Capitolul 1

Mă numesc Lea, sunt o fată simplă care abia a terminat liceul. Pe tot
parcursul școlii am fost văzută ca o tipă ciudată, pentru simplul fapt că nu mă
îmbrăcăm la modă, sau pentru că nu aveam atâția iubiți în urmă, la fel ca și
celelalte fete. La majoratul meu, și-a făcut apariția noul meu unchi, care este
arcaș și arătându-mi cum se practică acest sport, m-am îndrăgostit instant. La
primul antrenament i-am cunoscut și pe noii mei prieteni, Leon, Ron, Rene și
Tim, sunt mai mici ca mine, dar nu mai contează, ne amuzăm împreună și ne
distrăm în felul nostru. Cu ajutorul lor am descoperit și sportul kendo, care
mă relaxează foarte mult și mă și ajută să învăț autoapărare.
Primăvara a trecut, muncind din greu la andrenamente, dar și cu
distracțiile aferente cu amicii mei.Îmi încep vara fără să mă gândesc la ce
urmează să mi se întâmple, fără să mă gândesc că lumea pe care o știam urma
să fie data peste cap. Stau foarte relaxată în fața scării, uitându-mă cât de
liniștită este seara. Fără scandaluri prin cartier sau țipetele copiilor. Mă uit la
cer și văd nenumăratele stele și mă trezesc întrebând cu voce tare:
-Oare ce se ascunde printre toate acele stele?
Iar în acel moment parcă începea totul. Prietenii mei se uitaseră unul la
celălalt, ca și cum îmi ascundeau ceva. Simțeam asta, privindu-i cum se
fâstâcesc și încercând să evite subiectul. În acel moment, mă întrebam ce
Dumnezeu au, de ce reacționează așa la simpla mea întrebare banală. Se făcu
o liniște încât se auzeau doar greierii. La care, unul dintre ei se așază lângă
mine pe scară și mă întreabă:
-Auzi Lea, ce părere ai despre lumea în care trăim? Crezi că existența și
conștiința umană, este doar la viata și moarte?
Îmi întorc capul cu o sprânceană ridicată, iar pe chipul lor se citea
curiozitatea, sperând să dau răspunsul pe care îl așteptau cu nerăbdare.
-Îți bați joc de mine, sau mi se pare mie?
În clipa aceea, cei trei din fața mea se descurajă în timp ce Leon mai
avea o fărâmă de speranță în privire.
-Lea, uite cum stă treaba. Lumea pe care o știm cu toții nu e chiar ceea ce
pare.
-Ce tot vrei să spui? Că pământul e doar o glumă? Potolește-te cu atâtea
aberații, prietene.
-Nu vreau să te sperii, dar spune-mi, dacă ai cunoștințe despre lumea astrală.
Ron, Tim și Rènè începură să se enerveze.
-Leon, gata, nu-ți mai bate capul cu ea, nu va înțelege niciodată.
Leon se întoarce spre mine puțin enervat și îmi spune:
-Pe bune! Haide Lea, chiar nu ți s-a întâmplat nimic ciudat până acum?
-Hmm sinceră să fiu, chiar mi s-au întâmplat destule lucruri “paranormale”,
de la vârsta de 10 ani. Eram urmărită mereu prin casă de cineva, care nu îmi
dădea pace niciodată. Se uita insistent la mine, cu un rânjet diabolic pe față.
Dar am preferat să le țin pentru mine, ca lumea să nu mă mai creadă o
ciudată.
Băieții au rămas cu gura căscată, uimiți de faptul că lumea astrală mă bântuia
încă din copilărie. Ei însă, se ocupau de asta doar de câțiva ani. Ron începe să
îmi pună întrebări:
-Ce anume ți s-a întâmplat mai exact Lea?
-Ron, e complicat, chiar nu vreau să încep iar cu asta. Mi-a fost deajuns atâția
ani să fiu strigată Satana pe holurile școlii.
În privirea mea, se vedea tristețea, dar cu toate asta am mascat totul cu un
zâmbet fals.
-Lea, nu înțelegi, asta încercăm să iți explicăm. Toate aceste lucruri,
sunt perfect normale pentru noi. Ne ocupam cu așa ceva.
Pe fața mea se citea uimirea.
-Cum adică vă ocupați cu așa ceva? Vrei să spui, că mă poți scapă de chestia
aia oribilă din casă?
Am început să zâmbesc şi să râd.
-Da Lea, te putem scăpă şi de creatura din casă. Ideea principală e alta. Tu
domnișoară, ești la fel ca noi, și dacă într-adevăr vrei să scapi de asta, şi să ai
liniște ar trebui, să începi să te antrenezi cât mai repede.
De data asta, am făcut eu ochii mari la ei.
-Pai și ce ar trebui să fac? Ce antrenament? Stai, mă bagi în ceață , nu mai
înțeleg nimic.
-Lea cască ochii, și urechile la mine. Aici ești o ființă umană normală, dar în
astral ai altă formă. Uite facem un test. Ce animal iți place la nebunie?
-Vulpea, de ce?
-Ahh. Eram sigur. Exact asta ești şi acolo, și știu că o să pară foarte ciudat, dar
acolo ești fiica mea.
-Stai! E imposibil, ești cu trei ani mai mic ca mine. Cum se poate așa ceva.
Leon, te rog spune-mi că Ron glumește.
Leon mă privește zâmbind, mă bate de doua ori pe umăr, și îmi spune:
-Fată, mi-ar plăcea și mie să glumească, dar din păcate, nu o face. Poate că
ești cea mai mare din grup, dar dincolo ești cea mai mică.
Spune râzând.
-Stai, ce? Glumești nu-i așa?
-Nu chiar! Eu și Ron, suntem printre cele mai vechi suflete, care au apărut în
lumea astrală, iar tu domnișoară ai doar 160 de ani.
Am făcut ochii cât cepele și am spus:
-Cââât? Ai înnebunit? Asta ți se pare ție puțin?
Toți au început să râdă, mai puțin eu, care încă eram șocată de numărul spus.
-Lea! Acolo ești o mică răzgâiată. Ohh. Va fi minunat să te văd în sfârșit activă,
abia aștept să îți văd fața, când vei vedea ce fel este acolo.
