PROGRAMAREA UNUI CALCULATOR 

 
Programarea unui calculator: 
Ce trebuie să ştie un bun programator? 
1. Să fie un bun utilizator. 
2. Cel puţin un limbaj de programare. Dacă ştie mai multe, are posibilitatea să aleagă
limbajul potrivit aplicaţiei. 
3. Metode şi tehnici de programare avansate, atât generale cât şi specifice limbajului
utilizat. 
4. Structura şi funcţionarea calculatorului şi a părţilor sale componente (unele
particularităţi de funcţionare a echipamentelor se reflectă direct în programe, iar înţelegerea
funcţionării calculatorului dă profunzime activităţii de programare). 
 
Etapele rezolvării unei probleme cu calculatorul electronic: 
 Rezolvarea unei probleme cu calculatorul constă în rularea sau execuţia pe
calculator a programului corespunzător.  
 Un program scris într-un limbaj de nivel înalt reprezintă descrierea datelor
corespunzătoare unei anumite probleme şi a algoritmului ei de rezolvare, exprimate în termenii
limbajului respectiv.  În limbajele de programare s-au prevăzut două mari categorii de facilităţi: 
- instrumente pentru descrierea datelor: definiţii şi declaraţii de date; 
- modalităţi pentru specificarea algoritmilor: instrucţiuni. 
 Unei instrucţiuni de nivel înalt îi corespunde o secvenţă de instrucţiuni maşină. 
 
Procesul general de elaborare a programelor, pornind de la enunţul problemei şi până la
obţinerea rezultatelor cu calculatorul, se numeşte ingineria programării. 
Durata de existenţă a unui program, incluzând atât elaborarea cât şi utilizarea lui, se
numeşte ciclul de viaţă al programului. El poate fi împărţită în 3 mari etape: 
A. Analiza problemei şi proiectarea soluţiei. 
B. Scrierea şi testarea programului. 
C. Utilizarea şi întreţinerea programului. 
Fiecare etapă cuprinde câteva subetape. 
 
A. Analiza problemei şi proiectarea soluţiei: 
 
 Definirea problemei în limbajul domeniului de care aparţine.  
 Alegerea modelelor matematice pentru reprezentarea elementelor problemei şi
a metodelor de calcul necesare.  
 Specificarea principalelor date şi structuri de date necesare.  
 Organizarea modulară  şi ierarhicăa soluţiei problemei. 
  Elaborarea algoritmului problemei. 
Algoritmul reprezintă partea esenţială a unui program scris într-un limbaj de nivel înalt. 
În practica programării s-au impus două formalisme de ilustrare a algoritmilor: 
 a) Schema logică– o reprezentare grafică a algoritmului 
b) Pseudocodul– un limbaj algoritmic derivat din limbajul natural.  
 
B. Scrierea şi testarea programului 
 Codificarea programului într-un limbaj de programare şi introducerea lui în
calculator. Introducerea programului în calculator şi modificarea lui într-o fază ulterioară
introducerii se numeşte editarea programului. 
 Translatarea (compilarea) programului. 
Programul sursă se translatează într-un program scris în cod maşină, numit program
obiect. 
Se va semnala ca eroare orice abatere de la regulile sintactice şi semantice ale limbajului. 
 Validarea rezultatelor programului. 
 Elaborarea documentaţiei programului. 
a) Documentaţia de realizare. 
b) Documentaţia de utilizare. 
 
C. Utilizarea şi întreţinerea programului 
 
 Rularea programului cu date reale.  
 Întreţinerea programului. Pot apărea mai multe cauze care să determine
modificarea programului: 
- eliminarea unor erori rămase nedescoperite la faza de validare;  
- apariţia de situaţii noi, necuprinse iniţial;  
- perfecţionarea unor părţi ale programului;  
- adaptarea programului la schimbarea sistemului de operare sau chiar la schimbarea
calculatorului.