CD Lucrarile Simpozionului 2 Iunie 2022 Editia A Vi-A

LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI REGIONAL
„Copilăria de ieri şi de azi. Valenţe educative”

Vol. VI, IUNIE 2022, Ediția a VI-a

Vol. VI, 2022, Ediția a VI-a
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.178
Coordonatori și Organizatori:
Nițe Mihaela Gabriela,
Roman Florentina
Redactor: Marin Georgeta Loredana
ISSN 2559-4125
ISSN-L 2559-4125
IUNIE, 2022
BUCUREȘTI
Motto: ”Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa”

Horaţiu Mălăele
1

Vol. VI, 2022, Ediția a VI-a
Cuprins :
Nume şi prenume Sector/ Titlul lucrării

Nr. cadru didactic- Unitatea de invatamant Judet Pag.
crt. didactic auxiliar
PROFESORUL MODERN- 6
CRISTESCU ȘCOALA SECTOR 3
STRATEGII ȘI PRACTICI
1. CARMEN GIMNAZIALA NR.112 BUCUREȘTI
INTERNAȚIONALE
ŞCOALA JOCURILE ŞI JOACA ÎN 8

BĂLĂCIAN JUD.
2. GIMNAZIALĂ CADRUL ACTIVITĂŢILOR
MIHAELA SUCEAVA
CACICA, EXTRACURRICULARE
BUGA GRADINITA CU P.P. ROLUL FAMILIEI ÎN 11

GIURGIU
3. DENISA MIHAELA CASUTA FERMECATA EDUCAȚIA COPILULUI
GHINCEA GRADINITA CU P.P. IMPREUNA PENTRU CEI 13

4. GIURGIU
SIMONA CASUTA FERMECATA MICI
MODALITĂȚI DE ABORDARE 14
ȘCOALA
GRECU SECTOR 2 A TULBURĂRILOR DE
GIMNAZIALĂ
5. CONSTANȚA BUCUREȘTI COMPORTAMENT LA COPIII
SPECIALĂ NR. 2
CARMEN CU CES
MODALITĂȚI DE ABORDARE 14
ȘCOALA
SECTOR 2 A TULBURĂRILOR DE
GIMNAZIALĂ
6. VIȘAN BUCUREȘTI COMPORTAMENT LA COPIII
SPECIALĂ NR. 2
VALENTINA CU CES
LICEUL TEHNOLOGIC 16
COSMA LAVINIA SPECIAL PENTRU
BUZĂU
7. GEORGIANA COPII CU DEFICIENȚE VALENŢELE EDUCATIVE
AUDITIVE ALE JOCULUI DIDACTIC
ȘCOALA 18
GIMNAZIALĂ GHEORGHENI
METODA ALTERNATIVĂ-
8. SUCIU ANDREA VASKERTES- JUD
EDUCAREA LIMBAJULUI
GHEORGHENI JUD HARGHITA
HARGHITA
ȘCOALA 20
VLĂSCEANU GIMNAZIALĂ SECTOR 1
9. GRAȚIELA ”ALEXANDRU BUCUREȘTI EDUCAȚIE CU DRAGOSTE.
MARIANA COSTESCU” ÎNTRE ALFA ȘI OMEGA
ȘCOALA 20
ROTARU GIMNAZIALĂ SECTOR 1
10. STEFANIA ”ALEXANDRU BUCUREȘTI EDUCAȚIE CU DRAGOSTE.
EMANUELA COSTESCU” ÎNTRE ALFA ȘI OMEGA
ȘCOALA 22
SECTOR 1 JOCURILE, ÎN
GIMNAZIALĂ
11. BUCUREȘTI DEZVOLTAREA COPIILOR
NAE SINETA ”EUGEN BARBU”
ȘCOALA 22
SECTOR 1 JOCURILE, ÎN
12. BĂRBULESCU GIMNAZIALĂ
BUCUREȘTI DEZVOLTAREA COPIILOR
MĂDĂLINA ”EUGEN BARBU”
ȘCOALA 24
SECTOR 1 SECRETARIATUL – VERIGĂ
13. BĂRBULESCU GIMNAZIALĂ
BUCUREȘTI ÎNTRE COPIL ȘI ȘCOALĂ
ELENA ”EUGEN BARBU”
2
ŞCOALA 24
RIZESCU SECTOR 1 SECRETARIATUL – VERIGĂ
14. MĂDĂLINA GIMNAZIALĂ “SF.
BUCUREȘTI ÎNTRE COPIL ȘI ȘCOALĂ
NICOLAE”
ŞCOALA INFLUENȚA 25
SECTOR 1
15. ROȘIU GIMNAZIALĂ “SF.
BUCUREȘTI
CALCULATORULUI ÎN
MĂDĂLINA NICOLAE” VIAȚA COPILULUI ȘCOLAR
ŞCOALA JOCURILE DINAMICE ÎN 27

CIONTESCU SECTOR 1
GIMNAZIALĂ “SF. LECȚIA DE EDUCAȚIE
16. MARIAN BUCUREȘTI
NICOLAE” FIZICĂ
ŞCOALA 31
ANGHEL ANA SECTOR 1 COPILĂRIE DUPĂ
GIMNAZIALĂ “SF.
17. MARIA BUCUREȘTI PANDEMIE
NICOLAE”
ŞCOALA 31
SECTOR 1 COPILĂRIE DUPĂ
18. PANCU ANA GIMNAZIALĂ “SF.
BUCUREȘTI PANDEMIE
MARIA NICOLAE”
DOBRE ȘCOALA SECTOR 1 COPILĂRIE CURATĂ FĂRĂ 33

19. GEORGETA GIMNAZIALĂ NR. 192 BUCUREȘTI VIOLENȚĂ
”MULTIPLELE VALENȚE 35
EDUCATIVE DIN
SECTOR 1
20. PANȚER ELENA LICEUL TEORETIC
BUCUREȘTI
ÎNVĂȚĂMÂNTUL MODERN
”CONSTANTIN CONTEMPORAN ȘI
BRÂNCOVEANU” MIȘCAREA BROWNIANĂ”
LICEUL TEORETIC 38
SECTOR 1
21. ISSA CRISTINA- „CONSATNTIN CĂRȚI DESPRE COPILĂRIE
BUCUREȘTI
FLORETA BRÂNCOVEANU”
FAMILIA CREŞTINĂ ȘI 40
POLEUCĂ ROLUL EI FUNDAMENTAL
BOTOȘANI
22. LILIANA ȘCOALA ÎN EDUCAȚIA COPILULUI DE
GIMNAZIALĂ NR. 12 IERI ȘI DE AZI
ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ 42

23. GHEORGHE IRINA NR.5 BUCUREȘTI LA COPII
GHEORGHE ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ 42

24. DANIEL NR.5 BUCUREȘTI LA COPII
ZELINSCHI ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 44

SPECIALI DAR EGALI
25. EMILIA NR.5 BUCUREȘTI
ȘERBAN ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 44

SPECIALI DAR EGALI
26. MIHAELA NR.5 BUCUREȘTI
STRATEGII ȘI MODELE DE 46
LUCRU – CUM LUCRĂM CU
OBREAȘCU ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1
ELEVII CARE AU
27. LAURA NR.5 BUCUREȘTI
TULBURĂRI DE
COMPORTAMENT?
STRATEGII ȘI MODELE DE 46
LUCRU – CUM LUCRĂM CU
MATACHE ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1
ELEVII CARE AU
28. FLORENTINA NR.5 BUCUREȘTI
TULBURĂRI DE
COMPORTAMENT?
„AVENTURILE LUI TOM 48

ANGHELINA ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1
SAWYER” DE MARK TWAIN
29. GABRIELA ANCA NR.5 BUCUREȘTI
- RECENZIE CARTE
3
„AVENTURILE LUI TOM 48

ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1
30. ENACHE IONICA SAWYER” DE MARK TWAIN
NR.5 BUCUREȘTI
- RECENZIE CARTE
ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 49

SĂ FII COPIL…
31. SFÎRLEA ALINA NR.5 BUCUREȘTI
POPESCU MIHAI ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 49

SĂ FII COPIL…
32. CRISTIAN NR.5 BUCUREȘTI
LICEUL TEORETIC 51
BRATU SECTOR 1 O RADIOGRAFIE A
„ALEXANDRU
33. MARILENA BUCUREȘTI COPILĂRIEI
VLAHUȚĂ”
LICEUL TEORETIC 51
BĂRBULESCU SECTOR 1 O RADIOGRAFIE A
„ALEXANDRU
34. ANCA CRISTINA BUCUREȘTI COPILĂRIEI
VLAHUȚĂ”
POȘIRCĂ ELENA ȘCOALA SECTOR 1 52
COPILUL ȘI COPILĂRIA
35. ALINA GIMNAZIALĂ NR.6 BUCUREȘTI
MAXIM OANA ȘCOALA SECTOR 1 54

“COPILĂRIA”
36. GEORGIANA GIMNAZIALĂ NR.6 BUCUREȘTI
COLEGIUL 55
TEHNOLOGIC SECTOR 1 RECENZIE – ”EU SÎNT
37. ”VIACESLAV BUCUREȘTI MALALA”
IANCU LAURA HARNAJ”
COLEGIUL 55
BĂDOI TEHNOLOGIC SECTOR 1 RECENZIE – ”EU SÎNT
38. ALEXANDRA ”VIACESLAV BUCUREȘTI MALALA”
HARNAJ”
ȘCOALA 57
SLOBOZIA VALENȚELE EDUCATIVE LA
39. CANDEL ANCA GIMNAZIALĂ
IALOMIȚA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
,,SF.ANDREI ”
ȘCOALA COPILARIA DE AZI. CUM ISI 58

GIMNAZIALĂ SECTOR 1 PETRECE TIMPUL
40. ”NICOLAE BUCUREȘTI GENERATIA ACTUALA DE
BADEA MONICA TITULESCU” COPII?
GRĂDINIȚA CU INTEGRAREA ÎN 59
BEIUȘ, JUD.
41. PROGRAM PRELUNGIT ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE MASĂ A
BIHOR
POPA MIHAELA `FLOARE DE COLȚ” COPIILOR CU CES
GRĂDINIȚA CU INTEGRAREA ÎN 59
BEIUȘ, JUD.
42. CORNEA ILDIKO- PROGRAM PRELUNGIT ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE MASĂ A
BIHOR
EVA `FLOARE DE COLȚ” COPIILOR CU CES
GRĂDINIȚA CU PLAN REMEDIAL-DOMENIUL 61

BEIUȘ, JUD.
43. PROGRAM PRELUNGIT ȘTIINȚE-ACTIVITĂȚI
BIHOR
PETRUSE MARIANA `FLOARE DE COLȚ” MATEMATICE
GRĂDINIȚA CU PLAN REMEDIAL-DOMENIUL 61

BEIUȘ, JUD.
44. COSTEA MARIANA PROGRAM PRELUNGIT ȘTIINȚE-ACTIVITĂȚI
BIHOR
`FLOARE DE COLȚ” MATEMATICE
MARIN COPILĂRIA ŞI IMAGINEA EI 65

SECTOR 1
45. GEORGETA ȘCOALA ÎN
BUCUREȘTI
LOREDANA GIMNAZIALĂ NR. 178 LITERATURA UNIVERSALĂ
COPILĂRIA ŞI IMAGINEA EI 65
SECTOR 1
46. IORGULIS ELENA ȘCOALA ÎN
BUCUREȘTI
MAGDALENA GIMNAZIALĂ NR. 178 LITERATURA UNIVERSALĂ
SĂ-I CUNOAȘTEM MAI BINE 68

SECTOR 1
ȘCOALA PE COPIII CU CERINȚE
47. BUCUREȘTI
SIMION PĂUNA GIMNAZIALĂ NR. 178 EDUCAȚIONALE SPECIALE
4
MILESCU SĂ-I CUNOAȘTEM MAI BINE 68

SECTOR 1
48. RALUCA ȘCOALA PE COPIII CU CERINȚE
BUCUREȘTI
MIHAELA GIMNAZIALĂ NR. 178 EDUCAȚIONALE SPECIALE
SĂ ÎNVĂȚĂM COPIII SĂ IȘI 70

SECTOR 1 IA ZBORUL..
49. NIȚE MIHAELA ȘCOALA BUCUREȘTI
GABRIELA GIMNAZIALĂ NR. 178
CHIOJDOIU ȘCOALA SECTOR 1 COPIII DE ASTĂZI - COPIII 72

50. MARIA GIMNAZIALĂ NR. 178 BUCUREȘTI DE IERI
ROMAN ȘCOALA SECTOR 1 COPIII DE ASTĂZI - COPIII 72

51. FLORENTINA GIMNAZIALĂ NR. 178 BUCUREȘTI DE IERI
ȘCOALA SECTOR 1 COPILĂRIA ȘI PANDEMIA 73

52. NEAGU MIHAELA GIMNAZIALĂ NR. 178 BUCUREȘTI COVID-19
JEAN-CLAUDE CARRIÈRE: 75
CERCUL MINCINOȘILOR.
SECTOR 1
CELE MAI FRUMOASE
53. BUCUREȘTI
ȘCOALA POVEȘTI FILOZOFICE DIN
CÎRJE IULIANA GIMNAZIALĂ NR. 178 LUMEA ÎNTREAGĂ
STANCIU ȘCOALA SECTOR 1 COPILĂRIA, VÂRSTA 77

54. CONSTANȚA GIMNAZIALĂ NR. 178 BUCUREȘTI BUCURIEI
ȘCOALA SECTOR 1 COPILĂRIA, VÂRSTA 77

55. SĂVEANU LAURA GIMNAZIALĂ NR. 178 BUCUREȘTI BUCURIEI
PREZENTARE DE CARTE - 79
Lovin, Lăcrămioara, „Rolul
SECTOR 1 discrepanțelor eu-lui asupra
56. UDRIȘTE BUCUREȘTI relațiilor interpersonale la vârsta
MIHAELA ȘCOALA adolescenței”, Rovimed
CARMEN GIMNAZIALĂ NR. 178 Publishers, 2018
PREZENTARE DE CARTE - 79
Lovin, Lăcrămioara, „Rolul
SECTOR 1 discrepanțelor eu-lui asupra
57. BUCUREȘTI relațiilor interpersonale la vârsta
PARASCHIV NINA ȘCOALA adolescenței”, Rovimed
VICTORIA GIMNAZIALĂ NR. 178 Publishers, 2018
RECENZIE ,,KLARA SI 81
SECTOR 1
58. SORESCU ȘCOALA SOARELE” de KAZUO
BUCUREȘTI
VICTORIȚA GIMNAZIALĂ NR. 178 ISHIGURO
DÎRDEA ANCA ȘCOALA GIMNAZIALĂ JUD. ARGEȘ „COPILĂRIA DE IERI ŞI DE 82
NR.1 MICEȘTI AZI.VALENȚE EDUCATIVE ÎN
59.
CONTEXT EUROPEANˮ
5
PROFESORUL MODERN- STRATEGII ȘI PRACTICI

INTERNAȚIONALE
Prof. CRISTESCU CARMEN

ȘCOALA GIMNAZIALA NR.112 , Sector 3, BUCUREȘTI
În știința pedagogică internă, problemele activității pedagogice sunt în mod tradițional

subiect de cercetare și discuție. Fără îndoială, definirea esenței activității profesionale a unui
profesor nu este o temă nouă, iar în teoria educației s-a acumulat material suficient, reflectând
diverse abordări de înțelegere a principalelor componente ale acestei activități. Cu toate
acestea, în condiții moderne, subiectul activității profesionale a unui profesor este de o
importanță deosebită în legătură cu noile cerințe pentru educație și, în consecință, pentru
activitatea pedagogică, care se reflectă în standardele educaționale și standardul profesional al
unui profesor.
Contextul schimbărilor care afectează activitatea profesională a unui profesor este
stabilit nu numai de provocările vremii și ordinii sociale, ci și de documentele strategice din
domeniul educației. Unul dintre factorii care au determinat schimbările în activitatea
profesională au fost noile cerințe pentru competența unui profesor în contextul implementării
standardului educațional de învățământ general. Un accent deosebit în cerințele standardului
educațional al învățământului general îl constituie necesitatea dezvoltării și educației spirituale
și morale a elevilor, care presupune dezvoltarea de către profesor a unor noi abordări ale
conținutului și organizării activităților extrașcolare.
Un rol important în atingerea eficacității activității instituțiilor de învățământ în „era
schimbării” îl joacă pregătirea motivațională a profesorilor, acceptarea sarcinilor noului
standard educațional și conștientizarea necesității schimbărilor proprii. , adesea deja
consacrate, activități profesionale. Procesul de schimbări în activitatea muncii, care presupune
trecerea de la o stare la alta, are propria „dramă” și se desfășoară într-o anumită logică. Ca
urmare a analizei transformării comportamentului de muncă al cadrelor didactice în contextul
prezentării de noi cerințe, sunt relevate etapele de restructurare a activității de muncă prin care
parcurge profesorul: „supraviețuire”, cercetarea noului, adaptare la noile cerințe, schimbarea
activității și în final, includerea de noi acțiuni stăpânite în procesul de muncă. Unul dintre
mecanismele care asigură lansarea schimbărilor în activitatea profesională este, desigur,
reflecția profesională, care face posibilă identificarea problemelor existente în activitatea
profesională în derulare și determinarea celor mai bune modalități de rezolvare a acestora.
Caracteristicile muncii pedagogice, participarea profesorului într-o zonă specifică a
producției spirituale, un rol special în sistemul de relații sociale, în formarea conștiinței morale
a individului determină specificul moralității pedagogice profesionale. Originalitatea sa constă
în faptul că setul de principii, norme și reguli care guvernează comportamentul și natura
relațiilor persoanelor angajate în activitatea pedagogică profesională decurge din principiile,
cerințele și normele de moralitate, dar este detaliat și completat de un set de reguli speciale de
conduită (de exemplu, cerințele de tact pedagogic), norme de relații, care sunt determinate de
originalitatea calitativă a obiectului activității pedagogice profesionale. Cu toate acestea, în
morala pedagogică, este necesar să se facă distincția între valorile umane universale dezvoltate
de societate de-a lungul mai multor secole în ceea ce privește calitățile morale ale unui profesor,
atitudinea sa față de profesia sa, elevii și părinții acestora, precum și tradițiile morale,
obiceiurile și norme născute în domeniul activităţii profesionale.
Activitatea pedagogică este social formativă, creativă, prin urmare, principalele funcții
ale moralității predării pot fi numite regulative, orientate spre valori, educative. Moralitatea
pedagogică se caracterizează și printr-o funcție cognitivă. Învățând normele morale care
reglementează comportamentul unui profesionist, profesorul își extinde sfera libertăților
individuale, folosește o gamă largă de mijloace pentru a rezolva situațiile conflictuale,
îmbunătățește cultura sentimentelor, ceea ce îl ajută să respecte cerințele tactului pedagogic.
6
Copiii moderni au crescut într-un mediu socio-cultural schimbat, care se caracterizează prin
caracteristici fundamental noi: o creștere a vitezei schimbărilor în viață, asimilarea rapidă a
experienței sociale de către noile generații, dezvoltarea rapidă a proceselor de integrare și
globalizare lumea modernă, schimbarea orientărilor valorice, adâncirea contradicțiilor sociale
și culturale care amenință o persoană, viața sa, sănătatea, conștientizare extinsă, dar
nesistematică a aproape orice problemă.
Tipuri moderne de activitate profesională a profesorului analizează rezultatele învățării
planificate, scopurile și obiectivele procesului educațional, construirea unor linii semnificative
de studiu a materiei, dezvoltarea unui scenariu pedagogic, planificarea și selectarea situațiilor
de învățare, metodelor, forme organizatorice, desfăşurarea sarcinilor educaţionale, precum şi
selectarea mijloacelor didactice pentru realizarea activităţilor educaţionale planificate.
În general, termenul „inovație” în sensul său modern înseamnă manifestarea unor
elemente sau forme noi. Profesorul modern este considerat ceva mai profund, având în același
timp o denumire semantică mai largă. Sub ea se înțelege munca cu scop profesor, bazat pe
înțelegerea propriei experiențe profesionale prin studierea și compararea procesului
educațional pentru a-l schimba și a primi în același timp o educație mai bună.
Se poate spune că activitatea inovatoare a unui profesor este un fenomen care reflectă
potențialul creativ al unui profesor. Dacă este luat în considerare acest termen din punctul de
vedere al aplicării lui la procesul educațional general, atunci se poate vorbi de relativa tinerețe.
Și asta explică existența unor abordări diferite de a explica acest concept. Pe de o parte,
inovațiile pedagogice sunt înțelese ca diverse inovații care vizează schimbarea tehnologiei de
educație și formare pentru a crește eficacitatea acestora. Dar uneori acest concept are un alt
sens. Inovațiile includ nu numai crearea și diseminarea inovațiilor, ci și schimbări și
transformări ale stilului de gândire și ale modului de activitate care sunt asociate cu aceste
inovații. În orice caz, este ceva progresiv, util, avansat, modern și pozitiv.
În știința pedagogică modernă, recent s-a acordat multă atenție activității de căutare
creativă a profesorului, care vizează introducerea de noi tehnologii pedagogice, o abordare
centrată pe elev a predării și educației și umanizării și democratizării procesului educațional.
Este destul de clar că un profesor modern trebuie să posede abilitățile care sunt strâns legate de
cercetarea pedagogică. Problema formării personalității creatoare a profesorului se reflectă și
în literatura științifică și pedagogică. prin natura ei, activitatea pedagogică este complexă și
multifațetă. Acest lucru este determinat de multe obiective și factori subiectivi, combinația lor
unică, un mecanism deosebit de stabilire și rezolvare a sarcinilor educaționale și educaționale,
o varietate de mijloace și condiții pentru rezolvarea acestora.
Se știe că scopul principal al activității profesorului este formarea personalității.
Formându-se o personalitate, profesorul trebuie, în primul rând, să traducă o sarcină
educațională sau de altă natură în limbajul sarcinii care este pe înțelesul elevilor, să realizeze
îndeplinirea acestor sarcini folosind anumite mijloace și metode. El trebuie să conducă această
activitate a școlarilor, să o analizeze, să-i ofere direcția dorită și să o evalueze, în același timp,
trebuie să-și analizeze propria activitate - natura activității elevilor depinde de conținutul și
metodele de stabilire a sarcinilor, iar aceasta determină procesul şi conţinutul formării
personalităţii. Aceasta este schema generală a muncii profesorului. În munca sa, profesorul
trebuie să realizeze multe, bazându-se pe propria experiență, să îmbine cunoștințele cu intuiția,
să analizeze rezultatele testelor, corectând greșelile făcute. Chiar și faptul că ghidurile prezintă
conținutul și metodele de organizare a activităților elevilor nu înseamnă că profesorul a primit
un algoritm gata făcut de influență pedagogică care garantează un efect pozitiv 100%.
Profesorul trebuie să-și facă propriile realizări științifice. Aceasta înseamnă că trebuie
să „redescopere” totul pentru sine din nou și învățarea bazată pe probleme, diferențiată și
personală. Procesul pedagogic este activ și dinamic, îmbogățit constant cu noi realizări, atât
spirituale, cât și materiale, de aceea este imposibil să înțelegi toate secretele pedagogiei o dată
pentru totdeauna - ele trebuie să fie „redescoperite” în mod constant.
Bibliografie
7
1. Drobotenko Yu.B., Makarova N.S., Chekaleva N.V. Studiul schimbărilor în procesul

educațional al unei universități moderne: problema alegerii unei metodologii adecvate
2. Fetter I.V. Modificări în activitatea profesională a unui profesor: Standardizarea și
intensificarea // Probleme moderne de știință și educație. - 2015
3. Rezultatele TALIS 2013: o perspectivă internațională asupra predării și învățării. -
URL: http://www.oecd.org/edu/school/talis.htm
4. Shakurova A.V. Identitatea profesională a cadrelor didactice ca subiecţi ai activităţii de
muncă: Rezumat al tezei. ... doctor în științe sociologice. - Nijni Novgorod, 2014.
5. Volkov V.N. Subiectivitatea schimbărilor conceptuale în educație și impactul lor asupra
managementului unei organizații școlare // Omul și Educația. - 2015
JOCURILE ŞI JOACA ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR

EXTRACURRICULARE
Prof.înv.primar, BĂLĂCIAN MIHAELA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CACICA, JUD. SUCEAVA
Jocurile şi joaca pot fi privite din două perspective.

În primul rând, joaca poate fi considerată ca atitudine. Din această perspectivă, joaca
este un mod de abordare, un stil personal şi o cale de a face lucrurile . Este un punct de vedere
din care să observi şi să judeci lucrurile, nu grav, ci cu optimism şi umor, permiţându-ţi ţie
însuţi dar şi elevilor tăi să fiţi surprinşi de viaţă. Ca dascăli, trebuie să avem o „atitudine
jucăuşă”, să fim deschişi, fără inhibiţie.
În al doilea rând, jocurile pot fi privite ca o activitate, ca o metodă spontană de
descoperire de sine, a celorlalţi şi a lumii. Joaca atrage după sine experimentarea, observarea a
cât de departe poţi merge, aventurarea, străduirea şi sărbătorirea. Joaca împreună cu ceilalţi
implică participare, ajutor reciproc, organizare, învăţarea felului în care poţi să câştigi şi să
pierzi. Din această perspectivă, joaca este o metodă de introducere în viaţa societăţii, deoarece,
ca şi în viaţa de zi cu zi, există reguli cărora trebuie fiecare să ne supunem.
Jocurile organizate îi atrag cel mai mult pe elevi şi determină cel mai mult învăţătura.
În jocurile organizate, fiecare participant are o responsabilitate de care să se achite, folosindu-
şi inteligenţa şi talentul. Fiecare participant trebuie să se concentreze la ceea ce face, deoarece,
dacă nu este atent, echipa lui poate pierde.
Prin joacă, elevii învaţă că nu putem învinge întotdeauna, că uneori trebuie să ne punem
în locul altora , să ne controlăm impulsurile fizice, să ne stăpânim pe noi înşine şi să stăpânim
impulsul de a interpreta regulile în folosul nostru. De asemenea, cei mai talentaţi jucători
trebuie să împartă cu cei mai puţin capabili, care, în schimb, învaţă de la mai practicii lor colegi.
În jocuri, fiecare, chiar şi cei mai netalentaţi, strălucesc la ceva, în mod deosebit.
Unele jocuri solicită forţa fizică şi au un anumit grad de complexitate, care le permite
elevilor să gândească şi cum să ia propriile decizii. Iată de ce este important pentru un joc să
aibă o temă, deoarece, împreună cu activitatea fizică, ele cer iscusinţă tehnică şi aspecte tactice,
pentru a elabora un plan şi a-l pune în practică.
Pentru cele mai bune rezultate educative, jocurile ar trebui să genereze, alternativ,
senzaţiile de câştig şi pierdere, deşi nu întotdeauna ele trebuie să stimuleze competiţia. Este
necesară o varietate de stiluri de jocuri, cu diferite tipuri de cerinţe, pentru a ne asigura că
fiecare are ocazia de a experimenta emoţia victoriei.
Pentru ca jocurile să aibă succes, trebuie ca noi, educatorii :
 să cunoaştem multe jocuri sau să avem o mulţime de materiale cu acestea;
 să alegem jocul potrivit ocaziei;
8
 să pregătim înainte lucrurile de care avem nevoie;

 să stabilim reguli simple, care să nu permită nici un prilej de interpretări alternative şi
să le explicăm clar, la momentul potrivit; elevii trebuie să ştie de la început cum se
joacă jocul;
 să furnizăm o încurajare constantă, fără a ne implica în joc;
 să nu lăsăm pe nimeni pe dinafară, decât dacă sunt eliminaţi din joc din anumite motive
şi, în acest caz, ei trebuie să fie reprimiţi repede în joc;
 să lăsăm jocul să-şi urmeze cursul şi să nu-l întrerupem fără un motiv serios;
 să încheiem jocul înainte ca participanţii să înceapă să-şi piardă interesul, prevăzând ca
finalul să poată fi controlat. Un joc care se încheie la momentul potrivit va fi reţinut cu
plăcere, iar ei vor aştepta cu nerăbdare să-l joace din nou;
 să ne asigurăm că cel care pierde îi este arătat respect de către ceilalţi participanţi, iar
învingătorului i se dă crezare;
 să nu se joace acelaşi joc prea des;
 să evaluăm jocul, prestaţia participanţilor şi pe cei cărora le-au fost repartizate sarcinile
organizatorice;
Multe manuale şi publicaţii oferă diferite tipuri de jocuri pe care elevii le pot juca :
pentru interior şi în aer liber, scurte şi lungi, care implică ingeniozitate sau efort fizic, jocuri
vaste, pentru oraş, jocuri care pot fi jucate afară, noaptea.
Jocul este necesar pentru sănătatea fizică şi pentru echilibrul psihic al elevului nostru,
al copilului nostru. El conferă vitalitate, energie, încredere în sine, încredere în ceilalţi.
Dezvoltă anumite calităţi: iniţiativa, spiritul de echipă, puterea de decizie în anumite momente.
Jocul dă posibilitatea de a acţiona, de a îndeplini misiuni, de a avea responsabilităţi,
mobilizează un ansamblu de calităţi latente, oferă supleţe, rezistenţă, stăpânire de sine etc.
În orice activitate bazată pe joc trebuie să avem o „ Fişă de joc” care să conţină
următoarele:
 tip de joc ( de mişcare / outdoor / indoor / wide-game )
 categoria de vârstă
 efectiv
 locul
 durata
 obiective
 mijloace de realizare :umane, materiale,financiare
 fişa tehnică ( descrierea efectivă a jocului cu sau fără desene)
 demers educativ: sensibilizare, moment organizatoric, socializare, elaborare,
construcţie, naştere de noi interese.
Aprecierea rezultatelor jocului, indiferent de forma pe care o folosim, creează
numeroase manifestări spontane de bucurii sau supărare, de mulţumire sau regret, care nu se
lasă indiferenţi.
Eficienţa jocului depinde de cele mai multe ori de felul în care învăţătorul ştie să asigure
o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştie să folosească
cuvântul ca mijloc de îndrumare al elevilor prin întrebări, răspunsuri, indicaţii, aplicaţii
aprecieri. Prin joc se formează deprinderile de muncă independentă, perseverenţă, de dârzenie,
pentru munca independentă, atitudinea disciplinată, iniţiativa, inventivitatea.
Cooperarea în timpul jocului conduce la formarea spiritului colectiv iar competitivitatea
angajează la efort toate capacităţile elevului, fără a provoca oboseală.
Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, lupta pentru integrarea
dificultăţilor, respectarea exemplelor, a regulilor de joc şi în final succesul vor pregăti omul de
mâine, capabil să se integreze mai uşor într-un colectiv de muncă. Datorită acestui larg registru
de evidenţe formative pe care le au jocurile didactice, ele fac parte integrantă din procesul
învăţării.
Toate cele arătate despre joc întăresc importanţa lui ca mijloc instructiv. Un joc bine
pregătit şi organizat constituie un mijloc de cunoaştere şi familiarizare a elevului cu viaţa
9
înconjurătoare, deoarece în desfăşurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la

exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoştinţelor şi la valorificarea lor creatoare.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuală care pune în valoare şi
antrenează capacităţile creatoare ale şcolarului. El este folosit pentru cunoaşterea realităţii pe
o cale mai accesibilă deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se în
eforturi de gândire ce le oferă satisfacţii. Ei sunt participanţi nemijlociţi la propria formare şi,
antrenaţi în joc, ei sunt capabili să depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date.
Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecăţii, memoriei, atenţiei, spiritului de
observaţie, la cultivarea obişnuinţei cu munca intelectuală şi cea independentă. El constituie un
mijloc şi un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoştinţe, de echilibrare a
procesului de învăţare şi a activităţii de joc, putându-se desfăşura atât în cadrul activităţilor
libere cât şi în cele comune. Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila şi de a folosi
cunoştinţe noi, de a-şi dezvolta limbajul spre aspect fonetic, lexical, gramatical.
Rolul şi importanţa jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de
alimentare fixare şi consolidare a cunoştinţelor, iar datorită caracterului său formativ
influenţează dezvoltarea personalităţii elevului, jocul didactic este un important mijloc de
educaţie intelectuală care pune în valoare şi antrenează capacităţile creative ale şcolarului.
Datorită conţinutului şi modului lor de desfăşurare, jocurile didactice sunt foarte eficiente în
activizarea întregului colectiv de elevi, dezvoltă spiritul de echipă, de colaborare, formează şi
dezvoltă unele deprinderi practice elementare şi de muncă organizată.
Manifestând creativitate, învăţătorul va determina avântul libertăţii şi creativităţii
copiilor, va realiza echilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raţionale,
flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de
manifestare şi creaţie a copiilor se dezvoltă spontan. Aplicând cu pricepere jocul didactic,
învăţătorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale
acestuia în angajarea personalităţii copilului de a desfăşura o activitate ce solicită efort susţinut,
dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înţelegere. Jocurile didactice sunt
antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la elevii cu rezultate slabe la învăţătură,
crescându-le performanţele şi căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine
în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora.
Dacă ar fi să căutam sau să definim atributele omului – în orice context de exigenţe –
educaţia şi creativitatea nu pot lipsi. Se cunosc şi se folosesc o mulţime de termeni asociaţi
creativităţii: dotare, aptitudine, talent, imaginaţie, inteligenţă, inventivitate, spirit novator,
capacitate. În educaţie s-a crezut mult timp că activitatea creatoare este apanajul exclusiv al
unor oameni excepţionali, special înzestraţi. Dar, de fapt, nu trebuie decât să observăm
multitudinea de idei dezvoltată la copii, fantezia lor fiind o garanţie perfectă că creativitatea o
posedăm cu toţii încă din momentul naşterii. De aceea trebuie să le asigurăm copiilor situaţii
în care au şanse de succes, succes care la rândul lui nu vine de la sine, ci implică din partea lor
mult efort de muncă creatoare. Putem deci compara copilul cu un planor, iar educatorul cu
instructorul care pregăteşte zborul, are grijă de un start corespunzător, în condiţii bune, aşa
încât planorul, odată ridicat, zboară singur şi aterizează oricând în condiţii de deplină siguranţă.
Bibliografie
 Bejat Marian – “Talent, inteligenţă, creativitate…”, Ed. Ştiinţifică –1981.
 Bivolaru, S. - ,,Cartea jocurilor”, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1940
 Cucoş Constantin – “Psihopedagogie (pentru examenele de definitivare şi grade
didactice), Ed. Polirom, 1998
 Nicola Gr. – “Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţământ”, E.D.P,
Bucureşti, 1981
10
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAȚIA COPILULUI
BUGA DENISA MIHAELA

EDUCATOARE – GRADINITA P P „CASUTA FERMECATA”
JUD. GIURGIU
Familia este unul dintre factorii care se preocupă de educația copilului.

