Helen Adams Keller

Helen Adams Keller s-a nascut in Alabama (S.U.A.), in 1880. Cand

era foarte mica, a facut febra mare. A supravietuit, dar a ramas surda si
oarba. Urmatorii cinci ani au fost traiti in izolare intr-o lume intunecata.
Incapabila sa vada si sa auda, Helen a devenit muta.

Fiind un copil inteligent, suferea ca nu poate sa comunice cu

oamenii din jurul ei si era foarte agitata. Isi crease singura un limbaj al
semnelor care era insa limitat la situatiile de viata din familie. Nu erau
sperante ca ar putea sa capete o educatie, pentru ca nu vedea si nu auzea.

La varsta de 6 ani, Helen a fost incredintata lui Anne Sullivan, o

profesoara specializata in surdocecitate. Era greu sa lucrezi cu Helen. Nu
intelegea mare lucru si nu era prea cooperanta.

Intr-o zi, d-na Sullivan a avut o idee. Stand langa o pompa, a scris
in mana ei literele cuvantului apa. Apoi, a orientat mana fetei spre pompa,
astfel incat aceasta sa simta apa rece. Hellen a inteles ce a facut Anne.
Schimbarea s-a produs fulgerator. Brusc, a devenit nerabdatoare sa
cunoasca denumirea tuturor lucrurilor, dorea chiar sa stie cum se scrie
cuvantul profesoara.

La varsta de 10 ani, Keller s-a hotarat sa invete sa vorbeasca si s-a inscris

la o scoala speciala pentru surzi. Si-a continuat pregatirea si, la 20 de ani, a fost
admisa la Colegiul Radcliffe, unul dintre cele mai prestigioase la acea vreme.

Annie Sullivan a insotit-o permanent la cursuri, reproducandu-i in palma

cu rabdare literele prelegerilor. Urma apoi lectura cursului in Braille (alfabetul
orbilor). In anul 1904, a absolvit colegiul cu onoruri deosebite.

Ca tanara femeie, a fost hotarata sa invete despre lume si sa

imbunatateasca viata altora. Cu intuitie, energie si adanca daruire fata de
oameni, s-a adresat Congresului American si a scris mii de scrisori catre
donatori pentru a imbunatati viata orbilor. I-a invatat pe orbi sa fie curajosi si
sa-si imbogateasca existenta, facand-o productiva si frumoasa pentru ceilalti si
pentru ei insisi.

Strangand bani pentru orbi si surzi, Keller si Sullivan au ajutat la stoparea

practicii de a plasa copiii cu dizabilitati in institutii. Ca un exemplu viu, Keller a
fost capabila sa convinga guvernul si publicul de importanta si valoarea
educatiei adecvate pentru copiii cu dizabilitati. In timpul celui de-al doilea
razboi mondial, Keller a fost o sustinatoare ardenta a cauzei veteranilor care
orbisera in batalie.

Impreuna cu Sullivan, Keller a calatorit si sustinut conferinte de-a lungul

Statelor Unite si peste hotare, expunandu-si opiniile despre o varietate de
aspecte politice si umanitare; a fost o personalitate progresista, unul dintre cei
mai proeminenti activisti si comentatori politici ai vremii.

Ea este autoarea mai multor carti, dintre care: Jurnalul lui Helen Keller,
Optimism (un eseu), Viata mea din urma, Religia mea, Lumea in care traiesc si
Povestea vietii mele.

S-au scris numeroase biografii, piese de teatru si scenarii de film despre

Helen Keller. O piesa de teatru celebra, ecranizata mai tarziu, este The Miracle
Worker a lui William Gibson, despre munca de profesoara a lui Annie Sullivan
cu Helen Keller.

Realizarile lui Keller in invatarea comunicarii, in achizitia unei educatii si

in simplul fapt de a se bucura de fiecare placere a vietii, au facut ca ea sa fie
recunoscuta la nivel national inca de copil, si la nivel international, ca adult.

Prin eforturile profesoarei sale, Keller a putut sa-si depaseasca conditia de

surda-oarba, sa invete sa citeasca si sa converseze in cateva limbi, sa faca studii
superioare, sa scrie carti, sa aibe o viata sociala si politica activa si sa cunoasca
si sa se imprieteneasca cu unii dintre cei mai celebri oameni ai timpului sau.

Cand Keller a murit, in 1968, numele sau a devenit un simbol international a

ceea ce poate realiza spiritul uman, in ciuda unor limitari fizice severe.