LECTURA EXPLICATIVĂ

- metodă specifică în familiarizarea elevilor cu tehnici ale muncii cu cartea -

Inst. Gr.II Luminiţa Anghel

Şcoala cu clasele I-VIII Brazii
Loc. Brazii, jud.Ialomiţa

Obiectivele limbii române ca obiect de învăţământ pot fi realizate prin folosirea unei metode adecvate,
în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor. Stabilirea acestei metode trebuie să ia în considerare
însuşi felul în care se face receptarea mesajului unui text. Analizând actul cititului, aşa cum este realizat de
cititorii cu experienţă, se vor putea găsi componentele de bază ale metodei folosite în efectuarea acestui act.
Cel ce îşi propune să se autoinstruiască folosind cartea realizează mai întâi o privire de ansamblu asupra
textului, printr-o primă lectură integrală, pentru ca apoi să stabilească structura, componentele, fragmentele
lui. În continuare, are loc etapa principală a receptării conţinutului esenţial al cunoaşterii, al „descoperirii”
unor noi adevăruri. Cititorul parcurge cu mare atenţie, în ordine, componentele textului, căutând să
desprindă mai întâi faptele cu semnificaţia lor, datele şi noţiunile ştiinţifice, conţinutul de idei, mijloacele
artistice.
Foarte frecvent, această etapă a actului lecturii individuale e însoţită de folosirea dicţionarelor, pentru
înţelegerea deplină a unor termeni, noţiuni, expresii etc. Toate aceste acţiuni, care duc la analiza fiecărui
capitol sau fragment al cărţii sau a textului citit, declanşează, fireşte, trăiri afective, stări emoţionale, care, pe
fondul satisfacţiei furnizate de actul cunoaşterii, al „descoperirii” unor noi adevăruri, dau imaginea deplină a
clipelor de profundă vibraţie sufletească pe care le oferă lectura. În această etapă, cititorul caută să desprindă
conţinutul esenţial al fragmentului respectiv, să-l reproducă pe scurt, şi de la caz la caz, să-l constituie în idei
principale, care pot lua forma fie a unor simple propoziţii sau fraze, fie a unui conspect. Toate aceste
însemnări dau, în cele din urmă, planul – sumar sau conspect – al întregii lecturi. De obicei, în timpul
cititului se urmăreşte raportarea permanentă a fiecărui fragment şi a ideilor desprinse la unitatea textului.
Lectura include o reproducere sintetică, într-o exprimare originală a întregului conţinut al textului, pe
baza planului, a însemnărilor făcute cu prilejul analizei fiecărui capitol sau fragment. De obicei, lectura se
încheie, cu o revedere a întregului text citit. Fireşte, parcurgerea etapelor de mai sus se face, după caz,
integral sau parţial: unele momente pot avea o pondere mai mare, altele mai mică în economia lecturii în
funcţie de o serie de factori, cum ar fi: specificul textului (determinat şi el de genul şi specia căruia îi
aparţine), apoi particularităţile temperamentale ale cititorului, scopul în care se face citirea etc.
Această sumară analiză a modului în care se realizează actul cititului atrage atenţia asupra faptului că,
pentru a-i familiariza pe elevi cu instrumentele muncii cu cartea, trebuie apelat la o metodă ce urmează calea
parcursă de cititorul cu experienţă atunci când citeşte.
Această metodă este lectura explicativă. Aşa cum arată chiar denumirea ei, lectura explicativă este o
îmbinare a lecturii (a cititului) cu explicaţiile necesare care împreună duc, în cele din urmă, la înţelegerea
mesajului textului. Se poate spune că lectura explicativă e mai mult decât o metodă; ea e mai degrabă un
complex de metode. Aşa cum sugerează chiar denumirea ei, lectura explicativă face apel şi la conversaţie, la
explicaţie, la povestire, chiar la demonstraţie.
Fiind un instrument de lucru folosit în vederea receptării unei opere scrise, lectura explicativă este, de
fapt, un fel deosebit de analiză literară a textelor pe care le citesc elevii din ciclul primar adaptată la nivelul
capacităţilor lor intelectuale. Ca şi în cadrul analizei literare, citirea explicativă este un act de cunoaştere
realizat prin intermediul instrumentelor muncii cu cartea.
Componentele lecturii explicative, ca metodă specifică folosită în receptarea unui text citit, sunt
sugerate chiar de momentele pe care le parcurge un cititor ce urmăreşte să se instruiască prin intermediul
cărţii. Orice lecţie de citire a unui text nou începe printr-o activitate de pregătire a elevilor în vederea
lecturii, care are menirea de a introduce elevii în atmosfera generală a textului, în problematica lui. Această
pregătire urmăreşte şi trezirea interesului elevilor pentru text, crearea unui fond afectiv adecvat, pe care să
se desfăşoare lecţia. Pregătirea pentru citire se realizează printr-o conversaţie adecvată, fie prin povestirea
învăţătorului, fie pe baza observaţiilor şi impresiilor elevilor (realizate prin contactul lor nemijlocit cu
realitatea despre care vor afla prin citirea textului ), fie chiar pe baza unor expuneri libere ale elevilor (atunci
când observaţiile şi impresiile lor sunt mai puternice).
