Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Specializare: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Extensia universitară Sighetu Marmației
Anul III, semestrul I, IF
Coordonator: Lect. Unv. Dr. Dragoș Viorel
Student: Griguța Irina Ancuța

Portofoliu educație parentală

 Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Specializare: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Extensia universitară Sighetu Marmației
Anul III, semestrul I, IF
Coordonator: Lect. Unv. Dr. Dragoș Viorel
Student: Griguța Irina Ancuța
Violenţa domestică – consecinţe imediate, efecte în timp asupra evoluţiei
psihocomportamentale a copilului

Una din cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi
formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială.
În cadrul grupului familial, părinţii exercită, direct sau indirect, influenţe
educaţional- formative ale propriilor copii.
Într-o familie normală, în interacţiunea copii- părinţi, aceştia din urmă se
adaptează firesc trebuinţelor psiho- afective şi fizice, necesare unei dezvoltări
echilibrate, armonioase a minorilor. Perturbarea funcţiilor familiei se petrece
(în general) ca o stare de boală cronică ce se acutizează în momentele
evenimentelor de violenţă.
Într-o familie violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază
(nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.
Astfel, orice formă de violenţă asupra copilului poate duce la retard în
dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru emoţional şi la consecinţe
fizice pe plan psiho- social.
Structurarea personalităţii copilului va suporta efectele abuzului şi va fi
marcată de o atitudine reticentă în relaţionarea socială, de sentimentul de
stigmatizare şi de imagine de sine negativă.
În urma abuzului copiii trec prin urmatoarele :
 tulburări de somn şi coşmaruri (imagini legate de evenimentul abuzului
reapar în timpul somnului sub forma viselor şi a coşmarurilor).
Tulburările de somn includ: insomniile, incapacitatea de relaxare şi
odihnă;
 anxietate generalizată;
 hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se
află într-un loc similar cu cel în care s-a produs evenimentul;
 evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de
momentul evenimentului traumatic.
Studiindu-se copiii care au ajuns în shelterele pentru victimele violenţei
domestice, au fost observate următoarele efecte ale violenţei, în funcţie de
 Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Specializare: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Extensia universitară Sighetu Marmației
Anul III, semestrul I, IF
Coordonator: Lect. Unv. Dr. Dragoș Viorel
Student: Griguța Irina Ancuța
stadiul de dezvoltare, indiferent dacă un copil este martor sau victimă a
agresiunilor.
 Sugarii reacţionează la mediul din jurul lor; când sunt supăraţi, plâng,
refuză mâncarea sau se închid în sine şi sunt foarte susceptibili faţă de
deprivarea emoţională.
 Copiii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaţiona
cauzele de emoţii; prezintă probleme de comportament cum ar fi
îmbolnăviri frecvente, timiditate profundă, stima de sine scăzută şi
probleme sociale la grădiniţă cum ar fi loviri, muşcări sau contraziceri. La
acest stadiu apar diferenţele de gen.
 La vârsta preşcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor şi este
provocat de ei. Dacă sunt martori ai violenţelor sau abuzului, pot crede
că ei le-au provocat. Unele studii au arătat că băieţii preşcolari au cele
mai mari rate ale agresivităţii şi cele mai multe probleme somatice, faţă
de alte grupe de vârstă.
 Copiii de şcoală primară, în special în stadiul târziu, încep să înveţe că
violenţa este calea cea mai potrivită pentru a rezolva conflictele într-o
relaţie. Deseori au probleme la teme iar la fetele din această grupă de
vârstă au fost identificate cele mai ridicate nivele de agresivitate şi
depresie.
 Adolescenţii văd violenţa ca o problemă a părinţilor lor şi deseori
consideră victima ca fiind vinovată. Conflictele dintre părinţi au o
influenţă profundă asupra dezvoltării adolescenţilor şi a
comportamentului lor ca adulţi şi este cel mai puternic predictor al
delincvenţei violente.
Bibliografie :
https://www.didactic.ro/revista-electronica/revista-electronica-didactic-ro-
issn-aa844-4679-decembrie-2-aa/consecintele-psiho-comportamentale-ale-
violentei-domestice-asupra-copilului-inv-camelia-racu-sc-cu-cls-i-iv-nr-4-
zimnicea
 Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Specializare: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Extensia universitară Sighetu Marmației
Anul III, semestrul I, IF
Coordonator: Lect. Unv. Dr. Dragoș Viorel
Student: Griguța Irina Ancuța
Rolul tatălui și al mamei în formarea personalității morale a copilului

