data de 10 ianuarie 2016.
Potrivit art. 62 alin. (2) C. muncii, republicat,
în cazul în care concedierea intervine pentru Faţă de această situaţie de fapt, Tribunalul
motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul Suceava a constatat că nu a existat o întârziere
poate emite decizia de concediere numai cu la plata salariului pentru luna decembrie 2015
respectarea dispoziţiilor art. 247 - 252. și, ca urmare, reclamantul nu era îndreptăţit să
demisioneze fără preaviz.
Conform art. 81 alin. (8) C. muncii, salariatul
poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul În condiţiile în care aceasta este singura critică
nu își îndeplinește obligaţiile asumate prin adusă deciziei de concediere, instanţa de fond
contractul individual de muncă. a respins-o ca neîntemeiată.
În cauză, reclamantul a precizat că a înregistrat Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,
cererea de demisie la data de 5 ianuarie 2016, a declarat apel reclamantul J.F., criticând-o
formulată în baza art. 81 alin. (8) C. muncii, pentru nelegalitate.
arătând că nu i-au fost achitate drepturile
salariale aferente lunii decembrie 2015. În motivare arată că potrivit contractului
individual de muncă, plata salariului se face
Din contractul individual de muncă rezultă că în două tranșe, respectiv data de 25 a lunii
„data/datele la care se plătește salariul este/ curente (avans) și data de 10 a lunii următoare

(lichidare). De altfel, acest aspect reiese și din muncă, potrivit căreia plata salariului s-ar face
desfășurătorul privind plata salariilor depus la abia pe data de 10 a lunii viitoare, este nulă de
dosar chiar de unitatea angajatoare. drept, deoarece intră în conflict cu dispoziţiile
imperative ale art. 166 alin. (1) C. muncii,
În situaţia unui conflict între contractul conform cărora „salariul se plătește în bani
individual și cel colectiv trebuie să primeze cel puţin o dată pe lună”, ceea ce înseamnă
normele contractului individual de muncă, că el este scadent în totalitate în ultima zi a
unicul negociat în mod direct de cele două lunii pentru care este achitat, și nu pe data de
părţi, deoarece normele contractului colectiv 10 a lunii viitoare. În opinia sa, orice derogare
de muncă au doar un caracter de drept de la acest principiu este nulă potrivit art. 11
minimal pentru angajat și nu absolut, părţile
C. muncii și este înlocuită de drept de clauza
putând negocia oricând prin contractul
legală în materie conform art. 57 alin. (4)
individual clauze în favoarea angajatului
C. muncii. În speţă, clauza legală este cea de
(art. 11 C. muncii).
scadenţă a salariului în ultima zi a lunii pentru
În opinia sa, din atitudinea procesuală și din care este plătită.
pretenţiile formulate de societatea angajatoare
rezultă că aceasta nici nu intenţiona să-i achite În drept, invocă dispoziţiile art. 466 și urm. C.
drepturile salariale, pe considerentul că el se pr. civ., art. 11, art. 57 alin. (4), art. 166 alin. (1)
JURISPRUDENŢĂ
face vinovat de lipsa în gestiune pentru care a C. muncii.

fost dat în judecată. Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea
Considerentele instanţei de fond intră în apelului ca neîntemeiat și menţinerea sentinţei
conflict cu susţinerile și probele depuse la pronunţată de instanţa de fond ca temeinică
dosar de intimată în susţinerea achitării în și legală.
favoarea sa, a apelantului, a celor două tranșe
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra
din salariu: avans și lichidare.
cererii de apel de faţă, reţine Curtea următoarele:
Mai arată apelantul că nu cunoaște conţinutul
În speţă, reclamantul a motivat contestaţia
înscrisurilor depuse de intimată la dosar pentru
ultimul termen de judecată, întrucât nu i-au fost împotriva deciziei de concediere susţinând că,
comunicate și nu a putut să-și exercite dreptul anterior acestei măsuri, raportul de muncă
la apărare raportat la acestea, însă, după cum încetase prin demisie ca urmare a neachitării
s-a reţinut în sentinţă, la pag. 8, alineatul ultim, de către angajator a drepturilor salariale la zi,
este vorba de înscrisuri în dovedirea achitării sa- aspect ce îndreptăţește demisia fără preaviz.
lariului pentru luna decembrie 2015.
A reţinut prima instanţă, și nu s-a contestat de
De asemenea, pe data de 10 ianuarie nu i-a fost către reclamant, că acesta a înregistrat cererea
achitat nici un salariu, la acea dată fiind deja de demisie la data de 5 ianuarie 2016, fiind
deschis conflictul între el și angajator ca urmare formulată în baza art. 81 alin. (8) C. muncii,
a inventarului în care s-a reţinut presupusa lipsă precizând reclamantul că nu i-au fost achitate
în gestiune. De altfel, însăși intimata recunoaște drepturile salariale aferente lunii decembrie
că nu i-a achitat salariul pentru luna decembrie 2015, aspecte care rezultă din cererea de
2015, depunând și un centralizator cu drepturile demisie depusă la dosar.
salariale, din care rezultă, fără echivoc, restanţa
pentru luna decembrie. Conform art. 81 alin. (8) C. muncii, salariatul
poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul
Solicită apelantul a se observa că dispoziţia nu își îndeplinește obligaţiile asumate prin
cuprinsă în art. 49 din Contractul colectiv de contractul individual de muncă.

Deci, în conformitate cu dispoziţiile legale Contractul individual de muncă, legea părţilor,

menţionate, salariatul poate demisiona fără nu poate fi mai puţin favorabil decât contractul
preaviz numai dacă angajatorul nu își înde- colectiv, putând fi doar mai avantajos decât
plinește obligaţiile asumate prin contractul acesta. Eventualele derogări de la contractul
individual de muncă, de exemplu, nu plătește colectiv pot fi doar în favoarea salariaţilor și nu
salariul. Într-o atare ipoteză, contractul înce- în detrimentul acestora.
tează chiar în ziua în care salariatul transmite
notificarea sa angajatorului. Conform prevederilor art. 40 alin. (2) lit. c)
C. muncii „angajatorului îi revine obligaţia
Obligaţia neîndeplinită de angajator, de care de a acorda salariaţilor toate drepturile ce
reclamantul se prevalează atunci când își decurg din lege, din contractul colectiv de
justifică demisia fără preaviz, constă în faptul muncă aplicabil și din contractele individuale
că angajatorul nu i-ar fi plătit drepturile sala- de muncă”, iar potrivit prevederilor art. 159
riale la zi. Această situaţie de fapt urmează a fi alin. (2) C. muncii, „pentru munca prestată în
examinată de instanţă în analiza legalităţii și baza contractului individual de muncă fiecare
temeinicei cererii de demisie fără preaviz. salariat are dreptul la un salariu exprimat în
bani”.
De reţinut că intimata contestă starea de fapt
învederată de salariatul reclamant, susţinând Conform art. 166 C. muncii „salariul se plătește
că toate drepturile salariale i-au fost plătite. în bani cel puţin odată pe lună, la data stabilită
în contractul individual de muncă, în contractul
În sprijinul acestei susţineri, însușită de prima colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul
instanţă și care se impune și instanţei de control intern, după caz”.
judiciar, operează următoarele împrejurări:
Prin urmare, legea dă posibilitatea de a se sta-
În contractul individual de muncă încheiat între bili data concretă a plăţii salariului prin con-
reclamant și unitatea pârâtă se stipulează ca tractul individual de muncă, regulamentul in-
dată/date la care se plătește salariul, ca fiind 25 tern sau contractul colectiv de muncă aplicabil.
și 10 ale lunii. Potrivit contractului colectiv de
muncă valabil la nivel de unitate pentru anii În speţă, într-adevăr, datele de plată a dreptu-
2014 – 2016, „plata salariilor se face lunar rilor salariale au fost negociate și prevăzute ca
la data de 10 a lunii, drepturile de salarizare atare în contractul individual de muncă, legea
plătindu-se înaintea oricăror altor obligaţii părţilor.
bănești ale societăţii comerciale” (art. 49 din
Art. 17 alin. (3) lit. k) C. muncii prevede că per-
contract). Acest contract colectiv de muncă,
soana selectată în vederea angajării ori salari-
înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă atul, după caz, va fi informată și cu privire la
sub nr. 8 din 12 februarie 2015, a fost semnat salariul de bază, alte elemente constitutive ale
de reprezentanţii tuturor salariaţilor societăţii veniturilor salariale, precum și periodicitatea
pârâte, reprezentanţi mandataţi a participa la plăţii salariului la care salariatul are dreptul.
negocierile cu conducerea de către angajaţi,
în lista cu semnăturile aparţinând angajaţilor Totodată, art. 41 alin. (3) lit. e) C. muncii
regăsindu-se și semnătura reclamantului. prevede că modificarea contractului individual
de muncă se referă și la elementul contractual
Prin contractul colectiv de muncă, se impun referitor la salariu.
obligaţii angajatorilor și se recunosc drepturi
angajaţilor, drepturi la care aceștia din urmă Deci, periodicitatea plăţii salariului - o dată
nu ar putea renunţa. pe lună, de două ori pe lună (ca în speţa de

faţă, concluzie impusă de prevederea datelor Mai arată apelantul că nu a cunoscut

de plată a salariului în contractul individual conţinutul înscrisurilor depuse de intimată
de muncă) sau de mai multe ori pe lună, la dosar pentru ultimul termen de judecată,
reprezintă, conform dispoziţiilor legale din întrucât nu i-au fost comunicate și nu a putut
Codul muncii menţionate, un element esenţial să-și exercite dreptul la apărare raportat la
al contractului individual de muncă. acestea.
Însă, în speţă, chiar dacă este vorba despre În primul rând, procedura de citare a fost
o modificare a unui element esenţial al legal îndeplinită la termenul menţionat, iar,
contractului individual de muncă, respectiv în al doilea rând, instanţa nu avea îndatorirea
a elementului contractual referitor la perio- de a comunica reclamantului înscrisurile
dicitatea plăţii salariului – de la de două ori depuse la dosar de către societatea pârâtă,
pe lună la o dată pe lună - în condiţiile în care puse în discuţia părţilor la termenul anterior
potrivit relaţiilor comunicate instanţei de de judecată și cu administrarea cărora
control judiciar de către societatea intimată reclamantul a fost de acord, părţile putând
(statele de plată aferente lunilor martie 2014, dispune de soarta procesului potrivit propriei
aprilie 2014, iunie 2014, decembrie 2014, voinţe, una din formele de manifestare a
ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, acestui drept fiind tocmai neprezentarea la
JURISPRUDENŢĂ
septembrie 2015), atât anterior cât și ulterior termenul de judecată. Este un risc pe care
acestea și-l asumă, cunoscut fiind faptul că
înregistrării contractului colectiv de muncă
părţile au dreptul de a urmări desfășurarea și
valabil la nivel de unitate pentru anii 2014 –
finalizarea procesului.
2016, periodicitatea plăţii salariilor în cadrul
societăţii a fost o dată pe lună, respectiv la Pasivitatea manifestată de partea care nu se
data de 10, iar reclamantul a adoptat o prezintă la termenul de judecată la care s-a
atitudine pasivă, acceptând această dată de administrat un mijloc de probă nu trebuie
plată a salariului în decursul anilor 2014 și mijlocită de instanţă pe motivul necesităţii
2015, necontestând nerespectarea acestui respectării unor principii fundamentale
element contractual, se conchide că acesta a cum ar fi contradictorialitatea și dreptul la
invocat prematur neplata drepturilor salariale apărare, o asemenea conduită, fiind, cel mai
pentru luna decembrie 2015, înainte de adesea, de natură a conduce la tergiversarea
10 ianuarie 2016, respectiv la data de 5 ianuarie soluţionării cauzei. Procedând astfel, din
2016, prin cererea de demisie. dorinţa de a da maximă eficienţă principiului
contradictorialităţii, judecătorul își depășește
Susţinerea că „societatea angajatoare nu atribuţiile pe care legea de procedură i le
intenţiona să-i achite drepturile salariale, pe con- conferă în această materie, căzând în extrema
siderentul că el se face vinovat de lipsa în gestiu- cealaltă, aceea a depășirii limitelor legale ale
ne pentru care a fost dat în judecată” reprezintă principiilor contradictorialităţii și dreptului la
o simplă afirmaţie nesusţinută probator. apărare.
În condiţiile în care din actele și lucrările Reţinerea primei instanţe în sensul că
dosarului nu rezultă că angajatorul pârât nu drepturile salariale aferente lunii decembrie
și-ar fi respectat obligaţiile salariale asumate 2015 ar fi fost achitate la data depunerii
faţă de reclamant, susţinerea acestuia că ar demisiei este într-adevăr eronată, dar nu este
intra în conflict considerentele instanţei de în măsură să afecteze legalitatea soluţiei,
fond cu susţinerile și probele depuse la dosar esenţial fiind că din actele și lucrările dosarului
de intimată va fi înlăturată. nu rezultă că angajatorul pârât nu și-ar fi

respectat obligaţiile salariale asumate faţă de regulamentul intern, după caz. Deci, dispoziţiile
reclamant. legale menţionate nu permit interpretarea dată
de reclamant în sensul că scadenţa salariului
Nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor
art. 166 alin. (1) C. muncii, deoarece, contrar intervine în ultima zi a lunii pentru care este
susţinerilor reclamantului, dispoziţiile legale achitat.
menţionate nu impun ca plata drepturilor
Pentru aceste considerente de fapt și de drept,
salariale să fie realizată în aceeași lună în care
salariatul prestează activitatea, ci doar ca ea reţinând că prima instanţă a făcut o corectă
să fie făcută cel puţin o dată pe lună, la data interpretare și aplicare a legii la situaţia de fapt
stabilită în contractul individual de muncă, în stabilită, în baza art. 480 alin. (1) C. pr. civ.,
contractul colectiv de muncă aplicabil sau în Curtea a respins apelul ca nefondat.

C. Apel Suceava, decizia nr. 60 din 15 martie 2018
Recurs declarat înainte de publicarea

în Monitorul Oficial al României a deciziei
Curţii Constituţionale nr. 369/2017. Inadmisibilitate
Curtea Constituţională, Decizia nr. 369/2017
Legea nr. 2/2013, art. XVIII alin. (2)
Î.C.C.J., Decizia nr. 3/22 ianuarie 2018
Prin decizia nr. 369/2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie
2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în
valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este
neconstituţională.
În considerentele aceleiași decizii (par. 32) Curtea Constituţională a constatat că efect al constatării
neconstituţionalităţii acestei sintagme este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial
al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că
JURISPRUDENŢĂ
sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al
României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute
expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Având în vedere data pornirii litigiului (10 mai 2016), obiectul acestuia, dispoziţiile art. 27 C. pr. civ.
care nu au fost analizate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 și împrejurarea că prin
decizia nr. 3/22 ianuarie 2018 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a
stabilit care este categoria proceselor cărora li se aplică decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017,
respectiv cele pornite după data de 20 iulie 2017, faţă de caracterul obligatoriu al acestei decizii,
excepţia inadmisibilităţii recursului este întemeiată.
(C. Apel Suceava, decizia nr. 60 din 15 martie 2018)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei brării cererii de apel și a anulat cererea de
Rădăuţi la data de 10 mai 2016 sub nr. 2471/ apel formulată de către apelanta pârâtă
285/2016, reclamanta A.B. a chemat în C.D. împotriva sentinţei civile nr. 3226 din
judecată pe pârâta C.D., solicitând obligarea 6 decembrie 2016 a Judecătoriei Rădăuţi ca
pârâtei la restituirea sumei de 6.000 euro netimbrată.
reprezentând împrumutul acordat și nerestituit
până la data de 1 iunie 2013. Împotriva acestei decizii a declarat recurs
pârâta, în motivarea căruia a arătat că a fost
Prin sentinţa civilă nr. 3226 din 6 decembrie de acord cu acţiunea formulată chiar de la
2016, Judecătoria Rădăuţi a admis acţiunea și
început și în mod greșit a fost obligată la plata
a obligat pârâta să restituie reclamantei suma
cheltuielilor de judecată, legea civilă precizând
de 6.000 euro și să achite reclamantei suma de
că în situaţia în care recunoști obligarea de
1.411,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
restituire a împrumutului nu mai poţi fi obligat
Prin decizia nr. 937 din 8 septembrie 2017, la plata acestor cheltuieli. În cadrul procesului
Tribunalul Suceava a admis excepţia netim- a apelat la acordarea ajutorului public judiciar

Recurs declarat înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României...
privind taxa de timbru, instanţa i-a respins ţională a constatat că sintagma „precum și
această cerere, pentru ca apoi să-i respingă în alte cereri evaluabile în bani în valoare de
acţiunea pe excepţia netimbrării acesteia. Din până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în
aceste motive critică ambele hotărâri și solicită art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este
admiterea recursului. neconstituţională.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat În considerentele aceleiași decizii (par. 32)

respingerea recursului și menţinerea deciziei. Curtea Constituţională a constatat că efect
al constatării neconstituţionalităţii acestei
Examinând cu prioritate excepţia inadmisi- sintagme este acela că, de la data publicării
bilităţii recursului invocată din oficiu de deciziei în Monitorul Oficial al României,
instanţa de apel, conform art. 248 alin. (1) urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin.
C. pr. civ., Curtea a reţinut următoarele: (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt
Prezentul litigiu are ca obiect restituirea unui supuse recursului toate hotărârile pronunţate,
împrumut în valoare de 6.000 euro, așadar după publicarea deciziei în Monitorul Oficial
este o cerere evaluabilă în bani în valoare de al României, în cererile evaluabile în bani, mai
până la 1.000.000 lei. puţin cele exceptate după criteriul materiei,
prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII
Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Judecă- alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
toriei Rădăuţi la data de 10 mai 2016.
În ce privește procesele cu privire la care
Conform art. 129 alin. (2) din Constituţie, produce efecte decizia Curţii Constituţionale
„împotriva hotărârilor judecătorești, părţile (în lipsa unei precizări în acest sens în cuprinsul
interesate și Ministerul Public pot exercita căile ei), chestiunea de drept a fost tranșată prin
de atac, în condiţiile legii”. decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018, pronunţată
de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - completul
În același sens, art. 17 din Legea nr. 304/2004 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
privind organizarea judiciară arată că
(publicată în M. Of. nr. 195 din 2 martie 2018).
„hotărârile judecătorești pot fi desfiinţate sau
modificate numai în căile de atac prevăzute de În această decizie s-a stabilit că „42. (…)
lege și exercitate conform dispoziţiilor legale”, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369
iar art. 457 alin. (1) C. pr. civ. stabilește că din 30 mai 2017 (...) privesc hotărârile pronun-
„hotărârea judecătorească este supusă numai ţate în apel după publicarea în Monitorul
căilor de atac prevăzute de lege”. Oficial a acestei decizii, însă în litigiile pornite
după data de 20 iulie 2017, având în vedere cele
Iar potrivit art. 27 C. pr. civ. „hotărârile rămân
statuate de Curtea Constituţională, coroborate
supuse căilor de atac, motivelor și termenelor
în mod necesar cu prevederile art. 27 C. pr. civ.
prevăzute de legea sub care a început procesul”.
(cu denumirea marginală „Legea aplicabilă
Conform art. XVIII alin. (2) teza I din Legea hotărârilor”), potrivit cărora: „Hotărârile rămân
nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu supuse căilor de atac, motivelor și termenelor
data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt prevăzute de legea sub care a început procesul.”
supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în
alte cereri evaluabile în bani în valoare de până 43. Concluzia anterioară se impune, întrucât
la 1.000.000 lei inclusiv.” art. 27 C. pr. civ. nu a făcut obiectul controlului
de constituţionalitate prin menţionata decizie,
Prin decizia nr. 369/2017 publicată în M. Of. nici direct și nici prin extinderea controlului
nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constitu- de constituţionalitate aflat la îndemâna

C. Apel Suceava, decizia nr. 60 din 15 martie 2018
instanţei de contencios constituţional, României, partea I (2 martie 2018), conform

în aplicarea prevederilor art. 18 din Legea art. 521 alin. (3) C. pr. civ.
nr. 47/1992 privind organizarea și funcţionarea
Având în vedere așadar data pornirii litigiului
Curţii Constituţionale, republicată, cu modifi-
(10 mai 2016), obiectul acestuia, dispoziţiile
cările și completările ulterioare, potrivit
art. 27 C. pr. civ. care nu au fost analizate prin
cărora: „(1) Dezbaterea are loc în plenul Curţii decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017
Constituţionale, cu participarea judecătorilor și împrejurarea că prin decizia nr. 3 din
Curţii, pe baza sesizării, a documentelor și 22 ianuarie 2018 a Î.C.C.J. - Completul pentru
a punctelor de vedere primite, atât asupra dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit
prevederilor menţionate în sesizare, cât și asupra care este categoria proceselor cărora li se aplică
celor de care, în mod necesar și evident, nu pot decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017,
fi disociate.” respectiv cele pornite după data de 20 iulie
2017, faţă de caracterul obligatoriu al acestei
Instanţa de apel a reţinut că această dezlegare decizii, Curtea a constatat că excepţia invocată
a Î.C.C.J. este obligatorie pentru instanţe de la este întemeiată și, în baza art. 496 alin. (1)
data publicării deciziei în Monitorul Oficial al C. pr. civ., a respins recursul ca inadmisibil.
JURISPRUDENŢĂ

Apel declarat de avocat, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016...
Apel declarat de avocat, ulterior intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 18/2016, împotriva încheierii de ședinţă
prin care s-a dispus amendarea sa anterior acestei date.
Admisibilitate
O.U.G. nr. 18/2016
C. pr. pen., art. 409 alin. (1) lit. e), art. 410 alin. (2)
În cazul în care, la data aplicării amenzii judiciare prin încheiere de ședinţă (pe parcursul
soluţionării cauzei), calea de atac a apelului împotriva acestei hotărâri era admisibilă, va fi
apreciată ca atare chiar dacă a fost exercitată ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016, și
care nu o mai permite. Aceasta întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere previzibilităţii legii și
dreptului titularului la un proces echitabil.
(C. Apel Suceava, decizia nr. 557 din data de 31 mai 2018)
Prin încheierea de ședinţă din data de 7 octom- pronunţată în dosarul nr. .../45/2011 pendinte
brie 2015, pronunţată de Tribunalul Suceava pe rolul Tribunalului Suceava, ca neîntemeiată.
în dosar nr. ..../45/2011, s-a dispus amendarea
petentului (avocat) A. cu suma de 5.000 Totodată, s-au precizat în mod expres, în
lei, constatându-se că a încălcat dispoziţiile dispozitivul încheierii, următoarele:
art. 283 alin. (3) C. pr. pen.
„Conform art. 409 alin. (1) lit. e) coroborat
Împotriva acestei încheieri petentul a formulat cu art. 410 alin. (2) C. pr. pen., cu drept de
cerere de anulare/reducere amendă, înre- apel de îndată după pronunţarea prezentei
gistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data încheieri și cel mai târziu în termen de 10
de 27 octombrie 2015, sub nr. .../45/2011/a6. zile de la pronunţarea sentinţei în dosarul cu
nr. .../45/2011 al Tribunalului Suceava.”
Acesta a solicitat, în principal, anularea amenzii
judiciare ce i-a fost aplicată încheierea de Împotriva acestor încheieri petentul a formulat
ședinţă din data de 7 octombrie 2015 pronun- apel, fără însă a-l motiva în scris, iar deși legal
ţată în dosarul nr. .../45/2011 pendinte pe citat, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-l
rolul Tribunalului Suceava iar, în plan secund susţine.
reducerea cuantumului acesteia.
Prin decizia penală nr. 557 din data de 31 mai
Prin încheierea nr. 226 din data de 8 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava
2015, pronunţată de Tribunalul Suceava în în dosar nr. .../45/2011/a6, s-a admis apelul
dosarul nr. .../45/2011/a6, în baza art. 284 declarat de petentul A., din cadrul Baroului X.,
C. pr. pen., s-a respins cererea formulată de împotriva încheierii din data de 7 octombrie
petentul avocat A., din cadrul Baroului X., 2015, pronunţată de Tribunalul Suceava în
vizând anularea/reducerea amenzii judiciare în dosar nr. .../45/2011 și încheierii nr. 226 din
cuantum de 5000 lei, aplicată prin încheierea data de 8 decembrie 2015 pronunţată de
de ședinţă din data de 7 octombrie 2015 Tribunalul Suceava în dosar nr. .../45/2011/a6.