Într-un fel îmi era frică de ce urma să se întâmple, dar în adâncul meu,
muream de curiozitate.
-Pai stați puțin, băieți. Încă nu m-ați lămurit cum se va întâmpla asta.
-Doar ai răbdare, vei începe în seara asta.
-Pai, cum voi începe dacă voi fi acasă? Trebuie să mergem undeva anume
sau ...?
-Nu FEMEIE. Vei fi acasă în pat la tine și înainte să începi iți voi explica pe net
ceea ce trebuie să faci.
După ceva timp îi îmbrățișez pe toți și mă îndrept sepre casă. Încă gânditoare
la cele spuse de ei, mi se părea ceva anormal ceea ce tot vorbeau ei acolo, nu
cred că exista așa ceva. Mă dezmeticesc deodată și observ că sunt deja
aproape de stația la care trebuia să cobor. După ce m-am dat jos din autobuz,
după câțiva metrii merși pe jos, am ajuns în sfârșit acasă, mă schimb în
pijamalele mele preferate, alb cu floricele mici, și i-au repede telefonul în
mână să văd dacă sunt online. Dar, nimic, încă nu au intrat.
-Off! Haide-ți o dată !! Chiar sunt curioasa să văd, ce Dumnezeu mă va pune
să fac?
În câteva minute au apărut în sfârșit și ei pe net, parcă trecuse câteva ore, la
cât de nerăbdătoare eram, au făcut un grup, și am început să vorbim. Leon
îmi spune:
-Lea uite cum stă treaba, cu acest astral. În momentul în care te pui să dormi,
încerci să iți relaxezi fiecare mușchi din corp, iar singurul lucru la care te vei
gândi, va fi să îți scoți sufletul din corp. Nu te speria, nu te doare, și nici nu vei
muri, sufletul tău este legat de corp printr-un fir de argint, iar asta nu se rupe
sub nici o formă, indiferent cât de departe pleci de corpul tău.
-Leon, ai înnebunit? Cum aș putea să fac așa ceva? Este imposibil!
-Tu încearcă, si vei vedea că nu e imposibil. La început, s-ar putea să nu
reușești să ieși din prima. Dacă vezi că nu merge încearcă de mai multe ori.
Noi vom fi acolo și te vom aștepta. După ce am încheiat conversația cu ei, am
zis să încerc ce au spus.
Toată noaptea am stat și m-am chinuit să reușesc ceva dar, nici un rezultat, nu
înțelegeam cum puteam face asta și începeam să cred că e o prostie totală.
După atâta chin și încercări fără rezultat începeam să adorm într-un final,
eram între vis și realitate, iar deodată începeam să mă simt din ce în ce mai
ușoară de parcă pluteam pe un nor și mă ridicam spre tavan. Am deschis ochii
încet, și când am văzut că de fapt pluteam am început să mă panichez și să
mă zbat din toate puterile, dar nimic, stăteam și făceam ca o găină agitată,
doar că eram în aer. Am încercat să mă calmez și să găsesc o soluție să văd
cum puteam coborî de acolo, dar deodată mă uit în jos și mă văd tot pe mine,
dar în pat cu o funie argintie legată de noi.
-Uaaau! Nu-mi vine să cred ce îmi văd ochii! Chiar am reușit.
Cu zâmbetul până la urechi, plutind în aer și fiind mândră de mine, încet încet
m-am concentrat mai mult şi am coborât pe podea. Ajunsă jos, am început să
cutreier casa, să văd dacă într-adevăr e adevărat sau doar visam. Spre uimirea
mea, chiar era totul real.
-Sunt atât de fericită că am reușit. Abia aștept să le pot povesti băieților.
A doua zi, cum m-am trezit am pus mâna pe telefon și le-am scris:
-Am reușit! A fost super tare, m-am zvârcolit ca o găină în aer, dar după m-am
plimbat prin toată casa. Nu-mi vine să cred cât de uimitor este.
-Neața față, spune Leon râzând la spusele mele cu găina. Mă bucur să aud
asta, diseară vei face ceva mai greu de atât, dar până atunci ne vedem după
amiază afară, pentru că mai avem de discutat în legătură cu asta.
Am început dimineața cu zâmbetul pe buze, și muream de nerăbdare, să văd
ce urmează să mai aflu. Mi-am băut cafeaua de dimineață și mi-am ajutat
mama la treburile casnice iar între timp au trecut și orele destul de repede, și
a sosit și timpul să mă pregătesc de ieșit afară, pentru a ne vedea cu toții. Am
pus ceva pe mine destul de lejer,mi-am anunțat mama că plec și ajung destul
de târziu acasă, și să nu își facă griji, și am fugit la autobuz. Drumul a fost
destul de rapid ținând cont că eram băgată în gândurile mele. După ce am
coborât din autobuz, ne-am întâlnit la marginea orașului unde este o
prăpastie destul de mare, iar jos se află o pădure întinsă. Ne-am așezat pe
margine, iar eu fiind singura fată din grup, m-am așezat între ei ca să ii pot
vedea și auzi mai bine. Apoi a început discuția:
-Leon, după tot ce am făcut aseară ai de dat multe explicații.
-Acesta este abia începutul poveștii, draga mea.
-Pai, ieri m-a întrebat Ron ce animal îmi place cel mai mult, de ce?
-Era de așteptat să îți placă vulpea, în astral tu chiar ești o vulpe, la fel și Ron.
-Pai, și de unde până unde eu sunt fiica lui, adică explicați-mi care este toată
treaba.
-Dacă ai avea răbdare vei primi toate răspunsurile. Ai văzut până acum câte
stele sunt pe cer?
-Da, normal!
-Ei bine, atâtea lumi paralele sunt, iar tu domnișoară, pentru început ai o
singură poartă astrală. Când vei descoperi mai multe și după ce vei fi
antrenată mai bine, atunci vei descoperi și alte porți, dar nu te gândi că vei
avea aceeași formă. Îți vei schimba forma de fiecare dată când vei intra pe
una din ele.
-Ok, asta am înțeles dar voi ce forme aveți?
