Sunteți pe pagina 1din 4

URĂTURĂ

Bună vreme, bună veste


Noi purcedem ca-n poveste
La a anilor remarcă:
Un an vine, altul pleacă
Și rostim o urătură,
Să petrecem pe măsură
Acest an predestinat
Și de Tigru dominat,
Cu un colorit făgaș
Care ne-a ținut trufaș
Cu surprize și speranță,
Vigilenți și la distanță,
Preluând din inerție
Tot ce-a fost în pandemie.
Și ne-a obligat frecvent
La un nou comportament:
Ne-a permis, cu derogare
Libertate-n exprimare,
Dar și reguli în portal
De regim excepțional.

Nu s-a șters din amintire


Nici acea –îndeletnicire:
Să purtăm și mic, și mare
Gel pe spirt în buzunare,
Tot stropind și mâni, și față,
Seara, ziua, dimineața,
Purtând măștile pe nas
Ca bufoni de făcut haz.
Și-n aspectul de viroză
Ne tratăm ca de gripoză
Medici toți am devenit:
Știm de viruși, de Covid
Dorind tuturor și-n toate:
„Sănătate! Sănătate!”

Zăpăciți de nostalgie,
Doritori de veselie
Și pătrunși de noi ambiții
Ne trezim iar cu restricții.
Obosiți de așteptare,
Dornici toți de o schimbare
Atât la nivel local,
Cât și la nivel global,
Răsfoim de-a nu greși,
Doar statistici zi de zi
Până când blocăm perfectul
Căci dispare internetul.
Tot mai des se urcă tonul,
Când se-aprinde telefonul.
Iar, sistemul a cedat,
Cuponul nu l-a înregistrat.
Nervii rânduiesc buclucul:
Nu lucrează iar „OUTLOOK” –ul

Toți eroi și zgomotoși,


Dar mai mult –neputincioși,
Liniștea ce ne-a distrus
Doar un virus, nu un urs.
Cam așa a fost intrigul
Pe întregul an de Tigru.
Dar nu ne-am lăsat blocați,
Nici măcar descurajați.
Avem spirit solitar-
Tot așa-n „Depozitar”
Mai voioși ca niciodată,
Să ne vadă lumea toată.
Mai porniți măi plugușorul
Ca să fugă Tigrușorul
Strigați tare și vioi
Să dispară de la noi
Să răsune peste văi:
Hăi! Hăi!

E un an de anvergură:
Spirit și învățătură,
Sumedenii de capcane,
Sfârâit de minți umane,
Strategii de dezvoltare,
Pe obiect de-n înregistrare,
Evidență, decontare,
În sisteme informaționale,
Cu experți afiliați -
Suntem mândri și bogați.
Căci Depozitarul trece
Evaluări pe nota zece.
La sfârșit de an, măi frate
Toți vorbesc despre Rapoarte
Și așteaptă o minune:
Toate sfaturile-s bune.
Un Raport de-activitate:
Despre tot și despre toate
Mesaj ferm în Comitet:
Cum stau banii în Buget,
Decontări de VMC, VMS și CBN,
Dacă toți au cumpărat,
Dacă le-am înregistrat,
Banii nu au fost spălați,
Dar... se știe și se vede,
DCU - i mereu de veghe.
Manageri cu rezultate,
Tot mai mari și performante.
Raportarea-arată bine
Când Comitetul executiv vine:
Cu accentul pe pupitru
Chiar și-n anul greu de Tigru.

Vine iar șeful cel mare


Să ne bucure-n timpane:
Ordinul de performanță
E cu miere și dulceață,
Și-l așteaptă fiecare,
Ca un răsărit de soare,
Premii lângă sărbători,
Ajutoare uneori,
Stă contabilul în pace,
Cardul când mai plin se face,
Nouă să ne fie bine
Pentru azi și pentru mâine.
În ajun de sărbătoare
Să strigăm cu voce tare
În ecou de clopoței:
Hăi! Hăi!

Victor Martinenco e bogat,


E la primul său mandat.
Multă experiență are-
Nici nu-încape în dosare,
Să-i dorim belșug în toate,
Să creeze cât mai poate,
Să-l amuze pitpalacul,
Nouă să ne dea colacul.
Venim cu mare bucurie,
Către Voi - cu omenie.
Experți de la DCU
Care știu să ne asculte,
Să petrecem acest an
Cu al Tigrului elan.
Căci apare pe peron
An cu Epure pe tron,
Să ne facă sărbătoare
Toată viața următoare.

Să aveți parte de toate:


La mulți ani, cu sănătate!

S-ar putea să vă placă și