C. Apel Suceava, decizia nr. 557 din data de 31 mai 2018
S-a desfiinţat în totalitate încheierea nr. 226 dosarul anterior arătat, în baza art. 284
din data de 8 decembrie 2015 pronunţată de C. pr. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, cererea
Tribunalul Suceava în dosar nr. .../45/2011/a6 de anulare/reducere amendă, cu precizarea
și în parte încheierea din data de 7 octombrie expresă (inserată în dispozitiv) că împotriva
2015 pronunţată de Tribunalul Suceava în acestui act procesual se poate formula „apel de
dosar nr. .../45/2011 și în rejudecare s-a îndată după pronunţarea prezentei încheieri și cel
anulat amenda în cuantum de 5.000 lei mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei
aplicată petentului prin încheierea din data în dosarul cu nr. .../45/2011 al Tribunalului
de 7 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Suceava”.
Suceava în dosar nr. .../45/2011.
Această din urmă dispoziţie a fost menţionată
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii de către instanţă în aplicarea prevederilor
din data de 7 octombrie 2015 pronunţată de art. 409 alin. (1) lit. e) C. pr. pen. coroborate
Tribunalul Suceava în dosar nr. .../45/2011. cu cele ale art. 410 alin. (2) din același act
normativ, în forma în vigoare la acea dată.
Pentru a decide astfel, a reţinut curtea, în ce
privește admisibilitatea prezentei căi de atac, Judecarea cauzei care a făcut obiectul dosarului
următoarele: nr. .../45/2011, și în care apelantul a fost
JURISPRUDENŢĂ
sancţionat cu amenda pe care o contestă, a

„Având în vedere că de la data pronunţării
fost finalizată în primă instanţă prin sentinţa
încheierilor vizate și până în prezent instituţia
penală nr. 289 din data de 28 iulie 2017, acesta
apelului a suferit o serie de modificări, curtea
declarând apel la data de 5 august 2017.
va proceda mai întâi la analiza admisibilităţii
prezentei căi de atac. Stipulau dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) C. pr.
pen., în forma în vigoare la data de 8 decembrie
Prin încheierea de ședinţă din data de 7 octom-
2015, că „Pot face apel: martorul, expertul,
brie 2015, pronunţată de Tribunalul Suceava
interpretul și avocatul, în ceea ce privește
în dosar nr. .../45/2011, s-a dispus amendarea
cheltuielile judiciare, indemnizaţiile cuvenite
petentului (avocat) A. cu suma de 5.000 lei,
acestuia și amenzile judiciare aplicate”.
reţinându-se că a încălcat dispoziţiile art. 283
alin. (3) C. pr. pen. Prin O.U.G. nr. 18//2016, acest text normativ
a fost modificat, în sensul că „Pot face apel:
Potrivit prevederilor art. 284 alin. (2) C. pr. pen.,
martorul, expertul, interpretul și avocatul, în
în vigoare atât la data aplicării sancţiunii
pecuniare, cât și ulterior publicării O.U.G. ceea ce privește amenzile judiciare aplicate
nr. 18/2016, „Persoana amendată poate prin sentinţă, precum și în ceea ce privește
cere anularea ori reducerea amenzii. Cererea cheltuielile judiciare și indemnizaţiile cuvenite
de anulare sau de reducere se poate face în acestora”.
termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei Prin aceeași ordonanţă au fost modificate și
ori a încheierii de amendare”. prevederile art. 410 alin. (2) C. pr. pen. astfel,
Uzând de dispoziţia normativă precizată, dacă anterior, în cazul prevăzut la art. 409
petentul a formulat cerere de anulare a amenzii alin. (1) lit. e) C. pr. pen. apelul putea fi
judiciare, care a făcut obiectul dosarului exercitat de îndată după pronunţarea încheierii
nr. .../45/2011/a6 al Tribunalului Suceava. prin care s-a dispus asupra amenzilor judiciare
și nu mai târziu de 10 zile de la pronunţarea
Prin încheierea nr. 226 din data de 8 decembrie sentinţei prin care s-a soluţionat cauza în care
2015, pronunţată de această instituţie în au fost aplicate, în forma actuală se stipulează

Apel declarat de avocat, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016...
că poate fi declarat „în termen de 10 zile de la Or, din analiza Ordonanţei de Urgenţă a
comunicarea sentinţei prin care a fost aplicată Guvernului nr. 18/2016 care a modificat,
amenda judiciară”. printre altele, conţinutul art. 409 alin. (1) lit. e)
și art. 410 alin. (2) C. pr. pen., rezultă că aceasta
Din interpretarea coroborată a acestor preve- nu conţine nicio dispoziţie tranzitorie referitoare
deri normative reiese că, după intrarea în la situaţiile de natura celei incidente în speţă,
vigoare a O.U.G. nr. 18/2016, în cazul când în sensul că, la momentul intrării ei în vigoare,
amenda judiciară a fost aplicată avocatului termenul de declarare, de către avocat, a
printr-o încheiere de ședinţă, deci anterior apelului (exercitabil în mod valabil până la acel
pronunţării sentinţei prin care cauza a fost moment) nu era împlinit.
soluţionată pe fond, împotriva respectivei
Datorită acestei schimbări legislative, ca
încheieri nu se mai poate exercita calea de
urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016,
atac a apelului, ci doar calea de atac specială
prin care s-au modificat o serie de dispoziţii
reglementată de dispoziţiile art. 284 C. pr. pen. - penale și procesual-penale, se pune problema
cerere de anulare ori reducere a ei. calificării căii de atac existente în speţa dată, în
La rândul său, încheierea pronunţată în acest sensul dacă mai există vreuna, iar dacă există,
care este aceasta.
din urmă caz, cu trimitere la aceleași dispoziţii
în materia apelului și în lipsa unei stipulaţii În acest sens, se impune a se observa, în
exprese conţinute în art. 284 C. pr. pen., care primul rând, că prin dispoziţiile tranzitorii pe
reglementează procedura privitoare la amenda care le conţin astfel de legi modificatoare se
judiciară, este definitivă. stipulează că hotărârile pronunţate în cauzele
penale înainte de intrarea în vigoare a lor rămân
În cauza supusă analizei, se observă că, deși supuse căilor de atac, motivelor și termenelor
la data pronunţării celor două încheieri (cea prevăzute de legea sub care a început procesul.
de ședinţă din data de 7 octombrie 2015 în Un exemplu în acest sens îl constituie Legea
dosar nr. .../45/2011 și cea cu nr. 226 din nr. 202/2010, art. XXIV alin. (1).
data de 8 decembrie 2015, pronunţată în
dosar .../45/2011/a6), petentul avocat putea Totodată, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1)
formula valabil apel, la data pronunţării din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în
sentinţei penale nr. 289 din data de 28 iulie aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
2017 a Tribunalului Suceava prin care s-a procedură penală, „Sentinţele supuse căilor
de atac ordinare potrivit legii vechi, cu privire
soluţionat fondul cauzei o atare cale de atac
la care termenul de declarare a căii ordinare
nu mai era prevăzută de dispoziţiile procesual-
de atac nu expirase la data intrării în vigoare a
penale în vigoare, exercitarea ei devenind astfel
legii noi, sunt supuse apelului”.
inadmisibilă.
De altfel, în art. V al O.U.G. nr. 18/2016 există
Aceasta întrucât, potrivit prevederilor art. 13 o dispoziţie similară în ceea ce privește soluţiile
alin. (1) C. pr. pen. care reglementează, printre de renunţare la urmărire penală, dispuse de
altele, aplicarea legii procesual-penale în procurori până la publicarea Deciziei Curţii
timp, „Legea procesuală penală se aplică în Constituţionale nr. 23/2016 în Monitorul
procesul penal actelor efectuate și măsurilor Oficial al României, Partea I, nr. 240 din
dispuse, de la data intrării ei în vigoare și până 31 martie 2016, cu privire la care se stipulează
în momentul ieșirii din vigoare, cu excepţia că „sunt și rămân valabile, urmând a fi supuse
situaţiilor prevăzute în dispoziţiile tranzitorii”. căilor de atac, termenelor și condiţiilor de

C. Apel Suceava, decizia nr. 557 din data de 31 mai 2018
exercitare ale acestora prevăzute de Codul toată durata termenului de apel conferită
de procedură penală la momentul dispunerii de legea procesual-penală aplicabilă la acea
soluţiilor de renunţare”. dată, intervenirea unei legi modificatoare,
cu consecinţa privării sale de o nouă analiză
Noţiunea de lege, în accepţiunea jurisprudenţei efectuată de instanţa superioară. Procedându-se
Curţii EDO, cuprinde mai ales accepţiunea ei la respingerea, ca inadmisibil, a apelului, s-ar
„materială” și nu formală, fiind necesar ca ajunge la o situaţie paradoxală, întrucât, dacă
aceasta să îndeplinească cele două calităţi ar fi exercitat această cale de atac anterior
obligatorii, accesibilitatea și previzibilitatea. datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016,
Din perspectiva acestor elemente, curtea ea ar fi fost perfect valabilă, în timp ce, în
constată că menţiunea din dispozitivul cazul depășirii acestui termen (dar în interiorul
încheierii nr. 226 din data de 8 decembrie 2015, celui corect stipulat în dispozitivul încheierii
comunicat avocatului, relativ la momentele atacate), soluţia ar fi diametral opusă. Or,
de început și sfârșit ale termenului pentru într-un atare context, și în condiţiile în care nu
declararea apelului reprezintă o furnizare putea cunoaște despre modificarea legislativă
oficială de informaţii procedurale, care în materie ce urma să intervină, dreptul său
conturează existenţa și conţinutul normelor la un proces echitabil ar fi în mod flagrant
juridice aplicabile în cazul determinat pentru încălcat, cauzându-i-se astfel o vătămare care
JURISPRUDENŢĂ
exercitarea căii de atac. În acest context, nu ar putea fi, în mod obiectiv, înlăturată decât
avocatul s-a aflat în termenul de declarare a prin respectarea celor dispuse prin încheierea
apelului pe toată durata acolo evidenţiată, atacată sub acest aspect.
putându-și regla conduita procesuală la
condiţiile ce au fost înscrise în comunicarea Așadar, chiar dacă nu există o dispoziţie
oficială emisă de tribunal. tranzitorie în acest sens, iar normele procedural-
penale se supun principiului activităţii, a
Este vorba, în mod real, despre o repunere recunoaște și a conferi avocatului dreptul de
a avocatului la acest moment al judecării a fi judecat în calea de atac în vigoare la data
apelului în situaţia juridică sau, mai exact, în pronunţării actului procesual atacat se impune,
dreptul conferit de calea de atac prevăzută de raportat la particularităţile concrete ale speţei.
dispoziţiile normative în vigoare la momentul
pronunţării încheierii, în condiţiile în care Pe cale de consecinţă, se va proceda la analiza
nu trebuia și nici nu putea să prevadă, pe pe fond a apelului declarat de acesta.”

Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) teza I C. pr. pen...
Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile

art. 426 alin. (1) teza I C. pr. pen. Prezentarea avocatului
ales al contestatorului la judecata apelului. Consecinţe
C. pr. pen., art. 432 alin. (4), art. 259 alin. (12), art. 353 alin. (1)
În situaţia în care, pentru termenul la care au avut loc dezbaterile asupra apelului/apelurilor,
procedura de citare a persoanei vătămate ori a unei părţi din proces nu a fost îndeplinită conform
legii, prezenţa apărătorului său ales (și care a pus concluzii) acoperă orice nelegalitate survenită
în procesul de citare.
(C. Apel Suceava, decizia nr. 488 din 9 mai 2018)
Prin cererea formulată la data de 12 martie A apreciat contestatoarea că au fost încălcate

2018 și înregistrată la data de 13 martie 2018 sub dispoziţiile art. 259 alin. (12) C. pr. pen. potrivit
nr. .../39/2018, contestatoarea SC A. Asigurare cărora instituţiile, autorităţile publice și alte
Reasigurare S.A. a formulat contestaţie în anulare persoane juridice se citează la sediul acestora
împotriva deciziei penale nr. 57 din data de 19 și nu la sucursalele sau punctele de lucru. Chiar
ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel dacă a fost reprezentată convenţional în proces
Suceava în dosar nr. .../227/2017. de apărătorul ales, actele procedurale nu au
fost comunicate acestuia, în schimb au fost
În motivarea cererii, aceasta a arătat că în comunicate sucursalei D.
speţă este dat cazul prevăzut de art. 426 lit. a)
C. pr. pen. Prin decizia penală nr. 488 din data de 9 mai 2018
pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar
Astfel, în faţa primei instanţe a avut poziţie nr. .../39/2018, în temeiul art. 432 alin. (4)
procesuală SC A. Asigurare Reasigurare S.A. C. pr. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia
cu sediul în B., jud. C. și nu SC A. Asigurare în anulare formulată de contestatoarea SC A.
Reasigurare S.A. prin Sucursala D. Prin sentinţa Asigurare - Reasigurare SA împotriva deciziei
nr. 172/2017 a Judecătoriei Fălticeni s-a reţinut penale nr. 57 din data de 19 ianuarie 2018
obligarea contestatoarei și nu a sucursalei. pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar
nr. .../227/2017.
Or, toate comunicările actelor procedurale
s-au făcut la sucursală și la sediul din B., jud. Pentru a decide astfel, a reţinut curtea, printre
C. Prin urmare, nu poate fi sancţionată SC A. altele, că:
Asigurare Reasigurare S.A. cu sediul în B., jud. „Prin sentinţa penală nr. 172 din data de 17
C., prin admiterea tardivităţii pentru o eroare a august 2017 pronunţată de Judecătoria Fălticeni
primei instanţe. Astfel, apreciază că a declarat în dosar nr. .../227/2017, în temeiul art. 396 alin.
apel în termen, fiind respectat termenul (10) C. pr. pen., a fost condamnat inculpatul E.
procedural de 10 zile și care se calculează de la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru
la data de 25 septembrie 2017, dată la care a săvârșirea infracţiunii de ucidere din culpă,
primit la sediul procesual ales sentinţa penală prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., în
mai sus-menţionată. condiţiile art. 91 și urm. C. pen.

C. Apel Suceava, decizia nr. 488 din 9 mai 2018
A fost obligat inculpatul la plata sumei de A fost obligat asiguratorul de răspundere

6295,52 lei către partea civilă Spitalul Judeţean civilă auto să achite părţilor civile dobânda
de F., cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru E. legală aferentă sumelor acordate cu titlu de
despăgubiri civile, începând cu data producerii
A fost obligat inculpatul la plata sumei riscului asigurat, 14 aprilie 2016 și până la
de 4503,80 lei către partea civilă Spitalul achitarea integrală a sumelor.
Judeţean F., cu titlu de cheltuieli de spitalizare
pentru G. Au fost respinse restul pretenţiilor, ca
neîntemeiate.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de
468,40 lei către partea civilă Serviciul de Prin decizia penală nr. 57 din data de 19 ianua-
Ambulanţă H., cu titlu de cheltuieli pentru rie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Sucea-
va în dosarul nr. .../227/2017, în baza art. 421
deplasare autosanitară și servicii acordate
pct. 1 lit. a) C. pr. pen., s-a respins apelul de-
pentru E.
clarat de partea responsabilă civilmente S.C.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de A. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 172 din 17
515,20 lei către partea civilă Serviciul de august 2017 a Judecătoriei Fălticeni, ca tardiv
Ambulanţă H., cu titlu de cheltuieli pentru formulat. (...)
JURISPRUDENŢĂ
deplasare autosanitară și servicii acordate Potrivit dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a)
pentru G. C. pr. pen., împotriva unei hotărâri penale
se poate face contestaţie în anulare „când
A fost obligat asiguratorul de răspundere
judecata în apel a avut loc fără citarea legală
civilă auto A. Asigurare Reasigurare S.A. B., a unei părţi sau când, deși legal citată, a fost în
jud. C., prin subrogarea sa în obligaţiile de imposibilitate de a se prezenta și de a înștiinţa
plată ale inculpatului, să plătească părţilor instanţa despre această imposibilitate”.
civile menţionate cu titlu de daune morale,
prin reţinerea unei culpe în proporţie de 100% După înregistrarea, pe rolul Curţii de Apel
pentru inculpat, următoarele sume: Suceava, a dosarului nr. .../227/2017 având ca
obiect apelurile declarate de partea responsabilă
- părţii civile I. suma de 50000 euro sau c/val civilmente S.C. A. Asigurare S.A, de inculpatul E.
în lei, la data plăţii; și de părţile civile J., I., K., G., L. și M. împotriva
- părţii civile J. suma de 50000 euro sau c/val sentinţei penale nr. 172 din 17 august 2017 a
în lei, la data plăţii; Judecătoriei Fălticeni, s-a procedat la citarea
- părţii civile K. suma de 50000 euro sau c/val părţilor din cauză, cea dintâi fiind încunoștinţată
în lei, la data plăţii; la Sucursala sa din D., judeţul N.
- părţii civile L. suma de 25000 euro sau c/val
Din adresa depusă la dosarul de apel reiese
în lei, la data plăţii;
că, prin avocatul ales O., contestatoarea SC A.
- părţii civile M. suma de 25000 euro sau c/ SA a făcut precizări cu privire la locaţia unde
val în lei, la data plăţii. urma să i se comunice actele de procedură,
A fost obligat asiguratorul de răspundere civilă alegându-și în acest sens un sediu în orașul B,
Șoseaua ..., nr. .., et. .., jud. C.. Aceeași adresă
auto A. Asigurare Reasigurare S.A. B., jud. C.,
a indicat-o contestatoarea și prin motivele de
prin subrogarea sa în obligaţiile de plată ale
apel depuse la termenul de judecată din data
inculpatului, să plătească părţilor civile I. și J., de 15 noiembrie 2017.
prin reţinerea unei culpe în proporţie de 100%
pentru inculpat, daune materiale în sumă de La termenul menţionat în precedent, ca și la
10000 euro sau c/val în lei, la data plăţii. cel din data de 8 ianuarie 2018, pentru când

Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) teza I C. pr. pen...
s-a amânat judecata cauzei, în faţa instanţei Or, potrivit împuternicirii avocaţiale aflate la
de apel contestatoarea (parte responsabilă fila 102 dosar nr. 1423/227/2017 al Judecătoriei
civilmente) a fost reprezentată de către Fălticeni, avocat O. a fost împuternicită să
apărător ales, avocat O., care de altfel a și pus reprezinte partea responsabilă civilmente
concluzii pe fond, iar ulterior concluzii scrise. (asiguratorul) SC A. Asigurare SA atât înaintea
instanţei fondului, cât și în calea de atac a
Într-adevăr, stipulează dispoziţiile art. 259 apelului („în toate fazele procesuale”), obligaţie
alin. (12) C. pr. pen. că „Instituţiile, autorităţile pe care, de altfel, apărătoarea a dus-o la
publice și alte persoane juridice se citează la îndeplinire.
sediul acestora”.
Așa fiind și făcând trimitere la dispoziţiile
Pe de altă parte, se impune a se observa că, art. 353 alin. (1) C. pr. pen., nu se poate reţine
potrivit prevederilor art. 353 alin. (1) C. pr. pen., că, în calea de atac a apelului, contestatoarea
„Înfăţișarea persoanei vătămate sau a părţii nu a fost legal citată, în accepţiunea textelor de
în instanţă, în persoană sau prin reprezentant lege invocate în acest sens. Prin urmare, cazul
ori avocat ales sau avocat din oficiu, dacă de contestaţie în anulare invocat de aceasta
acesta din urmă a luat legătura cu persoana nu poate fi reţinut ca dovedit în speţă, pentru
reprezentată, acoperă orice nelegalitate a fi valabil atrasă aplicabilitatea prevederilor
survenită în procedura de citare”. art. 432 alin. (1) C. pr. pen.”

C. Apel Suceava, decizia nr. 660 din 26 iunie 2018
Anularea/revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul

comiterii, în interiorul termenului de supraveghere,
a unei noi infracţiuni, fără a se dispune ulterior
condamnarea inculpatului pentru comiterea celei
precedente
C. pen., art. 88, art. 89
C. pr. pen., art. 582 alin. (3)
Comiterea unei noi infracţiuni, în primul caz anterior amânării aplicării pedepsei pentru o infracţiune
concurentă sau, în cel de-al doilea caz, în interiorul termenului de supraveghere impune anularea,
respectiv revocarea amânării aplicării pedepsei, urmată de condamnarea inculpatului la pedeapsa
stabilită anterior în sarcina sa. Numai ulterior acestei operaţiuni juridice se vor putea aplica
dispoziţiile care reglementează regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, recidivei ori
JURISPRUDENŢĂ
pluralităţii intermediare, raportat la infracţiunea care a atras anularea ori revocarea amânării
aplicării pedepsei.
(C. Apel Suceava, decizia nr. 660 din 26 iunie 2018)
Hotărârea rezumată: rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare în regim

de detenţie.
Prin sentinţa penală nr. 46 din data de 4 aprilie
2018 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei S-a constatat că faptele au fost săvârșite în
în dosar nr. .../334/2017, printre altele, în termenul de încercare atât al sentinţei penale
temeiul art. 234 alin. (1) lit. d) raportat la nr. 140/2015 definitivă la 23 septembrie 2015
art. 233 C. pen. și art. 396 alin. (2) C. pr. pen., a dată în dosarul nr. .../334/2015 al Judecătoriei
fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea Vatra Dornei, cât și în termenul de încercare
infracţiunii de tâlhărie calificată la pedeapsa de al sentinţei penale nr. 153 din 23 septembrie
3 ani închisoare. 2015 definitivă la 7 octombrie 2015, dată în
dosarul nr. .../334/2015 al Judecătoriei Vatra
În temeiul art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la Dornei.
art. 396 alin. (2) C. pr. pen., a fost condamnat
inculpatul A. pentru săvârșirea infracţiunii de S-a constatat că fapta de furt calificat pentru
lovire sau alte violenţe (persoană vătămată B.) care instanţa a aplicat, prin sentinţa penală
la pedeapsa închisorii de 6 luni. nr. 140/2015, pedeapsa de 10 luni închisoare cu
amânarea aplicării pedepsei a fost săvârșită în
Conform art. 38 C. pen., s-a constatat că cele concurs cu faptele reţinute prin sentinţa penală
două fapte au fost săvârșite în concurs și prin nr. 153 din 23 septembrie 2015.
raportare la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au
contopit cele două pedepse în pedeapsa cea În temeiul art. 89 C. pen., s-a anulat amânarea
mai grea, de 3 ani, la care s-a adăugat sporul aplicării pedepsei de 10 luni închisoare
obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, dispusă prin sentinţa penală nr. 140/2015
urmând ca inculpatul să execute pedeapsa a Judecătoriei Vatra Dornei dată în dosarul

Anularea/revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii, în interiorul termenului de supraveghere...
.../334/2015, definitivă prin neapelare în În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat
23 septembrie 2015. pedeapsa de 3 ani și 2 luni la pedeapsa de 1 an
și 10 zile, rezultând o pedeapsă finală de 4 ani,
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni 2 luni și 10 zile închisoare, în regim de detenţie.
închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 153
din 23 septembrie 2015 a Judecătoriei Vatra În fapt, s-a reţinut în sarcina acestuia că,
Dornei, definitivă la 7 octombrie 2015 și s-au împreună cu inculpatul C., în seara zilei de
repus în individualitatea lor pedepsele stabilite: 14 mai 2017, în jurul orelor 22:10-22:15, au
lovit în mod repetat persoana vătămată B. cu
- 1 (o) lună închisoare pentru săvârșirea
palmele, pumnii și picioarele în zona capului
infracţiunii de tulburare a ordinii și liniștii
și a corpului, cauzându-i astfel acesteia leziuni
publice;
care au necesitat un număr de 8-9 zile de
- 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea îngrijiri medicale pentru vindecare de la data
infracţiunii de lovire sau alte violenţe; producerii, conform concluziilor Raportului
de constatare medico-legală nr. 54-CM/
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea A1 eliberat de către Cabinetul de Medicină
infracţiunii de ameninţare. Legală D. în data de 15 mai 2017.
În baza art. 40 alin. (2) C. pen. raportat la art. 39 În aceleași împrejurări din seara zilei de 14 mai
alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului 2017, în jurul orelor 22:15, pe timpul nopţii,
pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare, la inculpaţii i-au sustras persoanei vătămate
care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din suma de 180 lei din portofelul pe care-l avea
totalul celorlalte pedepse, urmând ca acesta într-un buzunar prin întrebuinţarea de violenţe
să execute pedeapsa rezultantă de 12 luni și
asupra acesteia, după ce au urmărit-o până pe
10 zile, adică un 1 an și 10 zile închisoare.
o alee din apropierea fostei băi comunale din
S-a menţinut menţiunea suspendării execu- municipiul E.
tării pedepsei sub supraveghere pentru
Prin decizia penală nr. 660 din data de 26 iunie
pedeapsa recalculată, rezultantă de 1 an și 10
2018, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. pr. pen.,
zile închisoare pe termenul de 2 ani încercare,
termen care se va calcula de la data rămânerii s-au admis apelurile declarate de inculpaţii C.
definitive a sentinţei penale nr. 140/2015, adică și A. împotriva sentinţei penale nr. 46 din data
23 septembrie 2015. de 4 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria
Vatra Dornei în dosar nr. .../334/2017, care a
S-a constatat că faptele pentru care inculpatul fost desfiinţată în totalitate.
a fost trimis în judecată în prezentul dosar au
fost săvârșite în termenul de încercare de 2 ani În rejudecare, relativ la inculpatul A., s-au
și în temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. s-a revocat dispus următoarele:
suspendarea executării pedepsei stabilite prin
„În temeiul art. 396 alin. (1), (6) C. pr. pen.
sentinţa penală nr. 153 din 23 septembrie
raportat la art. 17 alin. (2) C. pr. pen., art. 16
2015 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă la
alin. (1) lit. g) teza I C. pr. pen., în referire la art. 193
7 octombrie 2015.
alin. (3) C. pen. și art. 158 alin. (1), (2) C. pen.,
S-a constatat că între faptele deduse judecăţii încetează procesul penal pornit împotriva
și pedeapsa din sentinţa penală nr. 153 din inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de
23 septembrie 2015 a Judecătoriei Vatra lovire sau alte violenţe, prevăzut de art. 193
Dornei, definitivă la 7 octombrie 2015, există alin. (2) C. pen., întrucât persoana vătămată B.
stare de recidivă postcondamnatorie. și-a retras plângerea prealabilă.