-Eu sunt vultur, Ron vulpe, Tim tigru negru cu dungi albe, iar Rènè încă nu
reușește să spargă bariera porții, mai are de lucrat, dar cu pesimismul ce zace
în el nu prea cred că o va face prea curând.
-Leon, mai taci din gură că mă enervezi, spuse Rènè încruntat, voi sparge acea
barieră blestemată, vei vedea.
-Hei Rènè, nu te impacienta așa, uitându-mă la el cu un zâmbet senin, poate
vom reuși împreună în seara asta.
-Da Lea, dar nu ai idee cât de stresanți sunt ăștia doi. Am un an de zile de când
stau și exersez noapte de noapte, până și Tim a reușit înaintea mea, iar eu mă
chinui ca un idiot de atâta timp, și fără nici un rezultat.
-Ei haide, nu mai gândi așa negativ. Uite dacă voi reuși în seara asta să ies din
nou voi veni să te ajut. Îți promit.
-Lea, interveni Ron, poarta lui Rènè este foarte puternică, de aceea îi este
greu să o spargă.
-Ron, dacă voi reuși eu, va reuși și el. Iar eu când promit ceva o respect pană
la capăt.
-Off ești la fel de încăpățânată ca maicăta.
-Și totuși, nu mi-ați explicat care este treaba cu vulpile.
-Da continuând, explicandu-mi Leon, tu și Ron sunteți vulpi, numai că nu
sunteți la fel de normale, gradul de putere al vostru se arată prin câte cozi
aveți, Ron are doar șase.
-Ei hai, că deja o dai în Naruto! Începând să râd în hohote. Păi și eu câte am?
-Asta încerc să iți explic, trebuie să îți spargi bariera porții tale și să ajungi la
templu. Acolo vom vedea în ce stadiu ești și câtă putere deții.
-Ok, dar cinci sau zece minute dacă veți mai aştepta ca să îl pot ajuta pe Rènè
nu cred că muriți.
-Leeea!
- Nici nu vreau să aud, este prietenul nostru, și sunteți niște egoiști, pentru că
nu l-ați ajutat până acum.
Ochii lui Rènè se lumină, și un zâmbet apăru pe fața lui.
-Chiar ai face asta pentru mine Lea?
-Bineînțeles Rènè, de ce nu?
I-am zâmbit, în timp ce Leon și Ron se făcuse un roșu aprins la față.
A trecut timpul și s-a înserat afară, a venit vremea să se împartă pijamalele. L-
am luat pe Leon si Tim de braț și am pornit spre casă, toți trei stând în aceeași
zonă.
Ajunsă acasă, mă bag în pijamale și direct la somn, nu am mai intrat pe
internet pentru că avem deja instrucțiunile făcute, dar să vedem și ce
urmează. Oare voi reuși să sparg bariera din prima, și să îl ajut și pe Rènè?

Capitolul 2

Stau în pat și încerc să mă concentrez, din nou să ies din corpul meu, din
fericire am reușit să ies din prima, fără să mă mai chinui ca ieri seară. Mă
gândesc la Rènè și deodată apar lângă el, văzându-l cum se chinuie să spargă
acea barieră nesuferită.
-Rènè, i-a spune ce trebuie să facem?
L-am surprins de la spate, iar la auzul glasului meu a tresărit.
-Lea m-ai speriat, nu mai știu ce să fac, nu mai am nici o speranță , le-am
încercat pe toate.
Mă duc lângă barieră, pun mâna pe ea, încep să mă concentrez, și deodată
încep să mi se lumineze mâinile și se produsese o explozie, aruncandu-ne la
câțiva metrii în spate. Uimiți, ne apropiem de ea să vedem rezultatul, dar ca
să vezi, s-a produs doar o fisură mică, și nimic mai mult.
-Off Lea, vezi ne chinuim degeaba, nu se va întâmpla asta niciodată. Spune
Rènè întristat.
-Privește partea bună, s-a făcut măcar o fisură, este totuși un început
bun,încearcă să faci asta de mai multe ori și la un moment dat va ceda.
Trebuie să plec, acum e rândul meu să îmi sparg bariera.
-Mulțumesc mult pentru ajutor! Și mă îmbrățișează.
-Pentru puțin Rene, deasta sunt prietenii.
Ajunsă înapoi în camera mea, nici nu am apucat să mă gândesc, și văd cum mă
înconjoară o lumină albă, de parcă eram răpită de extratereștrii. Mă uit în sus,
și văd o poartă simplă, asemănată cu una a unui castel, mă proptesc în fața ei
și cu gândul că mă voi chinui, cum am făcut și cu Rènè, dau să mă împing în
ea, dar se deschide singură și cad instant pe jos.
-Uau, ce ciudat, a fost mai ușor de cât am crezut.
Intru înăuntru, și văd o ditamai fortăreața cu pereți imenși și gri. Acolo văd
multe persoane cu niște robe albe cărora le ieșea de la spate mai multe cozi
stufoase ca de vulpe.
-Hmm, ce ciudat Leon chiar a avut dreptate. Parcă aș fi în desenele animate
Naruto, numai că aici toți sunt pașnici. Spun râzând în sinea mea.
Nu apuc să fac un pas, și sunt întâmpinată de Leon și Ron.
-
- Bine ai venit, în noua ta casă gainușă, îmi spune Ron râzând, hai să iți dăm o
îmbrăcăminte corespunzătoare înainte să te vadă bătrânul cu nouă cozi.
-Heeey, dar tu de unde știi asta, spun râzând într-un fel.
-Te-am urmărit aseară să vedem cum se desfășoară treaba, și te-am văzut
zvarcolindute că o găină beată. Păcat că nu am avut cum să te filmez, am fi
râs mult timp de momentul ăla, spune râzând.
-Acum hai să îți dau o robă.
-Stai, moșul ăsta cine mai este?
-Este șeful tribului, îl cheamă Kurama, adaugă Leon, el îți va face un mic
instructaj, în plus arde de nerăbdare să te cunoască.
-De ce?
-Pentru că ești nepoata lui, adaugă Ron simțindu-se stânjenit.