Familia, prima școală a vieții, este cea care oferă copiilor primele cunoștințe , primele
deprinderi dar și primele modele comportamentale. Din punct de vedere sociologic,
familia este instituția fundamentală în societate. Ea oferă mediul în care copilul se naște,
se dezvoltă și se formează pentru viață. Rezultatele unor cercetări recente au demonstrat
că dezvoltarea copilului e influențată în proporție de 70% de către familie.
Înaintea introducerii învățământului universal și obligatoriu,
părinții erau aceia cărora le revenea întreaga responsabilitate a creșterii copiilor,
inclusiv a instruirii lor propriu-zise, care astăzi intră în câmpul de activitate al școlii.
Părinții erau aceia care hotărau în ce măsură copiii trebuie sau nu să învețe carte; în caz
afirmativ, țineau ei înșiși lecțiile, angajau un preceptor sau trimiteau copiii la școală.
Aproape întotdeauna profesorul sau preceptorul era considerat un subordonat și nu un
egal al părintelui. Odată cu înființarea școlilor, copilul petrecând zilnic multe ore
departe de casă, una dintre cele mai importante funcții ale familiei, aceea de a transmite
copilului cunoștințe și deprinderi, devine responsabilitatea societății și este încredințată
specialiștilor.
Familia constituie un factor esențial în progresul formării conștiinței morale a
omului și a conduitei sale. Când copilul vine pe lume, este primit de către niște oameni
care gândesc, acționează, simt. Acești oameni trăiesc și își dezvăluie comportamentul
în fața copilului. Familiile sunt „fabrici” care produc personalități umane.
Ceea ce îi permite copilului să se emancipeze și să-și dobândească personalitatea este
sentimentul de siguranță oferit de către familie. Acesta depinde de următoarele condiții:
a. Protecție împotriva loviturilor din afară
b. Satisfacerea trebuințelor elementare
c. Coerența și stabilitatea cadrului de dezvoltare
d. Sentimentul de a fi acceptat de ai săi: - ca membru al familiei: să fie iubit, să dăruiască
dragoste
- ca ființă umană : să aibă posibilitatea de acțiune
În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament : respectul,
politețea, cinstea, sinceritatea, cumpătarea. Părintele este un exemplu pentru copil.
În formarea morală, un rol important îl are „climatul” care este rezultatul raporturilor
dintre membrii familiei. Aceste raporturi și caracterul lor pot forma climatul pozitiv
(favorabil) sau climatul negativ (nefavorabil) educației. Raporturile dintre părinți și
copiii acestora sunt raporturi educative, cu repercursiuni asupra formării lor, lucru de
care ar trebui să fie conștienți toți părinții. În sfera noțiunii de cămin trebuie să intre
neapărat atributele „dragoste” și „înțelegere”, singurele în stare să creeze acel climat de
liniște și siguranță, absolut necesar dezvoltării normale a copilului, un climat anxios
(acte de violență), starea tensionată și indiferența distrugând unitatea căminului.
Părinții sunt primii educatori din viața copilului, fapt recunoscut în pedagogie
încă de la Komenski, care, în prima carte de educație a copilului, considera că educația
primită de acesta până la vârsta de 6 ani, în primul rând de la mama, este determinantă
pentru dezvoltarea sa ulterioară. Așa cum arată și Ana Munteanu, având în vedere
complementaritatea rolurilor jucate de cei doi părinți, este necesar ca încă din primele
săptămâni de viață ale noului născut, ambii părinți să se implice în educația sa; alături
de o mamă tandră și stimulativă, el are nevoie și de prezența tatălui. Pentru a stimula
11
evoluția intelectuală a copilului, familia trebuie să-l antreneze într-o serie de experiențe
care să-i precizeze acestuia capacitătile cognitive.
În cadrul familiei, copilul își însușește limbajul. Ca prim factor de educație,
familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele uzuale: despe plante, animale,
obiecte casnice, etc.
Familia se preocupă și de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copilului: spritul de
observație, memoria, gândirea, atenția. Copiii pun cele mai multe întrebări în jurul
vârstei de 3-6 ani, iar părinții îi ajută să-și însușească un număr mare de cunoștințe,
răspunzând cât se poate de corect și exact.
A. Familia democratică
Părintele își exercită autoritatea regresiv pe parcursul creșterii și dezvoltării copilului.
Acesta din urmă va deveni la maturitate un om al societății echilibrat, sănătos psihic și
responsabil. Va avea o minte armonioasă și se va comporta înțelept în diferite situații.
B. Familia hiperautoritară
Acești părinți se conduc după formula: „facem totul ca să scoatem din el un om
deosebit”. Copiii sunt puși mereu în fața unui volum mare de sarcini pentru a putea
realiza acele achiziții care să corespundă întru totul aspirațiilor părintești. Menținerea
copilului într-un climat hipersever determină modificări de personalitate. Acest fapt se
transpune la nivel comportamental prin fenomene de apatie și indiferență față de ceea
ce trebuie să întreprindă sau în ceea ce privește relaționarea cu cei din jur, atitudini de
protest și revoltă.
C. Familia permisivă
Familia permisivă stă la polul opus al familiei autoritare. Părinții depun mari
eforturi de a proteja copilul, de a-l menaja într-o manieră exagerată. Una dintre
consecințe este detașarea între imaginea de sine și posibilitățile reale ale copiilor. Se
pot contura atitudini de îngâmfare, de exacerbare a eului, de supraevaluare a propriilor
posibilități.
D. Familia indiferentă
Părintelui nu-i pasă de copil, îi oferă libertate deplină, se sustrage de la
responsabilitatea de educare a lui. Acest copil nu va ști dacă este bine sau rău ceea ce
face, așa că pentru el ceea ce este greșit, va fi corect pentru că setul valoric nu i-a fost
prezentat de către părinți.
Colaborarea dintre familie și grădiniță
Colaborarea dintre familie și grădiniță este un factor esențial în procesul de educare a
copiilor. Educația din familie a copilului se va continua cu cea din grădiniță. La intrarea
în grădiniță, părinții sunt cei care dețin toate informațiile legate de copil: stare de
sănătate, obiceiuri alimentare, mod de comportare, etc. În același timp, grădinița deține
mijloace specifice pentru valorificarea potențialului fizic și psihic al fiecărui copil.
Îmbinarea informațiilor deținute de părinți cu cele ale grădiniței trebuie să fie în
beneficiul copilului. Pentru o bună colaborare este nevoie de respect, încredere
reciprocă, de asumare în comun a drepturilor și responsabilităților.
După înscrierea copilului la grădiniță, relația dintre părinți și educatori trebuie să se
bazeze pe un bogat schimb de informații, de experiențe. Părinții trebuie să regăsească
un sprijin în serviciile oferite de grădiniță, dar să se simtă și să acționeze responsabil
pentru a colabora cu personalul la orice activitate realizată pentru și împreună cu copiii.
Colaborarea dintre familie și grădiniță se poate realiza prin următoarele modalități:
- ședințele cu părinții care se organizează de obicei semestrial și în cadrul cărora părinții
sunt informați despre regulamentul de ordine interioară al grădiniței, aspecte legate de
programul desfășurării activității în grădiniță, evenimente importante (excursii,
participarea la activități educative)
- consultațiile cu părinții în care se discută individual despre copil, despre situații speciale
(probleme comportamentale, de sănătate, etc)
- ateliere de lucru cu părinții care pot fi organizate sub formă de jocuri, joc de rol,
activități pe centre
12
- participarea părinților la activitățile de la grupă

- voluntariatul
Bibliografie
Ilade, Corneliu, Influența modelului educațional familial asupra comportamentului
deviant al copilului în Educația la început de mileniu, editura Terra, Focșani , 2008
Muntean, Ana,Psihologia dezvoltării umane, editura Polirom, Iași, , 2006
Stern, H.H., Educarea părinților în lume, Institutul pentru educație al UNESCO,
Hamburg, 1960
Verza, Emil, Psihologia vârstelor, editura Pro Humanitate, București,2000
ÎMPREUNĂ PENTRU CEI MICI
GHINCEA SIMONA
EDUCATOARE - GRADINITA CU P.P. CASUTA FERMECATA
Dezvoltarea personalitatii copilului este rezultatul unui ansamblu de factori:

familiali, scolari, comunitari. Factorii familiali sunt ca proximitate si importanta cei mai
importanti in dezvoltarea unei personalitati armonioase.
Rezultatele mai multor studii arata ca elevii care sunt inconjurati de dragostea si
ajutorul membrilor familiei au rezultate mult mai bune la scoala fata de copiii ai caror parinti
lucreaza de dimineata pana seara si care nu petrec prea mult timp impreuna cu ei.
De ce este importanta familia in educatia copiilor? Pentru ca are o influenta
deosebita asupra copiilor, care dobandesc mult mai repede si mai usor cunostinte despre
obiceiuri comportamentale, stil de viata, societate si natura de la persoanele apropiate, cu
autoritate in viata lor, decat de la profesori sau necunoscuti.
De asemenea, familia are un rol foarte important in dezvoltarea copiilor atat din
punct de vedere intelectual, cat si fizic, moral si estetic.
Familia se preocupa de dezvoltarea fizica a copiilor. Ea asigura hrana si
imbracamintea copiilor, le creaza conditii cat mai bune de odihna si se ingrijeste de sanatatea
lor. Un regim rational de viata nu poate avea decat urmari positive asupra dezvoltarii sale fizice.
Familia ii formeaza copilului primele deprinderi de igiena personala si sociala si il
obisnuieste sa utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru buna stare a organismului.
Dezvoltarea intelectuala. In cadrul familiei copilul isi insuseste limbajul.Volumul,

precizia vocabularului si corectitudinea exprimarii copilului depind de munca depusa de parinti
in aceasta directie. Ca prim factor de educatie, familia oferacopilului aproximativ 90% din
cunostintele uzuale (ex: despre plante, animale, ocupatiile oamenilor, obiecte casnice etc.).
Familia se preocupa si de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le
dezvolta spiritul de observatie, memoria si gandirea. Parintii incearca sa explice copiilor sensul
unor fenomene si obiecte pentru a le putea intelege. Copiii pun cele mai multe intrebari in jurul
varstei de 3-6 ani, iar parintii ii ajuta sa-si insuseasca un numar mare de cunostinte, raspunzand
cat se poate de correct si exact.
Educatia morala a copiilor in familie - se formeaza cele mai importante deprinderi de
comportamant: respectul, politetea, cinstea, sinceritatea, decenta in vorbire si atitudini, ordinea,
cumpatarea, grija fata de lucrurile incredintate. In realizarea acestor sarcini, modelul parental
13
ajuta cel mai mult; parintele este un exemplu pentru copil. Parintii le spun copiilor ce e bine si
ce e rau, ce e drept si ce e nedrept, ce e frumos si ce e urat in comportamente.
Aceste notiuni il ajuta pe copil sa se orienteze in evaluarea comportamentului sau si a
celor din jur. Tot in sens moral, familia il indruma sa fie sociabil, sa fie un bun coleg si prieten.
Familia contribuie si la educatia estetica a copilului. Parintii sunt cei care realizeaza contactul
copilului cu frumusetile naturii (culorile si mirosul florilor, cantecul pasarilor, verdele
campului etc.), cu viata sociala (traditii, obiceiuri stravechi etc.).
Familia exercita o influenta deosebit de adanca asupra copiilor. O mare parte dintre
cunostiintele, deprinderile, obisnuintele de comportament, elevul le datoreaza educatiei primite
in familie. De aici utilizarea in limbajul comun a expresiei: "A avea cei sapte ani de acasa".
Activitatea educationala este dinamica si flexibila in acelasi timp, iar educatia
stimuleaza idealul finite umane exprimat prin,,a fi si a deveni".
BIBLIOGRAFIE:
Stern, H.H., Educarea părinților în lume, Institutul pentru educație al UNESCO,
Hamburg, 1960
Verza, Emil, Psihologia vârstelor, editura Pro Humanitate, București,2000
MODALITĂȚI DE ABORDARE A TULBURĂRILOR DE

COMPORTAMENT LA COPIII CU CES
GRECU CONSTANȚA CARMEN, profesor psihopedagog

VIȘAN VALENTINA, profesor educator
ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ NR. 2, BUCUREȘTI
Copiii cu CES fac parte din societatea noastră, aceştia mai mult decât ceilalţi copii au
nevoie de o permanentă socializare şi colaborare cu alţi copii pentru asigurarea integrării
sociale a lor. Prin contactul direct cu elevii din alte instituţii şcolare şi prin participarea alături
de ei la diverse activităţi se realizează diminuarea izolării şi înlăturarea, în mare măsură, a
tendinţelor de agresivitate, contribuind la îmbunătăţirea modului lor de viaţă. Tendinţa de a
crea şi sprijini cadrul necesar integrării sociale şi societale a copiilor cu dizabilităţi este cu cât
mai activă, cu atât mai eficientă, argumentul suprem constituindu-l beneficiile psihosociale ale
incluziunii, aceasta facilitând asumarea de roluri sociale proprii în comunitate şi stabilirea de
relaţii sociale.
Crearea unor parteneriate între şcoală, familie şi comunitate dar şi între diverse instituţii
şcolare, presupune succesul elevilor la şcoală şi mai târziu în viaţă. Atunci când părinţii, elevii
şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în
jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze.
„Unde-s mulţi, puterea creşte” spune învăţătura populară şi numai prin unirea efortului
părinţilor, cadrelor didactice, a şcolii şi a comunităţii se poate face o mai bună integrare a
copiilor cu CES.
Modificarea comportamentelor nedorite este o activitate extrem de complexă şi dificilă.
Din cauza posibilităţilor mai reduse de adaptare, copilul cu tulburări de conduită resimte o
nevoie accentuată de sprijin din punct de vedere afectiv şi social. Asistenţa psihopedagogică
specifică acordată acestor elevi este ca atare foarte importantă. Ea se realizează de către
psihopedagog, profesor itinerant, consilier şcolar, ca şi de alţi profesionişti (inclusiv medici)
sau de echipe de intervenţie multidisciplinară.
14
Există în principal două etape importante în modificarea comportamentelor:

observarea sistematică a comportamentelor în cauză, inclusiv a faptelor care precedă şi a celor
care urmează; ascultarea activă – angajarea într-o relaţie de parteneriat cu copilul - este foarte
importantă mai ales la vârsta preşcolară şi şcolară mică; manipularea acestor conduite şi
evenimente în scopul obţinerii conduitei dezirabile (manipularea consecinţelor sau a
antecedentelor).
Tehnica întăririi are în vedere manipularea evenimentului care urmează unui
comportament.
Întărirea poate fi pozitivă sau negativă. Întărirea pozitivă (aprobarea, lauda etc.) creşte
posibilitatea ca persoana să producă în viitor un comportament asemănător, în situaţii similare.
Întărirea pozitivă presupune folosirea recompenselor pentru a motiva numai comportamentul
corespunzător. Întărirea negativă este, după unii autori, o tehnică aversivă mai ales atunci când
are în vedere eliminarea conduitelor indezirabile prin metoda sancţiunilor.
Metoda poate deveni eficientă doar în cazul în care subiectul în cauză vrea
efectiv să depăşească conduita respectivă.
Sancţiunea poate consta atât în înlăturarea întăririlor pozitive - deci este sinonimă cu
întărirea negativă de mai sus -, cât şi în utilizarea unor stimuli aversivi. O variantă mai eficientă
pare a fi întărirea diferenţiată, respectiv întărirea acelor comportamente care sunt incompatibile
cu cele indezirabile.
Tehnica stingerii comportamentului constă în principal în renunţarea la sursele de întărire
care urmează unui comportament (diminuarea sau eliminarea completă a acestora). Programul
de acţiune (organizat de consilier sau psihopedagog) se recomandă a fi realizat în comun cu
familia, în două etape principale:
a. Abilitarea părinţilor, ca şi a cadrelor didactice de a face distincţie între comportamentele
autentice şi cele intenţionat negative.
b. Sfătuirea părinţilor şi a cadrelor didactice de a manifesta aprobare numai pentru
comportamentele dezirabile pozitive.
Cea mai utilizată tehnică în acest sens este "ignorarea" comportamentului în cauză.
Copilul va reintra în atenţia profesorului sau a părintelui numai după încetarea
comportamentului nedorit.
Tehnica modelării are în vedere asimilarea unor modele comportamentale pozitive prin
imitarea unor persoane apropiate, ca de pildă educatorii sau părinţii. Modelarea
comportamentului are o relevanţă mai largă în formarea caracterului şi în educaţia morală la
copii.
Tehnica asertivă (din englezescul assert - a afirma, a căuta să impună, a-şi impune punctul
de vedere), numită şi antrenament asertiv, poate fi utilizată atât ca sensibilizare a copilului, cât
şi ca procedeu de a face faţă diverselor situaţii de viaţă. Tehnica este eficientă mai ales la copiii
cu dificultăţi în stabilirea de relaţii interpersonale, ca şi a celor care au tendinţa de a-i lăsa pe
alţii să-i domine sau să-i manipuleze pentru a profita de pe urma lor.
Tehnica contractului presupune o înţelegere între elev şi cadrul didactic prin care elevului
i se admite să facă ceea ce doreşte dacă realizează mai întâi sarcina propusă de cadrul didactic.
Cei doi pot conveni asupra unui scop comun sau pot elabora chiar un plan de acţiune împreună.
Contractul poate viza de pildă reducerea treptată a comportamentelor indezirabile în vederea
obţinerii de recompense.
Consilierea centrată pe realitate este una dintre cele mai utilizate metode de consiliere
în domeniu. Individul trebuie să ajungă la un comportament responsabil, dar pentru aceasta
trebuie îndeplinite trei condiţii esenţiale:
-să se confrunte cu realitatea, adică să o privească în faţă;
15
-să facă lucrurile corect;

-să fie responsabil.
Consilierul sau educatorul are obligaţia de a pune accentul pe prezent şi nu pe trecut, pe
comportament şi nu pe sentimente. Adultul trebuie de asemenea să-1 ajute pe elev să-şi
proiecteze planuri specifice pentru viitor şi apoi să le urmeze.
Educaţia nonformală este importantă prin următoarele avantaje pedagogice:
• este centrată pe cel ce învaţă, pe procesul de învăţare, nu pe cel de predare solicitând în mod
diferenţiat participanţii,
• dispune de un curriculum la alegere, flexibil şi variat propunându-le participanţilor
activităţi diverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora, de aptitudinile speciale şi de
aspiraţiile lor
• creează ocazii de petrecere organizata a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind
destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic,
• este nestresantă, oferind activităţi plăcute şi scutite de evaluări riguroase, în favoarea
strategiilor de apreciere formativă, stimulativă, continuă,
• răspunde cerinţelor şi necesităţilor educaţiei permanente.
Competenţele şi atitudinile dezvoltate elevilor în cadrul învăţării nonformale includ:
competenţe interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, disciplina,
responsabilitatea, coordonare şi organizare, capacitatea de a rezolva probleme practice. Întrucât
aceste competenţe au relevanţă crescută în dezvoltarea personală a individului, contribuind
deopotrivă la participarea activă în societate, acestea ar trebui să fie complementare celor
achiziţionate prin educaţia formală.
În cazul educaţiei nonformale accentul este pus pe învăţarea prin acţiune, învăţarea de la
egali şi activitatea voluntară, mai degrabă decât învăţarea unor cunoştinţe din manuale şi alte
surse scrise de învăţare. Întrucât educaţia nonformală se bazează pe oferirea de situaţii de viaţă
reală, care nu pot fi reproduse în clasă, instituţiile de educaţie formală ar trebui să coopereze
cu furnizorii de educaţie nonformală pentru a dezvolta activităţi extracurriculare, combinând
cunoştinţele şi metodologiile specifice ambelor tipuri de educaţie, dar respectând principiile
educaţiei nonformale.
Într-o şcoală a diversităţii, educaţia trebuie să pună accentul nu numai pe împărtăşirea
unor noi modele de socializare şi de percepţie a propriei persoane, ci şi să faciliteze acceptarea
unor diverse moduri de viaţă, situaţii, puncte de vedere, etc.
Într-o lume perfectă deficienţa nu reprezintă un impediment, o lipsă, ci doar o altă faţă a
normalităţii. Deseori comunitatea tinde să-i marginalizeze pe cei care sunt altfel. Persoanele cu
deficienţe suferă nu atât din cauza deficienţei, cât din cauza atitudinii pe care cei din jur o au
faţă de ea. Nu este suficient să spunem că au aceleaşi drepturi, ci trebui să le oferim şi aceleaşi
şanse la integrarea în societate.
Bibliografie:
1. Dumitru G.; Bucurei C,; Cărăbuţ C., „Integrarea elevilor cu cerinţe educative speciale”,
Timişoara, Editura Mirton, 2006.
2. Cucoş, C.,“Pedagogie”, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
3. Miftode, V. (coord.), „Dimensiuni ale asistenței sociale: forme și strategii de protecție a
grupurilor defavorizate”, Editura Eidos, Botoşani, 1995.
4. Tomşa, G., Consiliere şcolară, Credis, Bucureşti, 2000.
16
VALENŢELE EDUCATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC
Prof. Limba engleză COSMA LAVINIA GEORGIANA

LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL PENTRU COPII CU DEFICIENȚE AUDITIVE
BUZĂU
Actul educaţional este un act complex în care interaţionează în principal doi factori
umani: elevul şi învăţătorul/profesorul. O serie de metode, mai vechi sau mai noi, pot face din
elev un participant activ la actul propriei formări, dar folosirea jocului didactic, ȋn special latura
sa interactivă, le depăşeşte prin atracţia irezistibilă a elevilor spre acesta.
Dacă celelalte metode sunt întâmpinate uneori cu rezerve sau apatie, folosirea jocului
didactic în lecţii e primită mereu cu nerăbdare de toţi elevii.
Jocul poate crea un spaţiu colaborativ real, o relaţie ideală profesor-elev şi/sau elev-
elev, dar şi posibilitatea intervenţiei directe a elevului, conform propriului stil, propriei viteze
de lucru, în parcurgerea unei secvenţe educaţionale.
Virtual, există de asemenea o serie de programe care permit jocul didactic, interacţiunea
directă a profesorului cu elevii, dar şi a elevilor ȋntre ei. Ȋn plus, calculatorul a ajuns sa fie
perceput de către copii ca “dascălul” de la care ȋnvaţă cu o plăcere nedisimulată, puţini dascăli
reali putȃnd concura cu acesta.
Caracterul jocului didactic
Caracterul informativ al jocului didactic constă ȋn:
 activizează copiii din punct de vedere cognitiv, operaţional şi afectiv, sporind gradul de
înţelegere şi participare activă a elevului la actul de învăţare;
 evidenţiază modul de acţiune în diverse situaţii de învăţare;
 contribuie la formarea conduitelor operatorii şi a achiziţiilor cognitive ale copiilor.
Caracterul formativ al jocului didactic constă ȋn:
 exersarea şi perfecţionarea senzaţiilor şi a percepţiilor;
 antrenarea memoriei;
 dezvoltarea gîndirii cu operaţiile ei: analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea;
 exersarea limbajului;
 exersarea atenţiei şi a spiritului de observaţie;
 dezvoltarea imaginaţiei;
 dezvoltarea voinţei;
 influenţează comportamentul copiilor
 formarea conduitei civilizate;
 formarea deprinderilor de autocontrol şi de interacţiune în cadrul grupului,
 socializarea copiilor.
Funcţiile jocului didactic sunt:
 funcţia cognitivă, informativă (acumulare de informaţii, cunoştinţe)
 funcţie formativă (formează algoritmi, deprinderi de lucru)
 funcţie intelectuală (dezvoltă memoria, gandirea, intelectul)
 funcţie afectiv-emoţională (dezvoltă relaţii, produce emoţii)
 funcţie voliţională (ȋntăreşte voinţa, formează caracterul);
 funcţia de comunicare (dezvoltă limbajul)
 funcţia formativ-educativă (dezvoltă aptitudini, deprinderi, conduite)
 funcţia socială (permite socializarea copiilor ȋn grup, ȋn colectiv)
 funcţia de echilibrare-tonifiere (descarcă şi reîncarcă potenţialităţile)
 funcţia terapeutică (generează energie, produce vindecare)
 funcţia katharctică (de curăţire, purificare, relaxare)
 funcţie de adaptare (adaptarea la activitatea de învăţare, la reguli);
 funcţie de dezvoltare psiho-motrică (stimulează componenta motorie)
 funcţie de satisfacere a trebuinţelor de activitate.
17
Structura jocului didactic.

 Conţinutul jocului: reprezintă cunoştinţele, în marea lor majoritate asimilate anterior, în
grade diferite, în funcţie de care jocul are menirea de a le consolida şi de a le verifica. Există
însă şi jocuri care au ca sarcină achiziţionarea de noi cunoştinţe.
 Sarcina didactică: este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve. Ea
declanşează operaţii intelectuale precum: recunoaşterea, descrierea, reconstituirea,
comparaţia, etc.
 Regulile de joc: arată cum trebuie rezolvată o problemă, căile de organizare ale acţiunii
ludice; prin ele se exprimă cerinţele care dirijează acţiunile copiilor, indică acţiunile de joc
şi succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor şi relaţiile dintre copii, stimulează
manifestările comportamentale ale participanţilor la joc.
 Acţiunile de joc: (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloacele prin care jocul devine
o acţiune plăcută,distractivă şi relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate intelectuală
care nu se conştientizează ca efort, ele dinamizează participarea şi favorizează realizarea
performanţelor.
Organizarea şi desfăşurarea jocului didactic
Pentru atingerea scopului şi realizarea obiectivelor, jocul didactic trebuie organizat,
condus şi finalizat printr-o evaluare. Aceste condiţii impun :
• alegerea jocului: se realizează conform particularităţilor de vȃrstă, pregătire;
• pregătirea locului ȋn care se desfăşoară jocul (sala de clasă, sala de sport, diferite spaţii
deschise etc.);
• pregătirea elementelor distinctive pentru echipe (eşarfe, panglici etc.);
• formarea echipelor – trebuie să fie echilibrate pe cȃt posibil;
• alegerea conducătorilor echipelor – ȋn general se aleg de coordonatorul jocului, uneori
chiar de componenţii fiecărei echipe;
• explicarea regulilor de joc – tebuie să fie scurtă, precisă, clară;
• desfăşurarea jocului – presupune respectarea regulilor, păstrarea disciplinei, fără a
stăvili ȋnsă buna dispoziţie şi a inhiba exteriorizarea stărilor emoţionale;
• asigurarea arbitrajului – se realizează de obicei de către organizatorul jocului;
• ȋncheierea jocului (după finalizarea sarcinilor de joc sau la ȋncheierea timpului alocat);
• stabilirea şi comunicarea rezultatelor;
• analiza jocului de către organizator.
Bibliografie:
1. „Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii mici” -
Program de formare continuă de tip “blended learning” pentru cadrele didactice din învăţământul primar,
Suport de curs, 2013, Universitatea Bucureşti - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Departamentul
pentru formarea profesorilor
2. „Activităţi transdisciplinare pentru grădiniţă şi ciclul primar“, Alexandrina Dumitru, Viorel-George Dumitru,
Piteşti, Editura Paralela 45, 2005
3. http://www.academia.edu/7551061/JOCUL_DIDACTIC_teorie_%C5%9Fi_aplica%C5%A3ii_-
Syllabus_ID
4. http://www.scribd.com/doc/88767914/structura-%C5%9Fi-func%C5%A3iile-jocului-did#scribd
METODA ALTERNATIVA-EDUCAREA LIMBAJULUI
Autor: SUCIU ANDREA

Unitatea: ȘCOALA GIMNAZIALĂ VASKERTES- GHEORGHENI JUD HARGHITA
Localitatea: Gheorgheni
Judetul: Harghita
Metoda : „Poveste, altfel” s-a născut din dorinţa de a transmite valori fundamentale
copiilor în cadrul grădiniţei şi de-asemenea de a cerceta modul prin care povestea ajunge la
copii de la vârste fragede. Metoda a fost implementată şi experimentată în Ungaria prin
18
programul naţional Gândeşte Sănătos (http://gondolkodjegeszsegesen.hu/ ) şi a fost

argumentată prin faptul că educatoarele favorizează mai mult cititul în defavoarea povestirii
orale şi selectarea lor reflectă mai mult actualitatea din viaţa copiilor ( sărbători, diferite
proiecte ) şi nu ţin cont de starea emoţională actuală a copiilor din grupă. Totodată prelucarea
poveştii se întâmplă mai mult prin dramatizare , folosind mijloace precum marionete. Metoda”
Poveste, altfel” dă ocazia unei combinări sănătoase între poveste şi dramatizare , încurajând
cadrele didactice pentru o abordare inovativă şi eficientă a poveştii . Cum se desfăşoară o
activitate prin metoda Poveste, altfel? În primul rând activitatea ( joaca ) are rutine la început
şi la sfârşit. La început împreună salutăm povestea . Salutul poate să fie o formulă fixă, precum
: „Salut, Poveste” sau: „Bună, Poveste” dar se poate combina şi cu mişcare , precum:” Să ne
aşezăm în cerc şi să ne luăm de mână . Acum să ne punem în genunchi . Încet ne ridicăm şi să
salutăm cât mai tare povestea: Bună, Poveste sau Bună dimineaţa, Poveste” .De preferinţă e
bine să organizăm un cadru , unde educatoarea e la acelaşi nivel cu copiii, de exemplu stând pe
covor , pentru că în acest fel copii îşi pot modifica poziţia corporală în funcţie de comoditate.
Povestirea se face obligatoriu oral şi nu din carte, educatoarea străduindu-se mai mult să redea
cuprinsul şi nu textul în sine. Urmează prima întrebare după povestire: „Vă rog să închideţi
ochii şi să vă imaginaţi cine aţi vrea să fiţi din această poveste „. Numai cine va fi atins de mine
, poate să vorbească. E foarte important aspectul acesta că numai cine „va fi dat mai tare”, adică
cine va fi atins , poate să vorbească. În continuare urmează jocurile , dramatizările, prin care
prelucrăm povestea. În aceste jocuri folosim comunicarea verbală şi non-verbală, prin care
dezvoltăm cunoaşterea de sine şi a celorlalţi copii. Fiecare activitate se va termina tot cu o
rutină : ne luăm la revedere de la Poveste, această rutină dând un cadru povestirii şi totodată
asigurând copiilor o siguranţă emoţională. Educatoarea face o apreciere pozitivă pe nivel de
grupă, subliniind focusul emoţional, cu care a lucrat în cadrul activităţii. Exemple de focus
sunt: prietenia, încrederea, curajul, teama, agresiunea . Acum am ales dintre aceste teme
prietenia şi o să prezint pas cu pas metoda propriu-zisă . TEMA: PrieteniaRelaţiile sociale au
o importanţă fundamentală încă de la vârste fragede şi în fiecare etapă a vieţii pun amprentă
asupra dezvoltării psiho-emoţionale. La copii mici aceste relaţii sunt bazate mai mult pe interes
comun sau asemănare fizică de exemplu, însă la copii mai mari se limitează la trăsături
lăuntrice. La sfârşitul vârstei preşcolare copii acceptă diferenţele şi pot chiar împărtăşi cu
ceilalţi copii opinia despre relaţiile lor. Întrebări focus ( pentru educatoare) : Cum caracterizez
relaţiile copiilor cu ceilalţi în general? Cunosc simpatiile şi antipatiile lor? Opiniile mele despre
relaţiile dintre copii sunt confirmate de rezultatul experimentelor? Obicetivele activităţii:
Cunoaşterea trăsăturilor , aspectelelor pozitive ale noastre şi ale celorlalţi,explorarea
diferenţelor şi asemănărilor , colaborarea dintre copii.Aria de dezvoltare: se poate aplica după
fiecare joc Materiale didactice: recorder audio, muzică de relaxareSalutul poveştii: Dacă avem
o formulă compusă de noi o folosim pe aceasta, dacă nu putem să folosim formula obişnuită:
Salut, Poveste. În continuare ne aşezăm pe un covor, educatoarea fiind între copii
Povestea: Broasca, şoarecele şi cârnatul
Prima întrebare după poveste: „Vă rog să închideţi ochii, şi să vă imaginaţi cine sau ce aţi vrea
să fiţi din această poveste.„ Poate să vorbească numai cel pe care îl ating.
Jocul nr 1: Lipicul. Acum suntem din nou preşcolari . Suntem în aceeaşi cameră în care a trăit
broasca, şoarecele şi cârnatul. Ne plimbăm foarte încet în aşa fel, încât să nu ne atingem unii
de ceilalţi deloc. Când eu spun: „Lipici”, fiecare se lipeşte de cel mai apropriat copil în funcţie
de ce parte a corpului o să spun ( de ex. genuchi, umăr, ect. ) Aşa lipiţi se plimbă împreună
până când nu se aude o altă parte a corpului. Atunci se lipesc de un alt copil apropriat, de
preferinţă unul de care nu s-au lipit până acum. Aria de dezvoltare: cooperare, coordonare,
iniţierea unor relaţiiJocul nr.2 : Cine are...Ne aşezăm în cerc. Ne uităm unii la alţii şi cercetăm
trăsăturile fizice asemănătoare. Educatoarea spune enunţuri ( de ex. : Am părul castaniu, Ochii
mei sunt albaştri, ect) Copilul , care simte că enunţul respectiv e adevărat în cazul lui, intră în
cerc. Putem să spunem şi lucruri neadevărate ( de ex. Am 12 ani, mi-au crescut aripi, etc)
Variante de joc: În cazul copiilor mai mari putem să facem referire şi la trăsăturile de caracter,
cum ar fi: M-am certat cu prietenul meu, M-am împăcat cu prietenul meu, Am dat cadou, L-
am tras de păr pe prietenul meu , etc )Aria de dezvoltare: conoaşterea de sine şi a celorlalţi
19
Jocul nr.3 : Oglindă-oglijioară . Ne grupăm câte doi şi ne aşezăm faţă în faţă. Unul dintre noi
va fi oglinda, iar celălalt cel care se admiră în oglindă. Trebuie să ne mişcăm la fel şi la unison.
După 3-4 minute rolurile se schimbă. Variante de joc: Dacă la căutarea de perechi vrem să
diversificăm variantele de alegere, facem foi folorate, copiii trag şi se grupează după culoare.
Jocul nr 4 : Emoţiile. Ne aşezăm în cerc. Educatoarea arată copiilor trei cartonaşe cu diferite
stări emoţionale ( veselie, tristeţe şi nervozitate ) . Prima dată clarificăm împreună ce vedem
pe aceste cartonaşe, iar după aceea copilul care vrea să vorbească ia cartonaşul respectiv în
mână şi spune când a fost ultima dată vesel, nervos, trist şi de ce. Variante de joc: La copiii
mari putem să discutăm şi despre cauze: când a fost ultima oară când eu i-am provocat cuiva
tristeţe, nervi sau l-am înveselit şi din ce cauză s-a întâmplat acest lucru? Aria de dezvoltare:
cunoaştere de sine şi cunoaştereea celorlalţi copii, communicare verbală, încredere
La revedere, Poveste: Ne aşezăm în cerc, ne prindem de mâini şi spunem : “La revedere,
Poveste”
EDUCAȚIE CU DRAGOSTE. ÎNTRE ALFA ȘI OMEGA
ROTARU ȘTEFANIA EMANUELA,