C. Apel Suceava, decizia nr. 660 din 26 iunie 2018
În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. pr. pen., contopește pedeapsa aplicată prin prezenta
condamnă pe inculpatul A. pentru săvârșirea decizie cu pedepsele stabilite prin sentinţa
infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzut penală nr. 153 din data de 23 septembrie 2015
de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen., a Judecătoriei Vatra Dornei, astfel cum au fost
cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., repuse în individualitate și aplică inculpatului A.
art. 76 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închi-
ani închisoare. soare, la care adaugă un spor de 2 (două)
luni și 10 (zece) zile închisoare (o treime din
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la totalul celorlalte pedepse), urmând ca acesta
art. 234 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului, cu să execute în total 2 (doi) ani, 2 (două) luni și
titlu de pedeapsă complementară, exercitarea 10 (zece) zile închisoare.
drepturilor prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a),
b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an. Pedeapsă de executat pentru inculpatul A:
2 (doi) ani, 2 (două) luni și 10 (zece) zile
În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., închisoare, în regim privativ de libertate.”
interzice inculpatului, cu titlul de pedeapsă
accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de Pentru a decide astfel, a reţinut curtea că
art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. „În ce privește inculpatul A., acestuia i s-a
JURISPRUDENŢĂ
stabilit anterior, prin sentinţa penală nr. 140

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., revocă din data de 8 septembrie 2015 pronunţată
suspendarea sub supraveghere a executării de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr. 901/
pedepsei rezultante de 5 (cinci) luni închisoare 334/2015, definitivă prin neapelare la data de
aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală 23 septembrie 2015, o pedeapsă de 10 luni
nr. 153 din data de 23 septembrie 2015 închisoare, cu aplicarea art. 83 alin. (1) și urm.
pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în C. pen. (amânare aplicare pedeapsă), pentru
dosar nr. …/334/2015, definitivă la data de săvârșirea infracţiunii de furt calificat, prevăzut
7 octombrie 2015, prin neapelare. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d)
Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) C. pen.
luni închisoare și repune în individualitatea lor Același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă
pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 153 rezultantă de 5 luni închisoare prin sentinţa
din data de 23 septembrie 2015 a Judecătoriei penală nr. 153 din data de 23 septembrie 2015
Vatra Dornei, astfel: pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în
- 1 (una) lună închisoare pentru săvârșirea dosar nr. 900/314/2015, definitivă la data de
infracţiunii de tulburare a ordinii și liniștii 7 octombrie 2015, prin neapelare.
publice, prevăzut de art. 371 C. pen.; În cazul ambelor sentinţe penale, termenele de
- 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea supraveghere stabilite în sarcina sa au început
infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzut să curgă de la data rămânerii lor definitive.
de art. 193 alin. (2) C. pen.; Având în vedere că prezenta infracţiune de
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea tâlhărie calificată a fost comisă la data de
infracţiunii de ameninţare, prevăzut de art. 206 14 mai 2017, după rămânerea definitivă a celor
alin. (1) C. pen. două sentinţe și deci în interiorul ambelor
termene de supraveghere, se impunea ca
În temeiul art. 44 alin. (2) C. pen., art. 38 instanţa fondului, în aplicarea prevederilor
alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 88 alin. (3) C. pen., respectiv art. 96

Anularea/revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii, în interiorul termenului de supraveghere...
alin. (4) C. pen., să revoce, în primul caz, aferente pluralităţii de infracţiuni, întrucât,
amânarea aplicării pedepsei, iar în cel de- dacă s-ar proceda astfel, s-ar încălca principiul
al doilea, suspendarea sub supraveghere a neagravării situaţiei în propria sa cale de atac,
pedepsei rezultante. reglementat de art. 418 alin. (1) C. pr. pen.
În ce privește pedeapsa de 10 luni închisoare, Așa fiind, curtea, în aplicarea prevederilor

în condiţiile în care aceasta fusese anterior art. 96 alin. (4) C. pen., va revoca suspendarea
numai stabilită (deci fără a exista o dispoziţie sub supraveghere a executării pedepsei
de condamnare), în aplicarea prevederilor rezultante de 5 (cinci) luni închisoare aplicată
art. 582 alin. (3) C. pr. pen. era necesar ca inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 153 din
ulterior anulării (în realitate corect fiind data de 23 septembrie 2015 pronunţată de
a revocării) instanţa fondului să dispună Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr. .../334/
condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2015, definitivă la data de 7 octombrie 2015,
10 luni închisoare pentru infracţiunea de prin neapelare.
furt calificat, prevăzut de art. 228 alin. (1),
art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., imputată Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 (cinci)
prin sentinţa penală nr. 140 din data de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală
septembrie 2015 pronunţată de Judecătoria nr. 153 din data de 23 septembrie 2015 a
Vatra Dornei, și executarea acestei pedepse. Judecătoriei Vatra Dornei și va repune în
individualitatea lor pedepsele stabilite prin
Ulterior, constatându-se că infracţiunile aceasta, astfel: 1 (una) lună închisoare pentru
pentru care inculpatul A. a fost condamnat săvârșirea infracţiunii de tulburare a ordinii și
prin cele două sentinţe sunt concurente liniștii publice, prevăzut de art. 371 C. pen.;
între ele, iar prezenta este comisă în stare 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea
de pluralitate intermediară (și nu recidivă infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzut
postcondamnatorie, cum greșit s-a reţinut) de art. 193 alin. (2) C. pen.; 2 (două) luni
în raport cu fiecare dintre acestea, urma a se închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de
proceda la descontopirea sancţiunii principale ameninţare, prevăzut de art. 206 alin. (1) C. pen.
rezultante aplicate prin sentinţa penală nr. 153
din data de 23 septembrie 2015 a Judecătoriei În temeiul art. 44 alin. (2) C. pen. (care
Vatra Dornei și repunerea în individualitatea reglementează tratamentul sancţionator al
lor a pedepselor componente, pentru ca apoi pluralităţii intermediare, existentă în speţă),
să se contopească toate între ele, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b)
dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen., art. 38 C. pen., va contopi pedeapsa aplicată prin
alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. prezenta decizie cu pedepsele stabilite
prin sentinţa penală nr. 153 din data de 23
Întrucât în cauză judecătoria nu a procedat septembrie 2015 a Judecătoriei Vatra Dornei,
astfel, pedeapsa de 10 luni închisoare stabilită astfel cum au fost repuse în individualitate și va
prin sentinţa penală nr. 140 din data de 8 aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea,
septembrie 2015 pronunţată de Judecătoria de 2 (doi) ani închisoare, la care va adăuga un
Vatra Dornei nu a devenit executabilă, motiv spor de 2 (două) luni și 10 (zece) zile închisoare
pentru care, în condiţiile în care singurul apel (o treime din totalul celorlalte pedepse),
declarat în cauză este cel al inculpatului, ea nu urmând ca acesta să execute în total 2 (doi)
va putea fi avută în vedere în aplicarea instituţiilor ani, 2 (două) luni și 10 (zece) zile închisoare.”

C. Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ și fiscal, decizie nr. 3154/2017 din 11 octombrie 2017
Achiziţii publice. Neplata contravalorii lucrărilor

executate datorită nealocării fondurilor.
Răspundere civilă contractuală
O.U.G. nr. 34/2006
Vechiul C. civ., art. 969
Clauza din contractul de achiziţie publică de lucrări potrivit căreia achitarea de către achizitor a
contravalorii lucrărilor executate se va face în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat, nu
este afectată de nulitate, nefiind o condiţie potestativă simplă. Astfel, executantul a știut încă
din momentul participării la licitaţie sursa finanţării, și mai mult, prin semnarea contractului și-a
asumat și riscul ca plăţile să fie efectuate în limita fondurilor alocate. În cest caz, neplata nu poate
fi imputată Achizitorului, astfel că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, întrucât
lipsește reaua-credinţă.
Totuși, în situaţia în care o parte din fonduri au fost alocate iar achizitorul face plată cu întârziere pentru
JURISPRUDENŢĂ
lucrările executate până în acel moment, acesta datorează penalităţi de întârziere, fiind aplicabilă
clauza contractuală prin care părţile au convenit cuantumul despăgubirilor în caz de neplată.
(C. Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizie nr. 3154/2017 din 11 octombrie 2017, www.rolii.ro)
Prin sentinţa nr. 968/CA/2017 pronunţată Mică, Judeţul Sibiu („Contractul”). Conform
de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de Contractului preţul acestuia este în cuantum de
contencios administrativ și fiscal în dosar 10.423.430 lei, la care se adăugă TVA. În data de
nr. xxx s-a respins acţiunea formulată și precizată 15 iunie 2011, a fost încheiat actul adiţional nr. 1
de reclamanta I. S.A.U. în contradictoriu cu la Contract prin care s-a modificat, la solicitarea
pârâtul Orașul Copșa Mică prin Primar. expresă a intimatei, durata contractului până la
data de 30 aprilie 2013.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs
reclamanta I. S.A.U., solicitând admiterea Pentru a-și îndeplini obligaţiile contractuale
acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate asumate, recurenta a investit și mobilizat toate
în sensul admiterii acţiunii. resursele ofertate și a executat toate lucrările
constatate prin certificatele interimare de
În motivarea recursului, reclamanta a arătat plată 1, 2, 3, și 4, acceptate de intimată în mod
următoarele: expres.
La data de 30 iunie 2010, între recurentă, lider În conformitate cu art. 17 al Contractului,
al asocierii formate cu V.A.O.S. XXI SL SRL - intimata s-a obligat să achite contravaloarea
Sucursala Sibiu, în calitate de Executant și lucrărilor executate în termen de 30 de zile
Orașul Copșa Mică, prin Primar, în calitate de de la emiterea facturii fiscale, a situaţiilor
Achizitor, a fost încheiat Contractul de lucrări de lucrări și a devizului de lucrări verificate
nr. 4745, având ca obiect construcţia staţiei și acceptate la plată de către achizitor
de epurare ape uzate menajere în Orașul Copșa sub sancţiunea penalităţilor de întârziere

Achiziţii publice. Neplata contravalorii lucrărilor executate datorită nealocării fondurilor...
în cuantum de 0,01%/zi: „Achizitorul are astfel cum rezultă din anexa 4 a Raportului de
obligaţia de a efectua plata către executant în expertiză.
termen de 30 de zile de la emiterea facturilor
de către acesta, a situaţiilor de lucrări și a În data de 28 iunie 2013, a fost încheiat actul
devizului de lucrări verificate și acceptate la adiţional nr. 2 la Contract, prin care intimata
plată de către achizitor, în limita fondurilor a recunoscut dificultăţile financiare pe care
alocate prin Convenţia privind finanţarea le întâmpină din cauza sistării finanţării din
programelor multianuale prioritare de mediu partea M.M.S.C., solicitând și obţinând din
și gospodărirea apelor.” partea recurentei o nouă prelungire a duratei
Contractului, până la data de 31 decembrie 2015.
Așadar, conform Contractului, s-a convenit că
plăţile lucrărilor se vor face în baza situaţiilor În data de 21 noiembrie 2013, recurenta,
de lucrări, care au fost toate emise și acceptate având în vedere adresa intimatei din data de
în termen de 14 zile de la expirarea perioadei 30 octombrie 2012, dar și solicitarea de a se
convenite (n.n. - 30 de zile de la emiterea prelungi contractul până la sfârșitul anului
facturilor), atunci executantul are dreptul de 2015, pentru a reuși finalizarea obiectivului,
a sista executarea lucrărilor și de a diminua amânată întotdeauna din așa-zisa inexistenţă
ritmul execuţiei, prevedere contractuală de care a fondurilor, a continuat cu bună credinţă să
recurenta nu s-a folosit, pentru a evita cauzarea își execute obligaţiile contractuale, a emis
de prejudicii intimatei. Certificatul interimar de plată nr. 4, acceptat
expres de către intimată în baza lucrărilor
Lucrările au fost executate cu respectarea efectuate și a emis, în consecinţă, factura
termenelor stabilite în cauză, fără a fi înregistrate fiscală pentru luna septembrie cu nr. 4 din 21
impedimente reale, fiind emise facturile: nr. 1 din noiembrie 2013, stabilind un cuantum total de
1 iunie 2012 pentru suma de 435.730,56 lei - plat ă de 1.107.073,20 lei.
certificatul interimar de plată pentru luna mai;
nr. 2 din 1 august 2012 pentru suma de Din suma datorată conform facturii sus-
626.537,53 lei - certificatul interimar de plată menţionate, intimata a efectuat o plată
pentru luna iunie; nr. 3 din 1 septembrie 2012 parţială de 206.253,00 lei, rămânând astfel
pentru suma de 1.192.823,42 lei - certificatul un debit principal restant aferent acestei
interimar de plată pentru luna iulie. facturi de 900.820,20 lei (care a fost achitat
după introducerea prezentei acţiuni) la care se
În data de 30 octombrie 2012, intimata adăugă penalităţi de întârziere în cuantum de
a notificat recurentei decizia Ministerului 46.840,65 lei, conform contractului, calculate
Mediului și Pădurilor (M.M.S.C.) de a sista până la data de 22 iunie 2015.
alocarea fondurilor pentru contractul de
achiziţie în cauză, invitând-o să aleagă între a În data de 30 martie 2015, recurenta a primit
continua lucrările cu consecinţa acţionării în din partea intimatei o adresă provenită de
instanţă pentru executarea obligaţiilor de plată la Minister prin care se aducea la cunoștinţă
aferente, sugerându-se implicit varianta sistării alocarea bugetară de 9.400.000 lei în cadrul
executării, conform dispoziţiilor contractuale. Programului Pilot pentru reabilitarea zonelor
Intimata nu a motivat în niciun fel decizia de fierbinţi Copșa Mică, program în cuprinsul
sistare a fondurilor alocate pentru proiect. Deși căruia este cuprinsă și investiţia ce face
facturile au fost emise înainte de notificarea obiectul contractului de lucrări ca raport juridic
recurentei cu privire la sistarea fondurilor dedus judecăţii prezentei cauze. Suma mai sus
alocate pentru contractul de achiziţie în menţionată a fost cuprinsă astfel în bugetul
cauză, acestea au fost plătite cu mari întârzieri naţional pe anul 2015.

În data de 4 iunie 2015, intimata a expediat nerealizat, precum și la plata cheltuielilor de

recurentei o adresă prin care o reinformează judecată ocazionate.
că pentru anul 2015 Ministerul a alocat suma
de 9.400.000 lei și în plus aduce la cunoștinţă Caracteristicile actului administrativ asimilat,
că au fost demarate unilateral proceduri de respectiv al contractelor administrative
actualizare a studiului de fezabilitate iniţial sunt următoarele: este un act juridic, adică
întocmit și care la acest moment nu mai este o manifestare de voinţă făcută cu intenţia
de actualitate în raport cu timpul considerabil de a produce efecte juridice (dă naștere,
modifică sau stinge raporturi juridice); este
scurs (evident din cauza neplăţii și implicit
un act juridic bilateral, adică reprezintă voinţa
al neexecutării). De asemenea, prin aceeași
concordantă (acordul de voinţă) a două părţi;
adresă recurenta este informată că numai
una dintre părţile actului juridic bilateral este o
după obţinerea tuturor avizelor de la instituţiile
autoritate publică; obiectul acestor acte constă
statului vor putea fi continuate lucrările și
în: punerea în valoare a bunurilor proprietate
numai apoi vor putea fi decontate sumele
publică, executarea lucrărilor de interes public,
restante. Mai mult decât atât, în data de prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice;
12 iunie 2015, intimata a comunicat recurentei procedura de atribuire și de soluţionare a
o nouă adresă prin care se aduce la cunoștinţă, litigiilor referitoare la acest tip de contract,
că sursa finanţării proiectului ce face obiectul
JURISPRUDENŢĂ
precum și competenţa este reglementată de

prezentei cauze nu mai este cea prevăzută legislaţia din materia dreptului administrativ.
contractual (convenţia privind finanţarea
programelor multianuale de mediu), ci în fapt, Pornind de la prima caracteristică, act juridic
nu mai există niciuna, căutându-se în prezent bilateral, rezultă că asimilarea contractului
o modalitate prin care să se asigure finanţarea administrativ nu semnifică că autoritatea
prin „fondul pentru mediu”. Se reiterează contractantă are întotdeauna o poziţie
problema actualizării studiului de fezabilitate favorabilă faţă de celălalt contractant, care
depășit, și se precizează în final că, indiferent de trebuie să accepte toate clauzele și interpretările
obţinerea tuturor avizelor necesare modificării care îi sunt opuse de către autoritate.
SF-ului, nu se va mai putea relua execuţia
În realitate, contrar opiniei instanţei de fond,
lucrărilor în această formă pentru reţelele de
nu este adevărat că într-un astfel de raport
canalizare, fiind necesară o relicitare a lucrărilor contractual părţile nu stau pe poziţii de
rămase de executat. egalitate. Dacă ar fi să se accepte această opinie
Prin cererea de chemare în judecată recurenta ar însemna că autoritatea contractantă, ar
a solicitat instanţei să dispună constatarea putea să rezilieze oricând contractele de achiziţii
publice și ar putea să ia orice fel de decizii în
prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării
defavoarea contractantului, doar în virtutea
obligaţiilor contractuale, fapt ce a dus la
puterii exorbitante de care dispune.
desfiinţarea contractului (prin Notificarea
nr. 4218 din 23 iunie 2015), obligarea intimatei Or, din prevederile incidente în materia
la plata sumei de 900.820,20 lei cu titlu de achiziţiilor publice se poate observa că
debit principal restant (CM1 nr. 4 din 21 noiem- autoritatea nu dispune de o astfel de putere,
brie 2013) și a penalităţilor de întârziere iar caracterul administrativ se referă doar
aferente certificatelor interimare de plată la procedura de atribuire și la eventuala
pentru lunile mai, iunie și iulie 2012, obligarea competenţă pentru soluţionarea conflictelor
intimatei la plata daunelor interese în cuantum și nu raporturile dintre părţi, a căror întindere
de 188.937,30 lei cu titlu de pagubă efectivă și interpretare este reglementată potrivit
și de 1.760.708,39 lei cu titlu de beneficiu dispoziţiilor din dreptul civil.

Prin urmare, având în vedere că instanţa finanţelor publice locale. Or, în măsura în care
a interpretat în mod excesiv prevederile autoritatea publică își asumă lipsa fondurilor încă
aplicabile contractelor de achiziţie publică și că de la momentul semnării contractului prin care
autoritatea nu dispune de o putere exorbitantă se angajează în raport cu o terţă persoană, atunci
se impune admiterea prezentului recurs. este evident că o clauză care cuprinde această
intenţie nu poate produce efecte juridice.
Condiţionarea efectuării plăţilor în cadrul
unui contract de achiziţii publice de alocare Motivul pentru care instanţa de fond a înlăturat
de fonduri de către o altă autoritate publică această jurisprudenţă se referă la faptul că
reprezintă o încălcare a drepturilor părţilor Ministerul nu se află în relaţie de subordonare
contractante. cu intimata și că Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului nu este aplicabilă în cazul
Instanţa de fond nu numai că a considerat în raporturilor de drept administrativ.
mod eronat că în contract poziţia intimatei
este una superioară celei recurentei, însă a Conform art. 20 alin. (1) din Constituţie
făcut abstracţie de argumentele referitoare „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile
la neaplicarea clauzei „în limita fondurilor și libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate
alocate” și a ignorat jurisprudenţa prezentată. și aplicate în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și
Precizează că a depus la dosarul instanţei
cu celelalte tratate la care România este parte.”
de fond jurisprudenţă în materia achiziţiilor
Pe cale de consecinţă, rezultă că instanţa de
publice, cu privire la un contract similar cu cel
fond nu putea înlătura prevederile Protocolului
al recurentei, ocazie cu care s-a concluzionat
nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor
că o eventuală condiţionare a efectuării plăţilor
Omului, doar pentru simplu fapt că există un
în cadrul unui contract de achiziţii publice de
raport de drept administrativ.
alocare a fondurilor de către o altă autoritate
publică „apare ca o încălcare a dreptului de În al doilea rând, această clauză trebuie
creanţă ce reprezintă în fapt echivalentul cenzurată din moment ce presupune că plata
contractual al prestaţiei creditoarei ce se ce trebuie făcută recurentei să fie lăsată la
subscrie noţiunii de „bun” în sensul art. 1 liberul arbitru al intimatei. Astfel, nu poate fi
din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene vorba de un proiect de finanţare care implică
a Drepturilor Omului. Această condiţionare doar două părţi (autoritatea contractantă
reprezintă de fapt o condiţie pur potestativă și executantul), ci de un proiect care vizează
ce afectează obligaţia autorităţii publice a cărei executarea mai multor lucrări, de mai mulţi
realizare depinde exclusiv de voinţa statului. executanţi. Prin urmare, recurenta a solicitat
înlăturarea acestei clauze din moment ce după
Concluzia instanţei vine să sublinieze ideea că
alocarea sumelor de bani de către Minister,
în niciun caz nealocarea fondurilor de către
intimata le poate distribui către oricare dintre
M.M.S.C. nu reprezintă un caz fortuit și nici nu
executanţi, fără a exista un raţionament concret.
îndeplinește condiţiile pentru a se considera
că fapta unui terţ ar putea să o exonereze pe Arată că în măsura în care se va considera că
intimată de neexecutarea obligaţiilor sale, această clauză este valabilă s-a avut în vedere
motiv pentru care nu există niciun impediment doar alocarea sumelor de bani și nu distribuirea
pentru ca intimata să procedeze la efectuarea lăsată la latitudinea intimatei.
plăţilor. Această afirmaţie este susţinută și
de faptul că o astfel de condiţionare încalcă Prin acest raţionament, instanţa de fond
obligaţia imperativă prevăzută de Legea a încălcat atât prevederile interne din