Am dat din cap în semn aprobator și am pornit spre o cameră, unde era o
garderobă cu foarte multe robe albe. Am luat una și am pus-o pe mine, apoi
ne-am îndreptat spre acest șef de trib. În timp ce mergeam observ după un
stâlp o femeie ce ne urmărea și mă analiza foarte atent, uitându-se urât la
mine. Nu apuc să îi întreb pe băieți, cine e acea femeie misterioasă, că am și
ajuns. Bătrânul când mă vede, i se umplu ochii de lacrimi, și vine spre mine cu
brațele deschise să mă îmbrățișeze.
-Ohh Kaminari, chiar tu ești, uităte la tine ce mare și frumoasă ai crescut.
Îi răspund la îmbrățișare, în semn de politețe, iar când îmi dă drumul din
strâmtoare îmi ridic o sprânceană și îi caut cu privirea pe Leon și Ron, ca să
îmi dea mai multe explicații.
-Bună ziua, îi răspund cu un zâmbet forțat, se poate să îmi spuneți cine este
Kaminari? Pe mine mă cheamă Lea.
Bătrânul ridică o sprânceană, neînțelegând ce se întâmplă, și ce tot vorbeam
eu acolo, iar apoi ne îndreptăm împreună cu privirile spre cei doi, care se
făcură roșii ca racul la față.
-Îmi puteți explica ce se întâmplă domnilor? Spuse bătrânul puțin iritat. Și de
ce nepoata mea nu știe nici măcar cum o cheamă?
-
Cei doi se făcură și mai roșii la față, luându-i deja cu călduri.
-Păi, știți domnule, făcându-se și mai mic Ron, nu am avut timp să ii explicăm
tot trecutul, într-un timp atât de scurt. Noi abia am învățat-o cum să se
desprindă de corpul ei. Am rămas și noi surprinși că din a doua ieșire a spart
bariera atât de repede, plus că i-a mai fisurat si bariera lui Rènè, iar el se
chinuie de un an.
-Ia te uită, dar asta e uimitor, spune bătrânul încântat de ce aude,
nepoata mea e mai puternică decât am crezut, poate într-o zi va ajunge la
fel de puternică precum mama ei.
Fac niște ochi mari, la spusele bătrânului și întreb.
-Cine este mama mea?
Leon și Ron la auzul întrebării mele, mai aveau puțin și intrau în pământ, ne
știind cum să se mai ascundă. Bătrânul zâmbindu-mi sincer, mă privi în ochi și
îmi spune.
-Pe mama ta o cheamă Katana, o vei cunoaște imediat.
Ușile imense ale camerei se deschise, și o femeie frumoasă, cu ochi albaștrii,
parul castaniu și lung până la fund, intră în cameră cu pași mici și un mers
elegant, trecând pe lângă Ron, dar fără să îl privească în ochi.
Ron când o vede lasă capul în jos de rușine și spune cu glas încet numai cât sa
îl audă Leon.
-Of, frate nu am crezut că o să apuc și ziua asta. E îngrozitor!
-Prietene, ai fost prins la înghesuială, nu aș vrea să fiu în pielea ta în
momentul ăsta.
Katana s-a apropiat de mine și de bătrân, știind deja cine sunt, și încercând să
își stăpânească emoțiile, se vedeau în ochii ei doar lacrimile, ce dădeau să
cadă în orice moment. Întinde mâna spre mine și îmi spune:
-Bună Kaminari, cu o voce tremurândă și un zâmbet forțat, eu sunt Katana.
Fără să mai gândesc, am reacționat direct, sărind să o iau cât mai repede în
brațe.
-
-Mama! Bufnind amândouă în plâns și strângându-ne puternic în brațe
-Ohh iubita mea, mi-ai lipsit atâta timp, nu am încetat o secundă să mă
gândesc la tine, de când neisprăvitul de taică-tu m-i te-a luat de lângă mine.
Mă întorc spre Ron și îl întreb:
-De ce? De ce ai făcut asta?
-Pentru că, nu am vrut să accept ce aveau ei în cap pentru viitorul tău,
răspunde Ron enervat.
-Păi explică-mi ce s-a întâmplat. Fămă să înțeleg de ce m-ai luat de lângă
mama mea Ron. Spun cu o voce nervoasă.
-Pentru că vor să facă din tine arma lor secretă Lea. De aceea am evitat să îți
spun despre astral și toate astea, am vrut să fii normală, ca toți oamenii și să
nu ai griji despre ce se întâmplă aici când începe războiul.
- Stai, ce? Ne venindu-mi să cred ce aud, și făcând ochii mari de uimire, ma
dezlipesc din îmbrățișare și o furie mă cuprinde deodată, încercând să nu fac
vro criză de isterie pe acolo,și abținându-mă să nu țip, dar mă fac roșie la față.
-Lea ești bine? Mă întreabă Leon.
-Ron! Cred că o să facă o criza de nervi. Ținete bine.
-Dragii mei Leon si Ron, fiind sarcastică, aş vrea și eu să știu, ce se petrece,
pentru că m-am saturat de atâtea secrete. De fiecare dată, când încercam să
vorbesc cu voi doi, mereu îmi răspundea-ți la întrebare rapid și vă continuați
discuțiile voastre stupide, fără să vă audă cineva, de parcă era vreun secret de
stat. Acum ma-ți băgat în toată treaba asta, și veniți să îmi spune-ți că sunt nu
știu ce creatură, din alt univers. Am impresia că o iau razna, nu știu cât mă
mai țin nervii, iar acum îmi spui că mama mea şi bunicul meu mă voiau ca
armă secretă întru-un război? Măi voi sunteți normali la cap? Și aici nu mă
refer numai la Leon și Ron, ci și la tine mamă, și tu bunicule. Vreau explicații şi
le vreau în momentul ăsta, să fie clar pentru toată lumea.
-Lea, liniștește-te, adaugă Ron, de ce crezi că nu am vrut să te aduc aici? Știam
că nu vei face față , atâtor informații. În plus nici nu am crezut că vei reuși din
prima să ieși din corpul tău fără nici o problemă. Am stat și te-am analizat și
eu şi Leon, să vedem cum progresezi, şi am crezut că vei fi înceată la fel ca și
-
René. Încearcă să te liniștești, și vei afla toate răspunsurile la întrebările
tale,dar până atunci bucurăte de reîntâlnirea cu mama ta și bunicul tău, iar
noi te vom aștepta afară. Întorcându-se pe călcâie și încercând să fugă
amândoi.
