CELE PATRU ACORDURI

Un ghid practic destinat libertății personale

de Don Miquel Ruiz
Introducere
OGLINDA FUMURIE
În urmă cu 3000 de ani, exista un om exact ca tine și ca mine, care trăia
lângă un oraș înconjurat de munți. Omul studia pentru a deveni medic și dorea să
ducă mai departe cunoștințele strămoșilor săi, dar nu era de acord cu tot ceea ce
învăța. În inima sa, simțea că trebuie să existe ceva mai mult.

Într-o zi, în timp ce dormea într-o peșteră, a visat că și-a văzut propriul corp
dormind. A ieșit din peșteră în noaptea cu lună nouă. Cerul era limpede și putea
să vadă milioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut înăuntrul lui, ceva ce i-a
schimbat viața pentru totdeauna. Și-a privit mâinile, și-a simțit corpul, iar apoi și-a
auzit propria voce spunând, "sunt făcut din lumină; sunt făcut din stele".

A privit din nou la stele, și a realizat că nu stelele sunt cele care creează
lumină, ci mai degrabă lumina e cea care creează stelele. "Totul este făcut din
lumină și spațiul dintre stele nu este gol", a spus el. Și a știut că tot ceea ce există
este o ființă vie, iar lumina este mesagerul vieții, deoarece este vie și conține
toate informațiile.

Apoi a conștientizat că și el era făcut din stele, dar nu era acele stele. "Sunt
printre stele" s-a gândit...așa că a numit stelele tonal, iar lumina dintre stele
nagual, și a știut că ceea ce creează armonia în spațiul dintre cele două este Viața
sau Intenția. Fără viață, tonalul și nagualul nu ar putea exista. Viața este forța
absolutului, supremul, Creatorul, care crează totul.

Asta este ce a descoperit el: Tot ceea ce există este manifestarea unei
singure ființe, numită DUMNEZEU. TOTUL ESTE DUMNEZEU! A ajuns la concluzia
că percepția omului este doar lumina ce percepe lumina. A văzut, de asemenea,
că materia este o oglindă... totul este o oglindă ce reflectă lumină și creează
imagini ale acelei lumini... și lumea iluziei. Visul, este exact ca un fum care nu ne
dă voie să vedem cu adevărat cine suntem. " Iubire pură si lumină pură, asta
suntem noi cu adevărat", a spus.

Această conștientizare i-a schimbat viața. Odată ce a știut ce este cu

adevărat, s-a uitat în jur, la alți oameni și la restul naturii, și a fost uimit de ceea ce
a văzut. S-a văzut pe el înșuși în totul...în fiecare ființă umană, în fiecare animal, în
fiecare pom, în apă, în ploaie, în nori, în pământ. A văzut că Viața combină tonalul
și nagualul, în diferite moduri, pentru a crea miliarde de manifestări ale Vieții.

În acele câteva momente, el a înțeles totul. Era foarte emoționat, iar inima
lui a fost umplută cu pace. Abia aștepta să le spună prietenilor săi ceea ce tocmai
descoperise. Dar nu erau cuvinte pentru a explica aceasta. A încercat să spună
acest lucru și celorlați, dar ei nu au putut înțelege. Ei puteau vedea că s-a
schimbat, că din ochii și vocea sa radia ceva frumos. Au remarcat că el nu mai
judeca pe nimeni și nimic. Nu mai era ca nimeni altcineva.

El putea înțelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-l putea înțelege pe el.
Ei credeau că el este o încarnare a lui Dumnezeu. A zâmbit când auzit asta, și a
spus..."Este adevărat. Sunt Dumnezeu. Dar și tu ești Dumnezeu. Suntem la fel, tu
și eu. Suntem imagini ale luminii. Suntem Dumnezeu." Dar oamenii încă nu-l
înțelegeau.
 El a descoperit că este o oglindă pentru restul oamenilor, o oglindă în care se
putea vedea pe sine. Fiecare în parte este o oglindă, a spus. S-a văzut în fiecare,
dar nimeni nu îl vedea pe el, ca pe sinele lor. A realizat că toți dormeau, dar fără a
fi conștienți, fără a ști cine sunt cu adevărat. Nu-l puteau vedea ca pe sinele lor,
deoarece era un zid de ceață sau de fum între oglinzi. Acel zid de ceață era făcut
de interpretarea imaginilor luminii...Visul oamenilor.

