Istoria Romaniei pe scurt

Granitele Romaniei de astazi includ o mare parte din teritoriul statului antic Dacia.

Teritoriul actual al Romaniei a fost locuit incepand cu mileniul 2 inainte de

Hristos, de triburile indo-europene ale tracilor. Incepand cu secolul 6 inainte de
Hristos, in regiunea Dunarii de Jos sunt semnalati getii, iar in tinuturile Banat si
Transilvania, dacii. In vremea lui Burebista (82-44 i.Hr.), statul geto-dac avea ca
hotare: in nord – Carpatii Padurosi, in sud – muntii Haemus (Balcani), in vest –
confluenta raului Morava cu Dunarea mijlocie, in est – raul Bug.

Dupa moartea lui Burebista, statul geto-dac se va destrama in patru apoi in cinci
formatiuni politice. Nucleul statal se mentine in zona muntilor Sureanu, unde
domnesc succesiv Deceneu, Comosicus si Coryllus.

Unitatea statului dac este refacuta de regele Decebal (87-106 d.Hr.). Noul stat avea
resedinta la Sarmizegetusa. Acesta avea dimensiuni mai mici decat statul lui
Burebista, insa era mai bine organizat. Domnia sa reprezinta perioada de apogeu a
civilizatiei geto-dacilor, aflata in a doua etapa a epocii fierului (La Tene). Datorita
agravarii pericolului roman, care ajunsese la Dunarea de Jos, Decebal poarta doua
razboaie cu romanii condusi de imparatul Traian in anii: 101-102 respectiv 105-
106. In urma acestor razboaie, Dacia este cucerita si transformata in provincie
romana. Incepe oficial procesul de romanizare al autohtonilor geto-daci.

Romanizarea reprezinta un proces istoric complex prin care civilizatia romana

patrunde in toate compartimentele vietii unei provincii incat duce la inlocuirea
limbii populatiei supuse cu limba latina. Factorii romanizarii au fost administratia,
armata, veteranii, colonistii, urbanizarea, religia, dreptul si invatamantul in limba
latina. Impactul asupra autohtonilor, al acestor factori, a fost asimilarea, in mod
constient, a civilizatiei romane. In anul 271, imparatul Aurelianus retrage
administratia si armata din Dacia. Cea mai mare parte a populatiei romanizate
ramane la nord de Dunare. Avem dovezi ale continuitatii populatiei daco-romane la
nord de Dunare. Asezari daco-romane nord-dunarene cunosc o locuire
neintrerupta. Vechi centre urbane sunt: Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca,
Porolissum. Insa o parte a locuitorilor vechilor orase se retrag spre tinuturile rurale
din cauza migratorilor si intemeiaza noi asezari. Dupa retragerea aureliana este
refacuta unitatea dacica din stanga Dunarii de Jos. Desfiintarea frontierei romane
de pe linia Carpatilor a permis circulatia nestingherita pe ambele versante: dacii
liberi – patrund in interiorul arcului carpatic; daco-romanii trec la E. si S. de
Carpati. Refacerea unitatii dacice a amplificat procesul de romanizare. Practicarea
neintrerupta a unor activitati specifice unei vieti sedentare, incompatibile cu
nomadismul: agricultura, mestesugurile, exploatarea minereurilor si comertul.
Mentinerea legaturilor cu Imperiul Roman, dupa 271. In timpul imparatilor
Diocletian, Constantin cel Mare si Iustinian s-a realizat o adevarata ,,stapanire”
romana la Nord de Dunare. Raspandirea crestinismului in limba latina la N.
Dunarii demonstreaza romanizarea ireversibila a dacilor si continuitatea daco-
romanilor. Din limba latina – provin si termenii de baza ai religiei crestine: biserica
– Basilica; Dumnezeu – Domine Deus; Duminica – Dies / Dominica; inger –
angelus. Asadar romanitatea din sudul si nordul Dunarii se consolideaza in sec. IV-
VI. Autohtonii se integreaza definitiv si deplin romanitatii orientale.

