Sunteți pe pagina 1din 2

Odată au fost două familii importante ale Veronei , Montague și

Capulet. Aceste două familii se urau foarte tare de foarte mult timp din
cauza unei istorii lungi.

Într-o seară,lordul Capulet organizează o petrecere unde a invitat


mai mulți nobili și doamne. La această petrece toată lumea putea să
între cu excepția de membrii familiei Montague. Așa că Romeo, fiul
lordului Montague, merge la petrecere mascat. Ajuns la bal, Romeo se
indragosteste repede de Julieta, cu toate că niciunul nu se cunoșteau.
După ce au aflat din ce familii sunt, și-au dat seama că conflictele
generatiilor anterioare nu se pot pune în fața iubirii,așa că aceștia doi s-
au decis să se mărite în secret. După ce au vorbit cu Friar Laurence,un
prieten de-al lui Romeo care era preot, aceștia s-au decis să îi mărite el.

Din păcate, în urma unei certe, Romeo îl omoară pe Tybalt, un


membru al familiei Capulet, și prin urmare, este exilat de către prințul
Escalus, conducatorul Veronei. Apoi tatăl Julietei, neștiind de nunta ei, îi
spune femeii că urma să se căsătorească cu prințul Paris, evident,
Julieta nu o dorea, așa că se decide că vrea să se sinucidă. Prin urmare,
se duce la Friar Laurence, un chimist al familiei Capulet pentru a lua o
poțiune care o va face pe Julieta doar să pară moarte. Așa că acesta ia
poțiunea în toiul nopții, chiar cu o zi înainte de nunta ei cu Paris. Când
Julieta este găsită moartă,toate pregătirile pentru nuntă se transformă
în pregatiri de înmormântare. Romeo se întoarce la casa Julietei pentru
a o jelii, neștiind de planul ei.

După ce îl omoară pe Paris, acesta înghite otravă și murii,dar nu


înainte să o sărute pe Julieta. Aceasta se trezește din vraja porțiunii, dar
când vede că Romeo e mort, își ia viața.

S-ar putea să vă placă și