Constituţie, cât și cele internaţionale referi- În cuprinsul sentinţei recurate, instanţa de

toare la drepturile omului, motiv pentru care fond a făcut abstracţie de o serie de argumente
se impune admiterea prezentului recurs. prezentate de către recurentă, la care nu a
răspuns în niciun fel, însă a răspuns la alte
Recurenta a participat la procedura de atribuire chestiuni, fără ca intimata să își fi exprimat
a acestui contract întrucât se afirmase că există poziţia.
finanţarea. Mai mult, potrivit dispoziţiilor
amintite mai sus din Legea finanţelor publice Culpa intimatei este dovedită și de o serie de
rezultă că nu erau îndeplinite condiţiile evenimente care nu au fost analizate de către
prevăzute de acest act normativ. Recurenta instanţă. Pentru a se asigura în situaţia în care
a fost de acord să încheie un contract pentru se va dovedi că nealocarea fondurilor de către
care se estimaseră deja fondurile pentru MMSC nu reprezintă un caz fortuit intimata a
următorii ani. Astfel, cel puţin pentru perioada decis să invoce și alte situaţii în speranţa că se
de 3 ani ulterioară finanţarea trebuia să fie vor încadra în sfera instituţiei amintite anterior:
reală, nefiind suficient să se facă doar dovada necesitatea obţinerii unor avize, efectuarea
existenţei acesteia la momentul încheierii unui nou studiu de fezabilitate. În realitate,
contractului. Totodată, consideră că din nou tot intimata este cea care trebuia să le aducă
instanţa de fond a dat o interpretare greșită a la îndeplinire însă nu a făcut demersuri în acest
JURISPRUDENŢĂ
prevederilor legale. Conform art. 997 Vechiul sens, dovedind încă o dată că a invocat diferite
C. civ. „Interpretarea contractelor se face scuze pentru a se exonera de răspunderea sa
după intenţia comună a părţilor contractante, contractuală și pentru a justifica într-un fel
iar nu după sensul literal al termenilor”, iar neexecutarea obligaţiilor sale.
conform art. 978 Vechiul C. civ. „Când o
clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se În fapt, principala argumentare a recurentei s-a
interpretează în sensul ce poate avea un efect, rezumat la următorul raţionament, recurenta
iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul.” a solicitat instanţei să oblige intimata la
Prin urmare, dacă se acceptă că părţile au achitarea sumelor de bani aferente anilor 2012
prevăzut o modalitate ce afectează obligaţia de și 2013 și a prejudiciilor cauzate în condiţiile în
plată (termen sau condiţie), s-ar lipsi de efecte care fondurile au fost alocate anterior pentru
însăși voinţa reală a părţilor, care stă la baza această perioadă de către M.M.S.C.
încheierii contractului.
Adresele și răspunsurile invocate de către
Recurenta nu și-a asumat riscul ca autorităţile intimată prin care pretinde că a primit răspuns
centrale să nu își îndeplinească obligaţiile cel de la M.M.S.C. în sensul nealocării de fonduri
puţin în primii 3 ani, când finanţarea era deja nu vizează perioada pentru care recurenta a
estimată. De asemenea, aplicarea art. 978 solicitat sumele de bani, ci perioada imediat
Vechiul C. civ. de către instanţa de fond trebuie următoare, 2014-2015. Obligaţiile neexecutate
cenzurată aducând grave atingeri recurentei pentru care pretinde și repararea prejudiciilor
din moment ce condiţionarea nu depinde doar cauzate se referă la perioada 2012-2013,
de voinţa intimatei, ci și de un terţ (Ministerul). fondurile aferente fiind alocate anterior de
către M.M.S.C.
Astfel cum rezultă și din raportul de expertiză,
intimata dispunea de suficiente fonduri alocate Faţă de acestea, menţionează faptul că
pentru a achita sumele datorate recurentei, iar recurenta nu a acceptat în niciun fel varianta
refuzul reprezintă doar o gestiune defectuoasă. că plata pentru lucrările efectuate într-un an
Sentinţa recurată cuprinde motive străine de se va face din bugetul alocat anilor următori,
natura cauzei. în condiţiile în care bugetul fusese deja estimat

pe o perioada de 3 ani (3.4.2 din cererea de În concluzie, este culpa intimatei și nu poate
chemare în judecată). fi exonerată de răspunderea sa contractuală
în măsură în care a decis să nu distribuie în
Așa cum a reţinut și expertul desemnat de totalitate către recurentă fondurile alocate de
către instanţă intimata nu a făcut în niciun fel M.M.S.C. care erau suficiente pentru a achita
dovada faptului că fondurile alocate pentru toate sumele datorate la acel moment.
2012 și 2013 au fost insuficiente. Toate
documentele depuse la dosarul cauzei, atât Dat fiind acest aspect, consideră că recurenta a
de către recurentă, cât și de către intimată făcut dovada clară a faptului că la nivelul anilor
dovedesc că perioada avută în vedere de 2012-2013 fondurile alocate de către M.M.S.C.
către aceasta în momentul în care se susţine au fost mai mult decât suficiente pentru a
că au fost alocate fonduri este cea ulterioară acoperi în întregime sumele facturate și, prin
perioadei pentru care recurenta a solicitat să urmare, obligaţia de plată a intimatei era
i se efectueze plăţi. Această concluzie a fost exigibilă cu mult timp înainte de a introduce
cenzurată în mod eronat de către instanţa de acţiunea în pretenţii.
fond și recurenta nu înţelege raţionamentul
De asemenea, gestiunea neadecvată a
acesteia.
fondurilor de către intimată a fost pusă în
Clauza prevăzută de art. 17.1 din contractul discuţie și cu alte ocazii. În raportul privind
încheiat funcţionează în măsura în care finanţele publice locale pe anul 2013 la nivelul
se presupune că intimata a depus toate judeţului Sibiu întocmit de Curtea de Conturi
diligenţele pentru a se asigura că recurenta Sibiu se constată nereguli ample privind modul
va fi plătită pentru lucrările efectuate. Modul de gestionare a banilor publici alocaţi în cadrul
defectuos în care intimata a ales să distribuie obiectivului de investiţii vizat de Convenţia de
fondurile alocate de către M.M.S.C., respectiv finanţare nr. 5540/SB din 26 octombrie 2006
opţiunea sa de a nu achita sumele datorate încheiată cu Ministerul Mediului.
recurentei nu duc la amânarea obligaţiilor de
De altfel, Curtea de Conturi a sancţionat
plată a acesteia, ci justifică exigibilitatea lor și
neregulile găsite, fapt ce a declanșat un litigiu
dreptul recurentei de a pretinde penalităţi.
având U.A.T. ca reclamant, și care s-a finalizat
Totodată, prin răspunsul la obiecţiunile prin menţinerea deciziei Curţii de Conturi,
formulate de către intimată expertul desemnat prin Hotărârea nr. 5847/2014 a Curţii de Apel
a confirmat că au existat suficiente fonduri Alba-Iulia, după casarea cu trimitere de la
alocate de către M.M.S.C., în ciuda susţinerilor I.C.C.J. Aceste aspecte nu au fost analizate de
intimatei. către instanţa de fond, care mai mult decât
atât a invocat apărări în favoarea intimatei,
Expertul a menţionat că sintagma „în limita care nu au fost în niciun moment sugerate de
fondurilor alocate presupune încadrarea în parte (ultimul paragraf pg. 13).
suma prevăzută în Convenţia nr. 5540/SB din
26 octombrie 2006 (...) și nu pe măsura virării În al doilea rând, recurenta a dovedit că în
sumelor de către M.M.S.C.”. perioada 6 septembrie 2013 intimata a încasat
sume de bani de la Minister, pentru care nu
Referitor la modul defectuos în care intimata s-a făcut dovada că nu s-ar referi la facturile
a gestionat fondurile alocate, care nu a fost emise de către recurentă și pentru care nu s-a
analizat de către instanţă, rezultă chiar din prezentat nicio dovadă care să justifice cum au
înscrisurile depuse de către aceasta. fost distribuite.

Recurenta nu poate fi acuzată că a continuat încheiat cu intimata în cazul în care va constata

cu bună-credinţă să își execute obligaţiile, neexecutarea culpabilă a obligaţiilor. Această
fără a sista lucrările. Reaua-credinţă a posibilitate nu era condiţionată fiind prevăzut
intimatei, precum și intenţia de a se prevala în contract un pact comisoriu de gradul IV,
de sintagma „în limita fondurilor alocate” pentru care nu este necesară nici măcar
reies din comunicările transmise recurentei. În punerea în întârziere a debitorului.
realitate, intimata nu a intenţionat niciodată
să finalizeze Contractul, sugerându-i chiar să se Aspectele referitoare la rezilierea Contractului,
prevaleze de dreptul de a sista lucrările. precum și structura acţiunii recurentei au fost
clarificate la termenul din data de 13 ianuarie
Conform art. 17.2 dacă achizitorul nu onorează 2016. Cu această ocazie, instanţa a decis că nu
facturile în termen de 14 zile de la expirarea trebuie achitată o taxă de timbru suplimentară
perioadei convenite (n.n. - 30 de zile de la pentru reziliere, ca urmare a constatării
emiterea facturilor), atunci executantul - faptului că recurenta a solicitat doar să se ia
recurenta are dreptul de a sista executarea act de rezilierea care a operat. Din punct de
lucrărilor sau de a diminua ritmul execuţiei. vedere al recurentei, se află în ipoteza unui
Astfel recurenta a continuat să își îndeplinească pact comisoriu de ultimul grad, astfel încât
obligaţiile asumate, crezând în bunele intenţii rolul instanţei este doar de a observa că a
JURISPRUDENŢĂ
ale intimatei, și doar în anul 2015, când a intervenit rezilierea, fără a putea analiza în
conștientizat că nu există șanse de aducere la această fază aspectele legate de aceasta.
bun sfârșit a raporturilor contractuale a luat
decizia de a rezilia Contractul. Și cu privire la Consideră că nu pot fi reţinute concluziile
această chestiune instanţa de fond a acordat intimatei în sensul că instanţa are obligaţia
o interpretare excesivă. Dacă recurenta ar fi în această fază procesuală să verifice dacă
optat pentru suspendarea lucrărilor, risca să fie sunt îndeplinite condiţiile pentru reziliere
reziliat contractul de către intimată, suporta din moment ce nu a solicitat în mod expres
costuri suplimentare legate de pază și nu avea acest lucru și nici nu a formulat o cerere
cum să împiedice degradarea lucrărilor deja reconvenţională în acest sens.
efectuate. Prin urmare, continuarea lucrărilor
era singura variantă viabilă. Aceste aspecte au fost ignorate de către
instanţa de fond, care trebuia să se limiteze la
Aspectele care justifică obligarea intimatei la cererile recurentei în calitate de reclamantă și
repararea prejudiciului cauzat recurentei: care oricum au fost lămurite la termenul din
data de 13 ianuarie 2016.
Pentru respingerea acestui capăt de cerere,
în sentinţa recurată, instanţa de fond s-a Având în vedere că instanţa de fond nu s-a
raportat doar la prevederile aplicabile, la pronunţat cu privire la condiţiile pentru
faptul că intimata nu este în culpă și la faptul obligarea intimatei la plata daunelor interese,
că în contract părţile nu ar fi prevăzut un pact se reiterează considerentele din acţiunea
comisoriu de gradul 4. introductivă și din documentele depuse în faza
judecăţii în fond.
Prezenta acţiune a fost introdusă ca urmare a
rezilierii Contractului din cauza neîndeplinirii Potrivit dispoziţiilor art. 969 și urm. C. civ.
culpabile a obligaţiilor asumate de către anterior contractele au forţă obligatorie între
intimată. Potrivit prevederilor contractuale, părţile contractante, astfel încât acestea
respectiv art. 11.3 din Contract, recurenta era sunt obligate să suporte toate consecinţele
îndreptăţită să solicite rezilierea contractului neexecutării obligaţiilor asumate. Condiţiile

care determină atragerea răspunderii civile și de atitudinea generală pe care a avut-o în

contractuale (art. 1.073-1.090 C. civ. anterior) raporturile contractuale, precum și cu alte
sunt: existenţa unui contract, fapta ilicită, instituţii, astfel cum rezultă din procesul avut
prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta cu Curtea de Conturi. Adevărata intenţie a
ilicită și prejudiciu, vinovăţia debitorului. intimatei a fost doar de a o păgubi pe recurentă
din dorinţa de a se salva, aspect care rezultă și
În cazul în care se solicită acordarea de daune
din poziţia adoptată în întâmpinare, în sensul
interese există alte două condiţii speciale care
trebuie îndeplinite în afară de cele generale că întreaga legislaţie și clauzele contractuale
prezentate anterior, și anume: punerea în trebuie interpretate numai în folosul intimatei.
întârziere a debitorului și inexistenţa unei În orice caz, vinovăţia autorităţii publice se
cauze de responsabilitate. prezumă în această situaţie, aceasta nereușind
să facă dovada existenţei unui caz fortuit,
În consecinţă, se poate afirma că între părţi aspectele invocate neîndeplinind condiţiile
s-a încheiat Contractul de lucrări nr. 4745 din necesare pentru exonerarea de răspundere.
30 iunie 2010, modificat prin acte adiţionale.
Potrivit art. 11.3 din Contract, recurenta era
Fapta ilicită a intimatei constă în neexecutarea îndreptăţită să solicite rezilierea contractului
culpabilă a obligaţiei contractuale de a achita încheiat cu intimata în cazul în care va constata
sumele datorate recurentei pentru lucrările neexecutarea culpabilă a obligaţiilor. Această
efectuate în condiţiile în care dispunea de posibilitate nu era condiţionată, fiind prevăzut
fonduri în acest sens. în contract un pact comisoriu de gradul IV,
Prejudiciul recurentei este cert, sigur și previ- pentru care nu este necesară nici măcar
zibil și constă în paguba efectivă care a fost punerea în întârziere a debitorului.
cauzată ca urmare a neexecutării obligaţiei de
Intimata trebuie să acopere atât paguba efectiv
plată.
suferită de către recurentă, cât și beneficiul
Raportul de cauzalitate dintre fapta săvârșită nerealizat.
de intimată și prejudiciul cauzat recurentei
a fost dovedit în nenumărate rânduri și este Paguba efectivă suferită din pricina neexecu-
susţinut de cuantumul imens al sumelor tării se circumscrie tuturor investiţiilor și
pe care autoritatea publică i le datorează cheltuielilor pe care recurenta a fost nevoită
recurentei și de care aceasta nu s-a putut să le efectueze în spiritul contractului și în
folosi, fiind nevoită să avanseze sume pentru susţinerea angajamentelor sale, constând în:
efectuarea lucrărilor și care au împiedicat-o pază, securitate șantier și încheiere construcţii
să obţină profit pentru că nu a putut să le modulare, asigurări și cheltuieli de personal.
investească în alt proiect. Paguba suferită este
o consecinţă directă și necesară a neexecutării Din Anexa cererii de chemare în judecată,
culpabile a obligaţiilor sale de către intimată. precum și din dovezile depuse la dosar rezultă
că dauna efectivă suferită de către recurentă
În ceea ce privește vinovăţia intimatei, este de 188.937.30 lei.
reamintește faptul că aceasta cu rea-credinţă a
decis unilateral asupra distribuirii defectuoase Totuși, în subsidiar, în măsura în care instanţa
a fondurilor alocate de către M.M.S.C., va constata că această sumă nu corespunde
aflându-se în situaţia în care îi datorează realităţii solicită să se dispună obligarea
recurentei și penalităţi de întârziere conform intimatei la plata sumei de 166.999.78 lei,
contractului. Vinovăţia acesteia este susţinută astfel cum a fost calculat ă de către expert.

Beneficiul nerealizat, este paguba produsă din În această ipoteză, analiza beneficiului
pricina atitudinii culpabile a intimatei care a nerealizat este o analiză economică, iar nu
condus la lipsirea recurentei de dreptul de a una pur contabilă, ceea ce înseamnă că
beneficia de profitul pe care l-ar fi putut realiza. trebuiau luate în considerare nu doar valoarea
obţinerii beneficiului din contract în proporţie
Modul de calcul al acestuia se raportează de 8% (aspectele la care s-a limitat experta), ci
la devizul de lucrări iniţial și are în vedere beneficiul ce ar fi fost obţinut pe baza preţurilor
diferenţa dintre preţul contractului și costurile contractelor deja încheiate și a ofertelor ferme
și cheltuielile implicate pentru realizarea în baza cărora s-ar fi încheiat noi contracte
proiectului. Recurenta a eliminat din calcul necesare pentru finalizarea proiectului.
valoarea creanţei certe, lichide și exigibile
derivând din certificatul interimar nr. 4 ce face Prin urmare, trebuie făcută analiza preţurilor
obiectul unui capăt distinct de cerere, precum și de pe piaţa materialelor necesare realizării
plăţile deja efectuate de către intimată. Astfel, contractului, mai exact o analiză economică
din preţul total al contractului, eliminând atât asupra preţurilor de pe piaţă a materialelor de
plăţile primite cât și cele facturate, dar care fac construcţii.
obiectul capătului distinct al cererii, se ajunge
la un total de 7.596.821,00 lei. Din această din Contractul nu obligă antreprenorul la realizarea
JURISPRUDENŢĂ
urmă sumă se va scădea toate costurile pe care unui profit de 8%. Pentru o mai bună înţelegere
le-ar fi presupus continuarea lucrărilor până la se arată că acest procent de 8% este aproximat
finalizarea acestora, și anume, 5.836.112,61 lei. la momentul licitaţiei și este trecut deoarece
se cere defalcarea costurilor. Contractul se
În concluzie, beneficiul minim pe care l-ar semnează în baza ofertei depuse la licitaţie pe o
fi putut realiza din finalizarea contractului, valoare și pe baza defalcărilor costurilor, dar nu
dacă nu ar fi intervenit cauza rezilierii, ar fi de obligă în niciun moment prestatorul că trebuie
1.760.708,39 lei. Această sumă este rezultatul să obţină 8% profit, profitul fiind variabil în
unui calcul clar, care a fost avut în vedere încă funcţie de mai mulţi factori. Prin urmare, dacă
de la momentul ofertării, conturând tocmai lucrarea ar fi continuat, contractele și ofertele
cauza încheierii actului juridic. depuse erau costurile recurentei, iar în baza
lor, făcând calculele se poate determina cu
În ceea ce privește opinia expertului desemnat
ușurinţă beneficiul obţinut.
de către instanţă, consideră că aceasta nu
este corectă. Astfel, prin natura sa beneficiul În drept, a invocat art. 488 pct. 6 și 8 C. pr. civ.
nerealizat, lucrum cessans, se raportează la
o virtualitate, la o probabilitate. Beneficiul Intimatul - pârât Orașul Copșa Mică, prin
nerealizat înseamnă deci un beneficiu ipotetic Primar a depus întâmpinare, fila 65, prin care
(ce ar fi fost obţinut în situaţia în care s-ar fi a solicitat respingerea recursului formulat și
executat în totalitate contractul), situându-se menţinerea în totalitate a sentinţei recurate
la un nivel probabilistic. și, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii
reclamantei - recurente în ceea ce privește
În acest sens, suma pretinsă de recurentă cu petitele 1-6, așa cum au fost formulate prin
titlul de beneficiu nerealizat a fost motivată, recurs.
fiind indicat în mod detaliat și concret în
ce anume constă beneficiul pe care nu l-a Pe cale de excepţie, s-a solicitat anularea
obţinut (respectiv contractele ce nu au putut recursului ca netimbrat, având în vedere faptul
fi onorate, care ar fi fost costurile noastre că potrivit art. 28717 alin. (1) din Ordonanţă
efective prin ofertele primite). de Urgenţă nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind

atribuirea contractelor de achiziţie publică, a Reclamanta a susţinut că pârâtul nu și-a

contractelor de concesiune de lucrări publice respectat obligaţiile contractuale privind plata
și a contractelor de concesiune de servicii, în termen a contravalorii lucrărilor, întârzierile
stabilesc că, acţiunile și cererile introduse la la plată generând penalităţi, precum și un
instanţele judecătorești sunt supuse taxelor prejudiciu pentru paguba efectivă și beneficiu
judiciare de timbru prevăzute de prezenta nerealizat.
ordonanţa de urgenţă și ele sunt datorate de
toate persoanele fizice și juridice. Având în vedere dispoziţiile art. 286 din O.U.G.
nr. 34/2006 mai sus indicate care se referă la
De asemenea, s-a invocat excepţia tardivităţii executarea unui contract de achiziţie publică
recursului formulat, având în vedere faptul că rezultă că în litigiul din speţă îi sunt aplicabile
de la data comunicării sentinţei recurate: 13 prevederile cuprinse în secţiunea a 9-a a O.U.G.
iulie 2017 au trecut mai mult de 5 zile, raportat nr. 34/2006.
la data înregistrării recursului 1 august 2017
la Tribunalul Sibiu. Recurenta avea obligaţia Precizează că acest aspect a fost tranșat și în
ca în termen de 5 zile de la data comunicării faţa primei instanţe care a calificat litigiul ca
hotărârii să formuleze prezentul recurs, un litigiu vizând executarea unui contract de
raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 achiziţie publică și a stabilit taxa judiciară de
aplicabile în cauză, Contractul de achiziţii timbru în conformitate cu art. 28717 din O.U.G.
publice/lucrări publice nr. 4745 fiind încheiat nr. 34/2006.
la data de 30 iunie 2010. În textul noi legii a Conform art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006,
achiziţiilor publice se menţionează expres că hotărârea pronunţată în primă instanţă în
contractele încheiate sub autoritatea O.U.G. litigiile la care se referă art. 286 din O.U.G. nr.
nr. 34/2006 vor rămâne sub autoritatea 34/2006 poate fi atacată cu recurs, în termen
acestui act normativ după intrarea în vigoare de 5 zile de la comunicare.
a noii legi a achiziţiilor publice:
Rezultă așadar că în speţă termenul de recurs
Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile este de 5 zile de la comunicarea hotărârii
de atac în materie de atribuire a contractelor recurate și nu de 15 zile cum a indicat prima
de achiziţie publică, a contractelor sectoriale instanţă. Indicarea greșită a termenului în care
și a contractelor de concesiune de lucrări poate fi declarată calea de atac de către prima
și concesiune de servicii, precum și pentru instanţă nu înlătură aplicarea dispoziţiilor
organizarea și funcţionarea Consiliului Naţional legale sus menţionate, căile de atac fiind
de Soluţionare a Contestaţiilor (publicată în guvernate de principiul legalităţii în sensul că
Monitorul Oficial nr. 392 din data de 23 mai legea și nu instanţa este cea care stabilește
2016) se aplică tuturor contestaţiilor/cererilor/ calea de atac aplicabilă, motivele și termenele
plângerilor pentru care termenele procedurale în care se poate exercita.
vor începe să curgă după intrarea în vigoare a
Legii nr. 101/2016 (26 mai 2016). În speţă având în vedere termenul de recurs
prevăzut de art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006
Litigiul din speţă vizează executarea și rezilierea ultima zi a termenului de declarare a recursului
unui contract de achiziţie publică respectiv a fost data de 19 iulie 2017, hotărârea fiind
contractul de lucrări nr. 4745 din 30 iunie 2010, comunicată recurentului la data de 13 iulie
prin care reclamanta, în calitate de executant, 2017.
s-a obligat să execute lucrări publice, conform
ofertei, în schimbul unui preţ plătit de către Recursul a fost introdus cu mult după această,
pârât, în calitate de achizitor. dată respectiv la data de 1 august 2017, fiind