Nicolae Iorga, pe baza izvoarelor istorice studiate o viata, concluzioneaza in Istoria

romanilor, publicata in parte postum, ca poporul roman s-a format „intre Carpatii
beskizi si Pelopones si de la Marea Adriatica la Marea Neagra.” Aceasta
constatare este facuta si de P. P. Panaitescu, Silviu Dragomir si altii, cu formula
etnografica romanii sunt urmasii traco-ilirilor romanizati. Parintele Dumitru
Staniloaie observa ca romanizarea – subiectul unor dezbateri vaste – s-a realizat in
primul rand prin Crestinarea traco-ilirilor, proces care determina si romanizarea si
deschidea calea catre o latinizare adevarata si pentru cei din apropierea
comunitatilor crestine. Asadar, romanii s-au format pe un teritoriu vast care se
intindea la nordul si la sudul Dunarii, ingloband fostele provincii romane Dacia si
Moesia. Prima sinteza a fost aceea dintre daci si romani si sta la baza formarii
poporului roman. Dupa retragerea aureliana in fosta provincie Dacia ramane o
populatie romanizata, latinofona. A doua sinteza se produce la nordul si la sudul
Dunarii, in decursul mai multor secole intre populatia daco-romana si populatiile
slave venite in sec. VII. Consecintele asezarii slavilor la sud de Dunare sunt
importante. Are loc separarea latinitatii din Pen. Balcanica de cea nord-dunareana.
La sud de Dunare – majoritatea populatiei romanice este asimilata de slavi. La nord
de Dunare, populatia romanica mai numeroasa asimileaza elementele slave.
Rezultatul celor doua sinteze a dus la formarea poporului roman, proces incheiat in
linii mari la sfarsitul secolului VIII. Tot de la sfarsitul secolului VIII putem vorbi
de aparitia limbii romane, fiind o limba romanica sau neolatina. La formarea
acesteia au concurat trei elemente: substratul – daco-moesic (c. 10 %); stratul –
latin (c. 60 %); adstratul – slav (c. 20 %).

In acea perioada numele Dacia a continuat sa se foloseasca pentru doua provincii

romane sud-dunarene (din Serbia si Bulgaria de astazi), dar si pentru teritoriul de la
nord de Dunare. In acelasi timp, pentru regiunea dintre Marea Adriatica, Marea
Neagra, Marea Marmara si Marea Egee se incetatenea termenul de „Romania”, de
la care vine si numele actual de Romania.

Invazia slava din secolul al VII-lea va avea si efecte nefaste pentru romani. Intai,
va permite grecilor sa includa teritoriile de peste Dunare in Imperiul Romanic
Bizantin (prin termenul de romanic se atesta ca Imperiul Roman de Rasarit, cu
capitala la Constantinopol, e continuatorul Imperiului Roman distrus de catre
barbari). Slavii si bulgarii vor separa astfel pe romanii de la sudul de Haemus
(Muntii Balcani), de cei din nord. Separarea va cunoaste o serie de intreruperi si
miscari de „unificare”, ca cea a Asanestilor* (sec. XII-XIII), care impreuna cu
bulgarii devin un vehicul de expansiune slavo-bulgara, ortodoxa, pe vector nord si
nord-vest, distrus definitiv de marile invazii tatare, aparitia statului Ungrovlahia
(sau Valahia), definitivarea organizarii Transilvaniei si ocupatia otomana. Romanii
sudici si vestici vor ramane astfel separati de cei din formatiunile statale romanesti,
aprute in evul mediu, din cauza slavilor, bulgarilor si turcilor. Alte ramuri ale
poporului roman – romanii din Dalmatia si Istria,… cei din Crimeea, Zaporojia si
Caucaz – vor disparea aproape total.

In Evul Mediu, populatia de pe teritoriul actual al Romaniei traia in doua

formatiuni statale distincte: Tara Romaneasca si Moldova – dar si in Transilvania,
Ungaria, Banat, Crisana, Maramures. Unele teorii indica ideea ca statul medieval
„Tara Romaneasca” a fost fondat de o dinastie cumana, impinsa spre vest si sud de
mongoli (si tatari). Predecesorul lui Basarab I, tatal sau bunicul sau, se pare ca a
fost Tich-homir, principe cuman, probabil, legendarul „Negru-Voda”. Astfel ca
descendentii lui Basarab, chiar si Vlad Tepes, cel „pictat” extrem de „negru” (la a
7-a generatie) ar putea fi considerati descendenti ai cumanilor. Despre episcopia
catolica cumana de Focsani din anii 1200 se stie inca prea putin[necesita citare]. In
secolul al XVIII-lea, primele doua (Moldova 1711, Tara Romaneasca 1716) au fost
vasale Imperiului Otoman, dar aveau autonomie interna, perioada cunoscuta ca
perioada domnitorilor fanarioti. Transilvania apartinea Ungariei, apoi Imperiului
Otoman, apoi Imperiului Austro-Ungar, dar avand de asemenea o autonomie larga.