Știa că în curând va uita tot ceea ce învățase. Dorea să-și amintească toate
viziunile pe care le-a avut, așa că a decis să se numească Oglinda fumurie...Așa, el
întotdeauna ar ști că materia este o oglindă și fumul este cel care ne împiedică să
știm cine suntem. A spus: "Sunt Oglinda fumurie, deoarece mă uit la propria
persoană prin voi toți, dar nu ne recunoaștem din cauza fumului dintre noi. Acel
fum este Visul, iar oglinda ești tu, visătorul."

Chapter 1
Domesticirea și Visul Planetei
Ceea ce vezi și auzi acum, nu este altceva decât un vis. Visezi chiar
acum, în acest moment. Visezi conștient.

Visarea este este principala funcție a minții. Mintea visează

douăzeci și patru de ore pe zi. Visează când dormim, și visează și cand
nu dormim, de asemenea. Diferența este că atunci când nu dormim,
există un cadru care ne ajută să percepem lucrurile într-un mod linear.
Când dormim, nu avem acest cadru și visul are tendința să se schimbe
constant.

Oamenii visează tot timpul. Înainte de a fi născuți, oamenii

dinaintea noastră au creat un mare vis exterior, vis pe care îl vom numi
visul societății sau visul planetei. Visul planetei este visul colectiv format
din miliarde de vise personale, mai mici, care împreună creează visul
unei familii, visul unei comunități, visul unui oraș, visul unei țări, iar în
final, visul întregii umanități.

Visul planetei include toate regulile societății, credințe, legi, religii,

diferențe culturale și feluri de a fi, guverne, școli, evenimente sociale și
vacanțe.

Suntem născuți cu capacitatea de a învăța cum să visăm. Strămoșii

noștri ne-au învățat să visăm așa cum visează societatea. Visul exterior
are atât de multe reguli, încât atunci când un nou om se naște, atragem
atenția copilului și ii introducem aceste reguli in minte. Visul exterior ne
invață cum să visăm prin intermediul părinților, școlii și religiei.

Atenția este abilitatea de a discrimina, prin care ne focusăm doar

pe ceea ce dorim să vedem și să înțelegem. Putem percepe simultan
milioane de lucruri, dar folosindu-ne de atenție, putem păstra tot ceea
ce ne dorim în prim planul minții noastre. Adulții din jurul nostru ne
atrag atenția și ne introduc informațiile în minte prin repeție. Acesta
este modul prin care am învățat tot ceea ce știm.

Folosindu-ne atenția, am invățat o întreagă realitate, un întreg vis.

Am învățat cum să ne comportăm în societate: ce să credem și ce să nu
credem; ceea ce este acceptabil și ceea ce nu este acceptabil; ce este
bun și ce este rău; ce este frumos și ce este urât; ce este corect și ce
este greșit. Totul era deja acolo...toată cunoașterea, toate acele reguli și
concepte despre cum să te porți în lume.

Când erai la școală, stăteai într-un scaun mic, erai atent la ceea ce
te învăța profesorul tău. Când te duceai la biserică, erai atent la ce îți
spunea ... sau preotul. Aceeași dinamică este și cu părinții, frații și
surorile tale: Toți încearcă să-ți atragă atenția. Noi încercăm de
asemenea să atragem atenția altor oameni și dezvoltăm o nevoie de
atenție care poate deveni foarte competitivă. Copiii concurează pentru
atenția părinților, profesorilor și prietenilor lor. "Uită-te la mine! Uită-te
la ce fac! Hey, sunt aici!" Nevoia de atenție devine foarte puternică și
continuă până la maturitate.

Visul exterior ne atrage atenția și ne învață ce să credem, începând

cu limba pe care o vorbim. Limba este codul de înțelegere și comunicare
între oameni. Fiecare literă, fiecare cuvânt din orice limbă, este un
acord. Numim aceasta, o pagină dintr-o carte; cuvântul pagină este un
acord pe care îl înțelegem. Odată ce înțelegem codul, atenția noastră
este acaparată și energia este transferată de la o persoană la alta.

Nu a fost alegerea ta să vorbești română, nu ți-ai ales religia sau

valorile morale...erau deja acolo înainte de a te naște. Nu am avut
niciodată oportunitatea de a alege ce să credem și ce să nu credem.
Niciodată nu am ales nici măcar cel mai mic dintre acorduri. Nu am ales
nici măcar numele nostru.

Ca și copii, nu am avut oportunitate de a alege credințele noastre,

însă am fost de acord cu informația care ne-a fost transferată de la visul
planetei prin intermediul altor oameni. Singurul mod de a asimila
informațiile este prin acord. Visul exterior ne atrage atenția, dar dacă nu
suntem de acord, nu putem asimila acea informație. Odată ce suntem
de acord, credem, ceea ce se numește credință. Să ai credință înseamnă
să crezi necondiționat.