astfel tardiv introdus. Totodată recurenta nu litigiu (durata iniţială a contractului fiind de
a formulat în speţă o cerere de repunere în 12 luni/30 iunie 2010 - 29 iunie 2011), este
termenul de recurs. un contract administrativ încheiat într-o
procedură de achiziţii publice, practic un
Având în vedere aceste considerente, solicită
contract de achiziţii publice, conform art. 3
în temeiul art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006
lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 și este supus
coroborat cu art. 185 C. pr. civ., admiterea
dispoziţiilor Codului civil (1864). Acesta este
excepţiei de tardivitate invocată și respingerea
asimilat actului administrativ potrivit art. 229
recursului declarat în cauză ca tardiv formulat.
alin. (2) din actul normativ aplicabil în speţă.
Pe fondul cauzei, se arată că, în fapt, intimatul
Contrar celor susţinute de recurenta-recla-
a încheiat cu creditoarea I. S.A.U. Z. la data de
mantă că acest tip de contract nu ar avea
30 iunie 2010, Contractul de lucrări nr. 4745,
prin achiziţie publică, având ca obiectiv o putere și o poziţie favorabilă autorităţii
construcţia staţiei de epurare ape uzate contractante, consideră că instanţa de fond a
menajere în orașul Copșa Mică, (denumit apreciat corect regimul juridic al acestui tip de
în continuare Contractul), în valoare de contract, mai ales că contractele de achiziţii
10.423.430 lei, exclusiv TVA, cu o durată de publice servesc cu prioritate interesul public
JURISPRUDENŢĂ
12 luni (30 iunie 2010 - 29 iunie 2011). (Anexa și îl apără în același timp. Din acest motiv și
I, dosar fond). Durata iniţială a Contractului legiuitorul a prevăzut o procedură specială de
dintre părţi s-a modificat prin actul adiţional atribuire a acestor contracte prin procedura
nr. 1 din 15 iunie 2011, până la data de licitaţiei publice, expres prevăzută de O.U.G.
30 aprilie 2013 și ulterior prin actul adiţional nr. 34/2006, act normativ în vigoare la data
nr. 2 din 28 iunie 2013 până la data de 31 atribuirii Contractului nr. 4745 din 30 iunie
decembrie 2015. (Anexa II dosar fond). 2010.
Pe timpul derulării contractului, până la data Inserarea unor clauze în contractele de achiziţii
prezentei cereri, creditoarea recurentă a publice care să protejeze interesul public al
emis facturi la plată, care au fost plătite cu autorităţii contractante este obligatoriu, având
întârziere, din culpa exclusivă a finanţatorului în vedere că interesul public este fundamentul,
Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, care guvernează încheierea, executarea și
ca urmare a lipsei finanţării din partea efectele contractelor publice precum și
Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, responsabilitatea contractuală. Ori, în aceste
în continuare M.M.A.P. (fostul Minister al împrejurări, părţile unui contract public au
Mediului și Gospodăririi Apelor – M.M.G.A.) obligaţia de a accepta anumite clauze stabilite
pentru proiectul investiţional: „Construcţie prin lege, pe baza legii, prin hotărâri ale
staţie de epurare ape uzate menajere în orașul guvernului (partea reglementară din contract),
Copșa Mică, judeţul Sibiu”. însă au și facultatea de a negocia și alte clauze.
Din această perspectivă părţile raportului
Cu privire la asimilarea Contractului admi-
juridic dintr-un contract administrativ nu sunt
nistrativ actului administrativ unilateral
pe poziţii de egalitate, autoritatea contractantă
nu justifică o putere exorbitantă autorităţii
(autoritatea publică) este pe o poziţie de
contractuale.
putere dominantă, guvernată de interesul
Contractul de lucrări nr. 4745 din 30 iunie 2010 public. Este de notorietate că există o diferenţă
cu actele adiţionale succesive (în continuare între contractele administrative, unde părţile
Contractul), încheiat între părţile aflate în nu sunt pe poziţii de egalitate juridică și

contractele civile unde părţile întotdeauna de fondurile destinate finanţării programului

sunt pe poziţii de egalitate juridică. pilot pentru orașul Copșa Mică, fiind exclusă o
finanţare din bugetul local, întrucât consecinţa
Cu privire la temeinicia capătului de cerere ar fi fost de nerambursarea cheltuielilor
referitor la plata penalităţilor de întârziere și efectuate pentru proiectul de investiţii publice
natura juridică a clauzei „în limita fondurilor în baza Convenţiei nr. 5540/2006.
alocate”.
În consecinţă, achizitorul Orașul Copșa Mică nu
Se învederează că lipsa alocării regulate a avea posibilitatea de a achita contravaloarea
fondurilor necesare finanţării lucrărilor de facturilor emise de reclamanta - recurentă din
investiţii de către Ministerul Mediului Pădurilor bugetul local, plata putându-se face doar din
și Apelor (în continuare Ministerul), precum sumele bugetare alocate de la bugetul de stat,
și prevederile art. 17.1 din Contract, unde la doar în limita fondurilor alocate așa cum a fost
art. 17 Modalităţi de plată, se stabilește că stipulat prin Contractul nr. 4745/2010.
„Achizitorul are obligaţia de a efectua plata
către executant în termen de 30 de zile de Clauza înserată în contract prin voinţa părţilor
la emiterea facturii către acesta, a situaţiilor la art. 17.1, exprimă intenţia reală a părţilor de a
de lucrări și a devizului de lucrări verificate și suspenda obligaţia contractuală de plată până
acceptate la plată de către achizitor, în limita la alocarea fondurilor și în limita acestora, în
fondurilor alocate prin Convenţia privind termen de 30 de zile de la justificarea creanţei.
finanţarea programelor multianuale prioritare Contrar celor susţinute în fond și recurs de
de mediu și gospodărirea apelor”. către recurenta I.S. referitoare la faptul că nu
Despre Convenţia nr. 5540/SB din 26 octom- a cunoscut sursa de finanţare și că intimatul
brie 2006 (în continuare Convenţia), pe care nu avea fondurile necesare la semnarea
intimatul pârât a încheiat-o cu Ministerul, contractului, precizează faptul că reclamanta
avea știinţă și reclamanta - recurentă, mai recurentă și-a asumat contractul în cunoștinţă
ales că achiziţia executării lucrărilor publice de cauză, având la dispoziţie toate informaţiile
privind sursa de finanţare de la o dată anterioară
s-a făcut prin licitaţie publică, procedură ce
prezentării ofertei și odată cu publicarea
presupune și indicarea finanţării participanţilor
documentaţiei de atribuire, care evidenţiază
la licitaţie pe de o parte (fila 143 dosar fond),
sursa de finanţare că este de la bugetul de
iar pe de altă parte această finanţare a fost
stat. De asemenea la semnarea contractului
făcută exclusiv de la bugetul de stat, prin
reclamanta - recurentă a cunoscut și acceptat
intermediul Autorităţii de Management aflată
clauza prevăzută la art. 17.1 din contract și și-a
în subordinea Ministerului Mediului și evident
asumat totodată riscul implicit ca plăţile să fie
în raport cu alocările bugetare anuale de către
efectuate cu întârziere și să fie sistate în raport
Ministerul Finanţelor Publice, în baza art. 1
cu alocarea fondurilor pe acest proiect de
alin. (1) și art. 2 din Hotărârea nr. 1267 din investiţii publice.
13 septembrie 2006, precum și a dispoziţiilor
art. 2 lit. b), d) și a art. 3 din Ordonanţa nr. 40 În situaţia în care reclamantei - recurente nu
din 9 august 2006, în limita sumelor aprobate i-ar fi convenit documentaţia de atribuire tre-
anual cu această destinaţie din bugetul buia să o conteste și să nu semneze contractul
autorităţii centrale implicate, acte normative sau să apeleze la instanţa de judecată pentru
anexate întâmpinării formulate în prezenta valorificarea drepturilor sale în raport cu auto-
cauză (vz. anexa V dosar fond). ritatea locală implicată.
Se poate observa că finanţarea este exclusivă Se poate observa că termenul de 30 de zile
de la bugetul de stat, în deplină dependenţă înserat în Contract pentru plata facturilor

are aplicabilitate doar în cazul în care există aferente facturilor emise de aceasta nu poate
fonduri bugetare alocate de la bugetul statului, fi primită, penalităţile putând începe să curgă
iar pârâtul - intimat n-ar fi achitat facturile în numai dacă debitorul nu plătește facturile
termen de maxim 30 de zile. depuse la plată în termen de 30 de zile de la
data alocării fondurilor de către finanţator
Nu pot sta în picioare susţinerile recurentei-
M.M.P.A., potrivit art. 17.1 din Contract.
reclamante că drepturile sale de creanţă au fost
încălcate și instanţa de fond a interpretat legea Prin Raportul de expertiză depus la dosar de
greșit și a înlăturat neîntemeiat jurisprudenţa experta S.E. s-a dovedit faptul că intimatul
invocată precum și actele normative invocate Orașul Copșa Mică și-a îndeplinit obligaţiile
în Constituţia României, CEDO și Protocolul nr. contractuale și a virat sumele primite de la
1 al CEDO atâta vreme cât intenţia părţilor, în minister către reclamanta recurentă, imediat
raport cu natura contractului a fost aceea de a
ce i-au fost alocate. Astfel că termenul de 30
stabili printr-o clauză condiţii suplimentare de
de zile prevăzut în contract nu a fost depășit în
efectuare a plăţii, în raport cu alocarea efectivă
cazul niciunei plăţi executate, îndeplinindu-și
a fondurilor și în limita acestor fonduri.
obligaţiile contractuale asumate.
Această clauză produce efecte și se potri-
Fondurile alocate de minister nu erau transfe-
JURISPRUDENŢĂ
vește cel mai bine cu natura contractului,

interpretarea dată de recurentă este inaplicabilă. rate de la început în conturile intimatului de
trezorerie, ci erau decontate ulterior emiterii
Chiar dacă această clauză ar fi susceptibilă de facturii de către reclamantă (art. 5.2.11 din
două înţelesuri, aceasta se interpretează în convenţie). Așadar intimatul nu a putut
înţelesul ce se potrivește mai mult cu natura influenţa alocarea fondurilor de către minister.
contractului, potrivit art. 979 C. civ. 1864.
Mai mult decât atât, s-a dovedit faptul că plăţile
Pe de altă parte, când este îndoială, convenţia au fost efectuate de către intimat imediat
se interpretează în favoarea celui ce se obligă, ce fondurile au fost alocate și virate de către
potrivit art. 983 Vechiul C. civ., în speţă în minister. De asemenea, intimatul nu a avut
favoarea pârâtului debitor Orașul Copșa Mică. opţiunea în distribuirea fondurilor alocate de
către minister. Fondurile erau virate în conturile
Mai mult, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordonanţa
intimatului în urma emiterii facturilor de către
nr. 40/2006, cofinanţarea proiectelor de
executant, facturi transmise ministerului în
investiţii cuprinse în programele multianuale
prevăzute la art. 2 se asigură de la bugetul termenul stipulat în Convenţie, deci erau
de stat, în limita sumelor aprobate anual cu decontate punctual, întrucât nu exista un buget
această destinaţie în bugetul autorităţilor la dispoziţia intimatului pentru a putea opta
publice centrale implicate. În lumina aceluiași asupra modului de efectuare a plăţilor.
art. 3 se stipulează la alin. (4) că din sumele
Învederează că recurenta-reclamantă susţine
alocate potrivit alin. (2) a art. 3, se pot finanţa
în mod fals, fără nicio dovadă, că intimatul a
realizarea proiectelor de investiţii, în condiţiile
distribuit în mod defectuos fondurile alocate
prezentei ordonanţe.
de minister și că a refuzat să facă plăţi aferente
Subliniază faptul că plata facturilor s-a lucrărilor executate. Așa cum a arătat anterior,
efectuat cu respectarea termenului prevăzut imediat ce a avut la dispoziţie fonduri alocate
în Contract de către intimatul Orașul Copșa pentru obiectivul de investiţii: Construcţie staţie
Mică, iar solicitarea recurentei - reclamante de epurare ape uzate menajere a orașului Copșa
de obligarea la plata penalităţilor de întârziere Mică, am făcut plăţile către executant – I.S.

Consideră că se află în prezenţa unei obligaţii de 1 martie 2013, suma primită de la Minister
sub condiţie, obligaţie afectată de modalităţi și în cuantum de 245.961,43 lei s-a achitat prin
nu una pur și simplă, în sensul că exigibilitatea O.P. nr. 197 din 5 martie 2013, iar suma de
creanţei este afectată de o condiţie, potrivit 406.901,21 primită de la Minister la data de
art. 1004 din Vechiul C. civ. și a art. 17.1 din 29 martie 2013 s-a achitat prin O.P. nr. 336
contractul de lucrări publice, iar penalităţile din 2 aprilie 2013.
accesorii datoriei principale nu pot fi admise
(accesorium sequitur principale). Pentru factura nr. 3 din 1 septembrie 2012,
în valoare de 1.244.505.07 lei, emisă de
Instanţa de fond în mod corect a înlăturat reclamantă, s-a plătit odată: în data de
raportul de expertiză efectuat în cauză de 29 martie 2013, suma primită de la Minister în
expertul D.C. – E., care și-a depășit atribuţiile cuantum de 1.244.505,07 lei s-a achitat prin
interpretând clauzele contractuale fără să ţină O.P. nr. 336 din 2 aprilie 2013 și O.P. nr. 337
cont de faptul că doar instanţa poate interpreta din 2 aprilie 2013.
prevederile contractuale, că pârâtul a achitat
cu întârziere facturile și că datorează atât Pentru factura nr. 4 din 21 noiembrie 2013,
penalităţi cât și daune interese reclamantei. în valoare de 1.153.588,88 lei, emisă de
reclamantă, s-a plătit astfel: în data de 10
Ori așa cum intimatul a arătat anterior, acesta a decembrie 2013, suma primită de la Minister în
fost de bună-credinţă și a respectat prevederile cuantum de 213.185,00 lei s-a achitat prin O.P.
contractuale și a achitat contravaloarea nr. 1511 din 20 decembrie 2013, iar diferenţa
facturilor emise spre decontare imediat ce de 900.820,20 s-a achitat ulterior prin O.P.
fondurile au fost alocate de către minister. nr. 1225 din 30 septembrie 2015 și O.P.
nr. 1225 din 30 septembrie 2015, sumă virată
Exempli gratia pentru factura nr. 1 din 1 iunie de Minister la data de 30 septembrie 2015,
2012 în valoare de 454.038.57 lei, emisă de acest fapt fiind adus la cunoștinţa reclamantei
reclamantă s-a plătit în 2 etape: în data de prin adresa nr. 6609 din 30 septembrie 2015, în
6 septembrie 2012 s-a primit de la Minister consecinţă reclamanta a renunţat la judecată
suma de 200.000 lei, sumă achitată cu mai privind petitul 2 din Cererea de chemare în
multe O.P.-uri la date diferite, însă intimatul judecată.
s-a încadrat în termenul de 14 zile de la data
alocării fondurilor, conform art. 17.2 din Litigiul la care s-a referit recurenta vizează în
Contractul nr. 4745/2010, O.P. nr. 899 realitate vânzarea de către UAT Copșa Mică a
din 12 septembrie 2012, O.P. nr. 900 din trei spaţii cu destinaţie de cabinete medicale,
13 septembrie 2012, O.P. nr. 901 din 14 deţinătorilor legali ai cabinetelor medicale,
septembrie 2012, O.P. nr. 902 din 17 septembrie vânzarea nu are legătură cu programul
2012, O.P. nr. 902 din 18 septembrie 2012, guvernamental de finanţare prin Convenţia
O.P. nr. 904 din 19 septembrie 2012, O.P. nr. 5540/2006.
nr. 905 din 20 septembrie 2012, O.P. nr. 906 din
21 septembrie 2012 și pentru diferenţă s-a Susţinerile recurentei că intimatul este de
primit de la Minister suma de 254.038,57 rea-credinţă în derularea Contractului nr.
lei, în data de 1 martie 2013, achitată cu O.P. 4745/2010 nu pot fi primite, întrucât nu este
nr. 197 din 5 martie 2013. adevărat că nu a vrut să finalizeze contractul,
iar faptul că a notificat reclamanta să diminu-
Pentru factura nr. 2 din 1 august 2012, eze ritmul lucrărilor sau chiar să le sisteze a
în valoare de 652.862,64 lei, emisă de fost tocmai pentru a nu prejudicia executantul,
reclamantă, s-a plătit tot în 2 etape: în data acest fapt este o dovadă certă de bună credinţă

în derularea relaţiilor contractuale. În acest ocazia întocmirii expertizei contabile depuse la

sens, arată că de comun acord, prin art. 17.2 dosarul cauzei, în calitate de expert consultant
din Contract s-a stabilit că – Dacă achizitorul admis în cauză.
nu onorează facturile în termen de 14 zile de
la expirarea perioadei convenite, atunci execu- Notificarea recurentei - reclamante de reziliere
tantul are dreptul de a sista executarea lucrări- a contractului nr. 4745/2010, nu a avut efect
lor sau de a diminua ritmul execuţiei. Imediat rezilierea contractului, mai ales că recurenta
ce achizitorul își onorează restanţa executantul reclamantă n-a avut un petit distinct privind
va relua executarea lucrărilor în cel mai scurt rezilierea contractului, iar pactul invocat prin
timp posibil. notificare nu este un pact comisoriu de grad IV
pentru a avea ca efect rezilierea de drept a
Precizează faptul că susţinerile recurentei po- contractului fără intervenţia instanţei.
trivit cărora dacă ar fi sistat lucrările intimatul
ar fi reziliat contractul sunt nefondate, fiind Așa fiind, contractul nu este desfiinţat și pe
contrazise de notificarea acestuia de a sista cale de consecinţă reclamanta - recurentă
lucrările fără ca această sistare a lucrărilor să nu poate solicita daune-interese nici sub
aibă drept consecinţă rezilierea contractului. forma prejudiciului nici sub forma beneficiului
nerealizat, raportat la art. 13.1 din Contract,
JURISPRUDENŢĂ
Cu privire la motivul de recurs legat de aspecte întrucât nu există o faptă ilicită a intimatului
care justifică obligarea intimatei la repararea orașului Copșa Mică.
prejudiciului cauzat.
În concluzie, solicitarea reclamantei de consta-
Consideră nefondate motivele de recurs invo- tare a rezilierii contractului nr. 4745/2010, este
cate la punctul D, filele 13-18, pentru următoa- nefondată, întrucât rezilierea contractului
rele considerente: și plata daunelor interese, poate opera în
condiţiile nerespectării obligaţiilor asumate
În mod greșit recurenta consideră reziliat prin Contract în mod culpabil, conform
Contractul de achiziţii publice pe motiv că art. 11.3, care prevede că „Nerespectarea
intimatul nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligaţiilor asumate prin prezentul contract de
obligaţiile izvorâte din acesta conform art. 13.1 către una din părţi, în mod culpabil, dă dreptul
și că dispoziţiile acestui articol s-ar asimila cu părţii lezate de a considera contractul reziliat
un pact comisoriu de grad IV. de drept/de a cere rezilierea contractului și de
Arată că aceste prevederi indicate de recurentă a pretinde plata de daune-interese.”
la art. 13.1 nici nu figurează în Contractul de La notificarea nr. I – 90 din 22 iulie 2015
achiziţii publice. Probabil recurenta s-a referit transmisă de reclamantă, intimatul a arătat
la art. 11.3 din contract, care prevede rezilierea în mod expres, prin adresa nr. 4970 din
numai în caz de nerespectare în mod culpabil 27 iulie 2015 că nu are nicio culpă în derularea
dă dreptul uneia dintre părţi de a considera contractului, acest contract produce efecte în
contractul reziliat și de a pretinde daune- continuare, drept urmare reclamanta nu poate
interese. Ori așa cum s-a arătat în cuprinsul considera reziliat Contractul nr. 4745/2010
întâmpinării intimatul nu a avut nicio culpă doar în baza art. 1.3, fără argumente temeinice
în achitarea cu întârziere a facturilor, facturi și fără nicio probă care să justifice culpa sau
care oricum, potrivit art. 17.1 din Contract au vinovăţia pârâtului.
fost achitate conform clauzelor contractuale
și la termenele stipulate în contract, așa cum Atâta vreme cât nu sunt îndeplinite condiţiile
în mod neechivoc a constatat experta S.E. cu stabilite prin art. 11.3 din Contract, clauză

aflată în vigoare, nu poate opera sancţiunea Guvernul, Parlamentarii din judeţul Sibiu),
de reziliere a contractului, întrucât reclamanta conform înscrisurilor anexate.
nu a dovedit că intimatul nu și-a îndeplinit
obligaţiile contractuale în mod culpabil. Pentru a fi în prezenţa răspunderii contractuale
este necesar să fie îndeplinite 4 condiţii
Cu privire la petitele cererii privind acordarea esenţiale: existenţa faptei ilicite, existenţa
de daune-interese pentru pagubă efectivă, prejudiciului patrimonial, raportul de
respectiv al beneficiului nerealizat de către cauzalitate dintre fapta ilicită a debitorului
reclamantă. și prejudiciul creat creditorului, precum și
culpa sau vinovăţia debitorului. Necesitatea
Faţă de motivele de fapt și de drept ale cererii existenţei acestor condiţii rezultă din analiza
introductive de instanţă cu privire la aceste textelor art. 1073, art. 1075-1078, art. 1081-
petite, apreciază că sunt nelegale și neînte- 1086 C. civ. 1864.
meiate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește prima condiţie a neexecu-
În primul rând, reclamanta recurentă nu tării obligaţiilor contractuale, apreciază că nu
motivează în drept cererea privind acordarea este îndeplinită, întrucât obligaţia de plată, nu
de daune - interese, aceasta făcând trimitere a ajuns la termen, fiind suspendată conform
doar la dispoziţiile Noului Cod civil, deși
art. 17.1 din Contractul de lucrări nr. 4745/2010.
Contractul de lucrări nr. 4745/2010 s-a
încheiat sub imperiul Vechiului Cod civil. În al doilea rând, condiţia existenţei preju-
diciului, rezultă din dispoziţiile art. 1082 C. civ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1080 C. civ.
1864, unde se prevede că, debitorul datorează
1864, daunele sunt debite numai atunci când
daune-interese, de se cuvine. Prejudiciul patri-
debitorul este în întârziere de a îndeplini
monial trebuie să fie cert pentru a se naște
obligaţia sa, afară numai de cazul când lucrul
obligaţia de reparare, iar acest fel de prejudiciu
ce debitorul era obligat de a da sau de a face,
nu este cert.
nu putea fi dat nici făcut, decât într-un timp
oarecare ce a trecut. În al treilea rând, condiţia existenţei raportului
de cauzalitate este prezumată, afară de situaţia
Este evident faptul că intimatul nu se află în
în care debitorul nu-și execută obligaţia sau o
situaţia dispoziţiilor art. 1080 C. civ. 1864
execută cu întârziere, dintr-o „cauză străină”,
anterior invocate și nici nu-i sunt incidente
care nu-i poate fi imputată, potrivit art. 1082
dispoziţiile art. 11.3 din Contractul de lucrări
C. civ. 1864.
nr. 4745/2010, întrucât obligaţiile asumate prin
Contract de către pârât, nu au fost încălcate în De asemenea, potrivit art. 1083 C. civ. 1864,
mod culpabil. debitorul nu poate fi obligat la plata de daune
- interese când neexecutarea prestaţiilor se
Intimatul Orașul Copșa Mică a întreprins
datorează unui caz fortuit (fondurile alocate
demersuri pentru asigurarea fondurilor necesare
de la bugetul de stat anual sunt limitate).
executării obligaţiilor contractuale și printr-o
corespondenţă cu finanţatorul, începând cu Pe de altă parte, expresia „cauză străină”
anul 2010 până în prezent, dar mai ales din desemnează nu numai forţa majoră sau cazul
anul 2012 când au început să apară probleme fortuit, ci și fapta creditorului și fapta unui
cu finanţarea obiectivului de investiţii - terţe persoane.
Staţia de Epurare - și nu numai, perioadă în
care a informat în permanenţă reclamanta cât În aceste circumstanţe de „cauză străină”, cazul
și forurile competente (Președinţia României, fortuit sau fapta altei persoane (M.M.P.A.,

M.F.P.) are loc suspendarea obligaţiei Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta a
contractuale privind plata. solicitat iniţial obligarea pârâtului - autoritate
contractantă la plata sumei de 900.820,20 lei,
Astfel că pe durata existenţei unei „cauze reprezentând debit principal restant conform
străine” contractului, așa cum este definită
facturii nr. 4/2013, la plata penalităţilor de
de lege și doctrină creditorul nu poate cere
întârziere aferente facturii nr. 2/2013, precum
îndeplinirea obligaţiei, în speţă plata preţului.
și facturilor fiscale aferente certificatelor
Condiţia culpei sau vinovăţiei debitorului interimare de plată pentru lunile mai – iunie
rezultă din interpretarea art. 1080 și a art. 1081 și iulie 2012, precum și la plata daunelor
- 1083 C. civ. 1864. interese cu titlu de pagubă efectivă și beneficiu
nerealizat.
În speţă fiind necesară analiza motivelor
pentru care debitorul - pârât nu și-a îndeplinit În motivarea acţiunii, a arătat în esenţă că
obligaţiile contractuale. între părţi s-a încheiat contractul de lucrări
nr. 4745 din 30 iunie 2010, durata acestuia
Pârâtul nu se face vinovat de neexecutarea la
termen a obligaţiilor izvorâte din dispoziţiile fiind prelungită ulterior prin acte adiţionale
art. 17.1 din contractul de lucrări nr. 4745 din 30 până la data de 31 decembrie 2015, iar pârâtul
a achitat cu întârziere facturile fiscale emise de
JURISPRUDENŢĂ
iunie 2010, care stipulează că plata se va face

în termen de 30 de zile, în limita fondurilor reclamantă, ceea ce a condus la producerea
alocate. unui prejudiciu datorat neexecutării obligaţiilor
contractuale, astfel cum sunt reglementate de
Ori, prin diligenţele pe care intimatul le-a prevederile art. 17 din contract.
depus pentru alocarea fondurilor destinate
obiectivelor de investiţii din orașul Copșa Pe parcursul derulării litigiului, reclamanta a
Mică, face dovada bunei - credinţe și a faptului formulat o cerere de renunţare la judecată,
că a avut o conduită pozitivă, de executare respectiv la capătul 2 de cerere având ca obiect
a obligaţiilor contractuale de bunăvoie și cu plata sumei de 900.820,20 lei, reprezentând
bună - credinţă. debit principal restant conform facturii
Pe de altă parte, potrivit art. 1084 C. civ. 1864, nr. 4/2013, pe motiv că pârâtul a efectuat această
creditorul are dreptul la paguba suferită și plată, astfel că a solicitat doar obligarea
beneficiul nerealizat, numai în cazul în care Orașului Copșa Mică la plata penalităţilor
neîndeplinirea obligaţiei debitorului este din de întârziere aferente celor 4 facturi fiscale,
dolul acestuia din urmă. calculate până la data de 22 iunie 2015,
precum și a daunelor – interese.
Având în vedere că nu a fost dovedită reaua-
credinţă, viclenia pârâtului debitor, în speţă În ceea ce privește clauza contractuală
nu poate fi îndeplinită condiţia de răspundere prevăzută de art. 17.1 din contract:
contractuală, întrucât lipsește reaua-credinţă,
viclenia. Prealabil, cu privire la legea aplicabilă cauzei,
Curtea reţine că în temeiul art. 6 alin. (2) Noul
În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 C. pr. civ. C. civ. și art. 3 din Legea nr. 71/2011, legea
în vigoare la data încheierii unui act juridic
Analizând recursul reclamantei Curtea constată
următoarele: va reglementa, atât efectele trecute (adică
efectele care s-au produs sub imperiul ei), cât
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut și efectele viitoare, adică efectele care se vor
de art. 488 pct. 8 Noul C. pr. civ.: produce după intrarea ei în vigoare.

