Sunteți pe pagina 1din 2

Nr. /20.03.

2023

Către: Adunarea Generală a Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul


Național „Dimitrie Cantemir” Onești.

În atenția: domnișoarelor și domnilor reprezentanți ai claselor din Colegiul


Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, elevilor reprezentanți în CA și
CPEVFCDMSPI și a directorilor de departamente.

DECIZIE

În conformitate cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional


al Elevilor, aprobat prin OMENCŞ nr. 3838/2016, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, denumit generic
În temeiul art. 44 din Metodologia de organizare și desfășurare a alegerilor din cadrul
Consiliului Elevilor

În baza procesului-verbal înregistrat cu nr. 5.8/17.03.2023, încheiat cu ocazia


desfășurării sesiunii ordinare de alegeri pentru ocuparea pozițiilor vacante din cadrul
Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești,

COMISIA SCOLARĂ DE CONCURS ȘI VALIDARE VĂ NOTIFICĂ ȘI ADOPTĂ


PREZENTA DECIZIE:

Art.1-a) Domnișoara Miruna-Ioana Pelin, din clasa a XI-a A, este numită în funcția de
președinte al Consiliului Școlar al Elevilor;

b) Domnișoara Bianca-Maria Ioniță, din clasa a XI-a F, este numită în funcția de


vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor;

Art.2-Prezenta decizie intră în vigoare la data comunicării

Art.3-Prezenta decizie este adusă la cunoștință candidaților aleși ce o să își asume îndatoririle
ce vin cu aceste funcții, o să respecte misiunea și viziunea Consiliului Elevilor, o să reprezinte
elevii ca beneficiari primari a-i sistemului de educație și o să respecte Codul Deontologic al
Elevului Reprezentant.

Consiliul Școlar al Elevilor din C.N. „Dimitrie Cantemir” Onești


Bacău, Onești, strada Dr. Victor Babeș 12
E-mail: cse.dcantemir@gmail.com
Telefon: 0742263371
Președintele Comisiei Școlare de Concurs și Validare,

Robert-Andrei VĂSIOIU

Secretar,
Mihaela-Ioana ANDRIEȘ

Am luat cunoștință și îmi asum Am luat cunoștință și îmi asum


responsabilitățile funcției, responsabilitățile funcției,

Miruna-Ioana PELIN, Bianca-Maria IONIȚĂ,

Consiliul Școlar al Elevilor din C.N. „Dimitrie Cantemir” Onești


Bacău, Onești, strada Dr. Victor Babeș 12
E-mail: cse.dcantemir@gmail.com
Telefon: 0742263371

S-ar putea să vă placă și