profesor dr. de educație muzicală,
VLĂSCEANU GRAȚIELA MARIANA, secretar ,
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ALEXANDRU COSTESCU”, Sector 1 BUCUREȘTI
Eseu pe marginea spectacolului din 25 Mai 2022, PRAGURI , susținut de Ioan Bocșa și grupul Icoane, și a
prezentării Colectiilor de Colinde și a cărții autobiografice Alfabetul gândurilor, la Centrul Cultural al
Ministerului Afacerilor Interne.
Privesc profilul cioplit, parcă în piatră de râu, ridicată peste undă. Ochii plecați, mâna
albă, delicată, nobilă, cu degete lungi ce plimbă un pix peste pagina imaculată, de început, al
unui alfabet.... un Alfabet al gândurilor .... Și tainic, smerit, vocea aceea baritonală cu sunetul
prelungit pe a-uri, vălurit peste amintirile mele șoptea: „ pentru cine? ”
Un dar pentru un necunoscut. Daruri pentru necunoscuți. Noi, toți ! Acelați gând și glas
care a îmbrățișat Apusenii, Ardealul, coama Maramu-ului și codrii Bucovinei, și munții și
Neamțul, coborînd spre sudul fierbinte și agitat unde pioni pe o tablă de șah, ne mișcăm
segmentat, cu unghiuri ascuțite, atât de ascuțite ...
Trecea ca un Crai cu haina neagră pe umărul drept, încheind un tur de pistă, pentru unii,
un cerc, sau urcând încă o spiră, pentru alții... Și darul lui erau Icoane(le), imaginile de oameni
frumoși care rămîneau zălog pentru dragostele sale de-o viață: neamul, cântecul, tradiția.
Da. El este ! Ioan ! Ioan ce-l duce pe Apostolul Iubirii (Ioan), Ion al Măriei dă pă hotar,
ce mână boii, bivolii să tragă brazda adâncă cu plugul de la tatăl, bunicul său, Ioan cel ce
străbătu zarea și înfioră paserile cu cântecul său limpede, direct, fără smălțuiri nefolositoare
nimănui. Ioan. Ioan Bocșa.
Și iar priveam oglinda, fără perdele și alte împiedicări de bâlbe - totuși, poate, eh, în
definitiv . Introspecția. Eu și el - sistemul de referință. Un muzician – un muzician. Un profesor
– un profesor. Un ardelean – un ardelean din sud. Un trăitor – un trăitor. El – eu.
Fiecare semnează undeva, lasă o dedicație... Și dacă un profesor lasă Icoane să cânte,
să povestească, atunci - ca orice icoană - este o fereastră către Cer. Și altfel, cum? Sunetul este
cu Cer, este de la Cer, este pentru Pământ ... și Cer. Nici sunetul, nici înaltul, nici Cerul, nu le
putem măsura cu vreo măsură fixă. Mai înțelepți bizantinii când psalmodiau.... liber, nemăsurat
... doar cu măsura trăirii, a pieptului plin de vibrația isonului ce nesfârșit învârtea, desfășura ața
pe mosorul tainicei rugăciuni ! Și toți Ionii și Măriile ce afânară cu ei pământul ăsta, sute, mii
de ani, doinind neîncetat, măsurat doar de bătăile inimii ce știa, simțea tot.
20
Pe scenă, lent, ca într-o întoarcere în timp, Ioan ne mai spunea o dată povestea noastră,
prin PRAGURI, trecerile noastre , firul roșu dintre început și sfârșit sau trecere, trecerea peste
ultimul prag. Caleidoscopic, clișee cu imagini, amintiri, replici disparate, din toate ungherele
copilăriei mele țâșneau. Atâtea chipuri, copii, părinți, profesori, jurii, reflectoare, spectatori,
jocuri nejucate, priviri prin perdeaua ce mă despărțea de strada cu puștii ce nu-și frământau
degetele de zeci, sute, mii de ori , pe corzi, clape, ci doar la aruncatul pietricelelor la cifra 1, 2,
3, 4... la șotron sau la mânuitul corzii la „campionat”... Și pentru prima dată ... nu am mai
regretat – ca toți copiii de la vocațional – copilăria subțiată mult, până la perdendosi (termen
de intensitate progresivă = filat până la stins complet). Am înțeles că zbuciumul și renunțările
noastre la joc și la copilăria cu pădurea ei, cu tot , avea să fie un altfel de înțelegere a vieții,
mai din adânc și mai de nerostit, un puls accelerat, o percepție profund empatică, trăitoare și
ziditoare, era felul nostru de a coase, de a țese, de a frământa aluatul, de a privi, de a zdrobi
strugurii și a gusta mustul, de a țesăla, de a spăla la râu, de a privi la vârtelniță, de a-ncondeia
ouă, de a dărăci, de a întoarce fânul și a ridica căpița, de a smântâni și a bate untul, de a împleti
cosița și împodobi cu floare, de a trece pe sub nuc și ascunde în șură, de a rostui lada de zestre
și a toarce lâna și asculta povești și învăța colindele de la bătrânii strânși la clacă... Am înțeles
că totul este despre ROST. Că nu se poate fără PRAGURI – fără o naștere, o însoțire, o trecere.
Și oricât de greu ar fi, mereu, acolo, din sufletul românesc mai iese un vers și un viers.
Cât de greu ne este astăzi să prindem în actualitate, în ritmul vremurilor tehnicizate,
oamenii – icoane care pe diferite device-uri șoptesc, sub povara anilor lor, cântecul românesc
! Și ce bucurie să ții între palme, sute, mii de colinde adunate, transcrise și dăruite nouă, tuturor,
de către ... un Ioan și echipa sa ! Ce greu să înveți, tu, orășean, să traduci o lume a sufletului
total, unde țăranul fără școală a putut să creeze un univers, o ființă vie a satului, eternă, cu atâta
spiritualitate, artă și meșteșug în doar un picior de plai ce a inspirat generații de artiști din toate
domeniile artei – un Enescu, un Brâncuși...
Și am privit imaginea ce sunt în conștiința, în sufletul copiilor de azi, de ieri, dintr-un
îndepărtat ieri...
-Doamnaaaaa ... Tresar evident, brusc aruncată în prezentul orei târzii de seară, plimbând
căruciorul prin supermarketul aglomerat. În fața mea se opresc trei generații: o bunică - deja ,
o doamnă tânără și doi copilași bâțâiți.
-Doamna profesoară, ce ne bucurăm să vă vedem ... Copiii îi aduc la școală, unde am învățat ,
la noi, să-i învățați și pe ei...!
Restul s-a topit.
Povestea este despre noi. Despre tine. Despre mine.
Viața este un veșnic început, uneori o cântare în canon, alteori simplă, omofon, un ritual
despre firesc, despre semințe și ploaie și vânt și soare sau pâinea cât roata carului, pe ștergar
alb.
21
JOCURILE, IN DEZVOLTAREA COPIILOR
BĂRBULESCU MĂDĂLINA,
prof.educație fizică și sport, Școala Gimnazială”Eugen Barbu”
NAE SINETA, administrator de patrimoniu, Școala Gimnazială”Eugen Barbu”
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața fiecărui om, este o lume
extraordinară pe care probabil nu o vom putea înțelege pe deplin niciodată, este o perioadă
plină de emoție, bucurie, joacă și culoare. Copilăria este o lume misterioasă; pentru noi o lume
ciudată, fantastică, ireală, pentru cei care fac parte din ea dimpotrivă, una reală și plină de
armonie.
„Copilăria este cea mai de preţ comoară de pe pământ!” Riana Bulancea
„Jocul oferă copiilor șansa de practica ceea ce au învățat”. Fred Rogers
Jocul începe în copilărie și ,în mod ideal, continuă pe tot parcursul vieții. Este modul în
care învață să socializeze, să gândească, să rezolve problemele, să se maturizeze și, cel mai
important, să se distreze. Jocul leagă copiii cu imaginația, mediul înconjurător, părinți, familia
și lumea.
E ştiut că după natura şi evoluţia ontogenetică a activităţii omului delimităm jocul,
învăţarea, munca. Jocul este activitatea care se afirmă prima în ontogeneză şi devine dominantă
la vîrsta copilăriei.
S-a dovedit că prin intermediul jocului, copiii îşi îmbogăţesc experienţa cognitivă, îşi
educă voinţa şi pe această bază formativă îşi conturează profilul personalităţii. Jocul este o
formă de activitate instructivă şi distractivă, accesibilă copilului, prin care se realizează o bună
parte din obiectivele prevăzute de Curriculum. Vîrsta preşcolară se mai consideră o perioadă a
descoperirii realităţii şi a relaţiei umane. Această perioadă începe cu autodescoperirea Eu-lui
personal:
 Preşcolarul mic este investigativ, curios, memorează relativ uşor, gîndirea îi este subordonată
acţiunii cu obiectele, procesele de gîndire sunt incluse nemijlocit în activitatea practică,
limbajul îşi păstrează caracterul situativ.
 La preşcolarul mijlociu se conturează caracterul voluntar al proceselor psihice, se produc
unele modalităţi psihocomportamentale noi. Copilul manifestă interes pentru jocurile colective,
este în stare să-şi controleze unele reacţii afective, îşi coordonează acţiunile la cerinţele
adultului; are loc un început al organizării voinţei.
 Preşcolarul mare se adaptează mai repede la mediu, limbajul devine mai coerent, se manifestă
primele forme ale gîndirii logice, orientate spre sistematizare şi observare a particularităţilor
obiectelor, se măreşte durata atenţiei voluntare. Preşcolarul mare dispune de mai multă forţă şi
abilitate în acţiuni, poziţia faţă de adult este schimbătoare, predominînd tendinţa de reconciliere
cu acesta.
Funcţiile jocului:
 asimilarea practică şi mentală a caracteristicilor lumii şi vieţii
 exersare complexă stimulativă a mişcărilor, de contribuţie activă la creşterea şi dezvoltarea
organismului
 funcţia formativ-educativă
 funcţia de echilibru şi tonificare
 funcţia de compensare
funcţia terapeutică sau marginalăPrin intermediul jocului se formează la copii perseverenţa
pentru învingerea dificultăţilor, deprinderile de muncă independentă, atitudinea disciplinată.
Tot prin intermediul jocurilor se dezvoltă mobilitatea proceselor cognitive, iniţiativa,
inventivitatea, cooperarea în realizarea sarcinilor jocului are ca rezultat formarea spiritului
colectiv, iar spiritul de competiţie angajează fără a produce oboseală.
22
Jocurile didactice reprezintă una din formele de învăţare cu cele mai bogate efecte educative,
un foarte bun mijloc de asimilare a resurselor sale intelectuale, datorită gradului înalt de
angajare a elevului în activitatea de învăţare. Activităţile de joc reduc efortul copiilor şi le
menţin atenţia concentrată.
Jocurile copiilor sunt foarte diverse atît după conţinut, caracter, material şi jucării, cît şi
după importanţa lor pedagogică. P. F. Lesgaft menţionează două grupuri de jocuri ce se
deosebesc după însuşirile pedagogice:
1. jocuri de familie sau de imitaţie, caracteristice pentru vîrsta preşcolară. În astfel de jocuri
copilul repetă ceea ce vede în viaţa înconjurătoare
2. jocuri de mişcare (jocuri cu reguli), care au o formă determinată din timp, un scop determinat,
reguli stabilite
Jocurile cu reguli au un conţinut întocmit din timp şi o anumită succesiune stabilită a acţiunilor.
În faţa copiilor se înaintează sarcini, soluţionarea cărora este legată de îndeplinirea regulilor
obligatorii pentru toţi jucătorii.
Jocurile cu reguli, la rîndul lor, se împart în două grupuri: dinamice şi didactice. Jocurile
dinamice prevăd îndeplinirea anumitor mişcări de către copii (a prinde mingea, a imita
mişcările trenului). Jocurile didactice le ajută copiilor să soluţioneze sarcini cu caracter
intelectual (a ghici o ghicitoare, a alege imagini după anumite criterii etc.).
Jocurile de mișcare
Jocurile de mişcare sunt importante în educaţia fizică a copiilor şi în formarea
comportamentului motor alături de cele social, afectiv, cognitiv, motivaţional şi volitiv.
Jocurile de creație
În cercetarile psihopedagogice din ultimul secol s-a dovedit ca Omul îşi începe activitatea
creatoare cu jocul; înainte de joc nu există decît activităţi practice sau funcţionale, iar prin joc
contemplăm, proiectăm, construim.
Jocul de dramatizare
Jocul dramatizare este una din ocupaţiile preferate ale copiilor preşcolari. El poate fi un mijloc
de distracţie, de cunoaştere, de însuşire a noilor cunoştinţe, de dezvoltare armonioasă. În cadrul
jocului-dramatizare copii imită personajele din textul literar. Odată cu încadrarea copilului în
joc el începe să se identifice cu alte modele decât cele din familie şi societate adică cu
personajele din textele îndrăgite, poveşti, snoave, poezii.
Copilaria este, în concluzie, un loc și un timp al fericirii. Este un spațiu al veseliei continue,
în care realitatea este înlocuita cu un spațiu imaginar și ideal.
Bibliografie:
1. Ursula Şchiopu – „Probleme ale joculi şi distracţiilor” – E.D.P. Bucureşti 1970.
2. Stela Cemortan, Educaţia copiilor pentru jocuri, Tipografia Orhei, 2008.
23
SECRETARIATUL – VERIGĂ ÎNTRE COPIL ȘI ȘCOALĂ
RIZESCU MĂDĂLINA, secretar-șef, Şcoala Gimnazială “Sf. Nicolae”, sect. 1, București

BĂRBULESCU ELENA – secretar, Școala Gimnazială “Eugen Barbu”, sect. 1, București
În principal, secretariatul unei instituții de învățământ se ocupă de crearea tuturor

condițiilor de asigurare a desfășurării în condiții optime a fluxurilor de informații și decizii.
Rolul secretarului, în general, este considerat a fi secundar, având un caracter auxiliar, dar în
realitate el este indispensabil în desfășurarea activității unei unități școlare.
Dintre atribuțiile ce revin secretariatului, prelucrarea informaţiilor, documentarea,
funcţia de reprezentare, funcţia de filtru şi legătură pentru solicitări de contacte cu conducerea,
gestionarea bazelor de date locale şi naţionale, întocmire şi elaborare acte de studii, sunt în
strânsă legătură cu copilul și familia acestuia.
Secretariatul este considerat ca interfaţă a unei instituţii cu persoanele din afara
instituţiei, preponderant cu părinții și copii, aceștia constituind procentul cel mai mare al
persoanelor care trec pragul unei școli.
Grădinițele, în general, nu au personal angajat special pentru secretariat, dar există și
cazuri aparte, când grădinița este afiliată la o școală, iar secretariatul școlii preia atribuțiile
specifice și pentru nivelul preșcolar.
Secretariatul reprezintă un important canal informațional, un releu intermediar și, în
anume condiții, un emițător de informații. Încă de la prima relaționare cu școala, părinții și
copiii intră în contact cu secretariatul școlii.
Deși în teorie funcția de secretar într-o școală presupune mai mult o interacțiune tehnică
cu elevii – beneficiarii direcți ai educației, de ordin procedural, statistic și de utilizare a
informațiilor referitoare la elevi, există și o legătură personală pe care secretarul școlii o
dezvoltă cu copiii pe perioada școlarizării acestora.
Modul de abordare și exprimare a personalului angajat în secretariat pot face diferența
dintre starea de bine și încredere pe care o capătă părinții și copiii și starea de neliniște privind
integrarea copilului în colectivul școlii, în viața viitorului școlar.
Copiii și părinții trebuie să simtă, încă de la intrarea în grădiniță și în școală, că aici
activitatea este centrată pe copil, că în centrul universului școlii se află copilul și că toate
demersurile se fac în interesul superior al acestuia. Capacitatea de comunicare, simțul
răspunderii, discreția și protejarea informațiilor cu care secretara vine în contact, reprezintă
bazele formării unei relații constructive și de încredere cu copiii și părinții. Pe de altă parte,
copiii trebuie să știe că în personalul din secretariat găsesc un sprijin necondiționat în
rezolvarea situațiilor apărute și pot avea încredere că secretarul va gestiona prompt și
competent, cu calm și răbdare, problemele cu care se confruntă.
Adaptarea nivelului de comunicare la vârsta și stadiul de dezvoltare al copilului
reprezintă un mod de abordare eficient pe care secretarul trebuie să îl adopte în interacțiunea
cu copilul pentru a se face înțeles în explicații, dar și pentru a înțelege circumstanțele în care i
se solicită sprijinul.
Pe parcursul perioadei de școlarizare, copilul vine în contact cu secretariatul permanent
sau periodic, atât din perspectiva documentelor școlare și a examenelor, cât și a informațiilor
pe care le pot obține privind desfășurarea activității școlare.
Înscrierea în învățământul preșcolar sau primar reprezintă, deopotrivă pentru părinți și
copii, un pas uriaș în viața lor. Înțelegerea încărcăturii emotive, faptul că pășesc într-un univers
nou și necunoscut pentru cei mici și dorința de a obține cât mai multe informații premergătoare
înscrierii, sunt câteva dintre subiectele pe care secretara trebuie să le gestioneze cu
profesionalism și empatie.
Felul în care este văzută grădinița sau școala încă de la primul contact cu acestea
reprezintă baza adaptării copilului la următorul stadiu din viața sa, aceea de preșcolar sau elev.
24
Secretarul poate influența în mod pozitiv această experiență prin prezentarea potrivită astfel
încât să contribuie la conturarea unei imagini pozitive a instituției în ochii copilului.
Mai târziu, pe măsură ce evoluează în viața lor de școlar, copiii vin în contact cu
secretariatul prin prisma documentelor de care au nevoie și este esențial să menținem și să
dezvoltăm relația creată la intrarea în școală, astfel încât, la finalul ciclului gimnazial, copiii să
privească cu drag înapoi la anii de școală.
Noi, secretarele, rămânem tot aici, așteptând în fiecare an “boboci” pentru a descoperi
din nou copilăria alături de ei, încercând să le insuflăm încredere pentru a descoperi o lume
nouă.
BIBLIOGRAFIE
1. Berciu-Draghicescu, A. (coord.), Manual de secretariat si asistenta manageriala, Ed.

Universitatii, Bucuresti, 2003
2. Socobeanu, I., Manual de secretariat: organizare, atributii, competente, Ed. Eficient,
Bucuresti, 2002
3. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Standarde Profesionale din 6 iulie
2016 de formare continuă pentru funcţiile didactic auxiliare din învăţământul preuniversitar
secretar şcolar, laborant şcolar, pedagog şcolar, corepetitor, pe etape de formare continuă -
debutant şi cu vechime mai mare de 5 ani/experimentat, Monitorul Oficial nr. 65 bis din 26
ianuarie 2017
INFLUENȚA CALCULATORULUI ÎN VIAȚA COPILULUI ȘCOLAR
ROȘIU MĂDĂLINA, informatician,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ “SF. NICOLAE”, sect. 1, București
Pandemia generată de coronavirus a schimbat esențial modul în care vedem viața și în

care o trăim. Astfel au fost afectate toate domeniile, de la muncă la desfășurarea activităților
zilnice, de petrecere a timpului liber și a călătoriilor. Sectorul educației nu a fost ocolit de
schimbări majore. Pe durata izolării, școlile și-au închis porțile, iar cursurile desfășurate online,
sincron sau asincron, au devenit un nou mod de desfășurare a activității educative. Însă educația
nu se oprește la poarta școlii, iar factorii implicați în educație au făcut tot posibilul pentru a se
asigura că viața de școlar se desfășoară în continuare, dar cu alte perspective de a utiliza
tehnologia.
Școala din clasă s-a mutat acasă, iar calculatorul a devenit indispensabil în educaţia
modernă, fiind utilizat de către școli în proporție covârșitoare.
Calculatorul, în actul educativ, este în acest context un instrument obligatoriu folosit de
toți factorii implicați în actul educațional: copii, profesori, informaticieni ai școlii etc.
Accesarea informaţiilor a trebuit regândită într-un timp foarte scurt, platformele educaționale
puse la dispoziția copiilor de diferite entități participante la actul educațional necesitând atât o
prelucrare de date la nivelul școlii, cât și o inițiere a copiilor și cadrelor didactice în utilizarea
acestora.
În predare se folosesc în prezent pe scară largă platforme educaționale care vin să ajute
actul educațional și softuri educaţionale, adică lecţii interactive adaptate nivelelor de vârstă şi
claselor.
25
În prelucrarea datelor platformele educaționale au oferit un spectru larg de utilizare,

pornind de la introducerea datelor personale, atribuirea unor conturi și parole de acces, până la
monitorizarea lecțiilor desfășurate.
S-au creat clase virtuale în care copiii au fost factori activi, au participat on-line la lecții,
și-au dezvoltat competențele digitale, au interacționat, comunicat, publicat, accesat informația
în format digital, și-au dezvoltat capacitatea de a crea, de a realiza noi aplicații.
Generația actuală este obișnuită, încă de la vârste fragede, cu utilizarea tehnologiei
moderne. Copilul nu este un simplu executant, ci devine un ”artist” software. Astfel, pentru a
menține atenția copilului și a înlătura monotonia ce poate apărea, copilul este îndemnat să își
dezvolte aptitudini pentru a descoperi resurse care să fie căutate şi accesate, însă având grijă ca
atenția sa să fie îndreptată spre caracterul de cunoaștere și nu spre dezvoltarea dependenței și
adicției de calculator.
Acest mod de abordare stimulează învăţarea prin descoperire la elevi, ei nu mai sunt
cei care recepţionează informaţii, ci trebuie în primul rând să înţeleagă întrebările pe care
profesorul le pune, urmând ca apoi să găsească ei înşişi informaţiile şi să le sintetizeze. Elevii
sunt cei responsabili de găsirea informaţiilor din diferite surse, fiind provocator pentru ei să
ajungă la propriile concluzii. Este mai important modul în care elevul ajunge la aceste concluzii
şi nu rezultatul în sine, aici intervenind procesul de gândire, modul de raţionament, analiza şi
sinteza informaţiilor.
Având în vedere toate acestea, calculatorul este astăzi cel care facilitează atingerea unor
scopuri importante în învăţare și nu numai.
Utilizarea calculatorului si a internetului permit o înţelegere mai bună a materiei într-
un timp mai scurt. Se reduce timpul necesar prelucrării datelor experimentale în favoarea unor
activităţi de învăţare care să implice procese cognitive de rang superior: elaborarea de către
elevi a unor softuri şi materiale didactice necesare studiului. Se dezvolta astfel creativitatea
elevilor. Aceştia învaţă să pună întrebări, să cerceteze şi să discute probleme ştiinţifice care le
pot afecta propria viaţă. Ei devin persoane responsabile capabile să se integreze social. Rolul
tehnologiei în domeniul educației este inclus ca parte a curriculumului, ca un sistem de livrare
a instrucțiunilor, ca mijloc de ajutor al instrumentelor și de asemenea, ca instrument pentru
îmbunătățirea întregului proces de învățământ. Datorită tehnologiei educația a trecut de la
partea pasivă la cea interactivă. Învățarea la distantă și educația online au devenit o parte
importantă în sistemul educațional din zilele noastre. Fiind un mijloc modern de educaţie,
utilizarea sistemelor informatice a câştigat teren datorită virtuţilor foarte atractive pentru elevi,
accesibilităţii pentru aceştia şi facilitării prezentării informaţiilor.
Experienţa platformelor deja funcţionale a demonstrat faptul că participanţii la educaţie
prin intermediul noilor tehnologii se familiarizează în scurt timp cu mediul virtual şi intră
relativ repede în ritmul natural al transmiterii şi, respectiv, însuşirii de cunoştinţe prin acest
modern şi eficient tip de educaţie.
Tehnologia are un impact pozitiv asupra educației și este important ca în fiecare școală
să investească mai mult în tehnologia digitală.
Bibliografie:
1. Adăscăliţei, A., Instruire asistată de calculator: didactică informatică, Polirom, 2007

2. Brut, M., Instrumente pentru e-learning: ghidul informatic al profesorului modern, Iaşi,
Polirom, 2006.
26
JOCURILE DINAMICE ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ
Prof. CIONTESCU MARIAN, profesor educație fizică și sport,

Școala Gimnazială “Sf. Nicolae”, sector 1, București
Educația fizică este o parte integrantă a educației totale, care contribuie la dezvoltarea
fiecărui individ prin intermediul mişcării umane. Prin educație fizică şi sport se înțelege toate
formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime
sau să amelioreze condiția fizică şi confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate şi
să conducă la obținerea de rezultate în competiii de orice nivel. Practicarea educației fizice şi
sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat, iar autoritățile
administrative, instituțiile de învățământ şi instituțiile sportive au obligația de a sprijinii
educația fizică, sportul pentru toți şi sportul de performanță şi de a asigura condițiile de
practicare a acestora.”. (Legea Educației Fizice şi Sportului, nr.69, Monitorul Oficial al
României nr.200 din 9 mai 2000).
Termenul „joc de mişcare” (sau joc dinamic) provine de la cuvântul latin „jocus” şi
cuvântul francez „dynamique”. Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1996) tălmăceşte
cuvântul „joc” („joacă”) sau ”a se juca” în felul următor: „acțiunea de a se juca şi rezultatul
ei”, „activitate distractivă (mai ales la copii)”, „distracție (copilărească)” sau „a-şi petrece
timpul liber, amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării”, „a se distra”. Tot aici găsim şi o altă
explicație : „competiție sportivă de echipă, căreia îi este proprie lupta sportivă (baschet, fotbal,
etc.)”, „mod specific de a se comporta într-o întrecere sportivă”.
În acelaşi timp, cuvântul „dynamique” nu înseamnă altceva decât „plin de mişcare”,
„de acțiune”, „activ”, „care este în continuă (şi intensă) mişcare”, „evoluție”, „care se
desfăşoară rapid”. Ca o primă concluzie, încercăm să definim „jocul dinamic” ca fiind: „o
activitate distractivă, ce se caracterizează printr-o mişcare continuă şi un activism intensiv.”.
Cu toate acestea, este firesc că cuvântul „joc” are şi alte semnificații. V. Iacovlev (1974), de
exemplu, remarcă că acest termen este unul polisemantic şi variabil din punct de vedere istoric.
El serveşte pentru a exprima idei despre diferite acțiuni, fenomene şi deseori este utilizat
convențional. Autorul aduce, drept exemplu, binecunoscutele expresii „jocul prețurilor”, „jocul
forțelor”, „joc de cuvinte”, etc. Cuvântul „joc” are sensuri diferite şi atunci când este vorba
despre „Jocurile Olimpice”, „jocurile sportive”, etc.
Pe lângă varietatea de semnificații, jocul se aplică în diverse domenii: în medicină, în
sociologie, în tehnică, iar în arta dramatică jocul este esența acesteia (L. Fediuc, 2002). Înainte
de a defini noțiunea „joc de mişcare”, V. Iacovlev (1974) propune, mai întâi de toate, explicații
referitor la expresia „joc ca element al culturii”, şi anume: „fenomen social, constituit istoric,
un mod deosebit de activitate, caracteristic omului”. Dezvoltându-se în egală măsură cu cultura
societății, „activitatea de joc” satisface diferite necesități ale oamenilor (odihnă, distracții,
dezvoltarea unor capacități, atât fizice, cât şi intelectuale, etc.). La rândul său, „activitatea de
joc”, după V. Iacovlev (1974), reprezintă: „un anumit interes pentru societate şi pentru
persoane aparte, ce se caracterizează printr-o diversitate de obiective şi acțiuni motivate,
manifestate prin liber consimțământ şi emotivitate”.
În procesul activității de joc, spune autorul, nu se produc valori materiale şi nu se
însuşesc bunuri naturale pentru satisfacerea necesităților vitale. În sfârşit V. Iacovlev (1974)
defineşte jocul de mişcare ca o: „manifestare a activității de joc, în care este evidențiat lucid
rolul mişcărilor şi pentru care sunt caracteristice acțiuni motrice active şi creative, motivate de
subiectul acesteia (temă, idee). Aceste acțiuni sunt limitate parțial de anumite reguli şi sunt
27
orientate spre învingerea diferitelor dificultăți (obstacole) pentru a realiza obiectivele propuse
(a câştiga, a cuceri, a însuşi anumite procedee, etc.)”.
Jocurile, în general, afirmă Gh. Cârstea (2000), sunt activități de tip ludic, cu implicații
deosebite asupra dezvoltării personalității executanților din mai multe puncte de vedere,
inclusiv din cel al contribuției pe planul integrării sociale. Ele sunt activități totale, atractive,
spontane, libere, naturale şi dezinteresate, având valențe recreative şi compensatorii (M.
Epuran, 1990).
În „Terminologia educației fizice şi sportului” sub redacția dr. Nicu Alexe (1974),
înțelesul principal al termenului „joc de mişcare” este: „gen de joc, compus din acțiuni cu
structuri preponderent motrice, atractive şi de întrecere, care urmăreşte dezvoltarea
psihomotorie a copilului sau recreația lui”. Tot aici, la compartimentul „observații şi
recomandări”, se menționează că „jocul de mişcare are reguli prestabilite care îi delimitează
timpul şi spațiul de desfăşurare, numărul de participanți, codul de întrecere şi de interrelații
între membrii colectivului care îl realizează”. Şi profesorul L. Мatveev (1991) îşi expune
punctul de vedere referitor la noțiunea de joc. Vorbind la general, acesta remarcă că
însemnătatea jocului, ca fenomen social multilateral, depăşeşte cu mult sfera educației fizice şi
chiar a educației în ansamblu. Apărut la etapele inițiale ale istoriei şi dezvoltându-se împreună
cu întreaga cultură a societății, jocul a servit şi serveşte la satisfacerea diferitelor necesități –
în autocunoaştere şi crearea contactelor exterioare, dezvoltarea spirituală şi fizică, odihnă şi
distracție, etc. R. Chapuis (1968), A. Niculescu, I. Cruli (1976), Gh. Dumitrescu (1979), D.
Elconin (1980) ş.a., încercând să determine funcția biologică a jocurilor, le consideră drept
teren în care are loc „descărcarea unui surplus de forță vitală”. Alți autori (E. Verza, 1973; M.
Zapletan, 1980) sunt de părere că orice ființă vie, când se joacă, manifestă un spirit de imitație
congenital.
În literatura de specialitate se poartă numeroase dispute în legătură cu apariția jocurilor.
O dovadă elocventă în acest sens este apariția numeroaselor teorii care încearcă să explice jocul
şi funcțiile sale, înlocuind activitatea de joc cu cea de tip general, specifică omului, indiferent
de vârstă. Preocupări privind originea şi evoluția jocului au existat Teoria lui Lazarus (U.
Şchiopu, 1970) explică jocul ca „mijloc de satisfacere a necesității de repaus”, de recreere.
Explicația este simplistă şi îngustează aria de manifestare a activităților de joc a copilului,
pentru care jocul este activitatea fundamentală. Deşi această teorie este valabilă pentru jocurile
şi distracțiile adulților, ea a fost reconsiderată prin teoria odihnei active, care demonstrează că
activitatea de joc este mai reconformată decât odihna pasivă şi are funcții de recuperare.
Teoria poetului Fr. Schiller, la care aderă şi H. Spencer (G. Chiriță, 1983) este la fel de
fragilă. Ei consideră jocurile de mişcare ca formă de manifestare a unui surplus de energie care
nu a fost utilizată în alte activități. Practica a dovedit însă că, în cele mai multe cazuri, copii nu
se joacă pentru a consuma energia de care dispun. De cele mai multe ori ei se joacă chiar dacă
sunt flămânzi, obosiți, bolnavi sau în convalescență.
Teoria formulată de Stanley Hall (T. Corneşan, 1970) se bazează pe legea bioenergetică
a lui Haeckel, potrivit căreia dezvoltarea copilului recapitulează evoluția speciei umane.
Aceasta înseamnă că, în copilărie, jocurile sunt similare cu acțiunile întreprinse ulterior pe scara
evoluției umanității, ceea ce presupune dispariția parțială a activității de joc la vârsta adultă.
Numeroase controverse a stârnit teoria lui Karl Gross (U. Şchiopu, E. Verza, 1981) care
porneşte de la un punct de vedere pur biologic, identificând jocul copilului cu acela al
animalelor, ca manifestare a instinctelor primare. Considerând jocul drept „preexercițiu”, adică
un exercițiu pregătitor pentru viața de mai târziu, el nu a sesizat că activitatea de joc nu se
rezumă la instincte, ci implică şi acțiuni mintale, funcții psihice, particularități de personalitate
şi aspecte ale sociabilității. Potrivit acestei „teorii a autoeducării” sau „preexercițiului”, care
evidențiază rolul covârşitor al eredității, jocul este un mijloc de dezvoltare a instinctelor şi
predispozițiilor moştenite, motivația lui fiind înclinația înnăscută a copilului de a acționa prin
joc.
Adepții teoriei freudismului consideră jocul ca formă maladivă de activitate, care are la
bază mecanisme de refulare, eliberând „eul” prin compensare a complexului de inferioritate al
copilului față de adulți. La baza teoriilor ştiințifice despre joc stă teoria lui G. Chiriță, 1983,
28
arătând că: „în viața socială apare mai întâi munca şi apoi jocul, după cum în viața copilului
jocul apare înaintea muncii”. Jean Chateau (1972) apreciază că în joc se manifestă dorințele
copilului de a ajunge la vârsta maturității. După părerea sa, la originea activității de joc a
copilului se situează inventivitatea, inițiativa, învățarea prin tradiția, structura şi instinctele
noastre. E. Claparete (1975) consideră că jocul este “o activitate mediată de dorințe şi
necesități”. Lehman şi Witli (I. Ilca, 1972), pentru prima dată, au scos la iveală faptul că
conținutul jocului este dependent de mediul social al copilului.
Noi considerăm că o direcție de perspectivă în studierea jocului este teoria modelării,
potrivit căreia jocul este considerat un model original de elemente din viață, care redă
comportamentul practic al omului. Prin joc, convențional se pot exprima anumite situații din
viață (de exemplu jocurile de imitare), unele mişcări şi acțiuni caracteristice activității sociale,
de muncă sau militare ale omului. În sfârşit, cel mai important e că prin joc se modelează
relațiile reciproce între oameni. Jocul, ca fenomen social constituit istoric, continuă autorul, a
apărut pe baza practicii de muncă şi militare ale oamenilor şi este determinat de anumite
condiții, atât materiale, cît şi sociale ale vieții omului. Importanța practică a jocului şi caracterul
condițional al acestuia, remarcă autorul, se prezintă ca un tot întreg.
Jocul reflectă realitatea vieții, dar, în acelaşi timp, o supune unor condiții (legi) ale ei.
El nu are ca obiectiv să modifice realitatea înconjurătoare, dar este obligat să pregătească omul
pentru o viață creativă, să se prezinte ca un important izvor de formare a culturii omului.
În legătură cu aceasta, jocul ca mijloc de educație trebuie să îndeplinească următoarele
funcții: • pregătitoare (dezvoltarea calităților motrice ale omului, educarea unui activism social
şi creativ); • de „loisir” (folosirea activă a timpului liber); • formarea relațiilor reciproce, atât
între oameni, cît şi între oameni şi mediul înconjurător. În opinia lui M. Epuran (1976), funcțiile
jocului sunt: • funcția formativ-educativă a personalității umane (funcția de cunoaştere); •
funcția simulativă a motricității (satisface nevoia omului de mişcare, nevoia de întrecere,
consumarea energiilor suplimentare, etc.).
Tot M. Epuran (1976) consideră că cele mai importante caracteristici ale jocului sunt:
• activitatea naturală – izvor de necesități ludice; • activitatea liberă – participarea benevolă,
lipsită de constrângere; • activitatea spontană – ființa umană este oricând dispusă pentru joc; •
activitatea atractivă – provoacă stări afective pozitive: plăcere senzorială, stări tensionante,
satisfacția succesului, etc.; • activitatea totală – angajează toate componentele ființei umane
(fizice, psihice, sociale, etc.); • activitate dezinteresată – deosebită de muncă, avându-şi scopul
în sine, bucuria activității autonome şi gratuite; • activități creativ-compensative – care se
extind şi asupra activităților recreativdistractive ale adulților, asupra activităților de „loisir”
(petrecerea plăcută a timpului liber) prin care omul caută destinderea, distracția, refacerea,
compensarea unor stări create de procesul muncii.
Aşadar, este un adevăr incontestabil faptul că jocul are o importanță deosebită, mai ales
pentru vârsta copilăriei. Nu în zadar M. Stoian (L. Fediuc, 2002) spunea că „fără joc, întreaga
viață a copilului degenerează ca o floare lipsită de apă şi de soare”. Iar pedagogul elvețian
Edouard Claparede, citat de acelaşi autor, afirma că jocul este însăşi viața. Tot el susținea că
jocul este cea mai bună introducere în arta de a munci.
Clasificarea jocurilor de mişcare înseamnă prezentarea logică a acestora într-un
ansamblu sistematizat, împărțit în grupe şi subgrupe conform unor anumite particularități.
Importanța ştiințifico-practică a clasificării jocurilor dinamice constă în determinarea: •
particularităților de bază ale jocurilor; • esenței acestora; • aplicarea lor.
Dacă la baza clasificării se află o particularitate esențială sub aspect pedagogic, aceasta
ne ajută să ne orientăm în varietatea extraordinară a jocurilor de mişcare, să le alegem şi să le
utilizăm rațional în scopul realizării obiectivelor propuse În practica pedagogică sunt folosite
două categorii de bază ale jocurilor de mişcare : • colective; • individuale.
Un rol important, spune autorul, îi revine jocurilor colective. Anume varietatea şi
utilizarea masivă a jocurilor de mişcare colective impune o clasificare riguroasă a acestora.
Literatura de specialitate reflectă mai multe criterii de clasificare, unele legate de forma jocului,
altele – de conținut, de efectivul de joc sau de anotimpul în care se desfăşoară, etc. A.
Makаrenko (1957) diviza jocurile de mişcare în trei grupe, corespunzător etapelor (perioadelor)
29
de educație şi instruire a copiilor şi adolescenților: 1. etapa I – jocuri pentru copiii cu vârsta

până la 5-6 ani; 2. etapa a II-a – de la 5-6 ani până la 11-12 ani; 3. etapa a III-a – de la 11-12
ani şi mai mari.
Deşi A. Makarenko recunoaşte importanța vitală a jocurilor în educație şi instruire,
gruparea jocurilor după etapele de vârstă este una convențională.
De exemplu, deseori copii cu vârsta mai mare de 11-12 ani practică jocuri simple după
caracterul de organizare a colectivului, dar complicate, din punct de vedere al executării unor
anumite procedee. Gh. Mitra şi A. Mogoş (1981), printre criteriile de clasificare a jocurilor de
mişcare, menționează, în special, conținutul, forma de organizare, numărul participanților şi
adoptă următoarea grupare, acceptată de majoritatea specialiştilor români: • jocuri de mişcare
(dinamice, elementare, de bază); • jocuri pregătitoare pentru diferite ramuri de sport (pregătesc
sau consolidează aplicarea diferitelor elemente şi procedee tehnice); • jocuri sportive
(organizate pe baza regulamentelor adoptate pe plan internațional). Din clasificarea propusă de
V. Epuran (1973) reținem următoarele tipuri de jocuri: • pentru alergări, sărituri, aruncări,
cățărări, târâri, escaladări, etc.; • pentru educarea sensibilității motrice (orientarea în spațiu,
ritm, echilibru, etc.); • pentru dezvoltarea calităților motrice de bază (viteza, îndemânarea,
forța, rezistența); • pregătitoare pentru cele sportive; • pentru educarea atenției; • în activitatea
extraşcolară. întotdeauna, însă abia către sfârşitul secolului al XIX- lea cercetările au luat o
mare amploare.
BIBLIOGRAFIE
1. Cârstea Gh., Teoria şi metodica educației fizice şi sportului, Ed. AN-DA, Bucureşti,
2000.
2. Colibaba-Evuleț D., Praxiologie şi proiectare curriculară în educație fizică şi
sport, Editura Universitaria, Craiova, 2007
3. Lozincă, I., Marcu, V., Psihologia şi activitățile motrice, Editura Universității din
Oradea, Oradea, 2005.
4. Stănescu M., Ciolcă C. şi Urzeală C., Jocul de mişcare –metodă şi mijloc de
instruire în educație fizică şi sport, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2004
30
COPILĂRIE DUPĂ PANDEMIE

Motto:
Jocurile copiilor sunt jocuri foarte grele.
Copiii nu sunt niciodată mai serioși decât atunci când se joacă.
Montaigne
PANCU ANA MARIA, bibliotecar, Școala Gimnazială ”Sf. Nicolae”