Statul modern roman a fost creat prin unirea principatelor Moldova si Muntenia
(sau Tarii Rumanesti), in anul 1859, odata cu alegerea concomitenta ca domnitor in
ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost obligat sa abdice in anul
1866 de catre o larga coalitie a partidelor vremii, denumita si Monstruoasa
Coalitie, din cauza orientarilor politice diferite ale membrilor sai, care au reactionat
astfel fata de manifestarile autoritare ale domnitorului. Unirea nu fusese garantata
decat pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depasit de introducerea unei
case domnitoare straine, de Hohenzollern din ramura catolica: din 1881, regi.
Romania a devenit independenta in urma participarii la razboiul ruso-turc din 1877
– 1878, odata cu Muntenegru si Serbia.

Tara isi va mari teritoriul ca urmare a celui de-al doilea razboi balcanic, cand in
urma Pacii de la Bucuresti (1913) se obtine Cadrilaterul si a Primului Razboi
Mondial, cand Transilvania, Bucovina si Basarabia sunt obtinute, in cea mai mare
parte, prin aplicarea politicii „autodeterminarii natiunilor” (principiile wilsoniene,
cu initiative locale si plebiscite), dar avand ocazional aspectul unor campanii
militare (1918-1919).
Basarabia, Bucovina de nord si Tinutul Herta au fost incorporate Uniunii Sovietice
in 1940, recuperate in anul 1941 si apoi din nou incorporate in Uniunea Sovietica
in anul 1944, iar astazi se afla in componenta Republicii Moldova si a Ucrainei. In
anul 1940, Cadrilaterul a fost restituit Bulgariei.

Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, Romania va deveni o tara comunista sub
influenta Uniunii Sovietice – contracarata, dupa cca. 1965, de o varianta autohtona
de regim comunist, ocazional, in probleme de politica externa, in opozitie cu
URSS. Regimul a ramas indepartat de orice alta tentativa de reforma interna,
intorcandu-se la abordari dogmatice autoritare, cu manifestari represive, pe masura
ce era confruntat cu politicile de Perestroika. In decembrie 1989, la capatul unei
serii de evenimente sangeroase, edificiul politic comunist s-a prabusit.

Numele tarii a fost Republica Populara Romina (cu i din i, din 1953 pana in 1964,
scris prescurtat RPR, 1947-1965) si Republica Socialista Romania, (scris (mai rar)
prescurtat RSR, 1965-1989). Numele actual, Romania, dateaza din 1862. Regimul
comunist din Romania, duce la alterarea vietii politice, economice, sociale si
morale, a invatamantului, stiintei, culturii. Regimul dictatorial este inlaturat in
urma revoltei populare din decembrie 1989 . Consiliul Frontului Salvarii Nationale
, care a preluat puterea in decembrie 1989, proclama renuntarea la comunism,
schimbarea numelui tarii (in Romania) ,pluripartitismul, trecerea la economia de
piata, restabilirea drepturilor fundamentale ale omului. Dupa incheierea Razboiului
rece in 1989, Romania si-a imbunatatit relatiile cu Europa, a aderat la NATO in
2004 si a aderat la Uniunea Europeana. Alegerile parlamentare din 2004 au fost
castigate de Coalitia PSD+PUR. Dar PUR paraseste alianta si isi schimba numele
in Partidul Conservator. Alegerile prezidentiale sunt castigate de candidatul
Aliantei Dreptate si Adevar: Traian Basescu. Calin Popescu Tariceanu formeaza un
guvern de coalitie format din: Alianta Dreptate si Adevar+Uniunea Democrata a
Maghiarilor din Romania+Partidul Conservator. Tratatul de aderare a Romaniei si
Bulgariei la Uniunea Europeana a fost semnat de reprezentantii statelor membre si
cei ai tarilor aderente in Luxemburg, la Abatia Neumünster, pe 25 aprilie 2005 si a
intrat in vigoare la 1 ianuarie 2007, dupa ratificarea sa de catre cele 25 de state ale
Uniunii Europene. Romania este republica parlamentara . Tot in 2007 presedintele
Traian Basescu este suspendat, dar este reales de popor. Cateva saptamani mai
tarziu Alianta Dreptate si Adevar se destrama.