Deoarece, în speţă, se reclamă repararea totalul cheltuielilor eligibile din bugetul de stat
unui prejudiciu produs în urma încheierii unui prin bugetul acestui minister (art. 1.1 și 1.2).
contrat de achiziţie publică la data de 30
iunie 2010, este evident că se aplică legea în Referitor la interpretarea aplicabilităţii acestei
vigoare la data încheierii contractului, respectiv clauze, în acord cu judecătorul fondului,
vechiul Cod civil, așa cum de altfel au susţinut Curtea reţine că nu poate fi primită susţinerea
și părţile și cum în mod corect a apreciat și reclamantei potrivit căreia clauza este lovită
prima instanţă. de nulitate întrucât nu a existat intenţia
debitorului de a se obliga la momentul
Având în vedere că, potrivit susţinerilor semnării contractului, fiind vorba în fapt despre
reclamantei, paguba a cărei reparare se solicită o obligaţie afectată de o condiţie potestativă
este consecinţa încălcării obligaţiilor contrac- simplă, a cărei realizare depinde atât de voinţa
tuale, instanţa de recurs reţine că temeiul pârâtului, cât și de un element exterior, în
acţiunii îl constituie așadar răspunderea civilă speţă alocarea fondurilor de către Ministerul
contractuală. Mediului.
În acest context, clauza contractuală care În raport de aceste împrejurări, în mod

reglementează modalităţile de plată și în corect a reţinut prima instanţă că societatea
legătură cu care părţile au opinii divergente este reclamantă a știut încă din momentul
cea de la art. 17.1 din convenţia părţilor, potrivit participării la licitaţie sursa finanţării, și mai
căreia achizitorul are obligaţia de a efectua plata mult, prin semnarea contractului și-a asumat
către executant în termen de 30 de zile de la și riscul ca plăţile să fie efectuate în limita
emiterea facturii de către acesta, a situaţiilor fondurilor alocate, din această perspectivă,
de lucrări și a devizului de lucrări verificate și fiind lipsită de relevanţă natura juridică a
acceptate la plată de către achizitor, în limita contractului și implicit discuţia dacă părţile
fondurilor alocate prin Convenţia privind raportului juridic stau sau nu pe poziţii de
finanţarea programelor multianuale prioritare egalitate în cazul de faţă.
de mediu și gospodărire a apelor.
Așa cum s-a arătat în mod expres și în
Cu alte cuvinte, pârâtul se prevalează de documentaţia de atribuire a contractului
această clauză, invocând imposibilitatea de de achiziţie de lucrări, sursa de finanţare a
plată la termen a celor 4 facturi emise de acestuia constă în fonduri guvernamentale
către reclamantă, din cauza unor împrejurări alocate în baza dispoziţiilor H.G. nr. 1267/2006
obiective, respectiv finanţarea lucrărilor de și Programul multianual prioritar de mediu
către un terţ, în speţă Ministerul Mediului care și gospodărie a apelor, definit conform
ar fi alocat cu întârziere fondurile necesare art. 2 din O.G. nr. 40/2006, precum și a
finanţării proiectului, așa cum s-a obligat prin Convenţiei privind finanţarea și implementarea
Convenţia la care face referire contractul. programului, aspecte cunoscute și asumate de
către reclamantă.
Se reţine așadar că, prin Convenţia nr. 5540/
SB din 26 februarie 2006, încheiată între pârât Faţă de aceste considerente, este nefondată
și Ministerul Mediului, s-a stabilit modul de critica recurentei în sensul încălcării
finanţare și implementare a programelor prevederilor interne din Constituţie, precum și
multianuale prioritare de mediu și gospodărire a celor internaţionale referitoare la drepturile
a apelor, pentru Programul de reabilitare a omului, deoarece, așa cum s-a arătat deja, în
zonelor fierbinţi Zlatna și Copșa Mică, care speţă există intenţia debitorului de a se obliga
urma să fie finanţat în proporţie de 100% din la plata contraprestaţiei celeilalte părţi, însă

sub rezerva alocării fondurilor necesare de la coroborează cu cele ale expertului S.E., expert
bugetul de stat, programul în cauză neputând parte al pârâtului, contravaloarea primei
fi finanţat de către autoritatea contractantă de facturi a fost achitată în mai multe tranșe,
la bugetul local decât cu încălcarea dispoziţiilor ultima dintre ele, în valoare de 254.038,57 lei,
legale și convenţionale anterior expuse. a fost plătită cu ordinul de plată nr. 197 la data
de 5 martie 2013, cu 165 de zile întârziere,
De asemenea, jurisprudenţa în materia achiziţiilor în condiţiile în care pârâtul a încasat această
publice de care se prevalează reclamanta, pe sumă de la minister la data de 1 august 2012.
lângă faptul că nu se impune altor instanţe Prin urmare, au fost calculate penalităţi de
judecătorești cu putere obligatorie, ci are întârziere în sumă de 3.889,55 lei, pe care
doar o valoare orientativă, nu are în vedere
pârâtul le datorează reclamantei, având în
un contract identic cu cel încheiat în cauză, ci
vedere că sumele astfel primite nu au fost
vizează un contract de prestări servicii încheiat
virate la timp societăţii, contrar susţinerilor
în anul 2012, în temeiul O.U.G. nr. 34/2006,
primei instanţe (anexa nr. 4 și 12 la raportul
în forma care definea contractul de achiziţie
publică ca fiind un contract comercial, dispoziţii de expertiză).
inaplicabile în speţă, în raport de data încheierii În ceea ce privește plata facturilor fiscale
contractului supus discuţiei. aferente certificatelor interimare de plată
JURISPRUDENŢĂ
În consecinţă, în raport de toate aceste împre- pentru lunile iunie și iulie 2012, se constată că,
jurări, se reţine că prima instanţă a interpretat din coroborarea acelorași concluzii ale experţilor
în mod corect clauza privind obligaţia de plată desemnaţi în cauză, ele au fost plătite imediat
a debitului principal. ce sumele au fost virate de la minister.
În ceea ce privește obligaţia de plată a pena- Referitor la factura nr. 4 din 21 noiembrie 2013,
lităţilor de întârziere: așa cum s-a arătat deja, o tranșă în valoare de
900.820,20 lei a fost achitată ulterior sesizării
Potrivit art. 11.2 din contract, în cazul în care Tribunalului Sibiu la data de 30 septembrie
achizitorul nu onorează facturile în termen 2015, iar prima tranșă în sumă de 206.253 lei
de 28 de zile de la expirarea perioadei a fost achitată în termen cu ordinul de plată
convenite, atunci acesta are obligaţia de a nr. 1511 din 20 decembrie 2013, aspect pe care
plăti ca penalităţi o sumă echivalentă cu o cotă
de altfel nici reclamanta nu-l contestă.
procentuală pentru fiecare zi de întârziere până
la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor. În ceea ce privește obligaţia de plată a pena-
lităţilor de întârziere aferente sumei de
În cauză, este de necontestat împrejurarea că
900.820,20, se constată ca fiind întemeiată
reclamanta a emis 4 facturi fiscale aferente
lucrărilor executate conform contractului, susţinerea reclamantei în sensul că, din
respectiv factura nr. 1 din 1 iunie 2012, aferentă adresa nr. 2241 din 31 martie 2015, emisă
lunii mai, în cuantum de 435.730,56 lei; factura de Ministerul Mediului, rezultă că s-a adus la
nr. 2 din 1 august 2012, aferentă lunii iunie cunoștinţa pârâtului împrejurarea că pentru
2012 în valoare de 626.537,53 lei; factura nr. 3 anul 2015 alocaţia bugetară din cadrul
din 1 septembrie 2012, aferentă lunii iulie 2012, programului derulat este de 9.400.000 lei,
pentru suma de 1.192.823,42 lei și factura pârâtul confirmând într-adevăr prin adresa din
nr. 4 din 21 noiembrie 2013 în valoare totală 4 iunie 2015 faptul că au fost alocate aceste
de 1.107.073,20 lei. sume de bani.
Potrivit expertului contabil desemnat de Drept urmare, cum pârâtul avea obligaţia să
instanţa de fond, ale cărei concluzii se achite diferenţa, debitului principal restant

către reclamantă până la data de 1 mai 2015, se plata penalităţilor de întârziere reprezintă o
reţine că pentru plata cu întârziere a sumelor valorificare a clauzei penale pe care părţile au
alocate, reclamanta are dreptul la penalităţi inserat-o în contractul de lucrări, respectiv în
aferente perioadei 1 mai 2015, până la această art. 11.2 din contract.
dată fiind solicitate penalităţi de întârziere, cu
toate că factura a fost achitată abia la data de Potrivit prevederilor vechiului Cod civil, eva-
30 septembrie 2015. luarea despăgubirilor se poate realiza în trei
modalităţi: pe calea judecătorească (evaluarea
Împrejurarea că pârâtul a demarat în această judiciară), prin convenţia părţilor (clauza
perioadă procedura de actualizare a studiului penală) și prin lege (evaluare legală).
de fezabilitate iniţial nu poate fi imputată
reclamantei, astfel că, așa cum s-a menţionat, Evaluarea despăgubirilor de către instanţă,
factura în cauză nu a fost onorată în perioada trebuie făcută într-adevăr cu respectarea
convenită pentru a putea fi considerată ca fiind principiilor stabilite de art. 1084-1086 C. civ.,
plătită la timp. primul dintre ele stabilind că despăgubirile
Referitor la gestiunea inadecvată a fondurilor acordate creditorului trebuie să acopere atât
de către pârât, se reţine că litigiul la care face pierderea efectiv suferită (damnum emergens),
referire reclamanta și declanșat ca urmare a cât și câștigul pe care creditorul nu l-a putut
verificărilor efectuate de Curtea de Conturi realiza (lucrum cessans).
este lipsit de relevanţă, în condiţiile în care nu
are legătură cu prezenta cauză și în plus, așa Aceste despăgubiri sunt solicitate de către
cum s-a subliniat, obligaţia de plată a pârâtului reclamantă, ca o consecinţă a culpei pârâtei
este condiţionată de alocarea fondurilor de la de a nu-și executa la timp obligaţiile asumate
bugetul de stat. prin contract, însă, în speţă, Curtea reţine că,
din moment ce părţile au stabilit despăgubirile
Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 11.3 din pe cale convenţională, evident că ele nu pot
contract și notificarea reclamantei de reziliere fi acordate și pe cale judiciară, evaluarea
a contractului, se reţine că această sancţiune judiciară impunându-se doar atunci când nu
intervine în cazul nerespectării culpabile a există o evaluare convenţională a acestora.
obligaţiilor asumate de către una din părţi, or,
în acord cu cele ce preced, faţă de asumarea În ceea ce privește motivul de casare prevăzut
sub condiţie a obligaţiei de plată și de alocarea de art. 488 pct. 6 Noul C. pr. civ. acesta nu este
cu întârziere a majorităţii fondurilor din care întemeiat deoarece hotărârea atacată cuprinde
urma să se facă plata, se constată că nu sunt motivele pe care se sprijină, acestea nu sunt
îndeplinite condiţiile stabilite prin această
contradictorii și nici străine de natura pricinii.
clauză. În plus, reclamanta nu a solicitat în mod
expres ca și capăt de cerere distinct rezilierea Pentru toate considerentele expuse, în temeiul
contractului și obligarea pârâtului la plata art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1)
daunelor-interese în baza acestor prevederi pct. 8 C. pr. civ., se va admite recursul declarat
contractuale, astfel că nu pot fi primite de reclamanta I. S.A.U. împotriva sentinţei
criticile potrivit cărora prima instanţă trebuia
administrative nr. 968/2017 pronunţată de
să constate intervenită rezilierea contractului.
Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios
În ceea ce privește plata daunelor-interese: administrativ și fiscal în dosar nr. xxx.
Pornind de la considerentele anterior expuse, Va fi casată în tot sentinţa atacată și reju-

se reţine că formularea pretenţiilor privind decând cauza în fond:

Va admite în parte acţiunea formulată de pretenţiilor admise, va obliga pârâtul să

reclamanta I. S.A.U. în contradictoriu cu plătească reclamantei suma de 13.018,84 lei,
pârâtul Orașul Copșa Mică prin primar și va cheltuieli de judecată parţiale avansate la
obliga pârâtul să plătească reclamantei suma fond, reprezentând taxa judiciară de timbru,
de 3.889,55 lei, reprezentând penalităţi de fila 47, vol. I, onorariu parţial de expert în
întârziere aferente sumei de 254.038,57 lei, sumă de 2.000 lei (filele 22, 122, vol. II, fila
precum și penalităţi de întârziere aferente 208), precum și onorariu parţial de avocat în
sumei de 900.820,20 lei, calculate pentru
cuantum de 8.000 lei, fila 126, vol. IV.
perioada 1 mai 2015.
De asemenea, va obliga pârâtul să plătească
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată:
reclamantei și suma de 1.609,42 lei, cheltuieli de
În baza art. 453 alin. (1) și (2) C. pr. civ., judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară
având în vedere culpa procesuală și valoarea de timbru, conform dovezii de la fila 41.
JURISPRUDENŢĂ

MERIDIANE JURIDICE
Franţa: modificarea reglementărilor

privind asistenţa juridică în timpul
percheziţiilor judiciare
Dr. Andrei DUŢU
Indiferent de tipul anchetei judiciare, dreptul francez nu prevede în mod expres prezenţa avocatului,
dar nici nu o interzice. Jurisprudenţa CEDO în materie (hotărârea din 21 februarie 2008 pronunţată
în cauza Ravon c. Franţa, cererea nr. 18497/03), referitoare la dispoziţii din codul de procedură
fiscală francez, a arătat că, în privinţa interdicţiei ca persoanele interesate să conteste legalitatea
anumitor măsuri preliminarii, nici controlul instanţei care a permis procedura necontencioasă, nici
posibilitatea unei căi de atac, nu oferă un control de facto în sensul dreptului de acces la justiţie.
Astfel, se impune recunoaşterea unei căi de atac (în casaţie) a ordonanţei prin care s-a dispus
măsura respectivă, cu caracter suspensiv. Această măsură a fost extinsă şi în privinţa perchiziţiilor
domiciliare asupra persoanelor fizice, unde a devenit obligatorie şi prezenţa avocatului.
Odată cu transpunerea directivei din 22 octombrie 2013 relativă la prezenţa avocatului în cadrul
procedurilor penale, dreptul francez a recunoscut dreptul suspectului la asistenţă de specialitate,
mai ales în cadrul audierilor şi a reconstituirii faptelor. La 27 aprilie 2011, instanţa supremă a
Franţei a arătat că principiul contradictorialităţii nu se aplică şi în cazul diligenţelor necesare
anchetării infracţiunilor şi a făptuitorilor lor, astfel încât perchiziţiile nu impun alte rigori ce
se dovedesc a nu fi necesare. Ulterior, la 25 aprilie 2013, camera penală a aceleiaşi instanţe a
apreciat că articolul 6, paragraf 3, din Convenţia europeană a drepturilor omului nu impune
ca persoana informată cu privire la faptul că este suspectată de a fi comis o faptă penală să fie
asistată de avocat, cât timp participă la acţiunile anchetei penale fără a fi lipsită de libertate şi
fără a fi audiată cu privire la fapte. Această concluzie a fost extinsă, la 22 octombrie a aceluiaşi
an, în privinţa reţinerii preventive (garde a vue).
În fine, prin avizul din 12 aprilie 2018 al Consiliului de stat francez, privitor la proiectul
de modificare a legilor justiţiei, s-a impus ca noul text să prevadă, în cazul percheziţiilor,
posibilitatea ca suspectul să aibă acces la o cale de atac, în baza considerentelor avute în vedere
în jurisprudenţa Ravon (atât naţională, cât şi a curţii de la Strasbourg), lucru avut în vedere de
ministerul justiţiei, fără însă a preciza explicit necesitatea prezenţei unui apărător.
O reformă contestată
Comisia legislativă a Adunării Naţionale franceze a dezbătut, la 7 noiembrie 2018, proiectul de
reformare a legilor justiţiei din Hexagon care, în urma discuţiilor purtate în camera superioară
a legislativului, a cunoscut interesante propuneri de modificare în ceea ce priveşte prezenţa
avocatului în cadrul perchiziţiilor judiciare. Pe aceeaşi temă, s-a solicitat câte un punct de vedere
din partea ministerului justiţiei, a Parchetului Naţional Financiar şi a uniunii barourilor din Franţa.
MERIDIANE JURIDICE | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 235

Andrei DUŢU
Aceste propuneri de modificări au pornit la iniţiativa asociaţiilor profesionale ale avocaţilor,

confruntaţi adesea cu situaţia în care, la momentul efectuării unei perchiziţii judiciare la sediul
unui client persoană juridică, apărătorilor li s-a interzis să discute cu reprezentanţii clienţilor, să ia
la cunoştinţă conţinutul procesului verbal, fiind, practic, izolaţi într-o încăpere separată pentru a
nu putea supraveghea activitatea agenţilor implicaţi. În consecinţă, dată fiind lipsa unei dispoziţii
legale exprese cu privire la o atare situaţie, organizaţia „Cabinets de croissance” – veritabil think
tank al avocaţilor francezi, a propus comisiei juridice a senatului un amendament la proiectul
de lege privind reforma justiţiei, având drept conţinut tocmai autorizarea formală a prezenţei
avocatului în cadrul procedurilor de perchiziţie penală, atât flagrante, cât şi preliminare.
Modificările respective au fost adoptat de către senat în ciuda avizului negativ al ministerului de
resort, însăşi ministrul Nicole Belloubet afirmând că o atare reformă nu ar face decât să complice
în mod inutil procedurile specifice, la fel ca şi în cazul prezenţei avocatului pe parcursul perioade
de reţinere a suspectului. Astfel, arată aceasta, „obsesia” faţă de ocrotirea învinuitului în faţa
anchetatorilor poate da naştere la unele bănuieli serioase cu privire la intenţiile acestora din urmă
de a încălca drepturile recunoscute deja prin constituţie şi lege. În acelaşi timp, reprezentanţii
sindicatului comisarilor de poliţie din Franţa au susţinut proiectul, manifestându-se vehement
împotriva poziţiei ministerului de justiţie.
Prezenţa apărătorului, o garanţie în plus a respectării legii

În opinia avocaţilor francezi, noile modificări ale legilor justiţiei vor permite implementarea unor
noi măsuri coercitive, precum, printre altele, ascultarea telefoanelor şi localizarea geografică în
cadrul procedurilor preliminarii, în cazul unor crime sau delicte pedepsite cu cel mult trei ani de
închisoare, în loc de cinci, conform legislaţiei în vigoare. Or, în dreptul penal francez, majoritatea
MERIDIANE JURIDICE
infracţiunilor incriminate pot cădea sub incidenţa unei atari dispoziţii.
Dar, în opinia oarecum diferită a purtătorului de cuvânt al ministerului de justiţie, Youssef Badr,
modificarea avută în vedere priveşte exclusiv limitele pedepselor cărora li se aplică acest nou
regim, în sensul scăderii pragului minim al acestora de la cinci la trei ani; prin urmare, se va
mări categoria de fapte pentru care devine aplicabilă măsura perchiziţiei preliminare, dar toate
garanţiile de ordin procedural aplicabile, precum consimţământul suspectului, autorizarea
din partea magistratului de libertăţi ş.a., rămân neschimbate. Mai mult decât atât, arată
reprezentantul ministerului, percheziţiile desfăşurate pe timp de noapte rămân limitate la
domeniul delincvenţei organizate, fiind, de asemenea, supuse unor căi de atac. În fine, un alt
aspect nou introdus priveşte posibilitatea ca persoane fără calitate procesuală să conteste
legalitatea sau regularitatea unei percheziţii.
În replică, Rémi Lorrain, reprezentantul avocaţilor francezi, arată că, într-adevăr, iniţiativa
introducerii dispoziţiei cu privire la prezenţa efectivă a apărătorului pe parcursul perchiziţiei
preliminare nu aparţine nici legislativului, nici ministerului de resort, ci, practic, Consiliului de Stat,
printr-o soluţie pronunţată într-una din cauzele Ravon (hotărârea nr. 406435 din 30 mai 2018).
Referitor la problemă, membrii comisiei juridice a senatului francez au arătat, în raportul întocmit
cu această ocazie, că proiectul de lege extinde în mod indirect posibilităţile operării de perchiziţii,
fără acordul suspectului, în cadrul anchetelor preliminarii, prin faptul că se reduc limitele de
pedeapsă corespunzătoare faptelor ce cad sub incidenţa dispoziţiilor respective. Prin urmare, în
236 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | MERIDIANE JURIDICE

mod paradoxal, legiuitorul reduce în mod progresiv limitele de pedeapsă, în timp ce numărul
faptelor incriminate creşte în mod exponenţial! Pe de altă parte, arată senatorii francezi, faptele
ce cad sub incidenţa pedepselor de trei ani de închisoare nu se supun de cele mai multe ori
unei anchete preliminare, deci nu impun adoptarea măsurii percheziţiei. În concluzie, păstrarea
formulării din proiectul de act normativ nu ar duce decât la marginalizarea judecătorului de
instrucţie şi extinderea progresivă a măsurilor coercitive în cadrul anchetelor judiciare, astfel
încât s-ar impune, în paralel, introducerea expresă a unei căi de atac împotriva adoptării unor
atari măsuri (soluţie impusă şi de Consiliul de Stat, prin jurisprudenţa sus-citată).
Poziţia magistratului contra poziţiei avocatului