ANGHEL ANA MARIA, profesor, Școala Gimnazială ”Sf. Nicolae”
Copilăria este, cu siguranță, cea mai frumoasă parte a vieții noastre. Tot ceea ce este
inocent datorăm copilăriei: primele prietenii, primele jocuri învățate, primele experiențe în
relațiile cu oamenii, toate le experimentăm în copilărie.
Copilăria trebuie dedicată jocului însă, în ultimii ani, au apărut noi tehnologii care, încet
dar sigur, au atras un număr mare de copii, curioși să pătrundă în lumea din spatele acestora.
Comunicarea, în ziua de azi, înseamnă,în cele mai multe cazuri, un ecran rece, lipsit de
căldura și înțelegere umană. Ori, tocmai acest lucru, comunicarea prin intermediul unui ecran,
a fost experimentat din plin în ultimii doi ani din viața noastră.
Am traversat toți o perioadă grea care, mai mult s-au mai puțin, și-a pus amprenta
asupra tuturor. Copiii au fost cei mai expuși acestei noi și stranii situații. Dacă la început totul
părea o joacă și copiii erau chiar foarte încântați de ceea ce experimentau - învățământul online
- după o perioadă, nu foarte lungă, mulți dintre ei au început să resimtă efectele izolării. De la
lipsa de comunicare și socializare cu colegii lor până la, pentru unii dintre ei, dependența de
gadgeturi, de internet, de rețelele de socializare. Și-au creat o lume a lor, perfectă, în care erau
înțeleși de toată lumea, s-au refugiat în această lume și au devenit parte din ea.
Sub scuza temelor, a proiectelor sau a orelor online, mulți copii s-au sustras acestor
activități și au început să aibă alte preocupări care nu coincideau cu cele specifice școlii.
Jocuri violente, filme cu conținut neadecvat categoriei lor de vârstă, rețelele de
socializare pe care erau activi până târziu în noapte, toate acestea au schimbat, încet dar sigur,
comportamentul copiilor.
Cum era și normal, activitatea copiilor pe diferitele dispozitive ar fi trebuit limitată strict
la intervalul orar cât ar fi durat orele de clasă, la care se adăuga și timpul pentru teme, sub
supravegherea părinților. Însă, din păcate, lipsa timpului și noul stil de viață la care au trebuit
să se adapteze și părinții, au dus la scăpari din partea acestora privind timpul petrecut de copii
”pe net”.
Au fost situații în care unii dintre copii au afirmat că școala nu mai reprezintă o soluție
pentru planurile lor de viitor, că nu poate forma viitoarea lor carieră și că internetul este
pasiunea lor și cel care le facilitează accesul, simplu și rapid, la o viață mai bună.
Lipsa controlului parental și-a pus amprenta asupra comportamentului copiilor,
provocând dependență pentru mulți dintre ei.
O altă situație întâlnită”pe teren” ar fi aceea când, la școală fiind, elevii nu respectă
nicio regulă privind folosirea telefonului, în general. Găsesc situații propice prin care se sustrag
orei de clasă, momente în care, telefonul conectat la internet, devine cel mai bun prieten.
În aceste condiții, una dintre misiunile școlii devine o provocare; o provocare generată
de situația epidemiologică prin care nu demult am trecut. Este aceea de a recupera elevii, de a
înlocui telefonul cu ceva atractiv, interesant, nou și provocator pentru ei. Să încercăm să
înlocuim internetul cu vorba, cu povestea spusă, cu situații de viață care să îi atragă pe copii.
Să căutăm să punem în practică,ceva nou, care să le atragă atenția, să îi implicăm în acțiuni
noi, în situații interesante, provocatoare pentru ei. Să-i învățăm pe copii să fie o echipă în viața
reală, să comunice, să colaboreze și să interacționeze, să le punem imaginația la încercare. Să
31
îi provocăm să ne povestească, să îi ascultăm, să le devenim prieteni și confidenți. Să le fim

complici, să îi înțelegem, să-i provocăm la muncă intelectuală. Ei sunt dornici, dar nu știu să
arate asta.
Au nevoie să se desprindă de rutina pe care au ales-o și să devină parte activă a grupului
din care fac parte.
Copiii trebuie descoperiți, motivați, lăudați și apreciați. Ei sunt viitorul, iar viitorul
trebuie să fie bun și frumos!
De noi, adulții de azi. depinde viitorul copiilor nostri! Ei sunt boboci de floare care
așteaptă mângâierea razelor de soare pentru a înflori. Noi, profesorii suntem mângâierea blândă
de care copiii au nevoie pentru a le forma și modela caracterul și pentru a le da o direcție în
viață. Trebuie doar descoperiți și susținuți.
Copilăria este unică și este obligatoriu ca toții copiii să se bucure de ea!
32
COPILĂRIE CURATĂ FĂRĂ VIOLENȚĂ

DOBRE GEORGETA- informatician
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 192, Sector 1 București
Batăia NU e ruptă din Rai și violența naște violență…

Ambele sintagme sunt înrădăcinate în mentalul nostru colectiv si recunoscute ca fiind
valabile de marea masa a populației, deși mesajul lor este flagrant contradictoriu, bătaia
fiind o forma gravă de violență și Raiul însemnând, mai întâi de toate, iubire, armonie,
pace.
Cum se poate asa ceva? Simplu: lucrând cu două măsuri, una pentru adulți, alta pentru
copii. Cu alte cuvinte, bătaia, violența sunt de neacceptat între adulți, dar în regulă dacă sunt
îndreptate împotriva copiilor, pentru că ei TREBUIE DISCIPLINAȚI, făcuți să asculte,
ținuți în frâu să nu o ia razna și, oricum, ce pot face ei, cum să se opună, cum să se apere?
Abordarea copilului ca o persoană cu drepturi egale, cu capacitatea de a avea opinii și
de a și le exprima este calea cea mai sigura către dezvoltarea optimă, plenară a copilului,
din punct de vedere fizic, mental, emoțional.
În acelasi timp, este și cea mai dificilă și de duraăa abordare pentru ca lupta împotriva
unor convingeri și obiceiuri cu care părinții înșiși au crescut și care au devenit pentru ei a
doua natură.
O înțelegere empatică a pedepselor fizice și psihologice aplicate copiilor este primul
pas important în eradicarea acestor practici.
Pași esențiali pentru o strategie pozitivă de parenting
Crearea unui mediu familial sigur și relaxant

33
Un mediu familial sigur și relaxant este cel în care:

• riscul de accidente domestice este minim;
• copilul poate explora, experimenta și dezvolta noi abilități;
• părintele are posibilitatea de monitorizare a comportamentului copilului (știe unde este
si ce face);
• relatia de cuplu a părinților este armonioasă.
Construirea unor contexte pozitive de învățare
Este important ca părintele să fie disponibil pentru copil. Aceasta nu înseamnă că trebuie
să fie cu copilul tot timpul. Dar atunci când solicită atenția, ajutorul, afecțiunea, părintele
trebuie să întreruăa ce face și să-i ofere ce are nevoie. Așa va învăța că este important și nu
va face "o prostie" pentru a atrage atentia. Încurajați-i inițiativa și autonomia; arătați-i că
apreciați ce face, lăudați-l; astfel se va implica mai mult în activități dezirabile.
Folosirea tehnicilor pozitive de educatie
A educa copilul pozitiv înseamnă a-l învăța cum este bine să se poarte și ce nu este bine să
facă, prin metode care exclud pedeapsa, ce ar putea răni copilul, fizic și/sau emoțional.
Tehnicile de disciplinare sunt orientate spre învățarea asumării responsabilității și a
rezolvării problemelor cu care se confruntă copilul. Dacă părinții sunt consecvenți și
predictibili în comportament, scad șansele de apariție a comportamentelor problematice.
Copiii care trăiesc într-un mediu unde violența în familie a devenit un mod de viață
riscă să fie traumatizați atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere
psihologic. Chiar dacă sunt victime ale violenței în familie sau doar martori, consecințele
iți pun amprenta atât asupra copilăriei, dar și asupra vieții de adult.
Primele consecințe ale violenței în familie se înregistreazaă la nivel comportamental.
Printre cele mai frecvente „însemne” lăsate de un astfel de mediu, se numără:
Lipsa încrederii în sine
Stări confuze ce oscilează între frică, furie sau vină

Impulsuri de agresivitate
Insomnii, coșmaruri
Frica de a fi atins sau de a fi apropiat de cineva

Neincredere
Frica de a comite greseli
Neliniște, agitație
Probleme de nutritie
Manifestări legate de stres, precum dureri de cap, dureri de stomac, rezultate slabe la
școala
Deficiențe ale comportamentului social

Tendințe de a se răni
Abuzul de droguri sau alcool
Pe lângaă acestea, copiii sunt nevoiți să facă față unor dileme cărora nu reușesc să le
găsească răspunsul la o vârsta atât de fragedă și ajung să se izoleze sau să manifeste un
comportament violent. Iata câteva dintre problemele cu care se confrunta cei mici expuși
violenței:
34
Copiii se simt responsabili pentru comportamentul violent al persoanei responsabile de

abuzuri și nu înteleg că aceasta este o problemă ce ține de adulți. Aceștia vor crede că
părinții se ceartă din cauza performanțelor de la școală, din cauză că nu este ascultător etc.
Astfel, ajunge să creadă că este el cauza abuzului și a violenței asupra mamei, a sa sau a
fraților săi.
Copiii mai mari simt nevoia să protejeze persoana care este abuzată. Acest lucru poate duce
la alte conflicte și situatii violente generate, de data aceasta, de către copil.
Violența în familie îl determină pe copil să nu iși mai înțeleagă relația cu părinții,

simțindu-se inițial apropiat de amândoi. Iubirea sa pentru ambii părinți intră astfel în
conflict cu situația de natură violentă dintre aceștia. De asemenea, copiii simt nevoia să ia
partea unuia dintre părinți, iar alții preferă să se îndepărteze de amândoi.
Unii copii dezvoltă o strategie de așsi exprima sentimentele printr-un comportament

negativ. Părinții înțeleg greșit acest mesaj și se grăbesc în a-i pedepsi pe micuți; ignorându-
le însă acest „strigăt” de ajutor, copiii ajung să creadă tot mai mult că într-adevăr, ei sunt
cauza violenței în familie.
Părinții reprezintă niște modele de urmat pentru orice copil; violența în familiei îi transmite
însă că acesta este un comportament normal; astfel, copilul crește acceptând violența ca pe
o normalitate, crezând în ceea ce vede: partenerul mai puternic se impune prin forță.
Atenție! Violența din familie îl va marca pe copilul tău toată viața. Dacă te confrunti cu
o astfel de situație, îndepartează-l pe copil cât mai repede de mediul violent!
Bibliografie
Educatie fara violenta | Comunicare copii | Copilul.ro
crestem-copii-fara-violenta.pdf (educ.md)
Combaterea violenţei împotriva copiilor | UNICEF
35
”MULTIPLELE VALENȚE EDUCATIVE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL MODERN

CONTEMPORAN ȘI MIȘCAREA BROWNIANĂ”
PANȚER ELENA, profesor fizică

LICEUL TEORETIC ”CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”, BUCUREȘTI
Motto: ”Dacă te gândești la ziua ce va urma, ia-ti de mâncare. Dacă te gândești la anul ce va
urma, plantează un copac. Dacă te gândești la secolul ce va urma, educă copiii!
(proverb chinezesc)
”Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai
satură privind, și urechea nu obosește auzind!” ( Ecleziastul 1:8)
În societatea contemporană, extrem de dinamică, mereu în transformare, cu schimbări
rapide ca fulgerul și cu efecte imediate, educația și învâțământul trebuie reînnoite, completate,
adaptate, iar concepția de educație trebuie regândită și modernizată permanent. În acest context,
al mișcării continue și dezordonate, al schimbărilor ce apar spontan, brownian, au apărut noi
educații ca: educația civică, educația morală și religioasă, educația estetică, educația pentru
pace și cooperare, educația financiară etc. (Cucoș, 1999).
Menirea noastră ca dascăli, în acest context din furnicarul numit ȘCOALĂ este nobilă,
dar și extrem de dificilă. Încă de mică, mi-am dorit să ajung profesor, datorită exemplelor –
modelelor pe care mi le-au oferit profesorii mei și în mod cu totul aparte, doamna mea
Învățătoare (E. C), a cărei imagine caldă, blajină o păstrez încă în memoria mea. A participat
la propria-mi educație dedicându-se cu toată ființa ei, îndrumându-mă pe drumul spre frumos,
spre plăcut și spre ”mai bine”, deși condițiile acelor vremuri de odinioară, demult apuse, nu
erau tocmai prielnice… Consider că, în lumea actuală, plină de instabilitate, doar exemplul
nostru poate aduce curaj, poate forma caractere puternice și poate aduce stabilitate în sistemul
de învățământ actual, chiar dacă schimbarea trebuie să înceapă cu noi, dascălii de astăzi, mai
exact cu MINE.
Implementarea oricărei schimbări în dascălii de astăzi este foarte greoaie și de foarte
multe ori fără succes real. Uneori cauza pentru care nu nu se întâmplă schimbarea poate fi lipsa
unor finalități clare (scopul pentru care trebuie să facem schimbarea), alteori – condiționarea
pragmatică datorată versului „Carpe diem, quam minimum credula postero”( „Trăiește clipa
de azi și fii cât mai puțin încrezător în ziua de mâine” , Ode I, 11, 8). Uneori cauza ține de
”Mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar”…
O veche zicală românească spunea: ”Omul cât trăiește învață”. Augusto Cury spunea
în cartea sa ”Părinți străluciți, profesori fascinanți” că ” Un profesor bun își educă elevii pentru
o profesie; un profesor fascinant, îi educă pentru VIAȚĂ”. Profesorii fascinanți contribuie la
depășirea conflictelor psihice și sociale, ajută la dezvoltarea spiritului întreprinzător, la
dezvoltarea solidarității, a capacității de a ierta, de a ”filtra” stimuli ”stresanți”; au capacitatea
de a allege, de a pune întrebări, de a stabili priorități etc. Prin felul lor de a fi, niște profesioniști
revoluționari, ei schimbă paradigma, transformă fără arme destinul și sistemul social al unui
popor- și aceasta doar prin pregătirea elevilor pentru viață proiectând ideile lor în elevii lor-
proiectând viitorul societății. (Cury, 2005)
Școala contemporană are nevoie de astfel de profesori fascinanți, modele pe care să te
poți baza în furtuna evenimentelor actuale. Școala ocupă cea mai important perioadă din viața
unui individ: copliăria, adolescența și tinerețea timpurie, -perioadă a alegerilor definitorii
pentru viața reală ( familie, job, ideologia etc). În această perioadă atât de importantă în
formarea caracterului este nevoie de cadre didactice care să înflăcăreze societatea cu focul
inteligenței, cu entuziasmul cunoașterii, compasiunii și simplității. Acești dascăli sunt
fascinanți pentru că sunt liberi, sunt liberi pentru că gândesc liber, gândesc liber pentru că
iubesc puternic viața cu toate valențele ei ofertante și îmbietoare.
Elevii acestor profesori fascinanti obțin ceva extraordinar: motivația pentru învățare,
conștiința critică, de aceea nu sunt și nu vor fi niște marionete controlabile automat, șantajabili,
36
ci vor deveni la rândul lor stâlpi ai societății de mâine, oameni cu spirit întreprinzător și cu
coloană vertebrală. Despre libertatea în gândire, supun atenției un exemplu concludent: O
mămică foarte ocupată cu treburile casnice este îngrijorată de faptul că, copilașul ei de doar 3
anișori aleargă în continuu de colo-colo prin toată casa, dărâmă lucruri în drumul său de o
traiectorie aleatorie și, initial mămica îl roagă frumos pe copil să nu mai alerge. Apoi, după un
timp, observă că al ei copilaș este tare îmbujorat, desi sta nemișcat ascultându-și mama,
nemaialergând prin casă. Întrebat fiind ce se întâmplă cu el, acesta șezând cuminte pe un
scăunel, răspunde gâfâind: ”În mintea mea eu tot alerg!”.
Cred că, prin fiecare disciplină de studiu, trebuie să se implementeze în conștiința
elevilor dorința de ”a trăi și învăța liberi din proprie inițiativă” pentru ca succesul să fie garantat
între partenerii educației, deopotrivă educatorii și educabilii. Conștientizarea compexității
vârstei adolescenței, face ca astăzi tânăra generație să fie una dintre temele majore ale anxietății
sociale, impunându-se anumite conținuturi educaționale noi, curriculare și mai ales
extracurriculare.
Democratizarea relațiilor sociale în contextul actual, determină școala să perceapă
elevul ca pe un individ care trebuie protejat în virtutea vulnerabilităților sale. Cred că este
impetuos necesar ca,- în diferite forme și cuvinte, indifferent de furtunile prin care avem de
trecut noi și elevii noștri, chiar și în furtunile din învățământul actual, - să ne încurajăm
reciproc, avântându-ne pe tărâmul educației, considerând fiecare eșec -la fel ca Edison –
”posibilități de cum nu se face un bec”; durerea un stimulent pentru evoluție, plânsul durerii-
șansa regândirii traseului, fiecare clipă – o nouă posibilitate și o nouă țintă de atins, însă
niciodată renunțând sub povara lucrurilor trecătoare ale vieții…
Colaborarea dintre cadrele didactice de diferite specializări ar permite cred un
parteneriat eficace, având același țel. De asemenea, parteneriatul cu comunitatea locală-
parinții/ autoritățile ar fi frumos să aibă ca scop educația bazată pe cunoaștere și adevăr,
încredere în educația oferită de școală.
De ce am asemănat învățământul românesc modern cu ”mișcarea browniană”? Aș vrea
să expun câteva lucruri pe care le văd ca asemănări. Mișcarea browniană a fost descoperită în
anul 1827 de botanistul englez Robert Brown. Ea constă în mișcarea haotică și continuă a
moleculelor unui lichid/ gaz și stă la baza formulării teoriei agitației termice prezente în toate
stările de agregare, dependentă de creșterea temperaturii, crescând în intensitate simultan cu
aceasta și care nu poate fi înghețată total. În învățământ există în orice moment alte cerințe,
uneori haotice, alteori previzibile uneori logice, uneori extrem de solicitante, alteori oferind
satisfacții de nedescris… Nici nu mai știu de când nu am simțit că mă odihnesc cu adevărat.
Reducerea numărului de ore, schimbările programelor școlare, schimbarea manualelor,
inexistența auxiliarelor potrivite, apariția pandemiei, trecerea pe resurse educaționale digitale,
schimbarea strategiilor didactice, mișcarea personalului didactic și multe altele îmi par venite
în valuri, în mișcări de neoprit și destul de haotice!
Procesul educativ la care suntem chemați prin vocație, ar trebui conceput astfel încât
elevii să aibă un punct de sprijin în noi, de reper, poate să îi ajute să prețuiască propria moștenire
națională, să primească contribuțiile originale ale oricărei națiuni la civilizația modernă,
cercetând toate lucrurile și păstrând ce este bun, ajutând profesorii și elevii să înțeleagă valoarea
diversității caracterelor și a independenței de spirit.
Când greutățile lovesc în elevii noștri, când pandemia lovește întreaga omenire, când
economia țării se află în criză, sau când problemele sociale sporesc, vă invit să reîncepeți
activitatea didactică având în minte antagonismul dintre învingători și învinși:
”Păguboșii văd fulgerele; învingătorii văd ploaia și odată cu ea, posibilitatea de a
avea recoltă bogată. Păguboșii sunt paralizați de pierderile și frustrările lor. Învingătorii văd
șansa de a reincepe ceva cu totul nou!”
Niciodată să nu renunțați la visele voastre!!!
Bibliografie/ Webografie
1. Psihopedagogie pentru examene de definitivare şi grade didactice, Constantin Cucoș,
1999, Editura Polirom
37
2. Părinți străluciți, profesori fascinanți. Cum să formăm tineri fericiți și inteligenți,

Augusto Cury, 2005, Editura FOR YOU, traducător Georgiana Bărbulescu
3. Biblia sau Sfânta Scriputură a Vechiului și Noului Testament cu trimiteri, Editura The
Bible League, Sharing God’s Word Since, 1938, traducere preot Cornilescu.
4. http://www.citatepedia.ro
CĂRȚI DESPRE COPILĂRIE
ISSA CRISTINA-FLORETA, prof. limba și literatura română,
LICEUL TEORETIC „CONSATNTIN BRÂNCOVEANU”
Cadrele didactice au o responsabilitate foarte mare în ceea ce privește alegerea și

recomandarea cărților. Capacitatea de a decide ce lectură este potrivită vine prin educare
treptată, dar până se atinge această maturitate, responsabilitatea trebuie exersată împreună cu
părinții.
Lectura responsabilă presupune ca micii cititori să citească cărți potrivite vârstei lor, pe
care să le înțeleagă, care să îi provoace, să le stârnească interesul și să îi facă să își dorească să
descopere și alte cărți, și altele, și altele, dar și să fie capabili să scrie despre ceea ce au citit,
într-un mod obiectiv și sincer, în așa fel încât să devină o recomandare pentru copiii de aceeași
vârstă.
Profesorul de limba și literatura română are un rol foarte important în ghidarea lecturii
elevilor. De aceea, am căutat printre autorii români contemporani acele cărți despre copilărie
care sunt altfel decât ne-am aștepta și vă propun câteva titluri:
„Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, scrisă de Dan Lungu este o carte foarte
interesantă, în care pune problema emigrației post decembriste, din perspectiva
copilului rămas acasă, Rădița, Gingășia, candoarea și atenția la cele mai mici detalii
confer textului autenticitatea unei lumi, analizată atât în plan interior, cât și în plan
exterior. Fetița, personajul principal, trebuie să se adapteze la realitatea nu foarte
plăcută a vieții ei, în care dorul de mamă este mare și lipsurile sunt și ele considerabile.
Pentru a-si scoate familia din impas financiar, Letiția, mama Rădișei, hotărăște să plece
la munca în străinatate pentru câteva luni. Cu ajutorul unei persoane cunoscute, ajunge
la Roma, în Italia, unde face menaj și o îngrijește pe bătrâna familiei Bosse, Nona. Din
întâmplare, o întâlnește pe Laura, o fostă colega de liceu, o veterană a locurilor de
munca precare, fire puternică, spontană și onestă, care îi dezvăluie povestea ei de
emigrantă. Acasă, au ramas cele două fetițe: Rădița sensibilă, introvertită în grija
bunicilor și Mălina în cea a soțului Letiției, Vali. Aflată la început de școala și puternic
atașată de mama sa, Rădița suferă în urma despărțirii așa cum numai copiii pot să o
facă, cu tot corpul și toată imaginația. Cele câteva luni preconizate se tot lungesc,
planurile de viitor suferă mereu schimbari, iar efectele secundare ale plecării se
dovedesc imprevizibile. Este un roman tulburător, în care sunt îmbinate subtil o
varietate de teme: copilăria, inocența, înstrăinarea, confruntarea mentalitătilor, relațiile
de cuplu sau reconfigurarea identității.
„Fata din casa vagon”, scrisă de Ana Maria Sandu este o carte al cărei final îți
răstoarnă tot constructul de până atunci și-ți dă o altă cheie, complet surprinzătoare, de
lectură. Puține sunt cărțile care au o construcție sofisticată, cu atenție la detalii, și, în
același timp, pot fi pline de simplitate. Maria Sandu scrie fără menajamente, spune
lucrurile cele mai grele și dureroase, complicate și cele mai sensibile, la limita dintre
38
fantasmă și realitate. Este un roman impresionant, spectaculos, foarte bine controlat

stilistic. Narațiunea este structurată în trei părti, fiecare relatată de către o altă voce.
Prima parte este romanul unei fetițe, Ileana, care își trăiește copilăria plină de
neînțelesuri echivalente cu niște miracole. A doua parte, narată de către fiica Ilenei, Ina,
reconstituie viața femeii de mai târziu, de la momentul întâlnirii viitorului soț, Ștefan,
până la consolarea, din cauza brutalităților acestuia, în brațele unui amant și sinuciderea
ei ulterioară. În a treia parte, narațiunea îi aparține Ilenei înseși, tânără, încă la liceu,
care își cunoaște, în timpul unei vacanțe la Costinești, viitorul soț.
„Muzici și faze”, scrisă de Ovidiu Verdeș este o carte care a stârnit controverse, este o
mostră de viață adolescentină în Bucureștiul anilor '70, un fel de documentar deschis și
plin de umor care urmărește fidel câteva zile din viața lui Tinuț, chiar înainte ca băiatul
să intre în vacanța de la finalul clasei a noua. Surprinzător sau nu, nu prea există decât
referiri fugare și inconsistente la regimul comunist, lucru de înțeles, căci pe Tinuț nu
prea îl interesează altceva în afară de preocupările imediate - adică fete, muzică, filme
și problemele inerente adolescenței.
„Exuvii”, de Simona Popescu este o carte în care apare metafora exuviilor, a pieilor pe
care le lepezi, o să spun și eu că asta e una dintre cărțile acelea adevărate, care-ți intră
pe sub piele și rămân acolo. E o carte despre identitate sau, mai precis, despre identități,
despre toate fetițele, fetele și femeile care o compun, o carte a căutării de sine, scrisă
atât de autentic și, în esență, poetic, despre copilărie sub toate formele și avatarurile
sale. Această carte este una despre copilărie. Receptorul regăsește imagini ale naratoarei
la vârste diferite, în ipostaze diferite și mai ales de stările sufletești. Episoadele
prezentate refac o stare,o atmosferă legată de copilărie, de adolescență și de tinerețe.
Simona Popescu propune prin acest roman o perspectivă inocentă asupra lumii în care
devenirea fetiței este plină de mister, exuberanță, imaginație, reprezintă un traseu în
care lumea însăși capătă diverse măști.
„Cum mi-am petrecut vacanța de vară”, de T.O. Bobe este o adevărată demonstrație
de forță stilistică. Cum sugerează și titlul, cartea este scrisă, în totalitate, din perspectiva
unui copil de clasa a patra, Luca, cu limbajul unui copil și sub forma unei uriașe
compuneri de școală. E un mix amețitor între întâmplări aparent reale și lucruri
născocite de imaginația încâlcită a copilului, în care te pierzi, cu multe lucruri lăsate în
suspensie. Și tocmai asta e fascinant la cartea asta, că ești în mintea unui copil, că are o
altă logică decât cea a ta, de cititor, și că, în ambiguitatea ei, e foarte credibilă.
„O vară cu Isidor”, de Veronica Niculescu este o carte în care este prezentată o
prietenie neobișnuită dintre Serena, o fetiță de 13 ani, și Isidor, un condor bătrân de la
zoo pe care fetița îl salvează din captivitate. O carte emoționantă despre libertate, visuri
și compasiune, O vară cu Isidor își poartă cititorii printr-o avalanșă de sentimente, de
la speranță și bucurie la teamă și îngrijorare. Ilustrațiile deosebite care însoțesc călătoria
Serenei și a lui Isidor fac din această lectură una care va rămâne în inima copilului mult
timp după ce va închide cartea.
Povestea lui Didi, fetița cu o pungă de medalii, cartea autobiografică a campioanei
europene la gimnastică Diana Bulimar, este o lecție de curaj și determinare. O lectură
inspirațională pentru copiii de 10-12 ani (și nu doar), cartea îi va ajuta pe tinerii cititori
să scoată la suprafață campionul care stă ascuns în ei și abia așteaptă să fie pus la treabă,
îi va motiva să se bucure de gustul victoriilor, oricât de mici, și le va servi drept imbold
pentru a înfrunta eșecurile ținând capul sus.
39
FAMILIA CREŞTINĂ ȘI ROLUL EI FUNDAMENTAL ÎN

EDUCAȚIA COPILULUI DE IERI ȘI DE AZI
Poleucă Liliana, prof. de Religie , Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani
Pentru Biserică şi societate, familia are un rol esenţial în stabilirea reperelor valorice
ale copiilor. Familia creştină, compusă din bărbat, femeie şi copii, reprezintă spaţiul intim cel
mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii
frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în familie duce la înstrăinarea între membrii acesteia, la
violenţă conjugală, la violenţă domestică, la divorţ, care are efecte dramatice pentru copii, la
abandonul şcolar, la alcoolism şi la alte rele. De aceea, în educaţia copiilor şi a tinerilor, este
mare nevoie de cooperare între Familie, Şcoală şi Biserică.
Dimensionată şi realizată în acord cu necesităţile psihice specifice fiecărei vârste în
parte, educaţia religioasă are atât o finalitate informativă, respectiv de punere la dispoziţia
elevilor a unui set de cunoştinţe specifice, cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, de istoria şi
filosofia religiilor, dar şi un pronunţat caracter formativ, de interiorizare şi traducere în fapte
de viaţă a normativelor religioase.
În ultimă instanţă, religia va livra omului un ansamblu de valori spirituale, de ordin
moral - dar nu numai -, care-l vor ghida în toate întreprinderile sale, inclusiv în cele cu
implicaţii consistent pragmatice. Interiorizarea valorilor spirituale religioase se va finaliza
printr-o serie de comportamente palpabile în relaţia copilului cu propriul eu, în raportul cu alţii
şi în relaţia cu transcendenţa.
Trebuie accentuat asupra faptului că educaţia religioasă nu se va rupe de alte laturi ale
educaţiei care cultivă spiritul; aceasta este legată de educaţia estetică, morală, civică pe care le
fortifică şi din care îşi extrage, secvenţial, unele premise şi temeiuri. Educaţia religioasă este o
ipostază a educaţiei axiologice, un moment al educaţiei integrale.
Raportul dintre informativ şi formativ în cazul educaţiei religioase se va stabili
circumstanţial, în funcţie de premizele de la care se pleacă în concretizarea acestei educaţii, de
particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor şi tinerilor, de contextul cultural în care se
realizează educaţia, de specificitatea demersului curricular care se derulează la fiecare lecţie în
parte.
Idealul educaţiei creştine este desăvârşirea potenţialităţii omului, a perfectării sale, a
dezvoltării tuturor capacităţilor de care el este susceptibil. Prin educaţia religioasă se asigură
un sens al vieţii credincioşilor, o direcţie şi un mod de a exista, o perspectivă care depăşeşte
imediatitatea faptică.
Aceste considerente m-au determinat să îmi exprim gândurile asupra modalităților care
pot impulsiona dorința unora de a urma aceste coordonate în procesul educației religioase și de
a sădi în mintea elevilor valori morale. Chiar dacă învățământul merge pe coordonate moderne,
tineretul școlar trebuie educat în spiritul moral-creștin, oferindu-li-se argumente substanțiale,
bogate, aplicabile, care să dezvolte în sufletele lor aceste valori autentice morale, dogme,
concepții, moralitate.
Raportul dintre factorii formării omului este înţeles într-o perspectivă deosebit de
modernă în Sfânta Scriptură. Astfel, mediul şi educaţia au un rol important, nefiind însă
eliminată premisa ereditară. Valorile centrale ale religiei creştine sunt: libertatea, dragostea faţă
de altul, dreptatea şi adevărul. Rolul profesorului de religie este să localizeze aceste pasaje ale
textelor sacre în care valorile sus-menţionate sunt conţinute, exprimate, concretizate,să le
explice şi să comenteze împreună cu elevii, să îi indemne să-și formeze deprinderi de a aplica
în viața lor aceste valori.
Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica,
Școala și Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire
între valori eterne și valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive
bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute
şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.
40
Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial
între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline școlare.
Predarea Religiei în Şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în
viaţa copiilor și a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu.
Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate
şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfinţenie și conviețuire umană.
Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educația

religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă
nu este indiferență spirituală, ci capacitate a omului de a alege valori spirituale, care îmbogățesc
viaţa persoanei şi a comunității umane.
Promovarea educației religioase, care include deopotrivă evidențierea unor repere
spirituale ca lumină pentru viață și a unei elementare culturi religioase, constituie şi un act de
mărturisire a identității profunde a sufletului familiei românești și a tradiției învățământului
românesc, care a început în școlile înființate de Biserică în apropierea lăcașurilor de cult.
Părinții copiilor înțeleg necesitatea intensificării cooperării dintre Familie, Biserică şi

Şcoală, astfel încât educația religioasă primită acasă să fie consolidată în mod complementar
prin educația copiilor şi a tinerilor în Şcoală şi în viaţa Bisericii. În această perspectivă, poate
fi valorificat şi materializat cadrul oferit de parteneriatul dintre parohie şi școală, pentru
ajutorarea elevilor din familiile sărace şi pentru desfăşurarea de activităţi educaționale artistice,
social-culturale şi social-filantropice, mai ales în timpul vacanțelor şi al unor evenimente
solemne cu semnificație națională sau patriotică.
În completarea orei de Religie, Patriarhia Română, prin proiectele „Hristos împărtăşit
copiilor” şi „Alege şcoala!”, doreşte să cultive legătura copiilor cu o comunitate vie, rugătoare,
mărturisitoare şi solidară cu oamenii aflați în dificultate. Prin aceste proiecte ea se străduieşte
să cultive în copii şi tineri duhul prieteniei și al comuniunii, să prevină abandonul şcolar în
familiile sărace şi în cele în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Prin birourile de
cateheză parohială, prin taberele de copii pe care le organizează în cadrul acestor proiecte,
Biserica doreşte să suplinească lipsa de afecţiune părintească, lipsa atmosferei de familie,
descoperă copii talentaţi şi-i încurajează să-şi cultive talantul în folosul Bisericii și al societății.
Educaţia religioasă creştină este definită ca o activitate specific umană care se

desfăşoară conştient şi intenţionat de către un educator , conform unui plan şi unei metode bine
precizate .Ea este susţinută de iubire, de încredere , de libertate şi de harul lui Dumnezeu şi ,
prin funcţiile sale de cultivare , îngrijire şi ghidare , urmăreşte realizarea caracterului religios -
moral al omului . Educaţia religioasă se realizează în timp , de-a lungul întregii vieţi a
individului , ea desfăşurându - se în familie, şcoală şi biserică .
Prin educaţia religioasă se realizează mai repede şi mai uşor un comportament
respectuos, dezirabil şi umanist. Apropierea religiei de morală se face prin asimilarea valorilor
morale ca:bunătate, căldură, iubire, încredere, încurajare, bine etc. Accentul actual pe educaţia
religioasă se face în spiritul modelului christic şi se explică prin faptul că individul liber,
independent, îşi poate asuma într-o măsură mai mare rolul de modelator al propriei
personalităţi.
„Educaţia religioasă nu va rămâne o problemă privată a fiecărui individ; ea cere o
rezolvare a comunităţii şi instituţiilor care o deservesc. Cum şcolii îi revin sarcini pe direcţia
dezvoltării şi formării intelectuale, morale, estetice, patriotice etc., de ce ar rămâne pe dinafară
educaţia religioasă ? Nu avem nevoie, oare, de un om complet, bogat echipat sufleteşte şi
intelectual ?”
Educația nu este si nu poate fi deplina, daca nu asigura armonia între cuplul suflet -
spirit si cuplul viața - corp, conferind o formație spiritual - religioasa personalității umane în
devenire. Conștiința religioasa se situează la baza întregii dezvoltări spirituale, răspunzând
necesitații de împlinire a ființei umane. Educația religioasă pregătește omul pentru o percepție
autocuprinzatoare a realității, mult mai adânca si semnificativa. Ea are menirea de a stimula
41
conștiința în vederea elaborării unei viziuni personalizate asupra existentei si construirii unui
sens existențial propriu. Educația religioasa vizează, în egala măsură, sarcini informative și
sarcini formative.
Bibliografie
1. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996
2. Nicola, Ioan , Tratat de pedagogie şcolară, E.D.P., București, 1992
INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ LA COPII
GHEORGHE IRINA, Profesor Psihopedagog, Școala Gimnazială Specială Nr.5

GHEORGHE DANIEL, Asistent Social, Școala Gimnazială Specială Nr.5
Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor

înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme
noi. Inteligența unui sistem nu este definită de modul în care este el alcătuit, ci prin modul în
care se comportă.
Termenul de inteligență este prezent din timpuri imemorabile în limbajul natural,
consacrat în literatură (se pare, de Cicero) și caracterizează (sub diverse unghiuri) puterea și
funcția minții de a stabili legături și a face legături între legături.(de la Wikipedia, enciclopedia
liberă)
În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul potențial, atât ca proces,
cât și ca aptitudine sau capacitate, atât formă și atribut al organizării mentale, cât și a celei
comportamentale (Paul Popescu – Neveanu, Dicționar de psihologie).
Termenul ”inteligența emoțională” a fost utilizat prima dată de Dr. Daniel Goleman
care o descria ca fiind un mod diferit de a fi inteligent. Goleman susținea că orice competență
emoțională este mai importantă decât coeficientul de inteligență și că orice copil trebuie să fie
ajutat să învețe aceste abilități emoționale în cadrul procesului instructiv-educativ.
Goleman identifica cinci componente ale inteligenței emoționale:
- Conștiința de sine- pilonul central al inteligenței emoționale, capacitatea de a
recunoaște emoțiile în orice moment;
- Controlul emoțional – capacitatea de a gestiona propriile reacții emoționale, de a
controla și cenzura propriul impuls și de a se restabili/ reechilibra după orice eveniment
dureros din viață;
- Auto-motivarea- abilitatea de a utiliza propriile emoții în vederea atingerii unei ținte și
de a-și păstra speranța vie în ciuda eșecurilor;
- Empatia- sensibilitatea emoțională față de ceilalți, compasiunea , abilitatea de a percepe
emoțiile celorlalți și de a le înțelege trăirile interioare;
- Gestionarea relațiilor- abilități sociale interpersonale.
Experiența de viață este una din laturile importante ale inteligenței emoționale. Ea nu
se poate consolida într-o lecție, ci se dezvoltă și se rafinează de-a lungul timpului.
42
Educația nu se rezumă doar la dezvoltarea coeficientului de inteligență. Educația

depinde de dezvoltarea oamenilor, care vor trăi în contexte sociale și profesionale diferite.
Pilonii dezvoltării emoționale, în cadrul activităților educative, la elevii din
învățământul primar:
Conștiința de sine- este o categorie care include activități prin care copiii se identifică pe sine,
caracteristicile lor fizice și psihologice, cât și cele care construiesc stima de sine, inclusiv un
sens al realizării personale.
Conștiința de alții- aceasta include identificarea și descrierea altora, cât și o recunoaștere a
dispozițiilor și sentimentelor lor. Activitățile bazate pe jocul de rol sunt extrem de utile în
această categorie.
Interacțiunea cu alți copii- putem proiecta activități care implica cooperarea propriu-zisă și
cooperarea reprezentată, ajutorul, împărtășirea, așteptarea rândului și conversația cu alți copii.
Creativitatea neverbală- această categorie include activități prin care copiii își exprimă ideile
prin mișcare, ca de exemplu povești redate prin pantomimă, dansul.
Creativitatea verbală- sunt incluse activități creative dramatice cum este crearea de povestiri,
completarea de povestiri și activități de tip brainstorming. Sunt incluse chiar și activități de
rezolvare de probleme care necesită soluții multiple, care implică relații de tip cauză- efect,
generalizări, ghicitori.
Limbaj – sunt incluse activități prin care copiii învață abilități lingvistice cum sunt
categorisirea, forme de singular și plural, timpurile verbului, folosirea prepozițiilor. Sunt
incluse și activități în care copiii urmează îndrumări verbale folosind mișcarea.
Încurajarea participării copiilor pentru toate tipurile de activități educative-
tehnici de lucru.
Prin această propunere de program terapeutic se dezvoltă ideea de a se pune un mai
mare accent pe învățarea activă, pe transpunerea copilului în situații concrete, astfel încât să
se realizeze stimularea și dezvoltarea de sentimente, atitudini, comportamente și relații
interumane, iar toate acestea să conducă spre afirmarea Eului și a personalității copilului.
Jocul, ca și activitate de bază a copilăriei, reprezintă o modalitate prin care copiii își pot
exprima trăirile, prin care pot învăța comportamente noi și atitudini, pe care apoi să le poată
folosi în depășirea unor bariere cu care mai târziu, se pot confrunta. Prin joc, copilul capătă
informații despre lumea în care trăiește, intră în contact cu situații inedite pe care le
experimentează, cu oamenii și cu obiectele din mediul înconjurător, învață să se orienteze în
spațiu și timp. Putem spune că jocul este Munca copilului. În timpul jocului, copilul vine în
contact cu alți copii sau cu adulți, devenind conștient de sine, dezvoltând nevoia de a
interacționa cu ceilalți, făcând astfel primii săi pași în formarea sa ca ființă socială.
Toți copiii trebuie încurajați să participe în mod egal și să-și mențină atenția. Până la
sfârșitul lecției fiecare copil trebuie să aibă ocazia să răspundă satisfăcător cel puțin o dată.
Experiența de învățare este recompensată pentru copii, asigurându-se o rată mare a
succesului;
Răspunsurile greșite sunt notate, dar nu criticate sau pedepsite, verbal sau prin acțiuni
sau expresie facială. Trebuie evitate comparațiile între copii. Dacă copiii întâmpină dificultăți,
este sarcina profesorului să adapteze programul astfel încât fiecare copil să lucreze la nivelul
său și să aibă succes. Copiilor li se vor da imediat informații privind corectitudinea
răspunsurilor lor. Lauda, recompensele simbolice (diplome, ștampile) trebuie acordate tuturor
copiilor. Celor mai slabi li se pun întrebări sau li se indică sarcini ușoare, astfel încât să
reușească.
Dezvoltarea sistemului de personalitate al copilului se bazează pe experiența concretă
a evenimentelor trăite și asimilate, pornind de la nivelul răspunsurilor acestuia și ajungând la
cerințele de adaptare și integrare socială. Odată cu dezvoltarea psihică și fizică, copilul
43
conștientizează complexitatea nevoii de adaptare la mediul social de apartenență și se dezvoltă

în plan atitudinal și comportamental în scopul de a deveni o ființă socială desăvârșită.
Bibliografie
1. Barcan- Țigaliuc, e. ,1001 de jocuri pentru copii, Ed. Sport – Turism, București, 1979.
2. Claparede, E. (1975), Psihologia copilului și pedagogia experimentală, E.D.P., București (1975).
3. Chik Pat, Sprijin individualizat pentru învățământ, Centrul Step by Step, București, 2006.
4. Dumitrașcu N., Tehnicile proiective în evaluarea personalității, Ed.Trei, București, 2005.
5. Elkonin, D.B., Psihologia Jocului, E.D.P , București, 1980.
6, Goleman D, Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, 2008.
7. Mitrofan I, Psihopatologia, psihoterapia și consilierea copilului, Ed.Sper, București 2004.
8. Popescu Neveanu P., Dicționar de Psihologie, Ed. Albatros, București, 1978.
9. Suport de curs, Dezvoltare Emoțională, Fundația “Trebuie”, București, 2005.
10. Wikipedia- Enciclopedia liberă
SPECIALI DAR EGALI
ZELINSCHI EMILIA, Profesor psihopedagogie specială,

ȘERBAN MIHAELA, Profesor educator,
Școala Gimnazială Specială nr. 5, București
Tocmai a trecut troleibuzul. Simțeam asta din praful greu de respirat lăsat în urmă. Văd
stația de pe sensul meu de mers goală. Aveam căștile în urechi, ascultam muzică, deh, așa e cu
noile tehnologii! Dar toate notele muzicale ce răzbăteau prin căștile mele au dispărut deodată.
Acum se auzea un plânset de copil. De când am propriul meu copil sunt mult mai sensibilă și
receptivă la plânsetele copiilor. Nu îmi place să aud copii plângând!
Se auzea un plânset dureros, o tânguire continuă, joasă. Un plânset fără lacrimi. Un
plânset greu, din suflet. Un plânset care taie în timpan, mușcă, rănește.
Întorc privirea și zăresc o fetiță. Avea nasul cârn, păr mult, negru și creț, era ascunsă în
brațele mamei sale. Mă uit în jur și văd alte câteva perechi de ochi care priveau către cele două.
Unii se uitau cu milă, alții o privesc răutăcios pe mama încordată, cu ochii roșii și ea. Mi-a
zburat gândul la mamă, părea că sufletul este rupt în bucățele, îmi pulsează sufltul în gât de
mila lor. De ce oare plânge așa? Mama o leagănă ușor și îi spune ceva. Oamenii din jur le
privesc curioși și, pe alocuri, cu reproș către mamă, care, în viziunea lor, nu face nimic ca să
oprească plânsetul acela deranjant și enervant. Mama se simțea stingheră, o loveau privirile
celor ce o urmăreau și o condamnau la fiecare mișcare.
La un moment dat am avut un gând! Acela de a mă îndepărta de ele și de a merge către
capătul opus, dar ceva m-a făcut să rămân. M-am trezit lângă ele, povestindu-i mamei cum și
fetița mea plângea uneori. O întreb dacă o pot ajuta cu ceva, cumva…
- E un copil special, doamnă! Cu ce să mă ajutați? Nimeni nu poate ajuta o mamă cu
copil special, ba dimpotrivă, m-ar impinge în fața mașinilor, cu copil cu tot, doar să
tacă…
Rămân pironită locului. Habar nu am ce să îi spun, dar aud:
- Vă mulțumesc pentru întrebare. Contează mult, stiți?
Sunt în continuare în stare de șoc și mă învinovățesc că m-am găsit eu să mă duc la
mama asta amărâtă, ce m-o fi apucat…bine, bine, și dacă tot m-am dus de ce nu am spus ceva
care să nu sune stupid?! Am momente în viață când cuvintele refuză să-mi fie articulate, ca cel
de acum. Îmi inghit un nod din gât și îi urez multă sănătate. Plec. Și simt cum îmi vin în minte
întrebări care mă dor. De ce nu am știut ce să zic? De ce nu m-a învățat nimeni cum să
reacționez în astfel de situații? De ce sunt copii speciali pe lumea asta? De ce nu pot oamenii
să își vadă de treburile lor? De ce nu pot empatiza măcar puțin? De ce m-am dus eu la femeia
asta să o întreb ceva și nu puteam să ascult muzica mea în continuare?
44
Mă simt ostoită și goală pe dinăuntru. Fac loc oamenilor să coboare. Simt că mă atinge cineva.
Mă întorc.
- Stiți? Sunteți deosebită. Vă mulțumesc!
Copilăria este etapa cea mai frumoasă , mai plină de joacă și de bucurii, de vise
îndrăznețe și de iubire din viața unui copil.
Copilăria copilului special este cu atât mai specială cu cât ea vine la pachet cu o serie
de ,,planuri,, pe care înainte nu le luai în considerare.
Copilul acesta special, deși are o mulțime de dificultăți, este un copil unic. Frumos,
sincer, plin de iubire. Copilul special este o nestemată. Frumoasă, prețioasă, așa neșlefuită cum
este ea.
Să fii prieten cu un copil special este o onoare.
Să te iubească un copil special, să – ți acorde încrederea , prietenia lui, este o
binecuvântare.
În ciuda tuturor dizabilităților sale , copilul special râde, se joacă, dansează,
socializează, visează. Se îndrăgostește. Simte normal.
Viața alături de un copil special nu este ușoară. Dimpotrivă. E plină de provocări la tot
pasul. Cu ei învățarea capătă noi valențe. Pe ei trebuie să îi înconjori mereu cu dragoste și
atenție. Cu ei trebuie să ai răbdare pentru că din cauza felului lor unic de a fi nu sunt la fel de
abili, rapizi, spontani ca orice copil tipic. Cu ei ai nevoie de multe, multe repetiții. Și nu mereu
este ușor. Dar e frumos. Și înălțător.
Printre acești copii sunt copii care își doresc să facă parte dintr-o echipă dar pe care
nimeni nu -i selectează pentru că ceea ce contează este performanța și nu acceptarea sau
includerea lor alături de ceilalți. Copiii aceștia sunt și ei copii care-și doresc să fie invitați la o
petrecere dar nimeni nu-i invită . Ei nu sunt niște ciudați, sunt doar niște copiii care -și doresc
aceleași lucruri ca și ceilalți.
Poate joaca lor nu este ,, normală,, , poate te ignoră , te privesc fix, poate nu-ți răspund
mereu când îi strigi. De auzit, te aud, dar nu te înțeleg. Lumea lor este altfel construită decât a
noastră. Lucruri care celorlați copii le fac plăcere, muzica tare, zgomotele, pe ei îi deranjează,
le creează frustări, stări de anxietate și furie.
Dintre toți copiii speciali, cei cu autism sunt cu adevărat aparte. Lumea lor este aparte.
Pe copiii cu autism nu-i interesează în mod special oamenii, ei preferă obiectele. Au stereotipii.
Nu sunt interesați de orice giumbușlucuri, ei rămân inerți și indiferenți la orice joc sau la orice
cântec. Copiii cu autism nu învață din mediu sau de la părinții lor, nu imită comportamente și
deci, nu învață prin imitație sau observație. Dar cu toate acestea sunt la fel de frumoși ca și
ceilalți.
Copiii cu nevoi speciale nu au nevoie de compătimire , ci de acceptare. De toleranță.
De iubire. Și de multă, multă răbdare și perseverență.
45
STRATEGII ȘI MODELE DE LUCRU – CUM LUCRĂM CU ELEVII

CARE AU TULBURĂRI DE COMPORTAMENT?
Prof. Matache Florentina, Profesor Psihopedagog, Școala Gimnazială Specială nr.5

Prof .Obreașcu Laura, Profesor Psihopedagog, Școala Gimnazială Specială nr.5
Provocare: Cum ne adaptăm managementului clasei şi modul de predare ,dacă
avem în clasă un elev cu tulburări de comportament?
Copiii pot manifesta un comportament provocator sau inadecvat, deoarece nevoile sale
de învățare nu sunt satisfăcute sau deoarece întâmpină dificultăți sociale sau emoționale acasă
sau la scoală. Multe diagnostice sau sindroame cum ar fi tulburarea de ADHD (tulburare de
hiperactivitate și deficit de atenție ),autismul sau sindromul Tourrette sunt legate de diferite
tipuri de comportament inadecvat. Copiii cu aceste diagnostice particulare și familiile lor au
nevoie de ajutor din partea unei echipe multifuncționale. Copiii și familiile cărora le-au fost
diagnosticate dificultăți sociale, emoționale vor avea îndată nevoie de sprijin din partea mai
multor instituții.
Cea mai des întâlnită formă de comportament inadecvat întâlnit la toți copiii este
încercarea de a atrage atenția .Înainte de a încerca să schimbăm comportamentul copilului, este
important sa îl monitorizăm în diverse situații și în perioade de timp, pentru a stabili momentul
în care se declanșează comportamentul nedorit și din ce cauză .Încercați să înțelegeți ce face
copilul și care sunt recompensele pe care le obțin dacă se poartă într-un anume fel. Există
întotdeauna explicații pentru un anumit tip de comportament.
Ce putem face?
 Analizați cauzele care dau naștere acestui comportament: va fi poate nevoie să îndrepți
copilul sau familia spre alți experți.
 Elaborați strategii ale clasei și ale școlii pentru a ști cum să abordați comportamentul
provocator :copilul are nevoie de adulții din jurul lor să se poarte consecvent.
 Recompensați comportamentul adecvat.
 Vorbiți cu părinții copilului despre problemele de acasă și verificați dacă elevul a fost
supus unor teste de auz sau de vedere-frustrarea poate naște comportamente similare
tulburării ADHD
 Oricât de provocator ar fi comportamentul, încercați mereu să rămâneți calm și să aveți
o reacție profesională.
Puncte cheie:
 Străduiți-vă să înțelegeți comportamentul provocator/negativ.
 Încercați să ignorați comportamentul negativ și recompensați comportamentul pozitiv.
 Împărtășiți strategiile colegilor din școală și familiei elevului, pentru a vă asigura că
există o abordare consecventă.
Vă sfătuim să încercați:
 Țineți un jurnal: al unei luni, de exemplu, despre incidentele care-l au în vedere pe un
anumit copil. Căutați elementele care se repetă și când apar ele.
 Adaptați sala de clasă: cuvintele cheie pentru copiii cu tulburări de ADHD, de
exemplu, sunt rutină, repetiție și continuitate. Un copil cu astfel de tulburări are
probleme cu concentrarea și are nevoie de ajutor pentru a-și organiza timpul. Pentru
aceasta puteți încerca:
o Stabilirea unui regulament clar
o Afișarea orarului
46
o Afișarea unei structuri a demersului didactic, folosind litere, orare, termene

limită, note care să le reamintească copiilor ce au de făcut
 Cooperați cu ceilalți: puteți organiza întâlniri cu celelalte cadre didactice și puteți
împărtăși idei despre cum poate fi administrat comportamentul provocator. De
asemenea, se poate elabora o strategie a întregii școli, ce trebuie sprijinită reciproc.
 Lucrați cu alte persoane calificate: se pot stabili întâlniri cu mai multe instituții în
legătură cu copilul care vă preocupă. Copiii pot fi confuzi, supărați, frustrați din cauza
unor circumstanțe familiare sau din afara școlii. De aceea, va trebui să căutați ajutor
specializat și să îndreptați copiii și familiile lor spre alte instituții.
 Înscrieți-vă la cursuri de formare privind tehnicile de management al
comportamentului.
Reflecție și acțiune:
Această problemă trebuie lucrată împreună cu un coleg și discutat de ce copilul
care vine de la școală o școală specială sau care are uneori nevoie de un sprijin suplimentar,
poate să aibă un comportament prin care să atragă atenția (Booth T., 2001). Discuțiile pot viza:
 Cărui fapt se datorează comportamentul dificil (frustrării sau confuziei)și ce poate face
cadrul didactic pentru ameliorarea acestui comportament?
 Care sunt circumstanțele familiale care conduc la un astfel de comportament și ce
măsuri se pot lua în acest caz?
 Există probleme medicale care stau la baza unui astfel de comportament
negativ/provocator/dificil?
 Care sunt strategiile adecvate pe termen scurt ce pot fi folosite la clasă pentru
ameliorarea unui astfel de comportament?
 Ce strategii pe termen lung pot fi elaborate în școala dumneavoastră.
Bibliografie
1. Booth T., New millenium, New inclusion in Special, Summer 2001, Nasen
2. Claparede, E. (1975), Psihologia copilului și pedagogia experimentală, E.D.P., București.
3. Popovici, D.V., Aspecte ale evoluției structurilor de comunicare la elevii deficienți mintali
din grădinița și școala specială, Ed. Pro-Humanitate, 2000
47
„AVENTURILE LUI TOM SAWYER” DE MARK TWAIN -

RECENZIE CARTE
ANGHELINA GABRIELA ANCA, profesor educator,

ENACHE IONICA, profesor psihopedagog,
Școala Gimnazială Specială nr.5, București
„Aventurile lui Tom Sawyer” scrisă de Mark Twain este o frumoasă carte despre
prietenie și copilărie. Aceasta prezintă, într-un mod distractiv, valori morale umane. Autorul
ni-l prezintă pe Tom - totodată personajul principal – cu ajutorul figurilor de stil. Băiatul este
ilustrat ca fiind curios, năstrușnic și mereu pus pe șotii.
Deși viata lui era destul de grea, el nu se gândea la
acest aspect. El era sărac și orfan, crescănd cu mătușa Polly,
verișoara Mary și fratele, Sid. Familia locuia în orașul St.
Petersburg, din apropierea râului Mississippi.
Cartea este amuzantă și mă duce ba chiar cu gândul
la copilăria pe care am avut-o eu, atunci cănd nu aveam
niciun fel de probleme și la tot ce mă gândeam era joaca și
ce alte jocuri să mai inventez.
Un episod care mi-a plăcut foarte mult, este acela în
care într-o vineri el a chiulit de la școală și a intrat într-o
bătaie, de unde a ieșit cu hainele murdare.Drept pedeapsă,
Tom a trebuit să dea un gard lung cu var. Șiret cum era, el
și-a păcălit prietenii să îl ajute, dar cum… , nu veți afla decât
dacă citiți cartea. O altă întâmplare, ce se relatează în cam
aceeași perioadă, este „relatia” lui cu Becky Thatcher, o
colegă de clasă. Copilul este îndrăgostit de fată până peste
cap, doar că povestea lor de dragoste se sfârșește destul de curând, deși Sawyer a încercat să o
recâștige. Motivul despărțirii îl veți afla chiar voi din carte.
Deși era un singuratic, Tom avea doi cei mai buni prieteni, Huckleberry Finn si Joe
Harper. La fel ca personajul principal, Huckleberry nu avea casă sau familie, ceea ce poate i-a
și apropiat pe cei doi. Băiatul locuia intr-un butoi, din curtea unui alt copil pe nume Roger, el
era mai mare decat cei trei. Joe era un copil bun, dar fără educație, deși “chiar il ducea capul”.
Trioul face parte dintre puținele personajele ce sunt prezente pe tot parcursul cărții. Ei
formeaza o echipa de adventurieri și au tot felul de călătorii pline de surprize, unele plăcute,
altele nu.
Cel mai mult la carte mi-a placut că are suficent dialog încât să îmi fac o opinie despre
personaje, deoarece cu ajutorul acestuia poți să înțelegi foarte ușor ce vor să transmită eroii și
chiar și ce gândesc ele, de asemenea putem înțelege sentimentele si emoțiile prin care trec
copiii.
Autorul, Mark Twain, cu numele real Samuel Langhorne Clemens, s-a nascut pe 30
noiembrie 1835 Florida, Missouri , SUA și a publicat cartea „Aventurile lui Tom Sawyer” in
1876, în luna iunie. El a fost lăudat drept „cel mai mare umorist pe care l-au produs Statele
Unite” , iar William Faulkner l-a numit „părintele literaturii americane”. Twain a fost crescut
în Hannibal, Missouri, care mai târziu a fost folosit drept decorul pentru cărțile cu Tom Sawyer
și Huckleberry Finn. A fost ucenic la o tipografie și apoi a lucrat ca tipografist, scriind articole
pentru ziarul fratelui său mai mare, Orion Clemens. Mai târziu a devenit pilot de bărci fluviale
pe râul Mississippi înainte de a se îndrepta spre vest pentru a se alătura lui Orion în Nevada.
Twain a câștigat o grămadă de bani din scrierile lui, dar a pierdut mare parte din ei,
deoarece a investit foarte mult în proiecte ce au eșuat, precum Paige Compositor , un tipar
mecanic ce a eșuat din cauza complexității și impreciziei sale, de la vremea aceea.
48
In concluzie, eu recomand cartea „Aventurile lui Tom Sawyer”, chiar și copiilor puțin
mai mici precum și celor de 10-11 ani, deoarece are un subiect captivant și amuzant, totodată
are un limbaj ușor de înțeles.
SĂ FII COPIL…
Prof. SFÎRLEA ALINA, Profesor educator, Școala Gimnazială Specială Nr. 5, București
Prof. POPESCU MIHAI CRISTIAN, Psihopedagogie Specială, Școala Gimnazială Specială
Nr.5, București
“Să fii copil e-un lucru serios,

Nimic pe lume nu-i mai frumos!
Nici un minut nu stai pe loc,
Poți să zâmbești și ai noroc,
Când ești copil viața-i un joc!”
Versurile acestui cântec descriu într-o manieră destul de simplă, însă cât se poate de
realist și cuprinzător ce înseamnă să fii copil. La mesajul lor ar fi bine să ne întoarcem din când
în când pentru a putea înțelege mai ușor limbajul pe care îl folosesc copiii pentru a ne comunica
frământările lor și nu numai: nu prin cuvinte, ci prin joc. Noi, adulții, presați de nevoia
rezolvării rapide a problemelor , uităm adeseori că cei mici nu știu să se exprime prin concepte
savante, ci prin joc și că nu conștientizează ceea ce li se întâmplă așa cum o facem noi.
Este important să ne amintim în momentele în care avem senzația că cei mici pierd
timpul jucându-se, că de fapt aceasta este principala activitate specifică perioadei copilăriei,
așa cum spune și scriitorul Ion Creangă: “Apoi, este o vorbă: dacă-i copil să se joace, dacă-i
cal să tragă, dacă-i popă să cetească!”.
Jocul îi provoacă bucurie copilului și este o activitate voluntară și motivată prin ea
însăși. Jocul implică flexibilitatea alegerii modului în care poate fi folosit un obiect, neexistând
scopuri externe. Procesul jocului este de obicei savurat de către copil, iar produsul final este de
mai mică importanță.
Jocul înseamnă distracție pentru copil, însă această activitate are o importanță majoră
în ceea ce privește evoluția copilului, dezvoltarea armonioasă a acestuia și dobândirea unor
abilități de adaptare și integrare.
Jocul este foarte important pentru evoluția psihologică a copilului, având rol în
dezvoltarea gândirii acestuia, în formarea și dezvoltarea abilităților intelectuale, dar și a celor
de relaționare și socializare.
Prin joc, copilul “descarcă” tensiuni acumulate în relație cu alte persoane, asigurându-
și un bun reglaj emotional. De asemenea, învață să rezolve conflicte sau dobândește
comportamente productive.
În joc, copilul se descoperă pe sine, cine este, ce îi place, ce poate face în relație cu
ceilalți, își dezvoltă încrederea în sine.
Jocul îi ajută pe copii să își înfrunte fricile, dar și să își recunoască și să își gestioneze
emoțiile.
Atunci când se joacă, copilul învață ce înseamnă corectitudinea, să respecte reguli, “să
accepte / să spună DA”, “să refuze / să spună NU”, să câstige, dar să și piardă.
Jocul este însoțit de bucurie, entuziasm și de o stare generală de bine, lucru care îi
motivează pe copii în învățare și care le conferă energia necesară procesului instructiv-
educativ, atunci când vorbim despre jocul didactic. Din experiențele cu copiii de la clasă, cele
mai frumoase jocuri și cele în care se implică cel mai mult sunt jocurile în care adultul este
partener de joacă.
49
Așadar, ar fi frumos să ne ghidăm în interacțiunile cu copiii din jurul nostru, fie că sunt
proprii copii sau elevii de la clasă, după versul altui cântec cu tema copilăriei :”Să fim copii
pentru încă o zi! ” și să ne jucăm, bucurându-ne împreună de multiplele valențe ale acestei
activități.
De asemenea, ar fi frumos ca în relaționarea cu copiii să ne ghidăm după următoarele
principii enumerate de către autorul Peccei A., în cartea “In the name of the children”:
● 1.Nu sunt atotcunoscător.

Prin urmare, nici măcar nu voi încerca să fiu.
● 2.Am nevoie să fiu iubit.
Prin urmare, voi fi deschis către a-i iubi pe copii.
● 3.Vreau să îl accept mai mult pe copilul din mine.
Prin urmare, le voi permite copiilor, cu încântare și uimire, să-mi lumineze lumea.
● 4.Știu atât de puține despre complexitățile copilăriei.
Prin urmare, le voi permite copiilor să mă învețe.
● 5.Am învățat cel mai bine de la strădaniile mele personale și am fost influențat cel mai
mult de ele.
Prin urmare, mă voi alătura copiilor în strădaniile lor.
● 6.Uneori am nevoie de un refugiu.
Prin urmare, le voi oferi un refugiu copiilor.
● 7.Îmi place când sunt pe deplin acceptat drept persoana care sunt.
Prin urmare, mă voi strădui să simt și să apreciez persoana copilului.
● 8.Fac greșeli. Ele sunt o declarație a ceea ce sunt: un om supus greșelii.
Prin urmare, voi fi tolerant cu umanitatea copiilor.
● 9.Reacționez prin internalizare și exprimare emoțională la lumea realității mele.
Prin urmare, voi renunța la modul în care percep realitatea și voi încerca să intru în lume așa
cum este ea experimentată de către copil.
● 10.Mă simt bine să fiu o autoritate, să ofer răspunsuri.
Prin urmare, va trebui să muncesc din greu pentru a-i proteja pe copii de mine însumi!
● 11.Sunt mai pe deplin eu însumi atunci când mă simt în siguranță.
Prin urmare, voi fi consecvent în interacțiunile mele cu copiii.
● 12.Sunt singura persoană care îmi poate trăi viața.
Prin urmare, nu voi încerca să guvernez viața copilului.
● 13.Am învățat cea mai mare parte din ceea ce știu prin experimentare.
Prin urmare, le voi permite copiilor să experimenteze.
● 14.Speranța pe care o simt și voința de a trăi provin din interiorul meu.
Prin urmare, voi recunoaște și voi afirma voința și individualitatea copilului.
● 15.Nu pot face să dispară durerile, fricile, frustrările și dezamăgirile copiilor.
Prin urmare, voi face experiența dificilă mai ușor de acceptat.
● 16.Simt frica atunci când sunt vulnerabil.
Prin urmare, voi atinge cu bunătate, blândețe și afecțiune lumea interioară a copilului
vulnerabil.
Bibliografie
Landreth, Garry L., Terapia prin joc. Arta relaționării, Editura For You, 2017
Peccei, A., În numele copilului, (Forum), 1979-1980
50
O RADIOGRAFIE A COPILĂRIEI
BĂRBULESCU ANCA CRISTINA, prof. lb. engleză,

BRATU MARILENA, prof. istorie,
LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU VLAHUȚĂ”
SECTOR1, BUCUREȘTI
Copilăria reprezintă pentru oricine perioada cea mai frumoasă din viață, un tărâm de
basm. Nu știm aproape când începe și când se termină, știm doar că ne trezim într-o zi oameni
mari și ne amintim cu drag de vremea copilăriei; cât de frumos era și ce fericiți eram în acel rai
care nu se mai întoarce. De câte ori ne amintim de anii copilăriei și nu ne amuzăm? Niciodată!
Între copilăria evocată de Creangă, Delavrancea, Sadoveanu și cea a copiilor din ziua
de azi există cu siguranță o diferență sensibilă. Este și firesc, având în vedere că lumea este
într-o continuă evoluție. Copiii de azi sunt evoluați, sunt în ton cu tehnologia, dar nu și cu
esența copilăriei, care este jocul, visul, libertatea, lipsa de griji, lucruri care dispun mai mult la
creativitate și formarea unei gândiri automate.
Copilăria trăită cu visuri și bucurii bazate pe jucării simple, în care ne puteam lupta cu
zmeul cel rău și credeam că suntem prieteni buni cu Harap- Alb și cu Ileana Cosânzeana, era
mai frumoasă decât copilăria celor de azi, petrecută printre prieteni virtuali, jocuri pe calculator
și desene animate cu monștri și personaje science- fiction? Cu siguranță adevărul trebuie să fie
la mijloc.
Cu mulți ani în urmă copilăria însemna jocuri în aer liber, cărți și rare ori câte o gumă
Turbo. Copiii creșteau cu poveștile părinților și bunicilor, într-o lume în care nu existau jocurile
pe calculator, copiii îşi petreceau timpul în jurul blocului jucând „Rațele și vânătorii”, „Nouă
cărămizi”, „Flori, fete și băieți” și câte și mai câte jocuri, care îi trimiteau seara la culcare fără
să mai dorească să mănânce.
Copiii nu aveau role sau telefon mobil, pe atunci erau puține familii cu telefon fix, în
schimb aveau respect pentru învățători și profesori. Copiii erau fericiți cu puținul avut, mai ales
pentru că nu știau cum este sa fii altfel.
Și copiii din ziua de azi sunt fericiți cu ce au, sunt și ei lipsiți de griji, cu părinți care le
îndeplinesc dorințele. Însă lucrurile s-au schimbat mult. Mulți copii își petrec copilăria în spații
închise, limitate, aproape tot timpul în fața calculatorului. Chiar și cei mai mici au adresă de
messenger și corespondează instantaneu cu copiii din toată țara sau lumea.
De când computerul a intrat în fiecare casă, copiii și-au găsit alte preocupări. Sunt
interesați de jocuri de ultimă generație, care au luat locul jocurilor în aer liber, jocuri pline de
entuziasm. Copilăria din ziua de azi, deși este trăită într-o lume a progresului tehnologic, duce
la un lucru mai puțin sănătos, îi face pe copii mai introvertiți, legați artificial de lumi paralele
cu cea reală, de calculator și de tot felul de rețele de socializare. Este mai ușor să își facă prieteni
virtuali în dauna prieteniilor adevărate, ceea ce este păcat, deoarece acele prietenii care se leagă
în copilărie, în vremea jocului, pot rămâne pentru toată viața.
Spre deosebire de generațiile trecute, cele de azi au acces la tot felul de filme și
emisiuni, unde limbajul lasă de dorit. Sigur, părinții trebuie să aibă grijă, dar cine este sigur că
nu trag și copii cu ochiul? Acestea au influențe negative asupra celor mici, bineînțeles nu a
51
tuturor. Cu alte cuvinte, copiii se lasă influențați de lumea adulților și se maturizează mult mai
repede decât ar fi cazul.
Un alt fapt este acela că cei mici citesc mai puțin. Câți mai știu basmele lui Petre
Ispirescu și ale lui H. C. Anderson? Din păcate tot mai puțini. Copiii de azi sunt mai preocupați
de informațiile pe care le găsesc pe internet și cred că le sunt de ajuns pentru a-și forma o
cultură generală. Însă nu este adevărat. Formarea unui om se face din copilărie, de aceea este
important cititul... lectura îi așează pe făgașul bun, valabil pentru toată viața.
„Copilăria este inima tuturor vârstelor”, spunea Lucian Blaga.
COPILUL ȘI COPILĂRIA
Prof. învăț. primar POȘIRCĂ ELENA ALINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.6, București, Sector 1
Copilăria este o lume de poveste, duioasă, un univers plin de miracole, de joc, de lumina
și mirare, un tărâm feeric, în care copilul trăiește din plin fiecare clipă, având inima deschisă
spre iubire și frumos. Este vârsta în care totul este posibil, iar intensitatea momentelor este
maximă. Copiii râd și plâng foarte ușor, sunt capricioși și generoși, iertând și uitând repede
micile supărări.
În primii ani de viață, copilul învață să gândească, să se joace cu idei și concepte, să
exerseze și să își imagineze. Prin joc, acesta își dezvoltă creativitatea, raționamentul, atenția la
detalii și simțul critic. În cazul său, învățarea se face prin joc, iar curiozitatea și entuziasmul
pentru exercițiile de gândire, pentru experimentare și descoperire reprezintă tot atâtea elemente
de bază pentru perioada școlară. Școala reprezintă o continuare a educației. Plăcerea de a se
juca, de a explora și de a descoperi este însoțită de entuziasmul și curiozitatea în fața misterelor
vieții, care pot fi inspirate de cadrele didactice.
Pentru a se încadra cu succes într-o lume în permanentă schimbare, elevii vor avea
nevoie de abilitatea de a selecta informaţiile şi a înţelege corelaţia dintre ele, de a decide ce
este/ ce nu este important, de a plasa în diverse contexte idei şi cunoştinţe noi, de a descoperi
esenţa lucrurilor întâlnite pentru prima oară, de a respinge datele irelevante/false, de a da sens
critic, creativ şi productiv acelei părţi din universul informaţional cu care se vor confrunta.
Pentru a manevra bine informaţiile, elevii trebuie să ştie să aplice operaţii de gîndire, să înveţe
în mod critic, să trieze eficient datele, să le ofere sensuri care, la rîndul lor, vor fi materializate
în anumite comportamente.
Este foarte important să observăm caracteristicile generale de personalitate ale elevilor
astfel încât să putem cunoaşte capacitatea creativă a acestora. Urmărind ca fiecare elev să aibă
propria experienţă, descoperim că metodele utilizate în dezvoltarea gândirii creative care
funcţionează bine pentru un elev pot duce la o mare frustrare pentru un alt elev. Astfel, este
necesar să dezvoltăm stilul propriu de gândire al elevilor care îi ajută să-si exprime gândurile
si ideile creative în moduri unice. Astfel, potenţialul creativ al fiecărui elev îl punem în valoare
prin utilizarea unor metode si tehnici care oferă posibilitatea unei exprimari cu valoare
individuală si socială.
În realizarea acestui proces complex, observaţiile zilnice asupra elevilor ne ajută să
descoperim punctele forte, temerile si fanteziile lor, eliberându-i de teama de a nu gresi sau de
a fi gresit înţelesi. În acest context putem asigura elevilor o învăţare creativă, care să ofere
iniţiativă proprie, muncă independentă, încredere în forţele proprii si reacţie pozitivă la
solicitările mediului.
52
De fapt, stimulând capacitatea creativă a elevilor realizăm un demers complex ce

cuprinde fenomene de activare, antrenare, cultivare si dezvoltare a potenţialului lor creator de
care pot beneficia pe tot parcursul scolarităţii.
În sistemul metodelor si tehnicilor de stimulare, imaginaţia se identifică cu creativitatea
datorită concomitenţelor afective si emoţionale si a desfăsurării spontane, relative inconstiente
a mecanismelor de creaţie. Desfăsurarea unor activităţi în afara orelor de curs în care sunt
folosite metode creative, permit elevilor iesirea dintr-un sistem cunoscut si descoperirea altor
moduri de a gândi. Asocierile si combinările unor obiecte sau fenomene cât si aprecierea unor
elemente mai îndepărtate, simulează capacitatea creativă a elevilor ducând astfel la apariţia
ideilor originale.
Majoritatea copiilor sunt de la natură curioşi şi au o imaginaţie bogată, însă, după ce
merg la şcoală devin precauţi şi mai puţin inovativi, din participanţi ajung spectatori plictisiţi.
Din păcate, şcolile cataloghează de multe ori creativitatea elevilor ca un obicei prost, pe care-l
taxează. Istoria este plină de oameni care au fost etichetaţi „visători”, „indisciplinaţi” şi care
au devenit foarte creativi, adevărate genii.
A dezvolta creativitatea elevilor nu este o activitate uşoară, dar poate fi plăcută şi ne
poate aduce satisfacţii profunde. În ceea ce-l priveşte pe profesor, desigur că presupune mai
mult timp alocat planificării şi evaluării rezultatelor învăţării, presupune încrederea şi curajul
de a improviza şi devia de la plan, de a fructifica oportunităţi neaşteptate de învăţare. Înseamnă
tolerarea incertitudinii şi asumarea riscului că demersul adoptat nu a dat rezultatele scontate.
Înseamnă, în acelaţi timp, disponibilitatea de a experimenta şi a învăţa din experienţă şi
încredere în sine.
În vederea dezvoltării gândirii laterale a copiilor încă de la cele mai fragede vârste, ca
şi cadre didactice trebuie să punem accent mai mult pe capacitate de a stârni interesul, de a
captiva şi inspira elevii, tehnici de stimulare a curiozităţii, de creştere a încrederii în sine a
elevilor, capacitatea de a recunoaşte situaţiile în care elevul are nevoie de încurajare, când
încrederea în sine este ameninţată, capacitatea de a armoniza învăţarea structurată cu
oportunităţi de autodeterminare, managementul grupului şi acordarea de atenţie pozitivă
elevilor.
Mediul creat de profesor este unul creativ dacă: elevii pun în discuţie idei, pun întrebări,
fac legături, observă relaţii, elevii gândesc lateral, fac asociaţii neobişnuite, elevii au o viziune
despre cum vor fi lucrurile, îşi imaginează posibilităţi, se întreabă „cum ar fi dacă...?”, văd
alternative, privesc lucrurile din mai multe puncte de vedere, explorează idei şi opţiuni, se joacă
cu ideile, încearcă ceva diferit, abordări noi, sunt deschişi la noi idei, îşi schimbă ideile pentru
a obţine ceva nou, reflectă critic asupra ideilor, acţiunilor, rezultatelor, analizează progresele,
invită şi dau feedback, ştiu să critice constructiv şi să facă observaţii pertinente, nu se tem de
greşeli, îşi asumă riscul de a greşi şi învaţă din ele.
Preocuparea pentru dezvoltarea spiritului creativ al elevului a condus și la elaborarea
unor modele și procedee specifice de stimulare a creativității, precum: brainstorming-ul,
metoda Philips 6-6, discuția-panel, rezolvarea creativă a problemelor, jocul de rol, metoda
pălăriilor gânditoare, etc. Aceste tehnici de grup pot facilita exprimarea membrilor grupului,
prin ele se exploatează potențialul intuitiv și asociativ, se pot extrage idei și sugestii inovatoare.
Unii psihologi consideră că situația de grup reprezintă un stimul pentru indivizi, îi poate elibera
pe mulți de blocajele lor interioare, iar asociațiile se pot produce cu o mai mare ușurință. Sunt
însă și situații când grupul poate reprezenta un blocaj pentru indivizi, împiedicându-i să se
concentreze și să dezvolte idei noi. Chiar dacă există controverse referitoare la posibilitatea
stimulării creativității prin intermediul grupului, sunt foarte utilizate activitățile de învățare care
fac apel la tehnicile de grup și au înregistrat rezultate semnificative în această direcție.
Valorificarea și dezvoltarea spiritului de observație al elevilor pot constitui premise ale
apariției și manifestării conduitelor lor creatoare. Cultivarea flexibilității gândirii, a curajului
de a încerca, a perseverenței, dezvoltarea gustului riscului, dezvoltarea fluidității ideilor sunt
situații de instruire care contribuie la dezvoltarea creativității elevilor în cadrul activităților
școlare și extrașcolare.
53
În esență, este vorba de o nouă abordare a procesului de instruire, în sensul unei

schimbări complete a stilului. Predarea orientată spre creativitate implică un set de condiții
favorabile, iar decisivă este încurajarea elevilor să lucreze și să gândească independent, să-și
eleboreze propriile proiecte și să se debaraseze de ideea că, în școală, orice activitate trebuie să
fie strict dirijată și controlată de cadrul didactic.
Bibliografie:
Amabile, T., Creativitatea ca mod de viață. Ghid pentru părinți și profesori, editura Știință
și Tehnică, București, 1997.
Fryer, M., Predarea și învățarea creativă, editura Paideia, București, 1996
Ionescu, Miron, Demersuri creative în predare și învățare, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca, 2000
Copilăria
Prof.inv.prescolar MAXIM OANA GEORGIANA

