CERCETARE ÎN NURSING , 1PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI

PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR NOȚIUNI DE BAZĂ DESPRE

CERCETARE
NOȚIUNI DE BAZĂ DESPRE CERCETARE

După Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul cercetare se

traduce drept un studiu amănunţit, efectuat în mod sistematic, cu scopul
de a cunoaşte ceva; investigaţie.
Există și o lege care se referă în mod strict la activitatea de cercetare-
dezvoltare, și anume Legea nr. 324/2003, privind cercetarea ştiinţifică şi
dezvoltarea tehnologică, ce cuprinde cercetarea fundamentală, cercetarea
aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea.
Depinzând de punctul de vedere din care este privită, cercetarea poate fi
descrisă ca:
- o căutare a cunoaşterii şi în alegerea lucrurilor,
- o experienţă interesantă şi, câteodată, utilă,
- un proces de calificare,
- o carieră, un stil de viaţă,
- un proces esenţial pentru asigurarea succesului comercial,
- un mod de îmbunătăţire a calităţii vieţii,
- un impuls de satisfacere a ego-ului,
- justificarea alocării de fonduri pentru un departament şi justificarea
funcţionării sale1.
(1 Tony Greenfield, Research Methods, Publisher Hodder Arnold,
2002. )
Cercetarea ştiinţifică ar putea fi definită ca un proces de lărgire a
cunoştinţelor realizat printr-o atentă şi obiectivă observare, investigare şi
experim entare, având ca ţintă descoperirea sau interpretarea unor noi
informaţii.

DEMERSUL ŞTIINŢIFIC
Constă din ansamblul operaţiilor care permit omului să cunoască (să
înţeleagă, să-şi explice) lumea materială şi legile ei (fără a recurge la
transcendent). Acesta este posibil graţie modului de funcţionare al
creierului uman şi organelor de simţ.
În faza actuală de dezvoltare a ştiinţelor exacte, cunoaşterea
extrasenzorială este respinsă, fiind considerată nefundamentată – teoretic
şi experimental. În consecinţă, demersul ştiinţific face apel exclusiv la
datele senzoriale. Captarea informaţiilor de către receptori reprezintă
operaţia iniţială (senzaţia). Ea este imediat urmată de recunoaştere
(percepţia, identificarea). Decizia de recunoaşte re (sau de
nerecunoaştere) se face pe baza unor indici (de recunoaștere) extrași din
stocurile de mesaje păstrate şi clasificate în memoria cerebrală.
Principiile cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice reprezintă consistenţa
logică, obiectivitatea şi repetabilitatea.
Principiul cercetării ştiinţifice fundamentale este noul şi corectul într-un
domeniu ştiinţific constituit istoric şi recunoscut ca atare de o
comunitate ştiinţifică; noul şi corectul se definesc în raport cu metodele,
conceptele şi normele proprii domeniului.
În ansamblul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, cercetarea
ştiinţifică fundamentală ocupă poziţia centrală. Ea oferă noi metode şi
concepte cercetării aplicate şi dezvoltării tehnologice şi stabileşte noi
direcţii de cercetare. Cercetarea ştiinţifică aplicată şi dezvoltarea
tehnologică au ca element necesar cercetarea ştiinţifică fundamentală.
Ruxandra În disciplinele medicale datele obţinute prin cercetare
ştiinţifică pot fi utilizate pentru:
În disciplinele medicale datele obţinute prin cercetare ştiinţifică pot fi
utilizate pentru:
- a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
- a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de îmbolnăvire,
- a determina nevoile unui anumit grup populaţional,
- a stimula interesul public într-o anumită problemă de sănătate publică,
- a evalua eficienţa unui program de sănătate în curs de desfăşurare,
- a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau comunicări.

PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR

(alimentația, fumatul, sedentarismul, planificarea examinărilor periodice
etc.)