În comunicatul Parchetului Naţional Financiar (PNF) se arată că, dacă se consideră că numai
prezenţa avocatului este de natură să atingă obiectivul garantării drepturilor procedurale, atunci
se poate ajunge la negarea funcţiei substanţiale a magistratului de drepturi şi libertăţi, şi la
naşterea unor suspiciuni cu privire la capacitatea sa de a ocupa acea funcţie. În materia anchetelor
preliminarii, de pildă, s-ar reveni la reevaluarea rolului procurorului în ordinea judiciară şi, în sens
general, în ordinea constituţională.
Însă, se arată în poziţie reprezentanţilor avocaţilor francezi, ordinea constituţională nu a fost

pusă în discuţie nici în situaţia în care prezenţa avocatului a fost permisă pe parcursul măsurii de
reţinere preventivă; în plus, în cazul percheziţiei efectuate în cadrul anchetei preliminarii, prezenţa
organelor de anchetă nu este limitată în timp şi nu se face sub controlul parchetului, ci numai a
poliţiei judiciare, astfel încât nu se poate pune problema ca procurorul să fie garantul respectării
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
În replică, PNF a arătat că nu este vorba despre acelaşi gen de încălcare.
Astfel, în cazul măsurii reţinerii preventive, aceasta are în vedere libertatea individului; or, în
cazul percheziţiei, aceasta priveşte dreptul de proprietate, fapt care explică diferenţa de regim
juridic. Totuşi, se precizează că, în situaţia în care organele de anchetă dispun ca suspectul să fie
imobilizat, se aplică regimul reţinerii, fiindu-i comunicate drepturile procedurale. În acelaşi timp,
procurorul este informat cu privire la adoptarea acestei măsuri.
Regulile generale aplicabile percheziţiei şi garantarea drepturilor

fundamentale
Chiar dacă, în opinia PNF, perchiziţia constituie o măsură care aduce atingere numai drepturilor
subiective patrimoniale, aceasta se supune unui regim strict de reglementare, vizând „culegerea
de probe într-un spaţiu determinat şi evitarea pierderii sau deteriorării acestora”, sub atenta
supraveghere a organelor de poliţie judiciară şi a sub controlul parchetului, care veghează la
respectarea secretului profesional şi a dreptului la apărare, astfel cum este prevăzut în articolul
66 al codului francez de procedură penală.
Însă, în acelaşi timp, legislaţia franceză nu prevede obligativitatea informării suspectului cu privire
la drepturile sale procedurale pe parcursul efectuării perchiziţiei şi, de asemenea, aceasta nu
este limitată sub aspect temporal. În consecinţă, s-a apreciat că percheziţia constituie o măsură
MERIDIANE JURIDICE | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 237

Andrei DUŢU
de constrângere care impune, prin natura sa, informarea cu privire la drepturile suspectului
şi prezenţa unui apărător. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât persoana suspectată poate face
declaraţii în faţa organelor de anchetă, cu privire la obiectele avute în vedere în timpul desfăşurării
operaţiunii de percheziţie, în temeiul articolului 56 al Codului de procedură penală al Franţei.
PNF, în schimb, a adoptat o poziţie diferită, susţinând că percheziţia nu poate fi asimilată unei
măsuri de constrângere personală sau de audiere, care să impună asistenţa judiciară obligatorie.
Această diferenţă de natură se regăseşte în diferenţa de regim juridic, în condiţiile în care
persoana la al cărei domiciliu se desfăşoară percheziţie are posibilitatea legală de a fi reprezentată;
or, această reprezentare nu poate fi concepută în situaţia în care se impune informarea cu privire
la drepturile persoanei, ceea ce implică prezenţa personală a suspectului. Astfel, procesul verbal
semnat de suspect constituie garanţia faptului că percheziţia se desfăşoară cu respectarea
dreptului de proprietate şi a dreptului la viaţă privată.
În aceeaşi măsură, pentru parchetul financiar, colectarea probelor nu are caracter contradictoriu,
fiind contraproductivă extinderea acestui principiu în privinţa tuturor dosarelor penale, pe motiv
că există un risc material, pe de o parte (riscul pierderii probelor) şi un risc procedural, pe de altă
parte, respectiv ca actele procedurale să fie lovite de nulitate. Sub acest aspect, ministerul justiţiei
a arătat că prezenţa permanentă a unui avocat nu poate decât să complice procedura penală,
aducând atingere necesităţilor anchetei penale, punând în pericol siguranţa atât a avocatului,
cât şi a organelor de cercetare.
MERIDIANE JURIDICE
238 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | MERIDIANE JURIDICE

ISTORIA JURIDICĂ
Revenirea la București și reluarea activităţii instanţei supreme după refugiul din Moldova (1916–1918)
Revenirea la București și reluarea activităţii

instanţei supreme după refugiul din Moldova
(1916–1918)
Ocuparea capitalei de către trupele germane și refugierea în Moldova a autorităţilor centrale,
în toamna anului 1916, a însemnat și retragerea și instalarea la Iași a Înaltei Curţi de Casaţie
și Justiţie unde avea să rămână timp de doi ani, până la sfârșitul lunii noiembrie 1918.
Într-adevăr, după marele armistiţiu (11 noiembrie 1918) treptat, autorităţile românești au revenit
la București și și-au reluat activitatea în condiţii normale. Printre acestea s-a numărat și Înalta
Curte de Casaţie care, la 26 noiembrie/9 decembrie 1918, organiza, cu întârzierea justificată
de evenimente, solemnitatea de deschidere a anului judecătoresc 1918/1919, marcând astfel
intrarea în normalitate.
Ceremonia, altădată marea sărbătoare anuală a justiţiei românești, se remarca acum prin
sobrietate și chiar dramatism, dar în același timp era marele semn al renașterii României întregite.
Redăm mai jos relatarea evenimentului publicată în numărul din 1923 al „Buletinului Uniunii
Avocaţilor”.
Prof. univ. dr. Mircea DUŢU
ÎNAPOIEREA ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE DE LA IAȘI LA BUCUREȘTI DUPĂ RĂSBOI

Solemnitatea deschiderii anului judecătoresc 1918/1919
[26 Noembrie stil vechiu (9 Decembrie stil nou) 1918]
Reședinţa Înaltei Curţi de Casaţie fusese strămutată provizoriu, în ajunul ocupării Capitalei
de către trupele dușmane, de la București la Iași, unde ea a funcţionat până la sfârșitul lunei
Noembrie 1918, când și-a reluat sediul în Capitală.
Reluarea activităţii Înaltei Curţi și evenimentele petrecute atunci, prezintă o mare importanţă
pentru istoricul magistraturii și baroului românesc, spre a se vedea cari erau sentimentele
acestor instituţiuni în momentul când se înfăptuia marele act al unirii ţărilor române, și de aceea
reproducem mai jos o dare de seamă din ziarele de pe vremuri.
Deschiderea anului judecătoresc, coincizând cu reîntoarcerea Înaltei Curţi în Capitală, a făcut

ca această solemnitate să fie cu atât mai impozantă și impresionantă cu cât ea forma un act
de manifestare a justiţiei ţării românești întregite în hotarele etnice și naţionale ale neamului
românesc.
Sala Curţii de Casaţie și Justiţie secţia I, era neîncăpătoare pentru publicul imens compus din
avocaţi, oameni politici, magistraţi și doamne, care voia să asiste la această festivitate. La ora
2 își fac apariţia membrii supremei instanţe în Secţiuni Unite, îmbrăcaţi în robe roșii și își ocupă
locurile în mijlocul unei tăceri impresionante.
ISTORIA JURIDICĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 241

Mircea DUŢU
Prezidează d-l Corneliu Romniceanu Manolescu, marţialul Prim președinte al Înaltei Curţi de
Casaţie.
La spatele D-sale, în picioare, stau înșiraţi membrii Curţii de Apel în frunte cu d-l Prim președinte
Oscar N. Nicolescu; și cei ai Tribunalului în cap cu d-l Stelian Bonea, primul președinte al
Tribunalului Ilfov; iar în incinta instanţei luase loc locţiitorul de decan al baroului Ilfov, d-l avocat
Const. L. Naumescu (actualul Președinte al Uniunii avocaţilor. N.R).
După invitaţiunea d-lui Procuror general, Procopescu, se dă citire de către d-l Barca, prim grefier
al Înaltei Curţi, decretului regal de strămutare a reședinţei Curţei, de la lași la București.
În urmă, d-l Corneliu Romniceanu Manolescu pronunţă, în mijlocul atenţiei încordate, următorul
discurs:
Discursul D-lui CORNELIU ROMNICEANU MANOLESCU
Prim președinte al Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie
Sunt doi ani de când în condiţiuni de tristă amintire Înalta Curte a fost obligată prin decret lege,
întărit în urmă de Corpurile legiuitoare, să părăsească reședinţa ei, pentru a se strămuta la Iași, de
unde sub ameninţarea invaziunei întregului teritoriu, a fost silită, conformându-se dispoziţiunilor
luate de guvernul ţărei, să treacă câteva luni chiar pe teritoriul străin.
Deschizând astăzi anul judecătoresc al Înaltei Curţi la reședinţa ei din capitala liberată, ne putem opri
de a ne gândi cu groază la momentul plecărei, dar putem constata cu mândrie și fericire deosebirea
dintre ziua de atunci și cea de astăzi, când o eră nouă se deschide în viaţa poporului român.
Ceea ce se părea atunci un vis nerealizabil, este astăzi un fapt împlinit.
Triste au fost zilele pribegiei și amare au fost zilele ocupaţiunei străine. Mari au fost jertfele și
dureroase au fost pierderile. Idealul unei naţiuni nu se poate însă îndeplini fără jertfe. De la coroană
până la opincă poporul român a suportat cu resemnare și cu demnitate ororile invaziunei, deși nu i
s’a cruţat nici o suferinţă, nici o umilire.
Nu se putea însă ca aceste suferinţe, ca eroismul soldaţilor noștri și sângele vărsat de dânșii să
rămână zadarnice faţă cu sentimentele de solidaritate și de dreptate ale aliaţilor noștri. Ei nu
puteau să uite cu câtă abnegaţiune și cu câte sacrificii România s’a aruncat alături de dânșii în lupta
ISTORIA JURIDICĂ
pentru libertatea și independenţa naţiunilor. Nu puteau uita nici că dacă fără a fi învinsă, atunci
când și-a putut completa mijloacele de apărare, a fost totuși nevoită să înceteze lupta, cauza
a fost numai că a rămas să lupte singură contra tuturor vrăjmașilor ei. Aliaţii noștri nu au uitat
nimic după cele mai sângeroase și mai glorioase lupte ce au cunoscut și va cunoaște istoria, au
venit să ne libereze și să ne asigure că sângele vărsat cu atâta eroism pentru cauza comună, ne
dă drept la realizarea legitimelor noastre aspiraţiuni.
Nici noi nu vom putea uita niciodată cât de mari sunt datoriile noastre de recunoștinţă către toţi
iluștrii aliaţi. Nu vom uita ajutoarele de tot felul primite de la Franţa, Anglia și America. Nu vom
putea uita în special, că în timpul chiar al celor mai crâncene lupte pentru apărarea și chiar pentru
existenţa ei, atunci când avea absolută nevoie de fiii ei, marea și nobila Franţă ne-a trimis pe lângă
alte ajutoare, în frunte cu marele General Berthelot, o misiune numeroasă de ofiţeri și medici, cari
242 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | ISTORIA JURIDICĂ

n’au cruţat nimic pentru a completa prin știinţa și experienţa lor, instrucţiunea trupelor noastre
și serviciile noastre sanitare, și din cari mulţi au rămas în pământul ţărei, căzuţi unii în fruntea
trupelor, alţii la patul răniţilor și al bolnavilor noștri.
Toţi cei cari au avut ca și mine onoarea de a cunoaște personal pe Generalul Berthelot, vor spune
câte dovezi de iubire a dat pentru ţară și pentru armata noastră și cu câtă căldură s’a ocupat de tot
ce privea interesele ţărei și apărarea ei. Ne vom aduce toţi, totdeauna aminte, cu câtă căldură a
împărtășit suferinţele noastre în zilele de durere și cuvintele de încurajare rostite cu lacrimile în
ochi, în momentul despărţirei în gara Iași, asigurându-ne că pleacă pentru a se întoarce în curând,
ca să ne libereze, în fruntea armatei sale victorioase: promisiune astăzi glorios îndeplinită.
În veselia și fericirea acestor zile, România nu poate uita marea, parte datorită Majestăţilor lor Regele
și Regina.
Majestăţei Sale Regelui, care fără a ţine seamă de resentimentele ce ridica în contra sa, în ţara
sa de origină și în familia de acolo, a îmbrăţișat cu căldură și devotament aspiraţiunile noii sale
patrii și a intrat cu tot sufletul în lupta pentru idealul Românismului.
Majestăţei Sale Reginei, care după ce prin sfaturi înţelepte și îndemnuri patriotice, a întărit și
încurajat pe toţi în calea datoriei, a împărtășit în orele de durere toate suferinţele ţărei și a făcut
împreună cu toată familia Regală, tot ce era omenește posibil pentru a ne ușura, a adus cu cea
mai părintească iubire, alinare și mângâiere răniţilor și bolnavilor și a susţinut curajul tuturor,
păstrând neatinsă credinţa în triumful dreptăţei.
Nu vor uita Românii nici meritele fruntașilor politici, cari au înţeles că în faţa luptelor mondiale ce
se dezlănţuiseră, România nu putea sta indiferentă, când locul ei era lângă acei ce luptau pentru
libertatea și independenţa naţiunilor și când nu aveau dreptul să lase să se scape o ocaziune poate
unică, pentru a libera pe fraţii oprimaţi și pentru a realiza unitatea poporului român. Cu prevedere
și cu iubire de patrie, uitând ce putea să-i despartă, ei au știut să îndrumeze pașii ţărei pe calea
gloriei și a îndeplinirei celor mai scumpe așteptări ale fiecărui român.
În împrejurările cele mai grele, aceiași fruntași politici, cu sacrificii de păreri și de sisteme, și
chiar de interese personale, s’au înţeles pentru a rezolva în modul cel mai larg și în perfect acord
cu M.S. Regele, grelele probleme ale împroprietărirei ţăranilor și ale dreptului de vot pentru
adunările legiuitoare. Astăzi aceste reforme importante sunt îndeplinite și pe cale de executare
fără întârziere.
Tot pământul necesar pentru împroprietărire va intra în stăpânirea ţăranilor, cari au luptat cu
atâta eroism pentru apărarea ţărei și a drepturilor ei și toţi cetăţenii vor avea drept de vot.
Înalta Curte de Casaţie va fi chemată să rezolve poate chiar în cursul acestui an, dificultăţile
juridice ce s’ar naște din aplicarea acestor însemnate legi.
Ea va avea să rezolve și dificultăţile ce se vor ridica din conflictul posibil între legile noastre și
legile străine la care au fost supuși în trecut locuitorii și teritoriile cari vor face parte numai de
acum înainte din Statul Român. Noi și variate chestiuni, pe cari Înalta Curte va căuta să le deslege
ţinând seama atât de principii, cât și de datoria de a face să se respecte drepturile tuturor.

Mircea DUŢU
Cei cari nu și-au făcut datoria
Ași fi dorit din toată inima ca în faţa evenimentelor fericite de astăzi, să pot termina această
cuvântare fără a adăuga nimic care să aducă o umbră în starea noastră sufletească de astăzi. Nu
îmi este permis ca înaintea Înaltei Curţi de Justiţie, în ziua deschiderii anului judecătoresc, să trec
cu vederea asupra unor fapte care interesează foarte de aproape justiţia.
Dacă evenimentele prin care am trecut, ne-au dat multe dovezi de sentimentul de datorie și de
patrie, de care e însufleţit poporul român, ne-au lăsat însă să vedem că acest sentiment nu este
la toţi la înălţimea datoriei. Au fost desigur români, cari din convingere și din aprecierea diferită
a intereselor ţărei, au crezut că nu trebue să intrăm în război în contra puterilor centrale și au
căutat să micșoreze rigorile ocupaţiunii; au fost însă și alţii cari și înainte și după ocupaţiune au
apărat cauza vrăjmașilor și s’au pus în serviciul lor, numai din interese personale.
„Sub cuvânt de a putea fi folositori populaţiunei și de a o proteja, au primit funcţiuni de la dânșii.

Puţini însă s’au achitat de aceste îndatoriri. Cei mai mulţi s’au bucurat de toate înlesnirile și de
toate favorurile, pe când populaţiunea pe care pretindeau că o apăra, continua să sufere toate
lipsurile, toate nedreptăţile și toate umilinţele. Pentru a nu vorbi decât de ceea ce privește justiţia,
nu s-a văzut nici o opunere sau protestare serioasă, nici din partea magistraturei, nici din partea
autorităţei care a ţinut loc de Minister al justiţiei, la măsurile cele mai arbitrare ale străinului.
Cu călcarea tuturor principiilor relative ta drepturile învingătorului asupra teritoriului ocupat,
vrăjmașul a înfiinţat tribunale germane, chiar acolo unde existau tribunale române organizate de
Statul român după legile române; a suprimat dreptul de apel în materie penală și a dispus în
faimoasele sale ordonanţe ca, chiar Românii să poată fi târâţi de străini înaintea tribunalelor străine
înfiinţate de dânsul. Este de regretat că pentru toate aceste violări de principii și de elementară
justiţie, vrăjmașul nu a întâmpinat nici o rezistenţă din partea instanţelor noastre judecătorești.
Este și mai de regretat că s’au văzut magistraţi cari au primit să execute asemenea ordonanţe,
primind funcţiuni administrative de la Comandamentul militar german. Avem însă mângâierea de
a constata că s’au găsit funcţionari și magistraţi cari au propus și susţinut cu stăruinţă să se reziste
la acesta ordonanţe, că s’au găsit unii cari fără a se intimida de abuzul de forţă al ocupantului, au
refuzat chiar să funcţioneze sau să judece în asemenea condiţiuni. Acești magistraţi și funcţionari
au dreptul la caldele noastre felicitări”.
Nu pot termina fără a vorbi și de un fapt care întrece în gravitate pe toate celelalte. În timpul
ocupaţiunii s’au aruncat din aeroplane nenumărate exemplare, în tranșeele soldaţilor noștri și pe
tot frontul armatei noastre din Moldova, un manifest întitulat: „Chemarea Mitropolitului Primat”.
ISTORIA JURIDICĂ
Reproduc textual câteva părţi din acest manifest:
„Dar Domnul Dumnezeu s’a îndurat de ţara aceasta, el a îmblânzit inima biruitorului către noi
și a făcut dintr’însul tovarășul nostru de muncă pentru mântuirea României. Ţărani, târgoveţi,
slujbași și orice aţi fi, aveţi buna credinţă că biruitorul care intră în Moldova nu este setos de
răsbunare, nu ucide, nu jefuiește, nu dă foc, nu pustiește. Aci în Muntenia averile, casele, cinstea
noastră a tuturor au fost respectate”.
Și mai departe:
„O singură datorie către ţară mai aveţi, să nu părăsiţi pământul ţărei, să nu lipsiţi România de
puterile voastre, să nu puneţi braţul vostru în slujba unei cauze străine”.

La finele acestui manifest se văd următoarele iscălituri:
„Conon Al. Donici, Arhiepiscop și Mitropolit Primat; Arhiereii Valeriu Râmniceanu și Meletie
Constănţeanu; Iosif Arhimandrit de scaun Sf. Mitropolii; Iconom G.I. Gibescu, Iconom Ovid
Musceleanu, Dr. N. Ploeșteanu”.
Am speranţă că se va putea dovedi că aceste iscălituri au fost falsificate, căci nu e cu putinţă

că atunci când în ajunul luptelor de la Mărășești, Mărăști și Oituz orice suflet românesc aștepta
liberarea ţărei, de pe scaunul cel mai înalt al bisericii române să se aducă cele mai mari laude
vrăjmașului care distrugea, devasta, nu cruţa nici o suferinţă, nici o umilire populaţiunei române,
și să se îndemne la dezertare soldaţii cari se aruncau în lupte, cu un eroism recunoscut și admirat
chiar de vrăjmașii noștri, pentru apărarea ultimei porţiuni de teritoriu scăpat de invaziune.
Nu este cu putinţă ca acești demnitari ai bisericii române să fi spus soldaţilor noștri în acele
momente, că mai au nici o datorie de îndeplinit și să-i facă să considere ca o cauză străină
pentru braţul lor, cauza noastră și cauza aliaţilor noștri, cari continuau să verse sângele pentru
libertatea naţiunilor și cari prin luptele lor victorioase vin să ne aducă astăzi pe lângă liberarea
ţării, întregirea neamului românesc. În interesul chiar al celor iscăliţi pe acest manifest, trebue
să se facă fără întârziere lumină și după lumină justiţie.
Știu bine că fericirea cere indulgenţă și iertare. Nu ne este însă permis să iertăm fapte cari sunt
adevărate crime în contra Patriei.
Declar deschis anul judecătoresc.
Asistenţa isbucnește în aplauze entuziaste.
Cuvântarea D-lui NICOLAE PROCOPESCU

Procuror General al Înaltei Curţi de Casaţie
D-l Procuror începe astfel cuvântarea d-sale: „Primul cuvânt at acestei Înalte Curţi, astăzi când
își reia ocupaţiunile în Capitala ţării, după mai bine de doi ani, trebue să fie pentru bunii și iubiţii
noștri suverani, cărora până când istoria nepărtinitoare le va da adevăratul nume cu care să le
caracterizeze domnia, noi le vom zice „Suveranii cei fericiţi”, căci lor le-a fost dat de Dumnezeu să
înfăptuiască idealul după care suspină de veacuri un neam întreg: unirea tuturor Românilor subt un
Domn și o Lege, ideal care pentru cei sceptici era o himeră”.
Continuând, D-sa spune că suferinţele îndurate de Suverani au fost răsplătite de primirea

însufleţită a poporului, primire în care se vedea că inima întregului neam bate alături de a lor.
Aceiași dragoste și recunoștinţă trebuie păstrată armatei care a săvârșit minuni de vitejie și orice s’ar
face pentru ea nu va fi prea mult. Reforma împroprietărirei este o dreaptă răsplată, care trebuie
înfăptuită imediat.
D-l Procopescu combate argumentul adversarilor împroprietărirei, că ea ar duce la micșorarea

producţiunei și deci a bogăţiei naţionale, prin îmbucătăţirea marei proprietăţi.