Școala Gimnazială Nr.6
„Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai” - Henry Ward Beecher.
Copilăria este cea mai frumoasă etapa a vieții fiecăruia.Este o lume mirifică în care
tristețea nu-și găsește locul și unde exista doar bucuria de a trăi. Este lumea pe care oricât ne
vom strădui, nu o vom putea înțelege pe deplin niciodată. Copilăria face parte parcă dintr-o altă
lume. O lume a basmelor, a inocenței și a naivității, o lume ireală și fantastică, plină de emoție,
bucurie și culoare. Un tarâm magic, un tarâm al fanteziei în care copilul gustă din splendorile
vieții.
Copilăria este un loc și un timp al fericirii, o insulă a nemuririi luminată de soarele
primei vârste. Este un spațiu al fericirii și al veseliei continue, în care realitatea este înlocuită
cu un spațiu imaginar ideal. Este un timp mitic și fericit, în care visul devine realitate, iar
realitatea devine basm.
Copilăria este un tarâm magic. Nu știm când și unde începe și nu știm când și unde se
termină. Ne trăim doar că nu mai suntem noi, că am ieșit din copilărie, uneori fără să o trăim
pe deplin .... Copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină în care orice se poate
întâmpla. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumnezeu și de toate tainele
existenței. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu șapte capete, cu zgripțuroaica cea haină,
putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii
minții și să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat .....
Copilăria este singurul moment al vieții în care trăim totul la maximă intensitate. În
care plângem si râdem în aceeași zi, în care ne supărăm și iertăm după câteva momente, în care
suntem singuri și totodată cu toată cu lumea.
54
Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia și exuberanța

copilăriei dispar.
Devenim mai seriosi, zâmbim mai puțin, nu ne mai bucurăm de orice, nimic care ni se
oferă, avem gusturi, pretenții rafinate.....nu mai credem în magie, nu mai credem în Moș
Crăciun și în sacul său plin cu jucării, nu mai credem că mama și tata sunt cei mai extraordinari
părinți din lumea asta ......
Nu mai iubim cu detașare și pasiune, nu mai roșim atunci când greșim, nu mai chiuie de bucurie
atunci când cineva ne îndeplinește o dorință mult așteptată.
Când începe să se termine copilăria? Nu știm.
Știm doar că, la un moment dat, ne e rușine să ne mai comportăm ca niște copii. Avem
pretenția și dorim să fim tratați ca adulți. Ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem
jocul, pierdem libertatea și pierdem nemărginirea. Devenim sclavii propriilor noastre
prejudecăți și autolimitări. Ar trebui ca măcar în suflete să rămânem veșnic niște copii.
Copiii din ziua de azi trăiesc acum într-o lume virtuală, dominată de monștri imaginari,
filme de groază, muzica grea, joasă care nu reușește să atingă nici o coardă a sufletului lor.
Copilăria va rămâne mereu proaspătă în memoria mea și va fi în permanență un reper
despre ce înseamnă fericirea. Atâta timp cât voi avea în suflet o bucată din copilăria mea
fericită, cred că-mi voi putea păstra un zâmbet pe față, indiferent de încercările prin care mă va
purta viața.
Inocența cu care copiii își trăiesc copilăria este asemenea gingășiei prin care florile
gustă din splendoarea vieții.
Copiii au felul lor de a vedea lumea și sunt singurii cărora nu le este frică de viitor.
Toate gândurile mărețe, toate invențiile cu adevărat importante au izvorât cândva din
sufletul unui copil care a visat.
Sunt momente în viața când te gândești că parcă ți-ai fi dorit prea mult să crești și ai
mușcat prea adânc din mărul amar al maturității, mulți fac această greșeală, își pierd micile
bucurii ale vieții asteptând marea fericire care câteodată este în van.
“TRĂIȚI-VĂ VISUL DACĂ NU AVEȚI DESTUL CURAJ CA SĂ TRAIȚI ...CĂ NIȘTE

COPII BĂTRÂNI, DEPENDENȚI DE POVEȘTI “
RECENZIE – ”EU SÎNT MALALA”
BĂDOI ALEXANDRA, bibliotecar

IANCU LAURA, secretar șef
COLEGIUL TEHNOLOGIC ”VIACESLAV HARNAJ”
„Cineva a încercat să mă facă să tac. Și milioane au vorbit în locul meu.”

Malala Yousafzai
Autobiografia Malalei Yousafzai este o carte care tratează, mai degrabă, ieșirea din
copilărie într-un mod brutal, greu de gestionat chiar și pentru adulți, chiar și pentru un stat
întreg, de fapt, pentru o lume întreagă, care a privit neputincioasă la sălbăticiile comise în
Pakistan, în 2012. Iar această neputință, metamorfozată în pasivitate, nu a făcut decât să lase
istoria să se repete, așa cum am văzut anul trecut, în Afganistan.
Povestea ar putea începe cu anul 2012, atunci când talibanii au ocupat în întregime
Valea Swat din Pakistan, după șase ani în care și-au extins prin teroare influența în regiune.
Dar evenimentul care a schimbat viața acestor oameni a fost cutremurul din 2005, în care peste
70000 de oameni și-au pierdut viața. Atunci, conducerea Mișcării pentru Aplicarea Legii
Islamice a afirmat că acest cutremur a fost un semn de la Dumnezeu și dacă poporul pakistanez
nu se pocăiește, trăind după legea religioasă islamică, atunci vor urma pedepse și mai mari. A
55
fost începutul unei ample propagande. S-au înființat zeci de radiouri ilegale, unde se predica
războiul sfânt. Sfaturile erau adresate bărbaților, dar aplicabilitatea lor viza, în principal,
femeile: nu dansați, rugați-vă zilnic, nu ascultați muzică, nu le permiteți femeilor să iasă singure
din casă, pedepsiți-le dacă le vedeți în compania unor bărbați străini, nu fumați și nu le lăsați
pe femeile din familia voastră să meargă la școală, pentru că educația, fiind de natură vestică,
era considerată oponenta islamului.
Ca să putem înțelege resortul care a făcut-o pe Malala să nu tacă și să lupte pentru
dreptul ei la educație, trebuie menționată și situația ei familială, copilăria ei trăită lângă un tată
care nu a discriminat-o pentru că este fată – în Pakistan se considera o bucurie, doar dacă se
năștea un băiat – un tată care i-a oferit libertate și a încurajat-o să-și lărgească orizonturile, fiind
el însuși fondatorul unei școli împărțite în trei campusuri, cu 800 de elevi. Și-a dedicat întreaga
energie acestui proiect care a schimbat viața multor copii, chiar Malala declara că ”Școala este
lumea mea și lumea mea este școala”. Părinții Malalei nu au renunțat la această școală nici când
deveniseră ținte pentru talibani, când numele lor au început să fie rostite în predicile de la radio.
Au continuat să lupte pentru educație, pentru libertate și, până la urmă, pentru un vis. Care a
devenit al întregii națiuni - dreptul fetelor la educație. Le-au fost răpite, rând pe rând, mici
drepturi, apogeul fiind când li s-a interzis să meargă la școală. Malala a fost încurajată de tatăl
ei să vorbească public la adunările la care mergea el, într-o perioadă în care toate fetele de
vârsta ei se ascundeau în casă. Aceste cuvântări s-au transformat în interviuri telefonice pentru
BBC, cu tema interzicerii dreptului la educație și a ceea ce stătea în spatele motivelor pentru
care talibanii nu voiau ca fetele să aibă acces la cultură și la cărți, spunând că mersul la școală
îi face pe copii să uite legile musulmane. Atât tatăl, cât și fiica au sfidat talibanii, pe granița
dintre curaj și inconștiență. Niciunul dintre ei nu s-a gândit că aceștia ar putea ataca un copil.
Dar, în ziua de 9 octombrie 2012, talibanii au urcat înarmați în autobuzul care îi aducea pe
copii de la școală și au strigat: ”Cine e Malala?” Răspunsul curajoasei fetei îl cunoaștem, pentru
că a dat titlul cărții. Apoi au împușcat-o în cap de la mică distanță. Malala avea 15 ani.
„Lasă-i să mă omoare. O să mor pentru lucrurile în care cred” - este ceea ce declara
Malala de fiecare dată când era avertizată că i se putea întâmpla ceva rău. A avut însă șansa să
fie tratată de medici britanici și să se recupereze complet. Practic, o minune, datorită căreia
Malala își continuă și azi campania pentru educația fetelor.
Cartea este bine documentată, situația politică este explicată detaliat, și este accesibilă
ca limbaj. Se simte influența ghostwriterului din varianta inițială, există pasaje succinte,
fenomene politice relatate sec, și pasaje mult mai subiective, mai calde, care probabil aparțin
Malalei. Dar cartea nu trebuie judecată din punct de vedere literar, ea este mărturia unei fetițe
scăpată cu viață dintr-o execuție publică. Reprezintă o pagină de istorie vie, contemporană,
scrisă de cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru pace. Scopul acestei cărți este să mute
reflectorul pe situația existentă în ceea ce numim ”lumea a 3-a”, dar și să ne facă conștienți de
calitatea vieții noastre, a lumii noastre, în care avem conferințe despre cum să facem copiii să
își dorească să meargă la școală, când, la câteva state distanță, fete adolescente sunt împușcate
pentru că au îndrăznit să facă acest lucru.
Impactul pe care l-a avut mărturia Malalei asupra oamenilor din diferite culturi și din
diferite părți ale globului, poate fi ușor măsurat prin reeditarea cărților sale, prin adaptarea lor
pentru categorii diferite de cititori - pe lângă varianta inițială, scrisă împreună cu Christina
Lamb și publicată în 2014 la Polirom, există varianta pentru tineri, adaptată de Patricia
McCormick, publicată la editura Art, și alte cărți pentru copii, cum ar fi ”Malala și creionul
magic”, publicată tot la editura Art.
Povestea Malalei și a familiei sale impresionează din mai multe puncte de vedere. În
prim plan stă lupta lor pentru educație, prin curajul care frizează, pe alocuri, sinuciderea,
acțiunile lor care i-au făcut celebri în toată lumea, sprijinul pe care l-au primit din toate colțurile
lumii, dar, în plan secundar ceea ce a făcut posibile actele de curaj ale Malalei sunt legăturile
cu familia ei. Relația tată-fiică, o relație atipică pentru societatea lor, în care fiica este încurajată
și sprijinită contrar tuturor cutumelor tradiționale. Relația mamă – fiică, de asemenea, este una
bazată pe iubire, mai ales că mama Malalei este neșcolarizată, dar își susține soțul în fondarea
școlii și fiica în activismul ei pro-educație.
56
În spatele Malalei se află povestea unor părinți care își iubesc cu devotament fiica, într-
o lume în care doar băieții sunt considerați demni de iubire.
Bibliografie
1. Yousafzai, Malala; Lamb, Christina, Eu sînt Malala, Polirom, 2014

2. Yousafzai, Malala; Patricia McCormick, Eu sunt Malala, YoungArt, 2018
VALENȚELE EDUCATIVE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
CANDEL ANCA Profesor învățământ preșcolar

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,SF.ANDREI ”SLOBOZIA IALOMIȚA
Valențele educative ale unui copil preșcolar se formează din familie încă din fragedă
pruncie . Familia joacă un rol important în dezvoltarea copilului care mai târziu devine
preșcolar într-un mediu nou cum este grădinița care aprofundează și consolidează ceea ce
familia a început și unde a pus bazele . În această etapă se fixează principalele valori şi modele
de viaţă, iar copilul se identifică cu personajul care corespunde cu modelul educaţional existent.
La vârsta copilăriei, poveştile şi basmele sunt mai mult decât simple istorisiri. Ele
reprezintă un instrument foarte important aflat la îndemâna părinţiilor, pentru a stimula
dragostea de lectură şi cărţi, curiozitatea intelectuală a micuţului, dar şi un instrument pentru a
consolida legătura afectivă copil-părinte. Personajele din basme și povești sunt exemple
pozitive și negative în viața copiilor preșcolari . Imaginaţia şi creativitatea joacă un rol
important în viaţa copilului pentru că ea este cea care îl ajută pe copil să stabilească o legătură
între lumea reală și ireală, să îşi construiască propria imagine de sine şi să dezvolte pe viitor
strategii de succes pentru rezolvarea problemelor şi identificarea soluţiilor.
Prin intermediul poveştilor, copilul descoperă lumea şi se poate plasa în situaţii de

viaţă în afara contextului familial. Prin lupta dintre bine şi rău şi situaţiile conflictuale
întâlnite, copilul învaţă strategii de viaţă, descoperă consecinţele unor fapte şi atitudini şi îşi
însuşeşte comportamente sociale pozitive.
Poveștile terapeutice joacă un rol foarte important în dezvoltarea emoțională a

preșcolarilor .Aceste povești sunt un ajutor în situațiile critică ale părinților dar și al cadrelor
didactice deoarece îi ajută pe cei mici să înțeleagă mai bine ceea ce trăiesc , emoțiile din diferite
situații cu care se confruntă zilnic , interacțiunea cu ceilalti , cu animalele , cu mediul
înconjurător . Finalul acestor poveşti aduce întotdeauna soluţia salvatoare prin implicarea
factorilor educaţionali, reprezentaţi de familie şi ceilalţi formatori din viaţa copilului.
Poveştile stimulează dorinţa de cunoaştere, imaginaţia şi creativitatea

copilului. Basmele și poveștile facilitează accesul copilului la cuvinte şi expresii noi, permite
înţelegerea lor dezvoltând astfel limbajul şi gândirea. Copiii pun întrebări părinţilor, se bucură
pentru victoria personajului cu care se identifică, devin trişti sau îngrijoraţi atunci când
personajul respectiv se află în dificultate şi învaţă să îşi definească propriile emoţii în raport cu
anumite situaţii de viaţă.
57
Tot în acest context, copilul învaţă să îşi definească emoţiile pozitive în raport cu cele
negative şi dezvoltă anumite comportamente de tip social. Prin povești copilul preșcolar îsi
dezvoltă imaginația , creativitatea la rândul său devenind micul povestitor și creator al
propriilor povești din viața reală.
Poveștile au fost spuse încă din cele mai vechi timpuri și transmise prin viu grai, apoi
au fost scrise , mai târziu acum în era tehnologiei ele pot fi vizionate și ascultate , de către copii
împreună cu părinții sau bunicii. Acestea consolidează legătura dintre copil şi părinte prin timp
de calitate petrecut împreună.
Copilaria de ieri si de azi - valențe educative

Copilăria de azi. Cum își petrece timpul generația
actuală de copii?
BADEA GEORGETA MONICA

–Scoala Gimnaziala „Nicolae Titulescu”, Sector 1 București
”Imaginația este mult mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea este limitată.
Imaginația face înconjurul lumii” – Albert Ainstein
Vremurile s-au schimbat mult. Părinții se implică mult mai mult în creșterea copiilor,
pornind de la perioada concediului de maternitate/paternitate, care este considerabil mai lungă
față de anii ‘80. Copiii nu mai sunt lăsați singuri în fața blocului, căci numărul mașinilor a
crescut foarte mult, iar curțile blocului nu mai reprezintă un spațiu sigur pentru copii. La școală
nimeni nu mai merge singur, cel puțin nu în clasele primare, iar acasă copiii nu mai stau singuri
ca și noi, generația cu cheia la gât. Părinții ies însă mai des cu ei în parcuri, cu bicicleta sau la
plimbare.
În trecut erau puțini copii care făceau activități extrașcolare, în general cei foarte
talentați, care practicau un sport de performanță sau învățau câte un instrument muzical. În ziua
de azi, programul majorității copiilor este foarte aglomerat cu activități extrașcolare, rămânând
foarte puțin timp pentru joaca liberă. Totuși, aproape că nu există copil care să nu schieze sau
să patineze, să cânte la un instrument, să știe limbi străine etc. Faptul că părinții investesc mai
mult timp și bani în copiii lor nu ar trebui să fie un lucru rău, dacă nu este dus la extrem și
împotriva voinței copilului.
În vacanțe copiii nu mai sunt uitați cu lunile pe la bunici, care deși ne răsfățau cât de
mult puteau, erau și ei prinși cu treburile gospodărești, iar noi ne jucam cu alți copii pe ulițele
satului, făcând multe trăznăi. Acum părinții încearcă să meargă împreună cu copiii în concedii.
Lumea a devenit foarte ușor de vizitat, poți ajunge în locuri la care nici nu visau părinții noștri
vreodată.
Îmi amintesc cu drag vremurile copilăriei mele, când libertatea era cuvântul de ordine.
Noi, copiii, eram tot timpul liberi, părinții nu aveau timpul necesar pentru a sta toată ziua în
spatele nostru, iar vacanțele de vară le petreceam majoritatea la bunici, alergând pe câmpuri și
jucându-ne cât era ziua de lungă. În fața blocului ne adunam până seara târziu, împărțeam cu
toții câte o bicicletă, ne jucam „De-a v-ați ascunselea”, „Baba oarba”, „Șotron”, „Țară, țară
58
vrem ostași”, „Elastic” sau dădeam câte un spectacol de muzică și dans cu bilete vândute la un
leu. Cu părinții ne jucam mai puțin, deoarece serviciul le ocupa mare parte din timp. Dar aveam
o mulțime de prieteni, cu care ne întâlneam zilnic, ne luam câte o păpușă și o păturică și ne
așezam pe iarbă, unde le croiam haine, le aranjam părul etc. Făceam schimb de timbre sau
surprize de la gume Turbo. Jucam „Șeptică”, „Kems” și alte jocuri cu cărți. Și așa trecea câte
o zi întreagă, noi mai mereu pe afară sau în casa scării când era vreme mai rea, jucându-ne
„Flori, fete și băieți, melodii și cântăreți”. Iarna ne bulgăream și ne dădeam cu sania pe fiecare
delușor găsit în cale. Uitându-mă în urmă nu pot spune decât ce copilărie frumoasă am avut și
mă întreb dacă și copiii noștri vor spune același lucru.
Fiecare timp cu avantajele și dezavantajele lui. Totul e în schimbare, iar omul este
extrem de adaptabil. Apropierea de părinți este mult mai mare în zilele noastre, dar este
important să compensăm, pe cât posibil, libertatea pe care copiii o aveau mai demult. Dacă nu
au așa de mulți copii cu care să se joace, să ne implicăm noi, părinții, măcar câteva minute pe
zi. Există atât de multe jocuri creative, educative sau de societare, cu care putem să ne ocupăm
din timp. Când ieșim în parc, să nu încercăm să controlăm fiecare pas al copilului, ci să îi
oferim cât mai multă libertate, independență, dar să le facem încet, încet contactul cu realitatea
în care trăim. Rolul nostru este de a-i supraveghea de la distanță și să intervenim doar atunci
când situația o cere. În rest e important să ne retragem, să-i lăsăm să interacționeze cu alți copii
și să-i încurajăm să fie independenți. Timpul petrecut în aer liber este extrem de important, de
aceea să ne asigurăm zilnic că avem posibilitatea de a petrece măcar o jumătate de oră afară.
De asemenea socializarea este importantă. Să încurajăm copilul să își facă prieteni în
loc să stea singur, uitându-se la TV/telefon/tabletă. Și să nu uităm că noi suntem modelul
copilului, ei de fapt ne imită comportamentul.
INTEGRAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE MASĂ

A COPIILOR CU CES
Prof. POPA MIHAELA
Prof. CORNEA ILDIKO-EVA
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT `FLOARE DE COLȚ” BEIUȘ
Preocupările legate de organizarea unui sistem instructiv-educativ pentru deficienți de

intelect s-au intensificat în secolul al XIX-lea, când Esqirol a delimitat starea de deficiență
mintală de maladiile mintale, arătând că ea este : “o stare de deficit global, o condiție patologică
în care facultățile intelectuale nu se dezvoltă". Dar, progrese mai importante au fost realizate
mai târziu prin contribuția lui A. Binet(1905)care, de pe pozițiile psihopedagogiei, defineșteși
clasifică deficiențele după criteriul nivelului intelectual. Ulterior, se iau în considerațieși alte
criterii, cum ar fi cel al adaptării sociale, comportamental și al structurilor de personalitate.
Organizarea activității instructiv-recuperativă a luat mai multe forme de la cele ale unor
inițiative particulare, sau ale unor asociații filantropice șibisericești până la cele de stat. Astfel,
se consideră a fi o cotitură, în această ordine de idei, înființarea de clase speciale pentru
deficienții mintal lejer în Franța, în anul l909. În schimb, în jurul anilor l950, se extind
substanțialșcolile speciale pentru copiii deficienți moderat și sever, apărând, totodată, și forme
de organizare pentru persoanele cu deficit profund. În țara noastră, au apărut la începutul
secolului al XX-lea,"institutele medico-legale” pentru copiii cu deficiență severă, iar după anul
1950, au fost înființateșcolile ajutătoare pentru deficit lejer. În concepțiaspecialiștilor se
utilizează tot mai intens noțiunile de integrare, socializare și normalizare. Dacă primele două
concepte primesc acordul tuturor, cel de normalizare provoacă dispute de principiu și de
aplicare.
59
Integrarea și socializarea presupun formarea unor abilități comportamentale și social-

profesionale în așa fel încât orice persoană deficientă să poată desfășura o activitate și să ducă
o viață alături de persoanele normale sau cât mai aproape de acestea. Desigur, atât integrarea,
cât și socializarea se realizează în funcție de obiectivele activității de recuperare și de gradul
deficienței respective. În funcție de aceste criterii se adoptă programe speciale și se organizează
acțiuni cu caracter formativ, în vederea pregătirii și dezvoltării acelor însușiri care să facă
posibilă o adaptare la condițiilevieții social-profesionale. Astfel, în unitățile pentru deficienții
sever și profund obiectivele fundamentale ale procesului educațional recuperativ sunt axate pe
dezvoltarea unor capacități practice de:
autoservire,
 relaționare cu cei din jur,
 abilitate motrică,
 dezvoltare a unor însușiri senzoriale,
 însușire a unor deprinderi manuale,
formare a unor conduite de:
 comunicare,
 afective,
 motivaționale,
 voliționale.
Din această perspectivă, obiectivele recuperatorii se realizează pe 3 nivele:
 obiective generale, au în vedere cunoaștereacapacităților de învățare ale copiilor și
urmărirea modului în care aceștia se integrează,
 obiective intermediare, sunt centrate pe conduitele ce vor fi dezvoltate și pe
consolidarea abilităților integrative,
 obiective operaționale, care presupun elaborarea de comportamente concrete ce pot fi
evaluate.
Termenul de integrare este utilizat relativ recent având sensuri diferite. Sociologia franceză,
deși a adoptat termenul din cercetările americane, echivalează, într-o mare măsură, termenul
de adaptare cu termenul de integrare. Etimologic, adaptarea este aplicată la acțiunea de a adapta
formele la structuri, de a stabili un acord între persoană și mediul în care există sau de a
determina modificările survenite în comportamentul sau în structura unor organisme vii de
către factori externi. Oricare dintre aceste acțiuni conduc la utilizarea termenului în biologie,
în relațiilefuncționale, de adaptare ale organismului cu mediul. J. Piaget depășește, limitele
biologice, definind adaptarea mintală ca: ”schimburi mediate între subiect și obiect efectuându-
se la distanțespațio-temporale totdeauna mai mari și după traiecte totdeauna mai complexe”
sau ca “opunere în echilibru progresiv între un mecanism similar și o acomodare complement”.
Se poate observa că introducerea conceptului de echilibru între organism și mediu creează
premisele psihologice necesare extinderii procesului de adaptare, până la nivelul reglărilor
reciproce dintre personalitate și societate.
In lucrare ne interesează modul cum personalitatea umană, în speță personalitatea
deficientului, stabilește raporturi specifice atât cu context valoric exterior, cât și cu propriul său
eu. Acest schimb care nu duce numai la un echilibru dinamic, ci la o acțiune reciprocă de
transform are, se pretează mai degrabă la cuprinderea sub conceptul de integrare socială. Ea a
fost definită printr-o formulă comună, ca proces de asimilare a normelor culturale din societate
sau grup. De asemenea, poate fi înțeleasă prin, asamblarea într-o totalitate a elementelor unui
sistem social și trăirea lor ca atare de către individ. La nivelul acestei definiții, integrarea este
pur formală pentru că asimilarea normelor unui grup sau a unei societăți nu este un proces de
integrare, ci numai unul de adaptare. A doua parte a definiției subliniază procesul de asamblare
a personalității într-un sistem social și adeziunea afectivă vitală la elementele acestui sistem.
Procesul integrării constituie o acțiune complexă, prin care, pe baza anumitor funcțiişi
anumitor strategiile generează o fuziune esențială între personalitate și societate, determinând
o dinamică de dezvoltare și de progres simultan și reciproc. Contextul social în care apare un
individ la un moment dat, cunoaște o saturație de valori morale, spirituale, culturale,
60
economice. Această configurație captează individul în câmpul de forțe al ei și determină o

receptivitate către valorile acesteia.
Deci, inserția într-un câmp de forțe valoric a individului generează datorită impactului
valorilor asupra cunoașterii, o mișcare către valori.
Bibliografie:
1. Neveanu P.P., Andreescu F.,Bejat M., Studii Psiho-Pedagogice, Ed. Didactică și Pedagogică, Bucureşti,1970
2. Păunescu C., Deficiența mintală și organizarea personalității, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1977
3. Păunescu C.,Muşu I., Recuperarea medico-pedagogică a copilului handicapat mintal, Ed. Medicală, București,
1990
4. M.Păunescu C., Deficiența mintală și procesul învățării, Ed. Didactică şi Pedagogică, București, 1976
5. Popescu Al.,Terapia ocupaționalăși ergoterapia, vol.l, Ed.Cerna, București
PLAN REMEDIAL-DOMENIUL ȘTIINȚE-ACTIVITĂȚI

MATEMATICE
Prof. PETRUSE MARIANA

Prof. COSTEA MARIANA
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT `FLOARE DE COLȚ” BEIUȘ
Grupa: mixtă , copiii grupei mari

Domeniul: Științe-Activități matematice
Durata: 8. Februarie – 18 iunie 2021
Predarea în mediul online a fost o provocare atât pentru cadrele didactice cât și pentru
preșcolari, informațiile transmise neajungând mereu în forma dorită la „celălalt capăt al
firului”.
Pentru a susține procesul de învățare al copiilor din grupa mare, din data 8 februarie,
după ce am început fizic cursurile, am apelat la la planificarea remedială. În acord cu
planificarea globală calendaristică, pe care ne-am întocmit-o pentru grupă, am prevăzut două
activități matematice pe săptămână.
SCOPUL PROGRAMULUI:
Reducerea şi eliminarea lacunelor din cunoştinţele copiilor.
OBIECTIVE:
Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice matematicii
Dezvoltarea capacităţilor de explorare/investigare şi rezolvare de probleme
Formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul matematic
Data Obiective prioritare Tema activităților/mijloc de realizare

8.-12 Reactualizarea cunoștințelor: 1.„Cearta jucăriilor”-joc-exercițiu
febr. 1.Evaluarea cunoștințelor privind 2.„Alegeți și grupați!” joc-exercițiu
alcătuirea grupelor de obiecte după
formă, mărime și utilitate.
2.Evaluarea cunoștințelor privind
alcătuirea de grupe, recunoașterea și
numirea unor proprietăți comune.
15-19 1.Construirea grupelor de obiecte după 1.„Joacă-te cu noi!” joc-exercițiu
febr. criteriile date: mărime, lungime, 2. „Unde am așezat jucăriile?” (poziții
grosime,lățime. spațiale) -exerciții cu material
individual
61
2.Perceperea unor relații și poziții

spațiale între grupe sau obiectele
acestora
22-26 1.Sistematizarea cunoștințelor privind 1.„Apreciază corect!”-joc didactic
febr. relațiile cantitative ale grupelor de 2.„Formați perechi”-joc logic
obiecte(tot atâtea,mai multe, mai
puține)
2.Consolidarea abilităților copiilorde a
recunoaște ușor diferențele dintre piese
22.- 1.Ordonarea grupelor formate, în șir „Știi să faci la fel ca mine?” -joc
26.febr crescător și descrescător, de la puține didactic
elemente mai multe și invers, prin
punere în corespondență. „Cine așează mai bine?”- joc didactic
2.Consolidarea deprinderii de a alcătui
șirul crescător și descrescător
1.- Exprimarea corectă a poziției relative 1. „Unde este grupa de jucării?”-joc
5martie ocupată în spațiu de grupele de obiecte: didactic
pe, sub, lângă, între, după, înainte, la 2.„Jocul celor 10 întrebări”-joc logic
dreapta, la stânga, deasupra, dedesupt
etc.
2.Determinarea piesei ascunse, fără a
mânui piesele și fără a avea în față
celelalte piese ale trusei.
8.-12. 1. Consolidarea deprinderii de a 1. „Caută vecinii”-joc didactic
Mart. compara cantitățile, care se 2. „Al câtelea obiect lipsește?”-joc
diferențiază între ele cu 1-2 elemente în didactic
limitele 1-10,găsirea unui număr mai
mic sau mai mare cu una sau două
unități față de numărul dat.
2.Identificarea numărului lipsă dintr-
un șir format, denumirea obiectului,
utilizând numeralul cardinal
corespunzător.
15.- 1. Ordonarea grupelor în șir crescător 1. „Ordonăm și numărăm!”- joc
19.mart. și descrescător, raportarea numărului la didactic
cantitate; 2. „Găsește un număr mai mic (mai
2. Compararea numerelor, care diferă mare) decât al meu”- joc didactic
între ele printr-o unitate
22.- 1. Alcătuirea numărului 6 din unități, 1. Compunerea și descompunerea
26.mart. compunerea și descompunerea lui în numărului 6-exerciții cu material
două grupe de obiecte; individual
2. Dezvoștarea capacității de a înțelege 2.Compunerea și descompunerea
procesul compunerii unui număr în numărului 7-exerciții cu material
două grupe și de a percepe numărul în individual
întregul său.
29. mart- 1.Înțelegerea procesului de compunere 1. Să facem colecții!- joc didactic
1 apr. și descompunere a numerelor 2. Compunerea și descompunerea
indiferent de așezarea spațială (limitele numărului 8-exerciții cu material
1-7); individual
2. Alcătuirea numărului 8 din unități,
compunerea și descompunerea lui în
două grupe de obiecte
62
12-16. 1.Dezvoștarea capacității de a înțelege 1. Compunerea și descompunerea

aprilie procesul compunerii unui număr în numărului 8-exerciții cu material
două grupe și de a percepe numărul în individual;
întregul său. 2. „Tabloul discurilor” (al
2. Aranjarea pieselor trusei geometrice triunghiurilor, al pătratelor, al
în tablou, după criteriul formei, dreptunghiurilor)-joc logic
alternarea mărimilor și culorilor pe
linii și coloane.
19.- 1. Consolidarea deprinderii de a 1. „Compunerea și descompunerea
23.aprilie compune și descompune numărul 10 în numărului 10,”-exerciții cu material
unități; individual;
2. Consolidarea deprinderii de a 2„Ferma de păsări”-joc didactic
compune și descompune numerele în
unități; înțelegerea acestui tip de
exerciții în vederea efectuării
operațiilor de adunare și scădere.
26.- 1. Efectuarea de exerciții simple de 1. „Ghici, ghici!”- joc didactic
29.aprilie adunare cu 1-2 unități, recunoașterea 2.„Scăderea cu o unitate în limitele 1-
simbolutilor de ”+,, ”-,, 10”- exerciții cu material individual
2. Efectuarea de operații simple de
calcul oral (scădere cu o unitate),
recunoaște simbolul „-”
10.- 1. Exersarea operațiilor de adunare și 1. „Hai să socotim!”-joc didactic
14.mai scădere cu 1-2 unități în concentrul 1- 2. „Tabloul tricolor”-joc logic
10;
2.Aranjarea pieselor geometrice în
tablou.
17.- 1. Consolidarea cunoștințelor privind 1. „La supermarket”-joc didactic
21.mai efectuarea unor operații de adunare și 2. Exerciții aplicative de adunare și
scădere cu 1-2 unități în concentrul 1- scădere în limitele 1-10
10;
2. Efectuarea de operații simple de
calcul cu diferențe de 1-2 unități
24.-28. 1. Finalizarea tuturor achizițiilor făcute 1. „Cine aranjează mai bine!”-joc logic
Mai de copii în jocuri anterioare, 2. „Ghici, ghici!”-joc didactic
completarea unui tablou ce cuprinde
toate cele 48 de piese ale trusei;
2.Consolidarea cunoștințelor și
deprinderilor însușite despre numerele
și calcul în limitele 1-10
31.mai- 1. Rezolvarea și compunerea de 1.Rezolvare de probleme ilustrate
4.iunie probleme variate cu material ilustrat 2.Compunere și rezolvare de probleme
2.Consolidarea deprinderii de a rezolva ilustrate
probleme ilustrate, enunțarea corectă a
datelor, folosind un limbaj matematic
coredpunzător
7.- 1. Împărțirea întregului ân jumătăți, și 1.„ Știi să faci întregul?”-ex cu material
11.iunie sferturi; reconstituirea întregului în individual
părți componente. 2. „Monede și bancnote”
2. Recunoașterea și denumirea
bancnotelor și monedelor.
14.- 1. Consolidarea număratului (1-10); 1. „Eu voi fi mâine școlar!”-joc de
18.iunie raportarea numărului la cantitate; evaluare
consolidarea deprinderii copiilor de a
63
efectua operații de adunare și scădere 2. „Cel mai bun matematician”-joc de

cu 1-2 unități, de a compara și rezolva evaluare
probleme;
2. Verificarea cunoștințelor însușite,
fixarea număratului până la 10,
consolidarea deprinderii de a efectua
exerciții simple de calcul oral,
raportarea numărului la cantitate.
64
COPILĂRIA ŞI IMAGINEA EI ÎN LITERATURA UNIVERSALĂ