 Este necesara însă o precizare. Textele literare ce aparţin genului epic sunt foarte diverse din punctul
de vedere al conţinutului şi al formei, după cum extrem de diversă e şi realitatea pe care ele o oglindesc. De
aceea şi componentele lecturii explicative trebuie folosite în mod diferit, în funcţie de specificul fiecărui
text. Folosirea lecturii explicative, a componentelor acestei metode în funcţie de particularităţile textului
respectiv atrage după sine marea diversitate a lecţiilor. Chiar dacă metoda este aceeaşi, locul şi ponderea
fiecărei componente a ei sunt diferite de la lecţie la lecţie. De aceea, în organizarea şi desfăşurarea orelor de
limba română, ca de altfel şi a lecţiilor la celelalte discipline, nu se pot stabili structuri general valabile,
obligatorii.
Problema principală în folosirea lecturii explicative este tocmai de a asigura fiecărui text un echilibru
corespunzător între componentele lecturii explicative pentru a putea fi valorificate în mod deplin valenţele
multiple ale textului citit.
Privită în acest sens, lectura explicativă reprezintă un instrument de lucru folosit de învăţători, spre a
dezvălui elevilor conţinutul unui text citit şi valorile lui multiple. Sarcina învăţătorului este deci şi
familiarizarea elevilor cu valorile informative, formativ-educative, artistice ale unui text, precum şi cu
instrumentele muncii cu cartea. Calea este aceeaşi: lectura explicativă.
Orice act de învăţare se desfăşoară cu rezultate bune prin angajarea efortului personal al celui ce
învaţă. Învăţarea instrumentelor muncii cu cartea se realizează, de asemenea, prin punerea elevilor în situaţia
de a opera, în mod independent, cu elemente ale lecturii explicative. Toate componentele de bază ale lecturii
explicative pot constitui forme de muncă independentă sau semiindependentă la lecţiile de limba română dar
şi în toate împrejurările în care elevii sunt puşi în situaţia să folosească manuale sau alte cărţi.
Lectura integrală a unui text, la orele de limba română, poate fi efectuată în mod independent, de la caz
la caz. Experienţa zilnică dovedeşte că, atunci când elevii cunosc tehnica cititului, ei citesc, de obicei, cu
anticipaţie textul pe care-l vor parcurge la lecţie, aşa încât curiozitatea pe care o oferă prima lectură este deja
satisfăcută. Când această primă lectură se face pe baza unor cerinţe şi explicaţii formulate în prealabil de
către învăţător, eficienţa ei este cu mult sporită. Explicaţiile prealabile se pot referi la unele cuvinte şi
expresii noi întâlnite în text, precum şi la felul în care trebuie realizată lectura în funcţie de specificul
textului.
De asemenea, elevii pot fi orientaţi să reflecteze asupra ideii de bază ce se desprinde din text eventual
asupra structurii textului, a imaginilor artistice etc.
Prima lectură integrală a unui text poate fi realizată ca temă pentru acasă, fie în clasă. Nu orice text
poate fi însă dat pentru a fi citit independent. Dacă textele aparţinând genului epic nu creează atâtea
dificultăţi, cele care aparţin genului liric sunt mult mai dificile, iar înţelegerea lor se realizează printr-o
minuţioasă muncă de analiză, în vederea dezvăluirii semnificaţiei imaginilor artistice utilizate. De asemenea,
nu se recomandă să fie date pentru citire independentă, înaintea analizei lor, textele cu o accentuată valoare
educativă. Oricum însă, există numeroase texte care pot fi citite integral în mod independent, în vederea
familiarizării elevilor cu această componentă a lecturii explicative.
Determinarea structurii unui text, a părţilor sau fragmentelor sale, este o activitate destul de dificilă nu
numai pentru elevi, ci şi pentru cititorii cu experienţă. Pentru a uşura această operaţie se poate apela la
delimitarea fragmentelor după criteriul logic, fiecare fragment constituind o unitate logică în structura
întregii lecturi. Acest criteriu este însă inaccesibil şcolarilor mici şi trebuie recurs la altul, mai accesibil lor
(evitându-se fragmentarea arbitrară, după criterii formale, cum ar fi alineatele). Delimitarea fragmentelor
depinde, fireşte, şi de specificul textului, de genul sau specia căreia îi aparţine. Cele mai multe texte pot fi
delimitate pe fragmente după criterii determinate fie de structura lor internă, fie de însăşi desfăşurarea
acţiunii. Astfel unele texte sunt concepute după structura clasică a unei compoziţii: introducere, cuprins,
încheiere. Pentru altele, mult mai numeroase, prima idee înfăţişează, de obicei, cadrul general al desfăşurării
acţiunii. Apariţia sau dispariţia în povestire a unor personaje mai importante, precum şi relaţia dintre cauză
şi efect pot constitui, de asemenea, criterii de împărţire pe fragmente. După ce a fost parcurs un asemenea
drum în care elevii au efectuat în mod independent identificarea fragmentelor unui text, ei se vor familiariza,
treptat, cu această componentă a lecturii explicative, pe care şi-o vor putea însuşi ca un instrument al muncii
cu cartea.