Din urma lor se aude o voce iritată strigând în gura mare.
-Nu plecați nicăieri!
În acel moment, fiind în fața ușii au înghețat instant la auzul meu, stand cu
capul între umeri și cu ochii închiși strângând din ei, de parcă ar fi vrut să îi
plesnească cineva, așteptau continuarea mea.
-Voi ve-ți sta cu mine, sunte-ți singurele persoane pe care le cunosc. Îmi pare
rău pentru ei, știu că nu m-au văzut de nu știu cât timp, dar nu am încredere
decât în voi doi.
Mama și bătrânul, erau uimiți de ceea ce îmi ieșise pe gură. Iar cei doi se
întorc cu fața spre mine.
-Kaminari, iubita mea, de ce crezi că aș vrea să iți fac vreun rău, ești fiica mea.
Schimbată la fața și iritată ii spun femeii din fața mea cu un ton apăsat.
-Asculta cucoană, hai să nu o mai dam în sentimente, chiar crezi că poți veni
la mine cu brațele deschise și să îmi spui „vai cât de mult mi-ai lipsit”? Mai
ales că mai vin și deștepții ăștia ai mei și îmi spun că vreți să mă folosiți pe
post de armă? Tu măcar auzi ceea ce spun? Pentru că mie nu mi se pare, să fie
loc de îmbrățișări și de drăgănit pe aici.
-Dar Kaminari…
-Nici o Kaminari, mă cheamă Lea, iar până nu mi se va explica tot, așa cum am
spus şi mai devreme, nici nu vreau să aud de vro îmbrățișare sau giugiuleală,
și sper să mă fac înțeleasă . În momentul de față voi doi îmi sunteți niște
străini. Nu se schimbă cu nimic faptul că vă cunosc doar de 2 ore.
Leon se apropie de mine, puțin uimit de ceea ce am îndrăznit să le spun celor
doi.
-Lea! Țipă Leon la mine. Gata liniștește-te.
-Ron, hai să o ducem de aici până nu face și mai urât.
-
Leon și Ron, mă apucă amândoi de mâini și mă trag afară din sală, spunându-i
bătrânului că vom reveni mai târziu, după ce mă voi calma, și voi privi
lucrurile altfel.
Bătrânul dădu aprobator din cap, iar noi ieșind afară , Ron se făcea negru la
față de supărare, și întorcându-se spre mine, începe să țipe:
-Femeia lui Dumnezeu, tu ai idee ce ai putut să faci?
-Ia uimește-mă! Spun plictisită și fără haz.
-Tocmai ai stat și ai țipat la șeful tribului și la fică-sa, care iți este mamă, tu
realizezi ce ai făcut?
În acel moment mă înfurii spunându-i:
-Ia ascultă la mine Ron, tu ai impresia că mă poți aduce într-o altă dimensiune
spunându-mi că alte persoane sunt rudele mele? Sau că tu îmi ești tată?
Începând să-i râd isteric în față. Aloo pământul către Rooon, tu nu îmi ești
decât prieten. Părinții mei adevărați sunt acasă și dorm liniștiți în patul lor.
-Lea ți-am mai spus că aici e altă lume nu mai ești pe pământ. Ducând mâna la
frunte, și masându-și fruntea din cauza durerii de cap .
-Si ce ai vrea acum, să stau și să te țin de mână și să îți spun tati? Și dacă tot s-
ar presupune că tu ești tatăl meu de ce nu ești cu ea? De ce nu te-a privit nici
măcar în ochi când a trecut pe lângă tine.
Între timp Leon stă cu mâna la gura, mascându-și râsul, se dădu puțin mai în
spate ca să poată privi toată acțiunea din ansamblu, și pentru a nu-l vedea
cum râde ca să ne legăm și de viața lui.
-Ascultă Lea, Katana și cu mine am fost un cuplu acum mult timp în urmă,
numai că eu nu prea am fost atât de loial, scărpinându-se după ceafă, mai
aveam puțin și ne căsătoream când mi-a spus cea mai mare bombă a vieții
mele, era însărcinată. În acel moment am văzut negru în fața ochilor și
credeam că viața mea s-a sfârșit când am auzit asta, iar ea era atât de fericită.
Ideea era că lucrurile între noi teoretic mergeau bine, numai că eu mă
întâlneam pe ascuns cu Mizu, fără să știe nimeni. Într-un final am fost
descoperiți iar Katana m-a condiționat, spunându-mi să aleg între ea şi Mizu,
și asta am și făcut, am renunțat la ea.
-Ești un imbecil! Cum ai putut să lași o femeie însărcinata singură.
-Nu am zis că mi-a părut bine, ok? Eram un tâmpit atunci, nu îmi păsa de
consecințe, atâta timp cât mă simțeam bine. Dar după ce te-a născut, la
început nu te văzusem, îmi era frică să o fac, până când, într-o zi am zărito pe
Katana cu tine iar tu te chinuiai să mergi singură în picioare, adaugă cu
zâmbetul pe buze privind în gol, erai ca o păpușica mică și frumoasă. Am vrut
să mă reîntorc la ea, dar nu m-a putut ierta pentru toate cele întâmplate. Așa
că m-am enervat şi i te-am luat, am vrut să ai un viitor frumos și să fii
normală, un om normal, fără griji și stres. Iar acum uitate la tine, am reușit
ceea ce am vrut. Spunând mândru de realizare.
După cele auzite parcă o piatră mi s-a luat de pe inimă, într-un mod
neobișnuit, ținând cont că teoretic nu aveam nici o legătură cu cele două
persoane întâlnite mai devreme.
-Aha am înțeles, am crezut că ea m-a abandonat, iar acum vine să își ceară
scuze.
-Nu, ea nu are nici o vină, aici doar eu sunt vinovat.
-Ok atunci sa mergem, să îmi pot cere scuze amândurora pentru
comportamentul meu.