MARIN GEORGETA LOREDANA-informatician,
IORGULIS ELENA MAGDALENA – prof. biologie
Școala Gimnazială Nr.178, Sector 1 București
Copilăria este vârsta fericirii umane, cînd totul este permis. De ea ne amintim la
maturitate, ca de un vis pierdut. Întoarcerea spre copilărie este o realitate frecventă întîlnită şi
la scriitorii români. Astfel, Ion Creangă îşi scrie Amintiri din copilărie la maturitate; Mihai
Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi mulţi alţii procedează la fel.
Aceşti autori n-au putut ocoli realitatea de suflet al spaţiului copilăriei şi adolescenţei, întrucât
reflectarea omului în artă ar fi fost lipsită de ceea ce e mai frumos şi mai expresiv.
Imaginea copilăriei obţine în literatura universală o reflectare originală prin operele
unor talentaţi scriitori ca: Victor Hugo, Hector Malot, Charles Dickens, A. P. Cehov, ş.a.
Mitul copilăriei este şi marele mit al literaturii basarabene, elogiat de către George
Meniuc, Liviu Deleanu. În anii 60-70 se anunţă o nouă pleidă de scriitori basarabeni ca: Aureliu
Busuioc, Vladimir Beşleagă, Grigore Vieru, Iulian Filip, Vasile Romanciuc. Succesul
literaturii pentru copii din Basarabia se explică prin modul fundamental de a concepe lumea
prin prisma universală a copilăriei.
Copilăria, imaginea copilului cu jocuri, bucurii şi suferinţele ei, a inspirat pe mulţi
scriitori de-a lungul timpului, care s-au aplecat, cu înţelegere şi dragoste, asupra unui univers
cu bogate rezonanţe afective şi morale în planul expresiei artistice care se regăsesc în opere
literare după cum urmează:
Dickens, Charles. Oliver Twist.
Twain, Mark. Aventurile lui Tom Sawyer.
Twain, Mark. Prinţ şi cerşetor.
Twain, Mark. Din copilărie.
Twain, Mark. Aventurile lui Huckleberry Finn.
Malot, Hector. Singur pe lume.
Hugo, Victor. Mizerabilii
Andersen, Hans Christian. Povești : [Fetiţa cu chibrituri].
Eminescu, Mihai. Opera poetică. Vol. II : [Copii eram noi amîndoi].
Alexandri, Vasile. Pagini alese : [Vasile Porojan].
Creangă, Ion. Amintiri din copilărie.
Sadoveanu, Mihai. Domnul Trandafir și alte povești și povestiri alese pentru copii :
[Domnul Trandafir, La Mestecănei, Hultanul, Părul din ograda
bunicilor, Băiețel, Maica-mea era mare farmazoană și Printre gene]
Arghezi, Tudor. Cartea cu jucării.
Blaga, Lucian. Hronicul şi cîntecul vîrstelor.
Teodorescu, Ionel. Uliţa copilăriei..
Delavrancea, Barbu Ștefănescu. Neghiniță : schițe, povești, povestiri, nuvele :
[Bunicul și Bunica].
Sântimbreanu, Mircea. Recreaţia mare.
Jocul și joaca au însoțit omul în toata istoria sa, fiind prezente atât în viața cotidiană,
cât și ca teme pentru numeroase opere literare. Deși înrudiți, cei doi termeni nu sunt sinonimi.
Astfel, joaca are o dimensiune ludică și este o manifestare specifică vârstei copilăriei.
Prin joacă, copilul iese din lumea reală și cu ajutorul imaginației, intră în lumi
fantastice, unde totul este posibil, crează personaje supranaturale pe care le commandă
sau în locul cărora se pune chiar el, dezvăluind astfel chiar viziunea lui despre viață, atitudinea
față de cei apropiați, dorințele sale ascunse. De fapt, joaca devine mijlocul prin care copilul
învață să cunoască lumea. Ca motiv literar, joaca se întâlnește de cele mai multe ori în
poezii destinate celor mici, dar si în proza care descrie experientele și etapele formării
65
caracterului unui personaj, de la vârstele cele mai fragede. Jocul presupune stabilirea unor
reguli, din care unele trebuie respectate, iar altele sunt menite a fi încălcate. Jocul apare din
nevoia de socializare, dar și din dorinta oricărei ființe umane de a-i întrece pe altii și de a se
depăși pe sine, din tendinta spre perfectiune, Jocurile sunt de multe ori adevărate competitii,
prilej de afirmare pentru cei mai buni. Omul a inventat jocuri diverse: jocuri sportive,
jocuri de noroc, jocuri de spectacol, jocuri pe calculator etc. Cuvântul însuși constituie element
al jocului: în orice limbă se folosesc jocuri de cuvinte, o conversație poate deveni un joc, cu
reguli și semnificații respectate de vorbitori. Jocul, caritual sau ca experiență a cunoașterii
rămâne un motiv important al creatiei literare. Jocul si joaca sunt teme sau motive literare des
întâlnite în creația scriitorilor români.
Tudor Arghezi, despre care se stie că iubea foarte mult copiii, a abordat aceste teme
în numeroase creatii. Astfel, în poezia „Prefață” apare viziunea omului matur asupra jocului.
Tema acestei scrieri este arta poetică, privită printr-o perspectiva ludică, originala Formula
"Ne-am apucat [...] Să mințim, sa povestim" releva caracterul abstract al actului
creatiei.Sensul de baza al jocului- competitia- este relevat in versurile: "si făcurăm si-o
prinsoare /Cine poate scri mai iute / Stihuri vreo câteva sute". Faptul că răsplata învingatorului
este "un sfert de măr", dovedește un caracter important al jocului: absența interesului material.
Poezia , De-a v-ati ascuns, este construită ca o confesiune adresată propriilor copii, în care
poetul privește întreagă viața ca pe un joc, iar moartea nu mai este un eveniemnt tragic, ci chiar
sfârșitul de neevitat al jocului. Astfel poetul își pregătește copiii pentru momentul despartirii
prin moarte, încercând să îi consoleze să îi facă să înteleagă că acest joc este etern.
In povestirea “Erasmo” scriitorul Mircea Horia Simionescu imaginează un joc, prin
care copiii creeaza o lume - o republică - cu personaje si situații care imită lumea adulților.
Este vorba aici de un joc serios, iesit din tipicul jocurilor copilărești, care reflectă modul în
care copiii percep conflictele din lumea celor mari. O analiză a jocului, din perspectiva unui
copil, este facută de Ion Creangă în "Amintiri din copilărie". Înconjurat de frati, prieteni si
părinți iubitori Nică se bucura de copilărie definită în special, prin joacă si tot felul de
năzbâtii inocente.
Astfel, copiii parodiază cântecul și hainele bisericesti, aspect ce denotă
sincretismul
jocului: "Apoi îsi pun câte-o țoala în spate si câte-un coif de hârtie în cap si
cânta
<<„aliluiia” si „Doamne miluieste, popa prinde pește” de te scot din casă>>. Desi lipsite de
sens, cântecele copiilor au scopul clar de a stârni hazul. Jocul, aparent naiv, are o scenografie
bine stabilita, urmată de toti jucatorii, ceea ce evidentiază creativitatea și imginatța copiilor.
O altă manifestare a copiilor este călăritul măturii. Acest joc demonstrează
capacitatea copiilor de a modela si transpune realitatea după propria dorință.
Personificarea transformă universul înconjurator într-unul viu si fantastic. "Copilul,
încălecat pe bățul sau, gândeste că se află călare pe un cal de cei mai strașnici".
De fiecare dată când se întorcea seara acasă, tatăl își prindea fiii pe rând, îi ridica în
grindă, zicând "`tâta mare" și îi săruta pe fiecare. Acest joc are valoarea unei incantații magice,
asemanătoare ritualurilor de deochi practicate de mama copiilor.
Alte jocuri descrise, din care fac parte "baba – oarba" si "de-a mijoarca" sunt jucate de
mii de ani și sunt cunoscute pe întreg Pamântul, ceea ce confirmă universalitatea jocului si
valoarea sa culturală.
Poemul “După melci” al poetului Ion Barbu abordeaza aceeasi temă, dar în alt
registru. În aparență, poemul descrie universul copilariei, printr-o întâmplare simplă: ispitit de
vremea frumoasă a unei zile de primavară, un copil merge în pădure unde găseşte un melc pe
care îl descântă ca să iasă din cochilie - Şi de-a lungul, pe pământ, M-aşezai cu-
acest descânt :
- « Melc, melc, Cotobelc,
Ghem vărgat Şi ferecat;
Lasă noaptea din găoace,
Melc nătâng, şi fă-te-ncoace...”.
66
Este surprins însă de viscolul izbucnit din senin şi fuge acasa, abandonand melcul. A
doua zi, când vremea se îndreaptă, fuge în pădure şi constată că melcul îngheţase si murise. Se
simte vinovat, îl plange indurerat, apoi îl ia acasă şi-l ascunde în pod.
Joaca nevinovată, care începe cu un descântec copilăresc, se transformă într-un joc
tragic,
inițiatic, prin care copilul învață ce este moartea. De fapt, moartea melcului
semnifică
pierderea ireversibila a inocentei copilariei, intrarea în viața adultă:
Iar când vrui să-l mai alint
Întinsei o mână-amară
De plâns mult....
si, dârdâind,
Două coarne de argint
Răsucit, se fărâmară.
La un alt nivel, stradania copilului de a scoate melcul din cochilie semnifică efortul de
a găsi
semnificatia cuvântului, efortul creatiei literare, prin aceasta poezia afirmand arta poetica a
autorului.
In concluzie, jocul și joaca sunt teme cu valoare culturală universală, abordate în opere
literare care înnobilează spiritul uman.
Bibliografie:
1.Tudor Arghezi, "Cuvinte potrivite", texte alese, schita biografica, prefata, documentar,
comentarii, îndreptar analitic, întrebari si teme de lucru, index terminologic de Ion
Apetroaie, Editura Institutului European, Iasi, 1997
2. Mircea Horia Simionescu, Ingeniosul bine temperat. Dictionar onomastic, Editura pentru
literatură, Bucureşti, 1969,
3.Ion Creanga, ,,Povestiri, povesti, amintiri", Editura Junimea, Iasi, 1983
4.Ion Barbu, "Versuri si proza", editie îngrijita, prefata si tabel cronologic de Dinu Pilat,
Editura Minerva, Bucuresti, 1984
67
SĂ-I CUNOAȘTEM MAI BINE PE COPIII CU CERINȚE

EDUCAȚIONALE SPECIALE
SIMION PĂUNA, Secretar șef, specializare psihologie-sociologie

MILESCU RALUCA, profesor limba engleză
Școala Gimnazială Nr. 178, Sector 1, București
Copilăria cea mai fericită perioadă din viață. Copiii trăiesc probabil acum cea mai
împlinită şi fericită perioadă din viaţa lor, iar ei nici măcar nu ştiu asta. Este valabil pentru toţi
copiii. Niciunul nu-şi dă seama cât de norocos este. Îmi amintesc că în copilărie uram ideea că
trebuie să mă culc la ora opt seara, iar acum aş fi aşa de fericită dacă aş reuşi să termin cu toate
trebuirile casnice până la ora zece. Tot ceea ce în copilărie ni se pare o pedeapsă, devine o
binecuvântare la vârsta adultă.
Pentru o copilărie frumoasă, copiii cu CES, au nevoie de un climat cald, înţelegător,
creat de familie şi şcoală, împreună cu o terapie şi educaţie personalizată, pentru a-i creea o
bază solidă de dezvoltare și a putea preveni tulburările emoţionale şi de comportament.
Sintagma cerințe educative speciale se referă la cerințele în plan educativ ale unor
categorii de copii cu cerințe consecutive a unor disfuncții sau deficiențe de natură intelectuală,
senzorială, psihomotrică, fiziologică sau ca urmare a unor condiții psihoafective,
socioeconomice sau de altă natură; aceste cerințe speciale plasează copilul într-o stare de
dificultate în raport cu ceilalți din jur, stare care nu-i permite o existență sau o valorificare în
condiții normale a potențialului intelectual și aptitudinal de care acesta dispune și induce un
sentiment de inferioritate ce accentuează condiția sa de persoană cu cerințe speciale.
Integrarea socială presupune angajarea copilului cu nevoi speciale în toate acţiunile
şcolare, atât în cele de învăţare cât şi în cele de la pauze, de joc etc. Integrarea fizică se
completează cu cea pedagogică, rezultând o formă superioară de relaţii şi interrelaţii în colectiv,
în care copilul cu dizabilităţi se manifestă activ. În acest context se stabilesc legături reciproce,
mai mult sau mai puţin spontane, raporturi de acceptare şi participare relativ egală la viaţa
şcolară. În literatura de specialitate se accentuează faptul că este foarte important ca integrarea
şcolară şi socială a acestor copii să se realizeze conform principiului intervenţiei timpurii care
indică gradul sporit de eficienţă a procesului de recuperare şi de inserţie în comunitate la vîrste
mici: - diferenţa dintre copiii obişnuiţi şi cei cu necesităţi speciale la vârstele mici este mai
puţin observabilă, ea agravându-se cu timpul;
- reacţiile de supraprotejare sau de respingere din partea familiei sânt mai greu de corijat
dacă nu au fost abordate până la vîrsta de 7 ani;
- şansele de integrare sânt mult mai mari în cazul când copiii cu handicap ce au acces
la învăţământ se află alături de semenii lor şi pot avansa în şcolaritate împreună cu aceştia.
Intervenţia educaţională timpurie constituie o preocupare prioritară a specialiştilor din
numeroase ţări. O problemă nu mai puţin importantă este crearea serviciilor de sprijin, atât
pentru copiii cu cerinţe speciale cât şi pentru personalul care lucrează cu aceştia: consultanţă,
asistenţă metodică specializată. Aceste servicii pot varia de la intervenţia unidisciplinară (la
care participă un singur specialist) la intervenţia multidisciplinară, interdisciplinară şi
transdisciplinară (în echipă). Sistemele de sprijin comunitar ce contribuie la programul de
integrare sunt foarte variate şi includ: - resurse umane: persoanele cu nevoi speciale,
părinţii/familiile acestora, specialişti (medici, asistenţi sociali, cadre didactice, psihologi,
logopezi, kinetoterapeuţi, ergoterapeuţi etc.);
- resurse instituţionale: unităţi de învăţământ, comisii (de educaţie specială, de evaluare
etc.), centre (de orientare/evaluare, de educaţie specială, de cercetare, de instruire, de consiliere
etc.), profesori itineranţi, profesori de sprijin etc.;
- resurse materiale;
68
- resurse financiare;
- servicii guvernamentale (sănătate, învăţământ, asistenţă socială).
Procesul de evaluarea copiilor cu dizabilităţi vizează 4 domenii majore: medical,
psihologic, educaţional şi social. Tipurile de deficienţă determinate de Organizaţia Mondială a
Sănătăţii, astfel:
- Deficienţe intelectuale;
- Alte deficienţe ale psihismului;
- Deficienţe ale limbajului, vorbirii şi comunicării;
- Deficienţe auditive;
- Deficienţe ale aparatului ocular;
- Deficienţe ale altor organe senzoriale;
- Deficienţe ale scheletului şi ale aparatului de susţinere;
- Deficienţe estetice;
- Deficienţe ale funcţiilor generale senzitive;
- Alte deficienţe.
Evaluarea capacităţii de învăţare, precum şi evaluarea periodică a stării de
progres/regres în dezvoltarea bio-psiho-educaţională a copilului/elevului se efectuează prin
probe de evaluare a nivelului de cunoştinţe. Acestea sunt prelucrate, adaptate şi utilizate ţinând
seama de: tipul şi gradul de deficienţă; tipul şi forma de învăţământ în care este şcolarizat
copilul/elevul.
Avem inima deschisă spre iubire și frumos când suntem copii. Râdem și plângem foarte
ușor, suntem capricioși și generoși, iertând și uitând repede micile supărări. Când ajungem la
maturitate, bucuria clipei, expansivitatea și nebunia dispar.
Trebuie să ne întoarcem la vârsta copilăriei pentru a depăși momentele grele ale vieții.
Chiar dacă biologia nu ne permite acest lucru, cu sufletul putem redeveni copii.
Bibliografie:
1. ALOIS, Gherguț. Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale: strategii de

educație integrată. Iași: Polirom, 2001. 200 p. ISBN 973-683-819-6
2. https://msmps.gov.md/sites/default/files/document/suport_de_curs_rom.pdf
69
SĂ ÎNVĂȚĂM COPIII SĂ IȘI IA ZBORUL..
MIHAELA GABRIELA NIȚE, prof. matematică

Director Școala Gimnazială Nr.178
Se spune, pe drept cuvânt că tot ceea ce semănăm, vom culege. Dacă semănăm în copii
mânia, vom culege răzbunarea, dacă semănăm vinovăția pentru greșeli, vom culege
neîncrederea, dacă semănăm neincrederea vom culege lasitatea. La fel, daca semănăm în copii
credința vom culege speranța, dacă semănăm speranța vom culege încrederea, dacă semănăm
increderea în ei inșiși vom culege curajul de a fi tot ceea ce pot sa fie. Iar pe langă acestea, dacă
semănăm dragostea vom culege iubirea, care este mai presus de toate.
Cu această introducere vreau de fapt să spun că părinții sunt într-o mare masură
responsabili de ceea ce devin copiii, pentru că pe langă moștenirea genetică și diferitele
influențe ale mediului, contează foarte mult familia cu experiențele sale de viată, obiceiurile ei
și nu în ultimul rând educația pe care o primește fiecare copil.
Există un aspect foarte important, încrederea în sine, prin care copilul poate pur și
simplu să fie învățat “să zboare”, adică să aibă: curajul să exploreze, să cunoască lucruri noi;
curajul să învețe din greșel; curajul de a se ridica deasupra acestora pentru a progresa.
Pentru a putea zbura trebuie “sa le dăm aripi”, sa le dăm încrederea în ei. Iată mai jos
cateva modalități prin care putem realiza acest lucru:
1. Încredințarea unor sarcini potrivite pentru vârsta copilului
Stimularea unui copil se poate face atunci când dăm spre rezolvare sarcini care sunt în
perfect acord cu perioada lui de dezvoltare. Astfel de sarcini date la vârsta potrivită îi vor trezi
sentimentul că este capabil. însă sarcina încredințată trebuie să fie nici prea simplă nici prea
dificilă pentru vârsta sa. Așa cum specifică Kay Kuzma (2007) în cartea Înțelege-ți
copilul, menținerea unui echilibru între simplitate și dificultate este necesară pentru a avea ca
și efect stimularea și nu inhibarea. Este necesară simplitatea pentru a o putea îndeplini singur,
fără stres și dificultate (la un nivel optim) pentru a determina copilul să-și pună în funcțiune
talentul, creativitatea și cunoștințele avute, astfel încât să poată duce sarcina la bun sfârșit.
Această metodă aplicată consecvent poate trezi în copil pe lângă încredere și
curiozitatea de a învăța și realiza lucruri noi, care ulterior va duce la dorința lui de perfecționare
continuă.
2. Acordarea încrederii noastre
Atunci când vrem ca un copil să aibă încredere în el, să îi dăm noi mai întâi girul de
încredere spunându-i dinainte de a începe ceva, că avem încredere în el ,că poate face acel
lucru. Mai putem să îi arătăm că avem încredere în el, cerându-i ajutorul și contribuția în
realizarea unor sarcini, dar care să conțină totuși o provocare pentru el. Putem căuta ocazii
pentru a le da responsabilități, prin care îi pot ajuta pe alți copii din școală sau chiar din
comunitate, care au nevoie de ajutor sau îndrumare. Vor deveni astfel mai încrezători în forțele
proprii și altruiști.
3. Obișnuirea copiilor de a participa la luarea deciziilor.
În situațiile care permit acest lucru, putem să îi implicăm pe copii să ia decizii. Nu
hotărâm totul în locul lor, considerând că numai adulții știu cel mai bine ce e de făcut. Dacă
obisnuim copiii să ia decizii, vor învăța cu timpul că, dacă nu s-au gândit suficient de bine la
avantajele și dezavantajele deciziei lor, vor suporta anumite repercursiuni. Data viitoare se vor
gândi mai bine și astfel vom crește un copil responsabil care va deveni mai tarziu un matur
ințelept.
4. Încurajarea copiilor chiar și atunci când greșesc
Copiii trebuie lăsați să experimenteze singuri viața, desigur într-un mediu controlat,
astfel încât să poata învăța din propriile greșeli. Când greșesc nu ii criticăm, ci să le explicăm
ce au gresit. Copiii trebuie să știe că a gresi este ceva normal, nu este o catastrofă. Este nevoie
să experimenteze și eșecul pentru a învăța cum să îl depașească.
70
Desigur că atunci când eșecurile sunt prea multe sau succesive, ele pot demobiliza
copilul. Dar dacă atunci când are primul eșec îl încurajăm să se mobilizeze, să mai încerce o
dată să obțină un succes și îi vom spune că asta este o cale de a se perfecționa, vom anihila
sentimentul de nesigurantță.
5. Ghidarea comportamentului copiilor
Structurarea personalității copilului se face și prin ghidarea comportamentului acestuia,
acest lucru făcîndu-se cu înțelepciune. Pentru a-și dezvolta încrederea, copiii au nevoie să fie
lăsați liberi să acționeze, dar fără a avea teama că vor fi mustrați pentru fiecare mișcare greșită,
de aceea este bine să stie ce se așteaptă de la ei.
Când comunicăm copilului ce comportament asteptăm de la el, nu dăm ordine,
transmitetem mesajul pe un ton plăcut, dar ferm. Stabilim limite în ceea ce privește
comportamentul, rezonabile. Este bine să fie supravegheați, dar nu într-un mod excesiv,
inhibant. Ei trebuie să se simtă în același timp liberi, dar și în siguranță. Faptul că știu foarte
bine ce se așteaptă de la ei și care este limita până unde pot merge le va da un sentiment de
siguranța și încredere. Un copil care știe că există limíte și că este bine să le respecte, își va
controla permanent comportamentul și astfel va învăța și ce este stăpânirea de sine.
Dar disciplinăm cu iubire. Un amestec de iubire și fermitate, aceasta este rețeta.
Un alt aspect important este ca la stabilirea regulilor și limitelor părinții să fie în total
acord, astfel copiii vor fi dezorientați și nu vor mai ști cum să se comporte, care e calea corectă
pe care să o urmeze și asta îi va destabiliza din punct de vedere emoțional. Siguranța va naște
siguranță, iar confuzia va naște confuzie, care se poate manifesta la mai multe niveluri: al
emoțiilor, al comportamentului și al gândirii.
6. Organizarea activităților și mediului de viață
Tot ce se întâmplă în copilărie devine important pentru mai târziu și acționează la
distanță asupra copilului. Indiferent dacă sunt lucruri mari sau mărunte, ele acționează. Chiar
și modul prin care știm să le organizăm activitatea zilnică sau camera unde se joacă și învață
se va imprima în felul lor ulterior de a se comporta. Acest lucru îi va ajuta să devină
independenți și organizați și vor ști cum să se descurce singuri mai tarziu. La fel, un program
regulat și bine organizat îi învata să fie disciplinați. Pe de altă parte, o anumită dirijare a
activității și mediului în care trăiesc îi va ajuta ca mai târziu să își poata planifica singuri
viața pentru a-și atinge obiectivele. Cum se gestionează lucrurile mici, așa se vor gestiona și
lucrurile mari.
7. Evităm să criticăm copilul
Criticînd copilul îi vom distruge sentimentul valorii personale. El nu trebuie să simtă
niciodată că el este ca persoană cel criticat, ci comportamentul său. Modul de a se comporta
trebuie dezaprobat și nu persoana sa. Indiferent de ce a făcut, el trebuie să simtă că este iubit
în continuare și tratat la fel.
Șansele de a-și schimba un comportament nedorit sunt mult mai mari atunci când nu
rănim prin cuvinte și prin acțiunile noastre aspre. Desigur că un copil trebuie să înțeleagă că
exista repercursiuni pentru orice faptă de a sa (de exemplu se poate aplica retragerea unui
privilegiu), dar oferindu-i dragoste și în aceste situații, îi vom furniza suficientă încredere în
sine, astfel încât va alege el însuși sa-și schimbe acel comportament.
8. Lauda, încurajaree
Toți oamenii, indiferent de vârstă, au nevoie de recunoaștere și încurajare. Mai mult,
copiii avînd personalitatea în formare, au nevoie de aprecieri pentru a crește stima de sine.
Recompensarea copilului printr-o laudă din partea părintelui are valoare de încurajare.
O laudă trebuie să exprime aprecierea eforturilor depuse de copil, de aceea trebuie sa lăudăm
orice progres pe care îl face, chiar dacă încă nu a ajuns la o realizare finală. Marile victorii se
obțin pas cu pas, iar de-a lungul drumului spre victorie copilul trebuie susținut.
Dacă îi vom acorda recunoașterea el va învăța să îsi fixeze scopuri. În același timp trebuie să-
i amintim tot timpul că avem încredere în el. În cele din urmă copilul va ajunge să aibă el însuși
încredere în propriile puteri și își va duce cu succes la îndeplinire scopurile propuse.
9. Să fim consecvenți în ceea ce facem
71
Modelele de viată din familie și în primul rând părinții, sunt cele mai importante modele
pentru copil. Este important doar să ne dam seama că oferind ca și exemplu modul nostru de a
acționa, oferim copilului cea mai sigură cale de a-l învăta ce să facă și cum sa fie.
Adulții care în general acționează cu consecventă, nu sunt șovăielnici în ceea ce fac,
sunt suficient de categorici în adoptarea unor atitudini, isi asumă riscuri și responsabilități, iau
decizii și le duc la bun sfârșit, îsi oferă recompense pentru realizările proprii, vor transmite
acest mod de a fi și copiilor lor.
Desigur că pe lângă nevoile unui copil de a fi învățat, de a fi stimulat, de a i se acorda
încredere și de a fi lăsat liber (într-un mediu controlat ) să experimenteze viața, mai este nevoia
cea mai importantă, nevoia de iubire. Copiii înainte de toate au nevoie să simtă că sunt iubiți
în mod necondiționat. Pe parcursul vietii suntem într-un proces continuu de dezvoltare, deci și
noi ca și părinți avem mere de învățat câte ceva. Uneori cei de la care avem ce învăța sunt chiar
copiii noștri. Așa cum noi cautăm să îi ghidăm pe ei, tot la fel ne pot ghida și ei pe noi. Căutând
să înțelegem ce mesaje directe și indirecte ne transmit copiii nostri, ne vom putea adapta
comportamentul dupa nevoile lor și astfel vom putea evolua împreună.
COPIII DE ASTĂZI - COPIII DE IERI
Prof. MARIA CHIOJDOIU, religie; Școala Gimnazială Nr. 178

Prof. FLORENTINA ROMAN, geografie, Școala Gimnazială Nr. 178
Când eram copil, majoritatea mamelor erau acasă cu copiii lor. Frații și surorile
petreceau mult timp între ei, dar și cu alți copii din cartierul lor. Eram afară, în
picioarele goale, construim forturi, ne cățăram în copaci și ne jucam în fiecare după-
amiază și la sfârșit de săptămână, din aprilie până în noiembrie, când era frig afară. Nici
frigul nu ne băga în casă.Ne echipam adecvat și făceam cam același lucru. Nu ne
petreceam timpul liber înăuntru, în casă, aproape niciodată. Înăuntru era o pedeapsă
pentru noi.
Astazi, cunosc copii care nu sunt niciodată afară, care nu au umblat niciodată în
picioarele goale decât pe o plajă, care nu s-au cățărat într-un copac sau au construit un
fort sau au jucat hoții si vardiștii până la miezul nopții. Plecam în aventuri în pădure
sau în oraș în mod independent. Am petrecut timp cu părinții noștri, desigur, dar am
avut și mult timp independent când am explorat și am plecat singuri în aventuri.
Asta a fost atât de important. Copilul de azi petrece o cantitate imensă de timp în
fața unui ecran fiind pasiv. Oare frații și surorile se mai joacă împreună în aceste
zile? Cât de mult au grijă de frații și surorile lor mai mici?
Copiii din ziua de azi au mult mai multe oportunități de a vedea lumea literalmente
decât am avut eu. Pe vremea mea, puteam citi doar prin cărți despre diferite țări și
cultura lor. Acum, există medii digitale pentru a susține această experiență și, desigur,
ca să nu mai vorbim de oportunitatea de a călători și de a experimenta personal. Părinții
sunt, de asemenea, într-o poziție mai bună de a sprijini și de a-și permite învățarea și
călătoriile.
Cea mai grăitoare diferență între copilăria de ieri și cea de azi este însă lipsa de timp
din prezent. Timp pentru a explora, timp pentru a experimenta, timpul pentru a fi copil
– ceea ce înseamnă, cel mai important, timp pentru a te juca.
Astăzi, mulți copii nu au o conexiune cu natura și complexitatea stimulatoare a
mediului natural. Un mediu urban este cu siguranță complex, dar poate avea tendința
de a fi mai degrabă copleșitor decât stimulator în cerințele sale senzoriale.
72
De câte ori am auzit sau ne-am gândit că, da, copiii de azi cu siguranță nu sunt la fel
ca înainte? Uneori, această analiză vine de la părinții și bunicii noștri care ne văd copiii
mai „agitați” , mai „nervosi” , mai puțin „ascultători” .
Să ne facem timp să trăim, să iubim, să respirăm, să ne găsim, să ne petrecem timp
cu copiii noștri pentru că ei cresc foarte, foarte repede și viața trece fără să se uite
vreodată înapoi sau să se întoarcă.
Copiii noștri nu sunt la fel ca ieri, asta este evident. Dar nici noi nu suntem părinții
de altădată, nici societatea. În ciuda observației alarmante, nimic nu este definitiv,
nimic nu este stabilit, nimic nu este ireversibil. Conștientizarea lucrurilor este deja un
mare pas înainte pentru mai multă bunăvoință și seninătate în casele noastre, fără să
încercăm nici să fim perfecți, nici să urmăm un model, încercând doar să facem tot ce
putem în fiecare zi un pic mai mult.
COPILĂRIA ȘI PANDEMIA COVID-19
Prof. NEAGU MIHAELA

Școala Gimnazială Nr.178
București, Sector 1
Motto: În copilărie doreşti totul, în tinereţe şi la maturitate ceva anume, la bătrâneţe

nimic. - Lev Nicolai Tolstoi
Copilăria – un tărâm magic ! Primii pași, primele cuvinte: mama, tata. Primii ani de
școală, prima învățătoare. toate în copilărie au început.
Copilăria – cei mai frumoși ani din viața noastră. În copilărie totul e diferit, vedem
lumea cu alți ochi, e o poveste. Credem că ne aflăm într-un joc, interesant, însă, se termină
brusc.
Copilăria mea de la sat a fost inundată cu mireasma florilor de salcâm, cu aerul pur ca
lacrima, cu mirosul bucatelor gătite de mămica și de bunica. Ierni bogate, lungi și dificile, cu
zăpada până peste genunchi, când mergeam la derdeluș. De sărbători se auzeau clinchete de
clopoței și urători pe ulițele satului. Atunci nu aveam telefoane mobile, calculatoare, iPad-uri,
tablete etc. Era o copilărie simplă dar adevărată. Știam să gustăm din orice clipă petrecută cu
cei dragi sau cu prieteni.
Astăzi mergând pe stradă, toți copiii au telefoane mobile sau tablete ascultând muzică
sau jucându-se online, îi auzi discutând de noi programe de pe calculator, de jocuri violente. În
cartiere sau la sate nu se mai aud vocile vesele de copii, nu-i mai vezi jucându-se. Stau toată
ziua în fața calculatorului. Au înlocuit jocurile de cândva cu jocurile online. Astăzi Internetul
îi face pe copii să uite de lumea reală, de prieteni, relațiile cu părinții devin mai reci își creează
o lume doar a lor. Au uitat să mai iasă la aer curat, să se joace în realitate, să simte că sunt
copii. Ei își doresc să devină cât mai rapid maturi, vor să aibă mașini de lux, telefoane de mii
de euro, vor o viață fără griji. Părinții sunt la ordinul lor, ce-și dorește copilul, se îndeplinește.
Nu se gândesc că le distrug copilăria, nu se gândesc ce pericol îi așteaptă. Mi-e dor de
momentele în care internetul și telefonul nu făceau parte din viața mea.
În copilărie, când ieșeam afară și nu vedeam pe nimeni, mă duceam la poarta fiecărei
prietene, pentru a-le întreba dacă vor să vină pe uliță. În ziua de azi dacă vrem să ieșim afară
cu cineva punem mână pe telefon și sunăm acea persoană. Îmi este dor de momentele în care
intram în casă murdară din cap până în picioare, de momentele în care nu conta cu ce mă
îmbrac, dacă am sau nu părul aranjat (având codițe împletite), de momentele în care singura
mea preocupare era să fiu fericită, să mă joc cu prietenele mele.
Desigur internetul este un mare ajutor, iar părinții nu știu ce site-uri accesează copii lor,
pentru a vizita pagini web și pentru a se juca, de regulă, jocuri violente. Mulți copii șterg
paginile de pe Internet pe care le-au accesat, pentru ca părinții lor să nu știe că au intrat pe site-
uri îndoielnice. Internetul ocupă primul loc în viața lor.
73
În urma cu doi ani, începeam să experimentăm ceea ce până atunci văzusem numai în
filme. Realitatea s-a transformat sub ochii noștri, cu o viteza extraordinară și într-o direcție
nebănuită. Nimic din ceea ce știam și acceptam până atunci drept normalitate nu a mai fost
valabil. În toată această ecuație, copiii păreau la adăpost. Covid-19 nu se manifesta în forme
grave la copii, pandemia însă i-a afectat profund.
Data de 11 martie 2020 a fost ziua când pandemia a mutat orele de școală în online,
apoi președintele Iohannis decreta starea de urgență. Lumea întreagă se confrunta cu o situație
cu totul nouă. Un dușman nevăzut a început să secere vieți, răspândind frică, a schimbat reguli
și comportamente. Cei mai mulți dintre noi am renunțat la gesturi firești, ne-am modificat
modul de lucru. Vacanțele au fost diferite sau nu au fost deloc, pe scurt, ne-am adaptat la alt
stil de viață. Dar școala și copiii au fost loviți de pandemie în mod cu totul deosebit. S-au
închis școlile și nimeni nu și-a dat seama de ce va urma, pentru că nimeni nu a fost pregătit.
După un an de restricții, elevii au spus, că cel mai mult le-a lipsit mersul la școală, iar lipsa
socializării pe care o oferă școala, i-a afectat profund, inclusiv pentru aceia care nu au
întâmpinat dificultăți tehnice pentru școala pe internet. Copilul trebuie încurajat să își facă
prieteni în loc să stea singur, uitându-se pe telefon, televizor sau tabletă. Unii dintre elevii,
pentru care mediul online nu avea necunoscute s-au adaptat mai ușor la școala... pe tabletă.
Dar, au fost și elevi care au rămas în afara orelor de curs și lipsiți de sprijinul familiei și/sau
fără mijloace tehnice ca să poată lua parte la lecțiile online, au abandonat.
Unele familii s-au mutat din apartamentul de la oraș, la casa de la țară, lucrând de acasă,
iar copiii, pentru a avea spațiu de alergat și de joacă. Șe știe că acolo copilăria se trăiește altfel!
Pentru cei care au rămas însă în apartamentele înghesuite de bloc (cel puțin majoritatea dintre
ele construite în vremea dictaturii comuniste), lucrurile au stat mai prost, elevii, făcând orele
online mai mult în pijamale și nevoiți să comunice cu prietenii, cu colegii, cu doamna
învățătoare/profesoară, doar prin intermediul unui ecran.
Unii părinții, au avut grijă să diversifice programul copiilor, să vorbească despre
lucrurile mai puțin plăcute, să se joace în același timp, chiar dacă au făcut asta în living, în
dormitor sau în bucătărie. Au descoperit, practic, lumea din interiorul casei lor. Și să nu uităm
că le suntem model, iar ceea ce ei observă zi de zi alături de noi, părinții, va avea un rol extrem
de important în formarea lor.
Din nefericire, au fost și familii sau părinți care nu au avut timp sau nu au avut dispoziție
pentru a se conecta în mod real cu proprii copii, așa că fie le-au pus tableta în brațe, fie i-au
lăsat la televizor, fie pe internet să vadă desene animate sau un film și în momentul acela părinții
s-au îndepărtat de copii, deși erau împreună acasă și astfel ei nu mai participau la ore. Din
martie 2020, viața s-a schimbat complet, iar școlile s-au redeschis din 8 februarie 2022 în mai
multe scenarii dictate de rata de infectare din fiecare oraș în parte.
„Cum se vor raporta generațiile acestea la ceva atât de nou, cu care nu s-a mai confruntat
omenirea, vom afla mult mai târziu. Vom afla în momentul în care ei vor deveni adulți”.
Din păcate, copilăria nu este veșnică, ea se termină și vom deveni într-o zi adulți, dar
deocamdată trebuie să apreciem fiecare moment, fiecare secundă din acest basm numit
copilărie. Copilăria va rămâne mereu proaspătă în memoria mea și va fi în permanență un
reper despre ce înseamnă fericirea. Atâta timp cât voi avea în suflet o bucățică din ea, cred că
îmi voi putea păstra un zâmbet pe față, indiferent de încercările prin care mă va purta viața.
Bibliografie:
Consilier școlar: Lazarina Rotboșan,
Învățător: Lorena Neacșu, Copilarie, Educație, CONIL,
Psihoterapeut: Marilena Gheorghițăș.
74
Recenzie de carte
JEAN-CLAUDE CARRIÈRE: CERCUL MINCINOȘILOR.