CONCEPTUL DE SĂNĂTATE
Așa cum este el definit de către Organizația Mondială a Sănătății, se
refera la „o bună stare fizică, psihică și socială”, lărgind astfel sfera
noțiunii din domeniul biologic în cel social.
Sănătatea exprimă capacitatea adaptativă a individului la mediul natural
și social. Munca, ca și modalitate specific umană de adaptare la mediu,
este și cel mai elocvent criteriu de apreciere a stării de sănătate,
condiționând atât starea biologică, cât și cea de integrare socială.
Exista o relatie birecționala între starea de sănătate și capacitatea de
muncă, individul sănătos prezentând o adaptare la muncă și o
productivitate optimă, iar pe de altă parte munca reprezintă sursa
bunăstării sociale și de asemenea influențează starea fizică.
Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale și promovarea sănătății
angajatilor reprezintă scopul principal al medicinii muncii, ceea ce în
final se traduce și în productivitate și beneficii economice.
Promovarea sănătății este definită ca fiind știința și arta de a ajuta
oamenii sa ajungă la o stare optimă de sănătate prin creșterea
conștientizării, adoptarea de schimbari benefice în stilul de viață și în
mediul de viață.
Un exemplu simplu și elocvent în ceea ce privește bolile profesionale:
una din bolile legate de profesie determinate de expunerea la zgomotul
profesional peste limitele legale admise este hipertensiunea arteriala; dar
aceasta boala poate trece neobservata în fazele initiale și fără un program
de screening la grupele de angajati expusi la zgomot, hipertensiunea
arteriala evolueaza și poate conduce la pierderea capacitatii de munca
(invaliditate).
Printr-o atitudine activă se pot depista precoce anumite boli și se pot lua
măsuri de contracarare a evoluției și complicațiilor acestora.
Legislaţia în vigoare privind prevenirea îmbolnăvirii şi promovarea
sănătaţii presupune cunoaşterea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
107/24.10.2003, pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2002,
privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale
(Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747 din 26/10/2003), dar şi
Legea nr. 307/28.06.2004 privind exercitarea profesiei de asistent
medical și a profesiei de moașă, precum și organizarea și funcționarea
Ordinului Asistenților Medicali și Moaselor din România.
Este dificilă definirea stării de sănătate, dar este îndeobşte agreat că a fi
sănătos este mult mai mult decât „a nu fi bolnav”. Starea de sănătate
include, de asemenea, şi “starea de bine” şi abilitatea persoanei de a-şi
atinge potenţialul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte
promovarea sănătăţii ca: procesul care permite unei persoane să îşi
controleze şi să îşi îmbunătăţească starea de sănătate.
Sănătatea este influenţată de mai mulţi factori, precum stilul de viaţă şi
comportamentul (ce pot fi controlaţi de către individ), dar și de factori
asupra cărora oamenii au puţin control precum veniturile, condiţiile de
locuit, reţelele de transport sau calitatea aerului.
Promovarea sănătăţii ia în considerare şi nevoia de a crea mediul
favorabil unor alegeri benefice pentru sănătate. De asemenea, recunoaşte
şi nevoia de a furniza informaţii potrivite şi la timp pentru a ajuta
oamenii să facă „alegeri sănătoase”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în
întregime. Starea de sănătate completă este aproape la fel de iluzorie ca
şi cea a fericirii. Complexitatea stării de sănătate este dată de
dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le presupune:
I. Dimensiunile sănătăţii:
 biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
 psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
 socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
 spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)

II. Componentele sănătăţii:

 absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
 rezistenţă fizică şi fiziologică
 atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia
vieţii)
 asumarea controlului propriei vieţii
 acceptarea de sine
 relaţionare socială pozitivă
 stare subiectivă de bine

III. Grade ale sănătăţii:

 sănătate optimă
 sănătate
 sănătate aparentă
 sănătate precară
 sănătate foarte precară

Promovarea sănătăţii este diferită de promovarea unor produse sau

servicii comerciale. „Sănătatea” nu este palpabilă la fel cum este un
produs comercial şi beneficiile în a urma îndemnul unui mesaj de
sănătate nu sunt, în multe cazuri, obţinute imediat. În cazul produselor şi
serviciilor comerciale beneficiile vin imediat după ce publicului
consumator i se cere să acţioneze într-un anumit fel. O campanie implică
furnizarea coordonată de informaţii sau o serie de evenimente şi
activităţi. Scopul unei campanii de informare publică poate fi oricare
dintre următoarele, sau o combinaţie a lor:
o să schimbe credinţe şi atitudini;
o să furnizeze noi informaţii;
o să încurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de
viaţă.

Ideal este să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimbi atitudini

sau să încurajezi oamenii să adopte comportamente noi mai ales dacă
asta implică un efort de renunţare la comportamente curente care produc
satisfacţii şi bucurie.
Este important, de asemenea de ţinut minte că un mesaj nu poate fi
transmis către populaţia generală. Asta pentru că nici măcar un mesaj
simplu nu poate fi transmis eficient şi înţeles de către un public atât de
divers ca vârste, nevoi şi interese ca populaţia generală. Un element
cheie al
succesului unei campanii de informare publică este definirea, cât se
poate de restrâns, a celor care se doreşte să răspundă la respectiva
campanie.

DEFINIŢII ALE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII PRIN COMUNICARE

• Definiţia 1. Procesul de promovare a sănătăţii prin diseminarea de
mesaje prin intermediul mass media, canalelor interpersonale sau a
evenimentelor.

Poate include activităţi diverse precum interacţiunea clinician-pacient,

cursuri, grupuri de suport, transmiterea de materiale prin poştă, linii
telefonice tip hotline, campanii mass media sau evenimente. Eforturile
pot fi direcţionate către indivizi, reţele, grupuri, organizţatii, comunităţi
sau chiar catre naţiuni. (Health Communication Unit, Centre for Health
Promotion, University of Toronto).
• Definiţia 2. „Locul unde practicile bune de promovarea a sănătăţii se
întâlnesc cu practicile bune de comunicare” (Irv Rootman and Larry
Hershfield, “Health Communication Research: Broadening the Scope,”
în Health Communication, 6(1), 69-72)
• Definiţia 3. Campaniile cuprinzătoare de promovare a sănătăţii sunt:
o încercări cu scop clar de a informa, persuada sau motiva o schimbare
de comportament;
o în mod ideal orientate către individ, reţele, organizaţii sau societate;
o ţintind o audienţă largă şi bine definită (deci nu reprezintă doar
persuasiune de la om la om);
o duc la beneficii necomerciale pentru individ şi/sau societate;
o se desfăşoară pe o perioadă dată de timp de la câteva săptămâni la mai
mulţi ani;
o sunt cele mai eficiente atunci când includ o combinaţie de activităţi
media, interpersonale şi evenimente;
o implică dezvoltarea unui set structurat de activităţi de comunicare care
să includă minimum producerea şi distribuirea de mesaje.