Omul în epoca modernă

Omul modern se iubește și se valorizează doar pe sine, iar raportarea lui

la societate este dictată nu de reguli, de norme, ci de propriile interese de
moment.
Omul modern nu adună pentru a folosi, ci pentru a avea și pentru a le
arăta celorlalți că are. El nu respectă, pentru că nimic și nimeni nu merită
respectul lui. El nu empatizează, pentru că nu poate și nici nu-și dorește să
vrea; are problemele lui și nu se mai încarcă și cu ale altora. În plus, fiecare este
răspunzător pentru sine. Doar el, nu. El nu vrea să plătească pentru greșelile lui
și nu are remușcări atunci când fură, minte, trădează sau ucide. El este propria
victimă. Nu mai caută dragoste, pentru că iubirea, poezia, empatia, frumosul,
buchetele de flori sunt demodate, inutile. El nu se mai căsătorește, pentru că
este complicat, iar dacă o face, divorțează pentru că nu este înțeles... Este
mereu în căutarea fericirii, pentru că nu o mai vede în lucururile simple.
Acesta se înconjoară de ideea că viața e complexă și crede, cu tărie, că
este singurul care înțelege acest fapt. Are întotdeauna toate răspunsurile. Nu
are îndoieli, pentru că deține, consideră el, adevărul absolut. Caută senzații tari,
pentru că normalitatea îl plictisește. E indiferent, depresiv, plin de fobii. Atunci
când cineva îl dezaprobă, acela nu poate fi decât un inferior care nu a atins
bunăstarea și nivelul de suficiență ale unui individ superior ca el.
El nu se mai plimbă, nu mai călătorește, dar lucrează în turism. Nu merge
desculț prin iarbă din cauza căpușelor. Taie copacii ca să poată turna beton. Își
îmbracă câinii și pisicile și-i duce la saloane de înfrumusețare cât e plecat să se
distreze, să-și încarce bateriile. Ieșirile în natură, concediile, plimbările lui
înseamnă mâncat și băut până la starea de vomă, zăcut pe plajă cu muzica dată
la maximum, stat cu ochii în telefon (sau alte dispozitive), postat pe rețelele de
socializare fotografii din „vacanța” perfectă, ca amicii lui să afle unde este și să
crape de ciudă.
De aceea, omul modern nu mai are nevoie de prieteni. Îi are doar pentru
a se folosi de ei. Îi cumpără pentru a avea în fața cui să-și etaleze opulența.
Așadar, nu are nevoie de prieteni adevărați. El este chiar opusul a ceea ce
Ileana Vulpescu a lăsat scris în „Arta conversației”: „eu pot să număr pe degete
prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca și cum aș vorbi cu mine... iar cu
lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândești?...”.
Prietenii ți-i faci în timp, cer ajutor, trebuie să fie înțeleși, iubiți... El nu are timp
să strângă mâna cuiva. Nu poate renunța la sine pentru a fi cu altcineva, nu se
mai irosește în sentimente. El nu comunică, nu se împrietenește, nu discută,
el... socializează. Pe Instagram, FaceBook, Twitter ș.a.m.d.
El nu dă doi bani pe educație, pe școală, pe lectură, pentru că nu merită
câtă vreme poate să-și cumpere diplome. El nu iartă, nu cere iertare, nu
acceptă și se acceptă așa cum L-a lăsat Dumnezeu, pentru că nu are niciunul.
Dumnezeul lui înseamnă pelerinaj la Ierusalim, picnic în curtea mănăstirii,
mătănii și cruci atârnate prin mașină aievea.
El se descurcă. Nu stă niciodată în trafic, nu stă la rând, nu se supune
legii, este mai presus de oricine și orice. Dă sfaturi de viață culese de pe
internet. Se „angajează” într-un ghid de succes în afaceri, de fentat legea,
școala, politica. Își învață copilul la fel. Bunul-simț, respectul, generozitatea,
empatia, educația, smerenia sunt pentru cei inferiori lui. Doar cei de rang mai
jos ca el muncesc pe brânci, învață, iar cei ca el cumpără. Sensul existenței lui
este de a acumula fără număr: case, mașini, telefoane, operații estetice etc.
Viața lui trebuie cunoscută de toți, trebuie expusă în presă, pretutindeni
unde se poate vedea pentru a stârni invidie și pentru a-și hrăni orgoliul. Viața
lui reală însă, trebuie ascunsă în locuri cât mai întunecate.
Și cum acest om există doar pentru sine, ar trebui să nu existe pentru
ceilalți. Poate că nici nu i s-ar observa prezența dacă l-ar încăpea lumea lui,
dacă n-ar intra atât de brusc în lumile altora, dacă nu ar vrea cu orice preț să fie
văzut, cunosut și de temut. Și atunci îți intră în viață cu pantofii lui de firmă și
cu mașina sa tunată și turată la maximum, în urlet de manele. Te murdărește,
te stropește din cap până-n picioare și te injură că-i stai în cale. Îl poți ocoli sau
îl poți înfrunta. Nu-l poți schimba, dar nici nu ești obligat să accepți.
Omul acesta ar trebui să-ți inspire milă, dacă nu ți-ar inspira dezgust. Are
conturi pe toate rețelele de socializare, dar nu are prieteni. Are Waze, dar nu-și
găsește niciodată drumul. Are bani, dar nu știe să-i folosească. Are mașini, dar
nu ajunge nicăieri. Are case, dar nu are un cămin.
Cum pentru el unicul zeu este banul, cum crede că totul se poate
cumpăra și vinde, nu ne putem consola decât cu gândul că-i scapă ceva
esențial: totul se plătește în cursul zilei și la lumina ei.