 În orice societate te, joacă rolul cel mai important în formarea și

socializarea copil. Părinții joacă cel mai important rol în formarea copiilor,
creștereași dezvoltarea lor ca personalități.
Familia cadrului fundamental în interiorul cercetării sunt satisfăcute nevoile
sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere
și dezvoltare. Acest cadru al familiei este primul și-a intermediar în relațiile
cu societa tea.
Părinții, atât mama cât și tatăl, au același rol în evoluția și
dezvoltareapsihologică a copilului. Este adevărat că rolul mamei este mult
maiimportant și mai complex, însă și cel al tatălui este bine defnit.
Rolul mamei in dezvoltarea copilului
Iubirea maternă întâia formă de afectivitate pe care un copil o percepe. Prin
intermediul mamei, copilul reușește să descopere lumea,aceasta oferindu-i
siguranța din primele sale zile de viață.
Mama acordă prima autoritate cu care se îngrijește copilul deoarece, în
relațiile cu ea, el cunoaște primele reguli, primele obligații, primele
formează moralul.
Tot prin intermediul ei, care devine tipar și model pentru el, descoperă
lumea din imediata lui apropiere prin observarea și imitația fiecărui
gest,fiecărei acțiuni a mamei lui.
Astfe- l că, atitudinea mamei față de lucruri, evenimente, oameni și chiar
față de el însuși determinată și atitudinea copilului față de aceleași
lucruri,evenimente, oameni și chiar față de el.
Atitudinea mamei este cea care care condiționează atitudinea copilului. De
atitudinea ei depinde încrederea sau neîncrederea sa, curajul sau teama,
voiciunea saumoderația, opmismul sau pesimismul său.
Un alt aspect al rolului matern este acela de a îi învăța pe copii ce este
statutul de femeie.
Astfel, mama înfățișează simbolul fundamental al feminității, fapt tot atât
de important atât pentru fată cât și pentru băiat.
 Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Specializare: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Extensia universitară Sighetu Marmației
Anul III, semestrul I, IF
Coordonator: Lect. Unv. Dr. Dragoș Viorel
Student: Griguța Irina Ancuța
Pentru fată, mama, devine un model șiun prototip; care o învață atât să
iubească statutul de femeie; 
Rolul tatalui in dezvoltatorea copilului
Figura paternă contribuie într-un mod esențial la dezvoltarea
sentimentului de protecție și de sigurană la copil.
Mama reprezint ă simbolul afecțiunii, blândeții,feminității, iar tatăl este
simbolul autorității, alsiguranței, al puterii.
Copiii obișnuiesc să se laude că mama lor este cea mai frumoasă și tatăl lor
cel mai puternic.
Tatăl este prima persoană care „intervine” în relația mamă-copil. În prezent,
rolul de întreținătoral familiei este împărțit de ambii părinți.
Acest lucru aduce o atenuare a presrigiului patern . Însă,chiar și așa,copilul
este impresia la deprestanța și forța tatălui, întotdeauna comparându-și
propria forță cu acesta.
 În timp ce tatăl reprezintă autoritatea supremă, autoritatea mamei se
feste mai directă și mai continuu in viata copilului.
De cele mai multe ori, tatăl este mai puțin prezent decât mama. Iar acest
fapt crește și maimultă valoare în ochii copilului.
In primele luni deviata ale sugarului, rolul tatalui este indirect, mai mult ca
suportpsihologic pentru mama; pe aicărei umeri cad toate
responsabilitățile.
Implicarea reală a tatălui în educarea copilului ar trebui să se facă simțită
și să devină din ce în ce mai activă în jurul vârstei de 1 an.
Aceasta este vârsta la care tatăl începe treptat să îl introducă pe copil în
regulile jocului, ale familii si ale societați.
El este cel care impune limitat sau care îl învață să respecte anumite reguli
fără să devină sever sau autoritar.
Inaintând în vârstă, pe la 3-4 ani,implicarea tatălui în educarea copilului
devine maicomplex ă. El poate iniția copilul în practicarea unui sport, aunei
activități fizice susținându-l moral în toate încercările lui fără să-l critice sau
să facă comparație cu performanțele sau aptitudinile sale cu ale altcuiva.
 Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Specializare: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Extensia universitară Sighetu Marmației
Anul III, semestrul I, IF
Coordonator: Lect. Unv. Dr. Dragoș Viorel
Student: Griguța Irina Ancuța
O concluzie ar fi daca mamaare rol biologic de transmitere aafectivitați
totale si absolute , tatal este un construct de autoritate si protecție care
setransmite transgenerațional ca si in alte comportamente.

Bibliografie :

https://www.academia.edu/41533608/
Rolul_mamei_si_al_tatalui_in_dezvoltarea_personalitatii_morale_a_copilului_
Pui_Ionela