CELE MAI FRUMOASE POVEȘTI FILOZOFICE DIN
LUMEA ÎNTREAGĂ
IULIANA CÎRJE
Profesor limba și literatura română
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 178, București
Jean-Claude Carrière (1931-2021) este un artist

francez complex: a scris piese de teatru, a făcut adaptări
pentru ecran, a realizat filme de televiziune, a fost actor, a
publicat romane și eseuri.
A început cu studiul istoriei, dar a renunțat curând
la această vocație, consacrându-se desenului și scrisului.
Debutează în literatură cu romanul Lézard, în 1957, și
foarte curând în cinematografie. Colaborarea cu Buñuel,
care a durat 19 ani, îl plasează în rândul scenariștilor de renume internațional.
Dintre cărțile publicate: Le Dictionnaire de la bêtise (cu Guy Bechtel, 1967), Le livre
des bizarres (cu Guy Bechtel, 1972), La Paix des braves (1984), Les Années d’utopie (2002),
N’espérez pas vous débarassez des livres. Entretiens menés par Jean-Philippe de Tonnac (cu
Umberto Eco, 2009) (Nu sperați că veți scăpa de cărți, Humanitas, 2010).
În România, cea mai cunoscută dintre operele sale este Le Cercle des menteurs (1998)
– Cercul mincinoșilor – , tradusă din limba franceză de Brândușa Prelipceanu și Emanoil
Marcuși și publicată la Editura Humanitas, în 1999, 2006, 2013.
Volumul aduce în fața cititorului contemporan înțelepciunea lumii, într-o incursiune

rapidă de-a lungul și de-a latul omenirii. Fără pretenția apăsătoare a unui discurs filozofic,
micile povestioare surprind, precum sticluțele de parfum, esența umană.
Deși, în prezentarea on-line a Editurii Humanitas, la categoria de vârstă este menționat
18+, cartea se poate adresa tuturor vârstelor. O eventuală selecție a profesorului îi poate
îndruma pe cei mai mici spre povestirile adecvate lor, pentru a se bucura de înțelepciunea
narațiunii. Începând cu povestiri din tradiția budistă zen sau din tradiția sufi, tradiția indiană,
africană, evreiască, tradiții europene și amerindiene, lumea întreagă este o poveste tulburătoare
la care cititorul are acces, odată intrat în acest inedit cerc al ficțiunii.
75
Volumul cuprinde parabole străvechi și povestiri hazlii din zilele noastre; secțiunile
tematice ne poartă din Statele Unite ale anilor 60 în Tunisia, din China în Polonia începutului
anilor 80. Întâlnim personaje anonime (un bătrân dintr-o veche poveste etiopiană, un șaman
amerindian etc), personaje tipologice etnic (un rus, un evreu, un polonez...), dar și numele unor
persoane celebre din secolului al XX-lea, în anecdote savuroase (Alfred Hitchcock, Michel
Tournier etc.).
În introducerea sugestiv intitulată Aici este lumină, autorul mărturisește că a lucrat mai
bine de douăzeci și cinci de ani la această carte. Este o poveste a istoriei lumii, prezentarea unui
drum pe care cititorul-călător este invitat să îl parcurgă în forță: să treacă peste șanțuri și să
dărâme gardurile.
Jean Claude Carriѐre prezintă, în final, și Câteva repere pentru o bibliografie
imposibilă, menționând sutele, miile de culegeri, de lucrări din cultura universală pe care s-a
bazat în conceperea acestei cărți unice. Înțelepciunea întreagă a omenirii a fost cuprinsă în acest
cerc.
În încheierea recenziei, oferim și un mic exemplu:
„Înainte de a-și da sufletul, un chinez bătrân s-a rugat să i se îndeplinească o dorință.
Voia să vadă iadul și raiul. Și cum trăise cinstit, dorința i-a fost îndeplinită.
Mai întâi a fost dus în iad, unde a văzut mese întinse și încărcate de bucate
ademenitoare, doar că mesenii păreau flămânzi și mânioși. Erau așezați la doi metri de masă și
se foloseau de niște bețe lungi de tot, astfel încât nu izbuteau să ducă nimic la gură, aceasta
fiind pricina suferinței și a supărării lor.
Omul a fost dus apoi în rai, unde a avut parte de aceeași priveliște.
- Iată, a spus el la întoarcere. Mesele sunt la fel, mâncarea așijderea, bețele tot așa.
Numai că toți mesenii păreau mulțumiți și sătui.
- Cum așa? l-a întrebat cineva.
- Pentru că se hrăneau unii pe alții.”
Bibliografie:
Jean-Claude Carrière - Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase povești filozofice din lumea
întreagă, Editura Humanitas, 2013
76
COPILĂRIA, VÂRSTA BUCURIEI
Prof. STANCIU CONSTANȚA - istorie

prof. SĂVEANU LAURA - matematică,
Școala Gimnazială Nr. 178, Sector 1, București.
Ce înseamnă copilăria? Sau a fi copil? Pentru mine şi pentru cei mai mulţi dintre noi
este perioada aceea magică despre care, chiar dacă nu ne amintim prea multe, o păstrăm în
suflet şi ne gândim mereu cu plăcere la ea.
Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se
termină. Ne trezim doar că nu mai suntem copii, că am iesit din copilărie, uneori fără să o fi
trăit pe deplin... Copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate
întâmpla. Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumnezeu şi de toate tainele existenţei:
natură, soare, lună, stele. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica
cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi
să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. Apoi,
pe măsură ce anii trec, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia si exuberanţa copilăriei dispar.
Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă,
avem gusturi, pretenţii rafinate.... Nu mai credem în magie, nu mai asteptăm cu nerăbdare să
prindem momentul prielnic când să furăm cireşe.
Când începe şi când se termină copilăria ? Nu ştim. Ştim doar că la un moment dat, ne
e ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii. Avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţi.
Ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem jocul, pierdem libertatea şi pierdem
nemărginirea. Vom ajunge la o varstă la care vom dori să aruncăm peste umăr un pumn de
speranţe, pentru a înflori sub mângâierea zânelor cu trup de mărgean şi a piticilor cu bărbi de
cleştar
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața fiecăruia. Ea reprezintă vârsta
inocenței și a purității. Jocul și joaca sunt elemente caracteristice copilăriei, ele îi dau farmec.
Dincolo de aparenta realitate, există o lume a sentimentelor și trăirilor intense, de unde
noi, adulții, ne extragem esența continuității pentru a putea supraviețui obstacolelor vieții.
Inocența care însoțește vârsta copilăriei surprinde mereu prin căldură și candoare.
Copiii au felul lor de a vedea lumea. Sunt singurii cărora nu le este frică de viitor. Își clădesc
fericirea pe visuri, iar poveștile și basmele în care binele învinge răul, fac parte din realitatea
lor. Toate gândurile importante, toate invențiile au izvorât cândva din sufletul unui copil care
a putut să viseze. E atat de greu să ajungi la sufletul unui copil, însă e o aventură pe care noi,
părinții, merită într-adevăr să o trăim!
Merită să luptăm pentru a câștiga încrederea propriilor copii, căci inima lor e mai
prețioasă decât orice diamant, și mult mai fragilă decât întreaga avere a lumii.
Copilăria este o lume mirifică pe care probabil nu o vom putea înțelege pe deplin
niciodată, este o perioadă lipsită de tristețe și plină de emoție, bucurie și culoare. Copilăria este
o lume aparte; pentru noi o lume ciudată, fantastică, ireală, pentru cei care fac parte din ea
dimpotrivă, una reală și plină de armonie.
Când suntem copii avem inima deschisă spre iubire şi frumos. Râdem şi plângem foarte
uşor, suntem capricioşi şi generoşi, iertând şi uitând repede micile supărări. Însă, când ajungem
la maturitate, bucuria clipei și expansivitatea dispar. Încercăm să afişăm o mină serioasă,
nedorind să fim etichetaţi ridicoli. În plus, nu mai facem risipă de entuziasm, mascându-ne
emoţiile şi nemaiavând acea ardoare cu care aşteptăm lucrul mult-dorit.
Copiii din ziua de astăzi nu mai ştiu ce înseamnă copilaria. Trăiesc într-o lume virtuală,
petrecând ore în şir în faţa calculatorului, jucând jocuri impregnate de violenţă, sau, la
televizor, ascultând o muzică zgomotoasă care nu mai reuşeste să atingă sufletul. Pe vremea
noastră, copilăria însemna un mod de a trăi sănătos, în spaţiul nepoluat din mijlocul naturii, o
77
lume care ne ducea cu gândul la basmele cu zâne, unde experimentam frumosul, unde binele
era ridicat la rangul de virtute. Aveam timp să citim cărţile de poveşti care ne-au ajutat să
discernem binele de rău şi să adunăm în suflet cantitatea necesară de cunoaştere.
Copilăria este, în concluzie, un loc și un timp al fericirii, insula de nemurire luminată
de soarele primei vârste. Este un spațiu al fericirii și al veseliei continue, în care realitatea este
înlocuită cu un spațiu imaginar și ideal. Este un timp mitic și fericit, în care visul devine
realitate, iar realitatea devine basm.
Bibliografie:
Birch,A.,(2000), Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti
Boţiu, V., Mihailiuc, H., (1993), Copilul şi lumea sa, Editura de Vest, Timişoara 6
Debesse, M., (1970), Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă, Editura
Leroy, G., (1974), Dialogul în educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Şchiopu, U., Verza, E., (1995), Psihologia vârstelor, ciclurile vieţii, E.D.P., R.A., Bucureşti
Vincent, R., (1972), Cunoaşterea copilului, E.D.P., Bucureşti.
78
PREZENTARE DE CARTE
Lovin, Lăcrămioara, „Rolul discrepanțelor eu-lui asupra relațiilor
interpersonale la vârsta adolescenței”, Rovimed Publishers, 2018
Prof. PARASCHIV NINA, professor de limba franceză,

Prof. UDRIȘTE MIHAELA CARMEN, professor de limba română,
Școala Gimnazială Nr. 178, București
Adolescenții sunt ținta multor presiuni exprimate prin acel „trebuie să”, prin comparația cu
ceilalți și chiar prin idealismul juvenil și descurajant, căci pierd din vedere propria valoare tot
încercând să semene cu idolii lor. Lucrarea de față vine cu o prezentare clară și concisă a
universului adolescentin, aducând în discuție relațiile de prietenie, acordând multă atenție
empatiei, relațiilor familiale, descoperirii sinelui și auto-dezvăluirii.
Capitolul I este consacrat prieteniei, căci o premisă a relaționării este prietenia ce se
stabilește între adolescenți, ajutându-i să se cunoască, să se modeleze, să se maturizeze
emoțional și să-și testeze limitele. Cercetările prezentate în carte susțin ideea că relaționarea
bună în adolescență asigură o bună comunicare cu ceilalți pe parcursul întregii vieți, iar lipsa
prieteniei va conduce la neîncredere și anxietate. La acesată vârstă se observă nevoia de afiliere
bazată pe stimulare pozitivă, suport emoțional, compararea socială și căutarea atenției, astfel
că se formează prietenii între copii de aceeași vârstă, cu aceleași gusturi și care participă la
celeași activități. Sunt analizați factorii atracției personale, cum ar fi: proximitatea,
reciprocitatea, similaritatea, dar și nevoia de complementaritate. După cum remarcam,
prietenia este o nevoie primară a adolescenților, căci apartenența unui grup risipește
nesiguranța și creează valori umane fundamentale, cum ar fi: interesul față de ceilalți,
acceptarea și prețuirea celuilalt cu toate calitățile și defectele, încrederea, sacrificiul fie și al
energiei, răbdării și timpului acordat prietenului.
Odată cu înaintarea în vârstă, adolescenții devin mai conștienți de nevoia de apartenență
la un grup și, ca să fie acceptați, vor dovedi o serie de însușiri menite să-i valorizeze în cadrul
acestuia. Se pare că la preadolescenți acceptarea în grup este condiționată de un anumit aspect
fizic și material, de a avea note mari, de a proveni dintr-o familie normală, însă odată cu
înaintarea în vârstă tinerii apreciază mai degrabă caracterul, sociabilitatea, comportamentul
civilizat. De aceste din urmă însușiri dau dovadă cei cu o stimă de sine ridicată, fiind primiți in
grup, pe câmd cei cu o imagine de sine negativă sunt prin însuși comportamentul lor invizibili,
astfel că nici grupul nu-i valorizează. Astfel, dacă adolescenții își disprețuiesc propria persoană,
atunci îi vor urî și disprețui și pe ceilalți. Urmând această logică, autoarea stabilește o corelație
între autoacceptare și acceptarea socială.
La polul opus prieteniei se află singurătatea ca trăire a individului nemulțumit de
calitatea relației cu sine și cu ceilalți. Cauzele singurătății trebuie căutate mai degrabă în
familie: deficitul de afectivitate, lipsa preocupării față de copil, incertitudinile, agresiunile. Sunt
menționați o serie de factori care predispun la singurătate, cum ar fi: căutarea propriei identități,
așteptări nerealiste privind popularitatea, apatia și lipsa obiectivelor, concurența dintre copii,
statutul marginal al adolescenților în societate etc. Prietenia se conturează ca un factor
terapeutic, determinând adolescenții să fie pozitivi, îngăduitori și încurajatori, altruitști și
confidenți, să arate cine sunt în mod sincer și dschis.
Capitolul a II-lea vizează empatia. Dintre definițiile enumerate, am ales-o pe aceea
conform căreia empatia este un produs psihic concretizat într-o stare de retrăire a emoțiilor,
gânduriloe și acțiunilor celuilalt, care dezvoltă condiția „eu-lui” de a se simți „celălalt”. De
asemenea, sunt prezentate functiile empatiei: cognitivă, anticipativă, de comunicare, de
contagiune afectiva și cea performanțială. Se explică în continuare efectele pozitive ale
empatiei în viața adolescentului, dar și capcanele acesteia.
În privința mecanismului psihologic al empatiei, al „transpunerii psihologice”, este
urmărită atât analiza conduitei din punctul nostru de vedere și cunoașterea factorilor care
79
influențează acea conduită, cât și perceperea evenimentelor așa cum persoana observată le-ar
analiza. Dincolo de testele și metodele de măsurare a empatiei prezentate minuțios, sunt
studiate și componentele acesteia, pornind de la componenta predictivă și reactivitatea
fiziologică și ajungând la dimensiunea afectivă și cea motivațional-acțională. Empatia este
prezentată ca un fenomen primar și, în egală măsură, perfectibil de-a lungul vieții, ocupând un
loc important în sistemul de cunoaștere și autocunoaștere la adolescenți.
Consider că cel mai incitant capitol al cății este Auto-dezvăluirea – o formă de
comunicare „definită ca fiind orice informație despre propria persoană pe care individul A o
comunică verbal individului B”. Auto-dezvăluirea poate fi o acțiune interactivă și
comunicativă, având un anumit impact asupra ascultătorului, implicâmdu-l pe acesta din urmă.
Autoarea explică mecanismele prin care auto-dezvăluirea devine o forță relațională atunci când
comunicarea dintre doi adeloscenți creează certitudinea că unul este înțeles de către celălalt.
Sunt prezentați diferiți itemi pentru măsurarea auto-dezvăluirii, precum și parametrii ce
caracterizează această formă de comunicare. Sunt analizați factorii care influențează
autodezvăluirea, cum ar fi: influența apartenenței sociale, apartenența culturală, structura
familială etc.
În cadrul relațiilor dintre adolescenți, la originea auto-dezvăluirii sunt menționate și
detaliate mai multe motive: exprimarea sentimentelor, auto-clasificarea, validarea socială în
grupul de colegi, controlul social, dezvoltarea relației. De asemenea, auto-dezvăluirea este
văzută ca o parte a procesului de pătrundere în grupul de adolescenți, un tip fundamental de
schimb social, ce evoluează odată cu relațiile interpersonale. Sunt analizate situații în care auto-
dezvăluirea a facilitat//compromis aparteneța la un grup. Atractivitatea și reciprocitatea, cauze
ale auto-dezvăluirii, sunt condiționate de modul, contextul și momentul în care tinerii își
exprimă stările și sentimentele. Finalitatea auto-dezvăluirii ar trebui să fie aprobarea socială,
însă autoarea insisită și asupra riscurilor acestui tip de comunicare: indiferența și dezinteresul
celorlalți, respingerea socială, pierderea controlului, trădarea.
Frăția, ultimul capitol, este descrisă ca un sistem social organizat pe baze egalitare,
având o influență majoră în viața adolescentului. Capitolul prezintă statutul și personalitatea
care se conturează încă din primii ani de viață din perspectiva primul născut, dar și din poziția
fratelui mai mic.Sunt analizate pe rând rolurile pe care le joacă frații mai mari, însușirile pe
care le dobândesc când își asumă un rol aproape patern pe lângă frații mai mici. De asemenea,
mezinii capătă alte trăsături de caracter și speculează alte oprtunități – de nișă, am spune noi –
atunci când altcineva a ajuns înaintea lor în familie. Copilului unic îi este acordată o atenție
specială, mai ales că în ultimii ani aceștia sunt din ce în ce mai numeroși.Relația de frăție este
singurul tip de relație care durează toată viața, frații oferindu-și sprijin reciproc și
intermodelându-și personalitățile.
Capitolul V – Sinele, definit ca o structură psihică complexă ce include „cunoștințe,
credințe, convingeri, atitudini, valori, modele mintale de acțiune” dobândite în procesul de
socializare și educație. Autoarea se oprește asupra noțiunilor adiacente conceptului de sine:
efectul de referire la sine, focalizarea pe sine,complexitatea sinelui.
În cadrul aceluiași capitol, este discutată teoria eu-rilor posibile, precum șși teoria
discrepanțelor de sine. Sunt analizate, de asemenea, emoțiile negative survenite în cazul unor
discrepanțe dintre eu-l prezent și cel ideal. Sunt menționate studiile efectuate în aceste
circumstanțe și este subliniată semnificația rezultatelor obținute. În cazul adolescenților,
discrepanțele pot fi reduse prin ignorarea lor, dar și printr-un efort de schimare a
comportanmentului. Specifică celor cu o stimă de sine ridicată, prin acceptarea de sine aceștia
devin capabil, încrezători, se simt egalii celorlalți și sunt atenți la nevoile celuilalt.
De remarcat bibliografia care a stat la baza acestei lucrări, din care menționeaz cel
puțin două titluri interesante: Duck, S., 2000, Relații interpersonale. A gândi, a simți, a
interacționa, Ed. Polirom,; Albu, E., 2002, Manifestările tipice ale devierilor de comportament
ale elevilor adolescenți. Prevenire și terapie, Ed. Aramis.
80
RECENZIE ,,KLARA SI SOARELE” de KAZUO ISHIGURO
SORESCU VICTORIȚA, profesor de limba engleza,

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.178
Romanul ,, Klara și soarele”, apărut la editura Polirom, 2021, este al optulea roman al
scriitorului Kazuo Ishiguro si a fost nominalizat la BOOKER PRIZE, în 2021. Autorul a fost
recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatura in 2017. Comparat cu romanele anterioare ,
si anume, ,,Sa nu ma părăsești” și ,,Rămășițele zilei”, romanul este o distopie care ne pune pe
gînduri,relatat la persoana întâi, adica prin ochii Klarei care e un robot, o inteligența artificială,
construita cu scopul de a le ține companie copiilor si adolescenților.
Pe măsură ce înaintam cu lectura ne dăm seama că, într-un viitor distopic copiii
americani vor fi școliți acasă,au prieteni artificiali (PAri) și interacționează foarte puțin cu alții
de vârsta lor și cu părinții lor.
Descoperim ca Josie e o fata de 14 ani căreia mama îi cumpără un android ,Klara , ca
să nu se mai simtă singură.Pe parcurs descoperim că Josie suferă de o boală gravă, probabil ca
efect al ,,îmbunătățirii genetice “,de la naștere.Copiii îmbunătățiți ( Ishiguro folosește termenul
de,, lifted “si ,,unlifted”) au șanse mai mari de a ajunge la universități de top decât
ceilalți.Părinții au de ales intre a avea un copil sănătos dar ratat după standardele vremii sau un
copil realizat dar vulnerabil și fragil fizic.
Klara are, de la început, capacitatea de a observa, fără a judeca și înregistrează metodele
oamenilor de a lupta împotriva singurătății. Singurătatea, inocența, relația copiilor cu părinții,
sacrificiul, dragostea, prietenia, sunt aduse in discuție și in acest roman.Klara devine mai
umană decât oamenii din jur.,, Am înteles atunci că, dacă nu reușea ( e vorba despre Josie) să
fie cu Mama ei cât timp aceasta îsi bea cafeaua rapidă, exista pericolul ca intreaga ei zi să stea
sub semnul singurătății, indiferent ce s-ar mai fi intîmplat pe parcurs.”
Prin intermediul Klarei ajungem să ne întrebăm –A cui conștiință e mai limitată, a noastră sau
a roboților? Și, în contextul evenimentelor care se întâmplă pe planeta noastră, avem
capacitatea de a înțelege ce ni se întâmplă?
Romanul a primit nenumărate recenzii entuziaste.,, Indrăaznesc să declar Klara și soarele o
capodoperă, una care vă va face să vă gândiți la viață, la fragilitatea în fața morții, la harul
mîntuitor al iubirii- pe scurt la tot ce conteaza.”(NPR)
,,O poveste delicată, impregnată de tristețe și speranță, care iți rămâne in minte...”
(Washington Post)
,,Tema esențială a lui Ishiguro este inocența, pe care o explorează în romane ce sunt , in același
timp, familiare și stranii și care îsi dezvăluie doar treptat adevărata și devastatoarea
semnificație. “(Financial Times)
Bibliografie
1. Ishiguro,Kazuo- Klara și soarele, ed.Polirom, 2021
2. Shulevitz, Judith-The Radiant Inner Life of a Robot, articol publicat online in revista
Atlantic, 2 martie,2021
3.Corrigan, M- Klara and the Sun is a Masterpiece of Life, Love and Mortality, articol publicat
de NPR, 3 martie , 2021
81
„COPILĂRIA DE IERI ŞI DE AZI.VALENȚE EDUCATIVE ÎN

CONTEXT EUROPEANˮ
Prof. DȊRDEA ANCA,Religie Ortodoxă,Şcoala Gimnazială Nr. 1 Miceşti
Seneca enunța principiul: "non scholae sed vitae discimus", adică “nu pentru şcoală, ci
pentru viaţă învăţăm.ˮ
Profesorul Constantin Cucoş, vorbind despre necesitatea educaţiei religioase în școală,
aduce ca argument principiul ecumenic: „Instrucția și formarea religioasă ne predispun și ne
pregătesc într-o măsură mai mare pentru acceptarea și înțelegerea aproapelui. Numai în măsura
în care suntem instruiți (și) religios și ne postăm bine în perimetrul religiei proprii, devenim
mai generoși cu alții, nu mai suntem suspicioși și nu mai vedem în ceilalți virtuale «pericole».
Numai cel care se îndoiește de credința lui fuge de celălalt, se închide în sine, se
izolează, aruncă anatema spre altul.
În contextul unei societăţi care se schimbă, dreptul la educaţie este unul din drepturile
fundamentale ale omului şi temelia unei societăţi drepte, angajată pe calea progresului şi
prosperităţii. În viziunea Comisiei Internaţionale a Educaţiei pentru sec. XXI, actul educativ
trebuie văzut nu ca un privilegiu pentru câţiva, ci ca un drept al tuturor. Şcoala românească
actuală se află mereu într-un efort de schimbare şi adaptare la cerinţele societăţii democratice,
modernizarea şi ridicarea calităţii sale la nivelul standardelor educaţionale europene implicând
o examinare atentă şi actualizată în concordanță cu evoluţia sistemelor de învăţământ din
celelalte ţări europene, îndeosebi din ţările Comunităţii Europene.
Datoria fiecărei instituţii din sistemul naţional de învăţământ este de a asigura, atât
desfăşurarea în condiţii optime a actului didactic propriu-zis, cât şi îmbinarea eficientă a tuturor
formelor educaţiei, pentru a contribui la dezvoltarea profesională şi personală a elevilor, la
bunăstarea societăţii şi la dezvoltarea durabilă. Asigurarea calităţii în educaţie impune existenţa
unor cadre didactice cu o pregătire şiinţifică şi psiho-pedagocică temeinică, ce se implică activ
în actul didactic,permanent receptivi la reformele educaţionale şi la schimbările din mediul
socio-cultural.
Învăţământul românesc capătă noi valenţe în condiţiile impuse de reforma cu

deschidere europeană. În societatea contemporană, dinamică şi mereu în transformare, cu
schimbări rapide şi efecte imediate, educaţia şi învăţământul trebuie reînnoite, completate,
adaptate, iar concepţia de educaţie regândită şi modernizată. Au apărut noi educaţii ca: educaţia
civică, educaţia morală şi religioasă, educaţia estetică, educaţia pentru pace şi cooperare etc.
Menirea noastră ca dascăli este nobilă, dar şi grea. Omul needucat nu este în stare sa patrunda
în resorturile intime ale existenţei sale biologice şi nu poate admite răspunderile faţă de viaţa
prezentă şi viitoare. Din perspectiva aderării României la U.E., educaţia şi învăţământul se află
în faţa unei mari provocări: creşterea importanţei acordate disciplinelor ştiinţifice şi tehnice
prin revizuiri generale ale conţinuturilor, stabilirea unor legături mai strânse cu viaţa, pentru
integrarea într-un spaţiu al ştiinţei şi cercetării europene. Pentru a sublinia importanţa pe care
România o acordă integrării în U.E., la 28 ianuarie 2005, la Bucureşti, a fost inaugurat „Anul
european al cetăţeniei prin educaţie. Fiecare disciplină de studiu trebuie să implementeze în
conştiinţa elevilor dorinţa „de a trăi şi învăţa în democraţie‖ pentru ca să se realizeze dialogul
intercultural şi comunitar în societatea românească actuală. Conştientizarea complicaţiei
vârstei adolescenţei face ca astăzi tineretul să fie una din temele majore ale anexietăţii sociale,
impunând conţinuturi educaţionale curriculare şi mai ales extracurriculare.
Democratizarea relaţiilor sociale în contextul european actual determină şcoala să

perceapă elevul ca pe un individ cu drepturi, care trebuie protejat în virtutea vulnerabilităţii
82
sale. Colaborarea între cadrele didactice de diferite specialităţi permite un parteneriat eficace
între şcoală şi comunitatea locală, având drept scop educaţia bazată pe cunoaştere şi adevăr,
creşterea încrederii membrilor societăţii în faţa educativă a şcolii.
Lumea contemporană, fragmentată economic şi politic, cultural şi religios are două alternative:
 coexistenţa paşnică prin colaborare şi cooperare în temeiul solidarizării pentru atingerea
scopurilor comune: bunăstare, pace etc.
 stabilirea unor relaţii armonioase în cadrul comunităţilor din U.E. În căutarea forţelor
capabile să favorizeze coeziunea şi identitatea U.E., problema rolului public al religiei
europene este deosebit de importantă.
Pluralismul religios, reprezentat de confesiuni şi religii ce se deosebesc filosofic, dogmatic şi

liturgic, dar care au şi elemente comune: credinţa în Dumnezeu, nemurirea sufletului,
perfectibilitatea fiinţei umane prin valorile sacre, contribuie la climatul de pace din lume prin
toleranţă religioasă. Realizarea în şcoală a unei culturi sau a unei conduite religioase a elevilor
este posibilă şi necesară. Formarea tinerilor prin sistemul de învăţământ se cere a fi
multidirecţională şi polivalentă. Cum şcoala pregăteşte sistematic individul în perspectivă
intelectuală, morală, civică, estetică, igienică etc., componenta religioasă se adaugă acestora în
mod firesc, organic, urmărindu-se complementaritatea şi continuitatea de ordin instructiv şi
formativ.
Contează ca aceste laturi ale educaţiei să fie vizate nu în chip concurenţial, ci ca un demers
educaţional global, integrator, realizat cu profesionalism şi responsabilitate de către întreg
personalul didactic. Într-o perioadă de disoluţie a reperelor morale, educaţia religioasă poate
aduce un suflu nou în ceea ce priveşte aspectele relaţionale, comportamentale la nivel
individual sau social. Morala de tip religios poate umple un gol sau ne poate ajuta să depăşim
anumite sincope de orientare existenţială.
Valorile religioase au virtutea de a aduce oamenii laolaltă, de a crea legături durabile, de a

solidariza şi cimenta unitatea grupală, comunitară. Identitatea unei comunităţi se exprimă şi
prin îmbrăţişarea unor valori religioase comune ce sunt adoptate şi exprimate în mod liber.
Relaţia dintre religie şi educaţie se actualizează diferit, de la ţară la ţară, politicile şcolare puse
în act reglementând prezenţa şi ponderea educaţiei religioase în programele şcolare.
O analiză comparativă, între diferitele politici şcolare europene, poate conduce la o serie de
concluzii:
– în multe ţări europene (mai puţin Franţa), educaţia religioasă este inclusă în curriculum
şcolar, punându-se accent mai ales pe elementele valorice şi pe reverberaţiile acestora în
dezvoltarea personalităţii
– religia are un caracter obligatoriu şi nu este percepută, prin maniera în care se predă, ca fiind
contrară libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti;
– educaţia religioasă apare de cele mai multe ori alături de educaţia morală, fiind predate într-
un mod comun sau separat.
Educaţia pentru toleranţă religioasă deschide perspectiva formării omului din mileniul III, ea
având ca obiective:
– asimilarea cunoştinţelor referitoare la alte confesiuni şi religii; – cunoaşterea specificului
doctrinar şi liturgic al altor confesiuni;
– formarea culturii necreştine şi consolidarea culturii creştine;
– susţinerea şi respectarea căsătoriilor mixte.
Din acest motiv consolidarea conştiinţei şi conduitei tolerante se bazează pe familie, şcoală,
biserică, asociaţii religioase, mass-media, internet etc. Apartenenţa oamenilor la spaţiile
culturale, lingvistice, religioase diferite este şi trebuie să fie mobilul înţelegerii şi colaborării
pentru triumful păcii în lume.
S-a observat că în ultimii douăzeci de ani, la nivel european, obiectivul principal al abordărilor
confesionale ale educaţiei religioase în şcoală s-a schimbat destul de mult. Scopul principal nu
83
mai este acela de a naşte un angajament religios faţă de o credinţă particulară, ci de a ajuta
elevii să înţeleagă diferitele tradiţii religioase, conflictele de natură etică, situaţiile existenţiale
de criză, precum şi pluralitatea religioasă .Privită din această perspectivă, educaţia religioasă
confesională devine destul de asemănătoare cu cea neconfesională, rămânând totuşi în
continuare diferenţe importante. La nivel european, fiecare ţară şi-a dezvoltat o abordare
proprie a educaţiei religioase în şcoală. Cauzele acestor diferenţe îşi pot avea temeiul în
structura sistemului educaţional cu problemele sale filozofice, istorice şi politice, în specificul
local, regional ori naţional, în peisajul religios al ţării, în rolul şi valoarea religiei în societate,
precum şi în relaţia dintre stat şi religie, dintre stat şi cultele religioase.
Procesul educativ trebuie conceput astfel încât elevii să preţuiască propria moştenire naţională,
să primească contribuţiile originale ale oricărei naţiuni la civilizaţia modernă, pregătind
profesorii şi elevii să înţeleagă valoarea diversităţii caracterelor şi a independenţei de spirit.
Bibliografie:
1.Antonescu G., Educaţia morală şi religioasă în şcoala românească, Ed. Cultura Românească,
Bucureşti, 1937.
2. Cucoş Constantin, Educaţia religioasă: Repere teoretice şi metodice, Editura Polirom, Iaşi,
1999.
3. Cucoş Constantin, Educaţia religioasă, Ed. Polirom, Iaşi, 2017.
4.Dinu Marin, Socol Cristian, Niculescu Aura-―Fundamentarea și coordonarea politicilor
economice în Uniunea Europeana‖, Editura Economică, București, 2006.
5.Şebu Sebastian,Opriş Monica, Opriş Dorin,Metodica predării religiei, Editura
Reȋntregirea,Alba Iulia,2017;
6. Dirigenţia şi consilierea. Ghid metodologic, Editura Gheorghe Aexandru , Craiova, 2004;
7. Dicţionar de orientare şcolară şi profesională, Edtura Afeliu, Bucureşti, 1996, coordonator
Tomşa Gheorghe.
84

CD Lucrarile Simpozionului 2 Iunie 2022 Editia A Vi-A

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CD Lucrarile Simpozionului 2 Iunie 2022 Editia A Vi-A

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI REGIONAL

„Copilăria de ieri şi de azi. Valenţe educative”

LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI REGIONAL

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.178

Redactor: Marin Georgeta Loredana

Motto: ”Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa”

LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI REGIONAL

Nume şi prenume Sector/ Titlul lucrării

ŞCOALA JOCURILE ŞI JOACA ÎN 8

BUGA GRADINITA CU P.P. ROLUL FAMILIEI ÎN 11

GHINCEA GRADINITA CU P.P. IMPREUNA PENTRU CEI 13

ŞCOALA JOCURILE DINAMICE ÎN 27

DOBRE ȘCOALA SECTOR 1 COPILĂRIE CURATĂ FĂRĂ 33

ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ 42

GHEORGHE ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ 42

ZELINSCHI ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 44

ȘERBAN ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 44

„AVENTURILE LUI TOM 48

„AVENTURILE LUI TOM 48

ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 49

POPESCU MIHAI ȘCOALA SPECIALA SECTOR 1 49

MAXIM OANA ȘCOALA SECTOR 1 54

ȘCOALA COPILARIA DE AZI. CUM ISI 58

GRĂDINIȚA CU PLAN REMEDIAL-DOMENIUL 61

GRĂDINIȚA CU PLAN REMEDIAL-DOMENIUL 61

MARIN COPILĂRIA ŞI IMAGINEA EI 65

SĂ-I CUNOAȘTEM MAI BINE 68

MILESCU SĂ-I CUNOAȘTEM MAI BINE 68

SĂ ÎNVĂȚĂM COPIII SĂ IȘI 70

CHIOJDOIU ȘCOALA SECTOR 1 COPIII DE ASTĂZI - COPIII 72

ROMAN ȘCOALA SECTOR 1 COPIII DE ASTĂZI - COPIII 72

ȘCOALA SECTOR 1 COPILĂRIA ȘI PANDEMIA 73

STANCIU ȘCOALA SECTOR 1 COPILĂRIA, VÂRSTA 77

ȘCOALA SECTOR 1 COPILĂRIA, VÂRSTA 77

PROFESORUL MODERN- STRATEGII ȘI PRACTICI

Prof. CRISTESCU CARMEN

În știința pedagogică internă, problemele activității pedagogice sunt în mod tradițional

1. Drobotenko Yu.B., Makarova N.S., Chekaleva N.V. Studiul schimbărilor în procesul

JOCURILE ŞI JOACA ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR

Prof.înv.primar, BĂLĂCIAN MIHAELA

Jocurile şi joaca pot fi privite din două perspective.

 să pregătim înainte lucrurile de care avem nevoie;

înconjurătoare, deoarece în desfăşurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la

ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAȚIA COPILULUI

BUGA DENISA MIHAELA

Familia este unul dintre factorii care se preocupă de educația copilului.

- participarea părinților la activitățile de la grupă

ÎMPREUNĂ PENTRU CEI MICI

Dezvoltarea personalitatii copilului este rezultatul unui ansamblu de factori:

Dezvoltarea intelectuala. In cadrul familiei copilul isi insuseste limbajul.Volumul,

MODALITĂȚI DE ABORDARE A TULBURĂRILOR DE

GRECU CONSTANȚA CARMEN, profesor psihopedagog

Există în principal două etape importante în modificarea comportamentelor:

-să facă lucrurile corect;

VALENŢELE EDUCATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

Prof. Limba engleză COSMA LAVINIA GEORGIANA

Structura jocului didactic.

METODA ALTERNATIVA-EDUCAREA LIMBAJULUI

Autor: SUCIU ANDREA

programul naţional Gândeşte Sănătos (http://gondolkodjegeszsegesen.hu/ ) şi a fost

EDUCAȚIE CU DRAGOSTE. ÎNTRE ALFA ȘI OMEGA

ROTARU ȘTEFANIA EMANUELA,

JOCURILE, IN DEZVOLTAREA COPIILOR