Mircea DUŢU
Aduce apoi prinosul de neţărmurită recunoștinţă iubiţilor și generoșilor noștri aliaţi, cu sprijinul
cărora neamul românesc s’a întregit.
Ca încheiere, D-sa spune câteva cuvinte cu privire la mutarea Curţii de Casaţie la Iași, răspunzând
învinuirei adusă cândva Curţei pentru faptul că primise a fi mutată. Curtea a procedat bine dând
ascultare decretului Regelui, care cu sfetnicii săi au găsit cu cale că Înalta Curte trebuie să fie
acolo unde este scaunul Domniei.
Termină urând Curţii de Casaţie și Justiţie a României Mari spor la muncă, iar justiţiabililor de
mâine, fraţi din ţările foste subjugate, le spune să vină cu încredere în faţa acestei instanţe, unde vor
găsi dreptate, dreptate și numai dreptate. (Aplauze).
Discursul D-lui avocat CONST. L. NAUMESCU
Locţiitorul decanului baroului Ilfov
Domnule Prim Președinte,
Domnule Procuror General,
Onorată Înaltă Curte,
În numele Corpului avocaţilor, vă rog să-mi daţi voie a vă exprima omagiile sale și a vă spune:
„Bine aţi venit!”
Bine aţi venit iarăși în mijlocul nostru, D-voastră, cari cu cinste și demnitate ţineţi cumpăna
dreptăţii. Bine aţi venit în această parte a ţărei, unde timp de doi ani de zile dreptatea a fost
batjocorită și călcată în picioare de dușmanii neamului nostru.
Toate legile, toate principiile de drept cari guvernează lumea civilizată, toate cuceririle geniului
omenesc în domeniul dreptului internaţional, toate au fost violate și dispreţuite de dușmanul cotropitor.
Deși războiul se bazează pe forţă și violenţă, deși scopul lui final este distrugerea dușmanului
prin aceste mijloace, cu toate acestea, de către popoarele civilizate, în decursul veacurilor, s’au
recunoscut și admis oarecari reguli și obiceiuri, cari au devenit adevărate obligaţiuni internaţionale
ISTORIA JURIDICĂ
și prin, urmare au creat drepturi ca corelativ al lor.
Astfel fiind, deși războiul constituie prin el însuși o stare de fapt, întrucât rupe relaţiunile de drept
internaţional, stabilite între State în timp de pace, deși forţa se substituie dreptului, cu toate
acestea sunt anume reguli și principii, cari constituie dreptul internaţional în timp de război, având
aceleași isvoare: obiceiurile, tratatele, raţiunea și mai ales principiile umanitare.
Într’adevăr, dacă necesitatea este principiul dominant care justifică întrebuinţarea violenţei pentru a
readuce pe dușman la neputinţa de a mai opune rezistenţă, apoi acest principiu este temperat de cel
al umanităţii, după care războiul fiind făcut numai între entităţile politice, adică între State, nu trebuie
să se întindă și nici să sufere rigorile lui populaţiunea pașnică, particularii cari nu iau parte la război.
Bluntschli, cea mai mare autoritate germană în materie de drept internaţional public, se exprimă
astfel în introducţiunea operei sale „Dreptul internaţional codificat”: „Dreptul internaţional actual

refuză cu totul dreptul de a dispune în mod arbitrar de soarta simplilor particulari și nu permite în
contra lor nici rele tratamente, nici violenţe.
Siguranţa persoanei, onoarea, libertatea sunt drepturi private, de cari războiul nu se poate atinge.
Inamicul nu poate lua decât măsurile necesare pentru operaţiunile militare sau politica Statului”.
Aceleași principii au trecut și în tratatele internaţionale.
Ne vom mărgini a cita din Convenţiunea de la Haga art. 46 din anexa relativă la legile și obiceiurile
războiului pe uscat, care glăsuiește astfel: „Onoarea și drepturile de familie, viaţa locuitorilor și
proprietatea privată, precum și credinţele religioase și exerciţiul cultelor, trebuie să fie respectate”.
Aceste principii de drept au fost nesocotite cu desăvârșire de către autorităţile ocupante în ţara
noastră, deși comandantul șef al armatei dușmane, mareșalul von Mackensen, în ziua ocupării
Bucureștilor, a dat o proclamaţiune, prin care asigura populaţiunea că viaţa, averea și onoarea
cetăţenilor vor fi apărate.
Se vor scrie volume, iar nouă ne-ar trebui zile întregi ca să arătăm toate actele de ilegalitate,
violenţă și spoliaţiune comise de trupele ocupante.
Vom reaminti numai câteva, cari pot caracteriza mai bine concepţiunea dușmanului despre
respectul datorat tratatelor și principiilor de drept internaţional.
Unul din primele acte de samavolnicie ale autorităţii germane de ocupaţiune a fost luarea de ostatici
dintre populaţiunea civilă și internarea lor fie în capitală, fie în diferite localităţi din ţară, ba chiar și
deportarea lor peste hotare.
Aceste procedeuri demne de timpurile medievale, combătute de toţi autorii de drept internaţional
în cap cu Bluntschli și Heffter (ambii germani), deși nejustificate prin vreun act de ostilitate al
populaţiei, a continuat în tot timpul ocupaţiunei de tristă memorie.
În lunga listă a celor supuși regimului celular și privaţiunilor de tot felul figurează și numeroși
magistraţi – acești preoţi ai dreptăţii tot așa de sacri și inviolabili ca și dreptatea însăși – cari au
fost maltrataţi, internaţi, deportaţi.
Aceiași soartă au împărtășit-o numeroși avocaţi, medici (chiar din cei însărcinaţi cu conducerea
spitalelor), preoţi, profesori etc., cari toţi nu aveau altă vină decât că se născuseră români, își
iubeau ţara și voiau să rămână români.
Modul cum dușmanii înţelegeau respectul libertăţii cultului și a credinţelor religioase, l’au
manifestat prin schimbarea datei sărbătorilor ortodoxe, profanarea locașurilor sfinte, furtul
moaștelor, ridicarea clopotelor de la biserici, etc.
În domeniul justiţiei, fărădelegile lor sunt și mai grozave.
Art. 43 al anexei Convenţiunei de la Haga, privitoare la legile și obiceiurile războiului pe uscat,

obligă autorităţile puterei ocupante să respecte, în afară de împiedecare absolută, legile în vigoare
în acea ţară.

Mircea DUŢU
Bluntschli, în art. 457 din Dreptul internaţional codificat, spune: „Autorităţile militare nu pot creia
Tribunale decât în cazuri excepţionale și nu pot proclama starea de asediu decât dacă pericolul este
grabnic și serios”.
Heffter, în paragraful 131 al Tratatului său de drept internaţional, proclamă principiul că: „Puterea
cuceritoare aplică în teritoriul ocupat legile existente. Prin urmare, legislaţiunea teritoriului ocupat
rămâne în vigoare până la sfârșit, afară numai dacă învingătorul nu suspendă oarecari stipulaţiuni,
în interesul conducerii războiului”.
La noi, puterea ocupantă nu numai că nu a aplicat legile noastre, dar prin numeroase ordonanţe
a suprimat sau modificat dispoziţiunile legilor române.
Este destul să menţionăm desfiinţarea dreptului de apel în materie corecţională și suprimarea

formulei executorii cu numele Suveranului ţărei noastre.
Până și nevinovatele sigilii și imprimatele autorităţilor au fost mutilate, suprimându-se pajura

ţării și numele scumpei noastre Românii.
Deși instanţele românești au fost lăsate să funcţioneze, alături de ele, ca încoronare a sistemului
de opresiune, specific culturii germane, s’a înfiinţat Tribunalul german, care, ca o sfidare adusă
justiţiei, a fost pus să funcţioneze chiar în acest templu al dreptăţei, pângărind sfântul locaș al
justiţiei românești.
Acest pretins Tribunal, constituit cu călcarea tuturor principiilor de drept internaţional, nu era
decât un mijloc de jaf și asuprire.
ISTORIA JURIDICĂ

ABREVIERI
A.G.A. – Adunarea generală a acţionarilor C.D. 199’ – Culegere de decizii ale fostului
A.G.E.A. – Adunarea generală extraordinară a Tribunal Suprem (Curţii de Apel,
acţionarilor Tribunalului etc.) pe anul…
A.P.A.P.S. – Autoritatea pentru Privatizarea şi C.D.H. – Culegere de decizii şi hotărâri ale Curţii
Administrarea Patrimoniului Statului Constituţionale a României pe anul …
A.U.B. – Revista Analele Universităţii C.E.D.O. – Curtea Europeană a Drepturilor
Bucureşti, Seria Drept Omului
A.U.L.B. – Revista „Acta Universitatis Lucian C.N.V.M. – Comisia Naţională a Valorilor
Blaga – Sibiu” Mobiliare
A.V.A.B. – Autoritatea pentru Valorificarea C.S.J. – Curtea Supremă de Justiţie
Activelor Bancare Cah. Dr. Eur. – Cahiers de Droit Européen
A.V.A.S. – Autoritatea pentru Valorificarea cam. – camera... (jurisprudenţa franceză)
Activelor Statului Cas. I, II – Curtea de Casaţie şi Justiţie a
AELS – Asociaţia Europeană a Liberului României, secţia I, a II-a etc.
Schimb Cass. fr. – Curtea de Casaţie franceză
alin. – alineat (jurisprudenţa franceză)
apud. – citat după CE – Comunitatea Europeană / Tratatul de
art. – articolul instituire a Comunităţii Europene
AUE – Actul Unic European CECO – Comunitatea Europeană a
B. Of. – Buletinul Oficial, partea I Cărbunelui şi Oţelului / Tratatul de
B.N.R. – Banca Naţională a României instituire a Comunităţii Europene a
BCE – Banca Centrală Europeană Cărbunelui şi Oţelului
BEJ – Biroul de executori judecătoreşti CEDO – Convenţia Europeană a Drepturilor
BNP – Biroul notarului public Omului / Curtea Europeană a
Drepturilor Omului
Bul. – Buletinul fostei Înalte Curţi de
Casaţie şi Justiţie a României CEE – Comunitatea Economică Europeană
/ Tratatul de instituire a Comunităţii
Bul. jur. 199’ – Buletinul jurisprudenţei Curţii
Economice Europene
Supreme de Justiţie a României
(1993-1999) CEEA – Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice / Tratatul de instituire a
C. aer. – Codul aerian
Comunităţii Europene a Energiei
C. Apel – Curtea de Apel
Atomice
C. civ. – Codul civil
cf. – a se compara cu
C. civ. fr. (it.) (g) – Codul civil francez (italian) (german)
CEJ – Curtea Europeană de Justiţie
C. com. – Codul comercial
CJUE – Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
C. com. fr. (it.) (g) – Codul comercial francez (italian) (după intrarea în vigoare a Tratatului
(german) de la Lisabona)
C. F. – cartea funciară CML Rev – Common Market Law Review
C. fam. – Codul familiei (Kluwer Law International)
C. fisc. – Codul fiscal col. civ. – colegiul civil
C. m. – Codul muncii COMI – centrul principalelor interese ale
C. pen. – Codul penal debitorului
C. pr. civ. – Codul de procedură civilă compl. – completat
C. pr. fisc. – Codul de procedură fiscală Convenţie – Convenţia pentru apărarea
C. pr. pen. – Codul de procedură penală drepturilor omului şi a libertăţilor
C. silv. – Codul silvic fundamentale (Convenţia europeană
C. vam. – Codul vamal a drepturilor omului)
C.A.B. – Curtea de Arbitraj Comercial COREPER – Comitetul reprezentanţilor
Internaţional Bucureşti de pe lângă permanenţi
Camera de Comerţ şi Industrie a Culegere – Culegere de hotărâri a Curţii de
României Justiţie a Comunităţilor Europene,
C.C. – Curtea Constituţională Tribunalului de Primă Instanţă şi
C.C.I. – Camera de Comerţ şi Industrie Tribunalului Funcţiei Publice
C.C.I.R. – Camera de Comerţ şi Industrie a D. – Decretul
României D.L. – Decretul-lege
PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 249
Dalloz – „Le Dalloz. Recueil” O.E.C.D. – Organizaţia pentru Cooperare şi
(jurisprudenţa franceză) Dezvoltare Economică
dec. – decizia O.M.C. – Organizaţia Mondială a Comerţului
dec. civ. (pen.) – decizia civilă (penală) etc. O.R.C. – Oficiul Registrului Comerţului
DG – Direcţia Generală (din cadrul Comisiei) O.S.I.M. – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
Dreptul – revista Dreptul ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite
e.g. – exempli gratia OP – ordin de plată
ECR – European Courts Report (Reports of op. cit. – opera citată
Cases before the Court of Justice and p. – pagina
the Court of First Instance p. n. – paranteza noastră (a autorului)
Ed. – Editura par. – paragraful
ed. – ediţia passim – în diverse locuri
ELR – European Law Review pct. – punctul
en. – englez / britanic PE – Parlamentul European
etc. – etcaetera („şi celelalte”) PESC – Politica Externă şi de Securitate
Euratom – Comunitatea Europeană a Energiei Comună
Atomice (v. şi CEEA) / Tratatul de Plen T. S. – Plenul fostului Tribunal Suprem
instituire a Comunităţii Europene a Probleme de drept – Probleme de drept din deciziile Curţii
Energiei Atomice 1990-1992 Supreme de Justiţie (1990-1992)
ex. – (de) exemplu pt. – pentru
F.M.I. – Fondul Monetar Internaţional R.D.C. – Revista de drept comercial – serie nouă
FEI – Fondul european de investiţii R.D.P. – Revista de drept penal
fr. – francez R.R.D. – Revista română de drept
FSE – Fondul social european R.R.D.A. – Revista română de drept al afacerilor
g. – german R.R.D.E. (C) – Revista română de drept european
G.I.E. – Grup de interes economic (comunitar)
H.C.M. – Hotărârea Consiliului de Miniştri R.R.D.M. – Revista română de dreptul muncii
ibidem – în acelaşi loc R.R.D.P. – „Revista română de drept privat”
R.R.J. – „Revista română de jurisprudenţă”
idem – acelaşi autor
R.T.D.E. – Revue trimestrielle de droit européen
infra – mai jos
(Editions Dalloz)
IR – secţiunea „Informations rapides” Rec. – Recueil de la jurisprudence de la
(jurisprudenţa franceză) Cour de justice et du Tribunal de
it. – italian première instance
Î.C.C.J. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Rep. (eventual urmat– (începând cu anul 2007) Repertoriul
J. N. – Revista „Justiţia Nouă” de anul apariţiei) jurisprudenţei Curţii de Justiţie
JAI – Justiţie şi Afaceri Interne a Comunităţilor Europene şi a
JCP – „Juris-classeur périodique. éd. Tribunalului de Primă Instanţă a
Générale. La semaine juridique” Comunităţilor Europene (ediţia în
(jurisprudenţa franceză) limba română) (partea I – hotărârile
JO – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene CJCE; partea a II-a – hotărârile TPI)
(seria „L” – Legislaţie, seria „C” – Repertoriu I – I. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu
Comunicări şi Informaţii) de practică judiciară în materie
Jud. – Judecătoria civilăa Tribunalului Suprem şi a altor
Jur. Gen. – Jurisprudenţa generală instanţe judecătoreşti pe anii 1952-
Jur. Rom. – Jurisprudenţa română 1969, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Juridica – Revista Juridica Bucureşti, 1970
L. P. – Revista „Legalitatea Populară” Repertoriu II – I. Mihuţă, Repertoriu de practică
l. – litri judiciară în materie civilă a
Tribunalului Suprem şi a altor
lit. – litera
instanţe judecătoreşti pe anii
loc. cit. – locul citat
1969-1975, Ed. Ştiinţifică şi
M. Of. – Monitorul Oficial al României, partea I
Enciclopedică, Bucureşti, 1976
mod. – modificat Repertoriu III – I. Mihuţă, Repertoriu de practică
mp – metri pătraţi judiciară în materie civilă a
n. a. – nota autorului Tribunalului Suprem şi a altor
n. n. – nota noastră (a autorului) instanţe judecătoreşti pe anii 1975-
n.r. – nota redacţiei 1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
n.t. – nota traducătorului Bucureşti, 1982
nr. – numărul
250 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018
Repertoriu IV – I. Mihuţă, Repertoriu de practică t. – tomul
judiciară în materie civilă a T. J. – Tribunalul judeţean
Tribunalului Suprem şi a altor T. pop. rai. – Tribunalul popular al raionului
instanţe judecătoreşti pe anii 1980- T. reg. – Tribunalul regional
1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, T.M.B. – Tribunalul Municipiului Bucureşti
Bucureşti, 1986 t.n. – traducerea noastră
Rev. soc. – Revue des sociétés T.S. – Tribunalul Suprem
RFD adm. – Revue française de droit TFP – Tribunalul Funcţiei Publice al Uniunii
administratif Europene
RTD civ. – Revue trimestrielle de droit civil TFUE – Tratatul privind funcţionarea Uniunii
RTD com. – Revue trimestrielle de droit Europene (Tratatul de la Lisabona)
commercial TGI – Tribunal de grande instance
RTD eur. – Revue trimestrielle de droit européen (jurisprudenţa franceză)
s. civ. – secţia civilă TPI – Tribunalul de Primă Instanţă al
s. com. – secţia comercială Comunităţilor Europene
s. cont. adm. – secţia de contencios administrativ Tratatul CE – Tratatul de instituire a Comunităţii
s. pen. – secţia penală Europene (după 1 noiembrie 1993, ca
S.C.J. – Revista „Studii şi cercetări juridice” urmare a modificărilor aduse Tratatului
S.D.R – Revista „Studii de drept românesc” CEE prin Tratatul de la Maastricht)
s.n. – sublinierea noastră Tratatul CEE – Tratatul de instituire a Comunităţii
S.U. – Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Economice Europene (semnat
Justiţie (Înaltei Curţi de Casaţie şi la Roma, la 25 martie 1957, cu
Justiţie) modificările ulterioare survenite
S.U.B.B. – Revista „STUDIA Universitatis Babeş- până la Tratatul de la Maastricht)
Bolyai”– Series Iurisprudentia Tratatul UE – Tratatul privind Uniunea Europeană
SA – societate pe acţiuni (în vigoare de la 1 noiembrie 1993)
SC – societatea comercială Trib. – Tribunalul
SEE – Spaţiul Economic European TUE(după intrarea în – Tratatul privind Uniunea Europeană/
sent. civ. (pen.) – sentinţa civilă (penală) etc. vigoare a Tratatului Tribunalul Uniunii Europene
SNC – societate în nume colectiv de la Lisabona)
soc. – secţia de dreptul muncii TVA – taxa pe valoare adăugată
(jurisprudenţa franceză) UE – Uniunea Europeană
SPPI – Societate civilă profesională de UEM – Uniunea Economică şi Monetară
practicieni în insolvenţă urm. – următoarele
SRL – societate cu răspundere limitată V. – a se vedea
supra – mai sus V° – verbo (la cuvântul)
ş. a. – şi alţii (altele) vol. – volumul
CONDIŢII GENERALE DE PUBLICARE
ÎN REVISTELE WOLTERS KLUWER ROMÂNIA
1. Trimiterea unei lucrări în vederea publicării în Revistele Wolters Kluwer România (Pandectele
Române, Revista Română de Dreptul Muncii, Revista Română de Drept al Afacerilor, Revista
Română de Drept European), sub rezerva acceptării sale de către Redacţia revistei, constituie
consimţământul autorului pentru cesiunea dreptului de autor în următoarele condiţii generale:
2. Colegiul de redacţie va accepta lucrarea cu condiţia ca aceasta să corespundă într-o măsură

rezonabilă, ca nivel și stil, considerând un minim necesar pentru a fi acceptată, următoarele:
– nivel știinţific corespunzător;
– tema lucrării să fie actuală;
– lucrarea să conţină un aport de noutate faţă de doctrina existentă;
– conţinutul lucrării să fie adus la zi cu legislaţia în vigoare în momentul predării.
Dacă lucrarea nu corespunde, Editura are dreptul să refuze publicarea acesteia în forma prezentată
sau să ceară autorului modificarea lucrării conform standardelor revistei.
3. Autorul cedează Editurii, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,
în exclusivitate și fără o limitare teritorială, următoarele drepturi, în totalitate:
– drepturile de reproducere și distribuire a lucrării pe format hârtie, în cadrul unui număr al

Revistei în care are loc publicarea, pe o perioadă de 4 ani;
– drepturile de reproducere și distribuire a lucrării pe format electronic, pe toată durata lor de

existenţă;
– dreptul de a crea opere derivate, exclusiv în vederea reproducerii și distribuirii în format

electronic;
– dreptul de a retipări acel număr al revistei care include și lucrarea autorului, pe toată durata
de existenţă a dreptului de autor.
4. Materialele înaintate Editurii spre publicare se vor trimite la adresa de e-mail

redactie@wolterskluwer.ro și vor respecta următoarele condiţii:
– articolele se vor transmite în format Word și vor fi redactate cu diacritice, fără greșeli
gramaticale, cu respectarea abrevierilor indicate în paginile revistei. Editura poate cere
autorului să recorecteze lucrarea;
– fiecare articol va avea titlu, rezumat în limba română și engleză, cuvinte-cheie și va respecta
o structură coerentă (capitole, secţiuni etc.).
252 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018
5. Autorul garantează că este singurul deţinător al dreptului de autor asupra lucrării și că lucrarea
este originală, cu excepţia materialelor de domeniu public și a extraselor din alte lucrări, care sunt
făcute cu respectarea dispoziţiilor legale în materia proprietăţii intelectuale. Autorul își asumă
deplina responsabilitate în privinţa conţinutului lucrării.
6. Cu privire la materialele care se publică, redacţia își rezervă următoarele drepturi:
– să modifice titlul acestora;
– să corecteze, după caz, să reformuleze ori stilizeze unele formulări, fără a aduce atingere
ideilor, opiniei și argumentelor autorilor.
7. Autorii vor primi o confirmare a recepţiei în termen de 10 zile. Pentru a evita orice
disfuncţionalităţi în transferarea documentelor, rugăm autorii ca, în eventualitatea în care în
termenul menţionat nu au primit confirmarea, să contacteze, printr-un nou mesaj, redacţia.
Decizia de publicare a articolului aparţine Colegiului de redacţie al revistei și va fi luată în urma

unui proces de analiză a lucrării, conform criteriilor enunţate la pct. 2. În cazul în care există
sugestii de modificare, acestea vor transmise autorilor. Refuzul de a modifica articolele în sensul
dorit de Colegiul de redacţie într-un termen rezonabil convenit de părţi, echivalează cu retragerea
articolului de la publicare.
8. Articolele de doctrină se vor trimite în mod obligatoriu însoţite de un rezumat redactat în

limba engleză, de maxim o pagină.
9. Sursele bibliografice vor fi citate complet, cuprinzând: numele și iniţiala prenumelui autorului,
lucrarea, ediţia, editura, locul de editare, anul apariţiei, pagina (paginile). Se vor utiliza abrevierile
conform uzanţelor revistei.
10. Hotărârile judecătorești redate in extenso, comentate sau rezumate trebuie să fie definitive.
Se va specifica dacă sunt publicate și sursa.
11. Autorii vor preciza numele și prenumele, profesia (funcţia), locul de muncă / locul desfășurării
activităţii, adresa, email și telefonul. La cererea Editurii, autorul trebuie să furnizeze documentele
cerute de aceasta (acord de editare, declaraţie).
12. Acceptarea de către redacţie a articolelor trimise spre publicare implică încheierea valabilă a
contractului de editare, având în vedere dispoziţiile art. 42 teza a II-a din Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor și drepturile conexe, care prevăd că pentru încheierea contractului de editare
având drept obiect opere utilizate în presă nu este obligatorie forma scrisă.

Pandectele Române 62018 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pandectele Române 62018 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PANDECTELE

Senior Publisher Reviste

CUPRINS | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 5

6 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | CUPRINS

CUPRINS | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 7

8 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | CUPRINS

Unificarea juridică – legislativă, judiciară

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 11

Keywords: legislative, judiciary, cultural and scientific unification; science of law;

Unificarea vieţii civile a societăţii româneşti în continuarea și spre desăvârșirea

Sub impulsul exigenţelor constituţionale ale „statului naţional unitar”, suveranităţii

Printre constantele acestui demers istoric de importanţă excepţională s-au numărat

Devenirea interbelică a dreptului și culturii juridice românești reprezintă un vârf

Cuvinte-cheie: unificare legislativă, judiciară, culturală şi ştiinţifică; ştiinţa

Legislaţie relevantă: Constituţia României

12 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

Problemă majoră a procesului de desăvârșire a unităţii naţionale, după marile acte de

Parte inseparabilă a impunerii și exprimării suveranităţii de stat, unificarea structurilor

Diferenţele de mentalitate juridică promovate oficial și imprimate de-a lungul timpului,

În special unificarea legislativă deopotrivă în privinţa necesităţii, ritmului și metodei de înfăptuire

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 13

1. Necesitatea și realizarea unificării organizării judecătorești. „Românizarea instanţelor

De asemenea, cerinţa constituţional-legislativă că „limba oficială și obligatorie (în justiţie)

14 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

Pentru a se înlătura diferenţele interprovinciale și a se pune capăt disfuncţionalităţilor de

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 15

delegaţi ca inspectori ai tribunalelor și ai judecătoriilor din circumscripţia respectivă. Delegaţia

„Rolul acesta e covârșitor – se arăta în Expunerea de motive la anteproiectul privind organizarea

Asemenea instituţii relevau o evoluţie deosebită în privinţa statutului, rolului determinant

16 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

2. Unificarea legislativă – o necesitate naţională juridică și culturală. Unificarea juridică –

Române, 1942, partea a IV-a, p. 146–153.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 17

3. Ce fel de unificare? Pe ce cale? Considerată la nivelul întregii societăţi româneşti „o problemă

Naţională, 1932, p. 11.

18 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

În fine, „Interpretând însă, prevederea constituţională referitoare la legile existente la data

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 19

20 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

3.2. Doctrina și învăţământul superior juridic au asimilat și promovat rapid problematica

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 21

o amploare deosebită în cursul de drept comercial comparat al prof. D. Gălășescu. Procedura

22 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 23

Faţă de asemenea consideraţii și „fără a analiza în amănunt textele” se concluziona în sensul că

În consecinţă, „Plecând de la astfel de premize, instanţele din Basarabia au decis că în soluţionarea

24 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

Reflectând diversitatea punctelor de vedere existente între magistraţi și dificultatea de a formula

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 25

26 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

specialiști. Aceste năzuinţe și sforţări caracterizează atitudinea legală și constituţională urmată de

Totuși, în cadrul Congresului de la Iași s-a ajuns la o formulă împăciuitoare, rezumată în

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 27

cererea avocaţilor ardeleni și bucovineni, spre a împrăștia insinuările rău-voitoare și imputaţiile

4. Consiliul Legislativ: o poziţie oscilantă. Consiliul Legislativ a manifestat o poziţie oscilantă în

28 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

Într-adevăr, la nivelul doctrinei, gestul politico-juridic a fost denunţat cu virulenţă ca o nouă

«Regele Carol al II-lea» din Oradea, 1930, p. 10–11.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 29

30 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | DOCTRINĂ

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 6/2018 | 31

Principiul unificării legislaţiei și al organizării judecătorești în sens românesc decurgea în mod

Cu asemenea premise constituţionale s-a înfăptuit unificarea juridică – legislativă, judiciară și