Momentul cel mai important al unei lecţii este analiza textului pe fragmente. Familiarizarea elevilor cu
această componentă a lecturii explicative prin exersarea ei în mod independent, constituie una din sarcinile
prioritare ale citirii. Această componentă a lecturii explicative reprezintă, de fapt, cel mai de seamă
instrument al muncii cu cartea. De însuşirea lui depinde, în cele din urmă, capacitatea cititorului de a se
orienta în mod independent într-un text. Efectuarea independentă a analizei unui fragment presupune
formularea prealabilă a unor cerinţe care să fie cunoscute şi urmărite de elevi. Astfel, parcurgerea
independentă a unui fragment nu se limitează la simpla citire a acestuia. Elevii trebuie să ştie că a analiza o
parte a unui text citit înseamnă să efectueze citirea o dată sau de mai multe ori, să reflecteze asupra
conţinutului, asupra semnificaţiei unor fapte desprinse, asupra limbajului utilizat, să raporteze mereu
fragmentul la întregul text.
Îndrumarea atentă a elevilor în timpul cât ei lucrează independent este, desigur, obligatorie şi trebuie
făcută în mod diferenţiat, chiar individualizat. Trebuie avuţi în vedere în special elevii care întâmpină
greutăţi, cei care au un ritm mai lent de citire.
Citirea şi analiza independentă a unui fragment sunt urmate de verificarea măsurii în care elevii au
înţeles conţinutul esenţial al fragmentului, de comentarea acestuia, în vederea valorificării depline a
conţinutului lui.
O formă eficientă de muncă independentă, într-un fel subordonată celei precedente, cu o sferă mai
restrânsă de acţiune, o constituie citirea în gând, în scopul selectării cuvintelor şi expresiilor noi. Efectuarea
în mod independent a acestei operaţii nu se reduce fireşte, la simpla stabilire a înţelesului unor cuvinte,
recurgându-se doar la sinonime. A lucra pe text în mod independent cu elementele de vocabular înseamnă a
căuta sensul unor cuvinte sau expresii mai întâi în contextul întâlnit în manual, iar apoi a le introduce în
contexte noi. De aceea, o asemenea activitate trebuie să urmărească, mai ales, punerea elevilor în situaţia de
a opera în mod independent cu noile achiziţii, prin introducerea lor în alte construcţii de limbă.
Tema dată pentru a se efectua în mod independent poate solicita alcătuirea unor scurte compuneri, în
care să fie analizate cuvintele şi expresiile noi, sau se poate cere alcătuirea unor propoziţii dezvoltate cu
folosirea acestor achiziţii.
Activitatea independentă a elevilor în scopul însuşirii unor instrumente ale muncii cu cartea poate lua
şi alte forme. O astfel de formă este citirea selectivă a unor fragmente sau pasaje, fie pe baza cerinţelor
formulate de învăţător, fie pe baza preferinţelor elevilor.
Foarte frecvent şi cu rezultate bune se pot folosi răspunsurile - orale sau scrise – la întrebările sau
temele formulate la sfârşitul unor texte sau la cele fixate de învăţători. Calitatea întrebărilor şi a temelor,
indiferent că sunt formulate de manual sau de învăţător, este dată de măsura în care ele solicită efort de
gândire din partea elevilor. Întrebările al căror răspuns se află gata formulat în textul citit, iar elevilor le
rămâne simpla sarcină să-l reproducă mecanic, au o valoare limitată doar la aspectul informaţional, fără a le
angaja resorturile formativ-educative. De aceea ele sunt cu atât mai valoroase, cu cât au un caracter mai
generalizator şi îi obligă pe elevi ca, pornind de la datele aflate din textul studiat, să-şi lărgească sfera de
cunoaştere cu elemente noi, la care au ajuns prin efort propriu de gândire, prin încadrarea şi restructurarea
noilor achiziţii în întregul patrimoniu cultural de care dispun, oricât de modest ar fi acesta.
Indiferent de forma pe care o ia activitatea independentă la limba română, ea trebuie să-i pună pe elevi
în situaţia de a opera cu elementele de bază ale lecturii explicative, în scopul însuşirii lor ca instrumente ale
muncii cu cartea. Lectura explicativă, ca de altfel şi formele muncii independente la limba română, nu sunt
scopuri în sine: ele nu reprezintă doar simple modalităţi de organizare şi desfăşurare a lecţiilor de citire, ci
calea cea mai eficientă de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe prin intermediul cărţii.