Îndreptându-mă spre sala unde am făcut cunoștința cu bunicul si mama mea,
un cerc de lumina mă cuprinde, și într-o clipită ajung înapoi în camera mea,
cu lumina soarelui intrandu-mi în ochi, și pe tatăl meu strigând din bucătărie:
-Leeeeea, vii la masa?
 Capitolul 3

Buimacă încă de somn, și încă îngândurată, am ieșit afară pentru a medita și a

pune cap la cap, toate cele întâmplate cu o seară în urmă. L-am sunat pe Leon
și Ron, și am dat punctul de întâlnire la prăpastie. Mă așez pe margine cu o
cafea în mână și lângă mine celelalte doua cafele ale băieților. Mă gândesc la
toată gafa pe care am făcut-o în acea lume, iar apoi îmi aud numele strigat
din spate. Tresar deodată și când mă întorc, erau Leon și Ron, care se așază
lângă mine, lăsându-mă pe mine între ei ca să îi pot vedea, și asculta mai
bine. I-am servit pe amândoi cu bautură caldă în timp ce priveam în gol, fără
nici o expresie pe față.
-Lea ești ok? Întreabă Ron puțin îngrijorat.
-Da, sunt bine, dar încă mă gândesc la ce s-a întâmplat aseară. Chiar este real
totul? Adică nu știu ce sa cred! Chiar există persoanele astea?Întrebându-l pe
Ron.
-Da sunt reale toate astea, doar că nu pe pământ, dacă nu ar fi fost reale cum
crezi că noi am fi știut ce ai visat tu.
-Mda asta încă nu îmi pot explica, spun îngândurată.
-Schimbând subiectul, Rene ce face? A reușit?
-Nu! Sub nici o formă. Și nici nu o va face prea curând. Vreau să îl lași în pace
cu poarta, nu trebuia sa îl ajuți. Spuse Leon.
-Pai de ce? Îl întreb curioasă.
-Pentru că, în primul rând este poarta lui, pe tine nu te-a ajutat nimeni să îți
deschizi poarta.
-Poarta mea s-a deschis singură!
Surprinși de cele auzite Leon și Ron mă felicită.
-Bravo fată! Chiar ești mai puternică decât credeam.
-Care este motivul pentru care nu mă lăsați să îl ajut pe Rene? Spun curioasă.
-Poarta lui este puternică pentru că, este antihrist. Este foarte greu să o
deschizi, îți trebuie foarte multă putere pentru asta. Spuse Ron
-Păi și eu cum am reușit să o fisurez după doar o zi de când practic asta? Iar el
se chinuie de un an.
-Încă nu știu ce zace pe sub pielea ta, am nevoie de puțin timp pentru a
descoperi.
-Până atunci, spune-mi dacă vrei să te antrenezi pentru ceea ce urmează, s-au
vrei să te oprești. Dar ține minte, o dată ce închid poarta nu vei mai putea să
o recuperezi niciodată, și vei rămâne doar un simplu om.
Îmi întorc privirea spre pădurea întinsă și gândindu-mă, oare să îmi complic
viața, s-au să rămân la viață mea monotonă și plictisitoare. Stând bine și
analizând situația îmi aduc aminte de una din cele mai dragi persoane din
viața mea, și anume bunica mea pe care am pierdut-o din cauza blestematei
creaturi ce zace în casa aia de atâția ani, și chinuindu-mă aproape zilnic.
Mama îmi spune mereu că nu este vina mea, așa a fost să fie, și ca atâtea zile
a avut. Dar în adâncul sufletului meu cred că eu sunt vinovată de toate. După
moartea bunicii, mama a aprins o candelă în casă, iar acea creatură s-a sigilat
în sufragerie ne îndrăznind să mai iasă de acolo. Atunci am realizat, ca
Dumnezeu e mare, și nu trebuie să mă mai îndoiesc vreodată de puterile lui,
căci de când e candela aprinsă pot spune că am și eu liniște în casă.
O voce se aude din stânga mea stigandu-mă, și ma trezesc deodată din transa
cu amintiri în care intrasem.
-Leeaaa! Trezește-te, mai ești cu noi?
-Da da sunt aici. Spun revenind la realitate.
-Ce e cu tine? La ce te gândeai?
-Știi care e treaba? Am pierdut deja pe cineva din cauza creaturii din casă, așa
că mă bag. Vreau să o termin definitiv și să regrete ce mi-a făcut.
Uimiți de răspuns, se uită unul la altul, apoi înapoi la mine și îmi afirmă din
cap în același timp.
-Lea aș vrea să văd ce se află în casa ta dacă îmi permiți. Adaugă Leon.
-Sigur, nu e nici o problemă, puteți veni amândoi dacă vreți. Părinții mei sunt
la muncă.
Ne terminasem cafelele de ceva vreme și ne-am pornit spre casa unde
locuiesc. Stau destul de departe ce locul nostru de întâlnire, căci până aici am
venit cu autobuzul. După ceva timp de pălăvrăgit, chestiile noastre banale,
ajungem în fața blocului și ne oprim.
Locuiesc la bloc într-un apartament cu 3 camere. Ron trage aer adânc în
piept, de parcă adulmeca ceva, iar Leon se încruntă și închide ochii încercând
să simtă ceva de afară. Eu mă uit ciudat la ei,și încerc să mă îndrept spre ușă,
când unul din ei mă oprește și mă apucă de mână ne lăsându-mă să înaintez.
-Stai pe loc Lea! Spune Leon
-Ce este? Ce s-a întâmplat?
-Nu îmi place deloc ce se întâmplă în casa ta.
-Hehe ai răbdare prietene, nici măcar nu am intrat în casă și te sperii? Adaug
amuzată.
-Lea nu glumesc!
-Și ce ai vrea acum să nu mai intru în casă? Aici locuiesc îți amintești? Fie că
îmi place s-au nu. Hai o dată trebuie sa văd dacă e aprinsă candela.
Intrăm tiptil în casă de parcă nu ar fi trebuit să ne audă cineva. Ma uit la
băieți și mă bufnește un râs zgomotos, speriindu-i în același timp.
