SUPORT DE CURS

Sindromul de compresiune îndelungată.

Sindromul de strivire (de compresiune prelungită) - Sindromul de strivire

(toxicoza traumatică, „crush sindrom”) este ansamblul tulburărilor generale
grave, adesea mortale, provocate prin compresiunea sau strivirea ischemică
prelungită a maselor musculare ale corpului, mai frecvent a membrelor
inferioare.
Este o necroză ischemică a muşchilor cu dezvoltarea ulterioară a
insuficienţei renale acute.
SS a fost descris pentru prima oară de Bywaters în anul 1941 la răniţii degajaţi
de sub ruinele bombardamentelor asupra Londrei. Acelaşi sindrom s-a
înregistrat şi în seismele din Aşhabad, Peru, Pachistan etc.
Deci SS se dezvoltă la accidentaţii care au fost striviţi de pământ, nisip, pietre,
perete, maşină, compresia între 2 vagoane în seisme, prăbuşiri, alunecări de
teren, etc.)
În dezvoltarea sindromului de strivire au importanţă următorii factori:
1. Durerea;
2. Toxemia traumatică (intoxicaţia) în rezultatul absorbţiei produselor
de dezintegrare;
3. Pierderea de sânge şi plasmă.
Sindromul de strivire evoluează în două etape:
1. Etapa de compresiune - corespunde timpului în care ţesuturile au fost în
ischemie mai mult de 8-10 ore.
2. Etapa de decompresiune - începe după eliberarea accidentatului de
sub compresiune. Ea decurge în trei faze:
1. Faza de edem
2. Faza de şoc
3. Faza de anurie (IRA)
Faza de edem - starea generală la început este satisfăcătoare timp de
câteva ore după degajarea de sub compresiune. Ca urmare a ischemiei, la
reluarea circulaţiei se absorb o serie de substanţe toxice, ce măresc
permeabilitatea capilarelor. Datorită acestui fapt se produce un transfer rapid de
plasmă din vase în ţesuturi.
Primul semn care apare şi se dezvoltă rapid îl constituie edemul masiv, dur la
nivelul membrelor traumatizate. Pielea capătă o culoare cianotică, apar
flictene cu exudat sangvinolent, pulsul lipseşte la periferie. La palpare
ţesuturile sînt reci, tari (lemnoase). Durează 4-5 zile, dacă bolnavul
supraveţuieşte el se absoarbe lent.
Faza de şoc – odată cu constituire edemelor se dezvoltă starea şoc hipovolemic
determinat de stagnarea masei circulante la nivelul edemelor. La început
organismul compensează pierderile de lichid, evoluţia aparent este benignă,
apar primele emisii de urină de culoare roşie „ca oja”, ”ca lacul”, datorită
mioglobinei (mioglobinuria). Apoi are loc prăbuşirea circulatorie, care poate să
se termine cu moartea.
Faza de anurie – chiar dacă rănitul iese din stare de şoc, după 2-3 zile se
instalează IRA, prin creşterea ureei şi potasemiei. Starea generală a bolnavului
se înrăutăţeşte considerabil. Apare icterul, voma, setea, dureri în regiunea
lombară, delir.
Această fază durează cîteva zile, punctul critic situîndu-se în jurul zilei a 7. În
unele cazuri diureza se restabileşte şi evoluţia devine favorabilă. În cazul
sindromului lezional grav, se declanşează anuria, uremia. În lipsa hemodializei
moartea survine în ziua 7-8 prin stop cardiac.
Letalitatea este de 60% în primele 3 zile.
În cazul compresiunii ambelor membre mor 2/3 din accidentaţi, dacă este
compresat numai un membru - mor 1/3.
În compresiunea continuă timp de 4 ore, moare 1 din 10, timp de 5-7 ore
moare 1 din 6; iar mai mult de 8-10 ore mor 2/3 din accidentaţi.
Dacă evoluţia este favorabilă, adică este mioglobinurie, însă fără IRA, starea
bolnavului se îmbunătăţeşte, se micşorează edemul membrului, se
restabileşte sensibilitatea, apare poliuria. Local - necroza vastă a ţesuturilor,
din rană ies muşchii necrozaţi de culoarea cărnii fierte.

Asistenţa de urgenţă.
1. Monitorizarea funcţiilor vitale: Ps, respiraţia, TA;
2. Aplicarea garoului mai sus de compresiune, înainte de a degaja
victima de sub compresiune;
3. Degajarea accidentatului de sub compresiune;
4. Bandajarea compresivă a membrului cu faşă elastică pentru prevenirea
edemului şi plasmoreei;
5. Ridicarea garoului în caz că ţesuturile sunt viabile;
6. Suprimarea sindromului algic prin administrarea analgezicelor: sol.
Analghină 50%-2,0 cu sol. Dimedrol 1%-1,0, sau sol. Ketanol 2,0, sau
 sol. Togesic 2,0. În prezenţa medicului administraţi soluţii opioide
Tramadol 2,0 sau Promedol 1,0;
7. În cazul cînd TA sistolică este 90mm col Hg şi mai joasă administrarea
remediilor cardiotonice (Cordiamină, Cofeină), şi vazoconstrictoare
(Adrenalină, Mezatonă);
8. Administrarea corticosteroizilor Dexametazon 12-16 mg;
9. Abord venos cu instalarea sistemei pentru perfuzii cu orice soluţie,
mai bine Refortan, Reopoliglucină, Gelofuzină;
10.Imobilizarea de transport;
11. Aplicarea hipotermiei - pungii cu gheaţă, zăpadă, apă rece;
12. Per os bicarbonat de Na 2% - 200 ml peste fiecare 3-4 ore, pentru
schimbarea reacţiei urinei din acidă în alcalină. Aceasta ajută să
menţină mioglobina în stare dizolvată şi a nu se depune pe
canaliculele renale.
13. Transportarea în înstituţia medicală specializată cu monitorizarea
pacientului pe parcursul transportării.

Tratamentul:
1. Terapia antişoc cu analgezice şi soluţii de dezintoxicare: prin perfuzii
– ser Fiziologic, sol. Glucosae 5%, Reopoliglucină, Poliglucină,
Hemodez, Bicarbonat de sodiu.
2. Transfuzii de Plasmă;
3. Antibioterapia - antibiotice cu spectrul larg de acţiune;
3. Blocaj novocainic paranefral;
4. Pungi cu gheaţă pe membre cu întreruperi de 1,5-2 ore;
5. Tratament chirurgical - Incizii mari musculare „în lampas” ce duc la
scurgerea
lichidului ce conţine toxine, necrectomii. În cazuri grave amputarea
membrului;
7. Monitoriizarea pulsului, tensiunii arteriale şi diurezei, îngrijirea
minuţioasă a bolnavului.
9. În cazuri grave se recurge la detoxicarea suprarenală cu ajutorul
hemodializei (rinichi artificial).