Așa învățăm când suntem copii. Copiii cred tot ceea ce spun adulții.
Suntem de acord cu ei, iar credința noastră este atât de puternică încât
sistemul de credințe controlează tot visul vieții noastre. Nu am ales
aceste credințe și poate că ne-am razvrătit împotriva lor, dar nu am fost
suficient de puternici ca să câștigam această luptă.

Rezultatul aparține acestor credințe cu acordul nostru. Numesc

acest proces domesticirea oamenilor. Și prin această domesticire
învățăm cum să trăim și cum să visăm.

În domesticirea umană, informația din visul exterior este transmis

în visul interior, creând întregul nostru sistem de credințe. Prima dată,
copilul este învățat numele lucrurilor: mamă, tată, lapte, sticlă. Zi de zi,
acasă, la școală, la biserică și de la televizor, ni se spune cum să trăim, ce
fel de comportament este acceptabil. Visul exterior ne învață cum să fim
oameni. Avem un întreg concept despre cum este o femeie și cum este
un bărbat. De asemenea, învățăm să judecăm: Ne judecăm pe noi
înșine, îi judecăm pe ceilalți, judecăm vecinii.

Copiii sunt domesticiți aproape în același mod cum domesticim un

câine, o pisică sau orice alt animal. Pentru a dresa un câine, îl pedepsim
sau îi oferim recompense. Ne dresăm copiii pe care îi iubim atât de
mult, aproape la fel cum dresăm orice animal de companie: cu un
sistem pe bază de pedepse și recompense. Ni se spune: "ești băiat
cuminte" sau "ești fată cuminte", atunci când facem ceea vor părinții
noștri să facem. Când nu facem ce vor ei, suntem "fată rea" sau "băiat
rău".

Când suntem împotriva regulilor, suntem pedepsiți; când ne

conformăm regulilor, primim o recompensă. Suntem pedepsiți de multe
ori pe zi; de asemenea, suntem recompensați de multe ori pe zi. După
nu mult timp, ne va fi frică că vom fi pedepsiți și, de asemenea, că nu
vom primi recompensa. Recompensa este atenția pe care o primim de
la părinți sau de la alte persoane: frați, profesori sau prieteni. Ne
dezvoltăm repede nevoia de a atrage atenția celorlalți pentru a primi
recompensa.

Recompensa ne face să ne simțim bine, și continuăm să facem

ceea ce vor alții să facem pentru a o primi. Cu acea frică de a fi pedepsit
sau de a nu primi recompensa, începem să pretindem că suntem ceea
ce nu suntem, doar pentru a le face pe plac celorlalți, doar pentru a fi
destul de bun pentru altcineva. Încercăm să le facem pe plac părinților,
încercăm să mulțumim profesorii la școală, încercăm să mulțumim
biserica, și așa, începem să ne prefacem. Pretindem să fim ceea ce nu
suntem, deoarece ne este teamă să nu fim respinși. Teama de a fi
respins devine teama de a nu îndeajuns de bun. Eventual devenim
altcineva decât suntem cu adevărat. Devenim o copie a credințelor
mamei, tatălui, societății și religiei.

Toate tendințele noastre normale sunt pierdute în procesul

domesticirii, iar când suntem destul de maturi încât mintea noastră să
înțeleagă, învățăm cuvântul nu. Adulții spun:"nu face asta sau nu face
cealaltă". Ne răzvrătim și spunem "NU!" Ne răzvrătim pentru a ne apăra
libertatea. Vrem să fim noi înșine, dar suntem foarte mici, iar adulții
sunt foarte mari și puternici. După un anumit timp, ne este frică pentru
că știm că de fiecare dată când facem ceva greșit vom fi pedepsiți.

Domesticirea este atât de puternică încât de la un anumit punct al

vieții noastre nu mai avem nevoie de nimeni ca să ne domesticească. Nu
mai avem nevoie de părinți, de profesori sau de biserică. Suntem atât
de bine dresați, încât suntem propriul nostru dresor. Suntem un animal
autodomesticat. Acum ne putem domestici singuri în conformitate cu
același sistem de credințe care ne-a fost dat și folosim același sistem de
recompensă și pedeapsă. Ne pedepsim singuri când nu urmăm regulile
în acord cu sistemul nostru de credințe; ne recompensăm singuri cand
suntem "băiat cuminte" sau "fată cuminte".

Sistemul de credințe este ca o Carte de Drept, care ne guvernează

mintea. Fără îndoială, orice este în această carte, este adevărul nostru.
Toate judecățile noastre se bazează pe Cartea de Drept, chiar dacă
aceste judecăți sunt împotriva naturii noastre interioare.