-Auziți? Ca să stric momentul, de cine ne ascundem, că suntem la mine în
casă și suntem singuri.
Se îndreaptă amândoi de spate la spusele mele și începem să râdem copios.
-Ai dreptate, nu știu ce a fost în capul nostru.
Îmi duc privirea spre candela din spatele celor doi, și văd că e stinsă… mă duc
la bucătărie și i-au un chibrit, pentru că de ulei nu mai era nevoie, fiind plină
deja, mă chinui puțin sa o aprind, dar în zadar, Încerc de vreo patru cinci ori
dar, nimic.
-Dă-mi să încerc. Îmi spune Leon.
II dau chibritul, și reușește să o aprindă din prima.
-E uimitor! Eu m-am chinuit de cinci ori și nu am reușit, iar tu ai putut din
prima. Îmi duc mâna la ceafă masând-o.
-Nu te lasă Lea. Nu candela ci el.
-OF Dumnezeule m-am săturat de porcăria asta. Fă-o să se termine.
-Ai răbdare că nu e chiar așa ușor.
În timp ce vorbeam noi, în spatele nostru se întâmpla ceva foarte ciudat,
flacăra candelei începea să se zbată din toate părțile ne fiind curent de
nicăieri, și nu înțelegeam ce se întâmplă.
-Lea ieși afara din casă! Îmi spune Ron îngrozit.
Ies afară cât de repede pot, așteptând pe casa scării să vină cei doi și să îmi
poată da o explicație.
După 5 minute apar și ei, albi la față.
-Ce e cu voi?
-Lea, ceea ce se află în casa ta, nu e ok deloc.
-Pai ce e mai exact? Fă-mă să înțeleg.
-Este un demon, ne-a spus chiar și numele lui, se numește Lunamao.
Uitându-mă pe fețele lor speriate, mie începe să îmi vină un plan amuzant în
minte, și anume să le fac o farsă precum că aș fi posedată de această
creatură. Râd în mintea mea în timp ce îmi fac planul. Băieții mă văd cu un
rânjet pe față, și se enervează spunându-mi:
-Lea noi vorbim cât se poate de serios aici și tu începi să râzi? Chiar ți se pare
amuzant?
-Nu dragilor. Dar am un plan în minte cum să scap de el.
-Ca de exemplu?
-Lasă asta vom vorbi altă dată! Vă conduc la autobuz.
-OK. Apropo părinții lui Rene pleacă în weekend, și ne-a invitat pe toți la el
acasă.
-Aha super, nu este nici o problemă. Ne vedem atunci.
Ne-am luat la revedere și mă îndrept spre casă, ca să îmi pot pune planul la
punc.
Intru în casă întunecată și mă îndrept spre camera mea ignorând senzațiile
ciudate care îmi dau fiori deobicei. Mă pun în pat uitându-mă puțin la tv,
așteptând să vină seara să îmi pot pune planul în aplicare.
Timpul trece și văd că afară s-a întunecat așa că înainte să mă pun la somn le
trimit scumpilor mei prieteni un mesaj ca dimineața să intre în panică la
vederea lui. Le-am scris în mesaj numele spus de ei, al “creaturii” din casa
mea, că mă va poseda la venirea lunii pline, iar în weekend s-a nimerit
perfect sa fie luna plină. Mă pun și dorm cu zâmbetul pe buze, cu gândul la ce
va urma să vină în mâine seară ,și cât voi râde de ei.
Dimineața nu întârzie să apară și telefonul îmi sună în disperare.
-Alo! Lea ești bine? Cei cu mesajul de aseară?
-Stai ce mesaj? Neața și ție Leon.
-Da lasă asta. Lea aseară am primit mesaje toți de la tine precum că vei fi
posedată când va fi lună plină.
Încerc să mă abțin din râs, ca să nu mă dau de gol.
-Ce am făcut? Nu am dat nici un mesaj nimănui aseară, ești nebun. Îți voi
arăta telefonul diseară când ne vedem la Rene. Închid telefonul și mă ridic din
pat pentru a-mi face siesta de dimineață.
Îmi beau cafeaua liniștită, apoi ma pun să îmi fac un duș, și să mă apuc de
treburile mele personale.
Apare și seara și mă pregătesc să plec, iar mama mă întâmpină curioasă:
-Cei cu tine așa veselă?
-Ei, râd de ce farsă le voi face băieților diseară.
-Ca de exemplu?
-Nu contează mama, chestii nebunești de-ale noastre. Te pup ne vedem
mâine.
-Pa scumpi, să ai grijă de tine.
-Sigur mama. Paa
Eram înarmată cu multă răbdare și cu planul bine pus la punct, aveam de
gând să îi sperii spunându-le că acel demon din casa mea mă va poseda,
pentru a le da o lecție băieților că l-a deranjat. Și bineînțeles ca la sfârșit să
râd copios de fețele lor, când vor afla că defapt nu aveam nimic, eram
normală.
Mă întâlnesc cu Leon în stație, locuind amândoi în apropiere,urcăm în
autobuz și ne pornim spre casa lui Rene.
-Fată ce a fost cu mesajul ăla? Ne-ai speriat pe toți.
-Ce tot spui acolo Leon, nu am trimis nici un mesaj. Scot telefonul și îi arăt că
nu aveam nimic trimis.
-Arată-mi mesajul să văd. Îi spun, să pot părea credibilă.
Leon scoate telefonul din buzunar și îmi arată ce minunăție am scris. Mă uit
uimită la mesaj, mă prefac îngrozită de ceea ce văd.
-Nu se poate așa ceva. Leon ai înnebunit? Chestia aia vrea să mă posede, cum
Dumnezeu mai scap de asta, am trecut eu prin multe dar asta nu am pățit
niciodată. Mi-e frică.
-Lea stai liniștită că suntem pregătiți. Am stabilit deja cu băieții și am pus
totul cap la cap. Am adus biblia cu mine și am și sulf special pentru a te
proteja. Îmi spune Leon cu o seriozitate pe față de parcă era din filme. Mă
chinuiam din răsputeri să nu încep să râd ca o isterică lângă el și să mă dau de
gol.
Într-un final ne dam jos din autobuz, și în câteva minute ajungem în fața
blocului lui Rene, unde ne vedem cu Ron și Tim.
