Sunteți pe pagina 1din 2

JOCURI ATRACTIVE – PARTEA A II – A

1. FLIP – FLOP: elevii formează perechi, apoi unul se așează în poziție de flotare sau
„crab”. Când începe muzica sau la semnalul sonor al profesorului, elevii care sunt în picioare
trec peste sau pe sub cât mai mulți elevi ( pe sub cei în poziție de flotare și peste cei în poziție
de „crab” ), primind puncte pentru fiecare reușită, după cum urmează: 1 punct pentru trecerea
peste și două pentru trecerea pe sub. Cei care sunt în poziția de flotare/crab, de câte ori un
elev trece peste/pe sub ei, schimbă și mențin cealaltă poziție. La fiecare 1 – 2 minute, în
funcție de vârsta și pregătirea copiilor, elevii schimbă rolurile. Câștigă elevul care, după 2-3
reprize, are cele mai multe puncte.

2. „HIGH 5 ' S”: elevii sunt împărțiți câte doi, față în față, în poziție de flotare, la distanță de
un pas unul față de celălalt. La semnalul sonor al profesorului, în reprize de 15 – 45 de
secunde, în funcție de vârstă și pregătirea fizică a elevilor, elevii dau „high 5”alternativ, adică
palmă în palmă, cu aceeași mână: dreapta cu dreapta, stânga cu stânga, rămânând în echilibru
pe celălalt braț și vârfurile picioarelor. Dacă numărul elevilor este impar, o echipă va fi
formată din trei elevi, pe rând fiecare bătând palma cu ceilalți doi colegi.

3. „PRINDE ȘI TRIMITE!”: elevii sunt așezați față în față, pe două linii paralele, la distanță
de 2 – 5 m. Fiecare elev din prima linie primește un săculeț cu nisip/minge de oină, apoi cele
două linii se așează în poziție de flotare și începe jocul: scopul este ca fiecare să paseze
săculețul/mingea spre adversarul aflat în fața sa în așa fel încât să treacă pe sub acesta,
înscriind astfel un punct însă menținând poziția în sprijin pe un braț și vârfurile picioarelor.
Fiecare lansare trebuie efectuată cu brațul opus celui care a efectuat lansarea anterioară. După
1 – 2 minute, în funcție de vârsta elevilor, se anunță scorul și câștigătorii, care formează din
nou perechi…tot așa, până rămân doar doi, iar învingătorul va fi premiat. Între reprize se fac
pauze de 1 minut, în care se dau indicații.

4. „IA MINGEA/SĂCULEȚUL!”: elevii sunt așezați pe perechi, față în față, în poziție de


flotare. Între ei se așează o minge de oină/săculeț cu nisip și începe jocul: le semnalul sonor al
profesorului, elevii încearcă să ia minge/săculețul. Cel care reușește primul, trebuie să îl ridice
cu o mână sus, în timp ce își păstrează echilibrul stând pe celălalt braț și vârful picioarelor.
Dacă reușește, primește un punct, dacă nu, nu primește nimic. După fiecare rundă, elevii
schimbă partenerii, până când fiecare a concurat cu fiecare, apoi se contorizează punctajul și
se stabilește învingătorul.
5. „CONCUREAZĂ PÂNĂ LA CAPĂT!”: elevii sunt împărțiți în 2 – 3 echipe de 8 – 10
elevi, în funcție de numărul elevilor din clasă. Echipele sunt așezate în linie pe un rând, la
distanță de 3-4 m una față de alta, față în față. Primul elev din fiecare grupă primește un
săculeț cu nisip/minge de oină, apoi li se explică regulile: toți jucătorii trebuie să stea în
poziție de flotare, iar la semnalul sonor al cadrului didactic, primii din fiecare grupă trebuie să
dea, cu mâna dinspre exterior, pe sub cealaltă mână, săculețul/mingea colegului, apoi, în cea
mai mare viteză, să se ridice, să alerge la coada grupei și să se așeze în poziție de flotare;
următorul procedează la fel și tot așa, până când săculețul/mingea ajunge din nou la primul,
care se ridică în picioare. Grupa care încheie prima „cursa”, câștigă. Dacă un elev scapă
săculețul/mingea, toată grupa o ia de la capăt.

6. „MUTĂ TURNUL!”: elevii vor concura câte 2, 3 sau 4, în funcție de câte materiale avem
la dispoziție. Astfel, pentru fiecare elev avem nevoie de 3 cercuri, 1 jalon mare, un jalon mic
și o cutie potrivită( de pantofi e numai bună ). Materialele vor fi așezate după cum urmează:
cercurile unul lângă altul, în linie, în primul cerc – cutia și pe ea jalonul mare iar în al doilea
cerc – jalonul mic. Fiecare elev care concurează va avea așezate, în fața lui, la 3 – 4 m, astfel
obiectele. La semnalul sonor al profesorului, elevii aleargă cu viteză maximă la obiecte și
scopul lor este să le mute pe toate, unul câte unul, din primul cerc în ultimul, fără să așeze un
obiect mare peste unul mic, mutând un singur obiect și după fiecare mutare, trebuind să alerge
cu spatele la locul de start, să se așeze în poziția culcat ventral, apoi să revină și să mute alt
obiect. Câștigă cel care reușește primul să mute cele trei obiecte, respectând regulile jocului.

S-ar putea să vă placă și