-Hei băieți! Salutând-ui pe cei doi.
-Hey Lea! Îmi răspund ei.
-L-ați sunat pe Rene, săi spuneți că suntem jos? Ii întreb pe cei trei.
-Da, ne așteaptă sus.
-Pai să mergem atunci.
Am urcat cu liftul sus, și se făcu o liniște mormântală, toți se uitau la mine ca
la mașini străine.
-Sunteți ok? De ce vă uitați așa ciudat la mine? Parcă ați văzut o fantomă.
-Nu Lea! Doar că ne îngrijorăm pentru diseară. Spune Ron.
-Poate s-o răzgândi și nu vrea să îmi mai facă rău.
-Nu e chiar așa cu demonii Lea, dacă i-ai deranjat se răzbună.
-Atunci înseamnă că am pus-o.
-Cam așa ceva. Dar te rog nu te îngrijora, te vom scăpa noi de asta, îți promit.
Văzând îngrijorarea din ochii fiecăruia încercăm să nu râd, și să fiu serioasă.
-Hai să facem ceva de mâncare.Îmi este foame. Spun eu să mai schimb
subiectul și atmosfera.
-Daaa! Au spus toți în cor.
-Pai ce facem să mâncăm?
-Hai să facem cartofi prăjiți cu oua ochiuri și salată. Spune Rene
-Perfect. Pai atunci să ne apucăm de treabă.
Timpul a trecut, noi am făcut cele spuse, și am și mâncat. Se apropia cu pași
rapizi ora 00:00 mai era doar jumătate de ora până să înceapă gluma mea,
cea proastă.
Leon, Ron, și Rene erau în cealaltă cameră, iar cu mine rămăsese Tim, fiindu-
mi cald, m-am întins pe jos pe gresie, iar în fața mea era ceasul care arăta
deja ora doisprezece noaptea. Am făcut ochii mari, am început să râd ca o
isterică, și mi-am mutat privirea de femeie posedată spre Tim.
-Baieeeți! Veniți repede, a început.
Capitolul 4

Băieții s-au mobilizat bine, la auzul strigătului lui Tim. Au venit într-un suflet,
să nu mă lase să mă desfășor prea mult, Tim s-a pus cu tot corpul pe
picioarele mele ca să nu pot scăpa, Ron s-a pus pe mâna dreaptă, Rene pe
mâna stângă, iar Leon își pregătea bibila și sulful lui magic. Acum că se
presupunea că sunt posedată, nu trebuia să mă mai abțin din râs ,numai că
trebuia să mai înfloresc puțin acel râset ca să pară a demon.
-Nu veți reuși niciodată să mă distrugeți fraierilor! Spun eu printre râsete, cu
o voce îngroșată.
-Leon grăbește-te cu biblia aia. Spune Ron îngrijorat.
Ron și Rene stand pe mâinile mele, dar fiind foarte slabi fizic,i-am ridicat pe
amândoi deodată, ca să îi bag în sperieți. Leon începu să citească din Biblie,
habar nu am ce anume , pentru că nu puteam fi atentă la el, iar Ron vine cu o
idee, de a mă ține cu capul jos pe podea și de a nu mă putea ridica.
-Haideți să îi punem mopul pe piept ca să nu se mai ridice.
Zis și făcut. Leon a adus rapid mopul și il înmânează lui Ron, care mi-l pune pe
piept să nu mă mai pot ridica, el fiind acum în picioare, punându-și un picior
pe mâna mea și cu mopul apăsând-umi pieptul ca să nu pot scăpa. Lui Rene îi
vine o idee și mai strălucită.
-Stați așa! Am în casă bastonul energetic a bunicului, credeți că ne-ar putea
folosi să ținem demonul sub control?
-Adu-l aici să vedem. Spune Leon
Au făcut schimbul până ce Rene a venit cu bastonul cel “magic”, și nici nu a
mai fost nevoie de vrun gest, pentru că în momentul în care Leon s-a ridicat
de pe mâna mea, Rene nu a mai făcut gestul frumos făcut de Ron, să mi-l
pună pe piept, ci mi la pus direct pe gât. Când am realizat în ce prostie m-am
băgat, am întrat în panică, mă chinuiam din ce în ce mai tare să respir, dar
Rene cu cât simțea la mâna încercările mele de a respira sau înghiți , cu atât
mai mult împingea acel baston în gâtul meu.
Leon tot citea din cea Biblie… și nu mai termina o dată, simteam cum fiecare
energie din corpul meu se scurge din ce în ce mai repede, și simțeam că
timpul meu se ducea la fel de repede ca nisipul dintr-o clepsidră. Începeam să
simt presiune în ochi, și îmi dădeam seama că nu era de bine. Îl aud pe Ron
țipând la Rene.
-Idiotule o omori! Nu vezi că e movă la față, dai drumul.
-Lasă că măcar iese demonul din ea! Spune Rene.
-Prostule, ea moare dar demonul rămâne tot aici!
În sfârșit realiza cineva că eram aproape să dau noroc cu moartea. Mi-a venit
repede în cap măreața idee să le dau de înțeles că nu mai am nimic. Leon
când și-a dat seama, i-a smuls bastonul din mână lui Rene și s-a așezat lângă
mine ținându-mă de mână și strigând.
-Lea mă auzi? Te rog răspunde, vino spre noi Lea.
Ca să-și dea seama că nu mai am nimic, m-am străduit să îi spun ceva, ca de
înjurat nu mai puteam.
-Leon, ajută-mă!
Și parțial s-a rupt filmul. Pentru că încercam să mă mișc dar nu mai puteam,
paralizasem pentru moment, singurul lucru care îl puteam face era doar să
aud s-au să clipesc.
Am văzut cum mă ridicam de la sol, Leon mă luase în brațe ca să mă așeze pe
pat, să îmi pot reveni, iar la contactul cu patul am început să tremur din toate
încheieturile, m-au învelit cu o pătură ca să nu îmi mai fie frig și s-au adunat
în jurul meu.
-Cretinilor! Voi nu știți de glumă? Le spun încet încercând să îmi dreg vocea.